pag. 91 – ARHIM. SCHIMONAH ANTIPA DINESCU ȘI ARHIM. TEOFIL PĂRĂIAN

91

X. PĂRINTELE ARHIMANDRIT SCHIMONAH ANTIPA DINESCU ȘI ARHIMANDRITUL TEOFIL PĂRĂIAN

ARHIMANDRITUL ANTIPA DINESCU

Schitul Prodromul-Athos

(1859-1942)

Acest venerabil duhovnic şi arhimandrit a fost cel mai vrednic stareţ al Schitului Prodro-mul, după anul 1900. S-a născut în judeţul Prahova, din părinţi iubitori de Dumnezeu. Fiind chemat de Duhul Sfânt la viaţa călugărească, în anul 1880 s-a dus la Schitul Românesc Pro-dromul din Muntele Athos. Acolo s-a călugărit şi a învăţat ascultarea, smerenia şi cântarea bisericească de la cei mai buni călugări români, printre care se distingea Schimonahul Nec-tarie protopsaltul.

În anul 1890 s-a învrednicit de darul preoţiei, săvârşind cele sfinte cu deosebită evlavie. Apoi a fost numit superior al Schitului Darvari din Bucureşti, metocul Schitului Prodromul, dovedindu-se un duhovnic iscusit. În anul 1900 a fost ales de toţi stareţ al Schitului Prodromul, pe care l-a condus cu o rară blândeţe şi înţelepciune timp de 14 ani. Era duhovnic ales, preot iubitor de cele sfinte, călugăr cu bun chip, stareţ şi părinte cu mulţi fii sufleteşti. Iată darurile stareţului Antipa Dinescu. Sub egumenia lui, Schitul Prodromul a trăit o epocă de înflorire, având o obşte de peste 100 de călugări.

În anul 1914, Cuviosul Arhimandrit Antipa vine în ţară cu câţiva ucenici şi ajunge stareţ al Mănăstirii Căldăruşani, pe care o povăţuieşte cu o rară pricepere 20 de ani. Pe lângă buna chivernisire a mănăstirii, părintele Antipa devine mare duhovnic al călugărilor şi al mirenilor, căutat şi preţuit de toţi.

Retrăgându-se din nou în Athos, s-a nevoit 8 ani împreună cu ucenicul său, într-o chilie pe malul mării, ajungând duhovnic vestit în tot muntele. Săvârşindu-şi călătoria, în anul 1942 şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost îngropat acolo, lângă mare.

55

55 <http://www.sfant.ro/sfinti-romani/arhimandritul-antipa-dinescu-schitul-prodromul-athos.html&gt;, marți, 23 februarie 2016.

92

***

Astăzi sunt în posesia copiilor după documente originale privind plecarea Părintelui la Muntele Athos, aflate în arhiva Mitropoliei Ardealului, și pot spune că Părintele Arsenie Boca a fost la Sfântul Munte în anul 1939, după 12 martie și până în 8 Iunie, când era ziua națională a Regatului României.

Din notițele Părintelui pe care le-am citit, putem spune că Părintele a vizitat toate mănăs-tirile mari, și Prodromul – schitul românesc de pe moșia mănăstirii Marea Lavră. Apoi, după ce a făcut acest tur al mănăstirilor, făcându-și însemnări, și copiind prin desenare multe mo-dele de icoane, mai ales ale Maicii Domnului, pe care le va folosi în arta sa picturală. Părintele a viețuit la chilia cu hramul Sfântul Ipatie, unde locuiau vreo patru călugări români, în frunte cu Părintele schimonah, Antipa Dinescu.

După cum relatează în cartea sa Ioan Gînscă, citându-l pe Părintele Teofil Pârâian, Părin-tele Antipa Dinescu l-ar fi pus la încercare pe Părintele Arsenie, dându-i să împlinească niște munci minore, pe care Părintele, pe atunci tânăr pictor și diacon, nu le-ar fi împlinit.

Atunci Părintele Antipa Dinescu ar fi exclamat: „Măi, tu nu ești în stare de nimic! Nici la mătură nu ești bun!.

