pag. 590 – RITOR AL PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

U. PĂRINTELE MIHAI-ANDREI ALDEA RITOR AL PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

Însă o asemenea întrebare devine pur retorică în fața realității: Părintele Arsenie Boca a fost și a rămas al Bisericii.

[nu este retorică, ci ignorantă în fața realității. Părintele Arsenie Boca nu a fost niciodată al Bisericii. Sfinția sa se considera deasupra Bisericii și a rămas în Biserică exact ca un cal troian, din pântecele căruia tot ies mentalități eretice și lucrări diavolești ce vor a o submina. n.n.]

Da, nu infailibil. Astfel încât niciun om rațional să nul transforme în idol (deși sunt mereu oameni care își caută, irațional, idoli, orice ai face). Dar a fost și a rămas al Bisericii, până la moarte și dincolo de ea.

Ca unul care am străbătut Ardealul din Maramureș în Brașov și din Bistrița în Oradea, Arad ori Timișoara, cred că am dreptate să spun că fără Părintele Arsenie Boca de mult s-ar fi prăbușit aici Credința.

[Iar se folosește un sofism. Se dorește demonstrarea unei concluzii false plecând de la o ipoteză falsă. Se bate mult toba că Părintele Arsenie Boca ar fi adus pe mulți la Sfânta Biserică.

În realitate este exact invers:

– pe mulți i-a amăgit că i-a scăpat de hinduism/ateism/protestantism și că i-a adus la Biserică (târându-i, fără să știe, într-o falsă biserică mai căzută numită arsenism sau ortodoxism. Aceștia dacă ar fi căutat cu osârdie smerenia și adevărul ar fi ajuns pe calea Sfinților Părinți la adevărata Ortodoxie. Așa, diavolul, simțind că îi scapă din ghiare i-a înșelat mai subtil, făcându-i să creadă că au ajuns la liman dar insuflându-le să păstreze aceeași părere de sine și aceleași practici magice, iresponsabile, de neglijare a libertății și gândirii profunde);

– pe mai mulți i-a smintit de la adevărata viață bisericească (trântindu-i în minunism și simțirism) și

– pe mult mai mulți i-a înepărtat, scârbindu-i de Biserică (prin comercialismul de la Prislop și ridicolul credințelor superstițioase propovăduite de el, sau fadul intelectualism fără autenticitate ce l-a mimat, fiind un filozof ratat și un teolog căzut).

Nu trebuie să uităm de cazul frecvent al celor care merg la Prislop, sau citesc scrierile Părintelui Arsenie Boca și atât de mult se scârbesc de șarlatania lor, încât nu vor să mai audă de Sfânta Biserică Ortodoxă, crezând că Toată este așa, iar sfințenia Părintelui Cleopa ar fi tot o invenție fabricată de clerici ca să scoată bani de la cei amăgiți. Sărmanii dacă nu au cunoscut Sfinții Părinți și nici lucrarea Părintelui Cleopa (cea atât de mult înrădăcinată în Sfânta Tradiție), cred că manifestările comerciale și viclene de la Prislop, care întorc pe dos realitatea din interes personal, ar fi Ortodoxia.

Se spune că pe mulți i-a adus la Biserică Părintele Arsenie Boca. Ce minciună grosolană, inventată pentru a fi aruncată ca praful în ochii gândirii și ca spray-ul paralizant asupra ce observă abaterile sfinției sale de la Dreapta Credință. În realitate pe mult mai mulți i-a scârbit de Biserică, pe alții i-a convertit la un hinduism mult mai subtil (cu mască de lucrare lăuntrică Ortodoxă), și pe cei mai mulți i-a deraiat de la pocăință, adică Ortodoxia lucrătoare (pe toți adepții săi dezechilibrându-i și îndepărtându-le de la cunoașterea de sine, a propriei păcătoșenii și neputințe, a realității firii și a Dumnezeului celui viu). Puțini care au scăpat din sfărâmarea, pisarea și amestecarea binelui și răului între mojarul de la Prislop și pistilul de la Drăgănescu.

De-abia la Judecata de Apoi vom afla ravagiile produse de Părintele Arsenie Boca în Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit.

Fap 20:28 Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigato cu însuşi sângele Său. 29 Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. 30 Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.

***

Și iată cum însuși Părintele Aldea după ce combate idolatria, face un idol din Părintele Arsenie Boca. Ce frază cruntă să spui că fără sfinția sa s-ar fi prăbușit credința. Este exact înlocuirea lui Hristos cu Părintele Arsenie Boca. Acestea sunt roadele mișcării de la Prislop în adepții ei. Cu totul altfel cugetau Sfinții Părinți.

Numai Domnul nostru Iisus Hristos poate susține credința:

591

Mat 23:7 Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi.8 Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi.

