pag. 5 – MOTTO. INTRODUCERE

5

II. MOTO

Regula 28 Nu trebuie să ne lăsăm atrași simplu și fără examinare de cei care disprețuiesc adevărul, ci să cunoaștem pe fiecare din ceea ce ne dă din Scriptură.

Matei : <Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sînt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște» 203. Ioan : întru aceasta vor cunoaște toți că sînteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste între voi» 205 206. Către Corinteni I: «De aceea, vă fac cunoscut că nimeni, grăind în Duhul lui Dumnezeu, nu zice : Anatema fie Iisus» 207.[…]

Regula 72 Despre ascultători

Se cuvine celor care ascultă pe cei care învață Scripturile să dovedească cele spuse cu privire la învățători și pe cele în armonie cu Scripturile să le primească, iar pe cele străine să le îndepărteze; și pe cei care persistă în asemenea învățături să-i certe cît mai aspru.

Matei: «Vai omului aceluia prin care vine sminteala !» 600. La fel și pentru mină și picior 601. Ioan : «Adevărat, adevărat zic vouă : Cel care nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur și tîlhar. Iar cel care intră prin ușă păstor este oilor. Acestuia portarul îi deschide și oile ascultă de glasul lui și oile sale le cheamă pe nume și le· mină afară. Și cînd le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor și oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu merg, ci vor fugi de la el, pentru că nu cunosc glasul străinilor» 602- Către Galateni: «Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decît aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema ! Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiești cineva altceva decît ați primit, să fie anatema !» 603. Către Tesaloniceni I: «Proorociile să nu le disprețuiți. Toate să le încercați; țineți ce este bine ; feriți-vă de orice înfățișare a răului» 604.

Se cuvine ca aceia care nu au multă cunoaștere a Scripturilor, în roadele Duhului să cunoască caracterul sfinților; și pe cei asemenea să-i primească ; iar pe cei care au altfel (de caracter) să-i disprețuiască.

Matei: «Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de o¡, iar pe dinlăuntru sînt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște» 605. Către Filipeni: «Fraților, faceți-vă următorii mei și uitați-vă la aceia care umblă astfel precum aveți pildă de la noi» 606.[…]

Cei care nu ascultă de cei trimiși de Domnul își ridică necinstea nu pînă la aceștia, ci o raportează la Cel care i-a trimis și își atrag judecată mai rea decît cei din Sodoma și Gomora.

Matei: «Cînd nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieșind din casa sau din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă : mai ușor va fi pămîntului Sodomei și Gomorei, în ziua judecății, decît cetății aceleia»611. Luca: «Cel care se leapădă de voi se leapădă de Mine» 612. Către Tesaloniceni I: «Știți ce poruncă v-am dat, prin Domnul Iisus» 613. Și după puțin: «De aceea cel care defăimează (cuvîntul meu) nu defăimează un om, ci pe Dumnezeu, Care v-a dat pe Duhul Său cel Sfînt» 614.

Se cuvine ca învățătura poruncilor Domnului să fie primită ca făgăduință a vieții veșnice și a împărăției cerurilor, și să fie îndeplinită cu rîvnă, chiar dacă s-ar socoti că este obositoare.

Ioan : «Adevărat, adevărat zic vouă : Cel care ascultă cuvîntul Meu și crede în Cel Care M-a trimis, are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață» 61. Fapte : «Și binevestind cetății aceleia și făcînd ucenici mulți, s-au înapoiat la Listra, la Iconiu și la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor, îndemnîndu-i să stăruie în credință și că prin multe suferințe trebuie să intrăm în împărăția lui Dumnezeu» 616 (cerurilor).

Se cuvine ca mustrarea și certarea astfel să fie primite ca medicament care combate suferința și redă sănătatea. Din aceasta rezultă clar că cei care arată îngăduință, din complezență excesivă, în boală și nu mustră pe cei care păcătuiesc, strică totul și pun piedică însăși vieții adevărate.