Episodul este și melodramatic și serios și hazliu. Desigur că poate fi adevărat, dacă ținem cont că stareții sau bătrânii puneau la încercare dură, dar nu de neîndeplinit, pe tinerii novici care voiau să intre în călugărie. Aducem prin analogie exemplul Părintelui Cleopa, pe care bătrânul stareț l-a pus să bată cu bățul un buștean, la poarta mănăstirii Sihăstria, timp de trei zile.

Dacă s-ar fi plictisit, tânărul nu ar mai fi ajuns marele Părinte Cleopa. […]

Trebuie să precizam că marele duhovnic Arhimandritul Antipa Dinescu, era un sfânt în viață, un „gheronta” Român, recunoscut de toți grecii și românii de pe Sfântul Munte. El a fost stareț al schitului Prodromu, între 9 mai 1900 și 4 septembrie 1914 […] Din chemare Sfântă, la vârsta de 21 de ani, în 1880 s-a dus la Sfântul Munte. […] Când în 1939 diaconul Zian Boca merge la Athos, Părintele Antipa era de 80 de ani. 56

Din câte citim mai sus, Părintele Arsenie Boca a stat doar 87 de zile în Sfântul Munte. Din ele, cel puțin 21 de zile (cele 20 de Sfinte Mănăstiri mari și Sfântul Schit Prodromu) le-a petrecut pe drum, fiindcă pe atunci nu erau microbuze. Au mai rămas doar 66 de zile pentru formarea duhovnicească, și nici în acelea nu a putut împlini nici măcar ascultările minore. Experimentatul stareț și-a dat seama cu cine are de a face și l-a avertizat, cu dragoste, să se schimbe. Din păcate, s-a simțit jignit și a plecat de sub ascultare, izolându-se în hâda idioritmie:

Am fost și la Lacu, și la Colciu. Dar mai ales am petrecut singur în preajma peșterii Sfântului Athanasie 57

Dar să citim fragmentul integral:

Cât am petrecut a Sfântul Munte, mi-am îndeplinit un plan bine stabilit de la început, pe trei palete:

56 Pr. Nicolae Zian STREZA, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credinţa strămoşească”, s.l., 2008, pp. 16-21.

57 Pr. Nicolae Zian STREZA, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credinţa strămoşească”, s.l., 2008, pp. 181.

Unii zic că de la rugăciune vine înşelarea. E o greşeală însă. Înşelarea vine de la rânduiala-de-sine [idioritmie], iar nu de la rugăciune.

Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei,

<https://www.scribd.com/document_downloads/direct/124818895?exten-sion=pdf&ft=1433881099&lt=1433884709&user_id=10373037&uahk=bnFeSyKvgPsW9Z7uOmOFFgimqtQ&gt;, miercuri, 10 iunie 2015, p. 25.

93

1. lupta duhovnicească pentru desăvârșire 58 , prin căutarea unui duhovnic și dialogul cu mai mulți călugări îmbunătățiți. Am cunoscut pe Părintele Nicodim, pe Părintele Porfirie 59 , pe Părintele Arsenie Mandrea 60 , starețul de la Prodromul, schitul nostru românesc, care stă pe teritoriul Marii Lavre și este sub ascultarea ei, pe Părintele Dometie Trihenia și Spiridon de la chilia Sfântului Ipatie 61 . Am fost și la Lacu, și la Colciu. Dar mai ales am petrecut singur în preajma peșterii Sfântului Athanasie 62 ;

2 – cercetarea picturilor și a icoanelor cu ochiul de profesionist, nu doar ca un creștin închinător la icoane; nu mai sunt meșteri cum au fost odată, și nu am avut de la cine învăța ceva în plus față de ce știam din țară 63 .

3 – cercetarea manuscriselor românești din depozitul bibliotecii de la Prodromul și copierea unor Sfinți Părinți, pe care le-am și adus, și eu și Părintele Serafim, și i le-am dat Părintelui Dumitru Stăniloae ca să le folosească la editarea Filocaliei Românești 64 .

58 De ce a căutat, oare, desăvârșirea și nu să pună început bun de pocăință, cum ar fi făcut-o orice creștin smerit, dar mai ales cel ce dorește să devină călugăr?

