pag. 226 – PUTEREA SFINȚENIEI – PUTERILE OCULTE. DESPRE CĂDEREA DE-A DREAPTA

226

L. PUTEREA SFINȚENIEI PUTERILE OCULTE. DESPRE CĂDEREA DE-A DREAPTA

7. Puterile Părintelui Arsenie Boca țin de ocultism. (Fenomenul Arsenie Boca, p. 8-11)

Este o teorie cu atât mai stranie cu cât vine din partea unor oameni care altfel manifestă credință și respect față de cele sfinte, inclusiv față de moaște, icoane, Sfânta Cruce și Sfânta Împărtășanie. Mai mult, chiar în Fenomenul Arsenie Boca se menționează minuni făcute în Biserică, la Sfânta Liturghie etc. Consecințele dogmatice ale unor asemenea afirmații sunt atât de grave încât nu putem să nu ne uimim de ușurătatea emiterii și preluării lor.

Există nenumărate mărturii despre puterea Sfintei Cruci, a moaștelor și chiar a rugăciunii unui mirean de a opri manifestări oculte extrem de puternice. Să îți închipui că toate acestea la un loc – Evanghelie, Cruce, Liturghie, Împărtășanie, moaște etc. – erau mai slabe decât „puterile oculte” ale Părintelui Arsenie Boca ni se pare extrem de grav.

Ori clasica pierdere a puterilor în prezența celor sfinte – adesea însoțită de o stare de rău extremă, ba chiar de manifestări directe ale demonilor izgoniți sau chinuiți de sfințenie nu există nicăieri în toată viața Părintelui Arsenie Boca. Dimpotrivă, sunt arhicunoscute dragostea lui față de Sfânta Împărtășanie și Sfânta Cruce, față de Evanghelie ș.a.m.d.

[Iată o altă mostră de ignoranță a Părintelui Aldea, de data aceasta nu în problemele dogmatice, ci în viața duhovnicească, necunoscând de loc ce înseamnă căderea de-a dreapta.

Nu cunoaște sfinția sa că omul, prin mândrie, mentalități eretice și dorirea de daruri suprafirești (fără a lucra vederea păcatului propriu și fără a se considera cel mai păcătos), ajunge din înșelare să alunge harul Sfântului Duh, făcându-se unealtă a satanei, chiar dacă apelează la Sfânta Liturghie, Sfânta Împărtășanie, Sfintele Moaște, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Sfintele Icoane. Nu pentru că ar fi mai slabe ca puterile oculte, ci pentru că Dumnezeu lucrează prin Ele respectând libertatea, mântuirea venind prin sinergie (colaborare) cu omul. Dacă omul nu acceptă pe Dumnezeu cu mintea lui, prin Ortodoxie, este în legătură cu tatăl minciunii, alungă harul dumnezeiesc, și primește energiile diavolului care se folosește cu vicleșug de cele enumerate de Părintele Mihai-Andrei ca să-și momească victima că i L-ar da pe Dumnezeu. Satana, odată primit din toată inima (prin această subtilă înșelare nefiindu-i descoperită omului capcana datorită lipsei sale de discernământ cultivată prin lipsa de sfat și ascultare) ucide pe cel credul prin falsa îndumnezeire (uneori pentru veșnicie). Iar aceasta se petrece când omul se bizuie pe sine sau când vrea să-și rezolve problemele cu orice preț, neținând cont de voia lui Dumnezeu (care este în general schimbarea minții prin multa răbdare a suferințelor).

Precis că Dumnezeu a lucrat prin preoția Părintelui Arsenie Boca, în pofida faptului că acesta se folosea și de puteri oculte.

Este posibil ca Dumnezeu (din dragostea Lui nemăsurată – ce depășește toate regulile – față de bieții oameni amăgiți de Părintele Arsenie Boca, dacă au avut și au sinceritate cu credință curată Ortodoxă, venind la sfinția sa nu ca la un idol, ci ca la un părinte duhovnicesc – printre alții – ai Ortodoxiei) să fi lucrat pentru ei și El, pe vremea când Părintele Arsenie Boca nu era oprit de la slujire.

Poate Dumnezeu mai lucrează uneori și acum la Prislop, pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop, ca să nu piară atâta noian de popor înșelat. Cunoaștem mulți care mergând la Prislop s-au lămurit și s-au lepădat de prislopism.

Însă e o certitudine că atât atunci când Părintele Arsenie Boca aplica metodele hinduse și hipnotice sub masca preoției, cât și când se bizuia pe vedeniile amăgitoare și proorociile mincinoase, înșiși diavolii care i le-au produs au lucrat la arătare sfințenia (și rezolvarea spectaculoasă a problemelor exterioare), dar în realitate înșelarea (și pierzarea lăuntrică, prin abaterea minții de la adevărata pocăință spre lucrări și simțiri amăgitoare, spre căderea în mentalități și credințe eretice, cu mască de „pură Ortodoxie”).

Nu trebuie să uităm că atunci când ereticii s-au dezbinat de Sfânta Biserică aveau totul la fel cu noi și lucrau la arătare ca noi. Dar prin căderea în erezie și dezbinare imediat harul i-a părăsit și aceeași oameni, deși făceau aceleași lucruri exterioare, poate că aveau și aceleași practici interioare, totuși, fiindcă nu mai erau în legătură cu Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, nu mai aveau și nu mai transmiteau sfințenia.