Matei: «De-ți va greși ție fratele tău, mergi, mustră-l pe ei între tine și el singur. Și de te va asculta, ai cîștigat pe fratele tău» 617. Către Corinteni 1: «Adunîndu-vă voi și duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, să dați pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca sufletul să se mîntuiască în ziua Domnului Iisus» 613. Către Corinteni II: «Că scrisoarea aceea, fie și numai pentru un timp, v-a întristat; acum mă bucur, nu pentru că v-a întristat, ci pentru că v-a întristat spre pocăință. Căci v-ați întristat după Dumnezeu, ca să nu fiți păgubiți de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre 6

mîntuire, fără părere de rău» 619. Către Tit: «Pentru care pricină, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoși în credință» 6201

1 Sfântul Ierarh Vasile cel Mare ARHIEPISCOPUL CEZAREEI CAPADOCIEI, Asceticele, PSB 18, Sfântul Vasile cel Mare, scrieri, partea a doua, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1989, pp. 128-129, 184-187. 7

III. INTRODUCERE

Apoc.12:1. Și s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveșmântată cu soarele și luna era sub picioarele ei și pe cap purta cunună din douăsprezece stele. 2. Și era însărcinată și striga, chinuindu-se și muncindu-se ca să nască. 3. Și alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roșu, având șapte capete și zece coarne, și pe capetele lui, șapte cununi împărătești. 4. Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului și le-a aruncat pe pământ. Și balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naște. 5. Și a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier . Și copilul ei fu răpit la Dumnezeu și la tronul Lui, 6. Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute și șaizeci de zile. 7. Și s-a făcut război în cer: Mihail și îngerii lui au pornit război cu balaurul. Și se războia și balaurul și îngerii lui. 8. Și n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer. 9. Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele de demult, care se cheamă diavol și satana, cel ce înșeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ și îngerii lui au fost aruncați cu el. 10. Și am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâșul fraților noștri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua și noaptea. 11. Și ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit sufletul lor, până la moarte.2

2 Citatele vor fi redate fără ghilimele, cu caractere cursive, accentuările noastre cu caractere aldine, îngroșate. Când editorul original, de unde preluăm textul, are și el accentuările lui, se redau tot cu caractere aldine, îngroșate, iar evidențierile noastre (peste ale lui) se marchează prin caractere subliniate.

Iată că balaurul duce război cumplit gândit împotriva Sfintei Biserici, până la sfârșitul lumii. Precum a dezbinat cetele îngerești, târând cu coada lui (răsucirea minții de la înțelesurile iubirii smerite de Dumnezeu la admirația de sine) a treia parte din stelele cerului, vrea să dezbine (sfârtecând cu colții otrăviți ai minciunii, neștiinței și uitării) și pe cei din Sfânta Biserica Ortodoxă de Răsărit, în partea ei luptătoare, căutând să înghită pruncul Adevăr, când vrea să se nască în mintea omului pentru a-i păstori toate neamurile gândurilor cu toiag de fier.

Iar femeia minte, dacă este trează, trebuie să fugă în pustia înfrânării pentru a se hrăni de Dumnezeu cu înțelesuri de pocăință de la Sfinții Părinți. Numai așa va scăpa.

***

Mai întâi ținem să mulțumim Domnului nostru Iisus Hristos pentru îndelunga Lui răbdare, pentru coborârea la mințile noastre (după cum putem noi cei neștiutori să-L primim) și hrănirea noastră prin Sfinții Părinți (cei care au cuprins pe Cel necuprins, ajungând la înțelepciune).

Îi mulțumim că ori de câte ori își vede Mireasa Sa Biserică în primejdia nelămuririi, îngăduie răul să crească și să pună stăpânire pe oameni, trezind prin suspinele și durerile căderii pe copiii Lui de la desfătarea laptelui celui dulce al Sfintelor Slujbe, la creșterea înțelegătoare a minții spre cuprinderea realității și dobândirea discernământului.

Astfel a îngăduit să se înmulțească uriașii, ca fiii lui Dumnezeu să înțeleagă ce rău a fost să privească cu ochi fără pază pe fetele oamenilor. Astfel a îngăduit să se înceapă zidirea turnului din Babilon ca prin amestecarea limbilor să înțeleagă oamenii ce rău este să te unești pentru a păcătui în voie, fără pocăință. Astfel a îngăduit lui Avraam să fie aruncat în foc, pentru a înțelege că Dumnezeu îl poate scăpa pe Isaac de la moarte îngrijindu-Se de jertfă. Astfel a îngăduit poporului său Israil să piară în pustie pentru a înțelege că nimic nu poate face viu în afară de curăția credinței. Astfel a îngăduit să fie robiți de Nabucodonosor, pentru a înțelege că dragostea acestei lumi nu aduce libertate.

