pag. 274- Sfânta Cununie în curăție

C) SFÂNTA CUNUNIE ÎN CURĂȚIE 274.png

și multă înfrânare de la împreunarea trupească… după Sfânta Tradiție.

                                    Dar să vedem ce spun despre Sfânta Cununie, mai amănunțit, Sfinții Părinți:

(1) Din Hronograf

A treia pricină că întru întregimea minții și în curăție se păzeau pe sineși, nu degrab împărtășindu-se nunții și păzindu-și curată însoțirea lor și nu adeseori amestecîndu-se, [ vedeți că întregimea și sănătatea minții se menține prin raritatea împreunării? Oare ne învață Sfinții Părinți să fim bolnavi, poate Ortodoxia să aducă boală femeilor, fiindcă le îndeamnă să se înfrâneze de la împreunare? Nu știm cu toții că Ortodox este adevărata fire a lucrurilor? – n.n. ] neatingîndu-se de femeia ce zămislea în pîntece. Că știau bine că nu spre curvie și trupească dulceață, ci numai spre nașterea de fii s-a rînduit de la Dumnezeu însoțirea. Deci cu curăție și cu cinste își făceau însoțirile. Precum și după aceea pe tînărul Tobie l-a învățat îngerul (Tobie 8): „Vei lua o fecioară cu frica Domnului, mai mult pentru roadă decît pentru curvie“. Iar cei ce în însoțire cu neînfrînare trăiesc și la curvia lor năvălesc „ca și calul și catîrul la care nu este pricepere” aceia își vatămă întru sineși sănătatea trupească și își împuținează zilele vieții lor, și (precum în cartea lui Tobie se scrie) pe Dumnezeu de la sineși și de la mintea lor Îl gonesc, iar înfrînarea de la trupeasca împreunare păzește sănătatea omului și-i lungește zilele vieții lui. [ ce vreți mai limpede ca aceasta că Părintele Arsenie Boca a învățat împotriva Sfinților Părinți? – n.n. ] [ … ]

Iar noua nu fara de mirare ne este aceasta, ca ,in anii cei sterpi nu și-a pierdut Sarra floarea frumuseții tinerețelor sale, că acum de 90 de ani era ea de la nastere a sa. Pentru ce ea in anii cei bătrâni fiind se arata la față a fi tânără și frumoasă? Tâlcuitorii Dumnezeieștii Scripturi spun pricinile acelea: Ca fireste avea buna intocmire frumuseții a trupului și ca nu nastea nici nu apleca (alăpta). Insă înfrânată era in mîncare și in bautura și nu imbuibindu-se și totdeauna era treaza. Ca din vremea in care s-a cunoscut ca era stearpa și însoțise pe slujnica cu barbatul sau, nu se mai amestecase cu impreunare barbateasca [ vedeți că lipsa de împreunare trupească, împreună cu întreaga înfrânare păzește nu numai sănătatea ci și tinerețea? – n.n. ] , .până ce li s-a aratat lor Dumnezeu in trei fete ingerești, fagaduindu-le să le dezlege sterpiciunea. Acele pricini au pazit frumusetea Sarei pâna la batrinete neveștejită. 312

(2) Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur.

Despre FECIORIE

2. Dar aș putea fi întrebat:

– Dacă nu e bine pentru om să se atingă de femeie, pentru ce a mai lăsat Dumnezeu căsă-toria? Ce trebuință mai avem de femei, dacă nu ne sunt de folos nici pentru căsătorie, nici pentru nașterea de copii? Cine va împiedica pieirea întregului neam omenesc, dacă moartea paște și taie în fiecare zi pe cei din viață, și nu se mai pot ridica alții în locul celor căzuți? Dacă toți am îmbrățișa acest bine, fecioria, dacă nu ne-am mai atinge de femei, toate se vor prăbuși: orașe, case și ogoare, meserii și arte, plante și animale. După cum atunci când cade generalul pe câmpul de bătălie, se strică toată buna rânduială a trupei, tot astfel, dacă dispare, datorită desființării căsătoriei, omul, împăratul tuturor celor de pe pământ, nu va mai rămâne în picioare și în bună rânduială nimic din tot ce se vede pe pământ. Prin urmare, acest sfat bun al tău va umple lumea de nenumărate nenorociri.

Dacă aceste cuvinte ar fi rostite numai de dușmanii creștinismului și de necredincioși, nici n-aș ține seamă de ele. Sunt însă mulți oameni care în aparență aparțin Bisericii [ cum este

312 Sfântul †Dimitrie al ROSTOVULUI, Hronograf adică numărare de ani, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 2 2005, pp. 106, 236-237.

275 275.png

și Părintele Arsenie Boca – n.n. ] și care rostesc aceleași cuvinte; din pricina slăbiciunii voinței au părăsit sudorile și ostenelile pentru păzirea fecioriei; osândesc fecioria, declară că e de prisos, cu intenția de a-și acoperi propria lor trândăvie, pentru a părea în ochii lumii că nu îndepărtează de la ei aceste nevoințe din pricina nepăsării lor, ci din pricina unei drepte judecăți.

Să lăsăm deci la o parte pe dușmanii declarați ai creștinismului – căci “omul firesc nu primește pe cele ale Duhului, căci sunt nebunie pentru el” (51) – și să-i învățăm pe cei care în aparentă sunt alături de noi două lucruri: întâi, că fecioria nu este de prisos, ci, dimpotrivă, este foarte folositoare și foarte necesară; al doilea, că învinuirea ce-o aduc fecioriei este spre paguba lor și aduce pe capetele lor tot atâta primejdie câtă răsplată și laudă aduce celor ce trăiesc în feciorie.

După ce a fost creată toată lumea aceasta (52) și au fost pregătite toate cele ce trebuiau pentru tihna și folosul nostru, Dumnezeu a făcut și pe om (53) 313 , pentru care a creat și lumea.

După ce omul a fost plăsmuit, a rămas în rai (54). Nici n-a fost vorba de căsătorie. Omul avea nevoie de un ajutor, și i s-a dat (55). Nici după ce i s-a dat omului un ajutor nu părea necesară căsătoria. De fapt, nici nu exista căsătoria; Adam și Eva trăiau fără căsătorie.

Trăiau în rai ca în cer și se desfătau de prietenia Lui Dumnezeu. Erau izgonite din sufletul lor dorința de împreunare, zămislirea, durerile nașterii, nașterea de copii, orice fel de stricăciune. Ca un curs de apă limpede izvorâtă dintr-un izvor curat era viața lor în rai, împodobită cu fecioria. Tot pământul, pe vremea aceea, era lipsit de oameni. Era, prin urmare, aceeași situație de care se tem acum acești purtători de grijă ai neamului omenesc, care se îngrijesc cu deosebită râvnă de treburile altora, dar nu suferă nicidecum să se gândească la ale lor; tremură de teama ca nu cumva să piară tot neamul omenesc din pricina fecioriei, dar le pasă tot atât de puțin de pierderea propriului lor suflet ca și de sufletul altuia; și fac aceasta știind bine că au să fie chemați să dea socoteală amănunțită de sufletul lor, chiar pentru cele mai mici greșeli, pe când pentru împuținarea oamenilor de pe pământ nu-i va trage nimeni la răspundere. Pe vremea lui Adam și Eva, pe când erau în rai și trăiau în feciorie, nu erau orașe, arte, meserii, nici case – căci de ele ne doare cumplit inima! -; pe atunci nu existau toate acestea și, totuși, lipsa lor n-a împiedicat, nici n-a curmat existența acelei fericite vieți, cu mult mai bune decât cea dusă de noi acum. Dar Adam și Eva n-au ascultat de porunca lui Dumnezeu (56) 314 ; din pricina aceasta au ajuns pământ și cenușă. Au pierdut o dată cu traiul acela fericit și fecioria; o dată cu Dumnezeu a plecat de la ei și fecioria, i-a părăsit și ea.

Atâta vreme cât nu fuseseră biruiți de diavol, atâta vreme îl cinsteau pe Dumnezeu, Stăpânul lor, a rămas cu ei și fecioria, împodobindu-i mai mult decât împodobesc hainele cele de aur și diadema pe împărați. Când au ajuns însă în robia diavolului, au fost dezbrăcați de această haină împărătească, li s-a luat podoaba cea cerească; au venit peste ei stricăciunea morții, blestemul, durerea și o viață grea și chinuită. O dată cu acestea a apărut în viața omului și căsătoria, acest veșmânt muritor, această haină de rob. “Cel însurat spune Pavel, se îngrijește de cele ale lumii

(57) 315 . Ai văzut de unde-și are început căsătoria? Ai văzut din ce pricină a ajuns necesară? Din pricina călcării poruncii, din pricina blestemului, din pricina morții. Unde e moarte, acolo e și căsătorie; dacă nu există moarte, nu urmează nici căsătorie. Fecioria nu are aceste urmări; e totdeauna folositoare, totdeauna bună, totdeauna fericită; și înainte de moarte, și după moarte; și înainte de a exista pe lume căsătoria, și după ce a venit pe lume căsătoria.

313 1. I Cor. 2, 14.

2. Fac. 1. 1-25.

3. Fac. l, 26-31; 2, 7.

314 4. Fac. 2, 8.

5. Fac. 2, 18; 21-25.

6. Fac. 3, 1-7                                   

315 7. I Cor. 7, 33

276 276.png

– Spune-mi, te rog, Adam a fost născut prin căsătorie? Eva a fost născută prin durerile de naștere ale unei alte femei? Nu poți să-mi spui! Atunci pentru ce tremuri, pentru ce te temi degeaba că va dispărea neamul omenesc, dacă dispare căsătoria? Milioane de milioane de îngeri slujesc lui Dumnezeu, mii de mii de arhangheli stau înaintea Lui; și nici unul dintre ei nu există datorită căsătoriei, nașterilor, durerilor nașterii și zămislirii. Prin urmare, Dumnezeu ar fi înmulțit cu atât mai mult pe oameni, fără să fi fost nevoie de căsătorie, așa cum a făcut și pe cei dintâi oameni, din care se trag toți oamenii.

3. În vremea noastră chiar, nu puterea căsătoriei menține neamul omenesc, ci cuvântul Domnului spus la început: “Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul

(58) 316                                    

Spune-mi, te rog, i-a fost de vreun folos lui Avraam căsătoria pentru nașterea de copii? Nu! A fost căsătorit atât amar de ani, și la urmă a strigat către Dumnezeu: “Ce vei face cu mine. Stăpâne, Doamne? Iată, mor și n-am copii!” (59) 317. După cum atunci, cu Avraam, Dumnezeu a făcut ca niște trupuri moarte să ajungă rădăcina și pricina nașterii unui popor atât de numeros ca poporul evreu, tot astfel și la începutul lumii, Dumnezeu ar fi găsit o cale prin care să se înmulțească neamul omenesc, dacă Adam și Eva ar fi ascultat de poruncile Lui și nu i-ar fi biruit dorința de a mânca din pomul cunoștinței binelui și răului. Când nu vrea Dumnezeu, căsătoria nu poate înmulți numărul existent al oamenilor, dar nici fecioria nu poate împuțina numărul lor când Dumnezeu voiește ca numărul oamenilor să fie mare.

Mi s-ar putea însă obiecta:

– Dar a fost voința lui Dumnezeu ca să ne înmulțim prin căsătorie, tocmai din pricina noastră și a neascultării noastre.

Pentru ce n-a existat căsătoria înainte de înșelăciunea omului? Pentru ce n-a trăit Adam cu Eva în rai? Pentru ce n-au existat durerile nașterii înainte de blestem? Pentru ce? Pentru că toate acestea erau pe atunci de prisos; au ajuns în urmă de neapărată trebuință din pricina slăbiciunii noastre. Și nu numai ele, ci și toate celelalte: orașele, artele, meseriile, hainele și tot roiul de nevoi. Pe toate acestea le-a târât moartea cu ea, când a intrat în lume. Nu prefera deci în locul fecioriei căsătoria, îngăduită de Dumnezeu din pricina slăbiciunii tale, nici nu le pune pe picior de egalitate! Dacă ai judeca așa, ar trebui să speri că este mai bine să ai două femei decât să te mulțumești cu una, deoarece legea lui Moise îngăduie să ții două femei (60) 318                                   

Mai mult, urmând acestui chip de gândire, ar trebui să preferi bogăția în locul sărăciei de bunăvoie, chefurile și mesele bogate, în locul unei mese cumpătate, răzbunarea, în locul răbdării cu a nedreptăților.

