pag. 266- Despre împreunarea trupească

6. DESPRE ÎMPREUNAREA TRUPEASCĂ 266b.png

1Ti 6:20 O, Timotei, păzește comoara ce ți s-a încredințat, depărtându-te de vorbirile deșarte și lumești și de împotrivirile științei mincinoase, 21 Pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credință. Harul fie cu tine! Amin.

21. Cel ce își păstrează trupul nesupus plăcerii și sănătos îl are împreună slujitor spre lucrarea celor bune.

22. Cel ce fuge de toate poftele lumești se așază pe sine mai presus de toată întristarea lumească. [ … ]

28. Cel ce a dobândit în sine dragostea dumnezeiască, nu ostenește urmând Domnului Dumnezeului său, asemenea dumnezeiescului Ieremia 155 (155 Ieremia 17, 6.) ci suferă cu vitejie orice osteneală, batjocoră și ocară, neluând în seamă câtuși de puțin răul de la nimeni. [ … ]

76. Smerenia și reaua pătimire slobozesc pe om de tot păcatul. Cea dintâi taie patimile sufletului, cea de-a doua pe ale trupului. Aceasta se arată făcând-o și fericitul David, când se roagă lui Dumnezeu zicând: «Privește la smerenia mea și la osteneala mea, și iartă toate păcatele mele». 169 (169 Psalmi 118, 135.) 301

                                    Înainte de a trata acest subiect gingaș, am dori să citim și să urmăm un cuvânt al Avei Dorotei, pentru a parcurge acest capitol cu ochii duhovnicești ai milei și nu cu asprime (nici măcar față de sărmanul autor al rătăcirii de la Prislop):

1094. Sfinții urăsc păcatul, dar nu pe păcătos. Ura lor față de păcat se arată în faptul că se feresc ei înșiși de păcat și ajută și pe ceilalți, prin iubire, să-l biruiască. Ei văd în persoană o taină atît de adîncă și de minunată, că intuiesc în ea posibilități de depășire a oricărei stări de păcat, a oricărei ispite. Dar aceste posibilități trebuie actualizate prin puterea ce le-o dă iubirea față de ea. Legătura între persoană și persoană e în mod real o legătură de comunicare asemenea celei între mădularele trupului. Nu se poate însănătoși un mădular bolnav, dacă nu i se comunică sîngele mădularelor sănătoase. Aceasta se face între oameni prin iubire 302

A) IDEEA VICLEANĂ A NECESITĂȚII ÎNDULCIRII (ÎMPREUNĂRII) TRUPEȘTI

pentru menținerea sănătății, prin care Părintele Arsenie Boca a smintit și cucerit (pentru interesul său personal) o țară întreagă

                                    Vom vedea mai jos cum Părintele Arsenie Boca, studiind anatomia și antropologia prin disecția cadavrelor pentru a-și însuși meșteșugului picturii, a căpătat o siguranță de sine ca și cum ar fi devenit un mare cunoscător al științelor medicale (endocrinologie, genetică care nici măcar nu erau surprinse în programa de studiu urmată, fiind alte domenii decât cele de mai sus necesare picturii). Nu numai atât dar și acele studii de anatomie făcute au fost nesatisfăcătoare datorită întreruperilor cauzate de grevele studențești, după cum mărturisește chiar preacuvioșia sa:

301 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., pp. 72-73, 83.

302 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia…, Vol. IX, Ed. cit., p. 545

267 267.png

Profesori principali aveam pe dl. Francisc Șirato, Costin Petrescu și Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor și grevelor studențești, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea și cunoștințele de anatomie și antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-și țină cursul. 303

                                    De aici (printr-o superficialitate specifică sfinției sale extinsă și la medicină, cu care ne-am obișnuit de la teologie – unde am văzut cunoștințele precare ale preacuvioșiei sale de Dogmatică Ortodoxă –) pornește să fundamenteze (cu o perversiune teologică de mare răsunet și o ignoranță grosolană medicală) o doctrină rigidă și simplistă cu următoarele idei eretice și în același timp greșite din punct de vedere științific:

– toate bolile sunt cauzate de păcat;

– toate păcatele duc la modificarea genelor, care devin judecata noastră, îmbrăcând un suflet preexistent;

– Dumnezeu are hotărnicită creația în funcție de numărul de combinații ale genelor;

– Sfânta Scriptură și Dreptul canonic Bisericesc se ocupă de genetică;

– împreunarea trupească este sursă de sănătate, sămânța bărbătească fiind ca un fel de vitamină pentru femei etc.

