pag. 501 – PSEUDO-MARTIR

501

5. PSEUDO-MARTIR

17.07.-30.07. (13 zile) 1945 București.

14.05.1948 schingiuit o 1 lună și ½? Unde, de către cine? Nu ni se spune. Este oare o invenție sau nu se știe unde a fost arestat? După cât de paranormal se desfășurau anchetele, credem că este o invenție.

16.01.1951-19.03.1952 (14 luni și 3 zile), la canal.

20.09.1955-07.04.1956 (6 luni și 18 zile) Timișoara, Jilava, Oradea.

Detenție totală 22 luni și 18 zile (mai puțin de 2 ani), din care:

– La canal (regim diferențiat): 14 luni și 3 zile (majoritatea timpului);

– La închisorile București, Jilava, Timișoara, Oradea: 8 luni și 15 zile, din care schingiuit? doar 1,5 luni.

Canal, București, Jilava, Timișoara, Oradea. Numai denumirile închisorilor și arată diferența în suferință. Nu tu Pitești, nu tu Gherla, nu tu Aiud. Sărmanul, bine că a scăpat, cu așa puțină suferință. Dar de unde această faimă că a suferit foarte mult de la comuniști și că a fost martirizat prin închisori și la Canal?

În timp ce Părintele Arsenie Papacioc și toți preoții râvnitori pentru Ortodoxie, fără compromisuri, au suferit la Aiud și în alte temnițe până în 1964, Părintele Arsenie Boca (ne mai fiind arestat din 1956, datorită compromisurilor, hipnozei și lepădării de călugărie și preoție) viețuia degajat, cu mâinile în buzunare, ba plimbânduse fericit cu stăpâna inimii lui, Maica Zamfira, (prin București sau la munte), ba petrecând în discuții interesante cu prietenii săi, având ca fotografi personali pe cei din securitate (ce aveau grijă să-i asigure, ca bonus, și un renume bun în fața statului: că nu încalcă convenția cu noua orânduire. Dar în felul acesta puteau să și vâneze, prin sfinția sa, pe cei ce aveau preocupări religioase deviante sau să controleze pe cei ce le raportau întâlnirea cu preacuvioșia sa, dacă relatau corect sau nu cele discutate):

Printre altele mi-a povestit că a fost arestat de organele de stat pentru o perioadă de un an și trimis la lucrările canalului Dunăre – Marea Neagră. Pentru această perioadă a precizat că nu are ce să reproșeze organelor de stat, întrucât sa[u] comportat într-un mod corespunzător cu el. […]

Mi-a mai povestit că atât la mănăstirea Prislop, cât și la București, unde a domiciliat, a fost controlat în permanență de securitate și dacă cineva s-ar interesa despre el s-ar putea convinge că și-a văzut de treabă și nu a desfășurat nici un fel de activitate.”472

Vă reamintim că în același timp foarte mulți preoți și călugări evlavioși și cu adevărat mărturisitori ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române erau închiși, torturați, înjosiți, ispitiți și ei să se lepede de preoție și călugărie, dar nu se învoiau cu minciuna, dar sunt și astăzi calomniați ca legionari și naționaliști, neputând fi propuși pentru canonizare, ca să nu se înceapă vreo prigoană fățișă din partea oficialităților.

Toată viața sfinției sale a fugit de suferințe, deși, câtă vreme a fost cu împreună în familie cu ei, tatăl la bătut timp de 11 ani, complexându-l și făcându-l inițial timid și închis în sine,

472 <http://www.ziaristionline.ro/2015/03/23/parintele-arsenie-boca-in-arhivele-securitatii-dosarul-integral-anchetele-canalul-si-persecutia-un-demers-cnsas-de-exceptie-in-atentia-patriarhiei-romane/&gt;, joi, 24 septembrie 2015.

502

ceea ce l-a marcat pentru toată viața, căci bătaia tatălui (pe care Părintele Arsenie Boca o numea înger păzitor) îi va fi un impuls și model ce îi va da (după ce va căpăta prin vedenii patima numită „siguranța de sine”) un duh inflexibil de „bici al lui Dumnezeu”. Dar acele bătăi, nefiind lucrate cu înțelegerea Ortodoxă a suferinței, le-a convertit greșit întro fugă cronică și intensă de durere și o goană ahtiată după plăcere (mai ales din categoria celei sufletești de sine, dorind să fie și admirat de alții, indiferent de mijloacele folosite, având ca pretext, cel puțin pentru o vreme, misiunea pentru Hristos).

Dar, din toate suferințele, a fugit mai ales de tăierea voii. Când era pus la o ascultare măruntă la chilia Sfântul Ipatie, s-a eschivat și a preferat să fie idioritmic, izolat în (co)chilia sfinției sale ca să poată a se organiza după cum îi este mai comod. Când e pus la treabă să care material de construcție pentru scara Sfântului Atanasie Athonitul, un drac îl ajută ca să nu se obosească, lucru observat și la canal unde își termina treaba miraculos de repede, fără a obosi, deși Sfinții Părinți ne învăță că ostenelile și suferințele ne vindecă firea și ne aduc mântuirea. Când este arestat îi îmbolnăvește pe securiști și le strică mașina, iar în închisoare dispare și apare ca să aibă parte de un regim diferențiat. Când nu-i funcționează metoda trece la declarații cameleonice și compromisuri cu regimul, pentru a se păstra sănătos și bucuros când este eliberat. Schingiuirea de care se vorbește nu este definită și poate fi o invenție sau momentul când sa lăsat de preoție și călugărie pentru a nu suferi consecințele crucii lui Hristos. Propovăduiește în căsnicie necesitatea plăcerii femeiești pentru sănătate, vădind faptul că nu înțelege mecanismul stricării firii și reparării ei (îmbolnăvirii prin plăcere și însănătoșirii prin înfrânare de plăcere și răbdarea până la capăt a durerii):