Citind prea multele cărți scrise despre sfinția sa observăm o mare confuzie și dezbinare între ucenici în ceea ce privește viața și învățăturile preacuvioșiei sale. Unii zic într-un fel și îi critică pe ceilalți că ar fi rigoriști, alții zic invers, supărați pe cei dintâi că nu respectă adevărul „absolut”, pe care îl cred a fi infailibil, numindu-i lacși. Singurele lucruri comune sunt ochii intenși, proorociile, minunile spectaculoase și faptul că îl văd pe Părintele Arsenie ca un Sfânt cum n-a mai fost și nu va mai fi vreodată. Dar tocmai acestea îi vădesc lucrarea a fi legendară, deci nu aghiografică, cu manifestări de puteri numite azi paranormale, deci neortodoxe, având ca centru personalitatea controversată a unui om (iar nu pe Hristos Dumnezeu – Omul, Calea, Adevărul și Viața, cum este în viața oricărui Sfânt autentic). Aceasta este roada faptului că și rădăcina acestei mișcări numite arsenism, adică tocmai Părintele Boca a viețuit așa de confuz… crezând că atrage pe toți la Dumnezeu… dar neapărat prin sine. De aceea nu a avut alte criterii lămurite în afară de cuvântul „eu” abătându-se de la lumina lină și fără de greșeală a Predaniei, singura temelie care nu se poate clătina, fiind sprijinită tocmai pe „Tu Doamne, ale Tale dintru ale Tale”, adică pe Piatra Hristos sau Tu care devine un alt Eu pentru mine în fața căruia eul propriei persoane se șterge pe sine din smerenie ca Eu-l să-l lumineze în toate.

Iată cum se punea pe sine Părintele Arsenie Boca, din copilărie, ca un centru al mântuirii (privită ca o aducere la Hristos, dar neapărat prin el însuși):

Îmi spunea Părintele Arsenie că inima Sfinției Sale este la Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Sâmbăta, încă de când a fost zămislit în pântece de fericita mamă, Cristina. De copil zicea: Eu sunt Zian. Veniți la mine și eu vă voi duce la Hristos”. Așa îi vorbea Duhul Sfânt, Care era în el559.

Oare Duhul Sfânt poate fi mincinos ca să îi spună că este Zian: „Eu sunt Zian”, când de fapt era Sfântul Duh? La nici un Ortodox să nu fie o astfel de hulă în veac! Sfântul Duh este Persoană dumnezeiască, Zian persoană omenească, ce ar fi vrut să dobândească Duhul Adevărului, dar amăginduse a primit un duh mincinos. Acesta îl ispitea pe micul Zian să cheme pe oameni la el, ca la un vehicul indispensabil de dus la Hristos, și în felul acesta să pară oamenilor că slujesc în chip Ortodox lui Hristos, dar de fapt să vină la Zian, ce le va spune vorbele duhului amăgitor. Mat 24:24 Că se vor sculă hristoși mincinoși și proroci mincinoși, și vor da semne mari și minuni, cât să amăgească de va fi cu putință, și pre cei aleși.

Acest mod de cea mai subtilă înșelare îl va păstra, din nefericire, Părintele Arsenie Boca, chiar și în testamentul duhovnicesc al sfinției sale:

Dreptul Judecător privește spre aceștia spunându-le și spunându-ne prin cuvintele Părintelui Arsenie: „Nu găsesc la voi nici o asemănare cu Mine!”

Pentru că pictura bisericii de la Drăgănescu are o desăvârșită asemănare cu Părintele nostru Arsenie, suntem deplin îndreptățiți să credem că aceasta ne vorbește și ne va vorbi de acum înainte, pentru totdeauna în locul Sfinției Sale.

Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie, roagăte lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii!560

După autorul acestei cărți, un ucenic atât de pasionat de Părintele Arsenie Boca (poate cel mai intens și autoritar propovăduitor al curentului de la Prislop, după Maica Zamfira), Dumnezeu Cuvântul are nevoie să ne vorbească prin cuvintele pictorului de la Drăgănescu. Ce oroare! În loc să vorbească Părintele Arsenie Boca cuvintele lui Dumnezeu – Cuvântul, Hristos vorbește prin cuvintele Părintelui. Dar această frază (provenită dintro râvnă scăpată de cenzura minții, subliniată și de ultima frază care nu așteaptă decizia cu discernământ a Sfântului Sinod) este foarte sugestivă pentru realitatea lăuntrică a misiunii preacuvioșiei sale, fiindcă mesajul Părintelui nu sa folosit de cuvântul lui Dumnezeu, nici chiar când La pictat, decât pentru a ne face asemenea sfinției sale, pierzând din înțelegere asemănarea cea smerită cu Hristos. Pictura bisericii de la Drăgănescu în loc să semene cu Hristos și Maica Domnului seamănă desăvârșit cu Arsenie Boca, lucru atât de evident din tablourile ce îi reproduc etapele fizionomiei sfinției sale din întreaga lui viață, dar puse ca tablouri ale lui Hristos și a altor Sfinți. Astfel că și Hristos

559 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 13.

560 †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – “Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești “O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 193.

592

este pus să vorbească prin cuvintele sfinției sale, și tablourile Lui sunt făcute să semene cu preacuvioșia sa, ca și să-L forțeze pe Dumnezeu să îndemne pe oameni prin cuvânt și înfățișare să semene cu Arsenie.

Psa 49:17 Iar păcătosului i-au zis Dumnezeu: pentru ce tu povestești dreptățile mele și iei așezământul meu de lege prin gura ta? 18 Iar tu ai urât învățătura, și ai lepădat cuvintele mele înapoi. 19 De vedeai furul, alergai cu el, și cu cel prea curvar partea ta puneai. 20 Gura ta a înmulțit răutatea, și limba ta a împletit vicleșuguri. 21 Șezând împotriva fratelui tău ai clevetit, și împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală, acestea ai făcut și am tăcut. 22 Ai socotit fărădelege, că voi fi ție asemenea; mustra-te-voi și voi pune înaintea feței tale păcatele tale.

