pag. 70 – PĂRINTELE ARSENIE BOCA ȘI REÎNCARNAREA – „EVOLUȚIONISMUL” (TRANSFORMAREA/STRĂMUTAREA) LUI ILIE > ÎNGER > IOAN > ÎNGER > … ZIAN

70

H. PĂRINTELE ARSENIE BOCA ȘI REÎNCARNAREA – „EVOLUȚIONISMUL” (TRANSFORMAREA/STRĂMUTAREA) LUI ILIE > ÎNGER > IOAN > ÎNGER > … ZIAN

4. „A. Boca [sic!] credea în metempsihoză [reîncarnare]”

Afirmația este „aruncată” la p. 6 a lucrării scrise de Pr. Anițulesei, trecându-se apoi rapid la altă discuție. Ni se pare foarte important pentru atmosfera duhovnicească a broșurii faptul că este însoțită de o vorbă uimitoare: „aflăm de la pr. Papacioc (nu cred că poate fi bănuit de invidie sau bârfă) că A. Boca [sic!] credea în metempsihoză [reîncarnare]”.

Sincer, atunci când am dat prima oară de această frază am simțit nevoia să o recitesc. Și tot nu am înțeles.

[se vede după concluziile trase, încâlcite – n.n.]

Nu am înțeles de ce l-am putea bănui pe Părintele Arsenie Boca de orice, dar pe Părintele Arsenie Papacioc sau oricare altul – de nimic. După ce criteriu? Ori putem să ne îndoim de oricare dintre duhovnici, ori de niciunul! Este elementar, este logic, este de bun-simț!

[Concluzia Părintelui Aldea nu este logică, și nici de bun-simț, ci deviată de la înțelesul realității. Nu este nici elementară, ci compusă dintr-o serie de nelămuriri personale în legătură cu Părintele Arsenie Boca și Ortodoxia, care-l fac a șovăi duplicitar și în argumentație.

Nu avem două situații similare, privite în mod discriminatoriu.

Așa ar fi dacă:

1. am privi cu scârbă pe Părintele Arsenie Boca fiindcă a zis ceva despre Părintele Arsenie Papacioc și credem că a bârfit, neputând avea încredere în el, fiindcă îl urâm;

2. iar față de Părintele Arsenie Papacioc am avea o altă măsură, privindu-l cu drag chiar dacă a spus ceva rău despre Părintele Arsenie Boca, considerând că nu a bârfit, putând avea încredere în el, fiindcă îl iubim.

În broșura Părintelui Gheorghe nu este vorba de o îndoială la adresa unor duhovnici sau de discriminarea lor. Cei doi aveau două lucrări cu adevărat diferite și ca atare, trebuiau înțelese diferit, fiindcă aceasta o cerea însăși logica realității lor:

1. Părintele Arsenie Papacioc a auzit personal pe Părintele Arsenie Boca predicând public despre propria reîncarnare. Deși o spune la alții, nu poate fi acuzat de bârfă sau invidie, fiindcă este o informare a celor mai tineri ca sfinția sa (deci care nu au fost contemporani cu evenimentele, putând fi amăgiți prin viclenie de alții, dacă nu ar fi fost avertizați), despre lucrurile la care a fost martor și care, pe atunci, erau cunoscute la mulți și, din păcate, chiar crezute de mulți. În afară de aceasta a făcut-o la cererea insistentă a unor Părinți indignați de la Sihăstria, nedumeriți de reclama ce începuse să i se facă încă de pe atunci (chiar dacă mai discret), și de rătăcirile mișcării de la Prislop care deja își arăta colții și rătăcirile. Sfinția sa a răspuns din datoria duhovnicului întrebat, din dragostea frățească de creștin Ortodox și din milă sufletească față de ei, aducând propria mărturie, pentru a-i face să înțeleagă deplin fenomenul. Practic, sfinția sa a urmat îndemnul Sfintelor Scripturi: 1Co 5:9 V-am scris în epistolă să nu vă amestecați cu desfrânații; 10 Dar nu am spus, desigur, despre desfrânații acestei lumi sau despre lacomi sau despre răpitori sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieșiți afară din lume. 11 Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecați cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat sau lacom sau închinător la idoli sau ocărâtor sau bețiv sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu ședeți la masă. 12 Căci ce am eu ca să judec și pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecați voi? 13 Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateți afară dintre voi pe cel rău.

2. În privința Părintelui Arsenie Boca există dovezi clare (nu numai din afirmația Părintele Arsenie Papacioc, ci și din ale admiratorilor pictorului de la Drăgănescu, și chiar din scrierile și picturile sfinției sale – vedeți puțin mai jos) că preacuvioșia sa credea în metempsihoză (nu ca o regulă generală pentru toți, ci doar ca o excepție pentru Ilie, îngeri, Ioan și… Zian). Mai mult, știm că vădea public, cu grosolănie, păcatele la aproape toți oamenii care veneau la sfinția sa, fiind numit „bici al lui Dumnezeu”, doar ca să pară că este Sfântul prooroc Ilie reîncarnat (vedeți capitolele „Biciul lui dumnezeu” –

71

hipnotizatorul ce vădea public păcatele și Despre reîncarnare), deci bârfea, clevetea și osândea în fața tuturor (fără a deosebi între persoane și situații) pe alții;

Nu înțelegem de ce Părintele Mihai-Andrei Aldea nu folosește același raționament cu care îl critică pe Părintele Arsenie Papacioc și în privința sa. De ce îl numește pe Părintele Arsenie Papacioc bârfitor când a răspuns la întrebarea unui alt Părinte pentru a ne lămuri, iar pe Părintele Arsenie Boca care vădea public păcatele altora (ca o metodă obișnuită de lucru, iar nu ca o excepție) îl numește harismatic văzător cu duhul? De ce folosește două măsuri una pentru Părintele Arsenie Boca (numindu-l harismatic) și alta pentru Părintele Arsenie Papacioc (numindu-l bârfitor)? De ce Părintele Mihai-Andrei folosește două măsuri: una pentru sine (considerându-se a fi „logic”, având o aceeași măsură echilibrată pentru toate și plin de bun simț – deși îi critică nejustificat atât pe Părintele Arsenie Papacioc cât și pe Părintele Gheorghe), iar pe Părintele Gheorghe Anițulesei îl consideră că se folosește de două criterii, lipsindu-i bunul simț elementar și logica, doar fiindcă trage un semnal de alarmă în legătură cu omul față de care Părintele Aldea este plin de iubire irațională?

În realitate, după cum observăm chiar Părintele Mihai-Andrei Aldea folosește tehnica celor două măsuri (pentru unii mumă, pentru alții ciumă), analizând pe cei doi Arsenie diferențiat, în funcție de simpatii, iar Părintele Gheorghe Anițulesei folosește un singur criteriu pentru toți, și anume Adevărul revelat în Ortodoxie: cine are învățături și viață Ortodoxe este om credibil, fiindcă slujește adevărului, cine are învățături și viață eretice (de pildă credința în reîncarnare) nu poate fi crezut Sfânt, deoarece nu slujește lui Hristos – Adevărul. – n.n.]

Fac aici o paranteză personală. Pentru că, din nefericire, mulți dintre români nu mai pot astăzi să discute idei fără a trece, adesea fără săși dea seama, la atacul la persoană. Și sunt sigur că dintre cei care îl cinstesc pe Părintele Arsenie Papacioc unii se vor simți, greșit, atinși de observația mea. Totuși eu l-am cunoscut pe Părintele Arsenie Papacioc și am avut bucuria de a vorbi cu el, îl respect și îl iubesc.

[aceasta este o afirmație ca să poată să fie mai convingător că nu e dușman, ci prieten și, din această postură, să îl poată ataca mai eficient, părând imparțial. În realitate, iată ce ne învață Sfânta Scriptură: Ioan 14:15 De Mă iubiți, păziți poruncile Mele. Dragostea îl face pe om să păzească poruncile unui dascăl în Hristos. Părintele Arsenie Papacioc ne-a fost la toți un dascăl în Hristos, a cărui întreagă viață a fost dedicată slujirii adevărului. Sau poate am greșit spunând așa. De multe ori a fost încercat să aleagă între adevăr și viață, prin torturi inimaginabile și temnițele cele mai grele, și cu drag a renunțat la viața sa, gustând de multe ori moartea. A fost în stare să-și dăruiască viața pentru a mărturisi adevărul. Și chiar dacă și sfinția sa a crezut la un moment dat că Francisc de Assisi ar putea să fie Sfânt, la sfârșit, primind mustrare de la niște pustnici și-a corectat greșeala și a scris testamentul numit Singur Ortodoxia. (A se vedea capitolul: Arsenie vs. Arsenie). Spre deosebire de sfinția sa Părintele Arsenie Boca a fost totdeauna neascultător, socotindu-se superior tuturor, neprimind corectarea Sfintei Biserici, ci încrezându-se doar în părerile proprii și vedeniile diavolești. De aceea s-a purtat duplicitar, făcându-se slujitor fidel al noii orânduiri socialiste, trecând prin arestări de formă ca să-și construiască un palmares de mărturisitor și lepădându-se de preoție și călugărie, pentru a conviețui în aceeași locuință, necanonic, cu o Maică, timp de 30 de ani, agonisindu-și proprietăți personale boierești, pe vremea când toți stăteam cu chirie la stat, având întotdeauna rapoarte excelente de la securitate, fiind consultat de multe ori în legătură cu paranormalul pe care îl practica, având multă experiență din hipnoza pe care o stăpânea atât de bine, lăudând și în scris socialismul și comunismul. Așadar, la Părintele Arsenie Boca nu a primat adevărul, ci interesul personal de a fi apreciat de cât mai multă lume, inclusiv de puterea politică, fiind izolat de restul Părinților, considerându-se un centru al vieții duhovnicești, necontând pentru sfinția sa Sfânta Predanie. Din păcate, această izolare și centrare pe sine se continuă și după moarte prin construcția imaginii de „Sfântul Ardealului”, unicat în toată istoria Bisericii, iar ucenicii sfinției sale își centrează viața pe el, punându-l mai presus de Ortodoxie. Părintele Mihai-Andrei Aldea se dovedește ucenic fidel al sfinției sale și iubitor al lui, fiindcă îi urmează felul de a fi, punând mai presus de Ortodoxie părerile personale și centrându-și gândirea în funcție de ce îl aprobă pe favoritul său. Prin aceasta dezvoltă o iubire irațională față de preacuvioșia sa. Părintele Aldea nu îl iubește pe Părintele Arsenie Papacioc. Dacă l-ar iubi i-ar respecta porunca și nu ar conta pentru preacucernicia sa decât Singur Ortodoxia. Poate că Părintele Gheorghe nu l-a cunoscut

72

pe Părintele Arsenie Papacioc, poate că nu declară că îl respectă și îl iubește, dar modul preacucerniciei sale arată că îi urmează modelul punând mai presus de toate Singur Ortodoxia. n.n.]

Fără să îl cred infailibil, așa cum infailibil nu cred pe nimeni în afară de Dumnezeu Însuși. Știu că și Părintele Arsenie Papacioc a avut greșeli, așa cum au avut greșeli și Părintele Arsenie Boca, dar și Sfântul Apostol Ioan sau Sfântul Apostol Petru. Dar numai cei încă aflați departe de Dumnezeu își închipuie că greșelile sau păcatele „anulează sfințenia”. În realitate, fiecare dintre noi are nevoie de iertarea lui Dumnezeu și prin această iertare intrăm în Rai, nu prin meritele noastre.

[Sinistră comparație între Părintele Arsenie Boca model de înșelare și stâlpii Ortodoxiei Sfinții Apostoli și chiar față de iubitorul de adevăr Părintele Arsenie Papacioc.

Aici, însă, nu este vorba de infailibilitate (pe care nici un om în afară de Dumnezeu-Omul nu o are. Nici Părintele Gheorghe Anițulesei nu susține că Părintele Arsenie Papacioc ar fi infailibil, ci doar că nu a invidiat și a bârfit când a mărturisit despre credința propovăduită de Părintele Arsenie Boca. Discuția despre infailibilitate o deschide Părintele Aldea, ca să găsească un argument „fără greșeală”, acolo unde nu sunt argumente. Se folosește de un truism, ca să acopere minciunile mentorului său), nici de greșeli, nici de păcate, care pot fi iertate de Dumnezeu, cu o singură condiție: pocăința (vizibilă la Părintele Arsenie Papacioc, ca lucrare de toată viața, slab reprezentată spre inexistentă, inclusiv la moarte, în cazul Părintelui Arsenie Boca).

Este vorba de modelul reprezentat: Părintele Arsenie Papacioc model de integritate Ortodoxă, în viață și învățături, Părintele Arsenie Boca model de uniatism și hinduism, de încălcare a canoanelor, dogmelor și credinței Sfinții Părinți, atât în viață, cât și în învățăturile scrise și pictate.

Iar aceasta atinge exact sfințenia, unul din criteriile de bază ale canonizării fiind Ortodoxia neîndoielnică a celui propus (A se vedea capitolul: Poate fi canonizat?). Nu este vorba de un atac la persoană, ci de apărarea Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit de atacul țesut cu vicleșug împotriva învățăturilor Ei, calendarului Ei și modului Ei de a percepe sfințenia, prin construirea imaginii falsului Sfânt al Ardealului. Și atacul nu este la adresa Sfintei Biserici, Care este cu adevărat infailibilă, ci la adresa fraților noștri Ortodocși, pe care Părintele Arsenie Papacioc și Părintele Gheorghe Anițulesei au dorit să-i mențină treji, în cunoașterea adevărului, feriți de orice înșelare și abatere de la Ortodoxie, fiind ucenici ai Sfintelor Scripturi: 2Ti 3:16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate, 17 Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun. Vedeți, rostul Sfintei Predanii este și spre mustrarea fărădelegilor, mai ales când sunt prezentate mincinos că ar fi sfințenie, și spre înțelepțirea cea în dreptate, mai ales când învățăturile cuiva cele strâmbe atacă miezul Ortodoxiei, ca toți frații să fie desăvârșiți, bine pregătiți pentru orice lucru bun, nu numai spre deosebirea binelui de rău, dar mai ales spre deosebirea binelui de binele vicleșugului sau a răului prezentat drept bine.

Că aceasta se face prin luarea ca exemplu concret al unui Părinte amăgit, ale cărui fapte și învățături rătăcite sunt notorii (nu le dau pe față pentru prima oară cei care vorbesc despre ele, ci sunt cunoscute de toți) dar prezentate cu viclenie ca sfințenie, aceasta nu este bârfă, ci un foarte necesar semnal de alarmă. Nu este invidie față de cel amăgit, ci durere față de sfinția sa și milă față de cei vrăjiți de imaginea falsă ce i s-a construit. – n.n.]

Trist și paradoxal ni se pare că în aceeași lucrare autorul folosește două măsuri. Atunci când sunt prezentate afirmații împotriva Părintelui Arsenie Boca, oricât de lipsite de substanță, ele sunt „incontestabile”, și la fel sunt și cei care le fac. Tot incontestabili. Dar atunci când sunt prezentate afirmații în favoarea Părintelui Arsenie Boca, precum cele al Părintelui Justin Pârvu, se invocă îndată failibilitatea umană! Adică Părintele Justin Pârvu putea greși, că era dezinformat (Fenomenul…, p. 7), dar Părintele Arsenie Papacioc nu putea greși, nu putea fi dezinformat… O asemenea dublă măsură este incorectă și nu poate fi privită ca argument valabil sau obiectiv. Dimpotrivă.

[Iar avem de a face cu o lipsă de discernământ. Discernământul este o virtute care face deosebirea între două situații care par identice, dar printr-un amănunt (foarte mic uneori) pot ajunge diametral opuse. Să dăm un exemplu din Sfânta Evanghelie:

Luc 8:43 Și o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată averea ei, și de nici unul nu putuse să fie vindecată, 44 Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui și îndată sa oprit curgerea sângelui ei. 45 Și a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toți tăgăduind, Petru și ceilalți care erau cu El, au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează și Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? 46 Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simțit o putere care a ieșit din Mine. 47 Și, femeia, văzânduse vădită, a venit tremurând și, căzând înaintea Lui, a spus de față cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El și cum s-a tămăduit îndată. 48 Iar El ia zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Mergi în pace.

Mulțime de oameni se îmbulzeau, iar femeia cu scurgere de sânge s-a atins doar. Sfinții Apostoli, pe atunci, nu puteau face deosebirea, priveau doar la cele văzute, exterioare, adresate simțirii. Diferența dintre cei ce se atingeau de Hristos o făcea tocmai lucrarea minții cea nevăzută, lăuntrică, cu înțelesurile ei atât de diferite de la om la om, în funcție de credință, și care a dus la ieșirea puterii din Hristos.

Tot așa și în acest caz, deși amândouă remarcile Părintelui Gheorghe și a Părintelui Mihai-Andrei sunt de critică, una la adresa Părintelui Arsenie Boca, cealaltă la adresa Părinților Arsenie Papacioc și Gheorghe Anițulesei, deși cuvintele Părintelui Justin și Părintelui Arsenie Papacioc par criticabile, ca fiind păreri personale (supuse greșelii) despre Părintele Arsenie Boca, ele sunt, cu toate acestea, diametral opuse. Și aceasta nu numai prin faptul că se contrazic în concluzii, ci mai mult prin scopul, conținutul, raționalitatea și mijloacele lor de exprimare provenite dintr-un mod diferit de a crede, care le dă valori cu totul diferite. Unele ducând la ieșirea la lumină a puterii Adevărului lui Hristos ce toate le lămurește, altele fiind atacuri împotriva rațiunii de la tatăl minciunii ce toate le încâlcește, fiindcă el este atât de amăgitor pentru mulți.

Să fim mai concreți în deosebirea lor, urmând sfatul Sfintelor Scripturi:

Rom 12:2 Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit.

1 Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.

Părintele Arsenie Papacioc nu a fost informat de alții despre credința în reîncarnare a Părintelui Arsenie Boca, ci l-a auzit el însuși propovăduind-o. Așadar nu poate fi vorba de o dezinformare ca în cazul Părintelui Iustin Pârvu, care spune o părere personală din ce a auzit de la ucenici (nu trebuie să uităm că acea părere, mai apoi, a retras-o, schimbându-și-o diametral opus, după ce a aflat adevărul. Vedeți capitolul: Are sfinte moaște? Sfârșit dramatic). În cazul Părintelui Arsenie Papacioc nu se pune problema de greșeală-infailibilitate, ci de o mărturie a ceea ce a auzit cu urechile lui din gura Părintelui Arsenie Boca: credința în reîncarnare. Nu este un atac la persoană, ci reproducerea credinței ei. La aceasta se asociază mai apoi și mărturia despre necanonicitatea relației dintre Părintele Arsenie Boca și Maica Zamfira, pe de o parte, și a relației Părintelui Arsenie Boca cu restul Bisericii, pe de altă parte. Deși importante și ele, Părintele Gheorghe Anițulesei nu le citează de la Părintele Arsenie Papacioc fiind evidente tuturor din însăși realitatea faptelor concrete din viața Părintelui Arsenie Boca și din fotografii. Dar nici acestea nu pot fi considerate bârfe, ci doar constatarea că nu avem parte în cazul Părintelui Arsenie Boca de vreun model de sfințenie ci de încălcare a Sfintelor Canoane. Nu este un atac la persoană, ci o apărare față de o canonizare vătămătoare. Dacă nu se punea problema canonizării, în veac Părintele Arsenie Papacioc nu ar fi spus ceva despre sărmanul rătăcit de la Prislop.