21. Cel ce își păstrează trupul nesupus plăcerii și sănătos îl are împreună slujitor spre lucrarea celor bune.

22. Cel ce fuge de toate poftele lumești se așază pe sine mai presus de toată întristarea lumească. […]

28. Cel ce a dobândit în sine dragostea dumnezeiască, nu ostenește urmând Domnului Dumnezeului său, asemenea dumnezeiescului Ieremia155 (155 Ieremia 17, 6. ) ci suferă cu vitejie orice osteneală, batjocoră și ocară, neluând în seamă câtuși de puțin răul de la nimeni. […] 76. Smerenia și reaua pătimire slobozesc pe om de tot păcatul. Cea dintâi taie patimile sufletului, cea de-a doua pe ale trupului. Aceasta se arată făcând-o și fericitul David, când se roagă lui Dumnezeu zicând: «Privește la smerenia mea și la osteneala mea, și iartă toate păcatele mele».169(169 Psalmi 118, 135.)473

Să citim și noi cum a fost mult vestita „suferință” a Părintelui Arsenie Boca acel „schingiuit o 1 lună și ½?” sau mai bine zis chinuirea de către el a anchetatorilor lui (de care și-a bătut joc prin hipnoză și tortură cu puterile diavolești, până i-a făcut să-l elibereze. Acest lucru nu l-a făcut, din fericire, nici un alt adevărat mărturisitor. Este o atitudine tipic vrăjitorească. O întâlnim de pildă la vrăjitorul Eleodor în viața Sfântului ierarh Leon al Cataniei și la Chinops în viața Sfântului Ioan Evanghelistul). Și atunci ne întrebăm de ce este socotit Părintele Arsenie Boca martir? Sau dacă avea astfel de puteri paranormale (citiți drăcești) de care spun ucenicii că nu ar fi putut să fie biruite niciodată, cum de l-au torturat securiștii (fripți deja de el, cum de au avut curajul să mai încerce?), până l-au omorât?

Toate în viața sfinției sale sunt contradictorii și cusute cu ață albă, ca într-un film de desene animate, de proastă calitate:

După aproximativ o oră, veni unul din securiștii care-l arestaseră, comunicându-i ordinul de a fi reținut întro celulă din cadrul cetății Făgăraș. Spre mirarea Părintelui, el văzu că una dintre aripile cetății era deja păzită de ostași înarmați, urcați în turele nou construite, iar întreaga zonă a cetății era înconjurată cu sârmă ghimpată și cu santinele la poarta principală de intrare. El fu luat în primire de către ofițerul de serviciu, însoțit de un proaspăt gardian de pușcărie, care mergea în față, spre celula în care noul arestat trebuia încarcerat. Ușa celulei era deschisă, ieșind în evidență pereții de piatră roasă de vremuri. în acea celulă, ce semăna cu cele descrise din evul mediu, totul era dominat de pietrele din jur, cate alcătuiau nu numai zidurile, ci și tavanul. Lipit de peretele stâng al celulei se afla un pat metalic, din cele folosite în cazărmi, care în loc de saltea avea o rogojină și un fel de pătură făcută din ștraifuri de stofă groasă, împletită, care pe vremuri erau puse pe podelele dormitoarelor soldaților. Rogojina, destul de veche, era așezată pe benzi metalice parțial ruginite, prinse de tăbliile de capăt, prin

473 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., pp. 72-73, 83.

503

care curenții reci treceau ca printr-o sită. într-un colț al celulei era o cană mare din tablă, parțial ruginită, în care era apă de băut, fără a se putea ști de cât timp era acolo. în loc de geam era o deschizătură piramidală, al cărei vârf retezat dădea în afara zidului, în partea de sus a celulei, prin care pătrundeau cu greu câteva fascicole mici de lumină. Singurul mobilier era constituit dintr-o masă mică, făcută din bucăți de scânduri negeluite.

Lespezile vechi ale zidurilor aminteau de surghiunul familiei lui Mihai Viteazul, respectiv soția și copiii săi, după odioasa asasinare a voievodului. Ușa metalică avea o vizieră, un fel de ochi de supraveghere, cât și o ușiță prin care se putea introduce gamela cu zeamă caldă, fără nici un gust, la suprafața căreia luceau câteva urme de grăsime. Deasupra ușii metalice, aproape de tavanul ce depășea doi metri înălțime, clipocea lumina unui bec de putere mică, suficientă pentru supravegherea din când în când a deținutului. [uitați-vă ce condiții boierești față de ceilalți deținuți: masă, gamelă cu zeamă caldă și grăsime, bec, pat cu rogojină și pătură groasă! Nouă ni se pare puțin, dar dacă citiți în ce condiții stăteau adevărații deținuți, veți înțelege că a fost favorizat – n.n.] Când pașii de pe culoarul lung al aripii cetății transformate în pușcărie dispărură, Părintele Arsenie căzu în genunchi și totul în sufletul său se lumină, trăind clipele binecuvântate de Dumnezeu, ale ieșirii din timp și din spațiu. Primul gând fu de a-L ruga pe Domnul Sfânt să-i perpetueze acea trăire, prin desprinderea sufletului său de tot ce era lumesc. Sufletul lui se resemnă atunci când înțelese că Dumnezeu îi hărăzise încă mulți ani de luptă împotriva răului, atât al celui din sufletele oamenilor, cât și a celui diavolesc impus milioanelor de români de către comuniști, batjocoritorii obrazului însângerat al lui Iisus. Atunci și-a dat seama sufletul lui greu încercat, că mai este mult până se va putea afla în nesfârșita liniște, a marii spiritualități.

