pag. 395- Minunile Părintelui Arsenie Boca au caracter păgân

396b.png7. MINUNILE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA AU CARACTER PĂGÂN

                                    Minunile, după cum vom vedea, au caractere comune cu ale păgânilor, latinilor și vrăjitorilor. Acest fel de minuni nu sunt întâlnite la nici un Sfânt, în toată istoria Sfintei Biserici Ortodoxe.

Minunile pot fi suprafirești de la Sfântul Duh lucrând în fire prin activarea potențelor și virtualităților de la creație, având o pecete smerită (manifestată și prin delicatețea lor, și prin întărirea libertății gândite) pentru a dărui omului înțelesuri spre pocăință. Dar ele pot fi și subfirești de la duhurile necurate, folosindu-se de simțire și deturnând firea spre a sili pe om să urmeze mentalități greșite, care îi aduc pieirea. Caracteristica lor specifică este mândria (manifestată prin spectaculos, gratuit și forțarea voinței). Primele sunt minuni dumnezeiești sau adevărate. Celelalte sunt demonice sau false.

                                    Toate minunile făcute prin Părintele Arsenie Boca (pe care le-am întâlnit noi) se arată cu limpezime prin manifestări că provin de la duhurile amăgitoare. Dar duhurile împreună lucrează doar cu cei care se învoiesc cu ele. Aceasta confirmă că lucrarea sa lăuntrică era și ea precum îi era pictura, scrisul și minunile: păgână, eretică sau vrăjitorească.

                                    Avem astfel tabloul complet al întregii sale misiuni (pictată, scrisă și lucrată prin viață) ca fiind cameleonică: purtând stindardul Ortodoxiei și esențele întunericului. Ea face o propagandă eficientă (dar urâtă lui Dumnezeu) pentru pregătirea prin amețire (atât a cărturarilor prin minuni în simțirea lăuntrică și subtilă, cât și a celor fără de carte prin minuni în simțirea exterioară și grosolană), prin amestecul binelui cu răul și adevărului cu minciuna pentru renașterea închinării la idoli (azi subtil disimulați în false icoane) sau pentru primirea lui antihrist.

Chiar dacă aceasta a făcut-o Părintele Arsenie Boca din amăgire, fiind el însuși o victimă, cum ar putea fi un asemenea om model de Sfânt Ortodox?

A) MINUNILE PENTRU NECREDINCIOȘI, ADEVĂRUL PENTRU ORTODOCȘI

                                    Și spunem aceasta deoarece, după Sfânta Scriptură și Sfinții Apostoli nu minunile sunt importante, deoarece și satana le poate face (și vindecări, și mutarea în nălucire a munților și învierea în nălucire a morților). Adevărata valoare a preotului este să propovăduiască dreapta credință prin viața și învățăturile sale luate din Sfânta Predanie:

Deut 13:1

Pedeapsa proorocilor mincinoși.

De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise și va face înaintea ta semn și minune, 2 Și se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ți-a grăit el, și-ți va zice atunci: Să mergem după alți dumnezei, pe care tu nu-i știi și să le slujim acelora, 3 Să nu asculți cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispitește Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră și din tot sufletul vostru. 4 Domnului Dumnezeului vostru să-I urmați și de El să vă temeți; să păziți poruncile Lui și glasul Lui să-l ascultați; Lui să-I slujiți și de El să vă lipiți. 5 Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l dați morții, pentru că v-a sfătuit să vă abateți de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului și v-a izbăvit din casa robiei, dorind să te abată de la calea pe care ți-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău                                   

Cartea VIII: Despre harisme, hirotonii și canoanele bisericești:

I. Că harismele vindecărilor și celorlalte semne nu sunt date spre folosul celor ce le lucrează, ci pentru încredințarea necredincioșilor, și că nu e nevoie ca orice credincios să facă semne

1 Când Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a predat marea taină a dreptei-credințe/bunei-cinstiri [ 1 Tim 3, 16 ] și i-a chemat pe păgâni la cunoașterea Unului și Singurului Dumnezeu adevărat — cum spune El însuși când mulțumea pentru mântuirea celor ce au crezut: „Am arătat Numele Tău oamenilor, am săvârșit lucru pe care Mi l-ai dat [ Ioan 17, 6                                   

397
397.png

4 ] , și când spunea Tatălui despre noi: „Părinte sfinte, deși lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia Te-au cunoscut” [ In 17. 25 ] , ca și cum eram desăvârșiți —, ne-a vorbit tuturor împreună despre harismele care vor fi date de la El prin Duhul Sfânt: „Iar celor ce cred le vor urma aceste semne: în numele Meu vor alunga demoni, vor grăi în limbi noi, vor lua în mâini șerpi și chiar dacă vor bea vreo băutură de moarte, nu-i va vătăma, își vor pune peste bolnavi mâinile lor și se vor face bine” [ Mc 1 – 2 ]

2. Aceste harisme fiind date mai întâi nouă, apostolilor care urma să vestim Evanghelia la toată creația [ Mc 16, 15 ] , după aceea au fost dăruite în chip necesar și celor ce au crezut prin noi, nu spre folosul celor ce le lucrează, ci spre înduplecarea necredincioșilor, ca pe cei pe care nu i-a convins cuvântul pe aceștia să-i înduplece puterea semnelor.

3 Fiindcă semnele nu sunt pentru noi, credincioșii, ci pentru cei necredincioși [ I Co 14, 22 ] dintre iudei și păgâni, fiindcă nici izgonirea de demoni nu e spre folosul nostru, ci al celor curățiți prin lucrarea lui Hristos, cum arată însuși Hristos Care ne povățuiește spunând: Nu vă bucurați că duhurile ascultă de voi, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în cer” [ Lc 10, 20 ] , întrucât primul lucru se face prin puterea Lui, al doilea însă se face prin bunăvoirea și sârguința noastră, evident ajutați de El.

4 Nu este deci necesar ca orice credincios să scoată demoni, să învie morți sau să grăiască în limbi, ci numai cel învrednicit de o harismă pentru o cauză utilă mântuirii necredincioșilor, care de multe ori sunt înduplecați nu de argumente și demonstrații, ci de lucrarea semnelor, atunci când ele sunt vrednice de mântuire                                   

5 Fiindcă nu toți necredincioșii sunt întorși de minuni, martor e însuși Dumnezeu când spune în Lege: „în alte limbi și cu alte buze voi grăi cu poporul acesta și tot nu vor crede” [ 1 i – . Is 28, 11-12 ] ,

6 Pentru că nici egiptenii n-au crezut în Dumnezeu [ Ieș 3- 14 ] – deși Moise a făcut atâtea semne și minuni, nici mulțimea iudeilor n-a crezut în Hristos Care, ca Moise, a vindecat toată boala și toată neputința [ Mt 4,23 ] nici pe aceia nu i-a convins toiagul însuflețit și devenit șarpe, nici mâna devenită albă, nici Nilul preschimbat în sânge, nici pe aceștia nu i-au înduplecat orbii care văd, ologii care umblă și morții înviați 11, 5 ] ; celui dintâi lui Moise ] i s-au opus Iani și Iamvri [ 2 Tim 3, 8 ] , iar celui din urmă [ lui Hristos ] Ana și Caiafa [ In 18, 13-14 ] .

7 Astfel nu pe toți îi înduplecă semnele, ci numai pe cei are au deja o bună dispoziție și pentru care Dumnezeu binevoiește ca un Econom înțelept să săvârșească niște puteri, nu prin puterea oamenilor, ci prin voința Lui                                   

8 Acestea le spunem pentru ca aceia care au primit unele harisme să nu se înalțe împotriva celor ce nu le-au primit.

9. Iar harisme le numim aici pe cele care se arată prin semne, pentru că nu este om care a crezut în Dumnezeu prin Hristos Care să nu fi primit vreo harismă duhovnicească [ Rm 1, 11 ] .

10 Fiindcă însuși faptul de a fi fost eliberat de necredința politeistă și de a crede în Dumnezeu Tatăl prin Hristos e o harismă a lui Dumnezeu, la fel și faptul de a lepăda vălul iudaic [ 2 Co 3, 13 ] și a crede că prin bunăvoirea lui Dumnezeu [ Fiul ] Cel Unul-Născut mai înainte de veci S-a născut în timpul din urmă dintr-o Fecioară fără legătură cu un bărbat, că a viețuit ca un om fără păcat plinind toată dreptatea [ Mt 3, 15 ] Legii, că, tot prin îngăduința lui Dumnezeu Cuvântul, Dumnezeu a răbdat cruce disprețuind rușinea [ Evr 12, 2 ] și că a murit, a fost îngropat și a înviat după trei zile, și rămânând împreună cu apostolii patruzeci de zile [ FA 1, 3 ] și plinind toată rânduiala, a fost înălțat de la ochii lor [ Mc 16, 19 ] la Dumnezeu și Tatăl Care L-a trimis.

11 Cine crede acestea nu în chip simplu și fără rațiune, ci cu judecată și încredințare certă, acela a primit o harismă de la Dumnezeu, asemenea și acela izbăvit de orice erezie.

12. Prin urmare, nimeni din cei care fac semne și minuni să nu judece pe vreunul din credincioși că nu s-a învrednicit să le lucreze; fiindcă harismele lui Dumnezeu date de El prin Hristos sunt diferite, și tu ai primit una, iar acela alta: pentru că unul a primit cuvântul înțelepciunii sau cunoașterii sau al discernământului duhurilor [ 1 Co 12, 8. 10 ] o preștiință a

398 398.png

celor viitoare, un cuvânt de învățătură, sau o neținere de minte a răului sau o înfrânare legiuită.

13 Căci nici Moise, omul lui Dumnezeu [ Deut 33, 1 ] , când a săvârșit minunile în Egipt, nu s-a ridicat împotriva celor de o seminție cu el și, deși a fost numit dumnezeu [ Ieș 7, 1 ] , nu s-a trufit împotriva profetului său, Aaron.

14 Dar nici Isus al lui Navi, care a condus după el, deși în lupta cu iebusiții, a oprit soarele în Gabaon și luna în valea Ailon [ Ios 10, 12 ] pentru că ziua nu-i ajungea pentru biruință, totuși nu s-a înălțat împotriva lui Finees sau Caleb. Nici Samuel, care a făcut atâtea lucruri uimitoare nu l-a nesocotit pe iubitul de Dumnezeu David, deși amândoi au fost profeți, unul arhiereu, iar celălalt rege.

15 Și deși în Israel erau mii de sfinți care nu și-au plecat genunchiul lui Baal [ 3:19, 18 ] , numai Ilie și ucenicul lui Elisei au ajuns făcători de minuni, dar Ilie nu l-a luat în râs pe economul Avdie care era temător de Dumnezeu [ 3 Rg 18 ] , dar nu făcea semne, nici Elisei nu l-a trecut cu vederea pe învățăcelul său care tremura în fața vrăjmașilor [ 4 Rg 6, 15-16 ] .

16 Nici înțeleptul Daniil care a fost izbăvit de două ori din gura leilor 6; 14, 31^12 ] , nici cei trei copii în cuptorul de foc [ Dan 3 ] nu i-au nesocotit pe ceilalți de o seminție cu ei, căci știau că au scăpat de acele lucruri cumplite nu prin puterea lor, ci prin tăria lui Dumnezeu și așa au săvârșit semne și au fost eliberați din dificultăți.

17 Așadar nimeni din voi să nu se înalțe împotriva fratelui, chiar dacă e profet sau făcător de minuni, căci dacă n-ar mai fi nici un necredincios, toată lucrarea semnelor ar fi de prisos.

18 Fiindcă a fi bine-credincios ține de bunăvoința cuiva, iar facerea de minuni de puterea celui care le lucrează: primul lucru ne privește pe noi, al doilea pe Dumnezeu Care le lucrează din motivele pe care le-am spus mai sus.

19 Prin urmare, nici împăratul să nu-i nesocotească pe generalii aflați sub el, nici stăpânitorii pe supuși, căci dacă n-ar exista cei stăpâniți, stăpânitorii ar fi de prisos, iar dacă n-ar exista generali, împăratul n-ar putea sta.

20 Dar nici episcopul să nu se înalțe împotriva diaconilor sau prezbiterilor, nici prezbiterii împotriva poporului, căci alcătuirea adunării e și din unii și din alții.

21 Fiindcă episcopii și prezbiterii sunt preoții cui ? Iar laicii sunt laicii cui? Faptul de a fi creștini ține de noi, dar faptul de a fi apostoli sau episcopi sau altceva nu ține de noi, ci de Dumnezeu Care dă harismele Sale.

22 Acestea fie deci spuse despre cei învredniciți de harisme sau demnități.

II. Că nu oricine profețește sau scoate demoni e neapărat sfânt

1 La acest cuvânt adăugăm faptul că nici oricine profețește nu este cuvios nici oricine scoate demoni nu este sfânt.

2 Căci și ghicitorul Valaam al lui Beor a profețit [ Nm 23; 24 ] , deși era necredincios, și Caiafa [ In 11, 51 ] numit în chip mincinos arhiereu; diavolul și demonii din jurul lui prezic și ei multe, deși în ei nu se găsește nici o scânteie de dreaptă-credință, fiindcă din pricina răutății lor sunt prizonierii neștiinței.

3 Este evident deci că, deși profețesc, necredincioșii nu-și acoperă prin profeție necredința, nici cei care scot demoni nu vor deveni cuvioși prin alungarea acestora, fiindcă se amăgesc unii pe alții ca aceia care se dedau la jocuri pentru a provoca râsul și pentru a-i face să piară pe cei care iau aminte la ei.

4 Dar nici un împărat necredincios nu mai este împărat, ci tiran, nici un episcop prizonier al ignoranței și al răutății nu mai este episcop, ci se numește în chip mincinos episcop, fiind promovat nu de Dumnezeu, ci de oameni, ca Anania și Samaia în Ierusalim, Sedechia și Achia profeții mincinoși la Babilon [ Ir 35; 36 ] ,

5 Ghicitorul Valaam a suferit și el pedeapsă pentru că l-a stricat pe Israel la Beelfeg [ Nm 25, 31 ] , Caiafa s-a sinucis mai apoi, fiii lui Scheva care au încercat să scoată demoni au fost

399 399.png

răniți de ei fugind în chip rușinos [ FA 19, 14 ] , iar împărații necredincioși ai lui Israel și Iuda au suferit tot felul de pedepse.