                                    Cu patos retoric sub formă filozofic-dialogală creează o antropologie în care plăcerea sexuală este o sursă de sănătate, atacând în felul acesta (indirect) fecioria și furnizând argumente (părut sfinte) pentru desfrânarea în căsnicie. Mai mult decât atât, urmându-și logica până la capăt, începe să propovăduiască direct contracepția, chiar dacă în condiții limită, care însă acționează asupra conștiinței ca un cal troian:

Părintele spunea că în momentul în care o femeie avortează, ceva bun din ea se pierde și copiii care vor urma o să aibă de suferit ca urmare a acestei lipse generate de avort. Pentru ca să se evite avortul atunci când sarcina este interzisă, am auzit când Părintele Arsenie a recomandat unei femei care avea Rh negativ sa meargă la ginecolog pentru a-i se stabili perioada de fertilitate și ca în felul acesta să nu se afecteze legătura firească dintre soți

(Mariana P-Făgăraș) 304

                                    Sfinția sa devine, astfel, cel mai renumit și mai precoce promotor al revoluției sexuale în România, luat ca pildă și dezlegare de mulți.

                                    De aceea, unii preoți de azi, și majoritatea mirenilor ucenici ai sfinției sale, ba chiar dintre monahi și monahii (am auzit cu urechile noastre o maică ghid de la o Mănăstire renumită din țară, învățând ca predarea unei mari taine duhovnicești – de nepătruns pentru mințile oamenilor de rând – nu lucrarea lăuntrică a pocăinței ci… ideea că mirenii trebuie să se împreuneze cât mai des, pentru a fi fericiți și sănătoși, fiindcă… așa a învățat Sfântul Ardealului. Ne întrebăm: oare aceasta era preocuparea minții ei?), propovăduiesc porunca sfinției sale ca toți să învețe, să predea și să practice această antropologie stricată și stricătoare de minte. Ei zic așa: „pentru a nu ne îmbolnăvi, să ne împreunăm trupește cât mai des, că așa zice Sfântul Ardealului”. Dar aceasta nu se poate face fără a avea mulți copii (decât la oamenii sterpi), fiindcă Dumnezeu dă mulți copii unor astfel de oameni tocmai ca prin suferința nașterii și suferințele creșterii și împreună suferința cu ei, omul să se ostenească, să se înfrâneze și să se vindece de drogarea cu plăceri. În schimb doctrina sfinției sale nu propovăduiește cu simplitate lăsarea în voia lui Dumnezeu, ci cu multe argumente sofisticate și mincinoase, pare că dovedește că sănătatea femeii constă în 3-4 copii, punând hotar un număr în loc de voia și înțelepciunea lui Dumnezeu. De aceea, cei ce păstrează până la capăt logica trupească a sfinției sale, au găsit ca soluții de completare primirea și a altor mijloace de contracepție decât cele recomandate de protagonistul de la Prislop. Pe acestea, deși Părintele Arsenie Boca le respingea (ca și pe celelalte învățături eretice) la arătare, pentru oamenii simpli, dar le sădea în ascuns ca mesaj, astfel ca învățătura sfinției sale otrăvite să fie ambalată într-o părută sfințenie, pentru a deruta pe cât mai mulți și să aibă o portiță de scăpare la orice tentativă de judecată serioasă care ar putea să o vădească.

                                    Mai mult preacuvioșia sa critică fățiș înfrânarea în căsătorie, care este drumul legiuit de Sfinții Părinți al unei cununii creștine, zicând că duce la îmbolnăvirea femeii și stricarea genetică. Astfel deschide, poate fără să vrea, larg porțile celor care se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Hristos, crezând că sunt evlavioși,

303 †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – “Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești “O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 12.

304 Ioan CIȘMILEANU, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, pp. 80-108.

268 268.png

dar își otrăvesc simultan sufletul, trupul și sângele încălcând voia lui Dumnezeu și luând anticoncepționale (deci ucigând copii) și au ca scop (ascuns) al vieții plăcerea neînfrânată a împreunării trupești (sub acoperișul Sfintei Cununii, pe care în felul acesta nu o experimentează în adevărata ei spiritualitate, astfel că nu pot ajunge să o înțeleagă nici măcar până la moarte), sub pretextul că sunt chibzuiți în cultivarea sănătății după sfatul medicului și duhovnicului și că sunt ascultători de povețele unui mare Sfânt, sfântul (ce-i Arde)alului…

                                    Dar tocmai aceasta îi duce la boală și la moarte:

B) PLĂCEREA ÎMPREUNĂRII – CAUZA BOLII ȘI A MORȚII

1Co 11:26 Căci de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni. 27 Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de trupul și sângele Domnului. 28 Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. 29 Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului. 30 De aceea, mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit. 31 Căci de ne-am fi judecat noi înșine, nu am mai fi judecați. 32 Dar, fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea.

