pag. 72- Învățături schismatice (împotriva Sfintelor Canoane)

72b.png***

                                    Haideți să cercetăm acum roadele întunecării rațiunii Părintelui Arsenie Boca provenite din hrănirea încă din pruncie cu învățături eretice, din pofta de a fi admirat și din disprețul mânios ce-l arăta prin vădirea păcatelor (susținute și de succesul vedeniilor, și de asaltul oamenilor rătăciți):

(1) Învățături schismatice (împotriva Sfintelor Canoane) ale Părintelui Arsenie Boca

(A) DESPRE PRUNCII AVORTAȚI

Părintele Arsenie spunea femeilor să nu mai facă avorturi, să se nască copiii curați, ca să iasă preoți buni. Căci vor ieși preoții „ca ciupercile după ploaie”, dar, când s-or strânge, atunci va fi gata. Spunea Părintele că țigăncile nasc copiii, nu le este frică de sărăcie și spunea că va veni timpul când o să ne stăpânească țiganii [ cum poate să fie preoția automată? Se fac preoții ca în crescătoria de ciuperci, prin înmulțirea în anumite condiții de temperatură și umezeală? Dacă este așa, după logica Părintelui Arsenie Boca, ar trebui ca cei mai mulți preoți să fie… țigani. Preoția este icoana lui Hristos pe pământ și ea se face prin chemarea cu dreapta credință, alegerea din dreapta lucrare și… răstignirea înfricoșată a voii proprii. Probabil că Părintele Arsenie Boca trata preoția ca pe o ciupercă bună de înfruptat și de aceea făcea astfel de comparații nelalocul lor – n.n. ] . Copiii care mor botezați ajung în rai și cântă: „Fericit sunt eu, fericiți cei ce m-au avut pe mine”, iar cei avortați spun într-una: „Blestemat sunt, blestemați sunt cei ce m-au avut pe mine”, că merg în iad împreună cu părinții lor 79

                                    Însă învățătura Ortodoxă despre pruncii avortați este cu totul alta:

232. -“ Pentru copiii care mor nebotezați nu se află nicăieri învățătură, fiindcă viața oamenilor, atît a celor maturi cît și a copiilor necreștini, este în mîna Făcătorului lor, care nu poate fi obligat să descopere toată iconomia providenței Sale, muritorilor dornici de a cunoaște și ceea ce nu este de folos. Chemarea glasului Său răsună mereu în lume, și cei ce aud

78 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, Ed. Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1948, Vol. IV, pp. 183-185, 190-194.

79 Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Colecția “Ortopraxia”, Ed. Agaton, Făgăraș, 2008, p. 82.

73 73.png

au datoria să răspundă numai în măsura de ei înțeleasă și pentru ei dată. De bună seamă că Dumnezeu nu pedepsește pe cei ce nu-i cunoaște legile, mai ales pe copiii care mor nebotezați, ba dimpotrivă, El a creat pe om spre fericire și deci copiii care n-au putut folosi libera lor voință și putere în virtutea scopului pentru care omul a fost creat, el îi fericește pentru existența lor așa cum și ei îl laudă pentru aceeași existență nevinovată și frumoasă creațiune naturală. Astfel, ei sînt rânduiți la fericirea naturală a existenței, dar nu la cea a răsplătirii, după merite, întrucât n-au fapte virtuoase. Fericirea naturală o dă Dumnezeu automat și necesar, fără a mai fi nevoie de eforturile omului, nici nu mai e nevoie a se vorbi de ea între oameni, ci, revelația ne arată numai pe acea fericire la care și omul contribuie (II Cor. 12, 4; Apoc. 21, 22). “Iară câți coconi ai creștinilor mor nebotezați, așijderea și ai paginilor, aceia nici nu merg în împărăția centrilor, nici în muncă, ci numai la un loc luminos” – ILT, 153. 80

Copiii nebotezați ai creștinilor. După acestea Domnul mai despărți din cei de-a stânga o altă ceată. Aceia erau orbi și se purtau de hotărârea lui Dumnezeu pentru că nu făcuseră nici bine, nici rău. Domnul, căutând spre dînșii, nu S-a mîniat. Însă pe părinții lor S-a mîniat foarte mult, că nu s-au sârguit ca să-i lumineze cu Sf. Botez. Drept aceea, Domnul porunci să le dea loc de odihnă spre miază-zi și puțintică îndulcire de viață pe veci. Ei au zis către Domnul: ״O, Doamne, Stăpîne iubitorule de oameni! De vreme ce am fost lipsiți în viața trecătoare de bunătățile lumii, învrednicește-ne măcar aici a vedea strălucirea lumii Tale. Domnul însă nu le dădu nici un răspuns la cererea lor, ci merseră la locul cel orînduit. 81

(B) DESPRE SINUCIGAȘI

Despre cei care se sinucid, spunea a-i păcat de neiertat împotriva Duhului Sfânt, cum zice Hristos, în Sf. Evanghelie, despre Iuda: „Mai bine era să nu se fi născut”. Zicea Părintele că, celor ce se sinucid, nici mormântul să nu-l pecetluim cu Sfânta Cruce, nici parastas, nici Sfântă Liturghie să nu le facem. Doar când pomenim morții din neamul celor sinuciși, când zicem cu tot neamul, acolo au și ei un pic de parte. Singura zi în care îi putem pomeni – și atunci, în taină – este la proscomidia Sfintei Liturghii de la Rusalii. Așa scrie și Sfântul Episcop al rușilor, Ignatie Briancianinov. Însă milostenie se poate face oricând pentru sufletele lor 82                                   

                                    Iată 5 încălcări de canoane și tot atâtea neînțelegeri grave ale Ortodoxiei. După cum vom citi mai jos, după învățătura revelată de Sfântul Duh în Sfânta Biserică Ortodoxă:

                                    – niciodată nu se poate pomeni la Sfânta Liturghie sinucigașul de „bună” voie, adică stăpân pe voia sa, care așa a ales, că o astfel de voie nu poate fi numită bună.

                                    – Rugăciunea pentru neamul celor sinuciși este o mângâiere pentru rudele necredincioase, nicidecum vreo parte de fericire pentru cel sinucis, după cum dacă mănâncă bunicul nostru noi nu ne putem sătura.

                                    – Să pomenim pe cel ce singur s-a hotărât să se despartă de Dumnezeu, este un mare păcat și față de Sfintele Taine, dar și față de voia celui sinucis. Dacă Dumnezeu din iubire pentru el nu trece peste voia lui și nu-l duce la rai cu forța, de ce să trecem noi? Iubirea silită se cheamă și este viol, este cea mai mare nefericire, chiar dacă cel siluit este mort și chiar dacă nu este implicat trupul. Obligându-l să se unească (fără voia lui), prin miridă, cu Cel pe care nu-L iubește îi sporim chinul.

                                    – Proscomidia de Rusalii nu este o altfel de proscomidie, după cum nici Liturghia săvârșită atunci. Efe 4:5 Este un Domn, o credință, un botez, și… desigur o Sfântă Liturghie, care le cuprinde pe toate indiferent de timp și loc. Este o silire a conștiinței a accepta că de Rusalii cineva se poate simți mai insuflat de Sfântul Duh decât Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, inventând o altfel de Taină. Dar oare un astfel de duh, care te pune deasupra Bisericii, ca pe un alt papă, mai poate fi numit Sfânt?

                                    – Bine ar fi fost să fi citit pe Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov, mai ales cartea Despre Înșelare, atât Părintele Arsenie Boca cât și ucenicul sfinției sale cel entuziasmat. Dacă ar fi citit-o și împlinit-o în viețile sfințiilor lor, nu ar mai fi fost nevoie de cartea de aici, atât de chinuitoare fiindcă este datoare

80 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

81 Protos. Nicodim MĂNDIȚĂ (după SFÂNTUL ATANASIE AL CRETEI), Calea sufletelor în veșnicie sau cele 24 vămi ale văzduhului, Volumul 2, Ed. Lumină din lumină, București, 2 1992, p. 766.

82 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 72-73.

74 74

să arate neputințele omenești ale unor preoți Ortodocși. Și niciodată n-ar fi apărut, dacă nu se prezentau aceste neputințe ca însăși sfințenia. Bătălia diavolească cea mare, de la prima ispită a lui Adam, este a face pe oameni să creadă că se îndumnezeiesc lucrându-și pieirea. Datoria noastră și dragostea ne îndeamnă să renunțăm la dulcea tăcere mântuitoare de suflet, ca să nu sufere frații noștri cei iubiți de Hristos. În nici un caz Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov nu a trecut vreodată peste canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe. De altfel toată cartea Părintelui Petru Vamvulescu este plină de păreri personale și de tot felul de idei culese de cine știe unde, nesusținute de realitate, dintr-o forțare a minții și silire a conștiinței să accepte legende (ilogice chiar în argumentele lor, de multe ori pe parcursul aceleiași fraze fiind evidente și irealul și contradictoriul). Din această modalitate superficială de abordare a adevărului se vede că și minunile Părintelui Arsenie Boca pot fi tot atâtea minciuni. Ar fi trebuit, pentru a introduce o astfel de inovație, sau măcar pentru a fi credibil, să prezinte citatul și cartea în care l-a găsit. Numai că un astfel de citat nu există, ci doar se face abuz de autoritatea unui Sfânt sau a unei sfințenii (la fel ca și atunci când se pomenește de vedeniile Părintelui Arsenie Boca cu Maica Domnului, Sfântul Serafim de Sarov și duhovnici morți de 200 de ani care îl inițiau în puteri diavolești, sau despre descoperirile în nălucirea văzului, pipăitului și mirosului de „sfinte moaște” la lumina lunii și a lumânărilor, sau de băut de zeamă de morți în loc de aghiazmă 83).

