pag. 484- Smulgerea de pe cruce, mai rău ca în catolicism

A) SMULGEREA DE PE CRUCE, MAI RĂU CA ÎN CATOLICISM 484b.png

echivalentul a 3 piroane romano-catolice și anularea șarpelui de aramă

Numai la Drăgănescu, Hristos Cel Răstignit Se desprinde din cuie, ne îmbrățișează și ne cheamă la Sine: „Veniți la Mine, toți cei necăjiți și împovărați!” 506

În partea dreaptă, pe Crucea treflată de lemn, cu ornament în raze la intersecția brațelor sfintei Cruci, îl vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos răstignit, într-un mod cu totul unic, aparte și genial [ din păcate nu după Sfânta Tradiție. Numai un geniu al răului, poate dori aceasta, și să reușească a face pe oameni să se închine lui, crezând că se închină lui Hristos – n.n. ]                                     Domnul Iisus Hristos [ în realitate, după cum vedem în tablou, Părintele Arsenie Boca – n.n. ] privește senin, aproape zâmbind [ vă dați seama ce gravă abatere? Mântuitorul, pentru a ne vindeca toate suferințele, nu a lăsat firea Sa omenească să nu primească nici o mângâiere. Și de unde atunci zâmbetele? Era ceva de glumă dragostea jertfelnică pentru noi. Nu ci plină de toată seriozitatea. Mântuitorul nu a râs niciodată, doar a plâns pentru noi – n.n. ] , plin de iubire, iertare și dor [ după cum se vede din privirea pictată la Drăgănescu era un dor străin. Ați mai văzut vreo Sfântă Icoană a răstignirii, cu Domnul având ochii deschiși? Noi nu, doar la cele din catolicism, sau la cele deviate spre el. Ochii închiși arată

505 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

506 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 44.

485 485

intensitatea suferinței interiorizate spre vindecarea lăuntrică a firii, dar și suferința morții pentru noi. Părintele Arsenie Boca dorește însă ca hristosul sfinției sale, nu numai să semene cu el la chip, dar să și lucreze ca el, folosind privirea spre hipnoză, cu o expresie de fericire tâmpă, pământească – n.n. ] , având mâna dreaptă desprinsă din cuiul sfintei Crucii, într-un gest și act de chemare a tuturor oamenilor, prin dumnezeieștile cuvinte: „Veniți la Mine !…” [ desigur, această chemare nu este spre Hristos ci spre Părintele Arsenie Boca, deoarece pe cruce s-a pictat chiar pe sfinția sa – n.n. ] (Matei 11,28). La dreapta și la stânga sfintei Cruci, din două icoane sprijinite și legate de postamentul Crucii Domnului, privesc spre Mântuitorul Maica Domnului și sfântul apostol și evanghelist Ioan. [ … ]

Mai departe, îl lăsăm pe însuși Părintele Arsenie să ne tâlcuiască „Biserica și lumea” printr-un text inedit, descoperit recent între manuscrisele Sfinției Sale, de la Așezământul monahal de la Sinaia: [ … ]

Sfinți Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan Gură de aur, ar fi trebuit să vie Hristos a doua oară, așa de mult se înmulțiseră relele între creștini”. Acest mers negativ al libertății omenești a fost motivul ilustrării sabiei lui Cain cu textul: „Sabia pedepsește pe ucigași și confirmă pe sfinți”. E chiar legea ispășirii. „Cine ia pe alții robi, de robie are parte. Toți cei ce scot sabia de sabie vor pieri”. Așadar sabia e lăsată de Dumnezeu în continuare, dar Dumnezeu i-a schimbat rostul. De asemenea i-a schimbat și morții puterea. Moartea pentru creștini nu mai e o sperietoare și o groază, chiar de-i forțată [ dar nici o glumă ca pe crucea de la Drăgănescu – n.n. ] , ci-i o eliberare de păcat, a trupului păcatului. „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul și mai mult nu pot face nimic!” Moartea fizică în creștinism e eliberare și bucurie [ fals, e jertfă, care este libertatea fericirii, nu o bucurie lumească, cum este ea pictată pe crucea de la Drăgănescu, unde antihristosul pictat de Părintele Arsenie Boca stă pe cruce ca la o conferință de proastă calitate – n.n. ] . Moartea, Jertfa Domnului Hristos, a schimbat sensul morții. Cine moare din pricina Domnului Hristos, e fericit: a dobândit viața veșnică. Nu mai este frică de moarte, decât unde nu e credință și pocăință. Deci iată tangența Bisericii istorice cu Biserica biruitoare din cer, susținută de dumnezeirea întemeietorului ei, contra viforului răutății și morții. Această idee s-a arătat plastic prin legătura tangentă între sfințenia Bisericii, arătată prin raze și tonalitate deschisă, cu finalul superior al unei tâmple de biserică, de pe a cărei tâmplă Domnul Hristos răstignit, desprinde o mână din cuie și cheamă cu extremă tărie pe oameni: [ după cum vom vedea, nu prin desprinderea din cuie cheamă, ci prin neclintirea pe Sfânta Cruce – n.n. ] „Veniți la Mine!”

Sub acest final de tâmplă sunt notate cuvintele din „De unitate Ecclesiae” cap. IV, a sfântului Ciprian: „Extra Ecclesiaem nulla salus”. De asemenea și cuvintele din simbolul credinței, stabilit de primele sinoade ecumenice „Cred întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”. Scrie cu roșu, nu numai ca rost cromatic de înviorare locală, ci și ca semn al multor lupte cu vrăjmașii împotriva Bisericii. Ce-a făcut trufașul cardinal Humbert aruncând anatema lui pe altarul Sfintei Sofii la 1054, a rupt unitatea, a pătat sfințenia Bisericii cu un păcat al trufiei; iar Biserica „sa” a primit jumătate de mileniu mai târziu aceeași faptă a altui neamț trufaș: Reforma lui Luther, iar de atunci roiul neoprotestanților nu se mai termină și unitatea Bisericii nu se mai realizează decât la al VIII-lea sinod ecumenic – dacă va mai fi. Deci cine a ieșit din unitate, din sfințenie, din apostolicitate și sobornicitate ? [ vedeți cum leagă chiar sfinția sa, însuși, duhul tabloului religios pictat de el despre răstignire, cu ecumenismul și catolicismul? Dacă nu credeți aceasta, vă rugăm recitiți textul din capitolul Basilica San Pietro unde se vede cum este legat strâns de uniatism. – n.n. ]

Tot a reușit „Prințul veacului acestuia”, să mai țină pe Domnul Hristos în agonie, pe cruce, cu una din patimile sale, Biserica luptătoare. Dar cu atât mai puternică e chemarea Domnului Hristos către creștini: „Veniți la Mine” cu cât e mai dureroasă smulgerea din cuie a unei mâini (a Providenței pe tot intervalul până la sfârșitul lumii) răstignite [ unul din supliciile Sfintei Cruci este faptul că atunci când Mântuitorul își odihnea picioarele, trăgea de mâinile înfipte prin piroane în Sfânta Cruce. Astfel că smulgerea unei mâini de pe Ea, este o relaxare, nu o accentuare a durerii. Deci, Părintele Arsenie Boca habar nu avea nici

486 486.png

măcar cum a suferit Domnul Hristos pentru el. – n.n. ] . Cine a văzut o clipă chipul lui Iisus Hristos îndurerat [ pe crucea de la Drăgănescu chipul hristosului nu este îndurerat – n.n. ] , privind prin toți oamenii chemându-i, confirmă și mărturisește această chemare și privire. Aceeași chemare peste lume e și la răstignirea de pe boltă. Suferință a fost în Ghetsimani, în lacrimile și picăturile de sânge. Acestea erau pentru Sine [ Ca și cum ca și cum ar fi avut vreodată nevoie, pentru Sine de durere, ca să se curățe de păcat. Ce hulă, este ca și cum ar fi avut Mântuitorul păcat personal, deoarece păcat strămoșesc nu avea, fiind zămislit din Fecioară. La fiecare recitire a textelor Părintelui Arsenie Boca ne îngrozim mai mult de întunericul minții sfinției sale și de hulele vărsate de diavolil prin el. – n.n. ] ; dar când a spus apoi că pentru aceasta am venit”, adică pentru jertfă capitală [ adică, din punctul de vedere al Părintelui Arsenie Boca numai jertfa capitală este pentru noi, restul, le-a făcut în interes personal – n.n. ] , privirea durerii, ne are pe noi în vedere. 507

                                    Să vedem acum ce ne învață despre aceasta Sfinții Părinți:

Încă și în alt chip [ poți a înțelege ] : două erau cele care stăpâneau neamul omenesc, anume dulceața [ îndulcirea ] și întristarea – deci prin amândouă acestea trecând Domnul, S-a aflat nebiruit. Căci L-a bântuit pe El mai înainte, în munte, ispititorul, prin dulceață [ îndulcire ] (Matei 4, 1-11; Marcu 1,12-13; Luca 4,1-13), dar după ce L-a aflat neprins de aceasta, mai pe urmă a adăugit meșteșugirea cea mare, întristarea, ca măcar prin aceasta să-L biruiască pe El; și, pentru aceasta, le-a pornit pe toate asupra Lui: pe ucenici a se lepăda (Matei 26,35,56), pe ostași a-L batjocori (Matei 27,28-31), pe cei ce treceau pe aproape, a-L huli (Matei 27,39-40; Marcu 15, 29-32) și, în scurt [ a zice ] ] pe iudei a-L omorî – dar și așa L-a aflat pe El nebiruit, căci pe Cruce nu a putut ca prin întristare să-L plece pe Domnul să-i urască pe cei care-L răstigneau, ci neîncetat îi iubea și Se ruga pentru dânșii, zicând: „Părinte, nu le socoti lor păcatul acesta” 30 (Luca 23, 34). Vezi, cum a biruit [ Mântuitorul ] întru ceea ce se părea că este [ El ] biruit? Așadar, și înălțare și slavă a Lui I s-a făcut Crucea. 508

507 †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – “Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești “O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, pp. 173, 178

508 Sfântul Teofilact ARHIEPISCOPUL BULGARIEI, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Luca, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, pp. 101-102.