6 Este evident deci că și episcopii și preoții numiți în chip mincinos așa nu vor scăpa de pedeapsa de la Dumnezeu, căci și lor li se va spune acum: „Pe voi, preoți care faceți rău în numele Meu, vă voi preda spre junghiere [ Is 34, 2 ] , ca pe Sedechia și Achia, pe care împăratul Babilonului i-a ars în tăvi cu jăratic, cum spune Ieremia profetul [ 36, 22 ] ,

7 Iar acestea le spunem nu nesocotind profețiile adevărate, căci știm că ele se lucrează în cei cuvioși prin insuflarea Dumnezeu, ci pentru a reprima îndrăzneala celor trufași, adăugând și aceea că unora ca acestora Dumnezeu le ia harul: „Căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har” [ Pr 3, 34 ] .

8 Deci Sila și Agav, care au profețit pe vremea noastră [ FA 15, 32; 21, 10 ] , nu s-au întins pe ei înșiși până la treapta apostolilor, nici n-au trecut peste măsurile lor, deși sunt iubiți de Dumnezeu. [ iată un semn al adevăraților prooroci: se supun Ierarhiei Bisericești. Un examen la care Părintele Arsenie Boca a căzut, arătând că era un prooroc mincinos – n.n. ]

9 Au profețit și femei: în vechime Mariam, sora lui Moise și a lui Aaron [ Ieș 15, 20 ] , iar după ea Debora [ Jud 4, 4 ] , după aceasta Hulda [ 4 Rg 22, 14 ] și Iudit [ Idt 8 ] , prima sub Iosia, a doua sub Darius; au profețit și Maica Domnului și Elisabeta, ruda ei, și Ana [ Lc 1, 2 ] , în timpul nostru fiicele lui Filip [ FA 21,9 ] , dar ele nu s-au ridicat împotriva bărbaților lor, ci și-au păzit măsurile. 10 Prin urmare, dacă între voi cineva, sau femeie sau bărbat, ar dobândi un asemenea har, să se smerească, ca Dumnezeu să binevoiască în el, căci El spune: „Peste cine voi privi dacă nu peste cel smerit și liniștit și care tremură la cuvintele Mele?” [ alt examen la care Părintele Arsenie Boca a căzut… – n.n. ] [ Is 66, 2 ]

                                    Din păcate, după cum am văzut în tot acest studiu, Părintele Arsenie Boca nu a căutat smerenia, ci, dimpotrivă, s-a pus întotdeauna mai sus decât cei rânduiți de Sfânta Biserică să fie mai mari peste el. Aceasta este proba care face deosebirea între un adevărat Sfânt și unul mincinos, între un adevărat prooroc și unul mincinos, între un adevărat preot și unul mincinos, între un adevărat Ortodox și unul mincinos: smerenia, adică a asculta de cei rânduiți să te conducă și a te socoti mai rău, mai neputincios și mai mic decât toți, vinovat pentru toate răutățile din lume. Părintele Arsenie Boca a făcut proorocii, dar învățăturile sfinției sale sunt eretice și faptele preacuvioșiei sale sunt mândre. Este clar că nu a conlucrat cu Sfântul Duh, Duhul Adevărului și Smereniei în minunile și proorociile sfinției sale:

Slujbă specială de făcut

Tot din perioada aceea, a lucrării Părintelui Arsenie la Sâmbăta de Sus, din ceea ce Rudi le povestea copiilor săi, doamna Marioara ne istorisește:

într-o duminică a zis Părintele Arsenie:

Mă, Rudi, bine că ai venit. Că azi avem o slujbă specială de făcut                                   

– Părinte, ce slujbă specială, că azi nu e sărbătoare, nu e nimic?!

Da, mă, Rudi, azi trebuie să fac o slujbă specială, că îl scot pe mitropolitul Nicolae Bălan din iad, că îi ajung 25 de ani, cât o stat acolo. Că l-o dezbrăcat de hainele preoțești pe Părintele Iosif Trifa, de la Sibiu, cel cu Oastea Domnului, chiar înainte de a-l duce la mormânt                                   

Și a făcut slujba, atunci…” 438

                                    Dar nu numai față de mitropolitul său avea această gândire, ci și față de mulți din ierarhia bisericească:

Pe Părintele Arsenie n-au putut să-l înfrângă nici plăcerile tinereții, nici bogăția și banii lumii acesteia și nici slava cea deșartă a funcțiilor bisericești și lumești.

Mi-a spus odată, când eram numai eu cu el, că a venit unul mare cu propunerea de a-l pune chiar mitropolit al Bisericii. Asta, pentru că, desigur, „voiau să joace după cum îi cântau ei”. Așa L-a ispitit și pe Iisus, în Carantania, când postea, zicându-I satana: „Toate Ți le voi da Ție, dacă Te vei închina mie” [ dar oare a fi mitropolit e totuna cu a te închina satanei, după Părintele Arsenie Boca și ucenicii sfinției sale? – n.n. ] , cum scrie în Sfânta Evanghelie. Astăzi,

437 CANONUL ORTODOXIEI I

438 Romeo PETRAȘCIUC, Lăsați-vă în grija Lui Dumnezeu, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 68-69.


400 400a.png

ispitele pentru plăceri, pentru averi și pentru funcțiile și conducerile deșarte ale lumii sunt din ce în ce mai puternice și mai viclene, și cei ce ne conduc, cum zice Hristos, „se cred a fi mari binefăcători ai noștri”, cu toate că mulți sunt vicleni. Zicea Părintele Arsenie că, mai la urmă, așa se vor strica oamenii, că nu vom avea ce alege din ei! [ ce dispreț față de oameni și față de ierarhi! Dar sfinția sa trebuie să aleagă din oameni, sau Dumnezeu? Dacă va fi canonizat ca Sfânt nu vor face și adepții sfinției sale la fel? – n.n. ] 439

B) HOCUS BOCUS

400b.png                                     Să vedem, așadar, cum se desfășoară minunile demonice, numite cu un cuvânt Hocus Bocus:

Părintele Arsenie fusese hărțuit de organele comuniste, dar greul pentru dânsul și pentru toți românii se accentua odată cu înființarea noului organ de represiune politică de tip sovietic, numit securitate.

Vestea valului de arestări efectuate în mai 1948 se răspândi repede în întreaga țară, Părintele Arsenie știind deja despre ele, încă înainte de abdicarea regelui, prin harul său de clarviziune. În una din diminețile din ultimele zile ale lunii mai, Părintele se rugă toată noaptea, pregătindu-și a doua zi dimineața un mic pachet care conținea numai obiecte de cult, precum o icoană mică, o evanghelie și câteva lumânări cu chibrite alături, nepunând în micul bagaj nimic pentru corpul său. Părintele știa deja că securiștii erau în drum spre el, ducându-se să se roage în altarul din pădure. Mașina securități oprise lângă turnul clopotniței, văzându-l cum se ruga în altarul de lemn, care era în apropiere. El nu s-a oprit din rugăciune decât atunci când securiștii intrară deja în micul altar, anunțându-l să vină imediat cu ei. Părintele le-a spus să mai aștepte puțin, că mai are ceva de făcut. Echipa de securiști era intimidată, dar și înfricoșată, pentru că auzise de puterile speciale pe care acest mare călugăr le avea, aducând mașina de teren chiar lângă altarul din pădure.

Un călugăr adusese în grabă micul bagaj al Părintelui Arsenie în timp ce șoferul securist, urcat la volan, roti cheia de contact pentru a porni motorul mașinii. Spre stupoarea tuturor, motorul se rotea, fără însă să pornească. Șoferul avea fața transpirată, în timp ce ceilalți doi se schimbară la față, intrând în panică. Părintele le vorbi calm, spunându-le că va merge cu ei fără probleme, dacă îl vor lăsa câteva minute să-și termine o treabă. Îngrijorați, securiștii îi făcură semn să se ducă, în timp ce șoferul, ajutat de ceilalți doi, încercară din nou să pornească motorul. La un moment dat și-au dat seama că vor rămâne fără curent la baterie, renunțând resemnați să mai încerce. Părintele apăru peste puțin timp, așa cum spusese, urcându-se de bună voie în mașina al cărui motor refuza să funcționeze. Părintele le făcu semn să pornească, la care cei trei se uitară neliniștiți, pentru că știau că aceasta nu mai funcționează. Părintele îi făcu semn șoferului să învârtă cheia, iar când acesta, neîncrezător, o roti ușor la dreapta, motorul începu să duduie, în timp ce securiștii intrară în panică. Părintele Arsenie le spuse mustrător că nu ar fi avut nici o problemă dacă l-ar fi lăsat de la început să facă ce trebuia. În clipele următoare mașina securității se îndreptă spre cetatea Făgărașului, aflată în mijlocul orașului cu același nume [ nu știm de ce să ne mâhnim mai mult: de teroarea care le-o inocula în suflete, de mândria cu care îi conducea pe securiști poruncindu-le ca un șef, sau de spectacolul ieftin și de prost gust pe care îl făcea. Dacă știa când vor veni, dacă ar fi fost smerit și nu demonstrativ și-ar fi aranjat lucrurile să fie gata la fix, cu delicatețea ca să nu-i facă să aștepte și să nu recurgă la circ gratuit pentru a-i impresiona și a-și construi faima de Sfânt – n.n. ] .

Singurul drum pe care mașina securității putea merge spre Făgăraș trecea prin satele Sâmbăta de Sus și prin cea de Jos, ai căror locuitori veneau în timpul liber la mănăstire pentru a-l vedea pe Părintele Arsenie și a-i asculta predicile.

439 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, pp. 15-l6.

401 401.png

Astăzi este greu de imaginat, în ritmul alert și plin de convulsiuni sociale și în special politice, ce reprezenta pentru miile de oameni din preajma Mănăstirii Sâmbăta acel sfânt în viată [ iarăși avem de a face cu cineva care înlocuiește Sfântul Sinod în decizia de canonizare – n.n. ] . Părintele își întâmpina cu afecțiune credincioșii veniți din toate părțile țării, spunându-i fiecăruia pe numele lui mic și dându-i răspunsurile duhovnicești la frământările ce le avea în minte și în suflet. Unii dintre ei se rușinau cumplit când, din ceea ce le spunea Părintele în acele momente, reieșea că le cunoștea toate păcatele, pe care nu le mărturisiseră nici la spovedanie. Acei săteni aveau mult bun simț și acea trăire emotivă specială numită rușine, care acum este pe cale de dispariție. De frică de a nu-l întâlni pe Părintele când aveau ceva rușinos pe conștiință, se străduiau să-și spele păcatul, purtându-se ulterior cât mai corect posibil, chiar atunci când nu-i vedea nimeni. Doar simpla prezență a Părintelui într-o anumită zonă aducea după sine o reală purificare sufletească a populației din jur [ rușinea a apărut în urma căderii. Ea poate fi bună sau rea. Fiindcă ei nu păcătuiau ca să nu-i vadă Părintele Arsenie Boca este rea, fiindcă Îl înlocuiau pe Hristos. Ar fi trebuit să nu păcătuiască pentru a nu-i vedea Dumnezeu. Părintele Arsenie Boca este vinovat că a inoculat oamenilor frică de sine în locul fricii de Dumnezeu. Dar și faptul că nu păcătuiau doar când era Părintele Arsenie Boca în zonă arată o mentalitate nu de bun simț ci de ignoranță. Dacă îi vedea prin Sfântul Duh, mai conta la ce distanță se află. Această credință nelămurită în Ortodoxie îi făcea să nu-și dea seama că sunt înșelați de demoni pentru a construi un cult idolatru în jurul unui om. Părintele Arsenie Boca ridica binecuvântarea de la ei și le sădea blestemul Ier 17:5 Așa zice Domnul: „Blestemat fie omul care se încrede în om și își face sprijin din trup omenesc și a cărui inimă se depărtează de Domnul. 6 Acela va fi ca ierburile pustiului și nu va vedea când va veni binele, ci va locui în locurile arse ale pustiului, în pământ neroditor și nelocuit. 7 Binecuvântat fie omul care nădăjduiește în Domnul și a cărui nădejde este Domnul, 8 Deoarece acesta va fi ca pomul sădit lângă ape, care-și întinde rădăcinile pe lângă râu și nu știe când vine arșița; frunzele lui sunt verzi, la timp de secetă nu se teme și nu încetează a rodi. – n.n. ]

Mașina securității încă nu ajunsese pe drumul național Sibiu-Făgăraș, când sute de oameni apăruseră pe marginea șoselei, să-l vadă pe Părintele lor cum era dus de securitate. Cei trei securiști din mașină intrară în panică, văzând cum numărul sătenilor crește și cât de repede se transmisese știrea arestării Părintelui. La un moment dat securiștii observară cu groază, cum la câteva sute de metri în fața lor, șoseaua era blocată de o mulțime de țărani, a căror atitudine nu avea nimic pașnic.

Părintele, văzând panica de pe figurile securiștilor, le-a spus să nu le fie frică, pentru că el îi va liniști pe localnici. Mașina securității fu obligată să se oprească la câțiva metri de acel blocaj. Securiștii îi făcură loc Părintelui să coboare din mașină întrebându-i pe acei credincioși, ce este cu ei acolo. Masa de oameni răspunse simultan prin zeci de voci; că au vrut să-l vadă. Părintele le spuse calm să stea liniștiți, având copii de crescut și multe alte probleme, nefiind nevoie să fie apărat de ei, avându-l apărător pe Dumnezeu. În final el le spuse: „Duceți-vă la casele voastre, unde aveți o mulțime de lucruri de făcut și rugați-vă lui Dumnezeu, care are grijă de toți”.

Masa aceea de oameni se repezi să-i sărute mâna, în timp ce Părintele se depărta câțiva metri, binecuvântându-i în grup, apoi se urcă în mașină, în timp ce oamenii se dădură la o parte, făcând loc mașinii să treacă. Părintele spuse securiștilor să ocolească șoseaua principală, pe care s-ar putea aduna mulți oameni și să folosească drumurile laterale dinspre munte. În cele din urmă mașina securității intră în Făgăraș, oprind la sediul înființat de curând. Părintele fu dus într-un birou, oferindu-i-se un scaun. Șefii securității erau deja în temă cu cele întâmplate pe drum, cât și în legătura cu felul în care părintele Arsenie liniștise grupul de țărani. Peste câtva timp veni să-l vadă proaspătul șef al securității din Făgăraș, care-l salută, așezându-se pe scaunul din fața lui. Acesta îi spuse că el acționase din ordin superior, însă are convingerea că Părintele nu va fi reținut mult timp, nefiind găsite culpe care să justifice o condamnare, totul depinzând, în final, de șefii lui de la Brașov [ ce diferență față de modul bestial cu care se purtau față de ceilalți preoți și călugări Ortodocși. Aceasta spune multe

402 402.png

de faptul că nu a fost deloc prigonit ci favorizat de securitate, care se purta cu el ca un fel de șef al ei ascuns – n.n. ] .