4. – Dar, atunci, le osândești pe toate acestea? – Nu le osândesc deloc! Dumnezeu le-a îngăduit și au fost de folos la timpul lor. Afirm însă că sunt lucruri de puțină însemnătate, mai degrabă fapte de copii decât de oameni mari. Hristos, voind să ne facă desăvârșiți, a poruncit să le lepădăm pe toate acestea, ca pe niște haine de copil, care nu sunt în stare să îmbrace pe un om desăvârșit nici să împodobească vârsta omului duhovnicesc dorit de Hristos. Hristos a poruncit să îmbrace niște haine mai frumoase și superioare celorlalte; a poruncit să nu dăm alte legiuiri decât cele date de El, ci să urmăm cu strășnicie legile Lui. Legile date de Hristos sunt superioare într- adevăr legilor lui Moise; dar scopul legiuitorului este același. Care este scopul? Să curme răutatea din sufletul nostru și să ne ridice spre o virtute desăvârșită. Dacă Dumnezeu, în urmărirea acestui scop, n-ar fi dat legi mai bune decât cele de mai înainte, ci ar fi lăsat mereu aceleași legi și n-ar fi căutat să ne izbăvească de josnicia în care eram, ar fi însemnat că El este în contradicție cu Sine Însuși. După cum dacă, la început, când neamul omenesc se găsea în vârsta copilăriei sale, Dumnezeu ar fi legiuit această viețuire superioară, oamenii n-ar fi dus nici viață pe măsura vârstei lor, ba,

316 8. Fac. 1, 28                                   

317 9. Fac. 15, 2                                   

318 10. Deut 21, 15.

277 277.png

dimpotrivă, și-ar fi pierdut propria lor mântuire din pricina viețuirii superioare ce le-ar fi fost impusă, tot astfel, dacă, după trecerea epocii copilăriei omenirii, după ce lumea a fost călăuzită de lege, dacă atunci când timpul cerea filosofia cerească a Evangheliei, Dumnezeu ar fi lăsat să rămână în picioare tot legiuirea de pe timpul copilăriei omenirii, n-am mai fi avut nici un folos de pe urma întrupării lui Hristos, pentru că nu ne-ar fi adus desăvârșirea în vederea căreia El S-a întrupat.

5. Dumnezeu S-a purtat cu omenirea cum se poartă păsările cu puii lor. Când mama le aduce de mâncare îi face să iasă din cuib; dacă vede că puii ei sunt plăpânzi, că nu se pot ține pe picioare și mai au încă nevoie să stea în cuib, îi lasă înlăuntru mai multe zile; nu face asta cu gândul de a-i lăsa pe vecie în cuib, ci ca să li se întărească bine aripile, să se înzdrăvenească, spre a-și putea lua zborul fără vreo primejdie. Așa a făcut și Dumnezeu cu noi. Dintru început ne-a atras spre cer și ne-a arătat calea care duce acolo; Dumnezeu știa, știa foarte bine că nu vom avea destulă putere să ne luăm zborul spre cer; a vrut însă să ne arate că prăbușirea noastră se datorește propriei noastre slăbiciuni, și nu voinței Lui. După ce ne-a făcut această dovadă, ne-a lăsat multă vreme, ca într-un cuib, în lumea aceasta, ne-a lăsat să ne căsătorim. Dar după ce ne-au crescut aripile virtuții în această mare scurgere de vreme, a venit Domnul, ne-a scos cu binișorul și încetul cu încetul din locuința aceasta de aici și ne-a învățat să zburăm spre înălțime.

Oamenii care sunt și acum mai trândavi, oamenii care dorm adânc, stau încă cu plăcere în cuib, lipiți de lucrurile din lumea aceasta; dar cei cu adevărat viteji, îndrăgostiți de lumină, părăsesc cuibul cu ușurință, zboară spre înălțime, ajung în ceruri, părăsind toate cele de pe pământ: nunta, averile, grijile, într-un cuvânt toate cele câte de obicei ne atrag spre pământ.

Să nu socotim, deci, îngăduința dată la început omenirii de a se căsători drept o necesitate și pentru vremurile de mai târziu, necesitate care ne împiedică de a trăi necăsătoriți. Hristos dorește îndepărtarea noastră de căsătorie.

Ascultă ce spune: “Cel care poate să o primească, să o primească61 .

Nu te minuna dacă Dumnezeu n-a poruncit asta de la început! Nici doctorii nu prescriu aceeași dietă bolnavilor tot timpul cât stau la pat; când au febră mare, le interzic mâncărurile grele; dar când le-a scăzut febra și i-a lăsat slăbiciunea trupului, le îngăduie să mănânce mâncăruri obișnuite în locul mâncărurilor acelora neplăcute. După cum în trup lupta elementelor care alcătuiesc trupul 62. (Fac. 1, 28).

Timpul cerea ca Dumnezeu să dea o astfel de poruncă; pe vremea aceea trupul omenesc era cuprins de nebunie, nu putea suporta furia patimilor și nici nu avea în tulburarea aceea un alt liman decât căsătoria, în care să se refugieze omul. Ce poruncă trebuia să-i dea Dumnezeu? Trebuia să-i poruncească să trăiască în înfrânare, în feciorie? Dar o astfel de poruncă ar fi făcut și mai mare căderea mai puternică flacăra. Singura hrană potrivită pruncilor este laptele; dacă nu le-ai da această hrană și i-ai sili să mănânce mâncărurile oamenilor în vârstă, apoi n -ai face altceva decât să-i omori. Tot atât de mare rău pricinuiești chiar când dai hrana la timp nepotrivit. Pentru această pricină n-a fost dată de la început fecioria. Mai bine spus însă, fecioria a fost dată de la început și este mai veche decât căsătoria. Pentru această pricină, deci, a intrat mai târziu pe lume căsătoria și a fost socotită ca ceva necesar. Dacă Adam ar fi ascultat de porunca lui Dumnezeu, n-ar mai fi fost nevoie de căsătorie.

– Dar cum s-ar mai fi înmulțit oamenii, cum ar mai fi ajuns atât de numeroși?

– Te întreb și eu din nou, pentru că teama aceasta te tulbură stăruitor: Cum au venit pe lume Adam și Eva? Prin căsătorie?

– Ce vrei să spui? Toți oamenii aveau să vină pe pământ așa cum au venit primii oameni?

278 278.png

– Nu pot să spun dacă așa sau în alt chip. Răspunsul la întrebarea aceasta e următorul: Dumnezeu n-avea nevoie de căsătorie ca să se înmulțească oamenii pe pământ.

6. Potopul de pe timpul lui Noe, care a făcut să dispară de pe fața pământului oameni și animale și, într-un cuvânt, toate viețuitoarele (63), ne-a dovedit că păcatul, împreunările rușinoase, și nu fecioria, au dus la pieirea neamului omenesc. Pustiirea aceea grozavă n-ar fi venit peste oameni dacă fiii lui Dumnezeu ar fi pus frâu poftelor lor rușinoase, dacă ar fi păzit fecioria și dacă nu s-ar fi uitat cu priviri pofticioase la fiicele oamenilor [ vedeți că nu numai împreunarea trupească aduce pustiirea, ci și doar privirea pofticioasă spre femei? Mat 5:28 Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui. Și atunci cu cât mai mult împreunarea propriu zisă– n.n. ] (64) 319                                    Să nu-ți închipui însă că spun că din pricină că se căsătoreau oamenii a venit peste ei nenorocirea aceea. Nu spun aceasta; deocamdată spun atât, că a pierit și a dispărut atunci neamul omenesc din pricina păcatului, și nu din pricina fecioriei. Păcatul duce la desființarea neamului omenesc, nu fecioria.

7. Într-adevăr, căsătoria a fost lăsată de Dumnezeu pentru nașterea de copii. Dar a fost lăsată de Dumnezeu și pentru o altă pricină, cu mult mai mare, anume ca să stingă aprinderile firii noastre. Martor îmi este Pavel care spune: “iar din cauza desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa65. Prin urmare, căsătoria n-a fost lăsată pentru nașterea de fii. Mai mult: Pavel poruncește credincioșilor să se căsătorească, dar nu cu scopul principal de a da naștere la copii.

– Atunci pentru ce să se căsătorească?

– ” Ca să nu vă ispitească Satana66 răspunde Pavel. Mai departe, Pavel nu le spune credincioșilor: Dacă doresc să aibă copii, să se căsătorească!

– Dar ce le spune?

– Le spune: “Dar dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească!67 320

La început, după cum am spus mai sus, căsătoria avea ceste două pricini: nașterea de copii și potolirea poftelor. In urmă însă, după ce s-au umplut de oameni pământul, marea și toată lumea, căsătoria nu mai are decât o pricină pentru a exista: îndepărtarea desfrâului și a desfrânării. Căsătoria este de mare folos pentru cei care și acum, după predicarea Evangheliei, se tăvălesc în mocirla patimilor, pentru cei care doresc să ducă o viață asemănătoare porcilor, pentru cei care nu se pot stăpâni de a-și strica trupul și sufletul în locașurile de desfrâu. Pentru aceștia, deci, căsătoria este de mare folos, căci îi scapă de necurăție, îi scapă de umblatul din femeie în femeie și le dă putința să trăiască în sfințenie și castitate.

Dar până când mă voi lupta cu umbrele? Chiar voi, care-mi faceți aceste obiecții, sunteți convinși tot atât de bine ca și mine de superioritatea fecioriei. Obiecțiile voastre nu sunt decât scuze și pretexte ca să vă acoperiți neînfrânarea voastră. [ ne întrebăm și noi: cu ce scop a introdus astfel de învățături spurcate și neortodoxe Părintele Arsenie Boca? Căci Pravila Albă în care se susține linia Sfinților Părinți în legătură cu înfrânarea dintre soți, este o carte pe care sfinția sa a dezavuat-o, deci nu exprimă, de fapt, propria lui convingere și lucrare lăuntrică ] 321

(3) Sfântul Ierarh Vasile cel Mare

319 63. Fac. 7, 17-23.

64. Fac. 6, 1-5.

320 65. I Cor. 7, 2.

66. I Cor. 7, 5.

67. I Cor. 7, 9.

321 Sfântul Ierarh Ioan GURĂ DE AUR, Despre feciorie, apologia vieții monahale, despre creșterea copiilor, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, ? 2001, pp. 14-18.

279 279.png

                                    Dar și Sfântul Vasile cel Mare, are o scriere despre feciorie 322:

Așadar fecioara, nevoindu-se pentru a fi sub orice aspect după chipul lui Dumnezeu, asemenea unei icoane dumnezeiești, după cum s-ar putea spune, se va despovăra de grija lumii; își va îndepărta sufletul de plăcerile trupului și, prin încordarea minții spre dragostea celor cerești, va lăsa în urmă toate cele de pe pământ care oferă desfătare: mai mult, decât să primească desfătarea celor socotite preafrumoase, se va considera demnă de compătimit din cauza suferințelor la care [ acestea ] o târăsc în viață.

Iar dacă ar pune la socoteală, prin comparația cu sine, după cum s-ar părea, diversele nefericiri ale celei nuntite, de care are parte din viața de aici, va consimți pe deplin, în sinea ei, la scopul [ pe care și l-a ] propus.

Căci cea prinsă în nunta muritoare, primind pe lângă grija de sine încă una în plus, pe cea a bărbatului, are de purtat dinlăuntrul unui singur suflet o povară și o grijă oarecum îndoită, a trupului [ propriu și a celui ] unit cu sine: ne mai suferind pentru un singur trup, ci pătimind într-un singur suflet și pentru trupul ei, și pentru cel al bărbatului și pururi fiind asaltată de necazuri. Apoi, de aici [ din unirea aceasta ] rodind mlădițele pruncilor, se împarte cu sufletul la fiecare dintre cei născuți, asumându-și grija și pentru cel venit mai pe urmă, ca sporire a supărărilor deja existente.

Și chiar dacă are parte de un soț bun, necontenit, prin frica de moarte, are de înfruntat răul văduviei, resimțind în suflet o necruțătoare sfârșire, fie că este prezent, fie că este absent, din cauza unor întâmplări nefericite neprevăzute. Dimpotrivă, dacă s-a căsătorit cu un soț aspru, toată viața ei este un iad, neputând prefera nici un alt [ bărbat ] – din cauza cumpătării, nici moartea bărbatului – din cauza amărăciunii văduviei, nici viața – din cauza dezgustului față de [ nefericita ] conviețuire, iar sufletul i se sfâșie pururi prin răul inevitabil cauzat de lipsuri.

