La început și Părintele Arsenie Boca avea duhovnic, și primea și sfat de la alții. Da… așa a fost până la un punct

III. Dreptul Canonic Ortodox

A.   Despre: „Ortodoxia neîndoielnică a credinței celui despre care se tratează”.

În urma celor arătate pînă aici, a expunerii făcute pe temeiuri doctrinare și ‎documentare cu privire la canonizarea sfinților în Biserica Ortodoxă sîntem ‎îndreptățiți să conchidem că pentru a se putea proceda în zilele noastre la acte ‎de canonizare trebuie să fie date următoarele condiții de fond:‎

  1. a) Ortodoxia neîndoielnică a credinței celui despre care se tratează, ortodoxie păstrată pînă la moarte, fie în tot timpul vieții, fie în timpul de la care a îmbrățișat credința ortodoxă

[28]  Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox…, vol. II, Ed. cit, p. 182.

În acest capitol suntem datori a vedea dacă a avut o credință neîndoielnic Ortodoxă, pentru a putea deveni model și canon altora.

Pentru a vedea Ortodoxia unui om trebuie să analizăm întreaga lui filozofie, inclusiv cea practică, adică și învățăturile și viața lui. Este ceea ce ne învață Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul:

în aceste trei stă filosofia creştinului: în poruncă, în dogme şi în ‎credinţă. Poruncile despart mintea de patimi; dogmele o aduc la ‎cunoştinţa făpturilor; iar credinţa la contemplarea Sfintei Treimi. ‎

[29]  Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul II, Ed. cit. , p. 146.

1.      Despre învățăturile și viața preacuvioșiei sale este greu de făcut vreun studiu

deoarece cărțile scrise despre el sunt de două feluri: rafinate și simpliste și sunt foarte alunecoase, atât între ele, dar și în ele însele.

Cele simple prezintă niște exagerări fabuloase, ca în basmele eline, hinduse și latine („romano-catolice”). Acestea au fost sesizate chiar și de ucenicii rafinați ai sfinției sale și sunt dezavuate ca extremisme și vrăjitorii în cărțile și/sau predicile lor, dându-și seama că defavorizează imaginea publică a Părintelui. De altfel mai toate cărțile rafinate, care caută să fie echilibrate, despre preacuvioșia sa, au în introducere sau la final, și o critică la celelalte cărți, susținând că ele sunt adevărata realitate a Părintelui, sesizând pericolul exagerării pentru curentul generat mass-media (finanțat cu putere) de pro-canonizare. Cu toate acestea la câteva pagini mai jos, autorul, autoproclamat ca exponent al echilibrului, începe cu niște expresii sau relatări exagerate, cu totul contradictorii discernământului lin Ortodox. Unele din cărțile sfinției sale sunt cotestate chiar de el însuși și de ucenicii săi cei mai aprinși (de exemplu Pravila Albă și Sundar Singh), și chiar Cărarea Împărăției (cartea Părintelui cea oficială, mult prelucrată și dens filtrată pentru a nu prezenta fisuri), ar fi vrut chiar el să o ardă:

În acest aşezământ, construit şi organizat cu neîntrecutu-i dar artistic, Părintele şi-a avut chilia şi atelierul de pictură din anul 1969 până în anul 1989, când s-a săvârşit din viaţă. Aici şi-a lăsat într-o rânduială desăvârşită şi predici şi meditaţii şi desene, dar şi ultima ‎dorinţă de a nu-i fi date publicităţii.

Văzând însă câte variante circulă şi mai ales câţi antreprenori sau patroni are, dintre care unii nu l-au mai văzut din anul 1949, care n-au mai vrut să ştie de Sfinţia Sa în vremea de surghiun, ba se mai dau şi ucenici şi calzi apărători, ne-am hotărât să dăm forma definitivă a Cărării împărăţiei, cum a gândit-o şi cum a lăsat-o în 1949, după care vor urma predicile – care şi ele circulă în nu ştiu câte variante -, pe care şi le-a legat singur într-un volum – se pricepea să lege foarte frumos cărţile — după o anumită ordine şi cu o caligrafie unică.