După aproximativ o oră, veni unul din securiștii care-l arestaseră, comunicându-i ordinul de a fi reținut într-o celulă din cadrul cetății Făgăraș. Spre mirarea Părintelui, el văzu că una dintre aripile cetății era deja păzită de ostași înarmați [ nefiind om duhovnicesc nu numai că nu știa prin duhul multe, ci doar cele care le îngăduia Dumnezeu la draci să i le spună, dar avea și mirare în simțire, necunoscând liniștea și fiind impresionat de lucruri secundare – n.n. ] , urcați în turele nou construite, iar întreaga zonă a cetății era înconjurată cu sârmă ghimpată și cu santinele la poarta principală de intrare. El fu luat în primire de către ofițerul de serviciu, însoțit de un proaspăt gardian de pușcărie, care mergea în față, spre celula în care noul arestat trebuia încarcerat. Ușa celulei era deschisă, ieșind în evidență pereții de piatră roasă de vremuri. În acea celulă, ce semăna cu cele descrise din evul mediu, totul era dominat de pietrele din jur, care alcătuiau nu numai zidurile, ci și tavanul. Lipit de peretele stâng al celulei se afla un pat metalic, din cele folosite în cazărmi, care în loc de saltea avea o rogojină și un fel de pătură făcută din ștraifuri de stofă groasă, împletită, care pe vremuri erau puse pe podelele dormitoarelor soldaților. Rogojina, destul de veche, era așezată pe benzi metalice parțial ruginite, prinse de tăbliile de capăt, prin care curenții reci treceau ca printr-o sită. într-un colț al celulei era o cană mare din tablă, parțial ruginită, în care era apă de băut, fără a se putea ști de cât timp era acolo. În loc de geam era o deschizătură piramidală, al cărei vârf retezat dădea în afara zidului, în partea de sus a celulei, prin care pătrundeau cu greu câteva fascicole mici de lumină. Singurul mobilier era constituit dintr-o masă mică, făcută din bucăți de scânduri negeluite [ celulă de 5 stele, dacă o comparăm cu condițiile de detenție ale adevăraților mărturisitori din temnițele comuniste – n.n. ]                                    

Lespezile vechi ale zidurilor aminteau de surghiunul familiei lui Mihai Viteazul, respectiv soția și copiii săi, după odioasa asasinare a voievodului. Ușa metalică avea o vizieră, un fel de ochi de supraveghere, cât și o ușiță prin care se putea introduce gamela cu zeamă caldă, fără nici un gust, la suprafața căreia luceau câteva urme de grăsime. Deasupra ușii metalice, aproape de tavanul ce depășea doi metri înălțime, clipocea lumina unui bec de putere mică, suficientă pentru supravegherea din când în când a deținutului. Când pașii de pe culoarul lung al aripii cetății transformate în pușcărie dispărură, Părintele Arsenie căzu în genunchi și totul în sufletul său se lumină, trăind clipele binecuvântate de Dumnezeu, ale ieșirii din timp și din spațiu. Primul gând fu de a-L ruga pe Domnul Sfânt să-i perpetueze acea trăire, prin desprinderea sufletului său de tot ce era lumesc [ ce rugăciune mândră ce caută îndulcirile din simțire. Unde este pocăința, unde este dragostea pentru oamenii prigoniți, unde este vederea păcatului propriu și cererea de iertare? Întreaga stare vădește înșelarea. Desigur că autorul acestui text nu avea cum să știe ce a fost acolo, dar gustul său pentru astfel de lucruri îi arată afilierea duhovnicească pentru cineva ca el. Această stare de amăgire este descrisă atât de textele originale ale Părintelui Arsenie Boca în care își povestește trăirile cât și de mărturiile multor ucenici ce l-au cunoscut, indicându-ne că aceasta este starea lui reală de atunci. Sărmanul… nu avea habar de ce este lucrarea lăuntrică sobră și echilibrată a Ortodoxiei – n.n. ] . Sufletul lui se resemnă atunci când înțelese că Dumnezeu îi hărăzise încă mulți ani de luptă împotriva răului, atât al celui din sufletele oamenilor, cât și a celui diavolesc impus milioanelor de români de către comuniști, batjocoritorii obrazului însângerat al lui Iisus. Atunci și-a dat seama sufletul lui greu încercat [ prin ce, că până acum vedem că este vorba de sufletul lui răsfățat – n.n. ] , că mai este mult până se va putea afla în nesfârșita liniște, a marii spiritualități.

Părintele așeză măsuța de lemn pe zidul dinspre răsărit, transformând-o într-un mic altar, pe care puse tot ce avea în mica boccea luată din chilia lui de la Mănăstirea Brâncoveanu. El aprinse o lumânare pe un sfeșnic de lemn, cu un chibrit din singura cutie luată cu el în boccea. Alături puse crucea sfințită, cât și Sfânta Evanghelie. Așezat în genunchi pe lespedea rece, Părintele trecu treptat în lumea marii spiritualități divine, mulțumindu-i Domnului Atotputernic, pentru revărsarea harului Său peste omeneasca sa existență [ ce descriere fistichie și romanțată, legendară ca viețile eroilor apuseni, în ce contrast cu realitatea sobră și profundă, ce

403 403.png

dezvăluie neputința omenească și mila lui Dumnezeu care este prezentă atât de frumos în Viețile Sfinților autentice – n.n. ] .

După un timp veni în inspecție ofițerul de serviciu, însoțit de gardianul de pe secția respectivă, ridicând capacul vizetei de la celula Părintelui Arsenie și văzându-l cum se ruga [ hocus – n.n. ]                                     Când deschiseră ușa celulei, imediat după vizionarea prin vizetă, văzură cu stupoare și groază, că aceasta era complet goală [ bocus – n.n. ] . Cu cât priveau mai mult celula goală, cu atât întreaga lor ființă se tulbura. Gardianul, care provenea din mediul țărănesc din zonă, avea binele și mila înnăscute în ființa sa. El fusese tulburat că trebuia să ție închis un preot, care era ca un sfânt, care se ruga tot timpul în genunchi Domnului Atotputernic [ chiar și aceasta, că se arăta rugându-se vădește marea lui mândrie – n.n. ]                                     Ochii celor doi se măreau în orbite, în timp ce sângele adunat în capul lor le transforma figura într-un cuptor în flăcări, aproape de a țâșni prin piele [ foarte mare precizie în descrierea stării de hipnoză. Probabil că și autorul a fost hipnotizat de Părintele Arsenie Boca și o cunoaște din proprie experiență. Minunile dumnezeiești însămânțează alte stări, tainice, liniștitoare și purtătoare de înțelesuri de pocăință. Ele nu au gratuitatea unui spectacol de scamatorie de proastă calitate ca cel prezentat aici – n.n. ] . Atât ofițerul cât și gardianul își scuturau întregul corp, să se poată trezi din cel mai mare coșmar trăit de ei vreodată. Cu cât se uitau mai atent în celulă, cu atât aceasta apărea complet goală. Deja prin mințile celor doi se depănau scenariile cele mai sumbre, de arestare și de anchetă prin tortură, pentru dezvăluirea întregii operații de facilitare a evadării unui deținut, aflat în timpul anchetei. Nevenindu-le să creadă acea realitate, amândoi se proptiră în ușă pentru a o închide cu cheia, după care, plini de emoție, cu mâinile tremurând, au dat la o parte capacul vizetei, uitându-se fiecare pe rând, din ce în ce mai derutați, având fiecare din ei senzația că și-au pierdut mințile. Revenindu-și treptat din acel șoc groaznic, au început să se uite pe rând, prin vizetă, nevenindu-le să creadă că deținutul lor, părintele Arsenic Boca, stătea nemișcat în genunchi, lipit de măsuța pe care era aprinsă lumânarea și având alături Sfânta Evanghelie. Starea lor psihică se înrăutățea, pe măsură ce închideau și deschideau succesiv ușa celulei, în care Părintele Arsenie era sau nu era înăuntru în carne și oase. Ofițerul cu fața congestionată, dându-și seama că se află în pragul demenței, ordonă gardianului să vie cu el, îndreptându-se ca hipnotizat spre biroul comandantului său [ remarcă la fix – n.n. ] , aflat în apropierea porții de intrare în cetate. Între timp, un alt securist, alarmat de turbulența creată în legătură cu celula părintelui Arsenie, dădu telefon comandantului securității din Făgăraș, să vie de urgență acolo.

Întreaga formație de securiști se îndreptă spre celula în care era încarcerat Părintele, fiind siguri că atât ofițerul de serviciu cât și gardianul delirează din motive pe care erau siguri că le vor afla imediat. În drumul spre celulă, securistul șef îl apostrofă pe ofițerul de serviciu, acuzându-l de incompetență și de labilitate psihică, cât și de faptul că este sub influența unui misticism retrograd. Ajuns în fața celulei cu probleme, șeful securității se apropie de ușă și, dând la o parte clapeta vizetei, îl văzu pe Părintele Arsenie. Cu fața radiind de victorie, el se adresă disprețuitor atât gardianului cât și, în special, ofițerului de serviciu, anunțându-i că -viitorul lor va fi mai mult decât sumbru, ei fiind implicați într-o acțiune de derutare și de inducere în eroare a comandamentului securității, urmând să se stabilească în slujba cărui serviciu străin se află. Venirea zgomotoasă și plină de orgoliu a conducerii securității dădu loc la un spectacol unic [ ce cuvinte potrivite pentru circul jucat de Părintele Arsenie Boca și draci, spuse tocmai de ucenicii fascinați, fără să-și dea seama – n.n. ] . întreaga superioritate și siguranță de sine a proaspătului comandant de securitate, se dezumflă ca balonul înțepat de ceva ascuțit, când ofițerul de serviciu, cu fața crispată de iritare, smulse cheia celulei din mâna gardianului, deschizând brusc ușa. În fața tuturor apăru celula goală, așa cum raportase ofițerul de serviciu, care- i strigă ieșit din fire, să-i spună cărui serviciu străin aparține acel comandant. Comandantul zonei de securitate Brașov, având gradul de colonel, se deplasă a doua zi la Făgăraș, unde se declanșase un mare scandal în mijlocul cadrelor de acolo. Cazul respectiv ajunsese și la organele superioare de partid care coordonau întreaga zonă. Ei veniră

404 404.png

special să vadă „ce elucubrații pot scoate niște cadre de partid, insuficient pregătite și influențate de curente mistice retrograde”. O comisie compusă din medicul șef al municipiului Brașov, șeful regionalei de partid, cât și a celei de securitate, fu întrunită în plen pentru a rezolva manifestările retrograde recente. Cercetările întreprinse de aceștia au decurs la fel ca cele anterioare, văzându-l pe părintele Arsenie prin vizetă, dar care dispărea atunci când se descuia ușa celulei.

De comun acord, într-un context de păstrare totală a secretului, s-a ajuns la o hotărâre unică, de punere în libertate a călugărului preot Arsenie Boca. Această decizie era singura care putea rezolva acel inexplicabil eveniment [ și atunci… cum poate susține cineva că a fost prigonit Părintele Arsenie Boca? – n.n. ] . Când a doua zi, o întreagă comisie s-a dus să pună în aplicare hotărârea de punere în libertate a Părintelui Arsenie, aceasta constată că ușa celulei respective era descuiată. Părintele Arsenie Boca s-a întors în aceeași zi la Mănăstirea Sâmbăta, spre reala fericire a miilor de țărani din toată Țara Făgărașului și a altor mii de credincioși din întreaga țară.

Această victorie a părintelui a creat însă premisele hotărârii de distrugere a acestuia, prin toate eforturile și metodele posibile, el devenind dușmanul numărul unu al regimului comunist din România, reușind temporar să înfrângă prin înaltă spiritualitate mitul invincibilității concepției materialiste [ și iată că dușmanul numărul 1 a fost lăsat în libertate și favorizat să își procure și proprietăți personale, având o viață liniștită cu aleasa inimii sale, datorită colaborărilor de bunăvoie la turnarea celorlalți, fiindcă, după cum vedem, nu i-au putut fi luate cu sila declarațiile atât de compromițătoare publicate din arhivele securității. Mitul materialității nu se poate înfrânge prin minuni materialnice, ci prin convertirea la duhovnicie. După cum vedem nici un securist nu s-a convertit la Hristos.

Cu totul altfel lucrau Sfinții Apostoli minunea în condiții asemănătoare:

Fap 16:22 Și s-a sculat și mulțimea împotriva lor. Și judecătorii, rupându-le hainele, au poruncit să-i bată cu vergi. 23 Și, după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță, poruncind temnicerului să-i păzească cu grijă. 24 Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a băgat în fundul temniței și le-a strâns picioarele în butuci; 25 Iar la miezul nopții, Pavel și Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniță îi ascultau. 26 Și deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temniței și îndată s-au deschis toate ușile și legăturile tuturor s-au dezlegat. 27 Și deșteptându-se temnicerul și văzând deschise ușile temniței, scoțând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închiși au fugit. 28 Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ți faci nici un rău, că toți suntem aici. 29 Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru și, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel și a lui Sila; 30 Și scoțându-i afară (după ce pe ceilalți i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? 31 Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus și te vei mântui tu și casa ta. 32 Și i-au grăit lui cuvântul lui Dumnezeu și tuturor celor din casa lui. 33 Și el, luându-i la sine, în acel ceas al nopții, a spălat rănile lor și s-a botezat el și toți ai lui îndată. 34 Și ducându-i în casă, a pus masa și s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu. 35 Și făcându-se ziuă, judecătorii au trimis pe purtătorii de vergi, zicând: Dă drumul oamenilor acelora. 36 Iar temnicerul a spus cuvintele acestea către Pavel: Că au trimis judecătorii să fiți lăsați liberi. Acum deci ieșiți și mergeți în pace. 37 Dar Pavel a zis către ei: După ce, fără judecată, ne-au bătut în fața lumii, pe noi care suntem cetățeni romani și ne-au băgat în temniță, acum ne scot afară pe ascuns? Nu așa! Ci să vină ei înșiși să ne scoată afară. 38 Și purtătorii de vergi au spus judecătorilor aceste cuvinte. Și auzind că sunt cetățeni romani, judecătorii s-au temut. 39 Și venind, se rugau de ei și, scoțându-i afară, îi rugau să plece din cetate. 40 Iar ei, ieșind din închisoare, s-au dus în casa Lidiei; și văzând pe frați, i-au mângâiat și au plecat.