Ce smerit este Hristos de rabdă aceste hule pictate de atâta vreme, pentru a ne lămuri și noi de misterul fenomenului Prislop!

Iată cât de diferit priveau Sfinții Părinți această problemă (a Mântuirii în Hristos și a slujirii de aducere la El):

Zosima a răspuns: “De unde am venit acum, nu este nevoie a spune aceasta, ci am venit pentru folos, părinte; pentru că am auzit de lucrurile cele mari și vrednice de laudă ale voastre, care pot să împrietenească pe suflet cu Dumnezeu”. Iar egumenul i-a zis: “Singur Dumnezeu, frate, Cel ce vindecă neputințele sufletului, Acela să ne învețe pe noi și pe tine voile Sale cele dumnezeiești și să ne povățuiască pe toți a face cele folositoare. Pentru că om pe om nu poate săl folosească, dacă fiecare nu va lua aminte la dânsul totdeauna și, trezindu-se cu duhul, va lucra cele folositoare, avînd pe Dumnezeu în ajutorul lor. Ci, deoarece dragostea lui Hristos te-a pornit ca să ne vezi pe noi cei săraci și bătrâni, petreci cu noi, dacă pentru aceasta ai venit; și pe noi toți ne va hrăni cu darul Sfîntului Duh, Păstorul cel bun, Care Și-a dat sufletul Său izbăvire pentru noi”561.

Așadar nici un om nu poate duce pe altul la Hristos, ci, dacă vrea omul, Hristos Însuși îl aduce la Sine, prin intermediul unuia și al altuia, ca să nu capete dependență de un singur om și săși facă idol din el: Ier 17:5 Acestea zice Domnul: blestemat este omul, care are nădejde spre om, și va rezema de dânsul trupul brațului său, și de la Domnul se va depărta inima lui.

Doar Hristos poate zice (și ne spune cu atâta dragoste reală și vindecătoare):

Mat 11:28 Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.

Despre ispita a sfinției sale de a se pune pe sine ca centru al mântuirii (cu momeala prin care a fost înșelat că el face misiune pentru Hristos), din care cauză a și ajuns la întunecarea rațiunii (ce a izvorât astfel învățături necanonice și eretice) scrie, indirect, și Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul:

Deci Biserica prealăudată a lui Dumnezeu, având rațiunile virtuții și ale cunoștinței, care întrec rațiunile timpului și ale firii și străbat spre măreția celor veșnice și inteligibile, are “mai mult de douăsprezece miriade de bărbați, care nu-și cunosc dreapta sau stânga lor“. Căci cel ce, din pricina virtuții legiuite, și-a uitat de patimile din trup, ca de unele ce sunt la stânga și, din pricina cunoștinței fără greșeală a faptelor sale, nu e stăpânit de boala părerii de sine, ca de una ce e la dreapta, a devenit bărbat ce nuși cunoaște dreapta lui, întrucât nu iubește slava ce se destramă, nici stânga, întrucât nu se lasă ațâțat de patimile trupului .

Așadar prin “dreapta“ Scriptura înțelege, după cum se vede, slava deșartă de pe urma așa ziselor isprăvi, iar prin “stânga“, neînfrânarea ce răsare de pe urma patimilor de rușine. Pe acești bărbați ce nu cunosc dreapta și stânga lor, îi are orice suflet luminat de vederile celor spirituale (inteligibile). Pentru că tot sufletul care își retrage puterea cugetării de la contemplarea naturii și a timpului, are cugetările584 (584 în grecește cugetările, λογισμοί sunt de genul masculin.) naturale ca pe niște bărbați ce au trecut de numărul doisprezece sau ca pe niște rațiuni ce nu se mai ostenesc cu cele ce sunt sub fire și sub timp, ci se îndeletnicesc cu înțelegerea și cunoașterea dumnezeieștilor taine și de aceea nu cunosc dreapta sau stânga lor. Căci cunoașterea virtuților după rațiunea lor, adică recunoașterea adevărată prin trăire a cauzei virtuților , face pe cei părtași de ea să nu mai cunoască de loc insuficiența și excesul de virtute, care stau de cele două părți ale mijlociei virtuților, ca dreapta și stânga.

Pentru că dacă în rațiune nu se află nimic contrar rațiunii , e limpede că cel ce s-a înălțat la rațiunea virtuților nu va mai cunoaște câtuși de puțin poziția celor fără rațiune. Fiindcă

561 Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 22005, 01.04.

593

nu e cu putință să privească deodată două lucruri care se contrazic și să cunoască pe unul din ele manifestându-se deodată cu celălalt.

