cincizecimea ecumenica de la Draganescu

Sanctificarea lui bOCA … Sa-l ia ai lui…
draganescu ecumenism total andrei-d par.anitulesei Daca mai aveti indoieli, intelegeti IMAGINEA de la primul comentariu – cel al lui meritosului andrei-d. Acesta, fost indragitor pana vara trecuta (ca multi din noi carora Cel de Sus ne-a mai oferit o sansa), spune: <Uitati mai jos in pictura ascunsa de arsenisti in ce “biserica” credea Arsenie Boca. Se adevereste si proiectul vizionar de la Sinaia care-I apartine de asemeni unde-s amestecate credinte pagane cu invataturile Sfintilor Parinti si nu numai…
Iata limbile ca de foc din tabloul Pogorârii Sfântului Duh cu tentă ecumenistă prin pictarea teoriei ramificațiilor în care este inclusă și bazilica San Piedro printre ramuri, pictate chiar de Părintele Arsenie Boca la Drăgănescu:>

n.n Altii au remarcat si Catedrala Notre Damme din Paris ;  Dumnezeu stie ce alte simbolistici se ascund in acest templu .. cine are tarie, sa cercerteze

Saccsiv - Weblog

sf.-serafim-rose

[…]

Alte două cărţi semnate de părintele Serafim au o importanţă specială pentru vremurile noastre: Ortodoxia şi religia viitorului şi Sufletul după moarte. Prima este o colecţie impresionantă de eseuri care analizează întregul fenomen modern al anti-Creştinismului – proliferarea religiilor orientale şi a duhului vremii, care şi-au pregătit terenul pentru o acceptare pe scară largă. Această carte este o sărbătoare atât pentru intelect cât şi pentru suflet, provocând şi stimulând gândirea, înfricoşătoare uneori şi în permanenţă apocaliptică, inspirată în acest sens dintr-un pasaj scripturistic: Copii, este ceasul de pe urmă (I Ioan 2, 18).

Sufletul după moarte a fost scrisă la cererea mai multor oameni din Biserică – preoţi, ierarhi şi alţii, care doreau să vadă o prezentare concisă a învăţăturii tradiţionale a Bisericii legată de ceea ce se întâmplă după moarte. În această lucrare, părintele Serafim a inclus şi o fascinantă interpretare ortodoxă a concepţiilor moderne despre “perioada de…

View original post 157 more words

Advertisements

8 thoughts on “cincizecimea ecumenica de la Draganescu

  1. “Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (II Tim. 4, 3-4)

    SFINTELE ICOANE, Arsenie Boca LE PICTA DUPĂ VEDENII:
    “A venit odată la Drăgănescu un ierarh de la Patriarhie, care i-a poruncit Părintelui Arsenie. să şteargă imaginile neortodoxe pictate in biserică. Părintele Arsenie i-a dat scule să şteargă ce nu-i convine, căci, zicea Părintele: „n-am pictat nimic, decât cu poruncă de Sus, pentru catehizarea poporului, care zace in intuneric”. De aceea, nu l-a putut inţelege intru totul nici Sorin Dumitrescu, un pictor, de altfel, talentat. Dar, pe lângă talent, mai trebuia ceva de Sus, pe care nu-l are oricine. Părintele Arsenie nu a pictat la metru pătrat, după tipare, ci cu descoperire de Sus, nu numai cu documentatie; ci mai ales cu rugăciune si post si, uneori, vorbind cu sfinţii pe, care ii picta.” (Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012‎, pp. 35-36.)
    Ideea de a picta biserica după vedenii este neprimită de Sfânta Biserică:
    Can. 9, Sinodul VII Ecumenic: DEFĂIMAREA ICOANELOR SE OSÂNDEŞTE
    Toate jucăriile copilăreşti şi glumele nebuneşti, scrierile mincinoase, şi cele care s-au făcut (alcătuit) împotriva cinstitelor icoane, trebuie să se predea episcopului Constantinopolului, spre a fi puse la o parte (scoase din circulaţie) împreună cu celelalte cărţi eretice. Iar dacă s-ar afla cineva ascunzându-le pe acestea, de ar fi episcop, ori presbiter, ori diacon, să se caterisească, iar de ar fi laic ori călugăr, să se afurisească.
    Can. 60 Apostolic: Cărţile apocrife şi eretice
    Dacă în biserică ar răspîndi cineva, ca sfinte, cărţile cu titluri false ale necredincioşilor (ereticilor) spre paguba poporului şi a clerului, să se caterisească.
    Canonul 63 Trulan: SE OSÂNDESC MARTIROLOGIILE FALSE
    Poruncim ca patimile mucenicilor (chinurile mucenicilor), martirologiile, cele plănuite de către vrăjmaşii adevărului, în chip ca să-i defăimeze pe mucenicii (martirii) lui Hristos şi ca să-i aducă la necredinţă pe cei ce le ascultă – să nu se răspândească prin Biserică, ci acela să se dea focului. Iar pe cei ce le primesc pe acestea, sau le cinstesc pe ele ca adevărate, îi dăm anatemei.

    Canonul 83 al celui de-al VIII Sinod local din Cartagina (419), facand referire la “mucenicii inchipuiti”, afirma: “Asijderea s-a hotarat ca pretutindeni altarele care sunt ridicate prin tarini si prin vii, ca si cum intru pomenirea mucenicilor, in care insa nu se dovedeste a fi asezat nici un trup, nici moaste ale mucenicilor, de este cu putinta, sa se distruga de catre episcopii locali, iar daca aceasta nu se poate face din cauza tulburarilor poporului, totusi sa se admonesteze gloatele, ca sa nu se adune la acele locuri. Si pentru ca cei ce cugeta drept cu nici o superstitie sa nu se lege de aceste locuri, nicidecum sa nu se savarseasca acolo pomenirea mucenicilor, decat numai daca ar fi vreun trup sau oarecare ramasita de-a mucenicilor ori daca s-a predanisit in vechime in chip demn de incredere ca acolo ar fi fost domiciliul de origine, sau al mosiei, sau al patimilor vreunui martir; iar toate celelalte, care se ridica oriunde in urma visurilor si descoperirilor false ale unor oameni, in tot chipul trebuiesc inlaturate.”