Părintele Arsenie Boca câtă vreme nu a fost caterisit, chiar dacă era vrednic de caterisire, slujea cu puterea preoțească, dar putea face și lucruri prin ocultism, prin libertatea dăruită

227

tuturor oamenilor de către Dumnezeu. După ce a fost oprit de la slujire, însă, deja lucrarea lui a rămas numai ocultă, și numai Dumnezeu cu pronia lui neînțeleasă, punând frână lucrării cumplit de viclene diavolești, mai intervine din când în când pentru unul și altul, care sunt păcăliți să meargă la Prislop, dar totuși doresc și pocăința, scoțându-i apoi, încetul cu încetul, prin Sfinții Părinți, din căderea în arsenism.

Printre aceștia, cu marea lui milă, am fost numărați și noi, ca și mulți alții, neștiind cum să mulțumim mai mult atât lui Hristos și Maica Domnului că ne-au scos din cursele iadului, cu mână tare și cu braț înalt, Părintelui Arsenie Papacioc că ne-a dăruit un semnal de alarmă și Părintelui Gheorghe Anițulesei că a făcut o sinteză foarte sugestivă ce ne-a îndrumat spre cercetarea amănunțită a fenomenului Părintelui Arsenie Boca. Nu putem să nu mulțumim mai ales Sfinților Părinți care au detaliat atât de eficient tot sindromul de înșelare și ne-au lămurit atât de adânc problemele canonice, dogmatice și de credință pe care Părintele Arsenie Boca le-a încâlcit atât de mult.

După cum am văzut mai sus, Părintele Arsenie Boca avea uneori și stări de rău demonic (cădea în transă). Iar de dragostea sfinției sale față de Sfânta Împărtășanie ne îndoim. Nu ar fi renunțat așa de ușor la preoție și călugărie de dragul conviețuirii necanonice cu o femeie, dacă ar fi îndrăgit să se poată împărtăși. Suntem siguri că nu a iubit nici Sfânta Evanghelie, altminteri nu ar fi răstălmăcit-o atât de grosolan.

Să vedem acum lucrarea diavolului însoțită de Sfintele lucruri bisericești, de Sfânta Împărtășanie, și cum lucrează preoția, până la caterisire, chiar dacă preotul este vrăjitor sau vrednic de caterisire, din orice alt motiv, inclusiv păcatele pe care le-a făcut la arătare și Părintele Arsenie Boca, și să ne mirăm încă o dată de ce Părintele Mihai-Andrei Aldea a purces la învățarea norodului, mai înainte de a se învăța pe sine în privința Sfintei Predanii.

Ghicirea cu cărțile sfinte

Părintele Cleopa arată că ,,vrăjirea cu lucruri și cu cărți sfinte este al patrulea fel de vrăjitorie și se cheamă “ghitia”. Acești vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi și cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului și către sfinți, ca să poată înșela mai ușor pe cei slabi în credință. Acest fel de vrăji îl obișnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele și țigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte. lată ce zice despre acestea Sfântul Ioan Gură de Aur: “Tu zici că bătrâna aceea este creștină și omul acela este ghicitor creștin și când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu și al sfinților; deci ce rău fac ei? La aceasta îți răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăști pe femeia cea rea și pe acel rău fermecător și ghicitor (din cărți) 5 fiindcă folosesc spre ocară și necinste numele lui Dumnezeu. Creștini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că și diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este creștină femeia care a descântat și nimic alta nu zice, fără numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc și mă întorc de la ea, că întrebuințează numele lui Dumnezeu spre ocară. Numinduse pe dânsa creștină, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor” (Hristoitia, op. cit p. 305-320). ,,Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii și a altor cărți sfinte, se opresc de împărtășanie până la 7 ani”, avertizează părintele, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, însuflată de Duhul Sfânt și este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit și câștigat bani spre osândă. Același păcat fac și unii preoți care “deschid cartea cum se spune în popor, și cad sub grea osândă, atât ei, cât și cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie”, încheie părintele Cleopa.198

2062. –Preotul vrăjitor sub orice formă este caterisit. -Trebnic, p. 515, Laod. 36.

2063. –Cei ce alcătuiesc descântecele lor, folosindu-se de psalmi, de chemarea sfinților mucenici, de ai Maicii Domnului, de cărți bisericești, de sfintele icoane, de cheia bisericii, iscodind semne prevestitoare ale viitorului, în caz de proces, de căsătorii, de furturi, de pagube, sau câștiguri sînt stăpâniți de duhul cel rău pitonicesc (Fapte X, 16-34; XIX, 13-20), osândit de Dumnezeu alături de toți fermecătorii și exploatatorii de cele sfinte -Trebnic p. 516.,199

198 <http://ro.orthodoxwiki.org/Vr%C4%83jitoria&gt;, miercuri, 15 iulie 2015.

199 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

228

Vedeți cum diavolul poate lucra chiar și prin preoți, chiar și prin lucruri bisericești, mai rău și spre o mai mare osândă atât a celor amăgitor, cât și a celor amăgiți?

DESPRE AMĂGIRE

Cele trei întâmplări cutremurătoare care urmează au în comun faptul că victimele lor sunt toți trei sfinți ai Bisericii.