MALAHIA

1279. -Malahia (să nu se confunde cu onania sau cu scurgerea) este păcatul pe care-l face cineva singur, artificial, împins fiind de poftele trupești ațâțate de o imaginație neînfrânată, excitată de gândurile rele, cultivate cu lecturi din romane pornografice și lipsă de educație. Unii ca aceștia pierd memoria, devin nervoși, le tremură corpul, iar în căsătorie obțin copii slăbănogi și la trup și la suflet. Pentru vindecare se cere stăpânire de sine, înlăturarea cauzelor păcătoase, ocupația necontenită a timpului și deasa spovedanie (Lev. 15, l-30).

1280. -“Câți vin la acest lucru de fac malahie, aceia să mănânce sec 40 de zile și să facă în toate zilele cîte o sută de metanii, iar de nu vor putea să mănânce sec atunci să nu se pricestuiască un an și să facă în toate zilele cîte o sută de metanii sau cincizeci”. -ILT, 329.

1281. -“Iar de se va face malahia între mai mulți, atunci fiecare să mănânce sec 80 de zile sau să nu se pricestuiască doi ani și să facă în toate zilele metanii cîte cincizeci”. -UT. 329.

1282. -“Iar de va fi cineva din partea și rindul celor sfințiți și mai înainte de luarea preoției va cădea într-acel păcat al malahiei, acela întîi să se canonisească, după aceea să se hirotonisească. Iar de se va face preot și va face acest păcat fără de minte să fie lipsit de preoție un an, iar de îl va face cu mintea întreagă după aceea, atunci să fie lipsit de preoția lui de tot”. -ILT, 329.

1283. -“Iar de va face aceasta călugărul, canonul este să mănînce sec 60 de zile și să facă metanii în zi cîte 80”. -UT, 329.

1284. -“Cine-și face slobozenie cu mîna și aceasta este curvie și să aibă pocanie trei ani și metanii cîte 24 pe zi… Este și malahie muierească că ele lucrează una cu alta și aceasta se cade duhovnicului foarte să întrebe și să le dea lor pocăință de un an”. -PBG, 25.

1285. -“Cel ce se va slobozi cu mîna, acela aduce sămînța lui ca slujbă dracului, drept aceea să nu se împărtășească niciodată cu sfântă taină, iar de se va părăsi să se pocăiască doi ani sau trei ani, după aceea să se împărtășească”. -PBG. 142.

1286. -“Dacă nu poți să te desfaci de deprinderea pătimașă a curgerii de sămînță din pricina obișnuinței îndelungate, cum cutezi nenorocitule să te apropii de cele pe care nici îngerii nu le ating? Deci sau tremură și stai de departe de aici înainte de slujba dumnezeiască și așa vei cîștiga îndurarea lui Dumnezeu, sau așteaptă să cazi în urgie, ca un nesimțit și neîndreptat, în mîinile Dumnezeului celui viu, care nu te va cruța cu iubirea de oameni, ci te va pedepsi fară milă fiindcă ai cutezat fără nerușinare să intri la nunta împărătească cu sufletul și cu haina întinată, deși nu ești vrednic nici măcar de intrare, dar încă de așezare”. (Matei 22, 11). -Filoc. IV, p. 267,54

ONANIA

269 269.png

1455. -Onania (să nu se confunde cu malahia) este păcatul care-l fac doi soți căsătoriți care întrebuințează mijloace de a nu face copii: “Onan… vărsa sămânța jos ori de cîte ori se culcă cu soția fratelui său (mort dar acum era a lui prin căsătorie de levirat) CA SĂ NU SE NASCĂ copiii fratelui său din dușmănie. Ce a făcut el n-a plăcut Domnului, de aceea l-a omorât” care era dușman al legilor naturale (Fac 38, 9-10). Acest păcat se canonisește ca și avortul și malahia pînă la vindecare, căci fără îndreptare nu există iertare. 305

                                    Așadar Sfânta Împărtășanie luată concomitent cu practicarea planning-ului familial (nu numai prin anticoncepționale, sterilet, prezervativ dar și prin metoda calendarului, propovăduită de Părintele Arsenie Boca), duce la boală, moarte și osândă.

                                    Nu numai atât, dar chiar și împreunarea trupească propriu-zisă, fără a fi asociată cu apropierea de Sfintele Taine, nu aduce sănătate ci boală, după cum ne spune chiar Sfânta Scriptură:

1Co 7:28 Dacă însă te vei însura, n-ai greșit. Ci fecioara, de se va mărita, n-a greșit. Numai că unii ca aceștia vor avea suferință în trupul lor. Eu însă vă cruț pe voi.