487 487.png

                                    Diferențe:

                                    – Forma Sfintei Cruci;

                                    – În Sfintele Icoane Mântuitorul este răstignit cu Sângele țâșnind din coastă în potirul Sfintei Liturghii, și din răni șiroind deasupra craniului strămoșului Adam ca să-l mântuiască pe el, cu tot neamul lui cel binecredincios, exact cum sunt descrise patimile de Sfinții Părinți. În tabloul cu tema „Veniți la Mine!” Părintelui Arsenie Boca hristosul mincinos cu chipul sfinției sale, este parțial răstignit, nu numai deasupra Ortodocșilor, ci și deasupra Bazilicii San Pietro, sugerând că și pe latini îi mântuiește, dar nu prin sânge ci prin zâmbet, relaxare și priviri. Din trupul său nu curge nici un pic de sânge, dovedind prin aceasta că este un duh mincinos, iar nu un om răstignit. Prin aceasta diavolul ce i-a proiectat vedenia Părintele Arsenie Boca, din ură față de noi a vrut să desființeze și Sfânta Împărtășanie, și Sfântul Botez, și nașterea Sfintei Biserici, și dovada morții mai presus de fire (care nu a afectat nici măcar căldura trupului Mântuitorului, cu atât mai puțin nu i-a coagulat sângele. Numai latinii hulesc descriind o moarte firească în Hristos, în care sângele și apa sunt de fapt coaguli și plasmă). Așadar, tabloul de la Drăgănescu vrea să ascundă în mintea privitorului necunoscător, pentru a-l păgubi, trei mari taine (arătate nouă de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan prin marea minune a curgerii sângelui și apei), contrazicând astfel Sfânta Evanghelie:

Ioan 19:34 Ci unul din ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată a ieșit sânge și apă. 35 Și cel ce a văzut a mărturisit și mărturia lui e adevărată; și acela știe că spune adevărul, ca și voi să credeți.

Fap 2:23 Pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit și după știința cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați luat și, pironindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-ați omorât, 24 Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morții, întrucât nu era cu putință ca El să fie ținut de ea. 25 Căci David zice despre El: „Totdeauna am văzut pe Domnul înaintea mea, căci El este de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin. 26 De aceea s-a bucurat inima mea și s-a veselit limba mea; chiar și trupul meu se va odihni întru nădejde. 27 Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune. 28 Făcutu-mi-ai cunoscute căile vieții; cu înfățișarea Ta mă vei umple de bucurie”. 29 Bărbați frați, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre strămoșul David, că a murit și s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta. 30 Deci el, fiind prooroc și știind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să așeze pe tronu-i din rodul coapselor lui, 31 Mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui și nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea.

Dacă vom lua seama bine, vom vedea că în cântările Prohodului, la starea a II-a se pomenește despre pelican și anume iată cum zice:

Ca un pelican, împungându-Te acum, Cuvinte, Înviezi pe fiii Tăi, revărsându-le dintru coasta Ta, izvor mântuitor!”

Cuvintele Prohodului aseamănă jertfa cea de pe cruce a Domnului cu jertfa pelicanului, care își varsă sângele pentru viața puilor săi.

Căci după cum șarpele cel firesc otrăvește puișorii pelicanului, tot astfel și vicleanul diavol intrând oarecând în șarpe, a otrăvit pe strămoșii noștri în rai, prin sfatul lui cel pierzător. Cu nimic nu s-au putut izbăvi strămoșii noștri din osânda cea veșnică, decât numai prin sângele cel scump al Domnului. Toți cei născuți din Adam, aveau în

488 488

firea lor otrava păcatului strămoșesc și pentru aceasta erau osândiți la moarte veșnică (ca și puii pelicanului din istorie).

Domnul nostru Iisus Hristos primește de bună voie (ca și pelicanul) să-i străpungă Sfânta Lui coastă cu sulița, pentru izbăvirea zidirii Sale. Din Sfânta Lui coastă s-au deschis două izvoare de mântuire: sângele și apa. Aceste izvoare mântuitoare alcătuiesc temelia Sfintei noastre Biserici, căci după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, sfânta noastră Biserică este plămădită din Coasta Domnului.

Și anume, apa care a ieșit din coasta Domnului închipuie Taina Sfântului Botez, iar sângele închipuie Taina Sfintei Împărtășiri. Fără aceste două Taine nimeni nu se poate mântui, căci ele sunt cheile mântuirii.

După cum odinioară în rai, când dormea strămoșul Adam, a luat ființă Eva (maica noastră de obște după trup) tot astfel pe Stânca Golgotei, în vremea când Domnul era adormit cu somnul morții, a luat ființă Sfânta Biserică, care este maica noastră duhovnicească.  509

Dar când au venit la Iisus și L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostași, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins sulița și L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă și îndată a ieșit sânge și apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicație: sânge din pricina împărtășirii cu dumnezeieștile sfințenii, iar apă din pricina botezului. Aceasta a văzut-o Ioan și a mărturisit-o, și adevărată este mărturia lui. El a fost de față la toate și le-a văzut și ceea ce a văzut a scris. Căci dacă ar fi mințit, n-ar fi scris și cele care par că sunt spre necinstirea învățătorului. Se spune că Ioan fiind de față atunci a strâns din coasta curgătoare de viață într-un vas preasfântul și dumnezeiescul Sânge

[ … ]

Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră. Scuiparea și purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră. Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească, în locul hainelor de piele. Piroanele, desăvârșita nemișcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. Sulița arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana botezului. Sângele și trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roșii, vechea patrie. Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, se afla căpățâna lui Adam.

Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numește locul Căpățânii este aceasta: pe vremea potopului, căpățâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ și colinda de colo-colo despuiată de carne și stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau. Solomon, din respect pentru strămoș, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre. De asta a și fost numit de atunci locul acela: «pardosit cu pietre». Unii sfinți aleși spun, pe temeiul predaniei, că și Adam a fost îngropat acolo de un înger. Așadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a așezat vulturul Hristos, veșnicul împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn. 510

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și 1-a dat în mâinile Tatălui.

Tot Tatălui I-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut, o dată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din păcatul strămoșesc? Dar nici dușmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpărați, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele Lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-L ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul.

509 <https://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/partea2_cuprins/p2_049_izvorul_vietii/>, sâmbătă, 2 ianuarie 2016.

510 <http://www.doxologia.ro/viata-sfant/sinaxar-sfanta-marea-zi-vineri>, sâmbătă, 2 ianuarie 2016.

489 489.png

A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. într-un chip mai presus de fire Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelor. 511

Prin aceasta se vede cum pictura rătăcită a Părintelui Arsenie Boca nu are de a face cu Ortodoxia, decât ca să o contrazică și să o astupe. El nu a citit sau nu a înțeles nici măcar sinaxarele Triodului, atât de la îndemână tuturor. S-a condus numai după vedenii și propriile păreri, care contrazicând Sfânta Tradiție nu puteau fi de la Sfântul Duh (Care nu este schimbător, contrazicându-Se pe Sine), ci de la dracii care în taină îl surpau, abătându-l de la Hristos, Singurul ce l-ar fi putut scăpa de ei. Dar în același timp ne întindeau și nouă, celor de acum, curse cu răbdare, ca (dacă vom crede în minunile rătăcite ale sfinției sale) să ne abatem de la înțelepciunea cea de Sus și revărsată prin smerenia lui Hristos spre noi (ajunsă până la noi prin laptele cel înțelegător al Sfintei Biserici care ni-l dă ca prin niște sâni prin Sfinții Părinți și Sfintele Ei Icoane canonice).

– Poate cea mai gravă diferență este că privind pe Hristos Răstignit în Sfintele Icoane, noi Îl vedem pe Împăratul Slavei, golit de Sine până la ultima coborâre a Trupului. Îl vedem cum se jertfește cu toată adâncimea Lui, pentru noi, și cum gustă drojdia ultimă a paharului suferințelor lăuntrice. Dimpotrivă, hristosul pictat de Arsenie Boca este un om relaxat, nu numai cu tot confortul comunist al celui ce vine de la un film, ci mai mult, ca și cum ar fi venit de la sala de gimnastică și SPA, chemând pe oameni la petrecere, făcând reclamă masajelor plăcute la care a fost supus. Vă rugăm să priviți ce trup grosolan, atletic și bine hrănit i-a pictat personajului său, Părintele Arsenie Boca și ce privire sigură de sine are, indiferentă și persuasivă în interes personal. Și prin toate acestea este atât de diferit de Trupul lui Hristos cel ascetic, postitor și subțiat de suferințe, adâncit prin închiderea ochilor în durerea Lui uimitoare (ce depășește firea și imposibil de cunoscut pentru noi), gustând din dragostea Sa neînțeleasă moartea, pentru a ne-o face slugă. Practic tabloul Părintelui Arsenie Boca nu este numai antihristic (fiindcă îl înlocuiește pe Hristos cu sinele obișnuit în confort), ci și eretic prin contrazicerea, ba chiar anularea întregi iconomii și goliri de Sine a lui Hristos. El atentează prin expresia sa la mărturisirea smereniei lui Hristos și a mântuirii prin suferință a făpturii.

Pentru a înțelege gravitatea unui astfel de tablou hulitor, este necesar studiul Sfinților Părinți:

Ia aminte, iubitule, la starea lui Iisus când era pe Cruce. Pătrunde până în adâncul inimii Lui și aruncă privirea și asupra prea sfântului Său suflet, și-L vei vedea luptându-Se după fire între două suferințe potrivnice, amândouă foarte mari și anume bucuria și întristarea, trăgând de El ca doi călăi și sfâșiindu-L lăuntric nemăsurat mai mult decât suferința trupească cea din afară.

A pătimit de bucurie pentru două pricini:

a. Pentru că știa că patimile și moartea pe care le primea erau după plăcerile Părintelui ceresc și că ele aveau să aducă eliberarea de păcat, izbăvirea de diavoli și mântuirea multor suferințe; și

b. Pentru că avea o nespusă dragoste și dorință de a pătimi, care – în loc să se stingă în mijlocul atâtor dureri și poveri, ca și un cuptor a crescut mereu cu flăcări tot mai mari, pricinuind în inima lui Iisus o nepotolită sete de a suferi tot mai mult și de aceea a și zis: „Mi-e sete” ( Ioan 19,28). De aceea pentru a se arăta plăcut Părintelui ceresc ar fi stat pe Cruce nu trei ceasuri, ci până la sfârșitul lumii

                                    [ deci de unde ideea eretică că S-ar fi smuls de pe Cruce, nelăsând toate mădulare pironite pe Ea? Pictarea cu o mână smulsă este practic a împlini hulitor prin penel dorința diavolului, de a-L clinti pe Hristos din dragostea Lui răstignită. Ea exprimă în același timp și curiozitatea pe care a avut-o satana de a vedea dacă cu adevărat Hristos este Fiul lui Dumnezeu (și, în felul acesta,

511 <http://www.doxologia.ro/viata-sfant/sinaxar-sfanta-marea-zi-sambata>, sâmbătă, 2 ianuarie 2016.

490 490.png

de a împiedica Mântuirea neamului omenesc prin cruce), ispitind să afle aceasta prin gurile nerecunoscătorilor iudei Mat 27:39 Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-și capetele, 40 Și zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! 41 Asemenea și arhiereii, bătându-și joc de El, cu cărturarii și cu bătrânii, ziceau: 42 Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, și vom crede în El. 43 S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu. 44 În același chip Îl ocărau și tâlharii cei împreunărăstigniți cu El. – n.n. ] ,

fiind gata să sufere cu bucurie nu o moarte, ci mii de morți, dacă cei ce voiau să-L omoare n-ar fi păcătuit (145).

