pag. 864- Mândria din copilărie până la sfârșit

864b.png(D) MÂNDRIA: DIN COPILĂRIE PÂNĂ LA SFÂRȘIT

                                    De mic a manifestat mândrie, care s-a dezvoltat apoi, datorită învățăturilor înșelătoare din filozofie, religii, știința cu nume mincinos și vedenii în credința în preexistența sufletului, neluând aminte că omul este creat din părinții săi, deci nu poate să se zămislească oricând și oriunde, ca și cum ar fi pictat, contrazicând învățătura Sfintei Biserici:

1923. -Sînt trei teorii despre suflet: a), a preexistențialismului, condamnat de Biserică (V. Dogmele); b). traducianismul animal, adică teoria prin care se arată că sufletul se transmite de la părinți la copii ca și Ia animale, după regula pusă odată de Creator, neaprobate de Biserică; c). învățătura creaționismului pe care o învață Biserica. Sufletul fiecărui om este creat de Dumnezeu. Alte explicații de amănunt nu s-au dat. Se pare că această învățătură, într-o explicare mai pe larg, în care să se cuprindă și aspectele vieții de ereditate trupească și

865865.png

sufletească, ar putea fi expusă cam astfel: sufletul fiecărui om este creat de Dumnezeu, nu din nimicul absolut ca a lui Adam, ci din realitatea părinților născători asemenea cu Eva din Adam. Așa se explică mai bine paternitatea dumnezeiască a proprietății creaționale precum și a colaborării părinților pământești binecuvântați în viața și în urmașii lor                                    859

                                    Așa se explică și de ce Părintele Arsenie Boca a semănat cu tatăl său în uniatism, în înșelare cu maica sa, în atracția față de învățăturile mincinoase cu amândoi și în instabilitatea față de monahism cu relația dintre ei. Desigur că un asemenea amestec unic nu putea să se zămislească din alți părinți, de niciunde. Și Iosif, și Creștina, și Zian sunt unicate în univers. În schimb, dacă ar fi preexistat sufletul, cum credea Părintele Arsenie Boca, putea ateriza oriunde, depinzând doar trupul cu arborele lui genetic și bolile lui de patimile „aeroportului”, fiind ca o îmbrăcăminte exterioară, cum propovăduia sfinția sa.

250. Dumnezeu pe toți îi trimite înzestrați și în stare să fie drepți. Dar, trecând ei prin poarta nașterii pământești, iau în spate poveri părintești, care-i spetesc și-i încovoaie spre pământ. Pe urmă, slăbiți de osteneala vieții și de mediul înconjurător, greu se vor decide să reprezinte cauza lui Dumnezeu. 860

Părintele Arsenie a spus că putea să fie oriunde în lumea asta, dar l-a rânduit Dumnezeu la noi, la români, pentru rugăciunile martirilor Brâncoveni. [ deci, în concepția sfinției sale este un mare dar făcut poporului Român. Noi am zice că un cuvânt smerit ar fi fost: „am primit un dar de la Dumnezeu să mă nasc Român și să devin Ortodox”. Ci, o, Doamne, prefă Tu această mare ispită și primejdie pentru neamul românesc: lucrarea și învățătura sfinției sale, ce duce în iad pe cei ce îl urmează și nu se pocăiesc, într-o trezire după gustarea amarului rătăcirii, ca un vaccin și o cale spre iscusință în lupta cu amăgirea. Ajută-ne să ne lămurim de primejdia și viclenia căii de la Prislop – n.n. ]

Mântuitorul i-a spus să fie pictor de suflete, să picteze în inimile oamenilor credință, să facă din oameni icoane vii. Și a reușit!

                                    [ doar că au ieșit tablouri nefericite, nesemănând cu Hristos ci cu sfinția sa – n.n. ] (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbăta de Sus) 861

Îmi spunea Părintele Arsenie că inima Sfinției Sale este la Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Sâmbăta, încă de când a fost zămislit în pântece de fericita mamă, Cristina. De copil zicea: „Eu sunt Zian. Veniți la mine și eu vă voi duce la Hristos”. Așa îi vorbea Duhul Sfânt, Care era în el.