Apoi, prin nașterea de prunci, fie văzându-i că ajung buni, are de suportat pe viață o și mai mare durere decât durerile nașterii din cauza pierderii lor; fie, văzându-i că ajung răi, are de purtat un oprobriu pentru aducerea lor la viață mai greu decât cel pentru nerodnicie. Sau, mai înainte de a avea parte de astfel de rele, încă în veșmânt de mireasă [ fiind ] , a intrat în văduvie. 132 (132 O abordare identică, exprimată în termeni similari, este prezentă și la Sfântul Grigorie de Nyssa (De virginitate III, 3, 24-41, SC 119, pp. 280-282)).

Iar cea fără copii care a ajuns la starea de văduvie nici femeie, nici fecioară, nici mamă nu este, ci, căzând deodată din toate cele socotite desfătătoare ale căsătoriei, s-a păgubit pentru mărunta plăcere de frumusețea fecioriei și într-atât a încercat căsătoria, cât să poată cunoaște amarul văduviei. Sau, crescându-i orfani pe copii în văduvie nu-i vede pe aceștia decât ca pe o amintire a durerii rămasă de la bărbat; pururea în lacrimi, pururea în suspine, pururea în necazuri, îngrijorată de educația lor, nu numai fără nici o mângâiere pentru răul petrecut, ci și la cheremul rudelor, slugilor și tutorilor copiilor ei, și, adeseori, chiar și al copiilor înșiși, după ce s-au făcut mari, și, în general, al tuturor celor care vor s-o chinuiască ca pe o pradă vrednică de milă, își descoperă lumii propria viață, ca pe o dramă a tristeții și doliului.

Și ce-ar fi de spus mai mult? Cumpărându-și femeia un bărbat cu propria sa zestre, își ia, de fapt, un stăpân, și în loc de a fi liberă este roabă, întrucât prin nuntă își jertfește libertatea firească pentru o scurtă plăcere și deschide pentru sine ușa unor nenumărate dureri și suferințe. Nedezlegat răsună în orice nuntire blestemul împotriva ei, asemenea unui epitalam 134.: „în dureri vei naște copii; atrasă vei fi către bărbatul tău și el te va stăpâni“. [ 134 Vezi același concept („αυτάρκεια” – în sensul de a trăi simplu) și la Sfântul Ioan Gură de Aur (De virginitate, 72,3-10, SC 125, p. 348) ]

Însă fecioara, respingând jugul față de bărbat și alergând din toate puterile către Domnul, s-a scuturat odată cu jugul și de durerea cea din blestem. Căci a fugit de durerile nașterii, de robia față de bărbatul cel muritor și, în general, de toate relele căsătoriei. împreună cu celelalte s-a ferit și de preaviclenele curse ale păcatului celui de multe feluri al vieții prezente. Și,

322 Recunoscută de toată Sfânta Tradiție ca fiind a lui, pe care unii din cei moderni, din păcate, fiind influențați de cei din apus (mari admiratori ai metodei false istorico-filologico-critice, dar pierzând firescul cunoștinței), o socotesc a fi a ereticului Vasile din Ancira, care, însă, era medic, mare cunoscător al fiziologiei                                   

280 280.png

înainte de toate, păzindu-se de această stricăciune, următoare împreunării trupurilor, nestricată pe de-a-ntregul, în suflet netrupesc, se nuntește cu Domnul; și, curmând atracția față de bărbatul ei muritor, cu o viață cumpătată, se înfățișează de aproape Domnului în simplitate

Aceea care a înțeles îndeaproape că materia căsătoriei este stricăciunea și necuviința, cu chibzuință a cugetat și la întreaga zbatere ce urmează din aceasta și, evitând materia dintâi a celor neplăcute, a stat deoparte totodată și de răutatea ce se naște din această materie. „Căci cea necăsătorită se îngrijește de cele ale Domnului, cum să placă Domnului; pe când ceea ce s-a căsătorit se îngrijește de cele ale lumii, cum să placă bărbatului, și astfel între femeia [ măritată ] și fecioară este împărțire; prin urmare, fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă și cu trupul, și cu duhul”. 323

(4) Sfântul Cuvios Ioan Damaschin

CAPITOLUL XIII Despre plăceri

Dintre plăceri, unele sunt sufletești, altele trupești. Sufletești sunt acelea care aparțin sufletului în sine, cum este plăcerea spre studiu și spre contemplație. Trupești sunt acelea la care participă și sufletul și trupul. Pentru aceasta se numesc trupești toate cele care se raportează la hrană, la legături sexuale și cele asemenea. Dar nimeni nu va găsi plăceri proprii numai corpului.

Iarăși, dintre plăceri, unele sunt adevărate, altele false. Plăcerile curat sufletești sunt plăcerile științei și ale contemplației; iar plăcerile la care participă și corpul sunt plăcerile senzitive. Dintre plăcerile la care participă și corpul, unele sunt în acela și timp și naturale și necesare; fără de ele nu este cu putință de trăit, cum sunt mâncărurile, care satisfac trebuința naturii, și hainele cele necesare. Alte plăceri sunt naturale, dar nu și necesare [ dacă nu sunt necesare, este evident că nu mențin sănătatea – n.n. ] , cum sunt raporturile sexuale firești și legitime. Ele contribuie la conservarea întregului neam. Este însă cu putință să trăiești în feciorie fără ele. Alte plăceri nu sunt nici necesare, nici naturale, cum este beția, desfrânarea, îmbuibările care depășesc trebuința [ deci și împreunarea peste trebuințele enumerate mai sus de Sfinții Părinți, în cadrul căsătoriei – n.n. ] , căci acestea nu contribuie nici la menținerea vieții noastre și nici la continuarea neamului. Din contră, ele mai degrabă vătăma. Pentru aceea cel care trăiește după Dumnezeu trebuie să le urmeze pe acelea care sunt în același timp și necesare și firești și să pună în al doilea rând pe cele firești dar nu necesare, săvârșindu-le la timpul, modul și măsura potrivită. Celelalte trebuie îndepărtate cu totul.

Trebuie să se socotească plăceri bune acelea care nu sunt însoțite de durere, care nu pricinuiesc căință, care nu nasc altă vătămare, care nu trec dincolo de măsură, care nu ne sustrag mult timp de la lucrările noastre importante și care nu ne robesc. 324

(5) Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul

90. Dracii războiesc pe cei ce se ridică pe cea mai înaltă treaptă a rugăciunii, ca să nu primească simple înțelesurile (chipurile) lucrurilor sensibile; pe cei ce se îndeletnicesc cu cunoașterea, ca să zăbovească în ei gândurile pătimașe; iar pe cei ce se nevoiesc cu făptuirea, ca să-i înduplece să păcătuiască cu lucrul. În tot felul îi războiescpe toți, ca să îi despartă, nemernicii pe oameni de Dumnezeu.

91. Cei ce se nevoiesc în viața aceasta spre evlavie sub îndrumarea Providenței dumnezeiești sunt probați prin aceste trei ispite: sau li se dăruiesc cele plăcute, ca sănătate, frumusețe, belșug de prunci, bogăție, slavă și cele asemenea; sau vin asupra lor pricini de întristare, ca lipsa de prunci, de avuție și de slavă; sau le vin pricini de dureri în trup, ca boli, chinuri și cele asemenea (20). Către cei dintâi zice Domnul: «De nu se va lepăda cineva de toate câte le are, nu va putea să fie ucenicul Meu». 209 Iar către cei de-al doilea și de-al treilea:

323 Vasile al ANCYREI; PseudoAtanasie al ALEXANDRIEI, Despre feciorie, Ed. Σοφία/ Metafraze, București, 2014, pp. 132-137.

324 Sfântul Cuvios Ioan DAMASCHIN, Dogmatica, Ed. cit., p. 62.

281 281.png

«întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre» . [ deci, nu este adevărat ce spune Părintele Arsenie Boca: Știam că tot ce pățesc oamenii, li se trage de pe urma greșelilor sau a păcatelor. 325 – n.n. ]

92. Acestea patru zic unii căschimbă starea organică a trupului și dau minții prin ea gânduri, fie pătimașe, fie fără patimi: îngerii, dracii, aerul și hrana. îngerii, zic, o schimbă prin cuvânt (rațiune); dracii prin atingere; aerul prin ardere (metabolism); iar hrana, prin felurile mâncărilor și băuturilor, prin înmulțirea sau împuținarea lor. Mai sunt, apoi, schimbările care se ivesc prin amintire, auz și vedere, când pătimește întâi sufletul din pricina unor lucruri de întristare sau de bucurie. Pătimind din pricina acestora mai întâi sufletul, schimbă starea organică a trupului. Cele mai înainte înșirate, însă, schimbă întâi starea organică, iar acestea insuflă apoi minții gândurile. 326

întrebarea 26 Ce înseamnă hula împotriva Duhului și cum: «Tot păcatul se va ierta oamenilor, dar celor ce vor huli nu li se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel viitor»? 550

Răspuns

Intrebarea cu privire la hula împotriva Duhului Sfânt își are dezlegarea aceasta: Domnul făcând multe vindecări, iudeii puneau lucrările Duhului în socoteala stăpânitorului dracilor. Iar cuvântul că nici aici, nici în veacul viitor nu vor avea iertare cei ce hulesc, trebuie înțeles precum urmează: Zic unii dintre cei ce au cercetat acestea prin Duhul, că sunt patru feluri de iertare a păcatelor: două aici și două în veacul viitor. Fiindcă memoria nu e în stare să-și amintească greșelile timpului întreg, ca omul să se pocăiască aici pentru ele, Stăpânul firii, în iubirea Sa de oameni, a rânduit, cum s-a zis, și pentru noi cei ce nu ne pocăim două moduri de pocăință în veacul viitor. Astfel, când unul păcătuiește aici cu indiferență, dar apoi face bine tot cu indiferență, fie mișcat de milă sau simpatie față de aproapele, fie de alte motive filantropice, faptele lui vor fi cântărite în veacul viitor la vremea judecății și, văzându-se înclinarea lui spre cele din urmă, va dobândi iertare. Acesta este un mod. Iar al doilea e următorul: Când vreunul e vinovat de păcate, dar auzind cuvântul Domnului: «Nu judecați ca să nu fiți judecați» 551 se teme și nu judecă pe nimeni când cercetează cele făptuite, nu va fi judecat, ca unul ce a păzit porunca. Căci nu uită de făgăduința dată prin porunca Sa Cel atotnemincinos.

Iar celelalte două moduri se referă la iertarea de aici, când cineva, aflându-se în păcate, e lăsat de Providență cu bun rost în neajunsuri, în nevoi, în boli. Căci fără să știe acela, Dumnezeu îl curățește prin unele ca acestea. Și dacă acela, încercat în felul acesta, mulțumește, ia plată pentru mulțumire. Iar de nu mulțumește pentru certările de pe urma păcatelor sale, de păcate se curățește, dar încasează pedeapsa pentru nemulțumire. [ vedeți că suferința curăță firea? – n.n. ] Pe urmă, pentru tot ce păcătuiește cineva față de oameni i se dau prilejuri de iertare, cum a arătat cuvântul. Căci păcătuind cineva față de un om, dar făcând bine altui om, aceeași fire față de 552 327 care a păcătuit îl și apără                                   

Dar hula față de Duhul, sau necredința, nefiind iertată pentru nici o altă pricină, fără numai dacă se face cel ce a păcătuit credincios, pe drept cuvânt nu va fi iertat cel ce-și încheie viața în necredință, pentru păcatul necredinței                                    328

325 †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – “Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești “O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 11-13.

326 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., pp. 110-111.

327 547 Ioan 8,15; 12, 48                                   

548 Fapte 1, 1. Dumnezeu în calitate de ființă superioară nu judecă pe

om, ca ființă inferioară, așa cum nici omul nu judecă animalele. Pentru

că a judeca înseamnă a te lua pe tine ca măsură. Dar Dumnezeu nu se poate lua ca măsură pentru om.

549 Matei 12, 31; Luca 12, 10                                   

550 Matei 7, 1                                   

551 Un alt loc din Sf Maxim, care arată concepția lui despre unitatea concretă a firii omenești                                   

552 Proverbe 25, 21.

328 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., pp. 269-272.