I se atribuie câteva scrieri, între care Pravila Albă, un manuscris care i s-a furat, modificat apoi şi rescris. Circulă pe numele Părintelui, ajungând până în Franţa. Dăm în original caracterizarea pe care o face Părintele pe un asemenea exemplar din Pravila Albă.

I s-a mai atribuit şi aşa-zisa scriere: Sundar Singh vorbeşte globului pământesc. Iată şi caracterizarea făcută de Părintele asupra acestei scrieri:

: [30]  Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Imparatiei, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, pp. 342-343.

Nu ştiu dacă cei de astăzi vor pune în ‎studiul studenţilor teologi şi al seminariştilor ‎Cărarea împărăţiei a Părintelui Arsenie, ca să-i ‎lumineze pe viitorii preoţi, care au atâta ‎nevoie. ‎

Căci Părintele Arsenie, văzând că la noi ‎valoarea nu are valoare, a vrut să ardă cartea ‎sa, aşa cum a făcut Sfântul Moise Proorocul ‎cu Tablele Legii de pe Muntele Sinai, date de ‎Dumnezeu însuşi – cu cele zece porunci -, ‎când a văzut păgânâtatea poporului care, la ‎poalele muntelui ‎Sinai, mânca, bea şi juca, uitând cu totul de ‎Dumnezeu

[31]  Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s. Ed. , Arad, 2012, 35-36.

Cu toții nădăjduim că nu a fost așa gândirea Părintelui Arsenie Boca, acum că a trecut umbra Vechiului Testament și toți preoții sunt icoana vie a lui Hristos:

Mat 9:12 Iar Iisus auzind au zis lor: n’au trebuinţă cei sănătoşi de doftor, ci cei bolnavi. :13 Deci mergând, învăţaţi-vă ce este: milă voesc, iar nu jertfă ; că n’am venit să chem pre cei drepţi, ci pre cei păcătoşi la pocăinţă.

Evr 10:1

[Jertfa Noului Testament şterge toate păcatele şi covârşeşte fără asemănare pre cea a Vechiului Testament, care nu le putea curăţi. ]

 Pentru că legea având umbra bunătăţilor celor viitoare, iar nu însuş chipul lucrurilor, cu aceleaşi jertfe care în fiecare an aduc pururea, niciodată nu poate pre cei ce vin să’i facă desăvârşit.

Evr 10:1

[Legea este umbra Noului Testament. Lauda credinţei statornice. ]

În adevăr, Legea având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuşi chipul lucrurilor, nu poate niciodată – cu aceleaşi jertfe, aduse neîncetat în fiecare an – să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.

Numitorul comun al cărților simple și al celor rafinate este că învățăturile sale sunt prezentate ambiguu și contradictoriu, putând fi înțelese într-un fel sau altul, după cum este abordată (prin admirație, împotrivire sau prudență) persoana Părintelui, ca toată lumea să fie odihnită. Sfinții Părinți nu au lucrat așa, ci s-au străduit să expună o învățătură limpede, chiar dacă ar fi stârnit împotrivirea întregii lumi, de dragul lui Hristos-Adevărul.

Cea mai mare dificultate este că Părintele combate pe față (ca titluri și categorii) diferitele rătăciri: filozofia, scientismul, hinduismul, spiritismul, magia, astrologia, origenismul, romano-catolicismul, ecumenismul, ereziile, dar, imediat mai apoi, alunecând insesizabil de la forma respinsă la conținutul ei susținut, le expune ideologia ca fiind Ortodoxia cea mai pură (neștiind sau nepomenind că sunt de fapt exact acele rătăciri criticate cu o frază sau două mai înainte), prezentându-le ca fiind învățăturile adevărate și mântuitoare, din lipsa cărora suferă ceilalți preoți contemporani cu el, acuzând tocmai pentru neconformarea cu aceste idei că pastorația Bisericii ar avea mari lacune.

2.      Concluzia citirii scrierilor preacuvioșiei sale arată că nu stăpânea limbajul teologic Ortodox.

Ori nu citise dogmatica Ortodoxă, ori nu o înțelegea, ori nu era de acord cu ea. Face confuzii frecvente între persoană și fire, alunecări majore și grave între dogme, mărturisind credințe mincinoase diametral opuse una alteia (nestoriene

[32]  Dată anatema la sinodul al III-lea ecumenic.