Nu pot să ascund bucuria aflării Sfintei Icoane a Maicii Domnului, la care s-a rugat Cristina, mama Părintelui Arsenie, și chiar Părintele Arsenie însuși, de mic copil. Pe dosul icoanei, care este din carton, se găsesc cuvintele scrise de Părintele Arsenie: Aceasta este icoana cea mai dragă a mamei mele, Cristina Boca. Privind la ea, la Maica Prea Curată, îi cerea cu lacrimi să-i dea și ei un băiat, și i-a dat, pe mine, Zian Boca, mai târziu Arsenie Boca. Rugați-va și voi, toți cei ce o priviți pe Maica Cerului, pe Maica Precista, cum ne-am rugat și mama mea și eu. Amin și slavă [ și iată… în loc să fie cuvinte de recunoștință față de Maica Domnului și Domnul nostru Iisus Hristos, la a căror asemănare ar trebui să ne poarte o Sfânta Icoană, sunt cuvinte de gravă mândrie, îndemnând la asemănarea cu sfinția sa și mama lui, tocmai în acea lucrare rătăcită care i-a dus pe amândoi la vedenii și primejdii veșnice numită: falsa rugăciune. Suntem îndemnați când o privim pe Maica Domnului să nu ne rugăm la Ea, ci să ne împrăștiem cu mintea și să ne gândim cum s-au rugat ei, și să îi imităm. Dar în felul acesta, tocmai când ar trebui să avem model direct, prin privirea simplă, chiar pe Născătoarea de Dumnezeu, ne-am abate spre alt model, desigur inferior. Dacă n-ar fi fost această patimă atât de prezentă în gândirea Părintelui (de a ne face pe noi după chipul și asemănarea lui), ar fi spus „rugați-vă, că și eu cu mama mea m-am rugat”. Dar și așa ar fi fost penibilă evidențierea de sine. Ne întrebăm, văzând catastrofele pictate la Drăgănescu, și roadele rugăciunilor în viețile lor, oare obiectul la care se închinau ei chiar era o Sfântă Icoană sau doar un tablou religios, o grozăvie neasemănată? – n.n. ] .

859 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

860 Ieromonah Arsenie BOCA, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 4 2003, p. 33.

861 Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Colecția “Ortopraxia”, Ed. Agaton, Făgăraș, 2008, p. 27.

866866.png

Să vă dea și vouă, celor care citiți și mă credeți, bucuria pe care am avut-o eu, Preotul Petru, când m-am închinat la această icoană. Am înțeles de la Sfinția Sa că Maica Domnului i-a învățat multe taine ale dumnezeirii Fiului ei și pe ucenici, și pe evangheliști, și pe sfinți și chiar și pe păcătoșii care se smeresc și cred în Cuvântul lui Dumnezeu. Stăpânirea ei este nebiruită și nelimitată asupra îngerilor și oamenilor. Și cuvintele Părintelui Arsenie, ca ale unui ucenic adevărat al Maicii Domnului, erau curate ca un izvor tainic, venit de sus, care vindecă rănile sufletești și trupești. [ Aici Părintele Petru greșește. Niciodată Maica Domnului nu a propovăduit erezii, fiindcă niciodată nu S-a propovăduit pe Sine, ci pururea îndemna pe ceilalți către Fiul Ei, numindu-se roabă. Chiar și atunci când constata că o vor ferici toate neamurile se uimea, umilindu-se, simțindu-se nevrednică și atribuind totul iubirii și măririi lui Dumnezeu:

Ioan 2:5 Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune.

Luc 1:38 Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea.

Luc 1:46 Și a zis Maria: Mărește sufletul meu pe Domnul. 47 Și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. 49 Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic și sfânt este numele Lui. 50 Și mila Lui în neam și în neam spre cei ce se tem de El. 51 Făcut-a tărie cu brațul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. 52 Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți, 53 Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară deșerți. 54 A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Și aducă aminte de mila Sa, 55 Precum a grăit către părinții noștri, lui Avraam și seminției lui, în veac.

Al patrulea cu greu s-a lăsat convins să ne vorbească. Ne povestea despre un om care mergea regulat la biserică, participând la sfintele slujbe, dar nu se împărtășea. La sfârșitul slujbei, când alții se împărtășeau, ar fi vrut și el să se împărtășească, dar se socotea nevrednic și păcătos. Stând mai deoparte și privind la icoana Maicii Domnului a văzut-o vie, iar ea, uitându-se cu blândețe la el, i-a zis: „De ce nu te împărtășești?”. „Preasfântă Stăpână, sunt nevrednic”, a răspuns el. Atunci Stăpâna i-a zis: „Vrednici nu vom fi niciodată, du-te și te împărtășește…”. Spunând acestea, tânărul a început să plângă în hohote și, așezându-se într-un colț, a rămas acolo, continuându-și pocăința.