282 282.png

Un mare rol deține în concepția Sf. Maxim plăcerea și durerea. Căutarea plăcerii naște un șir de patimi, fuga de durere alt șir. 22 Dar între plăcere și durere este și o cauzalitate reciprocă necontenită. Ele se succed ca într-un cerc vicios. Căutând plăcerea, omul va avea în mod sigur, după gustarea ei, durerea. Iar fugind de durere, caută scăpare în brațele plăcerii, ca să dea dincolo de ea de o durere și mai mare. Nu poate rupe nimeni acest cerc de fier al plăcerii și al durerii, ca să rămână numai cu plăcerea. Cine caută plăcerea dă de durere, cine fuge de durere dă prin plăcere tot de durere. [ vedeți că plăcerea împreunării îl duce pe om la durere, suferință și ca atare la boli, iar nu la sănătate sufletească și trupească? – n.n. ] 23 329 Dar de aici nu rezultă un fatalism. Această înlănțuire poate fi biruită. Și nu treptat printr-o îmblânzire în cursul multor reîncarnări, ci printr-o sărire în afară de cercul plăcerii și durerii. E necesar să stai neclintit și la ispita plăcerii și la amenințarea durerii, ca un ac de balanță imobilizat. Aceasta e starea de nepătimire, starea omului nepătimaș. [ vedeți legătura între credința și practica hindusă și propovăduirea reîncarnării și împreunării trupești pentru a căpăta sănătate la Părintele Arsenie Boca? Dar vedeți că împreunarea trupească nu este o fatalitate cum ni se prezintă ea de Părintele Arsenie Boca și mentalitatea de azi, ci se poate birui, cu harul lui Dumnezeu? – n.n. ] Ea nu e însă o nesimțire de cadavru, în sensul apatiei budiste.

Pentru a înțelege acest lucru trebuie să vedem însă de unde a apărut plăcerea și durerea trupească.

Plăcerea și durerea trupească s-au putut naște prin faptul că omul ca făptură mărginită a fost dotat de Dumnezeu, cum arătam mai sus, cu capacitatea de-a se bucura de ceea ce-l întregește pe planul esențial sau spiritual al ființei sale, adică de Dumnezeu, și de a se îndurera de împuținarea vieții sale spirituale prin îndepărtarea ei de izvorul adevăratei sale existențe. Numai lui Dumnezeu nu-I e dat de-a alterna bucuria cu durerea, sau măcar de-a încerca o bucurie nouă, printr-un plus de viață ce I-ar veni din afară, odată ce e nesfârșit.

Dar omul având și o latură trupească, capacitatea de bucurie sau de întristare ce-o are în totalitatea ființei sale, s-a obișnuit să se actualizeze ca plăcere pentru ceea ce-i sporește viața trupească – părându-i-se că aceasta e o sporire a ființei sale integrale – și ca o neplăcere pentru ceea ce-i restrânge prosperitatea trupească – confundând iarăși trupul cu totalitatea ființei sale. Iar cele ce-i sporesc sau împuținează viața trupească sunt lucrurile sensibile. Astfel prin cădere, binele și răul pentru om s-au limitat la ceea ce-i bine și rău pentru trup, adică la lumea sensibilă; aceasta-i cunoștința, sau falsa cunoștință la care a ajuns prin cădere [ din păcate, de această falsă cunoștință trupească, era prins și Părintele Arsenie Boca – n.n. ] , cunoștința pe care i-a dat-o lumea ca pom al cunoștinței unui astfel de bine și astfel de rău. Astfel omul n-a mai socotit că binele stă în planul spiritual și n-a mai socotit nici răul ca lipsă a bunurilor spirituale. [ iar când vorbim de bine înțelegem și sănătatea – n.n. ] 25

[ … ]

Dar precum cunoaște Scriptura două feluri de întristări, la fel cunoaște două feluri de ispite (5). Unul cu voie și unul fără de voie, unul creator de plăceri voite, celălalt aducător de dureri fără voie. Ispita cu voia dă ființă plăcerilor voite, iar cea fără de voie aduce durerile fără de voie. 464 Una este cauza întristării din suflet, iar cealaltă a întristării după simțuri (6).

De aceea socotesc că Domnul și Dumnezeul nostru, învățând pe ucenicii săi cum trebuie, să se roage, le spune să se roage să nu le vină felul ispitelor cu voia: “Și nu ne duce pe noi în ispită“, 465 adică îi învață pe ucenicii Săi să se roage să nu fie lăsați să facă experiența ispitelor plăcerii, adică a celor voite și poftite. [ vedeți cum Însuși Dumnezeu ne îndeamnă să

329 21 Intr. 10; P. G. 90, 256 C.

22 Ibid.

23 Introd. 9; P. G. 90, 253.

24 “Deci cel ce nu dorește plăcerea trupească și nu se teme de durere, a ajuns nepătimitor. Căci deodată cu acestea și cu iubirea trupească de sine, care le-a născut, a omorât toate patimile ce cresc prin aceasta și prin acelea“, Introd. 14; P. G. 90, 260-261.

283 283.png

ne rugăm să nu facem experiența plăcerii trupești? Oare n-ar fi știut El că ne îmbolnăvim dacă feciorim? O astfel de hulă să nu fie în veac! – n.n. ] Iar marele Iacob, zis fratele Domnului, învățând pe cei ce luptă pentru adevăr să nu se ferească de felul ispitelor fără de voie, zice: “Mare bucurie să socotiți frații mei când cădeți în felurite ispite“, 466 adică în încercările, care nu sunt voite și poftite și produc dureri (7). Și Domnul o arată aceasta limpede adăugând: “ci ne izbăvește de cel rău[ vedeți că cel rău și ucenicii lui ne îndeamnă spre plăcerile trupești și nu o fac aceasta numai prin atingeri, ci mai eficient prin schimbarea mentalității – n.n. ] , iar marele Iacob zicând: “Știind că cercarea credinței voastre lucrează răbdarea, iar răbdarea să-și aibă lucrul ei desăvârșit, ca să fiți desăvârșiți și întregi, fără nici o lipsă“. ”Desăvârșit” este cel ce luptă împotriva ispitelor cu voia, prin înfrânare, și cele fără de voie stăruiește cu răbdare (8), iar “întreg“ este cel ce-și însoțește făptuirea cu cunoștința și a cărui contemplație nu este lipsită de fapte (9). [ dacă tot a căutat desăvârșirea Părintele Arsenie Boca, de ce nu a urmat Sfinților Părinți ca să o găsească în acest fel, ci a fugit de durere prin compromisuri cu noul regim și a propovăduit lăsarea în voia ispitelor cu voia ale împreunării trupești? – n.n. ] 467 330 331

(6) Sfânta Scriptură

(A) VECHIUL TESTAMENT

                                    Suferința și marile dureri care însoțesc nașterea și creșterea copiilor (ca o consecință a marii plăceri ce însoțește zămislirea lor) este și cauza omenească reală din fire al mântuiri prin nașterea de copii (pe lângă blagoslovenia și harul dumnezeiesc) fiindcă doar plăcerea zămislirii este un păcat:

Psa 50:6 Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea.

                                    Așadar nu împreunarea cu plăcere (care duce la naștere), este mântuirea femeii, ci durerea trupească și sufletească (care însoțește nașterea) o ajută să se mântuiască:

Fac 3:16 Iar femeii i-a zis: „Voi înmulți mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naște copii; atrasă vei fi către bărbatul tău și el te va stăpâni”. [ Dumnezeu nu înmulțește necazurile omului din duh răzbunător, cum hulesc ereticii apuseni și Părintele Arsenie Boca, ucenicul lor, inventând un Dumnezeu mânios, deci pătimaș. El le aplică omului, ca un doctor prea iscusit al sufletelor și trupurilor noastre, îndepărtând cu tăiosul cuțit al durerii tumora malignă și mortală a plăcerii – n.n. ]

                                    Când Sfânta Scriptură ne spune că sarcina este însoțită de necazuri și nașterea de dureri, cum poate spune cineva că împreunarea care duce la acestea este o sursă de sănătate? Iar stăpânirea de către bărbat nu este o atârnare ci o robie, datorată printre altele și plăcerii de împreunare, de care poate fi eliberată ceea ce se înfrânează de la atracție, fiindcă nu spune Sfânta Scriptură că „bărbatul tău te va însănătoși”.

330 462 Bucuria duhovnicească înseamnă o comprimare a plăcerilor senzuale, precum plăcerile senzuale produc întristare în suflet.

463 Patimile de bună voie sunt cele păcătoase. Ele produc întristare sufletului. Patimile fără de voie sunt durerile, strâmtorările. Ele produc întristarea simțurilor.

464 Ispita fără de voie, care e o suferință, un necaz, o osteneală, e mai potrivit să se numească încercare. E și ea o ispită, întrucât suferința îl face și ea pe om adeseori să păcătuiască pentru a scăpa de ea. Dar pe când ispita plăcerii (ispita în sens strâns) trebuie respinsă, ispita durerii (încercarea) trebuie acceptată. Deci atitudinile față de ele trebuie să fie direct opuse. Rău ar fi când s-ar respinge amândouă (indiferența, apatie), dar și mai rău când s-ar accepta ispita plăcerii și s-ar respinge a durerii. Ispita (plăcerii) aduce plăcere simțirii și întristare sufletului, iar încercarea (durerii) aduce întristare simțirii și bucurie sufletului. Nu te poți bucura cu sufletul și totodată desfăta cu simțurile, adică nu poți primi deodată și ispita și încercarea. Deci beția și desfătarea pe care o simțim în vremea unei voluptăți deși ni se pare că ne-a pătruns toată ființa, e numai o plăcere a simțurilor, nu și a sufletului. Sufletul a putut să se scufunde, în acele clipe, dacă nu simțim în mijlocul acelei voluptăți o întristare internă ca semn al prezenței lui. Am devenit cu alte cuvinte în acele clipe întregi ai simțurilor, în nici un caz voluptatea nu e și a sufletului                                   

[ dar lucrul acesta parcă nici unde nu este mai prezent ca în împreunarea trupească – n.n. ]

465 Mt. 6, 13                                   

466 Iacob 1, 2                                   

331 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., pp. 12-14, 332-334.

284 284.png

Și ce dureri pot fi mai mari ca cele ale nașterii? Iată Sfânta Scriptură arată înțelesul și scopul acestor dureri. Cei ce doresc mult plăcerea împreunării ajung să aibă dureri în naștere și astfel sunt îndemnați (măcar de frica durerilor) la înfrânare. Dar acest circuit mântuitor este întrerupt tocmai de spurcatele mijloace contraceptive, chiar și de prezervativ și de metoda calendarului (singurele care nu sunt prunc ucigașe), ultima fiind propovăduită de vrăjmașul mântuirii noastre prin Părintele Arsenie Boca.

                                    Iată cu câtă compătimire ne vorbește despre aceasta Marea Sfântă Cuvioasă Sinclitichia:

Cele din lume nasc cu greu și cu primejdii și pătimesc multe la hrănirea de lapte și cu copiii care bolesc; iar toate acestea le rabdă neavând sfârșit al durerii. Pentru că cei născuți ori se vatămă la trup, ori fiind crescuți rău, cu vicleșug ucid pe cele ce i-au născut.

Deci, acestea știindu-le, să nu ne amăgim de vrăjmașul, ca și cele ce în lume au viață slobodă și fără grijă. Pentru că cele ce nasc prin dureri, se sfârșesc, iar nenăscând, ca niște sterpe și neroditoare se disprețuiesc. Dar acestea le zic vouă, ca să vă întemeiați contra celui potrivnic. [ deci nu hulind Sfânta Cununie și/sau nașterea de copii – n.n. ] 332

                                    Iată, mai jos, un psalm care cuprinde un simbol cu care toți ne întâlnim, căci este prezent în experiența simțită a oamenilor. El vrea să ne spună că avem două căi: a fi împărați ai pământului (adică având slavă deșartă și plăceri pământești) sau să fim în stăpânirea Împăratului celui Mare (care întemeiază cetatea Sa pe slava Sa și bucuria bine înrădăcinată, adică având ca surse bune înfrânarea și răbdarea).

                                    Cine nu Îl vrea pe Hristos ca Împărat al său se miră (căci nu înțelege), se tulbură (căci nu are pace), se clătește (fiindcă pururea este în șovăială), este cuprins de cutremur (deoarece este permanent înspăimântat că va muri), are dureri ca ale celei ce naște (fiindcă durerile sale sunt consecința directă a plăcerilor lui, ca și cele ale nașterii) și va pătimi sfărâmarea corăbiilor (adică a tot ceea ce i se pare că a adunat, dar nu-l va putea duce dincolo de pământul mormântului).

                                    Iar cine primește stăpânirea Împăratului celui Mare este ca muntele Sionului în veselie și ca fecioarele Iudeii în bucurie, desfătându-se cu mintea de judecățile lui Dumnezeu (adică având o viață condusă de rațiune iar nu de poftă și mânie) și astfel scapă de tulburarea și cutremurul șovăitor al neștiinței (generate de îngroparea minții în pământ, pe care o avea cel dintâi). Mai mult, la bucuria celor ca el participă toată făptura. Ea este veșnică, adică statornică și netrecătoare.