Astfel a îngăduit să fie răstignit Fiul Său, ca să înțelegem toate.

Astfel a îngăduit păgânilor să îi omoare pe creștini, ca să înțelegem că Adevărul nu biruie prin mijloacele acestei lumi, ci prin sânge. Astfel a îngăduit lui Arie să tulbure Sfânta Biserică pentru ca Sfântul și întâiul Sinod a toată lumea să ne arate că Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, și câtă tulburare și prigoană nu a fost mai apoi, vărsându-se sânge de Ortodocși, doar pentru cea mai mică literă din alfabet „iota”, dar care făcea cea mai mare transformare a firii din necreat în creat. 8

Fiindcă Ortodocșii credeau despre Hristos că este homousios (de o ființă cu Tatăl, deci Dumnezeu), iar arienii că este homoiusios (de o ființă asemănătoare cu Tatăl, deci făptură).

Tot așa a fost în legătură cu toate ereziile: răul a apărut, a crescut, a fost cunoscut, a fost combătut, a apelat la puterea politică, a tiranizat pe Ortodocși, aceștia și-au vărsat sângele pentru Adevăr, și așa au biruit.

Vedem, așadar ce preț uriaș are adevărul. El nu este o opțiune a credincioșilor, este viața lor, este Însuși Domnul și Dumnezeul lor:

Ioan 14:6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.

***

Azi suntem atacați de o mare problemă, care pătrunde cu multă subtilitate în mințile Ortodocșilor, de la teologi până la cel mai necunoscător credincios, pe fondul unei presiuni globalizante: se mântuiesc numai Ortodocșii sau și oamenii considerați buni (să zicem cei omorâți de mahomedani) din alte religii?

Răspunsul după Sfinții Părinți la această întrebare se poate găsi în acest studiu:

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

Dar ca să ne mântuim nu este suficient a înțelege doar atât. Ci un lucru cu mult mai important pentru noi: este suficient să fi Ortodox, să participi la Sfintele Slujbe, să te spovedești cu regularitate ca să te mântuiești? Aici nu mai este vorba de o problemă teoretică, o curiozitate despre eternitate. Se pune problema propriei noastre veșnicii.

Răspunsul ar fi că nu este suficient să fii un Ortodox ritualic. Trebuie să te pocăiești.

Însă, iată o întrebare mai adâncă: este suficient să te pocăiești, ca să te mântuiești?

Oamenii au impresia că pocăința este lupta pentru o despătimire trupească: să nu curvești, să nu ucizi, să nu bei, să nu fumezi, etc., transformând creștinismul într-un fel de iudaism, o credință trupească.

Dar Mântuitorul ne învață cu totul altceva:

Matei 5:20 Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor. 21 Ați auzit că s-a zis celor de demult: “Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. 22 Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. 23 Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău. 25 Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, până ești cu el pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului, și judecătorul slujitorului și să fii aruncat în temniță. 26 Adevărat grăiesc ție: Nu vei ieși de acolo, până ce nu vei fi dat cel din urmă ban. 27 Ați auzit că s-a zis celor de demult: “Să nu săvârșești adulter”. 28 Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui.

Așadar este nevoie de pocăință lăuntrică și lucrurile nu se opresc doar aici:

Matei 23:12. Cine se va înălța pe sine se va smeri, și cine se va smeri pe sine se va înălța.

Lupta noastră nu este, așadar, doar împotriva plăcerilor senzuale (ale simțurilor, trupești), ci, mai ales, împotriva plăcerii de sine sufletești.

Cea mai mare plăcere sufletească de sine pe care o poate avea cineva este „că este Sfânt”. Cum Ortodoxia este adevărata credință care are în sine sfințenia, cea mai mare plăcere de sine pe care o poate avea cineva este „că este Sfânt Ortodox”, ceea ce este sinonim cu părerea că „el cunoaște și împlinește voia lui Dumnezeu”.

