B – Despre: „Proslăvirea lui de către Domnul, cel puțin printr-unul din următoarele daruri sau ‎puteri” – 10 si 11

B. Despre: „Proslăvirea lui de către Domnul, cel puțin printr-unul din următoarele daruri sau ‎puteri”.

10.  Deși se spune că a fost chinuit de securitate, acesta nu este un criteriu de ‎mucenicie. Nu toți cei omorâți pentru Hristos sunt mucenici. Numai dacă au apărat ‎adevărata dreaptă credință în fapte și învățături.

După cum a trăit cu mândria că este Sfânt, așa a și murit:

La un moment dat, in „89, părintele Arsenie le spune celor apropiaţi:‎

‎”Vine vremea când o sa ma cautati si nu o sa ma mai găsiţi”. Toţi se întrebau ce vrea sa ‎însemne asta. Părintele avea 79 de ani, o varsta înaintata s-ar putea crede, insa cei care ‎‎1- au cunoscut atunci povestesc ca la aceasta varsta un tanar cu greu se putea tine după ‎el când mergea pe jos la drum lung.‎

Intr-una din zile, spune: „Mai sunt doua calendare. Nu ma mai vedeţi in curând, ca astia ‎ma termina”. Oamenii se întrebau unii pe alţii ce va urma.‎

Va fi sfârşitul lor, al tuturor? Cineva a pus întrebarea: „Daca moare părintele?”. „Asta ar ‎fi fost chiar culmea”, i s-a răspuns. Toţi se amuzau:‎

‎”Cine sa-l termine pe părintele, ca părintele are putere”.‎

In octombrie „89, părintele Arsenie are o premonitie grava, si anume afirma ca atunci ‎când Ceausescu va pleca din tara, va pierde la scurta vreme si conducerea ei. Acest ‎lucru se pare ca a ajuns la cabinetul 2, la urechile Elenei Ceausescu, care a dat ordin ca ‎părintele sa fie ucis. Cu puţin înainte de a muri, a mai spus in felul lui, simplu si foarte ‎limpede: „Eu am sa mor martir”. A murit la 21 noiembrie; in ce condiţii, va lasam sa ‎deduceţi din dialogul înregistrat mai jos:‎

‎”Ultimele momente si le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neaparat sa scrieţi asta. Am fost la

7‎

el, impreuna cu părintele Dometie. Părintele Dometie a fost tinut acolo timp de o ‎saptamana si jumătate si nu i-au dat voie sa vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea ‎ca e la Draganescu. Părintele Arsenie avea insa un catel mic, flocos, negru. Unde era ‎părintele, acolo era si căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama ca este acolo.‎

In cele din urma, ni s-a spus ca este bolnav si ca nu il poate vedea nimeni. I se poate ‎trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile, ni s-a spus ca a murit părintele. ‎L-au adus si era asa cum era: torturat si chinuit. Se vedea la degete si la fata faptul ca a ‎fost torturat. Eu am fost la inmormantare si am văzut: unghiile de la doua degete ii erau ‎pur si simplu smulse… Toate acestea s-au petrecut pentru ca a prezis caderea si moartea ‎lui Ceausescu. Nu mi-e frica sa spun adevărul, chiar daca unii mai vor sa ascunda acest ‎lucru. Puteri fi si un om trimis de cei care l-au torturat si acum vor cu orice preţ sa ‎ascunda adevărul. Eu spun adevărul pe fata, pentru ca mulţi il ştiu, dar nu il spun. ‎Părintele Dometie a spus si el acest lucru, in acatist, inainte de a muri. Pana acum nu a ‎aparut acest acatist, deşi se spunea de multa vreme ca va aparea. Părintele a lasat cu ‎limba de moarte sa nu fie deshumat pentru cercetări, dar el ştia ca adevărul oricum se va ‎descoperi.‎