După cum spunea Sfântul Simeon al Tesalonicului călugăria este Sfânta Taină a Spovedaniei neîncetate:

Capitolul 52 Cum că cinul călugăresc la pocăință se cuprinde, și pentru ce se cheamă cin îngeresc și îmbrăcăminte de pocăință, și care este puterea acestuia

Într-această pocăință și prea sfântul cin al călugărilor se cuprinde, care este și se numește îngeresc, deoarece călugării se făgăduiesc a păzi și a urma curăției, neaverii, cântărilor, rugăciunilor, ascultării și îngerilor. Iar îmbrăcăminte a pocăinței se numește, pentru că călugărul cu acea taină se îmbracă pentru plângerea păcatelor. Fiindcă cinul călugăresc este smerit, simplu, lepădându-se de toate podoabele omenești, ca unul ce nu se amestecă nici cu griji, nici cu fapte, nici cu cuvinte lumești, ci mai ales fuge de dânsele. Căci acesta este semnul vieții celei mai presus de lume, care învață cum că cele văzute sunt stricăcioase și toate cele omenești trec, și cugetă și se lipsește de înțelepciunea cea de sus și își aduce aminte de moarte și de sfârșitul cel de aici. De aceea este și negru, de vreme ce-și aduce aminte de moarte și de plâns, și nu viețuiește într-această lume, ci dorește altă viață nestricată și către aceea se silește să ajungă. Drept aceea oricare va fi călugăr adevărat, după cum învață Pavel, el iubește pe Hristos și nimic nu-l poate despărți de dragostea lui Hristos, și dorește a muri și a fi împreună cu Hristos. Aceasta o arată aievea fugind în munți, în pustii, în mânăstiri pentru Hristos, și se nevoiește a fi una cu Hristos, pentru ca să locuiască întru Hristos cu Părintele și cu Duhul. Drept aceea și urmează în toate vieții lui Hristos. Se smerește, viețuiește întru sărăcie și supunere, de nimic nu se îngrijește din cele de aici, se răstignește lumii și se făgăduiește a-și păzi fecioria, a nu agonisi nimic și a se îndeletnici în posturi, rugăciuni și privegheri, și până la moarte a petrece întru acestea și într-altele asemenea, răbdând pentru Hristos pe toate, care toate sunt ale pocăinței lucruri. Acestea și fiecare credincios este dator a le păzi, afară numai de feciorie, care se cuvine călugărilor, căci numai călugării sunt mai cu seamă datori a o păzi. Iar și cei din lume, care încă nu s-au căsătorit, și fiecare ce s-a făgăduit a păzi aceasta și tot creștinul, mai cu seamă cel căzut în păcate (și cine este care să nu fi căzut nicidecum?) este dator a urma vieții lui Hristos și a face lucrurile pocăinței. Botezătorul, cel care e mai întâi după Ilie, închipuind cinul călugăriei, a învățat zicând: „Faceți roduri vrednice de pocăință, și pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor”; și pe fiecare în parte îl învață a viețui după cum se cade.

Sfântul Simeon ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI, Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii Săi, Volumul I, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s.l., 2002, p. 101.

59 Cât de îmbunătățiți au fost Părinții Porfirie și Dometie, se observă în vedenia treptelor.

60 Tot în vedenia treptelor observăm că cei trei nu și-au descoperit ispita acestui stareț și duhovnic al lor.

61 De Părintele Antipa Dinescu, tocmai starețul chiliei Sfântul Ipatie, cel care a încercat să-l smerească, nici nu pomenește măcar.

62 Unii zic că de la rugăciune vine înșelarea. E o greșeală însă. Înșelarea vine de la rânduiala-de-sine [idioritmie], iar nu de la rugăciune.

Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei,

<https://www.scribd.com/document downloads/direct/124818895?extension=pdf&ft=1433881099&lt=1433884709&user id=10373037&uahk=bnFeSyKvgPsW9Z7uOmOFFgimqtQ>, miercuri, 10 iunie 2015, p. 25.

Vedem, așadar, că deoarece a căutat desăvârșirea și nu pocăința, în această „paletă” a avut un mare eșec.

63 Pentru că nu a mers cu evlavia și uimirea ce se cădea atunci când vezi capodoperele iconografice din Sfântul Munte (cum vom vedea mai jos că este recomandat oricui dorește a deveni iconar), ci a cercetat cu ochi de profesionist, influențat de școala apuseană, atât prin formarea din familia sa mixtă (dar mai mult greco-catolică, deoarece și mama sfinției sale avea o evlavie axată pe performanță și arătări), cât și prin Facultatea de pictură, Belle Arte, nu s-a putut folosi nici de această „paletă”.