                                    Așadar, chiar plăcerea împreunării trupești este sursă de suferință.

                                    După cum vom învăța mai jos, este sursa nu numai a suferinței, nu numai a nu a unui fel de stricăciune, ci a toată stricăciunea urmașilor lui Adam. Plăcerea împreunării trupești, ca mijlocul transmiterii păcatului strămoșesc (ce constă în mutarea plăcerii de la Dumnezeu către sine, ale sale și cele din jurul său, prin trup –senzuală – și prin suflet – inteligibilă) este sursa tuturor suferințelor și a bolilor, și în final chiar și a morții, după cum ne descoperă Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul:

Dumnezeu, care a zidit firea omenească, nu a creat împreună cu ea nici plăcerea nici durerea din simțire (din simțuri), ci a dat minții ei o anumită capacitate de plăcere, prin care să se poată bucura în chip tainic de El.

Această capacitate (care e dorința naturală a minții lui Dumnezeu), lipind-o primul om de simțire îndată ce a fost creat, și-a văzut plăcerea mișcându-se potrivnic firii, spre lucrurile sensibile, prin mijlocirea simțurilor (1). Dar Cel ce se îngrijește de mântuirea noastră a înfipt în mod providențial în această plăcere, ca pe un mijloc de pedepsire, durerea, prin care s-a zidit în chip înțelept în firea trupului legea morții, ca să limiteze nebunia minții, care și mișcă, potrivnic firii, dorința spre lucrurile sensibile (2).

Astfel, datorită plăcerii potrivnice rațiunii, care a pătruns în fire, a pătruns, ca un antidot, și durerea conformă cu rațiunea. Aceasta e mijlocită de multe pătimiri, între care și din care este și moartea, și are rostul să înlăture plăcerea potrivnică firii, ba chiar să o desființeze cu desăvârșire, ca să se arate darul plăcerii dumnezeiești în minte (3). Căci toată durerea având drept cauză a nașterii sale fapta unei plăceri care îi premerge, e o datorie pe care trebuie să o plătească în chip natural, în virtutea cauzalității, toți cei ce sunt părtași de firea omenească. Fiindcă plăcerea potrivnică firii e urmată în chip firesc de durere în toți cei a căror naștere a fost anticipată de legea plăcerii fără cauză. Iar fără cauză numesc plăcerea primei greșeli, întrucât nu a fost urmarea unei dureri premergătoare.

Deci după cădere toți oamenii aveau în mod natural plăcerea ca anticipație a venirii lor pe lume și nici unul nu era liber de nașterea pătimașă prin plăcere. De aceea toți plăteau în mod natural durerile ca pe o datorie și ca pe o datorie suportau moartea de pe urma lor, și nu se afla chip de scăpare pentru cei tiranizați silnic de plăcerea nejustificată (4) și stăpâniți în mod natural de durerile justificate și de moartea cea atotjustificată de pe urma lor. 516 (516 Se mai pot traduce: plăcerea nedreaptă și durerea sau moartea dreaptă. Sau plăcerea necuvenită și durerea și moartea cuvenită.) Căci pentru desființarea plăcerii atotnecuvenite era trebuință de durerile atotcuvenite de pe urma ei care sfâșiau în chip jalnic pe om (ce-și avea începutul facerii în stricăciunea plăcerii și sfârșitul în stricăciunea morții). Iar pentru

305 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

270 270.png

îndreptarea firii ce pătimea, trebuia să se iscodească o durere și o moarte în același timp și necuvenită și necauzată; necauzată (nevinovată) prin faptul de-a nu avea plăcerea ca anticiparea nașterii, și necuvenită prin faptul de a nu fi urmarea unei vieți pătimașe. Aceasta pentru că durerea și moartea atotnecuvenită, așezându-se la, mijloc între plăcere necuvenită și moartea atotcuvenită, să desființeze total originea atotnecuvenită a firii din plăcere și sfârșitul ei atotcuvenit prin moarte, cauzat de acea origine. Și așa să se facă neamul omenesc iarăși liber de plăcere și de durere, recăpătându-și firea limpezimea de la început, nemaifiind întinată de trăsăturile care au pătruns în firea celor supuși nefericirii și stricăciunii (5).