Vedem că au răbdat chinuri pentru Hristos și nu au făcut minuni ca să scape de ele. În urma rugăciunii, Însuși Dumnezeu a făcut o minune, dar ei nu s-au jucat cu mintea bietului om, ci cu multă delicatețe l-au oprit să nu se vatăme. Scopul minunii nu a fost a obține eliberarea sau să scape de chinuri, ci convertirea unui om cu toată casa lui, căci lauda și bucuria lor era suferința pentru Hristos și pentru adevăr:

405 405

Fap 5:40 Și l-au ascultat pe el; și chemând pe apostoli și bătându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus, și le-au dat drumul. 41 Iar ei au plecat din fața sinedriului, bucurându-se că s-au învrednicit, pentru numele Lui, să sufere ocară.

2Co 6:3 Nedând nici o sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată, 4 Ci în toate înfățișându-ne pe noi înșine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, 5 În bătăi, în temniță, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi; 6 În curăție, în cunoștință, în îndelungărăbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste ne-fățarnică; 7 În cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptății, cele de-a dreapta și cele de-a stânga,

Pe judecători și pe purtătorii de vergi nu i-au impresionat cu minuni gratuite, știind că nu se vor converti, ci au apelat la legislația de atunci.

Ce delicatețe au avut ei ca să nu sufere alții din cauza lor. Fiind înștiințați în duh de tulburarea temnicerului și frica din gânduri, cum au sărit să-l scape de primejdie și starea sufletească grea. Ce dor de mucenicie și suferințe pentru Hristos, câtă bună cuviință și respect față de legile statului, smerenie fără spectacol gratuit, grijă de mântuirea oamenilor și chibzuință cu luciditate, cu totul diferite față de circul gratuit, indiferent față de suferința psihică ce o inducea, conceput doar ca Părintele Arsenie Boca să o ducă confortabil, să trăiască îndulcit și fără durere (deci în slujba propriei simțiri, fără duh de jertfă pentru Hristos) și să obțină tot ceea ce dorea de la securiști. – n.n. ]

Am reușit să aflu despre o serie de atentate la ființa sa, despre care știu doar câțiva oameni. Unul din aceste atentate s-a petrecut la Mănăstirea Cernica, unde Părintele Arsenie a fost otrăvit și a rezistat acelei tentative. L-au aruncat în lacul Cernica, în condiții în care moartea sa era considerată o certitudine. Revenit la locul lui cel drag, acolo unde ființa lui se înfrățise cu natura, reuși să-l aibă în permanență pe Dumnezeu în sufletul său. Având alături harul Lui, el văzu cu ochii sufletului lințoliul morții care încearcă să-i înfășoare întreaga lui ființă [ nu e nimic de mirare. Găsim aici asemănare cu încercările de asasinat ale lui Rasputin și a altor criminali care își vânduseră sufletul diavolului. Vedeți mai jos lucrările unor vrăjitori în condiții similare – n.n. ] .

Părintele Arsenie nu numai că nu era speriat de moarte, dar știa că această trecere spre împărăția Cerurilor se va face numai atunci când Dumnezeu atotputernic va hotărî. În noile condiții create, de a fi vânat ca sălbăticiunile care cad sub glonțul vânătorului, Părintele Arsenie îmbrăcă haina morții față de lumea în mijlocul căreia se născuse, depășind cu sufletul vicisitudinile vieții de muritor. întreaga lui viață aparținea lui Dumnezeu.

O tristețe generală se abătuse asupra țării, în care arestările și starea permanentă de tensiune se accentuau, determinând pe bieții țărani, fiii sufletești ai Părintelui Arsenie, să cadă în genunchi în fața icoanelor și să spună cu voce tare că „a venit apocalipsa” [ în loc să se roage se făceau și ei prooroci mincinoși. Un alt rod al educației duhovnicești deficitare primite de la acela care vorbea apocaliptic ca să impresioneze, punând accentul doar pe proorocii fără lucrarea lăuntrică de pază a minții – n.n. ]                                    

Mitropolitul Bălan îl iubea pe Părintele Arsenie [ iar Părintele Arsenie îl disprețuia – n.n. ] , prețuindu-l la reala lui valoare, dar presiunile împotriva acestuia creșteau odată cu trecerea timpului 440                                   

                                    Ne gândim că dacă ÎPS Nicolae Bălan ar fi avut lucrarea Sfântului Ierarh Leon al Cataniei, ar fi izbăvit pe contemporani de o mare înșelare și l-ar fi ajutat, poate, și pe Părintele Arsenie Boca să se poată mântui, fiindcă citim în Viețile Sfinților, pe 20.02, minuni diavolești aproape identice cu ale sfinției sale, dar mai puternice (am îngroșat asemănările evidente):

Se afla acolo un vrăjitor, în ostrovul Siciliei, care făcea cu ajutorul diavolului semne și minuni și se numea Eleodor, care a întrecut pe Iani, pe Iamvri și pe Simon, fiindcă avea într-

440 Dan LUCINESCU, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, s.l., 2009, pp. 46-55

406 406.png

însul toată lucrarea diavolească. Acesta era fiu al unei creștine de neam, cu numele Varvara și se socotea a fi creștin; însă era de copil semeț și mîndru și poftea să fie eparh al cetății, ca să facă fără de rușine voile sale cele rele. Dar nu era voia lui Dumnezeu să ia o vrednicie ca aceasta preaînaltă, el care era nevrednic.

Deci, a luat altă îndrăzneală întru tot necuratul, adică a aflat un iudeu vestit în vrăji și în farmece, cu care s-a împrietenit și l-a rugat să-i ajute să ia vrednicia cea dorită. Iar acela i-a dat o scrisoare, zicînd astfel: “Du-te în miezul nopții la mormintele boierilor și te suie deasupra unui stîlp și acolo va veni un om înfricoșat la vedere, dar să nu te temi. Și dacă îți va zice să te cobori, să nu-l asculți pînă nu-ți va făgădui să-ți facă toate voile tale“. Atunci, urîtul Eleodor s-a dus în locul acela, bucurîndu-se și aruncînd în văzduh hîrtia, a văzut pe diavol călare pe un cerc și i-a zis: “Ce-ți trebuie de la mine?” Iar el a răspuns: “Voiesc să-mi faci tot ce doresc”. Iar el a răspuns: “Dacă primești să te lepezi de Hristos, orice-mi vei cere îți voi face degrab!”

Atunci ticălosul s-a lepădat de Hristos și s-a rînduit împreună cu satana, care i-a dat pe diavolul cel mai puternic în răutate și prea viclean, ce se numea Gaspar, căruia i-a poruncit să stea lîngă dînsul și să i se supună totdeauna ca să săvîrșească și să împlinească toate poruncile lui. Acestea poruncind, boierul întunericului s-a făcut nevăzut ca un potrivnic al lui Dumnezeu. Iar înșelătorul și lepădatul de Dumnezeu, Eleodor, a rămas bucurîndu-se, necunoscînd ticălosul pierderea sufletului și a trupului său. n-a muncit numai sufletul lui veșnic, ci prin dreapta judecată a lui Dumnezeu și de viața aceasta s-a lipsit, făcîndu-se mistuire focului, ca un moștenitor al muncii celei veșnice, după cum vom istorisi mai jos. Că acest om lepădat de Hristos, nepunînd în mintea sa nebiruirea dumnezeieștii puteri, s-a apucat să facă rău celor dreptcredincioși, el, păgînul și necuratul, măiestrind în fiecare zi împotriva lor, încît pe toți i-a tulburat cu năluciri și cu farmece, blestematul. Și nu numai în mitropolia Catanei, ci și prin alte părți, cetăți și orașe ale Siciliei umblînd, tulbura cu vrăjile sale pe toți. Deci, ascultați puține din multele lui vrăji, ca să înțelegeți facerile lui de rău                                   

Aflîndu-se într-o zi în tîrgul cetății, treceau niște femei care mergeau la trebuința lor și el, prea îndrăznețul, a făcut cu vrăjile sale să curgă rîu prin mijlocul tîrgului; iar femeile, ca să nu se ude, își ridicau hainele în sus cît puteau, iar oamenii rîdeau. Și nu numai aceasta, ci și pietrele și lemnele le prefăcea în aur. Iar dacă l-ar fi cumpărat cineva, se făceau iarăși în piatră sau lemn, spre paguba cumpărătorului. Și nu numai aceasta săvîrșea maestrul Eleodor; ci pe fiicele boierilor celor vestiți și slăviți le fermeca și le îndemna spre satanicească îndrăgostire și se lăsau pe ferestre, ca să se întîlnească cu cei îndrăgostiți de dînsele. De aceea, cetățenii s-au dus și l-au pîrît la eparh, ca să-l pedepsească precum se cuvenea. Iar el a trimis oameni să i-l aducă și, ducîndu-se în casa lui și în tot locul, dar căutîndu-l nu-l găsiră. Pentru aceea, fiind silit, eparhul Luchie a scris către Constantin, nepotul lui Ieraclie, care era pe atunci stăpînitor al grecilor, povestind în scrisoare toate răutățile și măiestriile lui Eleodor, cum am spus mai sus și cum au făcut mulți creștini de au crezut în idoli și înfricoșa toată cetatea că o va arde cu focul Etnei, prin vrăjile sale.

Împăratul a trimis un bărbat vrednic din suita sa, cu numele Iraclid, pe care-l avusese protoconsul, și i-a poruncit să meargă în Sicilia, ca să-l aducă legat pe Eleodor cel vrednic de moarte. Deci, ducîndu-se Iraclid, cînd a ajuns la ostrov, s-a aflat acolo la mal și Eleodor și i-a urat, zicînd: “Eu sînt acela pe care-l căutați, iată vin de voie, după porunca împărătească. Deci nu mă legați ca pe un osîndit; că dacă n-aș fi voit să viu, aș fi fugit și nu m-ați fi aflat”. Acestea auzindu-le, Iraclid s-a minunat și vrăjitorul i-a spus: “Nu vă îngrijiți de lucruri care sînt de prisos, că eu vă duc pe voi într-o zi la Bizanț”. Iar ei, auzind acestea, s-au spăimîntat, știind că au făcut 30 de zile pînă au ajuns în Sicilia. Și după ce au cumpărat ceea ce au voit, i-au poruncit să intre în corabie și să plece. Iar vrăjitorul i-a dus pe dînșii la o baie și le-a zis să intre într-însa ca să se scalde, dar să nu-și facă cruce și nici să pomenească numele lui Hristos. Iar ei au intrat și, îndată spălîndu-se, s-au aflat în baia cea împărătească a Constantinopolului și s-au spăimîntat de o minune înfricoșată ca aceasta și, ieșind din baie, și-au găsit afară hainele lor.

407 407.png

Deci, mergînd în palatele cele împărătești, au povestit stăpînitorului toate cele întîmplate, care s-a minunat de covîrșitoarea păgînătate a vrăjitorului. Nevorbind împăratul cu dînsul nicidecum, a poruncit să-i taie capul numaidecît, iar el a cerut să-i dea apă să bea și, aducîndu-i-se un pahar cu apă, s-a făcut că-l bea și intrînd în pahar s-a făcut nevăzut, zicînd: “Rămîi sănătos o, împărate! De data asta, că eu mă duc în cetatea Catanei și acolo să mă cauți”. Spăimîntîndu-se împăratul de aceasta, nu se dumirea și nu știa ce să facă. Însă a trimis iarăși pe Iraclid la cetatea Catanei, ca să-l aducă legat ca pe un osîndit. Și mergînd, l-a găsit iarăși la malul mării și i-a heretisit pe ei. Deci vrînd ei să-l lege, le-a zis să nu se ispitească fără folos. Și le-a făgăduit că-i va duce iarăși într-o zi la Bizanț. Și însemnînd marea cu un toiag de dafin, pe care îl ținea în mîini, a făcut un caic și le-a zis să intre într-însul fără de frică și să-și pună și merindea lor; iar ei au intrat cu Iraclid mai pe urmă și într-o zi au ajuns în Bizanț, iar caicul acela, fiindcă era nălucire diavolească, s-a făcut nevăzut, însă ei s-au aflat pe pămînt cu toată sinodia lor și se minunau.

Deci s-a auzit vestea în toată cetatea că iarăși a venit Eleodor și toți alergau să-l vadă. Apoi, trecînd pe lîngă casa lui Iraclid, s-a plecat pe fereastră femeia lui Iraclid, cu numele Ethalia, să-i vadă. Și, văzînd pe Eleodor, a scuipat asupra lor, zicînd: “Ia vedeți, oameni buni, pentru ce fel de lucru s-a dus de două ori în Sicilia bărbatul meu și s-a primejduit”. Însă Eleodor s-a mîniat și a zis către dînsa: “Eu te voi face în toată cetatea de rîs”. Deci cu cuvîntul semețul a făcut de a urmat și lucrul; căci a pierit focul și nu se afla nicăieri fără numai în trupul Ethaliei. Pentru aceea, oamenii neavînd foc cu care să se slujească, au scos-o cu sila în mijlocul cetății și își lua foc fiecare de la trupul ei. Deci împărații au condamnat pe Eleodor să moară de foame. Iar el, a făcut să fie foamete și lipsă mare pretutindeni, încît nu se mai aflau bucate de mîncare. De aceea împăratul a poruncit să-i taie capul în temniță, unde era închis. Dar cum și-a ridicat gealatul mîna ca să-i taie capul, s-au arătat două cercuri pe umerii lui care au sărit sus, la acoperiș și l-au desfăcut iar pe acolo a fugit blestematul, zicînd: “Fii sănătos, împărate, și te mîntuiește; caută-mă pe mine iarăși în Catana, ca și mai înainte”. Deci s-a dus într-o clipă în Sicilia și acolo făcea iarăși semnele sale cele diavolești.