Marcu 3:33. Și, răspunzând lor, le-a zis: Cine este mama Mea și frații Mei? 34. Și privind pe cei ce ședeau în jurul Lui, a zis: Iată mama Mea și frații Mei. 35. Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu și sora Mea și mama Mea. 9

Și aceasta nu oricum, ci în legea lui Dumnezeu pentru a dobândi libertatea din adevăr:

Matei 7:21 Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. 22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? 23 Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea.

Ioan 1:17. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.

Ioan 8:32. Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.

Ef.2:1. Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce erați morți prin greșealele și prin păcatele voastre, 2. În care ați umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării, 3. Întru care și noi toți am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând voile trupului și ale simțurilor și, din fire, eram fiii mâniei ca și ceilalți.

De aceea războiul cel simplu al minții noastre este împotriva păcatelor trupești, și toți duhovnicii se străduiesc să ne ajute pentru aceasta.

Războiul cel greu și mare este, însă, împotriva mândriei și mentalităților greșite, împotriva duhurilor subțiri care ne îndepărtează de Hristos, părându-ni-se că suntem sfințișori și ne spovedim bine, dar de fapt lucrându-ne în ascuns sălășluirea în iad.

Puțini duhovnici au înțeles cât de perfidă și primejdioasă este falsa sfințenie, cu atât mai greu de biruit, cu cât mimează mai bine Ortodoxia, de aceea își încurajează fiii duhovnicești să practice orice fel de duhovnicie, doar să se încadreze într-un standard minimal și formal Ortodox, să contribuie la susținerea sau construirea de biserici, iar dacă își accentuează pravila, pelerinajele și obiceiurile Ortodoxe sunt foarte mulțumiți că au ucenici avansați, neînțelegând că preadesfrânarea cu mulțumirea de sine este cea mai primejdioasă patimă:

Un sihastru oarecare trăia în pustie și avea un frate mirean la țară, într-un sat. Iar după câtva vreme a murit fratele lui, și i-a rămas un copilaș de trei ani. Iar sihastrul auzind de moartea fratelui său, a mers acolo, a luat pruncul și l-a dus cu sine în pustie la chilia lui, hrănindu-l cu finice și cu alte verdețuri din pustie. Și n-a văzut copilul nici un om, decât pe bătrânul sihastru care îl hrănea – de când l-a dus în pustie – nici muieri, nici sat, nici pâine n-a mâncat, nici n-a știut ce și cum este viața lumii acesteia. Totdeauna era în pustie cu bătrânul, postind, rugându-se și lăudând pe Dumnezeu. Și așa a petrecut optsprezece ani și s-a întâmplat de a murit apoi copilul. Iar după îngroparea lui, a început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu să-i descopere pentru acel copil, în care ceată de sfinți este pus? Și i-a arătat Dumnezeu, căci după multă rugăciune cu osârdie ce a făcut, a adormit și a văzut în vis un loc întunecat și plin de toată scârba și în mijlocul acelui loc era copilul aruncat, zăcând în mare scârbă și supărare nespusă. Acesta văzând bătrânul, s-a mirat și a început a grăi către Dumnezeu, zicând: „Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Au doară nu era curat acest copil de toate spurcăciunile trupești și necurățiile lumești? El, care în toate zilele și nopțile Te preamărea și Te lăuda pe Tine, postea, priveghea și se ostenea și cu nici un păcat lumesc nu era atins! Dar acum ce este aceasta, de-l văd la acel loc de scârbă pedepsit? Iar noi, care suntem născuți, crescuți și îmbătrâniți în păcate, ce nădejde de mântuire o să avem? O, amar și vai mie!” Acestea și mai multe cu plângere și cu tânguire grăindu-le bătrânul, a stat înaintea lui îngerul Domnului și a zis: „Ce plângi așa, bătrâne și te tânguiești pentru acel copil care cu adevărat de păcatele cele trupești și lumești neatins a fost și l-ai învățat a posti, a priveghea și a se ruga, dar smerenia, adică a se umili, pentru ce nu l-ai învățat? Că avea mândrie mare și înălțare în inima sa, socotindu-se pe sine pentru curățenia și viața lui cea neatinsă de lume, că nu este nedreptate la Dumnezeu fiindcă tot cel ce se înalță pe sine cu gândul său, necurat este înaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul”. Acestea zicând lui îngerul, s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul și-a venit în fire și în cunoștință și a tot plâns neîncetat pentru pierirea copilului, până la sfârșitul vieții sale.223

3 Patericul egiptean…, Pentru smerenie, 16. 10

Vremurile noastre sunt grele, din acest punct de vedere.

