bOCA chiar se crede Ilie si Enoh

Într-o seară, după slujbă, a început Părintele şi a vorbit, de ai fi zis că a coborât Sfântul Ilie. Au fost probleme personale, de-ale noastre, de-ale obştii, cu fiecare în parte şi la toţi ne-a sunat ceea ce ne-a vorbit. În trei ipostaze l-am văzut în seara aceea. Când a zis cuvântul acesta: „Mă, eu nu vă spun de la mine ce vă spun, ci ceea ce mi se spune să vă spun“. Atunci l-am văzut în chipul Mântuitorului! Şi după aceea, când a vorbit aspru, am văzut chipul Sfântului Ioan Botezătorul şi al Sfântului Proroc Ilie. Trei ipostaze în seara aceea… m-am cutremurat. În final, am rămas, aşa, rezemată de uşă. Părintele s-a întors spre noi şi a zis: „Mă, ai văzut duhovnicie!“. Am zis: Vai, Părinte, să vă ţină Dumnezeu cu sănătate. Iar dânsul a zis: „Folosiţi-vă, mă, că de nu, vă prăpădiţi!“… astromira.ro/marturii-despre-parintele-arsenie-boca-vol-iii– MAICA STAREŢĂ MARINA LUPOU, MĂNĂSTIREA BIC – SĂLAJ

Dar sora mea, fiind bolnavă, a scăpat-o jos [PE MAMA LOR]. S-au speriat rău şi au strigat amândouă la Părintele Arsenie. Şi atunci, Părintele, în momentul acela, a fost acolo, îmbrăcat în veşminte preoţeşti cu crucea în mână şi a zis cuvântul pe care mi 1-a zis mie când am plecat din Prislop: „Nu vă fie frică, că noi suntem alături de voi“. Şi sora mea a ridicat-o pe mama în pat ca un fulg. Până când am venit eu, Părintele nu a mai fost, n-am fost vrednică să-1 văd.
 
Am auzit odată că o călugăriţă bătrână, când s-a mărturisit la dânsul, în timpul când o mărturisea Părintele, a văzut pe Mântuitorul, nu 1-a mai văzut pe Părintele!
 
Spunea Părintele despre Stântul Serafim de Sarov, când mergea cu sora de la moară, ea mergea înainte, şi Sfântul în urmă. Când s-a uitat sora de la moară în spate, l-a văzut pe Sfântul Serafim că mergea pe deasupra pământului ca la o jumătate de metru, în urma ei. La fel, când a zis Părintele Arsenie cuvintele acestea: „Cui vrea să se descopere, se descoperă“, eu nu l-am mai văzut pe Părintele, ci am văzut ochii Mântuitorului. M-am uitat în jur să văd dacă a mai văzut cineva ce am văzut eu. Avea dumnealui ochi îndumnezeiţi. Dar acei ochi nu i-am mai văzut. Şi privirea dânsului de câte ori nu am întâlnit-o, dar aşa ceva n-am mai văzut: şi m-am cutremurat!…
 
P.S. – bOCA chiar se crede Ilie si Enoh, răpiţi cu trup cu tot la cer “Când eram la masă (la Prislop) Părintele ne vorbea mult. Odată a vorbit despre Sfântul Serafim de Sarov şi despre sfinţii lui Dumnezeu:
– că sfinţii lui Dumnezeu cui vor să se descopere, se descoperă, cui nu, nu.
– că sunt sfinţi cărora le rămân pe pământ sfintele moaşte ca mărturie şi întărire pentru noi în credinţă şi beneficiem de minunile lor, purtare de grijă şi ajutorul lor.
– sunt sfinţi pe care nu-i ştie nimeni că sunt sfinţi.
– şi sunt sfinţi care sunt răpiţi cu trup cu tot la cer.”

idem – MAICA TECLA, MÂNĂSTIREA CÂRŢIŞOARA – ARPAŞUL DE SUS
Când vorbeam cu sfinţia sa, când mă uitam în ochii Sfinţiei Sale, parcă Îl vedeam pe Mântuitorul, parcă vedeam cereul senin şi multe alte lucruri minunate.
Un frate de-al mamei mergea la Prislop cu încă un vecin şi Părintele le-a spus: „Mă, voi aţi venit aici cu tămâia diavolului, cu tabachera“. După ce a terminat Sfânta Liturghie le-a spus să meargă pe un deal din apropiere să taie nişte crăci pentru un gard. Şi o să vină şi dânsul. Când au ajuns s-au pus să se odihnească. Dar Părintele Arsenie era acolo. Şi i-au spus: „Părinte, cum aţi venit aici?“. Le-a spus: „Pe lângă voi, mă“. O maică le-a zis că Părintele merge prin aer. Nu 1-aţi văzut pentru că nu aţi fost vrednici.
Într-o noapte au venit să-1 aresteze şi 1-au urcat în maşină, dar nu au putut să plece cu maşina. Părintele le-a spus că nu o să poată să plece de acolo până nu se dă dânsul jos din maşină. Când s-a dat jos a pornit maşina şi le-a spus: „Vedeţi, mă, numai eu dacă vreau vin, nu mă puteţi duce voi“. L-au închis şi dimineaţa au găsit camera descuiată şi stătea acolo şi se ruga.

12661772_1217660141596189_6268621398894044824_n

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s