Într-una din zile făcîndu-se alergare de cai, Eleodor a găsit pe un nepot al fericitului Leon, care se numea Hrisis și a zis către dînsul: “Pot să-ți fac un cal așa cum n-are nimeni mai bun”. Deci, cu cuvîntul s-a făcut și lucrul prin nălucirea diavolului și, încălecînd Hrisis pe cal, s-a făcut minunat în toată priveliștea și toți s-au spăimîntat; apoi, poruncind eparhul să-i aducă acel cal de mare preț, calul s-a făcut nevăzut. Cuviosul Leon a povestit eparhului pricina; de aceea a închis în temniță pe Eleodor ca pe un vrăjitor și l-a condamnat la moarte. Scoțîndu-l gealații să-i taie capul, el le-a făgăduit trei litre de aur ca să-l elibereze și, primind gealații, el a făcut prin nălucire o piatră ce se părea a fi de aur; și aceia, luînd-o, l-au eliberat, zicînd către eparh că a fugit prin nălucire diavolească. Apoi, vrînd ei să împartă aurul, l-au găsit piatră ca mai înainte. Acestea și altele făcea blestematul, pe care le lăsăm spre a nu lungi povestirea și să nu întinăm auzurile voastre. Vom povesti numai ce fel de sfîrșit rău a avut el, precum i se cădea.

De multe ori îl sfătuia pe el preamilostivul păstor Leon, pentru bunătatea lui Hristos, și-l ruga să înceteze faptele lui cele rele, ca să nu se muncească de trei ori ticălosul în focul cel veșnic, împreună cu diavolii, dar el n-a primit, ci făcea și mai multe rele, socotind că sînt bîrfeli sfătuirile și poruncile sfîntului. Adăugînd fărădelegi peste fărădelegi, a îndrăznit semețul a intra și în sfînta biserică, ca să ia în rîs preacuratele și dumnezeieștile Taine. Căci într-o zi, cînd era un praznic mare și sfîntul slujea Sfînta Liturghie, a intrat și necuratul Eleodor, care juca cu picioarele fără de rînduială și zicea bîrfeli și hule spre rîs, încît se fălea că va face pe sfînt și pe toți ceilalți să joace; dar n-a putut, căci dumnezeiasca putere a oprit relele lucrări ale diavolului.

Această obrăznicie a deșertului de minte îngrețoșînd pe slujitorul lui Dumnezeu Leon, a îngenuncheat și s-a rugat lui Dumnezeu fierbinte să-i ajute ca să rușineze măiestriile lui. După rugăciune a alergat afară din sfîntul altar, după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, mai înainte de a se dezbrăca de sfintele veșminte și a legat tare de grumaji, cu omoforul său, pe Eleodor,

408 408.png

zicînd: “Domnul Dumnezeu, cel ce a gonit din cer pe tatăl tău, diavolul, să te certe ca să nu mai poți lucra vrăjile tale, spre amăgirea și pierzania multora”. Acestea zicînd, l-a tras pînă la locul celor osîndiți, care se numea Ahilion, și a poruncit mulțimii poporului să adune lemne multe și să facă foc mare și după ce mai înainte l-a silit a mărturisi toate faptele lui rele, l-a tras și au intrat împreună în foc; și a stat acolo pururea pomenitul, pînă cînd a ars Eleodor desăvîrșit și s-a făcut cenușă pierzătoare. Deci, cu osîndă dreaptă, nedreptul s-a ars în foc, ca un moștenitor al iadului, și s-a dus în focul cel veșnic.

Dar, marele arhiereu și făcătorul de minuni Leon nu numai că a ieșit din văpaie nevătămat, spre spaima celor ce îl vedeau, dar nici de sfințitele lui veșminte nu a îndrăznit să se atingă focul, nici să le ardă sau măcar un fir de păr din sfințitul și preacinstitul său cap. Tot așa de demult s-a făcut în Babilon o minune înfricoșată ca aceasta, pe vremea lui Nabucodonosor, cu trei sfinți tineri, pe care, văzînd-o, cei de față s-au spăimîntat și slăveau cu mare glas pe Domnul, Care făcea niște minuni ca acestea ca să preamărească pe robul său. Vestea aceasta străbătînd în toate părțile, împăratul Constantinopolului a trimis la sfînt scrisori, prin care îl ruga să vină la dînsul să-l vadă și să-l binecuvînteze, iar el s-a dus, ca să nu se arate neascultător poruncii împărătești. Acolo însuși împăratul l-a cinstit cu evlavie și cu cucernicie, văzîndu-i fața cea încuviințată a petrecerii îngerești, darul Sfîntului Duh, strălucirea și lucrarea semnelor celor negrăite; căci a săvîrșit acolo în împărăteasca cetate multe minuni, iar mai ales a pus cărbuni aprinși și tămîie în haina sa și i-a tămîiat spre slava și marea cuviință a lui Dumnezeu. Pentru aceea, văzînd o minune ca aceasta, s-au spăimîntat toți și cînd el a voit să se întoarcă la scaunul său, toți l-au petrecut cu mare cinste și evlavie, precum se cădea. 441

                                    Dar aceste minuni de hipnotizare în masă a celor neprotejați de lucrarea smerită de pocăință, au fost o constantă în viața bietului amăgit și amăgitor de la Prislop, nu sunt numai o mărturie izolată, pentru a nu crede în ea. E adevărat că în fața unora sfinția sa le-a negat spre sfârșitul vieții. În acest caz avem de ales între două variante:

                                    1. ori nu e Sfânt, fiindcă nu a făcut minuni, iar lucrarea lui e rătăcită și învață erezii;

                                    2. ori nu e Sfânt fiindcă a făcut minuni diavolești și lucrarea lui e rătăcită, învățând și erezii.

                                    Ucenicii sfinției sale se scârbesc când le arăți rătăcirea sa de la adevăr și aduc ca un ultim argument „infailibil” că a făcut minuni. Cu aceasta ei cred că nu pot fi biruiți de nimeni în demonstrația lor că e Sfânt. În realitate ei nu dovedesc prin aceasta decât că nu sunt lămuriți în Ortodoxie și de aceea au fost înșelați cu ușurință că ar fi Sfânt.

Sfântul “încătușat”

Deși a ajuns la închisoare și la Canal, deși a avut domiciliu forțat, părintele Arsenie nu a fost niciodată condamnat, pentru simplul motiv ca cei care erau maeștri ai înscenărilor și minciunii nu au reușit sa-i găsească vreodată o vina [ și aceasta ne spune multe despre compromisurile pe care le făcea cu regimul comunist. Toți mărturisitorii nevinovați în temnițele comuniste primeau condamnări grele, numai el nu. Și atunci cum a fost prigonit? Vom vedea mai jos că nici la suplicii nu a fost supus, ci a avut parte de distracția de a-și exersa pe deținuți și temniceri puterile dobândite de la diavolul cu care făcuse un pact mai puțin clasic, prin pecetluirea printr-o spovedanie mincinoasă pe care i-a administrat-o la pachet cu înșelarea că ar fi un duhovnic „sfânt” mort de sute de ani – n.n. ] . Judecând după ceea ce spun cei care l-au cunoscut in perioada de detenție și cei care au fost in preajma lui, merita sa ne întrebam daca nu cumva părintele s-a supus acestor suplicii numai pentru a-i ajuta pe cei năpăstuiți de acolo, din locurile de detenție. Unul din apropiații părintelui povestește:

“In Dobrogea, la Canal, unde a fost dus a doua oara părintele, era foarte greu. Aveau norma zilnica de săpat, iar ei erau oameni nevoiași, nemâncați și nu puteau sa sape. Părintele spunea: «Oameni buni, lăsați ca săpăm noi» [ vedeți, recunoștea… Nu săpa singur să îi ajute, se

441 Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2 2005, 20.02.

409 409.png

folosea și de îngerii căzuți care îi slujeau – n.n. ] . Si nu se știe cum făcea cu puterea lui, ca întotdeauna reușeau sa sape, sa isprăvească. Noaptea însă dispărea, nimeni nu știa in ce fel. Gardienii începuseră sa vorbească intre ei: «Este unul care dispare noaptea!». Odată, când s-a întors din afara lagărului, părintele i-a spus unui gardian:

«Sa nu te temi, ca nu-ti va face nimeni nimic». Azi asa, mâine asa, gardianul le-a spus și celorlalți: «Eu sunt nebun sau am vedenii, este unul care dispare». A spus și la schimbul de garda. Intr-una din nopți, s-au pus să-l vada, căci el isi oficia sfanta liturghie in timpul nopții [ cum pot oamenii sărmanii, să se amăgească, hulind. Cum puteau numi liturghia neagră ce o făcea Părintele Arsenie Boca ca fiind sfântă? Fiindcă adevărata Sfântă Liturghie nu se face niciodată în stare de transă– n.n. ]                                     L-au văzut in afara inchisorii, mișcând din buze și rugandu-se. Au vrut atunci să-l scoata din rugăciune, să-l trezească [ dormea, era și el hipnotizat. Cum sunt Sfinții care au atâta trezvie și atenție însoțită de delicatețe față de cei din jur și pază ca să nu își arate lucrarea lor ascunsă, și cum era bietul amăgit! – n.n. ]                                     Dar nu puteau sa faca nimic, era de neclintit. [ era posedat, în transă – n.n. ]

Ușile mari, cu lacate grele, se deschideau in fata lui, atat noaptea, când pleca, cat și dimineața, când se intorcea” [ Sfântul Apostol Petru a pătimit o singură dată aceasta, la porunca lui Dumnezeu prin rugăciunile Sfintei Biserici și îi cinstim lanțurile, ca rod al dragostei bisericești, Părintele Arsenie Boca o făcea el însuși, la comandă, regulat, prin concentrarea și intrarea în transă, ca să se arate pe sine făcător de minuni și să-și asigure o detenție comodă și o eliberare rapidă. De aceea nici nu îl cinstim. Excesele sunt diavolești și vedetismul, chiar și în minuni, arată un suflet egoist, izolat, alungător al dragostei Bisericești– n.n. ] [ … ]

Când au venit securiștii să-l ia, să-l aresteze, Părintele nu era pregătit să plece. L-au luat cu forța și l-au urcat în mașină. Zicea Părintele: „Lăsați-mă puțin, că mergem imediat“. N-au vrut nicicum, dar nici mașina nu pornea. El a zis: „ V-am spus să mă lăsați puțin și mergem“. Dacă au văzut că nu pornește, l-au lăsat pe Părintele să facă ce avea de făcut, după care a venit, s-au urcat în mașină și a zis Părintele: „Să plecăm“. Dacă nu era îngăduit de Dumnezeu să fie arestat, nu putea fi arestat de nicăieri [ dar oare nu este aceasta valabil cu orice om. care om poate fi arestat, dacă Dumnezeu nu îngăduie. Iar uneori Dumnezeu îngăduie să lucreze și puterile diavolești pentru ca să ne învețe pe noi a nu căuta minuni, ci adevărul – n.n. ] .

Când era închis în celulă, cei care îl păzeau îl vedeau cu cartea, cu lumânarea aprinsă, citea și se ruga. Când deschideau celula nu mai era nimeni. închideau celula și iar îl vedeau și s-au înspăimântat. A ajuns până la mai marele închisorilor, care, stând mai mult de vorbă cu el a zis:

Noi nu putem să ținem așa ceva aici, cum de ținem un om nevinovat în pușcărie?” [ nu erau iscusiți în aflarea adevărului. Disparițiile nu sunt semn de nevinovăție, și dracii dispar și cu câtă vină se încarcă fiindcă ne amăgesc pentru a-i iubi pe ei… – n.n. ] .

Când era la canal, Părintele muncea din greu și își depășea întotdeauna norma și era foarte apreciat de cei care îl păzeau. Odată a terminat mult mai devreme norma și a zis celui ce-l păzea: „îmi dai voie să mă odihnesc puțin?”. Acela l-a lăsat să se odihnească. A văzut apoi că trece o oră, trec două și au intrat în panică cei cel păzeau pe Părintele. L-au căutat și nu l-au găsit nicăieri, le era frică de faptul că, fiind pedepsiți pentru neatenție, o să intre în locul lui.

La un moment dat Părintele a apărut și i-a zis paznicului: „ Ti-am cerut voie să mă odihnesc, mi-ai dat voie, de ce m-ai mai căutat?” Dar l-au chestionat paznicii mai în amănunt și până la urmă Părintele a spus că a fost la înmormântarea mamei sale! S-au interesat și într-adevăr la orele acelea Părintele fusese la înmormântare!

[ aici cine minte ucenicul sau Părintele Arsenie Boca?

Mi-a povestit că în acest timp, cât se afla la canal, a decedat mama sa și se zvonise că el ar fi evadat de la canal, motiv pentru care organele de stat au căutat să se convingă dacă este

410 410.png

adevărat sau nu. În realitate, el nu evadase și se afla la canal. A arătat că a presimțit că s-a întâmplat ceva acasă, dar nu a știut până nu s-a comunicat oficial. 442

ori minte Părintele Arsenie Boca, ori mint ucenicii. Cum rămâne cu hocus-pocus nu e Arsenie/ba e Arsenie care știe tot și este și la înmormântarea mamei? – n.n. ]

Când l-am văzut eu pe Părintele Arsenie la Drăgănescu, era mâhnit, și avea de ce să fie. I se luase dreptul de a sluji Sfânta Liturghie la Prislop [ și atunci de ce nu a revenit la slujirea ei, în altă parte. Nu i se mai oferea soluția să fie vedetă? De ce neapărat la Prislop? După 1964, dacă nu ar fi încălcat Sfintele Canoane, ca să nu mai fie vrednic de slujirea preoțească, toți deținuții politici, chiar și cei legionari, au putut să-și reia și călugăria și preoția. Sfinția sa de ce nu a făcut așa? – n.n. ] și cea mai mare durere a Părintelui Arsenie a fost cred asta: că ne-a descoperit nouă multe taine, la toți, la multă lume și n-am urmat nimic din ele [ ce păcat să îți pară rău că nu se urmează tainele descoperite. Dacă ar fi dat sfaturi de pocăință, ar fi de înțeles mâhnirea că se periclita mântuirea celui sfătuit. Dar ce bucurie poate fi mai mare decât aceea a nu se urma proorociile demonilor și că scapă oamenii de înșelare? Dar dacă sfinția sa era amăgit, e de înțeles, fiindcă avea o confuzie gravă între duhuri și Sfântul Duh – n.n. ] . Asta a fost cea mai mare mâhnire.