Iată ce ne învață despre aceasta Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul:

ISPITA CREȘTINILOR CU ADEVĂRAT ORTODOCȘI

(Din veacul de acum)

În Pateric scrie că sfinții Părinți ai Schitului au profețit despre neamul cel de pe urmă. A întrebat unul: Ce lucrăm noi? Și răspunzând unul dintre dânșii, Marele Avă Ishiron a zis: noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Și iarăși întrebând a zis: cei de după noi ce vor face oare? Și a zis: vor face numai pe jumătate din cât am lucrat noi. Dar cei de după dânșii ce vor face? Și a zis: neamul acela nu va putea face nimic; ci le va veni ispită și cei care se vor afla încercați în vremea aceea vor fi mai mari decât noi și decât părinții noștri.

Ce ispită înfricoșătoare va fi oare, să se arate lămuriți cu toate că nu vor avea nici o lucrare și vor fi mai mari decât pustnicii cei mai minunați?

Ispita neamului celui de pe urmă a și sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist încât amenință să-i piardă pe cei aleși.

Și nu-i atât de periculoasă ispita care vine de la vrăjmașii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pământești sau de la cei destrăbălați cari nu pot ușor să vatăme pe creștini. Pericolul vine de la frații cei mincinoși, cari sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei sunt frați curați. Predică și ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefăcută după placul lumii acesteia și a stăpânitorului acestei lumi.

Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice și în loc să hrănească otrăvește pe cei cari o mănâncă. Ei aduc tulburare în rândul creștinilor. Aceștia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urmă. Despre ei a profețit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi. „Mulți vor veni întru numele Meu și pe mulți vor înșela.” (Matei cap. 5)

Vorbesc și frații mincinoși de sfânta și prea dulce ortodoxie, de dragoste, de curăție, pentru fapta bună, de smerenie și de virtute, și ajută obștile creștinești. Cât de greu pentru ortodocșii cei curați și simpli să înțeleagă pe cine au înaintea lor. Cât e de ușor să fie atrași de ideile lor cele „filosofice” și să îi creadă. Dacă răscolește cineva adânc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numește „om” (tradusă din grecește).

***

De multe ori înșeală răutatea, prefăcându-se în chipul faptei bune. După cum a spus și Sfântul Dorotei: Nici o răutate și nici unul dintre eresuri, nici însuși Diavolul nu poate să înșele pe cineva, numai dacă se preface în chipul faptei bune. După cum și Sf. Apostol zice că însuși Diavolul se închipuie un Înger luminat. Neghină numește Sf. Vasile cel Mare pe ereticii cari strică învățăturile Domnului și amestecându-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind nevătămați, să facă vătămare. (Din Catehismul Sf. Chiril Patriarhul Ierusalimului pag. 121)4

4 Sfântul Ioan IACOB ROMÂNUL (HOZEVITUL), Din Ierihon către Sion – Trecerea de la pamant la cer, s.n., Jerusalem, 1999, <http://www.misiune-ortodoxa.ro/download/detalii/sf.-ioan-iacob-romanul-hozevitul-din-ierihon-catre-sion.html&gt;, sâmbătă, 17 august 2013, p. 393.

Văzând această nelămurire a noastră, bunul Dumnezeu ne-a trimis un om, îngăduind să facă multă vâlvă în țară, să bată la porțile canonizării cu mâinile puterii politice și ale „minunilor”, ca studiindu-i viața și învățăturile să înțelegem această realitate cumplită (ce ne pune în mare primejdie sufletele tuturor), numită înșelare.

