pag. 433- Vedeniile dese, cheia marilor regrese

433b E) VEDENIILE DESE, CHEIA MARILOR REGRESE

                                    Desimea vedeniilor sfinției sale, înainte și după moarte, cât și încărcătura lor ieftină, fără mesaj duhovnicesc (de profunzime și fără înțelesuri reale necesare pentru schimbarea minții și vindecarea de patimi), este unul din semnele doveditoare ale înșelării în care se află maestrul de la Drăgănescu:

Cercetați cu luare-aminte biografiile Sfinților Părinți ai Bisericii, cei ce străluceau de semne și minuni, unde veți vedea minuni nenumărate, însă descoperiri și arătări supranaturale prea puține veți întâlni, doar când nevoia a cerut-o. Iar pe acestea (descoperirile) nu le arătau multora. Pe când unde își găsește amăgirea sălașul, vedeniile apar ca păsările cerului de des la oamenii neștiutori. Și ce e mai trist, că sunt înșelați și oameni iubitori de Dumnezeu, oameni duhovnicești, care se deosebesc prin virtutea și evlavia lor față de Dumnezeu. Faceți comparație, vă rog, între arătările neamăgitoare (vederi) ale Sfinților Părinți cu cele ale lui Eftimie și veți vedea cât de superioare și impunătoare sunt vederile sfinților și pe de altă parte, câtă prostie, ca să nu zic aiureală, au vedeniile amăgirii 458                                   

                                    Vedeniile sfinției sale nu numai că erau dese, dar erau și de piață, afișând un circ de gust îndoielnic, pentru a încânta în simțire și a fura mințile sărmanilor amăgiți ca a unor copii lipsiți de experiență.

                                    Este foarte potrivit să aducem aici un cuvânt al sfinției sale, referitor la spiritism, care descrie de minune, foarte potrivit, chiar vedeniile preacuvioșiei sale:

In vremea noastră circulă multe cărți care cuprind comunicări de dincolo. Aceste comunicări, mai ales cele care se dau pe sine a fi din partea sfinților sau chiar ale Mântuitorului însuși, fără voie ne conduc la comparația lor cu Sfintele Evanghelii. La o atare confruntare se dau de gol. Puse pe două coloane, aceste splendide platitudini și mărunțișuri, cu o pagină din Evanghelii, sublimul și ridicolul sunt și mai evidente. Calitatea literară, fondul, înălțimea gândirii,

457<http://www.aparatorul.md/sfantul-ioan-gura-de-aur-dracii-pot-face-false-minuni-și-deci-și-false-vindecari/>, miercuri, 25 noiembrie 2015

458 Sfinții BĂTRÂNI et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, p. 336

434 434.png

totul dau de gol un fals nerușinat și nemaipomenit de îndrăzneț, pe care nu cred să-l poată face sufletele celor mutați de la noi, ci numai tatăl minciunii1 și hristoșii mincinoși 2 459 460

                                    Este de ajuns să vă reamintiți de vedenia treptelor și vedenia din gară, amândouă redate în scris chiar de sfinția sa, ca să nu mai învinuiască nimeni pe masa de adepți înfierbântați că ar fi fabricat prin exagerări un alt Părinte Arsenie Boca, diferit de cel real. Trista realitate este că el însuși se vedea pe sine, așa cum îl văd ucenicii cei mai exagerați, sau… chiar mai sus și aceasta era suficient să-i întunece rațiunea ca să nu-și mai dea seama de ieftinătatea, superficialitatea și gustul îndoielnic al vedeniilor ce le pătimea de la draci.

                                    Cu totul altfel sunt proorociile de la Sfântul Duh. Ele nu numai că au o frumusețe adâncă a arătării, cu neputință de inventat de minte omenească și drăcească, dar și profunzime a înțelesurilor neobișnuită arătându-ne lucruri cu adevărat importante pentru mântuirea noastră, învățându-ne cum este și cum se dobândește veșnicia cea fericită.

Isa 6:1 Slava Domnului. În anul morții regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt și măreț și poalele hainelor Lui umpleau templul. 2 Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau 3 Și strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” 4 Din pricina acestor strigăte, porțile se zguduiau din țâțânele lor, iar templul s-a umplut de fum. 5 Și am zis: „Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Și pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!” 6 Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleștele de pe jertfelnic. 7 Și l-a apropiat de gura mea și a zis: „Iată s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele tale, și fărădelegile tale le va curăți”. 8 Și am auzit glasul Domnului care zicea: „Pe cine îl voi trimite și cine va merge pentru Noi?” Și am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!” 9 Și El a zis: „Du-te și spune poporului acestuia: Cu auzul veți auzi și nu veți înțelege și, uitându-vă, vă veți uita, dar nu veți vedea. 10 Că s-a învârtoșat inima poporului acestuia și cu urechile sale greu a auzit și ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă la Mine și să-l vindec”.

                                    Puțini, poate au citit Sfinții Prooroci, mai puțini i-au înțeles, deși ei sunt hrana sufletului nostru. De pildă mai sus este vorba și de Sfânta Liturghie, de aceea preotul când ne împărtășește repetă cuvintele serafimului. Vă rugăm citiți tâlcuirile Sfinții Părinți la proorocii, sunt minunate și de suflet mântuitoare.

                                    Vă dăm, mai jos, doar un mic exemplu:

Întrebarea 62

Ce înseamnă ceea ce zice Sfântul Prooroc Zaharia: “Și am ridicat ochii mei și am văzut: și iată o seceră zburând, lungimea de două zeci de coți, iar lățimea de zece coți. Și a zis către mine: Acesta este blestemul care iese peste fața a tot pământul. Iar după puțin: “Și o voi scoate pe ea, zice Domnul Atotțiitorul, și va intra în casa furului și în casa celui ce jură strâmb întru numele meu, în chip mincinos, și se va așeza în mijlocul casei lui și o va pierde pe ea, și lemnele ei și pietrele ei“. 527 (527 Zah. 5, 1-4. Septuaginta. [ Sfânta Scriptură originală – n.n. ] )

Ce este secera și măsura lungimii și a lățimii? Și de ce zboară? Și cine este furul și cel ce jură strâmb; și care este casa lui? Ce sunt lemnele și pietrele?

Răspuns

Dumnezeu care a zis: “Am înmulțit vedeniile și în mâinile Proorocilor m-am asemănat“, 528 a trimis de mai înainte, închipuite prin simboluri, diferite știri despre minunata Sa venire în trup, în vederea mântuirii noastre, descoperindu-ne prin fiecare Prooroc, altă și altă știre, după puterea de înțelegere a fiecăruia. Deci dăruind și marelui Prooroc Zaharia înțelegerea tainelor Sale viitoare în trup, i-a înfățișat în chip înțelept spre contemplare o seceră. Prin aceasta a arătat că, după ce se va întruchipa pe Sine, în mod felurit și tainic, în figurile cuprinse în vedeniile Proorocilor, va primi El însuși cu adevărat și de bunăvoie făptura noastră prin fire, ca să arate că adevărul prevestit prin figuri a venit la noi în mod real. Deci secera este Domnul

459 1 Ioan 6, 60                                   

2 Matei 12, 24                                   

460 Ieromonah Arsenie BOCA, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 4 2003, p. 75.

435 435.png

nostru Iisus Hristos, Fiul cel Unul născut și Cuvântul Tatălui, Cel ce pentru Sine este și rămâne pururea simplu după fire, iar pentru mine se face compus după ipostas, precum numai El știe, prin primirea trupului însuflețit mintal, fără ca prin unirea deplină, cu trupul după ipostas să primească contopirea într-o singură fire și fără ca prin deosebirea deplină față de trup după fire să se taie în doi fii (1). Iar unire deplină după ipostas numesc desăvârșita neîmpărțire, precum deosebire deplină după fire, desăvârșita necontopire și neschimbare. Căci taina dumnezeieștii întrupări nu introduce prin deosebirea după fire a celor din care constă și o deosebire după ipostas, nici prin unirea după ipostas o contopire într-o singură fire. Primul lucru nu se întâmplă ca să primească taina Treimii în adaos; iar al doilea, ca să nu fie după fire nimic de un neam și de o ființă cu dumnezeirea (2). Căci cele două firi s-au împreunat într-un ipostas, dar nu într-o singură fire. Iar aceasta ca să se arate prin unire atât unitatea ipostasului, rezultată din adunarea laolaltă a firilor, cât și deosebirea firilor ce s-au întâlnit într-o unitate nedespărțită, fiecare din ele rămânând, în ce privește însușirea naturală, în afară de orice schimbare și contopire.

Căci dacă împreunarea firilor s-ar fi făcut ca să dea naștere unei singure firi, taina mântuirii noastre ne-ar fi rămas cu totul necunoscută, neavând de unde sau cum să putem afla coborârea lui Dumnezeu la noi. Pentru că în asemenea caz, sau că s-ar fi schimbat trupul în firea dumnezeiască din pricina unirii dumnezeiești, sau s-ar fi schimbat ființa dumnezeiască în firea trupului, sau s-ar fi contopit amândouă prin cine știe ce amestec, producând vreo alta deosebită de ele, nemaipăstrând nici una din firile din care constă, rațiunea ei neștirbită (3). Dar fie că s-ar fi schimbat trupul în firea dumnezeirii, fie că s-ar fi schimbat firea dumnezeirii în trup; sau fie că unirea într-o singura fire ar fi împins firile spre producerea vreunei alte firi decât ele, eu n-aș cunoaște taina întrupării dumnezeiești, neputând constata după unire o deosebire de natură între trup și dumnezeire. Iar dacă există în Hristos după unire vreo deosebire după fire între trup și dumnezeire (căci nu sunt după ființă unul și același lucru dumnezeirea și trupul), aceasta înseamnă că unirea firilor împreunate în El nu s-a făcut pentru a da naștere unei singure firi, ci pentru a face să rezulte un singur ipostas în privința căruia nu aflăm în Hristos nici o deosebire în nici un chip. Căci după ipostas Cuvântul este unul și același cu trupul Său. Fiindcă dacă Hristos primește cu referire la ceva vreo deosebire oarecare, nu poate fi după acel ceva una în tot chipul. Dar dacă cu referire la altceva nu primește nici, o deosebire, după acel altceva este și se zice cu evlavie una în tot chipul și totdeauna.

