pag. 989- Și-au format o parasinagogă – Prislop

***988b.png

                                    Pentru că un element foarte important al fenomenului de la Prislop este simțirea atât de puternică, va trebui să lămurim acest fenomen, după Sfinții Părinți.

                                    Simțirea de la mormântul Părintelui Arsenie Boca este o componentă foarte importantă a amăgirii. Ea este prezentă la foarte mulți și pe mulți îi convinge că preacuvioșia sa este Sfânt, determinându-i să devină ucenicii lui necondiționați. Simțirea de acolo mimează umilința, și dă șuvoi de lacrimi pe obraji, fiind un spectacol la arătare, mai ales în condiții publice, dar nu numai. Însă este diferită de umilința autentică care se unește cu rațiunea păcătoșeniei, neputinței și nimicniciei proprii, uimită de bunătatea lui Hristos. Umilința Ortodoxă este, așadar, o simțire inteligibilă, a minții, ascunsă în chilie, care uneori nici măcar nu este simțită în simțire de cel care se umilește, ca să nu se mândrească cu smerenia lui. Nu are nici lacrimi, nici înfierbântări ale inimii, ci doar o înțelegere liniștită, o sinteză a două cunoașteri: neputința proprie și ajutorul lui Dumnezeu. Ea vine prin osteneala dureroasă și gândită a voinței. Mintea împrăștiată în multe se preface – prin voința astfel curățită prin experiență – în mireasa cea mai simplă și robită de dorul lui Dumnezeu, prin smerenia lui Hristos. Ea nu poate fi reprodusă la comandă și nu este spectaculoasă, nefiind văzută nici de cel ce o are, nici de cei din afară.

                                    Din păcate manifestarea umilinței de la Prislop este artificială, brutală și strălucitoare, instantanee și reproductibilă la comandă în momentul în care ajungi la mormânt (numit hulitor și antihristic ca „sfântul

998 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul IV, Ed. cit., p. 19.

999 Ieromonah Arsenie BOCA, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, pp. 346-350, I.

989989.png

mormânt” de către cei fascinați), și lucrează prin simțirea senzuală, arma prin care șarpele ne-a robit de la început, și prin care lucrează cel mai mult asupra firii. De aceea ea are un caracter demonic. Și fiindcă tocmai această simțire atrage atât de mulți oameni către Părintele Arsenie Boca (și felul său de a lucra eficient în simțire), neglijând orice rațiune (care dă semnale de alarmă că cele de acolo nu sunt Ortodoxe), considerăm că trebuie să explicăm acum ce este simțirea, care simțire trebuie folosită și care trebuie învinsă.

                                    Un exemplu de simțire de la mormântul Părintelui Arsenie Boca:

Schimbarea mea s-a petrecut eu viteza și tăria unui fulger, îmbrăcată subțire, cu pantofi decupați și talpă de plută, mă plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormântul Părintelui însă, ceva s-a năruit în mine. Am început să plâng fără contenire și prin fața ochilor îmi treceau toate păcatele pe care le săvârșisem. Nu știu cât timp am stat la mormânt, dar când am revenit in curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mântuire, un dor sfâșietor să rămân acolo, să nu mă mai despart de Părintele. Era peste puterile mele să mai plec. Prietenii care mă așteptau la mașină nu au înțeles nimic Credeau că am înnebunit, că trec priatr-o criză de delir mistic. Într-o secundă am lăsat în urmă tot: o carieră strălucită, o casă superbă în cartierul Primăverii din București, luxul și toate deșertăciunile vârstei. Am câștigat infinit mai mult: ajutorul și mângâierea Părintelui. (Maica Marin Mân. Prislop) 1000

                                    Poate va părea aspru ce spunem, dar credem, în lumina Sfinților Părinți, că mai bine i-ar fi fost aceste biete maici amăgite să rămână în lume, poate să guste și păcatul, dar să ajungă la adevărata pocăință. Adevărata pocăință nu robește nici unui loc, și nici unui om. Ea îl are ca centru doar pe Hristos. Sfinția sa a fost violată în minte, hipnotizată prin fulgerul simțirii, cum altă dată fulgera Părintele Arsenie Boca prin privire și a pierdut ce avea mai de preț: libertatea, deci și iubirea adevărată. Ceea ce s-a năruit în ea este chiar persoana ei, și persoana este capodopera creației și chipul lui Dumnezeu. Gravitatea cea mare a căderii sufletului ei, este arătată tot de sfinția sa, care nu vorbește nicidecum de îndrăgostirea de Hristos, cum ar fi de dorit nu numai pentru monahii (care ar trebui să fie miresele lui Hristos, iar nu ale lui Arsenie), ci și pentru orice creștin cu adevărat ucenic al lui Hristos. Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul ne învață că orice lucrare care nu are în centrul ei pe Hristos este pierdere veșnică pentru noi. În acest hal, asemănător năruirii lui Dyonisios Farasiotis în ashram, a fost adusă biata Maică Marin de lucrarea amăgitoare de la Prislop și câți alții, oare, nu sunt victimile acestei hâde simțiri, echivalentă cu foșnetul cozii balaurului celui roșu, care a tras după el a treia parte din stelele cerului. E nevoie ca Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul să intervină pentru ei să-i scape. Dar ei, oare, vor aceasta? Au evlavie oare la altcineva decât Părintelui Arsenie Boca? Auzit-au oare și de Părintele Paisie? Înțeles-au oare înțelepciunea pocăinței care o transmitea, diametral opusă mesajului amăgitor de la Prislop, orb și înfocat?

Apo 12:3 Și alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roșu, având șapte capete și zece coarne, și pe capetele lui, șapte cununi împărătești.4 Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului și le-a aruncat pe pământ.

                                    E adevărat că unii sfinți se folosesc de termenul numit simțirea minții, prin care se descoperă bunătățile harului, pe măsură ce se curățește și simte rușinea urâciunii gândurilor drăcești (iar nu instantaneu):

77. Harul se ascunde, cum am zis, din însăși clipa in care ne-am botezat în adâncul minții. Dar își acopere prezența față de simțirea minții. Din moment ce începe însă cineva să iubească pe Dumnezeu cu toată hotărârea, o parte din bunătățile harului intră într’un chip negrăit în comunicare cu sufletul prin simțirea minții. Prin aceasta, cei ce vrea să țină cu tărie lucrul pe care l-a aflat, vine la dorința să vândă cu multă bucurie toate bunurile cele de aici, ca să cumpere cu adevărat țarina în care a aflat ascunsă comoara vieții. Căci când va vinde cineva toată bogăția lumească, va afla locul în care stătea ascuns harul lui Dumnezeu. Fiindcă pe măsura înaintării sufletului, își descopere și darul dumnezeiesc bunătatea lui în minte.2) Dar atunci îngăduie Domnul și dracilor să supere sufletul, ca să-l învețe să facă

1000 Ioan CIȘMILEANU, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, pp. 120.

990990.png

deosebirea între bine și rău și să-l facă mai smerit prin aceea că pe măsură ce se curățește simte tot mai multă rușine de urâciunea gândurilor drăcești                                    1001

                                    Dar tot ei, în același context, ne învață că este o opoziție între simțirea minții și cea a simțurilor, din care face parte și simțirea generată de vedere, deci și de privirea fascinantă la Părintele Arsenie Boca:

74. Când sufletul ajunge la cunoștința de sine, produce și din sine o oarecare ardoare și sfială iubitoare de Dumnezeu. Căci nefiind turburat de grijile vieții, naște o anumită dragoste plină de pace, care caută cu măsură pe Dumnezeul păcii. Dar e desfăcut de grabă de la acest gând, fie pentru că pomenirea lui Dumnezeu e furată de simțuri, fie pentru că firea își cheltuiește repede virtutea sa din pricină că e săracă. De aceea înțelepții Elinilor nu aveau cum trebuie ceea ce credeau că au dobândit prin înfrânare, deoarece mintea lor nu stătea sub înrâurirea înțelepciunii netrecătoare și adevărate. Dar ardoarea venită în inimă de la Preasfântul Duh este întreagă numai pace. Apoi ea nu slăbește nicidecum și cheamă toate părțile sufletului la dorul după Dumnezeu. Ea nu iese afară din inimă și înveselește tot omul cu o dragoste și cu o bucurie fără margini. Se cuvine deci, ca după ce o cunoaștem, să căutăm să ajungem la ea. Căci dragostea naturală este un semn al firii însănătoșite prin înfrânare. Dar ea nu poate duce mintea la nepătimire, ca dragostea duhovnicească.

                                    Pentru a face deosebire între simțirea minții și undele simțurilor este, așadar, nevoie să discernem între dragostea subfirească (demonică), naturală (a firii însănătoșite prin înfrânare) și cea duhovnicească. Dar pentru aceasta este obligatoriu ca nu simțirea să ne ghideze la ceea ce avem de făcut ci înrâurirea înțelepciunii celei netrecătoare și adevărate, ce se poate găsi doar în învățătura Ortodoxă.

                                    Simțirea minții și vederea duhovnicească este una negrăită, nevăzută și inteligibilă și se poate confunda cu emoțiile sufletului căzut și neîncercat, provenite tocmai din simțuri, care însă acoperă, anihilează și derutează adevărata lucrare lăuntrică, fiind exact vrăjmașa de moarte a simțirii minții duhovnicești:

1Co 2:11 Căci cine dintre oameni știe ale omului, decât duhul omului, care este în el? Așa și cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. 12 Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaștem cele dăruite nouă de Dumnezeu; 13 Pe care le și grăim, dar nu în cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovnicești oamenilor duhovnicești. 14 Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește. 15 Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; 16 Căci „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L învețe pe El?” Noi însă avem gândul lui Hristos.

                                    Deosebirea și opoziția dintre cele două simțiri este redată prin experiere de însuși Sfântul Apostol și Evanghelist Luca:

Luc 24:13 Și iată, doi dintre ei mergeau în aceeași zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. 14 Și aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. 15 Și pe când vorbeau și se întrebau între ei. Și Iisus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. 16 Dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. 17 Și El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinși de întristare. 18 Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur ești străin în Ierusalim și nu știi cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea? 19 El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. 20 Cum L-au osândit la moarte și L-au răstignit arhiereii și mai-marii noștri; 21 Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; și, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. 22 Dar și niște femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineață la mormânt, 23 Și, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. 24 Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt și au găsit așa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. 25 Și El a zis către ei: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima

1001 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul I, Ed. cit., pp. 368-372.