Căci dacă în credință nu se află nici o rațiune a necredinței și dacă prin fire lumina nu poate fi cauza întunericului și diavolul nu se poate arăta deodată cu Hristos, e vădit că nici ceea ce-i contrar rațiunii nu poate exista la un loc cu rațiunea. Iar dacă ceea ce-i contrar rațiunii nu poate să se afle la un loc cu rațiunea, e vădit că cel ce sa înălțat la rațiunea virtuților nu poate cunoaște poziția celor contrare rațiunii. El cunoaște virtutea numai așa cum este, dar nu cum e socotită. De aceea nu cunoaște nici dreapta prin exces, nici stânga prin insuficiență, fiindcă în amândouă acestea, se poate constata iraționalul. Căci dacă rațiunea este hotarul și măsura lucrurilor , ceea ce e fără hotar și fără măsură sau e peste hotar și peste măsură, e lipsit de rațiune și de aceea contrar rațiunii. Căci amândouă acestea aduc la fel celor ce se mișcă astfel, căderea de la ceea ce există cu adevărat. Una din ele prin faptul că îi face săși îndrume cursul vieții spre ceva nedefinit și nelămurit și să nu aibă pe Dumnezeu ca scop, întrucât din pricina lipsei de măsură a minții își iau ca țintă să se abată de la dreapta tot mai spre dreapta; iar cealaltă, prin faptul că îi abate și ea de la scop, îndrumându-le cursul vieții numai spre cele ce țin de simțuri, întrucât din pricina lipsei de putere a minții, îi face să socotească drept țintă ceea ce se circumscrie prin simțuri. Acestea nu le cunoaște și nu le pătimește cel ce ascultă numai de rațiunea virtuții și hotărnicește prin ea toată mișcarea minții sale, încât să nu poată cugeta peste rațiune sau fără rațiune.562

Ce putem noi învăța din cuvântul de mai sus, ca o concluzie dureroasă pentru rătăcirea de la Prislop și ca un avertisment pentru a nu ne amăgi în propria noastră lucrare lăuntrică, nici măcar atunci când vrem să slujim altora să-L găsească pe Hristos?

Să nu ne abatem nici la stânga nici la dreapta de la toată Sfânta Tradiție, și de la pocăința în ascultare, fiindcă numai în Sfânta Biserică harul Sfântului Duh a dat echilibrul rațiunilor și cine își formează învățătura după propria părere, în neascultare, având ca diferite surse de formare învățăturile religiilor comparate (chiar provenite de la un savant de renume internațional ca Mircea Eliade), își pierde acest echilibru și începe să-și cunoască ba dreapta (îndrumându-și cursul vieții prin exagerări spre ceva nedefinit și nelămurit, nemaiavând pe Dumnezeu ca scop), ba stânga (având drept țintă ceea ce se circumscrie prin simțuri adică genetica și știința cu nume mincinos ca tâlcuire mincinoasă a Sfintelor Scripturi, pictarea după vedenii, impresionarea prin ochii fulgerători și cutremurările în adâncurile trupului, ghiciri ale faptelor trecute și sugestii de întâmplări viitoare ca mulțimea celor ce urmează să hrănească slava ce se destramă a celor ce sacrifică pocăința, deci mântuirea, pentru misiunea lor fără dreaptă socoteală), și ajunge mai apoi, pe furiș, poate fără să își dea seama, să se lase ațâțat de patimile trupului.

Aceasta este și explicația faptului că rațiunile scrierilor și preacuvioșiei sale se contrazic între ele, dar mai ales contrazic Sfânta Tradiție, arătând că nu sunt insuflate de Sfântul Duh ci de duhurile mincinoase ce i-au sădit pierzarea prin vedenii. Altminteri, dacă ar fi căpătat sfințenia pe care i-o proclamă cu emfază ucenicii, scrierile preacuvioșiei sale nu s-ar fi contrazis între ele (ba renegă reîncarnarea, ba o prezintă sub altă formă, ba respinge ecumenismul ba îl apără sub formă de uniatism, ba îl blamează pe Origen, ba îi susține învățătura ca și cum ar fi Ortodoxă, ba propovăduiește ascultarea și respingerea vedeniilor, ba nu ascultă și se ia după ele, ba propovăduiește fecioria, ba dependența sănătății firii femeiești de împreunare, etc.) și n-ar fi contrazis nicăieri, nici în scris, nici în pictură Sfânta Predanie, ci ar fi avut această caracteristică prezentă la toți Sfinții Părinți: Pentru că dacă în rațiune nu se află nimic contrar rațiunii , e limpede că cel ce s-a înălțat la rațiunea virtuților nu va mai cunoaște câtuși de puțin poziția celor fără rațiune. Fiindcă nu e cu putință să privească deodată două lucruri care se contrazic și să cunoască pe unul din ele manifestându-se deodată cu celălalt. Căci dacă în credință nu se află nici o rațiune a necredinței și dacă prin fire lumina nu poate fi cauza întunericului și diavolul nu se poate arăta deodată cu Hristos, e vădit că nici ceea ce-i contrar rațiunii nu poate exista la un loc cu rațiunea . Iar dacă ceea ce-i contrar rațiunii nu poate să se afle la un loc cu rațiunea, e vădit că cel ce sa înălțat la rațiunea virtuților nu poate cunoaște poziția celor contrare rațiunii. El cunoaște virtutea numai așa cum este, dar nu cum e socotită.

562 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 430-432.