, monofizite

[33]  Dată anatema la sinodul al IV-lea ecumenic.

, origeniste

[34]  Dată anatema la sinodul al V-lea ecumenic.

) și susținând cu o siguranță impresionantă de sine că sunt Ortodoxia cea mai pură. Cea mai favorabilă explicație pentru sfinția sa ar fi că, de fapt, fiind prins de atâta misiune mai înainte de vreme, nu a avut timp să cunoască Ortodoxia. Nădăjduim că nu a fost vorba nici de vreo lipsă de capacitate intelectuală de înțelegere, nici de reavoință, nici vreo consecință a lipsei de sfat sau a neascultării față de profesorii săi de la Facultatea de Teologie (neurmând cursurile de acolo datorită absorbirii intense de către practicarea Hatha Yoga), nici de încrederea în sine mai mult decât în Sfinții Părinți, nici vreo lene în cercetare, nici dorința de a muta hotarul părinților prin vreo inovație, nici de vreo erezie (adică dorința de a se dezbina de Sfânta Biserică pe baza dogmelor greșite în care credea).

Prin urmare, Dumnezeu, cunoscând toate și îngrijindu-se dinainte de folosul fiecăruia, ‎ne-a descoperit să cunoaștem numai ceea ce este de folos și a trecut sub tăcere ceea ce ‎n-am putut să purtăm. Pe acestea deci să le iubim și în acestea să rămânem, nemutând ‎hotarele veșnice și nedepășind dumnezeiasca predanie. ‎

[35]  Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica. Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 21943. Varianta electronică APOLOGETICUM 2004

<http://www. manastirea-sireti. md/uploads/books/ro/Sf. %20Ioan%20Damaschin%20-%20Dogmatica. pdf>, p. 11

Pil 22:28 Nu trece hotarele vechi, care le-au pus părinţii tăi.

Astfel se adeveri din nou că fiecare părticică din dogmele Bisericii ‎s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-şi dea viaţa pentru ‎mărturisirea ei, fiind o chestiune de viaţă, nu o simplă speculaţie ‎teoretică.

[36]  Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul II, Ed. cit. , p. 13.

 

Am citit cărțile sfinției sale cu o mare dorință de a găsi un mare apologet Ortodox bârfit de invidioși pe nedrept, pentru a ne închina cu dragoste și evlavie lui, dar am avut surpriza neplăcută să constatăm că foarte mare parte din mentalitatea greșită și păgubitoare contemporană ce bântuie lumea de azi este expusă în aceste cărți ca fiind revelația genuină a Domnului nostru Iisus Hristos. Ne întrebăm: oare această mentalitate (ce ne încolțește de peste tot deturnându-ne de la realitate) este consecința misiunii de la Prislop sau învățătura de acolo își are rădăcina în rătăcirile lumii de azi și de ieri?

Practic Părintele combate cu glas înalt doar păcatele grosolane (provenite din plăcerea senzuală, trupească, de sine): beția, preacurvia, crima cu un foarte mare talent demn de urmat (ar trebui însă sărat cu mai multă milă și înțelegere a neputințelor oamenilor), dar despre cele subtile (ce izvorăsc din plăcerea sufletească de sine, a slavei deșarte, a părerii de sine, a falsei smerenii), nu pomenește nimic. Dar tocmai acestea sunt generatoare ale primelor (pe căi ocolite, viclene) și, în plus, declanșatoarele de înșelare, stare mai rea decât căderea de-a stânga. Nu știm dacă nu a cunoscut acest fenomen sau doar nu a avut experiență personală cu discernământ în acest război nevăzut foarte primejdios.

În schimb sunt prezente minuni strălucitoare (care nu au amprenta delicată, lină și cu tâlc ca în Viețile Sfinților) și privirea de sus a celorlalți, fraze cu dublu înțeles în care este evidentă susținerea unei păreri personale inovatoare (nemainîntâlnită în Ortodoxie decât în curentul umanist, combătut în sinoade, și de multe ori contradictorie față de revelația dată prin Sfinții Părinți). Aceste păreri personale sunt prezentate ca fiind dogme revelate și antidotul filozofiilor lumești din turma lui Epicur sau a necredincioșilor, cum îi numește sfinția sa cu ironie pe sărmanii amăgiți de fascinația trupului. Mai apoi, această gândire personală apare însoțită și de o plăcere de sine care ajunge până la a credință fabuloasă că problemele bisericii ar proveni din faptul că preoții n-au aceeași pregătire și mentalitate antropologică cu a sa. Toate acestea susțin alunecarea spre dreapta ca pe o virtute.