Această bucurie pe care o avea Iisus când a suferit, vrând s-o arate Solomon cel pașnic, a zis prin gura miresei care cânta: „Fiicele Sionului, veniți și vedeți pe Solomon cu cununa (de spini), cu care l-a încununat mama lui (Sinagoga) în ziua nunții lui și în ziua bucuriei inimii lui” (Cânt. Cânt. 3,11). Și cu cât această bucurie și dragoste a lui Iisus erau mai mari decât ura celor ce-L răstigneau, cu atât mai mari și mai grozave erau și suferințele născute din această dragoste pe care le-a simțit în sufletul și în inima sa                                   

                                    [ așadar bucuria nu îl făcea de loc să zâmbească, să privească sau să se relaxeze. Ea era ca un călău care îl făcea să sufere mai mult. De unde, așadar, zâmbetul indiferent al hristosului mincinos pictat de Părintele Arsenie Boca? – n.n. ]

De asemenea a pătimit sufletul Domnului o durere nemăsurată:

a. Pentru că orice lovitură și orice suferință primită în trupul Său nu era singură, ci amestecată cu mii de ocări, de batjocuri, cu mii de blasfemii și rușinări de la arhierei, de la dregători, de la ostași, de la călători și de la întreg poporul: „Și stătea poporul privind și-L batjocoreau și dregătorii cu ei zicând: pe alții i-a mântuit, mântuiască-Se acum și pe Sine. Îl batjocoreau și ostașii venind și dându-I oțet” (Luca 23,35). Și călătorii îl ocărau, clătinându-și capetele lor și zicând: „ Mar 15:29 Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-și capetele și zicând: Huo! Cel care dărâmi templul și în trei zile îl zidești.30 Mântuiește-Te pe Tine Însuți, coborându-Te de pe cruce! 31 De asemenea și arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască!”. Pentru că ticăloșii nu se mulțumeau să lovească numai trupul Domnului cu suferințe trupești, ci voiau să-I rănească și Prea Sfântul Său suflet cu ocări și batjocuri. De aceea avea dreptate Domn să se întristeze și să zică cu Proorocul: Psa 68:9 „Că pentru Tine am suferit ocară, acoperit-a batjocura obrazul meu.” după cum și Ieremia a zis despre Dânsul Plâ 3:30 „Să dea obrazul lui spre lovire și să se sature de ocară!”

b. Pentru că a primit moartea, care nu era lucru și făptură a lui Dumnezeu, nici urmare a legilor firii, nici din voia lui Dumnezeu, ci era potrivnică dumnezeieștii voiri, potrivnică și legilor firii: Înt 1:13 „Căci Dumnezeu n-a făcut moartea”.

c. A suferit Domnul cu sufletul pentru că știa că prin patimile și moartea Sa aducea o ispășire și un canon îndestulător pentru toți oamenii de la Adam și până la sfârșitul lumii, deoarece, după cum învață Sfinții Părinți, toate păcatele lumii față de suferințele lui sunt ca picătura de apă în noianul mării. Căci zice Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Hristos a plătit mai mult decât datoram noi; cu atât mai mult cu cât este marea față de mica picătură de apă”. Aceasta a spus-o răspicat și Pavel: „Rom 5:20 iar unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul;”. Și părerea multor teologi este că așa-i de bogată ispășirea pe care a adus-o Hristos cu patima Sa, încât este îndestulătoare să mântuiască și pe toți dracii, dacă ei ar vrea să se pocăiască. Și este așa, pentru că patimile și moartea suferite de Hristos au un preț așa de mare, încât dacă ar fi suferit numai o mică pătimire și bătaie, ar fi fost deajuns pentru toate păcatele tuturor oamenilor, deci cu cât mai mult cât a suferit atâtea și atâtea? Deci, știind Domnul bogata și nemăsurata ispășire pe care o făcea pentru toți oamenii, căci zice: „2Co 5:14 dacă unul a murit pentru toți, au murit deci toți.”, precum și faptul că puțini oameni aveau să se împărtășească de plata și de folosul acestei ispășiri și că aveau să creadă și să se mântuiască abia un om

491 491.png

dintr-un milion, iar toți ceilalți aveau să rămână în necredință nefolosindu-se de patima lui niciodată, ci mai degrabă aveau să-i hulească numele și să ocărască Crucea Lui, de aceea zic, Iisus S-a întristat fără măsură și a suferit până la moarte (146).

Las la o parte cât de mult a întristat dumnezeiasca sa inimă nerecunoștința ucenicilor, din care unul L-a trădat, altul L-a tăgăduit, iar ceilalți au fugit lăsându-L singur (Matei 27,56); apoi, îndeosebi nerecunoștința iudeilor, a poporului său ales și așa de iubit, căruia îi făcuse atît de multe binefaceri, pe care venise să-l mântuiască, iar el a ajuns până la atâta răutate încât să răstignească pe marele Său binefăcător, voind prin această nerecunoștință să-L nimicească și trupește și sufletește. Dacă Domnul, chiar înainte ca iudeii să-L răstignească văzând cetatea Ierusalimului, a plîns și a vărsat lacrimi de întristare pentru robia și distrugerea ce aveau s-o pătimească de la romani – după cum spune Sfântul Evanghelist Luca: „Luc 19:41 Și când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea” – cu cât mai mult s-a întristat și a plâns pentru ei, văzând că-L răstignesc tocmai pe El, care venise să-i mântuiască (147)

                                    [ deci, de unde ideea că a zâmbit tocmai pe Cruce? – n.n. ]

Dar dacă pieirea atâtor necredincioși și eretici a întristat inima lui Iisus, L-a mângâiat oare cel puțin mântuirea tuturor creștinilor Ortodocși? Vai! Nerecunoștința creștinilor a întristat și mai mult sufletul Domnului, pentru că știa câți dintre acești credincioși aveau să calce în picioare preascumpul Său sânge și patima Lui! Câți aveau să disprețuiască poruncile Lui! Pe câți avea să-i câștige diavolul! Și pe câți avea să-i înghită iadul, încât abia din mulți avea să se mântuiască unul! Pe toate acestea socotindu-le Domnul și văzând zădărnicit scopul pentru care suferise atâtea patimi – adică mântuirea tuturor oamenilor și cât de puțini oameni aveau să se folosească de aceasta, sufletul Lui s-a întristat atât de mult, încât dacă n-ar fi fost nemuritor ar fi murit de întristare. Durerea Sa lăuntrică a fost așa de mare încât este cu neputință să o priceapă cineva în lumea aceasta ci numai în ziua judecății, după unii dascăli fiecare o va cunoaște mai deplin. Căci atunci o va arăta Domnul, ca să o vadă toți oamenii spre rușinea păcătoșilor. De aceea avea dreptate Iisus să strige cu Ieremia: „Plâ 1:12 Toți cei ce merg la voi pre cale, întoarceți-vă și vedeți de este durere, ca durerea mea,”.

Această suferință lăuntrică a Domnului a fost pricină ca să se plângă Iisus către Dumnezeu – Tatăl și să strige din partea omenirii suferinde, din pricina nesimțirii patimilor: „Mat 27:46 Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (La Coresios: Cuvânt la Sfintele Patimi); arătând prin aceasta că Tatăl se purta atunci cu omenirea Lui ca și cum ar fi părăsit-o, păstrând-o ca să nu moară mai degrabă, ci ca să stea mai mult în chinurile pe care le suferea. De aceea, pe acela pe care mai înainte Îl numea Tată, pentru dumnezeirea Sa, acum, din pricina mărimii chinurilor, nu l-a mai numit Tată, ci numai Dumnezeu, arătând că Tatăl se purta cu El ca și cu un străin, ba chiar ca cu un dușman, nedându-i altă mângâiere decât creșterea chinurilor. Vai, cât de vrednic de milă și de ciudat este acest lucru! Iisus Hristos putându-și îndulci suferințele, cum mai târziu a ușurat chinurile atâtor mucenici și totuși să bea pe de-a-ntregul și deplin paharul suferințelor, lăsând la o parte orice mângâiere și a lui Dumnezeu și a îngerilor și a oamenilor și din cer și de pe pământ!

                                    [ ce hulă să zici atunci că și-a smuls o mână de la suferință, pentru a se mângâia – n.n. ]

Și putând cu puțină suferință să răscumpere toată lumea, a primit să se afunde într-un abis de chinuri (148)

Acum, tu, păcătosule, cunoscând acestea, te miri pentru ce Hristos a suferit în sufletul Său o patimă așa de mare și de neasemănată? Să știi, însă, că nu a răbdat-o pentru altceva decât ca să înțelegi mai adânc dragostea pe care o datorezi lui Dumnezeu și ura pe care trebuie s-o ai pentru păcat.

                                    Vedeți că tabloul religios al Părintelui Arsenie Boca cu un hristos mincinos aflat în stare de bine și propagandă atacă tocmai pocăința? Unde se vede suferința Lui ca să ia aminte cel păcătos și să se schimbe? Este un hristos zâmbăreț, ce face gesturi atractive, aflat în promenadă pe o cruce fără dureri pentru a racola

492 492.png

ucenici, privind cu ochi hipnotizatori în jur. Am spune că de dragul catehizării, ca să cheme pe câți mai mulți la Hristos, Părintele Arsenie Boca încalcă Erminia și inventează un gest atractiv. Sfântul Duh însă nu atrage prin gesturi comerciale, ci prin înțelesurile care hrănesc mintea. Duhul care l-a inspirat nu este, însă, dumnezeiesc, ci unul de un prost gust. Se înțelege aceasta și din faptul că actorii și cântăreții de la Circul american îl fac pentru a fi adorați și atractivi pentru mase. Trăiri similare (din slavă deșartă) nasc și gesturi similare, deoarece atitudinea trupului este o răsfrângere a stării sufletului.

                                    Iată cum Părintele Arsenie Boca dorește să îl facă asemenea sieși pe Dumnezeu – Cuvântul, zugrăvindu-L răstignit în aceeași stare lăuntrică precum este Justin Bieber (încântat de sine și vrând să atragă fanii la el). Pe Hristos nu a putut să-L înjosească, fiindcă a pictat un hristos mincinos, dar în schimb ne-a arătat ce trăia sfinția sa când

De copil zicea: „Eu sunt Zian. Veniți la mine și eu vă voi duce la Hristos 512:

                                    E adevărat că nici scofâlcirea trupească și mutilarea hristoșilor mincinoși din tablourile apusene nu sunt binefăcătoare, fiindcă mută atenția la suferințele trupești și o oprește aici, nearătând suferința sufletească. Dar cu atît mai mult tablourile Părintelui Arsenie Boca sunt mai rele, fiindcă nu arată suferința de loc, ci doar distracția vânării sufletelor din interes personal și disprețul unui dominator, specifice sfinției sale. Și în starea lăuntrică amăgită hristosul mincinos al Părintelui Arsenie Boca seamănă cu preacuvioșia sa, nu numai în trăsăturile din afară ale chipului.