                                    Iată ce ne învață Sfânta Biserică Ortodoxă despre:

Ce se întâmplă cu:

                                    cei care îl refuză pe Dumnezeu, în veșnicie:

Căci nu posedă firea rațiunile celor mai presus de fire, precum nici legile celor contrare firii. Mai presus de fire numim plăcerea dumnezeiască și înțeleasă, pe care Dumnezeu o procură firii, unindu-se după har cu cei vrednici. Iar contrară firii este durerea negrăită ce se naște din lipsa acelei plăceri, pe care Dumnezeu o procură firii, unindu-se în afară de har cu cei nevrednici. Căci Dumnezeu unindu-se cu toți, după calitatea dispoziției aflătoare în fiecare, dă fiecăruia, precum știe El, simțirea potrivită, după cum s-a pregătit fiecare prin sine însuși spre primirea Celui ce se va uni cu toți la sfârșitul veacurilor 84                                   

                                    Așadar, pricina suferințelor din veșnicie nu este Dumnezeu. El cu toți se unește, face totul pentru existența lor veșnică. Existența fericită însă ține de voința omului, dacă a ales a se uni cu voia lui Dumnezeu sau nu. Deci, nu depinde de Dumnezeu chinul sau fericirea omului. De aceea rugăciunile pentru cei adormiți lucrează pentru el în funcție de starea lui în clipa morții. Dacă toată viața lui a stăruit în a se uni cu Dumnezeu poate primi acum fericirea și sporește în ea lucrând în el dragostea celorlalți, fiindcă și el iubește. Dacă toată viața L-a respins pe Dumnezeu, dar la sfârșit s-a căit, își deschide inima, și dragostea Bisericii poate lucra în el ca să îl facă să simtă din ce în ce mai accentuat dragostea lui Dumnezeu, deci să devină fericit. Dar dacă (Doamne ferește!), chiar întreaga viață a căutat unirea cu Hristos, dar la sfârșit a luat decizia de a se despărți de El, nimeni nu-l mai poate face fericit, fiindcă nimeni, cu nici o metodă, nu-l mai poate răzgândi. Aceasta este taina libertății noastre, chip creat al atotputerniciei lui Dumnezeu: nimeni și nimic nu ne poate obliga a ne uni voința cu a sa, nici satana cu tot iadul (chiar dacă vrea cu tot dinadinsul să ne robească), dar nici Însuși Bunul Dumnezeu (nu poate fiindcă nu vrea, iubindu-ne și întărindu-ne în tot chipul libertatea).

În afară de acestea ea străbate prin toate fără să se amestece, dar prin ea nu trece nimic. Mai mult, ea cunoaște totul printr-o cunoștință simplă. Vede totul în chip simplu cu ochiul său dumnezeiesc atoatevăzător și imaterial, atât pe cele prezente cât și pe cele trecute și pe cele ce au să fie, înainte de facerea lor. Este fără de păcat, iartă păcatele și mântuiește. Poate să facă pe toate câte le voiește; dar nu voiește să facă pe toate câte le poate, căci poate să piardă lumea, dar nu vrea. 85

83 <http://www.romaniatv.net/mobi/dezvaluiri-cutremuratoare-despre-parintele-arsenie-boca-ucenicul-lui-am-baut-apa-scoasa-din-morma_220707.html#ixzz3aNMhrcio>sâmbătă, 13 iunie 2015.

84 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Vol. III, Ed. cit., p. 347-348.

85 Sfântul Cuvios Ioan DAMASCHIN, Dogmatica. Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 21943, Varianta electronică APOLOGETICUM 2004, p. 35.

75 75.png

Dar trebuie să se știe că ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este căderea pentru îngeri. După cădere ei nu mai au posibilitatea pocăinței, după cum nu o au nici oamenii după moarte. 86

                                    Pentru sinucigași, care au ales chiar la moarte să se despartă de Dumnezeu și Sfânta Biserică, mișcarea lor statornică este spre chinurile nălucitoare și veșnice ale egoismului, deci ale izolării din iad, și chiar dacă i-ar sili cineva prin pomenirea la Sfânta Liturghie să se schimbe, ei nu s-ar învoi. Dar Sfânta Biserică, urmând iubirea neînțeleasă a Mirelui Său, nu-i pomenește, pentru a nu le spori osânda refuzului.

Cu adevărat creștinește a mântui este cu putință numai prin iubire, adică atrăgând; nici o silnicie nu-și are aci locul. Căutând mântuirea tuturor, dragostea este atrasă a merge până în sfârșit, drept care ea îmbrățișează nu numai lumea celor ce trăiesc acum pe pământ, dar și pe cei ce au murit, și însuși iadul, și pe cei ce încă au a se naște, adică întregul Adam. Și dacă dragostea dănțuiește și se bucură văzând mântuirea fraților, ea plânge și se roagă văzând pierzania lor.

L-am întrebat pe Stareț: Cum poate cineva să iubească pe toți? Și unde poți găsi o astfel de dragoste, ca să devii una cu toți?

Starețul a răspuns:

– Spre a deveni una cu toți, precum spune Domnul, «ca toți una să fie» (Io. 17: 21), nu avem nevoie să născocim nimic: toți avem una și aceeași fire, și deci firesc ne-ar fi să iubim pe toți; iar puterea de a iubi o dă Duhul Sfânt.

Puterea iubirii este mare și biruitoare, dar nu până în sfârșit. În ființa omului este un anume domeniu unde până și iubirii i se pune hotar, unde nici ea nu-și atinge deplinătatea stăpânirii. Ce poate fi aceasta?

Libertatea.

Libertatea omului este cu adevărat reală, și atât de mare, încât nici jertfa lui Hristos însuși, nici jertfa tuturor celor ce au pășit pe urmele lui Hristos nu poate duce neapărat la biruință.

Domnul a zis: «Și Eu, de Mă voi înălța de pre pământ (adică răstignit pe cruce), pre toți voi trage la Mine» (Io. 12: 32-33). Astfel, dragostea lui Hristos nădăjduiește să atragă pe toți la sine, drept care înaintează până la iadul cel mai de jos. Dar până și acestei desăvârșite iubiri și desăvârșite jertfe cineva – nu se știe cine, și de vor fi aceștia mulți sau puțini iarăși nu se știe -poate răspunde prin respingere până și în planul veciniciei, și poate spune: Eu însă – nu vreau.

Tocmai această înfricoșătoare posibilitate a libertății, cunoscută în experiența duhovnicească a Bisericii, a dus la respingerea ideii origeniste 87. [ dar și a rugăciunii pentru sinucigași – n.n. ]

Nu este nici o îndoială că din conștiința origenistă nu se poate naște o astfel de rugăciune precum vedem la Stareț.

Ceea ce a cunoscut Starețul când i S-a arătat Hristos a fost pentru el mai presus de orice îndoială sau clătinare. El a știut că Cel ce i se arătase era Domnul Atotțiitorul. A știut că smerenia lui Hristos pe care o cunoscuse, și acea dragoste de care se umpluse până la limita puterii de a mai purta este lucrarea Sfântului Duh – Dumnezeu. A cunoscut că Dumnezeu este nețărmurită dragoste și nesfârșită milosârdie, și totuși cunoașterea acestui adevăr nu l-a dus la a gândi că «oricum toți se vor mântui». Conștiința putinței vecinicei pierzanii a rămas adânc în duhul lui, iar aceasta pentru că, în starea harului, sufletului i se descoperă măsura libertății omului.

Esența absolutei libertăți constă în aceea ca singur întru toate, în afara oricărei dependențe sau constrângeri, în afara oricărei țărmuriri, să îți determini ființa. Aceasta este libertatea lui Dumnezeu; omul nu are o astfel de libertate.

Ispita făpturii slobode, care este chipul lui Dumnezeu, este aceea de a-și zidi singură ființa, singură a se determina întru toate, singură a se face dumnezeu – iar nu de a primi numai ceea ce i se dă, căci în aceasta se află un simțământ al dependenței.

86 Sfântul Cuvios Ioan DAMASCHIN, Dogmatica, Ed. cit., p. 41

87 Părintele Sofronie se referă la ideea apocatastazei, adică a mântuirii finale a tuturor sufletelor, una dintre ideile pentru care a fost osândit Origen (185-283). (N.tr.)