Părintele așeză măsuța de lemn pe zidul dinspre răsărit, transformând-o într-un mic altar, pe care puse tot ce avea în mica boccea luată din chilia lui de la Mănăstirea Brâncoveanu. El aprinse o lumânare pe un sfeșnic de lemn, cu un chibrit din singura cutie luată cu el în boccea. Alături puse crucea sfințită, cât și Sfânta Evanghelie. Așezat în genunchi pe lespedea rece, Părintele trecu treptat în lumea marii spiritualități divine, mulțumindu-i Domnului Atotputernic, pentru revărsarea harului Său peste omeneasca sa existență.

După un timp veni în inspecție ofițerul de serviciu, însoțit de gardianul de pe secția respectivă, ridicând capacul vizetei de la celula Părintelui Arsenie și văzându-l cum se ruga. Când deschiseră ușa celulei, imediat după vizionarea prin vizetă, văzură cu stupoare și groază, că aceasta era complet goală. Cu cât priveau mai mult celula goală, cu atât întreaga lor ființă se tulbura. Gardianul, care provenea din mediul țărănesc din zonă, avea binele și mila înnăscute în ființa sa. El fusese tulburat că trebuia să ție închis un preot, care era ca un sfânt, care se ruga tot timpul în genunchi Domnului Atotputernic. Ochii celor doi se măreau în orbite, în timp ce sângele adunat în capul lor le transforma figura într-un cuptor în flăcări, aproape de a țâșni prin piele. Atât ofițerul cât și gardianul își scuturau întregul corp, să se poată trezi din cel mai mare coșmar trăit de ei vreodată. Cu cât se uitau mai atent în celulă, cu atât aceasta apărea complet goală. Deja prin mințile celor doi se depănau scenariile cele mai sumbre, de arestare și de anchetă prin tortură, pentru dezvăluirea întregii operații de facilitare a evadării unui deținut, aflat în timpul anchetei. Nevenindu-le să creadă acea realitate, amândoi se proptiră în ușă pentru a o închide cu cheia, după care, plini de emoție, cu mâinile tremurând, au dat la o parte capacul vizetei, uitându-se fiecare pe rând, din ce în ce mai derutați, având fiecare din ei senzația că și-au pierdut mințile. Revenindu-și treptat din acel șoc groaznic, au început să se uite pe rând, prin vizetă, nevenindu-le să creadă că deținutul lor, părintele Arsenic Boca, stătea nemișcat în genunchi, lipit de măsuța pe care era aprinsă lumânarea și având alături Sfânta Evanghelie. Starea lor psihică se înrăutățea, pe măsură ce închideau și deschideau succesiv ușa celulei, în care Părintele Arsenie era sau nu era înăuntru în carne și oase. Ofițerul cu fața congestionată, dându-și seama că se află în pragul demenței, ordonă gardianului să vie cu el, îndreptându-se ca hipnotizat spre biroul comandantului său, aflat în apropierea porții de intrare în cetate. Între timp, un alt securist, alarmat de turbulența creată în legătură cu celula părintelui Arsenie, dădu telefon comandantului securității din Făgăraș, să vie de urgență acolo.

întreaga formație de securiști se îndreptă spre celula în care era încarcerat Părintele, fiind siguri că atât ofițerul de serviciu cât și gardianul delirează din motive pe care erau siguri că le vor afla imediat. în drumul spre celulă, securistul șef îl apostrofă pe ofițerul de serviciu, acuzându-l de incompetență și de labilitate psihică, cât și de faptul că este sub influența unui

504

misticism retrograd. Ajuns în fața celulei cu probleme, șeful securității se apropie de ușă și, dând la o parte clapeta vizetei, îl văzu pe Părintele Arsenie. Cu fața radiind de victorie, el se adresă disprețuitor atât gardianului cât și, în special, ofițerului de serviciu, anunțândui că -viitorul lor va fi mai mult decât sumbru, ei fiind implicați într-o acțiune de derutare și de inducere în eroare a comandamentului securității, urmând să se stabilească în slujba cărui serviciu străin se află. Venirea zgomotoasă și plină de orgoliu a conducerii securității dădu loc la un spectacol unic. întreaga superioritate și siguranță de sine a proaspătului comandant de securitate, se dezumflă ca balonul înțepat de ceva ascuțit, când ofițerul de serviciu, cu fața crispată de iritare, smulse cheia celulei din mâna gardianului, deschizând brusc ușa. în fața tuturor apăru celula goală, așa cum raportase ofițerul de serviciu, care- i strigă ieșit din fire, -i spue cărui serviciu străin aparține acel comandant. Comandantul zonei de securitate Brașov, având gradul de colonel, se deplasă a doua zi la Făgăraș, unde se declanșase un mare scandal în mijlocul cadrelor de acolo. Cazul respectiv ajunsese și la organele superioare de partid care coordonau întreaga zonă. Ei veniră special să vadă „ce elucubrații pot scoate niște cadre de partid, insuficient pregătite și influențate de curente mistice retrograde”. O comisie compusă din medicul șef al municipiului Brașov, șeful regionalei de partid, cât și a celei de securitate, fu întrunită în plen pentru a rezolva manifestările retrograde recente. Cercetările întreprinse de aceștia au decurs la fel ca cele anterioare, văzândul pe părintele Arsenie prin vizetă, dar care dispărea atunci când se descuia ușa celulei.