991991.png

ca să credeți toate câte au spus proorocii! 26 Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea și să intre în slava Sa? 27 Și începând de la Moise și de la toți proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. 28 Și s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe. 29 Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară și s-a plecat ziua. Și a intrat să rămână cu ei. 30 Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat și, frângând, le-a dat lor. 31 Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; și El s-a făcut nevăzut de ei. 32 Și au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?

                                    Vedem cum ochii trupești nu pot recunoaște realitatea duhovnicească a prezenței Mântuitorului (erau ținuți să nu-L cunoască), deși inima lor ardea nearsă (dar nu de îndulcirea simțurilor prin vederea frumuseții feței, a fulgerării ochilor, simțirea emoției convertitoare sau altor fermecătorii ale trupului), ci de cuvintele lui Hristos și de înțelesurile Sfintelor Scripturi. Doar când se deschid ochii minții (deci simțirea minții) Dumnezeu este cunoscut, dar exact simultan se face nevăzut de ei. Aceasta este o mare învățătură pentru lucrarea lăuntrică: ochii trupești (care văd prin simțirea trupului) nu pot vedea cele nevăzute care se pot vedea (simți) negrăit, necreat, nevăzut, neînțeles pentru cugetarea și simțirea trupească. Astfel că cele două categorii de simțire (vedere):

– Sunt antagoniste (îndulcirea simțurilor duce la întristarea minții și îndulcirea minții duce la întristarea simțurilor, iar simțurile fură omul lăuntric de la curăția minții, singura care poate simți cu adevărat bunătățile harului și urâciunea gândurilor diavolești),

– fac parte din categorii diferite (sensibile respectiv inteligibile și mai presus de cunoaștere),

– sunt denumite cu aceleași cuvinte doar fiindcă cele trupești sunt simboluri acoperite ale celor duhovnicești (folosite ca unelte de înțelegere și convertire spre lucrarea minții în suișul său prin curățire și iluminare, dar chemate la desăvârșirea spiritualizării prin har. În etapa curățirii simțurile trebuie desfăcute de folosirea lor prin iubire sau ură nerațională. În etapa iluminării ele sunt folosite pentru pătrunderea sensurilor duhovnicești ale creației, duse prin simțirea inteligibilă în fața rațiunii care le alege și le oferă minții ca să le afierosească lui Dumnezeu. În etapa desăvârșirii însă, ele se odihnesc, oprindu-se din lucrare, mintea odihnindu-se de activitatea ei, fiindcă atunci lucrează în ea Însuși Dumnezeu ce se odihnește întru Sfinții Săi).

                                    Dar să vedem ce spun despre aceasta Sfinții Părinți:

Trupul este stăpânit de minte

Deși trupul, ca unul ce este material [ grosier ] , se pleacă în mod firesc la dulceața celor simțite, el poate fi adus, ocârmuit și purtat ca într-un frâu de către minte – când aceasta- are rațiunea întreagă. Dumnezeiescul Damaschin spune că [ deosebirea ] între sufletul rațional și nerațional aceasta este: cel nerațional se poartă și este stăpânit de trup și de simțuri, iar cel rațional stăpânește trupul și simțurile. Căci așa s-a rânduit de Dumnezeu: partea rațională să o stăpânească pe cea nerațională, iar cea mai bună s-o supună voii sale pe cea mai rea. De aceea, când [ partea nerațională ] poftește, nu se pornește îndată la faptă și la dobândirea poftei, ci este oprită de către stăpânul ei, mintea. 1002

                                    Simțirea o au și animalele, ele fiind definite ca făpturi cu duh de viață, de creștere, înmulțire și simțire. Ele se disting de plante (care nu au decât duh de viață, de creștere și înmulțire). Oamenii au în plus, față de animale, mintea, prin care conduc firea, deci ar trebui să conducă și simțirea.

                                    La oameni este specifică simțirea inteligibilă, care se folosește de cea sensibilă, în slujba rațiunii, pentru a găsi sensurile lumii exterioare. Rațiunea lăuntrică le aduce pe acestea minții inteligibile care le închină cu simplitate (dacă a reușit să-și învingă împrăștierea) lui Dumnezeu.

                                    A se conduce cineva după simțirea senzuală este ceva dobitocesc, iar a se conduce cineva după simțirea inteligibilă, este o inversiune a ierarhiei lăuntrice și duce la amăgire. Mintea este împărăteasa și, prin rațiune decide: 1. ce este de făcut, în funcție de poruncile dumnezeiești; 2. ce este de păstrat prin contemplație ca înțelegere, în funcție de dogme și 3. ce este trăit, prin credință. Dacă vrea să se mântuiască alege, la fiecare din punctele de mai sus tocmai 1. Calea, 2. Adevărul și 3. Viața, adică pe Hristos.

1002 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, Paza Celor Cinci Simțuri…, Ed. cit., p. 101.

992992.png

                                    Deci, simțirea este o bună slugă, dar un rău stăpân. Dacă ne conduce ne face robi patimilor (fie simțite, fie gândite). Simțirea (slujind păcatului) fuge după plăcere și fuge de durere (aceasta este legea păcatului), dar rațiunea, (slujind minții) fuge de plăcere prin înfrânare și păstrează durerea spre vindecare prin răbdare (aceasta este legea minții). Etapa de curățire a sufletului este tocmai lupta cu iubirea nerațională și cu ura nerațională, adică tocmai cu dominația simțirii, care ne stăpânește prin poftă și mânie. Etapa de iluminare a sufletului constă tocmai ca din simțire, prin simțirea inteligibilă, să aleagă rațiunea numai sensurile dumnezeiești ale întregii firi, cu care este unit omul prin simțire. Etapa de desăvârșire este odihna de toate cele ale firii în simplitatea care se desparte de toate chipurile (inteligibile și sensibile), pentru a se uni cu Dumnezeul Cel simplu, care și El se odihnește atunci, lucrând prin cel desăvârșit dumnezeiește, care este și scopul tuturor scopurilor.

                                    Vedeți fraților că în toată lucrarea lăuntrică este nevoie de 1. Înfrânarea; 2. darea sensului celui bun și 3. în final, încetarea simțirii? Numai așa bucuria naturală sădită în noi de Dumnezeu se avântă cu dragoste duhovnicească spre Mirele de taină, vindecându-se, după multe osteneli, de nebuna stricare și transformare (care a venit prin cădere) în plăcerea de sine simțită și gândită?

                                    Iată ce ne învață Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul:

Simțirea trupului este lemnul cunoștinței binelui și răului.

Căci în ea se află adevărata pornire nerațională, de care omul a luat poruncă dumnezeiască să nu se atingă cu încercarea prin faptă, [ însă ] nu a păzit-o.” [ … ]

Când (simțurile) nu primesc simțirea lucrurilor, se va câștiga biruința fără luptă” (Cuvântul 44, p. 230). [ … ]

23.

Casa cea gândită a sufletului trebuie să aibă și portar

Ia aminte să ai și un portar care să păzească această casă, însă nu vreo femeie – adică simțirea cea smerită * (*Cu sensul de „slabă”). sau înțelegerea cea neputincioasă după cum avea Ievoste și pentru aceasta a fost omorât; ci gândul cel viteaz și atent, după cum filosofează dumnezeiescul Nil [ … ]

Iar Sfântul Talasie zice: „Semnul că mintea se îndeletnicește cu cele inteligibile ÎI avem în aceea că disprețuiește toate cele ce desfătează simțirea” (FR 4, Cuviosul Talasie Libianul și Africanul, Suta a doua, cap. 45, p. 27). [ … ]

Astfel, mai întâi [ să vină ] la simțirea și la bizuirea [ atât ] pe această zidire văzută [ materialnică ] , cât și pe dumnezeiasca Scriptură. În al doilea rând, de la această simțire să fie dusă de mână de către povățuirea rațională la înțelepciunea, bunătatea, puterea, darul, dulceața, precum și la celelalte lucrări și slujiri ale Ziditorului care se văd- în zidiri și în Scriptură. Iar în al treilea rând, cu aripile lucrării celei înțelegătoare, atât cât este cu putință, să se suie de la aceste lucrări și slujiri ale Lui la cunoașterea și privirea însăși a Ziditorului [ acestor ] creații și a Dătătorului dumnezeieștii Scripturi, Care face niște lucrări ca acestea. [ … ]

Ți-ai păzit simțurile tale cele din afară ca să nu-și dobândească dulcețile cele simțite; ți-ai păzit simțirea cea din afară a nălucirii [ închipuirii ] ca să nu-și închipuiască chipurile cele pătimașe și ți-ai păzit mintea și inima ta de patimi și de gândurile cele pătimașe. Să asculți acum care sunt dulcețile duhovnicești și care ale minții, pentru care am zis la început.

Șase sunt locurile dulceților celor duhovnicești

Șase socotesc că sunt cele mai importante izvoare, locuri și materii din care se nasc și ies dulcețile minții:

1. Lucrarea dumnezeieștilor porunci și împlinirea voii celei dumnezeiești;

2. Câștigarea faptelor bune care îndumnezeiesc;

3. Cuvintele dumnezeieștilor Scripturi;

4. Rațiunile zidirilor;

5. Rațiunile iconomiei celei în trup a Domnului;

6. Privirea la cele ce sunt și la săvârșirile lui Dumnezeu [ la creația lui Dumnezeu ] . 1003

1003 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, Paza Celor Cinci Simțuri…, Ed. cit., pp. 116, 211, 300, 401, 102, 279.

993993.png

                                    Să vedem ce ne învață despre lupta, supunerea, convertirea, folosirea și încetarea simțirii de către minte prin lucrarea de pocăință Sfântul Cuvios Talasie Libianul și Africanul, izvorâtorul de mir:

40. Vederea [ contemplarea ] celor supuse simțurilor este o lucrare comună a minții și a simțirii. Dar cunoștința celor inteligibile este numai a minții

41. Este cu neputință minții să se îndeletnicească cu cele inteligibile, de nu va tăia afecțiunea fată de simțire și față de cele supuse simțurilor.