Aceasta nu este, însă, de mirare, fiindcă răutatea este ușor de sesizat și combătut, dar falsa bunătate (care duce la cea dintâi pe căi ocolite, amăgind pe dascăl și pe ucenici), cere o experiență a discernământului călită în ascultarea de Biserică, și nu mulți o pot dobândi.

Sfântul Nil izvorâtorul de mir, tâlcuitorul cel ceresc al Sfintelor Scripturi, a ‎zis așa:‎

‎„Psa 90:7 Cădea-va despre laturea ta o mie, și zece mii dea dreapta ta, și ‎spre tine nu se vor apropia. ” înseamnă că mai mulți sunt cei ce cad prin ispitele ‎de-a dreapta (exagerările virtuții) decât cei ce cad prin ispitele de-a stânga (pă‎catele împotriva virtuții). ‎

În afară de aceasta, sărmanul Părinte n-a avut parte de dascăli cu discernământ, începând cu familia sfinției sale și continuând cu lecturile din cărțile de Hatha Yoga, Mircea Eliade, Rudolf Steiner, filozofi umaniști și romano-catolici care i-au stimulat preocupările sfinției sale de practicare a tehnicilor de performanță din toate religiile. Această experiere a metodelor ce strică firea, preluate din învățăturile demonice, cu părerea că sunt și ele folositoare, i-au pecetluit o anumită mentalitate și o anumită stare lăuntrică, vizibile de-a lungul întregilor sale scrieri și comportamente, ba chiar și în mesajul testamentar al sfinției sale din Biserica Drăgănescu. De la dascălii săi a moștenit convingeri greșite, având o pregătire neconformă cu a Sfinților Părinți, astfel că responsabilitatea sa se diminuează. Rămâne doar întrebarea de ce a ales această cale? Cum de nu s-a lepădat de ea? De ce n-a lucrat discernământul? De ce nu i-a arătat Dumnezeu realitatea? Pentru aceasta, însă, este nevoie de o mare lepădare și de sine și de prejudecățile dobândite, de o căutare a Adevărului mai presus de orice, de o socotire de sine ca fiind cel mai de pe urmă dintre păcătoși, pentru a primi sfatul celor smeriți, în care lucrează Sfântul Duh, lucruri greu de dobândit printr-o strădanie ce uneori durează viața întreagă (de aceea cei înainte-văzători sunt oameni bătrâni, trecuți prin experiența multor suferințe care îi învață realitatea neputinței proprii, ajungând la harismă, numită și „pensie duhovnicească”). În schimb, performanțele înșelătoare se dobândesc în scurt timp și sunt lesne de primit, sădind înlăuntru o mare dulceață de sine, care abate mintea ca un magnet de la atenția spre pocăință, fiind prezente la toți „văzătorii cu duhurile” tineri (care au căutat pensia mai înainte de a absolvi „grădinița duhovnicească).

M-a acoperit Dumnezeu și m-am temut totdeauna de ‎primejdia aceasta. Cînd eram în mînăstirea de obște, toate ‎le încredințam bătrînului Ava Ioan. Niciodată nu sufeream, ‎cum am spus, să fac ceva fără sfatul lui. Se întîmplă ‎cîteodată că gîndul îmi spunea: «Nu-ți va spune bătrînul ‎aceasta ? De ce să-l mai turburi ?» Și ziceam gîndului: ‎‎«Anatema fie și judecății tale (dreptei tale socoteli) și ‎priceperii tale și înțelepciunii tale și științei tale, căci ceea ‎ce știi, de la diavolul știi» 1083. ‎