În cazul Părintelui Iustin Pârvu este vorba de o părere personală greșită pe care și-a format-o despre persoana Părintelui Arsenie Boca, necunoscând pe atunci ideile eretice pe care le propovăduia. Când le-a aflat, sfinția sa și-a schimbat părerea, chiar și prin aceasta mărturisind că a greșit.

Așadar, în cazul Părintele Arsenie Papacioc nu este vorba de greșeală-infailibilitate, ci de mărturia, a ceea ce a auzit cu urechile lui (despre credința Părintelui Arsenie Boca desprinsă

74

chiar din gura sa), și nu din bârfă, ci din dragoste de adevăr și discernământ subliniază lucrurile auzite de mulți, dar nebăgate în seamă decât de puțini, fiindcă nu se prea cunoaște Ortodoxia, decât din păreri și zvonuri. În cazul Părintelui Iustin Pârvu este vorba despre o greșeală provenită din dezinformarea pe care a suferit-o de la ucenicii plini de râvnă dar lipsiți de prevedere ai sfinției sale (și nu este singura chestiune în care a pătimit aceasta) și de o exprimare personală în legătură cu persoana Părintelui Arsenie Boca.

Metoda „pentru unii mumă, pentru alții ciumă” funcționează la Părintele Aldea și din alt punct de vedere. Pentru preacucernicia sa Părintele Arsenie Papacioc bârfește călugărește că își exprimă rațional semnalul de alarmă în legătură cu „mica problemă a Bisericii” de la Prislop, dar Părintele Mihai-Andrei nu bârfește când îl acuză pe Părintele Arsenie Papacioc că bârfește. Dar nici aceasta nu e o înțelegere duhovnicească a Ortodoxiei.

Oare bârfesc Sfinții Apostol și Evangheliști când îl descriu pe Iuda Iscarioteanul cu patimile lui (fac ei atac la persoană, și încă persoana unui apostol dintre cei 12?)?

Mat 26:14 Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, 15 A zis: Ce voiți să-mi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți.

Mar 14:42 Sculați-vă să mergem. Iată, cel ce Ma vândut s-a apropiat. 43 Și îndată, încă vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, și cu el mulțime cu săbii și cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari și de la bătrâni. 44 Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Pe careL voi săruta, Acela este. Prindeți-L și duceți-L cu pază. 45 Și venind îndată și apropiindu-se de El, a zis Lui: Învățătorule! Și L-a sărutat.

Luc 6:16 Și pe Iuda al lui Iacov și pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut trădător. 22:2 Și arhiereii și cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. 3 Și a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. 4 Și, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii și cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. 5 Și ei s-au bucurat și s-au învoit să-i dea bani. 6 Și el a primit și căuta prilej să-L dea lor, fără știrea mulțimii.

Ioan 6:70 Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și unul dintre voi este diavol! 6:71 Iar El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul, căci acesta, unul din cei doisprezece fiind, avea să-L vândă. 12:3 Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. 12:4 Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: 12:5 Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor? 12:6 Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea. 13:2 Și făcându-se Cină, și diavolul punând în inima lui Iuda fiul lui Simon Iscarioteanul, ca să-l vândă, 13:26 Iisus i-a răspuns: Acela este, căruia Eu, întingând bucățica de pâine, i-o voi da. Și întingând bucățica, a luat-o și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. 13:27 Și după îmbucătură a intrat satana în el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând.

Păstrând logica Părintelui Mihai-Andrei Aldea toți patru Evangheliști sunt bârfitori și nu au un comportament călugăresc adecvat.

Probabil că pentru sfinția sa (conform modului său de a gândi sunt fără prihană) cei ce îl propun pe Iuda Iscarioteanul la canonizare, fiindcă ei îl vorbesc de bine, nu fac atac la persoană, deși el s-a dezbinat din interes personal de Biserica Apostolică, precum a făcut-o și Părintele Arsenie Boca de Biserica Ortodoxă prin învățături și apucături.

Tot in documentarul cu pricina era amintit si faptul ca o parohie catolica de aiurea a cerut canonizarea lui Iuda Iscarioteanul!…44

Bârfește oare Sfântul Apostol și Evanghelist Luca când îl descrie pe Simon Magul, face Sfântul Apostol Petru atac la persoană când ne spune adevărul că e vrăjitor și face minuni cu puterea diavolească, asemenea Părintelui Arsenie Boca?

Fap 8:9 Dar era mai dinainte în cetate un bărbat, anume Simon, vrăjind și uimind neamul Samariei, zicând că el este cineva mare, 10 La care luau aminte toți, de la mic până la mare, zicând: Acesta este puterea lui Dumnezeu, numită cea mare. 11 Și luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui, îi uimise. 12 Iar când au crezut lui Filip, care le propovăduia despre

44 <http://www.azsforum.org/forum/viewtopic.php?f=18&t=1301>, sâmbătă, 13 februarie 2016.

75

împărăția lui Dumnezeu și despre numele lui Iisus Hristos, bărbați și femei se botezau. 13 Iar Simon a crezut și el și, botezându-se, era mereu cu Filip. Și văzând semnele și minunile mari ce se făceau, era uimit. 14 Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan, 15 Care, coborând, sau rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. 16 Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezați în numele Domnului Iisus. 17 Atunci își puneau mâinile peste ei, și ei luau Duhul Sfânt. 18 Și Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, 19 Zicând: Dați-mi și mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt. 20 Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agonisește cu bani. 21 Tu n-ai parte, nici moștenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. 22 Pocăiește-te deci de această răutate a ta și te roagă lui Dumnezeu, doară ți se va ierta cugetul inimii tale, 23 Căci întru amărăciunea fierii și întru legătura nedreptății te văd că ești. 24 Și răspunzând, Simon a zis: Rugați-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce ați zis.

Sau poate nu bârfeau cei ce-l numeau puterea mare a lui Dumnezeu, doar pentru că făcea minuni mai mari ca Părintele Arsenie Boca, fiindcă îi apreciau persoana (indiferent de credință, arătându-se „iubitori de oameni”, și nedorind să fie acuzați că fac atac la persoană, dovedindu-se toleranți și politic corecți), vrând să-l canonizeze, poate, dacă nu i-ar fi oprit Sfinții Apostoli?

Bârfește oare Sfântul Apostol Pavel (arătând un obicei care nu prea poate fi călugăresc, după Părintele Mihai-Andrei Aldea) pe Dismas și pe Alexandru când îi descrie?

Nici unul din Sfinți nu bârfește, ci ne învață că înșelarea poate fi și la vârful Bisericii, printre marii arhierei (dacă a putut afecta și pe Iuda unul din cei doisprezece Apostoli) și ne feresc de învățăturile rătăcite și pildele rele ale celor cu fapte notorii deviate de la învățătura Bisericii. Feresc Biserica de rătăcire și de oamenii amăgitori.

Ce logică strâmbă Sfinții bârfesc, Părintele Arsenie Papacioc bârfește când ne feresc de erezii și vrăjitorii, iar Părintele Mihai-Andrei Aldea este un mare iubitor de oameni imparțial, fiindcă nu atacă persoana unui rătăcit, ci îl consideră Sfânt și îi susține canonizarea.

Nu e atac la persoană, ci atenționare la înșelarea unui fals Sfânt și oprire de la învățăturile lui eretice, foarte primejdioase, cu atât mai primejdioase cu cât sunt la arătare mai ortodoxe, dar în ascuns sucesc mintea împotriva lui Hristos, înlocuindu-L pe Hristos cu un idol mincinos. Este alarmă că faptele Părintelui Arsenie Boca cunoscute de toți și privite ca model de sfințenie, sunt necanonice și aparțin unui trădător, iar cine face ca sfinția sa poate cădea în aceleași învățături provenite din viața stricată, și care strică la rândul lor (ca într-un cerc vicios) și ele viața. Faptele lui se cunosc, dar sunt răstălmăcite ca sfințenie, Părintele Arsenie Papacioc ne luminează cu înțelesurile lor după Sfintele Canoane, făcând ca un adevărat Sfânt Părinte. Mulțumim Părintele Arsenie Papacioc că ne-a adresat un semnal de alarmă și ne-a luminat mintea să ne trezim în legătură cu Părintele Arsenie Boca că nu este Sfânt, ci înșelat, și că orice Ortodox, dacă vânează plăcerea de sine, interesul personal și minunile, părăsind pocăința și învățăturile Sfintei Biserici Ortodoxe, se poate înșela, indiferent ce slujire ar avea în ierarhie și indiferent ce faimă ar dobândi, inclusiv după moarte. Cinste Părintelui Arsenie Papacioc că ne-a ajutat să ne trezim și să dorim mai mult pocăința după Sfinții Părinți, conștientizând acum că nu se pot face compromisuri de nici un fel: Mântuirea nu este o joacă, este pe viață și moarte. Suntem convinși că între cununile duhovnicești primite de sfinția sa se va număra și mărturisirea adevărului în legătură cu Părintele Arsenie Boca – n.n.]

Mă întorc la acuzația adusă Părintelui Arsenie Boca. Menționez întâi că am ascultat materialul înregistrat care circulă pe youtube, pe care îl știu încă din vremea când îl disprețuiam profund pe Părintele Arsenie Boca.

[poate aici se află cauza dezechilibrului pe care la dobândit în timp Părintele Mihai-Andrei. De la dispreț, le prețuire neprețuită. Cine judecă pe cineva, cade în cele ale lui. Dacă a disprețuit pe Părintele Arsenie Boca a căzut în nelămurirea sfinției sale în legătură cu Ortodoxia. Vedeți că și Părintele Mihai-Andrei trece dintr-o tabără în alta. A fost în tabăra contra, acum este în tabăra pro, așteptăm să revină în tabăra a treia, a echilibrului, ea definește Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit. Nu trebuie disprețuit nici un om, nici o creatură a lui Dumnezeu, ci să ne considerăm mai răi decât toți, față de toți să avem milă și săi considerăm chiar Sfinți… față de noi înșine. Dar să nu ne pierdem prin aceasta credința, datorită credinței și pildei lor rele. De

76

ajuns păcatele noastre, să nu ni le însușim pe ale altora. Față de Adevăr sunt Sfinți doar cei ce-L slujesc în adevăr.

Se spunea despre avva Agathon, că sau dus oarecari la dânsul, auzind că are dreaptă și mare socoteală. Vrând aceștia săl cerce de a sa mânie, iau zis lui: „Tu ești Agathon, căci am auzit despre tine că ești curvar și mândru”. Iar el a zis: „Ei bine, așa este”. Și i-au zis lui: „Tu ești Agathon bârfitorul și clevetitorul?” Iar el a zis: „Eu sunt”. Au zis iarăși: „Tu ești Agathon ereticul?” Iar el a răspuns: “Eretic nu sunt”. Și l-au rugat pe el, zicând: „Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ți-am zis le-ai primit, iar cuvântul acesta nu lai suferit?” Zisa lor: „Cele dintâi asupra mea le iau, căci este spre folosul sufletului meu, dar cuvântul acesta eretic este despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteală și s-au dus zidiți.22”45 n.n.]

Și că până și atunci mi s-a părut foarte neduhovnicesc, un exemplu de cădere în bârfă de care călugării trebuie să se ferească. Dar, dincolo de acest aspect – poate odată voi avea vreme să îl tratez mai pe larg – părerea mea este săl ascultăm chiar pe acuzat. Înainte de a ne lua după ce crede unul sau altul (ori doar pretinde) că ar fi crezut Părintele Arsenie Boca, să vedem ce spune chiar el! Iată:

Părintele Arsenie Boca: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul, toată iconomia mântuirii omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă.”

Este clar? Credem că da. Însă Părintele Arsenie Boca continuă: „Dacă doctrina aceasta [a reîncarnării] ar exprima adevărul… mântuirea era automată. Însăși venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost. Dar, fiindcă a venit Iisus și a pus cu adevărat problema mântuirii omului, reîncarnarea – „mântuirea” automată – nu are nici o bază în Revelație.” (Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006)

Textul continuă, dar nu insistăm, cine dorește îl poate citi în întregime în lucrarea indicată. Esențial este faptul că, indiferent de impresiile unora, Părintele Arsenie Boca mărturisește public împotriva reîncarnării. Iar logica acestei mărturisiri este imbatabilă, făcând parte organic din Teologia Dogmatică ortodoxă.

{Oare Părintele Mihai-Andrei Aldea a citit mai departe continuarea textului de mai sus și ne-a ascuns cu vicleșug ce scrie mai departe? Sau poate că nu l-a înțeles, datorită dragostei pătimașe care întunecă mintea specifică celor ce-l cinstesc pe Părintele Arsenie Boca ca Sfânt? Sau l-a citit doar parțial, pentru a găsi dovezi, din superficialitatea care îl caracterizează, fiind doar un dezinformat?

Ar fi bine să analizăm amănunțit această credință eretică a Părintelui Arsenie Boca despre reîncarnare pentru a nu fi acuzați de o analiză în fugă, și pentru a înțelege cu limpezime, fără răstălmăciri, care este chiar opinia sfinției sale, din propriile cuvinte și din mărturiile admiratorilor săi și ale Părinților duhovnicești contemporani sfinției sale, care nu au fost de acord cu rătăcirile lui.

Iată ce scrie Părintele Arsenie Boca, despre reîncarnare, chiar în cartea și textul citate mai sus, text ascuns de Părintele Mihai-Andrei Aldea ca să ne convingă că mentorul său nu credea în reîncarnare și a nu se vedea că, în realitate, preacuvioșia sa se gândea la posibilitatea ei ca o excepție (Vom prezenta textul mai întâi pe scurt, excluzând devierile „poetice” ale sfinției sale de la subiect, pentru a ne fi mai clară credința autorului):

Dar Ioan era reîntruparea lui Ilie ? „Cu duhul și puterea lui Ilie” n-ar putea merge și altcineva, de pildă Ioan ? A fost un singur suflet, o dată în Ilie, a doua oară în Ioan ? Ar fi prin urmare vieți succesive ? „Reîncarnarea” ar avea baze în Revelație ?

Astea-s întrebările si misterul.

Când Ioan a trimis din temniță o întrebare lui Iisus, cu prilejul acesta Iisus a mai precizat despre Ioan: „Ce-ați ieșit să vedeți ? – un prooroc ? Da, zic vouă, și mai mult decât un prooroc. Căci el este acela de care sa scris: «Iată eu trimit înaintea feții tale pe îngerul meu, care va pregăti calea Ta înaintea Ta»”. Deci Ioan era Ilie sau era înger; sau Ilie era înger ?

Dacă după înviere toți vom fi ca îngerii, atunci răpirea lui Ilie la Cer să fi fost cauza transformării (strămutării – deși nu corespunde nici cuvântul acesta –) unui om în înger?

Îngerii și oamenii sunt ordine distincte. Dogmatic.

45 Patericul…, Pentru Avva Agathon, 5.

77

Dar dacă Dumnezeu poate și din pietre să facă fii lui Avraam sau pe măgărița lui Balaam să vorbească omenește ? – Cine-I poate pune hotare?

Că nu putea să fie înger mai înainte de aceea ne stau mărturie și cuvintele lui Iacov: Ilie, om păcătos asemenea nouă a fost, dar cu rugăciune s-a rugat…” (Iacov 5,17). Dar ce mai înțelegem atunci prin „înger”?

Întâi înțelegem făpturile cerești, cetele îngerilor. Al doilea înțeles e cel de trimis” al lui Dumnezeu – cu o misiune. […]

Dar în ce privește pe Ioan Botezătorul, echivalența înger = trimis, începe să nu mai fie mulțumitoare. Cuvintele; „Iată Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale”, ar fi știrbite din înțeles.

Apoi, la Schimbarea la Fată a Domnului, vin de fată si vorbesc cu Iisus, Moise si cu Ilie. Moise din iad. Ilie – din Raiu sau din iad?

Dacă considerăm pe Ilie independent de Ioan, atunci a venit din Rai. Dacă Ioan era Ilie, atunci știm din Predanie că Ioan a fost înaintemergător al Domnului și în iad; în cazul acesta si Ilie a venit din iad.

Că Ioan a fost înger sau era Ilie transformat de Rai în înger rămâne iarăși o întrebare: de ce Ioan e reprezentat în icoane de Biserica veche, îndată după tăierea capului (și cu el pe tava Irodiadei) printr-un Ioan cu aripi: – semnele firii îngerești?

Deci îngerii pot reveni pe pământ în trupuri pământești, ori de câte ori sunt trimiși ? Reîncarnarea lor (deși numai unul, Ilie sau Ioan pune „problema” așa, – ca să nu generalizăm), nu mai e propriuzis doctrina indiană a reîncarnării.

[…]

Cu Ilie încă nu s-a terminat.

El e prevăzut, ca Ilie, înaintemergător, dar al zilei celei înfricoșate a Domnului, pe la coptul neghinei pământului: „Iată Eu vă trimit pe Ilie proorocul înainte de a veni ziua Domnului, cea mare și înfricoșată” (Matei 3,23).

Lăsatam întrebările să se ciocnească de toate stăvilarele tainei si săși dovedească zădărnicia, izbinduse de limitele îngăduitului.

Dincolo este împărăția marilor taine ale existenții.

Dumnezeu ține ascunse în mister rânduieli neștiute de îngeri și oameni.

Despre așa ceva nu avem știre să se mai fi întâmplat.

După ce ați citit și dumneavoastră îngrozitoarele hule de mai sus (la adresa lui Dumnezeu, ale Sfinților îngeri și ale Sfinților Înaintemergători ai lui Hristos, scrise sub forma vicleană de întrebări sugerate și răspunsuri insinuante) ale Părintelui Arsenie Boca, să le cercetăm în textul integral al sfinției sale, în lumina Sfinților Părinți.

