pag. 87 – ARHIM. CLEOPA ILIE

IX. ARHIMANDRIT CLEOPA ILIE

88

Ne-am șocat foarte tare de două scrisori ale Părintelui Cleopa trimise Părintelui Arsenie Boca, aflate în arhivele securității. Ele nu corespund deloc cu modul de a vorbi simplu și răspicat, bazat pe Sfinții Părinți, al Părintelui Cleopa, parcă nu ar fi scrise de el, ci fabricate de cel ce vor să-l fabrice pe Părintele Arsenie Boca Sfânt, mai ales că sunt bătute la mașină și doar semnate (iar reproducerea semnăturii este un lucru foarte lesnicios pentru securitate). Am văzut această tehnică aplicată de iconoclaști în cazul Sfântului Ioan Damaschin. Nu numai atât dar ideile despre Părintele Arsenie Boca sunt așa de exagerate și necorespun-zătoare cu realitatea că am avut impresia că sunt scrise de ucenicii sfinției sale entuziasmați, exagerați și febrili. Este greu de crezut că Părintele Cleopa s-ar fi lăsat hipnotizat. De abia când am ajuns la Sfântul Munte și ne-am întâlnit cu Părintele Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa, am aflat adevărul: nu sunt plastografii, ci poartă în ele mărturia unei alte taine, duhovnicești. Părintele Cleopa Ilie a încercat, din milă față de Părintele Arsenie Boca, pentru a-l întoarce de la rătăcire (știind de la spovedania ucenicilor săi care l-au cunoscut pe starețul de la Prislop și au fost loviți, mâhniți, răniți și îngrijorați de marea lui prăpastie de însingurare, asprime și rătăcire de la Sfânta Predanie), să aplice meșteșugul Sfântului Cuvios Macarie cel Mare pentru îndreptarea fratelui ce se chinuia în lenevia nesfătuirii:

Se povestea despre avva Macarie, că mergând odată la biserică să citească pravila, a văzut în afara chiliei unuia dintre frați, mulțime de draci, din care unii se închipuiau în muieri ce rosteau cuvinte necu-viincioase, alții în copilandri ce vorbeau cuvinte de ocară, alții jucau, iar alții se schimbau în multe forme. Bătrânul fiind văzător cu mintea, a cunoscut pricina. Și suspinând, și-a zis: „Negreșit, fratele petrece în lenevire și pentru aceasta duhurile cele viclene îi înconjoară chilia”. După ce a isprăvit pravila, a intrat în chilia fratelui și i-a zis: „Sunt necăjit frate și cred că de te vei ruga pentru mine, cu adevărat mă va ușura Dumnezeu de necazul acesta”. El punând metanie bătrânului, i-a zis: „Avvo, nu sunt vrednic să mă rog pentru tine”. Însă bătrânul sta rugându-l pe frate și zicând: „Nu mă duc, de nu-mi vei da cuvânt că vei face pentru mine câte o rugăciune în fiecare seară”. Așa, a ascultat fratele porunca bătrânului. Acest lucru l-a făcut bătrânul, vrând să-i dea pricină să se roage noaptea. Și, sculându-se fratele în noaptea viitoare, a făcut o rugăciune pentru bătrânul. Apoi umilindu-se, a zis: „Ticălosule suflete, pentru un bătrân ca acesta te-ai rugat, dar pentru tine nu te rogi?” Deci, a făcut și pentru sine o rugăciune. Apoi așa făcând el în fiecare noapte și săvârșind, cele două rugăciuni, în duminica următoare, bătrânul ducându-se la biserică, i-a văzut pe draci, stând afară din chilia fratelui, ca și mai înainte, dar triști și posomorâți. Și a cunoscut că pentru rugăciunea fratelui s-au întristat dracii. Astfel, bucurându-se, a intrat la fratele și a zis: „Rogu-te mai fă pentru mine încă o rugăciune!” El a ascultat și făcând pentru bătrânul două rugă-ciuni, iarăși s-a umilit și și-a zis: „O, ticălosule suflete, adaugă și pentru tine o rugăciune!” Deci, așa petrecând el și săptămâna aceea și făcând în fiecare noapte câte patru rugăciuni, duminică iarăși venind bătrânul, i-a văzut pe draci mai întristați și tăcând. Și mulțumind lui Dumnezeu, când s-a întors, a intrat iarăși la frate și l-a rugat să mai adauge pentru dânsul încă o rugăciune. Acesta primind și adăugând și pentru sine încă o rugăciune făcea în fiecare noapte șase rugăciuni. Când a trecut bătrânul, duminică i-a văzut pe draci, stând departe de chilia lui. Dar cum l-au văzut intrând la frate, l-au ocărât, mâhnindu-se pentru mântuirea fratelui. Iar bătrânul, proslăvind pe Dumnezeu, a intrat la frate și l-a sfătuit să nu se lenevească, ci neîncetat să se roage. Și așa, făcându-se fratele osârduitor la rugăciuni, cu darul lui Dumnezeu, s-au dus dracii cu totul de la dânsul. 24 51