594

Abaterile sfinției sale de la învățătura și faptele Ortodoxiei i-au sădit o cunoaștere încețoșată care i-a influențat profund și pe ucenicii predați necondiționat persoanei lui. Ei se contrazic unii cu alții, se contrazic și pe ei înșiși, având neclare și biografia și învățăturile Părintelui Arsenie Boca. De aceea ne este foarte greu a reconstitui adevărul vieții și lucrării sfinției sale, făcând slalom printre exagerări și păreri preconcepute contagioase. Astfel că ne cerem iertare că am fost obligați să facem deducții, cu scopul de a îl apăra pe Părintele Arsenie Boca de osândirea că ar fi fost un vrăjitor cinic și viclean, lucru care ne-ar stârni spre ură. Am urmărit firul roșu al înșelării, care ne îndeamnă pe toți la rugăciunea cu compătimire pentru mântuirea sfinției sale și a noastre, dar în același timp ne și ferește de a ne contamina de minciunile propovăduite de sfinția sa.

S-a pus întrebarea „de ce ia dat Dumnezeu atâtea daruri”? Răspunsul meu este simplu: pentru că am avut nevoie de toate ca să ne păstrăm credința. În fața fascinației orientalismelor, magicului, secularismului ș.a.m.d. se ridică, în Ardeal și nu numai, chipul Părintelui Arsenie Boca. Prin care Dumnezeu a arătat unde poate ajunge omul care Îl iubește. Prin care Dumnezeu a mărturisit, iar, „da, puteți deveni dumnezei prin har”. Ca dumnezei prin har sfinții nu sunt Dumnezeu și nu sunt infailibili. Dar, da, sunt apropiații Lui, prietenii Lui, dăruiții Lui. Este o parte din mărturia Părintelui Arsenie Boca. O mărturie care ține zeci de mii, dacă nu sute de mii de oameni în Biserică, dându-le iar și iar șansă de mântuire.

{nu Dumnezeu i le-a dat ci satana. Ca profitând de fascinația contemporană față de orientalisme, magie, secularism, să le ofere toate acestea sub o mască Ortodoxă, pentru a adormi conștiința bieților creștini că se mântuiesc în mod Ortodox tocmai atunci când își lucrează pierzarea și împlinirea fascinației, mutilându-și pocăința deoarece îl urmează pe cel mai mare propovăduitor al hinduismului pe care l-a avut România. Pentru a vă lămuri în această problemă, vă rugăm să citiți capitolul: Minunile Părintelui Arsenie Boca au caracter păgân

De acolo redăm doar un fragment:

Minunile pentru necredincioși, Adevărul pentru Ortodocși

Și spunem aceasta deoarece, după Sfânta Scriptură și Sfinții Apostoli nu minunile sunt importante, deoarece și satana le poate face (și vindecări, și mutarea în nălucire a munților și învierea în nălucire a morților). Adevărata valoare a preotului este să propovăduiască dreapta credință prin viața și învățăturile sale luate din Sfânta Predanie:

Deut 13:1

Pedeapsa proorocilor mincinoși.

De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise și va face înaintea ta semn și minune, 2 Și se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ția grăit el, șiți va zice atunci: Să mergem după alți dumnezei, pe care tu nu-i știi și să le slujim acelora, 3 Să nu asculți cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispitește Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră și din tot sufletul vostru. 4 Domnului Dumnezeului vostru săI urmați și de El să vă temeți; să păziți poruncile Lui și glasul Lui săl ascultați; Lui săI slujiți și de El să vă lipiți. 5 Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise săl dați morții, pentru că v-a sfătuit să vă abateți de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce va scos din pământul Egiptului și va izbăvit din casa robiei, dorind să te abată de la calea pe care ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău.

Cartea VIII: Despre harisme, hirotonii și canoanele bisericești:

III. Că harismele vindecărilor și celorlalte semne nu sunt date spre folosul celor ce le lucrează, ci pentru încredințarea necredincioșilor, și că nu e nevoie ca orice credincios să facă semne

1 Când Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos nea predat marea taină a dreptei-credințe/buneicinstiri [1 Tim 3, 16] și ia chemat pe păgâni la cunoașterea Unului și Singurului Dumnezeu adevărat — cum spune El însuși când mulțumea pentru mântuirea celor ce au crezut: „Am arătat Numele Tău oamenilor, am săvârșit lucru pe care Mi l-ai dat [Ioan 17, 6. 4], și când spunea Tatălui despre noi: „Părinte sfinte, deși lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia Teau cunoscut” [In 17. 25], ca și cum eram desăvârșiți —, ne-a vorbit tuturor împreună despre harismele care vor fi date de la El prin Duhul Sfânt: „Iar

595

celor ce cred le vor urma aceste semne: în numele Meu vor alunga demoni, vor grăi în limbi noi, vor lua în mâini șerpi și chiar dacă vor bea vreo băutură de moarte, nui va vătăma, își vor pune peste bolnavi mâinile lor și se vor face bine[Mc 1 2]

2. Aceste harisme fiind date mai întâi nouă, apostolilor care urma să vestim Evanghelia la toată creația [Mc 16, 15], după aceea au fost dăruite în chip necesar și celor ce au crezut prin noi, nu spre folosul celor ce le lucrează, ci spre înduplecarea necredincioșilor, ca pe cei pe care nu i-a convins cuvântul pe aceștia săi înduplece puterea semnelor.