                                    [ Vedem că sursa tuturor durerilor, bolilor și morții se află în slujirea simțirii de către minte, adică a plăcerii pătimașe de cele create, din care plăcerea împreunării este cea mai intensă fiind și cea care introduce stricăciunea în firea omenească fiindcă însoțește întotdeauna (mai mult sau mai puțin intens, în funcție de înfrânarea minții părinților în timpul împreunării) momentul zămislirii omului. Hristos S-a zămislit fără păcat, tocmai deoarece este singurul zămislit în feciorie, nu din sămânță bărbătească, ci din sângiurile feciorelnice ale Maicii Domnului. De aceea El nu a fost nevoit să ia o fire stricată, ci a luat asupra Sa stricăciunea firii omenești din compasiune pentru noi, cu o a doua uriașă treaptă de neînțeleasă smerenie, spre a o vindeca și a ne da nouă puterea să participăm la vindecarea pe care o face El în noi, când retrăiește în noi viața Sa pământească. Iar lucrarea lui Hristos este tocmai limpezirea firii prin convertirea finală a durerilor și morții în predare totală lui Dumnezeu și dezmărginire. Aceasta se face biruind prin înfrânarea ispitelor de bună voie (care convertește plăcerile în plăcere de Dumnezeu) și răbdarea ispitelor de nevoie (care convertește durerile în arme de zdrobire ale plăcerilor și slavoslovire în smerenie).

De aceea și vârful vieții în Hristos este FECIORIA și cu trupul (oprirea de la plăcerile senzuale și slujirea prin simțirea inteligibilă la descoperirea rațiunilor dumnezeiești din creație) și cu mintea (oprirea de la plăcerea inteligibilă de sine și convertirea ei în plăcerea mai presus de minte de El).

Drumul cel scurt și mult ostenitor este monahismul, cu înfrânare și răbdare radicale, care descoperă FECIORIA cunoscând firea proprie (prin vederea neputințelor și păcătoșeniei personale) și Taina Persoanei (prin nunta cu Hristos și tăierea voii în fața tuturor celor din obște).

Drumul celor mai neputincioși până la FECIORIE este SFÂNTA CUNUNIE petrecută cu o înfrânare și o răbdare din ce în ce mai intense, asociată cu descoperirea firii omenești în doi (văzând neputința și păcătoșenia proprie și a celuilalt), și tainei persoanei (prin tăierea voii în fața celuilalt, având pe Hristos de față prin duhovnic și lucrarea lăuntrică), până reușesc și ei să ajungă la vârf, sau măcar pe aproape – n.n. ]

[ … ]

Făcutu-s-a deci Dumnezeu om cu adevărat și a dat firii o altă obârșie pentru o a doua naștere, obârșie care o duce prin osteneală și durere spre plăcerea viitoare. 519 Căci proto-părintele Adam, călcând porunca dumnezeiască, a dat firii altă obârșie decât cea dintâi, constatatoare din plăcere, dar sfârșind în moartea prin durere; și a născocit, la sfatul șarpelui, o plăcere, ce nu era urmarea unei dureri de mai înainte, ci mai degrabă ducea la durere. Prin aceasta i-a dus, cu dreptate, pe cei toți născuți din el după trup, împreună cu sine la sfârșitul morții prin durere, datorită obârșiei lor nedrepte prin plăcere. Dar tot așa Domnul, făcându-Se om și dând o altă obârșie firii, pentru o a doua naștere din Duhul Sfânt, și primind moartea atotcuvenită din durere a lui Adam, devenită în EL atotnecuvenită, întrucât nu-și avea ca obârșie a nașterii Sale plăcerea atotnecuvenită de pe urma neascultării proto-părintelui, a adus desființarea ambelor extreme: a obârșiei și a sfârșitului făpturii omenești după chipul lui Adam, ca unele ce nu au fost date de la început de Dumnezeu. Și așa a făcut pe toți cei renăscuți în El duhovnicește, liberi de vina ce apăsa asupra lor. Drept urmare aceștia nu mai au de la Adam plăcerea nașterii, dar păstrează din pricina lui Adam durerea care lucrează în ei moartea, nu ca o datorie pentru păcat, ci ca mijloc împotriva păcatului, potrivit unei orânduiri înțelepte dintr-o necesitate naturală (11). Iar când moartea nu mai

271 271.png

are plăcerea ca mamă, care o naște și pe care trebuie să o pedepsească, se face în chip vădit pricina vieții veșnice. 520 Astfel, precum viața lui Adam din plăcere s-a făcut maica morții și a stricăciunii, la fel moartea Domnului pentru Adam (căci el era liber de plăcerea lui Adam), se face născătoare a vieții veșnice.