Iată ce scrie Părintele Arsenie Boca despre reîncarnare, chiar în cartea și textul citate mai sus, însă prezentat complet, nu trunchiat, cum a făcuto Părintele Mihai-Andrei Aldea pentru a ne manipula (conștient sau nu):

Despre reîncarnare

păcătuit niciodată, nici măcar cu gândul”. Astfel, Duhul Sfânt a dat mărturie în inima mea curăției ei.46 – n.n.]

Îngerii și oamenii sunt ordine distincte. Dogmatic.

[Deci, cunoștea. De ce o contrazicea? Oare credea că dogmatica Ortodoxă este o părere omenească precum a sfinției sale, nu știa că este descoperită de Sfântul Duh și întărită prin vărsarea sângelui mucenicesc pentru fiecare literă a ei? Sau punea, poate, descoperirile prin vedenii ale sfinției sale, mai presus de întreaga descoperire a Bisericii întregi? – n.n.]

Dar dacă Dumnezeu poate și din pietre să facă fii lui Avraam sau pe măgărița lui Balaam să vorbească omenește ? – Cine-I poate pune hotare?

[A făcut pe măgărița lui Valaam să vorbească omenește, dar nu a făcut-o om. A face din pietre fii lui Avraam, este un lucru minunat, nu prin schimbarea firii ci a voirii inimilor împietrite, dar a face din Avraam Iacov sau din Iacov Ismail, aceasta nu o face Dumnezeu datorită dragostei veșnice față de persoană, peste a cărui libertate niciodată nu vrea Să treacă. Pe cine să anuleze: pe Ilie, care a fost creat sau să nu-l creeze pe Ioan? – n.n.]

Că nu putea să fie înger mai înainte de aceea ne stau mărturie și cuvintele lui Iacov: „Ilie, om păcătos asemenea nouă a fost, dar cu rugăciune s-a rugat…” (Iacov 5,17). Dar ce mai înțelegem atunci prin „înger” ?

Întâi înțelegem făpturile cerești, cetele îngerilor. Al doilea înțeles e cel de „trimis” al lui Dumnezeu – cu o misiune.[deci… știa. Luc 12:47 Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici na făcut după voia lui, va fi bătută mult.:48 Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere. Ioan 9:41 Iisus le-a zis: Dacă ați fi orbi n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră. – n.n.] Pentru acest al doilea înțeles găsim la Maleahi că și preoții sunt numiți îngeri, când zice: „Buzele preotului cuprind știința și din gura lui căutăm să iasă învățătura, căci el îngerul Domnului Savaot este (Maleahi 2,7).

Dar în ce privește pe Ioan Botezătorul, echivalența înger = trimis, începe să nu mai fie mulțumitoare. Cuvintele; „Iată Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale”, ar fi știrbite din înțeles.

[aceasta cine o decretează, cu ce o susține Părintele Arsenie Boca, cu vreo vedenie personală? Dar și Sfânta Biserică Ortodoxă îl pictează cu aripi ca de înger, arătând proorocia, vestirea și lucrarea ca a unuia fără de trup, cu atât mai mult că are trup, a Sfântului Ioan Botezătorul. Unde e știrbirea? Părintele nostru drag de ce nu-ți expui până la capăt ideile, de ce nu iei sfat de la Sfinții Părinți?! – n.n.]

Apoi, la Schimbarea la Fată a Domnului, vin de fată si vorbesc cu Iisus, Moise si cu Ilie. Moise din iad. Ilie – din Raiu sau din iad?

[ de ce nu a citit Sfinții Părinți ca să afle că Ilie a fost luat cu trupul la cer, nu a murit încă, ci va veni la a doua venire a Mântuitorului și va fi omorât atunci. Apo 11:3 Și voi da putere celor doi martori ai mei și vor prooroci, îmbrăcați în sac, o mie două sute și șaizeci de zile. 4 Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului. 5 Și dacă voiește cineva săi vatăme, foc iese din gura lor și mistuiește pe vrăjmașii lor; și dacă ar voi cineva săi vatăme, acela trebuie ucis. 6 Aceștia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, și putere au peste ape să le schimbe în sânge și să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. 7 Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, și-i va birui și-i va omorî. 8 Și trupurile lor vor zăcea pe ulițele cetății celei mari, care se cheamă, duhovnicește, Sodoma și Egipt, unde a fost răstignit și Domnul lor. 9 Și din popoare, din seminții, din limbi și din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile și jumătate și nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt. 10 Iar locuitorii de pe pământ se vor bucura de moartea lor și vor fi în veselie și își vor trimite daruri unul altuia, pentru că acești doi prooroci au chinuit pe locuitorii de pe pământ. 11 Și după cele trei zile și jumătate, duh de viață de la Dumnezeu a intrat în ei și s-au ridicat pe picioarele lor și frică mare a căzut peste cei ce se uitau la ei. 12 Și din cer au auzit glas puternic, zicându-le: Suiți-vă aici! Și s-au suit la cer, în nori, și au privit la ei dușmanii lor. Până atunci, însă, Sfântul Prooroc Ilie stă în rai. Dar se vede că nici acatistul Sfântului Prooroc Ilie nu l-a citit. Sau, dacă l-a citit, că nu este de acord cu el, deoarece îl pictează pe un fals Ilie, în scena Schimbării la Față, ca pe o fantomă, iar nu ca pe un om viu (vedeți că nu are picioare, ci este ca un duh ieșit din lampa lui Aladin):

46 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., p. 100.

79

Dacă considerăm pe Ilie independent de Ioan, atunci a venit din Rai. Dacă Ioan era Ilie, atunci știm din Predanie că Ioan a fost înaintemergător al Domnului și în iad; în cazul acesta si Ilie a venit din iad.

[Acesta este un sofism. Pune răspunsul pe care îl dorește în realitățile de la care pleacă cu argumentația, între variantele posibile. Cum să fie Ioan Ilie, sau Ilie Ioan? De la o premisă falsă ajunge la o conluzie falsă. În loc să demonstreze că Ilie e Ioan, se folosește de această aberație ca de ceva posibil să fie real și pleacă mai departe cu construcția logică, pentru a nu observa ilogicul ipotezei. Cum ar spune cineva „dacă dracul este bun, înseamnă că răzvrătirea este o virtute, aceasta înseamnă că și eu, fiind răzvrătit sunt virtuos”. Este ceea ce vrea să spună Părintele Arsenie Boca: „dacă Ioan era Ilie, înseamnă că se poate strămuta Ilie în înger, îngerul în Ioan, Ioan în înger, îngerul în Zian. Deci eu (Zian) sunt Ilie”. Numai că ultima afirmație este mult mai gravă, fiindcă perverteștei nu lucrările firii, nu alegerea voirii, ci firea însăși, ba mai mult, persoanele (deci firea + toate lucrările ei + accidentele + însuși ipostasul a cărui esență de exprimare personală este voința).

Dacă Părintele Arsenie Boca face referire la Sfânta Predanie că Sfântul Ioan este înainte mergător în iad, de ce îl consideră pe Ioan ca fiind Ilie, cum fac toți yoghinii ca să demonstreze reîncarnarea? Sfânta Tradiție ne spune foarte clar (prin toate: dogmatică, hronografie, viețile Sfinților, acatiste, erminia Ortodoxă a Bibliei și a iconografiei, cărțile de slujbă, toți predicatorii și Sfinții Părinți mai puțin Părintele Arsenie Boca excepția excepțională a tuturor excepțiilor, după cum se prezintă pe sine și cum îl prezintă ucenicii sfinției sale) că sunt doi înaintemergători ai celor două veniri ale lui Hristos? – n.n.]

Că Ioan a fost înger sau era Ilie transformat de Rai în înger

[Acum și raiul are putere de a transforma. Face din Rai un alt Creator (Transformator)? Nu mai e Dumnezeu cel ce face minuni, ci Raiul…

Dar de unde această idee eretică? Îngerii sunt minți pure, Ilie are încă trup, și chiar Sfântul Ioan deși încă nu este înviat cu trupul, mintea sa este de om, în legătură cu Sfintele sale Moaște și însăși mintea omului, prin creație, este făcută a fi în legătură cu un trup, pentru a unii și cele văzute și simțite cu Făcătorul lor, acesta fiind scopul tuturor scopurilor. Mântuitorul nu spune că vom fi îngeri, ci ca ei: Luc 20:34 Și răspunzând Iisus, au zis lor: fiii veacului acestuia se însoară și se mărită, 35 Iar cei ce se învrednicesc a dobândi acel veac și învierea din morți, nici se însoară, nici se mărită; 36 Că nici să moară nu mai pot; ci asemenea cu îngerii sunt, și fii lui Dumnezeu sunt, fiind fii ai învierei. Aceasta are semnificația că nu se vom mai împreuna trupește soții cu soțiile lor sau mai tainic, că ne vom bucura prin trupurile duhovnicești, cuvântătoare sau înviate fiind fii ai învierii printr-o lucrare mai presus de trup (dar care nu va fi desființat), de Dumnezeu, asemenea cu îngerii (prin har și lucrarea de luminare și slavoslovire, fără

81

îndulcirea nebunească din simțire) dar totuși diferit și mai presus de ei fiind fiii lui Dumnezeu (prin fire, deoarece firea noastră a fost luată în Persoana lui Dumnezeu – enipostaziată – fiind în perihoreză – întrepătrundere – cu firea Dumnezeiască și așezată pe tronul Sfintei Treimi prin Împăratul tuturor ca și prin Împărăteasca care este mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, fiind stăpânitoare și peste soborul îngeresc) – n.n.],

rămâne iarăși o întrebare: de ce Ioan e reprezentat în icoane de Biserica veche, îndată după tăierea capului (și cu el pe tava Irodiadei) printr-un Ioan cu aripi: – semnele firii îngerești ?

Deci îngerii pot reveni pe pământ în trupuri pământești, ori de câte ori sunt trimiși ? Reîncarnarea lor (deși numai unul, Ilie sau Ioan pune „problema” așa, ca să nu generalizăm), nu mai e propriu-zis doctrina indiană a reîncarnării.

[după cum vedem Părintele Arsenie nu propovăduia reîncarnarea indiană, cel puțin la arătare fiind preot Ortodox, ci doctrina arseniană a reîncarnării lui Ilie ca o excepție și a întrupării îngerilor, înățătură ce iar aduce aminte de Origen. Sărmanul Părinte Arsenie Boca, devine astfel, din cal troian al ecumenismului și cal troian al hinduismului, poate fără să vrea. De unde oare o asemenea rătăcire, ce duce mintea la iad cu deznădejde? – n.n.]

Reîncarnarea se referă la oameni, si deosebirea dintre om și înger e o deosebire de natură, nu numai de desăvârșire -, deci oamenii, forțați de karma, trebuie să se renască în vieți succesive, săși ispășească, fără să știe, vinovății din viețile trecute, pânâ când, învățând să se dezlipească de dorința vieții, nu mai contractă legături care săi reclame, prin karma, la ispășiri. Purificarea aceasta, această „mântuire” indiană se face automat și necesită pentru un suflet perioade de zeci de mii de ani. E o teorie a „mântuirii”, dar nu e mântuirea.

Dacă doctrina aceasta ar exprima adevărul, toată iconomia mântuirii omului, descoperită nouă prin Hristos, ar fi inutilă. Mântuirea era automată. însăsi venirea lui Iisus n-ar mai fi avut rost.

Dar, fiindcă a venit Iisus și a pus cu adevărat problema mântuirii omului, reîncarnarea – „mântuirea” automată – nu are nici o bază în Revelație. Mai spune ceva și sfântul Pavel – deci tot Revelația este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9,27), deci nu e rânduit să fie vieți succesive întrerupte de moarte.

[ce frumos combate reîncarnarea… numai că nu până la capăt, deoarece pleacă de la un principiu greșit. Sfinția sa vede greșeala reîncarnării doar în diferența că sufletul omului trece prin trupuri succesive, pierzându-și memoria și deci pocăința devenind ineficientă. Dar problema cea mai gravă a reîncarnării este că depersonalizează pe om dorind ca atmanul să se topească în impersonalul brahman. Dar, și din acest punct de vedere, doctrina arsenistă a reîncarnării nu numai că păstrează erezia dar o agravează. Nu numai că persoana lui Ilie se preface în Ioan, ca mai apoi să se prefacă în Părintele Arsenie Boca, după credința celui din urmă alimentată de vedenii, cum vom vedea mai jos, dar și persoanele îngerești, nemai ținând Dumnezeu cont de firea lor se prefac în persoane omenești. Implică în hulele sfinției sale și pe Dumnezeu pe care îl face din Ziditor în distrugător al persoanelor și al firilor, tot cum propovăduiesc hindușii, mahomedanii, mormonii și… mulți alții, că adică Dumnezeu ar fi și autorul răului și al distrugerii. Deci, în arsenism, pe lângă anularea persoanelor avem de a face și cu anularea firilor, transmigrația sau cum o numește chiar Părintele Arsenie Boca, promotorul acestei erezii transformarea sau strămutarea lor. Dar acest lucru pe care îl vedem și în hinduism, jainism, budism și elenism prin credința în metempsihoză, care susține că un individ se încarnează nu numai în trupuri omenești ci și în animale sau vegetale, idee prezentă și la filozofii elini și la Mircea Eliade, mentorul atât de iubit al Părintelui Arsenie Boca. Strămutarea îngerilor își găsește, însă, echivalent în hinduism în erezia avatarurilor – n.n.]

Cu Ilie încă nu s-a terminat.

[ așa de mult își dorește sfinția sa, să fie reîncarnarea lui Ilie, să nu se fi terminat cu metempsihoza lui, încât toate limitele îngăduitului, ale bunului simț și hotarele cele veșnice ale Sfintei Tradiții le încalcă, nevăzând că Ilie va veni ca înaintemergător al zilei celei înfricoșate a Domnului, în trupul său, deci nu a murit (deci nu s-ar fi putut reîncarna, chiar dacă ar fi existat excepția inventată de sfinția sa la metempsihoză), și va fi omorât, după cum am citit mai sus în Apocalipsă. Iar o altă dovadă, poate cea mai pertinentă că nu există reîncarnare, este tocmai Schimbarea la Față. Sfinții Apostoli, care îl cunoșteau personal pe Sfântul Ioan Botezătorul, au văzut cu ochii lor că nu este același cu Ilie, pe care l-au cunoscut din cele ce le vorbea cu Mântuitorul. Și-au dat seama, în felul acesta, după înfățișare și cuvânt că Sfântul Prooroc Ilie este o altă persoană și față de Hristos, dar și față de Sfântul Ioan Botezătorul. Față de Cel dintâi fiind chiar lângă El, pentru a se alunga credința superstițioasă că Mântuitorul ar fi Ilie Mat 16:13 Iar venind Iisus în părțile Chesariei lui Filip, au întrebat pre ucenicii săi zicând: cine’mi zic Oamenii ca sunt eu, Fiul

82

Omului?14 Iar ei au zis: unii, Ioan Botezătorul; alții Ilie; iar alții Ieremia sau unul din proroci. Iar față de cel de-al doilea, adică față de Sfântul Prooroc Ioan având Sfântul Prooroc Ilie o altă înfățișare și un alt fel de a fi, care definește persoana chiar mai mult decât trupul. Astfel că nu au spus că este Sfântul Ioan, cum ar fi fost logic dacă era el, fiindu-le cunoștința mai apropiată prin experiență, ci Mat 17:4 răspunzând Petru a zis către Iisus: Doamne, bine este nouă a fi aici; de voiești, să facem aici trei colibi: ție una și lui Moisi una și una lui Ilie, diferit, așadar, de Ioan – n.n.].

El e prevăzut, ca Ilie, înaintemergător, dar al zilei celei înfricoșate a Domnului, pe la coptul neghinei pământului: „Iată Eu vă trimit pe Ilie proorocul înainte de a veni ziua Domnului, cea mare și înfricoșată” (Matei 3,23).

Lăsatam întrebările să se ciocnească de toate stăvilarele tainei si săși dovedească zădărnicia, izbindu-se de limitele îngăduitului. Dincolo este împărăția marilor taine ale existenții. Dumnezeu ține ascunse în mister rânduieli neștiute de îngeri și oameni.

[Știute doar de Părintele Arsenie Boca? Numai că adevăratul creștinismul nu este esoteric ca și arsenismul și celelalte științe oculte, ci vorbește foarte mult de taina persoanei și a nestrămutării firii, putându-se schimba doar voirea. Noi nu știm, cu adevărat, decât cele pe care ni le-a descoperit Dumnezeu, dar aceasta ne-a descoperit-o cu siguranță Dumnezeu: Ilie nu poate fi Ioan nici Părintele Arsenie, fiindcă persoanele nu sunt interschimbabile, îngerii și ei persoane, nu se prefac în alții, dar nici nu pot deveni oameni, fiindcă firile sunt, prin Dumnezeu, în hotarele pe care El le-a zidit, și tot el le păzește ca să nu se piardă, nu fiindcă nu ar putea ci pentru că nu o vrea. Cine crede altfel se osândește, chiar de ar fi numai din îndoială, darămite să o mai și sădești unor oameni și așa atacați de ideile la modă ale hinduismului propovăduit cu putere de New Age. Rom 14:23 Iar cel ce se îndoiește, dacă va mânca, se osândește, fiindcă n-a fost din credință. Și tot ce nu este din credință este păcat. Sfinții Părinți, fiind insuflați de Sfântul Duh, când puneau întrebări de acest gen le și dădeau răspunsul, fiind în armonie cu ceilalți Sfinți, deoarece nu se conduceau după mintea proprie, ci cercetau ce a descoperit Sfânta Biserică. Și, dacă nu aflau la alți părinți purtători de duh, se rugau și rugăciunea lor le era ascultată, dând răspunsul adevărat:

Oarecari frați au venit la avva Antonie și i-au pus o întrebare din Levitic. Deci a ieșit bătrânul în pustie și a mers avva Ammona pe urma lui în ascuns, știind obiceiul lui și după ce s-a depărtat bătrânul, stând la rugăciu-ne a strigat cu glas mare: “Dumnezeule, trimite pe Moise ca să mă învețe cuvântul acesta!” Și a venit glas vorbind cu dânsul. Deci a zis avva Ammona: “Glasul care vorbea, l-am auzit, dar puterea cuvântului n-am înțe-les-o”. Sf. BĂTRÂNI, m. P., Sf. †Grigorie DASCĂLUL et alii, Patericul, PENTRU AVVA ANTONIE, 28, (ed. cit, p. 9).