                                    Sfintele Icoane Ortodoxe arată, însă, slava împărătească a unei suferințe ce pune accentul (prin ochii închiși) pe lumea lăuntrică, mult mai chinuită decât trupul, dar mult mai ascunsă, chemându-ne astfel, nu

512 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 13.

493 493.png

prin mijloace omenești de propagandă gestuală, ci prin smerenie la o urmare a căii Lui, a răstignirii de Sine discretă, ascunsă într-o taină de nepătruns, care începe cu universul minții, cel nevăzut, dar care aduce toate în stare de jertfă lină. Fața este o expresie a inimii, după cum spun Sfinții Părinți, în ea sunt sugerate toate cele dinlăuntru. Astfel că suferința interiorizată și smerită ce se reflectă în Trupul lui Hristos Îl face să iradieze de o viitoare înviere prin durere, dând sens morții biruite prin ea de trecere la viața de dincolo.

                                    Cu totul opus este trupul hristosului mincinos al Părintelui Arsenie Boca, care are culorile bolnăvicioase ale convingerii cu orice chip, care încearcă viclenească libertatea privitorilor și zgândăre ochii prin luminile artificiale ale confortului lumesc de aici și de acum.

1. Cinstirea sfintelor icoane

[ … ]

Și, cu cinstirea cea cuvenită celor zugrăviți și închipuiți în icoane, le aducem icoanelor cinste și închinăciune; (însă) nu cu cinstea și închinăciunea cea cuvenită înseși Dumnezeirii, adică nu zicem cum că în icoană este însuși Hristos, sau Prea Sfânta Fecioară, sau sfântul acela care este zugrăvit, ci pe cinstirea arătată Icoanei o ducem sus, către întâiul chip. Pentru că, dacă icoana aceea căreia îi aducem închinăciune este a lui Hristos, cinstirea arătată ei o aducem către însuși Hristos, Fiul lui Dumnezeu. [ dacă este cu chipul Părintelui Arsenie Boca, deci a Părintelui Arsenie Boca, cinstirea ei o aducem către însuși Părintele Arsenie Boca, nu lui Hristos, chiar dacă este trecut numele Lui, acolo – n.n. ] Nu vopselelor le aducem cinstire și închinăciune, ci lui Hristos, Carele este în ceruri, pentru că „cinstirea icoanei trece către întâiul chip”, [ după cum ] zice sfântul marele Vasilie. Tot de asemenea zicem și pentru icoana Prea Sfintei Fecioare și pentru zugrăvirea și închipuirea tuturor sfinților. [ dacă Maica Domnului are asemănarea Zamfirei, ea se preacinstește nu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, dacă Sfinții au chipul Părintelui Arsenie Boca, el este cinstit în locul lor – n.n. ]

[ Așa și cea împotrivă, adică ocărârea și necinstirea icoanei, către întâiul chip trece, și vom cădea în greșeala neevlaviei ] . [ vă dați seama acum, ce hulitor era pictorul de la Drăgănescu la adresa lui Hristos, a Maicii Domnului și a sfinților, dacă îi picta așa de urât, fără evlavie, mutilându-i prin adăugarea chipului său? Oamenii îl cinstesc pe Părintele Arsenie Boca când sărută cu cinste tablourile cu chipul lui pictat în locul lui Hristos, dar sfinția sa, prin aceleași tablouri, pentru că le dedică prin nume lui Hristos, dar le pocește prin pictarea cea urâtă a chipului său, Îl necinstește, mai ales că și mesajul teologic, din gesturi, semne, transparențe, texte, inovații pus în numele Lui, este tot unul eretic – n.n. ]

[ La Sinodul al șaptelea ecumenic, toată lupta sfinților părinți a fost pentru Sfintele Icoane și pentru podoaba sfintei biserici cu închipuirile sfinților, cărora li s-au închinat ei atuncea, poruncind și nouă asemenea. Iar pe cei ce s-au lepădat a se închina sfintelor icoane i-au dat anatemei, gonindu-i de la sfânta Biserică ] .

Cu dreptate dară (și noi) le închipuim și le aducem (cinstire și) închinăciune Sfintelor Icoane, iară hulitorii și necinstitorii să fie toți dați anatemei. [ iată încă o anatema la care s-a supus Părintele Arsenie Boca – n.n. ]

[ Pentru îndreptarea zografilor

la câteva greșeli, pe care ei le fac din nebăgare de seamă:

[ … ]

IV. Este un obicei papistășesc zugrăvirea lui Hristos pironit pe cruce cu trei piroane

[ dar măcar ei îi lasă ambele mâini pironite pe cruce, un piron străpungând ambele picioare, care totuși ne arată că a suferit și a sângerat pentru noi,

494 494.png

chiar dacă hidos. Cu cât mai grav este că deși Părintele Arsenie Boca pictează toate piroanele, o mână o smulge, acuzând pe Hristos de răstignire parțială. În măsura în care mâna lui Hristos este mai de preț decât pironul care a străpuns-o, în aceeași măsură hula Părintele Arsenie Boca este mai rea decât a latinilor – n.n. ] , iar nu cu patru, cum se adeverește din Istoria sfântului împărat Constantin cel Mare, care a pus un piron în coroana sa împărătească, de s-au împlinit cuvintele lui David: „… Pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă81 ; pe-al doilea l-a pus în frâul calului, de s-au împlinit cuvintele proorocului: „…Și cel din frâul calului «Sfânt Domnului !» va fi. 82 ; iar două le-a pus într-un turn înalt, spre întărirea [ și paza ] cetății. 83                                   

[ … ]

[ Ascultă, zografe ! Sfânta Biserică, maica tuturor credincioșilor, prin prooroci și-a făcut gătirea; prin Hristos și-a așezat temelie; prin sfinții apostoli s-a zidit; prin sângele mucenicilor s-a zugrăvit [ vă dați seama ce grav este să schimbi zugrăveala ei, mai mult, introducând relaxare în suferință – n.n. ] ; prin strădaniile pustnicilor s-a umplut de buna mireasmă duhovnicească, iar prin cele șapte sinoade s-a întărit, gonind toate vicleșugurile eretice                                   

Așadar, frate zografe, lucrează-ți meșteșugul cu frică și cu mare băgare de seamă, întocmai după cum poruncesc sfinții părinți și după cum te povățuiește cartea aceasta, neabătându-te la alte așezări sau alte închipuiri eretice. Iar pentru lenea ta, sau pentru plata lucrului, să nu lași din cele poruncite de sfinții părinți și ale dascălilor vechi zografi, ca să nu cazi sub blestemul și afurisenia sinodului al șaptelea; [ sărmanul Părintele Arsenie Boca ce a pătimit fiindcă a pictat după vedeniile diavolești, după propriile păreri culese din filozofie și după modelele apusene, deprinse la Belle Arte – n.n. ] și păzește-ți și viața curată de spurcăciunile trupești, ca cel ce lucrezi cele sfinte. Și acestea urmând, vei fi locuitor raiului cu toți sfinții ] 88                                    513

513 DIONISIE din FURNA, Erminia Picturii Bizantine, Ed. Σοφία, București, 2000, pp. 22-27; 229-233.

                                    Contrazicând teologia Ortodoxă și sustrăgând asemănarea lui Hristos, pentru a o înlocui cu a Părintelui Arsenie Boca, vedenia răstignirii ne arată că a fost fabricată prin nălucire de draci, pentru a scăpa de focul ce-i arde din Sfânta Jertfă a lui Hristos. Astfel că lozinca „Veniți la Mine” nu este citat din Sfânta Evanghelie, ci o parafrază. Sfânta Evanghelie îndeamnă pe oameni să vină la Hristos, pentru a-L urma în starea Lui de Jertfă (jugul) lăuntrică (blândețea și smerenia inimii) și astfel a-și găsi vindecarea și odihna adevărată a împlinirii dureroae a voii lui Dumnezeu: Mat 11:28 Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.29 Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. 30 Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.. Lozinca din așezământul de la Drăgănescu îi îndeamnă pe oameni să vină la Părintele Arsenie Boca, ca la un hristos mincinos, care îi vrăjește prin priviri, hipnotizându-i să aleagă calea confortabilă și zâmbitoare a relaxării, care duce la marea amăgire a uitării de Dumnezeu.

B) PIRONIREA ÎN ÎNCHEIETURI

contrazice Sfânta Evanghelie. Deci, hristosul ce se arăta Părintelui Arsenie Boca era unul mincinos, având stigmate.

                                    După cum se observă cu claritate, în toate tablourile unde vrea Părintele Arsenie Boca să-L reprezinte pe hristosul său după răstignire, veți observa că este pironit în încheietura mâinii, iar nu în mână. Și acesta este un semn doveditor că vedeniile pe care le-a primit au fost năluciri alcătuite de un duh mincinos ce ura patimile lui Hristos și Sfânta Evanghelie:

Ioan 20:24 Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. 25 Deci au zis lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. 26 Și după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma, împreună cu ei. Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijloc și a zis: Pace vouă! 27 Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios. 28 A răspuns Toma și I-a

495 495

zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! 29 Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!

                                    Oare Părintele Arsenie Boca nu a citit Sfânta Evanghelie, sau a considerat mai credibile vedeniile sfinției sale? Dacă da, noi nu putem să ne încredem în el, fiindcă Sfânta Biserică ne pune Sfânta Evanghelie la temelia întregii noastre existențe. După Sfânta Evanghelie a Sfinților Apostoli, nu după Cărarea Împărăției și așezământul de la Drăgănescu vom fi judecați:

Rom 2:16 În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.

                                    Iar în Sfânta Evanghelie este scris clar semnul cuielor sunt în mâinile lui Hristos (= χερσιν [ chersin ] , limba greacă), nu în încheieturile Lui (=συνδεσμων [ sindesmon ] , limba greacă). Dar aceasta este foarte grav. Atunci cine este răstignitul desprins de pe cruce, cu ochii deschiși, fără sânge, cu găuri în încheieturi și asemănarea Părintelui Arsenie Boca? Desigur un duh mincinos. Aceasta nu numai că îl arată pe Părintele Arsenie Boca ca pe un zugrav de grozăvii neasemănate (care cade sub blestemul și afurisenia Sfântului Sinod al 7-lea ecumenic), dar atacă tocmai semnul de identificare al lui Hristos din veșnicie, arătând că cel reprezentat de sfinția sa este un altul, ce vrea să-L înlocuiască prin stigmatele care îi apăreau și Părintelui Arsenie Boca… probabil (după tablourile de la Drăgănescu) tocmai la încheieturi (deși, în vedenia celor două țigănci Părintele Arsenie Boca apare cu stigmate în palme, vedeți capitolul Francisc de Assisi). După cum vom vedea mai jos, cel care are stigmate este, de fapt, tocmai… antihrist. Așadar și prin pictarea stigmatelor la încheieturile mâinilor, Părintele Arsenie Boca îl pictează pe antihrist.