Ce ramane in urma zborului unei păsări pe cer

Un om pe care il intalnim la izvorul de langa Manastirea Bucium ne spune: „Acum calc ‎pe urmele părintelui si sunt mulţumit. Am reuşit sa imprejmuiesc fantanita cu un gard, ‎am pus aici crucea. Aici este fantanita părintelui, am vrut sa punem si acoperiş, dar ‎stareţul s-a împotrivit: «Ce, faceţi din fantanita părintelui schit acum?»”. Toţi cei care ‎l-au cunoscut indeaproape pe Arsenie Boca il considera sfanţ. Singurul care poate sa se ‎pronunţe oficial asupra acestui fapt este insa Sfanţul Sinod. La Manastirea Sambata, a ‎trebuit sa-mi ascund identitatea de ziarist, pentru ca se pare ca exista dispoziţii clare, ‎conform carora nu este voie ca părintele sa fie considerat si numit, in discuţii, sfanţ. Cu ‎toate acestea, pretutindeni unde am fost pe urmele lui, m-au intampinat, ca un semn, ‎minunile, miracolele. Nu am inclus in acest material decât o parte din minunile ‎povestite de credincioşi. Sunt convins ca timpul va scoate din anonimat multe alte fapte ‎extraordinare si inspirate ale acestui om.‎

Deocamdată, celor care vor sa cunoască mai mult despre ieromonahul Arsenie Boca, le ‎dau indemnul pe care l-am primit la randu-mi de la părintele Daniil Stoenescu:‎

‎”Părintele Arsenie a pictat biserica din satul Draganescu, judeţul Giurgiu, comuna ‎Mihailesti. Vizitări acea biserica si ea va va vorbi cel mai mult si cel mai bine despre ‎părintele. Picturile au o frumuseţe si o transparenta nemaiîntâlnita. In frumuseţea de ‎acolo, veţi descoperi ceva din duhul părintelui”.‎

Mulţumesc părintelui Daniil Stoenescu de la Densus, ucenic al ieromonahului Arsenie ‎Boca, pentru marele sprijin pe care mi l-a oferit in vederea realizării acestui ‎documentar.‎

[] Prin nedreptăţile si umilinţele la care a fost supus pana la sfârşitul vieţii, in 1989, ‎destinul părintelui Arsenie Boca e un martiriu creştin. Si totuşi, in mod paradoxal, prin ‎sarguinta Securităţii, biografia lui se implineste astazi. Din dosar aflam mai multe ‎mărturii de credinţa, ba chiar si unele detalii biografice, cum ar fi bataia sora cu ‎moartea pe care tatal sau (un om deosebit de aspru) i-a dat-o pentru ca pierdea timpul – ‎un pacat imens, la intelegerea caruia nu ajungi decât târziu, la batranete. Brusc, râul si ‎suferinţa se transforma in lumina. Ca nimeni altul, părintele a inteles. Fara durere, nu ‎rodeşte nimic. Fara cruce, nu e cu putinţa mântuirea.‎

Părintele Arsenie Boca va muri pe 28 noiembrie 1989 si va fi inmormantat cinci zile ‎mai târziu la Prislop, in locul ales chiar de el, in prezenta a 2000 de oameni. Si aici sunt ‎multe taine si lucruri inca nelămurite. Mulţi din cei cu care am vorbit sunt convinşi ca ‎părintele a fost schingiuit de Securitate, ca avea unghiile de la mâini smulse si ca ‎inainte de a muri si-a avertizat călăii: „Spuneţi-i lui Ceausescu ca nu mai apuca ‎Crăciunul”. Alţii, care s-au ingrijit de înmormântarea părintelui, spun dimpotrivă ca a ‎murit de moarte buna la Manastirea Sinaia, ca slăbise din cauza muncii epuizante si a ‎numeroaselor boli pe care le avea. Contează mai puţin teama si reţinerile unora de a ‎vorbi despre acest lucru. Mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieşi oricum la iveala. ‎E limpede ca părintele Arsenie Boca nu a fost un om obişnuit si ca Dumnezeu a lucrat ‎prin el neîntrerupt. Timp de aproape 50 de ani cat a durat regimul comunist, de-a ‎dreptul sau cu subtilitate perfida, s-a încercat ascunderea părintelui si a numelui sau. ‎Faptul ca imaginea lui tasneste acum, la zece ani de la moarte, mai strălucitoare ca ‎oricând, e semn ca cei fara prihana isi au plata lor, la adapost de invidia patimasa a ‎lumii acesteia.‎