Prima descrie amăgirea în care a căzut către sfârșitul vieții sale Sfântul Chiril Fileotul94) 94 Prăznuit de Biserica Ortodoxă la 2 decembrie.) (1015 – 1111), chip deosebit al monahismului ortodox, cu o bogată participare duhovnicească și sociala în timpul anilor bizantini Celelalte doua, ce sunt, de asemenea, de foarte mare învățătură, se referă la amăgirea în care au căzut doi sfinți ruși, stareți ai Peșterilor din Kiev, Sfântul Isaac șt Sfântul Nichita.

1. Diavolul întinde cursă Sfântului Chiril

Ioan cel înalt, nepotul împăratului și ginere al generalului de armată, obișnuia să meargă săși arate respectul către sfântul părinte și să se bucure de sfaturile și binecuvântarea lui. Diavolul, desigur, cunoștea aceasta. Când a observat, așadar, că părintele a paralizat de bătrânețe și boală, că și-a isprăvit viața sa ascetică, că sa luminat de nepătimire și că s-a familiarizat cu Dumnezeu, încât cursele lui diavolești nu mai aveau absolut nici un efect, i-a întins următoarea capcană: ia arătat aievea un cort pus în interiorul mănăstirii, aproape de chilia lui. în cort se afla un pat așternut care era acoperit cu catapetesme roșii și pe pat stătea Ioan cel înalt înconjurat de mulțime.

Cursa pe care Diavolul i-a întinso sfântului

In timp ce sfântul vedea în fața lui pe prințul Ioan, era nedumerit; pe de o parte, îl dezaproba pe prinț pentru această faptă neobișnuită a lui, de cealaltă parte, pe călugări pentru că nu-1 împiedicau. Apoi îl vede pe așa-zisul prinț că vine lângă el și îl salută. Părintele ia răspuns, l-a salutat și l-a invitat să se așeze. Însă, când au început să discute, gândurile părintelui se tulburau încetîncet. Și cu cât așa – zisul prinț vorbea mai mult, cu atât judecata părintelui se tulbura, până ce a ajuns să se piardă definitiv. Pentru că otrava cuvintelor Diavolului, nu numai aceasta, ci rău și mai mare poate provoca, prin îngăduința lui Dumnezeu. Peste puțin timp, așa-zisul prinț îi zice: „Știi cât de mare respect am pentru tine“. „Da, răspunde sfântul. Din cauza aceasta doresc foarte mult ca Sfânta Liturghie să se săvârșească în chilia ta și în timpul ei să mă împărtășesc“. Și sfântul, fără să știe ce spune, îi răspunde: „Da, iată chilia, fa precum poruncești“.

Vede în închipuire cum toate sunt pregătite și se face Liturghia

Îndată deci, blestematul de prinț îi arată, în nălucire, în chilia lui, Sfânta Masă, proscomidiarul, discuri, potire și acoperăminte de potir.

Vin preoții mincinoși ai acestuia, cu diaconii, fac Proscomidia și încep Liturghia lor murdară. Sfântul a văzut aievea cum într-o clipă acoperișul chiliei a dispărut și s-a creat un spațiu așa de mare, încât să încapă înăuntru blestematul de prinț și cei ce-1 însoțeau. Sfântul stătea într-un colț al chiliei și fiind atent la preoții smintiți, cu toate că auzea cele spuse de ei, nu putea să le înțeleagă, între timp, spuseseră Apostolul și Evanghelia lor. Sfântul nu înțelegea nimic decât amin, amin.

Sfântul nu s-a apropiat să se împărtășească

Când preotul mincinos a zis „apropiați-vă“, prințul blestemat s-a dus și s-a împărtășit în felul acesta rușinos. Și în continuare, cei ce-l însoțeau. Părintele era îndemnat de gânduri să meargă să se împărtășească împreună cu ei, însă până la urmă nu s-a hotărât. „Dacă e voia lui Dumnezeu, zicea, o să-mi spună prințul“. Altfel, cine sunt eu, nevrednicul?“. Însă, Dumnezeu Cel milostiv și iubitor de oameni nu a neglijat smerenia părintelui, ci datorită smereniei sale și-a adus aminte de el și l-a scăpat de vrăjmași. Nu a îngăduit să se împărtășească. Dacă se întâmpla aceasta, ar fi înnebunit imediat. Când au terminat această faptă rea și murdară, așa-zisul prinț împreună cu diavolii lui au ieșit din chilie și au intrat în cortul imaginar.

Sfântul povestește ca adevărată cursa Diavolului

Sfântul, fiind obosit pentru că stătuse în picioare timp îndelungat, s-a așezat îndeajuns de tulburat și cu cugetul întunecat. La strigat pe ucenicul său și când acesta a venit, i-a spus: „Nu sunteți creștini? Nu vă gândiți că veți muri? Nu vă e milă de bătrânețile mele? Nu vedeți suferința mea? Pot eu să mai îndur atâta oboseală de la lumea de afară, care vine și face Liturghie în chilia mea?“ Ucenicul înfricoșat îl întreabă atunci: „Iartămă, avva, dar nu

229

înțeleg despre ce vorbești?“. „Dacă nu ai încredere în cuvintele mele, încredințează-te cel puțin din lucrurile pe care le vezi“, a răspuns sfântul. Și din nou, ucenicul întreabă nedumerit: „Despre ce vorbești, avva?“. Și sfântul: „Nu-1 vezi pe prințul care stă în cort cu anturajul său?“. Și i-a povestit ce i s-a întâmplat. „Eu nu văd nimic din cele ce spui“, ia răspuns ucenicul.