3 Fiindcă semnele nu sunt pentru noi, credincioșii, ci pentru cei necredincioși [I Co 14, 22] dintre iudei și păgâni, fiindcă nici izgonirea de demoni nu e spre folosul nostru, ci al celor curățiți prin lucrarea lui Hristos, cum arată însuși Hristos Care ne povățuiește spunând: Nu vă bucurați că duhurile ascultă de voi, ci bucurațivă că numele voastre sunt scrise în cer” [Lc 10, 20], întrucât primul lucru se face prin puterea Lui, al doilea însă se face prin bunăvoirea și sârguința noastră, evident ajutați de El.

4 Nu este deci necesar ca orice credincios să scoată demoni, să învie morți sau să grăiască în limbi, ci numai cel învrednicit de o harismă pentru o cauză utilă mântuirii necredincioșilor, care de multe ori sunt înduplecați nu de argumente și demonstrații, ci de lucrarea semnelor, atunci când ele sunt vrednice de mântuire.

5 Fiindcă nu toți necredincioșii sunt întorși de minuni, martor e însuși Dumnezeu când spune în Lege: „în alte limbi și cu alte buze voi grăi cu poporul acesta și tot nu vor crede” [1 i – . Is 28, 11-l2],

6 Pentru că nici egiptenii n-au crezut în Dumnezeu [Ieș 3- 14]- deși Moise a făcut atâtea semne și minuni, nici mulțimea iudeilor n-a crezut în Hristos Care, ca Moise, a vindecat toată boala și toată neputința [Mt 4,23] nici pe aceia nu i-a convins toiagul însuflețit și devenit șarpe, nici mâna devenită albă, nici Nilul preschimbat în sânge, nici pe aceștia nu i-au înduplecat orbii care văd, ologii care umblă și morții înviați 11, 5]; celui dintâi lui Moise] i s-au opus Iani și Iamvri [2 Tim 3, 8], iar celui din urmă [lui Hristos] Ana și Caiafa [In 18, 13-l4].

7 Astfel nu pe toți îi înduplecă semnele, ci numai pe cei are au deja o bună dispoziție și pentru care Dumnezeu bine-voiește ca un Econom înțelept să săvârșească niște puteri, nu prin puterea oamenilor, ci prin voința Lui.

8 Acestea le spunem pentru ca aceia care au primit unele harisme să nu se înalțe împotriva celor ce nu le-au primit.

9. Iar harisme le numim aici pe cele care se arată prin semne, pentru că nu este om care a crezut în Dumnezeu prin Hristos Care să nu fi primit vreo harismă duhovnicească [Rm 1, 11].

10 Fiindcă însuși faptul de a fi fost eliberat de necredința politeistă și de a crede în Dumnezeu Tatăl prin Hristos e o harismă a lui Dumnezeu, la fel și faptul de a lepăda vălul iudaic [2 Co 3, 13] și a crede că prin bunăvoirea lui Dumnezeu [Fiul] Cel Unul-Născut mai înainte de veci S-a născut în timpul din urmă dintr-o Fecioară fără legătură cu un bărbat, că a viețuit ca un om fără păcat plinind toată dreptatea [Mt 3, 15] Legii, că, tot prin îngăduința lui Dumnezeu Cuvântul, Dumnezeu a răbdat cruce disprețuind rușinea [Evr 12, 2] și că a murit, a fost îngropat și a înviat după trei zile, și rămânând împreună cu apostolii patruzeci de zile [FA 1, 3] și plinind toată rânduiala, a fost înălțat de la ochii lor [Mc 16, 19] la Dumnezeu și Tatăl Care L-a trimis.

11 Cine crede acestea nu în chip simplu și fără rațiune, ci cu judecată și încredințare certă, acela a primit o harismă de la Dumnezeu, asemenea și acela izbăvit de orice erezie.

12. Prin urmare, nimeni din cei care fac semne și minuni să nu judece pe vreunul din credincioși că nu sa învrednicit să le lucreze; fiindcă harismele lui Dumnezeu date de El prin Hristos sunt diferite, și tu ai primit una, iar acela alta: pentru că unul a primit cuvântul înțelepciunii sau cunoașterii sau al discernământului duhurilor [1 Co 12, 8. 10] o preștiință a celor viitoare, un cuvânt de învățătură, sau o neținere de minte a răului sau o înfrânare legiuită.

13 Căci nici Moise, omul lui Dumnezeu [Deut 33, 1], când a săvârșit minunile în Egipt, nu s-a ridicat împotriva celor de o seminție cu el și, deși a fost numit dumnezeu [Ieș 7, 1], nu s-a trufit împotriva profetului său, Aaron.

14 Dar nici Isus al lui Navi, care a condus după el, deși în lupta cu iebusiții, a oprit soarele în Gabaon și luna în valea Ailon [Ios 10, 12] pentru că ziua nu-i ajungea pentru biruință, totuși

596

nu s-a înălțat împotriva lui Finees sau Caleb. Nici Samuel, care a făcut atâtea lucruri uimitoare nu l-a nesocotit pe iubitul de Dumnezeu David, deși amândoi au fost profeți, unul arhiereu, iar celălalt rege.

15 Și deși în Israel erau mii de sfinți care nu și-au plecat genunchiul lui Baal [3:19, 18], numai Ilie și ucenicul lui Elisei au ajuns făcători de minuni, dar Ilie nu la luat în râs pe economul Avdie care era temător de Dumnezeu [3 Rg 18], dar nu făcea semne, nici Elisei nu l-a trecut cu vederea pe învățăcelul său care tremura în fața vrăjmașilor [4 Rg 6, 15-l6].