76 76.png

Fericitul Stareț spunea că și această ispită, precum și toate celelalte, se biruiește prin credința în Dumnezeu. Credința în Dumnezeul cel bun și milostiv, credința că El este mai presus de toată desăvârșirea, atrage în suflet harul, iar atunci nu se mai află simțământul dependenței, și sufletul iubește pe Dumnezeu ca fiind cel mai adevărat Tată și trăiește prin El. 88

<- cei pentru care se scot miride, fără a fi vrednici:

1201. -“Miridele sau părticelele sînt în locul și reprezintă fața celor ce aduc prescurile în Biserică pentru a li se face împreunare cu Hristos. Drept aceea, câți fac păcate la arătare și nu se pocăiesc, nu trebuie a le primi prescurile niciunuia. Nici ale femeilor care au bărbați eretici sau păgâni, măcar că ar fi și credincioase și pravoslavnice, iar lumânări de ceară și untdelemn, cînd aduc aceste femei, se primesc întru nădejdea mântuirii lor. Se fac paraclise și rugăciuni pentru ele și li se poruncește să dea și milostenii, iar liturghii pentru ele să nu se facă, nici miride să se scoată și nici să se împărtășească cu sfintele taine decît numai la sfârșitul vieții lor, cînd vor muri să se facă maslu și alte slujbe. In vremea vieții lor să le dea numai aghiasmă și anaforă, încă și acestea să le ia în anumite timpuri, ca să mărturisească că sînt credincioase și iau acelea pentru nădejdea mântuirii lor și mai ales să nu cadă întru deznădejde și să se întoarcă de la sfințire și credință și să nu meargă de tot la pieirea sufletească și lepădare de lege” -ILT, 161 (S. Tes. IX, 47).

                                    Dacă pentru cei care încă mai au șansa a se pocăi, nu se primesc nici măcar prescurile, dar pentru sinucigași, ce au ales să încremenească în nepocăință, ce putem spune? Cum s-ar putea scoate miride?

1211. -“Însă miridele nu se schimbă nici în Trupul Stăpânului, nici în trupul sfinților, ci sînt numai (simboale) daruri, prinoase și jertfe prin sine după urmarea Stăpânului, pe numele acestora duse Lui și cu lucrarea de sfințire a tainelor, cu unirea și împreunarea sfințită, dau sfințenia și celor pentru care se aduc” (I Ioan 15,14-l5; 17,8-12). s. Tes. IV, 94.)

                                    Cum să se dea sfințenia celui ce n-a iubit-o și nu o vrea? Căci sfințenia este unirea cu Cel Sfânt.

1213. –Prescurile care se aduc pentru jertfă de către credincioșii care păcătuiesc la arătare, nu li se cade, fie cum, a le primi de către preoți. Ci mai întîi să se ceară de la dânșii pocăință, că cu mirida ce se aduce se face împărtășire și pe cei ce sînt nevrednici, nu trebuie a-i împărtăși jertfei. Știu că și într-aceasta vor murmura unii zicînd: “Cum zicem să iasă cei chemați, nefiind cei chemați în Biserică?” “Deci precum într-altele se înșală neștiind Scripturile și nici tainele Bisericii, ci și întru aceasta de asemenea rătăcesc. Plinirea sînt cei chemați în Biserică, – întîi pruncii credincioșilor cei nebotezați, care născându-se și citindu-se sfintele rugăciuni, nefăcându-se încă credincioși, nici desăvârșiți cu botezul, cei chemați se numesc”. “Pentru dânșii pururea ne rugăm. Iar și la sfintele păresimi, pentru cei pregătiți pentru sfânta luminare, cerere și rugăciuni facem. Iar a doua avem pe cei ținuți de păgâni care țin credința în mâinile lor, iar cuget au ca să se îndepărteze de la păgâni și să vină către Biserică. Cei chemați sînt și cei ce au venit și nu s-au pecetluit cu dumnezeiescul mir. Iar al treilea cei chemați avem pe cei ce au căzut în păcate sau într-alt oarecare păcat mare, pe care nu se cade a-i împărtăși cu dumnezeieștile taine, ci pot să asculte numai dumnezeieștile cuvinte. Aceasta s-a făcut mai pe urmă cu iubirea de oameni a părinților. Că mai înainte precum zic canoanele se scoteau afară și aceștia” -S.Tes. p. 261.

                                    Cum să se mai ceară pocăință de la cei sinuciși? Cum să se împărtășească cu Hristos cei ce nu au vrut la moarte, deci definitiv nu vor, părtășia cu Domnul?

88 Arhim. Sofronie SAHAROV, Cuviosul Siluan Athonitul, Traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 118-l20.

77 77.png

1214. -“Apoi se aduc lui Dumnezeu și miride, una întru cinstea Maicii Domnului iar celelalte pentru sfinți și altele pentru credincioșii cei vii și cei adormiți. Deci este întrebarea: ce putere au miridele? Și care se schimbă în Trupul Stăpânului? Și la ce folosesc acelora pentru care se aduc? Deși este cuvântul de la părinți care a ajuns și pînă la noi: cum că miridele care se aduc, fac multă folosință, căci reprezintă fața acelora pentru care se aduc și este jertfa adusă lui Dumnezeu pentru dânșii precum zice preotul cînd ele se aduc “Primește Doamne jertfa aceasta…”. -S. Tes. VII, p. 268.

1215. -“Unele miride sînt aduse întru cinstea și slava sfinților înălțarea vredniciei și dumnezeieștii lumini, iar cele pentru credincioși, adică pentru cei adormiți, pentru iertarea păcatelor și întru unirea dumnezeiescului dar. Iar celor vii numai dacă își vor îndrepta viața cu pocăință le este spre izbăvirea de răutăți, spre iertarea păcatelor și întru nădejdea vieții de veci, pentru că și sfinților li se face înălțare prin sfânta liturghie și credincioșilor pentru că s-a zis că li se dă în dar dumnezeiasca milă” -S.Tes.VII, p. 268.

                                    Cum să li se ierte păcatele și să se unească cu dumnezeiescul dar cei sinuciși, care au adormit în necredință și respingerea voii Lui Dumnezeu, în Care Se află chiar El?

1216. -“Cu cît este de mare folosul miridelor cînd se aduc pentru cei vrednici, cu atît este mai păgubitor cînd se aduc pentru cei nevrednici încît e cu neputință oamenilor a avea deplină vrednicie. Căci mirida care se aduce pentru cineva punându-se aproape de dumnezeiescul agneț, cînd se slujește acela îndată se face trupul lui Hristos, dar și dânsa se împărtășește sfințirii… Iar punîndu-se în potir se unește cu sfintele. Drept aceea și sufetul aceluia pentru care s-a adus îi dă dar, deci se face împărtășire gânditoare și dacă este pentru cei ce petrec în cucernicie sau pentru cei ce au făcut păcate și s-au pocăit precum am zis, omul primește cu sufetul nevăzut împărtășirea Duhului Sfânt. De multe ori credinciosul află și folosul cel trupesc precum am înțeles. Iar dacă este cineva care lucrează păcatul și de la dânsul nu se depărtează nicidecum, fiind nevrednic de cuminecătură, jertfa cea pentru dânsul i se va întoarce întru osândă” -s. Tes. VII, p. 268.

                                    Să nu scoatem așadar, pentru sinuciși, miride ca să nu li se întoarcă spre osândă, căci lucrează în veșnicie păcatul despărțirii cu voia lor de voia Lui Dumnezeu, nepocăindu-se în veac. Neștiință sau răutate are cel ce scoate miride pentru cei sinuciși, făcându-le cel mai mare rău și arătând că nu are deloc iubire adevărată, chiar dacă o face odată pe an, de Rusalii. Ba este chiar mai rău, că știind vătămarea, pentru care se și ferește să-i pomenească în restul anului, o face înadins de Rusalii. Dacă nu este păcat de ce n-o face tot timpul, iar de este păcat de ce îl face vreodată?

1217. -“Drept aceea trebuie a se gândi preotul, a nu lua prescura de la fiecare, nici să aducă miridă pentru unii ca aceștia, care lucrează păcatul fără rușine, ca nu cumva și el împreună cu dânșii să se osândească. Dintr-aceasta urmează și ispitele și scârbele căci pentru aceasta zice: “Mulți sînt între voi neputincioși și bolnavi și mulți mor” (I Cor. 11, 30). “Facă-se rugăciunea lui întru păcat… Pomenească-se fărădelegea părinților lui înaintea Domnului și păcatul maicii lui să nu se șteargă” (Ps. 108,13-14). -S. TES. VII, p. 269.

                                    Atenție, așadar, că cel ce aduce pomelnic cu cei sinuciși la preot, ca și preotul ce le scoate miride, se osândește și le face sinucigașilor răul cel mai mare, silindu-i la unire, când nu vor, ceea ce le sporește osânda. Este posibil ca ispitele și scârbele ce le-a avut Părintele Arsenie Boca și căderea în cea mai de pe urmă amăgire, să-i provină și de aici, dacă într-adevăr a scos miride pentru sinucigași de Rusalii.

1220. -“Iar liturghii să se facă numai după ce se va părăsi păcătosul de păcate și se va pocăi cu osârdie, căci mirida va fi întru osândă, cînd se va duce pentru cel ce face păcatul; precum și cel ce se cuminecă cu nevrednicie întru osândă lui și mănâncă și bea, precum zice Pavel, astfel va avea osândă și acela pentru care se aduce mirida fără de vrednicie, cînd nu se părăsește de păcate sau de face praznic lui Dumnezeu și sfinților Lui” .-s. Tes. IX, 72.

78 78.png

                                    Când se va spovedi și se va lăsa de păcatul său cel sinucis? De ce să-i dăm osândă aducând mirida fără de vrednicie? Chiar dacă facem praznic de Rusalii lui Dumnezeu.