42. Simțirea e dusă de o împătimire firească spre cele supuse simțurilor și fiind atrasă de acelea trage după sine și mintea.

43. Încovoaie simțirea spre slujirea minții și nu-i da vreme ca să o tragă ea pe aceea spre sine.

44. Când se întâmplă ca mintea să se îndeletnicească cu cele supuse simțurilor, atrage simțirea la ea, ridicând în minte cele ce stau în față.1

45. Semnul că mintea se îndeletnicește cu cele inteligibile îl avem în aceea că disprețuiește toate cele ce desfătează simțirea.

46. Când mintea e deschisă spre vederea celor inteligibile, are față de ele o plăcere cu anevoie de pierdut.

47. Când mintea se îmbogățește de cunoștința Unității, a pus cu totul stăpânire și pe simțire.

48. Împiedică-ți mintea să se învârtească în jurul celor supuse simțurilor, ca să nu-și rodească prin ele plăceri și întristări.

49. Cele cu cari se îndeletnicește mintea întru cele dumnezeiești, își fac și din partea pătimitoare [ pasională, afectivă ] armă dumnezeiască. (Vezi și Maxim Mărturisitorul, Ambigua. P, G. 91, 1113.)

50. Este cu neputință minții să se pătrundă de cunoștință,1 de nu-și va fi apropiat mai înainte partea pasională din sine prin virtuțile sale.

51. Mintea se face străină de cele ale lumii, atunci când își taie orice afecțiune față de simțire.

52. De firea părții raționale a sufletului ține să se îndeletnicească cu cunoștința lui Dumnezeu; iar de a celei pasionale, să îmbrățișeze dragostea și înfrânarea.

53. Este cu neputință minții să zăbovească la un lucru supus simțurilor, dacă n’a câștigat o patima față de el.

54. Minte desăvârșită este aceea care sa îmbibat de cunoștință; iar suflet desăvârșit este acela care sa țesut cu virtuțile.

55. Afecțiunea minții față de simțire o face roabă plăcerilor trupului.

56. Mintea e clintită din locul cunoștinței, când partea pasională [ afectivă ] a sufletului iese din virtuțile sale.

57. Am luat putere să ne facem fii ai lui Dumnezeu. Dar nu ne vom face, de nu ne vom dezbrăca de patimi.

58. Nimenea să nu-și închipuie că a ajuns fiu al lui Dumnezeu în chip actual, dacă nu a dobândit încă în sine trăsăturile dumnezeiești. 1004 [ … ]

5. Gândului rău îi premerge patima. Iar pricina patimii este simțirea [ percepția prin simțuri ] , precum pricina relei întrebuințări a acesteia este mintea.

6. Încuie simțirea și războiește închipuirea [ prejudecata ] ; și dezrădăcinează patimile cu armele poruncilor. 1005 [ … ]

83. Pricinile gândurilor rele sunt păcatele; a păcatelor, neascultarea; a neascultării, înșelăciunea simțirii; iar a înșelăciunii acesteia, negrija minții de a o păzi pe aceasta. 1006

                                    Ca o concluzie adâncă despre acest subiect, iată ce ne spune Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, părintele duhovnicesc al Sfântului Cuvios Talasie și dumnezeiescul învățător al Ortodocșilor:

1004 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul IV, Ed. cit., pp. 14-15.

1005 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul IV, Ed. cit., p. 19.

1006 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul IV, Ed. cit., p. 25                                   

994994.png

Cum și cîte sînt mișcările sufletului.

Diferite înțelesuri ale dualității materiale depășite de sfinți-, și care este unitatea în Treime (Sfîntul Grigorie de Nazianz, Cuv. III, Despre pace, cap. 8 ; P.G. 35, 1166).

Iar prin ceea ce spune că sfinții s-au ridicat mai presus de doimea materială, pentru unimea cugetată din Treime, bănuiesc că arată ridicarea lor peste materie și formă, din care constau corpurile, sau peste trup și materie despre care, depășindu-le, a spus că s-au unit cu Dumnezeu și s-au învrednicit să se împreune cu lumina preacurată. Aceasta înseamnă că au lepădat afecțiunea sufletului față de trup și prin trup față de materie, sau, vorbind în general, toată mișcarea simțitoare față de natura sensibilă familiară și au îmbrățișat sincer numai dorința de Dumnezeu, pentru unimea cugetată în Treime, cum am spus înainte. Căci cunoscând că sufletul stă la mijloc între Dumnezeu și materie, având puterile care îl unesc cu amândouă, adică mintea cu Dumnezeu și simțirea cu materia, simțirea față de cele sensibile prin relația activă au lepădat-o cu desăvârșire din dispoziția lui și prin mintea singură s-au familiarizat negrăit cu Dumnezeu. și văzând astfel sufletul întreg unit, în chip neștiut, cu Dumnezeu întreg, ca pe un chip cu modelul său, prin minte, rațiune și duh, avînd, pe cît se poate, înrudirea cu El prin asemănare, au cunoscut tainic unimea cugetată în Treime 229.

Dar poate că învățătorul a numit și iuțimea și pofta doime materială, pentru faptul că sînt legate de materie, și puteri ale părții pasionale a sufletului, ce se răzvrătesc împotriva rațiunii, putând sfâșia mintea în multe, dacă aceasta nu și le subjugă de la început, silindu-le cu. știință. Cu adevărat fericit e cel ce le stăpânește și le convinge pe acestea să se miște cu cuviință spre cele ce trebuie, avîndu-le subjugate sub stăpânirea rațiunii; sau cînd le părăsește cu totul și se lasă dus numai de plăcerea bărbătească a cunoașterii în iubire, prin rațiune și contemplație, și s-a concentrat în unica și singura mișcare curată de cele multe și simplă și neîmpărțită a puterii atotbărbătești a acelei dorințe, prin care și-a fixat filosofic statornicia fără sfârșit în jurul lui Dumnezeu, în identitatea mișcării neîntrerupte a dorinței. Căci a ajuns nu numai la unirea adevărată și fericită cu Sfânta Treime, ci și la unitatea înțeleasă din Sfânta Treime, ca unul ce a devenit simplu și neîmpărțit și uniform după putere, după ce, fiind simplu și neîmpărțit după ființă, s-a făcut simplu după deprinderea virtuților, imitând, după putință, bunătatea ce rămîne la fel și lepădând însușirea puterilor împărțite după fire pentru harul lui Dumnezeu cel unic 230.

65. Tâlcuire privitoare la partea pasivă (pasională, pătimitoare) a sufletului și la împărțirile generale și subîmpărțirile ei.

Căci partea pasivă (pasională, pătimitoare) a sufletului se împarte, cum se spune, în cea care e supusă rațiunii și în cea care nu e supusă rațiunii. și pe cea care nu e supusă rațiunii o împart în cea vegetativă, pe care o numesc naturală, și în cea vitală, pe care o numesc iar naturală. Fiecare din acestea se activează independent de rațiune. Și se spune că nu e supusă rațiunii, deoarece nu e condusă de rațiune, căci a crește, sau a fi sănătos, sau a trăi nu depinde de noi.

Iar cea care e supusă rațiunii se împarte tot în două, în poftă și iuțime, și se zice că e supusă rațiunii pentru că în cele bune se conduce de rațiune și se supune ei. Pofta iarăși o împart în plăcere și întristare, căci pofta satisfăcută produce plăcere, iar nesatisfăcută, întristare. Și iarăși în alt mod, pofta se ramifică, zic, în patru, cu ea cu tot: pofta, plăcerea, frica și întristarea. Căci deoarece dintre lucruri unele sînt bune, altele rele, iar acestea sînt sau prezente sau viitoare, binele așteptat 1-a numit poftă, iar pe cel prezent, plăcere, pe cînd răul așteptat 1-a numit frică, iar pe cel prezent, întristare. Astfel plăcerea și pofta sînt și se văd în legătură cu cele bune, fie cu adevărat bune, fie socotite bune; iar întristarea și frica, în legătură cu cele rele.

Întristarea iarăși o împart în patru : în supărare, în necaz, în pizmă și milă. Supărarea spun că este întristarea ce amuțește pe cei în care se ivește, din pricina trecerii în adânc a cugetării; necazul e întristarea ce îngreunează și supără din pricina unor împrejurări neplăcute j pizma e întristarea pentru bunurile altora ; iar mila e întristarea pentru relele altora. Dar toată întristarea au spus că e rea prin firea ei. Chiar dacă omul bun se întristează pentru relele altora,

995995.png

pentru că e milos, nu se supără cu anticipație, pentru că aceasta premerge voinței, ci de pe urma unei împrejurări. Dar contemplativul rămîne și în acestea nepătimitor, unindu-se pe sine cu Dumnezeu și înstrăinîndu-se de cele de aici.

229. După ce a înfățișat diferite modele ale trecerii prin lume la Dumnezeu, despre care a vorbit sfințiri Grigorie de Nazianz în cuvintele puse în fruntea cap. 10, sfântul Maxim abordează a doua idee a Sfîntului Grigorie, afirmată în textul amintit: depășirea doimii materiale de către sfinți și ajutorul ce-l primesc pentru această depășire din partea Treimii. Sfîntul Maxim consideră că trecerea principală de la lume la Dumnezeu constă într-o depășire a stării de dualitate spre unitate. Dar el își dă seama că trebuie precizat acum în ce constă dualitatea care trebuie depășită și unitatea Treimii spre care se face această depășire și care o ajută.

Sfîntul Grigorie de Nazianz declarase acea dualitate «materială». Sfîntul Maxim consideră că orice dualitate poate fi numită materială, chiar dacă un membru al dualității nu e material. Dualitatea umană e materială, pentru că e provocată de materie care e deosebită de spirit și care ține spiritul uman separat de Dumnezeu, deci într-o dualitate față de El.