Am rămas cu toții în tăcere, fără a mai îndrăzni a zice ceva. 862

Așadar Părintele Arsenie Boca, procedând invers, este evident că, din păcate, nu a fost ucenicul Ei. – n.n. ]

După ce a terminat liceul la Brad, Părintele Arsenie dorea să meargă la aviație. Dar s-a mâhnit mult și a plâns, că, neavând bani să plătească garanția cerută, a trebuit să renunțe. Atunci, rugându-se înaintea sfintei icoane a Maicii Domnului, ca Samuel Proorocul, a auzit un glas din cer, care i-a zis: „Nu mai plânge, Ziane, că te voi înălța eu cu mult mai mult decât avioanele”. [ ce promisiune diavolească batjocoritoare. În loc de Împărăția Cerurilor înălțimea redusă a avioanelor. Probabil arhiconul se referea la vămile văzduhului de unde era trimis să-l ispitească pe Părintele. Un cuvânt vulgar, care niciodată n-ar putea ieși din inima Maicii Domnului. Și ce nepotrivită comparație, când tocmai Sfântul Prooroc Samuel în vedeniile sale cerea sfatul duhovnicului său, socotindu-se și el rob, și punea atâta preț pe ascultare:

1Re 3:4 A strigat Domnul către Samuel: „Samuele, Samuele!” Iar el a răspuns: „ Iată-mă!” 5 Și a alergat la Eli și a zis: „Iată-mă! La ce m-ai chemat?” Acela însă a răspuns: „Nu te-am chemat. Du-te și te culcă!” Și s-a dus Samuel și s-a culcat. 6 Iar Domnul a strigat a doua oară pe Samuel: „Samuele, Samuele!” și acesta s-a sculat și a venit iar la Eli și a zis: „Iată-mă! De ce m-ai chemat?” și acela i-a zis: „Nu te-am chemat, fiul meu! Du-te înapoi și te culcă!” 7 Samuel nu cunoștea atunci glasul Domnului și cuvântul Domnului nu i se descoperise încă. 8 Dar Domnul a strigat pe Samuel și a treia oară. Și s-a sculat acesta și a venit la Eli și a zis: „Iată-mă! La ce m-ai chemat?” Atunci a înțeles Eli că Domnul cheamă pe copil. 9 Și a zis Eli către Samuel: „Du-te înapoi și te culcă și când Cel ce te cheamă te va mai chema,

862 <http://www.sfaturiortodoxe.ro/povestiri-duhovnicesti.htm&gt;, luni, 14 septembrie 2015.

867867.png

tu să zici: „Vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă!” Și s-a dus Samuel și s-a culcat la locul său.10 Și a venit Domnul și a stat și a strigat ca întâia și ca a doua oară: „Samuele, Samuele!” Iar Samuel a zis: „Vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă!”

1Re 15:22 A răspuns Samuel: „Au doară arderile de tot și jertfele sunt tot așa de plăcute Domnului, ca și ascultarea glasului Domnului? Ascultarea este mai bună decât jertfa și supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor.

n.n. ]

Această mărturie mi-a spus-o călugărul nevăzător Sebastian, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (Brașov).

Dar înălțimile de har au fost împletite cu chinuri mucenicești și încercări de tot felul. De aceea, zicea: „Mă’,- dacă ați avea voi crucea mea, v-ar zdrobi! Dar să nu v-o dea Dumnezeu”. [ cu alte cuvinte el este mai voinic, nu-i ca noi niște prăpădiți. Dar noi știm că din formele de iubirii de sine celei pătimașe sunt tocmai mila de sine, trâmbițarea de sine și mult alt alai:

125. Parintele Cleopa adesea amintea pacatele izvorate din iubirea de sine și indemna pe toti la pocainta, zicand: ”Izvorul a toata rautatea și a tot pacatul este iubirea de sine! Iubirea de sine este iubirea nerationala fata de trup și este cea mai grea și mai subtire dintre toate patimile care robesc firea omeneasca. Din iubirea de sine se nasc: mila de sine, crutarea de sine, indreptatirea de sine, multumirea de sine, trambitarea de sine, lauda de sine, placerea de sine, parerea de sine și toate celelalte pacate stiute sau nestiute”                                    863

Eram deunăzi aici cu vreo 200-300 de oameni și am vrut să văd și eu ce pricep ei. Eu uit ce mi-a spus doctorul, că vorbesc un ceas pe zi, și zic: „Oameni buni, care-i cel mai mare păcat de pe lume?” Unul a spus că-i avortul, altul a spus că-i mândria, altul a spus că-i păcatul împotriva Duhului Sfânt. Mă rog, fiecare cum s-a priceput. Nici unul n-a spus adevărul. Si le-am spus eu: „Izvorul a toată răutarea și a tot păcatul și rădăcina tuturor răutătilor este iubirea de sine!” Dar ei nu stiau ce înseamnă iubirea de sine. Iubirea de sine este iubirea neratională fată de trup și este cea mai grea și mai subtire dintre toate patimile care robesc firea omenească. De aceea, acest lucru stiindu-L Ziditorul nostru Dumnezeu, ne sfătuieste, zicând:Cine voieste să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.