1223. -“Preacurvind și care va face curvie pe față, de nu se va părăsi să nu se primească în Sfânta Biserică și nici să scoală preotul la sfânta proscomidie miridă pentru dânsul, că osândă este lui aceasta”. Molitfelnic. 89

                                    Dacă pentru cel ce curvește pe față (de pildă cel necununat cu soția sa) nu se poate scoate miridă, darămite pentru sinucigaș – preacurvarul mistic (cel ce a smintit toată lumea prin adulterul cu voia sa, urmând voia marelui meșter și preadesfrânat al deznădejdii, diavolul, împotriva nuntirii legiuite cu voia lui Dumnezeu – Mirele Făpturii)? Acesta este și unul din motivele pentru care Sfânta Biserică arată public că cel sinucis nu va avea parte de Împărăția Cerurilor, prin faptul că nu-l primește în locașurile sale, icoana Împărăției Cerurilor, ca toată lumea să afle cât de mult se păgubește dacă se sinucide. Nu este aceasta, oare cea mai mare iubire de oameni? A nu pomeni la Sfânta Liturghie și a nu îngropa pe cel sinucis este arătarea din dragoste față de întregul popor, ca toți să se teamă de consecințele acestui păcat și să fugă din răsputeri de el, pentru a se pocăi? În afară de asta Sfânta Biserică întotdeauna scoate miride pentru toți cei adormiți în buna credință și nădejdea învierii, care nu au parte de pomelnice. Dacă cel sinucis a fost înșelat și a făcut-o fără să vrea (sunt asemenea cazuri: pierderea minții sau posesia diavolească ce anihilează voia omului, deci făcându-l fără vină) și a adormit în buna credință și nădejdea învierii, el este oricum pomenit și în plus, având asupra sa ocara oamenilor și nepomenirea oficială a lui, i se mai iartă și o mare mulțime de păcate, având parte și de o altă fericire:

Mat 5:10 Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor.:11 Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea.:12 Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

                                    Cu această cunoaștere, grijă și dragoste Sfânta Biserică ne-a dăruit Sfintele ei Canoane în legătură cu

                                    cei ce se sinucid

SINUCIDEREA

1849. -Sinuciderea este curmarea vieții proprii. Animalele nu se pot sinucide, căci ele n-au un trup încredințat spre păstrarea unei rațiuni, adică un suflet conștient de misiunea față de trupul în care trăiește și de rostul său în această lume și în viața viitoare. Sinuciderea este cel mai mare păcat față de sine, căci prin ea omul își închide definitiv calea spre pocăință. Sinucigașul dă dovadă de necredință sau o credință bolnavă (Jud. 9 ,54-57; I Regi 31, 4-6; F. Ap. 1, 28); păcătuiește contra trupului său care este biserica Duhului Sfânt (I. Cor. 6,19; Matei 27, 5; Rom. 14, 8-l2), și deci nu mai are iertare nici în lumea aceasta, și nici în cea viitoare, de aceea, sinucigașului nu i se mai poate face nici un fel de slujbă, și nici nu se îngroapă în cimitir cu cei credincioși (V. Miridele).

1850. -“î. Dacă cineva fiind ieșit din minte, se sinucide, sau se aruncă în prăpastie se poate face liturghie pentru el sau nu? -R: Cu privire la sinucigași clericul trebuie să se lămurească dacă s-a sinucis fiind cu adevărat ieșit din minte (adică nu a avut intențiunea, sau întâmplarea l-a dus la moarte). Rudele celui sinucis, mint și spun că era ieșit din minți, ca să se obțină pomenirea lui la rugăciune și jertfa miridelor. Însa uneori sinucigașii fac aceasta din pricina persecuției oamenilor, sau necaz mare, și astfel, nu trebuie să se aducă jertfa (miridelor), căci își este sinucigaș. Deci, clericul trebuie să cerceteze cu băgare de seamă ca să nu cadă sub osândă” ( aruncării mărgăritarelor înaintea porcilor). (Matei, 7,7) Timotei 14.-

1851. -“Sinucigașul de bună voie nu trebuie să fie slujit sau pomenit la vreo slujbă, căci și-a dat sufletul satanei ca și Iuda Iscarioteanul. Cel ce s-a sinucis fiind bolnav și ieșit din minți, poate fi slujit. Sinucigașul care s-a omorât din împuținarea sufletului, adică din frica de oameni, sau de persecuții, sau de boală, care nu-i atinge mintea, acela nu poate fi pomenit”. -ILT, 250.

89 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999. Toate citatele de mai sus, care nu au avut trimitere, le-am luat din această Sfântă carte                                   

79 79.png

                                    Vedeți? În toate se cercetează voința și mintea omului nu ziua liturgică…

1852. -“Cine se va ucide singur de bună voie, acestuia să nu i se cânte, nici să i se facă pomenirea lui niciodată [ Deci… nici de Rusalii. – n.n. ] , iar de va cădea fără voia lui, și se va ucide, și va muri, acestuia să i se cânte și să i se facă pomeniri”. -PBG, 40; Trebnic p. 527.

1853. -” Orice om de voia lui de se va arunca pe sine dintr-un țărmure jos și va muri, sau într-o apă, sau dintr-o piatră sau se va junghia pe sine însuși, sau în orice fel de moarte, sau cu o funie se va spânzura; unul ca acela să nu se îngroape ca creștin, nici să-l prohodească, ci să-l lepede pe dânsul ca pe un spurcat. Iar de va fi făcut aceasta pentru Dumnezeu să nu se cruțe, fiindcă niște bunătăți ca acelea și fel de moarte n-a învățat Dumnezeu pe nimenea. Iar de-i va fi făcut lui altcineva aceasta, pe acela să-l cânte și să-l îngroape și pomeniri să-i facă ca și la tot creștinul”. PBG, 143.

                                    Dacă nici sinucigașul pentru Dumnezeu nu se pomenește, ca să nu aibă nimeni un astfel de pretext, ce putem spune de orice alt fel de sinucigași?

1854. – Unii sînt de părere, că s-ar putea face o slujbă sumară cu aprobarea episcopului, numai la mormînt, fără a fi dus în biserică, preotul fiind îmbrăcat numai cu epitrahilul, a celor sinucigași a căror moarte ar avea motive de îngăduință, cu condiția, ca preotul să nu facă necrologul, ci numai să vorbească de păcatul sinuciderii cu scop moral și pastoral (Sirah 30,17; Filip. 1, 21-30; II Regi 1,1-27). 90

                                    Nici după acest canon dezlegător nu se poate primi în Biserică, darămite să se scoată miridă, ci totul este spre pilda și învățarea oamenilor să facă voia lui Dumnezeu și să lase păcatul.

                                    Orice păcat, cât de mic, începe de la treapta întâi (a face fapta bună dar fără scopul de a o dărui lui Dumnezeu) și se sfârșește la treapta a douăsprezecea care este sinuciderea, cel mai grav păcat, fiindcă este cel mai de pe urmă și nu te mai poți pocăi de el:

Sfinții Părinți ne învață să ne luptăm cu păcatul cât este mic, în clipa zămislirii, iar nu când se face mare și se înrădăcinează prin patimă în inima noastră.

Care și câte sunt treptele păcatului?

90 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

80 80.png

Treptele păcatului sunt în număr de douăsprezece, după Sfântul Nicodim Aghioritul, și anume:

Prima treaptă, când face cineva fapta bună cu scop rău: pentru bani, pentru laudă, pentru cinste, adică amestecă binele cu răul.

A doua treaptă este împlinirea faptei bune pe jumătate, necompletă.

A treia treaptă este ispita, momeala, adică ispitirea ce vine de la diavol, de la lume și de la trup și-l ispitește pe om prin cele cinci simțuri, numite de Sfinții Părinți „ferestrele sufletului”.

A patra treaptă este unirea, adică amestecarea minții cu ispita.

A cincea treaptă a păcatului este lupta minții, adică a sufletului cu ispita.

Până aici nu este păcat zămislit. De aici însă începe a zămisli păcatul care aduce osândă asupra omului.

A șasea treaptă a păcatului este învoirea minții cu păcatul, adică îndulcirea minții de ispită, de poftă. Din clipa aceasta se zămislește păcatul în mintea și inima omului și-l face pe om vrednic de osândă, precum sune Sfântul Apostol Iacob: Pofta zămislind, naște păcatul, iar păcatul, săvârșindu-se, naște moarte (Iacob 1, 13-15)                                   

A șaptea treaptă a păcatului este păcatul făcut cu mintea prin imaginație. Că după ce omul se învoiește să facă păcatul, el se silește, din îndemnul diavolului, să întipărească acel păcat în mintea sa, ca și cum l-ar fi făcut cu lucrul. Prin imaginație păcatul crește și se înrădăcinează în inima omului.

A opta treaptă a păcatului este hotărârea voinței de a face păcatul și însăși săvârșirea lui cu fapta.

A noua treaptă este obiceiul păcatului, adică săvârșirea lui de mai multe ori.

A zecea treaptă a păcatului este patima, deprinderea, adică săvârșirea permanentă cu voia și fără voia omului.

A unsprezecea treaptă a păcatului este deznădejdea, când omul își pierde nădejdea iertării de pocăință, prin harul și mila lui Dumnezeu.

A douăsprezecea treaptă a păcatului este sinuciderea, adică uciderea omului deznădăjduit din cauza păcatelor sale cu voia sa liberă. Aceasta este cea mai grea treaptă a păcatului, de care să ne ferească Dumnezeu pe toți. Cel care se sinucide nu mai are iertare în veci, iar Biserica nu mai are voie să se roage pentru el (după Învățătură către duhovnic, în Carte foarte folositoare de suflet, București, 1928, pag. 15).