Ucenicul și-a dat seama că părintele căzuse în amăgire

Și sfântul zice din nou: „Nu vezi nici măcar chilia mea care nu mai are acoperiș? Nu vezi discul, potirul și acoperământul care se află încă înăuntru?“. Ucenicul, mirat, a bătut în tavanul chiliei și a spus: „Nu vezi acoperișul?“. „Ba da“, răspunde sfântul, „dar mai înainte nu era“. Și ucenicul: „Acoperișul a fost și este la locul lui“. „Despre disc și potir ce ai să-mi spui?“ a insistat sfântul și i le-a arătat cu mâna. Atunci, ucenicul a ridicat în mâini cănița și a zis: „Nu e cana din care bei apă?“. „Ba da“, a răspuns sfântul, „însă, până acum, chilia mea era fără acoperiș“. Atunci, ucenicul a început săși dea palme și să spună: „Vai de mine, ți-ai pierdut mințile!“. „Tu ai înnebunit“, a răspuns sfântul, „eu am judecata întreagă“. „Rea judecată“, a răspuns ucenicul.

Un cuvios părinte a fost chemat săl ajute pe sfânt

Discuția aceasta a ținut toată ziua: în perioada aceasta, sfântul când își revenea, când aiurea din nou. Frații de la mănăstire aveau mare încredere într-un anume monah; i-au spus, așadar, sfântului: „Vrei săί chemăm pe monahul acesta?“. „Da“, răspunse sfântul. întradevăr, peste puțin timp a sosit monahul și după ce a făcut plecăciune, a zis către sfânt: „Cum este sfinția voastră?“. „După cum îmi spun frații de aici, nu foarte bine“, a răspuns sfântul. Și îndată i-a povestit tot ce i s-a întâmplat. Monahul, după ce a ascultat cu atenție, a întrebat: „Așadar, nu te-ai împărtășit din potirul lor? Slavă Domnului“. Sfântul a răspuns: „Doream să mă împărtășesc, deoarece nu o mai făcusem de multe zile. Am așteptat însă și am zis în mine: Dacă e voia Domnului, o sămi spună prințul; altfel, nu mă voi apropia. Și întrucât nu mi-a spus, nu m-am împărtășit“.

Părintele a vorbit cu sfântul și i-a dovedit că a fost amăgit de Diavol. Și monahul i-a răspuns: „Cu adevărat, avva, îți spun că dacă teai fi împărtășit, ți-ai fi pierdut definitiv mințile“. Atunci, sfântul la întrebat: „Așadar, e lucru sigur că tot ce am văzut a fost o înșelătorie a Diavolului? Asta nu pot so cred“. Și monahul i-a spus: „Nu te împotrivi, căci cu ajutorul lui Dumnezeu vei putea crede. Altfel, voi aduce în fața ta pe însuși prințul Ioan cel adevărat și acesta o să te asigure despre prințul mincinos blestemat de Dumnezeu, adică Diavolul. Nu cumva nu-ți mai amintești despre câți scrie în Sfânta Scriptură că au fost amăgiți de viclenia Diavolului, unul întrun fel, altul în alt fel?“. Și sfântul întristat: „Da, și acum ce trebuie să fac?“. Monahul a răspuns: „Nu poți să te convingi altfel, decât cu ajutorul lui Dumnezeu, din mărturia noastră. Pentru că suntem mulți și știm cu siguranță că nici prințul nu a fost aici și nici nimic din câte îți închipui nu sa întâmplat.

Diavolul a amăgit cu nălucirea lui ochii trupești ai sfântului

Deoarece vrăjmașul, după părerea mea, nu a putut săți înșele ochii sufletului, ți-a amăgit prin nălucire ochii trupești, fapt care arată neputința lui. Ți s-a întâmplat și ție ceea ce li se întâmplă celor care visează sau se îmbată cu vin sau chiar celor cuprinși de febră. Aceștia, cu conlucrarea diavolilor, își închipuie diferite imagini. Așa și tu, cu puterea ispitei și din cauza bătrâneților și a suferinței trupești, ți-ai închipuit toate acestea. Pentru că tu, cu harul Domnului, nu ai fost amețit de febră, alcool sau somn, ca să vezi aceste lucruri. Așadar, întrucât tu nu știi ce s-a întâmplat, crede-ne pe noi. Pentru că zice Hristos: „ Cine vă primește pe voi pe Mine mă primește ” (Matei 10, 40) și „ Cei ce vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă“ (Luca 10, 16).

Și omul vrednic eșuează din când în când

De aceea, te rog mult, avva, primește-ne și ascultăne, căci te sfătuim, cu ajutorul lui Dumnezeu, întru adevăr. Astfel vei rămâne iubitor de Dumnezeu și supus al lui Hristos, precum ești în realitate. „Căci și căpitanul bun naufragiază uneori și omul vrednic eșuează din când în când“. E greu să nu se împiedice cel ce călătorește pe jos și să nu greșească cel care face ceva fără viclenie. Știi foarte bine că „puterea celor care vor să dobândească virtutea constă în asta: de vor cădea, să nu se înfricoșeze, ci să se străduiască să se ridice din nou“.