Plecam deci și întrebam pe bătrîn și se întîmpla că uneori ‎îmi spunea tocmai cuvîntul acela la care mă gîndisem și ‎eu. Atunci gîndul îmi spunea: «Ce mai zici ? Iată ți-a spus ‎ceea ce ți-am spus și eu. Nu l-ai turburat degeaba pe Bătrîn ‎‎?» Și ziceam gîndului: «Acum e bine, acum e de la Duhul ‎Sfînt. Ceea ce e al tău e viclean, e de la draci, e dintr-o stare ‎pătimașă» 1084. Și astfel, niciodată nu îngăduiam gîndului să ‎mă facă să mă încred în mine însumi, fără întrebare. ‎

1083. ‎ Tot ce răsare din sfera mărginită a unei gîndiri individualiste, e prin ‎sine ‎lipsit de vederea largă, care ține seama în mod echilibrat de in‎tercondiționarea ‎tuturor. E de la diavolul, care vrea să rupă în bucăți creațiunea și să ‎scufunde pe ‎fiecare într-o existență extrem de redusă, intr-o existență chinuită, de ‎umbră, de ‎mișcare dezordonată, nerațională și contradictorie a umbrelor. Totul e o ‎falsă ‎cunoștință, o cunoștință a fîșiei, care nu e deplin reală, întrucît nu e în ‎țesătura ‎întregului, în comunicare de viață între toate. «Dreapta socoteală», atit de ‎lăudată în ‎scrierile duhovnicești răsăritene, vine și ea dintr-o îndelungată experiență ‎a vieții de comunitate, ‎de împreună-sfătuire cu alții. Ea ține seama de toate laturile ‎realității, de toate ‎punctele de vedere posibile, în judecata ce o dă. De aceea sfatul se ‎cere mai ales de ‎la «bătrîni», care au adunat în cursul anilor îndelungați multă ‎experiență de viață și ‎multe păreri de la foarte mulți. ‎

[37]  Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul IX, Ed. cit. , pp. 533-534.

 3.      Să vedem, așadar, cum a evoluat pregătirea duhovnicească a Părintelui Arsenie Boca.

A corespuns acestei necesități de smerenie pentru vindecarea minții, ca lucrearea sfinției sale să nu fie amăgitoare?

4.      a) La început și Părintele Arsenie Boca avea duhovnic, și primea și sfat de la alții:

‎„Scrise cu ajutorul Domnului şi cu al Maicii Sale dimpreună cu ‎blagoslovenia Părintelui meu duhovnic Stareţul Antipa, cât am petrecut ‎în Sfântul Munte: Martie, Aprilie şi Mai 1939, de pe manuscrisele ‎Stareţului. – Dumnezeu să-i primească ostenelile. ”

[38]  †PS Daniil Stoenescu, episcop locţiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţa de aur, E. Charisma, Deva, 22009, p. 9.

Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine si statea luni de ‎zile uneori. Dupa aceea s-a facut calugar, a stat in Bucuresti pe la un frate al meu… ‎

[39]  Parintele Dumitru Staniloae despre Parintele Arsenie Boca si Corneliu Zelea Codreanu: <http://www. apologeticum. ro/2010/11/parintele-dumitru-staniloae-despre-parintele-arsenie-boca-si-corneliu-zelea-codreanu/>,

 După un timp, a venit părintele Arsenie de la Sâmbăta, pentru ‎a scrie după ‎dictatul tatei și l-‎a ajutat astfel câteva săptămâni la ‎munca de traducere. ‎

Despre el s-au vorbit multe, bune și mai puțin bune, cu atât mai ‎mult cu cât ‎evoluția lui a fost ‎neobișnuită. Se numea Zian Boca, ‎originar din zona ‎Apusenilor și fusese student la pictură ‎la ‎București, vreme de un an. Apoi s-a ‎hotărât pentru teologie. ‎Cum la București se aciuase și ‎el, ca atâția alții, la ‎unchiul ‎Gheorghe, căruia el i-a dat porecla „Babu”, s-a apropiat și de ‎noi. ‎

Dintr-o autentică dorință de trăire spirituală, fără îndoială, ‎și cu multă ‎sinceritate, a început ‎să ducă o viață foarte ascetică. ‎Pleca dimineața la pădure, ‎având cu el o scândurică pe ‎care ‎îngenunchea la rugăciune și medita îndelung. ‎