De comun acord, întrun context de păstrare totală a secretului, s-a ajuns la o hotărâre unică, de punere în libertate a călugărului preot Arsenie Boca. Această decizie era singura care putea rezolva acel inexplicabil eveniment. Când a doua zi, o întreagă comisie sa dus să pună în aplicare hotărârea de punere în libertate a Părintelui Arsenie, aceasta constată că ușa celulei respective era descuiată. Părintele Arsenie Boca sa întors în aceeași zi la Mănăstirea Sâmbăta, spre reala fericire a miilor de țărani din toată Țara Făgărașului și a altor mii de credincioși din întreaga țară.

Această victorie a părintelui a creat însă premisele hotărârii de distrugere a acestuia, prin toate eforturile și metodele posibile, el devenind dușmanul numărul unu al regimului comunist din România, reușind temporar să înfrângă prin înaltă spiritualitate mitul invincibilității concepției materialiste.

Am reușit să aflu despre o serie de atentate la ființa sa, despre care știu doar câțiva oameni. Unul din aceste atentate s-a petrecut la Mănăstirea Cernica, unde Părintele Arsenie a fost otrăvit și a rezistat acelei tentative. L-au aruncat în lacul Cernica, în condiții în care moartea sa era considerată o certitudine. Revenit la locul lui cel drag, acolo unde ființa lui se înfrățise cu natura, reuși săl aibă în permanență pe Dumnezeu în sufletul său. Având alături harul Lui, el văzu cu ochii sufletului lințoliul morții care încearcă săi înfășoare întreaga lui ființă.

Părintele Arsenie nu numai că nu era speriat de moarte, dar știa că această trecere spre împărăția Cerurilor se va face numai atunci când Dumnezeu atotputernic va hotărî. în noile condiții create, de a fi vânat ca sălbăticiunile care cad sub glonțul vânătorului, Părintele Arsenie îmbrăcă haina morții față de lumea în mijlocul căreia se născuse, depășind cu sufletul vicisitudinile vieții de muritor. întreaga lui viață aparținea lui Dumnezeu.

O tristețe generală se abătuse asupra țării, în care arestările și starea permanentă de tensiune se accentuau, determinând pe bieții țărani, fiii sufletești ai Părintelui Arsenie, să cadă în genunchi în fața icoanelor și să spună cu voce tare că „ a venit apocalipsa”.[vedeți că ucenicii sfinției sale au fost educați să reacționeze ca adventiștii? – n.n.] 474.

Sfântul “încătușat”

Deși a ajuns la închisoare si la Canal, deși a avut domiciliu forțat, părintele Arsenie nu a fost niciodată condamnat, pentru simplul motiv ca cei care erau maeștri ai înscenărilor si minciunii nu au reușit sa-i găsească vreodată o vina. Judecând după ceea ce spun cei care l-au cunoscut in perioada de detenție si cei care au fost in preajma lui, merita sa ne întrebam daca nu cumva părintele s-a supus acestor suplicii numai pentru a-i ajuta pe cei năpăstuiți de acolo, din locurile de detenție. Unul din apropiații părintelui povestește:

“In Dobrogea, la Canal, unde a fost dus a doua oara părintele, era foarte greu. Aveau norma zilnica de sapat, iar ei erau oameni nevoiași, nemancati si nu puteau sa sape. Părintele spunea: «Oameni buni, lasati ca sapam noi». [vedeți, nu săpa el singur, ci legiunea care îi

474 Dan LUCINESCU, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, s.l., 2009, pp. 46-55

505

slujea – n.n.] Si nu se știe cum facea cu puterea lui, [săracii oameni, dacă nu știau că demonii pot ridica obiecte ca să te ridice în slăvi și de acolo să te dărâme în fundul iadului – n.n.] ca intotdeauna reușeau sa sape, sa isprăvească. Noaptea insa dispărea, nimeni nu știa in ce fel. Gardienii incepusera sa vorbească intre ei: «Este unul care dispare noaptea!». Odata, când s-a intors din afara lagărului, părintele i-a spus unui gardian:

«Sa nu te temi, ca nuti va face nimeni nimic». Azi așa, mâine așa, gardianul le-a spus si celorlalți: «Eu sunt nebun sau am vedenii, este unul care dispare». A spus si la schimbul de garda. Intr-una din nopți, s-au pus sa-l vada, căci el isi oficia sfânta liturghie in timpul nopții. L-au văzut in afara inchisorii, mișcând din buze si rugandu-se. Au vrut atunci sa-l scoata din rugăciune, sal trezească [dormea, era și el hipnotizat. Cum sunt Sfinții care au atâta trezvie și atenție însoțită de delicatețe față de cei din jur și pază ca să nu își arate lucrarea lor ascunsă, și cum era bietul amăgit! – n.n.] . Dar nu puteau sa faca nimic, era de neclintit. [era posedat, în transă – n.n.]