Zisu-ne-a nouă sfântul Antonie dându-ne cuvânt de folos: „Un an am săvârșit, rugându-mă lui Dumne-zeu să-mi descopere locul drepților și al păcătoșilor, iar într-o noapte m-a strigat un glas de sus, zicându-mi: «Antonie, scoală și vin-o!» Știind eu pe cine mi se cade să ascult, am ieșit și uitându-mă, am văzut un uriaș, întunecat și înfricoșător, care ajungea până la nori, având mâinile întinse în văzduh, sub care era o mare de flăcări întinsă. Am văzut apoi suflete zburând ca niște păsări și acelea care treceau de mâinile aceluia erau mântuite, iar cele lovite de el cădeau în marea cea de foc. Și groaznic mai scrâșnea din dinți pentru cei ce reușeau să scape, însă pentru cei ce cădeau, mult se bucura. Am auzit apoi iar glasul acela: «Înțelege ceea ce vezi; căci cei pe care i-ai văzut că au trecut în sus, sunt sufletele drepților care nu s-au supus fiarei acesteia și acum merg în Rai. Iar acesta este vrăjmașul care apucându-i pe cei vinovați, îi oprește surpându-i în iad căci au urmat voii lui și au fost stăpâniți de ținerea de minte a răului»”. Sf. BĂTRÂNI et alii, Patericul, PENTRU AVVA ANTONIE, 3, (ed. cit, p. 6).

Dar, dacă era smerit, nu trebuia să facă aceasta. Era suficient să întrebe pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae. Lar fi lămurit deplin.

În fel asemănător a procedat Sfântul Cuvios Epifanie:

Este adevărat ceea ce se spune, că tunetele și fulgerele sunt pricinuite de Proorocul Ilie, alergând cu carul său deasupra norilor și urmărind un oarecare balaur?

Nu, fiul meu, nu este așa. Trebuie să fie omul peste măsură de prost ca să primească așa ceva. Acestea leau plăsmuit oamenii cei nebuni cu mintea lor. Unii, asemenea acestora, au spus și că Hristos făcea înaintea iudeilor păsări de lut și, dândule suflare, le lăsa să zboare sau mai ziceau că zăpada este făină care cade din cer și altele asemănătoare. Câte lucruri deșarte și mincinoase au scris ereticii! Pe acestea fiecare creștin trebuie să le lepede.

83

Așadar, Ilie nu s-a ridicat la cer, nici nu șade în car, pentru că ״nimeni nu s-a suit în cer; decât Cel Ce Sa pogorât din cer, Fiul Omului, Care este în cer” (Ioan 3, 13). Are însă harul de a-L face milostiv pe Dumnezeu și să trimită ploaie pe pământ în zile de secetă.

Ilie trăiește încă și este cu trupul său, dar nimeni nul cunoaște. Trăiește și Enoh și are legătură cu mulți, dar nimeni nu1 recunoaște. Trăiește și Ioan Teologul. Există și trăiește în lume ca mărgăritarul în noroi. A fost lăsat cu trupul pe pământ ca un trimis al lui Iisus Hristos, ca săL facă milostiv față de păcatele noastre și săL oprească să ne șteargă de pe fața pământului de fiecare dată când, cu dreptate se pornește asuprăne mânia Sa cea dreaptă, văzând greșalele noastre înmulțindu-se.

Destui Sfinți iau văzut. Nu au descoperit însă, din cauza necredinței și curiozității oamenilor. Aceștia trei vor trăi până la sfârșit. Se vor lupta cu antihrist și îl voi birui, lucru pentru care vor lua și cununa muceniciei.47

Vă dați seama ce ar fi spus Sfântul Andrei despre Părintele Arsenie Boca dacă îi numea proști și eretici pe cei ce credeau că Sfântul Prooroc Ilie pricinuiește tunetele și fulgerele, dar totuși erau convinși că Sfântul Prooroc Ilie este Sfântul Prooroc Ilie. Ce erezie gravă să crezi că Sfântul Prooroc Ilie nu este Sfântul Prooroc Ilie, ci ba înger, ba Ioan, ba Zian. Dacă Părintele Arsenie Boca ar fi fost Sfânt i sar fi descoperit și Sfântul Prooroc Ilie, cum s-a descoperit la mulți, ca să nu mai propovăduiască erezii. Dar nu era nevoie de aceasta, ci doar să cunoască Sfânta Tradiție și să fie în ascultare de duhovnic. Dar din cauza necredinței și curiozității eretice și prostești nu i sa descoperit, ci a avut altfel de descoperiri și vedenii, de la duhurile mincinoase și ucigașe de oameni, care propovăduiesc erezii.

De ce nu i-a descoperit Dumnezeu? Fiindcă nici dacă lar fi văzut pe Sfântul Prooroc Ilie, nu ar fi crezut, deoarece nu credea în dogmatica Ortodoxă, ci în religiile superioare, Rudolf Steiner și Mircea Eliade:

Luc 16:27 Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, săl trimiţi în casa tatălui meu, 28 Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. 29 Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. 30 Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. 31 Şi ia zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.

Și din acest motiv Părintele Arsenie Boca nu poate fi un model în Ortodoxie. Dacă sfinția sa ar fi avut trecere la Dumnezeu și ar fi dorit să afle adevărul mai presus de orice, ar fi avut adevărate vedenii pentru folosul lumii, ar fi aflat ceea ce căuta: Mat 7:7 Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.8 Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.. Căutând însă faima proprie, iar nu slava lui Hristos Adevărul, pe aceasta a și aflat-o, spre paguba sa veșnică.

Probabil că cele pe care le susține aici sunt tot rodul unor vedenii, dar altfel, de la dușmanii cei mai mari ai Ortodoxiei Adevărata Credință care l-au înșelat, despărțindu-l de învățătura Sfintei Biserici, fiindcă prea mult credea în propria sa deșteptăciune și învățătură.– n.n.]

Poate că, gândindu-Se la aceste taine ale Tatălui, și vorbindu-le foarte de departe cu câțiva ucenici, Iisus s-a transfigurat și transpus în mister până la așa măsură că, venind apoi la ceilalți ucenici și la mulțime, pe care i-a găsit aproape certându-se, „toți s-au înfiorat și au alergat să I se închine.

[poate se înfiora mulțimea hipnotizată de la Prislop (sau ne înfiorăm cu toții cu durere și nespusă umilință a minții față de neputința neamului omenesc cum a putut să decadă atât de mult logica și credința unui om al bisericii, și pe deasupra și ieromonah), însă în Sfânta Scriptură este scris așa Mar 9:15 Și îndată toată mulțimea, văzându-L, s-a spăimântat și, alergând, I se închina. Se vede că Părintele Arsenie Boca nu citea sau nu credea în Biblia Ortodoxă. – n.n.]

Despre așa ceva nu avem știre să se mai fi întâmplat.

[dar nici această reîncarnare nu s-a întâmplat decât în mintea nedumerită a celor ca sfinția sa, ce nu știau Tîlcuirile date de sus, prin Sfinții Părinți, la Sfânta Scriptură, – n.n.]

Poate că ei au dezlegat „înfiorându-se si închinânduse” cel mai bun răspuns, vrednic de împărăția marilor Taine. [nicidecum. Înfiorarea este diavolească, iar împărăția următoarele roade Gal 5:22 Iar roadă Duhului este dragostea, bucuriea, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blandețele, înfranarea poftelor. – n.n.]

Prislop. Joi XXX 14. XII.949 Marcu 9,10-16.48

47 Sfântul Andrei Cel Nebun pentru Hristos, Editura «Evanghelismos», București, 2005, pp. 170-172.

48 Părintele Arsenie BOCA, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 22006, pp. 271-273.

84

Iată cum vede Părintele Arsenie Boca pe Sfinții Prooroci Ilie și Ioan [rodul unui proces de metempsihoză, numită de el însuși rodul transformării (strămutării deși nu corespunde nici cuvântul acesta –) unui om în înger cu aripi curcubeu, simbol al New-Age-ului]:

84

Iată cum vede Părintele Arsenie Boca pe Sfinții Prooroci Ilie și Ioan [rodul unui proces de metempsihoză, numită de el însuși rodul transformării (strămutării deși nu corespunde nici cuvântul acesta –) unui om în înger cu aripi curcubeu, simbol al New-Age-ului]:

Iată cum vede Sfânta Biserică Ortodoxă pe Sfinții Înaintemergători ai venirilor lui Hristos, persoane cu totul diferite, de la zămislire începând, fără de sfârșit în veșnicie:

Din analiza după Sfinții Părinți a cuvântului de mai sus vedem că toate textele din Sfânta Evanghelie le-a înțeles Părintele Arsenie Boca după literă, ca să poată săși justifice erezia. Aceasta este o dovadă evidentă că nu a putut ajunge la desăvârșire, neavând astfel cu nici un chip harul Sfântului Duh simțit în trup și în duh, deci nici Sfinte Moaște.

Însuși Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul ne arată că întemeietorul arsenismului, după cum se prezintă pe sine în gândirea sfinției sale, nu poate fi model de sfințenie în Sfânta Biserică Ortodoxă, îndreptânduse în fiecare zi spre moartea păcatului, neputând să trăiască viața cea fericită în duh:

Dar cel ce rămâne numai la litera Scripturii, are ca singură stăpânitoare peste fire simțirea (percepția), prin care se manifestă afecțiunea sufletului față de trup. Căci litera, dacă nu e înțeleasă duhovnicește, e mărginită în conținutul ei de simțire, care nu îngăduie să străbată înțelesul celor scrise până la minte. Iar dacă litera se adresează numai simțirii, tot cel ce primește litera în chip iudaic numai ca istorie, trăiește după trup, suportând în fiecare zi prin aplecarea voii moartea păcatului, din pricina simțirii celei vii, neputând, să omoare cu duhul faptele trupului, ca să trăiască viața cea fericită în duh. “Căci de viețuiți după trup, veți muri“, zice dumnezeiescul apostol, “iară de omorîți cu duhul faptele trupului, veți trăi“. Drept aceea, aprinzând făclia, adică rațiunea care aduce lumina cunoștinței prin

84

contemplație și fapte, să nu o punem sub obroc, ca să nu fim osândiți, ca unii ce mărginim la literă puterea necuprinsă de minte a înțelepciunii, ci în sfeșnic, adică în Sf. Biserică, pe culmea contemplației adevărate, ca să răspândească asupra tuturor lumina dumnezeieștilor dogme.49

Nu se vede, oare, cu ochiul liber că sunt persoane diferite? Ce bine ar fi fost ca Părintele Arsenie Boca să fi studiat Erminia picturii bizantine, iar nu BeleArte, iar cât a stat la Sfântul Munte să fi văzut cu luare aminte Sfintele Icoane Ortodoxe și să fi respins vedeniile. Astfel ar fi crezut în Dogmatica Ortodoxă și nu în mintea proprie sau în învățăturile descoperite de jos.

Să vedem cum tâlcuiesc Sfinții Părinți Taina Persoanei și Tainele Sfinților Prooroci Ilie și Ioan ca fiind persoane diferite și Tainele Îngerilor ca fiind ipostase diferite, și, cu atât mai mult, față de oameni, având și firi diferite. Dacă ne va ajuta Dumnezeu vom putea înțelege mai apoi de ce ținea morțiș Părintele Arsenie Boca la această excepție (că Ilie ar fi fost prefăcut în înger, apoi reîncarnat în Ioan, apoi prefăcut în înger, din nou).

Sfântul Ilie, Proorocul lui Dumnezeu, a fost răpit cu trupul într-un car de foc și este viu până acum, păzit de Dumnezeu în locașurile raiului. A fost văzut în trup de cei trei Apostoli în vremea Schimbării la Față a Domnului pe Muntele Tabor și iarăși va fi văzut în trup de oamenii cei muritori înaintea Venirii celei de-a Doua pe pământ a Domnului. În acea vreme, cel care odinioară a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist, nu numai ca Prooroc, ci și ca Mucenic, și va fi găsit vrednic de mai mare slavă de la Dătătorul de plată, Dumnezeu“50

Dacă este încă în trup, cum sar putea reîncarna? Să adauge alt trup peste al său, să se facă iar mic să între în pântecele Sfintei Elisabeta? Dar toate acestea ar fi împotriva unei cugetări izvorâte dintr-o minte sănătoasă. Acest mod de a inventa pe tema credinței tot felul de păreri ce aduc aminte de hinduism sau alte gândiri deșarte este oprit de Dumnezeu prin Sfânta Scriptură: 1Ti 4:7 Iar de basmele cele spurcate și băbești te ferește și te nevoește pre tine spre buna credință.

Trebuie să se știe că altceva este examinarea reală și altceva examinarea logică și altceva examinarea abstractă. La toate făpturile deosebirea ipostaselor se examinează real. Căci se examinează real Petru deosebit de Pavel. Dar se examinează logic și abstract ceea ce este comun între ei, ceea ce îi unește, ceea ce îi face unul. Căci gândim cu mintea că Petru și Pavel sunt de aceeași natură și au o natură comună, deoarece fiecare din ei este animal (ființă) rațional și muritor și fiecare este trup însuflețit cu suflet rațional și cugetător. Această natură comună, deci, este examinată logic. Căci ipostasele nu sunt unele în altele. Fiecare are ceva special și particular, adică este despărțită în sine și are multe lucruri care o deosebesc de cealaltă ipostasă. Sunt depărtate în spațiu, se despart în timp, se deosebesc în felul de a gândi, în putere, în figură, adică înfățișare, în capacitate, în temperament, în vrednicie, în ocupație și în toate însușirile caracteristice, dar mai presus de toate în aceea că ipostasele nu sunt unele în altele, ci despărțite. Pentru aceea se zice: doi, trei și mai mulți oameni. Acest lucru se poate vedea la orice făptură.

[deci nici îngerii nici oamenii nu pot fi confundați ca persoane, unele cu altele, ci se unesc, după fire, doar în chip abstract – n.n.]

Cu totul dimpotrivă la Sfânta Treime cea mai presus de ființă, deasupra tuturor și incomprehensibilă. Căci cu privire la Sfânta Treime ceea ce o unește și o face una este examinat real din pricina coeternității și din pricina identității ființei, activității și voinței, din pricina acordului felului de a gândi și din pricina identității stăpânirii, puterii și bunătății. Nu am spus asemănare, ci identitate și unitate de mișcare, căci este vorba de o singură ființă, o singură bunătate, o singură putere, o singură voință, o singură activitate, o singură stăpânire, una și aceeași, nu trei asemenea unele cu altele, ci una și aceeași mișcare a celor trei ipostase. Căci fiecare dintre ele nu are mai puțină unitate față de altă ipostasă ca față de sine însăși, în sensul că în toate privințele Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt unul, afară de nenaștere, naștere și purcedere. Iar deosebirea aceasta se înțelege numai pe cale abstractă. Căci cunoaștem un singur Dumnezeu; iar deosebirea o înțelegem numai în însușirile paternității, fiimii și purcederii, potrivit cauzei, cauzatului și desăvârșirii ipostasei, adică modului de existență. Cu privire la Dumnezeirea cea infinită nu putem vorbi ca despre noi de o depărtare spațială, deoarece ipostasele sunt unele în altele, nu în sensul că ele se amestecă, ci în sensul că sunt unite, potrivit cuvântului Domnului, care zice: „Eu sunt în Tatăl și Tatăl în Mine”83, între ipostasele Dumnezeirii nu există deosebire de voință sau de gândire sau de activitate sau de putere sau de altceva din acelea care dau naștere în noi la deosebire complet reală. Pentru aceea nu spunem că Tatăl și Fiul și Sfântul Duh sunt trei Dumnezei, ci, din contră, că Sfânta

49 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 399-400.

50 Mineiului pe iulie, citat de aici:

<http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/07/20/despre-epoca-lui-antihrist-si-revenirea-prorocului-ilie-ca-%E2%80%9Eal-doilea-inaintemergator-al-venirii-lui-hristos/&gt;, vineri, 19 iunie 2015.

86

Treime este un singur Dumnezeu, Fiul și Duhul se raportează la o singură cauză; nu sunt nici alcătuiți, nici contractați în sensul contopirii lui Sabelie84.

[dacă nici în cazul lui Dumnezeu, Care este Unul, Persoanele care au o asemenea întrepătrundere încât se deosebesc doar pe cale abstractă, Ele totuși nu se confundă, nici nu se amestecă, și, deci nu este vorba de aceeași Persoană ci de Trei, ce excepție ar putea fi la făpturi care toate se deosebesc real? Cum ar putea Gavriil să fie Mihail sau Ilie să fie Ioan sau, cu atât mai mult, cum ar putea să fie Gavriil Ilie, și Mihai să fie Ioan când se deosebesc și cu firile, primii fiind serafimi și ultimii fiind oameni? n.n.]

Căci, după cum am spus, ipostasele Sfintei Treimi se unesc, nu în sensul că ele se amestecă, ci în sensul că ele există unele în altele; iar întrepătrunderea reciprocă a ipostaselor este fără contractare și fără amestecare. Ele nu sunt depărtate unele de altele, și nici împărțite în ce privește ființa, în sensul împărțirii lui Arie85. Căci dacă trebuie să spunem pe scurt, Dumnezeirea este neîmpărțită în cele ce se împart, după cum în trei corpuri solare, care exist ă unul în altul și sunt nedespărțite, avem o singură unire și apropiere a luminii. Așadar, când privim la Dumnezeire, la prima cauză, la singura stăpânire și la una și la aceeași, ca să spun așa, mișcare și voință a Dumnezeirii, la identitatea ființei, a puterii, a activității, a domniei, atunci avem în mintea noastră o unitate. Dar când privim la acelea, în care este Dumnezeirea, sau ca să spun mai precis, care sunt acelea din care este Dumnezeirea și care sunt de acolo din prima cauză în afară de timp, de aceeași slavă și nedespărțite, adică ipostasele Fiului și Duhului, atunci trei sunt acelea la care trebuie să ne închinăm. Un Tată, Tatăl, care este fără de început, în sensul că este necauzat. Căci nu este din cineva. Un Fiu, Fiul, care nu este fără de început, în sensul că nu este necauzat. Căci este din Tatăl. Dar dacă ai raporta termenul de „început“ la timp, atunci și Fiul este fără de început, căci el este făcătorul timpurilor și prin urmare nu cade sub timp. Un Duh, Sfântul Duh, care este din Tatăl, nu în chip firesc, ci purces. Tatăl nu este lipsit de nenaștere, pentru că a născut, nici Fiul de naștere, pentru că a fost născut din cel nenăscut — dar cum? — și nici Duhul nu se schimbă în Tatăl sau în Fiul, pentru că purcede și este Dumnezeu, însușirea este ceva netransmisibil; cum ar putea s ă rămână însușire ceea ce se transmite sau se preface? Căci dacă Tatăl este Fiul, atunci nu este cu adevărat Tată, căci unul este cu adevărat Tatăl. Și dacă Fiul este Tatăl, atunci nu este cu adevărat Fiu, căci unul este cu adevărat Fiu și unul Duhul Sfânt. […]

Am spus în repetate rânduri că altceva este ființa și altceva este ipostasa, și că ființa indică specia comună și cuprinzătoare a ipostaselor de aceeași specie, spre exemplu: Dumnezeu, omul, iar ipostasa arată individul (persoana) adică Tatăl, Fiul, Sf. Duh, Petru, Pavel. […]

Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă trup sufletesc“ — adică gros și muritor — „înviază trup duhovnicesc”808, ca și trupul Domnului după înviere, care a trecut prin ușile încuiate, care nu simțea oboseala și nu avea nevoie de mâncare, somn și băutură. „Căci vor fi, spune Domnul, ca îngerii lui Dumnezeu. Nu mai este căsătorie, nici naștere de copii809. Căci spune dumnezeiescul apostol: „Petrecerea noastră este în ceruri, de unde și așteptăm pe Mântuitorul, pe Domnul Iisus, care va schimba trupul smereniei noastre ca să fie la fel cu trupul slavei Lui”810. Nu vorbesc de o schimbare în altă formă — departe cu acest gând! — ci mai degrabă de o schimbare din stricăciune în nestricăciune.