Deci dat fiind că orice deosebire, întrucât este deosebire, are ca bază câtimea celor ce se deosebesc (căci fără această câtime n-ar fi deosebire), iar câtimea nu poate fi indicată fără număr, bine este să folosim numărul numai pentru arătarea deosebirii firilor din care constă Hristos după unire, indicând după aceasta că firile se păstrează neschimbate după unire, dar nu divizând prin număr unitatea celor ce concurg într-un singur ipostas. Iar gândul acesta ni-l arătăm neadăugând nici un număr la cuvântul ipostas. Căci în ceea ce nu se cugetă nici o deosebire, nu se introduce nici o câtime. Iar unde nu poate fi introdusă câtimea, nu-și are locul nici numărul, care indică deosebirea. Deci după ipostas este compus. Căci după ipostas este unul și același și singur. Astfel pe de-o parte păzim unitatea și identitatea ipostasului, pe de alta mărturisim deosebirea firilor ce concurg într-un singur ipostas. Acesta este cel pe care l-a văzut minunatul Zaharia zburând în chip de seceră. Căci Cuvântul lui Dumnezeu este secerătorul a toată răutatea și neștiința.

Lungimea ei, zice, era de douăzeci de coți, iar lățimea ei de zece coți“. Căci Hristos, ca Dumnezeu și Cuvântul, se lărgește progresiv sub chipul Providenței până la zece coți, adică în cele zece porunci dumnezeiești ale vieții active (4). Căci în zece porunci se lărgește Cuvântul lui Dumnezeu, prin care legiferând împlinirea celor ce trebuiesc făcute și reținerea de la cele ce nu trebuiesc făcute, a îmbrățișat toată mișcarea voii libere a celor providențiați. Iar ca Cel ce s-a făcut trup și s-a întrupat în chip desăvârșit, tot El se lungește până la douăzeci de coți din pricină că trupul se alcătuiește prin înmulțirea elementelor cu simțurile (5). Căci cinci sunt simțurile și patru elementele din a căror împreunare se alcătuiește firea oamenilor. Dar cinci înmulțit cu patru dă numărul douăzeci. Iar prin lungime a indicat Scriptura modul iconomiei,

436 436

pentru înălțimea ei și pentru faptul că taina dumnezeieștii întrupări este mai presus de toată firea.

Secera a fost văzută “zburând“, pentru faptul că nu are nimic pământesc, ca și pentru iuțimea, agerimea și, într-o vorbă, pentru scurtimea cuvântului (6). Căci circumscrie toată mântuirea oamenilor numai în inima celor ce se mântuiesc, dat fiind că aceasta constă numai în credință și bună cunoștință (7). Și de fapt nimic nu poți face mai iute decât să crezi și mai ușor decât să mărturisești cu gura harul Celui în care crezi. Primul lucru arată iubirea însuflețită a celui ce crede față de Făcătorul lui, iar al doilea dispoziția credincioasă față de aproapele. Iar iubirea și dispoziția sinceră, sau credința și buna conștiință, sunt mișcări nevăzute ale inimii, care nu au lipsă ca să se producă de nici o materie din afară “Căci cuvânt scurt va face Domnul pe pământ“. 529

Acesta este “blestemul“, pe care l-a trimis Dumnezeu și Tatăl peste fața a tot pământul (8). E blestemul adevărat peste blestemul adevărat. Deoarece neascultarea lui Adam s-a făcut blestem prin greșeala lui, întrucât n-a lăsat porunca să crească spre a aduce roadele dreptății, ca să ia creațiunea binecuvântare, peste blestemul lui Adam vine binecuvântarea firească a lui Dumnezeu și Tatăl, care se face astfel blestem al blestemului provenit din păcat, spre desființarea neascultării ce-a crescut aducând roade ale nedreptății, ca să fie oprită creațiunea de-a mai crește în păcat. 530 Căci s-a făcut pentru mine blestem și păcat, Cel ce a dezlegat blestemul meu și a ridicat păcatul lumii.

Fiindcă două blesteme aveam eu: unul era rodul voinței mele, adică păcatul, prin care sămânța roditoare a sufletului, adică puterea virtuții, căzuse în pământ; iar altul era moartea firii, adusă asupra ei pe dreptate, din pricina voii mele. Moartea aceasta a împins firea cu sila și fără să vrea acolo unde se semănase mișcarea voinței mele de bunăvoie (9). Deci Dumnezeu, care a creat firea, a luat asupra Sa de bună voie blestemul cu care a fost osândită firea, adică moartea, și astfel a omorât prin propria Sa moarte de pe cruce blestemul păcatului ce trăia în mine prin voia mea. Și așa blestemul Dumnezeului meu s-a făcut blestem și moarte a păcatului meu, neîngăduind să ajungă neascultarea la roadele nedreptății; dar totodată s-a făcut binecuvântare a dreptății dumnezeiești prin împlinirea poruncilor, și viață fără de sfârșit. 531

Această seceră, adică Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, nimicește pe fur și pe cel ce jură strâmb și casa lui o surpă. Dar furul și cel ce jură strâmb este diavolul cel viclean (10). E fur fiindcă a scos cu vicleșugul înșelăciunii pe om din Rai, adică a răpit un lucru și o făptură și o avuție de preț a lui Dumnezeu, trăgându-l în locul acesta al necazurilor, și a murdărit icoana slavei dumnezeiești cu multe pete ale păcatelor. Prin aceasta a căutat să-și facă dintr-o avuție străină, o avuție proprie, poftind cu răutate bunurile străine, nu ca să le păstreze, ci ca să le fure, să le sfâșie și să le piardă (11). 532 Iar jurător pe strâmb este fiindcă e mincinos și înșelător. Căci făgăduind să dea lui Adam slava dumnezeirii, l-a tras spre necinstea și batjocura necuvântătoarelor, ba ca să spun mai drept, l-a făcut mai de ocară decât orice dobitoc, 533 făcându-l să fie cu atât mai de ocară decât dobitoacele prin lipsa lui de rațiune, cu cât este mai grețos ceea ce-i contra firii decât ceea ce-i conform cu firea. Ba l-a înstrăinat și de nemurire, îmbrăcându-l în haina spurcată a stricăciunii.

Iar casă a acestui fur și jurător pe strâmb, s-a făcut lumea de aici a stricăciunii și a confuziei necontenite, pe care și-a însușit-o tâlhărindu-l pe om (12) și în care i s-a îngăduit să tâlhărească mai departe, pentru pricinile pe care le știe Dumnezeu (13), care l-a îngăduit să tâlhărească până ce dăinuiește cursul ciclic al timpului.

Dar Cuvântul lui Dumnezeu, așezându-se în această lume ca într-o casă, prin întruparea Sa negrăită, și legând pe diavolul, 534 a surpat-o, iar lemnele și pietrele ei, adică statuile și altarele și soclurile statuilor le-a dărâmat și le-a nimicit (14). Căci prin ele diavolul, tatăl minciunii, își închipuia că e cinstit de cei rătăciți ca un fel de Dumnezeu pocit și multiform, datorită faptului că făcuse din nebunia lor un mijloc de slăvire proprie, ca unul ce e cu mult mai nebun decât cei astfel prostiți. Fiindcă ce e mai nesocotit decât a-și închipui cineva un lucru care prin fire nu există cu adevărat. Deci Mântuitorul sufletelor și trupurilor noastre, care s-a făcut om din iubire de oameni, așezându-se prin trup în această casă a furului și a jurătorului pe strâmb,

437 437.png

care este diavolul, adică în această lume, a surpat-o întreagă, adică a nimicit modul ei rătăcit de mai înainte (15) și a îndreptat-o iarăși potrivit cu rațiunea cunoștinței adevărate. Și scurt vorbind, alungând pe tâlhar din avuțiile străine, s-a făcu iarăși El stăpân peste ai săi prin virtute, zidind peste tot pământul de sub cer, în chip măreț, Sfânta Lui Biserică.

Sau poate e fur diavolul (16), fiindcă uneltește până astăzi cum să atragă prin vicleșugul înșelăciunii dorința fiecăruia spre el. Iar jurător pe strâmb și mincinos, fiindcă e înșelător și amăgește pe cei ușuratici să se despartă de bunurile din mână în nădejdea altora și mai bune și fiindcă pricinuiește pe neobservate, prin, lucrurile socotite dulci, tot felul de greutăți, celor ce ascultă de el. Iar “casa“ acestui fur și mincinos este dispoziția iubitoare de păcat a inimii fiecăruia. Ea are ca pietre“ învârtoșarea și nesimțirea inimii față de cele bune, iar ca “lemne“ amintirile ce aprind ușor focul necurat al patimilor.

Sau poate Scriptura numește “lemne“, în chip figurat, pofta (17). Aceasta fiindcă s-a scris că lemnul a corupt prima dată mișcarea ei, 535 îndreptând-o împotriva firii; apoi fiindcă ea este puterea sufletului care se aprinde de orice patimă, ca materia lemnoasă de foc. Iar prin “pietre“ se indică poate duritatea și nesimțirea mișcărilor iuțimii, care nu ascultă de rațiunea virtuții. Pe toate acestea, împreună cu “casa,“ în care se găsesc, adică cu dispoziția lăuntrică, le surpă și le nimicește Cuvântul lui Dumnezeu, prin sălășluirea Sa scoțând din ea, mai întâi prin credință, pe diavolul, care își făcuse odinioară prin amăgire locuința în ea și care se socotea că e tare. Pe acesta îl leagă cu lanțuri de nesfărâmat și-i prădează casa, scoțând din inimă deprinderea lesne de aprins a patimilor împreună cu învârtoșarea față de cele bune. 536

Sau poate numește “pietre“ nepăsarea sufletului față de cele bune, adică nesimțirea față de virtuți. Iar prin “lemne“ râvna față de cele rele (18). Toate acestea alungându-le Cuvântul din inimile credincioșilor, nu încetează să împăciuiască și să unească într-un singur trup al virtuților pe cei de departe și pe cei de aproape, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, adică păcatul și rupând zapisul care ne obliga voința spre rău, și supunând cugetul trupesc legii duhului. 537 Prin cei de departe a înțeles, cred, mișcările simțirii, care sunt după fire cu totul străine de legea lui Dumnezeu. Iar prin cei de aproape lucrările cugetătoare (mintale) ale sufletului, care după rudenie nu sunt departe de Cuvântul. Pe acestea le adună Cuvântul după surparea legii trupești, unindu-le laolaltă în duh prin virtute. 538 Căci prin “peretele din mijloc” cred că a înțeles legea trupului cea după fire, afecțiunea față de patimi, sau păcatul. Pentru că numai afecțiunea cea de ocară față de patimi se face zid al legii firii, adică al părții pătimitoare a firii, despărțind trupul de suflet și de rațiunea virtuților, neîngăduind să se facă cu ajutorul făptuirii trecerea la trup prin mijlocirea sufletului (19).

Dar venind Cuvântul și biruind legea firii, adică trăsătura pătimitoare a firii, a desființat afecțiunea față de patimile contrare firii.