Dualitatea aceasta care trebuie depășită se poate arăta, după sfântul Maxim, între materie și formă. În acest caz depășirea dualității ar însemna o deplină asimilare a desăvârșirii în corpul uman, o biruire a faptelor haotice care se opun raționalizării trupului, o biruire a lor prin spiritul uman unit cu Dumnezeu. Căci dualitatea aceasta provine și dintr-o prea mare atașare a trupului la materie. In acest caz trupul e despărțit de spirit. Sfinții despart de materie afecțiunea trupului, cînd îl fac pe acesta stăpânit întreg de spirit și unit cu Dumnezeu. Spiritul care pune stăpânire pe trup este puterea cugetătoare (mintea) prin oare sufletul e unit cu Dumnezeu. Spiritul, punând stăpânire pe trup și unind prin aceasta trupul cu Dumnezeu, înlocuiește sau copleșește simțirea prin care de obicei sufletul activează în trup. Ca urmare, în trup nu mai domnesc senzațiile, ci cugetarea unită cu Dumnezeu, sau simțirea minții, cum spun unii Părinți urmând Sfîntului Grigorie de Nyssa. Aceasta produce și ea o plăcere, o plăcere superioară. Astfel s-a învins dualitatea între simțirea sufletului, lucrătoare în trup, și mintea sufletului care caută unirea cu Dumnezeu, producîndu-se unirea trupului cu partea cea mai înaltă a sufletului, sau cu mintea și prin aceasta cu Dumnezeu. Această unificare o dă unitatea Treimii. Această unitate e trăită apoi de omul însuși în sine. Căci el s-a unit cu Dumnezeu cel Unul și s-a făcut asemenea Lui, unitate în treime, său în minte, rațiune și duh, cum Dumnezeu însuși e Minte, Logos și Duh Sfânt. Afirmând această unificare a trupului cu spiritul în sfinți, sfântul Maxim respinge origenismul care prevedea lepădarea trupului la întoarcerea spiritului în pliromă.

230. O altă dualitate materială depășită de sfinți e aceea a iuțimii și a poftei. Și aceasta e numită dualitate materială, pentru că e legată sau stimulată de materie. Ambele sînt puteri ale părții pasionale a sufletului și ca atare se răzvrătesc împotriva rațiunii și o sfâșie în tendințe contradictorii, cînd rațiunea nu le stăpânește. Fericit e cel a cărui rațiune le stăpânește pe acestea, convingîndu-le să se miște spre cele ce se cuvine, sau cînd le părăsește cu totul și se lasă condus numai de unica dorință de a cunoaște pe Dumnezeu. Acela a depășit dualitatea și orice sfâșiere și nestatornicie, fiind întreg stăpânit de mișcarea neîntreruptă și bărbătească a acelei dorințe. Acela cunoaște în iubire, prin rațiune și contemplație, numai pe Dumnezeu și dorește să-L cunoască în modul acesta tot mai mult. Mișcarea lui, însuflețită de unica dorință a cunoașterii lud Dumnezeu, e curată pentru că nu se mișcă spre nimic impur; și e simplă, pentru că nu-și schimbă direcția cînd spre un obiect, cînd spre altul, sau spre mai multe deodată. Mișcarea cea unitară spre Dumnezeu este mișcarea spre bine pentru care a creat Dumnezeu ființa umană; e mișcarea tuturor spre Unul, Care are în El totodată iubirea. 1007

***

1007 Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Ambigua – Tâlcuiri ale unor locuri cu multe și adânci înțelesuri din Sfinții Dionisie Areopagitul Și Grigorie Teologul, Părinți Și Scriitori Bisericești, 80, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1983, pp. 182-185.

996996.png

51. Părintele Arsenie a plecat de la Mănăstirea Prislop în mai 1959, înainte de decretul din 10 noiembrie 1959, decret aplicat în luna mai 1960, după Paști, și care avantaja călugării cu studii teologice. Deci nu a plecat o dată cu decretul, așa cum scrie P.S. Daniil, în „Chipul Cetății”, o revistă din Sibiu. (cf. Arhimandritul Teofil Părăian) [ iar contradicții între ucenici – n.n. ]

52. Din mărturiile celor care au trăit evenimentele din 1959 și imediat următoare, rezultă că P.S. Episcop Andrei, în momentul redactării actelor de referință, nu era în măsură de a iscăli valid

                                    [ refren des repetat de toți ucenicii pentru a scuza pe Părintele Arsenie Boca. Vom vedea că acest zvon (lansat de inteligentul impresar numit Maica Zamfira), deși îl susține textual și Hotărârea de reabilitare a preacuvioșiei sale, este contrazis logic chiar în cadrul aceluiași document și de însele faptele Părintelui Arsenie Boca (la arătare doar) supus deciziei. Dacă decizia nu era semnată de vreun ierarh de ce ar fi urmat-o (și încălcat-o doar în ascuns, ca să nu fie prins)? Și de ce s-a reabilitat bisericește pentru a nu mai fi încadrat între cei ce pot cânta doar la strană, dacă aceasta era doar o decizie politică? Și de ce ar fi fost lăudat Părintele Arsenie Boca ca un ascultător de ierarhul său, dacă decizia era a unui grup terorist greco-catolic, cum susțin admiratorii? S-ar fi spus că a fost nedreptățit politic și chiar ar fi mărturisit împotriva uniaților și de frica consecințelor financiare și sociale Părintele Arsenie Boca a făcut ascultare de înalta stăpânire politică de atunci fiind o mare pildă, pentru toți Românii, de supunere necondiționată față de stat– n.n. ] .

În plus, a făgăduit că va rechema imediat pe cei îndepărtați, după ce va primi avizul Patriarhului Justinian. [ dacă nu era validă semnătura, cum era validă promisiunea? Argumentație cusută cu ață albă – n.n. ] (vezi: Hotărârea Sinodului Mitropolitan, cuprinsă în Cărarea împărăției, ediția a 2-a, Editura Sfintei Episcopii a Aradului, 2000, pp. 347-348)

53. Prin Hotărârea Sinodului Mitropolitan întrunit la 9 noiembrie 1998 semnată de Î.P.S. Părinte Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului, P.S. Părinte Timotei Seviciu Episcopul Aradului și Hunedoarei și P.S. Părinte Laurențiu Streza Episcopul Caransebeșului, se revine asupra deciziilor de alungare din Mănăstirea Prislop a Părintelui Protosinghel Arsenie Boca și a maicii starețe stavrofora Zamfira Constantinescu și „socotește potrivit ca după Revoluția Română, când s-au limpezit aspecte critice din trecut, să reabiliteze pe toți slujitorii și viețuitoarele de aici, cu osebire pe toate maicile și surorile din perioada Decretului 410/1959”. În consecință, se anulează Deciziile nr. 2407/1959 și 2408/1959, considerând reintegrați în viața obștii prislopene pe toți cei împricinați. Prin aceeași Hotărâre, Așezământul monahal din Sinaia a fost recunoscut ca metoc al Mănăstirii Prislop, (vezi: ibid., pp. 346-348) 90 Gânscă

                                    Să vedem acum care sunt pedepsele bisericești, ca să înțelegem ce s-a întâmplat cu Părintele Arsenie Boca:

PEDEPSELE ȘI APLICAREA LOR

Art.4 – Chiriarhul și instanțele de judecată bisericească aplică persoanelor supuse judecății, după gravitatea cazului, în conformitate cu dispozițiile canonice și ale prezentului Regulament, următoarele pedepse:

A. Pedepse vremelnice

a. Avertismentul sau dojana duhovnicească;

b. Pierderea oficiului de paroh pe timp limitat sau definitiv;

c. Oprirea de la săvârșirea anumitor lucrări sfinte;

d. Oprirea totală de la săvârșirea lucrărilor sfinte pe un anumit timp;

e. Canonisirea la sfintele mânăstiri sau la catedrală, până la o lună de fiecare dată, cu obligația de a lua parte activă la întregul program liturgic;

f. Transferarea.

B. Pedepse definitive

a. Pierderea definitivă a rangurilor bisericești;

b. Pierderea pentru totdeauna a dreptului de a fi ridicat la un rang ierarhic sau administrativ;

997997.png

c. Depunerea – pierderea definitivă a dreptului de a săvârși vreo lucrare sacră, fără pierderea calității de preot, cu putința de a activa în administrația bisericească;

d. Caterisirea;

e. Destituirea (pentru cântăreți și paracliseri);

f. Excluderea din monahism (pentru monahi și monahii).

Patriarhia română

Mitropolia ortodoxa română a Europei occidentale și meridionale

Regulamentul de procedură al instanțelor de disciplină și de judecată ale mitropoliei ortodoxe române a Europei occidentale și meridionale acest regulament are la bază regulamentul de procedura al instanțelor disciplinare și de judecată ale bisericii ortodoxe române modificat de către adunarea mitropolitană conform articolului 85 din statutul canonic al Mitropoliei ortodoxe române a Europei occidentale și meridionale

Limours 2003

Text cu modificările aprobate de Adunarea Mitropolitană din data de 15 noiembrie 2003 1008

                                    Să vedem cum nu asculta Părintele Arsenie Boca de decizia Sfintei Biserici de a nu mai sluji ca preot. Deși oprit de la slujirea preoțească (sau chiar caterisit) chiar dacă era fără haine preoțești în loc să stea la strană și doar să cânte citea în altar pomelnicele ca un preot valid (este ilar, nu era îmbrăcat în haine preoțești, sortite trupului, ca să nu se vadă ce făcea, dar cele importante ale preoției, care țin de suflet și se pot ascunde le făcea, dovedind neascultare. A spune că era ascultător fiindcă nu avea hainele preoțești pe el, chiar dacă făcea cele ale preotului – încălcând și mai mult Sfintele Canoane care spun că preotul trebuie să poarte măcar epitrahil – este o argumentație de râs. Este la fel cu raționamentul că dovada sigură că nu a avut loc vreo împreunare trupească între sfinția sa și Maica Zamfira este că nu au avut certificat de căsătorie. Dar ucenicii ne-au obișnuit cu astfel de argumente):

Într-o duminică, când la Drăgănescu slujea Părintele Bunescu, iar Părintele Arsenie era în altar (citea pomelnicele și era fără haine preoțești, neavând voie să slujească) [ dar citirea pomelnicelor însoțită de șederea în altar, nu este slujire preoțească. După Sfintele Canoane, da. Vom vedea mai jos – n.n. ] , a intrat în biserică Maica Zamfira. Atunci, o femeie din acel sat a zis către alta tot din sat: „A venit și nevasta pictorului”.