64 După cum am văzut, contribuția la Filocalie a Părintelui Arsenie Boca a fost predominant financiară și parțial de dactilograf. Puținul timp acordat copierii de manuscrise (din cele 66 de zile cât a stat și nu a vizitat Mănăstirile din Sfântul Munte, o parte le-a cheltuit spre a copia cu ochi de profesionist modele, altă parte ca să lucreze fizic pentru a avea aprobarea copierii manuscriselor, dar cea mai mare parte a stat în singurătate căutând desăvârșirea prin vedenii) a făcut să aducă puține cuvinte filocalice, în românește. Mult mai mare contribuție a avut Părintele Stareț al Sfintei Mănăstiri Sâmbăta de sus, Serafim, care a stat un an de zile în Sfântul Munte pentru a fi în ascultare și a copia manuscrise, în chip neîmprăștiat. Dar meritul adevărat al Filocaliei îl are Părintele Profesor Dumitru Stăniloae care a tâlcuit-o din limba greacă, de manuscrisele aduse românești folosindu-se doar pentru comparație. La aceasta Părintele Arsenie Boca nu a putut să-l ajute, neștiind limba greacă, după cum mărturisește chiar preacuvioșia sa. De aceea și în această „paletă” a avut un eșec.

94

Dar dacă tot a vrut să fie desăvârșit, de ce Părintele Arsenie Boca nu a urmat singura cale de a se desăvârși, a urma bătrânilor și Sfinților Părinți?

Că nimănui nu descoperă Dumnezeu calea desăvârșirii, decât celor ce se vor povățui spre dânsa prin Părinții cei duhovnicești, precum poruncește și prin proorocul, zicând: întreabă pe tatăl tău, și-ți va vesti ție, pe cei mai bătrâni ai tăi, și-ți vor spune ție (Deut. 32: 7).

Dar nu numai desăvârșirea, ci nici chiar mântuirea nu este posibilă fără sfatul cel smerit după Sfinții Părinți:

Ne învățăm dar din cele zise că nu este altă cale de mântuire fără decât a vesti gândurile la Părinți și a nu defăima predania strămoșilor

După cum vom vedea mai jos:

Celui ce voiește a ridica crucea și a urma lui Hristos i se cuvine ca, înaintea îndeletnicirii cu vreo cunoștință sau învățătură, să se sârguiască prin cea necurmată întru dânsul cercare a gândurilor, și prin multa grijire cea pentru mântuire, și prin întrebarea robilor lui Dumnezeu, a celor ce sunt de o minte și de un suflet, a celor ce se nevoiesc într-aceeași nevoință; ca nu cumva, necunoscând unde și cum umblă, întru întuneric, fără lumina făcliei să călăto-rească. Căci, călătorind cu rânduială de sine, fără cunoștința evanghelicească și fără dreapta-socoteală și fără povățuirea cuiva, mult se poticnește și în multe gropi și curse ale vicleanului cade, mult se rătăcește, mult se ostenește și în multe primejdii cade, și nu știe ce sfârșit va dobândi.

Că mulți, deși prin multe osteneli și nevoințe au trecut, și rea-pătimire și multe trude au răbdat pentru Dumnezeu, însă prin rânduiala de sine [idioritmia] și nedreapta socoteală și neîndeletnicirea cu folosul de la aproapele, mulțimea ostenelilor lor netrebnice și deșarte le-au făcut. Pentru aceasta, de este cu putință, se cuvine să fii împreună și adeseori a te sârgui și a te nevoi să vorbești cu bărbați cunoscători. Căci, dacă nu ai făclia adevăratei cunoștințe, călătorind împreună cu cel ce o are, nu vei umbla întru întuneric, nu te vei primejdui în curse și în lațuri și nu vei cădea în fiarele cele înțelegătoare ce se pasc întru întuneric, care pe cei ce umblă întru dânsul fără gânditoarea făclie a dumnezeiescului cuvânt, îi hrăpesc și îi strică.