Ușile mari, cu lacate grele, se deschideau in fata lui, atat noaptea, când pleca, cat si dimineața, când se intorcea” […]475

Când au venit securiștii săl ia, săl aresteze, Părintele nu era pregătit să plece. L-au luat cu forța și l-au urcat în mașină. Zicea Părintele: „Lăsați-mă puțin, că mergem imediat”. N-au vrut nicicum, dar nici mașina nu pornea. El a zis: V-am spus să mă lăsați puțin și mergem”. Dacă au văzut că nu pornește, l-au lăsat pe Părintele să facă ce avea de făcut, după care a venit, s-au urcat în mașină și a zis Părintele: „Să plecăm”. Dacă nu era îngăduit de Dumnezeu să fie arestat, nu putea fi arestat de nicăieri.

Când era închis în celulă, cei care îl păzeau îl vedeau cu cartea, cu lumânarea aprinsă, citea și se ruga. Când deschideau celula nu mai era nimeni. închideau celula și iar îl vedeau și s-au înspăimântat. A ajuns până la mai marele închisorilor, care, stând mai mult de vorbă cu el a zis:

Noi nu putem să ținem așa ceva aici, cum de ținem un om nevinovat în pușcărie?”

Când era la canal, Părintele muncea din greu și își depășea întotdeauna norma și era foarte apreciat de cei care îl păzeau. Odată a terminat mult mai devreme norma și a zis celui ce-l păzea: „îmi dai voie să mă odihnesc puțin?”. Acela l-a lăsat să se odihnească. A văzut apoi că trece o oră, trec două și au intrat în panică cei cel păzeau pe Părintele. L-au căutat și nu l-au găsit nicăieri, le era frică de faptul că, fiind pedepsiți pentru neatenție, o să intre în locul lui.

La un moment dat Părintele a apărut și i-a zis paznicului: „ Ti-am cerut voie să mă odihnesc, mi-ai dat voie, de ce m-ai mai căutat?” Dar l-au chestionat paznicii mai în amănunt și până la urmă Părintele a spus că a fost la înmormântarea mamei sale! S-au interesat și într-adevăr la orele acelea Părintele fusese la înmormântare![…]

Când era arestat la Canal, a cerut permisiunea gardianului de a-i acorda trei ore de odihnă (până la ora 17). După un timp gardianul trecând în control a sesizat absența Părintelui, după care a dat alarmă generală. Nu l-au găsit, dar la ora 17 Părintele a apărut unde îl lăsase gardianul. A fost întrebat unde a fost, la care Părintele le răspunde că a fost la înmormântarea mamei sale. S-a dat telefon la primarul din satul Părintelui (Vața), confirmându-se înmormântarea și prezența Părintelui acolo. (Prof. C.F.)476

La fel fac și vrăjitorii hinduși:

Așadar, se învață despre Krishna că a întreținut relații sexuale cu 16.000 de femei si a dobândit 180.000 de fii. în fotografia alăturată este înfățișat făcând curte fiicelor de păstori dintr-un sat. Cu fluierul său dulce le vrăjea pe femeile care, lăsândusi în urmă familiile si rușinea, alergau săl întâlnească. Vrând să le mulțumească pe toate, Krishna le-a hipnotizat în grup, făcândo pe fiecare dintre ele să creadă că dansează împreună cu el. Krishna a dansat însă numai cu o favorită a sa, pe nume Rada, care era căsătorită. Când gelosul ei soț s-a apropiat cu intenția de a-i prinde în flagrant, Krishna a luat forma zeiței Kali si astfel bărbatul, în loc să asiste la o scenă de adulter, a văzut-o pur si simplu pe soția lui rugându-se zeiței Kali!

Deci zeul, în timp ce îi învață pe oameni ascetismul, yoga, devotamentul fată de el, fată de virtute, în viața personală se dovedește obsedat sexual, iubitor de plăcere, adulter, viclean,

475 <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfant-despre-parintele-arsenie-boca.pdf&gt;, miercuri, 24 iunie 2015, pp. 4-5.

476 Ioan CIȘMILEANU, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p

506

ipocrit, mincinos, gata oricând să însele, să destrame familii si să calce în picioare cinstea soților. Acestea sunt relatările „istoriei sfinte”.477

La fel fac și vrăjitorii Români (și ei prezentați de ucenicii lor ca prigoniți de comuniști, prin aceeași metodă a documentelor, nesusținută de realitate):

In ziarul “Adevărul” din 17 noi. 1993, sub semnătura lui Val Vâlcu, în cuprinsul articolului “Concentrându-se puternic, marele yoghin Bivolaru a născut din neant o comisie ministerială”, găsim confirmari ale acestor practici păgâne, anticrestine, chiar din partea gurului Bivolaru: “Am reusit să-i hipnotizez, folosindu-mi capacitătile de concentrare si forta gândului si să evadez astfel din arestul Securitătii din Rahova”. Tot în cuprinsul acestui articol “marele guru” explică: “Tantra Yoga înseanmă perfectionarea prin amor”. […]