Acest păcat îl mai numesc oamenii „egoism”, sau „eu”, altii „folosintă de sine”, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul numeste iubirea de sine „iubire nesocotită fată de trup”. Ai voie să îngrijesti de trupul tău, să-l hrănesti, să-l îmbraci, să-l odihnesti, dar să nu faci alte fapte rele care-ți spune el, că te duci în fundul iadului. De aceea Mântuitorul, când a spus că urmăm Lui, această conditie a pus: Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine… Lepădarea de sine este cea mai mare virtute care-l duce pe om la sfintenie și la Rai.

Si iată asa iubirea de sine este maica și rădăcina și izvorul tuturor păcatelor. Am să vă spun măcar câteva fiice care izvorăsc din iubirea de sine. Iată din iubirea de sine se nasc: mila de sine, îngâmfarea de sine, cinstea de sine, încrederea în sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine, înăltarea de sine, cutezanta de sine și nesimtirea, care-i moartea mintii și moartea sufletului mai înainte de moartea trupului. Din iubirea de sine se nasc: vorbirea de rău, clevetirea, minciuna, gluma, râsul, săguirea, vorba desartă, osândirea. Din iubirea de sine se nasc: mândria, trufia, semetia, ura, zavistia, pizma, invidia, răutatea, tinerea de minte a răului, dorinta de răzbunare, lăcomia pântecelui, mâncare mai mult decât trebuie, mâncare a doua oară, un pahar mai mult decât trebuie, somn prea mult, întunecarea mintii și betia.Din iubirea de sine se nasc: păcatele cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăirea, închipuirea, înfumurarea, duplicitatea, rivalitatea, încăpătânarea, amărăciunea, ironia, ambitia, înselătoria, cruzimea, neomenia, blasfemia, înfurierea năprasnică, lingusirea, împătimirea, obrăznicia, neastâmpărarea, iubirea de stăpânire, dorinta de a porunci la altii, prefăcătoria, îngâmfarea, neevlavia, nepocăinta, neluarea aminte, pregetarea, pierderea vremii în desert, rătăcirea gândului, răutatea, acedia, adică moleseala vointei. Din iubirea de sine se nasc: iubirea de bani, iubirea de plăceri, iubirea de avere, iubirea de agoniseală, iubirea de slavă.

863 <http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/fapte-cuvinte-invatatura-parintelui-cleopa-68528.html>, luni, 14 septembrie 2015

868868.png

Din iubirea de sine se nasc: mâhnirea, întristarea, deznădejdea, descurajarea, împutinarea de suflet, îndoiala, nechibzuinta, nesuferirea, nedreapta socoteală, iscodirea.

Nu vă mai spun alaiul întunericului, că, dacă v-as spune câte se nasc din iubiea de sine, mă apucă miezul noptii. Si nu putem spune la mănăstire că n-am gresit, pentru că totdeauna gresim lui Dumnezeu, cu iubirea de sine, numai că nu cunoastem în ce fel și în ce chip ne robeste pe noi. Iată de ce a pus Mântuitorul prima conditie pentru a putea să-I urmăm Lui, ca mai întâi de toate să ne lepădăm de sine, adică de patimile amintite mai înainte. 864

Recunoașteți despre cine vorbea Părintele Cleopa? Desigur că nu despre Părintele Arsenie Boca, ci despre noi toți. Dar astfel de manifestări nu pot fi nici ale vreunui Sfânt. Așadar, nici să nu îl judecăm, dar nici să nu-l urmăm. – n.n. ]

Ce taine minunate i-a descoperit Părintelui Arsenie Maica Domnului în Sfântul Munte Athos, prin Sfântul Serafim de Sarov, cum a auzit monahul Sebastian, cei nevăzător, de la Sâmbăta! Multe nu le-a putut mărturisi Părintele la nimeni. [ ce bine că nu le-a transmis, pe câți i-ar fi înșelat cu cine știe ce învățături demonice. Căci Sfântul Serafim de Sarov se numea pe sine cu smerenie sărmanul Serafim, dar învățăturile de mai sus nu pot proveni de la el, căci sunt stricate de modul invers de a lucra, tocmai prin otrava cea mai puternică împotriva mântuiri sufletului: plăcerea de sine – n.n. ] 865