Părintele Cleopa a preluat limbajul și duhul umilicios al Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul, din „Paza celor 5 simțuri”, făcându-se pe sine cel mai neștiutor și neînvățat, cu același scop duhovnicesc. Sfântul Nicodim dorea să transmită învățături folositoare și dureroase, care aveau să-l mustre pe un ierarh al Bisericii care nu ar fi primit altfel învățăturile (fără a-i fi deschisă inima prin apropierea către dragoste ce ți-o dă lauda și prețuirea celuilalt).

Uit că sunt mic și dintre cei care s-au lepădat de lume și mă înalț cu acest gând: că s-a întâmplat să am așa o rudă și stăpân [totodată], înalt cu scaunul, smerit cu purtarea, tânăr cu anii, bătrân cu mintea – [lui] i se potrivește foarte [bine] această vorbă a lui Homer: „Ce înțelept a fost! Iar umbrele sar” – și cântător cu cuvintele ca și muzele. Și simțind acum greutatea cea mare a treptei arhierești și pogorându-se pentru aceasta din înălțimea sa, a cerut din covârșitoarea sa smerenie cuvinte și sfaturi de la smerenia mea. Dar care cuvânt a scăpat de îngrăditura dinților tăi, o, Stăpâne al meu iubit? Ci suferă-mă puțin pe mine, cel ce mă voi împotrivi. De ce ai făcut aceasta, o, prea dumnezeiescule? Sau ce pătimești de dezlegi acea rânduială care este lăudată – după Cuvântătorul de Dumnezeu (în Cuvânt pentru grindină)? Vedem că ea s-a păzit de la ființele cele dintâi și mai vechi [ce se află] în jurul lui Dumnezeu și până la cele mai de jos

51 Patericul…, Pentru socotință, 76.

89

– după cum a fost grăit prea limpede de către pasărea cerului, adică de Dionisie Areopagitul -: „Legea atotsfântă a dumnezeieștii obârșii este aceasta: cele de al doilea să fie înălțate prin cele dintâi spre atotdumnezeiasca lumină” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia bisericească, în Opere com-plete, ed. Paideia, București, 1996, cap. V, p. 90). Sfaturi ceri și învățături, Stăpâne, de la rob? Povățui-torul lui Israel și învățătorul de la ucenic? Cel ce ține locul capului de la cel ce ține rânduiala piciorului? Cel ce a luat menirea [de a viețui] în această [treaptă] a ierarhiei bisericești – [adică] a podoabei arhie-reilor celor slujitori – de la cel ce a luat menirea cea mai smerită – [adică] a celor ce se săvârșesc monahi? Să nu faci aceasta, o, prea bunule! (Căci aceasta, cea a cuvântului, este sus de pâraie). Acest lucru [a da sfaturi] nu mi se cuvine nici mie și cu atât mai mult [nu se cuvine] treptei tale [a cere].

Să se dea însă cea nedată și să se ierte cea de neiertat! Unde se pot găsi însă la mine cărți, hârtie și cerneală? Căci, venind aici, pe toate acestea le-am socotit fum – așa cum cei vechi [socoteau] cârma [conducerea altora] – și am luat viața cea cu rucodelie și cu lucrul mâinilor. [Astfel] m-am făcut lucrător cu sapa și cu hârlețul, semănând, secerând, râșnind . în fiecare zi și făcându-le pe toate celelalte prin care se închipuiește viața cea mult truditoare, precum și schimbarea într-o altă stare [dintre] cele de multe feluri ale celor din insulele cele pustii. Vai de răutățile mele! Căci pe ale mele le voi ticăloși pentru că, fugind de supărarea cea mică din Sfântul Munte și căutând și gonind [după] liniștea cea desăvârșită, am căzut în tulburări, urmând pildele celor de demult care, fugind de spuză și de urs, au dat peste foc și peste leu.

Din [cauza] tuturor acestora mult pregetam și nu eram convins – o, sfințite om al lui Dumnezeu – și de multe ori am socotit să-ți răspund fa ceea ce [mi] se cerea prin acel cuvânt al proorociei: „Piele de urs și îmi ceri, [încă] și mare, [dar] nu îți voi da”.