Deci socotesc că Scriptura a deosebit bine lucrurile, arătând cum proveniența din Adam prin plăcere, punându-și pecetea silnică peste fire, a dat-o pe aceasta hrană morții ce s-a ivit din pricina ei, și cum nașterea Domnului după trup a adus desființarea amândurora, adică a plăcerii din Adam și a morții din pricina lui Adam, ștergând odată cu păcatul lui Adam și pedeapsa lui Adam. Căci nu era cu putință să fie predat la sfârșit stricăciunii prin moarte, cel venit pe lume neatins de originea prin care s-a ivit ca sfârșit moartea (12). Dar dacă-i așa, potrivit acestei deosebiri, până când au stăpânit silnic peste fire, în ce privește începutul și sfârșitul, adică nașterea și stricăciunea, numai stricăciunile lui Adam, nu era vremea să se înceapă judecata spre deplina osândire a păcatului. Dar când s-a arătat Cuvântul lui Dumnezeu în trup și s-a făcut om desăvârșit, afară numai de păcat, purtând prin fire, dar cu voia Sa, în trupul lui Adam numai pedeapsa, și a osândit păcatul în trup, suferind în chip nevinovat Cel drept pentru cei drepți, și a răsturnat rostul morții; prefăcând-o în osândă a păcatului din osândă a firii, a venit vremea să se înceapă judecata pentru osândirea păcatului prin răsturnarea rostului morții.

Dar să lămuresc și mai bine acest lucru: Păcatul, amăgind la început pe Adam, l-a înduplecat să calce porunca dumnezeiască. Prin aceasta dând ființă plăcerii, iar prin plăcere sălășluindu-se pe sine în însuși adâncul (sânul) firii, a osândit la moarte întreaga fire, împingând prin om toată firea celor create spre destrămare prin moarte (13). Căci aceasta a plănuit-o diavolul cel viclean, semănătorul păcatului și tatăl răutății, care prin mândrie s-a înstrăinat pe sine de slava dumnezeiască, iară din invidie față de noi și față de Dumnezeu, l-a scos pe Adam din Rai: să nimicească lucrurile lui Dumnezeu și să împrăștie cele ce au fost aduse la existență. [ de unde se vede că învățătura aceasta a plăcerii ca sursă de sănătate, propagată de Părintele Arsenie Boca, are ca origine insuflarea demonică – n.n. ] Fiindcă ne pizmuiește păcatul nu numai pe noi, pentru slava ce-o primim de la Dumnezeu din pricina virtuții, ci și pentru Dumnezeu pentru puterea prealăudată ce o are în ochii noștri din pricina mântuirii (14).

Deci toată firea noastră este stăpânită de moarte din pricina căderii. Iar motivul stăpânirii era plăcerea, care, luându-și începutul dintr-o neascultare, se menține de-a lungul întregului lanț de nașteri naturale. [ evident prin plăcerea împreunării – n.n. ] Din pricina acestei plăceri a fost adusă moartea ca osândă peste fire. Dar Domnul, făcându-Se om și neprimind ca anticipație a nașterii sale după trup plăcerea necuvenită [ fiind zămislit fără plăcere trupească, în FECIORIE – n.n. ] , pentru care a fost adusă peste fire osânda cuvenită a morții, dar primind cu voia după fire moartea în trăsătură pătimitoare a firii, adică suferind-o, a răsturnat rostul (întrebuințarea) morții, nemaiavând aceea în El rostul de osândă a firii, ci a păcatului. Căci nu era cu putință ca în Cel ce nu și-a luat nașterea din plăcere să fie moartea osândă a firii. Drept aceea în El a avut rostul să desființeze păcatul protopărintelui, din pricina căruia stăpânea peste toată firea frica morții.

Căci dacă în Adam moartea a fost osândă a firii, întrucât aceasta și-a luat ca obârșie a nașterii ei plăcerea, pe drept cuvânt moartea în Hristos a devenit osândă a păcatului, firea recăpătând din nou în Hristos o obârșie liberă de plăcere. Astfel, precum în Adam păcatul din plăcere a osândit firea la stricăciune prin moarte și cât a stăpânit el a fost vremea în care firea era osândită la moarte pentru păcat, tot așa în Hristos a fost cu dreptate ca firea să osândească păcatul prin moarte și să fie vremea în care să înceapă a fi osândit păcatul la moarte, pentru dreptatea dobândită de fire, care a lepădat în Hristos cu totul nașterea din plăcere, prin, care se întinsese peste toți cu necesitate osânda morții ca o datorie. [ dreptatea în Hristos este tocmai lepădarea cu totul a nașterii prin plăcere, prin care se întinde în toți osânda morții. Deci de unde să aducă sănătate plăcerea împreunării trupești? – n.n. ]

272 272.png

Deci aceeași moarte, în Adam este o osândă a firii de pe urma păcatului, iar în Hristos o osândă a păcatului de pe urma dreptății. 306

                                    Care dreptate? Dreptatea dobândită de fire, care a lepădat în Hristos cu totul nașterea din plăcere.                                     Așadar este vorba chiar de dreptatea înfrânării de la împreunarea trupească, pe care și soții ar trebui să o cucerească de la început sau în timp.