16 Nici înțeleptul Daniil care a fost izbăvit de două ori din gura leilor 6; 14, 31^12], nici cei trei copii în cuptorul de foc [Dan 3] nu i-au nesocotit pe ceilalți de o seminție cu ei, căci știau că au scăpat de acele lucruri cumplite nu prin puterea lor, ci prin tăria lui Dumnezeu și așa au săvârșit semne și au fost eliberați din dificultăți.

17 Așadar nimeni din voi să nu se înalțe împotriva fratelui, chiar dacă e profet sau făcător de minuni, căci dacă nar mai fi nici un necredincios, toată lucrarea semnelor ar fi de prisos. 18 Fiindcă a fi binecredincios ține de bunăvoința cuiva, iar facerea de minuni de puterea celui care le lucrează: primul lucru ne privește pe noi, al doilea pe Dumnezeu Care le lucrează din motivele pe care le-am spus mai sus.

19 Prin urmare, nici împăratul să nui nesocotească pe generalii aflați sub el, nici stăpânitorii pe supuși, căci dacă nar exista cei stăpâniți, stăpânitorii ar fi de prisos, iar dacă n-ar exista generali, împăratul n-ar putea sta.

20 Dar nici episcopul să nu se înalțe împotriva diaconilor sau prezbiterilor, nici prezbiterii împotriva poporului, căci alcătuirea adunării e și din unii și din alții.

21 Fiindcă episcopii și prezbiterii sunt preoții cui ? Iar laicii sunt laicii cui? Faptul de a fi creștini ține de noi, dar faptul de a fi apostoli sau episcopi sau altceva nu ține de noi, ci de Dumnezeu Care dă harismele Sale.

22 Acestea fie deci spuse despre cei învredniciți de harisme sau demnități.

IV. Că nu oricine profețește sau scoate demoni e neapărat sfânt

1 La acest cuvânt adăugăm faptul că nici oricine profețește nu este cuvios nici oricine scoate demoni nu este sfânt.

2 Căci și ghicitorul Valaam al lui Beor a profețit [ Nm23; 24], deși era necredincios, și Caiafa [In 11, 51] numit în chip mincinos arhiereu; diavolul și demonii din jurul lui prezic și ei multe, deși în ei nu se găsește nici o scânteie de dreaptăcredință, fiindcă din pricina răutății lor sunt prizonierii neștiinței.

3 Este evident deci că, deși profețesc, necredincioșii nuși acoperă prin profeție necredința, nici cei care scot demoni nu vor deveni cuvioși prin alungarea acestora, fiindcă se amăgesc unii pe alții ca aceia care se dedau la jocuri pentru a provoca râsul și pentru ai face să piară pe cei care iau aminte la ei.

4 Dar nici un împărat necredincios nu mai este împărat, ci tiran, nici un episcop prizonier al ignoranței și al răutății nu mai este episcop, ci se numește în chip mincinos episcop, fiind promovat nu de Dumnezeu, ci de oameni, ca Anania și Samaia în Ierusalim, Sedechia și Achia profeții mincinoși la Babilon [Ir 35; 36],

5 Ghicitorul Valaam a suferit și el pedeapsă pentru că l-a stricat pe Israel la Beelfeg [Nm 25, 31], Caiafa s-a sinucis mai apoi, fiii lui Scheva care au încercat să scoată demoni au fost răniți de ei fugind în chip rușinos [FA 19, 14], iar împărații necredincioși ai lui Israel și Iuda au suferit tot felul de pedepse.

6 Este evident deci că și episcopii și preoții numiți în chip mincinos așa nu vor scăpa de pedeapsa de la Dumnezeu, căci și lor li se va spune acum: „Pe voi, preoți care faceți rău în numele Meu, vă voi preda spre junghiere [Is 34, 2], ca pe Sedechia și Achia, pe care împăratul Babilonului ia ars în tăvi cu jăratic”, cum spune Ieremia profetul [36, 22],

7 Iar acestea le spunem nu nesocotind profețiile adevărate, căci știm că ele se lucrează în cei cuvioși prin insuflarea Dumnezeu, ci pentru a reprima îndrăzneala celor trufași, adăugând și aceea că unora ca acestora Dumnezeu le ia harul: „Căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” [Pr 3, 34].

8 Deci Sila și Agav, care au profețit pe vremea noastră [FA 15, 32; 21, 10], nu s-au întins pe ei înșiși până la treapta apostolilor, nici nau trecut peste măsurile lor, deși sunt iubiți de Dumnezeu. [iată un semn al adevăraților prooroci: se supun Ierarhiei Bisericești. Un examen la care Părintele Arsenie Boca a căzut, arătând că era un prooroc mincinos – n.n.]