S-a călugărit la Mănăstirea Sâmbăta, luându-și numele de ‎Arsenie. A continuat ‎o vreme să ‎ducă o viață aspră și a căpătat ‎o anumită notorietate. Venea deseori la ‎noi, fiind primit ca ‎un ‎membru al familiei. Discuta mult cu tata, care îi vorbea ‎cu ‎insistență despre dreapta ‎socoteală și despre smerenie, așa cum ‎se menționau ‎ele în Filocalie și care, considera tata, ‎erau două ‎virtuți de bază ale unui monah. ‎

îi repeta mereu părintelui Arsenie: „Cel mai mare pericol ‎pentru un călugăr este ‎să se lase ‎smintit de laudele celorlalți. ” ‎‎(Trebuie să subliniez că termenul de ‎‎„sminteală”, care ‎apare ‎deseori în scrierile spirituale, nu are semnificația unei ‎anomalii ‎psihice, a unei minți ‎deranjate, ci a ducerii în ispită, a abaterii ‎de pe ‎drumul plin de eforturi și jertfe, care este viața ‎unui ‎călugăr adevărat). „Fugi cât ‎poți atunci când cineva începe să te ‎privească cu admirație, ‎să te laude. Oricât ar ‎părea de ‎nevinovată, faima pe care oamenii o construiesc în jurul ‎tău ‎are ‎consecințe fatale. Știau ei Părinții ce știau atunci când fugeau de ‎lume și se ‎izolau m ‎singurătate… Smerenia e cea mai eficientă ‎armă a monahului, în lupta ‎cu ispitele, cu tentațiile ‎zilnice…” ‎spunea tata. ‎

Din păcate, de cuvintele lui de prevenire, constituind un ‎avertisment real, nu s-a ‎ținut seama. ‎Au fost desigur și alte ‎asemenea cazuri. Mulți au eșuat în drumul de ‎ascensiune ‎spirituală ‎pentru că s-au lăsat ademeniți de trufie, de perfidia ‎slavei ‎deșarte. Pe de o parte, se greșește ‎construindu-se idoli și ‎legende, din nevoia de ‎extraordinar și senzațional, care a ‎animat ‎omenirea dintotdeauna. Pe de altă parte, ‎laudele și ‎admirația simt o capcană dulce, căreia îi ‎cad pradă cei ce nu sunt destul ‎de tari pentru a le rezista. Adulația mulțimii le ‎devine necesară, ‎se scaldă în auto ‎admirație, în convingerea că ‎sunt supraoameni care nu pot să greșească, ‎în ‎voluptatea faimei ‎pe care cred că au dobândit-o. Odată deschisă poarta trufiei, ‎prin ‎ea ‎năvălesc toate celelalte păcate. După cum spun Sfinții Părinți, ‎monahii ‎trebuie să lupte ‎continuu împotriva acestor ispite ‎fundamentale, care îi prăvălesc ‎de pe drumul îngust și spinos ‎al ‎ascensiunii spre adâncurile impure. ‎

La vremea aceea însă, părintele Arsenie se considera încă ‎ucenicul tatei și vreme ‎de câteva ‎săptămâni a scris după dictat, cu ‎scrisul lui mărunt și ordonat, ceea ce ‎traducea tata din ‎limba ‎greacă.

[40]  Lidia Stăniloae Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului: împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, București, 22010, pp. 44-46, 140-142, 146-147, 198-201, 231-236, 291-292.

 5.      b) Da… așa a fost până la un punct. Mai apoi, însă, iată ce a pătimit:

 [] ‎Ne-am văzut toți de treburile noastre. Tata traducea Filocalia ‎mai departe, Scria ‎acum ‎singur, căci părintele Arsenie plecase ‎între timp. ‎

 [] Peste câțiva ani am mai fost odată cu tata în Munții Făgăraș, ‎între timp, ‎părintele Arsenie ‎plecase la Prislop. Tata, căruia îi ‎ceruse sfatul, se împotrivise ‎proiectului de a face acolo ‎o ‎mănăstire de maici. ‎

Mi-aduc aminte că părintele Arsenie a venit la București în ‎acest scop. Au ‎discutat îndelung ‎amândoi. Tata avea o expresie ‎foarte severă, de puține ori îl ‎văzusem atât de categoric. Nu ‎era ‎de acord. îi spusese părintelui Arsenie că acest ‎lucru ar putea da ‎loc la o sumedenie de ‎ambiguități și neînțelegeri. ‎