A povățui un părinte este același lucru cu a vindeca un mort

Acestea și mai mult decât acestea a ascultat toată ziua. A început deci săși revină și să se jeluiască pentru patima lui spunând: „Să vindeci un mort și să povățuiești un părinte e același

230

lucru“. Pentru că părintele neghiob e ca o rasă veche care nu mai folosește la nimic. Vai de mine! Vai și amar de mine! Căci, dacă nu mă ajuta Dumnezeu, sufletul meu ar fi ajuns în iad. Vai de mine! Vai și amar! Cât de aproape am fost, întunecat ce sunt, să mă despart de Hristosul meu! Vai de mine! Cât de repede era să pierd tot ce am câștigat în această viață și cât de mult era să păgubesc!

Sfântul s-a convins de șiretenia Satanei și s-a rugat fierbinte la Dumnezeu

Hristoase al meu, Hristoase al meu, nu mă părăsi! Tu știi că nu vreau să ajung în iad și că nu vreau să mă despart de Tine, dulcele meu Hristos, și că vreau în această viață să mă închin la Sfântă Crucea Ta și la icoana Ta sfântă. Iar, să nu mă împărtășesc cu Sfântul Trup și Sânge al Tău este pentru mine mai rău decât orice moarte și mai rău decât iadul cel veșnic. Și să nu pot rosti cu buze curate preasfânt numele Tău, asta e pentru mine mai amar decât orice otravă. Și iată, chiar asta aș fi pățit, întunecatul de mine, precum aș fi meritat, dacă Tu mai fi părăsit și m-aș fi împărtășit din împărtășania scârboasă a diavolilor.

(Viața și învățăturile Sfântului Chiril Fileotul, p.308-313)200

Dacă și pe un Sfânt autentic, ce știe a lucra smerenia și cunoaște Ortodoxia, diavolii l-au putut amăgi prin chipul Sfintei Liturghii, cu atât mai mult pe un sărman om care a căutat să fie desăvârșit (fără ași vedea păcatele), a crezut toată viața lui în vedenii mincinoase, nu a ascultat de nimeni (în afară de Maica Zamfira), și avea o credință rătăcită și avariată de tot felul de concepții păgâne și eretice.

Și să nu credeți că numai printro falsă Liturghie pot lucra dracii, iată ce sa întâmplat cu un om care lua adevăratele Sfintele Taine și participa la adevăratele Sfinte Liturghii, nu pentru că erau mai slabe decât puterile oculte, cum declară cu naivitate Părintele Mihai-Andrei Aldea, ci datorită nelămuririi în credință, pocăință și smerenie a victimei. Este de înțeles, deoarece aceleași cauze l-au chinuit toată viața pe Părintele Arsenie Boca să sufere și sfinția sa aceleași lucruri, chiar dacă în cazul sfinției sale erau agravate de necunoștința că erau lucrări demonice, crezându-le dumnezeiești.

N.A. Motovilov, robul lui Serafim, cum ii placea lui sa se numeasca, era un om cu inima curata si fierbinte. Dupa ce s-a vindecat prin rugaciunile Parintelui Serafim de o grea suferinta si dupa ce s-a invrednicit sa vada cu proprii lui ochi iluminarea chipului binefacatorului sau cu lumina taborica a harului Duhului Sfant, s-a hotarat, in amintirea Parintelui Serafim, sa plece personal la locul de nastere a marelui staret din Kursk, pentru a aduna unele date din copilaria si adolescenta lui si sa cerceteze Manastirea Nizvo-Florensky. Aceasta plecare a avut foarte grele urmari pentru N.A. Motovilov, intrucat, cu voia lui Dumnezeu, el s-a imbolnavit, devenind victima vrajmasului, care s-a razbunat cumplit asupra lui pentru faptul ca a slujit la proslavirea placutului lui Dumnezeu Serafim. Imprejurarile premergatoare imbolnavirii lui Motovilov, care lamuresc inceputurile ei, sunt urmatoarele:

Odata, intr-o convorbire intretinuta cu Prea Cuviosul Serafim, veni vorba despre atacurile pe care vrajmasul le da asupra omului. Motovilov, care avusese o ”crestere lumeasca”, n-a intarziat, desigur, sa se ”indoiasca de realitatea puterilor rele”. Atunci Prea Cuviosul i-a destanuit lupta groaznica pe care a dus-o impotriva demonilor timp de o mie de zile si o mie de nopti.

Si prin puterea cuvantului sau, prin autoritatea sfinteniei sale, in care nu putea incapea nici o umbra de indoiala sau exagerare, l-a convins pe Motovilov de existenta demonilor, care se arata nu numai in naluciri sau in vise, ci chiar in realitatea cea mai cruda. Cum era aprins din fire, Motovilov se insufletise in asa masura de povestirea staretului, incat striga din adancul sufletului: ”Parinte, am mare dorinta sa ma lupt cu dracii!”.

Parintele Serafim, plin de spaima, l-a interrupt, zicand:” Ce e cu dumneata, bucuria mea? (asa isi alinta parintele ucenicii) Iti dai seama ce vorbesti? Daca ai sti ca cel mai mic dintre demoni este in stare sa rastoarne pamantul numai cu o singura unghie (in masura in care Dumnezeu le ingaduie), atunci nu te-ai mai apuca sa te lupti cu ei”.