597

9 Au profețit și femei: în vechime Mariam, sora lui Moise și a lui Aaron [Ieș 15, 20], iar după ea Debora [Jud 4, 4], după aceasta Hulda [4 Rg 22, 14] și Iudit [Idt 8], prima sub Iosia, a doua sub Darius; au profețit și Maica Domnului și Elisabeta, ruda ei, și Ana [Lc 1, 2], în timpul nostru fiicele lui Filip [FA 21,9], dar ele nu s-au ridicat împotriva bărbaților lor, ci șiau păzit măsurile. 10 Prin urmare, dacă între voi cineva, sau femeie sau bărbat, ar dobândi un asemenea har, să se smerească, ca Dumnezeu să binevoiască în el, căci El spune: „Peste cine voi privi dacă nu peste cel smerit și liniștit și care tremură la cuvintele Mele?” [alt examen la care Părintele Arsenie Boca a căzut… – n.n.] [Is 66, 2],563

Din păcate, după cum am văzut în tot acest studiu, Părintele Arsenie Boca nu a căutat smerenia, ci, dimpotrivă, sa pus întotdeauna mai sus decât cei rânduiți de Sfânta Biserică să fie mai mari peste el. Aceasta este proba care face deosebirea între un adevărat Sfânt și unul mincinos, între un adevărat prooroc și unul mincinos, între un adevărat preot și unul mincinos, între un adevărat Ortodox și unul mincinos: smerenia, adică a asculta de cei rânduiți să te conducă și a te socoti mai rău, mai neputincios și mai mic decât toți, vinovat pentru toate răutățile din lume. Părintele Arsenie Boca a făcut proorocii, dar învățăturile sfinției sale sunt eretice și faptele preacuvioșiei sale sunt mândre. Este clar că nu a conlucrat cu Sfântul Duh, Duhul Adevărului și Smereniei în minunile și proorociile sfinției sale:

Slujbă specială de făcut

Tot din perioada aceea, a lucrării Părintelui Arsenie la Sâmbăta de Sus, din ceea ce Rudi le povestea copiilor săi, doamna Marioara ne istorisește:

întro duminică a zis Părintele Arsenie:

Mă, Rudi, bine că ai venit. Că azi avem o slujbă specială de făcut.

Părinte, ce slujbă specială, că azi nu e sărbătoare, nu e nimic?!

Da, mă, Rudi, azi trebuie să fac o slujbă specială, că îl scot pe mitropolitul Nicolae Bălan din iad, că îi ajung 25 de ani, cât o stat acolo. Că lo dezbrăcat de hainele preoțești pe Părintele Iosif Trifa, de la Sibiu, cel cu Oastea Domnului, chiar înainte de a-l duce la mormânt.

Și a făcut slujba, atunci…”564

Dar nu numai față de mitropolitul său avea această gândire, ci și față de mulți din ierarhia bisericească:

Pe Părintele Arsenie nau putut să-l înfrângă nici plăcerile tinereții, nici bogăția și banii lumii acesteia și nici slava cea deșartă a funcțiilor bisericești și lumești.

Mi-a spus odată, când eram numai eu cu el, că a venit unul mare cu propunerea de a-l pune chiar mitropolit al Bisericii. Asta, pentru că, desigur, „voiau să joace după cum îi cântau ei”. Așa La ispitit și pe Iisus, în Carantania, când postea, zicându-I satana: „Toate Ți le voi da Ție, dacă Te vei închina mie” [dar oare a fi mitropolit e totuna cu a te închina satanei, după Părintele Arsenie Boca și ucenicii sfinției sale? n.n.], cum scrie în Sfânta Evanghelie. Astăzi, ispitele pentru plăceri, pentru averi și pentru funcțiile și conducerile deșarte ale lumii sunt din ce în ce mai puternice și mai viclene, și cei ce ne conduc, cum zice Hristos, se cred a fi mari binefăcători ai noștri”, cu toate că mulți sunt vicleni. Zicea Părintele Arsenie că, mai la urmă, așa se vor strica oamenii, că nu vom avea ce alege din ei! [ce dispreț față de oameni și față de ierarhi! Dar sfinția sa trebuie să aleagă din oameni, sau Dumnezeu? Dacă va fi canonizat ca Sfânt nu vor face și adepții sfinției sale la fel? – n.n.] 565

***

Astfel, și prin el, ne momește din nou satana, ca pe Eva:

Fac 3:4 Atunci șarpele a zis către femeie: „Nu, nu veți muri!:5 Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”.

Tot astfel ne repetă nouă azi:

nu e nevoie să urmați întocmai Ortodoxia, cu toate greutățile și nevoințele Ei. Dacă veți merge la Prislop nu veți muri, ci în ziua în care vă veți închina Părintelui Arsenie Boca ca unui Sfânt vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu cunoscând tot binele și evitând tot răul, devenind dumnezei după har, ca și el. Nu vedeți că toți ceilalți Sfinții nu sunt eficienți, că

563 CANONUL ORTODOXIEI I

564 Romeo PETRAȘCIUC, Lăsați-vă în grija Lui Dumnezeu, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 68-69.

565 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, pp. 15-l6.

598

vă cer pocăință și răbdare, că sunt săraci, nu au darurile chipului cioplit ridicat în Ardeal și nu numai?

Această ispită abate zeci de mii, dacă nu sute de mii de oameni de la Biserică, ducându-i la Prislop, îi abate de la lucrarea echilibrată a pocăinței și cunoașterea Sfinților Părinți, la un spectacol ieftin și amăgitor, construit pe cunoștința trupească a unui sărman om mult amăgit, ce zidește aici confortul pentru a răpi fericirea veșnică.

Cu adevărat, cu cât se vor înmulți oamenii la Prislop, cu atât se vor goli bisericile Ortodoxe de adevărați creștini biruitori până la moarte.

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/descarcare-continut-blog-sub-forma-de-fisiere-pdf/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s