    [Sinod 7, can. 9]
    TÂLCUIRE
    Oarecare ca cum pentru evlavie, ori pentru oarecare vedenii, și zadarnice descoperiri ce le-au văzut în vis zideau case de rugă în nume de mucenici, prin țarini, și prin vii, pentru aceasta canonul acesta rânduiește, că, dacă în acest fel de jertfelnice, nici trup întreg, nici bucăți de trupuri, și rămășițe (Moaște) de mucenici se află învistierite, sau să fie veche predanie, că s-au aflat cândva. Adică, dacă nici cu sfinte mucenicești Moaște s-au sfințit, nici prin obișnuita rugăciune a arhiereului, sau a iereului s-au zidit. Atunci să se risipească, de se va putea. Ori de o popresc aceasta gloatele; atunci pe ele trebuie a le înțelepți și a le sfătui arhiereii, ca să nu se adune într-însele cu evlavie, nici să se amăgească cu disedimonie (credință deșartă) și înșelăciune, că s-ar fi zidit din dumnezeiasca descoperire; [„că diavolul întuneric fiind, de multe ori se închipuiește în îngerul luminii, după dumnezeiescul Pavel, ca să ‎amăgească sufletele oamenilor” (II Corinteni: 11,14)], ci nici pomeniri de ‎mucenici să săvârșească într-însele. Ci dimpotrivă, cu tot chipul să se ‎netrebnicească, și de la evlavie să se scoată.‎ [Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., p. 383.]
    ‎160. -“Așijderea, s-a hotărît, ca pretutindenea, altarele, (bisericile) cînd sînt ridicate prin țarini ‎sau vii, ca și cum ar fi întru pomenirea mucenicilor, însă, în ele nu se dovedește a fi așezat ‎vreun tnip și nici moaște ale mucenicilor, de este cu putință, să se distingă de episcopii locului; ‎iar, dacă aceasta nu se poate face din cauza tulburării poporului, totuși oamenii să fie sfătuiți să ‎nu se mai adune acolo și pentru ca cei drept credincioși să nu se lege de aceste”locuri, înșeleți ‎fiind de vreo superstiție, acolo să nu se săvîrșească nicidecum pomenirea mucenicilor, decît ‎numai dacă ar fi vreun tntp sau rămășițe (de ale mucenicilor), sau dacă s-au prcdanisit din ‎vechime, în chip sigur, cum că acolo a fost locuința, moșia, sau locul patimilor vreunui ‎mucenic. Toate altarele (bisericile) care se ridică undeva în urma visurilor și ale falselor ‎descoperiri ale unor oameni de rînd, în tot chipul trebuiesc distruse” -Cart. 83. [Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 31999.]

    Liked by 1 person

  2. Va rog sa cititi cu atentie si sa luati aminte: Ce ghiveci avea schitat parintele:
    UN PROIECT VIZIONAR AL PĂRINTELUI ARSENIE BOCA
    „Printre multele desene rămase de la Părintele Arsenie şi păstrate ‎la Aşezământul ‎monahal de la Sinaia, se află unul cu totul şi cu totul ‎deosebit, inedit, vizionar şi de-‎a dreptul extraordinar. Pe o foiţă de calc ‎de 22,5 x 14,5 cm este abia schiţat sus, în ‎partea centrală, chipul ‎Mântuitorului Hristos. Mai jos, o rază de lumină ‎dumnezeiască coboară ‎şi se deschide peste capetele înaureolate a doi sfinţi, despre ‎care credem ‎a fi, unul, sfântul Ioan Gură de aur, şezând pe un tron arhieresc la o ‎masă ‎de scris, cu condeiul în mâna sprijinită pe un tom deschis, având omofor ‎cu ‎două cruci pe piept, iar celălalt, sfântul apostol Pavel, asistându-l pe ‎marele ‎patriarh în vremea tâlcuirii epistolelor sale, conform descoperirii ‎sfântului Proclu. ‎Dinapoia sfinţilor se află o clădire uriaşă, care seamănă ‎tot mai mult cu casa ‎proiectată de Părintele Arsenie pentru stânca ‎Prislopului, având patru sau cinci ‎nivele, cu două turle patrulatere ‎străjuite de cruce, construcţie pe a cărei latură din ‎stânga este schiţată o ‎bibliotecă cu opt rafturi pline de cărţi, pe care citim ‎‎„SCRIERILE ‎SFINŢILOR PĂRINŢI”. Deasupra complexului clădirii se află cineva ‎‎îngenuncheat pe un semicerc, având braţele ridicate în rugăciune către ‎cer, precum ‎Moise pe munte, iar înapoia sa, se înalţă turle de biserici sau‎ vârfuri de munţi. In faţa construcţiei, contemplăm în partea stângă ‎imaginea ‎bisericii Mănăstirii Cozia, în mijloc icoana bisericii Mănăstirii ‎Voroneţ, iar înspre ‎dreapta sus, biserica de lemn a lui Horea – splendide ‎imagini şi simboluri care ‎alcătuiesc icoana unităţii neamului românesc ‎din cele trei provincii istorice. ‎Deasupra se întrevăd culmi carpatine de ‎dealuri şi munţi, cu crucea de pe Caraiman ‎în vârf, cu o ceată de sfinţi ‎dincolo de zare şi cu un colţ de cetate cu creneluri, din ‎care se înalţă ‎ameninţător un minaret cu semilună. In latura din dreapta observăm ‎‎mucenicia, prin tăierea capului, a doi creştini, unul prin sabia romană, ‎celălalt prin ‎iatagan – probabil martiriul sfinţilor brâncoveni. Unul din ‎sfinţi este îngenuncheat, ‎având mâinile legate la spate, deasupra unei mulţimi de creştini călăuzită spre cer de sfântul apostol Andrei, ‎apostolul tuturor ‎românilor, sprijinit de crucea care-i poartă numele. în ‎faţa bisericii Mănăstirii ‎Cozia se află şezând un monah iconar ce ‎lucrează la o icoană, iar în colţul din ‎dreapta jos întâlnim o altă mulţime ‎de creştini, care privesc înspre un cuvios părinte ‎ce le iese întru ‎întâmpinare, ţinând în mâini un sfânt potir euharistie, din foişorul de ‎‎lemn al unui altar de vară – imagine posibilă a lucrării Părintelui de la Mănăstirea Sâmbăta. In marginea din dreapta vedem un împărat creştin ‎călare pe ‎un cal, care seamănă cu sfântul Ştefan cel Mare al Moldovei, ‎privind spre profilul ‎unui cardinal sau franciscan, din colţul din dreapta ‎jos, sau al papei care l-a numit ‎‎„atletul lui Hristos.” Vizavi de clădirea şi ‎biblioteca sfinţilor Părinţi observăm ‎‎„zidul plângerii”, în faţa căruia ‎cinci credincioşi se roagă cu capetele aplecate. ‎Deasupra zidului se ‎înalţă o monumentală biserică ortodoxă în stil rusesc, cu trei ‎turle şi cu ‎două cruci cu trei braţe, în zarea cărora este schiţat profilul unui sfânt,‎ poate al sfântului Serafim de Sarov. In spatele zidului plângerii vedem ‎sediul ‎Naţiunilor Unite cu celebrul monument inspirat din cuvintele ‎irenice şi eshatologice ‎de la Isaia 2,4: „Să prefacem săbiile în fiare de plug”. In stânga zidului plângerii îl vedem pe Michelangelo sculptând ‎Pieta, iar ‎puţin mai sus pe Leonardo Da Vinci pictând Cina cea de Taină, ‎iar deasupra, ‎binecuvintează „urbi et orbi”, un personaj care seamănă a ‎fi un pontif roman, din ‎faţa profilului catedralei Notre-Dame din Paris. In colţul din stânga sus se află un chip feminin modem şi ‎indefinibil, ‎probabil imaginea Babilonului din Apocalipsă.‎
    Acest desen al Părintelui Arsenie sub formă de triptic, demn de a ‎fi pictat în ‎viitoarea Catedrală Patriarhală a Mântuirii Neamului – ‎adevărată sinteză grafică a ‎teologiei istoriei – care pare a înmănunchea ‎întâlnirea, în viitorul eshatologic, a ‎Ortodoxiei cu Catolicismul sau a ‎Răsăritului cu Apusul întru întâmpinarea Celui ce ‎vine pe nori, nu este ‎exclus să fi fost o alternativă sau o variantă la compoziţia ‎mesajului ‎ecumenic şi testamentar al Părintelui, de sub crucea Mântuitomlui ‎Hristos ‎din scena „Biserica şi lumea” de la biserica din Drăgănescu, ‎unde, în cele din urmă, ‎sfinţia Sa a pictat Catedrala Sfânta Sofia din ‎Constantinopol şi biserica Sfântul ‎Petru din Roma, învăluite amândouă ‎în lumina Aceluiaşi Duh Sfânt şi Soare al ‎dreptăţii.” (†PS Daniil Stoenescu, episcop locţiitor al ‎Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in şi ‎îngerul cu cădelniţa de aur, E. Charisma, Deva, 22009, pp. 90-91.)
    Link: https://c8d3822ab151f4f2c1f81cb4a29ad92b065d8660.googledrive.com/host/0B6XTJlGwGoIzLVk1VHhGN0NXWVU/Audio_mp3/Pr.%20Arsenie%20Boca%20-%20Audio%20CD%20si%20carti/carti/Omul%20imbracat%20in%20haina%20de%20in%20si%20Ingerul%20cu%20cadelnita%20de%20aur%20-%20Pr.%20Arsenie%20Boca.pdf

