pag. 35 – CINEVA NELĂMURIT ÎN ORTODOXIE NU POATE LĂMURI CONTROVERSELE LEGATE DE PĂRINTELE ARSENIE BOCA

VI. CINEVA NELĂMURIT ÎN ORTODOXIE NU POATE LĂMURI CONTROVERSELE LEGATE DE PĂRINTELE ARSENIE BOCA

Trecând de nelămuririle generale ale Părintelui Mihai-Andrei Aldea, să vedem dacă în cuvântul sfinției sale (în legătură cu Părintele Gheorghe Anițulesei) s-a corectat. Propovăduiește cu adevărat Dreapta Credință sau manifestă ca și în cazul tragediei de la Colectiv sau al propovăduirii artelor marțiale o mentalitate lumească înfierbântată pentru un scop „nobil” modern (devenit social prin mass-media), de care profită pentru a face o misiune fără discernământ (fiind încă nelămurit din necunoașterea Sfinților Părinți).

Cuvântul sfinției sale, pe care o să îl comentăm mai jos, l-am preluat de aici:

http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/1104/l%C4%83muriri-asupra-controverselor-legate-de-p%C4%83rintele-arsenie-boca

A. GENERALITĂȚI

Vom insera, ca de obicei, notele noastre în paranteze drepte [– n.n.]

Lămuriri asupra controverselor legate de Părintele Arsenie Boca”

[ne mirăm de un asemenea titlu fiindcă Părintele Aldea nu face o analiză serioasă asupra învățăturii și vieții Părintelui Arsenie Boca, ci doar critică tendențios, evitând anumite informații, o carte a Părintelui Gheorghe Anițulesei. Astfel că nu aduce nici o lămurire, ci doar o părere personală (dezinformată, chiar dacă bine intenționată) – n.n.]

M-am ferit, de ceva timp încoace, să iau poziție în disputele (și certurile, scandalurile etc.) privitoare la Părintele Arsenie Boca. De ce? Din pricina patimilor atât de puternice care se războiesc între ele în aceste dispute. Din păcate – la figurat și la propriu cei mai mulți dintre participanții la dispute nu sunt interesați în a căuta adevărul.

[este adevărat. Întrebarea care ne-o punem este de ce nici autorul acestui articol nu caută adevărul, chiar în locul în care îi critică pe alții că nu o fac? Dimpotrivă sfinția sa preia metoda pe care o dezaprobă la alții și argumentează subiectiv, insultând de-a lungul acestui cuvânt (e adevărat că prin mijloace subtile, ce par elegante și nevinovate, sub forma de sugestii aplicate cuvintelor sale) pe Părintele Gheorghe Anițulesei că este: șantajist moral, acuzator, insultător, răstălmăcitor și… bârfitor canibal! Expresie inedită ce aparține Părintelui Mihai-Andrei Aldea – n.n.]

Și folosesc, și unii, și ceilalți, o argumentație atât de subiectivă încât adesea se reduce la insulte. Bineînțeles, am putea discuta despre creștinismul unor asemenea discuții (și persoane). Dar, ca să vezi, nu sunt parte în aceste discuții doar creștinii. Mulți sunt din afara Bisericii dar, ca de obicei, se bagă și ei în seamă. Chiar cu foarte multă „competență” și „autoritate”, cu foarte multă agresivitate. Deși în neștiința lor arogantă sunt la fel de ridicoli precum un vestit comentator de presă care nu știa deosebirea [sic!] dintre „Împărtășanie” și „Spovedanie”, dar încerca să explice Bisericii care i-ar fi rostul!! Față de un asemenea ghiveci total, plin de tot felul de legume și buruieni, între care se găsesc și ciuperci halucinogene, cucută sau omag, am socotit bine să stau, măcar o vreme, deoparte.

Dincolo de cei din afară, în Biserică am văzut câteva linii:

[noi nu prea suntem de acord cu astfel de clasificări, fiindcă universul persoanelor este atât de complex, încât am putea spune că fiecare reacționează altfel (unic, față de alții) și foarte amestecat, în funcție de împrejurări – n.n.]

cei care nu știu ce este cu Părintele Arsenie Boca și nici nu se implică în discuții; în treacăt fie zis, o poziție de mult bun-simț.