[…]

V. A lui Avva Isaac

Frate, de vei greși în vreun lucru, să nu minți din pricina rușinii, ci fă metanie, zicând: „Iartă-mă”, și greșeala trece. Să nu fie una în gura ta și alta în inima ta, că Dumnezeu nu se lasă batjocorit, ci pe toate le vede – și pe cele ascunse, și pe cele arătate. Deci tot gândul, și tot necazul, și toată voia ta, și toată bănuiala să nu le ascunzi, ci vestește cu slobozenie starețului tău; și ce vei auzi de la dânsul, sârguiește-te să faci cu credință, și așa se va ușura războiul de la tine; că duhurile cele rele nu au bucurie fără numai în omul ce face gândurile sale, fie ele bune sau rele.

Dă inima ta spre ascultarea Părinților, și harul lui Dumnezeu va locui întru tine. Nu fi lângă sineți înțelept, ca să nu cazi în mâna vrăjmașilor tăi. A tăcea întru a nu spune gându-rile te face pe tine cum că cauți cinstea lumii și slava ei cea urâtă; iar cel ce îndrăznește a mărturisi gândurile sale înaintea Părinților săi le gonește pe ele de la sineși.

Împărtășește-te de-a pururea din sfatul Părinților tăi, și vei face toată vremea ta întru odihnă.

VI. A lui Avva Cassian

1. Semn al adevăratei smerenii este a descoperi Părinților nu numai ce facem, ci și ceea ce gândim. Că această lucrare gătește pe călugăr a merge fără poticneală pe calea cea dreaptă. Că cu neputință este ca cel ce își rânduiește viața sa prin judecata și socoteala celor mai bătrâni să cadă în amăgirea dracilor.

Încă și într-alt chip: că însăși aceasta, a arăta adică și a descoperi Părinților pomenirile cele rele, le veștejește pe acestea și mai slabe le face. Că precum șarpele, din gaură întune-coasă ieșind la lumină, se sârguiește a unelti fugă și a se ascunde, tot așa și gândurile cele rele se arată prin curata mărturisire și spovedanie.

2. Una ca aceasta mi-a povestit și Avva Serapion despre sineși, zicând: „Când eram mai tânăr și petreceam cu starețul meu, după ce mâneam, sculându-mă de la masă, furam, prin lucrarea Diavolului, câte un posmag, pe care îl mâneam pe ascuns de starețul meu. Deci, dacă

95

am stăruit întru aceasta, făcând-o multă vreme, stăpânit fiind, nu mă puteam opri pe sine: conștiința nu mă mai odihnea, iar bătrânului mă rușinam a-i spune.

Și s-a întâmplat după iconomia Iubitorului de oameni Dumnezeu ca să vină la stareț oare-cari frați pentru folos, care l-au întrebat despre gândurile lor. Și a răspuns starețul: «Nimic nu vatămă mai mult pe călugăr și veselește pe draci precum ascunderea gândurilor de Părinții duhovnicești». Apoi le-a grăit lor și despre înfrânare. Iar eu, cele grăite auzindu-le și întru sinemi venind, am gândit că Dumnezeu a descoperit starețului greșealele mele; și, umilindu-mă, am început să plâng. Și am scos posmagul din sânul meu, pe care eram obișnuit a-l fura, și, aruncându-mă pe sinemi la pământ, ceream iertare pentru greșealele cele ce s-au făcut de mine și rugăciune de întărire pentru cele ce vor veni de aici înainte. Și a zis starețul: «O fiule, mărturisirea ta, chiar și tăcând eu, te-a izbăvit pe tine; și pe dracul cel ce te rănea până acum prin tăcere, mărturisind tu cele despre tine, l-ai junghiat; de acum nu va mai avea loc întru tine, căci l-ai scos din inima ta la arătare». Și încă nu sfârșise starețul grăind, și iată, lucrarea Diavolului s-a arătat ca o făclie ieșind din sânul meu și umplând casa de putoare, încât cei de față au socotit că acolo arde multă pucioasă. Atunci și a izbăvirii tale, pe care Domnul o a făcut cunoscută în chip simțit prin semnul ce s-a făcut». Deci, de atunci, așa s-a depărtat de la mine patima îndrăcirii pântecelui și acea poftă diavolească, încât nici în minte nu-mi mai venea”.