Să revin la Călin. A început sămi vorbească de profesorul lor Gregorian Bivolaru, că este un mare eliberat, că detine forte supranaturale, că este o fiintă deosebită, că poate să facă orice doreste, că poate să apară sau să dispară intrun loc… îmi spunea că va fi revolutie, că profesorul si ei lucrează pentru acest lucru, că va cădea Ceausescu si că Grig era închis de comunisti întrun fel de spital de nebuni, dar că-l vor elibera. A început sămi dea cărti, sămi vorbească despre TantraYoga, sămi spună că ei aveau anumite intâlniri amoroase în grup, fete si băieti la un loc si că asta îi ajută să evolueze spiritual. Toate aceste lucruri mă speriau dar actionau atât de mult asupra mea încât eram ca întrun fel de vrajă. Imi cumpărasem masină si acest băiat se oferise să mă învete să o conduc. Fratele meu, a sesizat un comportament ciudat la mine si mi-a spus că astia sunt sectanti, că sunt nebuni, să o termin. Eu m-am certat cu el si am continuat să vorbesc cu Călin. După un timp a fost vacantă, perioadă în care mi-am revenit putin si am început să mă detasez de cemi spunea băiatul acela, să-i consider si eu nebuni. La putin timp a avut loc revolutia si acest lucru m-a determinat sămi recapat încrederea în Călin, pentru că el îmi spusese că va fi revolutie, si, deci să cred că ei detin anumite puteri supranaturale. Deschiderea cursurilor de yoga a avut loc la Casa de cultură “Mihai Eminescu”. Eu nu aveam de gând să mă duc dar acest coleg m-a luat pe sus. Acolo era o atmosferă foarte ciudată; toti cei apropiati ai lui Grig erau ca niste roboti teleghidati. Eu m-am asezat în spate, nici nu l-am văzut bine pe Grig, dar a actionat asupra întregii săli încât incepusem să simt o dragoste foarte mare si un sentiment de bucurie fată de o persoană pe care nu o cunosteam. După aceea l-am văzut si m-a surprins neplăcut înfătisarea lui hidoasă, dar vraja era atât de mare încât nu am putut să rezist ei. După aceea am mers la Casa de Cultură a studentilor si în continuare acasă la unul Florin, tot coleg de facultate cu noi. Atmosfera era foarte ciudată, eram buimăcită de tot ce se intâmpla acolo, parcă erau cu totii în transă. […]

Eram un grup care după terminarea cursurilor mai rămâneam si discutam cu Grig, timp în care nu se discuta mare lucru, dar el ne inducea mai pregnant în stările de iubire si devotiune fată de el. Tin minte că după primele cursuri eram într-o stare de exaltare foarte mare, simtind si un minunat parfum de violete. Eram întro stare de fericire nemaiîntâlnită, asa o consideram eu, dar de fapt era cea mai ordinară stare de hipnoză, de transă… A urmat o perioadă în care Grig mă solicita zi de zi cu masina, sub diferite pretexte. Stările mele erau din ce în ce mai accentuate încât începusem să trăiesc amorată numai de “guru”. Mă îndepărtasem de părinti, de copil si de fratele meu, cu care stăteam după ce mam despărtit de sot. Au fost câteva luni din viată în care am avut un program limitat, fiind ca întro închisoare. Acasă ajungeam din ce în ce mai rar, deoarece erau persoane care mă puteau convinge că ceea ce fac eu nu este yoga, ci doar o nebunie impusă de un mare nebun. Si în grup viata decurgea la fel; toti erau preocupati de sex, tantra, devotiunea fată de Grig si cam atât, nimic în plus, cu câteva mici exceptii; persoane pe care Grig le considera ajutoarele lui si care detineau anumite puteri paranormale, cum ar fi Narcis Iancău, Claudiu Trandafir, Catrina Nicolae. Nu pot sămi explic ce fel de maestru era el atâta timp cât se întâlnea zi de zi cu mai multe fete, si erau unele pe care nu le mai vedea niciodată. Cel fel de initiere le acorda atâta timp cât nul interesa soarta evolutiei lor. Isi făcea plăcerea, le folosea energia, apoi, la revedere. Care îi plăceau mai mult erau imediat introduse în aceste stări de transă si se îndrăgosteau nebuneste de el, încercând să mai obtină o nouă intâlnire. […]

Am uitat să spun că pe mine ma pus la un regim foarte sever, spunând că am o “Karmă” foarte grea, că am multe greseli din vietile anterioare si ma pus să mănânc nouă luni numai

477 Dyonysios FARASIOTIS, Marii inițiați…, p. 218

507

grâu si orez si să beau apă, regimul Oshawa, ca să mă vindec. Era să mor datorită lor. In special profesorul Gregorian făcea farmece asupra mea.

Intr-o zi am simtit cum îmi iese sufletul din trup si la un moment dat a sunat telefonul. Era o colegă, căreia iam spus cămi este foarte rău. Mi-a spus să mă rog; eu nu mă mai gândeam la acest lucru. Am luat Biblia si am citit “Tatăl nostru”, revenindu-mi ca prin minune. A doua zi când am mers la cursuri Grig mia spus că sunt mare. Mia sugerat că el mi-a ajutat si nu Domnul nostru Iisus Hristos, cum gândeam eu. La mare faceau plajă la nudism, complet dezbrăcati, si fete si băieti; Grig făcând poze la fete în diferite pozitii, chiar si la unii băieti. A făcut un film cu o fată dormind goală si am asistat si eu la aceste filmări. Mai târziu mi-am dat seama că Grig este diavolul pe pământ si încerca să pozeze în persoană pozitivă. Mă gandesc cu groază câte lucruri făceau, cât actionau asupra altora. Atâta tineret, atâta studentime distrusă de la facultătile de Drept, ASE, Arhitectură, Matematică si chiar de la Teologie (GABRIELA B.). 478

Gregorian Bivolaru persecutat politic de regimul comunist și condamnat pe nedrept

360

Comunicate de presă

Info Spiritual

Mai 22, 2013

Această decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel București este un veritabil triumf al adevărului și confirmă faptul că profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a fost persecutat politic de regimul comunist.