Dar dracii au unghii?”. Hei, bucuria mea, bucuria mea! Ce va mai invata profesorii pe la academii, nu stiti oare ca demonii nu au unghii? Ei sunt zugraviti cu copite, cu coarne, cu coada, pentru ca inchipuirea omeneasca nu poate nascoci ceva mai respingator, mai grozav decat astfel de chipuri. Caci intradevar ei sunt neinchipuit de urati, deoarece in urma caderii lor, din pricina impotrivirii lor voite (libere) la Harul Duhului Sfant, din ingeri luminati au

200 Sfinții BĂTRÂNI et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, pp. 148-153.

231

devenit demoni atat de intunecati si de respingatori, incat este cu neputinta sa-i infatisezi prin vreo asemanare omeneasca. Si cu toate acestea este nevoie de o asemanare, care sa exprime toata rautatea lor si atunci sunt infatisati negri si urati.

Intrucat au fost creati cu puteri si cu insusiri de ingeri (care nu li s-au luat dupa caderea lor), ei au fata de oameni si de tot ceea ce este pamantesc o putere neobisnuita, asa incat cel mai mic dintre ei, dupa cum ti-am spus, este este in stare sa rastoarne tot pamantul numai cu o singura unghie (daca Dumnezeu ii ingaduie). Numai harul Prea Sfantului Duh, care ni s-a dat noua crestinilor ortodocsi, pentru meritele divine ale Domnului nostru Iisus Hristos, Care este si Dumnezeu si om, numai El opreste cu desavarsire toate uneltirile si viclesugurile vrajmasului”.

Atunci Motovilov s-a ingrozit. Si atata timp cat s-a aflat sub scutul de aparare al Prea Cuviosului, el a putut sa nu se teama de rautatea satanica. Dar aceasta provocare indrazneata si nesocotita, cu ingaduinta lui Dumnezeu, n-a ramas fara urmari. Cand Motovilov, dupa adormirea Parintelui Serafim, a plecat cu trasura la Kursk, n-a putut aduna decat putine stiri despre copilaria si tineretea Parintelui Serafim. Rudele mai apropiate isi aminteau de Prea Cuviosul numai de cand era tanar, unele dintre ele murisera, iar altele au spus ca au uitat. Chiar casa in care s-a nascut si a crescut copilul Prohor (Sfantul Serafim) era distrusa si in locul ei se ridicasera alte cladiri.

Totusi, s-a gasit un unchi care era de aceeasi varsta cu Parintele Serafim si care a dat lui Motovilov anumite date ce s-au trecut in toate editiile despre viata Prea Cuviosului Serafim.

Asa incat, calatoria la Kursk si ramanerea acolo a fost incununata de oarecare succes, cat despre vijelia potrivnicului, aceasta nu s-a dezlantuit asupra lui decat la intoarcerea spre Voronej.

La una din statiile postale care se afla pe drumul dintre Kursk si Voronej,facandu-se noapte, Motovilov a fost nevoit sa ramana pentru gazduire. Fiind singur in Casa de oaspeti, si-a scos din cufar manuscrisele sale si a inceput sa le descifreze la lumina unei lumanari, care abia palpaia, intr-o odaie larga. Cele dintai insemnari care i-au cazut sub ochi vorbeau despre vindecarea unei fete de nobil, Hrapikin, la sicriul Sfantului Mitrofan de la Voronej. In acel moment m-am gandit, scrie Motovilov, cum este cu putinta ca o crestina ortodoxa, care se impartaseste cu Preacuratele si de viata facatoarele taine ale lui Hristos, sa mai poata fi stapanita de duhul diavolului si inca un timp asa indelungat de treizeci si mai bine de ani. Si mi-am zis: ”e o prostie, nu se poate una ca asta. As vrea si eu sa vad cum ar indrazni necuratul sa-si faca salas inlauntrul meu daca m-as impartasi cat se poate de des cu Trupul si Sangele Domnului…”.

Si in clipa aceea un nor infricosator, rece si cu un miros urat l-a inconjurat si a inceput a se strecura prin gura lui inchisa,cu toate ca el se opunea din rasputeri, zbatandu-se in spasme… Si in ciuda zvarcolelilor nenorocitului Motovilov, in ciuda tuturor incercarilor lui disperate de a se apara impotriva norului de gheata si impotriva putorii de care se vedea impresurat, norul puturos a intrat in intregime inlauntrul lui, fara sa tina seama de sfortarile lui supraomenesti.

Mainile lui pareau ca sunt paralizate si nu erau in stare sa faca semnul Sfintei Cruci, iar mintea incremenita, intunecata de spaima, nu-si putea aminti de numele Mantuitorului Hristos. Se savarsise ceva dezgustator si groaznic in momentul cand pentru Motovilov a inceput perioada celor mai cumplite munci. Chinurile pe care el le-a suferit atunci, au fost descrise astfel in insemnarile facute de propria lui mana: ”Domnul m-a invrednicit sa cunosc prin proprie experienta, in deplina realitate, nu in stare de vis sau nalucire, trei din muncile iadului.