    Deci, iată concluzia proiectului Părintelui Arsenie insuflat de viziunile sale fără discernământ:
    Sfinți și eretici, Sfântul Apostol Andrei și papa de la Roma, Români și Romano-Catolici, evrei, mahomedani și creștini, în jurul potirului euharistic, lângă zidul plângerii și sediul Națiunilor Unite, ca într-o apoteoză a noii ordini mondiale. Dar ce este mai grav: aduce asupra acestora, ca un acoperământ „Scrierile Sfinților Părinți”, ca și cum la aceasta ne-ar îndemna chiar ei. Acest tablou testamentar al Părintelui Arsenie Boca, concluzia învățăturilor sfinției sale, este parcă o icoană ce caracterizează foarte sugestiv modul de a se exprima al lui: citează din Sfinții Părinți, combate la arătare cu numele pe eretici și pe păgâni, sădind în noi încrederea că este un mare apărător al dreptei credințe, dar când vrea să ne învețe Ortodoxia ne predă tocmai învățăturile lor rătăcite ca fiind bune, ducându-ne, prin derută, spre o mai mare rătăcire. Oare așa ne învață pe noi Sfânta Biserică Ortodoxă?
    Iată ce ne învață Ea:
    ††
    ISPITA CREŞTINILOR CU ADEVĂRAT ORTODOCŞI
    ‎(Din veacul de acum)‎
    În Pateric scrie că sfinţii Părinţi ai Schitului au profeţit despre neamul cel de pe urmă. A întrebat ‎unul: Ce lucrăm noi? Şi răspunzând unul dintre dânşii, Marele Avă Ishiron a zis: noi am lucrat ‎poruncile lui Dumnezeu. Şi iarăşi întrebând a zis: cei de după noi ce vor face oare? Şi a zis: vor face ‎numai pe jumătate din cât am lucrat noi. Dar cei de după dânşii ce vor face? Şi a zis: neamul acela ‎nu va putea face nimic; ci le va veni ispiă şi cei care se vor afla încercaţi în vremea aceea vor fi mai ‎mari decât noi şi decât părinţii noştri.‎
    Ce ispită înfricoşatoare va fi oare, să se arate lămuriţi cu toate că nu vor avea nici o lucrare şi vor fi ‎mai mari decât pustnicii cei mai minunaţi?‎ [AVIZ celor ce se gandesc ca vor fi mai mari decat sfintii din primele veacuri gandindu-se ca trec de prigoana ce va veni…]
    Ispita neamului celui de pe urmă a şi sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist ‎încât ameninţă să-i piardă pe cei aleşi.‎
    Şi nu-i atât de periculoasă ispita care vine de la vrăjmaşii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija ‎numai la cele pământeşti sau de la cei destrăbălaţi cari nu pot uşor să vatăme pe creştini. Pericolul ‎vine de la fraţii cei mincinoşi, cari sunt duşmani ascunşi cu atât mai periculoşi, cu cât cred că ei ‎sunt fraţi curaţi. Predică şi ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată şi prefăcută după placul lumii ‎acesteia şi a stăpânitorului acestei lumi.‎
    Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice şi în loc să hrănească otrăveşte pe cei ‎cari o mănâncă. Ei aduc tulburare în rândul creştinilor. Aceştia sunt ispita cea mare a neamului ‎celui de pe urmă. Despre ei a profeţit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi. „Mulţi vor veni întru ‎numele Meu şi pe mulţi vor înşela.” (Matei cap. 5)‎
    Vorbesc şi fraţii mincinoşi de sfânta şi prea dulce ortodoxie, de dragoste, de curăţie, pentru fapta ‎bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cât de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi ‎simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor. Cât e de uşor să fie atraşi de ideile lor cele „filosofice” şi ‎să îi creadă. Dacă răscoleşte cineva adânc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea ‎fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte „om” (tradusă din greceşte).‎
    ‎***‎
    De multe ori înşeală răutatea, prefăcându-se în chipul faptei bune. După cum a spus şi Sfântul ‎Dorotei: Nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi Diavolul nu poate să înşele pe cineva, ‎numai dacă se preface în chipul faptei bune. După cum şi Sf. Apostol zice că însuşi Diavolul se ‎închipuie un Înger luminat. Neghină numeşte Sf. Vasile cel Mare pe ereticii cari strică învăţăturile ‎Domnului şi amestecându-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind nevătămaţi, să facă ‎vătămare. (Din Catehismul Sf. Chiril Patriarhul Ierusalimului pag. 121) [Sfântul Ioan Iacob Românul (Hozevitul), Din Ierihon catre Sion – Trecerea de la pamant la cer, s.n., Jerusalem, 1999, , sâmbătă, 17 august 2013, p. 393]