***

Despre stigmate

Părintele mi-a arătat cum să țin mâinile când mă rog, și în momentul în care Părintele [ Arsenie Boca ] a ridicat mâna, aveam senzația că e mâna Iui Iisus! Aveam senzația că văd urmele cuielor în palme 514

Stigmatele sunt prezente și la greco-catolici, pe care atât de mult i-a iubit și propovăduit Părintele Arsenie Boca, învățăturile sfinției sale fiind îngemănate cu uniatismul. Vom îngroșa asemănările:

Rafila Găluț, Fecioara stigmatizată de la Bocsig (1910-l939)

Rafila Găluț s-a născut pe 8 februarie 1910 la Bocsig, jud. Arad, fiind fiica lui Constantin Găluț și a Anei Zgerden.

– a fost botezată la 10 februarie 1910 în biserica greco-catolică “Sf. Gheorghe” din localitatea natală, de către Pr. Demetriu Nysztor.

– credincioasă greco-catolică, de mică a fost foarte apropiată de Biserică. În 1931 dorește să devină călugăriță în Congregația Maicii Domnului de la Blaj dar, datorită sănătății sale fragile, este sfătuită să renunțe.

– tânăra fecioară din Bocsig a trăit o viață spirituală exemplară, spovedindu-se cel puțin o dată pe lună și primind foarte des Sf. Euharistie; a participat la Sf. Liturghie și la diferitele devoțiuni ale Bisericii Greco-Catolice: Sf. Rozar, Calea Crucii, Adorație euharistică, novenele către Sf. Anton de Padova și Sf. Tereza de Lisieux .

– în perioada 1931 – 1939 a purtat stigmatele (rănile Domnului), lucru confirmat nu numai de parohul

514 Romeo PETRAȘCIUC, Lăsați-vă în grija Lui Dumnezeu, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 132-l42

496 496.png

locului, Pr. Petru Vancu, ci și de diferiți preoți și medici delegați din partea Episcopiei Lugojului să investigheze acest caz deosebit.

este interesant că în aceeași perioadă cu stigmatele Rafilei Găluț, Icoana Maicii Domnului aflată în biserica greco-catolică din Scăiuș, a lăcrimat în zilele 30 septembrie și 15 octombrie 1934.

– primul raport despre stigmatele Rafilei este trimis de Pr. Petru Vancu Episcopiei de Lugoj pe data de 11 noiembrie 1933.

– Episcopul Alexandru Nicolescu de Lugoj îl însărcinează pe Pr. Dr. Iuliu Rațiu să întocmească un chestionar cu 48 de întrebări care îi vor fi puse Rafilei despre stigmate și despre viziunile pe care ea spunea că le are, răspunsurile la chestionar fiind prezentate Episcopului împreună cu un raport pe data de 20 ianuarie 1934.

– Episcopia de Lugoj informează Congregația Bisericii Orientale (Dicaster al Sfântului Scaun) despre cazul Rafilei Găluț printr-o scrisoare adresată Cardinalului Luigi Sincero pe data de 15 aprilie 1934; documentele referitoare la acest caz sunt traduse și trimise Sf. Scaun pe data de 27 iulie 1934.

– alte culte au încercat să o convingă pe Rafila Găluț să renunțe la credința ei catolică, dar ea nu acceptă, susținând toată viața că unica Biserică întemeiată de Mântuitorul Isus Cristos este Biserica Una, Sfântă, Catolică și Apostolică.

– pe 30 august 1934 Sfânta Congregație pentru Biserica Orientală comunică Episcopului Alexandru Nicolescu că documentația referitoare la Rafila Găluț a fost transmisă Sfântului Oficiu.

– pe 10 septembrie 1934 Episcopul Alexandru Nicolescu transmite Congregației pentru Biserica Orientală concluziile preoților care au investigat cazul Găluț: Pr. dr. Dominic Niculăeș, Pr. Petru Herlo și Pr. dr. Iuliu Rațiu. Aceștia descriu stigmatele precum și viziunile Rafilei: viziuni cu Maica Domnului care îi vorbea și viziunile cu Isus Cristos.

– pe data de 16 septembrie Rafila Găluț este consultată la sediul parohiei greco-catolice Arad II-Șega de o comisie de medici formată din Dr. Nicolae Butean, Dr. Iuliu Vicas, Dr. Teodor Pop și Dr. Vasile Cucu. Medicii nu reușesc să dea o explicație științifică stigmatelor Rafilei. Ei au observat rănile de pe frunte, de pe cele două pălmi, de pe coastă și de pe picioare. S-a constatat că stigmatele nu apar la intervale fixe, ci la date anunțate de Maica Domnului.

– pe data de 1 octombrie 1934 apariția stigmatelor se face în prezența medicului Teodor Vicas, a Pr. Petru Herlo și a Pr. Petru Vancu, redactându-se un proces verbal, document tradus și transmis imediat Sf. Scaun.

– în zilele de 6-7 octombrie 1934 Rafila Găluț se află la Lugoj cu ocazia Congresului AGRU și a vizitei Regelui Carol II în oraș și este primită de Episcopul Alexandru Nicolescu la reședința episcopală, ocazie cu care Episcopul constată personal stigmatele. Rafila Găluț se va ruga cu această ocazie în fața Icoanei Maicii Domnului de la Scăiuș adusă în pelerinaj la Catedrala greco-catolică din Lugoj. Raportul cu privire la vizita Rafilei la Lugoj este redactat de canonicul Marianescu.

– pe data de 20 februarie 1935 Episcopia de Lugoj trimite un nou raport Congregației pentru Biserica Orientală referitor la cazul Rafilei Găluț.

– pe data de 27 mai 1935 Pr. Augustin Pop OSBM care ținea Misiuni populare la Bocsig în acea perioadă, înaintează Episcopiei de Lugoj un raport despre Rafila Găluț, în care aceasta este definită de călugărul bazilian drept “o ființă favorizată de Dumnezeu”, negăsind nicio explicație naturală pentru stigmate.

– din 31 ianuarie 1936 stigmatele au sângerat tot la două săptămâni, câte 3 zile, până în 15 aprilie 1939, când Rafila Găluț a murit.

– în 1948 Episcopia de Lugoj a inițiat o nouă anchetă, încredințată Pr. Vasile Borda. Acesta a încercat să adune informații de la toți cei care au cunoscut-o pe Rafila.

497 497.png

– calitățile Rafilei Găluț recunoscute de contemporani erau: evlavie, ascultare, răbdare, mortificări, curăție, modestie, credință simplitate, apostolat laic, iubirea aproapelui, stigmate și viziuni, chiar daruri profetice.

– în 1979 se reface mormântul Rafilei Găluț, la cheltuieli contribuind și Prea Sfințitul Episcop Ioan Ploscaru de la Lugoj, care s-a ocupat în perioada comunistă de strângerea tuturor documentelor referitoare la fecioara stigmatizată de la Bocsig.

– după 1939 numeroși credincioși greco-catolici, romano-catolici dar și de alte confesiuni, vin și se roagă la mormântul Rafilei Găluț cerându-i mijlocirea în nevoile lor sufletești și trupești                                   

***

Doamne Isuse Cristoase care ne-ai arătat mărirea Ta prin darul stigmatelor fecioarei Rafila Găluț de la Bocsig, dăruiește-ne lumina necesară pentru a face voia Ta în viața noastră precum și a mărturisi adevărata credință a Bisericii Tale                                   

Tatăl Nostru … , Născătoare … , Mărire Tatălui …

Preasfântă Fecioară Marie, Maica lui Dumnezeu și Maica noastră a tuturor, care te-ai arătat de mai multe ori fecioarei Rafila Găluț de la Bocsig, ajută-ne să primim adevărata lumină pentru a înțelege cu adevărat voia Fiului Tău, revelată prin viața Rafilei Găluț.

Tatăl Nostru … , Născătoare … , Mărire Tatălui …

Bocsig, 18 octombrie 2008, cu ocazia pelerinajului Asociațiilor AGRU și ASTRU din Eparhia de Lugoj, condus de P.S. Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj 515

                                    Iată altcineva dintre români, tot de formație greco-catolică ca și Părintele Arsenie Boca, având stigmate, viață (manifestată prin evlavie exterioară, la arătare, nu smerită și ascunsă) publică și misiune apologetică uniată, învățături și minuni, înainte și după moarte, ba și rugăciuni la mormânt, similare cu ale sfinției sale.

***

Stigmatele „fetei diavol”. Dar multe asemănări găsim și în semnele pe care le face diavolul în trupul Ortodocșilor vrăjiți. O româncă vrăjită făcând minuni asemănătoare cu ale Părintelui Arsenie Boca (având inclusiv stigmate). Observăm că datorită mândriei și dorinței de răzbunare nici slujbele de exorcizare nu aveau efect la ea. Vom îngroșa asemănările:

Poltergeist de România: povestea botoșănencei care a reușit cu puterea minții să îngrozească un sat întreg și să uimească lumea științifică

Eleonora Zugun, o botoșăneancă născută acum 110 ani, a fost numită de săteni „fata diavol“ și a fost considerată responsabilă pentru fenomene paranormale terifiante. A stârnit și interesul cercetătorilor din afara României, care au numit-o „Romanian Poltergeist“. Unul dintre nepoții Eleonorei povestește, pentru „Weekend Adevărul“, ce-și amintește despre „demonii“ din viața mătușii sale. În 1926, un renumit parapsiholog britanic, Harry Price, a dus-o în Londra pe o tânără pe care o numea „fata diavol“.