Prima a fost focul cel nestins (nematerialnic),care nu se poate stinge prin nimic altceva decat prin harul Sfantului Duh. Acest chin a durat trei zile si trei nopti, timp in care simteam cum ma mistuie flacarile si cum,cu toate acestea nu ard de tot. De 10 ori iar altadata de 17 ori in timp de 24 de ceasuri, stergeam de pe trupul meu un fel de funingine ca de gheena pe care oricine o putea vedea. Si aceste munci nu s-au oprit decat dupa ce m-am spovedit si m-am impartasit cu Sfintele Taine, prin rugaciunile Arhiepiscopului de Voronej, Antonie, si prin ecteniile de insanatosire pe care acest vladica le-a randuit la 47 de biserici si manastiri din Voronej, pentru vindecarea robului lui Dumnezeu, Nicolae.

A doua munca a durat 2 zile si 2 nopti. Aceasta a fost chipul tartarului celui neimblanzit al gheenei care imi bagase atata raceala in oasele mele incat focul nu numai ca nu ma ardea, dar nici nu ma putea incalzi. Dupa dorinta personala a Inalt Prea Sfintitului Antonie de

232

Voronej, am tinut mana timp de o jumatate de ora deasupra unei lumanari aprinse si cu toate ca mana s-a afumat cu desavarsire, totusi nu m-a incalzit deloc.

Aceasta experienta verificata de multi martori, am scris-o pe o coala de hartie pe care am semnat-o, aplicand totodata pe ea si mana mea plina de funinginea lumanarii. Aceste chinuri nu se usurau prin Sfanta Impartasanie.Trupul si Sangele Domnului imi dadea numai putinta sa mananc, sa beau si sa dorm putin.

Dar daca aceste doua munci erau vizibile pentru oricine, al treilea chin de gheena, desi a fost mai scurt ca durata, caci n-a tinut decat 36 de ore, a fost ingrozitor, iar suferinta era de nedescris si nepatruns. Ma mir eu singur cum de am putut sa raman in viata. Si de aceasta am scapat tot prin spovedanie si prin impartasirea cu Sfintele Taine ale Domnului. De data asta m-a impartasit insusi Arhiepiscopul Antonie cu propriile sale maini. Acest chin a fost pricinuit de viermele cel neadormit al gheenei, pe care nu l-a putut vedea nimeni afara de mine si de Arhiepiscopul Antonie.

Eu insa am fost coplesit peste tot de acest vierme atat de rau, care se tara prin toate madularele mele si-mi rodea intr-un chin nespus de ingrozitor toate madularele dinlauntrul meu, iesind cand prin gura, cand prin urechi ori pe nas si apoi se intorcea iar inauntru. Dumnezeu mi-a dat putere asupra lui, asa incat puteam sa-l iau in mana si sa-l intind.

Eu declar toate acestea de nevoie, caci nu in zadar mi s-a dat de sus ca sa suport toate acestea, ci ca sa nu mai poata gandi cineva ca eu indraznesc sa chem numele lui Dumnezeu in desert. Nu. In ziua infricosatei judecati a Domnului, Insusi Dumnezeu, Ajutorul si Acoperitorul meu va marturisi ca eu n-am mintit impotriva Lui si impotriva Providentei Sale Dumnezeiesti.

Curand dupa aceasta incercare groaznica si nepatrunsa de mintea omului, Motovilov a vazut intr-o vedenie pe iubitul sau protector, Prea Cuviosul Serafim, care l-a mangaiat si i-a fagaduit ca va primi vindecarea desavarsita atunci cand se vor descoperi Moastele Sfantului Tihon de Zadonsk, iar pana atunci demonul care s-a cuibarit in el nu-l va chinui cu atata cruzime.

Si intr-adevar, aceasta fagaduinta s-a implinit peste 30 si mai bine de ani, cand si asteptarea lui Motovilov s-a sfarsit, caci, dupa marea lui credinta, s-a vindecat. In ziua cand s-au descoperit Moastele Sfantului Tihon din Zadonsk(1861), Motovilov sedea in Sfantul Altar si se ruga, plangea cu amar, ca Domnul nu-I trimite vindecarea pe care sufletului lui necajit o astepta, potrivit cu fagaduinta Prea Cuviosului Serafim de Sarov. In timpul cand se canta heruvicul, el si-a ridicat ochii in sus si a vazut pe Sfantul Tihon care l-a binecuvantat si apoi s-a facut nevazut. Dupa aceea Motovilov s-a simtit deodata sanatos. Aici se termina manuscrisul lui Motovilov cu privire la suferintele sale dobandite datorita mandriei si nesocotintei sale.”201

Nu numai atât, dar chiar Sfintele și Înfricoșătoarele Taine, care sunt chiar Trupul și Sângele Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe Care Îl adorăm, nu folosesc la nimic, sau chiar și osândesc, dacă nu lucrăm pocăința (schimbarea minții cea) înțelegătoare întru adevăr.

Regula 21

Împărtășirea cu trupul și sîngele lui Hristos este necesară și pentru viața veacului acesta.

Ioan : «Adevărat, adevărat zic vouă : dacă nu veți mînca trupul Fiului Omului și nu veți bea sîngele Lui, nu veți avea viață în voi» 167 ș.c.l.

Nimic nu folosește cel fără înțelegerea cuvântului după care sa dat împărtășirea cu trupul și sîngele lui Hristos, venind la împărtășire, iar cel care se împărtășește cu nevrednicie se condamnă.