[așadar, și după înviere, vom păstra trupurile noastre, nu vom fi îngeri fără de trup. Comparația cu îngerii se referă la faptul că vom trece prin ușile încuiate, nu vom obosi, nu vom avea nevoie de mâncare și celelalte. Vom avea trup înviat întru slavă ca a îngerilor, dar nu vom fi fără trupuri ca ei. – n.n.] […]

Lucrurile, care au o existență contrară, acelea au contrar și felul de a exista, adică însușirile. Și cine nu va cădea de acord cu noi că toate existențele, toate cele care cad sub simțirea noastră, chiar și îngerii, se schimbă, se prefac și se mișcă în multe feluri! Cele spirituale, adică îngerii, sufletele și demonii, se schimbă potrivit voinței libere, care crește sau se micșorează, fie în progresul în bine, fie în îndepărtarea de bine. Celelalte se schimbă prin naștere și distrugere, prin creștere și micșorare, prin schimbarea însușirilor și mișcarea de la un loc la altul.

[lucrurile spirituale se schimbă potrivit voirii, dar nu își schimbă firea – n.n.] […]

Așadar, îngerul este o ființă spirituală, veșnic mișcătoare, liberă, necorporală; slujește lui Dumnezeu și a primit în firea lui nemurirea în har. Care este, însă, natura și definiția ființei lui, numai ziditorul o știe.

[în nici un caz nu este om, care este legat de trup – n.n.]

Așadar, îngerul are o fire rațională, spirituală, liberă și schimbătoare în felul de a gândi sau de a voi [dar nu cu firea ci cu voirea – n.n.], căci tot ceea ce este creat este schimbător.

87

Numai ceea ce este necreat este neschimbător. Tot ceea ce este rațional este și liber. Așadar, pentru că îngerul are o fire rațională și spirituală, este liber; iar pentru că este creat și schimbător, are facultatea de a rămâne și a progresa în bine sau de a se îndrepta spre rău (cazul îngerilor căzuți n.n.).

Îngerul este incapabil de pocăință, pentru că este necorporal. Omul, însă, din pricina slăbiciunii corpului are parte de pocăință.

[vedem că, deoarece îngerii sunt raționali și liberi sunt persoane, iar fiindcă sunt incapabili de pocăință și sunt minți pure, nu pot fi minte omenească, capabilă de pocăință tocmai pentru că a fost făcută să se unească cu trupul care are slăbiciuni. Deci îngerii nu pot primi trup, nu se pot întrupa, nu se pot încarna. – n.n.]

Îngerul nu este nemuritor prin fire, ci prin har,

[deci, nu poate muri, ca să nu mai fie înger ci să se facă om – n.n.]

căci tot ceea ce are început are și sfârșit potrivit naturii lui. Numai Dumnezeu este veșnic, dar mai degrabă este mai presus de veșnicie. Căci cel care a făcut timpurile nu este sub timp, ci deasupra timpului. […]

Dar noi spunem că sfinții părinți au numit mișcarea omenească în multe feluri, potrivit problemelor pe care le discutau. Au numit-o putere, activitate, deosebire, mișcare, însușire, calitate și patimă. Au numito putere, nu în opoziție cu cea dumnezeiască, ci pentru că este o putere care își are cauza în ea însăși și pentru că este neschimbătoare. Au numit-o activitate, pentru că este ceva caracteristic, care scoate la iveal ă ceea ce este asemenea în toate cele de aceea și specie. Au numit-o deosebire, pentru că ea face deosebirea între specii. Au numit-o mișcare, pentru că ea indică specia. Au numit-o însușire, pentru că ea constituie specia și se află numai în ea și nu în alta. Au numit-o calitate, pentru că ea este specifică speciei.

[deci, pocăința fiind caracteristică numai omului, îngerul nu se poate face om – n.n.] Au numit-o patimă, pentru că se mișcă — căci toate cele ce sunt din Dumnezeu și după Dumnezeu, prin faptul că se mișcă, suferă, pentru că ele nu sunt prin ele mi șcătoare și prin sine puternice. […]

Firea se înțelege sau abstract — căci nu există prin sine însăși — sau comun în toate ipostasele de aceeași specie, unindu-le [deci, îngerii nu pot fi oameni, fiindcă n-ar mai fi îngeri – n.n.] și se numește fire considerată în specie sau integral prin adăugarea accidentelor, așa cum există întro ipostasă [ipostasa sau persoana este firea + accidentele, deci persoana îngerului nu se poate face persoană omenească, neputându-i lua nici firea nici accidentele – n.n.] , și se numește fire considerată în individ; ea este aceeași cu cea considerată în specie […]

Mai mult: în toți oamenii există voința și nu la unii există, iar la alții nu există; dar ceea ce se observă în chip obștesc la toți caracterizează firea care este în indivizii de sub ea; prin urmare, omul este prin natură volițional.

[tot așa este și cu pocăința. Îngerul neavând pocăință și nici trup, în veac nu va putea fi om – n.n.]

Cele comune și universale sunt atribuite și celor particulare care sunt sub ele. Comun este ființa, ca specie, iar particular ipostasa. Este particular nu că ar avea o parte a firii, căci nu are o parte din ea, ci particular prin număr, spre exemplu: individul. Ipostasele se deosebesc prin num ăr și nu prin fire. Ființa este afirmată de ipostasă, pentru că ființa este desăvârșită în fiecare din ipostasele de aceeași specie. Pentru aceea ipostasele nu se deosebesc între ele în ceea ce privește ființa, ci în ceea ce privește accidentele, care sunt însușiri caracteristice, însușirile caracteristice, însă, aparțin ipostaselor și nu firii. Ipostasa se definește: ființa împreună cu accidentele. Pentru aceea ipostasa posedă comunul împreună cu particularul și existența în sine.

[deci ipostasele îngerești nu pot fi ipostase omenești, atât datorită diferenței între firi, cât și datorită diferenței între însușirile caracteristice, care deosebesc și ipostasele aceleiași firi între ele. Pe cine să nedreptățească Dumnezeu desființându-l pe ipostasul care se preface în altul sau pe cel în care s-a prefăcut cel dintâi. Pe cine să distrugă Dumnezeu pe Ilie care se face Ioan sau pe Ioan care nu mai este fiindcă de fapt este Ilie. Vai nouă, de o astfel de logică ilogică. – n.n.]

Ființa, însă, nu există în sine, ci este considerată în ipostase. […]

Ceea ce face ca ereticii să rătăcească este faptul că ei identifică noțiunea de fire și ipostasă. Când spunem că oamenii au o singură fire, trebuie să se știe că nu spunem aceasta referindu-ne la definiția sufletului și a corpului, căci este cu neputință să spunem că sufletul și corpul comparate unul cu altul sunt de o fire. Dar pentru că ipostasele oamenilor sunt foarte multe, toți primesc aceeași definiție a firii, căci toți sunt compuși din suflet și corp, toți participă firii sufletului și posedă ființa corpului și o specie comună. Spunem o singură fire a ipostaselor celor multe și diferite. Cu toate acestea fiecare ipostasă are două firi, este compusă din două firi, adică din suflet și corp.

88

[așadar îngerul fiind dintr-o singură fire nu poate fi ipostas omenesc. Ce păcat că Părintele Arsenie Boca a stat să se uite în oglindă cât a fost în facultatea de Teologie, în loc să învețe Dogmatica Ortodoxă, care l-ar fi scutit neînțelegerea noțiunilor de fire și de ipostas, cât și de înșelare – n.n.] […]

Dumnezeu l-a pus pe Adam în paradis, care era atât spiritual cât și sensibil. în cel sensibil sălăsluia cu trupul pe pământ, dar cu sufletul trăia împreună cu îngerii, cultivând gânduri dumnezeiești și hrănindu-se cu ele. Era gol din pricina simplității sale și a vieții lui naturale; se urca numai către creator cu ajutorul făpturilor, bucurându-se și veselindu-se de contemplarea Lui.

Pentru că Dumnezeu a împodobit pe om în chip natural cu voință liberă, ia dat poruncă să nu mănânce din pomul cunoștinței254. Dar despre pom am vorbit după puterea noastră destul în capitolul despre paradis255. Dumnezeu i-a dat această poruncă făgăduindu-i că dacă va păzi vrednicia sufletului, dând victorie rațiunii, cunoscând pe creator și păzind porunca Lui, va participa fericirii veșnice, va trăi în veci, ajungând mai presus de moarte. Dar dacă va supune sufletul corpului, dacă va prefera plăcerile corpului, neținând seamă de vrednicia lui, asemănându-se animalelor neînțelegătoare256, scuturând jugul creatorului și neglijând porunca Lui dumnezeiască, va fi responsabil de moarte și va fi supus stricăciunii și ostenelii, ducând o viață nenorocită. Căci nu era folositor ca omul să dobândească nemurirea fără să fie încă ispitit și încercat, ca să nu cadă în mândria și condamnarea diavolului257. Diavolul din pricina nemuririi sale, după căderea lui de bunăvoie, s-a fixat în rău în chip neschimbat și fără posibilitate de pocăință. După cum iarăși și îngerii, după alegerea de bunăvoie a virtuții, s-au stabilit, prin har, în chip neschimbat în bine.

[ce diferențe mari, de netrecut, între îngeri, demoni și oameni. Ei au asemănări prin existența rațiunii și voinței, dar diferă între ei prezența/absența trupului și pocăinței. După înviere se vor asemăna mai mult, prin pierderea posibilității pocăinței, prin har, și prin spiritualizarea trupului, dar nici atunci, nu vor fi desființate diferențele între firi, cu atât mai puțin între persoane – n.n.]

Prin urmare, trebuia ca omul să fie încercat mai întâi, căci un bărbat neispitit și neîncercat nu este vrednic de nimic. Și în încercare să se desăvârșească prin păzirea poruncii, ca astfel să primească nemurirea drept răsplată a virtuții. Căci omul, fiind la mijloc între Dumnezeu și materie, prin păzirea poruncii, după ce se libera de legătura firească cu existențele, avea să se fixeze în chip nestrămutat în bine, unindu-se cu Dumnezeu potrivit unei stări sufletești speciale. [nici aceasta nu o poate face îngerul, neavând trup – n.n.] Prin călcarea poruncii, însă, îndreptându-se mai mult spre materie și smulgânduși spiritul său de la cauza lui, adică de la Dumnezeu, și-a impropriat coruptibilitatea, a ajuns pasibil în loc de impasibil, muritor în loc de nemuritor, are nevoie de legături trupești și de naștere seminală, s-a lipit, prin dragostea de viață, de plăceri, ca și când ele ar fi elementele constitutive vieții, și urăște fără nici o teamă pe cei care se sârguiesc săl lipsească de ele, și a schimbat dragostea de Dumnezeu în dragoste față de materie, iar mânia contra adevăratului dușman al mântuirii a prefăcuto în mânie față de ceilalți oameni. Așadar, prin invidia diavolului, omul a fost biruit. Căci diavolul invidios și urâtor de bine nu suferea, el, care a căzut din pricina mândriei, să dobândim cele de sus. Pentru aceea mincinosul momește pe nefericitul Adam cu nădejdea Dumnezeirii și după ce îl urcă la aceeași înălțime a mândriei, îl pogoară spre aceeași prăpastie a căderii. [iată războiul vechi și nou. Să nu-l judecăm pe Părintele Arsenie Boca. Și noi putem oricând cădea într-o mai rea înșelare. – n.n.] […]

Trebuie să se știe că îngerii, fiind ființe raționale, sunt înzestrați cu liberul arbitru. Și pentru că sunt creați sunt și schimbători. Acest lucru la arătat diavolul. El a fost creat bun de creator, dar, în virtutea liberului arbitru, el și cu puterile care au apostaziat împreună cu el, adică demonii, a ajuns descoperitorul răutății, în timp ce celelalte cete ale îngerilor au persistat în bine.

[și diavolul este deci, persoană, având voie liberă. Nici el nu se poate întrupa. – n.n.] […]

Demonii nu au nici stăpânire, nici putere contra cuiva, decât numai dacă li se îngăduie de Dumnezeu în scopul mântuirii, cum este cazul cu Iov123 și după cum este scris în Evanghelii despre porci124. Dar o dată ce Dumnezeu le îngăduie, au putere, se schimbă și iau forma pe care o vor după fantezia lor.

Nici îngerii lui Dumnezeu, nici demonii nu cunosc cele viitoare; cu toate acestea proorocesc, îngerii proorocesc pentru că Dumnezeu le revelează și le poruncește să proorocească. Pentru aceea se realizează toate câte spun ei. Dar și demonii proorocesc: uneori pentru că văd cele ce se întâmplă departe, alteori prin conjectură. Pentru aceea de multe ori mint și nu trebuiesc crezuți, chiar dacă uneori spun adevărul, în chipul în care am arătat. Ei cunosc și Scripturile.

Toată răutatea și patimile necurate au fost născocite de ci. Li s-a îngăduit să ispitească pe om, dar nu au putere să forțeze pe cineva. Căci noi avem facultatea de a primi ispita sau de a nu o primi. Pentru acest motiv s -a pregătit diavolului și demonilor lui și celor care îl urmeaz ă, focul nestins și pedeapsa veșnică125.

89

Dar trebuie să se știe că ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este căderea pentru îngeri. După cădere ei nu mai au posibilitatea pocăinței, după cum nu o au nici oamenii după moarte. 51

Să stăm și să plângem fraților cum s-au despărțit făpturile de Făcător, pierzânduși pocăința. Să ne umilim cu inimile și săl rugăm pe Hristos să ne păstreze în smerenia Sa. Cu lacrimi să ne tânguim pentru rătăcirea Părintelui Arsenie Boca și săL implorăm pe Domnul să oprească extinderea ei.

Iată cum ne explică atât de frumos, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, de care, din păcate, Părintele Arsenie Boca, deși a avut ocazia, nu a vrut să îl asculte, distincția de netrecut între îngeri și oameni, tocmai în ceea ce au comun, adică mintea, pentru a nu se spune că ar putea vreodată o persoană îngerească, să devină persoană omenească, prin întruparea minții ei:

Numai împreună, lumea sensibilă, având drept coroană omul, și lumea inteligibilă a îngerilor sunt un receptacol deplin al revelării lui Dumnezeu și al valorificării ei. Numai împreună, îngerii și oamenii, pot înălța o slavoslovie mai completă lui Dumnezeu.

[de ce să o descompleteze chiar Dumnezeu prefăcând un înger în om, în loc să creeze un alt om. După Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu sa epuizat în creativitate tocmai la facerea celui mai mare bărbat și a avut nevoie săl trimeată pe Ilie. Dar nu ar fi spus Domnul că Ilie este cel mai mare bărbat și că s-a reîncarnat sau că Ioan este cel mai mare dar la fel cu Ilie, și chiar este Ilie. Sau că Ioan nu e născut dintre femei, ci înger întrupat? Pe cine să credem pe Părintele Arsenie Boca sau pe Mântuitorul ce ne spune: Mat 11:11 Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el. Se nasc oare îngerii din femei? – n.n.]

Așa trebuie să înțelegem că îngerii sunt creați pe de o parte pentru a-L lăuda pe Dumnezeu, pe de alta pentru a sluji lui Dumnezeu în solicitudinea Lui pentru oameni, pentru a fi trimișii lui Dumnezeu la oameni, pentru a fi “vestitorii” Lui și, prin aceasta, pentru a ajuta la ridicarea oamenilor la o lăudare comună a Lui cu ei; iar prin aceasta, a sluji la mântuirea lor. Dar aceasta înseamnă și o capacitate a îngerilor de a conduce pe oameni spre Dumnezeu. în același timp prin aceasta chiar îngerii își sporesc cunoașterea de Dumnezeu și slavoslovia lor, asociind-o și pe a oamenilor. Corul îngeresc-uman e mai măreț decât corul simplu uman sau simplu îngeresc.

[corul Ilie Ioan Gavriil Mihail este mai măreț decât unul din ei care îi înlocuiește pe toți prin metempsihoză n.n.]

Partea îngerească și cea omenească a corului se completează și se înfrumusețează reciproc. Fiecare din cele două părți câștigă, în elanul slavosloviei, de la cealaltă.

Unii Părinți au subliniat superioritatea îngerilor față de oameni, prin faptul că sunt “minți pure”, neîmpreunate cu trupul și cu afectele care rezultă din aceasta. Dar alții, cum am văzut, au afirmat că mai mult omul e după chipul lui Dumnezeu, întrucât omul prin trup este și devine un “stăpân” al lumii ca și Dumnezeu, câtă vreme îngerii nu au această calitate.

Dar nevoia de lume pe care o au oamenii și capacitatea de a dispune de ea reprezintă și o ispită pentru ei de a se atașa de ea și de a se încrede în puterile lor creatoare. În calitatea de spirite întrupate stă și măreția, dar și primejdia căderii lor. în dominarea afectelor se poate actualiza o nouă forță a spiritelor. Dar aceste afecte pot să și închidă infinitele orizonturi spre care e chemat spiritul omenesc.

Greutățile de care e legată viața în trup pot dezvolta în om o responsabilitate proprie și nobila pornire de ajutorare cu fapta a semenilor săi, responsabilitate și capacitate de care e lipsit îngerul, dar pot dezvolta și egoismul și grija lumească exagerată.

În orice caz, omului i s-a dat măreața misiune de a stăpâni materia prin spirit, de a o face transparentă pentru ordinea spirituală și dumnezeiască, de a actualiza moduri noi de revelare a spiritului și de ajutorare a semenilor, în primul rând modurile etice și estetice.