În 1946 când a fost seceta cea mare, aici la Sâmbăta, s-a urcat sus în munte să se roage și și-a găsit un loc prielnic (la chilia Părintelui Arsenie, cum îi spunem acum). S-a rugat cu lacrimi multe. Și i-a apărut un înger care i-a vorbit și i-a spus așa: „ Ți-am ascultat rugăciunea, du-te că voi da ploaie, și spune la lume să se întoarcă din căile rele”, iar după ce a coborât, a început să plouă până s-a umflat pământul de apă. După care a spus Părintele Arsenie: „Spre mâhnirea mea, nu s-a întors lumea la credință [ ploaie din cer pot aduce și dracii, fiindcă apa este o stihie, cum este și focul. Chiar și dacă oamenii ajung să se amăgească crezând că focul sau ploaia au fost aduse de Dumnezeu, totuși Satan are îngăduința să îl aducă, pentru a ne lămuri noi credința: credem mai mult în min(ci)uni sau în adevăr? Iov 1:12 Atunci Domnul a zis către Satan: „Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta”. Și Satan a pierit din fața lui Dumnezeu. [ … ] Iov 1:16 Nu a sfârșit vorba bine și altul a sosit și a spus: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer și a ars oile tale și pe robii tăi și i-a mistuit. Și am scăpat numai eu singur și am venit să-ți dau de veste!”. Chiar și oamenii pot provoca ploaie artificială. Dar credința autentică (nu cea în Părintele Arsenie Boca, la care vin mulți prin duhurile amăgirii, crezând că au ajuns la liman) este o harismă a Sfântul Duh. Ea nu poate veni prin lucrarea unui înșelat, chiar dacă este amăgit prin îndulcirea de sine până la lacrimile de slavă deșartă – n.n. ] . Din momentul acela cum să mai fie bucuros când vezi că te zbați pentru îndreptarea omului și el tot rău este. Și totuși Părintele nu a fost supărat pe noi, pe nici unii, că ne-a ajutat și ne ajută mereu.

Cu rugăciunea, Părintele Arsenie i-a blocat pe sovietici de n-au putut să vină la noi în țară [ ce minciună grosolană! Cei care au citit viața Părintelui Cleopa au aflat cu câtă durere, cu câte lacrimi și cu ce rugăciuni s-a rugat acesta la Maica Domnului și Ea Însăși a oprit venirea sovieticilor. Ce mândrie să spui că X sau Y blochează armatele. Da, rugăciunile Părintelui Cleopa au contat foarte mult, sfinția sa trecând hotarul despătimirii și al desăvârșirii, lucru evident din cuvintele sfinției sale limpezi, ce nu se abat nici la stânga, nici la dreapta de la Sfânta Predanie și care duc la pocăință (nu la îndulcirea de minuni). Dar nici un om evlavios, așa cum sunt ucenicii sfinției sale, nu spune că starețul de la Sihăstria a blocat pe ruși, deși îl laudă, arătând prin aceasta că roadele sale au fost echilibrate, cum a fost și sfinția sa. Și prin aceasta vedem că Părintele Cleopa a avut o viață centrată pe Hristos (căci și ucenicii sfinției sale nu se centrează pe el ci pe pocăința în Hristos, cum fac toți Ortodocșii), trăgând concluzia că sfinția sa, și din acest punct de vedere, poate fi un model de sfințenie Ortodoxă.

Haideți să citim cu toții cum a fost, în realitate:

MĂRTURII

442 <https://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Boca#Prigoana_.C8.99i_martirajul_dup.C4.83_gratii>, joi, 24 septembrie 2015.

411 411.png

Părintele Cleopa – un far în furtună 443

Parisul devenise centrul politic al diasporei Române, centrul spiritual însă se afla tainic la Mănăstirea Sihăstria.

După o călătorie obositoare am ajuns în Moldova. Prima noapte, era la 22 august 1968, am dormit la Mănăstirea Agapia. M-am trezit devreme și am ieșit să văd dacă automobilul meu e încă în bună stare. Un șoc puternic m-a înghețat. În parcare, cele peste o sută de mașini care se îngrămădiseră în ajun să capete un loc mai ferit, dispăruseră în timpul nopții.

În piața pustie rămăseseră două mașini, una a mea, cealaltă a unui pastor belgian. Trupele sovietice intraseră în Cehoslovacia. Rudele și prietenii care veniseră să mă vadă m-au înconjurat cu țipete disperate: ״Vin rușii! Ce stai? Fugi! Pleacă! Gândește-te la copiii tăi. De vă prind rușii, vă nenorocesc”. întrebai: „Dar voi?! Nu v-ați săturat de atâta suferință?”.

N-am plecat. Fugisem de ruși în 1944; încă le mai simțeam răsuflarea fierbinte în ceafă; acum mă dădeam de bună voie în mâinile lor. Singura persoană care a înțeles de ce rămân a fost stareța Eustochia. M-a sfătuit să mă duc la Sihăstria să-l văd pe Părintele Cleopa de care auzisem. Era oarecum duhovnicul întregii țări. Am urcat pe cărarea pietruită, nu m-am oprit la Secu și, aproape de amiază, mi-am ajuns țelul. Oameni nenumărați se învârteau prin curtea mănăstirii, vorbeau turmentați de frică, se rugau, plângeau. Eram într-un cazan în clocot. Părintele Cleopa tocmai ieșea din biserică. Vrui să urc spre el, dar rămăsei deodată înlemnit. Bătrânul călugăr, cu părul și barba răvășită, șchiopăta ținut de brațe de doi monahi. Dar șarpele nesocotinței, al bănuielilor deșarte, prinse a se zvârcoli în mintea mea. Cred că, deznădăjduit, am șoptit cam tare osânda mea: ״Doamne, Dumnezeule, e beat!” (vedeți cum nu se sfiesc ucenicii să îl și jignească, atunci când li se pare ceva necuviincios? Ucenicii sfinției sale sunt atenți la ceea ce culeg și de la cine culeg. Nu merg după idei preconcepute sau hipnoză – n.n. )                                    

In grupul în care înaintam și eu se produse o oarecare rumoare. Dar starețul [ Caliopie ] care mă ajunsese din urmă, mă făcu de rușine: „Știi că n-a mai dormit de alaltăieri? Priveghează în biserică, se roagă să nu vină rușii” ( nu a făcut circ cu balta de lacrimi pentru a fi verificată, ca să convingă pe alți că e Sfânt, ci s-a ostenit două zile luptându-se cu „robul rău somnul” priveghind, nepăsându-i că unii oamenii îl vor cataloga drept beat – n.n. ). Cleopa și-a făcut loc printre pelerinii care constituiau un baraj de neclintit, s-a apropiat și m-a salutat prietenos: „Ai venit? Bine ai venit! Te așteptam de mult” ( nu l-a catalogat drept dezertor, nu s-a purtat ca un bici al lui Dumnezeu vădindu-i public păcatele, ca să-l impresioneze că e Sfânt, ci i-a arătat multă dragoste, necruțându-se pe sine prin somn, ci jertfindu-și odihna de dragul pelerinului, dându-i din roadele pustiei, căci era flămând și, mai ales, păstrându-i libertatea prin cuvinte dumnezeiești, potrivite cu nevoile lui. Nu l-a fulgerat cu privirea, nu l-a făcut idolatru în jurul său. Ce minunat este Dumnezeu în sfinții săi și ce diferiți sunt aceștia față de Părintele Arsenie Boca! – n.n. )                                     M-a poftit în chilia sa. S-a spălat și, înviorat, m-a invitat să-l însoțesc la plimbare. Două ceasuri bune l-am urmat pe cărările șerpuite ale munților. A vorbit el tot timpul. Nu mâncasem, îmi culegea boabe și ierburi. A predicat, dar predica lui alterna cu un șir de istorioare poznașe din viața lui, spuse de un Ion Creangă sfințit.

La întoarcere a vorbit de pe cerdac poporului. Mă prezentă ca pe un frate de departe, recunoscut, și îi rugă pe cei ce așteptau de cu seară să mă primească între ei ( răsplată dumnezeiască: pe cel care l-a ocărât public, l-a cinstit public. Nu cum făcea Părintele Arsenie Boca: pe cei ce erau mâhniți că vădea public păcatele oamenilor, ca pârâșul la Judecată, și plecau cu discreție dezamăgiți că nu găseau la Prislop o lucrare a Evangheliei, sfinția sa îi ocăra public ca dezertori – n.n. ), Fiindcă îmi închipuiam că el postea, n-am mâncat nici eu. Cu greu m-am desprins din ochii lui pătrunzători și totuși blânzi. ( cu greu, dar a avut libertatea de a se desprinde. Dragostea și blândețea Părintelui Cleopa îl făceau să-i îndrăgească privirea și să ia hrană

443 Extras din volumul Părintele Cleopa Ilie. Prieten al sfinților și duhovnic al credincioșilor – in memoriam, Ed. Trinitas, Iași, 2005, pag. 244-246.

412 412.png

pentru suflet din ea. Nu găsea în ea frica paralizantă, fulgerele care cutremură și mânia vadinicului public de păcate, pe care o mărturisesc ucenicii prizonieri ai Părintelui Arsenie Boca – n.n. )

Seara, la Agapia, am povestit Maicii Eustochia de sfaturile lui ( sfaturile, nu privirea și falsele minuni și proorocii, care sunt subiectele de discuție ale fanilor de la Prislop – n.n. ). Nu bănuiam atunci că drumul meu la Sihăstria, în zilele când haosul în țară creștea, va deveni literatură.

Întors la București, mi-a comunicat Patriarhul că sunt invitat la o scurtă ședință cu niște „tovarăși” la Comitetul Central: „Faci absolut ce vrei tu, nu uita că tu ești liber!”. „Și ce să le spun?”. ״Te privește”. M-am dus pe jos cu destulă emoție în pântece. Ascensorul, la care mă condusese un gradat, zgâlțâi la pornire, periculos, după cum mi s-a părut, însoțitorul meu m-a liniștit: ,Ăsta rezistă, că e făcut înainte de vremea noastră”. Am mai urcat o scară și am intrat într-un salon; mă așteptau trei persoane, un șef, comportându-se ca toți șefii din România, un secretar cu un creion în mână și un al treilea, pe care l-am taxat de auditor, după urechile lui uriașe. Șeful a spus câteva cuvinte la început, dar a închis repede gura, fiindcă uitase să schimbe tonul de politruc obișnuit. A revenit cu un glas dulce, melodios… „Domnule profesor, știm ce ați făcut minut cu minut din clipa când ați aflat că o invazie a unui stat vecin cu noi ar fi posibilă”. „M-ați urmărit?!”. Auditorul zâmbi, parcă ar fi mușcat într-o lămâie. „Sigur că v-ați dat seama, a fost numai pentru protecția dvs. Ați afirmat față de toți cunoscuții dvs. că rușii nu vor veni, ba chiar ați vorbit în public în gara de la Fălticeni și în grădina Copou la Iași, repetând insistent convingerea dvs. că nu se va întâmpla nimic. N-ați luat contact cu ambasada dvs. cum au făcut toți turiștii germani. N-ați fost la ambasada americană și la nici una de dincolo de ceea ce numiți dvs. «cortina de fier». Știți ceva? Ce e? Ce știți?”.

Ideea îmi veni în acel minut: „Bineînțeles că știu”. Auditorul sumbru croncăni: „De unde?”. Președintele sună; un chelner apăru: „Doriți cafele?”. „Cafele”, porunci. Apoi se clăti cu miere de albine: „Așa e, știți ceva?”. Încercai și eu să vorbesc ca un președinte, dar eșuai. Cred asta, fiindcă anchetatorii nu au înțeles. „Știu de la Cleopa”. Toți trei rămaseră cu gura deschisă ca la dentist. Nu pricepuseră. Președintele făcu un semn secretarului, fii perspicace, scrie tot! Acesta își mări viteza rotocoalelor pe blocnotesul său. „O persoană? Cine mai e și asta? O spioancă?” „Nu asta, ci acesta”. „Indiferent. Ce-a spus?”. „A spus să nu ne fie frică, rușii nu vor intra. A fost mare răscoală în cer. Dar s-a rugat Maica Domnului să nu se verse paharul. Să nu cadă pedeapsa, ca întotdeauna, pe români”. Președintele se oțărî, auditorul se mânie de-a binelea. Un plesnet suav răsună peste tăcerea noastră. Nu era nimic grav. Creionul secretarului consternat se rupsese.

Tocmai în acest moment, nefericitul chelner apăru cu patru ceșcuțe de cafea fumegânde. Șeful îl amenință cu pumnul: „Ieși afară!”.

Paul Miron, Germania 444

                                    Să continuăm acum, după ce ne-am răcorit cu frumoasele și amuzantele istorisiri duhovnicești spuse cu dragoste și echilibru, în duhul Părintelui Cleopa, de către ucenicii lui, influențați de către el, cu penibilele povestiri de grădiniță ale ucenicilor Părintelui Arsenie Boca.

n.n. ] .

Spunea părintele Daniil că în 1968 el era la Drăgănescu și l-a trimis să-l cheme din biserică.