36

[în cazul de față ar fi fost de bun simț ca nici Părintele Mihai-Andrei Aldea să nu se implice, având în vedere precara cunoaștere în legătură cu Părintele Arsenie Boca de care dă dovadă în acest cuvânt. În realitate, când este vorba de Dumnezeu (iar azi și de Părintele Arsenie Boca), toți au tendința să își spună părerea, fiind convinși că știu prea bine despre ce este vorba, că sunt deținătorii adevăratei cunoștințe depline. Fiecare și-a făcut o imagine preconcepută a lui și o crede suficientă și adevărată, așa că este în stare să și-o susțină cu argumente diferite în funcție de pregătirea lui. Citind aici acest cuvânt am nădăjduit că Părintele Aldea o să înceapă un adevărat studiu asupra Părintele Arsenie Boca, ce ne va arăta cunoașterea profundă a sfinției sale asupra fenomenului. Însă, din păcate, nu este așa. Sfinția sa se încadrează chiar în prima din categoriile de mai jos (deoarece mărturisește că mai înainte era anti, iar acum e pro Părintele Arsenie Boca) – n.n.]

cei care nu știu ce este cu Părintele Arsenie Boca, dar se aruncă și ei întro tabără sau alta, ba chiar dintr-o tabără în alta; trist, dăunător.

[a trece dintr-o tabără în alta, de dragul adevărului nu este dăunător, ci mântuitor. A trece dintr-o tabără în alta de dragul interesului personal sau al părerii personale (pusă mai presus de adevăr) este nu numai dăunător, ci și pierzător de suflet.

Bine că Părintele Gheorghe Anițulesei din mare propovăduitor al Părintelui Arsenie Boca, (văzând cum imaginea pe care o picta în biserică dedicată preacuvioșiei sale, se prefăcea în guru – și ștearsă apoi refăcută apărea tot ca un hindus), s-a trezit, a cercetat adevărul, s-a lămurit și a tras semnalul de alarmă, în urma spaimei provocate lui de către Dumnezeu prin minune.

Rău este că Părintele Mihai-Andrei Aldea din cunoașterea pe care o avea că Părintele Arsenie Boca este un rătăcit, judecând ca bârfitori pe Părintele Arsenie Papacioc și pe alții, și-a pierdut harul cunoașterii adevărului și a început din răzvrătire să admire (dincolo de evidențe și realități), după prejudecăți și „auzenii” pe cineva aflat sub serioase semne de întrebare (pentru o rațiune cu bun simț), iar la o cercetare amănunțită (după Sfinții Părinți) aflat într-o gravă cădere și înșelare. – n.n.]

cei care cred că știu că Părintele Arsenie Boca este sfânt sau rătăcit și adoptă o poziție creștină; fie cinstindul după tipic, fie ferinduse de el, dar fără să încerce ași impune părerea; și aici trebuie spus, poziții corecte amândouă.

[aici avem o greșeală canonică din partea preacucerniciei sale: tipicul cinstirii unui Sfânt este rânduit de Sfânta Biserică, după canonizare.

Cine ar putea fi ca Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog, astfel încât fiind înștiințat de har și cercetând adevărata sfințenie (ce nu ar contrazice învățăturile Sfinților Părinți) a dascălului său să-i alcătuiască după tipic slujba de cinstire mai înainte de a îl canoniza Sfânta Biserică?

Chiar această afirmație a Părintelui Aldea îndemnă la neascultare și vădește o necunoaștere a Sfintelor Canoane. A cinsti un amăgit te duce în amăgire, a te feri de un Sfânt te duce la hulire. Așadar cum vrea să ne convingă preacucernicia sa că fac bine cele două extreme? Evlavios este a cerceta toate problemele după Sfinții Părinți și, în funcție de credința la care ne îndeamnă cel cercetat, să-l cinstim ca pe un model sau să ne ferim, pentru a ne folosi sufletele – n.n.]

cei care încearcă să lămurească și să se lămurească, sincer; iarăși un lucru foarte bun.

cei care cred că știu că Părintele Arsenie Boca este sfânt sau rătăcit și încearcă să impună cu forța punctul lor de vedere pe care și-l închipuie adevăr absolut; trist și foarte greșit.

[din acest punct de vedere se pare că, după sfinția sa, forțarea este folosirea unui ton violent. Însă forțarea poate veni și prin dezinformare, și persuasiune delicată dar eficientă, însă mult mai primejdioasă. A nu forța pe cineva este a prezenta cu toată responsabilitatea cele care țin de propria înțelegere a adevărului, a prezenta echilibrat și opinia contrară, cu aceeași intenție de a nu ascunde nimic, ci a-i arăta toate nuanțele și a lăsa pe celălalt să decidă dacă este reală sau nu, o variantă sau alta. Din păcate, după cum vom vedea mai jos, Părintele Aldea nu

37

procedează așa, ci ascunde argumentele contrare propriei opinii sau le prezintă pe jumătate într-o lumină defavorabilă.

Cel mai grav este că vorbește cu nedreptate despre Ortodoxie și la sfârșit își arată dragostea lirică față de cel iubit Părintele Arsenie Boca – n.n.]

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/descarcare-continut-blog-sub-forma-de-fisiere-pdf/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s