Acesta este Domnul meu și Dumnezeul meu Hristos Iisus, pe care L-a văzut Proorocul ca pe o seceră, având douăzeci de coți lungime, ca unul ce îmbrățișează toată lucrarea simțurilor îndreptată spre cele sensibile, și zece coți lățime, întrucât Dumnezeul și Mântuitorul meu cuprinde toată mișcarea rațională. Căci spun unii că a număra e o faptă ce aparține prin fire numai rațiunii. Iar decada este îmbrățișarea și sfârșitul oricărui număr. Prin urmare Cuvântul lui Dumnezeu îmbrățișează nu numai puterile simțurilor, ci și lucrările mintale, ca unul ce e Făcător nu numai al corpurilor, ci și al celor necorporale.

Iar “seceră“ a fost numit în vedenie, nu numai fiindcă seceră din firea rațională răul pe care nu El L-a semănat și adună firea pe care nu El a împrăștiat-o. Ci și pentru că seceră așează în hambarele dumnezeiești pe cei mântuiți (20); în sfârșit și pentru că, fiind mânuit de lucrările virtuților, se unește cu puterile făptuitoare ale sufletului (21).

Dar pentru cel ce vrea să vadă, cuvântul Scripturii indică aici două persoane și două case, pe care le desființează secera. Căci se zice: “Și va intra în casa furului și în casa celui ce jură strâmb în numele Meu“. Prin cele două persoane a indicat cele două lucrări generale ale amăgirii diavolești, care le cuprind pe toate celelalte, sau cele două moduri ale lucrărilor. Iar prin cele două case a indicat cele două dispoziții generale ale omului, favorabile rătăcirii, care le conțin pe toate celelalte. De pildă când cel rău răpește prin vicleșugul amăgirii cunoștința

438 438.png

înnăscută a firii despre Dumnezeu, atrăgând-o spre sine, e “fur“, întrucât încearcă să se facă stăpân peste închinarea datorată lui Dumnezeu, sau cu alte cuvinte abate vederea mintală a sufletului de la rațiunile duhovnicești din făpturi și circumscrie puterea cugetării numai la privirea înfățișării din afară a lucrurilor sensibile. Iar când abuzează de mișcările firești, atrăgând puterea de activitate a sufletului în chip sofistic spre cele contrare firii și prin cele părute bune ispitește prin plăcere dorința sufletului spre cele rele, “jură strâmb“ pe numele Domnului, ducând sufletul amăgit spre alte lucruri decât spre cele făgăduite. Deci este “fur“ fiindcă răpește la sine cunoștința firii, având drept casă dispoziția iubitoare de neștiință a celor amăgiți. Și “jură strâmb“, fiindcă înduplecă puterea de activitate a sufletului să se ostenească zadarnic cu cele contrare firii, având drept casă dispoziția iubitoare de păcat a voii celor care îl ascultă (22).

Așadar diavolul este “fur“, fiindcă strâmbă cunoștința firii 539 și “jură strâmb“, fiindcă abate puterea de activitate a firii de la săvârșirea virtuții. Casa “furului“ este dispoziția sufletească ce stă la baza unei cunoașteri mincinoase, iar casa “celui ce jură strâmb“ este dispoziția străbătută de necurăția patimilor de ocară. În acestea pătrunzând cu iubire de oameni cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu, le face locaș al lui Dumnezeu prin Duhul, aducând cunoștința adevărului în locul rătăcirii și al neștiinței și virtutea și dreptatea în locul răutății și al vicleniei. În felul acesta își face prin ele arătarea în cei drepți.

Deci prin persoane Scriptura a indicat modurile vicleniei variate a unuia și aceluiași diavol rău, iar prin “case“ dispozițiile corespunzătoare cu aceste moduri ale celor stăpâniți de diavol.

Dar “fur“ mai este și cel ce folosește cuvintele dumnezeiești spre amăgirea celor ce-l ascultă, fără să fi cunoscut puterea lor prin fapte. E cel ce se îndeletnicește cu rostirea goală a lor pentru a cumpăra slavă și vânează prin cuvântul limbii lauda ascultătorilor, adică renumele de drept. Simplu vorbind, “fur“ este cel a cărui viață nu corespunde cuvântului și a cărei dispoziție sufletească e în contrazicere cu limba, adică cel ce se ascunde sub bunurile străine (23). Scriptura zice cu dreptate despre acesta: “Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: pentru ce povestești dreptățile mele și iei asupra ta legământul meu prin gura ta ?” 540

Și iarăși “fur“ este cel ce acoperă cu modurile și cu moravurile văzute viclenia nevăzută a sufletului și cu înfățișări de bună cuviință dispoziția dinlăuntru (24). Căci precum fură cel de mai înainte prin declamarea cuvintelor cunoștinței mintea ascultătorilor, la fel fură acesta prin fățărnicia moravurilor simțirea privitorilor (25). Către aceștia de asemenea se va zice: “Rușinați-vă cei ce v-ați îmbrăcat în veșminte străine, sau: “Domnul va descoperi chipul lor în ziua aceea“. 541 Dar mie îmi pare că aud în fiecare zi pe Dumnezeu zicându-mi acestea în ascunsul inimii, ca unul ce mă simt vinovat de amândouă lucrurile.

Iar “cel ce jură strâmb sau mincinos în numele Domnului“, este acela care făgăduiește lui Dumnezeu o viață virtuoasă și face lucruri străine făgăduinței, iar prin neîmplinirea poruncilor calcă, ca și mine legământul ce și la luat de a duce o viață evlavioasă. Scurt vorbind, cel ce jură strâmb și mincinos este acela care s-a hotărât să trăiască după voia lui Dumnezeu, dar nu s-a mortificat deplin față de viața aceasta. El a jurat lui Dumnezeu, adică a făgăduit să-și păzească cursul vieții fără de ocară în nevoințele dumnezeiești, dar nu a împlinit făgăduința și de aceea nu e deloc vrednic de laudă (26). “Căci lăuda-se-va, zice, tot cel ce se jură întru El“, adică tot cel ce făgăduiește lui Dumnezeu viața sa și împlinește cu adevărat jurământul bunei făgăduieli prin faptele dreptății. Dar dacă cel ce împlinește făgăduințele sale va avea laudă, fiindcă a jurat lui Dumnezeu și și-a ținut jurământul, vădit este că cel ce și-a călcat legămintele sale va avea parte de mustrare și de ocară, ca unul ce a mințit.

Intrând secera, adică cunoștința lui Dumnezeu și Tatăl, care e prin ființă cunoștință și virtute, în inimile acestora ca în niște case, cu alte cuvinte în dispoziția fiecăruia, le nimicește cu totul, desființând prin schimbarea spre bine, starea de mai-nainte a inimii fiecăruia, și ducându-i pe amândoi spre împărtășirea de binele ce le lipsește. Astfel preface pe furul cunoștinței în lucrător neînfricat al adevărului, iar pe furul blândeții aparente a moravurilor în cultivator destoinic al dispoziției ascunse a sufletului; de asemenea pe cel ce jură strâmb îl face păzitor adevărat al făgăduințelor sale, ce-și întărește făgăduințele prin împlinirea poruncilor.

439 439.png

528 Osea 12, 10.

529 Is 10, 22; Rom. 9, 28.

530 Io. l, 26; II Cor. 5, 21; Gal.3, 13.

531 întruparea Fiului lui Dumnezeu e și binecuvântare și blestem; binecuvântare pentru om și blestem pentru păcat. Căci ceea ce e blestem pentru păcat, e binecuvântare pentru om.

Dar numirea de binecuvântare și blestem se referă aici la întruparea Domnului, pentru că se referă mai întâi la durerea și la moartea adusă peste fire în urma păcatului lui Adam cu voia. Durerea și moartea aceasta erau un blestem pentru păcat, ba într-un anumit sens și pentru firea omenească. Dar rostul lor era să fie mai ales o binecuvântare pentru fire, întrucât îl îndemnau pe om să se oprească de la păcatul cu voia. Blestemul acesta al doilea L-a luat Fiul lui Dumnezeu asupra Sa prin întrupare, scăpându-ne pe noi de apăsarea lui. El s-a făcut blestem în locul nostru, făcându-ni-se însă tocmai prin aceasta binecuvântare.

532 Io. 10, 10.

533 Ps, 48, 12.

534 Mt. 12, 29.

535 Gen. 3, 2.

536 Lc, 11, 22.

537 Ef. 2,. 14-17. Col. 2, 14.

538 Prin modul virtuții.

539 Schimbă direcția cunoașterii naturale.

540 Ps. 49,17.

541 Is. 3, 17. 461

F) FINAL SPECTACULOS

                                    Dar minunile hipnotice pot fi continuate și după moarte de aceleași duhuri care le-au generat în timpul vieții celui înșelat. Aceasta se face pentru a continua abaterea treptată de la dreapta credință a celor ce văd minunile și le iau drept bune (la pachet cu învățăturile celui în numele căruia se fac aceste silnice lucrări). Fiindcă după Sfinții Părinți două sunt cele ce silesc mintea omului: minunea și adevărul.

Iar cei de rând dintre iudei, care cu șchiopiiși cu betegiiși cu orbiisunt asemănați – și sunt cele nebune ale lumii” (1 Corinteni 1, 27) – și cei defăimați, aceștia au fost chemați. Căci norodul se minuna de cuvintele darului care ieșeau din gura lui Hristos și se bucura de învățătură (Luca 4, 32). Iar după ce au intrat aceștia din Israil – cei aleși zic -, pe care Dumnezeu mai înainte i-a rânduit spre slava Sa, care au fost Petru și fiii lui Zevedeu și celelalte milioane ale celor ce au crezut, bunătatea lui Dumnezeu și la neamuri s-a revărsat. Căci, prin aceia de pe drumuriși de la garduri“, neamurile se vor înțelege. Pentru că israilitenii erau adică înlăuntrul cetății, ca unii care și punere de Lege au primit și viețuire mai cuviincioasă au dobândit. Iar neamurile, fiind străine de așezămintele Legii și înstrăinate de punerea de Lege a lui Hristos, și nefiind împreună cetățeni cu Sfinții, nu întru un drum, ci în multe drumuriale nelegiuirii și ale necunoștinței petreceau, și la garduri“, în păcate zic, căci păcatul este mare gardși perete în mijloc(Efeseni 2,14) ce ne desparte pe noi de la Dumnezeu. Deci, prin drumuri“, însemnează umbros viețuirea neamurilor, care era dobitocească și în multe socotințe [ laturi ] împărțită; iar prin garduri– viața lor cea plină de păcate. Și nu poruncește ca simplu să-i cheme pe aceștia, ci să-i silească“, măcar că tuturor de voința lor atârnă să creadă. Dar, ca să cunoaștem că a crede noroadele, cele care aveau atâta necunoștință, este semn de mare putere a lui Dumnezeu, pentru aceasta a zis silește“. Căci de nu era multă puterea Celui Care era propovăduit, și de nu era mare adevărul Cuvântului, cum oamenii care erau turbați spre închinarea la idoli și lucrători de cele de ocară s-ar fi plecat să cunoască dintr-odată pe Dumnezeu cel adevărat și să săvârșească viață duhovnicească? Deci, voind a arăta schimbarea cea minunată, silăa numit lucrul, ca și cum ar fi zis cineva: „cu toate că

461 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 380-392.