Pe numele ei adevărat Eleonora Zugun, fata avea 13 ani și era născută în satul Talpa din județul Botoșani. Despre ea se spunea că este posedată de un Poltergeist (un spirit neliniștit, malefic), fiind capabilă să mute și să arunce obiecte oricât de mari și de grele ar fi fost. Totodată, la intervale regulate, Eleonora Zugun se umplea de stigmate: mușcături, zgârieturi, umflături de origine necunoscută. Cercetată de oameni de știință britanici A fost dusă în Londra pentru a fi studiată de specialiștii englezi de la Laboratorul Național de Cercetare Psihică, după ce îi uimise pe savanții vienezi, care au cercetat-o la rândul lor. Interesați de cazul ei au fost nu numai specialiștii în fenomene paranormale, ci și trei membri ai Societății Regale din Marea Britanie: dr. R.J. Tillyard, dr. R. Fielding-Ould și profesorul Edward Heron-Allen. Era de 11 luni în Londra, iar fenomenele paranormale din laboratoarele institutului britanic se înmulțeau. Presa Commonwealth-ului dezbătea cu lux de amănunte cazul și vorbea aproape zilnic despre „fata Poltergeist“ din România. Zgârieturile care apăreau în mod misterios pe

515 <http://www.tgcl.cnet.ro/rafila-galut-fecioara-stigmatizata-de-la-bocsig/>, luni, 15 iunie 2015

498 498.png

fața Eleonorei FOTO soulask.com „Un grup de persoane servea ceaiul în laborator, când Eleonora a ridicat ceașca de pe masă, după care a țipat și a tras repede mâneca hainei de pe antebraț. Brusc, îi apăruseră urme de dinți adânc înfipți în carne, ca și cum cineva ar fi mușcat-o cu sălbăticie. Urmele dinților s-au colorat din roșu în alb, transformându-se în umflături uriașe. Într-o oră dispăruseră fără urmă“, se preciza în articolul „Fenomene uluitoare: fată posedată de diavol“, apărut în pagina 29 a publicației „Sunday Mail“ din Brisbane, Australia, pe 12 decembrie 1926. Fascinant subiect de presă Fascinația pentru Eleonora Zugun, „fata posedată“ a continuat în Commonwealth, ziarele considerând-o subiect de presă și la un an de la sosirea sa. „A fost adusă la Londra în luna septembrie a anului trecut (n.r. – 1926) de contesa Wassilko-Serecki la institut pentru a fi testată în privința manifestărilor de tip Poltergeist care i se atribuie și a misterioaselor semne care-i apar pe trup“, se arăta în articolul intitulat „O fată «fantomă» din România: mister neelucidat după mai multe teste“, apărut sâmbătă, 16 aprilie 1927, în pagina 11 a cotidianului „The Adverteiser“, cu sediul în Adelaide, Australia. De altfel, pe toată durata testării ei în Laboratorul Național de Cercetare Psihică din South Kensington, Londra, a fost vizitată de numeroși reporteri de la diverse publicații ale vremii. Descrierile din presa internațională sunt doar o mică parte din povestea semi legendară care a înconjurat-o pe Eleonora Zugun cel puțin în prima parte e vieții ei. Sute de mărturii culese de parapsihologi și specialiști în paranormal de la începutul secolului al XX-lea îi creează un portret terifiant: o tânără posedată de un spirit și capabilă de activități paranormale rar întâlnite. Povestea ei începe însă în satul Talpa, acolo unde s-a născut și acolo unde, se spunea, a dobândit puterile paranormale și implicit a fost „posedată“. Totul a început când Eleonora avea 7 ani Eleonora Zugun s-a născut pe 24 mai 1913 într-o familie de țărani din satul Talpa, comuna Cândești, județul Botoșani. În satul ei natal, puținii bătrâni care au mai auzit povești despre ea se feresc să deschidă subiectul. Îl consideră de rău augur. Singurul care vorbește nestingherit este un nepot al Eleonorei Zugun, care mai trăiește în Talpa. Se numește Marcel Zugun, are 60 de ani și este fiul fratelui mai mic al Eleonorei. Și-o amintește bine, ca pe o femeie cuminte și bună. Dar copil fiind, a apucat să audă povești de la bătrânii care au copilărit cu ea și mai ales de la Eleonora însăși. „Când am mai crescut, am devenit curios. Și am întrebat-o. Nu a vrut să vorbească despre așa ceva. Era o suferință prea mare. Până la urmă mi-a spus ea câte ceva…“, spune Marcel Zugun. Nepotul Eleonorei Zugun precizează că totul a început când Eleonora avea 7 ani. Tot soiul de fenomene paranormale s-au dezlănțuit în Talpa din acel moment. Oamenii erau înfricoșați. „Mi s-a povestit că, atunci când era mică, mergea pe drum și pietrele de pe marginea drumului se aliniau [ mai ceva ca găinile și păsările – n.n. ] și mergeau paralel cu ea. Apoi s-a întâmplat că săreau și veneau în casă tot felul de lucruri, inclusiv pietre de la râu și spărgeau prin casă. Odată, un vânător a fost chemat de bunicu’ să vadă ce se aude în pod. Când a urcat omul s-a trezit lovit și bătut [ totuși a scăpat mai ieftin decât securiștii paralizați de Părintele Arsenie Boca – n.n. ] de tot felul de obiecte, de cartofi, de tot ce era pe acolo“, povestește Marcel Zugun. Ba mai mult, Eleonora ar fi fost capabilă să și controleze astfel de fenomene, răzbunându-se pe cei care o umileau prin sat. „Se spune că vărul ei o bătea când era mică. Și ea îi tot spusese: «Nu mă mai bate, că am să te fac să umbli în fundul gol prin sat». Și el nu a băgat-o în seamă și i-a tras o palmă. Nu au trecut zece minute și vărul ei umbla gol-pușcă prin mijlocul satului, rătăcit tot“, spune Marcel Zugun din ce i s-a transmis din familie. ; Dusă cu forța la mănăstiri, exorcizată și închisă în ospiciu „Au trimis-o prin vecini, că sperau ca duhul cel rău să o lase în pace. Credeau că doar în casă se propășise și acolo acționa. Încercau și ei ce puteau“, spune Marcel Zugun. Nici în casele vecinilor nu dispăreau, însă, fenomenele neobișnuite. Oamenii s-au speriat, spune nepotul. Șușoteau și spuneau că este posedată de diavol. În speranța de a scăpa de acest diavol, părinții au dus-o pe Eleonora la un preot. Au însoțit-o nu mai puțin de 40 de săteni. Au dus-o la preotul Măcărescu din satul Zamostea, un preot cunoscut pentru harul său de a lupta cu demonii. Marcel Zugun nepotul Eleonorei Zugun descrie întâlnirea Eleonorei cu preotul Măcărescu, acasă la acesta într-unul dintre studiile sale, „Poltergeist Mediums“: „Imediat ce a intrat Eleonora în cameră, un platou din metal așezat pe un suport s-a spart brusc. Nici bine

499 499

nu și-au revenit oamenii din șoc, că ferestrele interioare s-au spart în timp ce ferestrele exterioare au rămas intacte. În timp ce toate acestea se întâmplau, bătrânul preot, fiul său și învățătorul Teodorescu erau prezenți. Imediat au luat-o la fugă“. Fenomenele stranii nu s-au oprit aici, un băiat fiind rănit de o scândură în timpul manifestării de tip „Poltergeist“ din casa preotului, fiindcă ar fi pronunțat cuvântul „diavol“. Părinții Eleonorei au continuat să o ducă pe la biserici și mănăstiri, ajungând până la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“ de la Suceava, unde, la apariția fetei, o piatră ar fi spart un tablou al sfântului. Vestea despre „fata-diavol“ din Talpa se răspândise, circula din sat în sat și ajunsese deja la urechile specialiștilor de la Universitatea din Cernăuți. Între timp, spune Marcel Zugun, Eleonora a fost închisă la mănăstirea Gorovei, pentru a fi scăpată de „cel rău“ cu ajutorul călugărilor de acolo. Și Harry Price scrie într-o lucrare că tânăra a fost supusă unor practici de exorcizare, obligată la practici religioase. Călugării îi citeau slujbe întregi. Fără rezultat. A fost închisă într-un azil, despre care nici Marcel Zugun nu știe cu exactitate unde se afla, probabil la Cernăuți, dar știe de la mătușa sa, Eleonora, că a fost supusă la tot felul de investigații, inclusiv la episoade de hipnoză. Între timp, ziarele din Bucovina vuiau, despre acest caz. În special „Czernowitzer Morgenblatt“ și „Allgemeine Zeitung“ publicaseră articole detaliate despre cazul Eleonorei Zugun. În tot acest timp, căutată de jurnaliști, fata din Talpa, în vârstă de 12 ani zăcea fie în sanatorii, fie la mănăstiri. În cele din urmă, Eleonora Zugun se întoarce acasă și nu mai vrea să părăsească satul natal. Este căutată de oameni de știință, pasionați de paranormal, și de jurnaliști. „Au venit mulți oameni să o ia cu ei. Au fost și medici, și jurnaliști. Veneau să o ducă să o studieze, ba la București, ba în Franța, ba în Germania. Degeaba. Dacă nu dorea să plece cu acele persoane, nu putea să o ia nimeni. Se strica mașina pe drum, șareta. Mureau caii. Se îmbolnăvea grav șoferul. Se întâmpla orice, dar pe ea nu o luau“, povestește nepotul Eleonorei. Cu toate acestea, după ce a împlinit 13 ani, sătulă, probabil, să mai fie numită „drac“ în sat, preferă liniștea sanatoriului. La sanatoriul din Cernăuți însă, spune Harry Price, este tratată ca în Evul Mediu, închisă într-o cameră întunecată. Se bănuiește că „victimă“ spiritelor întunecate care o bântuiau i-a căzut și un inginer german pasionat de paranormal. Se numea Fritz Grunewald și era din Berlin. Acesta a vizitat toate locurile pe unde a stat Eleonora și a adunat mare parte din mărturiile folosite mai târziu în lucrările de specialitate. Inginerul a ajuns să o cunoască și, spune Harry Price, l-a convins pe tatăl Eleonorei să o scoată din azil. S-a întors la Berlin și, când dorea să vină să o aducă pe Eleonora în capitala Germaniei, a murit brusc. Eleonora Zugun a fost internată din nou în sanatoriu, unde urma să-și petreacă tot restul vieții. Salvarea Eleonorei În același an, însă, tânăra a fost salvată din sanatoriu de contesa austriacă Zoe Wassilko-Serecki, preocupată și ea de fenomenele paranormale, care a reușit să o ia în custodie pe Eleonora. A dus-o în Austria, familia fetei fiind uimită de influența pe care o avea contesa asupra ei. I-a amenajat o cameră spațioasă în locuința sa din Viena. Mai mulți oameni de știință austrieci au fost invitați să o studieze. Fenomenele paranormale au început să se manifeste cu forță. Au început să apară stigmatele, adică mușcături, umflături și zgârieturi pe mâinile și fața Eleonorei. În cele din urmă, a fost chemat specialistul Harry Price din Londra. Vrăjită de bunică sau complexul „dracul“? Marcel Zugun spune că în sat circulă teoria că mătușa sa fusese „vrăjită“ de bunica ei, de la Buhai, prin intermediul unor mărgele. Totuși, concluziile publicate de Harry Price în urma cercetărilor în cadrul Laboratorului Național de Cercetare Psihică din Londra, au fost altele: „Stigmatele îi apar spontan în diferite părți ale corpului Eleonorei. Nu poate fi considerată responsabilă în mod conștient pentru producerea acestora. În condiții științifice ideale, s-a observat că mici obiecte din apropierea Eleonorei se pot mișca fără ca tânăra să le atingă“, potrivit articolului „O fată «fantomă» din România. Mister neelucidat după o serie de teste“, publicat în „The Adverteiser“ pe 16 aprilie 1927. Stigmatele care apăreau pe trupul Eleonorei Zugun În același articol, se încearcă o explicație: „Se sugerează că fata, speriată încă de foarte mică de poveștile cu «draci» spuse de țăranii din satul ei, a dezvoltat complexul «dracul». Iar psihicul ei îi provoacă, prin mecanisme necunoscute, răni pe corp. Pentru capacitățile de a mișca obiecte fără a le

500 500.png

atinge nu s-a găsit o explicație“. Confecționeră și căsătorită de două ori În 1928, când Eleonora Zugun a împlinit 15 ani, fără niciun eveniment marcant sau tratament, a devenit o adolescentă normală. Pur și simplu nu-i mai apăreau semne și nici nu mai părea „bântuită“ de vreun duh. Automat a fost trimisă în România. Nu mai avea nimeni ce studia la ea. A devenit confecționeră la București. „A dus o viață normală de la 15 ani. Nu s-a mai întâmplat nimic. Nici ea nu mai vorbea despre asta. Greu de tot o convingeai să spună ceva. A stat și la București, după aceea s-a întors la Talpa, apoi s-a mutat la Dorohoi. Acolo s-a căsătorit. A divorțat și s-a recăsătorit tot acolo. La Dorohoi este și înmormântată. A trăit 83 de ani. Era foarte bună la suflet și ne plăcea să stăm cu ea. Nu avea nimic rău“, spune Marcel Zugun.