Acest om este Părintele Arsenie Boca. 11

Popularitatea sfinției sale nu este numai rezultatul presiunii politice prin mass-media și demonice prin minuni mincinoase, ci consecința unei tragice realități. Majoritatea celor de azi nu mai înțeleg lucrarea adevăratei pocăințe. Ea nu este doar părerea de rău că ai păcătuit și hotărârea nestrămutată de a nu mai păcătui, ci o schimbare a minții care trebuie (este foarte important acest lucru) să ajungă la cunoașterea lui Dumnezeu prin cunoașterea de sine, care la rândul ei este un mare har. Aceasta se dobândește prin vederea păcatului propriu ca lucrare stăruitoare, permanentă și prin mila lui Dumnezeu. Omul trebuie să se ostenească clipă după clipă, minut după minut, oră după oră, zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, an după an, toată viața neîncetat ca să se vadă pe sine cel mai mare păcătos, dar să nădăjduiască fără clintire în mila lui Dumnezeu.

Există și nădejde mincinoasă în Dumnezeu care spune că dacă participi la tot ritualul Ortodox (în mod magic, automat, doar prin participarea trupească la Sfintele Taine și diverse metode de rugăciune sau pravile date de duhovnici și fapte de caritate), precis te mântuiești. Se uită că lucrarea minții însemnă o uriașă înțelegere pe care o primești prin trezvie sau supravegherea plăcerii ca să nu se îndrepte spre sine sau făpturi. Suntem datori să o înfrânăm și să o îndreptăm spre veșnicie și spre Cel iubit, răbdând cu mulțumire durerile.

Transformarea Ortodoxiei într-un supermarket cu minuni și rezolvări ale problemelor acestei vieți, indiferent de adevăr, este ciuma care duce milioane de oameni în iad, ortodocșii amăgindu-se că sunt Sfinți, iar ereticii/păgânii/ateii nevăzând vreo diferență decât de metodă între astfel de practici și religia lor rătăcită.

Fața și sinteza acestei mentalități otrăvitoare se cheamă Părintele Arsenie Boca. De aceea este atât de iubit, fiindcă ea silește conștiința aflată în agonie, să creadă că aceasta este Cărarea Împărăției. Însă cine astupă suspinul conștiinței cu perna sufocantă a minunilor de la Prislop, ne mai lăsând-o să apeleze la adevăr pentru a se lămuri, ajunge în cea mai de pe urmă dramă: nesimțirea, moartea conștiinței sau iadul mai înainte de iad. Chiar dacă Părintele Arsenie Boca ar fi Sfânt și doar imaginea ce i s-a construit este falsă, rezultatele ar fi la fel prin lucrarea mesajului demonic de la Prislop. Dacă Părintele Arsenie Boca ar fi Sfânt, ar fi primul luptător împotriva canonizării sfinției sale, de fapt a canonizării unei imagini eretice (uniate, hinduse și origeniste, dată anatema la toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice) și primejdioase pentru lucrarea lăuntrică (fiindcă merge pe calea căderii cumplite de-a dreapta, prin îndrăgostirea nebunească de sine).

Lupta nu este împotriva persoanei Părintelui Arsenie Boca, ci împotriva imaginii otrăvitoare a sfinției sale (reală sau nu), care este chiar un idol diavolesc.

Icoană este aceea ce trimite cinstirea la Hristos.

Idol este cel ce păstrează cinstirea pentru sine.

Mesajul dezechilibrat de la Prislop tocmai prin aceasta este atât de primejdios: mută toată atenția oamenilor de la cinstirea lui Hristos și a sfinților săi, la „Sfântul Ardealului”, de la lucrarea de schimbare lăuntrică, la cea de rezolvare exterioară. Cultivă în plus printr-o simțire de falsă umilință și lacrimi de crocodil și senzația că suntem puși bine cu Dumnezeu și ne mântuim cu siguranță (având așa un mijlocitor nemaiîntâlnit în toată istoria Bisericii, care încalcă toate dogmele și canoanele, dar totuși se mântuiește și ne mântuiește fiind Sfânt).

Părintele Arsenie Boca și restul, aceasta este moartea ascunsă atât în viața sfinției sale, dar și în mișcarea de la Prislop.