440 440

nu voiau elinii să lase idolii și desfătarea, însă de adevărul propovăduirii au fost siliți a fugi de acestea”. în afară de cele zise și puterea semnelor [ minunilor ] mare silăaducea, spre a se schimba neamurile spre credința lui Hristos. 462

                                    Sila lui Dumnezeu care a făcut și iubește libertatea noastră este minunată și îi mulțumim pentru ea. Însă și diavolul vrea să îl copieze, neputând a se abține de la a introduce și forțări în silă. Astfel, vedem că diavolul reproduce cu mult tupeu orice minune, îndesindu-le pentru a nu lăsa pe om să cugete și să le descopere caracterul irațional și imoral. Iar dacă folosește și adevărul, uneori, pentru a sili, este amestecat întotdeauna cu o minciună cât mai apropiată de adevăr, uneori doar cu o amprentă mică de lucrare mincinoasă, pentru a fi mai greu de depistat, dar totuși să ucidă pe cei fascinați de minunile false cu ea.

Ocultismul se manifestă parțial sub alte nume, osândite de biserică. Orice nume ar purta el [ ori budism, ori new-age-ism, ori bocism, ori new-arsenism – n.n. ] , trebuiește demascat și osândit, fiindcă orice fel de rătăcire cu cît conține mai mult adevăr în ea, cu atît este mai periculoasă” 463

                                    De aceea și la mormintele celor înșelați se pot face minuni, cu ajutorul diavolilor care i-au slujit (ca să le ia ce au ei mai de preț: sufletele. Mat 16:26 Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?)                                   

                                    Aceste minuni pot fi înfricoșătoare:

Cuviosul a voit îndată să vadă grădina și mormîntul care se numea Chipotafion al lui Iani și al lui Iamvri, vrăjitori egipteni, care au fost în vremea lui Faraon, ca acolo să se lupte cu diavolii; pentru că se povestea că la locul acela erau mulțime de diavoli prea cumpliți, pe care cei vrăjitori cu urîtele lor farmece îi adunaseră acolo.

Vrăjitorii aceia erau frați și peste meșteșugul vrăjitoriei lor, aveau cea dintîi cinste la Faraon și puteau mult în tot Egiptul; deci, au zidit la un loc osebit în pustie, o grădină făcută din pietre în patru colțuri, iar într-însa și-au făcut mormînt cu lucru minunat; au pus acolo mulțime de aur, au sădit pomi de tot felul și au săpat un puț mare, pentru că era locul acela de stîncă și umed.

Toate acelea le-au făcut, nădăjduind că după ieșirea lor din trup, să viețuiască acolo în veci cu sufletele lor, iar de bunătățile acelea ca în Rai să se desfăteze. Dar de vreme ce robul lui Dumnezeu, Macarie, nu știa calea spre grădina aceea, mergea după stele și precum cîrmacii trec marea, astfel și el a trecut toată pustia cu picioarele; însă a luat cîte o trestie și, după fiecare stadie, înfigea în pămînt o trestie, ca să poată după acele semne, să se întoarcă înapoi; iar după ce în nouă zile a trecut toată acea pustie, s-a apropiat de grădina despre care s-a spus, și sosind noaptea, s-a odihnit puțin de osteneală și a adormit; însă diavolul, care se împotrivește totdeauna nevoitorilor lui Hristos, adunînd toate trestiile acelea cu care Macarie și-a însemnat calea sa, le-a pus la capul lui, pe cînd dormea el.

Iar bătrînul sculîndu-se din somn, a aflat lîngă sine trestiile, fiind legate în snop. Dar aceasta s-a făcut cu voia lui Dumnezeu, spre mai multă nevoință a robului Său, ca să nu nădăjduiască spre trestii, ci spre mila Lui, care a povățuit cîndva pe Israel, prin stîlp de nor, 40 de ani în acea înfricoșată pustie.

Sfîntul Macarie spunea despre sine, zicînd: “Cînd m-am apropiat de grădină și de acel mormînt, au alergat întru întîmpinarea mea ca la 70 de diavoli, în diferite feluri de asemănări, dintre care unii răcneau, iar alții cu mare mînie scrîșneau asupra mea cu dinții, iar alții zburînd ca corbii în fața mea, îndrăzneau a se repezi, strigînd: “Ce cauți aici, Macarie? La ce-ai venit la noi? Au doară am supărat pe cineva dintre voi, monahii? Fii la locul tău cu cei asemenea ție; ai pustia, din care ai izgonit pe prietenii noștri; nouă nu ne este nimic cu tine de obște, pentru ce ai năvălit la locul nostru? Fii îndestulat cu pustia, ca un pustnic, căci acest loc ni l-au încredințat nouă cei ce l-au lucrat; tu însă nu vei putea să petreci aici; pentru ce voiești

462 Sfântul Teofilact ARHIEPISCOPUL BULGARIEI, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Luca, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 205

463 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

441 441.png

intri în această stăpînire a noastră? Aici nici unul dintre oamenii cei vii n-au intrat, din acea vreme de cînd s-a făcut îngroparea fraților, care au auzit aceasta”.

Făcînd multă strigare diavolii, Sfîntul Macarie le-a zis: “Voi intra numai să văd și mă voi duce de aici”. Diavolii i-au răspuns: “Să ne făgăduiești nouă aceasta numaidecît”. Zis-a robul lui Hristos: “O voi face aceasta”. Iar diavolii s-au stins. Deci, intrînd în acea grădină, l-a întîmpinat un diavol înfricoșat, cu sabia ascuțită, îngrozindu-l; către acesta Sfîntul Macarie a răspuns: “Tu vii asupra mea cu sabia, iar eu vin asupra ta cu numele Domnului Savaot și cu puterea Dumnezeului lui Israel”. Și a fugit diavolul de la dînsul.

Cuviosul, intrînd înăuntru, a văzut toate cele ce erau acolo, cum și puțul în care spînzura o ciutură de aramă, legată cu un lanț de fier și pomi de grădină, care nu aveau nimic, căci se uscaseră de soare, iar zidirea cea minunată a mormîntului era împodobită cu mult aur. Și toate privindu-le destul, a ieșit de acolo fără vătămare și împiedicare, apoi în 20 de zile s-a întors la chilia sa. Într-acea cale, pe cînd se întorcea, s-a sfîrșit pîinea și apa pe care le purta cu sine, și a început a slăbi; deci, era să cadă de foame și de sete, dar iată i s-a arătat, precum singur a spus mai pe urmă, o asemănare de fecioară, îmbrăcată cu haină albă, care lucea; și a văzut o vadră cu apă curată înaintea lui, departe ca de o stadie, și fecioara adeseori punînd-o jos îi arăta apa și îl chema să vină să bea. Iar el nu putea s-o ajungă, dar cu nădejdea acelei ape, a mers trei zile după dînsa, ostenind tare, pentru că trei zile acea fecioară i s-a arătat, mergînd înainte.

Apoi i s-a arătat o cireadă de bivolițe (pentru că sînt mulțime de acestea în părțile acelea), dintre care una a stat în preajma bătrînului ostenit, avînd lîngă sine un vițel mic și curgea lapte din ugerul ei; apoi a auzit de sus un glas, zicîndu-i: “Macarie, apropie-te și bea laptele ei”. Iar el apropiindu-se, a supt din destul și și-a întărit trupul.

Apoi a spus sfîntul despre sine și aceasta: “Ca să-mi arate Domnul cea mai mare milă a Sa și să învețe nevrednicia mea, ca spre a Lui purtare de grijă să-mi pun nădejdea, a poruncit bivoliței aceleia să meargă după mine, pînă la chilia mea și în toate zilele să mă hrănească în cale. Iar ea fiind slujitoare poruncii Ziditorului, venea după mine și nu lăsa vițelul său la țîțele sale, ca numai pe mine să mă hrănească”. 464

                                    Dar nu oprește nimeni pe diavol, pentru a înșela pe câți mai mulți, să facă și vindecări la mormintele ereticilor, pentru a susține învățăturile sale mincinoase:

Vindecări miraculoase la Lourdes

În 1858 la Grota Massabielle, lângă Lourdes-Franța, Fecioara Maria i-a apărut de 18 ori Bernadetei Soubirous, o fetiță țărancă de 14 ani. Ea s-a prezentat ca fiind Imaculata Concepție [ iată erezia – n.n. ] dându-i fetiței un mesaj pentru toți: “Rugați-vă și faceți penitență pentru convertirea lumii“ [ vedeți cum diavolul poate îndemna la pocăință, doar pentru a strica mintea printr-o credință mincinoasă? Habar nu avea Părintele Arsenie Boca despre adevărata lucrare lăuntrică. De aceea a și căzut, sărmanul – n.n. ] . Biserica a investigat afirmațiile fetiței timp de 4 ani, înainte de a aproba devoțiunea către Fecioara Maria de la Lourdes.

De atunci, Lourdes a devenit unul dintre cele mai faimoase locuri de pelerinaj din întreaga lume, atrăgând mai mult de 1 milion de pelerini anual [ a bătut, pe departe, chiar și numărul de pelerini de la Prislop! – n.n. ] . Mii de vindecări miraculoase au avut loc în acest loc binecuvântat [ mai multe chiar decât la mormântul magului de la Drăgănescu – n.n. ] .

Biroul medical de constatări de la Lourdes, înființat în 1882, format din peste 5000 de medici din peste 30 de țări și în care intră nu numai medici catolici, dar și evrei, protestanți, indieni, atei, din zecile de mii de cazuri de vindecări studiate a admis ca miraculoase numai 1200, iar autoritățile bisericești, dând dovadă de o severitate nejustificată, au admis numai 64. [ și acolo este supărată mass-media că adunarea latinilor nu le confirmă reclamele mincinoase – n.n. ]

464 Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2 2005, 19.01.