Sfinții Părinți ne învață să ne luptăm cu păcatul cât este mic, în clipa zămislirii, iar nu când se face mare și se înrădăcinează prin patimă în inima noastră. Să-l ucidem când este furnică, iar nu leu, căci altfel „furnico-leul” ne ucide el pe noi. La fel și psalmistul David, insuflat de Duhul Sfânt, zice: Fericit este cel ce va lua și va lovi pruncii tăi de piatră (Ps. 136, 9), adică fericit este acel creștin care își va zdrobi păcatele sale de piatra Hristos, cât sunt încă mici ca niște prunci, că de vor crește mari, ne vor robi în Babilonul patimilor și ne vor ucide ele pe noi.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 83-85) 91

                                    Așadar, nici din punct de vedere liturgic, nici din cel al înțelegerii realității sufletului, pocăinței și păcatului, Părintele Arsenie Boca nu poate fi vreun model Ortodox, fiind un ignorant, deci nu poate fi canonizat.

(C) DESPRE SFÂNTA CRUCE

                                    Părintele Arsenie Boca și ucenicii sfinției sale nu știau ce înseamnă semnul Sfintei Cruci, închinându-se făpturii în locul Făcătorului

Odată eram la Drăgănescu și, pe când mă rugam cu foc în fața icoanei Maicii Domnului [ ce interesant… ce părere bună avea despre sine ucenița… semăna cu dascălul ei – n.n. ] , în biserică au intrat un bărbat cu fiica lui. Amândoi tremurau tare. Bărbatul vine la mine, îmi spune că este profesor universitar și că îl caută pe Părintele Arsenie care face minuni [ motiv caracteristic. Oare a existat vreun om care să-

91 <http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/treptele-pacatului>, marți, 1 decembrie 2015.

81 81.png

l caute pe Părintele Arsenie Boca ca să-l învețe despre pocăință și lucrarea lăuntrică? De unul știm noi: Arhim. Paulin Leca. Dar pe acesta Părintele Arsenie Boca l-a alungat. Maestrului de la Drăgănescu îi plăceau numai oamenii care căutau minuni. Se simțea în largul lui – n.n. ] . În acel moment, intră în biserică Părintele și îl întreabă pe acela: „De ce o întrerupi de la rugăciune?”. Omul îi zice că este iehovist și începe apoi cu de-ale lui, că de ce să ne închinăm la icoane și altele. Părintele zice: „Dacă nu te închini, n-avem ce discuta” și apoi îmi spune să le arăt cum să se închine. Eu le explic cum trebuie să împreune cele trei degete, că acestea trei sunt Tatăl, Fiul și Sfântul Duh și că celelalte două strânse în palmă sunt Maica Domnului și Arhanghelii Mihail și Gavriil, în genunchi în fața Sfintei Treimi

                                    [ deci sfinția sa și ucenicii se închină Sfinților Arhangheli ca lui Dumnezeu. Explicația pentru cele două degete din palmă ca și cum ar închipui pe Adam și Eva în genunchi, este la fel de greșită, deși ei sunt mai mari ca Sfinții Arhangheli. Nu ne închinăm făpturii ca lui Dumnezeu, fiindcă aceasta este idolatrie, provenită de la dorința papei ca el să fie vicarul, să țină locul lui Hristos pe pământ, și prin el să ne mântuim. De aceea „binecuvântarea” în catolicism se face tot prin intermediul făpturilor, nu a lui Dumnezeu, nemijlocit. Este și acesta un indiciu indirect al formării sfinției sale în duh filopapal.

Mâna ca semn al binecuvântării

Când zugrăvești mâna binecuvântătoare, nu uni cele trei degete împreună, ci împreunează numai degetul cel gros (policar) cu degetul (inelar) care este lângă cel din mijloc, pentru că degetul (arătător) cel drept și îndoirea degetului (mare) mijlociu, însemnează numele lui Iisus, fiindcă degetul cel ce șade îl însemnează pe I, iar degetul cel îndoit, care este lângă el îl însemnează pe C (=S).

Iar degetul cel gros și degetul (inelar), care este lângă cel din mijloc, care se întâlnesc și se împreună unul cu altul, și îndoirea degetului mic, care este aproape, însemnează numele lui Hristos, pentru că alăturarea degetului gros, care se face împreună cu degetul (inelar), cel de lângă cel de lângă cel din mijloc,arată litera X (= H),iar degetul cel mic, care este aplecat, închipuie (litera) C (=S), prin care litere se arată numele XC, adică Hristos.

Și pentru aceasta Ziditorul a plăsmuit într-acest chip degetele palmei omenești, câte sunt de ajuns ca să arate numele acesta (în prescurtare) 73.

Note

73. Romano-catolicii au altă așezare a degetelor mâinii, ca semn al binecuvântării, precum și altă explicație: degetul gros îl simbolizează pe Tatăl atotputernic; arătătorul— instrumentul și organul voinței — pe Sfântul Duh, iar cel mijlociu pe Fiul, toate aceste degete, ținându-se în sus. Degetul inelar și cel mic, ținute aplecate în podul palmei, închipuie pe Adam și Eva.

(dar oare poate blagoslovi Adam și Eva precum Hristos? Și oare este despărțire în sânul Sfintei Treimi? În papism da, căci papa-omul a luat locul lui Hristos și prin filioque s-a despărțit Sfântul Duh de Sfânta Treime, dar aceasta doar în hulele lor, la noi să nu fie în veac! – n.n. ) 92

În realitate, cele două degete îndoite reprezintă cele două firi ale Domnului și Mântuitorului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos – n.n. ] .

Iehovistul sare ca ars și spune că nu se închină. Atunci, Părintele ridică mâinile în sus și zice: „Doamne, nu sunt răspunzător de sufletele acestea”. Imediat, cei doi au plecat împleticindu-se unul de altul, dar n-au putut ieși din biserică, ci s-au întors, s-au închinat și pe loc s-au făcut bine amândoi. (Ana Bichi, Sibiu) 93

                                    [ paralizați de Părintele Arsenie Boca au fost siliți să se închine. Dar Ortodoxia nu silește, ci convinge și încă drept, dogmatic. Au căzut bieții de ei din lac în puț. De la iehovism la arsenism. De aici cine să-i mai scape? Dacă nu erau vrăjiți de maestrul de la Drăgănescu, aveau șansa de a cerceta Sfânta Scriptură și să găsească Ortodoxia autentică. Dar așa, amăgiți și mulțumiți de ei că sunt Ortodocși, dar prinși de curentul păgân cu mască Ortodoxă, cum să-și mai dea seama că-și pierd sufletele? Acum s-au închinat tablourilor de la Drăgănescu, cu chipul Părintelui Arsenie Boca, făcând în acest fel idolatrie, închinându-se făpturii (asemănării pictorului) ca lui

92 DIONISIE din FURNA, Erminia Picturii Bizantine, Ed. Σοφία, București, 2000, pp. 22-27; 229-233.

93 O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca din 12 cărți, <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-l2-carti.pdf>, luni, 6 iulie 2015, p. 130.

82 82.png

Hristos (căci erau înșelați că acele tablouri L-ar reprezenta pe Dumnezeu). Cine le va spune vreodată că au căzut din erezia unei secte ce se crede creștină, în păgânism autentic ce se crede Ortodoxie? – n.n. ]

Cum se face semnul crucii

În general, în practica ortodoxă este folosită mâna dreaptă. Degetul mare, indexul și degetul mijlociu sunt împreunate într-un singur punct, în timp ce inelarul și degetul mic sunt ținute în palmă. Cele trei degete astfel împreunate se pun pe frunte, apoi coboară spre piept; de acolo, mâna merge către umărul drept, iar apoi ea merge orizontal către umărul stâng. În timp ce se face semnul crucii, se rostește “în numele Tatălui” (când mâna e pe frunte), “și al Fiului” (când mâna coboară la buric), “și al Sfântului Duh.” (când mâna se duce de la un umăr la celălalt). Cele trei degete împreunate simbolizează Sfânta Treime, cele trei Persoane împărtășind aceeași Esență (natură). Celelalte două degete, strânse unul lângă celălalt și ambele în podul palmei reprezintă dubla natură, umană și divină, reunite în persoana Domnului nostru Iisus Hristos. 94

Col 2:18 Nimeni să nu vă smulgă biruința printr-o prefăcută smerenie și printr-o fățarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut, și îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească, :19 În loc să se țină strâns de capul de la care trupul tot, – prin încheieturi și legături, îndestulându-se și întocmindu-se, sporește în creșterea lui Dumnezeu.

                                    Iată ce ne învață despre această rătăcire a Părintelui Arsenie Boca chiar Preasfântul Duh prin Sfântul Sinod de la Laodiceea, ridicat la valoare ecumenică de Sfântul Sinod al 6-lea ecumenic în canonul său al 2-lea:

CANONUL 35 al Sfântului Sinod de la Laodiceea:

Nu se cuvine creștinii a lăsa biserica lui Dumnezeu, și a se duce, și îngeri a numi, și adunări a face. Care acestea s-au oprit. Deci de se va afla cineva zăbovindu-se în idolatria aceasta ascunsă, fie anatema. Căci au lăsat pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu, și au venit la idolatrie.