Decizia instanței este un veritabil triumf al adevărului

Persecuțiile, tortura și denigrarea profesorului de yoga Gregorian Bivolaru nu au avut nicio bază reală! Acesta a fost nevinovat pentru toate presupusele infracțiuni pentru care a fost torturat și închis

Marți 8 februarie 2012, a fost făcută publică decizia Curții de Apel București care a menținut soluția Tribunalului București în Dosarul nr. 48765/3/2010, soluție prin care s-a constatat:

caracterul politic al condamnărilor pe care Gregorian Bivolaru lea suferit înainte de Revoluție, în anii 1977 și 1984;

caracterul politic al internării sale în Spitalul de Psihiatrie Poiana-Mare din 1989.

În perioada regimului comunist, Gregorian Bivolaru a fost arestat, torturat, discreditat moral, bătut cu bestialitate și i s-au adus acuzații pe nedrept pentru faptul că practica yoga, inclusiv după ce aceasta fusese interzisă, astfel venind în contradicție cu ideologia regimului comunist, care se opunea oricărei forme de emancipare umană (morală, spirituală, culturală).

Gregorian Bivolaru a intrat în vizorul Securității încă din anul 1972, datorită corespondenței sale cu Mircea Eliade, iar în anul respectiv, Securitatea a realizat și prima percheziție în locuința unde domicilia în acea vreme, ocazie cu care i-au fost confiscate o mulțime de conspecte pe care le făcuse cu multă trudă, în urma studiului la diferite biblioteci din București, precum și mai multe cărți despre yoga și fenomene paranormale pe care reușise, de asemenea, să le obțină cu mari eforturi. Pe același considerent, în 1977 a fost hărțuit, acuzat și în cele din urmă condamnat pentru deținere și răspândire de material obscen. Un exemplu astfel de “material obscen” confiscat la percheziții este cartea lui Julius Evola – “Metafizica sexului”, care a fost publicată în România, după 1990, la editura Humanitas.

Persecuția a atins un nou grad de violență la începutul anilor 1980 și a avut legătură cu așa-numita afacere „Meditația Transcendentală”. În data de 27 aprilie 1982, Nicolae Ceaușescu a cerut desființarea Institutului de Cercetări Psihologice și Pedagogie. Urmare a participării la Meditația Transcendentală, Gregorian Bivolaru a fost ținut în arest timp de trei zile, în sediul Securității din strada Rahova.

În finalul celor trei zile de arestare, înainte de a fi pus în libertate, a fost dus în biroul șefului direcției respective, colonelul Gh. Vasile, care l-a avertizat că știa că fusese desemnat șeful Meditației Transcendentale și i-a pus în vedere să înceteze orice activitate în această direcție, pentru că altfel va ajunge în închisoare. Interdicția privind tehnicile realizate în cadrul

478 Pr. Ioan FILARET, Creștinism și Yoga?, Ed. s.n., s.l., s.a.,

<https://www.scribd.com/doc/30775773/Crestinism-si-Yoga-Pr-Ioan-Filaret&gt;, duminică, 4 octombrie 2015, pp. 3, 22, 26, 34-37.

508

Mișcării Transcendentale a fost extinsă de Securitate și la „yoga ori alte ritualuri de inspirație orientală”.

În acel context politic, opțiunea fermă a lui Gregorian Bivolaru de a continua să practice yoga împreună cu prietenii săi a fost considerată de către autorități o activitate potrivnică regimului comunist, fapt care a determinat ca atât el, cât și ceilalți practicanți yoga și aceștia să fie urmăriți și prigoniți în continuare. În documentele Securității, Gregorian Bivolaru este numit „element fanatic”, iar pe parcursul anchetelor, organele de securitate au făcut presiuni asupra lui, bătându-l și torturândul, manifestând un cinism și o cruzime fără margini, toate în scopul de a obține de la el anumite declarații. Un eveniment surprinzător care a avut loc în acea perioadă a fost evadarea lui Gregorian Bivolaru din arestul Securității, evadare care a fost o inedită modalitate de protest în fața nemerniciei și brutalității anchetatorilor. Gregorian Bivolaru a folosit anumite capacități pe care le trezise prin practica yoga și, când se afla în anchetă în anul 1984, în arestul Securității, a evadat.

În rechizitoriul Procuraturii Municipiului București, întocmit în august 1984, s-a reținut că ar fi săvârșit mai multe fapte penale, dar prin sentința penală nr. 960 din 28 septembrie 1984 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, a fost condamnat numai pentru evadare, la un an și șase luni închisoare, întrucât pentru celelalte capete de acuzare intervenise amnistia. Pe perioada detenției a fost ținut întro celulă specială, cu lanțuri la picioare care cântăreau 6-7 kilograme. Ulterior, în 1989, a fost din nou ridicat și dus în arestul Securității, unde a fost bătut și torturat, după care a fost trimis la Spitalul de Psihiatrie de la Poiana Mare, încercându-se anihilarea sa psiho-mentală completă. A fost salvat numai datorită curajului deosebit al doctorului curant în grija căruia fusese încredințat și care, realizând că nu era un „bolnav psihic”, a refuzat să-i administreze tratamentul prescris.