                                    Nu numai atât, dar plăcerea împreunării nu numai că este sursa moștenirii unei firi stricăcioase, ci cu cât o practicăm mai des, ne vine din ea mai multă suferință, mai multă stricăciune, mai multă boală și ne apropiem, așadar, mai repede de moartea cea rea:

Pentru că vrând să scăpăm de simțirea chinuitoare a durerii, ne luăm refugiul la plăcere, încercând să ne mângâiem firea torturată de chinurile durerii. Dar grăbindu-ne să tocim împunsăturile durerii prin plăcere, întărim și mai mult zapisul aceleia împotriva noastră, neputând ajunge la o plăcere eliberată de durere și de osteneli 307

                                    Acum să abordăm, după Sfinții Părinți, problema împreunării trupești, pentru a ne vindeca de ideile eronate, strecurate cu atâta perfidie în mentalitatea contemporană și prin contribuția renumitului misionar de la Prislop.

                                    Dezlegare ortodoxă despre relația cuviincioasă dintre soți.

                                    Vom vedea, că, după Sfinții Părinți, Sfânta Cununie este mica Biserică, în care se dezleagă unirea trupurilor (datorită neputinței înfrânării de plăcerea trupească și sufletească de sine) pentru a ajunge la unirea în gând între persoanele soților, ca între Hristos și Mireasa Sa, deci la o unire în final feciorelnică:

Efe 5:31 De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. 32 Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică. [ iar între Hristos și Sfânta Biserică este nuntă feciorelnică – n.n. ]

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce dintre neamuri mai înainte Țiai logodit Biserica, fecioară curată, binecuvântează logodna aceasta; unește și păzește pe robii Tăi aceștia în pace și întrun gând. [ vedeți ce minunat se propovăduiește fecioria chiar la logodna în vederea Sfintei Cununii? – n.n. ] 308

Însuți și acum, Stăpâne, întinde mâna Ta din sfântul Tău locaș și unește pe robul Tău (N), cu roaba Ta (N), pentru că de către Tine se însoțește bărbatul cu femeia. Uneștei pe dânșii întrun gând; încununeazăi întrun trup; dăruieștele lor roadă pântecelui, dobândire de prunci buni. Că a Ta este stăpânirea și a Ta împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. 309 [ mai întâi gândul, apoi încununarea trupului (ce se dă pentru înfrânarea de la plăceri și răbdarea durerilor, iar nu pentru desfrânare și cârtire), apoi, de abia, roada pântecelui, dobândirea de prunci, care este un dar uriaș, dar nu atât de mare ca unirea în gând, până la încununarea trupului, care este și scopul creației și al întrupării lui Hristos. Aceasta este și ierarhia lăuntrică a scopului Sfintei Cununii, pornind de la ce este mai important, la ce este mai mic, deși și cel mai mic este uriaș, mai ales dacă se face tot în unirea gândului și încununarea trupului – n.n. ]

                                    A rămâne, însă, doar la împreunarea trupească este specific desfrânării cu mască de creștinism binecuvântat prin cununie. Nu este nevoie de Sfânta Cununie pentru a deveni cei doi un trup:

1Co 6:15 Au nu știți că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! 16 Sau nu știți că cel ce se alipește de desfrânată este un singur trup cu ea? „Căci vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup”.

                                    Primesc de la Dumnezeu marele dar de a avea copii și cei însoțiți în alte religii.

306 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Vol. III, Ed. cit., pp. 365-380.

307 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Vol. III, Ed. cit., pp. 365-380.

308 <http://molitfelnic.ro/slujba-ce-se-face-la-nunta/>, vineri, 16 octombrie 2015

309 Molitfelnic.ro. <http://molitfelnic.ro/slujba-cununiei/>, miercuri, 27 februarie 2013.

273 273

                                    Pentru a-ți aranja social problemele este suficientă căsătoria la primărie, iar pentru a petrece e nevoie doar de bani și restaurant.