Sfinția sa izolându-se de ceilalți părinți ai Bisericii, transmite și acum această izolare, iar cel care se închină lui, printre primele efecte încasate este căpătarea unei intoleranțe față de cei ce nu sunt de acord cu el, unei siguranțe de sine și unui duh proorocesc, ce pare a spune: „așa va fi, lasă că știu eu mai bine”, iar apoi alunecă (pentru a acoperi greșelile Sfântului său) în a bârfi că așa erau și Sfinții Bisericii. În final se cocoață deasupra Sfântului Sinod, făcând presiuni de canonizare și răstălmăcește scrierile Sfintelor Scripturi, Sfinților Părinți și Sfintelor Icoane după ideologia pictorului de la Drăgănescu, socotită acum adevărata Ortodoxie, mai Ortodoxă decât Ortodoxia tuturor timpurilor.

Dar… sărmanii… nu-și dau seama că în felul acesta ei înșiși nu mai sunt Ortodocși, decât poate, doar cu numele.

***

Diavolul nu așteaptă ca omul să cunoască mai întâi cum lucrează înșelarea și apoi să îl amăgească prin ea. El profită de păcatele minții noastre numite neștiință și cunoștință mincinoasă, ca să îl rătăcească și să-l înrobească. Singurele noastre arme care ne rămân sunt Sfinții Părinți, rugăciunea și pocăința.

De aceea profităm de apariția acestui fenomen complex, ce a provocat și provoacă atâta dezbinare între români, pentru a aduna „O samă de cuvinte” din Sfinții Părinți pe această temă, nu ca o lucrare științifică abstractă și greoaie, ci urmărind firul palpitant (al vieții, învățăturilor și impactului social) al unui om 12

concret ce fascinează pe atât de mulți, ca interesul cititorului să fie purtat de realitatea istorică și palpabilă (în amărăciunile noastre) spre a înțelege tot mai mult adevărata realitate duhovnicească a mântuirii.

Așadar miza nu este canonizarea sau nu a Părintelui Arsenie Boca, ci cunoașterea sau nu a fenomenului de înșelare demonică… azi.

În final, aceasta înseamnă a cădea sau nu noi înșine în înșelare, a ne mântui sau nu.

Nu e preț de sânge, ci e preț de veșnicie.

Succesul cel mare al Părintelui Arsenie Boca îl reprezintă, așadar, căderea mentalității fraților noștri contemporani, care au văzut în sfinția sa imaginea palpabilă, concretă, a tuturor ideilor greșite pe care le au despre mântuire, simbolul și idolul viziunii lor rătăcite despre Ortodoxie.

El se datorează necunoașterii/ cunoașterii superficiale/ cunoașterii răstălmăcite a Sfinților Părinți (a Sfintei Predanii în general și a lucrării lăuntrice în special).

Se primește în suflet prin atenția minții abătută (unilateral) doar spre ferirea de răul trupesc și păcatele exterioare, ceea ce are ca o consecință (imediată) totala ne pază față de subtilitățile slavei deșarte (cu pretext misionar), și absoluta neînțelegere a vătămării prin virtuți ne la locul lor/ ne la timpul lor/ nu în slujba adevărului.

Un studiu complex despre acest fenomen numit înșelare în context contemporan, având pe Părintele Arsenie Boca (ca produs perfect reprezentativ, reprezentant oficial și foarte puternic în manifestări, ajungând la subtilități și adâncimi de amăgire nemaiîntâlnite până acum în toată istoria recentă a bisericii), se poate găsi aici:

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

El a fost făcut de un grup de clerici și mireni, iconari și teologi, monahi și preoți, din țară și de peste hotare (chiar și de la Sfântul Munte), cu blagoslovenie arhierească, din râvnă pentru adevăr și discernământ. S-a făcut în timp îndelungat, prin cercetarea amănunțită a mărturiilor ucenicilor, scrierilor și picturilor Părintelui Arsenie Boca, și a manifestărilor contemporane în jurul sfinției sale, dorindu-se a se evita superficialitatea în tratarea unui fenomen atât de complex și delicat, fierbinte pentru mințile Ortodocșilor Români de azi.

La el vom face referire în cuvintele de mai jos.

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/descarcare-continut-blog-sub-forma-de-fisiere-pdf/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s