442 442

Autorul italian, Michel Favero spune “De mai mulți ani merg la Lourdes și văd mereu același imens spectacol: durerea care caută. În alte părți se geme, se plânge, se strigă, se blestemă. La Lourdes se cântă, se caută. Vindecările trupești sunt rare la Lourdes, dar fiecărei vindecări trupești îi corespunde un milion de vindecări care se petrec în sufletele și inimile oamenilor. Acestea se petrec în fiecare ceas și în fiecare minut. Numai că pentru aceste minuni nu există nici un birou medical care să le studieze și să le facă publicitate. Sunt convertirile la credință și apoi sunt minunile resemnării la voința lui Dumnezeu, convingerea pe care o întipărește Fecioara, în inimile bolnavilor, că ei nu sunt inutili pe lume, că nu suferă în zadar, că suferințele lor unite cu ale lui Cristos au o valoare infinită pentru mântuirea lor și pentru mântuirea lumii, că ei, pe plan supranatural, sunt mai valoroși decât cei sănătoși. De aceea, bolnavii se întorc de la Lourdes cu bucuria, seninătatea și speranța în inimă” [ Acest mod de a gândi este leit cu declarațiile celor de la Prislop, dar… mai puțin hulitoare. Cel puțin, nedându-și seama că sunt amăgiți de draci și întăriți în credința eretică a imaculatei concepții, iar nu în Ortodoxie, măcar pun minunile pe seama Maicii Domnului și a lui Hristos, iar nu pe seama unui biet vânător de suflete, cu mintea rătăcită în propriul ei hățiș – n.n. ] . 465

                                    Cel mai celebru caz echivalent de pe la noi este fenomenul Prislop, o înmănunchere de fenomene paranormale fabuloase, multe exagerări, multe minciuni. Unele (poate) minuni ale Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop pentru oamenii amărâți ce vin acolo, dar uzurpate de discipoli în numele Părintelui Arsenie Boca, însă majoritatea sunt diavolești, pentru a forța conștiințele.

Despre vindecările de la mormântul lui A. Boca eu cred că sunt doar momeli ale diavolului spre a atrage poporul spre învățătura neortodoxă a lui, primind astfel credibilitate. În cartea Pr. A. Boca, Mărturia părintelui Pantelimon, pag. 77: „La sfârșit de noiembrie, 28, se petrec lucruri ciudate și minunate. Pe scoarța unor copaci apare semnul Crucii, câteodată o lumină alb aurie te însoțește până ia Peștera Sf. Ioan de la Prislop. Mila lui Dumnezeu pentru rugăciunile Sf. Ioan arată că sfințenia adevărată este la Sf. Ioan, nu la mormântul lui Boca, dar orbii nu văd. În SUA, scientologii, cu rugăciunile și puterile lor drăcești, vindecă bolnavi, vindecările fiind atestate și de medici. Nu este greșit să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne vindeca de o boală, dar este greșit să ne facem un scop din asta. „Ori de trăim, ori de murim, ai Domnului să fim7 Răbdarea unei boli ne poate sfinți, dar vindecarea ne poate arunca în mândrie sau înșelare. Majoritatea creștinilor slujesc pe Dumnezeu cu duh lumesc. Sf. Mihail Ivanovici se ruga lui Dumnezeu: „Fă-mă vrednic să sufăr pentru numele Tău”. Astăzi, oamenii sunt disperați după un trai bun. Observăm în ultima perioadă intensificarea de false minuni în jurul cultului lui A. Boca. O poză a lui Boca plânge în Pușcași – Vaslui, alta în Bogați – Argeș, jurnalistului Grigore Cartianu i-a apărut chipul lui Boca pe mămăligă, unei familii din București i-a apărut chipul pe betonul din fața casei, etc. Mă tem că fenomenul Boca va ajunge nu peste mult timp obiect de studiu la psihiatrie. Curios că poza lui Boca a plâns 10 zile în continuu la Vaslui, iar când a venit protopopul să investigheze s-a oprit (excrocherie). Duminică, după vizita protopopului de Vaslui la poză, după amiază am auzit la știri că de dimineață au fost 2000 de pelerini să se închine la poză. Unii spuneau: Suntem păcătoși și de asta plânge sfântul. Iată un mod de a mima o falsă smerenie. Am spus, dacă se recunosc cu adevărat că sunt păcătoși, de ce nu pun început bun, de ce n-au plecat să participe la Sf. Liturghie, care-i mai importantă decât orice icoană, sau să stai la rând să pupi b poză. Superficialitate. Alții spuneau: Cred că vine al treilea război mondial și de aia plânge sfântul. Aici am o părere. înainte de al doilea război mondial a pornit fenomenul de rătăcire Maglavit și pentru că mulți clerici au căzut în înșelare și în loc să curețe poporul de rătăcire, unii chiar au încurajat-o, iar alții au privit nepăsători sau neputincioși, la fel mi se pare și acum, și atunci a trimis Dumnezeu războiul care a pus capăt rătăcirii. Prigoanele și războaiele devin inevitabile atunci când nu gestionăm cu responsabilitate perioadele de pace. Am observat la Vaslui creștini care stăteau mai multe minute cu telefoanele mobile invocând să plângă oleacă poza ca să aibă și ei pe filmare.

465 <http://www.pelerinajemira.ro/marturii/vindecari-miraculoase-la-lourdes/>, luni, 22 iunie 2015

443 443.png

Niște iubitori de senzațional. Mă întrebam ce o să facă acești iubitori de senzațional când, așa cum ne spun Scripturile și Sfinții Părinți, antihristul va coborî foc din cer. Nu cred că Hristos ne va întreba la Judecată câte minuni am văzut, ci dacă ne-am împărtășit de Tainele Bisericii și am trăit și simțit ortodox. Sf. Grigorie Sinaitul ne spune: „înainte de a te fi înnoit printr-o vădită lucrare a Sf. Duh, să nu primești niciun fel de vedenie, glas, ci să le consideri prilej de înșelare ” Pentru mine, cea mai mare minune ar fi ca un păcătos ca mine să se mântuiască 466

                                    Vă redăm o minune tipică diavolească, petrecută la mormântul maestrului de la Prislop: Baba Boca… sau Babaji Boca:

O minune legată de Părintele Arsenie, după moartea lui, am văzut și eu la mănăstirea Sâmbăta in 1990, unde venisem cu o fată foarte credincioasă, bolnavă grav de scleroză în plăci de 17 ani. Nu putea merge decât cel mult 5-l0 pași; o duceam cu un cărucior pentru invalizi. Astfel am urcat împreună spre un izvoraș, cam la 2 kilometri mai sus de mănăstire. Și cum stăteam amândoi lângă izvorul acela, în poiană apare o bătrână a cărei înfățișare era imposibil să nu-ți atragă atenția. Părea de vreo sută de ani, înaltă, gârbovită, dar cu ochii albaștri, plini de viață. Eu povesteam cu fata asta, cu voce înceată. Zic: „No, mâine aș vrea să urc până la chilia Părintelui Arsenie, sub poalele Făgărașului… “. Deși se afla cam la o sută de pași, bătrâna a ridicat ochii spre mine și m-a întrebat: „Chiar vrei să mergi la chilie…?’’. Nu vă pot spune ce voce avea femeia asta… Un glas ce ajungea până la noi cu o ireală putere, un glas aproape mustrător și totuși nu, un glas ce venea parcă să ne certe din lumea cealaltă… Eu am spus că da, merg la chilie. Bătrâna a zis: „ Bine ”, și-a luat apă de la izvor și, când a dat să plece, s-a întors către noi și ne-a întrebat: „Nu vreți un măr? Noi am spus: „Da ”, Ea și-a băgat mâna în straiță și a scos două mere mari, galbene, unul pentru mine, celălalt pentru fată. Și atunci m-am uitat la piciorul ei. Un picior nefiresc de mare pentru o femeie, numărul 45 sau chiar 46. Bătrâna s-a îndepărtat și fata îmi zice: Măi, parcă intrau ochii ei prin mine, simțeam că trece privirea ei prin mine, că-mi intră in carne, în corp… ”, Iar eu puteam să jur că erau aceiași ochi mari, albaștri și umezi, pe care-i văzusem atunci la Drăgănescu.

466 Pr. Gheorghe ANIȚULESEI, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 24-26.

444 444.png

Deodată, pe amândoi ne-a străfulgerat un gând: ,,Să vezi că a fost Părintele!”. Am alergat după bătrână dar, cu toate că nu trecuseră nici două minute de la plecarea ei, n-am mai găsit-o nicăieri. Mai mult, pe poteca aceea veneau spre noi niște turiști care ziceau la rândul lor, că n-au văzut nimic, nici o bătrână. Am mai zăbovit puțin și când a fost să plecăm, fata zice: „ Hai, că încerc să merg până la cărucior”. Când a ajuns la cărucior zice: „Mai încerc doar să cobor până în drum, c-am văzut că m-ai tras cam greu pe panta asta Când am ajuns jos, la drum, spune: „Măi, nu știu, parcă simt așa, o putere în picioare…”, iar eu am îndemnat-o în glumă: „Măcar dacă ai merge până la mănăstire, să nu mă tot obosesc să împing de cărucior prin grohotișul ăsta Atunci ea s-a oprit, s-a uitat spre cer și a devenit foarte serioasă: „Doamne, n-aș vrea să merg decât ca să nu-i mai supăr pe alții!” Și a mers cei doi kilometri pe jos. Făcuse așa o febră musculară că sâmbătă n-a mai coborât de la chilie. Însă din acea zi și până astăzi, fata aceea merge pe picioarele ei. (Părintele Dumitru, Mănăstirea Sf. Ilie – Albac) 467

                                    Un comentariu cu bun simț, în legătură cu această întâmplare copiată din desenele animate, îl face Părintele Gheorghe Anițulesei:

Oamenii ajung să vadă în experiențe demonice lucrarea lui Dumnezeu. Vai de cei ce vor spune răului bine și binelui rău. Să nu ne păcălim, există o „spiritualitate” a diavolului foarte asemănătoare cu cea a lui Hristos. Mărturiile ucenicilor chiar de la moartea lui Boca sunt edificatoare în acest sens. În cartea Mărturii din Țara F., pag. 114, unul din cei ce au fost la înmormântare, Constantin Jurcovan din Recea, a spus că atunci când săpau groapa părintelui a apărut pe cer un nor alb, ca o ceață, pe care scria cu negru Enoh, cu litere tot din nori formate. Cei care au văzut au spus că a fost duhul lui Enoh în părintele Arsenie; La pag. 118 părintele Dumitru, mănăstirea Sf. Ilie – Albac ne povestește o întâmplare hazlie pentru un om sănătos la cap. La un an de la moartea lui Boca, pe drum înspre izvorul lui Boca de la mănăstirea Sâmbăta, s-a întâlnit cu „El” deghizat în babă. Ce-i mai grav, într-o înregistrare ce circulă pe internet, acest călugăr ține o conferință la Abrud în care povestește această nebunie în fața a cam 100 de oameni și nimeni nu realizează că acesta bate câmpii, ci toți sunt entuziasmați de marea minune. De aici, ca și din conferința maicii Marina Lupou la Cluj, în care povestește cum l-a văzut pe Boca în trei ipostaze, putem înțelege ce fel de credincioși sunt cei care, culmea cer în delirul lor canonizarea lui A. Boca. 468

                                    De altfel diavolul obișnuiește să se arate în chip de babă:

Despre prefăcătoria diavolului

Nu mult după aceea, vicleanul diavol, arzând de răutate și zavistie pentru că nu-i putea face nimic lui Andrei, a luat înfățișarea unei babe și s-a așezat lângă drum, bocind și strigând: „Vai mie, sărmana și bătrâna! Cât de mult rău mi-a făcut acest înșelător, că nici nu mai am liniște! Ce pot să mai fac eu, săraca și străina?” Unii trecători, văzând-o astfel, s-au apropiat de ea, întrebând-o: „Ce ți s-a întâmplat?” Și baba a răspuns: „Andrei, care locuiește în această cetate, m-a prins de părul capului și m-a târât până aici. Mi-a smuls părul, m-a lovit și mi-a rupt și puținii dinți pe care-i mai aveam.” În acest timp, Andrei, care era prin preajmă, făcându-și nebuniile sale obișnuite, a înțeles înșelăciunea vicleanului, care luase chip de babă. S-a apropiat și, privind-o cu asprime, i-a spus: „Strigă și bocește, babă întunecată la minte și nebună, murdară de toată prefăcătoria și înșelăciunea, și vrăjitoria! Ai îmbătrânit în farmecele, blestemele și otrăvirea sufletelor omenești!” Apoi Andrei a luat niște noroi de jos și a făcut din el un bulgăre, cu care a lovit-o pe babă în față. Bulgărele i-a lăsat aceleia pe chip o urmă ca de cruce și chiar atunci diavolul și-a lepădat înfățișarea omenească, prefăcându-se într-un mare șarpe, care s-a făcut nevăzut. Iar binecuvântatul Andrei și-a urmat drumul și purtarea obișnuită. 58 469

467 Ioan CIȘMILEANU, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, pp. 118-119.

468 Pr. Gheorghe ANIȚULESEI, Fenomenul Arsenie Boca…, p. 21.

469 58 P.G. 111, 680 D – 681 B; Paraclete, p. 59.

Viaţa Sfântului şi de Dumnezeu purtătorului părinte Andrei cel nebun pentru Hristos, <http://forum.teologie.net/dow-nload/file.php?id=453&sid=6fe742009f90a7678a0dbb1878a79d66>, duminică, 6 decembrie 2015, p. 22.

445 445.png

                                    Dar nu numai diavolii fac minuni drăcești, ci și oamenii forțează nota, datorită exagerării și răstălmăcirii, după propria lor prejudecată. Nu este de mirare că oamenii, induși psihologic de faima sădită prin mass-media (că Părintele Arsenie Boca ar fi Sfânt), răstălmăcesc toate ca semne minunate ale sfinției sale, datorită dorinței de a se rezolva totul pentru mângâierea trupului și scăparea cu orice preț (chiar și cu pierderea sufletului) de necazuri, uitând cu totul de veșnicie pentru care este nevoie de o cale strâmtă, în dureri, pentru a ne curăți de patimi. Am fost preveniți pentru aceasta de Sfinții Părinți:

Căci dacă cuvântul Scripturii arată că omul se întristează pentru umbrar și pentru curcubetă, adică pentru trup și pentru plăcerea trupului, iar că Dumnezeu se îngrijește de Ninive, vădit este că ceea ce socotește Dumnezeu vrednic de iubire e cu mult mai de preț și mai de cinste decât toate lucrurile dragi și scumpe oamenilor, fie că există în oarecare fel, fie că nu există, ci numai par să existe, în urma unei judecăți greșite, sau a unei prejudecăți, neavând nici o rațiune a existenței lor reale, ci fiind rodul nălucirii care amăgește mintea și dă o figură goală celor ce nu sunt, nu însă și un ipostas real patimii 470                                   

                                    Să vă istorisim câteva minuni auzite chiar de urechile noastre. Ele sunt tipice Părintelui Arsenie Boca și forțării diavolești. Precis ați auzit și dumneavoastră de unele asemănătoare… sunt o mulțime, ca și mulțimea celor amăgiți:

                                    Un frate începător de la o Mănăstire cunoscută din țară, văzând că părinții de acolo (cunoscând duhul echilibrat al ascezei Ortodoxe), nu sunt de acord cu falsa „sfințenie” ieftină a Părintelui Arsenie Boca (mai ales că acesta propovăduiește învățături străine de adevăr), s-a dus, fără blagoslovenie, să se convingă de unul singur, la fața locului:

Părinte Arsenie Boca ajută-mă să cred în tine!

Doamne o fi sau nu o fi Sfânt, arată-mi!”

                                    Cam așa erau dorințele inimii lui.

                                    Fiindcă șovăiala este poarta de intrare a tuturor ispitelor, iată ce a pățit:

                                    La intrare și-a scrântit piciorul și i s-a înnegrit. A ajuns deznădăjduit și șchiop la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Acolo s-a rugat la Părintele Arsenie Boca cerându-și iertare că nu a crezut în el, și… minune. S-a vindecat pe loc.

                                    De atunci crede neabătut că Părintele Arsenie Boca este sfânt și numește mormântul lui Sfântul Mormânt.

                                    Aceasta i s-a întâmplat fiindcă nu a crezut în Sfânta Evanghelie:

Iac 1:5 Și de este cineva din voi lipsit de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire și fără înfruntare; și i se va da. 6 Să ceară însă cu credință, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoiește este asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo. 7 Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu. 8 Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale. 9 Iar fratele cel smerit să se laude întru înălțimea sa, a cerut de la Dumnezeu înțelepciune, dar cu îndoială și mândrie, fără să asculte de călugării prudenți și de Sfinții Părinți. De aceea nu a luat de la Dumnezeu răspunsul, ci de la draci, nerămânând statornic în monahism și calea Ortodoxiei.

Mat 22:29 Iar Iisus răspunzând, au zis lor: vă rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu; a inversat ordinea, a pus mai întâi accent pe puteri, iar nu pe dogme. Iar pe puteri nu le-a probat cu Sfânta Scriptură să vadă dacă sunt de la Dumnezeu sau de la draci.

                                    S-a rătăcit, fiindcă a pus la temelia credinței lui minunea și nu cunoașterea Sfintei Predanii, înlocuind pe Domnul Hristos în inima lui cu Părintele Arsenie Boca, numind cu nume nepotrivit mormântul elinesc de la Prislop.

***

Alt caz, asemănător.

                                    O familie de mireni mergeau cu mașina pe stradă. Le-a apărut în colțul parbrizului imaginea Părintelui Arsenie Boca și, uimiți, erau să facă accident, dar Dumnezeu i-a scăpat în ultimul moment: Iez 18:23

470 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., p. 446.

446 446.png

Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu – și nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale și să fie viu?

                                    De atunci la toată lumea povestesc că Părintele Arsenie Boca este mare făcător de minuni și i-a scăpat de la moarte. Sărmanii… diavolul i-a ispitit cu chipul îndrăgit ca să le abată atenția și să-i omoare, Hristos i-a miluit și ei pun pe seama diavolului nu ispita, ci scăparea. Ce să mai facă Dumnezeu cu unii ca aceștia? Toate le răstălmăcesc pe dos și nu înțeleg nimic din viața lor. Cum să se pocăiască și să scape de amăgire. Ce „sfânt” sadic, să pună pe oameni în chin și primejdii, doar ca să le dovedească și să se laude că este Sfânt. Așa se întâmplă cu cei care nu-și conduc viața după poruncile lui Hristos, ci după simțiri.

***

Un om de la stația de benzină îmi povestea deznădăjduit că nu știe ce să mai facă, că nu-l poate împăca pe Părintele Arsenie Boca.

                                    L-am întrebat:

                                    – De ce?

                                    – Când m-am dus în pelerinaj la Prislop, că am putut și eu să merg odată, fiindcă se dau bilete la alimentara, Părintele de acolo, după ce ne-a stropit cu aghiazmă amestecată cu apă din mormântul Părintelui Arsenie Boca ne-a spus la sfârșit ca neapărat să sărutăm crucea de la Sfântul Mormânt al Preasfântului Părinte Arsenie Boca și mergând acasă neapărat să-i sărutăm și pe ai noștri, zicându-le: „cu aceste buze am sărutat crucea Părintelui Arsenie Boca” și așa se vor sfinți. Iar eu am uitat să fac aceasta și m-am îmbolnăvit. Mi-a apărut Preasfântul Părinte Arsenie Boca și mi-a zis: „te-am pedepsit că nu m-ai propovăduit pe mine. Ca să te însănătoșești să vi la mormântul meu de cel puțin 4 ori!”. Și nu știu cum să fac că am multă treabă la serviciu și nici bani nu prea am și acum îi mai dau și pe medicamente.

                                    – V-aș spune ceva, dar mi-e teamă că vă supăr…

                                    – Nu mă supăr, numai spuneți-mi ce să fac, că nu mai am somn de atunci și nu știu cum să fac rost de timp și bani să mă duc de patru ori, să-l îmbunez pe Preasfânt…

                                    – Nici un Sfânt nu este răzbunător. Ei ne iubesc. Accentul care se pune la Prislop nu pe Sfânta Cruce a lui Hristos și pe Sfântul Mormânt de la Ierusalim, ci pe crucea și mormântul lui Arsenie, cât și credința mincinoasă că ați putea dumneavoastră transmite vreo sfințenie prin sărut, iar nu prin pocăință, v-a îmbolnăvit. Dumnezeu a îngăduit să vă apară diavolul cu chipul Părintelui Arsenie Boca să vă încerce credința. Și 2Co 11:14 Nu este de mirare, deoarece însuși satana se preface în înger al luminii, cu atât mai mult poate lua chipul unui amăgit care s-a pictat pe sine însuși ca Hristos pe pereții așezământului de la Drăgănescu în loc să-L picteze pe Hristos ca Hristos. Numărul de ședințe de tratament și prezența personală se întâlnește la medici și la vrăjitoare, care doresc să trăiască din banii noștri și să ne aibă sub control. Sfinții adevărați cer, pentru binele nostru, prezența minții la Dumnezeu, legătura nevăzută cu ei, lăsarea păcatelor și credință curată, sărindu-ne în ajutor chiar și când nu le cerem, arătându-ne multă dragoste, iar dacă ne și mai ceartă este pentru a ne arăta vreun păcat și a ne înfricoșa să ne lăsăm de el, nicidecum pentru a deveni dependenți de ei și de locul lor. Dumnezeu când lucrează întărește libertatea omului și credința în lucrarea nevăzută. Satana forțează nota și vrea să facă pe om dependent de el, dându-i de împlinit lucrări minore, trupești, ca să devină omul satisfăcut și mulțumit de sine.                                                                                                             Dacă mergeți să vă spovediți la un duhovnic iscusit (care știe de amăgirea de la Prislop) și vă mărturisiți cu durere de inimă că ați fost înșelat și vi s-a arătat diavolul ca să vă rătăcească, și promiteți lui Dumnezeu că nu vă mai închinați decât la sfinții canonizați de Sfânta Biserică, vă veți vindeca.