După slujbă, Părintele a zis, pentru cele două femei, dar și pentru mine care auzisem vorba lor: „Măi, eu sunt călugăr și sunt așa cum m-a făcut mama”. (Bălan Silvica —Făgăraș) 1009

                                    [ aici avem o declarație personală că împreunarea trupească cu Maica Zamfira nu s-a făcut. Dacă este să o credem (fiindcă cel ce minte în dogme este foarte probabil să mintă și în declarațiile în care se laudă pe sine), se confirmă atunci amăgirea cea mare prin care vrăjmașul i-a menținut în părerea de sine că sunt nepătimitori. Dar dogmele mincinoase pe care le credea, predica, scria și picta sunt dovada că nu avea cum să fi ajuns la nepătimire, fiindcă din curăția sufletului se naște curăția minții, adică despărțirea de neștiință (sau de știința cu nume mincinos). Iar noianul poruncilor (date de Dumnezeu prin Sfânta Biserică în Sfintele Canoane) încălcate de Părintele Arsenie Boca arată că nici măcar nu începuse lucrarea de pocăință. Cum putea ajunge la nepătimire?

Deci era în amăgire și/sau mințire:

76. Hristos este Mântuitorul lumii întregi și a dăruit oamenilor pocăința spre mântuire.

77. Pocăința naște păzirea poruncilor; iar păzirea poruncilor aduce curăția sufletului.

78. Curăția sufletului înseamnă izbăvirea de patimi; iar izbăvirea de patimi naște dragostea.1

79. Suflet curat este acela care iubește pe Dumnezeu; iar minte curată, aceea care s’a despărțit de neștiință                                   

80. Luptă pentru poruncile lui Hristos până la moarte; căci curățindute prin ele, vei întră în viață.

1008 <http://www.mitropolia-paris.ro/content/texte/ridj.ro.pdf>, joi, 24 septembrie 2015

1009 Ioan CIȘMILEANU, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p. 101                                   

998998.png

81. Folosește-te de trup ca de un slujitor al poruncilor, păzindu-l cu toată puterea nesupus plăcerilor2 și fără boală. 1010

1Ti 6:20 O, Timotei, păzește comoara ce ți s-a încredințat, depărtându-te de vorbirile deșarte și lumești și de împotrivirile științei mincinoase, 21 Pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credință. Harul fie cu tine! Amin.

n.n. ]

L-am intalnit pe părintele Arsenie pentru prima oara in 1984, când am fost in pelerinaj la biserica din satul Draganescu, in apropierea Bucurestiului, pe care o pictase. In anii aceia, părintele era surghiunit, fusese îndepărtat de la Sambata, dar veștile despre el mergeau din om in om. Acolo unde se afla ca isi face apariția părintele, se ducea și lumea, grabnic. Unii au umblat după el o viata întreaga, fara sa apuce să-l mai vada. Eu am avut norocul [ ce bine că noi creștinii nu credem în noroc – n.n. ] asta la 24 de ani. Era înainte de Sf. Paste, chiar in Miercurea Mare din Saptamana Patimilor. N-am sa pot uita tot restul vieții mele acea intalnire! Când am pasit in biserica, după un lung și obositor drum, lumea aștepta la rând, așezata pe cateva șiruri. Părintele Arsenie vorbea cu glas tunător, de răsună tot naosul. Era inalt ca un brad sau cel puțin asa mi s-a părut mie. Paloarea chipului parea sa il asemuie cu sfinții pictati de el insusi in fresca

                                    [ din păcate s-a pictat pe sine în frescă nu numai cu paloarea ci și cu asemănarea, în locul sfinților – n.n. ] . Când m-a străfulgerat cu privirea, prima oara, dedeparte, am simtit ca inmarmuresc [ iar privire, iar simțire – n.n. ] . Deși albise deja, căci trecuse de 70 de ani, avea ochii fara varsta, albaștri ca un cer senin de vara, incredibil de mari, asa cum mi-i inchipuisem pe sfinții din evanghelii sau pe mucenicii martiri. Privirea aceea suprafireasca

                                    [ noi zicem că mai corect ar fi numită subfirească – n.n. ]

iti străpungea ființa, pur și simplu. Te simțeai împietrit și parcă infricosat de păcatele pe care urma sa le mărturisești. [ nicăieri în Sfânta Evanghelie sau în Sfânta Tradiție nu se spune că Mântuitorul proceda (cu ucenicii Săi sau oamenii păcătoși ce veneau la El) cu o asemenea lucrare: înmărmurire prin privire. El a restaurat firea și i-a redat valoarea ei delicată respectând libertatea tuturor și întărind-o. Mântuitorul nu lucra prin impresionarea simțirii, ci prin înțelepțirea gândirii. Mântuitorul dădea curaj și se smerea întotdeauna punând accent pe frumusețea și credința celui ce se pocăiește, redându-i curajul, pacea, și astfel libertatea în Dumnezeu: Mat_9:3 Si văzând Iisus credința lor, au zis slăbănogului: îndrăznește fiule; iartă-ți-se ție păcatele tale. Mar_10:49 și stând Iisus, au zis să’l cheme pre el. și au chemat pre orbul, zicându-i lui: îndrăznește; scoală-te că te cheamă. Luc_8:48 Iar el i-au zis ei: îndrăznește fiică; credința ta te-a mântuit, mergi în pace. – n.n. ]

Părintele vorbea rar și apasat. Dadea in vileag relele oamenilor, de fata cu toata lumea, ca sa se rușineze fiecare, ca la Judecata de Apoi. Unii isi pierdeau curajul, infricosati de ceea ce știau ca făcuseră, și ieșeau din rând, părăsind biserica inainte de a ajunge pana in fața părintelui. Acei «dezertori», cum îi numea el, nu puteau suporta sa fie țintuiți drept în inimă [ … ] Părintele tuna și fulgera la creștini, iar eu ma faceam tot mai mica, pe măsură ce ma apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un halat, [ deci, iată că purta și veșminte preoțești, ca să fie tacâmul neascultării complet – n.n. ] cu o căciulă pe cap și cu pantofii incaltati in galoși, părintele Arsenie catehiza, predica, mustra și binecuvânta, dezvăluind păcatele fiecăruia, după măsură. Am fost martora unor scene care m-au infricosat… 1011

                                    Dar să vedem, a fost caterisit, oprit de la slujire sau s-a lăsat singur de ea, ca să aibă circumstanțe atenuate în ochii noștri că mai slujea din când în când? În realitate, însă, dacă s-ar fi lepădat de preoție și călugărie, era, mult mai grav:

1010 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul IV, Ed. cit., p. 17

1011 <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. 15, 55-58, 67-68.

999999.png

Mar 8:38 Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinții îngeri.

                                    Ar fi trebuit să facă pocăință publică și să fie reabilitat de ierarhii săi oficial după lepădare.

                                    Iată ce ne spune despre acest subiect lucidul, mult încercatul și chibzuitul mărturisitor (constant de-a lungul întregii vieți) al adevărului … Părintele Arsenie Papacioc:

Mai întâi de toate a fost arestat.

Părintele Ioanichie Bălan:

A fost arestat?

Părintele Arsenie Papacioc:

A fost arestat pentru că făcuse niște proorocii cu rușii. Că vin rușii, că vin comuniștii, că nu știu ce. Ăștia nu l-au cruțat. Și el în închisoare s-a lăsat și de preoție și de călugărie. S-a eliberat din închisoare, a rămas civil și s-a ocupat de pictură la un preot de la marginea orașului București. [ … ] Se duc la mormântul lui și se roagă, și el se lăsase și de preoție și de călugărie… 1012

                                    Când aude aceasta domnul Florin Duțu se înfierbântă în partea de mijloc a inimii și strigă din adâncul sufletului său pasionat, strivind penelul de hârtie, sau butoanele de tastatură, străduindu-se să afișeze o răceală intelectuală și o imparțialitate academică (însă nu îi reușește figura, transpar sentimentele domniei sale față de cei doi părinți Arsenie… printre rânduri. „Pentru unul mumă, pentru altul ciumă”):

Este foarte multă lume care-l denigrează, din păcate, pe Părintele Arsenie Boca, fără să-l cunoască, din nefericire” 588 . Cauzele care au condus la această denigrare sunt – trebuie să o spunem – declarațiile pline de erori și tendențioase ale unor duhovnici cu priză la publicul ortodox, dar neinformați

                                    [ Declarațiile nu sunt tendențioase, ci spuse pe șleau, din punct de vedere al interpretării fenomenului Prislop. Erori, din punct de vedere informațional nu sunt, deoarece sunt confirmate de documente și de ucenici, chiar dacă aceștia din urmă răstălmăcesc faptele (din primirea cu entuziasm fără discernământ a tot ceea ce făcea Părintele ca fiind sfințenie). Nu vedem cum ar putea fi mai bine informați cei care l-au cunoscut doar din documentele deformate ale securității, și povestirile legendare ale fanilor, decât cei care l-au cunoscut personal și au văzut cum se manifestă, fără a se lăsa hipnotizați și având, în plus, experiența lucrului cu oamenii de la Sfânta Spovedanie, care i-au făcut să fie duhovnici renumiți.

Considerăm că denumirea „cu priză la oameni” nu este numai jignitoare, dar și gratuită, nepotrivită cu realitatea. Priza la oameni o au oamenii care hipnotizează mulțimile băgându-le în priză și le face spectacol ca la un televizor ținut în priză, sau mai mult, le vâră curenți ca din priză prin simțire, fulgere în orbire ca la scurtcircuitul a două fire ținute în priză, proorocii și minuni diavolești cu priză la masele necredincioase care fug de pocăința veritabilă (cea răbdătoare a necazurilor și ascunsă).

În afară de aceasta și documentele de la securitate, și declarațiile ucenicilor entuziasmați confirmă înțelegerea profundă și reală a fenomenului pe care o aveau duhovnicii enumerați mai jos, și observațiile de finețe duhovnicească ale doamnei Lidia Stăniloae, care ne transmite în felul acesta și înțelegerea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae despre evoluția bietului amăgit de la Drăgănescu, pe care l-a lansat, dar a și încercat, fără rezultate, să-l corecteze pentru a se putea mântui– n.n. ] ,

cum au fost Arsenie Papacioc (1914-2011), Adrian Făgețeanu (1912-2011), Ioanichie Bălan (1930-2007), dar și anumite insinuări ale doamnei Lidia Stăniloae (n. 1933) din cărțile de memorii pe care le-a publicat 589                                   

1012 Arhimandriții Arsenie Papacioc, Ioanichie Bălan, Cleopa Ilie, – Convorbirea Duhovnicească din chilia Protosinghelului Varsanufie Lipan – 1996.