[] Spun unii ca părintele Arsenie nu a fost un disident, un luptător pe fata contra regimului ‎comunist. Atunci, de ce era hăituit, interzis, considerat o primejdie publica? Din dosar ‎nu rezulta ca i s-ar fi propus colaborarea (oricum nu ar fi acceptat). In schimb, pana ‎după 1965, in mai multe reprize, anchetatorii il iscodesc cu tot felul de intrebari: ce ‎părere are despre socialism, despre situaţia politica din Panama, din Cipru, din ‎Vietnam? Ce părere

73‎

are despre telepatie sau paranormal, despre Arhanghelii Mihail si Gavril? Grosolan si ‎fara metoda, Securitatea voia sa intre in intimitatea părintelui, sa-i cunoască resorturile ‎de gândire, sa-si explice cumva forţa spirituala si darurile teribile pe care le avea.‎

Pus de-a valma, cu felurite scrisuri si fara nici o ordine cronologica, dosarul lui Arsenie ‎Boca se poate rezuma doar la un cuvânt: o panda continua. La toate ispitirile si ‎capcanele intinse, părintele a răspuns senin, blând ca porumbelul si viclean ca şarpele. ‎

[394]  <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfant-despre-parintele-arsenie-boca.pdf>

Cu adevărat… viclean ca șarpele, bine ar fi fost să fie doar înțelept ca el… numai că nu trebuie judecat. Viclenia sfinției sale pe el l-a vătămat cel mai mult, crezând în sine iar nu în Dumnezeu. Să plângem fraților cu toții ca să nu cădem amăgiți de multfeluritele vicleșuguri ale șarpelui celui vechi cu puterea sa hipnotizatoare.

Pentru aceasta să vedem și să înțelegem, că nu oricine moare omorât de dușmanii credinței proprii este mucenic. Numai cel ce moare pentru credința cea adevărată închinată Domnului Iisus Hristos (iar nu sinelui îmbătat de mândrie) se mântuiește:

 

Şi a venit un om şi a intrat în biserică şi a zis către ceilalţi: „Spuneţi împărătesei că păgânul împărat, cu nedreptate, vrea să omoare pe arhierei şi pe boieri.” Şi îndată, sculânduse din scaun Născătoarea de Dumnezeu, au urmat toţi după dânsa şi noi dimpreună şi, prin cântarea Născătoarei de Dumnezeu, îndată au căzut acolo semnele semilunii şi s-au Sfârşitul omului

49 scufundat. Şi apropiindu-se de mijlocul oraşului au aflat pe arhierei şi pe boieri cu mâinile legate dinapoi, iar pe trei arhierei şi pe doi din boieri cu capetele tăiate. Dacă a văzut Născătoarea de Dumnezeu acestea, a făcut semn Sfântului Hristofor, care, luând sabia din mâna gealatului i-a tăiat capul. Deci, lăsând pe ceilalţi acolo, a mers Născătoarea de Dumnezeu în casa tiranului împărat, care şedea în scaun, şi a zis către dânsul Stăpâna şi Pururea Fecioara Măria: „Prea păgâne şi fără de lege, cum ai îndrăznit a omorî pe arhierei şi pe boieri?” Iar el cu obrăznicie a zis către Născătoarea de Dumnezeu: „Cine eşti tu care cu îndrăzneală ai intrat şi vorbeşti cu acest fel de cuvinte?” Iar cei ce erau împrejurul Născătoarei de Dumnezeu i-au zis lui: „Neîndumnezeitule, nu vezi pe împărăteasa cerului şi a pământului, care a venit să te piardă pe tine?” Şi îndată răpindu-l Sfântul Hristofor din scaun l-a trântit jos şi a şezut Născătoarea de Dumnezeu pe scaun şi a zis către dânsul cu mânie: „Pentru care pricină nelegiuitule ai omorât amar pe arhierei şi pe creştini şi pe ceilalţi ai vrut să-i omori? Ce rău ţi-au făcut ei, ţie?” Iar tiranul a zis către dânsa: „Pentru aceasta i-am omorât pe dânşii, că au scris vrăjmaşilor mei şi potrivnicilor ca să vie asupra mea; ba am vrut să-i omor pe toţi.” Dar Maica Domnului i-a zis: „Nu aceştia au scris, prea necredinciosule, vrăjmaşilor tăi; ci eu îi aduc asupra ta, vrând a te sfărâma pe tine şi pe neamul tău, pentru că nu mai pot suferi vătămările tale cele mari şi pagubele şi nedreptăţile tale ce le faci creştinilor.”