                                    De unde se vede că mândria nu l-a părăsit nici când a înaintat cu vârsta, lucrul este evident și mai jos, în autobiografia sfinției sale. De aici mai desprindem și că a fost superficial în studii, având o pregătire eclectică, mai degrabă ecumenistă, cu o puternică latură scientistă de tip antropozofic, și doar sporadic Ortodoxă, atât în teorie cât și în practică:

Teza de licență în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârșire interioară a omului, și purta titlul: „încercări asupra vieții duhovnicești”. Terminam teologia prin 1933.

În vacanță mă ocupam cu pictura.

Pictura mi-a lungit școala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din București, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Șirato, Costin Petrescu și Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor și grevelor studențești, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea și cunoștințele de anatomie și antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-și țină cursul. [ deci, de unde ideea că a studiat medicina? De aici se vede că a făcut niște cursuri întrerupte, de care nici el nu era mulțumit, în vederea picturii. Atât de slabe au fost cursurile încât tablourile pictate de sfinția sa nu sunt nici măcar realiste ci doar caricaturiste, de tip sovietic și american, ca benzile desenate. Iar de înțelegerea eronată, ușuratică, eclectică, după „medicina pe înțelesul tuturor”, a geneticii și fiziologiei femeii vom vorbi la învățăturile sfinției sale păgâne, dacă ne va ajuta Dumnezeu – n.n. ]

Abia aci m-am lovit de mișcările politice studențești, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mișcări studențești n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universității, ci ca o școală aparte. Deci pe noi de la Belle-Arte ne tratau ca fiind în afară de studenții ce să se poată înscrie în centrul studențesc București. Am fost complet în afară de orice mișcare studențească sau înscriere în vreo mișcare politică. [ … ]

Școala mă absorbea total și n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.) [ după metode se vede că îngerul păzitor era unul ca Jivril – n.n. ]

Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind și discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. [ deci se specializa în „teologia muzicală”, adică după ureche – n.n. ]

Așa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în românește, în vreme de 5 luni. [ probabil din franceză, singura limbă

864 <http://www.sinaxa.net/abc/2010/09/iubirea-de-sine/>, luni, 14 septembrie 2015

865 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 13-14.

869869.png

străină pe care o știa – n.n. ] M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie. [ minunată carte. Ar fi fost de folos să o aplice, mai ales în privința ascultării, și după ce a intrat în călugărie – n.n. ] [ … ]

Colegi la școală am avut de toate soiurile și neamurile. Aveam, la alți profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roșie, însă discuții n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Ițhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu ești evreu și eu creștin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine și tu n-ai să te poți supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viață. [ prietenie prin concurență, probabil că… în smerenie. Interesant reper de depășire în lucrarea lăuntrică – n.n. ]

Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor. [ se vede că Părintele ori credea în mesianismul evreiesc, ori spunea așa din lingușeală, ca să scape basma curată că nu este legionar, fiindcă declarația era făcută în 1945 și are o vădită tentă de manipulare politică, pentru a fi politic corect în viziunea comunistă – n.n. ]

Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică, la o biserică din Bixadul Oltului, care era de zugrăvit în frescă împreună cu profesorul meu Costin Petrescu. îndată după terminarea acelui an de practică, ce însă a fost mai scurt, am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieși din țară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obținut pașaport de călătorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura poliției din Sibiu.

Iar întrucât eram diacon, am obținut și încuviințările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului și a Atenei, precum și a celor două guverne: român și grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârșirea interioară prin meșteșugul călugăriei.

M-am întors în țară la 8 iunie 1938. Țin minte data pe aceea, că intrând în țară pe la Moravița am văzut drapelele românești, de acel 8 Iunie de odată.

De la data aceasta, până la Paștile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învățat la Chișinău cu niște meșteri ruși poleitura cu aur „cicanca”, și alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.

în Vinerea Izvorului după Paștile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.

Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul și singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgăraș. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grijă că am învățat pictura degeaba. [ ce bine ar fi fost. De ce nu a învățat de la iconarii ruși canonicitatea? – n.n. ] Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor și evlavie la Mănăstire și călugări. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoția – eu simțindu-mă nevrednic                                    [ chiar frumos! Dar de ce oare nu a păstrat această lucrare până la sfârșit. Ar fi scăpat, poate, de toate primejdiile – n.n. ] A primit-o. Așa au început slujbele la Mănăstire după puteri.

Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele și treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot. [ aici se arată marea ispită a misiunii înainte de vreme, prin care a căzut până la a o salva pe Julieta de sinucidere, periclitându-și propria mântuire. Sunt unii oameni aleși pentru preoție prin chemare de sus făcând voia Domnului, pe alții îi cheamă ierarhia și, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu toți sunt aleși de Dumnezeu, fiindcă nu întotdeauna voia aproapelui (nici măcar a mulțimii) e bunăvoința lui Dumnezeu (uneori este îngăduința Lui), dar sigur nu este după voia lui Dumnezeu cel care din voia proprie se aranjează ca preot, indiferent pe baza cărui raționament, cât de înalt. Vom vedea că sfinția sa nu se face preot la îndemnul ierarhilor, nici al duhovnicului său, de care nici nu pomenește, nici prin vreo chemare autentică de la Dumnezeu, ci din propria părere greșită, bizuindu-se pe sine, pe mulțime și raționând nu înalt ci josnic, bazat pe o minciună : – n.n. ] Știam că tot ce

870870.png

pățesc oamenii, li se trage de pe urma greșelilor sau a păcatelor                                    [ cuvânt eretic, potrivnic Sfintei Evanghelii:

Ioan 9:2 Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?:3 Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

De la o astfel de înțelegere greșită se ajunge și la o concluzie foarte greșită: a te arunca în a da sfaturi la alții, nefiind încă sfătuit și a începe misiunea înainte de a începe pocăința – n.n. ]

Așa m-am văzut silit să primesc preoția [ nu a fost silit, ci a voit el însuși pe baza unui raționament greșit, statistic, neduhovnicesc, care îl va face să meargă din greșeli în greșeli, după cum vom vedea – n.n. ] și misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat și Om adevărat, precum și a sfințirii omului, ca – să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață                                   

                                    [ pacea o dobândește omul numai când află voia lui Dumnezeu și se unește deplin cu ea, fără nici o despărțire. Iar aceasta se obține, cu adevărat, doar la despătimire. Restul e tulburare, osteneală și război:

Dar dacă Făcătorul celor văzute a semănat în fire în chip natural rațiuni duhovnicești de-ale înțelepciunii și moduri de purtare cuviincioasă, atunci urmează că orice minte încununată cum se cuvine, cu virtute și cunoștință, împărățind, asemenea marelui Ezechia, peste Ierusalim, adică peste o deprindere ce nu vede decât pacea, sau peste o stare lipsită de orice patimi (căci Ierusalim se tâlcuiește “vederea păcii“), are toată zidirea în stăpânirea ei prin formele care o alcătuiesc. [ … ]

Iar făcând așa, fiecare poate ajunge la starea de pace, prin izbăvirea de patimi și se poate îndeletnici cu contemplarea lucrurilor                                    866

                                    Dar aceasta nu se poate dobândi în orice împrejurări. Aceasta o știa bine Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare. Mare pagubă a avut Arsenie cel mic că nu a luat aminte la învățăturile celui al cărui nume și l-a ales:

                                    Trebuie să fugim de oameni, chiar și duhovnicești:

Zis-a avva Marcu către avva Arsenie: “Pentru ce fugi de noi?” Răspunse bătrânul: “Dumnezeu știe, că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu și cu oamenii și cu Dumnezeu. Cele de sus, mii și milioane fiind, au numai o voie, oamenii însă, au multe voi. Deci nu pot să las pe Dumnezeu și să vin întru petrecerea cu oamenii”

                                    Trebuie să avem răbdare îndelungă vreme:

3. Un frate oarecare șezând singur deosebi în Kellia, se tulbura. Mergând la avva Theodor din muntele Fermi, i-a spus acestuia despre tulburarea sa. Bătrânul i-a zis: „Mergi, smerește-ți gândul tău la supunere și petrece împreună cu alții!” După câtva vreme s-a întors acesta către bătrânul și i-a zis lui: „Nici împreună cu oamenii nu mă odihnesc”. I-a zis bătrânul: „Dacă nici singur deosebi nu te odihnești, nici împreună cu alții nu te împaci, pentru ce-ai mai ieșit la viața călugărească? Au nu ca să suferi necazurile? Spune-mi, câți ani ai de când ești în chipul acesta?” Răspuns-a fratele: „Opt”. Zis-a lui bătrânul: „Cu adevărat eu am în chipul acesta șaptezeci de ani și nici într-o zi n-am aflat odihnă, iar tu în opt ani voiești să ai odihnă?” Și aceasta auzind fratele, întărindu-se s-a dus. 29