Dar pentru că mă vedeam înghesuit pe de o parte de paguba neascultării – care știu că este prihănită de purtătorii de Dumnezeu Părinți care se numesc trezvitori, [ei fiind] filosofii mei iar pe de altă parte de călcarea poruncii care zice: Celui ce cere de la tine, dă-i (Mt 5, 42) și mai adaug și chinul dragostei celei spre tine, precum și datoria de rudenie – pe care a legiuit-o firea – între mine și tine, de bunăvoie sau [mai curând] fără de voie m-am plecat spre împlinirea cererii tale, bizuindu-mă pe rugăciunile tale. Și așa întrerupând puțin sapa și râșnița, asemănându-mă dobitoacelor celor ce rumegă și multe gânduri mai întâi învârtind [prin minte], m-am întors în mine însumi atât cât a fost cu putință și toate câte prin citire au apucat a se întipări în tabla cea nescrisă a imaginației mele – după Aristotel* și Proclu – [adică] în sfințitele jertfelnice ale minții – sau mai bine, citându-l pe dumnezeiescul David, zic: întru inima mea am ascuns cuvintele tale, ca să nu greșesc ție (Ps 118, 11) – (adică atâtea câte ajută la [împlinirea] scopului cel pus înainte) – [căci cu ele] m-am hrănit și le-am avut în pomenire, acest lucru numindu-se de ucenicii lui Platon „a doua zugrăvire” – le-am pus în această carte puturoasă sau, așa cum tu o numești, sfătuitoare sau, așa cum o numesc eu, aducătoare- aminte, pe care o și trimit sufletului tău celui numit – după faptele tale – Ierotei (adică „sfințit lui Dumnezeu’’), ca pe o oarecare îndulcire duhovnicească și mică aducătoare de dar, în locul multor daruri de-ale tale ce au fost făcute către mine. Iar tu desfătează-te și folosește-te de ea – dacă [li se poate aduce] cetățenilor și celor prea cinstiți vreo desfătare și [vreun] folos de la un țăran și [de la] un zdrențăros – și roagă-te pentru mine către Domnul.

Robul tău smerit (de la Schirapolisul Erimonisului),

Nicodim 52

Astfel că Părintele Cleopa i-a scris două scrisori, arătându-și evlavia față de sfinția sa, la superlativ, ca să paralizeze respingerea ce ar fi putut apărea din cauza slavei deșarte și ca să îl momească cu binișorul să vină în obștea lor ca și cum ar avea nevoie de învățăturile lui, dar în realitate ca să-l poată ajuta să-și vadă gravele rătăciri. Când a văzut că nu vine, a mai încercat o stratagemă duhovnicească: să se smerească și mai mult, mergând la el. Din păcate mândria solitarului de la Prislop a fost atât de respingătoare, încât Părintele Cleopa și-a dat seama că nu se mai poate face nimic, și a continuat să se roage ca Domnul să-l întoarcă de la rătăcire și să-i dea duh de umilință, că nici un om nu mai avea cum să îl ajute.

Cel ce voiește să rămână biruitor într-o convorbire cuvântul său, să știe că suferă de boala diavolului, chiar dacă cuvântul său e adevărat. și dacă face .aceasta într-o convorbire cu cei deopotrivă cu el, va fi tămăduit poate de certarea celor mai mari. Dar dacă face așa și față de cei mai mari sau mai înțelepți, boala lui nu poate fi vindecată de oameni. 53

52 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, Paza Celor Cinci Simțuri, diortosită după ediția de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1826, Ed. Egumenița, s.a., s.l., pp. 79-81.

53 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul IX, Ed. cit., pp. 106-107.

90

Iată un fragment din a doua scrisoare, în care încearcă să-l facă, dacă nu să vină, măcar să corespondeze în scris, pe temeiul Sfinților Părinți, ca să-l poată ajuta cu acest pretext:

PARINTELE MEU,

Mai intâi, cu smerite metanii, vă rog să mă iertați pe mine păcătosul că din cauza lenevirii mele și a nepăsării am lăsat sa treacă un timp indelungat de când nu am scris, arătând prin aceasta și oarecare lipsă de dragoste, căci orice motiv a fost putea trece peste fericita dragoste, căci aceasta nu știe osteneală pentru bunătăți și nu caută ale sale intru toate. Știu că de voi vrea pot pune orice pricină, dar știu că pricina este o voire a păcatului și inainte mergătoare a lui este. Cred că de aceea și fericitul David cântă in Psalmii lui că să nu pricinuim pricinuiri intru păcate, de aceea una dintre aceste pricini nebinecuvântate a fost că după ce am scris o scrisoare către P.C. Voastră și ne mai primind răspuns am crezut că prin neiscusința celor inșirate acolo, pe hârtie, v-am făcut cine știe ce sminteală, căci niciodată nu am avut bună chibzuință in cuvant și scris. Cauza este reaua mea așezare sufletească și intunecarea puterii de discernământ a părții cei socotitoare a sufletului meu cel robit și incurcat de patimile cele din voință și din simțire. Dar, P. C. Voastră , care din mila Prea Induratului Dumnezeu, aveți oglinda ințelegerii, cu duhovnicească lucrare curățită, puteți să nu vă smintiți de mine intunecatul și păcătosul dacă veți privi la mine și cuvintele mele, ca la cel ce stau jos cu cuvântul și cu lucrarea, in rânduiala pruncilor; dar nu ajungându-i pe aceștia cu nerăutatea, căci știu că aceasta ni se cere de la Mântuitorul nostru ca să fim prunci cu nerăutatea, iar nu cu ințelegerea.

Altă pricină, ca și cea de mai sus, a fost că nădăjduim, ca intre timp să ne intâlnim pentru că numai atunci v-aș fi putut cere multe lămuriri de care am nevoe atât pentru neiscusința mea, cât și pentru cum aș putea să mai rămân a fi poreclit Stareț și a mă mai bizui a conduce sufletește si pe alții, cela ce am nevoie de a fi incă multă vreme sub conducător iscusit, căci stiu că necuvios lucru este a paște leul de oi și cel nelămurit prin lucrare sufletele cele ce sârguesc spre Cer.

Si acum, ceea ce m-a făcut a tresări puțin din nepurtare de grijă spre cele de folosul sufletului meu și a-mi aduce aminte de duhovniceasca dragoste și iscusință a Prea Cuvioșiei Voastre, indrăznind iarăși a vă scrie, a fost sosirea în smerita noastră obște a unui frate, pe care P.C. Voastră, arătându-vă dragostea, l-ați trimis la noi, prin luna mai, iar el a ajuns aici abia acum, in luna octombrie, din motive, după cât se vede, binecuvântate. Acest frate pe lângă bucuria că a sosit la noi, ne-a adus și Iconița cu Bunul și Marele Pastor și Mântuitorul sufletelor noastre. Pe verso poarta semnătura P C. Voastre și a iubitului frate in Hristos și ucenicul P. C. Voastre, C. Sa, iscusitul părinte Dometie (Cucuzel). Lângă iconiță și o scrisoare a P.C. Voastre, care văzând și auzind că este scrisă chiar de P. C. Voastră m-am bucurat foarte mult, căci până atunci nu am avut fericirea sa vă citesc vreo scrisoare, iar citind-o am văzut acolo smerita ințelepciune și duhovniceasca dragoste, strâns legate și formând lanțul de aur al dreptei socoteli care m-a legat mai mult de dragostea P. C. Voastre, prin aceea că era scris că doriți o zi de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos — ca să ne mai vedem față către față, la care și eu am zis să fie mila Lui si rugăciunile Prea Curatei Sale Maici și să aducă la indeplinire, când va fi voia Lui, spre a noastră mângâiere.

Iconița și scrisoarea le păstrez cu multă evlavie și de câte ori îmi aduc aminte de P.C. Voastră le citesc și mă mângâi cu ele. Mila Domnului nostru Iisus Hristos și cu ajutorul Prea Curatei Sale Maici să ne ajute să ne intâlnim și în acest veac trecător, spre mângâiere și lămurire in cel viitor spre veșniea fericire. […]

* In partea stângă a paginii este scris cu cerneală albastră: „Scrisă la mașină de mine, Vasile Târulescu, fost inchinător al Sf. Mănăstiri Sâmbăta și Prislop. Astăzi smeritul frate Vasile care vă trimit niște metanii. P.C. părinte Stareț Cleopa are multă evlavie la P.C. Voastră și mult s-ar bucura dacă ne-ați face o vizită, chiar dacă ne-ați scrie. Tot același smerit frate Vasile Târulescu“. 54

54 <http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/12/05/scrisorile-parintelui-cleopa-catre-parintele-arsenie-boca-manastiri-slatina-sambata-securitate-mitropolitul-antonie-plamadeala-rezistenta-munti-sandu-tudor-mari-duhovnici-curente-spirituale/&gt;, marți, 6 octombrie 2015

Dezlegarea acestei chestiuni ne-o dă Părintele Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa, în capitolul de mai sus.

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.files.wordpress.com/2016/03/parintii-il-dezvaluie-pe-parintele-arsenie-boca1.pdf

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s