[] Atunci a zis Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu către Născătoarea de Dumnezeu: „Cum am lăsat pe aceşti trei arhierei ce zac aici omorâţi de nelegiuitul împărat?” Şi a zis Maica Domnului către dânsul: „Vezi pe aceştia? Nici pe Dumnezeu nu L-au odihnit întru dânşii, nici pe mine, Maica Lui. Şi nu numai că s-au lipsit de viaţa aceasta trecătoare, ci au luat şi munca cea veşnică.”

[395]  M. Zosima Pascal, Sfârșitul Omului, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 1998, pp. 49-50.

XIV.‎

Asemenea oameni, chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-şi vor ‎spăla nici cu sânge greşelile. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, şi suferinţa n-o ‎poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. Nu intră în împărăţia ‎cerurilor cel ce a părăsit Biserica, locţiitoare pe pămînt a împărăţiei cereşti. ‎Hristos ne-a dat pacea, ne-a Învățat să fim uniţi şi solidari, ne-a recomandat să ‎păstrăm neatinse şi necălcate legăturile dragostei şi ale înţelegerii; nu poate să se ‎numească martir cel ce nu respectă dragostea frăţească. Aceasta ne învaţă şi ne ‎asigură Apostolul Pavel zicînd: «Chiar dacă aş avea atâta credinţă, încît să pot ‎muta munţii din loc, dar dragoste nu am, nimic nu sînt ; chiar dacă aş împărţi ‎toată averea mea săracilor, iar corpul meu l-aş da să fie ars, iar dragoste nu am, ‎nimic nu-mi foloseşte. Dragostea e mărinimoasă şi binevoitoare, dragostea nu ‎pizmuieşte, nu se trufeşte, nu se înfurie, nu lucrează cu nebăgare de seamă, nu ‎gândește răul, toate le iubeşte, toate le crede, toate le speră, toate le rabdă» 46. ‎Dragostea niciodată nu va cădea, zice Pavel, căci ea va domni întotdeauna, prin ‎unitatea fraternităţii şi solidarităţii va dura veşnic. Nu poate ajunge dezbinarea în ‎împărăţia cerurilor, la răsplata lui Hristos care a zis: «Aceasta este porunca Mea ‎‎: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu pe voi» 47. Nu poate îndeplini ‎această poruncă cel ce prin dis¬cordia perfidă a încălcat dragostea lui Hristos. Cine ‎n-are dragoste nu-L are pe Dumnezeu. Apostolul Ioan spune: «Dumnezeu este ‎dragoste şi cel ce rămîne în dragoste rămîne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămîne în ‎el» 48. Nu pot rămîne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniţi în Biserica lui ‎Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu ‎va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârșitul glorios al celui cu ‎virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu ‎poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte că e ‎Hristos, căci însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: «Mulţi vor veni în ‎numele Meu spunând: Eu sînt Hristos, şi pe mulţi vor înşela» 49. După cum el nu e ‎Hristos, chiar dacă înșeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămîne în ‎Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe.‎

46.‎    I Cor. XIII, 2—8.‎

47.‎    In. 15, 12‎

48.‎    In. 4, 16.‎

49.‎    Mt. 24, 5‎‎.‎

XV.‎

Căci a profeţi, a scoate demonii, a face multe acte de virtute pe pămînt ‎este lucru mare şi admirabil, dar nu dobândește împărăţia cerească cel ce ‎înfăptuieşte toate acestea, dacă nu merge respectând drumul drept al adevăratei ‎credinţe. Vesteşte Domnul şi zice: «Mulţi îmi vor spune în ziua aceea: Doamne, ‎Doamne, oare nu în numele Tău am profeţit, nu în numele Tău am scos demonii, ‎nu în numele Tău am săvârșit mari fapte de virtute ? Atunci Eu le voi răspunde: ‎Niciodată nu v-am cunoscut, fugiţi din fata Mea cei ce aţi înfăptuit nedreptatea»”‎

[396]  SFÂNTUL. CIPRIAN,  DESPRE UNITATEA BISERICII  ECUMENICE, Pag 443- 444

CANONUL 9‎

Să nu fie iertat a merge cei ai Bisericii, la cimitirele, ori la cele ce se zic ‎martirii ale tuturor ereticilor, pentru rugăciune, ori pentru vindecare. Ci unii ‎ca aceştia, de vor fi credincioşi, să se facă achinoniţi (neîmpărtăşiţi) până la o ‎vreme, iar pocăindu-se, şi mărturisindu-se că au greşit, să se primească. ‎‎[Apostolic, can. 45]