                                    Sfânta Cununie aduce singurul lucru pe care nu-l pot aduce toate celelalte: unirea în și pentru Hristos. Dezlegarea unirii trupești, după cum vom vedea, nu este o obligație conjugală, nici o dependență, atârnare, necesitate sau binefacere pentru sănătatea trupului și/sau a sufletului, ci doar o neputință îngăduită de Dumnezeu tocmai pentru a dobândi smerenia văzând că Psa 48:12 omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor. Și, apoi, după multe suferințe, înțelegându-și omul această neputință, aleargă la Dumnezeu, cu lacrimi de pocăință, pentru a dobândi ajutorul necesar spre împreună lucrarea înfrânării și răbdării. Așa se vindecă firea de nebunia minții care aleargă aproape numai după plăcerea de sine (pe un drum mai sinuos și cu un liman mai îndepărtat decât prin FECIORIE). Și astfel chipul lui Dumnezeu căzut revine la plăcerea naturală de Dumnezeu și suspină nemângâiat de dorul lui Hristos. Atunci Mirele de Taină îndrăgostit de zidirea Sa coboară și nuntește cu amândoi mirii, făcându-i mădulare feciorelnice și sfinte ale Lui. Această nuntă este cel mai mare dar, negrăit și neînțeles mai mare decât darul de a avea prunci, fiindcă Pruncul Mire este chiar Hristos, ce se naște în inima mireasă și maică, după asemănarea uimitoare cu Pururea Fecioara Maria:

Mar 3:35 Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu și sora Mea și mama Mea. Cântarea Cântărilor 4:12 Ești grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită și izvor pecetluit. [ … ] 5:1 Venit-am în grădina mea, sora mea, mireasa mea! Strâns-am miruri aromate, miere am mâncat din faguri, vin și lapte am băut. Mâncați și beți, prieteni, fiți beți de dragoste, iubiții mei!

                                    Iată de ce Cununia se numește și este Sfântă. Ea este o cunună a biruinței peste patimi și o lucrare împărătească (deci încoronată) de nuntire tainică cu Mirele nevăzut, în care omul (din experiența unirii sale prin trup și prin gând cu mireasa sa) învață din simțuri ca din niște simboale raționale adânci, cele nevăzute ale dragostei celei veșnice și lucrarea lăuntrică de unire cu Dumnezeu.

                                    Așadar, Sfânta Cununie, prin aceasta, este și o biruință împotriva trufiei:

Din cele spuse de Pavel rezultă că fecioria este un dar al lui Dumnezeu; de aceea, el respinge pe cei necumpătați, care îmbrățișează această stare numai pentru că sînt împinși de slava deșartă, și-i îndeamnă să se căsătorească, de teamă ca nu cumva vigoarea trupului să provoace în ei pasiuni arzătoare și la imboldul acestora să dezonoreze sufletul. Iată ce ne învață el: «Dacă socotește cineva că este rușinos pentru fiica sa să treacă de floarea vârstei și așa trebuie să fie, să facă ce vrea; nu păcătuiește ; să se mărite» (I Cor. 7, 36). El preferă, deci, în chip firesc, căsătoria vieții destrăbălate. Aceasta în legătură cu cei care îmbrățișează fecioria, dar cu greu suportă urmările ei și se descurajează; de rușine față de oameni afirmă că perseverează în ea, în realitate ei sînt incapabili de această stăruință. Cînd, însă, cineva în perfectă libertate de voință se hotărăște să-și păstreze trupul feciorelnic și nu încearcă nici o constrângere — prin constrângere (Pavel) înțelege pofta ce împinge coapsele la împreunare, pentru că trupurile se deosebesc între ele, — cînd luptă și perseverează energic în promisiunea făcută și o ține pînă la capăt, pe unul ca acela Apostolul îl îndeamnă să stăruie (în hotărârea sa) și îl dăruiește cu premiul fecioriei.

Căci, zice el, cel ce poate și se ambiționează să-și păstreze trupul feciorelnic foarte bine face, pe cînd cel ce nu poate și (de aceea) se căsătorește legal și nu se mânjește prin legături clandestine, de asemenea, bine face. 310

                                    Aceasta deoarece mândria este amestecul a două neștiințe:

Căci patima mândriei constă în două neștiințe. Iar aceste două neștiințe împreunându-se, dau o cugetare confuză. Căci numai acela este mândru, care ignoră atât ajutorul dumnezeiesc cât și neputința omenească. Deci mândria este lipsa cunoștinței de Dumnezeu și de om. Căci prin negarea celor două extreme ia ființă o afirmare mincinoasă. 311

310 Sfântul Grigorie Taumaturgul și Sfântul Metodiu De Olimp (Al Patarelor), Părinți și Scriitori Bisericești 10, Ed. Institutului Biblic și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984, p. 67.

311 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., p. 326.

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s