    Liked by 1 person

  3. Din categortia VREDNICI DE PLANS
    Arsenie Boca SE PICTA PE SINE, ÎN LOCUL MÂNTUITORULUI ȘI SFINȚILOR:
    Această asemănarea a picturii cu autorul ei corespunde cu ideologia pictorului Bisericii Drăgănescu [De undei practicii sale de a se uita mult în oglindă, din motive religioase, după ‎mărturisirea Părintelui Profesor de mai devreme]:
    O greutate a chipului Domnului Hristos o mai constituia şi etnicitatea pictorilor. Grecii puneau, în mod reflex, ceva din etnicul şi clasicitatea artei lor; ceea ce caracterizează stilul bizantin până astăzi. Perioada Renaşterii chiar a pus preţ pe această etnicitate a pictorilor în reprezentarea chipului Domnului Hristos. Domnul Hristos seamănă cu pictorul şi cu naţionalitatea lui. Exemplul cel mai izbitor al genului l-a dat un pictor ungur, Muncaci: Iisus înaintea răstignirii, privind pe cei doi tâlhari răstigniţi deja. Operă de mare valoare cu subiect religios. Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile. Toate neamurile, toţi oamenii să-‎şi recunoască în El chipul lor de obârşie, chipul devenirii lor eternitate. Grea temă şi poate cea mai grea a picturii. Leonardo da Vinci a prins această notă în Cina cea de Taină, într-un desen,‎ dar în pictură n-a mai prins îndeajuns această rezolvare. Michelangelo a izbutit acest chip universal al omului, în chipul lui Adam, la creaţie. [ Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei româneşti „O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 16. Probabil se socotea pe sine chipul universal al omului, un nou Adam, ‎închinând întreaga compoziție, vieții sale. De aceea pune și mucenicia Sfântului ‎Cuvios Mărturisitor Ștefan cel Nou, ca cel prăznuit de ziua morții lui, fiindcă ‎vedeniile icoanelor (ucenicii susțin că a pictat ce a văzut în vedenii) vorbeau despre ‎sine și concepția sa personală hinduso-greco-catolică despre univers.‎ Ce duh le insufla?]

    Însă[picture cu chipul sau] este contrară învățăturii Ortodoxe:
    Iar închinăciunea cea cu atârnare și cu ținere, de mijloc fiind, între cea slujitorească și între cea ‎fără împărtășire, aceasta chiar se dă Sfintelor Icoane, se zice însă cu atârnare, fiindcă Icoana ‎‎(adică chipul), nu se zice de sineși, ci către oarece, și cu atârnare; că chipul este chip al celui ce se ‎închipuiește. Drept aceea pentru atârnarea aceasta și ținerea ce are către cel ce se închipuiește ‎după asemănarea ipostasului adică, și după numele cel scris pe ea, împreună se cinstește și ‎împreună se închină cu cel închipuit, cu o închinăciune adică, de același nume însă și ‎împărtășitoare, și aceasta nu după toate și fără schimbare, precum zice Teodor Studitul în ‎epistolia cea către Atanasie. Că lui Hristos celui închipuit slujitorește precum am zis ne închinăm, ‎iar chipului Lui cu atârnare pentru ținerea cea către Acela; asemeni și însuși Sfinților și trupurilor ‎lor, ca unor slujitori și robi ai lui Hristos ne închinăm cu închinăciune cuviincioasă slugii, pentru ‎apropierea lor cea către Hristos, iar Icoanelor lor cu atârnare ne închinăm pentru ținerea ce au ‎ele către dânșii, din asemănarea ipostasului lor, și din numele lor cel scris pe ele, precum sinodul ‎cel mai de sus din vremea lui Nicolae patriarhul au rânduit;[…]
    Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel ‎închipuit pe ele. Drept aceea Părinții acestui sfânt sinod în oarecare voroave a lor, au zis, că ‎lemnele închipuirii Crucii, când se vor strica se ard. Și zugrăveala Icoanelor și chipul când se va ‎strica desăvârșit, scândura se arde ca un lemn prost; unii însă pentru evlavie le îngroapă. Sfintele ‎Icoane nu trebuie a se unge cu Sfântul Mir, […]
    Pentru că noi ‎nu ne închinăm lor pentru că sunt miruite, sau pentru că sunt sfințite cu rugăciuni, ci îndată ce ‎vedem chip Sfânt, fără a cerceta măcar despre Mir și rugăciune, ne închinăm lui, și pentru ‎numele Sfântului, și pentru asemănarea ce are cu acela a căruia este chipul.[…] Acestea și alte asemeni necuviințe închipuiesc zugravii din neștiință și din rău obicei, ci ‎îndrepteze-se, silindu-se încă a se face buni și iscusiți zugravi, ca Icoanele cele ce se fac de ei, să ‎aibă asemănare cu aceia ale cărora sunt chipurile, precum poruncește sfântul sinod acesta, și nu ‎a fi oarecare grozăvii neasemănate. [Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie, pp. 240-243.]
    Analizând, așadar, cum este pictura Părintelui Arsenie Boca, vom descoperi și de unde proveneau vedeniile sfinției sale și cine erau „sfinții” pe care îi picta și cu care vorbea. Mai mult, va fi pentru noi evident și dacă celelalte învățături (scrise) ale sfinției sale au fost sau nu Ortodoxe, dacă putem sau nu a le urma, fiind insuflate de același duh și având același mesaj ca și cele pictate, doar că cele din urmă au fost prelucrate printr-o experiență și meditație stăruitoare în ele de toată viața:
    Pentru că pictura bisericii de la Drăgănescu are o desăvârşită asemănare cu Părintele ‎nostru Arsenie, suntem deplin îndreptăţiţi să credem că aceasta ne vorbeşte şi ne va vorbi de acum ‎înainte, pentru totdeauna în locul Sfinţiei Sale.[†PS Daniil Stoenescu, episcop locţiitor al ‎Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei româneşti „O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă exprimată plastic”, Deva, 2005, 193.
    Această frază este chiar concluzia cărții, noi suntem de acord cu ea, mai puțin ‎cu Sfinția Sa deoarece S MARE trebuie păstrat, în chip Ortodox doar pentru ‎Dumnezeu și Maica Domnului. Am spune, mai potrivit,sfinția sa.]
    După cum vedem, biserica de la Drăgănescu nu seamănă cu Maica Domnului, cum ar trebui, ci cu Părintele Arsenie Boca. Prin ea nu ne vorbește Hristos, ci acela care s-a pictat pe sine în locul Mântuitorului.
    Aceasta nu este o frază metaforică, nu este o figură de stil, ci surprinde esența ‎picturii de la Drăgănescu. Pentru aceasta vă recomandăm să priviți fără prejudecată ‎sudiul de mai jos, să vă convingeți că biserica de la Drăgănescu este pictată de ‎autorul ei cu diferite fotografii despre sine ale sfinției sale din diferite etape ale ‎vieții. Este impresionant că nici o fotografie ce ne-a rămas cu sfinția sa nu lipsește ‎de pe pereții bisericii. Se pictează ca Sfântul Vasile cel Mare, ca Sfântul Paisie de la ‎Neamț, ca Sfântul Ioan Botezătorul, ca Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca Sfântul ‎Mucenic Nestorie și în foarte multe locuri ca Mântuitorul lumii. Mesajul este cam ‎așa: eu (autorul picturii) țin locul Atotțiitorului. ‎
    Așadar, dacă vrem să-l cunoaștem cu adevărat pe preacuvioșia sa, să studiem tablourile din ea, să le comparăm cu Sfintele Icoane (cu teologia și canoanele lor insuflate de Sfântul Duh). Dacă vor fi la fel să le cinstim, dacă cele dintâi vor fi doar altfel (din neștiință) să le dezvăluim greșelile și să nu le repetăm, ca să nu cădem din har, însă, dacă cumva… se vor împotrivi Adevărului… să înțelegem că și Părintele și duhul ce l-a inspirat nu sunt după voia lui Dumnezeu și, cu milă înțelegătoare, dar și cu tărie, să le respingem fățiș, ca să nu ne pierdem mântuirea.
    Pentru a vedea ce duh le insufla, ne rugăm Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul să ne descopere:
    Dar pentru cel ce vrea să vadă, cuvântul Scripturii indică aici două persoane ‎și două case, pe care le desființează secera. Căci se zice: “Și va intra în casa ‎furului și în casa celui ce jură strâmb în numele Meu“. Prin cele două ‎persoane a indicat cele două lucrări generale ale amăgirii diavolești, care le ‎cuprind pe toate celelalte, sau cele două moduri ale lucrărilor. Iar prin cele două case a indicat cele două ‎dispoziții generale ale omului, favorabile rătăcirii, care le conțin pe toate ‎celelalte. De pildă când cel rău răpește prin vicleșugul amăgirii cunoștiința ‎înnăscută a firii despre Dumnezeu, atrăgând-o spre sine, e “fur“, întrucât ‎încearcă să se facă stăpân peste închinarea datorată lui Dumnezeu, sau cu alte ‎cuvinte abate vederea mintală a sufletului de la rațiunile duhovnicești din ‎făpturi și circumscrie puterea cugetării numai la privirea înfățișării din afară a ‎lucrurilor sensibile. Iar când abuzează de mișcările firești, atrăgând puterea de ‎activitate a sufletului în chip sofistic spre cele contrare firii și prin cele părute ‎bune ispitește prin plăcere dorința sufletului spre cele rele, “jură strâmb“ pe ‎numele Domnului, ducând sufletul amăgit spre alte lucruri decât spre cele ‎făgăduite. Deci este “fur“ fiindcă răpește la sine cunoștința firii, având drept ‎casă dispoziția iubitoare de neștiință a celor amăgiți. Și “jură strâmb“, fiindcă ‎înduplecă puterea de activitate a sufletului să se ostenească zadarnic cu cele ‎contrare firii, având drept casă dispoziția iubitoare de păcat a voii celor care îl ‎ascultă .‎ [Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 389-340.]