TÂLCUIRE

Nu numai ereticii nu se cade a intra în Bisericile Dreptslăvitorilor, ci nici cei ai ‎Bisericii, adică mirenii cei credincioşi, să meargă la cimitirele (țintirimele) ‎ereticilor, unde oarecare numiţi ai lor sau îngropat, ori la lăcaşurile, în care ‎mucenici ai ereticilor sunt îngropaţi; că mulţi şi din eretici în vremea goanei şi a ‎idolatriei, până la moarte au suferit, pe care mucenici i-au numit cei de o ‎socoteală cu dânşii. Dar nicidecum ortodocşi creştini, zic, se cuvine a merge la ‎aceştia, ori pentru rugăciune, sau pentru a se vindeca, adică, sau pentru ca să-i ‎cinstească, ori pentru a căuta tămăduire de la aceştia în bolile lor. Iar câţi vor voi ‎a o face aceasta, porunceşte canonul acesta, să se afurisească pe o vreme, până ‎când se vor pocăi, şi vor mărturisi că au greşit. Vezi şi pe cel 45 apostolesc.‎

CANONUL 34‎

Tot creştinul nu se cade a părăsi pe martirii lui Hristos, şi a se duce la ‎pseudomartirii (mincinoşi mucenici) ereticilor, sau la însuşi cei ce merg către ‎mai înainte zişii eretici. Că aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor ‎duce la dânşii fie anatema.‎

TÂLCUIRE

Canonul 9 al acestuiaşi sinod, după Valsamon, numai cât afurisește pe cei ce ‎merg la mormintele minciuno-mucenicilor ereticilor. Fiindcă au mers amăgindu-‎se, pentru că au nădăjduit, oarecare ajutor la boalele lor de la dânşii, iar acesta ‎anatematiseşte pe cei ce merg la dânsele, fiindcă au lăsat pe adevăraţii ‎mucenicii lui Hristos, şi despărţindu-se de Dumnezeu, sau dus la minciuno-‎mucenicii aceia, cu tot sufletul, şi plecarea lor. Drept aceea şi după deosebita ‎plecarea sufletului lor, deosebit şi de canoane s-au certat. Vezi şi pe cel 45 ‎apostolesc.”‎

[397]  Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp.

Esențial este, deci, ‎mărturisirea adevărului.‎

RÂVNA

1686. – Rîvna este puterea sufletească în continuă desfășurare pentru realizarea faptelor bune, ‎pentru un ideal. Râvna cea bună pornește din credință și devotament față de poruncile lui ‎Dumnezeu, “în sârguință fiți fără preget, fiți plini de râvnă cu duhul, slujiți Domnului, ‎bucurați-vă în nădejde, fiți răbdători în necazuri, stăruiți în rugăciune” (Rom. 12,1l-l2). Râvna ‎rătăcită stăpânește pe omul care se călăuzește de idei bune, dar le înțelege greșit și le aplică rău, ‎înșelându-se de poftele încăpățânării și ale slavei deșarte, așa cum au făcut toți ereticii, dintre ‎care unii chiar și-au vărsat sângele spre pierzarea lor și bucuria diavolului (Rom. 1,18; 2, 8; I ‎Tim. 1, 20; II Tim. 3,l-8). Rătăcirea se strecoară mai mult acolo unde este o disproporție între ‎lumina rațională a adevăratelor dogme și între râvna împlinirii unor intenții bune, călăuzite de ‎un sentimentalism needucat și năvalnic, alimentat de rătăciri tăinuite ale imaginației mintale. ‎Leacul râvnei păcătoase este ascultarea de legea Domnului păstrată de biserică și supunerea ‎canonică sub oblăduirea ierarhiei canonice, că “Nimeni nu poate să aibă pe Dumnezeu de Tată, ‎dacă n-are Biserica de mamă” (Sf. Ciprian Despre unitatea Bisericii  4).‎