Față de toate aceste abuzuri și persecuții, Gregorian Bivolaru a cerut să se constate că motivul real al condamnărilor și internării abuzive la Poiana Mare a fost de natură politică, ele fiind făcute la comanda Securității, ceea ce instanța a apreciat ca fiind real și a admis cererea sa. Redăm mai jos rezumatul hotărârii:

„… INSTANȚA CONSTATĂ CARACTERUL POLITIC AL CONDAMNĂRILOR DISPUSE ÎMPOTRIVA RECLAMANTULUI PRIN SENTINȚA PENALĂ NR.68/1977, SENTINȚA PENALĂ NR. 960/1984. CONSTATĂ CARACTERUL POLITIC AL INTERNĂRII MEDICALE A RECLAMANTULUI DISPUSE ÎMPOTRIVA RECLAMANTULUI PRIN SENTINȚA PENALĂ NR. 616/1989. RESPINGE CA FIIND NEÎNTEMEIAT CAPĂTUL DE CERERE PRIVIND ACORDAREA DE DESPĂGUBIRI. HOTĂRÂREA ESTE DEFINITIVĂ ȘI IREVOCABILĂ.”

După revoluție Gregorian Bivolaru a rămas în vizorul Serviciilor Secrete Române datorită așa-ziselor infracțiuni pentru care fusese condamnat de comuniști. Această imagine a lui a fost preluată și de presă, care nu s-a sfiit să îl catalogheze drept infractor și recidivist. Sperăm ca mass-media să redea acum corect această decizie și să reconsidere toate calomniile publicate despre Gregorian Bivolaru, pornind de la premisa greșită că el ar fi fost chipurile un infractor, căci în realitate condamnările de dinainte de 1989 au reprezentat o persecuție politică.

Atât Curtea Supremă a Suediei, în motivarea respingerii extrădării lui, cât și unele personalități europene au tras un semnal de alarmă cu privire la modalitatea, impregnată profund de practicile Securității, în care sunt gestionate dosarele actuale ale lui Gregorian Bivolaru.

Această decizie definitivă și irevocabilă este un veritabil triumf al adevărului și confirmă faptul că profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a fost persecutat de regimul comunist.

Biroul de presă MISA

8 februarie 2012

Sursa: yogaesoteric.net479

479 <http://misatv.ro/gregorian-bivolaru-persecutat-politic-de-regimul-comunist-si-condamnat-pe-nedrept/&gt;, duminică, 4 octombrie 2015

509

Părintele Arsenie Boca într-o fotografie făcută într-o anchetă din 1947:

Bieții de ei, câtă adevărată suferință!!!

Doamne ai milă de tot norodul aflat în suferință și amăgire și ne iartă pe noi toți, păcătoșii!

CONCLUZIE

De mă iubeste cineva, il va iubi si Tatăl si vom veni si vom face locas la el. Dar este posibil ca cineva să iubească (adore) pe Dumnezeu si in el să nu vină Duhul lui Hristos, deci să nu fie al lui Hristos: cine nu are Duhul lui Hristos nu este al Lui. Este cumva contrazicere in cuvintele Domnului? Nicidecum! Căci tot El a subliniat: Cine mă iubeste , implineste poruncile Mele. Spre exemplu, prin metodele yoghine se poate ajunge la iubirea de Dumnezeu; mai mult, chiar se poate folosi numele lui Iisus si va ajunge să facă minuni, să scoată demoni etc. in numele lui Hristos. Dar in ziua Judecătii acestia vor auzi: “ Ducetivă de la mine blestematilor …”; aceasta insemnand că nu au făcut minunile cu Duhul lui Hristos. Poate cineva să pună intrebarea : “Cum e cu putintă să vină duhul altui dumnezeu, când eu am chemat numele lui Iisus?”. Răspunsul e simplu: Când ai chemat numele lui Iisus, nu ai stat în poruncile Lui. Crestinul în rugăciunea lui Iisus mărturiseste Sfanta Treime: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul. Yoghinul foloseste numele lui Iisus fără nici o mărturisire, ci doar ca “mantră”. Nefiind o asemenea învătătură (cu privire la atingerea iubirii lui Dumnezeu) înseanmă că această iubire este de la vrăjmasul mântuirii omului.

Cel mai dureros lucru este că nici ei însisi nu-si dau seama de înselare, fiind convinsi că acela este Duhul lui Hristos: “Căci se vor scula hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putintă si pe cei alesi.”(Matei 24:24). .). 480

Chiar ucenicii citează din dosarele de la securitate cum Părintele Arsenie Boca dă multe informații în legătură cu membrii legionari (și nu numai), practic toarnă pe mulți, cu date, locuri, amănunte lu nume, devenind informator, chiar dacă nu are și certificat pentru aceasta. Desigur că ei răstălmăcesc că declarațiile lui fac parte din înțelepciunea Părintelui, care ca un prooroc știa ce să spună. În schimb, aplică două măsuri, și cataloghează drept informator pe oricine ar fi spus ceva despre alții, chiar dacă nu la interogatorii, ci spionați de alții, care le reproduceau apoi vorbele în scris, în numele lor.

480 Pr. Ioan FILARET, Creștinism și Yoga?, Ed. s.n., s.l., s.a.,

<https://www.scribd.com/doc/30775773/Crestinism-si-Yoga-Pr-Ioan-Filaret&gt;, duminică, 4 octombrie 2015, pp. 3, 22, 26, 34-37

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/descarcare-continut-blog-sub-forma-de-fisiere-pdf/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s