    Am văzut că Biserica de la Drăgănescu suferă, de la izvor, de o concepție eretică despre Sfintele Icoane și anume că Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile șiDomnul Hristos seamănă cu pictorul şi cu naţionalitatea lui (spre deosebire de dogma Ortodoxă a Sfintelor Icoane care ne învață că Sfintelor Icoane nu se închină oamenii pentru materie, ci pentru asemănarea ce au cu cel ‎închipuit pe ele). De aici esența egoistă a lucrării, pe care o recunosc, fără să înțeleagă, chiar ucenicii preacuvioșiei sale:
    Călugărul pictat la intrare, pe peretele ‎din stânga al bisericii din Drăgănescu – ‎răstignit pe cruce, către care strigau ‎potrivnicii: „Rabzi ca un prost!” este o ‎imagine a Părintelui Arsenie [Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 44.]

    Liked by 1 person

  4. De ce a pictat Părintele Arsenie Boca tocmai pe Wulfila și nu pe un alt eretic arian, în altar? Dupa numeroasele afirmatii chiar ale lui, nu a studita doar pe ereticul Ignațiu de Loyola, ci si teologie romano-catolica sau Rudolf ‎Steiner. Dar sa analizam mai jos influntele eretice:

    Cine este Wulfila, cel pictat cu aureolă de Sfânt de Părintele Arsenie Boca în ‎Biserica Sfântul Nicolae – Drăgănescu?‎
    Iată, este știut că acest „Wulfilas Episcopul Goților”, pe care îl găsim pictat în ‎altarul biserici Drăgănescu, de Părintele Arsenie Boca, era de credință ariană, nu ‎credea a fi Hristos Dumnezeu-Om. De această erezie ne-a izbăvit Dumnezeu prin ‎Sfinții Săi, în primul rând prin Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare. De unde și-a luat ‎îndrăzneala Părintele Arsenie să arate că Wulfila este părtaș unirii cu Trupul lui ‎Hristos Dumnezeiesc și omenesc precum Sfinții Mari Ierarhi? El a pictat în altar o ‎Sfântă Masă pe care se află Trupul și Sângele Domnului și în fața ei vedem pe ‎Domnul nostru Iisus Hristos și într-o parte a Lui și în cealaltă Sfinții Mari Ierarhi, ‎iar, la urmă, alături de Sfântul Ioan cel Milostiv găsim scris pe aureola unuia ‎‎„Wulfilas Episcopul Goților”.‎
    Nu putem îndreptăți această erezie cu „minunile care le-a făcut și le face” ‎Părintele Arsenie Boca. Mântuitorul ne-a atenționat: „Nu tot cel ce-Mi zice: ‎Doamne! Doamne! va intra întru împărăţia cerurilor, ci, cel ce face voia Tatălui ‎Meu Care este în ceruri. Mulţi vor zice Mie, în ziua aceea: Doamne! Doamne! au nu ‎cu numele Tău am prorocit? Și cu numele Tău draci am scos? Și cu numele Tău ‎multe minuni am făcut? Și atunci voi mărturisi lor, că niciodată nu v-am ştiut pe ‎voi; depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea!” (Matei 7, 21-23). Nici cu ‎faptul că a avut descoperire nu putem îndreptăți această lucrare care pervertește ‎conștiința Bisericii. Sfântul Apostol Pavel zice: „Ci măcar şi noi, sau înger din cer de ‎va binevesti vouă afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie” (Gal. 1, 8). ‎
    ‎ Despre Wulfila, cel pictat cu aureolă de Sfânt și părtaș la împărtășirea cu ‎Hristos împreună cu Sfântul Ierarh Atanasie și Sfinții Mari Ierarhi de Părintele ‎Arsenie Boca în altarul Bisericii Sfântul Nicolae – Drăgănescu, am găsit scris:‎
    ‎ „În secolul al III-lea sunt pe malurile Dunării inferioare și în nordul fluviului, ‎în Dacia, vizigoții. Creștinismul în rândurile lor este propagat de către prizonieri ‎capadocieni. Intre aceștia fusese și Wulfila (383 cca.), consacrat de episcopul ‎filoarian Eusebiu din Nicomidia ca episcop al creștinilor din țara goților. În felul ‎acesta, creștinismul în forma ariană pătrunde printre germanii orientali. ‎
    Din activitatea marelui misionar Wulfila printre conaționalii săi de la nord și ‎sud de Dunăre (341-383), de menționat este traducerea gotică a Scripturii, din care ‎el a scos cartea Regilor, pentru a nu trezi și mai mult spiritul războinic al ‎conaționalilor săi. ‎
    Conștient fiind de pericolul acestor triburi războinice și crude, Valens îi ‎accepta ca aliați ai imperiului (foederati), acordându-le anumite spații de locuit în ‎Tracia și garantarea unei existențe pașnice. Acum, Wulfila și alți misionari îi ‎încreștinează în forma ariană, erezia fiind favorizată de Valens și Constanțiu, ‎încercându-se chiar propunerea ei ca religie de stat. ‎
    Arianismul goților lui Wulfila a fost acceptat apoi de toate popoarele ‎germanico-orientale care au intrat în teritoriile imperiale în secolul al V-lea. Edictul ‎lui Teodosiu I din 380 prin care impune credința Niceană ca lege pentru tot ‎imperiul, nu reușește să-i facă pe goți să renunțe la arianism, considerat de ei ca un ‎patrimoniu național pe care nu-l pot părăsi pentru nici un motiv”. (Istoria ‎Universală a Bisericii Catolice).‎
    ‎„Limba operelor patristice a fost greaca în Răsărit și chiar în Apus în frunte cu ‎Roma și multe orașe occidentale până în sec. III, poate până înspre 200-250, când ‎încep să apară opere și în limba latină. Era o limbă pregătită prin traducerea ‎Vechiului Testament în koine și grefarea ei cu elemente populare, uneori cu eforturi ‎de a îmbrăca dialectul atic, doric etc. În această limbă – la început simplă, dar ‎evoluând mereu spre complexitate și elegantă – se predica, se țineau catehezele și se ‎săvârșea cultul. Limba greacă a fost prin înalta ei evoluție, prin bogăția ‎vocabularului și a noțiunilor ei, și prin spiritul ei dialectic, un instrument adecvat ‎ideilor și a idealului literaturii patristice. Era o limbă misionară, de agora, de ‎parlament, încă de la Homer, Eschil, Platon și Demostene. Etosul Evangheliei și ‎ardoarea spirituală a Sfinților Părinți au adăugat forțe noi suflului misionar al ‎limbii, chiar daca nu exista o afinitate veritabila între vechea cultură elenica și cea ‎nouă elaborată de Părinți. Dacă o afinitate de esență între „nou” și „vechi” nu ‎exista, limba greacă aducea totuși creștinismului ecoul neestimatului tezaur de ‎valori creat de geniul elenic de-a lungul veacurilor, tezaur de care limba și cultura ‎patristică s-au folosit parțial. E ceea ce a permis limbii grecești, dar și celei latine ‎patristice să civilizeze, prin cultura creștină, popoarele Europei, Asiei și Africii pe ‎care această cultură le-a putut atinge, inclusiv grupe mari ale unor popoare ‎migratoare ca goții, hunii, gepizii etc. Cu timpul, în Răsărit, pe măsură ce ‎popoarele de la periferia imperiului se creștinau, greaca a fost înlocuită de siriacă, ‎coptă, armeană, gotă, limbi ale căror alfabete au fost create de Părinți ai Bisericilor ‎naționale respective (Bardesane (?), Wulfila, Mezrob, Pahomie). Traducerile din ‎greacă în aceste limbi și invers au menținut legătura cu literatura greacă ‎contemporană, factor de unitate a produselor spirituale și a Bisericii. Limba latina ‎patristica a creștinat și a civilizat Europa occidentală, centrală și o parte din cea ‎răsăriteană (Daco-Romania), inclusiv popoarele germanice, anglo-saxon, maghiar, ‎polon. De aici simpatia pe care Bisericile acestor popoare o manifesta față de ‎Părinții latini” (Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie).‎
    ‎„Vizigoţii creştinaţi (în variantă ariană) de Wulfila, episcop care a tradus ‎Biblia în limba gotică, într-un alfabet runic îmbunătăţit după alfabetul grec, s-au ‎rupt de sub autoritatea regelui lor păgân şi au trecut în sudul Dunării, în imperiu…‎
    Primii barbari evanghelizaţi la nord de Dunăre (dar nu în fosta Dacie Romană) au ‎fost un grup de goţi, pentru care a fost trimis ca episcop misionar Ulfila (Wulfila), ‎între 341-348, dar acesta predica şi în limba latină, nu doar în gotică, semn că între ‎ascultătorii săi se aflau şi daco-romani” (Nicolae, Mitropolitul Banatului, Biblia lui ‎Wulfila, în MB, an XX, 7-9, 1970, p. 550-558, Despre goți; persoana lui Wulfila și ‎activitatea lui; importanța traducerii lui Wulfila).‎