1687. – În viața omenirii sînt două idealuri principale: cel al egoismului pămîntesc și cel al ‎cerului veșnic. Toate celelalte feluri de idealuri sînt secundare și se grupează pe lîngă unul sau ‎altul dintre aceste două idealuri (eterne) extreme. Dorința inimii este atracția către unul din ‎aceste idealuri principale sau secundare.‎

Cînd această dorință se transformă într-un crez, ea dă naștere rîvnirii de a atinge idealul crezut. ‎Râvna către cucerirea idealului poate să fie bună sau rea, după felul idealului, după realitatea ‎naturală personală și după mijloacele folosite. Astfel au fost oameni care au avut dorințe șiidealuri care nu le-au fost de nici un ‘folos ca Iuda (Ioan 11,13,27; Luca 9,57-62; Matei 23,15). ‎Adevărata rîvnă către ajungerea unui ideal, trebuie să fie temeinic examinată întru lumina ‎legilor Domnului și numai după aceea să fie rîvnită cu tărie jertfelnică cerîndu-se ajutorul ‎harului (Marcu 2,13-l4; Luca 24,32; Ioan3,l-l2; 15,l-20; F. Ap. 9,l-22; I Cor. 9, 27; Gal. 6,17).‎

[398]  Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 31999.

Vom încerca să expunem învățăturile sfinției sale mai ales din Cărarea Împărăției, cartea cea mai susținută de ucenici ca fiind originalul gândirii sale, iar viața să i-o prezentăm după cărțile scrise de †PS Daniil Partoșanul și a unor preoți, gândind că sunt cele mai echilibrate și mai favorabile lui. Totuși nu vom trece cu vederea și cele mai simple unde sunt prezentate cele mai neobișnuite minuni pentru a compara întregul concept „Arsenie Boca” cu Sfânta Predanie, în lumina învățăturilor și experiențelor Sfinților Părinți, pentru a vedea dacă Părintele poate fi canon în Sfânta Biserică Ortodoxă sau contrazice învătătura Ei, ca nu cumva să apară vreo mișcare pseudo-Ortodoxă și dezbinare provenită din rătăcirea de la Adevăr.

11. Să nu ne mirăm sau să judecăm pe autorii acestor cărți. Nimeni nu este infailibil,

numai Sfânta Biserică Ortodoxă este în învățăturile ei:

Visurile și vedeniile lui Dimos

În localitatea Stica din Epir trăia un om pe nume ‎Dimos. Era un bun creștin, cu ‎credință simplă, de meserie ‎constructor. într-o noapte a visat că undeva există o ‎biserică ‎îngropată în pământ. I-a sculat, așadar, pe toți consătenii iui ‎să ia lopeți ‎și cazmale și să înceapă săpăturile. Au săpat și au ‎scos biserica la lumină. Plin de ‎mulțumire, Dimos s-a ‎mândrit de izbânda lui și privea cu satisfacție cum ‎se ‎minunau toți de el. Și când cugetul viclean i-a șoptit: ‎‎„Ascultă, Dimos, tu ești ‎om important, tu ești alesul lui ‎Dumnezeu…“, l-a primit fară împotrivire.‎

329‎‎ ‎

Fiind de meserie constructor, s-a întâmplat mai târziu ‎să lucreze în Sfanțul ‎Munte la o lucrare de construcție a ‎Mănăstirii Vatoped.‎

în Vatoped este foarte cinstit Cuviosul Evdochie. ‎Despre viața lui nu se știenimic însă moaștele lui care au ‎fost descoperite întâmplător în anul 1840, în ‎cimitirul ‎mănăstirii, sunt izvorâtoare de har și făcătoare de minuni. ‎Dimos a ‎arătat evlavie mare cuviosului și a început să creadă ‎că și cuviosul îl înconjoară, ‎de asemenea, cu bunăvoință ‎deosebită. Deoarece tradiția nu pomenea nimic ‎despre ‎originea lui, Dimos și-a închipuit că și cuviosul se trage tot ‎din Albania.‎

-‎        ‎ Cuviosul este albanez, ca mine, a început să ‎propovăduiască.‎

-‎        ‎ Dar de unde știi?‎

-‎        ‎ Albanez este. Nu vedeți că are craniul turtit? De ‎altfel, când într-o noapte, ‎cu șiragul de metanii în mâini, m-‎am rugat să-mi spună patria sa, mi-a apărut ‎aievea. „Sunt ‎albanez, mi-a spus, sunt din Stica și suntem rude,..“.‎