Psa 47:1 Mare este Domnul și lăudat foarte în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfânt al lui. 2 Cu bucurie bine înrădăcinată a tot pământul, munții Sionului, coastele crivățului, cetatea Împăratului celui mare. 3 Dumnezeu, în palaturile ei se cunoaște, când o sprijinește pre ea. 4 Că iată împărații pământului s-au adunat, strânsu-s-au împreună. 5 Aceștia văzând așa, s-au mirat, s-au turburat, s-au clătit, cutremur i-a cuprins pre ei. 6 Acolo sunt dureri ca ale celeia ce naște; cu duh silnic va sfărâma corăbiile Tarsisului. 7 Precum am auzit, așa am și văzut, în cetatea Domnului puterilor, în cetatea Dumnezeului nostru. [ … ] 10 Veselească-se muntele Sionului și să se bucure fetele Iudeii, pentru judecățile tale Doamne. [ … ] 13 Că acesta este Dumnezeul nostru în veac și în veacul veacului, acesta ne va paște pre noi în veci.

                                    Însăși Sfânta Scriptură ne îndeamnă la evitarea împreunării și la păstrarea ei numai pentru a evita desfrânarea și a rodi prin prunci, ca o icoană a înveșnicirii prin alții:

F) SFÂNTA SCRIPTURĂ

Tob 8:1

(Căsătoria lui Tovie cu Sara; rugăciunea lor, ospățul nunții și înzestrarea.)

Iar după ce a săvârșit cina, a băgat pre Tovie la ea.

Tob 8:2 Și intrând el și-a adus aminte de cuvintele lui Rafail și a luat spuză de tămâeturi și a pus deasupra inima peștelui și ficatul, și a făcut fum, și mirosind dracul mirosul a fugit la cele mai din sus ale Eghipetului, și l-a legat pre el îngerul. 3 Iar după ce s-au închis amândoi, s-a sculat Tovie din pat, și a zis: scoală soro și să ne rugăm, ca să se milostivească spre noi Domnul. 4 Și a început Tovie a zice: bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri și bine este cuvântat numele tău cel sfânt și slăvit în veci. 5 Bine să te cuvânteze cerurile și toate lucrurile

332 Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2 2005, 05.01.

285 285.png

tale. 6 Tu ai făcut pre Adam și i-ai dat lui ajutor pre Eva întărire pre femeia lui; dintr-aceștia s-a făcut sămânță oamenilor. 7 Tu ai zis: nu este bine să fie omul singur, să-i facem lui ajutor asemenea lui. 8 Și acum Doamne! Nu pentru curvie iau eu pre sora mea aceasta ci întru adevăr. 9 Poruncește milostivindu-Te spre mine ca să îmbătrânesc împreună cu ea. 10 Și ea a zis cu el: amin. Și au dormit amândoi în noaptea aceea. 11 Și sculându-se Raguil s-a dus de a săpat groapă, zicând: au nu și acesta va muri? 12 Și venind Raguil la casa sa, a zis Ednii femeii sale: trimite o slujnică să vază oare trăiește; iar de nu, să-l îngrop pre el și nimenea să nu știe. 13 Și a intrat slujnica, și deschizând ușa i-a aflat pre amândoi dormind. 14 Și ieșind a spus lor că trăiește, și bine a cuvântat Raguil pre Dumnezeu zicând: 15 Bine ești cuvântat Dumnezeule cu toată binecuvântarea curată și sfântă. 16 Și bine să te cuvânteze pre tine sfinții tăi, și toate făpturile tale și toți îngerii tăi, și cei aleși ai tăi, bine să te cuvânteze pre tine întru toți vecii. 17 Bine ești cuvântat, pentru că m-ai veselit pre mine și nu s-a făcut mie precum gândeam, ci după mila ta cea multă ai făcut cu noi. 18 Bine ești cuvântat, că ai miluit pre amândoi unii născuți. 19 Fă cu ei Doamne milă, săvârșește viața lor cu sănătate, cu veselie și cu milă. 20 Și a poruncit slugilor să astupe groapa, și le-a făcut lor nuntă în patrusprezece zile. 21 Și a zis Raguil lui, mai-nainte de a se săvârși zilele nunții cu jurământ, ca să nu iasă el, până ce se vor plini patrusprezece zile de nuntă. 22 Și atunci luând jumătate dintru averea lui să meargă sănătos la tatăl său; și celelalte când voi muri eu și femeia mea.

                                    Deci scopul Sfintei Cununii nu este plăcerea, numită aici curvie, ci însoțirea în veșnicie în Domnul…

(B) NOUL TESTAMENT

                                    Mântuitorul ne arată că suferințele datorate plăcerii împreunării nu sunt numai trupești, ci și sufletești, fiindcă și mintea a părăsit pe Ziditorul și s-a scufundat în trup în ceasul acelei plăceri:

Ioan 16:21 Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.

                                    Vedem că vindecarea tristeții și a durerii nașterii este tocmai bucuria aflării în lume a unei persoane omenești, care este chipul lui Dumnezeu, deci o bucurie duhovnicească.

                                    Așadar nașterea e o mare bucurie, dar nu pentru plăcerea care i-a premers, ci pentru rodul ei duhovnicesc, care în această viață stricăcioasă vine în urma unor mari dureri. Este ceea ce vedem și mai jos: dacă suferința nașterii este împreună lucrată cu Dumnezeu poate duce și la mântuire, vindecând plăcerea care a generat-o și ducând la o înțelepciune a înțelegerii atât a consecințelor plăcerii cât și a rostului vindecător al durerii, atât al celei răbdate, cât și al celei asumate prin suferințele jertfei (adică a iubirii sfinte).

1Ti 2:13 Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva. 14 Și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă. 15 Dar ea se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie.

                                    Vedem că nașterea de fii nu aduce automat mântuirea, ci doar dacă este însoțită de stăruința cu discernământ în sfințenie. Stăruința indică răbdarea în ispitele fără voie și sfințenia arată înfrânarea de ispitele cu voia. Ele duc la asemănarea minții cu Domnul sau dumnezeiasca iubire, prezentă ca o sămânță doar în credința dreaptă și rodită prin dureri.

1Co 7:1 (Despre căsătorie, necăsătorie și văduvie.)

Cât despre cele ce mi-ați scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. 2 Dar din cauza desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său. 3 Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea și femeia bărbatului. 4 Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. 5 Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. 6 Și aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă. 7 Eu voiesc ca toți oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul așa, altul într-alt fel. 8 Celor ce sunt necăsătoriți și văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână

286 286.png

ca și mine. 9 Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. 10 Iar celor ce sunt căsătoriți, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! 11 Iar dacă s-a despărțit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot așa bărbatul să nu-și lase femeia. 12 Celorlalți le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, și ea voiește să viețuiască cu el, să nu o lase. 13 Și o femeie, dacă are bărbat necredincios, și el binevoiește să locuiască cu ea, să nu-și lase bărbatul. 14 Căci bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voștri ar fi necurați, dar acum ei sunt sfinți. 15 Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legați; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace. 16 Căci, ce știi tu, femeie, dacă îți vei mântui bărbatul? Sau ce știi tu, bărbate, dacă îți vei mântui femeia? 17 Numai că, așa cum a dat Domnul fiecăruia, așa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble. Și așa rânduiesc în toate Bisericile. 18 A fost cineva chemat, fiind tăiat împrejur? Să nu se ascundă. A fost cineva chemat în netăiere împrejur? Să nu se taie împrejur. 19 Tăierea împrejur nu este nimic; și netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu. 20 Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână. 21 Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poți să fii liber, mai mult folosește-te! 22 Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot așa cel chemat liber este rob al lui Hristos. 23 Cu preț ați fost cumpărați. Nu vă faceți robi oamenilor. 24 Fiecare, fraților, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu. 25 Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare. 26 Socotesc deci că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de față: Bine este pentru om să fie așa. 27 Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie. 28 Dacă însă te vei însura, n-ai greșit. Ci fecioara, de se va mărita, n-a greșit. Numai că unii ca aceștia vor avea suferință în trupul lor. Eu însă vă cruț pe voi. 29 Și aceasta v-o spun, fraților: Că vremea s-a scurtat de acum, așa încât și cei ce au femei să fie ca și cum n-ar avea. 30 Și cei ce plâng să fie ca și cum n-ar plânge; și cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; și cei ce cumpără, ca și cum n-ar stăpâni; 31 Și cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece. 32 Dar eu vreau ca voi să fiți fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijește de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. 33 Cel ce s-a căsătorit se îngrijește de cele ale lumii, cum să placă femeii. 34 Și este împărțire: și femeia nemăritată și fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă și cu trupul și cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului. 35 Și aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip și alipirea de Domnul, fără clintire. 36 Iar de socotește cineva că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă trece de floarea vârstei, și că trebuie să facă așa, facă ce voiește. Nu păcătuiește; căsătorească-se. 37 Dar cel ce stă neclintit în inima sa și nu este silit, ci are stăpânire peste voința sa și a hotărât aceasta în inima sa, ca să-și țină fecioara, bine va face. 38 Așa că, cel ce își mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită și mai bine face. 39 Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăiește bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul. 40 Dar mai fericită este dacă rămâne așa, după părerea mea. Și socot că și eu am Duhul lui Dumnezeu.

                                    Dar nu numai fecioarele sunt protejate de suferințe dacă nu se împreunează, fiindcă ar avea vreo altă fire (sau în termeni moderni vreo altă alcătuire hormonală datorită neruperii membranei himenale). Toate femeile sunt așa. De aceea chiar și văduvele sunt îndemnate, dacă nu ard de poftă, să rămână în curăție. Dacă s-ar fi îmbolnăvit din această cauză, a atârnării de bărbat neîmplinite prin împreunarea trupească, Sfântul Apostol Pavel le-ar fi îndemnat ca neapărat să se căsătorească și astfel să ajungă la (mult iubita și propovăduita de Părintele Arsenie Boca) relație trupească cu noul bărbat și, astfel, să rămână sănătoase. Poate îndemna Sfânta Scriptură la ceva bolnăvicios și/sau îmbolnăvitor? Și nu ar fi recomandat aceasta numai văduvelor marcate de durerea morții soților lor, ci și celor divorțate. Sfântul Apostol Pavel, fiind insuflat de

287 287.png

Sfântul Duh și nu de duhurile ce l-au inspirat pe Părintele Arsenie Boca, le sfătuiește, însă, pentru binele lor, cele dimpotrivă:

1Co 7:8 Celor ce sunt necăsătoriți și văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca și mine.:9 Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. [ … ] :27 Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie.

                                    Nu numai atât, dar și celor căsătoriți le dă sfat să se înfrâneze de la împreunarea trupească:

1Co 7:29 Și aceasta v-o spun, fraților: Că vremea s-a scurtat de acum, așa încât și cei ce au femei să fie ca și cum n-ar avea.

                                    Tinerii căsătoriți, însă, să aibă ca măsură pentru durata trăirii în curăție, pentru intervalul între unirile trupești, tot neputința arderii de către pofta împreunării, a celui mai slab dintre ei, ca să nu cadă în adulter sau în alte ispite:

1Co 7:1 Cât despre cele ce mi-ați scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. 2 Dar din cauza desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său. 3 Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată [ nu obligativitatea hormonilor – n.n. ] , asemenea și femeia bărbatului. 4 Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. 5 Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.

                                    Nicăieri nu vorbește de sănătate, ci doar de ispită, diavol și desfrânare. Vedeți, nu se spune niciunde că împreunarea trupească ar da sau ar conserva sănătatea. Dimpotrivă se spune foarte clar, împreunarea trupească aduce suferință în trup:

1Co 7:28 Dacă însă te vei însura, n-ai greșit. Ci fecioara, de se va mărita, n-a greșit. Numai că unii ca aceștia vor avea suferință în trupul lor. Eu însă vă cruț pe voi                                   

                                    Să nu fi știut Sfântul Duh care umplut de cunoștință și a dat mintea lui Hristos Sfântului Apostol Pavel, insuflând întreaga Sfântă Scriptură? Să fi mințit Duhul Adevărului pentru a ne îndemna la virtuți care îmbolnăvesc? Sau să îmbolnăvească înfrânarea? Să nu știe toate acestea tocmai Cel ce ne-a zidit și ne dă toate darurile, inclusiv pe cel al sănătății și să știe, mai bine decât Dumnezeu, Părintele Arsenie Boca prin studiul superficial al științei? Astfel de hule să nu fie în mintea nici unui om, darămite la vreun Ortodox sau preot!!!