                                    – Vă mulțumesc, părinte, așa am să fac, mi-ați luminat mintea! Aveți dreptate!

                                    – Niciodată să nu mai spuneți vreo dată așa ceva vreunui om. Numai Domnul Hristos este luminătorul și învățătorul minții noastre, prin Sfinții Părinți și El ne vindecă și sufletele, și trupurile noastre. Mat 23:8 Voi însă să nu vă numiți rabi, că unul este Învățătorul vostru: Hristos, iar voi toți sunteți frați. Ioan 8:12 Deci iarăși le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.

447

                                    S-a pocăit bietul om și s-a vindecat. 447.png

***

Dacă ați stat vreodată la coadă la Sfintele Moaște și ați avut neșansa să fiți lângă vreun ucenic al Părintelui Arsenie Boca, care iradiază de sublim, dar nu mai este conectat la realitate, atunci veți fi pățit desigur lucruri asemănătoare cu ce am pățit noi. Tot timpul de mers până la raclă, în loc să vorbească de Sfântul la care ne închinăm, sau măcar să păstreze tăcerea pentru a ne ruga, a turuit numai de marele Sfânt al Ardealului și de minunile lui nemaiîntîlnite, cu un duh de silire, întunecat și îngust, tipic sectar, pentru a fi neapărat crezut. Iar dacă am încercat să schimbăm subiectul pe teren duhovnicesc, despre pocăință și Sfinții Părinți, pentru a-l liniști și a-i duce mintea la Hristos, ca să capete înțelegere, s-a supărat și nu a înțeles despre ce se vorbește, făcând tot felul de tertipuri de a aduce vorba despre idolul îndrăgit (în care și-a pus toată nădejdea mântuirii). Și dacă a fost un pic contrazis, s-a supărat și a plecat.

***

Părintele Iachint ne-a povestit că a stat de vorbă cu trei preoți din Ardeal. Unul era mare fan al Părintelui Arsenie Boca, agitându-se și susținând că se minte că Părintele Arsenie Boca ar fi pictat pe eretici ca sfinți, dar când va ajunge în țară se va interesa și dacă nu este adevărat, va veni să se răzbune. Nu are cum să picteze un Sfânt pe eretici ca Sfinți și că Părintele Arsenie Papacioc e un mare mincinos când îl denigrează pe Părintele Arsenie Boca.

                                    – Doar nu vreți să spuneți că Părintele Arsenie Papacioc a pictat pe Francisc de Assisi la Drăgănescu, doar ca să îl acuze pe Părintele Arsenie Boca

                                    – Doar v-am spus că nu este adevărat, nu e pictat acolo așa ceva, cea mai mare dovadă că e o minciună este că Părintele X (și a arătat pe unul din ceilalți doi) a fost cu fata lui bolnavă la Sfântul Mormânt al Părintelui Arsenie Boca și s-a vindecat de paralizie la picioare, spuneți și dumneavoastră preacucernice Părinte, nu-i așa?

                                    – Așa credeam și eu, până mai acum cinci minute. Dar de când am aflat că Părintele Arsenie Boca crede că ereticii pot fi sfinți și o mai și pictează, îmi dau seama că fata mea a fost vindecată de Sfântul Maslu pe care l-am făcut în acea zi și eu, fiind amăgit de ceea ce se spune, am pus minunea pe seama Părintelui Arsenie Boca.

                                    – Și tu ai trădat?!! Nu înțelegi că totul este o minciună din invidie că nu sunt călugării ăștia la fel de populari ca Sfântul Ardealului?!! O să vă arăt eu!!!

                                    A doua zi, Părintele agitat a venit tiptil la Părintele Iachint, șoptindu-i cu sfială:

                                    – Iertați-mă părinte, ați avut dreptate…

                                    – Dar de unde ați aflat?

                                    – Nu am mai avut răbdare și am sunat la un fiu duhovnicesc al meu, care are un album cu pictura de la Drăgănescu și i-am povestit cele pe care mi le-ați spus, indignat, iar el s-a uitat în album și a văzut că era pictat Francisc de Assisi cu aură de Sfânt. Atunci ne-am dat seama că a fost amăgit și minunile de la mormântul lui sunt diavolești. Vă mulțumim că ne-ați atras atenția, chiar cu riscul de a ne supăra. O astfel de ceartă este mântuitoare!

                                    – Să vă mântuiți întru Domnul și să vă rugați și pentru mine, păcătosul!

Slavă Ție Dumnezeul nostru, slavă Ție!

12. 03. 2015 (27. 02) Mare bucurie am trăit azi. Adrian, un fiu duhovnicesc al Părintelui Constantin Galeriu, auzind că sunt „împotriva Părintelui Arsenie Boca”, iubindu-mă a venit să mă facă atent. Era copleșit de minunile Părintelui Arsenie:

– Iachint, mi-a zis, eu de asta am venit aici: am auzit că ești împotriva Părintelui Arsenie Boca. Tu nu vezi câți oameni se îndreaptă trupește și duhovnicește prin Părintele Arsenie? Tu nu ai auzit, nu ai citit, câte minuni a făcut? Sunt atâtea mărturii… Ce i-ai găsit rău?”

I-am spus, printre altele:

448 448.png

– Nu mă îndoiesc că Dumnezeu a făcut și că poate să facă minuni prin Părintele Arsenie Boca. Eu am atras atenția cu privire la o lucrare a Părintelui Arsenie care se dovedește a nu fi întru Hristos și pervertește conștiința Bisericii la mulți care o îndreptățesc cu minunile. Anume: pictarea în biserica Drăgănescu ca sfinți a lui Francisc de Assisi, în naos, și Wulfila semiarianul, în altar. Am vorbit de Părintele Arsenie la capitolul: „Legându-ne cu inima de cineva sau de ceva numai putem fi liberi și mărturisitori întru Hristos”. Iată, suntem puși în situația de a alege între Hristos și Părintele Arsenie. Nu trebuie să ne lăsăm impresionați de minuni, mai ales când duc la erezie. Mântuitorul ne-a făcut atenți: Mulți vor zice Mie, în ziua aceea: Doamne! Doamne! au nu cu numele Tău am prorocit? Și cu numele Tău draci am scos? Și cu numele Tău multe minuni am făcut? Și atunci voi mărturisi lor, că niciodată nu v-am știut pe voi; depărtați-vă de la Mine, cei ce lucrați fărădelegea!” (Matei 7, 21-23)”.

Da, a zis Adrian, dar acolo este vorba despre minunile care le fac ereticii, cele care nu sunt adevărate, am citit tâlcuirea la Sfinții Părinți”.

– Ai citit numai la un Părinte, am răspuns. Tot de Sfinții Părinți este arătat că Hristos face minuni prin preoții nevrednici pentru credincioși, dar ei nu se mântuiesc căci nu au murit în unire cu Hristos.

Dracul poate da durere omului oriunde, se poate vedea bolnav de cancer la aparate și apoi îl duce la părintele care face minunea și-i pervertește credința. Îmi aduc aminte că un bioenergetician i-a spus unui credincios: „De ce nu iubești, de ce nu faci bine pe oameni? Ai puteri să faci minuni”. Acest credincios a venit apoi nedumerit la Părintele Cleopa și eram de față când spunea că fără să se gândească să facă minuni a pus mâna pe câțiva bolnavi și s-au făcut sănătoși. Atunci Părintele i-a spus: „Spovedește-te curat de toate păcatele și mergi la Sfântul Maslu ca să scapi de draci”.

Zice, Adrian:

– De Francisc știu, l-am văzut, dar de Wulfila nu știu, trebuie să mă interesez. Și apoi nu putem exclude lucrarea harului lui Dumnezeu și printre eterodocși. L-ai citit pe Părintele Tadei? Vezi ce spune el despre asta!

Am citit undeva că o familie de ruși ortodocși s-au dus în Germania și au devenit lucrători în casă la o familie de protestanți. În localitatea aceea nu era decât o biserică catolică, dar într-o înțelegere ecumenistă tot acolo se adunau și protestanții. Când se adunau protestanți trăgeau o cortină ca să nu se mai vadă altarul și crucea și așa își făceau slujba. Într-o zi, când s-a tras cortina, stăpâna casei, la care stăteau ruși, care era protestantă, a strigat: „N-o trageți! Mai lăsați-o să ne bucurăm de slava Crucii lui Hristos!”. Iată aceasta s-a întâmplat într-o biserică catolică!?”

Am răspuns:

– Crucea este ortodoxă”.

– Da, a zis, Adrian, ai observat. Apoi pentru îndrăzneala mărturisirii ei a avut o vedenie. I s-au arătat doi bărbați, unul în lumină și altul ca un om. Cel asemenea ei i l-a arătat pe cel în slavă și i-a zis: „Iată! La el e Adevărul!” Atunci ea la întrebat, pe cel la fel ca ea: „Dar, tu cine ești?” A răspuns acela: „Eu sunt Francisc de Assisi”. După câtva timp stăpâna casei la văzut pe rus cum se roagă la o icoană a Sfântului Serafim de Sarov, cel pe care ea la văzut în slavă, și a devenit ortodoxă. Vezi Iachint cine este Francisc de Assisi? A venit și a arătat adevărul”.

– Da, am răspuns, dar, în această vedenie nu s-a descoperit că Francisc de Assisi este sfânt”.

– Dar, vezi, zice Adrian, a venit Francisc de Assisi. Când i-am zis Părintelui Constantin Galeriu aceasta, ce am citit, a zis: „Aceasta ar trebui să fie spusă la toți”.

– Foarte bine, am zis, a venit cine a vrut Dumnezeu, a venit cine trebuia. Francisc nu e liber. Dumnezeu l-a trimis pe Francisc, nu a trimis un drac, ca să se lămurească femeia că mântuirea înseamnă slava lui Dumnezeu. Zicând Francisc că Adevărul este la Sfântul Serafim de Sarov a spus tot, unde este Adevărul acolo este slava și mântuirea. După cum a arătat Mântuitorul în rugăciunea Sa Arhierească că lucrează mântuirea noastră, adresându-se Tatălui

449 449.png

zice: „Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău; cuvântul Tău adevăr este. Precum pe mine M-ai trimes în lume, și Eu i-am trimes pe ei în lume; și pentru dânșii Eu Mă sfințesc pe Mine însumi, ca și ei să fie sfințiți întru Adevărul. Și nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede întru Mine prin cuvântul lor; ca toți una să fie; precum Tu, Părinte, întru Mine, și Eu întru Tine, ca și aceștia întru Noi una să fie; ca să creadă lumea că Tu M-ai trimis. Și Eu slava care Mi-ai dat-o Mie, am dat-o lor ca să fie una, precum Noi una suntem; Eu întru ei și Tu întru Mine, ca să fie ei desăvârșit întru una și ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimes și i-ai iubii pe ei, precum pe Mine M-ai iubit” (Ioan 17, 17-23).