<https://www.youtube.com/watch?v=w9AAI9iwvkM>, duminică, 17 mai 2015.

10001000.png

Astfel, s-au oprit să-i confecționeze o biografie și să-l judece în mod inchizitorial, pe Părintele Arsenie Boca, fără a cerceta faptele, documentele din arhive și fără a lua în considerare mărturiile autentice                                   

                                    [ documentele din arhive nu au avut cum să le ia în considerare, fiindcă nu au avut acces la ele, dar tocmai aceasta arată autenticitatea mărturiilor sfințiilor lor, arătând că au cercetat, cu multă atenție asupra aspectelor lăuntrice, faptele Părintelui Arsenie Boca, fiindcă toate informațiile date de ei se confirmă de documente. Dacă le-ar fi avut am fi spus că ar fi brodat o istorisire rău intenționată pe baza datelor documentare, ca să ne înșele. Dar când ne-au spus realitatea și datele spuse de ei se confirmă, după adormirea lor, tocmai în documentele din arhivele de la securitate, chiar dacă deturnate în interpretare de ucenicii pictorului de la Drăgănescu, atunci avem o dovadă de nezdruncinat că au spus adevărul (aceste documente nu au fost întâmplător scoase la lumină tocmai după ce s-au dus la Domnul duhovnicii cunoscuți și echilibrați, ci ca să nu mai poată riposta cu luciditate și autoritate, apărând turma Ortodocșilor de interpretările convenabile celor interesați de succesul afacerii Prislop-Drăgănescu). Interesant este că tocmai cei care îl iubesc pătimaș pe Părintele Arsenie Boca scociorăsc toate documentele și având anihilată puterea discernământului (datorită patimii raționale față de sfinția sa), aduc la cunoștința noastră, desigur crezând că îl laudă, tocmai cele care demonstrează adevărul spuselor duhovnicilor de mai sus și amăgirea îngrozitoare de care era robit protagonistul de la Prislop – n.n. ]

Totodată, pe Internet a circulat o înregistrare în care apar monahii Arsenie Papacioc și Ioanichie Bălan. [ mai este în continuare: https://www.youtube.com/watch?v=w9AAI9iwvkM – n.n. ] Pentru că, în istorie bârfele fac carieră mai mare decât faptele

                                    [ bârfa este acuzarea unui om din răutate, nu dezvăluirea pericolului amăgirii lui pentru a apăra pe Ortodocși de înșelare. Să vedeți cum vorbesc despre eretici și patimile lor de ocară marii noștri Sfinți Părinți. Dăm numai un exemplu din Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, numit de Sfântul Sinod al 7-lea ecumenic (deci în mod infailibil) „Luminătoriu carele luminează în lume, cuvânt al vieții țiind1013 , cum grăiește despre Nestorie (tatăl gândirii Părintelui Arsenie Boca, căci erezia lui o susținea și pictorul de la Drăgănescu când spunea: El [ Iisus Hristos ] personal, întrupat în persoană omenească a venit la noi să ne spună toate despre soarta noastră) 1014                                   

după cum au spus urâtorul de Dumnezeu Nestorie, Diodor 287 , Teodor al Mopsuestiei 288 și adunarea lor cea diavolească; [ … ]

Hristos. Această denumire a născocit-o spurcatul, pângăritul Nestorie, cel cu cuget iudeu, vasul necurăției, pentru a desființa termenul: „Născătoare de Dumnezeu“, ca supărător și spre a necinsti pe singura care cu adevărat este mai cinstită decât toată zidirea, pe Născătoarea de Dumnezeu, chiar dacă ar crăpa el împreună cu Satan, tatăl său. [ … ]

Astfel urgisitul de Dumnezeu Nestorie s-a semețit să numească purtător de Dumnezeu pe cel născut din Fecioară. [ … ]

ci ascultînd 384 de prostul Nestorie, născocesc o unire relativă și o simplă locuire a Cuvântului în om, „neștiind nici ce vorbesc, nici despre ce lucruri dau adeverire” 385 1015

n.n. ] , această înregistrare a fost ascultată de diverși mireni și mulți monahi, care au luat de bune afirmațiile acestora, dar care au fost demontate foarte ușor pe baza documentelor prezentate în cuprinsul cărții. [ dimpotrivă, au fost confirmate pas cu pas, deși domnul Florin Duțu s-a străduit cu multă osteneală să prezinte albul negru și negrul alb – n.n. ]

Vom analiza în continuare erorile care alcătuiesc un model de strâmbare a adevărului. Ce susțineau dumnealor? [ … ]

1013 Sfântul Cuvios Ioan DAMASCHIN, Dogmatic, Ed. Predania, București, 2 2011, p.15

1014 †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in și îngerul cu cădelnița de aur, E. Charisma, Deva, 2 2009, p. 276.

1015 Sfântul Cuvios Ioan DAMASCHIN, Dogmatica, Ed. cit., pp. 86, 99, 121.

10011001.png

Adevărul: Dezinformare de la un capăt la celălalt. Am prezentat pașii care au condus la alungarea din Mănăstire a Părintelui Arsenie Boca într-un capitolul special: Părintele a fost eliberat din închisoare în 1956, iar din Mănăstire a fost scos în 1959; nu s-a lăsat de preoție, ci a fost silit să părăsească mănăstirea din ordinul securității și cu acordul scris al episcopiei; cauzele arestării, au fost altele decât cele susținute de Părintele Arsenie Papacioc                                    1016

                                    Ca să pară om de știință și cărturar, să se exprime academic și să aibă un aer imparțial, domnul Florin Duțu a făcut un mare efort. În realitate, după cum vedem cu durere, bietul autor este un om rănit rațional. Este prins mult mai tare (decât transpare în scris) de modul de a lucra în oameni a duhurilor de la Prislop (pătimaș și întunecat), având ca o accentuare a acestei pasiuni interesul personal de a fi un renumit autor de cărți apologetice în favoarea pictorului de la Drăgănescu, la care se asociază nu numai încasările abundente provenite din vânzări, dar să-l ferească Dumnezeu de lucrul cel mai grav: gândirea că în acest fel are mântuirea asigurată în mod lejer, fără a lucra blândețea, smerenie, dragostea mai presus de orice și oricine a adevărului.

                                    Am aflat cu mâhnire de manifestările domniei sale în legătură cu cei doi Părinți Arsenie (pe unul iubindu-l nerațional iar pe altul urându-l nerațional) din comentariile unor cititori ai site-ului:¶ <https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/dreptul-canonic-ortodox/a-despre-ortodoxia-neindoielnica-a-credintei-celui-despre-care-se-trateaza/a-parintele-stavrofor-profesor-doctor-dumitru-staniloae/comment-page-1/#comment-10>, sâmbătă, 26 septembrie 2015:

teodor spune:

13 august 2015 la 15:02 Editare

Doresc sa fac o mica paranteza referitor la acest scriitor Florin Duțu. Acestuia i-am spus ca eu mă îndoiesc de sfințenia p. A. Boca și i-am adus ca argument înregistrarea cu Părintele Papacioc și Părintele Bălan. Știți ce mi-a zis? „Dar și Părintele Papacioc a avut relații trupești cu maicile de la Cozia”, ca ASA A CITIT EL IN ARHIVELE SECURITATII ( citez pe Florin Duțu). Sa mă ierte Părintele Papacioc, un adevărat Arsenie, ca nu i-am luat apărarea, ca doar citisem viată lui scrisa de Sorin Alpetri. Preotul la care m-am spovedit a zis ca oricum îmi răceam gura degeaba cu el. Flori Duțu îmi oferise sa-i vând in librăria mea cărțile lui despre p. A. Boca și l-am refuzat. Atenție mare ca acest om nu are discernământ intre o mărturisire și calomniile Securității. Aș fi dorit sa-i spun ca Părintele Arsenie Papacioc nici mirean nu lua seama la fete sau sa joace hora cu ele, d-apoi când era Ieromonah.

                                    Ar mai fi de adăugat că Părintele Arsenie Papacioc a avut mari averi, provenea dintr-o familie echilibrată cu 6 copii, era mai profund intelectual și mai frumos ca tânăr față de Părintele Arsenie Boca, firesc fiind să fie înconjurat de multe femei dornice să i se dăruiască. La toate a renunțat pentru Hristos, venind la Sfânta Cruce a sărăciei de bună voie, fecioriei și ascultării, iar mai apoi la chinul războiului (primind în pântece rana unei baionete și luptând mai departe, cruțând viața vrăjmașului care îl împunsese și ducând, așa rănit cum era, grupul de militari condus de el la biruință), la urcușul pe Sfânta Golgotă a prigoanelor grele (11 ani pușcărie grea, cu torturi de nedescris, văzându-și de nenumărate ori moartea cu ochii) prinzând și cea mai grea reeducare (cea de la Aiud). De cum s-a eliberat și-a reluat preoția și călugăria. Toate acestea sunt realități care demonstrează că declarația despre relația sa trupească cu maicile de la Cozia este o clevetire josnică, adusă unui mare viteaz Ortodox. Spre deosebire de sfinția sa, Părintele Arsenie Boca era un biet orfan, provenit dintr-o familie descompusă prin divorț, având o educație eclectică și eretică, precară și superficială, venind la Mănăstire pentru a huzuri, fiind răsfățatul renumit al tuturor, atrăgând masele și femeile prin hipnoză, false minuni și proorocii, despre care nu știm să își fi tăiat voia vreodată față de cineva (în afară de Maica Zamfira – deci nu a înțeles taina sfintei ascultări, deși o cerea la alții), și cunoaștem chiar de la ucenici că a avut proprietăți (lucru de o mare raritate în vremea aceea când toți stăteam cu chirie și proprietățile erau de stat. Este foarte posibil ca acestea să fi fost) dobândite în urma compromisurilor cu orânduirea socialistă prin renunțarea la preoție și călugărie pentru a conviețui timp de 30 de ani cu Maica Zamfira în aceleași locuințe, ca o familie model socialistă, ajungând, ca un apogeu, la sfârșitul vieții a conviețui în aceeași proprietate cu 12 maici. Prigoana sfinției sale a fost dură doar o lună și ½ (lucru