În schimb, spiritul pur sau îngerul are claritatea gândirii și un “amor intellectualis”, greu de închipuit de ființa noastră. Dar până nu a fost consolidat în bine, a fost pândit și el de o altă formă de egoism, nefiind legat prin sânge de alte ființe, care pun o frână acestui egoism. A fost pândit de egoismul nelimitat al orgoliului cunoașterii și existenței prin sine, al libertății de grijile trupului. […]

Nesepararea minții de omul total în cunoașterea lui Dumnezeu se datorește și faptului că cunoașterea deplină a lui Dumnezeu e în același timp o unire cu Dumnezeu a celui ce cunoaște. Dar de unirea aceasta nu are parte numai mintea înțeleasă ca parte pur spirituală a sufletului, ci sufletul întreg și chiar omul întreg. “Toate cele ce se mișcă își primesc stabilitatea în infinitatea lui Dumnezeu”. Toate se unifică în Dumnezeu și în înțelegerea trăită a omului, fără să dispară nici una32.

Sfântul Grigorie Palama respinge teoria lui Varlaam că mintea care se întâlnește cu Dumnezeu este o minte abstractă, detașata de persoana integrală. Ea este mintea în care se concentrează sau în care

51 Sfântul Cuvios Ioan DAMASCHIN, Dogmatica, Ed. cit., pp. 20-27, 87, 179, 13, 38, 112, 96, 103, 89, 85.

90

vibrează întreaga persoană alcătuită din suflet și trup, cu rezultatele experiențelor acumulate în ea, dar purificate, făcute curate. El condamnă teoria lui Varlaam zicând: “Cea mai mare rătăcire elină și izvorul a toată necredința… este a ridica mintea nu din cugetarea carnală, ci din trupul însuși, pentru a o face să se întâlnească acolo sus cu vederile mintale“33. “Nu ni s-a spus “trupurile noastre sunt templul Duhului Sfânt care locuiește în noi”? (1 Cor. 6, 19). De ce a așezat Dumnezeu la început mintea (νους) în trup? A săvârșit prin aceasta un rău? Noi socotim că e un rău ca mintea să fie în cugetări rele, dar nu e un rău să fie în trup, pentru că nici trupul nu e râu”34. Sfântul Grigorie Palama nu vorbește de un trup golit de senzații, ci de un trup ale cărui senzații au fost purificate, îndreptate spre Dumnezeu. El socotește “inima”, în care trebuie să se adune mintea (νους), ca să experieze acolo harul lui Dumnezeu, cel mai lăuntric organ al trupului, dar în același timp ca centrul de întâlnire dintre trup și suflet și ca organul conducător (ήγεμονικόν οργανον). Dar aceasta înseamnă că nu inteligența pură conduce pe om și nu ea întâlnește pe Dumnezeu, ci omul total în care înțelegerea și simțirea fac un tot. De abia acesta realizează rațiunea integrală a omului. Interpretând cuvântul Sfântului Macarie Egipteanul: “Acolo, deci, trebuie privit dacă și-a înscris harul legile Duhului”, Sfântul Grigorie Palama zice: “Unde, adică, a colo? în organul conducător, în tronul harului, unde e mintea și toate gândurile sufletului, în inimă adică. Vezi că celor ce și-au ales să fie atenți la ei înșiși în isihie (liniște) le e cu totul necesar să-și readucă mintea și sa o închidă în trup, și mai ales în partea cea mai din lăuntru a trupului, pe care o numim inimă”33.

După Sfântul Grigorie Palama, a lăsa mintea în cugetări abstracte dezlegate de ființa integrală a omului e o adevărată rătăcire. Omul acela e departe de sine, de realitate și de Dumnezeu.

Față de Varlaam, care cerea omorârea totală a părții pasionale a sufletului, Sfântul Grigorie Palama nu cere o anulare a acesteia, care se leagă de trup (iuțime și dorință), ci punerea ei în slujba binelui și a iubirii. “Dar noi am învățat că nepătimirea nu e aceasta, adică omorârea părții pasionale, ci mutarea lucrării de la cele mai rele spre cele mai bune și dumnezeiești prin deprindere… E a celui ce s-a îmbogățit cu virtuți ca cei pătimași de plăcerile lor, a celui ce și-a supus iuțimea și pofta, care sunt partea pasională, părții cunoscătoare și raționale a sufletului”3^.

Inserarea intimă a spiritului în trup și calificarea lui începând din primul moment al existenței lui ca spirit întrupat sau ca suflet, nu înseamnă că sufletul nu poate exista după moarte și înainte de învierea trupului, prin faptul că nu mai este în trup. El duce cu el calificarea sa ca suflet al trupului, cu rădăcinile trupului adâncite în el în cursul vieții. Faptul acesta arată și el că sufletul e un factor deosebit de trup, fără ca să fie un spirit pur, necalificat prin trup, cu care a trăit într-un anumit loc și timp.

[aici e surprinsă nu numai distincția dintre mintea îngerească și cea omenească, dar se arată că și atunci când este desprinsă de trup mintea omenească are în ea adâncite rădăcinile trupului. Așadar, nici măcar fără trup, mintea omenească nu poate fi înger, ca persoanele îngerești să se poată întrupa. – n.n.] 52

Să vedem cum tâlcuiesc Sfinții Părinți textele din Evanghelie pe care le răstălmăcesc hindușii și sărmanul Părinte Arsenie Boca:

Luc 1:17 Și va merge înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie,

Și precum a lucrat darul [dumnezeiesc] cu duhul lui Ilie, așa și întru Ioan, pentru că și Ilie este înaintemergâtor al Venirii celei de a Doua, iar Ioan al celei Dintâi. încă și „cu puterea lui Ilie”, că aceleași pot venirile amândurora și a lui Ilie și a Iui Ioan, căci la Hristos aduc. Dar și în alt chip a venit Ioan „cu duhul și cu puterea lui Ilie”, pentru că și el era pustnic și înfrânat la viață și mustrător asemeni lui Ilie. [vedeți că sunt doi, nu unul reîncarnat? Duhul lui Ilie nu înseamnă că a trecut sufletul lui Ilie în trupul lui Ioan, ci că erau întrun fel asemănător, în aceeași lucrare, având același har sau duh de la Sfântul Duh.– n.n.]53

Mat 17:3 Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.

Șii pentru ce Moise și Ilie s-au arătat? Ca să se arate cd El este Domn și al Legii gi al Proorocilor, al viilor, dar și al morților. Ci Ilie este Prooroc și încă este viu (4 Regi2,l1), iar Moise este detător de Lege, și a murit (Deuteronom 34,5-6). […]

[dacă Ilie e viu, cum sa reîncarnat, având încă trupul său? n.n.]

Dar, de unde au cunoscut ucenicii că erau aceștia Moise și Ilie? Cu adevărat, nu din icoane, de vreme ce atunci a face icoane se părea oamenilor a fi lucru păgânesc. Se vede că din cuvintele lor i-au cunoscut pe ei, ci poate Moise va fi zis: ,,Tu ești Acela a Cărui Patimă am inchipuit-o mai inainte, injunghiind mielul

52 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Vol. 1, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, 21997, pp. 300-304, 263-264.

53 Sfântul Teofilact ARHIEPISCOPUL BULGARIEI, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Luca, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 26.

91

și Paștele săvârșind” (Ieșir cap. 12). Iar llie: ,,Tu ești Acela a Cărui Inviere mai inainte am inchipuit-o inviind pe fiul văduvei” (3 Regi 17,22), și altele ca acestea.54

[dacă ar fi fost același Ioan cu Ilie, l-ar fi recunoscut după înfățișare, că au fost ucenicii lui. Se vede clar că este vorba de o altă persoană, necunoscută lor decât prin cuvintele lui din Sfânta Scriptură n.n.]

Mar_9:12 Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va așeza iarăși toate. Și cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe și să fie defăimat? 13 Dar vă zic vouă că Ilie a și venit și i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el.

Zicând că Ilie ,,va veni”, arată că incă na venit, dar va veni ca inaintemergător al Venirii celei de a doua și ,,va așeza la loc toate”, adică va intoarce la credința lui Hristos pe toți iudeii care se vor afla atunci ascultători, ca și cum așezându-i pe ei – care erau căzuți – intru moștenirea părintească. Iar zicând că ,,Ilie a și venit”, il arată pe inaintemergatorul Ioan. Și zice: ,,au făcut cu el câte au voit”, omorându-l, căci pentru că lau lăsat ei [iudeii] pe Irod să-l omoare deși l-ar fi putut opri, [pentru aceea] ei l-au omorât. Deci atunci, mai străbătători [iscusiți la minte] făcându-se ucenicii, au ințeles că pe Ioan l-a numit ,,Ilie”, fiindcă el a fost inaintemergător al Venirii celei dintâi, precum Ilie va fi [inaintemergitor] al Venirii celei de a doua.55 [deci sunt doi, nu unul n.n.]

Exprimarea „Ilie a și venit” pentru desemna pe Ioan, adică a vorbi despre o persoană, folosindu-se de numele și pilda alteia care o preînchipuia, este specifică Sfintelor Scripturi și se cheamă alegorie, unul din cele patru modalități Ortodoxe de a tâlcui și înțelege Biblia (istoric, tropologic, alegoric și anagogic). Dar aceasta nu înseamnă că se prefac persoanele una în alta, cum ar deduce cineva ca Părintele Arsenie Boca care are cugetare trupească, neânțelegând simbolurile. De aceea acest mod de înțelegere nu este accesibil decât celor care studiază Sfinții Părinți și nu celor ce își formează credința după părerea proprie, vedenii sau știință. Sfinții Părinți recurgeau întotdeauna la Sfânta Tradiție și numai când nu găseau răspuns acolo, se rugau lui Dumnezeu să le descopere direct.

Vedem că Însuși Mântuitorul ne arată cum să abordăm corect Sfânta Scriptură tocmai în legătură cu înțelegerea lui Ilie ca preînchipuire al lui Ioan sau Ioan ca prototip al lui Ilie, deși Hristos este Marele Prototip al tuturor:

Mat 11:13 Toți proorocii și Legea au proorocit până la Ioan. Mat 11:14 Și dacă voiți să înțelegeți, el este Ilie, cel ce va să vină. 15 Cine are urechi de auzit să audă.

,,”De voiți si primiti”, adici si judecați cu dreaptă socoteală și nu cu pizmuire, acesta este Ilie despre care a zis Proorocul Maleahi că va să vie (Maleahi 3, 23), pentru că și Înaintemergătorul și Ilie au aceeași slujire. Ioan a venit mai inainte de Venirea cea dintai, iar Ilie va veni mai inainte de Venirea ce va să fie“. După aceea, arătând că aceasta este vorbă umbrită și ascunsă

[deci nu-l judecăm pe bietul părinte că nu a înțeles-o. Nu era iscusit la astfel de cuvinte umbrite ale Sfintelor Scripturi. Ne pare însă rău că nu s-a smerit să întrebe, deși l-a cunoscut chiar și pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care precis l-ar fi lămurit, ci s-a luat după mintea sfinției sale și după scrierile hinduse în care s-a format și a dat un răspuns șovăielnic, care întunecă pe cititori n.n.] anume că Ioan este Ilie – și că este trebuință de pricepcre [înțelepciune] spre a o ințelege, zice [Iisus]: 11:15; Cine are urechi de auzit să audă îndemnându-i pe ei spre a intreba și [astfel] a învăța.

[Așadar este nevoie de înțelepciune duhovnicească, deci smerită și a întreba, desigur pe Sfinții Părinți – n.n.]56

Păcatului interpretării hinduse a Sfintelor Scripturi se adaugă ca o circumstanță agravantă faptul că tâlcuirile de mai sus sunt recomandate în toată Sfânta noastră Biserică, fiind o sinteză după toți Sfinții Părinți, și erau publicate și pe vremea Părintelui Arsenie Boca. Sfinția sa ori nu le-a citit, neglijându-le, ori le-a citit disprețuindu-le. Cu câtă durere trebuie să înțelegem noi acestea și să ne ferim de o astfel de primejdie, rugându-ne bunului Dumnezeu să-l ierte și să ne ierte și să ne miluiască și pe noi, acoperindu-ne cu purtarea Lui de grijă.

Mat 3:9 Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.

Prin ,,pietre” ințelegem și neamurile, dintru care mulți au crezut. Dar chiar și in inlelesul acesta zice Ioan, că și din pietre poate să facă Dumnezeu ,,fii lui Avraam” , căci ,,piatră” era pântecele Sarrei din pricina sterpiciunii. Dar ea a născut (Facere 11, 12; 21,12) Si iarăși a ridicat Domnul fii lui Avraam ,,din

54 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 296.

55 idem, p. 299.

56 idem, p. 240.

92

pietre”. Când? Atunci când răstigninduSe El, văzând mulți pietrele despicându-se, au crezut (Matei 27, 51).

[ Din pietre poate face fii ai lui Avraam, dar dintr-o persoană o alta nu, fiindcă ar desființa libertatea celei transformate, și nu numai libertatea ci chiar ceea ce este esențial întro persoană: modul unic de a fi, prefăcânduo în alta. Dar și cea în care se transformă ar fi jignită, că nu ar fi putut ea de la sine, să descopere pe Dumnezeu ci a avut nevoie de o alta. Și această jignire să fie adresată tocmai Sfântului Ioan, cel ce șade și mijlocește de-a stânga Mântuitorului. De ce să nu fie două bogății infinite, două feluri de a lăuda pe Dumnezeu și iubi, fiind două persoane, ci să se reducă la numai una. De ce să acuzăm pe Dumnezeu de faptul că e constrâns tocmai în bogăția cea mare a creării chipurilor Lui persoanele? Transformarea unei persoane în alta care nu se face nici în iad cu nimeni, nicidecum pe pământ, cu atât mai puțin a face din îngeri oameni. Dar, după cum tâlcuiesc Sfinții Părinți, vedem că Dumnezeu nici măcar materia impersonală și amorfă nu o preface în persoane, adică nici pietrele nu le face fii ai lui Avraam, decât în sens tropologic, adică de îndreptare a moravurilor în sensul despietririi inimii iudeilor și în sens alegoric, ca vindecarea de sterpiciune a Sarrei. Înnoirea cerului și pământului este prefacerea lor în duhovnicești pentru a fi potrivite cu trupurile noastre înviate, și astfel vor fi spiritualizate pentru și prin persoanele noastre în Hristos. Nicidecum nu se va preface vreo piatră în vreun fiu al lui Avraam, Dumnezeu netrecând peste raționalitatea firii pe care El însuși nea dăruit-o prin creație – n.n.].57

Dar ce ne spune Sfânta Scriptură:

Evr 9:27 Și precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata,

Cum așadar să moară cineva, chiar și Ilie, de două ori, dacă se reîncarnează în Ioan, și pentru cine ar fi judecat pentru Ilie sau pentru Ioan?

Surprindem însă în această întunecată răstălmăcire pe care o face Părintele Arenie Boca Sfintelor Scripturi un păcat mai grav, specific celor ce nu au înțeles și trăit cum dorește Hristos Ortodoxia:

Dar cel ce vrea să înțeleagă Sf. Scriptură în lumina cunoștinței lui Hristos, ca referindu-se la suflet, trebuie să se exercite cu toată sârguința și în tălmăcirea numelor, care poate să lămurească tot înțelesul celor scrise. E nevoie să facă aceasta dacă vrea să ajungă la înțelegerea întocmai a celor scrise și să nu coboare în chip iudaic înălțimea Duhului la pământ spre trup, închizând (circumscriind) făgăduințele dumnezeiești și nestricăcioase ale bunurilor spirituale în stricăciunea bunurilor trecătoare, precum o fac unii dintre așa zișii creștini. Aceștia poartă în chip mincinos numele care derivă de la Hristos, dovedindu-se că tăgăduiesc prin faptele lor înțelesul lui și umblând pe o cale contrară lui Hristos, cum va arăta pe scurt cuvântul nostru.

Căci Dumnezeu a venit la noi făcânduse om, pe lângă alte pricini tainice pe care nu le poate pătrunde nici o rațiune, și pentru ca să plinească legea duhovnicește, prin înlăturarea literei, și să înalțe și să facă arătată puterea ei de viață făcătoare, depărtând partea care omoară. Iar partea legii care omoară este, după dumnezeiescul Apostol, litera, precum puterea de viață făcătoare a ei este duhul. Căci zice: “litera omoară, iar duhul face viu“.331 (331 II Cor. 3, 6) Dar dacăi așa, creștinii mincinoși de care vorbeam, au ales fățiș partea contrară a lui Hristos și au ignorat toată taina întrupării.

[dar așa face Părintele Arsenie Boca nu numai la răstălmăcirea spre metempsihoză a Sfintelor Scripturi ci și când pune în gura lui Moise și a Sfintei Biserici înțelesuri genetice care îl vor duce la niște aberații științifice și antropologice devastatoare pentru el și pentru contemporani, după cum vom vedea mai jos la răstălmăcirea de tip hindus și orgonomic a împreunării trupești cu mască endocrină n.n.]

Ei nu numai că și-au îngropat prin literă toată puterea înțelegerii și nau voit să fie după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (3), ci au ales mai bine să fie pământ, potrivit amenințării, și să se întoarcă la pământ, prin afecțiunea lor față de literă, ca față de pământ, în loc să aleagă legătura cu cerul, adică cu duhul, și să fie răpiți în văzduh, adică în lumina spirituală, întru întâmpinarea Domnului, în nori, adică în contemplațiile înalte, și astfel să fie totdeauna împreună cu El prin cunoștință

[ce păcat că Părintele Arsenie Boca a ales vedeniile superficiale și ieftine, refuzând contemplațiile înalte duhovnicești descoperite prin Sfinții Părinți, refuzând a fi prin cunoștință cu Hristos – n.n.]. De aceea cu drept cuvânt se cade să ne scârbim de aceștia, întrucât se aleg cu o pagubă insuportabilă din pricina neștiinței, dar și ne întristăm, întrucât dau multe prilejuri Iudeilor spre întărirea în necredință. Dar noi lăsânau-i pe aceia să fie așa cum vor, să ne întoarcem la noi înșine și la Scriptură, începând cercetarea duhovnicească a capitolului de față cu tălmăcirea numelor.

[…]

57 Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 164.

93

Așa am înțeles eu locul, după Puterea mea. Dacă poate cineva să vadă în cele spuse un înțeles mai înalt,

[mai înalt nu mai josnic, mistic iar nu mistificator, tainic iar nu esoteric, mai de preț, adică după Sfinții Părinți iar nu contradictoriu Sfintei Predanii – n.n.]

ne va face și nouă și lui bucurie, arătând acest înțeles mai de preț al celor scrise. Căci am spus mai înainte despre cuvântul Scripturii dumnezeiești, că rămâne totdeauna fără hotar (necircumscris), hotărnicind (circumscriind) pe toți cei ce-l grăesc, dar el însuși neputând fi hotărnicit de cei care-l grăiesc. Deci chiar de am spus ceva după puterea mea, și aceasta luându-mi o mare îndrăzneală, nu am îmbrățișat tot înțelesul celor scrise, acesta aflânduse infinit mai presus de puterea mea.