Citește mai mult: adevarul.ro/locale/botosani/poltergeist-romania-povestea-botosanencei-reusit-puterea-mintii-ingrozeasca-sat-intreg-uimeasca-lumea-stiintifica-l_557afa2ecfbe376e35380b38/index.html

                                    După cum vedem asemănările sunt mai mici, fiindcă în cazul fetei diavolul ataca de la stânga, arătându- și fața rea, nu ca în cazul fetei greco-catolice și Părintelui Arsenie Boca, când ataca de la dreapta, sugerând că sunt Sfinții, arătându-și în felul acesta fața vicleană, ce dorea să mimeze sfințenia.

                                    Iată, însă, și spovedania unui biet Ortodox înșelat de diavol ce i se arăta sub chipul multor sfinți, care a primit, printre alte false daruri comune cu ale Părintelui Arsenie Boca și darul stigmatelor, pentru a vedea că Ortodoxia nu ne scutește de înșelare, dacă nu suntem lămuriți în ea și nu urmăm calea smerită a Sfinților Părinți. Vom îngroșa, ca de obicei, asemănările cu cazul nostru:

Spovedania unui înșelat

Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Părintele Teodosie de la Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, autorul cărții „Spiritismul, urâciunea pustiirii”, deoarece prin intermediul acesteia s-a regăsit pe sine și s-a slobozit din ghearele diavolului.

Părinte Teodosie,

Citind cartea sfinției voastre „Spiritismul, urâciunea pustiirii”, am simțit o mare nevoie să vă scriu ca să vă mulțumesc, dar și ca să mărturisesc, eu nevrednicul, pe scurt, despre marea înșelare în care am căzut. Vă rog să mă iertați că vă rețin și vă obosesc, scriindu-vă marile mele păcate.

Cu vreo zece ani în urmă, Părinte Teodosie, am cunoscut în Thesalonic un bărbat în vârstă, pe nume Vasilios, care se îndeletnicea cu hidromanția [ 1 ] . Căra cu el o geantă în care-și avea „uneltele”. Doream și eu mult să învăț acest mod de comunicare cu duhurile, însă, cu toate rugămințile mele, nu m-a învățat nimic. Mintea fiindu-mi mereu la aceasta, într-o noapte, în somn, a venit cineva și s-a așezat lângă patul meu. Mi-a spus că este „Sfântul Gheorghe” și că de atunci înainte mă va povățui și ocroti. Vă puteți da seama ce bucurie m-a cuprins!

A doua zi dimineața am chemat-o pe sora mea, de 33 de ani, cu șapte ani mai mică decât mine, de curând măritată. Bătrânul Vasilios o pusese de multe ori pe sora mea să privească într-o cană de lut plină de apă. I-am spus că am pregătite cana, cuțitașul cu mânerul negru și că poate privi în apa din cană. Dar ea a râs și mi-a spus că, dacă nu va fi de față bătrânul ca să-i citească, ea nu va putea vedea nimic, pentru că încercase singură să privească în apă, dar fără să reușească ceva. Dar spunându-i ce mi se întâmplase în somn, s-a așezat și s-a concentrat asupra cănii. După două-trei minute a început să vadă o biserică necunoscută nouă, de la capătul Acropolei, numită a Cuviosului David. În partea de sus a ei se afla o piatră din care curge agheasmă, numită a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Acolo trebuia să mergem să ne rugăm, să ne spălăm cu agheasmă, să luăm și cu noi – și în continuare vom avea comuniune cu duhurile. Și, într-adevăr, am acționat potrivit îndrumărilor duhului.

De atunci au început să curgă răspunsurile-îndrumări la diferitele noastre întrebări. Și, încet-încet, odată cu trecerea timpului, am înaintat în această „știință” a satanei, ca apoi să venim în contact cu președintele de atunci al Societății Cercetărilor Spiritiste, Nikolaos Firihon – Barbeta. Acela ne-a rezolvat diferite nedumeriri referitoare la comuniunea pe care o aveam și, concret, m-a învățat cum să primesc „stăpânirea celor patru arhangheli” (Mihail,

501 501.png

Gavriil, Rafail, Uriil). Nu-mi aduc aminte exact câte zile am postit. În fiecare zi citeam câțiva psalmi ai Prorocului David, apoi, cu sora mea, făceam comuniunea. Ea îi vedea pe cei patru „arhangheli” cum mă însemnează în chipul Crucii și-mi dau stăpânirea să supun duhurile viclene, să vindec nebuni, vrăjiți și bolnavi. De asemenea, președintele ne-a dat „permisiunea de lucru”. De acum înainte eram deja profesioniști și lumea venea pe zi ce trecea, din ce în ce mai multă!

Ar trebui multe foi de hârtie să vă descriu amănunțit cele întâmplate, însă vă voi scrie foarte puține lucruri despre comuniunea pe care am avut-o cu duhurile. Nu am vrut să înaintez în „magia albă”, așa cum este de obicei ea numită de către spiritiști. Astfel permanentul nostru îndrumător, presupusul „arhanghel Gavriil”, într-una din învățăturile sale ne-a spus că Evanghelos (adică eu) este născut numai pentru bine. „Tu, roabă Kiriaki” (sora mea), „în cealaltă cămăruță poți da oamenilor diferite buruieni-ape” etc.

Faptul că în anumite cazuri (bolnavi, împăcarea soților despărțiți etc.) nu aveam nici un rezultat îmi pricinuia nedumerire, de vreme ce îndrumătorul ne făgăduise că în toate vom avea izbândă; răspunsul lui, că „lipsește credința de la oameni”, precum și faptul că unele prorocii nu se împlineau și că ne spunea uneori cuvinte încurcate, potrivit cu puterea mea de pricepere – toate acestea m-au făcut să mă îndoiesc de „sfânta noastră comuniune”. De aceea i-am recomandat surorii mele să ne rugăm mai mult și să ne împlinim, pe cât se poate mai corect, îndatoririle noastre creștinești.

Am început să pun multe întrebări și să insist asupra întrebării: de ce luăm bani de la cei ce suferă, de vreme ce Domnul a spus: „În dar ați primit, în dar să dați”?, ca și multe altele. Dar fiindcă diavolul este mincinos și mult-meșteșugăreț, găsea întotdeauna justificări potrivite. Din păcate însă, pe sora mea nu o prea mâhnea acest lucru, ci, dimpotrivă, era mulțumită că putea câștiga bani și că viața ei devenea mai lesnicioasă cu fiecare zi ce trecea. Astfel, fără ca eu să știu nimic, s-a înțeles cu bărbatul ei să mă alunge și să lucreze numai ei doi. În felul acesta, ar fi câștigat și mai mulți bani de la oameni, care le-ar fi rămas doar lor. Dar trebuiau să învețe să facă invocarea. De aceea, m-au întrebat pe mine într-o zi despre cum se face, iar eu, fără să gândesc nimic rău, i-am învățat. Fapta lor m-a mâhnit și mai mult, și mi s-au înmulțit îndoielile despre autenticitatea „sfintei comuniuni”.

A trecut destul de multă vreme în care am căutat să aflu omul potrivit, care să „vadă” în locul surorii mele. Am găsit până la urmă o femeie pe nume Hristini; ea era căsătorită, însă despărțită de bărbat, și avea o fetiță. Fiind săracă, a acceptat să lucreze împreună cu mine. A început instruirea, care consta într-un program zilnic de rugăciuni, paraclise, spălare cu agheasmă la diferite biserici unde izvora Agheasmă etc. Și, astfel, numita Hristini a început să „vadă” limpede și, de multe ori, cu ochii deschiși!

Îndrumătorul nostru era același „arhanghel Mihail”.

Acum însă aveam mai multă experiență și, pe lângă aceasta, mă rugam și studiam mai mult decât altă dată Sfânta Scriptură. Dar și aici satana devenise mai tare și mai meșteșugăreț decât înainte. Predici uimitoare și vindecări spectaculoase mă făceau să cred că de această dată dețin cu adevărat „sfânta comuniune”. Dar, ca un mincinos ce este, diavolul a intrat în contradicție, din pricina multor mele întrebări. De aceea a început să mă lingușească. Unde se oprește mintea omului! A început să mă îndrume prin acea femeie și să mă urce la înălțime cu egoismul, spunându-ne că eu și cu el purtăm aceeași îmbrăcăminte (uniforma romană de culoarea aurului a soldatului roman), numai că noi avem Crucea în față. Nu s-a mulțumit cu aceasta, ci a luat și chipul „Maicii Domnului” și ne-a vorbit; ne-a arătat țărmurile Asiei Mici, Constantinopolul, Sfânta Sofia, spunându-ne că foarte curând acestea vor deveni iarăși grecești.

Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, și mincinosul „arhanghel Mihail” mi-a făgăduit că după sfârșirea slujbei de la biserică îmi va aduce un dar, de vreme ce-mi sărbătoresc ziua numelui [ 2 ]                                     Așteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va aduce „arhanghelul”. După ce ne-am despărțit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am

502 502.png

făcut invocarea ca întotdeauna). Apoi Hristini l-a văzut cu ochii deschiși pe mincinosul „arhanghel” cum i-a dat o „floare de crin”, iar ea mi-a „dat-o” mie, spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur, mai înainte acesta ne-a heretisit și binecuvântat, afirmând că crinul este adus din Muntele Sinai. Apoi mi-a dat o povață: să iau aminte în viața mea la fapte, pentru că orice cădere și păcat va fi ca și cum aș călca în picioare acest „crin”. Desigur, nu am văzut niciodată crinul; numai Hristini îl vedea întotdeauna, lângă icoane. Și, când l-a dus la ea, casa a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile!