3. Ne învățăm dar din cele zise că nu este altă cale de mântuire fără decât a vesti gândurile la Părinți și a nu defăima predania strămoșilor: că și ei, nu pornind de la sineși, ci de la Dumnezeu și din Scripturile cele de Dumnezeu insuflate au lăsat celor mai de pe urmă a întreba pe cei ce au călătorit mai-nainte. Și este cu putință adică și din multe altele ce se găsesc în Scripturile cele de Dumnezeu insuflate a ne învăța, și mai vârtos din istoria cea despre Samuil Proorocul (cf. I Samuil 3: 1-14), care, din pruncie fiind dăruit lui Dumnezeu de maica sa și învrednicindu-se de Dumnezeiești vorbiri, n-a crezut gândului său, ci, odată, și de două ori fiind chemat de Dumnezeu, a alergat către bătrânul Eli și, cu învățătura acestuia îndreptându-se149, s-a canonisit despre cum trebuie a răspunde lui Dumnezeu; Care Dumne-zeu, pe cel ce l-a hotărât vrednic de Sine prin chemarea Sa, pe acela voiește să-l povățuiască prin îndreptarea și învățătura bătrânului, încât prin aceasta să fie călăuzit spre smerenie.

4. Încă și pe Pavel, chemându-l Hristos prin Sine și mai multe vorbindu-i, deși de îndată putea să-i deschidă ochii lui și calea desăvârșirii să i-o facă cunoscută, l-a trimis către Anania, poruncindu-i să învețe de la dânsul calea adevărului, zicând: Mergi în cetate, și acolo ți se va spune ce se cade să faci (Fapte 9: 6), printr-acestea învățându-ne pe noi să urmăm povățuirii celor ce au călătorit mai-nainte pe cale. Iar aceasta și însuși Apostolul învățându-se, a plinit-o apoi cu lucrurile lui, precum despre sineși, scriind, zicea: Că m-am suit în Ierusalim ca să văd pe Petru și pe Iacov, cărora le-am spus Evanghelia pe care o propovăduiesc, ca nu cumva să fi alergat în deșert și încă alerg (Gal. 2: 2). O, minune, vasul alegerii, cel ce s-a ridicat până la cerul al treilea și a auzit de la Dumnezeu graiuri negrăite, cel ce darul Duhului îl avea împreună cu sine călător și cuvântul învățăturii îl adeverea prin semnele ce urmau, acesta mărturisește că are trebuință de sfătuirea Apostolilor celor mai-nainte decât dânsul!

Cine, dar, va fi așa de fudul și mândru, care, auzind acestea, să nu se îngrozească, și așa să se teamă ca de gheena focului și de veșnica muncă, și să mai umble vreodată în a sa socoteală? Că nimănui nu descoperă Dumnezeu calea desăvârșirii, decât celor ce se vor povățui spre dânsa prin Părinții cei duhovnicești, precum poruncește și prin proorocul, zi-când: întreabă pe tatăl tău, și-ți va vesti ție, pe cei mai bătrâni ai tăi, și-ți vor spune ție (Deut. 32: 7).

[…]3. întrebat-a un frate pe oarecare din stareți: „Cum de nu sunt lăsat a fi slobod cu bătrânii despre gândurile mele?” Și a răspuns bătrânul: „Pentru nimic nu se bucură vrăjmașul așa de mult precum pentru cei ce nu-și arată gândurile lor”.

4. Zis-a Avva Antonie: „Am văzut călugări căzând după multe osteneli, și venind întru ieșirea din minți pentru nădejdea cea spre lucrul lor, și pentru a amăgi pe cel ce a zis: întreabă pe tatăl tău, și-ți va vesti ție; pe cei bătrâni ai tăi, și-ți vor spune ție (Deut. 32: 7)”. 65

65 Everghetinos, Ed. Egumenița, Editura Cartea Ortodoxă, s.l., 2009, <https://archive.org/details/Everghetinosul-VolumulI-ii&gt;, <https://archive.org/details/EverghetinosulVol.Iii-iv&gt;, joi, 10 septembrie 2015, pp. 90-91, 103-105.

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.files.wordpress.com/2016/03/parintii-il-dezvaluie-pe-parintele-arsenie-boca1.pdf

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s