    ‎„Am să vă dau un mic exemplu, foarte semnificativ, o experienţă pe care am ‎trăit-o în timpul unuia din turneele mele de conferinţe. Acest exemplu arată că ‎istoria lumii, când este considerată ca expresie a spiritualului, a divinităţii, apare în ‎toate ocaziile semnificativă, mereu şi pretutindeni ne vorbeşte un limbaj nou. Acum ‎câteva săptămâni, eram în Scandinavia şi am putut constata că viaţa în acea parte ‎nordică a Europei este încă străbătută de ecoul a tot ce a fost în trecut; tot ce este ‎spiritual era încă impregnat de prezenţa, în conștiința oamenilor, a fiinţelor care ‎populau mitologiile nordice. S-ar putea spune că în aceste ţinuturi tot ce apare în ‎faţa privirii noastre este ecoul a ceea ce a constituit viaţa spirituală a nordului în ‎acel trecut îndepărtat despre care vorbeau inițiații Misteriilor druidice şi ai ‎Misteriilor droţilor discipolilor lor. Se observă şi acum influenţa acestui suflu magic ‎care a pătruns în viaţa spirituală a acestor ţinuturi nordice şi care se pot privi ca ‎fiind expresia unor foarte frumoase raporturi karmice. La Uppsala, am simțit că ‎sunt chiar în centrul acestei lumi, atunci când am văzut prima traducere ‎germanică a Bibliei, când m-am aflat în faţa acelui Codex argenteust ‎ al lui Wulfila. ‎Acest codex a poposit la Uppsala printr-o stranie înlănţuire de evenimente ‎karmice. Întâi s-a aflat la Praga; în timpul războiului purtat de suedezi, a fost luat ‎şi dus la Uppsala şi acolo se găseşte şi acum, adevărat simbol grăitor pentru cel care ‎doreşte să cerceteze cât de puţin vechile Misterii. Acest caracter de mister, această ‎pătrundere în lumea spirituală, este impregnat în mod real în mijlocul acestor vechi ‎culturi europene, marcate de un straniu caracter comun pe care îl resimt în mod ‎profund toţi cei care au primit iniţierea, în acele timpuri de mult trecute. Inimile lor ‎erau străbătute de un tragic sentiment când reuşeau ca privirea lor să pătrundă în ‎secretele existenţei, presimțind, însă, că numai în viitor va veni ceva să aducă ‎adevărata dezlegare a acestor enigme. Gândurile acestor inițiați erau permanent ‎îndreptate spre o lume mult mai strălucitoare, ale cărei raze vor ajunge într-o zi să ‎lumineze pe deplin cunoaşterea iniţiatică dobândită în vechile Misterii. Se poate ‎spune că în toate aceste locuri de Misterii se vorbea în mod profetic că urma să se ‎petreacă întruparea lui Christos Iisus. Un puternic sentiment de aşteptare umplea ‎acea atmosferă de profeţie în toate Misteriile nordice.‎
    Nu trebuie să vă chinuiţi prea mult pentru a descifra sensul şi nici să ‎îmbrăcaţi în gânduri prea conturate ceea ce urmează să vă spun acum. Fraza pe ‎care am să o spun nu este decât expresia simptomatică a unui adevăr profund. În ‎ceea ce ni s-a transmis din tradiţia vechilor Misterii germanice, un ultim vestigiu ‎este legenda lui Siegfried, în care se găseşte ceva din acel sentiment de mister de ‎care tocmai vorbeam. Când ni se arată că Siegfried trebuie considerat ca ‎reprezentant al vechii iniţieri germanice, nordice, când ni se spune că în punctul lui ‎vulnerabil, care era în spate, era pusă o frunză, cine poate resimți că în această ‎legendă există ceva simptomatic, acela îşi poate da seama că locul acela vulnerabil ‎din corpul său este punctul unde se va afla altceva, atunci când fiinţa umană nu va ‎mai putea fi atinsă de ceea ce încă putea răni pe iniţiatul în vechile Misterii nordice. ‎Acesta era chiar locul din corpul omenesc pe care trebuie să-l acopere Crucea Iui ‎Christos Iisus. Iniţiatul în vechile Misterii nordice ignora acest lucru, dar acesta este ‎înţelesul pe care îl evocau vechile Misterii prin legenda lui Siegfried. Aşa se făcea ‎referire în mod simptomatic la concordanţa între vechile iniţieri ale druizilor şi ale ‎droţilor şi Misteriile creştinismului. Iată ce ne aminteşte această instalare, în acel loc ‎în lumea nordică, a primei traduceri germanice a Bibliei. Ne apare ca ceva foarte ‎expresiv şi ca o înlănţuire karmică exprimată în mod simbolic pentru ‎dumneavoastră faptul că un număr de unsprezece foi din Codex argenteus au fost ‎furate într-o zi, dar că posesorul acestor file furate, cuprins de remuşcări, nu a mai ‎vrut să le reţină şi le-a adus înapoi. Aşa cum am spus, nu trebuie să găsim în ‎aceasta neapărat o semnificaţie, ci doar să le considerăm ca o ilustrare figurată a ‎unor înlănţuiri de fapte karmice, iar prezenţa în lumea nordică a primei traduceri ‎în vechea limbă germanică a Bibliei este un exemplu, o expresie a acelor înlănţuiri. ‎Şi la fel cu acest fapt real, istoric tot aşa, tot ceea ce viaţa ne aduce în cale, lucruri ‎mari şi mici, ne va apărea conturat şi luminat de o înţelegere nouă, datorită ‎spiritului antroposofic care ne permite să vedem în tot ce este de natură fizică, ‎perceptibil, o expresie reală a unei realităţi suprasensibile, spirituale” (Rudolf ‎Steiner APOCALIPSA LUI IOAN).‎
    Cu privire la „Pictarea bisericii din Drăgănescu„ găsim scris:‎
    ‎„Ieşind la pensie, o pensie minoră, în 1968 a început pictura bisericii parohiale ‎din Drăgănescu, de lângă Bucureşti, la care a lucrat vreme de 15 ani. Părintele ‎Arsenie a pictat-o de două ori, aceasta pentru că, pe alocuri, din pricina ‎lumânărilor, pictura s-a „pangarit” (afumat), după expresia Sfinţiei Sale. (La ‎anumite compoziţii se observă cu uşurinţă cele două straturi picturale.) Aici, cum ‎chiar dânsul spunea, a fost căutat de o „adevărată avalanşă de oameni”. ‎
    Pictura de la Drăgănescu nu este una obişnuită, în înţelesul că Părintele ‎Arsenie nu s-a limitat strict la programul iconografic clasic. ‎
    Încercând să actualizeze mesajul Evangheliei, Părintele a introdus în pictura ‎de aici, pe lângă scenele clasice, deja consacrate, şi compoziţii de-a dreptul şocante ‎care au un rol vădit catehetic şi care se adresează oamenilor zilelor noastre. ‎
    Dacă i s-a interzis să predice, o face acum într-alt chip, cu ajutorul penelului şi ‎al culorilor. Oamenii care-l căutau aveau ce învăţa doar din lectura picturii, care le ‎grăia direct, fără ocolişuri şi pe înţelesul tuturor, „ca să nu mai orbecăiască şi ei în ‎noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat, de unde vin toate relele care chinuiesc pe ‎oameni, întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul”. (Cărarea Împărăţiei , p. 157.‎)
    ‎„Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite ‎predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus.‎
    E o pictură nouă ca şi predica de atunci.”( Cărarea Împărăţiei , p. 171)
    Ca „predica” de acum să fie cât mai convingătoare, Părintele, cu splendida-i ‎caligrafie, aşterne pe ziduri, lângă scenele reprezentate, numeroase sentinţe scurte, ‎lămuritoare, care reprezintă o sinteză a gândirii Sfinţiei Sale. Ele nu sunt simple ‎vorbe de spirit, ci mai degrabă sunt aşchiile ţâşnite din coerenţa şi vigoarea unui ‎trunchi cu rădăcini adânci. (Caietul Părintelui Petru Vanvulescu (mss.), Din cuvintele Părintelui Arsenie rostite…‎)
    Ar mai fi foarte multe de spus şi în ceea ce priveşte felul în care Părintele ‎Arsenie a gândit programul iconografic în ansamblul lui, adică dispunerea fiecărei ‎compoziţii în parte, însă nu acesta este scopul lucrării de faţă. Totuşi, nu se poate ‎trece cu vederea o amplă compoziţie pe care Părintele a zugrăvit-o pe absida ‎altarului. Ea ne prezintă momente „Din viaţa şi patimile Cuviosului Ştefan cel Nou, ‎pe vremea Împăratului iconoclast Constantin Copronimul, care a tiranisit biserica ‎între anii 741-775; Iar cuviosul primind mucenicia la 53 de ani ai vârstei sale în 28 ‎ale idelor lui noiembrie, cu vina de pe urmă: «Ştefan mi-a făcut temniţa ‎mănăstire!»”.( Cărarea Împărăţiei, p. 325.‎)
    Este ştiut faptul că în nici o altă biserică nu este zugrăvită pe absida altarului ‎mucenicia acestui Cuvios, care oricum este destul de rar reprezentată. Deci pictarea ‎ei aici este firesc să ridice semne de întrebare, mai ales că ocupă un loc important în ‎absidă, atât în ceea ce priveşte dimensiunea ei, cât şi în ceea ce priveşte spaţiul pe ‎care se desfăşoară, şi anume cel din dreptul ochilor. Prin urmare, este limpede că ‎Părintele Arsenie nu a pus întâmplător această compoziţie aici. ‎
    Nu aş vrea să fiu înţeles greşit şi să se creadă că, în cele ce urmează, doresc să ‎accentuez doar latura profetică a personalităţii Părintelui Arsenie, însă, căutând un ‎răspuns la semnificaţia amplasării compoziţiei cu pricina în acel loc însemnat, nu ‎pot să nu observ asemănările dintre cele două vieţi – a Cuviosului Ştefan cel Nou şi ‎a Părintelui Arsenie – şi mai ales faptul că amândoi s-au săvârşit din viaţă în 28 ale ‎lunii lui noiembrie!( În Duminica Ortodoxiei, „Gândirea”, Serie nouă, nr. 1-3/1999, p. 43.‎)” (O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de ‎capete, Ed. Teognost, p. 34).‎