                                    În schimb, este evident, că un astfel de om, care asemenea lui Varlaam din Calabria, consideră că mântuirea și cunoașterea lui Dumnezeu ne poate veni prin studiul intelectual sau prin cugetare trupească științifică, nu poate fi model de sfințenie în Sfânta Biserică Ortodoxă, ci un chip de amăgit și stăpânit de arhiconi.

(7) Sinteză din Sfinții Părinți

B. ASCEZA FAMILIALA

Desi parintii filocalici au dat prioritate vietii feciorelnice totusi ei nu a neglijat intru nimic și nu au pus mai prejos viata familiala. Atat monahii, cat și credinciosii laici sunt chemati, fara nici o deosebire, la acelasi ideal al desavarsirii in Hristos. Sunt vrednice de retinut in acest sens cuvintele Sfantul Ioan Gura de Aur, care arata clar ca

“Sfintele Scripturi nu stiu nimic de o astfel de impartire (intre monahi și laici); ele vor ca toti sa duca viata monahilor chiar daca sunt casatoriti”.

De aici rezulta interesul și importanta ascezei in viata familiala. Sfantul Ioan Gura de Aur a elaborat o adevarata spiritualitate conjugala și a descris frumusetea caminului crestin cu un

288 288.png

entuziasm egal cu acela al elogiilor pe care le-a inchinat fecioriei. A defaima casatoria, spune acelasi Sfant Parinte, ar insemna in acelasi timp a micsora slava fecioriei, fiindca, fata de casatorie fecioria reprezinta desavarsirea ei ultima, eshatologica, spiritualizarea ei, implinea ei intr-o casatorie duhovniceasca.

Motivand importanta casatoriei, marele antiohian arata ca Dumnezeu a creat diviziunea dintre barbat și femeie .pentru a realiza o unitate superioara celei date prin natura: unitatea iubirii dintre persoane libere dupa chipul unitatii care exista in Treime și care e de acest fel.

Creatorul a instituit casatoria pe pamant ca unitate de iubire ce trebuie traita dupa chipul iubirii dumnezeiesti.

Castitatea familiala va reprezenta o noua mentalitate a vietii morale crestine, avand origine apostolica. Sfantul Apostol Pavel randuind viata spirituala a familiei crestine (I Corinteni 7, 17) da indemnul sotilor sa se abtina de la viata sexuala atunci cand se indeletnicesc cu postul și cu rugaciunea. (I Corinteni 7, 5)                                   

In perioada postapostolica se stabilise regula ca sotul sa nu se atinga de sotia sa nici in timpul sarcinii, nici al alaptarii.

Atenagora Atenianul scria in secolul II ca de dragul nadejdii in viata vesnica noi suntem in stare sa dispretuim nu numai bunurile vietii pamantesti, ci chiar și unele placeri ingaduite ale sufletului, intrucat și cu femeia cu care ne-am insotit in casatorie, potrivit randuielilor casatoriei, noi nu ne ingaduim alte raporturi decat cele legate de gandul de a naste copii. “Asa cum agricultorul asteapta cu rabdare recoltarea semintei aruncata in pamant, fara sa se grabeasca sa mai semene din nou, asa este și viata de familie cu sotiile noastre. Poti gasi la noi multi barbati și femei, care, de dragul nadejdii ca pentru o astfel de jertfa mai mare vor ajunge sa fie cu Dumnezeu, au imbatranit fara sa se casatoreasca”.

Daca starea de feciorie și de necasatorie ne apropie de Dumnezeu, in timp ce chiar și un singur gand sau macar pofta dupa o placere oarecare ne departeaza de El, atunci e usor de inteles de ce nu savarsim astfel de fapte, la care nici macar sa ne gandim nu vrem, caci, in definitiv viata noastra crestina se intemeiaza nu atat pe grija de a cuvanta frumos, cat mai ales pe puterea de convingere a faptelor bune. Aceasta insemneaza ori ca ramanem singuri, asa cum ne-am nascut, ori ca ne marginim numai la o singura casatorie, ca pe cea de-a doua o socotim adevarat adulter, dupa cum zice Scriptura: “Oricine va lasa pe femeia sa și se va insura cu alta, savarseste adulter” (Matei 19, 9; Marcu 10, 11).

Faptul ca aceasta noua mentalitate s-a statornicit ca o regula de viata crestina a familiei, o dovedesc scrierile lui Clement Alexandrinul din secolul urmator, devenite adevarate manuale de morala crestina.

In Stromatele, Clement arata ca “prin Fiul Sau, Dumnezeu este cu cei care, fiind casatoriti, traiesc cu cumpatare și fac copii, și, de asemeni, acelasi Dumnezeu este și cu cei care, in chip rational, traiesc in infranare” (III, XI, 4, p. 216). Referindu-se la Legea Veche, Clement arata in continuare ca aceasta “voia ca barbatii sa se foloseasca cu cumpatare de sotiile lor, numai pentru facerea de copii” (III, XI, 71, 4, p. 218) “nu se poate dovedi cu texte din Scriptura ca cineva din cei din vechime s-a apropiat de sotia lui cand era insarcinata, ci s-a apropiat mai tarziu, dupa ce a nascut și dupa ce a alaptat copilul” (III, XI, 72, 1, p. 218).

Dascalul din Alexandria motiveaza afirmatia aceasta printr-o referire concreta la “plugarul care seamana intr-un ogor insufletit nu trebuie sa-și risipeasca samanta pentru un lucru contra ratiunilor firii, deoarece in laboratorul firii mamei, samanta se transforma in embrion” (III, XII, 83.2, p. 224).

In Pedagogul, Clement arata ca “a avea legaturi sexuale nu cu scopul de a avea copii, inseamna a batjocori natura. Casatoria inseamna dorinta de a face copii, nu secretarea fara randuiala a samantei, secretare nelegiuita și irationala” (II, X, 95, 3, p. 284). Marele alexandrin conchide ca “cel desfranat a murit pentru Dumnezeu, este parasit de Logosul- Hristos, ca și de Duhul. Ca sfintenia, precum e și firesc, are oroare de intinaciune, totdeauna a fost ingaduit ca numai cel curat sa se atinga de cel curat. Cand ne dezbracam de haina sa nu ne dezbracam in acelasi timp și de simtul rusinii, pentru ca nu-i ingaduit niciodata omului drept

289 289.png

sa se dezbrace de castitate. Iata, trupul acesta stricacios se va imbraca in nestricaciune (I Corinteni 15, 53), cand pofta cea nesatioasa, care duce la desfrau, fiind calauzita de infranare nu va mai dori stricaciunea; atunci va duce pe om spre castitate vesnica. “In veacul acesta se insoara și se marita” (Luca 20, 34); dar dupa ce am nimicit faptele trupului (Galateni 5, 19) și am imbracat cu nestricaciune trupul nostru curat, atunci vom ajunge la masura ingerilor (Luca 20, 36). (II, XII, 100, 1-3, p. 287).

Prin urmare, numai prin castitatea familiala din viata de aici și de acum, se dobandeste castitatea vesnica a comuniunii de simtire cu Dumnezeu.

Entuziasmul pentru feciorie și pentru castitatea familiala creste tot mai mult in secolele urmatoare, incat Sfantul Ambrozie, acest “magister virginitatis”, echivala placerea voluptoasa din cadrul casatoriei cu adulterul. Tema adulterului in cadrul casatoriei a devenit in acele timpuri la ordinea zilei, incat Fericitul Augustin sustinea ca dorinta de a simti placerea in actul sexual era o confirmare a pacatului originar, la care a fost osandita umanitatea, și o dovada a incapacitatii fatale a vointei de a controla trupul. Unicul scop recunoscut al raportului sexual era procrearea, scop ce dispare odata cu atingerea numarului de copii dorit. Daca se vorbea totusi de “relatiile sexuale de urgenta” acestea puteau fi doar tolerate atunci cand unul din soti era in situatia de a comite adulter. Pentru a intelege mai bine interesul crestinismului primar pentru virginitas in defavoarea placerii instinctive, e suficient sa ne gandim ca celibatul clerului a constituit una din problemele intrate pe ordinea de zi a Sinodului I ecumenic. Aceasta inseamna ca era o preocupare “de varf”, discutata in contradictoriu in lumea crestina de atunci. 333

                                    Sfinții arată că omul poate și avea relații trupești (în condițiile de mai sus), și să se sfințească, dar, pentru aceasta, nu trebuie ca plăcerea să fie scopul acestor relații.

                                    Opus gândirii Sfinților Părinți este gândul că această plăcere ar aduce sănătate, și nu numai contrar, dar și eretic, deoarece hulește și neagă dogma Ortodoxă că plăcerea de sine (sufletească și/sau trupească) a adus stricăciunea și moartea (ea fiind, de fapt, păcatul strămoșesc, deci sursa tuturor tragediilor):

SFÂNTUL MACARIE EGIPTEANUL

Odată, cuviosul rugîndu-se lui Dumnezeu, s-a auzit un glas, care îi zise: “Macarie, încă n-ai venit la măsura celor două femei, care viețuiesc împreună în cetatea cea de aproape”. Deci, auzind de aceasta bătrînul, și-a luat toiagul și a mers la cetatea zisă, și găsind casa lor, a bătut în ușă. Atunci, odată a ieșit una dintre ele și l-a primit cu mare bucurie.

Apoi, bătrînul pe amîndouă chemîndu-le, le-a zis astfel: “Pentru voi am suferit atîta osteneală, venind din pustia cea depărtată, ca să înțeleg lucrurile voastre, pe care să mi le spuneți, netăinuindu-le”. Femeile i-au răspuns bătrînului: “Crede-ne, sfinte părinte, că noi sîntem păcătoase și trăim cu bărbații noștri, deci ce fel de lucruri cauți de la noi?” Iar bătrînul stăruia rugîndu-le, să-i arate rînduiala vieții lor.

Ele fiind silite, au zis: “Noi nici un fel de rudenie nu avem între noi și s-a întîmplat de s-au însoțit cu noi doi frați, și cu dînșii petrecînd împreună 15 ani într-o casă, cuvînt rău sau necurat n-am zis una către alta, nici ne-am sfădit cîndva; ci în pace pînă acum viețuim și ne sfătuim cu un gînd, ca lăsînd pe soții cei trupești, să mergem în ceata sfinților feciori, care slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut să înduplecăm pe bărbații noștri să ne lase, deși i-am rugat cu foarte multe lacrimi. Drept aceea, necîștigîndu-ne dorirea, am pus așezămînt între Dumnezeu și între noi, ca nici un fel de cuvînt deșert să nu zicem deloc pînă la moartea noastră”.

Acestea auzind Sfîntul Macarie, a zis: ” Cu adevărat, nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărîrea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o ca pe însăși fapta și după alegere, trimite fiecăruia pe Sfîntul Duh, care lucrează și îndreptează viața tuturor celor ce vor să se mîntuiască”.

Viețile Sfinților, V, 19.01, (ed. cit., p. 363).

333 <http://www.crestinortodox.ro/morala/casatoria-divortul-70897.html>, miercuri, 24 iunie 2015.

290 290

                                    Vedeți că cele ce se împreunau se întristau până la lacrimi de aceasta și, prin această suferință și dorință de a câștiga fecioria, au zdrobit plăcerea trupească și au luat cununa curăției, ajungând chiar și la fecioria limbii (închinarea ei numai lui Dumnezeu), lucru cu anevoie de dobândit, cu atât mai mult pentru femei?