Scolii

1. Precum Dumnezeu după ființă nu e supus cunoașterii, la fel nici cuvântul lui nu poate fi cuprins prin cunoștința noastră.

2. Cei ce își lipesc cugetarea în chip iudaic numai de literă, așteaptă făgăduințele bunurilor neprihănite în veacul acesta, necunoscând bunurile firești ale sufletului.

3. Cel ce poartă “chipul celui ceresc“,336 se sârguiește să urmeze în toate duhului Sf. Scripturi, care conservă sufletul prin virtute și cunoștință. Iar cel ce poartă “chipul celui pământesc“, cultivă numai litera, care susține slujirea trupească prin simțuri, ce dă naștere patimilor.

[…]

Cuvântul Sf. Scripturi, deși are margini (e circumscris) după literă, sfârșindu-se deodată cu timpul în care se petrec lucrurile istorisite, după duh, în înțelesurile lui mai înalte, rămâne totdeauna fără hotar (necircumscris). Și nimeni să nu spună că nu poate crede aceasta, știind că Dumnezeu care a vorbit e fără hotar (necircumscris) după natură. Căci cei ce voiesc să asculte cu inima curată sfatul Scripturii, se cuvine să creadă că și cuvântul grăit de El se aseamănă mai mult Lui.33058 Fiindcă dacă Dumnezeu este cel ce a grăit, iar El este după ființă nehotărnicit, e vădit că și cuvântul grăit de El e nehotărnicit (1).

Așadar, chiar dacă cele petrecute figurat în timpul lui Ezechia au luat sfârșit, contemplând duhovnicește întâmplările istorisite care s-au sfârșit atunci, să admirăm înțelepciunea Duhului Sfânt care le-a scris. Căci în fiecare dintre cei ce se împărtășesc de firea omenească a așezat putința ca să realizeze în sine așa cum trebuie și cum se cuvine înțelesul celor scrise. Astfel oricine vrea să se facă învățăcel al cuvântului dumnezeiesc și să nu socotească nimic din cele prezente și trecătoare deopotrivă cu virtutea, poate deveni un alt Ezechia în duh. Ba și un alt Isaia, neîmpiedecat de nimic să se roage, să strige la cer, să fie auzit și să obțină de la Dumnezeu, printr-un înger, distrugerea și pieirea celor ce îl războiesc spiritual.

[…]

15. Ermonti și Memfivoste sunt materia și forma, iar cei cinci fii ai Merobei, încincita rea întrebuințare a simțurilor, împreunându-le pe acestea laolaltă, adică împletind simțurile cu materia și forma, în urma înțelegerii trupești a legii, cel ce mărginește înțelesul la literă pe deo parte dă naștere patimei trupești, iar pe de alta, corupe rațiunile naturale.

16. Patima și firea, după rațiunea existenței lor, niciodată nu există împreună.

17. Cel ce nu crede că Scriptura este duhovnicească, nuși simte puținătatea cunoștinței.

18. Când David e înțeles ca lege, în sens iudaic, se tălmăcește “disprețuire“, pentru tradiția interpretării trupești a celor dumnezeiești, iar când înseamnă în sens creștin duhul, se tălmăcește cel tare la vedere“, pentru contemplația cunoștinței ce se petrece în minte.

19. Prin sufletul Scripturii a înțeles duhul ei, iar prin trup litera.

Cei trei ani sunt cele trei legi, cea scrisă, cea naturală și cea a harului, care vin una după alta. Deci cel ce înțelege legea scrisă trupește, nu hrănește sufletul cu virtuți; la fel cel ce nu sesizează rațiunile lucrurilor, nu-și nutrește mintea din belșug cu înțelepciunea variată a lui Dumnezeu; iar cel ce nu cunoaște marea taină a harului celui nou, nu se veselește cu nădejdea viitoarei îndumnezeiri. Așadar lipsa contemplației duhovnicești sub regimul legii scrise e urmată de lipsa înțelepciunii variate a lui Dumnezeu ce se poate primi prin legea naturală, iar aceasta e urmată la rândul ei de ignorarea îndumnezeirii ce se va da prin har în temeiul tainei celei noi. 65659

58 330 Cuvântul Scripturii se aseamănă mai mult lui Dumnezeu cel necircumscris, decât omului mărginit, de la care 1-a împrumutat Dumnezeu. Căci în gura lui Dumnezeu cuvântul omenesc își lărgește cuprinsul la infinit, potrivit cu cel ce îl folose ște.

59 656 Este interesant că în această ordine a legilor, legea naturală e așezată după cea scrisă, fiind socotită pe o treaptă mai înaltă. Această ordine corespunde cu cele trei trepte ale urcușului duhovnicesc: a activității virtuoase, a contemplării naturale, a îndumnezeirii. Ordinea aceasta a legilor o înțelegem dacă o considerăm nu atât pe planul istoriei, ci pe al vieții

94

21. Cel cenu înțelege legea duhovnicește, chiar dacă legea a murit pentru el, dat fiind că nu-i mai servește trupește, dar mai păstrează înțelesurile coborîte ale legii, mai cruță încă pe copiii și pe nepoții lui Saul. De aceea e chinuit de foamea cunoștinței.

22. Precum fața e pecetea caracteristică pentru fiecare, la fel cunoștința duhovnicească caracterizează și revelează dumnezeiescul. De aceea cel ce o caută pe aceasta, caută fața Domnului.

23. David se mai tălmăcește cel tare la vedere“ și minte străvăzătoare“.

24. Cel devenit în întregime trup prin jertfele sângeroase aduse după litera legii, iubește neștiința, socotind că porunca e numai spre plăcerea trupului.

25. Cel ce slujește, zice, legii trupește, naște păcatul cu fapta ca materie și modelează consimțirea minții cu păcatul ca formă, prin plăcerile corespunzătoare simțurilor. Iar cel ce primește Scriptura duhovnicește, omoară prin cugetările naturale pe înălțimea contemplației lucrarea păcatului ca materie și consimțirea cu păcatul ca formă, împreună cu modurile întrebuințării abuzive a simțurilor, în vederea plăcerii, ca pe niște fii și nepoți ai legii scrise.

26. Fără contemplația naturală nimeni nu cunoaște deosebirea simbolurilor legii de lucrurile dumnezeiești.

27. Prin spânzurare a înțeles scoaterea la iveală a literii omorâte a legii pe înălțimea contemplației, prin cunoștința în duh.

28. Prin “hotarul lui Israel“ a înțeles toată rațiunea și tot modul contemplației, în care nu se poate menține deloc predania înțelegerii trupești a legii.

29. Duhul zice, e dătătorul vieții, iar legea omorîtoarea vieții. Prin urmare nu poate lucra deodată și litera și duhul, precum nu există împreună ceea ce e făcător de viață cu ceea ce e făcător de stricăciune.

30. Părticica ce se taie împrejur (prepuțul), e ceva natural și tot ce e natural e o faptă a creațiunii dumnezeiești. Iar fapta creațiunii dumnezeiești este “bună foarte“, după cuvântul care zice: “A văzut Dumnezeu toate câte le-a făcut și iată erau bune foarte“. Legea însă, poruncind înlăturarea acelei părticele, prin tăierea împrejur, înfățișează pe Dumnezeu ca pe unul ce și-ar corecta în chip artificial propriul Său lucru, ceea ce chiar și numai a gândi constituie culmea împietății. De aceea cel ce înțelege în mod natural657 simbolurile legii, știe că Dumnezeu nu urmărește să corecteze firea în chip artificial, ci poruncește să fie tăiată pasionalitatea adăugată la rațiunea (constituția) sufletului și indicată tipic prin acea părticică trupească. Pe aceasta o leapădă cunoștința prin bărbăția voinței arătată în făptuire. Căci preotul care face tăierea împrejur închipuiește cunoștința ce mânuiește, ca pe un cuțit împotriva patimii, bărbăția rațiunii arătată în fapte. Așa e desființată predania trupească a legii, când duhul covârșește litera.

[…]

Deci cel ce se ține numai de litera Scripturii ca Saul, pe de o parte respinge rațiunile cele după fire, iar pe de alta, nu crede în chemarea neamurilor anunțată tainic de mai înainte, căutând în lege, așa cum o înțelege el, numai plăcerea trupului. Iar câtă vreme stăpânește această dispoziție trupească peste cei ce, înțelegând astfel legea, trăiesc numai după simțuri, nu se ivește în ea foamea cunoștinței duhovnicești (17). Pentru că foamea este absența bunurilor ce au fost cunoscute odată prin experiența însăși și lipsa totală a mâncărurilor duhovnicești care întrețin sufletul. Căci cum va socoti cineva ca foame sau ca lipsă absența celor pe care nu le-a cunoscut niciodată? De aceea, cât trăiește Saul nu se ivește foametea, pentru că nu se simțea lipsa cunoștinței duhovnicești cât trăia litera legii și împărățea peste Iudeii cei pământești cu înțelegerea. Când însă începe să strălucească raza harului evanghelic și ia David împărăția peste cei duhovnicești cu înțelegerea, cu alte cuvinte legea înțeleasă duhovnicește, lucru care se întâmplă după moartea lui Saul, adică după sfârșitul literii (căci David se tălmăcește “disprețuire“ și “cel tare la vedere“, primul înțeles potrivindu-i-se din punctul de vedere al Iudeilor, întrucât litera copleșește duhul, iar al doilea din punctul de vedere al creștinilor, întrucât duhul biruiește litera) (18), atunci se simte foametea cunoștinței duhovnicești. Și anume o simte poporul credincios îndeobște și sufletul fiecăruia îndeosebi, când alege învelișul de dinafară al literii în locul contemplației tainice în duh și socotește, așa zicând, sufletul Scripturii mai de necinste decât trupul ei (19). Căci cu adevărat flămânzește poporul celor ce cred și au cunoscut adevărul, ca și sufletul fiecăruia, atunci când cade din contemplația duhovnicească prin har și ajunge în robia formelor și chipurilor literei, care nu hrănește mintea cu înțelesurile mărețe, ci umple simțirea cu năluciri pătimașe prin figurile trupești ale simbolurilor Scripturii. Din această pricină se spune că foametea de cunoștința lui Dumnezeu se prelungește “trei ani unul după altul“. Căci tot cel

fiecărui ins. Apoi dacă prin legea scrisă se înțelege în special legea celor zece porunci. Astfel fiecare om trebuie să înceapă de la împlinirea poruncilor, pentru a se ridica la contemplarea lui Dumnezeu în natură și apoi a se uni cu Dumnezeu.

95

ce nu-și însușește înțelegerea duhovnicească a dumnezeieștii Scripturi, leapădă pe de o parte, deodată cu ea, asemenea Iudeilor, și legea naturală, iar pe de altă parte nu cunoaște nici legea harului, prin care li se dă celor călăuziți de ea îndumnezeirea.

Prin urmare foametea celor trei ani înseamnă lipsa de cunoștință care le vine din cele trei legi, din cea naturală, din cea scrisă și din cea a harului, corespunzător cu fiecare, celor ce nu caută prin contemplație înțelesul lor mai înalt. Căci nu poate cultiva câtuși de puțin știința Scripturilor acela care leapădă rațiunile naturale ale lucrurilor în contemplarea sa și dă atenție numai simbolurilor materiale, negândindu-se la nici un înțeles duhovnicesc mai înalt (20). Pentru că atâta timp cât stăpânește numai latura istorică a Scripturii încă na încetat stăpânirea celor trecătoare și vremelnice asupra înțelegerii, ci chiar dacă a murit Saul, mai trăiesc copiii și nepoții lui, care sunt șapte la număr. Cu alte cuvinte din slujirea trupească și vremelnică a legii obișnuiește să se nască în cei iubitori de trup, pentru pricina amintită, o dispoziție pătimașă, ceși are ca încurajare în rătăcire porunca arătată în simboluri (21). Pentru această pricină socotesc că nu s-a ivit foamete în zilele lui Saul, adică nu se simțea lipsa cunoștinței duhovnicești în vremea slujirii după trup a legii, ci în vremea harului evanghelic. Căci abia acum după ce a trecut împărăția literii, flămânzim când nu înțelegem duhovnicește toată Scriptura, pentru faptul că nu gustăm din slujirea cea tainică în duh, așa cum se cuvine creștinilor. Iar când ne trezim la simțire asemenea lui David și căutăm în fața Domnului (22), înțelegem limpede că harul cunoștinței s-a luat de la noi din pricină că n-am primit rațiunile cele după fire, pentru a intra la contemplația tainică în duh, ci suntem lipiți încă de, gândurile trupești din litera legii.[…]

4. Precum cel se se împreună cu o țiitoare nu are căsătoria legiuită, la fel cel ce se îndeletnicește cu învățarea legii trupește, nu are cu ea o conviețuire legiuită, născând din ea dogme nelegitime, care se strică odată cu viața trupului.

5. Cel ce-și însușește Scriptura trupește, învață din ea păcatul cu fapta, iar mintea i se deprinde să cugete la păcat. Acela învață din litera legii despre dezmierdări, împreunări desfrânate și ucideri, și se deprinde să socotească spurcată toată zidirea lui Dumnezeu. […]

11. Scurtă recapitulare a celor spuse mai înainte, prin care se arată că cel ce înțelege legea trupește are învățătura despre ea ca pe o țiitoare, din care naște deprinderea și lucrarea patimilor, și-și aduce în casă lăcomia pântecelui, de parc-ar fi dumnezeiească, dând naștere modurilor care întinează prin rea întrebuințare simțurile, ca prin ele să stârpească rațiunile și semințele naturale din lucruri.60

După ce am înțeles de unde provine rătăcirea Părintelui Arsenie Boca (și receptarea lui entuziastă de către cei ce vor să găsească în Ortodoxia tâlcuită de sfinția sa trupește prilejuri de a-și adormi conștiința pentru a-și satisface plăcerile având pretext că sunt sfințenie), să răspundem, dacă ne va ajuta Dumnezeu și la a doua întrebare:

De ce respinge reîncarnarea ca principiu general, dar o primește ca pe o excepție?

O respinge ca principiu general să nu fie vădit ca practicant și propovăduitor al hinduismului.

O primește ca pe o excepție deoarece este convins că și el este reîncarnarea Sfântului Prooroc Ilie, gândim noi că în urma unor vedenii ca aceasta:

După ce a terminat liceul la Brad, Părintele Arsenie dorea să meargă la aviație. Dar s-a mâhnit mult și a plâns, că, neavând bani să plătească garanția cerută, a trebuit să renunțe. Atunci, rugându-se înaintea sfintei icoane a Maicii Domnului, ca Samuel Proorocul, a auzit un glas din cer, care i-a zis: „Nu mai plânge, Ziane, că te voi înălța eu cu mult mai mult decât avioanele”. Această mărturie mi-a spus-o călugărul nevăzător Sebastian, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (Brașov).

[Poate de aici, comparând cu Sfânta Scriptură: 4Re 2:10 Răspunsa Ilie: „Greu lucru ceri! Dar de mă vei vedea când voi fi luat de la tine, va fi așa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi”.11 Pe când mergeau ei așa pe drum și grăiau, deodată s-a ivit un car și cai de foc și, despărțindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer. să fi înțeles sfinția sa că este reîncarnarea lui Ilie, dar este posibil să fi avut și alte vedenii înșelătoare, după cum citim mai jos, care să îi fi spus aceasta direct – n.n.]

[…]

Ce taine minunate i-a descoperit Părintelui Arsenie Maica Domnului în Sfântul Munte Athos, prin Sfântul Serafim de Sarov, cum a auzit monahul Sebastian, cei nevăzător, de la Sâmbăta! Multe nu le-a putut mărturisi Părintele la nimeni.61

Nu ar fi de mirare, deoarece acesta este un atac clasic al celui vechi de răutăți, pe care îl îndrăznește chiar și la cei ce resping arătările demonice, darămite la cei ce le iubesc, crezându-le cerești:

60 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 224-232, 458-461, 483-484, 485.

61 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 13-14.

96

7. Ne spunea nouă avva Or: „Eu fiilor, știu un om oarecare în pustia aceasta, care zece ani mâncare pământească n-a mâncat ci îngerul lui Dumnezeu îi aducea lui odată la trei zile mâncarea cerească și-i da în gură și aceea îi era în loc de mâncare și de băutură. Și știu că au venit la acela un pâlc de diavoli luminați, strălucind în chipul unei cete de îngeri și o căruță de foc, cu cai de foc cu mulțime de ostași înarmați întocmai cum ar veni un împărat. Apropiindu-se de dânsul, i-au zis: «Omule, tu ai isprăvit toate faptele cele bune, vino acum și te închină mie și te voi lua în căruța aceasta și înălțândute de pe pământ la cer ca pe Ilie Tesviteanul și te voi așeza la un loc împreună cu dânsul!» El auzind acestea, zicea în gândul său: «Eu în toate zilele și nopțile mă închin Împăratului și Dumneze-ului meu, deci cine este acesta de-mi zice să mă închin lui?» Acestea socotindu-le în gândul său, a răspuns aceluia: «Eu îl am pe Domnul Iisus Hristos, Împăratul, Dumnezeul și Mântuitorul meu, căruia pururea mă închin ziua și noaptea. Iar ție ți se închină cei ce sunt cu tine!» Acestea auzind diavolul, îndată a pierit și s-a făcut nevăzut cu căruța cu cai și cu toate oștile lui. Acestea le spunea bătrânul ca despre altcineva, tăinuinduși viața sa. Iar părinții care erau cu dânsul, neau spus nouă, că el însuși era acela, căruia i s-au întâmplat acestea.3162

Că sfinția sa se credea Ilie, avem multe mărturii:

Una o aduce o uceniță a sfinției sale, care ne istorisește că nu numai teoretic se credea reîncarnarea lui Ilie și Ioan, dar făcea și demonstrații practice ucenicilor sfinției sale că este chiar așa:

În cartea Alte mărturii despre părintele Arsenie Boca, Făgăraș 2008, pag. 48: O călugăriță bătrână, în timp ce se spovedea la A. Boca, L-a văzut pe Mântuitorul în locul părintelui Boca La pag. 49 găsim: „Întro seară, după slujbă, a început părintele și a vorbit, de ai fi zis că sa coborât Sf. Ilie. Când a zis cuvântul acesta: «Mă, eu nu vă spun de la mine ce vă spun, ci ceea ce mi se spune să vă spun», atunci l-am văzut în chipul Mântuitorului. Și după aceea, când a vorbit aspru, am văzut chipul Sf. Ioan Botezătorul și al Sf. Ilie. Trei ipostase în seara aceea… Mam cutremurat, în final am rămas, așa, rezemată de ușă. Părintele s-a întors spre noi și a zis: «Mă, ai văzut duhovnicie?»