După aceasta, diavolul mi-a pregătit o surpriză. Într-o zi, Hristini l-a văzut pe „Iisus Hristos” cum ne binecuvântează, mă îmbrățișează și mă sărută spunându-mi: „Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele patruzeci de trepte ale luminii și adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare miercuri la ora 4 după amiază, ca să te îndrum și să te sui pe acele trepte. Îți dau ceva de la mine. Îți dau mâinile mele, ca să-i vindeci pe cei bolnavi.” Și într-adevăr, mâinile mele au început să vindece! Pe lângă aceasta, în mijlocul palmelor mele au apărut două pete negre. Odată l-am întrebat pe mincinosul „arhanghel” despre ele, iar el mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul!

Apoi „Hristosul” mi-a mai spus: „Eu te voi povățui drept, deoarece cunosc această lume, am trăit-o cu trup când am venit pe pământ, în timp ce «arhanghelul Mihail» nu a trăit în trup, ca să-i cunoască bine pe oameni. Ești fratele meu mai mic, am ieșit din aceeași mamă, numai că eu am tată pe Dumnezeu, și atunci când învățam lumea, tu alergai în brațele mele” etc.

Atunci Hristini l-a „văzut” pe mincinosul „arhanghel” că se închină înaintea mea. Învățăturile sale erau pline de dragoste, pace și dăruire față de Dumnezeu. Apoi mincinosul „Hristos” ne-a suit la cele cerești, ne-a arătat raiul, pe însuși „Dumnezeu”, ne-a învățat cum slujesc îngerii, arhanghelii, sfinții etc. Ne-a mai arătat și iadul, și orice își poate închipui mintea noastră cea săracă! Mi-a mai înaintevestit și moartea tatălui meu cu 6-7 luni mai devreme, însă fără să-mi spună o dată anume.

După aceasta mi s-a întrerupt comuniunea, pentru că, într-o zi când am pus-o pe Hristini „să vadă”, a văzut întuneric și a auzit un glas spunându-i: „Îți luăm lumina și o dăm iarăși fratelui tău, pentru că crinul pe care ți l-am dat și ție l-ai stricat, l-ai făcut bucăți”. Am întrebat-o pe Hristini ce făcuse, iar ea i-a spus mamei mele că a „mers” cu bărbatul surorii sale, adică a făcut preacurvie.

Așa că am început din nou să caut un om care să „vadă”. De această dată, toți cei pe care îi găseam, după ce îi instruiam cu multă osteneală, plecau! Am pățit așa cu o femeie de curând măritată, cu al cărei bărbat aveam legături de prietenie. De îndată ce am instruit-o și a început încet-încet să „vadă” și să am din nou comuniunea, a început să-mi spună că mă iubește și că, în fiecare zi, dragostea ei pentru mine se mărește, până când am fost nevoit să întrerup iarăși comuniunea. În cele din urmă, când am ajuns s-o instruiesc pe nepoata mea (23 de ani și măritată), mi s-a arătat satana sub numele de „Sfântul Nicolae”.

Învățăturile au continuat, ca întotdeauna, cu cuvinte de dragoste și mântuire.

În viața mea am avut întotdeauna ghinioane. Nu am putut să dobândesc un serviciu statornic și nu am făcut nici o pricopseală. De asemenea, aveam multe neliniști în somn în timpul nopților, auzeam glasuri, aveam vise urâte, cearceaful era tras de pe mine. De multe ori simțeam cum mi se oprește respirația și mă apasă o greutate, de care mă ușuram și pleca de la mine ca o albină numai după ce, cu multă greutate, izbuteam să mă însemnez cu semnul Crucii. De asemenea, aveam întotdeauna o frică înăuntrul meu și de multe ori mă înfuriam, dar atunci când îmi reveneam, plângeam pentru halul în care ajunsesem. Acum, în ultima vreme, la sărbătorile la care participam (vreme de aproape trei ani am mers la Biserica Sfântului Terapont din Tumba de Jos, Thesalonic), Îl rugam mereu pe Domnul să-mi arate adevărul și să scap de eventuala înșelare.

Cu adevărat, Domnul și Mântuitorul nostru a auzit rugămințile mele și, într-o zi, când am mers la lucru (întrețineam ascensoare) în strada Dimitrios Gunari nr. 1, l-am găsit pe portarul de la bloc și am început o discuție cu el. Cuvintele lui m-au magnetizat. Am arătat celor ce erau

 503.png

cu mine ce trebuiau să facă, iar eu am continuat discuția cu fratele Gheorghios. Era un om simplu, binevoitor, în jur de 53 de ani, care scotea din gura sa neîncetat cuvintele lui Hristos. La sfârșit mi-a spus: „Ia această iconiță a Maicii Domnului și nu amâna! Începe din această clipă să devii un ostaș al lui Domnului!”

Atunci i-am spus că și eu propovăduiesc fiecărui om cuvântul lui Hristos, vindec bolnavi și am o comuniune sfântă, vorbesc cu Sfinții. Dar el m-a amuțit, spunându-mi: „Ești înșelat, fratele meu. Ești victima diavolului, ai căzut în cursa lui!”

Îndată a alergat și mi-a adus cărticica „Părinți duhovnicești contemporani de la Sfântul Munte Athos – Sava duhovnicul”, a Arhimandritului Heruvim (Karambelas) și mi-a arătat la pagina 87, unde se vorbea despre „îngerul care nu era înger, ci diavol”.

În după-amiaza aceleiași zile am chemat-o pe nepoata mea, am pregătit locul de rugăciune și de comuniune și am pus-o să „vadă”, pe jumătate hipnotizată ca întotdeauna. Vă scriu și cuvintele invocării: „În numele Dumnezeului celui viu, săvârșim chemare către povățuitorul nostru, Sfântul Nicolae”.

Și îndată am primit „bună seara” și binecuvântarea lui:

Sunt iarăși lângă tine, robule al lui Dumnezeu Evanghelos. În ce vrei să te povățuiesc?

Sunteți Sfântul Nicolae?, am întrebat.

– Da, robule al lui Dumnezeu Evanghelos, ca întotdeauna și acum, în ultima vreme.

Atunci, vă rog să-mi spuneți: ce gândesc în această clipă?

Ce întrebare este aceasta? De ce ești tulburat?

Vă rog să-mi răspundeți la întrebare.

– Așadar, ți s-a zdruncinat credința. Păcat.

Eu am continuat să insist și atunci acela mi-a spus că mă gândesc acum la Hristos, la Biserică, la faptul cum să mă apropii și mai mult de Domnul.

Acestea le gândesc în fiecare zi – dar în această clipă la ce mă gândesc?

Robule al lui Dumnezeu Evanghelos, îl pui la încercare pe Sfântul Nicolae, care a primit poruncă de la Domnul să te ocrotească și să te povățuiască?

Pe Sfântul Nicolae îl cinstesc, și mă închin lui ca și tuturor Sfinților lui Iisus Hristos, însă pe tine te leg cu numele Sfintei Treimi să te arăți sub chipul tău adevărat.

Îndată nepoata mea s-a tulburat cumplit și m-a rugat să alung acel monstru de lângă ea!

Apoi am îngenuncheat și am mulțumit Domnului și Dumnezeului nostru, și Îi mulțumesc și Îi cer iertare în fiecare zi că m-a învrednicit să scap de marea înșelăciune a satanei. Mă rog și pentru fratele Gheorghios, care mi-a ieșit în cale. Acum mă aflu în Germania, de la 1 mai 1974, și locuiesc la 20 de kilometri de Stuttgart. Avem în apropiere o biserică ortodoxă grecească, unde iau parte în fiecare Duminică și praznic la Dumnezeiasca Liturghie. De la biserică am cumpărat cartea sfinției voastre, care mi-a folosit mult, mi-a dăruit curaj și putere. Mă rog mereu Domnului să vă ocrotească și să vă lumineze, ca să mântuiți cât mai multe suflete. Caut să mă spovedesc, dar mai întâi aștept răspunsul sfinției voastre ca să-mi spuneți dacă știți vreun duhovnic grec, aici, în Germania.

Și încă ceva. Scrisoarea adresată sfinției voastre am început-o la 29 mai și, cu multă osteneală, o termin astăzi, 10 iulie. De fiecare dată când stau să vă scriu mi se oprește mintea, amețesc și satana îmi pune mereu piedici. Dar, cu toate că îmi aduce gânduri urâte, deznădejdi, ele țin puține minute, după care mă liniștesc. Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos să mă ierte și să-mi dea puterea și curajul să merg înainte. Și cred că voi ieși din mocirla păcatului și voi merge cu pas statornic înspre El. Rău este că nu am oameni care să mă sprijine, ci mă lupt singur, rugându-mă și citind Sfânta Scriptură, precum și orice altă carte sfântă găsesc.

O, Dumnezeul meu, cât de mare bucurie aș simți dacă m-aș afla, fie și pentru câteva clipe, lângă sfinția voastră!

Părinte Teodosie, în încheiere, mă rog eu, păcătosul, nevrednicul și neînsemnatul, ca Domnul nostru Iisus Hristos să vă dea pe mai departe putere și luminare pentru a dărâma temnițele de fier ale satanei și a slobozi cât mai multe suflete. Aici, în străinătate, aștept leacul Sfinției Voastre, ca să mi se închidă rănile, pentru că în decursul acestor ani satana mi-a făcut multe

504 504.png

răni în suflet. Am făcut multe greșeli, multe păcate mari, încât mă scârbesc de sine-mi. Nu vreau să mântuiesc numai sufletul meu, ci și pe cele bolnave ale atâtor frați, care trăiesc aici, în străinătate.

Cu evlavie, vă sărută mâna nevrednicul Evanghelos I. Gugusis.

11. 07. 1974

Iubiți cititori, cele petrecute iubitului Evanghelos sunt atât de revelatoare, încât trebuie să-i pună pe gânduri pe toți acei „iluminați” care sunt „povățuiți” și „scriu” având drept îndrumători pe „Maica Domnului”, pe „Sfinți”, pe „Îngeri”. Există probabilitatea de 99% ca ei să fie povățuiți într-o manieră sistematică de către diavolul. Noi aceasta am putut face, să le tragem semnalul de alarmă al pierzării lor; de ei ține să-l primească                                   

Traducere din neogreacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, din revista „Cuviosul Filotei din Paros”, nr. 29, mai-august 2010

Apărut in nr 17 al revistei Familia Ortodoxa

_____________________

[ 1 ] Vrăjitorie care se bazează pe observarea caracteristicilor apei (culoarea, transparența, formele, umbrele, reflexiile și unduirile).

[ 2 ] În greacă, la Buna-Vestire se zice Evanghelismos. 516

 

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s