Foarte posibil ca acea biserică catolică în care femeia a văzut slava Crucii lui Hristos să fi fost închinată lui Francisc și din această cauză Dumnezeu l-a trimes pe el, ca ea să nu devină eretică precum el”.

– Nu știu, a zis, Adrian”.

– Oricum, am zis, Francisc de Assisi este socotit de papistași ca unul dintre cei mai slăviți sfinți ai lor și pe el trebuia să-l trimită Dumnezeu să dea mărturie unde este Adevărul”.

Am vorbit mult cu Adrian și cu cei împreună cu el și alt grup care venise din Sălaj și până la urmă s-au arătat a fi de acord că este nevoie să mărturisim adevărul cu privire la pictarea ereticilor în biserica Drăgănescu de către Părintele Arsenie Boca. Toți au înțeles că nu putem lua de bună și sfântă pictura care arată că ereticii și sfinții au împărtășire de Hristos. Apoi cei din Sălaj, fiind la teologie la Sibiu, și-au mărturisit nedumerirea că Mitropolitul Laurențiu lucrează pentru canonizarea a trei sfinți împreună, Părintele Arsenie, Părintele Cleopa și nu-l mai țineau minte pe al treilea.

Iată cum se pervertește conștiința Bisericii la mulți prin Părintele Arsenie Boca și prin cei care au acceptat că Biserica – Trupul lui Hristos este dezbinată. Părintele Arsenie a arătat în duh ecumenist, în duhul lui antihrist, că Wulfila arianul, cel care nu-l credea pe Hristos a fi Dumnezeu, este sfânt și are împărtășire de Hristos precum Sfântul Ierarh Athanasie. Acum aceștia arată că Părintele Arsenie este mărturisitor al Adevărului precum Părintele Cleopa, ca să pervertească conștiințele tuturor.

Duhul lui antihrist lucrează prin cei care nu mai au conștiința Bisericii, au pierdut-o când au acceptat că Biserica este dezbinată. Cei care mărturiseau, în duhul lui Dumnezeu, că: „Ecumeniști acceptând că Biserica – Trupul lui Hristos este dezbinată, adunându-se cu cei din afara Bisericii, făcând compromisuri, zicând că o unesc, fac lucrare antihristică”, au fost învinuiți de aceștia ca neavând dragoste. Acum vrea să-i „canonizeze” împreună pe Părintele Arsenie Boca și pe Părintele Cleopa ca să piardă conștiința Bisericii și cei care Dumnezeu prin Părintele Cleopa i-a ajutat să o dobândească. Apoi dacă mărturisește vreunul, din cei care s-a zidit duhovnicește prin Părintele Cleopa, adevărul că: „Aceștia lucrează apostazia canonizându-l pe Părintele Arsenie Boca”, scot vechea lor armă, spun că nu are dragoste și că este invidios. Numai cei care caută sincer mântuirea, numai cei a căror conștiință este conștiința Bisericii, cu harul lui Dumnezeu înțeleg adevărul. Dar, din păcate, aceștia sunt tot mai puțini. Cât de degrab ne este dat să vedem cele prorocite de Sfinții Părinți: „Bisericile vor fi deschise, dar creștinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată ,,adunarea satanică”… Încă o dată vă repet să nu intrați în aceste biserici, căci Hristos și binefacerea Lui nu vor fi acolo” .

Este nevoie să judecăm lucrarea Părintelui Arsenie Boca în Duhul lui Dumnezeu. Este o prorocie. Dar, ce fel de prorocire? Cine este întru Hristos, vede deja în biserica Drăgănescu urâciunea pustiirii… Cine este în duhul lui antihrist vede în biserica Drăgănescu viitorul lor, împlinirea lucrări lor, „unirea tuturor”.

Adrian m-a întrebat:

– Cum poate un om, cu diavolul, să-și știe sfârșitul? Părintele Arsenie și-a știut sfârșitul. A spus ziua când moare tâmplarului, care i-a făcut sicriul”.

Am ținut să-i spun lui Adrian că mai impresionant este faptul că Părintele Arsenie tot în altar unde l-a pictat pe Wulfila ca sfânt a pictat și momente din viața și patimile Cuviosului

450 450.png

Ștefan cel Nou, care a primit mucenicia pe 28 noiembrie. Posibil prin aceasta să fi arătat că deși nu a ținut cont de Erminia Bisericii a lucrat totuși în Hristos. Deci nu mă îndoiesc că a prorocit, după cum am mai spus, știm că Dumnezeu și prin Caiafa a prorocit. Precum prorocia lui Caiafa a fost înțeleasă diferit și corect au înțeles-o cei care au rămas întru Hristos, tot așa și aici, înțeleg prorocia Părintelui Arsenie corect cei ce rămân întru Adevărul lui Dumnezeu.

Adrian prietenul meu adevărat, m-a bucurat, a spus că o să cerceteze cu luare aminte ce am scris și o să mă corecteze. El nu se încrede în ce am scris, neavând în cărți de unde am luat unele trimiteri, fiindcă le-am cules din lucrările în format electronic. Una dintre ele este aceasta:

Sfântul Ignatie Briancianinov, în cartea sa Despre înșelare, mărturisește întru Adevărul lui Dumnezeu că: „Au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vârtoasă înșelare demonică Francisc de Assisi, Ignațiu de Loyola și alți nevoitori ai latinilor (După căderea Bisericii de Apus de la dreapta-credință), recunoscuți de ei ca sfinți. „Atunci când Francisc a fost răpit la cer” spune scriitorul vieții acestuia, „Dumnezeu Tatăl, văzându-l, S-a întrebat, fiind pentru o clipă în nedumerire: cui să dea întâietate, Fiului Său Celui după fire, sau fiului după har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai hâd decât această hulă, ce poate fi mai întristător decât această amăgire!?”

Slavă Lui Dumnezeu, Cel cei aprinde în dragostea Sa pe cei care caută să rămână întru Adevărul Lui.

471

                                    Da… criteriul final este adevărul, iar nu minunea.

                                    Vă rugăm să recitiți modul de a lucra hipnotic, atât de asemănător cu gurușii yoghini, al Părintelui Arsenie Boca, ca să înțelegeți că același tip tiranic de minuni, care iau mințile bieților discipoli, se lucrează și după moarte. Dar aceasta nu prin ochii (deja mâncați de viermi) ai Părintelui, ci prin duhurile ce lucrează în memoria celui ce le-a slujit cu atâta plăcere de sine, la fel cum lucrează dracii atunci când se pomenesc zeii, făcând minuni în numele lor.

În cartea Mărturia mea, de pr. Petre Vamvulescu, pag. 51 : „Odată, după Sf. Liturghie, la biserica Boteanu din Piața Amzei, București, cineva l-a văzut pe pr. A. Boca, așa cum era, îmbătrânit, cu câteva luni înainte de moarte și a plâns. Părintele i-a zis: îți spun o taină pe care nu o pot spune oricui. Și sfinții mor! – și aceasta a spus-o despre sine ” (pag. 42). Unui om ce plângea că are soția bolnavă i-a zis: „Gheorghe, vezi-ți de treabă, nu mai plânge, că pentru boala soției tale vorbesc eu cu Dumnezeu” Aici menționez declarația pr. Stăniloaie despre A. Boca în revista Scara, 1993, cu trei luni înainte de trecerea la cele veșnice. „Avea o siguranță de sine pe care eu n-am avut-o niciodată, eu spun tipic sectară”. În cartea Alte mărturii despre părintele A. Boca, pag. 88: „Dar când voi muri, de acolo de sus o să am răgaz și o să vă văd pe toți și o să vă ajut”. (Maria Șandru). Găsim în Pateric cuvioși care după o viață de nevoință cereau pe patul de moarte timp de pocăință, iar A. Boca era sigur de mântuirea lui. Pag. 89: „Mă, mie mi-a dat Dumnezeu un dar pe care voi nu-l aveți, eu sunt văzător sufletește; voi sunteți văzători numai cu ochii, dar sufletul vostru e încărcat de toate relele” (Maria Șandru) pag. 116. Zicea: „Tu, dacă sunteți doi sau trei inși undeva, să povestiți despre mine, că eu sunt lângă voi și eu vă ascult și vă ajut. Mântuitorul spune în Sfânta Evanghelie: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu sunt și Eu de față”. La pag. 121, spunea pr. Arsenie: „Când vorbiți de mine eu sunt între voi” (Chiș Aurelia). Cumplită smerenie mai avea. Pag. 125: înainte de a începe o predică s-a urcat pe o masă și a zis: „Când va judeca Dumnezeu lumea eu am să fiu la dreapta Lui (siguranță sectară, sau poate credea că a luat locul lui Hristos ca ereticul Francisc de Assisi) și atunci ori vă sunt de folos, ori vă sunt acuzator”. În cartea Mărturii din Țara Făgărașului, pag. 12: „Ne spunea părintele că ne știe toate păcatele noastre și ale neamului nostru, că a vorbit cu sfinții pe care îi pictează” (pr. Todor Nichifor – Sibiu). Pag. 50… „Zicea părintele: Mă, io văd prin voi până la al treilea neam” (Ierod. Ieronim Coldea). Pag. 117: „Eu știu unde mă duc, eu am mai fost acolo ” în cartea Noi mărturii despre pr. Arsenie Boca, pag. 65: „Dacă plec, vă ajut mai mult!’ Pag. 118: „Mi-a spus că de sus ne va ajuta mai mult decât de jos și să-l chemăm așa: «Preot monah Arsenie, trimite-

471 Din DVD dat nouă, de către Părintele Iachint, la Sfânta Mănăstire Pavel, din Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015. Menționăm că opiniile sfinției sale îi aparțin. Noi nu suntem de acord cu toate                                   

451a mi duhul tău paznic și dă-mi sănătate și liniște. Depărtează de la casa mea necazurile și suferințele că ai Duh Sfânt.»” (Chiș Aurelia – Boiu, Mureș). Urmează să auzim că și-a făcut singur acatistul când era în viață.

Atenție: când ne rugăm unui Sfânt autentic, intrăm în contact cu Cerul; când ne rugăm unui înșelat – intrăm în contact cu iadul. 472

                                    Așadar, fie-vă milă de sufletele dumneavoastră și nu vă mai rugați Părintelui Arsenie Boca fiindcă dați drepturi duhurilor înșelăciunii să vă strice mintea și viața, despărțindu-vă de Hristos și punându-vă în pericolul de a rata veșnicia, prin centrarea pe sfinția sa.

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s