                                    Mai ales, trebuie să nu ne angajăm în misiune mai înainte de a ne cunoaște realitatea duhovnicească și de a ne vindeca, stând la liniște:

2. Spunea un bătrân oarecare despre trei frați silitori care s-au sfătuit împreună să-și aleagă fiecare dintr-înșii câte o faptă bună, pe care păzind-o să se mântuiască prin ea. Deci cel dintâi și-a ales să fie împăciuitor, adică să se silească să-i împace pe cei pe care-i va vedea că sunt învrăjbiți, după cuvântul Domnului ce este scris: «Fericiți sunt făcătorii de pace». Cel de al doilea și-a ales să cerceteze bolnavii și să le slujească lor, iar cel al treilea și-a ales fără-de-grija, adică viața liniștită și aceasta a mers de s-a sălășluit în pustie. Deci cel dintâi, care își alese să fie împăciuitor celor învrăjbiți, văzând că nu poate să-i împace pe toți și scârbindu-se de multa lor gâlceavă, s-a lăsat de acea slujbă și sculându-se a mers la fratele său care își

866 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 234, 241.

871871.png

alesese să slujească bolnavilor. Dar mergând la dânsul, l-a găsit pe acesta scârbit, că s-a săturat a mai sluji bolnavilor văzând că nu poate nici într-un chip să le facă tuturor pe voie. S-au sfătuit atunci amândoi să meargă la fratele lor cel din pustie, care și-a ales fără-de-grija. Și așa, sculându-se, au plecat spre dânsul și i-au spus amândoi întâmplările și supărările lor rugându-l să le spună el ce a isprăvit cu fără-de-grija lui în acea pustie? Acesta, tăcând puțin, s-a ridicat și mergând până la o baltă a adus apă cu un vas, a umplut un pahar cu apă și l-a adus la dânșii spunând: „Căutați, fraților, și vedeți bine cum este această apă”. Și era apa tulbure, pentru că atunci o luase din baltă. Zis-au frații: „Vedem, frate, că este tulbure”. Și punând-o să stea puțin, s-a așezat și s-a limpezit apa ca cristalul. Atunci luând-o așa limpede, iarăși le-a arătat-o lor, zicând: „Căutați acum, fraților și vedeți apa aceea care era tulbure, cum s-a limpezit”. Iar ei, căutând, se minunau, că își vedeau într-însa ca în oglindă, fețele lor. Apoi le-a zis: „Vedeți, fraților, și înțelegând să cunoașteți, că precum ați văzut apa aceasta cum era întâi tulbure și întunecată, iar acum o vedeți limpede și luminată, așa este și acel ce trăiește în lume cu oamenii: de tulburarea gâlcevilor lumești este tulburat și întunecat și nu își vede păcatele și răutățile sale. Iar dacă se deosebește pe sine și iese din gâlceavă, atunci i se limpezește inima și mintea și toate simțirile lui. Astfel, își vede și își cunoaște păcatele și răutățile sale”. 867 11

Părintele Ioan din Kronștadt. Să ne oprim puțin asupra lui, căci el a trăit în vremea noastră și l-am văzut rugându-se cum nu i-am văzut pe alții.

Îmi aduc aminte cum, după Liturghie, când i s-a adus calul și trăsura și s-a urcat să șadă în ea, norodul l-a înconjurat cerându-i binecuvântarea și chiar într-o asemenea înghesuială sufletul lui rămânea neîncetat în Dumnezeu și în mijlocul unei asemenea mulțimi nu era împrăștiat și nu-și pierdea pacea sufletească. Cum a ajuns însă la aceasta? Iată întrebarea noastră.

A ajuns la aceasta și nu era împrăștiat, pentru că iubea norodul și nu înceta rugându-se pentru el Domnului:

Doamne, dă pacea Ta poporului Tău.”

Doamne, dă robilor Tăi Duhul Tău Cel Sfânt ca El să încălzească inima lor cu iubirea Ta și să-i povățuiască la tot adevărul și binele.”

Doamne, vreau ca pacea Ta să fie în tot poporul Tău, pe care l-ai iubit fără preget și L-ai dat pe Unul-Născut Fiul Tău ca să mântuiască lumea [ In 3,16 ] .”