Am zis: «Vai părinte, să vă țină Dumnezeu cu sănătate.» Iar dânsul a zis: «Folosiți-vă, mă, că de nu, vă prăpădiți.»” Cuvintele lui A. Boca: „Mă, ai văzut duhovnicie” arată că hipnotiza și se juca cu imaginația lor.63

Este de mirare că îl picta pe Hristos cu înfățișarea sa, când își dădea sieși înfățișarea lui Hristos prin hipnoză? Vedeți că se arăta pe sine și ca Ioan și ca Ilie, ca să confirme că cele pe care lea scris în Taina lui Ilie și Ioan vorbesc despre sine, că Ilie sa reîncarnat în Ioan și Ioan în Zian?

Dar nu numai ucenicii sfinției sale aduc astfel de mărturii, ci și oamenii care și-au dat seama despre realitatea amăgită și amăgitoare a Părintelui Arsenie Boca. Una este adusă chiar de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, cuprinzând în ea credința multor fani ai Părintelui Arsenie Boca:

Mulți se simțeau atrași de fenomenul religios mai ales pentru o anumi-tă spectaculozitate, pe care o vedeau într-însul, lucru foarte dăunător, după cum spunea tata. De pildă, într-o vară, cu câteva zile înainte de Sfântul Ilie, fiind la Vlădeni, am întâlnit întro dupăamiază, pe când ne plimbam pe șosea-ua de deasupra gării, un grup de oameni. Erau bărbați și femei, vreo cinci, șase, care veneau din sus, de către varnițe.

S-au oprit, au salutat și văzând că au în față un preot au cerut să fie binecuvântați. Tata i-a întrebat încotro se duc. „Ne ducem la Mănăstire la Sâmbăta”, a răspuns cel mai în vârstă. Parcă-l văd și acum: era negricios, cu o barbă lungă, pe jumătate căruntă. „Pe jos? Doar e foarte departe”, a spus tata mirat. „Trebuie să fie vreo optzeci de kilometri.” „Da, părinte, dar trenurile sunt scumpe. Și vrem neapărat să fim acolo de Sfântul Ilie, fiindcă părintele Arsenie începe să vorbească păsărește și apoi se urcă cu căruța de foc la cer.”

Nu ne-a venit să credem. Omul vorbea cu un entuziasm de nedescris. Au plecat grăbiți ca s-ajungă la timp.

Săracii oameni”, spunea tata. „Sunt naivi și dornici de extraordinar. Interpretează fiece cuvânt așa cum vor ei. Ar trebui să fim mai atenți la felul în care ne exprimăm în fața lor și; să mai renunțăm la spectaculozități ieftine.”

A fost foarte abătut, ca de multe alte ori. „Așa se nasc rătăciri periculoase în popor”, spunea. […]

După moartea tatei, întro emisiune la Europa Liberă, dedicată personalității lui, pe lângă contribuții serioase, de un înalt nivel teologic, cum ar fi cea a părintelui Viorel Mehedințu de la Heidelberg, am auzit,

62 Sfinții Bătrâni et alii, Patericul…, Pentru multe feluri de năluciri și înșelăciuni diavolești, cu care amăgește și înșeală vrăjmașul pe mulți, vrând ca să-i smintească din calea mântuirii, să-i depărteze de Dumnezeu și să le fie în zadar osteneala lor, 7.

63 Pr. Gheorghe ANIȚULESEI, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 5, 9-10.

97

spre surprinderea noastră, cuvintele unui monah bucureștean

spre surprinderea noastră, cuvintele unui monah bucureștean, paroh la o bisericuță centrală, Stavropoleos, care îl declara pe Stăniloae drept „ucenicul părintelui Arsenie”.

Abstracție făcând de faptul că, din punct de vedere cronologic, afirmația e neverosimilă, că de obicei studentul e ucenicul profesorului și nu invers, nimeni nu cunoaște lucrări teoretice fundamentale ale părintelui Arsenie care să-l fi determinat pe Stăniloae, oricum unul dintre marii dogmatiști ai lumii, de a se înrola în rândurile „ucenicilor” sus-numitului. Las deoparte faptul că tata nu avea suficientă „imaginație” pentru a admira pe cineva care „vorbea păsărește”, sau intenționa să „se ridice la cer cu căruța de foc a Sfântului Ilie”. Dacă preacuviosul monah, de mai sus, numit pare-mi-se, Marchiș (sau Marchiș), este susceptibil la asemenea „fapte de credință”, este treaba lui. Dar simpatiile pe care le are nu-i dau dreptul de a strâmba adevărul. Ar fi mai de grabă de dorit să încerce a citi câteva pagini din opera lui Stăniloae ca să se lămurească asupra disponibilităților acestuia de a adera sau nu la anumite atitudini extravagante, câtuși de puțin în spiritul dreptei-credințe. Cine l-a cunoscut sau îi cunoaște cât de cât opera, știe că el nu a fost niciodată o persoană gata să se aflameze pentru spectaculozități ieftine și exaltări discutabile. S-a menținut ferm în cadrul învățăturii Bisericii și a pledat, dar de câte ori, pentru modestie, dreaptă socoteală, severitate a vieții monahale, conținut teologic al propovăduirii celor care, îmbrăcând haina călugărească, îmbracă odată cu ea și niște îndatoriri de viață aspră, ascetică, riguroasă, în spiritul bunei tradiții a Sfinților Părinți.

Vreau să accentuez încă o dată, cu toată răspunderea, ca una care am fost de față la aceste împrejurări, că tata a ținut mult la părintele Arsenie, atâta vreme cât acesta s-a menținut în limitele îndatoririlor de mai sus, încadrându-se strict în concepțiile și prescripțiile Sfinților Părinți și ale tradiției monahale.

Și a așteptat de la el realizarea unei înnoiri, a unei înviorări a religiozității populare, în acest cadru bine conturat. Dar, de la un anumit moment, când părintele Arsenie a adoptat alt mod de a vedea lucrurile, relațiile dintre ei s-au răcit, tata nu i-a mai aprobat felul de viață, iar părintele Arsenie n-a vrut să accepte critica și observațiile tatei. Și sentimentele lui Stăniloae în urma acestei îndepărtări se pot descrie printr-un singur cuvânt: dezamăgire profundă. 64

Ce păcat că Părintele Arsenie Boca s-a pierdut renunțând la linia Sfinților Părinți și apucându-o pe calea spectaculozității ieftine… cu multă durere să înțelegem aceasta și să plângem, dacă putem, pentru mântuirea lui.

Dar și Părintele Arsenie Papacioc mărturisește că a auzit aceasta chiar de la Părintele Arsenie Boca care o striga în gura mare, să o audă cât mai mulți, săl laude, săl iubească și să i se închine ca unui prooroc sfânt aflat în viață:

Părintele Arsenie Papacioc nu mințea când ne spunea (scriu din cele ce îmi aduc aminte): „Eu care l-am cunoscut pe Arsenie, acum când sunt întrebat de credincioși dacă este bine săi citească Acatistul vreau nu vreau trebuie să le spun câte ceva, ca să nu se smintească, să nu-și pervertească credința. Eram odată mai mulți tineri la el, la Sâmbăta de Sus, și ne-a spus, printre alte: Vedeți locurile acestea, pe aici am fost acum 300 de ani cu duhul lui Ilie”. Pentru că am văzut și auzit atâtea lucruri neortodoxe de la el când am fost călugărit și mi s-a pus numele Arsenie m-am întristat, înțelegând că mulți mă vor lua drept ucenicul lui. Apoi când m-am întâlnit cu el în București, când era dat afară din mănăstire, și mi-a spus:

– Acum tu rămâi în locul meu!” Eu i-am răspuns:

– Nu! fiecare cu locul lui”.65

Vedem că pentru Părintele Arsenie Boca nu este o problemă ca o persoană să fie în locul alteia, dacă se cheamă Arsenie, indiferent dacă are sau nu cu totul altă lucrare. Și ce frumoasă, ce sobră este, ce dor după adevăr a avut lucrarea Părintelui Arsenie Papacioc. Cu cât mai grav este însă că Părintele Arsenie Boca credea că poate fi înlocuit Ioan sau Arsenie cu Ilie, prin reîncarnare.

Nici Părintele Arsenie Papacioc nu poate substitui pe Părintele Arsenie Boca, nici Sfântul și Marele Prooroc Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului pe Sfântul și Marele Prooroc Ilie Înaintemergătorul celei de a doua veniri, prin reîncarnare. În schimb Părintele Arsenie Boca înlocuiește, dar nu prin reîncarnare, ci prin repetarea vechii ispite, un protestant rătăcit de la Sfântul Munte:

A mers odinioară la Sf. Munte un Protestant din Germania și căuta să ia în bătae de joc simplitatea călugărilor.

64 Lidia STĂNILOAE IONESCU, Lumina faptei din lumina cuvântului: împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, București, 22010, pp. 44-46, 140-142, 146-147, 198-201, 231-236, 291-292.

65 Cuvânt al Părintelui Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa Ilie. Din DVD-ul dat nouă, de către sfinția sa, la Sfânta Mănăstire Pavel, din Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015.

98

A declarat în fața Epitropilor din Careia că el este Proorocul Ilie. Proestoșii au început a râde, crezând că au de-a face cu un nebun. Dar când a început el să le vorbească, au văzut că nu este nebun ci este o undință primejdioasă pentru Ortodoxie.

Deci nepricepânduse ei cum săi răspundă sau sfătuit ca să găsească pe cineva dintre călugări cari să dovedească cu mărturii din Sfânta Scriptură că Protestantul este mincinos (iar nu prooroc cum zicea el). Atunci și-au adus aminte bătrânii de smeritul Dascăl Nicodim, care trăia la vremea ceea la o chilie, aproape de Careia. Cuv. Nicodim s-a prezentat ca de obiceiu îmbrăcat în niște zdrențe și încălțat cu opinci de porc. Când la văzut Protestantul a început a râde cu hohote. Atunci Bătrânii Proestoși i-au lămurit Cuviosului pentru ce este chemat, adică să dea răspunsul cuvenit proorocului mincinos.

Pricepând Cuviosul că ereticul își bate joc de călugări i-a zis:

“Va să zică ești Proorocul Ilie, Domnule”.

“Desigur (a răspuns neamțul)!”. Atunci Cuviosul i-a zis iarăși:

“Proorocul Ilie a avut tăierea împrejur, dar Dumneavoastră?” (o aveți?)

La întrebarea aceasta a rămas Proorocul cu gura căscată și a plecat fără să mai stea de vorbă cu opincarii din Sf. Munte. Toți carii veneau să ispitească pentru tainele credinții dacă se întâmpla ca să vorbească cu Dascălul cel flenduros, nu mai avea poftă să râdă, ci plecau îndată rușinați.

Cuviosul Nicodim Aghioritul n-a făcut semne și minuni în viață, dar viată lui întreagă a fost o întreagă minune, prin roadele bunătății care au umplut lumea. Învățăturile lui au luminat norodul creștinesc și au întărit Biserica Ortodoxă în vremurile cele mai grele.

După mărturisirile Sfinților Părinți, sfințenia omului nu se arată din săvârșirea minunilor ci din viața cea îmbunătățită. Minunile sunt lucrurile lui Dumnezeu și se fac mai mult pentru luminarea celor necredincioși și pentru întărirea celor slabi în credință, iar faptele cele îmbunătățite sunt roadele prin cari se cunosc sfinții.66

Ce bine ar fi fost ca Părintele Arsenie Boca săi fi urmat exemplul Sfântului Ioan Iacob de la Neamț sau al Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul și să propovăduiască Ortodoxia și smerenia… nar fi făcut minuni, dar ar fi avut, poate, și Sfinte Moaște. Dar chiar de nu ar fi avut, măcar sar fi putut mântui. Și ce poate fi mai minunat decât aceasta?

Gravitatea cea mare a acestei erezii propovăduită de draci prin scrierile și picturile Părintelui Arsenie Boca nu se oprește, din păcate, odată cu moartea sfinției sale. Diavolii vor să convingă pe Ortodocși cu orice chip să renunțe la unicitatea persoanei (fie prin ideea anihilării ei prin contopirea cu Brahmanul, fie prin substituirea unuia cu a altuia, măcar ca o excepție ce odată înghițită de minte ar duceo încă un pas spre acceptarea nirvanei sau anihilării persoanei. Dar aceasta înseamnă, în final, nimicirea întregii creații care are ca principiu unificator persoana, și hulă la adresa lui Dumnezeu că ar fi făcut o zidire fără rost. Războiul acesta cumplit ideologic împotriva Persoanei îl fac dracii tocmai fiindcă îi arde, aceasta fiind capodopera creației și chipul lui Dumnezeu. Persoanele dumnezeiești sunt cele care susțin firea dumnezeiască și iradiază energia necreată, arătând că dragostea este izvorul a toate, iar chipul lor persoana omenească este zidită tocmai pentru a unii cele cinci mari despărțiri: cerul cu pământul, pământul cu raiul, bărbatul cu femeia, inteligibilul cu sensibilul, Creatorul cu creația. Ceea ce diavolul, fiind ură și dezbinare, nu poate suporta). Pentru aceasta demonii fac minuni legate de Părintele Arsenie Boca (care le-a dat dreptul la aceasta din viață, fiindcă el însuși a primit această credință distrugătoare prin vedenii și lecturi și a propovăduit-o prin scris și pictură, sub o mască Ortodoxă), la mormântul sfinției sale, care propovăduiesc tocmai păgânismul: preexistența sufletelor și reîncarnarea.

În cartea Noi mărturii…, pag. 119, ni se sugerează o erezie: cea a sufletelor preexistente. Omul înainte de concepție – sufletul, Omul înainte de naștere – fătul… Biserica învață că sufletul este creat de Dumnezeu în momentul zămislirii fătului. După moartea lui A. Boca, ucenicii au ajuns să boteze euforiile și închipuirile lor drept trăiri duhovnicești, necercetând să vadă dacă acestea sunt conforme cu învățătura și practica Bisericii. Pentru fanatici, Idolul niciodată nu se discută, se urmează orbește, se aplaudă frenetic și se apără cu orice preț, în ciuda oricăror argumente și dovezi. Ne întrebăm: ne mai trebuie astăzi discernământ și credință dreaptă pentru mântuire sau considerăm că merge numai cu iubirismul universal de tip New Age? Oamenii ajung să vadă în experiențe demonice lucrarea lui Dumnezeu. Vai de cei ce vor spune răului bine și binelui rău. Să nu ne păcălim, există o „spiritualitatea diavolului foarte asemănătoare cu cea a lui Hristos. Mărturiile ucenicilor chiar de la moartea lui Boca sunt edificatoare în acest sens. în cartea Mărturii din Țara F.„, pag. 114, unul din cei ce au fost la înmormântare, Constantin Jurcovan din Recea, a spus că atunci când săpau groapa părintelui a apărut pe cer un nor alb, ca o ceață, pe care scria cu negru Enoh, cu litere tot din nori formate. Cei care au văzut au spus că a fost duhul lui

66 Sfântul Ioan IACOB ROMÂNUL (HOZEVITUL), Din Ierihon catre Sion, Ed. cit., p. 144.

99

Enoh în părintele Arsenie; La pag. 118 părintele Dumitru, mănăstirea Sf. Ilie – Albac ne povestește o întâmplare hazlie pentru un om sănătos la cap. La un an de la moartea lui Boca, pe drum înspre izvorul lui Boca de la mănăstirea Sâmbăta, sa întâlnit cu „El” deghizat în babă. Cei mai grav, întro înregistrare ce circulă pe internet, acest călugăr ține o conferință la Abrud în care povestește această nebunie în fața a cam 100 de oameni și nimeni nu realizează că acesta bate câmpii, ci toți sunt entuziasmați de marea minune. De aici, ca și din conferința maicii Marina Lupou la Cluj, în care povestește cum l-a văzut pe Boca în trei ipostaze, putem înțelege ce fel de credincioși sunt cei care, culmea cer în delirul lor canonizarea lui A. Boca. 67

Durere mare este în sufletul nostru că Părintele se află într-o astfel de primejdie ce îi atinge veșnicia. Și nu numai a lui, ci și a tuturor celor ce îl consideră Sfânt. Cum să nu doară că un preot Ortodox și călugăr s-a îndepărtat atâta de nădejdea noastră – dreapta credință? Un om cu o așa capacitate, ce ar fi putut aduce la adevăr atâția oameni să fie deturnat spre terenul mlăștinos al amăgirii de sine… și, dacă pe noi ne doare atât, cât trebuie să Îl doară pe Hristos, iubirea cea răstignită?

n.n.}

Iată deci o acuzație azvârlită în fugă – ceea ce este împotriva canoanelor ortodoxe – și lipsită, în fapt, de orice temei.

[După cum am văzut, în realitate, este temeinic întemeiată, chiar dacă Părintele Gheorghe dorind să tragă un semnal de alarmă eficient, nu pierde vremea cu tot felul de analize, ci o spune pe șleau. Dar nu am întâlnit nici un canon care să se împotrivească apărării Sfintei Credințe Ortodoxe. Chiar dacă este făcută în fugă. Din potrivă, după Sfânta Scriptură, toți Ortodocși, cu atât mai mult preoții sunt datori să facă aceasta, fiind chiar înfricoșați de Sfântul Apostol Pavel:

2Ti 4:1 Eu te îndemn deci stăruitor în fața lui Dumnezeu și a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii și morții, la arătarea Lui și în împărăția Lui; 2 Propovăduiește cuvântul, stăruiește cu timp și fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelungarăbdare și învățătura. 3 Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci dornici săși desfăteze auzul își vor grămădi învățători după poftele lor, 4 Și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme. 5 Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!

Poate că Părintele Aldea fiind dornic săși desfăteze auzul și-a îngrămădit învățător după poftele sfinției sale, atât pe Părintele Arsenie Boca dar și o carte de canoane uniate sau catolice, pe care le studiază cu osârdie (datorită dragostei nemăsurate pe care o are față de Părintele Arsenie Boca, uniat din tată în fii). Ne confirmă preacucernicia sa aceasta, când vorbind despre dorita lui canonizare a „Sfântului Ardealului” ne aduce aminte de avocatul diavolului, prezent doar în caraghioasele ritualuri din dreptul canonic latin. n.n.]

67 Pr. Gheorghe ANIȚULESEI, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 20-21

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/descarcare-continut-blog-sub-forma-de-fisiere-pdf/

Advertisements

One thought on “pag. 70 – PĂRINTELE ARSENIE BOCA ȘI REÎNCARNAREA – „EVOLUȚIONISMUL” (TRANSFORMAREA/STRĂMUTAREA) LUI ILIE > ÎNGER > IOAN > ÎNGER > … ZIAN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s