Tocmai se zvonise ca urmează un război (invadarea Cehoslovaciei). S-a dus acolo, a intrat în biserică, dar nu-l găsea; s-a dus în altar și l-a găsit în genunchi, plâns. S-a șters repede la ochi. Părintele Bunescu s-a dus în locul unde a fost Părintele și era umed locul de la plânsul Părintelui [ ce verificări și curiozități lipsite de discreție. Spectaculos și în lacrimi – n.n. ]                                     L-a întrebat mai târziu de ce a plâns. Nu i-a răspuns, dar mai apoi i-a zis că rușii sunt la granițele țării [ lucru pe care îl știau toți, după cum am văzut în istorisirea de mai sus. Nu trebuia să fii prooroc ca să o afli. – n.n. ]                                     A plâns Părintele pentru neamul românesc

444 81-85

413 413.png

[ aceasta este interpretarea ucenicilor. Dar, poate, îl durea măseaua – n.n. )                                    (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbăta de Sus)

Când era arestat la Canal, a cerut permisiunea gardianului de a-i acorda trei ore de odihnă (până la ora 17). După un timp gardianul trecând în control a sesizat absența Părintelui, după care a dat alarmă generală. Nu l-au găsit, dar la ora 17 Părintele a apărut unde îl lăsase gardianul. A fost întrebat unde a fost, la care Părintele le răspunde că a fost la înmormântarea mamei sale. S-a dat telefon la primarul din satul Părintelui (Vața), confirmându-se înmormântarea și prezența Părintelui acolo. (Prof. C.F.) 445

                                    La fel fac și vrăjitorii hinduși:

Așadar, se învață despre Krishna că a întreținut relații sexuale cu 16.000 de femei și a dobândit 180.000 de fii. În fotografia alăturată este înfățișat făcând curte fiicelor de păstori dintr-un sat. Cu fluierul său dulce le vrăjea pe femeile care, lăsându-și în urmă familiile și rușinea, alergau să-l întâlnească. Vrând să le mulțumească pe toate, Krishna le-a hipnotizat în grup, făcând-o pe fiecare dintre ele să creadă că dansează împreună cu el. Krishna a dansat însă numai cu o favorită a sa, pe nume Rada, care era căsătorită. Când gelosul ei soț s-a apropiat cu intenția de a-i prinde în flagrant, Krishna a luat forma zeiței Kali și astfel bărbatul, în loc să asiste la o scenă de adulter, a văzut-o pur și simplu pe soția lui rugându-se zeiței Kali!

Deci zeul, în timp ce îi învață pe oameni ascetismul, yoga, devotamentul fată de el, fată de virtute, în viața personală se dovedește obsedat sexual, iubitor de plăcere, adulter, viclean, ipocrit, mincinos, gata oricând să însele, să destrame familii și să calce în picioare cinstea soților. Acestea sunt relatările „istoriei sfinte”. 446

                                    La fel fac și cei considerați sfinți de către latini, fiind de fapt eretici înșelați:

Biserica a fost convinsă că rănile de pe mâinile Părintelui Pio, care au sângerat timp de 50 de ani, erau autentice. La fel au crezut și milioanele de adepți ale fostului călugăr capucin, adepți care mai credeau că Pio are puteri tămăduitoare și abilitatea de a fi în două locuri în același timp.

Părintele Pio, pe numele real Francisco Forgione, a murit în 1968 și a fost canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea în 2002. 447

                                    Pentru a ne lămuri cum lucrează Dumnezeu să vedem mai multe minuni reale, nu amăgitoare, pe care satana le-a copiat în cele de mai sus, pentru a înșela masele de oameni sărmani:

Fap 5:18 Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au băgat în temniţa obştească. 19 Iar un înger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile temniţei şi, scoţându-i, le-a zis: 20 Mergeţi şi, stând, grăiţi poporului în templu toate cuvintele vieţii acesteia. 21 Şi, auzind, au intrat de dimineaţă în templu şi învăţau. Dar venind arhiereul şi cei împreună cu el, au adunat sinedriul şi tot sfatul bătrânilor fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să-i aducă pe apostoli. 22 Dar, ducându-se, slugile nu i-au găsit în temniţă şi, întorcându-se, au vestit, 23 Zicând: Temniţa am găsit-o încuiată în toată siguranţa şi pe paznici stând la uşi, dar când am descuiat, înăuntru n-am găsit pe nimeni. 24 Când au auzit aceste cuvinte, căpetenia pazei templului şi arhiereii erau nedumeriţi cu privire la ei, ce-ar putea să fie aceasta. 25 Dar venind cineva, le-a dat de veste: Iată, bărbaţii pe care i-aţi pus în temniţă sunt în templu, stând şi învăţând poporul. 26 Atunci, ducându-se, căpetenia pazei templului împreună cu slujitorii i-au adus dar nu cu sila, că se temeau de popor să nu-i omoare cu pietre. 27 Şi, aducându-i, i-au pus în faţa sinedriului. Iar arhiereul i-a întrebat, 28 Zicând: Au nu v-am poruncit vouă cu poruncă să nu mai învăţaţi în

445 Ioan CIȘMILEANU, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p

446 Dyonysios FARASIOTIS, Marii inițiați…, p. 218

447 <http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/11/17/padre-pio-avea-stigmate-false-iar-vaticanul-stia/>, joi, 25 iunie 2015.

414 414.png

numele acesta? Şi iată aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi voiţi să aduceţi asupra noastră sângele Acestui Om! 29 Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. 30 Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Iisus, pe Care voi L-aţi omorât, spânzurându-L pe lemn. 31 Pe Acesta, Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a înălţat Stăpânitor şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţă şi iertarea păcatelor. 32 Şi suntem martori ai acestor cuvinte noi şi Duhul Sfânt, pe Care Dumnezeu L-a dat celor ce Îl ascultă. 33 Iar ei, auzind, se mâniau foarte şi se sfătuiau să-i omoare.

                                    Vedem că Sfinții Apostoli nu au trecut prin ușile încuiate (neavând trupurile înviate), ci îngerul le-a deschis și nu pentru a impresiona pe arhierei, ci pentru a propovădui la mulțime lucruri care se înțelegeau că erau împotriva doctrinei cărturarilor și fariseilor, ascultând mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Arhiereii în final vor vrea să îi omoare, doar sfatul lui Gamaliel îi va reține o vreme, după care vor declanșa din nou o prigoană sângeroasă, Apostolii fiind obligați să se împrăștie în lume.

                                    Spre deosebire de adevărata minune, hipnozele în lanț declanșate de Părintele Arsenie Boca au ca centru pe sine, ne fiind ajutat de îngeri (pentru smerenie) și nefiind voia lui Dumnezeu ca o urmare a necesității de a propovădui și a rugăciunii, ci descurcându-se de unul singur, la comandă, după cum voia. El se întoarce pentru spectacol înapoi în temniță, apare și dispare nefiresc, fără să se deschidă ușile temniței (lucru imposibil pentru un trup încă neînviat), iar securiștii paralizați de sfinția sa se hotărăsc să scape de el. Părintele Arsenie Boca, după eliberare, propovăduiește socialismul și comunismul, atât prin viața de o „decență” conformă cu noua orânduire (prin conviețuirea alături de Maica Zamfira, fără vreo urmă de monahism), dar și prin scrieri, arătându-se colaborator și scăpând de orice fel de prigoană.

Fap 12:7 Și iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Și lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deșteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Și lanțurile i-au căzut de la mâini. 8 Și a zis îngerul către el: Încinge-te și încalță-te cu sandalele. Și el a făcut așa. Și i-a zis lui: Pune haina pe tine și vino după mine. 9 Și, ieșind, mergea după înger, dar nu știa că ceea ce s-a făcut prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie. 10 Și trecând de straja întâi și de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce în cetate, și poarta s-a deschis singură. Și ieșind, au trecut o uliță și îndată îngerul s-a depărtat de la el. 11 Și Petru, venindu-și în sine, a zis: Acum știu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a scos din mâna lui Irod și din toate câte aștepta poporul iudeilor. 12 Și chibzuind, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau. 13 Și bătând Petru la ușa de la poartă, o slujnică cu numele Rodi, s-a dus să asculte. 14 Și recunoscând glasul lui Petru, de bucurie nu a deschis ușa, ci, alergând înăuntru, a spus că Petru stă înaintea porții. 15 Iar ei au zis către ea: Ai înnebunit. Dar ea stăruia că este așa. Iar ei ziceau: Este îngerul lui. 16 Dar Petru bătea mereu în poartă. Și deschizându-i, l-au văzut și au rămas uimiți. 17 Și făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum l-a scos Domnul pe el din temniță. Și a zis: Vestiți acestea lui Iacov și fraților. Și ieșind, s-a dus în alt loc. 18 Și făcându-se ziuă, mare a fost tulburarea între ostași: Ce s-a făcut, oare, cu Petru? 19 Iar Irod cerându-l și negăsindu-l, după ce au fost cercetați paznicii, a poruncit să fie uciși. Și el, coborând din Iudeea la Cezareea, a rămas acolo.

                                    Sfântul Apostol Petru, căpetenia Apostolilor, nu s-a rugat să plece din interes personal, nici măcar pentru înmormântarea mamei sau a soacrei. Nici măcar nu a vrut să plece, fiindcă iubea a suferi pentru Hristos fără încetare. În schimb se ruga Sfânta Biserică pentru el și Dumnezeu pentru folosul Ei, îl eliberează eficient. Nicăieri nu se spune că pentru puterile sale Sfântul Apostol pleca și venea de câte ori dorea. El este smerit, dispus la jertfă și suferință pentru Hristos și supus Sfintei Biserici, lăudând pe Domnul în minunile Lui, chiar dacă le făcea prin îngeri, dar și în prigoanele pentru El, răbdându-le fără evadări. Este limpede pentru oricine că mesajul Apostolic este centrarea pe Hristos și Trupul Lui Sfânta Biserică în duh de jertfă, arătând și neputințele proprii, chiar și ale Apostolilor, iar mesajul Părintelui Arsenie Boca, atât cel personal, prin scris sau pictură, cât și cel al ucenicilor este unul centrat pe sfinția sa, în duh de voie proprie capricioasă, lucrătoare spre confort și prin minuni, prezentându-l ca pe un erou infailibil, exact așa cum fac păgânii cu zeii lor și latinii cu cei considerați de ei Sfinți. Pictorul de la Drăgănescu, dacă ar fi fost un mărturisitor

415 415.png

Ortodox ar fi rămas în temniță ca și ceilalți Părinți, evitând originalitatea și s-ar fi smerit prin suferință, fiind învățat de către ei Ortodoxia.

                                    Chiar dacă ar fi fost înștiințat de Sfântul Duh, iar nu de duhurile necurate pitonicești, de moartea mamei sale, ar fi rămas în temniță și cu credință s-ar fi rugat pentru ea, știind că la Dumnezeu nu contează prezența trupească, ci lucrarea minții în smerenia ascunsului. Se vede că nu a citit, sau nu a înțeles, sau nu a crezut, sau nu a iubit Sfânta Evanghelie:

Mat 8:5 Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, rugându-L, 6 Și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. 7 Și i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. 8 Dar sutașul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea. 9 Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face. 10 Auzind, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credință [ din păcate nici la Părintele Arsenie Boca, care avea nevoie să meargă la înmormântarea mamei și să demonstreze gardienilor ce făcător de minuni este, și nici la ucenicii săi care se laudă cu aceasta, vrând să ne convingă că poate exista sfântul Excepție ce nu se conduce în viață după Sfânta Evanghelie – n.n. ] . 11 Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în împărăția cerurilor [ este limpede că cei care au credința sutașului vor fi primiți în împărăție. Dar cu ceilalți, ce va fi? – n.n. ] . 12 Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.13 Și a zis Iisus sutașului: Du-te, fie ție după cum ai crezut. Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela.

Mat 6:5 Iar când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor [ este limpede că nici la canal sau în celulă, ca să se arate că dispare și apare, neputând fi clintit când se roagă, pentru a fi și mai spectaculos și a atrage tuturor atenția asupra sa – n.n. ] , stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. 6 Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care este în ascuns, îți va răsplăti ție.

***

                                    Mai avem și alți Sfinți în Istoria Sfintei Biserici, unii purtați de draci la distanță, alții de alți Sfinți, sau chiar de Sfântul Duh, dar de fiecare dată nu au făcut-o gratuit, pentru spectacol și interes personal, ci pentru folosul înțelegător în pocăință al întregii Sfintei Biserici.

                                    Să cercetăm, de pildă, un caz de o frumusețe rară: Sfântul Iosif, făcătorul de canoane. Vom vedea că răpirea lui s-a făcut tocmai spre apărarea întărirea cultului Sfintelor Icoane canonice, pentru lauda Sfinților și că, deși vedea cu duhul păcatele ucenicilor săi, niciodată nu le arăta pe față ce au greșit, ci îi conducea cu cuvinte înțelepte, de pocăință generală, ca ei înșiși să vină la propria mustrare de sine și să le mărturisească, căci numai așa se puteau vindeca de patimi și primi cununa mucenicească a spovedaniei. Veți vedea, așadar, cum lucrarea Sfântului Duh prin el este diametral opusă lucrării duhurilor necurate prin Părintele Arsenie Boca care atacă Sfintele Icoane, atât în concepția teoretică cât și în realizarea picturală înlocuind pe Sfinți și chiar pe Hristos cu asemănarea sa, lauda de sine fiind prezentă de la un cap la altul în mesajul sfinției sale, iar cruzimea față de ucenici prin vădirea publică a păcatelor (ce i-a dat numele de bici al lui Dumnezeu) fiind tipic diavolească. De aceea și sfârșitul le-a fost așa de diferit. Sfântul Iosif întâmpinat de Sfinți și mărturisit de Sfânta Biserică, având Sfinte Moaște, făcând adevărate minuni în viață și după adormire, iar Părintele Arsenie Boca, după cum vom vedea în capitolul dedicat morții sfinției sale, având sfârșit urât, îndoielnic, cu minuni nălucitoare drăcești, având oase negre și fiind respins de Sfânta Biserică prin toate cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice.

Fericitul Iosif, înștiințîndu-se de mucenicescul sfîrșit al episcopului, s-a bucurat foarte mult de a lui neînduplecată bărbăție și mulțumea lui Hristos, Cel ce a întărit la o nevoință ca aceea pe alesul Său ostaș, care, deși alunecase puțin, însă, bine îndreptîndu-se, a biruit pe vrăjmaș. Încă și pe mulți alții, Sfîntul Iosif, de asemenea, i-a izbăvit din sufleteasca pierzare și la Hristos

416 416.png

înainte i-a trimis, învățîndu-i neîncetat spre calea mîntuirii. Și singur el de Dumnezeu se păzea de moarte, ca spre folosul celor mai mulți, viața lui să se lungească.