‎„Părinte, fă o mănăstire de călugări. Ar fi foarte bine venită ‎acolo. Adună câțiva ‎tineri buni, ‎serioși, și întemeiați acolo o ‎mănăstire, cu activitate duhovnicească, ‎cu slujbe, predici, ‎educație ‎religioasă. Oamenii au nevoie de așa ceva. Legați-o ‎și ‎de o activitate intelectuală, pe lângă cea ‎pastorală. Sigur se ‎găsesc călugări care ‎vor să se dedice studiului. Se pot face ‎traduceri, mai ‎există atâtea manuscrise ‎neexplorate. Poate lua ‎naștere acolo un centru cu adevărat important ‎de care să-ți ‎legi ‎numele și o lucrare spirituală, de folos pentru toată țara. ”‎

Părintele Arsenie n-a mai revenit niciodată la noi. Nici ‎măcar atunci când ‎mănăstirea de ‎maici a fost desființată și el ‎s-a stabilit împreună cu maica Zamfira ‎la București, în ‎casa ‎părinților ei. L-am întâlnit odată pe stradă: civil, fără barbă. ‎Nu ‎mai avea nici rasa albă ‎care-i dădea prestanță. Dacă n-ar fi fost ‎acel chip cu ‎trăsături prelungi, caracteristice, nu l-așmai fi ‎recunoscut. Nu mai era părintele ‎Arsenie cum îl știam, cel care ‎în tinerețe, îngenunchea ‎în zăpadă, pe o scândură ‎îngustă, ‎rugându-se. Sau cel care, mai târziu, vorbea credincioșilor ‎ce-l ‎ascultau ‎cu venerație: „Măi, ce știți voi? Și așa nu pricepeți ce vă vorbesc eu ‎păsărește!” ‎Devenise o persoană ‎anonimă, un trecător pe străzile Bucureștiului și atât.

[41]  Lidia Stăniloae Ionescu, Lumina faptei din lumina cuvântului: împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Ed. cit. , pp. 44-46, 140-142, 146-147, 198-201, 231-236, 291-292.

 Părintele Arsenie Papacioc:

Și acum… s-a făcut ‎Mănăstirea Prislop cu starețArsenie. ‎Noi l-am învinuit ‎că: nu ții cont, nu ții legătura cu Biserica, (noi cei de la Antim),

[42]  ‎Aici Părintele Arsenie, gândind bisericește, arată că nu a fost opinia lui, ci a multora, inclusiv a celor de la Sfânta Mănăstire Antim, care învățau din minunata lucrare a Rugului Aprins, reînvierea lucrării lăuntrice a Filocaliei, pe care Părintele Arsenie Boca – de dragul Maicii Zamfira și a propriei lucrări spectaculoase – a refuzat să o practice, deși Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și alții l-au îndemnat să o facă. Vezi și informațiile valoroase din cartea Arhimandritului Paulin Lecca și a doamnei Lidia Stăniloae.

și ‎te invităm să iei parte la sfătuire cu noi ‎aicea… uite așa…. N-a primit, pentru că ‎el era… nu putea să-și hrănească antimandarele lui.

Părintele Ioanichie Bălan: Da, da… scopurile…

[43]  Convorbirea duhovnicească de mai sus a avut loc cu ocazia vizitei la Sfânta Mănăstire Sihăstria, a Părintelui Arsenie Papacioc, din 1996. Ea s-a ținut în chilia Părintelui Varsanufie Lipan, duhovnicul Părintelui Cleopa Ilie, unde acum este locul de închinare în memoria Părintelui Paisie Olaru. La ea au participat (mai cunoscuți):

Arhimandriții:

Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan, Arsenie Papacioc, Arsenie Popa (actualul stareț al Sihăstriei).

  • Monahul Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa.

  • și… mulți alții, din obștea Sfintei Mănăstiri Sihăstria.

<https://www. youtube. com/watch?v=w9AAI9iwvkM>.