1016 Florin DUȚU, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013, pp. 266-269.

10021002.png

văzut și din fotografii. Ce greu trebuie să fi fost torturat Părintele ca să dobândească asemenea cearcăne), după aceea, însă, a fost eliberat imediat și tot ceea ce a urmat a fost de ochii lumii, o privare de libertate superficială. Și atunci, de ce această schimbare și diferență față de toți ceilalți prigoniți ca legionari și mărturisitori Ortodocși. Ce a înmuiat atât de mult condițiile represive împotriva sfinției sale? Oare manifestările demonice care le regiza față de temniceri, oare vreun pact cu diavolul sau compromisul pe care l-a făgăduit în urma torturilor (și apoi împlinit după 3 ani, timp în care s-au făcut formalitățile necesare ca să pară prigonit și obligat să părăsească Prislopul, ca să nu se vadă că se lăsase singur de preoție și călugărie)? Sau poate că informațiile foarte clare pe care le dădea despre legionari și ceilalți prigoniți, l-au făcut un agent secret, cu joc dublu, al securității. Toate aceste amănunte nu le putem ști cu precizie deoarece despre Părintele Arsenie Boca securitatea a ținut și ține, a fabricat și fabrică multe dosare despre sfinția sa. De unde știm că nu ar fi vreun dosar, să zicem… ABK666, în care să fie trecut pactul sfinției sale cu securitatea că va fi cuminte, va conviețui cu Maica Zamfira, va trimite unde paranormale în favoarea noii ordini mondiale de atunci și de acum, cu condiția ca să i se fabrice o imagine de Sfânt și să fie canonizat după moarte pentru a fi mai eficient în lepădarea de Ortodoxie a României? Desigur că și pactul cu diavolul și pactul cu securitatea pot fi reale, dar sunt simple speculații pe care nu vrem să le credem, fiindcă l-am urî, chiar și fără să vrem, deși suntem datori să iubim pe vrăjmași. Noi credem că a fost amăgit și neavând harul Sfântului Duh nu a putut răbda tortura și astfel a încercat prin ceea ce credea că este sfințenie și un compromis minor, să supraviețuiască vremurilor foarte grele prin care a trecut și ne rugăm lui Dumnezeu să ia aminte la durerile sfinției sale, să îl ierte pentru toate lucrările și învățăturile amăgite și să scape Sfânta Biserică Ortodoxă de posibila lui canonizare. Dar pentru aceasta este nevoie să ne trezim cu toții la potăință, să ne lepădăm de rătăcirile lui și să cădem cu lacrimi și rugăciuni la Dumnezeu să ne ierte și să îl ierte. În același timp nu putem să nu observăm că imaginea lui de mare martir și duhovnic al secolului XX este umflată fără logică, dintr-un duh legendar, chiar dacă acum, la modă, este exprimarea lui în limbaj rece și academic. Informațiile concrete evidențiate fără să vrea, chiar de îndrăgitorii sfinției sale, după cum vom vedea, susțin tocmai căderea la compromis, în urma unei torturi de o lună și ½ (cine știe, Doamne, ce a fost în sufletul sfinției sale atunci, săracul?), continuată cu o prigoană formală și o viață lejeră, mai bună decât a unei familii de nivel mediu social de atunci. A fost privat de libertate (per total) în mai puțin de doi ani (22 de luni și 18 zile). Din aceștia a stat la canal 14 luni și trei zile, având regim boieresc față de alți deținuți (care erau acolo torturați) manifestându-și pentru distracție și confort puterile paranormale. În închisoare a stat cu totul doar 8 luni și 15 zile (din care, spun ucenicii, a fost schingiuit doar 1 lună și ½ , la București), în rest făcând închisoare formală din care se întorcea radiind de bucurie. Nu a trecut nici prin cruntul Pitești și nici prin tragicul Aiud, cum ar fi fost logic, ca o urmare a informațiilor expuse în dosar că era considerat o căpetenie legionară, căpetenie spirituală a lor, ci doar a fost trecut prin închisori ca să poată primi la sfârșit diplomă de mărturisitor și să fie un contact de încredere pentru manipularea altora. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi făcut pact cu stăpânirea și nu s-ar fi folosit de puterile diavolești pentru a paraliza și induce hipnotic conducerea închisorilor. Mai mult, institutul Elie Wiesel își dă acordul pentru canonizarea sfinției sale (deși este foarte violent nu numai față de legionari, dar și față de preoții naționaliști și cei care poartă ii, dacă nu sunt țărani). Aceasta ne arată că pactul continuă și după moarte. Noi nădăjduim că nu este un pact conștient al Părintelui Arsenie Boca ci o milă a lui Dumnezeu care i-a văzut slava deșartă și l-a cruțat, fiindcă fără harul Sfântului Duh nu ar fi putut răbda, iar harul se dă celor smeriți, iar dacă ar fi reușit prin puterile diavolești cu care lucra în închisori, cotele mândriei sale ar fi ajuns la un nivel îngrozitor chiar și pentru preacuvioșia sa. Ce n-ar fi inventat ucenicii atunci, dacă ar fi avut fapte concrete cu care să se laude și ce putere ar fi dobândit scrierile și picturile sale primejdioase dacă ar fi fost susținute de autoritatea unor fapte cu adevărat mărețe. Dar Dumnezeu nu a îngăduit aceasta, din milă și ocrotire față de noi, ca văzând realitatea să ne dumirim despre fenomenul Prislop. Ca să înțelegem că așa lucrează Dumnezeu, să ne amintim că acesta este și motivul pentru care și Origen s-a lepădat de Hristos înainte de a muri (și, după cum se știe, și Părintele Arsenie Boca s-a lepădat de călugărie și preoție, în urma celor pătimite în închisoare, deoarece a fost prin credința în preexistența sufletului, ucenicul lui Origen):

(1) Lângă celelalte păgânești hule ale lui Origen, pre care le povestește Sfântul Epifanie la Eresul 64, au fost una și aceasta, cum că munca oamenilor celor necredincioși și a dracilor va avea sfârșit și, după o vreme, și cei necredincioși, și dracii vor veni la starea lor cea dintâi. Pentru care hule și în vremea nevoinței și a mărturisirii sale, când vrea să se încununeze cu

10031003.png

cunună mucenicească, de Dumnezeu s’au părăsit, și la închinarea de idoli au căzut (că de ar fi lăsat Dumnezeu să se facă mucenic, nu puțină vătămare în Biserica lui Hristos s’ar fi făcut, ca ale unui sfânt atuncea cărțile lui primindu-se), și de Sfinții Părinți, la Soborul al 5-lea cu săgeata anatemei s’au săgetat. (Tom 2 al Faptelor Soboarelor, foaia 340) 1017

                                    Iar învățăturile Părintelui Arsenie Boca sunt, după cum am văzut, date anatema de toate cele 7 sinoade ecumenice.

                                    Când a ieșit din închisori, s-a mutat împreună cu stăpâna inimii sale, Maica Zamfira, ducând o viață mult mai lejeră decât omul cu nivel de confort mediu din socialism, lucru dovedit prin proprietățile sfinției sale și modul de a se îmbrăca. Supravegherea informativă i-a fost ca un mare scut, după cum declară chiar sfinția sa (vedeți mai jos) prin care nu mai putea nimeni să îl acuze că încalcă ordinea socialistă și, ca bonus, îi adăuga la palmaresul de victimă, alte file și cununi pentru opinia publică postdecembristă. Acest plan, era alcătuit cu grijă încă de pe atunci de mai marii ce priveau strategic (folosindu-se de pionii spioni ce nu știau ce fac), pentru a-i spori cu filele din dosarul securității pe cele din dosarul de canonizare de după moarte. Așa vor putea urmașii lor la tronul stăpânirii să se folosească și după moartea lui de imaginea de mărturisitor și făcător de minuni a preacuvioșiei sale, asociată cu duhurile diavolești ce i-au slujit toată viața, ca să continue acțiunea de a sprijini noua ordine mondială prin ecumenism și spirit(ual)ism de tip New Age. Chiar dacă micii/marii lideri nu au cunoscut/consemnat acestea (ca să nu fim adepți ai teoriei conspirațiunii, fiindcă noi credem că toate le îngăduie Dumnezeu pentru păcatele noastre personale), duhurile necurate ce orchestrează pregătirea terenului (ahtiat de show magic) pentru primirea lui antihrist și care conduc prin patimi pe cei ce nu-L urmează pe Hristos, au știut-o și dorit-o. Am vorbit așa, datorită preocupării și interesului pentru politică, dar noi credem că Dumnezeu este cel ce îngăduie asupririle când copilașii lui oamenii de dragul dulceților trecătoare de aici uită de veșnicie și își pierd sufletul. Așa și cu Părintele Arsenie Boca, și el copilaș al lui Dumnezeu, îndulcitu-s-a de sine și părăsitu-l-a Dumnezeu ca să se trezească și mântuiască. A căzut, a fost slab și nu știm dacă s-a trezit și plângea sau nu în inima lui. Nu-l putem judeca, ci îl plângem și nu vrem să deviem în politică, urâciunea pustiirii, fiindcă prin aceasta lucrează stăpânitorul acestei lumi, ca să umple inima (locul cel sfânt) cu deșertăciune și înșelare, iar noi, cei ce ne plângem păcatele, suntem datori și să ne supunem Rom 13:1 înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.

                                    Cele pe care le-am pus în paralel, ne arată credibilitatea și verticalitatea Părintelui Arsenie Papacioc (printre altele și un mare artist plastic necunoscut publicului, ce ne-a lăsat ca testament capodopera sfinției sale, vrednică de orice Sfânt Părinte „Singur Ortodoxia”) și în același timp precaritatea și șerpuirea amăgitului de la Prislop (care ne-a lăsat ca sinistru testament al auto adorării așezământul de la Drăgănescu, de prost gust și centrat pe sine ca un obiect de cult al propriei personalități și vieți). Este evident pentru orice om (fără prejudecăți din ce aude de la alții sau simțiri înșelate de vise, vedenii și stări induse la Prislop), că putem avea încredere în afirmațiile Părintelui Arsenie Papacioc, iar în ale Părintelui Arsenie Boca și a ucenicilor nu, deoarece fiind amăgiți, chiar și fără să vrea transmit duhul amăgirii mai departe.