Pătimind Sfîntul în temnița aceea șase ani, a sosit cumplitul sfîrșit al răucredinciosului împărat Leon Armeanul. Că sosind noaptea praznicului Nașterii lui Hristos, a fost ucis de ostașii săi în biserică, la cîntarea Utreniei. Și în același ceas Cuviosul Iosif a fost înștiințat de pierderea acelui tiran în temnița Critului și a fost liberat cu minune din legături, prin arătarea către dînsul a Sfîntului Ierarh Nicolae. Pentru că toată noaptea aceea petrecînd-o fără somn, Sfîntul Iosif, cîntările praznicului cîntîndu-le și rugîndu-se, la cîntarea cocoșilor a strălucit o lumină în temniță și a stat înaintea lui un bărbat cu sfințită cuviință și cinstit, îmbrăcat în veșminte arhierești, cărunt la păr, cu fața luminoasă, grăind către dînsul: “De la Mira Lichiei am venit la tine, fiind trimis de Dumnezeu, ca degrabă să-ți aduc veste de bucurie; pentru că vrăjmașul cel ce a tulburat Biserica și a risipit oile lui Hristos, s-a lipsit de împărăție și de viață, fiind chemat la judecata lui Dumnezeu. Deci, acum ți se cade să te întorci la Constantinopol și cu darul Sfîntului Duh care locuiește în tine, pe mulți să-i întărești”. Spunîndu-i aceasta, i-a dat o hîrtie și i-a zis: “Primește această hîrtie și o mănîncă”. Iar scrisoarea era aceasta: “Grăbește, Îndurate, și Te sîrguiește ca un Milostiv spre ajutorul nostru, că poți, dacă voiești”.

Iosif, luînd acea hîrtie și citind-o, a înghițit-o cu bucurie și a zis: “Cît sînt de dulci gîtlejului meu cuvintele acestea”. Și i-a poruncit cel ce i se arătase ca să și cînte acele cuvinte și, cîntîndu-le cu bucurie, îndată a văzut lanțurile și obezile sale dezlegate și căzute de pe grumaz, de la mîini și de la picioare și a auzit pe Sfîntul Ierarh Nicolae, grăindu-i: “Scoală-te și urmează-mă”. Și, sculîndu-se, a ieșit din temniță, deschizîndu-se ușile singure de la sine, iar străjerii temniței nu știau nimic de aceasta. Apoi s-a văzut că era dus prin văzduh de o putere dumnezeiască nevăzută și în puțin timp s-a aflat la Constantinopol, pe calea cea mare care duce în cetate, slăvind pe Dumnezeu pentru o minune ca aceea preaslăvită.

După ce Sfîntul Iosif a intrat în cetate, n-a găsit între cei vii pe iubitul său părinte, pe Sfîntul Grigorie Decapolitul, pentru că se dusese către Domnul. Dar a văzut numai pe Ioan ucenicul lui și a plîns mult după părintele său Grigorie, că nu s-a învrednicit să-l vadă iarăși viu; și a stat lîngă mormîntul lui împreună cu părintele Ioan. Apoi după multă vreme s-a dus și Ioan către Domnul și l-a îngropat aproape de Sfîntul Grigorie. După aceea Cuviosul Iosif s-a mutat în alt loc deosebit și liniștit, afară din cetate, nu departe de biserica Sfîntului Ioan Gură de Aur. Acolo sălășluindu-se, a zidit o biserică în numele arhiereului lui Hristos, Nicolae și a adus acolo moaștele la amîndoi părinții, ale Sfîntului Grigorie Decapolitul și ale lui Ioan. Apoi a întemeiat acolo mănăstire și a adunat frați și venea la dînsul totdeauna mulțime de oameni duhovnicești și mirenești, ca să-i asculte învățăturile lui cele însuflate de Dumnezeu; pentru că darul Sfîntului Duh izvora ca un rîu din gura lui, prin cuvintele cele grăite cu dulceață.

Cuviosul Iosif, ducîndu-se o dată în Tesalia, a cîștigat o bună parte din moaștele Sfîntului Apostol Vartolomeu, pe care le-a pus cu cinste în mănăstire. Și se învrednicea adesea a-l vedea în vedenia visului, căci avea către dînsul mare dragoste și credință, dorind să împodobească prăznuirea acelui sfînt apostol cu cîntări de laude, dar nu îndrăznea, îndoindu-se de va fi plăcut sfîntului apostol acel lucru, sau nu. El se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu și apostolului Lui, ca să i se dea înștiințare despre aceasta și înțelepciune să i se dăruiască de sus, ca să poată scrie bine stihirile de cîntare.

Deci, rugîndu-se el pentru aceasta patruzeci de zile, cu post și cu lacrimi și apropiindu-se ziua pomenirii acelui apostol, la Vecernia praznicului a văzut pe Sfîntul Apostol Vartolomeu, arătîndu-se în altar îmbrăcat în haine albe, perdeaua altarului fiind ridicată și îl chema la dînsul. Ducîndu-se Iosif mai aproape, Sfîntul Apostol a luat de pe dumnezeiasca masă cartea Sfintei Evanghelii și a pus-o pe pieptul lui Iosif, zicîndu-i: “Să te binecuvînteze dreapta Atotputernicului Dumnezeu și să izvorască de pe limba ta cerești ape ale înțelepciunii, facă-se inima ta scaun al Sfîntului Duh, iar de cîntările tale să se îndulcească toată lumea”.

Zicînd aceasta, Sfîntul Apostol Vartolomeu s-a făcut nevăzut; iar Cuviosul Iosif, cuprinzîndu-se de negrăită bucurie și darul înțelepciunii simțindu-l în sine, s-a umplut cu totul de

417 417.png

mulțumire. Și din acel ceas a început să scrie cîntări bisericești și pesne de canoane, împodobind nu numai praznicul Sfîntului Apostol Vartolomeu, dar și pe ale multor sfinți. Dar mai ales pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu a cinstit-o cu multe canoane, asemenea și pe Sfîntul Ierarh Nicolae, și a umplut Sfînta Biserică de cîntările lui cele frumoase, de unde și-a cîștigat și numirea de scriitor de cîntări.

După aceea, împărățind Teofil, s-a ridicat iarăși viforul prigonirii de icoane asupra Bisericii și mulți erau prigoniți și munciți. Atunci și Cuviosul Părintele nostru Iosif, scriitorul de cîntări, pentru arătata mustrare cea cu îndrăzneală a eresului, a fost izgonit în Herson, unde a petrecut în legături și chinuri, pînă la moartea lui Teofil. Apoi, după moartea acestuia, a fost chemat la Constantinopol de împărăteasa Teodora, care împărățea împreună cu fiul ei Mihail și avusese dreapta credință împreună cu preasfințitul patriarh Metodie. Iar după mutarea Sfîntului Metodie, luînd scaunul Sfîntul Ignatie, în acea vreme Cuviosul Iosif a fost pus de dînsul păzitor de vase al dumnezeieștii Biserici celei mari a cetății împărătești. Și era foarte iubit de preasfințitul patriarh, asemenea și de toată rînduiala duhovnicească și mirenească, pentru viața lui cea îmbunătățită și pentru învățăturile cele preaînțelepte și de suflet folositoare care ieșeau din limba lui, prin care pe mulți îi povățuia la calea mîntuirii. Însă după cîțiva ani a pătimit iarăși izgonire de la Barda, fratele împărătesei, care a fost întîi stăpînitor după împăratul, pentru mustrarea fărădelegii. Căci, izgonind de la el fără vină pe soția sa cea după lege, a luat ca soție pe o altă femeie, rudenia sa, silind legile bisericești și netemîndu-se de Dumnezeu, nici de oameni rușinîndu-se. Pe acela îl mustra Cuviosul Iosif, precum odată Sfîntul Ioan Mergătorul Înainte mustra pe Irod. Pentru acest lucru a fost izgonit și chinuit de dînsul, precum și preasfințitul patriarh Ignatie, căci și el a răbdat izgonire și primejdii multe de la Barda cel fărădelege.

Apoi, după ce Barda a fost ucis de slugile împărătești, pierind cu sunet, iar după dînsul și împăratul Mihail fiind asemenea lipsit de viață de către ai săi, a luat împărăția Vasile Macedon. Atunci s-au întors în Constantinopol și Sfîntul Ignatie cu Sfîntul Iosif. Deci, Ignatie și-a luat iarăși scaunul său și Iosif iarăși cea mai dinainte cinste a păzirii de vase. Și nu numai preasfințitului Ignatie, dar și lui Fotie, care a fost după dînsul la patriarhie, Sfîntul Iosif, scriitorul de cîntări, le era iubit și cinstit. Pentru că acel patriarh toată rînduiala bisericească o încredințase Cuviosului și-l numea pe el om al lui Dumnezeu și înger în trup și părinte al părinților. Deci a poruncit la tot clerul său, ca pe Cuviosul Iosif să-l aibă ca părinte duhovnicesc, descoperindu-i conștiințele lor și mărturisind greșelile lor. Cuviosul era și înainte văzător, văzînd mai înainte greșelile cele tăinute. Însă nu mustra pe cel greșit, ci cu cuvinte îndemnătoare îl învăța, pînă ce, umilindu-se cel ce se mărturisea, își spunea singur fărădelegea tăinuită; pentru că era puternic în cuvintele cele de Dumnezeu insuflate, cu înlesnire putînd să întoarcă pe cei păcătoși la pocăință.

Iar după ce a petrecut ani mulți și a ajuns la adînci bătrîneți, a slăbit cu trupul de ostenelile cele multe, în care a fost din tinerețe, pe de o parte nevoindu-se pustnicește, iar pe de alta răbdînd pentru dreptate surghiun, legături și temnițe. Apoi, ținînd rînduiala bisericească și împodobind cu cîntări praznicele și pomenirile sfinților, s-a îngrijit mult și pentru mîntuirea sufletelor omenești. Deci, aproape de moarte, a căzut în boală, cînd se sfîrșeau zilele Sfîntului Post de patruzeci de zile, avînd înștiințare în somn de la Dumnezeu pentru moartea cea grabnică.

Deci, în Sfînta Vineri cea Mare a Patimilor celor de voie ale lui Hristos, scriind toate vasele și lucrurile bisericii cele încredințate lui, le-a trimis la preasfințitul patriarh Fotie și se pregătea de ieșire, rugîndu-se lui Dumnezeu și zicînd: “Mulțumesc Ție, Doamne Dumnezeul meu, că în umbra aripilor Tale m-ai păzit în toate zilele vieții mele. Și acum pînă în sfîrșit păzește-mi duhul meu și dă-mi parte ca fără vătămare să scap de diavolii întunericului și de înfricoșările cele din văzduh; ca nu cîndva să se bucure de mine vrăjmașul meu, pentru neștiința mea și pentru greșelile ce am făcut în viața mea.

Păzește turma Ta, o, Cuvinte al Tatălui și toate ale Tale zidite cu dreapta Ta, apără-le pînă la sfîrșitul veacului. Fii ajutător fiilor celor iubiți ai Bisericii Tale. Dă miresei Tale – Sfintei

418 418a.png

Biserici – pace veșnică și alinare neînviforată. Pe împărăteasca sfințenie, cu ale Tale daruri lumineaz-o. Pe mîndrul Veliar supune-l sub picioarele celor ce apără credința cea dreaptă și pe toate eresurile cele vătămătoare de suflet izgonește-le de la Biserica Ta, iar sufletului meu dăruiește-i, ca în pace și cu blîndețe să se despartă de trupul acesta. Deși nu sînt din numărul sfinților și plăcuților Tăi în care a petrecut Duhul Sfînt, pentru că mă știu că sînt păcătos înaintea Ta, însă Tu, fiind bunătatea cea nemăsurată, nu căuta la greșalele mele, ci fă-mă vrednic părții fiilor Tăi. Amin”.

Astfel rugîndu-se Cuviosul Iosif, împărtășindu-se cu dumnezeieștile Taine și tuturor celor ce erau lîngă dînsul dîndu-le binecuvîntare, și-a ridicat mîinile spre cer, cu fața luminoasă și veselă și și-a dat lui Dumnezeu Sfîntul lui suflet. Și îndată s-a adunat de pretutindeni mulțime de monahi și mireni, dintre care mulți plîngeau, numindu-l unii părinte al lor, unii hrănitor, alții făcător de bine, alții mîngîietor, iar alții învățător, povățuitor și ocîrmuitor al mîntuirii lor și l-au îngropat cu cinste și cu laude în mormînt.

Dar mai cinstită și mai slăvită i-a fost petrecerea sfîntului său suflet în curțile cerești, de către duhurile cele fără de moarte. Acest lucru s-a învrednicit a-l vedea cu ochii un prieten iubit al lui, care nu era depărtat cu locul, fiind bărbat drept și plăcut lui Dumnezeu. Pentru că în acel ceas, cînd iubitul lui suflet, despărțindu-se de trup, mergea spre ceruri la Dumnezeu, a auzit bărbatul acela un glas de sus, zicîndu-i: “Ieși din casă și vezi tainele cele minunate ale lui Dumnezeu!” Iar el ieșind și privind în sus, a văzut crugul ceresc despărțindu-se în două și ieșeau de acolo cetele sfinților. Mai întîi mergea ceata Apostolilor; după aceea a Mucenicilor, apoi a proorocilor și după aceasta a arhiereilor.

Niște lucruri ca acestea minunate văzîndu-le bărbatul acela, se minuna cu spaimă și nu pricepea ce era aceasta. Apoi iarăși a auzit glas: “Privește și ia aminte, că toate cele văzute de tine îți vor fi arătate!” Și îndată a văzut patru tineri unii mai luminoși decît alții, iar între ei mergea o Fecioară cu negrăită slavă și cinste. Aceea era Preacurata și binecuvîntata Fecioară Maria, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru. Ea mergînd, poruncea cetelor sfinților bărbați să primească pe acel sfînt suflet, care le-a lăudat ale lor fapte și pomeniri și cu viață le-a urmat. Atunci putea să-i vadă pe toți cu negrăită bucurie și sîrguindu-se cu dragoste a primi pe o cinstită față ca aceasta, ce se suia la cer.

Văzînd unele ca acestea acel bărbat, gîndea în sine, zicînd: “Cine este acesta pe care îl învrednicesc cu atîta cinste cetele viețuitorilor cerești?” Apoi a auzit glasul îngerilor ce duceau pe acel sfînt suflet și cu mare glas grăiau: “Acesta este Iosif scriitorul de cîntări, împodobitorul a toată Biserica, care, învrednicindu-se de darul Sfîntului Duh, a urmat vieții apostolilor și mucenicilor și faptele lor le-a dat în scris; drept aceea acum de la aceiași sfinți primește cinste și laudă”. 448

448 <http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-04-cv_iosif.html>, miercuri, 23 decembrie 2015.

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s