Iac 1:26 De se pare cuiva între voi că este binecredincios, și nu își înfrânează limba sa, ci își înșală inima sa, acestuia în zadarnică este bunacredință. 27 Bunacredință cea curată și nespurcată înaintea lui Dumnezeu și Tatălui aceasta este: a cerceta pre cei sărmani și pre văduve întru necazurile lor, și a se păzi pre sine nespurcat de către lume. [ … ]

Iac 3:2 Că multe greșim toți. De nu greșește cineva în cuvânt, acesta este bărbat desăvârșit, puternic a’și înfrâna și tot trupul. 3 Că iată, și cailor frâiele în guri le punem, ca să se supue ei nouă; și tot trupul lor îl întoarcem. 4 Iată și corăbiile, mari fiind și de iuți vânturi împingându-se, se întorc de prea mică cârmă, încotro voește pornirea cârmaciului. 5 Așa și limba mic mădular este și mari se laudă. Iată, puțin foc și cât de mare materie aprinde! 6 Și limba este foc, lumea nedreptăței, așa limba este așezată întru mădulările noastre, care spurcă tot trupul și aprinde roata firii; și se aprinde de gheena. 7 Că toată firea și a hiarelor și a păsărilor, și a celor ce se târăsc, și a peștilor, se domolește, și s’a domolit de firea omenească. 8 Iar limba nimeni din oameni nu poate să o domolească; neînfrânată răutate, plină de otravă aducătoare de moarte. 9 Cu dânsa binecuvântăm pre Dumnezeu și Tatăl; și cu dânsa blestemăm pre oameni, cari sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. 10 Dintru aceeași gură iese binecuvântarea și blestemul. Nu trebuie, frații mei, acestea așa să fie. 11 Au doară izvorul dintru aceiași vană izvorăște dulce și amar? 12 Au doară poate, frații mei, smochinul să facă măsline? Sau vița viei, smochine? Așa nici un izvor poate a face apă sărată și dulce. 13 Cine este înțelept și bineștiutor între voi? Să’și arate din vieața cea bună faptele sale întru blândețele înțelepciunei. [ nu să fie bici al lui Dumnezeu – n.n. ] 14 Iar de aveți râvnire amară și prigonire întru inimile voastre, nu vă lăudați, nici mințiți împotriva adevărului. 15 Nu este înțelepciunea aceasta de sus pogorându-se, ci este pământească, sufletească, drăcească. [ înțelepciunea care minte împotriva poruncilor, dogmelor și credinței Ortodoxe, este așadar pământească, sufletească și drăcească, iar nu duhovnicească, chiar dacă a propovăduit-o Părintele Arsenie Boca – n.n. ] 16 Pentru că unde este râvnire și prigonire, acolo este neașezare și tot lucrul rău. 17 Iar înțelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi făcătoare de pace, blândă, plecată, plină de milă și de roduri bune, fără de judecată, și nefățarnică. 18 Iar roadă dreptății cu pace se seamănă celor ce fac pace.

                                    Dar și Sfinții contemporani, spun același lucru:

Sfântul PAISIE AGHIORITUL

4. – Părinte, citeam mai demult, că dragostea este un lucru bun și cu cât face cineva mai des, cu atât este mai bine; căci cei care nu fac, dobândesc probleme psihologice; căci atunci când cineva este tânăr trebuie să facă de două-trei ori pe zi, pentru ca apoi la bătrânețe să poată face o singură dată.

Ce sunt acestea, bre fiule? Cine le spune? Măi, măi! A venit aici un medic străin, care merge la conferințe mondiale și spunea că înfrânarea este cea mai bună pentru organism. Sămânța este foarte întăritoare. «Tinerii care au multe legături, și pe unii ca aceștia îi cunoaștem ușor, îmi spuse, dacă își rup vreun os nu se vindecă ușor pentru că nu au măduvă, deoarece aceasta s-a făcut ca apa». Când vin tineri aici la mine, eu îi cunosc. Ochii lor devin ca… (și mi-a arătat cum), memoria le slăbește mult și ajung mai rău decât bătrânii. Vezi că li se strică și mintea? Este ca și brânza, să spunem, care se face ca iaurtul, apoi ca laptele acru, după aceea ca laptele, și dacă stăruiesc așa, ajunge ca apa.

Această dorință trupească, Părinte, este o dorință firească, care izvorăște din trup, precum foamea, setea sau este patimă? Excesul ei este vătămător (precum de exemplu nu mâncarea ci lăcomia este rea)? Această dorință în sine este rea? Au avut-o și protopărinții noștri în rai?

291 291.png

Este PATIMĂ! Ce altceva să fie? PATIMĂ… Izvorăște din cugetarea trupească a omului. [ de aici se vede ce fel de cugetare avea Părintele Arsenie Boca de a izvorât astfel de idei – n.n. ] Dacă cineva este om duhovnicesc nu are astfel de dorințe. Nu din neputință, nu că nu ar putea pofti, ci prin starea lui duhovnicească biruiește pofta.

Toți oamenii au cugetare trupească. Iar aceasta se moștenește de la părinți. Vezi, dacă vreun copilaș s-a născut din părinți trupești, încă copil fiind, el are astfel de dorințe. Aceasta însă nu este nimic. Se vindecă. Pofta este fragedă ca și urzica, încă nu s-a “înăsprit ca să devină spin, și se vindecă repede cu un duhovnic bun, care să aibă însă discernământ și să înțeleagă ce se întâmplă, pentru că la început toate răsadurile au numai două frunzulițe. [ Părintele Arsenie Boca iar a călcat strâmb cu mintea trupească. El decreta că duhovnicii buni, care salvează România, sunt doar cei care își însușesc de urgență antropologia desfrânată a sfinției sale. Adică cei care recomandă căsătoriților ca nu cumva să se abțină de la împreunare, ca să nu se îmbolnăvească și dacă este primejdios a face copii, chiar să folosească metoda contraceptivă a calendarului, numai cu nici un chip să nu se lase de relațiile sexuale. Atunci văduvele și fecioarele ce trebuie să facă, după Părintele Arsenie Boca și ucenicii obedienți ai sfinției sale? – n.n. ]

Toți oamenii, unul mai mult, altul mai puțin, au cugetare trupească. Unul este 30%, să spunem, duhovnicesc, altul 40, altul 60, iar cel mai mult care l-am întâlnit era 75%. Numai Ioachim și Ana au fost cu desăvârșire oameni duhovnicești și după rugăciune s-a născut cea mai nepătimașă creatură, adică Maica Domnului. Aceasta am trăit-o, când eram la Sinai.

– în vedenie, Părinte?

– … (a tăcut).

– Adică Ioachim și Ana au devenit cu totul desăvârșiți prin nevoință sau așa au fost de la început?

– Gândul îmi spune că așa au fost de la început… Omul fără mâncare sau fără apă moare. însă fără cele trupești nu pățește nimic, ci numai se chinuiește sufletește. Altfel este chinuit și de alte patimi: mânia, egoismul, slava deșartă, prefăcătoria. După cununie omului îi sunt iertate cele trupești numai pentru nașterea de fii, sau din iconomie                                    334

PĂRINTELE CLEOPA ILIE, [ care și numai pentru această învățătură, ar putea fi dat ca model de sfințenie Ortodoxă – n.n. ]

CUM S-AR FI ÎNMULȚIT NEAMUL OMENESC ȘI CE SOARTĂ AR FI AVUT DACĂ NU GREȘEA ADAM ÎN RAI?

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că ” scopul de mai înainte al lui Dumnezeu a fost să nu ne naștem prin legătura nunții, din stricăciune ” . Dar călcarea poruncii a făcut ca oamenii să se înmulțească prin nuntă, întrucât Adam a nesocotit legea dată de Dumnezeu. Deci, toți cei ce se nasc din Adam ” se zămislesc întru fărădelegi ” , căzând sub osânda protopărintelui. Aceasta o spune proorocul David zicând : ” în păcate m-a nascut maica mea ” . Deci Eva, maica noastră, a tuturor, a născut în păcat, adică din plăcere. De aceea, și noi cazând sub osânda maicii noastre Eva, zicem că ne naștem în pacate ( Filocalia, vol. II, pag. 210 ) .

Unii Sfinți Părinți afirmă că, dacă Adam nu ar fi greșit, neamul omenesc s-ar fi înmulțit prin cuvânt. În această privință spune Sfântul Vasile cel Mare : ” Ce zici, omule ? Este oare vreun lucru cu neputință la Dumnezeu ? Oare Dumnezeu, Care înmulțește neamul multor feluri de păsări fără împreunare, nu putea face acest lucru și cu neamul omenesc ?… ” ( Exaimeron, Cuvântul 8 ) 335

(8) Ce scria despre aceasta Pseudo-Boca

334 <http://ortodoxia.md/articole-și-publicatii/5279-odihnirea-celuilalt-s-i-fie-prilej-de-bucurie-cuviosul-paisie-aghioritul-despre-familie-i-educaie>, miercuri, 24 iunie 2015.

335 <http://episcopia-ungheni.md/index.php/main/article/7101/ro>, joi, 12 decembrie 2013.

292 292.png

                                    Chiar autorul (să-i spunem pseudo-Boca) cărții apocrife numite „Pravila Albă” publicată sub numele Părintelui Arsenie Boca, propovăduiește reținerea în căsătorie de la relația trupească. Din păcate, această carte este dezavuată chiar de Părintele Arsenie Boca, pe un bilețel autograf, publicat în „Cărarea împărăției”, poate tocmai pentru această învățătură despre curăția în familie și pentru cuvintele de întoarcere la Sfânta Tradiție, fiindcă și înfrânarea de la relația trupească și Sfânta Predanie sunt atât de disprețuite și atacate de Părintele Arsenie Boca, pe față și în ascuns, prin cuvânt direct, prin scris, prin pictură și prin exemplul negativ personal (atât prin viețuirea cu Maica Zamfira în aceeași casă, cât și prin propovăduirea prin toate mijloacele a ecumenismului și uniatismului).

                                    Dacă, însă, aceste rânduri le-ar fi scris chiar pictorul de la Drăgănescu (pe vremea când era ucenic al Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae și nu se lua după propriile păreri false izvorâte din știința cu nume mincinos și cugetarea atât de evident de trupească a preacuvioșiei sale), dar mai apoi, s-ar fi dezis și de sine însuși (nu numai de Sfinții Părinți), avem iar de a face cu un episod acut de arătare simptomatică specifică bolii cronice numită „fenomenul Prislop”: permanenta contradicție cu Sfânta Predanie și cu sine însuși. Acesta este un cameleonism specific sfinției sale, pentru a atrage la sine admirația tuturor, indiferent de convingerile politice și religioase (doar cu condiția să „nu fie dezertori” și să îl adore, primind ca în politică și masonerie, chiar pe cei ce la arătare au păreri opuse, dar au un scop comun: interesul personal).

                                    Dacă, însă, nu a fost vorba de cameleonism ci de schimbarea radicală a propriei convingeri, avem de a face cu altă boală veche, numită sindromul Eva. Nu putem să nu remarcăm amestecul „voluptoaseiMaici Zamfira, care tocmai când Părintele Arsenie Boca începuse să predice și să scrie Cărarea Împărăției, a apărut în viața sfinției sale, „luându-l de la toți și de la toate, cum ne spunea Părintele Arsenie Papacioc. Lucrul pe care nu am reușit să îl aflăm este dacă Julieta Constantinescu a fost cauza sau consecința unei astfel de mentalități. De ce din acel moment a început Părintele Arsenie Boca să susțină cu atâta vehemență necesitatea stringentă a unei dese îndulciri trupești prin împreunare, ca o condiție fără de care femeia nu poate fi sănătoasă? Și de aici sfinția sa a început să dogmatisească cu autoritatea specifică îngâmfării în minciună a păcatului desfrânării intraconjugale, dându-i mască de sfințenie regulamentară, denaturându-i înțelesul în duh de „jertfă” (am spune noi idolească sau drăcească) a bărbatului. Preacuvioșia sa atacă și pervertește, în felul acesta, conștiința creștinului, care în loc să se mai lupte spre a nu pofti nici cu ochii trupul femeiesc și fie un apărător echilibrat al poruncilor lui Dumnezeu și un întăritor (cu delicatețe) în înfrânare al femeii sale mai slabe, este complexat și paralizat duhovnicește, ca să se simtă obligat să fie donator de sămânță soției, pentru a nu se îmbolnăvi. Dar păcatul acesta al Părintelui Arsenie Boca, de propovăduire a unui păcat ca fiind virtute, sau a unei minciuni ca fiind adevărul, pentru a-și amăgi conștiința, este chiar păcat împotriva Sfântului Duh, care vatămă pe mulți:

Care sunt păcatele împotriva Duhului Sfânt?

Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt:

a – încrederea nesocotită în bunătatea lui Dumnezeu, ceea ce face ca omul să păcătuiască necontenit cu gândul, că Dumnezeu îl va ierta pentru că este bun:

b – Deznădăjduirea de îndurarea lui Dumnezeu, ceea ce face pe păcătos să nu se mai îndrepte, de teamă că Dumnezeu nu-l va ierta;

c – împotrivirea la adevărul învederat, care se face de păcătos pentru ca să poată continua să păcătuiască;

d – Lepădarea de credința ortodoxă;

e – Pizmuirea aproapelui pentru harul ce a primit de la Dumnezeu;

f – Neînvățarea din răutate a celor neștiutori despre lucrurile credinței. 336

Și prin aceasta lucrarea sfinției sale este foarte apropiată de a ereticilor:

Păcatele împotriva Duhului Sfânt, care nu pot fi iertate nici în veacul de acum, nici în cel viitor, sunt acestea trei:

1 – Când cel păcătos, descurajându-se de mântuirea lui, nu se

mai îndreaptă și moare în păcate.