    Iată, este forte primejdios de nu vom arăta celor care au evlavie la Părintele ‎Arsenie Boca că:‎
    E foarte posibil ca Părintele Arsenie să fi pictat ereticii în biserica Drăgănescu ‎cu gândul ca noi să pricepem că ecumenismul, acceptarea că Biserica – Trupul lui ‎Hristos este dezbinată, „unirea Bisericilor”, recunoașterea ca sfinți a tuturor ‎ereticilor și povățuitor pe Papa, însemnează „urâciunea pustiirii, care s-a zis prin ‎Daniil prorocul (9, 26), stând în locul cel Sfânt, cel ce citește să înțeleagă” (Matei ‎‎24, 15). A accepta că Biserica – Trupul lui Hristos este dezbinată, înseamnă a ‎tăgădui Dumnezeirea lui Hristos, înseamnă al accepta ca Sfânt pe Wulfila ‎semiarianul, care tăgăduia Dumnezeirea lui Hristos. Al accepta pe Papa Francisc, ‎Povățuitor, înseamnă al accepta ca Sfânt pe Francisc de Assisi. Apoi este știut că ‎aceia care se vor împărtăși la altarele bisericilor care acceptă „unirea Bisericii”, ‎acceptă ca sfinți toți ereticii, nu se împărtășesc cu Trupul lui Hristos, Dumnezeiesc ‎și omenesc. Unirea lor este în „hristosul” lui Wulfila semiarianul. (Părintele Iachint, la Sfânta Mănăstire Pavel, din ‎Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015.)