TÂLCUIRE

Sfântul Epifanie în Panarii, zice, că a fost un eres vechi al celor ce se numeau îngerești285 care învăța, că nu trebuie a chema creștinii pe Hristos spre ajutor, ori spre a se proaduce lui Dumnezeu și Tatălui printr-însul. Fiindcă acesta este mai presus de vrednicia omenească, căci și Hristos este mai presus de om. Ci trebuie a chema pe Îngeri la aceasta. Iar aceasta a fost o ascunsă rătăcire a diavolului, ca din o fățărnicească evlavie ca aceasta, și smerire, să ajungă puțin câte puțin oamenii, întru a chema pe Îngeri ca pe dumnezei, și prin urmare să slujească zidirii mai mult decât celui ce o a zidit, care și a urmat la dânșii. Pentru aceasta canonul acesta, anatematisește pe creștinii cei ce lasă Biserica lui Dumnezeu, și de a chema Domnul nostru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, și Dumnezeu, și se adună în bisericile Îngerilor (că după Teodorit, erau încă și până în vremea sa, o biserică a Arhanghelului Mihail, în părțile acelea ale Laodiceei, pentru o pricină ca aceasta) și îi chemau pe ei ca pe dumnezei, și prin urmare cu chipul acesta ascuns, se fac idololatri și ctismatolatri (slujitori zidirii). Iar acestea le zice canonul, nu ca să ne oprească de a-i chema pe ei, ca pe niște mijlocitori, spre ajutorul nostru, ferească Domnul! Ci ca să oprească covârșirea chemării lor.

285 După Sfântul Epifanie, aceștia se numeau pe sineși îngerești, ori mândrindu-se că ar fi avut îngereasca viețuire, ori pentru că bârfeau, că lumea de Îngeri s-a zidit. Iar după dumnezeiescul Teodorit, pentru că ziceau ei că legea prin Îngeri s-a dat. Pentru aceea îi cinsteau, și le slujeau. Iar pricina pentru care sinodul acesta a așezat canonul acesta, precum zice însuși Teodorit, a fost aceasta, pentru că eresul acesta a rămas la mulți ani în Frighia, și în Pisidia, a cărora mitropolie (capitală) era Laodiceea, întru care și sinodul acesta s-a făcut. Care sinod i-a oprit să nu se roage Îngerilor, adică să nu cheme pe ei ca pe Dumnezeu, cu credință slujitorească. Iar Origen zice, că ei pentru aceasta chemau pe Îngeri ca pe dumnezei, pentru că îi

94 <http://ro.orthodoxwiki.org/Semnul_crucii>, marți, 1 decembrie 2015.

83 83.png

găsea că se numesc în Sfânta Scriptură dumnezeiești și dumnezei. Pe acest eres pomenindu-l și dumnezeiescul Pavel în epistolia cea către Coloseni (2,18) zice: „Nimenea pe voi să vă amăgească, voind prin smerenie, și prin slujba Îngerilor cele ce nu le-au văzut umblând”; adică, nimeni să vă lipsească de plata credinței celei în Hristos. (că cinstind pe Îngeri, și de la ei așteptând plata credinței, care n-au biruit pe moarte, și pe diavolul, și pe păcat, și necerând milă și plata credinței de la Hristos, care prin Cruce a biruit pe moarte, și păcatul, și pe toate potrivnicele puteri, nedreptățeau pe Biruitorul.) Vrând, adică pentru smerenie și evlavie de a chema pe Hristos, să vă despartă de dreapta credință, și să vă aducă la credința Îngerilor, adică să slujiți Îngerilor ca dumnezeilor. [ … ]

CANONUL 2 al Sfântului Sinod al 6-lea Ecumenic

Au socotit însă sfântul sinodul acesta și aceasta, preabine și prea cu sârguință, ca și de acum înainte să rămâie adevărate, și întărite spre vindecarea sufletelor și tămăduirea patimilor, canoanele cele de Sfinții și fericiții Părinți cei mai-nainte de noi primite și întărite, dar încă și predanisite nouă în numele Sfinților și slăviților Apostoli 85 la număr. [ … ] [ … ] Pecetlui însă și pe celelalte toate sfințite canoane așezate de Sfinții și fericiții Părinții noștri. Adică ale celor 318 Sfinți Părinți adunați la Niceea, și a celor în Ancira, dar încă și a celor Neocesareea. Așișderea și ale celor în Gangra. Pe lângă acestea însă și a celor în Antiohia Siriei. Dar însă și ale celor în Laodiceea Frigiei. 95

(D) A BĂGAT ANIMALE HIPNOTIZATE ÎN BISERICĂ

Achim din Bărcut – care era atunci, înainte de 1948, o parohie greco-catolică – cu aprobarea părintelui paroh Mihai

                                    [ și aceasta vădește o mare rătăcire. Sfinții Apostoli îl numea pe căpetenia greco-catolicilor (sau orice cap ce slujește la minciuno-altarele ereticilor) preot mincinos al ereticilor, un minciunoiereu, popă mincinos, iar sfinția sa îl numește părinte paroh, vădindu-se fiu duhovnicesc al lui, iubitor de erezii, batjocoritor al Sfintei Cruci și al morții Domnului, vrednic de caterisire.

Nu ne mirăm de această afirmație. Ea vine de la un fiu duhovnicesc al Părintelui Arsenie Boca, care și el ținea cu dinții, cu degetele, cu sângele, cu sufletul și cu pensulele de aceeași erezie. Dacă pe preacuvioșia sa îl avea ca părinte, ce ne mai mirăm că a extins aceasta și la ceilalți popi mincinoși, de aceeași credință cu uniatul de la Prislop?

CANONUL 47

Episcopul, sau prezbiterul pe cel ce are Botez după adevăr, de-l va boteza din început, sau pe cel spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, să se caterisească. Ca unul ce-și bate joc de Crucea, și de moartea Domnului, și nu osebește pe ierei de către minciunoierei. [ Apostolic, can. 46, 68; Sinod 2 can. 7; Sinod 6, can. 95, 84; Calcedon, can. 1; Cartagina, can. 8, 35, 57; Vasilie, can. 1, 20, 47 ] 96

186. -“Episcopul sau prezbiterul, de va boteza din nou pe cel botezat cu adevărat (Efes. 4, 5; Evrei 6, 4-6) sau de nu va boteza pe cel spurcat (cu botezul fals) de către necinstitorii lui Dumnezeu (F. Ap. 19, l-6), să se caterisească ca unul ce-și bate joc de crucea și de moartea Domnului (Rom. 6, 3-5) și nu deosebește pe adevărații preoți, de preoții cei mincinoși ai ereticilor”. -Apost. 47. 97

Canonul 47 al Sfinților Apostoli zice:

Oricare Episcop sau Preot va boteza a doua oară pre cela ce are botez adevărat, sau nu va boteza pre cel botezat de eretici, care nu botează în numele Sfintei Treimi, să se caterisească (să i se ia darul), ca unul ce-și bate joc de Crucea și de moartea Domnului, nefăcând deosebire între Preoți și popii mincinoși. 95

95 Sfântul Cuvios Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., p. 324, 180.

96 Sfântul Cuvios Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., p. 66.

97 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

95 Molitfelnic (Transliterare, diortosire, alcătuire după edițiile de la 1834 și 1896 de Monahul Teodosie NEGHINIȚĂ), <http://www.scribd.com/doc/56447225/Molitfelnic>, miercuri, 27 februarie 2013.

84 84.png

Mat 23:30 Și ziceți: De am fi fost noi în zilele părinților noștri, n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui proorocilor. 31 Astfel, dar, mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor ce au ucis pe prooroci. 32 Dar voi întreceți măsura părinților voștri!

n.n. ]

– l-a invitat pe Părintele să meargă la Bărcut, călătorie relatată mai înainte.

Dar iată ce s-a întâmplat, în timp ce mergeau prin pădurea de stejari, dintre Cincul Mare și Bărcut: când au intrat cu căruța prin pădure, pe deasupra căruței a apărut un stol de păsărele, care zburau și ele, pe sus, în direcția căruței, adică spre sat. Părintele Arsenie, când a văzut stolul de păsărele, în uimirea celor din căruță, a început să vorbească cu ele, ba le mai și fluiera frumos – se știe că Părintele avea o voce frumoasă și cânta la flaut și de aici ușurința cu care fluiera foarte plăcut. Așa au mers păsărelele în stol, pe deasupra căruței, prin pădure, până la ieșirea din pădure, spre sat, și Părintele văzând că se sfârșește pădurea s-a adresat și le-a zis:

Acum, întoarceți-vă în pădure, unde vă puteți ascunde în ramuri, că se termină pădurea și nu aveți unde să vă ascundeți. Stolul de păsărele a făcut în zbor ocolul căruței de trei ori și s-au întors în pădure.

Acel Achim era un bărbat căsătorit, un om de ispravă și demn de toată încrederea că mărturisirea lui e adevărată.

Al doilea caz este întâmplarea pe carie am trăit-o eu și soția, presbitera Elena, când am fost, odată, să-l vedem pe Părintele Arsenie, la Drăgănescu.

Am ajuns cu bine de la Târgu Mureș; când am intrat în bisericuța în care Părintele picta am văzut în biserică un grup de 7-8 găini, albe, frumoase, care ciuguleau de pe jos resturi de pâine de la parastasele care tocmai se terminaseră. Era într-o zi de sâmbătă și credincioșii părintelui paroh Savian Bunescu veneau cu parastase la biserică și apoi, după slujbă, le împărțeau între ei, încât pe jos erau numai firimituri de la parastas.

Când am intrat și am văzut acest lucru am rămas puțin uimiți.