2 – Când cineva, având încredere prea mare în bunătatea lui

336 Arhim. Gherontie GHENOIU, Traian BĂDĂRĂU, îngrijitor de ediție, Îndrumătorul Bunului Creștin, Ed. Triada, Mânăstirea Sfântul Nicolae Sitarul, 1994, p. 192-193

293 293.png

Dumnezeu, continuă să păcătuiască până în clipa când îi vine sfârșitul și-l găsește nepregătit.

3 – Când cineva se împotrivește adevărului învederat, cu voință și știință, cum sunt ereticii, adică sectanții, și mor așa. 337

Mat 12:32 Și oricine va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; iar oricine va zice împotriva Duhului Sfânt, nu se va ierta lui, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie.

CĂDEREA ÎNTRE TÂLHARI

este căderea firii omenești din Rai în lumea aceasta. Este „căderea de la desăvârșire…, căci, îndată după călcarea poruncii s-a făcut în om străvezie și arătată asemănarea lui cu dobitoacele necuvântătoare, deoarece trebuia, după ce a acoperit strălucirea minții, ca firea oamenilor să fie chinuită, pe dreptate, de însușirile dobitocești… până ce omul își va veni întru conștiința de sine și la simțirea măreției sale de făptură rațională” (Sf. Maxim Mărturisitorul; Scoliile – Răspunsuri către Talasie, Răspuns la Întrebarea 1).

Astfel, o însușire prin care omul se aseamănă dobitoacelor este înmulțirea. Chipul cunoscut al nașterii trupurilor a venit omului tocmai din pricina căderii în neascultare, căci ar fi fost cu putință și un alt chip de înmulțire, nepătimaș și nepăcătos. Când însă a păcătuit, Adam urma să moară și să se stingă omul din zidire. Dumnezeu văzând însă peste veacurile toate, că mulți au să se întoarcă din dobitocie, l-a osândit pe calea nașterii trupești, care constă din pătimire [ poftă ] și păcat – păcatul avându-și porneala în poftă, iar pofta fiind dată pentru acest scop de naștere [ aici este o greșeală a lui pseudo-Boca, pe care nu a susținut-o cu nici un chip Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul: pofta aparține firii și ce este firesc nu este păcătos, ci doar poate fi folosit împotriva firii, nerațional, adică pentru despărțirea de Dumnezeu – n.n. ] (Sf. Maxim Mărturisitorul; Scoliile – Răspunsuri către Talasie, Răspuns la Întrebarea 21).

Astfel, ca într-o lege de pedeapsă dată firii, firea și voința au fost legate într-o înlănțuire rea [ nicidecum. Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul ne arată că sunt două lucruri diferite. Unul este păcatul firii, adică stricăciunea ei, numit și păcatul strămoșesc, și altul este păcatul voirii, singurul prin care ne despărțim de Dumnezeu, fiind păcatul personal, pentru care suntem vinovați și care ne aduce nefericirea veșnică. Ele nu au fost legate între ele de Dumnezeu, căci atunci El ar fi fost vinovat, ci noi le-am legat, dorind păcatul personal și accentuând stricăciunea firii, prin aceasta. Iar Domnul nostru Iisus Hristos le-a dezlegat, vindecând stricăciunea firii prin înviere și întărind voința omului ca să nu mai păcătuiască, prin botez. Prima vindecare dăruindu-o tuturor, la învierea de obște, căci tuturor le dăruiește trup nestricăcios și existență veșnică, iar a doua a dăruit-o cui o vrea prin botezul cristelniței și cel al lacrimilor, dacă se cade după cel dintâi (pentru că această vindecare a voinței, ca să fie reală ține și de voința omului, și, pentru a o aduce la iubirea adevărată, nu trebuie desființată libertatea, capodopera lui Dumnezeu). După cum vedem nici pseudo-Boca nu este prea departe de răstălmăcirile și neînțelesurile Părintelui Arsenie Boca – n.n. ] căci cu cât se silea firea să dăinuiască în viața aceasta, prin naștere, cu atât se strângea pe sine mai mult în lanțul legii păcatului, sporindu-se și moartea. [ firea nu se poate sili. Alegerea este a persoanelor ce poartă firea – n.n. ] I s-a dat deci omului, ca pedeapsă, să se lupte cu moartea, de care se atinsese cu voia sa. [ Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul spune că durerea, a cărui consecință ultimă este moartea a fost dată ca antidot, nu ca pedeapsă. Avem la pseudo-Boca de a face cu aceeași concepție apuseană despre un Dumnezeu mânios – n.n. ]

Dorul după Dumnezeu s-a întors în pofta pătimașă după trup. Mintea, întorcându-se de la vederea lui Dumnezeu, a căzut în hățișul simțurilor, care se lipesc de plăcere ca de bine și fug de durere ca de rău. Iar plăcerea este momeala cu care “hoțul” amăgea pe om să se pogoare din Ierusalim la Ierihon.

337 Arhim. Gherontie GHENOIU, Traian BĂDĂRĂU, îngrijitor de ediție, Îndrumătorul Bunului Creștin, Ed. Triada, Mânăstirea Sfântul Nicolae Sitarul, 1994, p. 138-139.

294 294.png

Pe drumul acestei pogorâri, toate începătoriile și stăpâniile cele din văzduhuri, ca un puhoi, se sileau să intre, pe întrecute, în partea pătimitoare a firii (adică în poftă și în iuțime) și să le povârnească contra firii (Col.2, 15). Voința l-a împins pe om ca să vrea numai ispita vicleanului (plăcerea) și să ocolească povara nașterii de fii (ca pe o durere), căci a fost pândit omul și în latura minții și a liberei voințe. Mintea, care odinioară avea și vedea pe Dumnezeu într-însa, acum e „templu al idolilor, având, în loc de un singur Dumnezeu, multe chipuri ale patimilor necurate” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolia 9 după răspunsul la întrebarea 55). Mintea, nemaidepănând în sine vederea lui Dumnezeu, stăpânitorul lumii acesteia [ satana ] a încâlcit-o în înfățișările celor supuse simțurilor. Ea fiind o putere arzătoare, ca una ce avea să sălășluiască pe Dumnezeu într-însa, care este și El tot foc, acum „născocește și aprinde plăcerile trupului, ea însăși fiind reținută astfel în legătură pătimașă cu simțurile” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolia 18 după răspunsul la întrebarea 58). Și, iată așa, legea păcatului (care este plăcerea simțurilor și pentru care s-a hotărât moartea trupului) s-a furișat în sfatul minții și de atunci mintea dă trupului numai sfaturi contra firii sau sfatul fărădelegii.

Foc de ocară este legea trupului, iar îmboldirea spre deprinderea patimilor este lumina lui și pară de ocară este arderea cu care lucrează patimile. Sau, pe scurt: focul de ocară este păcatul; lumina de ocară – deprinderea păcatului, iar flacăra – lucrarea păcatului. Prin urmare, nu se cade minții să se încălzească la focul acesta, nici să se lumineze cu lumina aceasta, nici să ardă în această flacără. Căci ceea ce pentru simțuri este lumină și plăcere, pentru minte este adânc de întuneric” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolia 20 după răspunsul la întrebarea 54).

Iar viața curată a căsătoriei, după cinstea ei de Taină, este aceasta:

1. Binecuvântată este numai rodirea de copii. Iar tot ce-i în afară de rostul acesta, în privința trupească, este desfrânare și păcat și să nu se mai facă; [ deci, nici împreunarea trupească pentru o donație de sămânță dată femeii, care nici măcar nu aduce hormoni pentru a o ține sănătoasă, cum susține Părintele Arsenie Boca. Ba, mai mult, metoda calendarului poate fi folosită, în acest caz, doar pentru a afla când să ne împreunăm tocmai ca să facem copii… numai că nu trebuie să uităm de faptul că împreunarea, după Sfinții Părinți, este și pentru cazul evitării desfrânării, deci trebuie să ținem cont și de slăbiciunea soțului, după cum vedem în pilda celor două femei pe care le-a admirat Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul – n.n. ]

2. Vremi îngăduite pentru chemarea copiilor sunt numai zilele între posturi, însă numai dacă soții amândoi sunt învoiți la rostul rodirii de copii;

3. Vremi oprite sunt acestea:

a) Cele patru posturi mari;

b) Cele trei zile de post pe săptămână (miercuri și vineri, iar luni numai dacă este voință);

c) Sărbătorile și zilele asupra sărbătorilor [ inclusiv duminica – ziua Domnului și sâmbăta ] ;

d) Vremea necurăției;

e) Vremea de slăbiciune sau de boală a unuia din soți; [ este evident și de aici că împreunarea trupească nu aduce sănătate, fiindcă altfel ar fi spus ca mai ales în vreme de boală să se împreuneze oamenii – n.n. ]

f) Vremile de tulburări și războaie precum și oarecare vreme după acestea, pentru cei ce au luat parte la ele;

g) Vremea oprită cu mare asprime este toată vremea sarcinii, precum și vremea alăptării.

4. Cei ce se dovedesc neroditori, să se înțeleagă la petrecerea frățească, evitând păcatul; [ deci, în nici un caz să nu caute a se folosi de metoda calendarului – n.n. ]

5. De la încetarea semnelor femeii, încetează și datoria căsătoriei, a chemării de copii.

6. Urmând așa, nu se mai întâmplă:

a) Crime de avort;

b) Blestemăția ferelii; [ și a prezervativului și a metodei calendarului – n.n. ]

c) Fărădelegea desfrânării;

d) Și alte spurcăciuni.

295 295a.png

Iată cu ce rânduială să fie soții de un înțeles. 338

                                    Ei, vedeți? Stilul este direct și are amprenta oarecum brutală, specifică Părintelui Arsenie Boca, dar conținutul se apropie (cu mici excepții, caracteristice și ele preacuvioșiei sale, datorită slabei sale înțelegeri a Sfinților Părinți) de Sfânta Tradiție.

***

                                    Din cele scrise mai sus se vede că înfrânarea este superioară împreunării și cei cununați sunt chemați la aceeași, dar mai după măsura neputinței poftei trupului, necredinței și slavei deșarte, însă sunt datori să aibă lucrare lăuntrică de luptă împotriva plăcerii și împotriva cârtirii în suferințe, pentru a putea slăvi drept pe Dumnezeu.

                                    Pe de altă parte suferința din trup vine mai ales din plăcerea împreunării.

                                    Dar castitatea în căsătorie și fecioria sunt sfat, iar nu poruncă, în sensul că cei doi trebuie să-și măsoare neputința și să se meargă după cel mai neputincios.

                                    Însă mintea e bine să fie la Domnul și în momentul unirii trupești, ca cei care au femei să fie ca și cum nu ar avea, măcar în minte, dacă nu se poate și cu trupul, prin luarea minții de la plăcere la rugăciune, în timpul acela. Așa se transmite, cu încetul, dorința de curăție atât inimii rugătorului cât și inimii soțului care nu se roagă ci se îndulcește cutremurându-se de senzațiile puternice trupești, care sorb atât de mult mintea în trup încât împreunarea trupească este numită de Clement Alexandrinul „mica epilepsie”.

                                    Dar trebuie atenție și înfrânare și de la dorința de înfrânare, ca nu cumva să intre o tensiune între dorințele celor doi și să apară certuri sau neîmpliniri. Trebuie multă milă și îngăduință, cu foarte multă delicatețe, tandrețe duhovnicească și dragoste.

1Co 7: 26 Socotesc deci că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de față: Bine este pentru om să fie așa. 27 Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie. 28 Dacă însă te vei însura, n-ai greșit. Ci fecioara, de se va mărita, n-a greșit. Numai că unii ca aceștia vor avea suferință în trupul lor. Eu însă vă cruț pe voi. 29 Și aceasta v-o spun, fraților: Că vremea s-a scurtat de acum, așa încât și cei ce au femei să fie ca și cum n-ar avea. 30 Și cei ce plâng să fie ca și cum n-ar plânge; și cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; și cei ce cumpără, ca și cum n-ar stăpâni; 31 Și cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece. 32 Dar eu vreau ca voi să fiți fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijește de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. 33 Cel ce s-a căsătorit se îngrijește de cele ale lumii, cum să placă femeii. 34 Și este împărțire: și femeia nemăritată și fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă și cu trupul și cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului. 35 Și aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip și alipirea de Domnul, fără clintire.

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s