                                    Poate că am păcătuit, exprimându-ne cam dur despre erorile logice ale domnului Florin Duțu și despre sărmanul, cu adevărat săracul Zian, dar ne supără nedreptatea atât în apărarea minciunii ridicată la rang de sfințenie, cât și în bârfirea celor ce ne trag cu milă semnalul de alarmă pentru a ne trezi din amăgire. Am dori să nu îi judecăm, ci să ne rugăm pentru domnia sa și pentru toți ucenicii Părintelui Arsenie Boca să revină la cumințenia și frumusețea lină și lăuntrică a Ortodoxiei.

                                    Iată ce ne învață despre aceasta Sfântul Cuvios Siluan Athonitul:

Unii discută în contradictoriu despre credință și discuțiile [ controversele ] lor sunt fără sfârșit, dar nu e nevoie să ne sfădim, ci numai să ne rugăm lui Dumnezeu și Maicii Domnului, și atunci Domnul ne va lumina fără discuții și îndată ne va lumina. 1018

                                    Părintele Arsenie Papacioc ne arată că Părintele Arsenie Boca a fost arestat pentru proorocii despre ruși, domnul Florin Duțu vrea să ne convingă că a fost arestat datorită credinței Ortodoxe curate și strălucitoare, puternice împotriva comunismului, la complotul greco-catolicilor.

1017 Sfântul Cuvios Ioann DAMASKIN, Descoperire cu amăruntul a Pravoslavnicii Credințe, tâlcuirea și notele aparțin Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul 1806 tipărită prima oară la Iași, Ed. Predania, București, 2 2011, p. 249.

1018 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit. p. 16.

10041004.png

                                    Primul se confirmă chiar de ucenici:

Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei țări: Ungaria, Bulgaria și Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Și pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”. (Chiș Aurelia, 93 ani, corn. Boiu, jud. Mureș) 1019

                                    Al doilea se contrazice chiar pe sine însuși (după cum vom vedea mai jos), demonstrând chiar el însuși ca mincinoasă propria teorie a conspirației comunisto-uniate împotriva (epi)centrului de la Prislop. Dar pentru a înțelege aceasta trebuie să cercetăm ce „propaganda fide” îi fac ucenicii săi fideli în legătură cu caterisirea sfinției sale.

                                    Până acum am observat că tot ceea ce ne-a dezvăluit Părintele Arsenie Papacioc despre Părintele Arsenie Boca s-a confirmat prin documentele furnizate de ucenici, printre care chiar și de domnul Florin Duțu. A mai rămas să dezlegăm misterul opririi de la slujire a Părintelui Arsenie Boca: se datorează uneltirii greco-catolicilor, prigoanei comuniste sub pretextul legionarismului, sfinția sa fiind considerat căpetenia spirituală a legionarilor, sau faptului că s-a lăsat în închisoare și de preoție, și de călugărie cum ne arată Părintele Arsenie Papacioc?

                                    Înainte de a analiza acest subiect important, ar fi bine să facem un mic paralelism între viața canonică, mărturisitoare și verticală a Părintelui Arsenie Papacioc, mai puțin mediatizată (deoarece Ioan 15:19 Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște                                    ) și viața (din păcate atât de șerpuitoare și necanonică) atât de cunoscută, popularizată și răspândită prin toate mijloacele văzute și nevăzute, finanțate și gratuit din râvnă aprinsă a Părintelui Arsenie Boca.

                                    Nu trebuie să uităm ceva: mai există o contradicție în cartea domnului Florin Duțu în legătură cu relația dintre cei doi Părinți Arsenie (dar, în cazul de față dezinformatorul informator al securității este… chiar Părintele Arsenie Boca):

Anghel Papacioc, viitorul Părinte Arsenie Papacioc, fost legionar, vine să-i ceară sfat, după ce fusese eliberat din închisoare ca urmare a înțelegerii dintre legionarul Nicolae Petrașcu și comunistul Teohari Georgescu: „un alt legionar care m-a vizitat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost Anghel Papacioc, nu știu de unde era originar. El a venit la mine cu scopul să intre în călugărie. Întrucât știa și meseria de sculptor în lemn, eu l-am trimis la M-rea Cozia unde el a mers și a și stat câtva timp, apoi a fost la M-rea Antim din București, apoi a mers la o mănăstire din Moldova, însă nu știu la care mănăstire. Cînd a venit la mine în anul 1945/1946 mi-a spus că este legionar și că a venit de la închisoare, că nu mai vrea să aibă de-a face cu politica și că vrea să se facă călugăr211 1020

dar aceasta se află în contradicție flagrantă cu ceea ce ne spune chiar Părintele Arsenie Papacioc despre întâlnirea cu Părintele Arsenie Boca:

Părintele Arsenie Papacioc:

– Părinte… căzuse în forma aceasta a proorociei… cândva… și a sfințeniei și a intrat duhul ăsta al mândriei… El, sfințiile voastre erați foarte mici…

Părintele Ioanichie Bălan:

– Nu, nu țin minte…

Părintele Arsenie Papacioc:

– și eu eram mic. Și înainte de a mă duce la mănăstire auzisem nu știu ce… era o mișcare în studențime…

Părintele Cleopa Ilie:

– Da, da, da…

Părintele Arsenie Papacioc:

– Și eu m-am dus la el… la Sâmbăta… era curentul acesta arsenist, foarte puternic.

Părintele Ioanichie Bălan:

1019 O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca din 12 cărți, <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-12-carti.pdf>, luni, 6 iulie 2015.

1020 Florin DUȚU, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013, pp. 113-114.

10051005.png

– Da, în numele lui, da…

Părintele Arsenie Papacioc:

– M-am dus la el, pentru că voiam să plec la mânăstire și voiam o binecuvântare. Și când m-am dus acolo la Sâmbăta m-am dus foarte greu, străin… nu prea cunoșteam. Nu eram așa un om de tupeu să-mi fac loc. M-am dus după adresă. Și stând la masă era acolo stareț un părinte Serafim. Mult m-am folosit de părintele Serafim, nu de Arsenie, de Serafim m-am folosit.

Părintele Ioanichie Bălan:

– Da, Părintele Serafim Popescu…

Părintele Arsenie Papacioc:

– Părintele Arsenie era la o masă fără așternut pe ea… cam lățimea asta… așa… eu aici și el aici, că era într-o vineri și se luase masa și mi-a pus și mie ceva. Și Arsenie Boca și-a pus mâinile așa… Niște ochi albaștri, puternici… la mine așa… fix…. Eu când am văzut zic: vezi de treabă, domnule. Eu nu eram prost, eram băiat citit… într-un fel… Ce înseamnă antimandarul acesta? să nu-l… L-am simțit. Cât era de puternic curentul despre el, pentru mine, zic, gata. [ iată un om înțelept: parează paralizia pe care Părintele Arsenie Boca o inducea la toți, dintr-o privire, prin hipnoză. Dintr-un foc se lămurește și scapă din foc, neintrând în circuitul general al curentului: privire, simțire, robire (de toată viața). Această biruință greu de imaginat și dobândit a primit-o în dar de la Dumnezeu fiindcă toată viața s-a condus nu după simțire, ci după gândire, în frica de Domnul. –– n.n. ] Și nu mi-a mai trebuit… Mi s-au întâmplat niște lucruri de o mare trăire [ atenție! Nu simțire, ci trăire, fiindcă a blocat calea simțirii prin privire – n.n. ] pe care am avut-o eu acolo. A vrut să vină către mine că eram într-o margine de pădure. [ vedeți? Nu îi convenea că a fost refuzat, văzând capacitatea Părintelui Arsenie Papacioc, ar fi vrut să-l paralizeze și cu false prooroci, ca să-l aibă ca sclav adulator – n.n. ] S-a întors din drum. Eu m-am rugat mult la Dumnezeu să nu vină… Nu știa lucrarea mea                                    [ lucrarea celor smeriți este singura la care nu au acces dracii și nu o cunosc. Și vedem că era o lucrare smerită, fiindcă nu s-a încrezut în prima biruință, ci s-a rugat la Dumnezeu să-l ferească de alt atac demonic. Doamne, doamne de ce nu iau aminte oamenii la acest Arsenie să-l urmeze și se duc buluc după celălalt, înșelat? Fiindcă Mat 7:14 strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt care o află. – n.n. ] Am plecat la mănăstire. Mi-am văzut de treabă. 1021

Lucrul acesta este confirmat și de Părintele Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa:

Părintele Arsenie Papacioc nu mințea când ne spunea (scriu din cele ce îmi aduc aminte): „Eu care l-am cunoscut pe Arsenie, acum când sunt întrebat de credincioși dacă este bine să-i citească Acatistul vreau nu vreau trebuie să le spun câte ceva, ca să nu se smintească, să nu-și pervertească credința. Eram odată mai mulți tineri la el, la Sâmbăta de Sus, și ne-a spus, printre alte: Vedeți locurile acestea, pe aici am fost acum 300 de ani cu duhul lui Ilie”. Pentru că am văzut și auzit atâtea lucruri neortodoxe de la el când am fost călugărit și mi s-a pus numele Arsenie m-am întristat, înțelegând că mulți mă vor lua drept ucenicul lui. Apoi când m-am întâlnit cu el în București, când era dat afară din mănăstire, și mi-a spus:

Acum tu rămâi în locul meu!” Eu i-am răspuns:

– Nu! fiecare cu locul lui”. 1022

                                    Vedeți de ce era silit Părintele Arsenie Papacioc să arate problemele Părintelui Arsenie Boca? Pentru a feri oamenii să-și piardă credința. Din milă față de ei se lăsa bănuit de invidie și își asuma pomenirea de rău, ca să ferească pe alții de căderea în rău.

1021 <https://www.youtube.com/watch?v=w9AAI9iwvkM>, duminică, 17 mai 2015.

1022 Cuvânt al Părintelui Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa Ilie. Din DVD-ul dat nouă, de către sfinția sa, la Sfânta Mănăstire Pavel, din Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015.

 

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s