Părintele Arsenie, coborât de pe schelă, privea cu oarecare satisfacție cum găinile acelea, fără să facă vreo murdărie pe covoarele de pe jos din biserică, ciuguleau fărâmiturile căzute; când găinile au terminat, fără să ridice tonul, liniștit le-a zis:

– Acum ați terminat de ciugulit, ieșiți afară din biserică, că nu mai aveți ce ciuguli.

Atunci, spre uimirea și mai mare a noastră, acele găini, curat de albe, s-au așezat într-un șir indian [ sinonim cu hindus – n.n. ] cu cea mai mare dintre ele în frunte și așa, legănându-se, fără să se împingă sau alerge una înaintea celeilalte au ieșit liniștite din biserică.

Apoi, privindu-ne pe noi, uimiți de cele ce văzuserăm, ne-a zis:

Ce vă mirați atâta? Oare nu este mai bine ca ele să adune firimiturile căzute de la parastase pe jos, în loc să le luați voi pe tălpile picioarelor și să le duceți pe cine știe unde?

– Da, Părinte! Dar „tulai”, Părintele nostru drag și scump! Cum au ascultat de Sfinția voastră și au ieșit așa de frumos și liniștite, fără zgomot, fără să fi murdărit covoarele, afară! a răspuns presbitera Elena. Că și noi avem găini la Târgu Mureș și am mult de lucru cu ele, că dau năvală din curte la bucătărie și fac murdărie și deși le alung și le zburătăcesc, iarăși vin înapoi, la ușa bucătăriei!

Părintele, zâmbind la noi, n-a mai spus nimica, dar ne-a dat o lecție de puterea de influență a Sfinției sale și asupra păsărilor, devenite atât de ascultătoare de glasul său [ iată ce fel de lecții dădea magul de la Drăgănescu. După rădăcină și roadele. Nu de ascultare de Sfânta Predanie, nu de smerenie și lucrare în ascuns, ci de puterea de hipnoză a sfinției sale și asupra păsărilor, asemănătoare cu hindușii care fluieră la cobre, vrăjindu-le. Cum ar putea să facă aceasta prin Sfântul Duh? Căci Sfântul Duh a dat și Sfintele Canoane de mai jos, și nu se

85 85.png

contrazice, doar pentru a arăta pe cineva mai cu moț (cum o fac ucenici centrați pe Arsenie, în loc de Hristos) – n.n. ] . 99

156. -“Nimeni să nu bage în Biserică (pridvor, etc.) vreun fel de animal, afară de împrejurarea că cineva ar fi în călătorie și ar fi lovit de vreo primejdie neașteptată și negăsind adăpost la vreo casă, s-ar adăposti la Biserică. În caz de vreo mare grindină, dacă animalul n-ar fi adăpostit ar muri și astfel, omul n-ar mai putea urma călătoria, ajungînd în primejdie de moarte. Am învățat că sîmbăta pentru om s-a făcut (Marcu 2, 27), deoarece noi prețuim atît de mult mîntuirea și folosul omului. Iar, dacă cineva ar face aceasta, fără de sila primejdiei după cum am zis, băgînd animal în Biserică, dacă va fi cleric să se caterisească, iar mireanul să se afurisească” VI ec. 88.

2050. -“Cei ce se duc la vrăjitori, sau la așa numiții șutași precum și la alții asemenea, spre a învăța de la ei ceea ce ar voi să li se descopere, să cadă sub canonul opririi de șase ani, potrivit cu cele hotărâte de părinți în privințele lor. Sub aceeași pedeapsă trebuie să cadă însă, cei ce poartă urși sau alte animale ca să joace, înșelînd pe cei mai neștiutori și prezicînd norocul, soarta sau spița neamului, și multe vorbe ca acestea, cum flecăresc cei rătăciți, precum și cei ce spun că alungă norii, vrăjitorii, prezicătorii și fermecătorii. Însă dacă vor rămîne în aceasta și nu se vor schimba sau feri de asemenea îndeletniciri minatoare și păgînești, hotărîm să se îndepărteze cu totul de la biserică precum poruncesc sfintele canoane”.-“Căci, ce părtășie are lumina cu întunericul”- cum spune apostolul sau ce potrivire este între biserica lui Dumnezeu și idoli, sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul, sau ce înțelegere poale fi între Hristos și Veliar”. – ( I. Cor. 6,15, l6),VIec.61                                    100

Cel mai probabil, prezuma specialistii, hipnoza in cazul animalelor reprezinta un atavism, o stare catatonica indusa sau autoindusa prin care animalul sa se fereasca de posibilii atacatori. Si totusi, teoria este una pur speculativa. Misterele hipnozei animale raman iar scenele in care pasari sau chiar crocodili uriasi intra in transa pot fi de-a dreptul infricoasatoare… 101

Așadar, se învață despre Krishna că a întreținut relații sexuale cu 16.000 de femei și a dobândit 180.000 de fii. În fotografia alăturată este înfățișat făcând curte fiicelor de păstori dintr-un sat. Cu fluierul său dulce le vrăjea pe femeile care, lăsându-și în urmă familiile și rușinea, alergau să-l întâlnească. Vrând să le mulțumească pe toate, Krishna le-a hipnotizat în grup, făcând-o pe fiecare dintre ele să creadă că dansează împreună cu el. Krishna a dansat însă numai cu o favorită a sa, pe nume Rada, care era căsătorită. Când gelosul ei soț s-a apropiat cu intenția de a-i prinde în flagrant, Krishna a luat forma zeiței Kali și astfel bărbatul, în loc să asiste la o scenă de adulter, a văzut-o pur și simplu pe soția lui rugându-se zeiței Kali!

Deci zeul, în timp ce îi învață pe oameni ascetismul, yoga, devotamentul fată de el, fată de virtute, în viața personală se dovedește obsedat sexual, iubitor de plăcere, adulter, viclean, ipocrit, mincinos, gata oricând să însele, să destrame familii și să calce în picioare cinstea soților. Acestea sunt relatările „istoriei sfinte”. 102

O cunoscuta legenda spune ca, in 1284, orasul german Hamelin fusese napadit de soareci. In plina disperare a locuitorilor sai, aici ajunge, intr-o zi, un om imbracat cu o manta multicolora; el le propune sa-i scape de soareci, in schimbul unei sume de bani. Asa ca scoate un fluier și, pe masura ce canta, soarecii vrajiti ies din case aliniindu-se pana la o apa in care se ineaca. Misiunea fiind indeplinita, omul isi cere plata dar, scapati de soareci, locuitorii il refuza. Un pic mai tarziu, pe 26 iunie, imbracat in costum de vanator, omul se-ntoarce și-ncepe sa cante iarasi pe strazi. De data aceasta, copiii, 130 la numar, il urmeaza vrajiti, pana pe muntele Koppelberg, unde dispar, cu totii, pentru totdeauna…

Mi s-a intamplat sa aud de doua ori intr-o singura zi, la Sighisoara, aceasta poveste dramatica, dar, careia, localnicii i-au adaptat un final fericit: Da!, spun ei, acei copii au

99 Pr. Nicolae STREZA, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. “Credinţa strămoşească”, 2009, pp. 378-380.

100 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

101 <http://www.descopera.ro/dnews/5281273-hipnoza-animala-un-mister-inca-nedezlegat-video>, joi, 25 iunie 2015.

102 Dyonysios FARASIOTIS, Marii inițiați…, p. 218.

86 86.png

disparut, într-adevar, la Hamelin, dar numai ca s-apară, mai tarziu… la Sighisoara, unde-au zidit cetatea de pe deal. 103

Cînd a intrat diavolul la Aglaid în chipul Iustinei, Aglaid a sărit de nespusă bucurie și alergînd la ea, a cuprins-o și o săruta, zicînd: “Bine ai venit la mine, prea frumoasă Iustina”. Și cum a zis tînărul cuvîntul Iustina, îndată diavolul s-a stins, neputînd nici numele Iustinei să-l rabde, iar tînărul s-a înspăimîntat foarte tare și, alergînd la Ciprian, i-a spus lui cele ce s-au întîmplat. Ciprian, cu ajutorul vrăjilor sale, a pus pe dînsul chip de pasăre și făcîndu-l ca să zboare prin văzduh, l-a trimis la casa Iustinei, ca prin fereastră să intre în camera ei. Iar el, fiind purtat de diavol, zbura prin văzduh deasupra camerei Iustinei și voia să se așeze pe casă. S-a întîmplat atunci ca Iustina să privească pe fereastră și văzînd-o diavolul pe ea, l-a lăsat pe Aglaid și a fugit. Și a pierit de la Aglaid și acea nălucire, în care se arăta ca o pasăre și puțin a lipsit de a nu muri căzînd jos, căci cu mîinile s-a apucat de vîrful casei și, ținîndu-se, a rămas spînzurat. De nu ar fi fost coborît de acolo prin rugăciunea Sfintei Iustina, ar fi căzut ticălosul și ar fi murit. Și așa, nereușind nimic, s-a întors tînărul la Ciprian, povestindu-i lui primejdia sa, iar Ciprian s-a necăjit foarte tare, văzîndu-se înfrînt și s-a hotărît ca singur să se ducă la Iustina, nădăjduind în vrăjitoriile sale. Mai întîi s-a prefăcut în femeie, apoi în pasăre; și încă nu se apropia de ușile casei ei, iar nălucirea și înșelătoarea asemănare cu cea de femeie și cu cea de pasăre au pierit de la dînsul și s-a întors rușinat. 104