Părinții au bănuit că îl războise Diavolul.‎

-‎        ‎ Când ți-o apărea din nou, să-ți faci semnul Crucii, i-‎au spus. Și dacă e ‎lucrarea Diavolului, va dispărea imediat.‎

Era însă târziu. Diavolul cucerise inima lui Dimos șinu voia să plece lesne.‎

S-a întâmplat atunci să se găsească în Sfântul Munte șiun episcop, Alexandru ‎de Rodostolos. i-au povestit despre ‎cazul ciudat al lui Dimos și i-au cerut sfatul. ‎Acela l-a văzut ‎și a ajuns la concluzia că vedeniile lui provin de la ‎Dumnezeu.‎

-‎        ‎ Pentru că Dimos este mulțumit rugându-se cu șiragulde metanii șifacându-și semnul Crucii, arătările vin de la ‎Dumnezeu.‎

330‎‎ ‎

Și Dimos se mândrea că însuși episcopul a declarat că ‎vedeniile lui sunt ‎adevărate. Mai târziu a scris o carte groasă, ‎plină cu taine supranaturale: ‎descoperiri, profeții despre ‎viitor, războaie, venirea Sfântului Constantin, semne ‎șimonștri, pe care toate le găseai adunate acolo.‎

-‎        ‎ Dar nu poate fi de la Dumnezeu toată această ‎întâmplarel Aici există ‎tulburare și delir. Ce lucruri ciudate ‎sunt acestea? spuneau părinții între ei.‎

-‎        ‎ Nu-l întrebăm și pe părintele Daniil? Acesta ne va ‎rezolva problema.‎

Au luat deci cartea lui Dimos și au plecat.‎

Părintele Daniil, îndată ce a citit primele pagini, și-adat seama de adevăr.‎

-‎        ‎ Aici joacă diavolii, a zis.‎

A scris un text în legătură cu asta, cu fragmente șipățanii din scrierile sfinte șipatristice și l-a trimis la ‎Vatoped. Nu mai exista nici cea mai mică îndoială, era ‎vorba ‎de amăgire. însă, când Dimos a aflat răspunsul, și-a ieșit din ‎fire. A strigat ‎sălbatic în albaneză:‎

-‎        ‎ Ore, ore, Despotis tope, ore Priftl ! !‎

Adică dacă atâția preoți și chiar însuși episcopul au ‎fost de acord că arătările ‎sunt de la Dumnezeu, cum a ‎îndrăznit acesta să nege!‎

Părintele Danii! nu s-a mulțumit să constate numai, ci ‎dragostea lui î-a călăuzit ‎la rugăciune. Și rezultatul a fost că ‎vedeniile au încetat.‎

Mai târziu, părinții au reușit să-l ducă pe Dimos la ‎Catunachia. Părintele ‎Daniil l-a primit cu dragoste. însă, când ‎a început să-i dovedească cum așa-zisul ‎Cuvios Evdochie, ‎care i se arată, era diavol ascuns, nu a rezistat ‎luminii ‎adevărului. S-a ridicat în picioare și a strigat furios:‎

-‎        ‎ Ore, ore, Despotis tope, ore, ore Prift..!‎

331‎‎ ‎

Totuși, a fost nevoit să găsească drumul drept, căci ‎Diavolul, în clipa în care a ‎fost descoperit, nu și-a mai făcut ‎apariția. Părinții erau lămuriți de-acum că e ‎vorba de amăgire ‎și însuși episcopul Rodostolos a trimis felicitări ‎părintelui ‎Danii! pentru izbânda lui.‎

Cu adevărat, precum a spus Apostolul Pavel, Diavolul ‎‎„se preface în înger al ‎luminii“ și vai de cel care va fi înșelat de ‎strălucirea exterioară.‎

‎„Un păcătos se poate lesne pocăi, dar un amăgit greu, ‎doar dacă Diavolul este ‎descoperit. Căci acesta are ‎slăbiciunea să fugă îndată ce este dibuit“, spunea ‎deseori ‎părintele Daniil.‎

(Chipuri aghiorite contemporane, Daniil Catunachiotis,46 – 48. De asemenea, „Haruri și purtători de har,vol. 1, p. 48 – 51)‎

[399]  Sfinții Bătrâni et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, pp.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s