 Este știut că Părintele Arsenie nu a căutat să se zidească printr-un părinte duhovnicesc, întru Hristos. Care este lauda lui? Lauda lui Hristos este Tatăl, zice: „Eu de la Mine nu am grăit; ci Tatăl cela ce M-a trimes pe Mine, Acela poruncă Mi-a dat, ce voi zice și ce voi grăi” (Ioan 12, 49); și în alt loc: „Eu slava care Mi-ai dat-o Mie, am dat-o lor ca să fie una, precum Noi una suntem; Eu întru ei și Tu întru Mine, ca să fie ei desăvârşit întru una și ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimes” (Ioan 17, 22-23). Cine este Părintele său duhovnicesc? Mitropolitul Nicolae Bălan când a văzut că avea talent la caricaturi, la trimes la școală, la trimes în Sfântul Munte Athos și văzându-l că are priză la popor la hirotonit și avansat. Apoi tot el la dus la Mănăstirea Prislop și tot el la chemat de acolo. Atunci, din păcate, Părintele Arsenie, (cred) nu a făcut ascultare și de aici i-a venit căderea, el l-a rugat pe Mitropolit să-l lase în continuare la Prislop

[44]  Vezi: Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca 2002, p. 32, 218.

Atunci neascultându-l nici pe Părintele Dumitru Stăniloae, care dorea ca la Prislop împreună cu Părinții Dometie și Antonie Plămădeală să lucreze la Filocalie, o introduce pe Julieta cu care avea legătură de la Sâmbăta de Sus și îi determină pe aceștia să plece. Într-un an o face stareță pe aceasta și apoi vin problemele. Acest Părinte al său, Mitropolitul Nicolae Bălan, se spovedea la Părintele Cleopa și (cred) se plângea cu privire la el. De asemenea și Mitropolitul Nicolae Mladin, P. S. Andrei Magerul și Mitropolitul Antonie Plămădeală, care a fugit cu motiv întemeiat de la Prislop la Mănăstirea Slatina, se spovedeau la Părintele Cleopa și (cred) se plângeau cu privire la Părintele Arsenie Boca. Cele auzite de la aceștia (cred) l-au determinat pe Părintele Cleopa să-i scrie acele scrisori, cu smerenie, Părintelui Arsenie, în care îl ruga să vină la Mănăstirea Slatina să-i folosească duhovnicește. Dar Părinte Arsenie nu a venit la Slatina. Apoi, știu din gura Părintelui Cleopa că dus fiind de Sfântul Sinod să pună rânduială în mănăstirile din Ardeal, mai cu seamă la Mănăstirea Arad Gai, l-a întâlnit pe Părintele Arsenie la Episcopia Aradului și a dorit să i-a binecuvântare, să-l îmbrățișeze, dar nu a reușit. Părintele Arsenie i-a zis batjocoritor: „Ce măi moldovene vii tu să ne înveți călugărie!”

Odată Părintele Cleopa mi-a mărturisit de ce nu dădea binecuvântare la oameni să-i citească Acatistul Părintelui Arsenie Boca și băga cuvântul, ca să nu se smintească aceștia: „Nu-i citiți Acatistul căci nu e canonizat!” Înțelegerea sfinției sale cu privire la Părintele Arsenie era precum a majoritatea Părinților duhovnicești, care l-au cunoscut, aceea că: „Împrietenirea cu Julieta i-a adus căderea.

Iată, este știut, lauda Părintelui Cleopa sunt Părinții lui, în primul rând Duhovnicul Paisie Olaru și Starețul Ioanichie Moroi. Cu Părintele Arsenie nu stau lucrurile la fel, nu a ținut la aceasta, după cum mărturisește el însușii, a căutat să se apropie de Dumnezeu prin „cunoștințele din cât mai multe domenii”, până chiar și din magie. Cine, dintre cei care au fost aproape de Părintele Arsenie Boca și au dorit să rămână întru Hristos, Mântuitorul nostru, nu au mărturisit adevărul? Iată, până și Părintele Teofil Părăian […], zice: „nu am un cult pentru el”

[45]  Vezi: Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca 2002, p. 221.

[46]  Din DVD-ul dat nouă, de către Părintele Iachint, la Sfânta Mănăstire Pavel, din Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015

 De unde i se trage toată această tragedie?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s