                                    Haideți să vedem acum și alte arătări și minuni diavolești, făcute de dragul ecumenismului de tentă monofizită (la copți), foarte asemănătoare cu cele propagate la Prislop:

Zeitoun, Cairo

Din multe puncte de vedere, aparițiile de deasupra Bisericii Copte a Sfintei Maria din Zeitoun, Cairo, au fost cele mai interesante și mai credibile. Ele priveau nu Biserica Romei, ci Biserica Coptă [ monofizită, dată anatema la Sinodul al patrulea ecumenic – n.n. ] , iar episcopii copți, inclusiv reprezentanții patriarhului copt, se aflau printre milioane de creștini, musulmani, evrei și necredincioși [ ecumenismul în floare și roade – n.n. ] , care de multe ori au fost martorii aparițiilor în decurs de 3 ani, între 1968-1971. Biserica Coptă a recunoscut aceste apariții ca fiind apariții adevărate ale binecuvântatei Fecioare Maria, ca și Biserica Catolică Coptă, Biserica Greco-Catolică și conducătorul din acea vreme al Bisericii Evanghelice și purtătorul de cuvânt al tuturor Bisericilor Protestante din Egipt. Chiar directorul Departamentului de informare generală și reclamații al guvernului egiptean a înaintat un raport superiorului său, afirmând că era ,,un fapt incontestabil că binecuvântata Fecioară Maria s-a arătat deasupra Bisericii Copte din Zeitoun …” [ toți ereticii lipsiți, sărmanii, de discernământul Ortodox, uniți în a confirma arătările diavolești, ca să fie susținut cu putere ecumenismul – n.n. ] . Vedenia păstra o tăcere desăvârșită [ ca să convingă pe toți și să nu fie respinsă de nimeni, dacă se poate nici de Ortodocșii fără discernământ, care s-ar fi alertat auzind, totuși, vreo erezie. Totuși, cu mila lui Dumnezeu, după cum ați observat, nici un ierarh Ortodox, nici măcar din cei cu opinii ecumeniste, oficial cel puțin, nu s-a lăsat amăgit. Iar dacă diavolul mascat în „Maica Domnului” ar fi spus ceva care ținea cu vreo parte, cealaltă parte l-ar fi respins și nu ar mai fi putut însămânța tocmai mesajul ecumenist care cuprinde în sine susținerea ideii că toate ereziile și hulele sunt dreaptă credință și dreaptă slăvire, deci Dumnezeu nu mai este Adevărul ci Relativul. De aceea este numit în mod corect ecumenismul ca fiind „panerezia tuturor timpurilor”, deci erezia mai rea decât toate, fiindcă le are în sine pe toate – n.n. ] . Nu existau nici un fel de amenințări cu pedeapsa, insistențe cu privire la dogmele și practicile latine, avertismente apocaliptice și transe [ ca să-i momească confortabil pe toți și să-i înghită pe nebăgate în seamă. Dacă Maica Domnului s-ar fi arătat, nu ar fi repetat vedenia ca la un spectacol ce cheamă clienți pentru câștig, ci ar fi apărut o singură dată pentru a aduce folos duhovnicesc îndemnându-ne la pocăință și învățându-ne taine Ortodoxe, nicidecum pentru a favoriza prin prezență și tăcere adunările nelegiuite monofizite (date anatema de la Sfântul Sinod al patrulea ecumenic) și ale celorlalți eretici (care se opun Sfintelor Canoane ale Sfintei Biserici), neținând cont de adevăr, ci unindu-se pentru relativizarea credinței și despărțirea de Hristos Adevărul. Dacă însuși Domnul nostru Iisus Hristos ne învață: Mat 18:17 Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va

103 <http://jurnalul.ro//legenda-urbana-a-sighisoarei-583546.html>, joi, 25 iunie 2015.

104 Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2 2005, 02.10.

87 87

asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș. 18 Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer. Maica Domnului nu o să apară pentru a-L contrazice prin tăcerea ei favorizantă adunărilor ecumeniste. Ea când apare zice așa:

Dar pentru că Sfântul Munte întotdeauna a fost – și este – în pericole sprijin și apărător Ortodoxiei, de aceea și latinii s-au grăbit să strice temeliile acestui sprijin al Ortodoxiei. Și cu grabă mare s-au dus și în Sfântul Munte silind monahii să se supună Papei de la Roma prin cuvinte cu momeli, cu bani, cu făgăduințe înșelându-i, cu amenințări, cu tiranie și silă și cu moarte mucenicească. Unii de frica chinurilor și a morții, cu tiranie primind bani, cu sila s-au lepădat de ortodoxia Părinților lor și a noastră. Iar cei mai mulți dintre dânșii au pecetluit cu însuși sângele lor mărturisirea. Și prin statornicia lor au mustrat pe Papa, furul de cele sfinte – numindu-se pe sine că e cap al Bisericii și locțiitorul lui Hristos pe pământ.

Dar din nefericire, vrednicele de plâns mânăstirile Marea Lavra și Xiropotamu au căzut atunci și s-au abătut de la învățăturile Sf. Părinți ai noștri și au primit pe apuseni de frică, cu cinste și cu supunere de rob. Se făceau acestea după porunca Împăratului pe voia latinilor, ca să se plece monahii din Sf. Munte la dogmele cele spurcate ale Romei.

Însă Dumnezeu, ca să se întărească și ceilalți în credința Ortodoxă, a pedepsit mânăstirea Xiropotamu chiar în vremea când acei nenorociți monahi împreună cu cei din Apus săvârșeau spurcata lor liturghie, după adăugarea reformei latinești. Zidurile și turnurile mânăstirii Xiropotamu s-au prăbușit din temelie. Și în cădere zidurile au omorât mulți din latini și din călugării cari au căzut din credință.

Cei cari au venit din Italia nicidecum nu au vrut să dea atenție acestei pedepse cerești, și fiind turbați s-au dus prin tot Sfântul Munte. În apropiere de mânăstirea Zografu se nevoia un monah singur la liniște, care avea un obicei sfânt ca să citească Acatistul Maicii Domnului de mai multe ori în fiecare zi cântând în fața Sfintei Icoane a Maicii Domnului.

În una din zile, când pe buzele acestui bătrân răsuna neîncetat felicitarea Arhanghelului făcută Prea Sfintei Fecioare Maria, “Bucură-te”, deodată aude bătrânul din această Icoană cuvântul următor: “Bucură-te și tu, bătrânul lui Dumnezeu”. Bătrânul s-a speriat. “Nu te teme, l-a liniștit din Icoană glasul Maicii Domnului, ci du-te repede în mânăstire și vestește fraților și egumenului, că dușmanii mei și ai Fiului meu s-au apropiat. Și care e slab cu duhul și nu poate răbda, să se ascundă, până trece ispita. Iar cei care doresc moarte mucenicească să rămână în mânăstire. Dar du-te repede”. 105

n.n. ] .

Apariția se arăta pe cupolele bisericii vreme de aproape 2 ore și mai mult o dată, întot-deauna noaptea, dar nu în fiecare noapte și nu cu regularitate. Doamna apărea în lumină strălucitoare – atât de luminoasă încât trăsăturile ei nu puteau fi văzute cu claritate – care se revărsa deasupra bisericii. Ea era în mod invariabil precedată sau însoțită de ,,porumbei” luminoși, ,,creaturi ciudate, asemănătoare păsărilor, făcute din lumină, care nu fâlfâiau din aripile lor, ci planau. Apariția se mișca de pe o parte pe cealaltă a cupolelor, înclinându-se și salutând mulțimile nenumărate de oameni, estimate uneori la 250.000 de persoane. Câte-odată, ea îi binecuvânta sau întindea o ramură de măslin. Reprezentantul patriarhului a descris-o ca fiind ,,foarte tăcută, plină de slavă”. Din când în când, ea era văzută ținând în brațe Pruncul, sau ca parte din sfânta familie [ 8 ] . Toți se rugau în felul lor: musulmanii recitau din Coran pe covorașele lor de rugăciune, grecii spuneau rugăciuni, copții cântau imne. ,,Porumbeii” erau întotdeauna menționați de martorii oculari. Alte fenomene erau o ,,ploaie de diamante”, un nor roșu incandescent și nori de tămâie înălțându-se. Aveau loc vindecări spectaculoase și autentificate medical, deși, ca și la celelalte locuri sfinte, acestea erau puține în comparație cu mulțimea de oameni bolnavi.

105 Sfântul Ioan IACOB ROMÂNUL (HOZEVITUL), Din Ierihon catre Sion – Trecerea de la pamant la cer, s.n., Jerusalem, 1999, <http://www.misiune-ortodoxa.ro/download/detalii/sf.-ioan-iacob-romanul-hozevitul-din-ierihon-catre-sion.html>, sâmbătă, 17 august 2013, p. 425.

88 88a.png

Biserica coptă Sfânta Maria din Zeitoun, Cairo,

unde au avut loc aparițiile anti Maicii Domnului între anii 1968-1971 106

                                    Vedem că numărul celor rătăciți de monofizism („natura teandrică”) și ecumenism de la Zeitoun depășește numărul fanilor de la Prislop (chiar dacă fac parte din aceeași comunitate de idealuri și rătăciri), dar aceasta nu este un semn de sfințenie, ci de lucrare diavolească. Cum așa? Se confirmă iarăși Sfânta Evanghelie:

Mat 24:24 Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși.

Mat 22:14 Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.

Luc 12:32 Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăția.

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s