Ioan : «Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mînca trupul Fiului Omului și nu veți bea sîngele Lui, nu veți avea viață în voi» ),i8. Și după puțin : «Iar Iisus, știind în Sine că ucenicii Lui cârtesc împotriva Lui, lea zis : Aceasta vă smintește ? Dar dacă veți vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte ? 169. Duhul este cel care dă viață, trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu slut duh și sînt viață» 170. Către Corinteni I: «Astfel, oricine va mînca plinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de trupul și sîngele Domnului. Să se cerceteze mai întâi omul ne sine și așa să

201 <https://revelatiinesfarsite.wordpress.com/tag/viermele-cel-neadormit/&gt;, luni, 15 februarie 2016.

233

mănânce din pîine și să bea din pahar. Caci cel care mănîncă și bea cu nevrednicie, osîndă își mănîncă și bea, nesocotind trupul Domnului» 171.202

Ca ce motivare (rațiune) se cuvine să mîncăm trupul și să bem sângele Domnului în amintirea ascultării lui Hristos pînă la moarte, pentru ca acei ce viază să nu mai vieze loruși, ci Aceluia Care pentru noi a murit și a înviat172 173.

Luca : < Și luînd pîinea, mulțumind, a frânt și lea dat, zicînd : Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceți spre pomenirea Mea. Asemenea și paharul, după ce au cinat, zicînd : Acest pahar este Legea cea noua, întru sîngele Meu, care se varsă pentru voi» 173. Către Corinteni I: «Asemenea și paharul după cină, zicînd : Acest pahar este Legea cea nouă întru sîngele Meu. Aceasta să faceți ori de cîte ori Veți bea spre pomenirea Mea. Căci de cîte ori veți mînca această pîine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți pînă cînd va veni» 174. Către Corinteni II: «Căci dragostea lui Hristos ne stăpînește pe noi care socotim aceasta, ca dacă unul a murit pentru toți, an murit deci toți. Și a murit pentru toți, ca aceia care viază să nu mai vieze loruși, ci Aceluia Care, pentru ei, a murit și a înviat» 175. Către Corinteni 1 ; «Pîinea pe care o frângem nu este oare împărtășirea cu trupul lui Hristos ? Ca o pîine, un trup sîntem cei mulți; căci toți ne împărtășim dintro pîine» 176.

Se cuvine ca, împărtășindune cu cele sfinte, să lăudăm pe Domnul.

Matei: «Iar pe cînd mâncau ei, Iisus, luînd pîine și binecuvântând a frânt și a dat ucenicilor» 177 ș.c.l., la care a adăugat : «Și după ce au cântat laude au ieșit la Muntele Măslinilor» 178.203204

Așadar, cel care se împărtășește pentru a via lui însuși, păstrânduși părerile proprii și dorința de a fi cineva (chiar și un misionar de renume ce îi duce pe oameni la Hristos) în ochii celorlalți, nu numai că nu se folosește cu nimic, ci se și condamnă.

Una din cele mai cumplite pedepse este aceasta:

Psa 80:10 Dar n-a ascultat poporul Meu glasul Meu şi Israel na căutat la Mine. 11 Şi iam lăsat să umble după dorinţele inimilor lor şi au mers după cugetele lor. 12 De M-ar fi ascultat poporul Meu, de ar fi umblat Israel în căile Mele, 13 Iaş fi supus de tot pe vrăjmaşii lor şi aş fi pus mâna Mea pe asupritorii lor. 14 Vrăjmaşii Domnului Lau minţit pe El, dar le va veni timpul lor, în veac.

Fiind omul lăsat să umble după dorințele inimii lui, este lăsat în patimi, adică în voia și lucrarea amăgitoare a vrăjmașilor draci. Ce este de mirare atunci, că lucrează cu puterile oculte, chiar dacă se împărtășește sau slujește Sfânta Liturghie?

Nu este de mirare dacă și Părintele Arsenie Boca pătimea aceasta, fiindcă înlocuind pe Domnul Hristos în Sfintele Icoane cu propriul său chip, și înlocuind pe Domnul Hristos din Sfânta Evanghelie cu sine, tot așa slujind Sfânta Liturghie nu Îl lăuda de fapt pe Domnul nostru Iisus Hristos, ci se lăuda, de fapt, tot pe sine:

Tu, dacă sunteți doi sau trei inși undeva, să povestiți despre mine, că eu sunt lângă voi și eu vă ascult și vă ajut Mântuitorul spune în Sfânta Evanghelie: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu sunt și Eu de față” 205

Mai rămâne să auzim că adepții lui se împărtășesc cu trupul și sângele Părintelui Arsenie Boca, pentru a fi tabloul înșelării complet.

202 167. Ioan 0, 33—34.

168. Ioan G, 53

169. Ioan 6, bl—C2.

170. Ioan 6, 63.

171. I Cor 11, 27 -29.

203 172. II Cor. .3, 15.

173. Luca 22, 19—20.

174. I Cor. 11, 25—26.

175. II Cor. 5, 14—15.

176. I Cor. 10, 16—17.

177. Matei 26. 26.

178. Matei 26 30.

204 Sfântul Ierarh Vasile cel Mare ARHIEPISCOPUL CEZAREEI CAPADOCIEI, Asceticele, PSB 18, Sfântul Vasile cel Mare, scrieri, partea a doua, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1989, pp. 123-124.

205 Pr. Gheorghe ANIȚULESEI, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 3-5

https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/descarcare-continut-blog-sub-forma-de-fisiere-pdf/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s