    Liked by 1 person

  5. “E foarte posibil ca Părintele Arsenie să fi pictat ereticii în biserica Drăgănescu ‎cu gândul ca noi să pricepem că ecumenismul, acceptarea că Biserica – Trupul lui ‎Hristos este dezbinată, „unirea Bisericilor”, recunoașterea ca sfinți a tuturor ‎ereticilor și povățuitor pe Papa, însemnează „urâciunea pustiirii, care s-a zis prin ‎Daniil prorocul (9, 26), stând în locul cel Sfânt, cel ce citește să înțeleagă” (Matei ‎‎24, 15). A accepta că Biserica – Trupul lui Hristos este dezbinată, înseamnă a ‎tăgădui Dumnezeirea lui Hristos, înseamnă al accepta ca Sfânt pe Wulfila ‎semiarianul, care tăgăduia Dumnezeirea lui Hristos. Al accepta pe Papa Francisc, ‎Povățuitor, înseamnă al accepta ca Sfânt pe Francisc de Assisi. Apoi este știut că ‎aceia care se vor împărtăși la altarele bisericilor care acceptă „unirea Bisericii”, ‎acceptă ca sfinți toți ereticii, nu se împărtășesc cu Trupul lui Hristos, Dumnezeiesc ‎și omenesc. Unirea lor este în „hristosul” lui Wulfila semiarianul.” (Părintele Iachint, la Sfânta Mănăstire Pavel, din ‎Sfântul Munte)

    Părintele Arsenie Boca nu și-a dat seama, poate, de ceea ce face, hindușii pot să îl considere ca un „sfânt” al lor, deoarece a îmbrăcat lupul hindus în haină de oaie Ortodoxă și științifică, propovăduind modul lor de a gândi și lucra, lucru recunoscut, indirect, și de ucenicii sfinției sale:
    “Părintele Arsenie ajunsese încă de tânăr la stadiul de mare ‎evoluţie spirituală, specifică marilor eremiţi, existenţi în lamaseriile tibetane, înainte de ocuparea Tibetului de către ‎comuniştii chinezi ai lui Mao Zedong
    Există un număr de ‎martori de mare credibilitate, creştini cu frică de Dumnezeu, ‎care afirmau că, încă din perioada şederii Părintelui Arsenie la ‎Muntele Athos, acesta avea puteri spirituale deosebite, care-i ‎uluiau pe cei care-l cunoşteau de aproape. Printre aceste puteri ‎era şi învingerea gravitaţiei, fiind văzut stând în picioare la altar ‎în timpul liturghiei, cu picioarele la 30-40 cm deasupra podelei.‎ ” (Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, s.l., 2009, p. ‎‎16)

    Liked by 1 person

  6. Sa nu mai zice si de marturiile parintilor Arsenie Papacioc, Ioanichie Balan Adrian Fageteanu, Ilie Cleopa, Dumitru staniloae si multi altii, cum ca Arsenie Boca, dupa cum vedem si din invatatura si pictura sa, sunt contrare invataturii de secole a Bisericii si a Sfintilor Parinti, deci a fost ionafara Bisericii chiar daca a fost rpeot. Preot a fost si Arie, si Nestor, chiar patriarh, si Eutihie a fost calugar, dar daca sunt clerici asta nu inseamna ca nu avem voie sa judecam credinta gresita! O seara faina!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s