Doamne, dă-le lor harul Tău ca în pace și iubire să Te cunoască și să Te iubească pe Tine și să spună ca Apostolii pe Muntele Tabor: „Bine este nouă să fim împreună cu Tine” [ Mt 17,4 ] .”

Astfel, rugându-se neîncetat pentru norod, el își păstra pacea sufletului, noi însă o pierdem, pentru că nu este în noi iubire pentru norod.

Sfinții Apostoli și toți sfinții doreau mântuirea norodului și, stând în mijlocul oamenilor, se rugau fierbinte pentru ei. Duhul Sfânt le dădea puterea de a iubi norodul; și noi, dacă nu vom iubi pe fratele nostru, nu vom putea avea pace.

E bine ca fiecare să cugete la aceasta. [ … ]

Ce trebuie făcut pentru a avea pace în suflet și în trup?

Pentru aceasta trebuie să iubești pe toți oamenii ca pe tine însuți și să fii gata de moarte în fiecare ceas. Când sufletul își aduce aminte de moarte, el ajunge la smerenie și se predă cu totul voii lui Dumnezeu și dorește să fie în pace cu toți și să iubească pe toți oamenii.

Când pacea lui Hristos vine în suflet, atunci el este bucuros să șadă ca Iov pe gunoi și să-i vadă pe ceilalți în slavă; atunci sufletul se bucuros că e mai rău decât toți. Taina acestei smerenii a lui Hristos e mare și cu neputință de dezvăluit. Din iubire sufletul dorește fiecărui om mai mult bine decât sine însuși și se bucură când vede că alții stau mai bine decât el și se

867 Patericul…, Pentru Avva Arsenie, 13; Pentru Avva Theodor din muntele Fermi, 2; Pentru fără de grijă și liniștea cu tăcere, 3

872872.png

întristează când îi vede că sunt chinuiți. ( și atunci cum ar fi putut Părintele Arsenie Boca să aibă pace, văzându-se pe sine mai mare decât pe ierarhii săi? – n.n. ) [ … ]

Pe fratele trebuie să-l dojenim cu blândețe și cu iubire. Pacea se pierde dacă sufletul e cuprins de slava deșartă, dacă te ridici deasupra fratelui tău, dacă judeci pe cineva, dacă vei mustra pe fratele tău fără blândețe și iubire, dacă vei mânca mult sau te vei ruga cu moliciune – pentru toate acestea se pierde pacea.

Dacă ne facem obicei să ne rugăm din toată inima pentru vrăjmași și să-i iubim, pacea va rămâne totdeauna în sufletele noastre. Dar dacă disprețuim pe fratele nostru sau dacă-l judecăm, mintea noastră se întunecă și pierdem pacea și îndrăzneala la Dumnezeu. ( și atunci cum ar fi păstrat Părintele Arsenie Boca pacea, dacă pentru a fi văzut bine de oameni declara unele și făcea altele, dacă se considera judecător al fraților, nu iubea și nu îndemna la iubirea de vrăjmași și se purta ca un bici al lui Dumnezeu? Și cum ar fi putut da altora (pacea) ceea ce nu avea?– n.n. )

E cu neputință ca sufletul să aibă pace dacă nu vom cere cu toată puterea de la Domnul să iubim pe toți oamenii. Domnul știa că, dacă nu vom iubi pe vrăjmașii noștri, nu va fi pace în suflet, și de aceea ne-a dat porunca: „Iubiți pe vrăjmașii voștri”. Dacă nu-i vom iubi pe vrăjmași, atunci sufletul va avea uneori o anume odihnă, dar dacă-i iubim pe vrăjmași, pacea rămâne în suflet ziua și noaptea. 868 [ așadar, Părintele Arsenie Boca, susținând rezistența anticomunistă în munți, după cum vom vedea mai jos, neîndemnând la iubirea de vrăjmași, putea da sufletului o anume odihnă a gândului, amețind conștiința (prin falsa mângâiere că osteneala din râvnă rătăcită este bună pentru patrie și Dumnezeu), dar nu putea aduce pacea care provine doar din iubirea de vrăjmași – n.n. ]

                                    Așadar, ca Părintele Arsenie Boca să fi putut da pace, ar fi trebuit ca multă vreme să stea la liniște, în ascultare de un bătrân, să își vadă păcatele și răutățile sale, să se despătimească, să nu iubească slava deșartă, să nu fie duplicitar și mai ales să ajungă în a iubi norodul, devenind blând și smerit cu inima și îndemnând la iubirea de vrăjmași. Numai așa putea învăța și pe alții să ajungă la pace, atunci când sfinția sa o avea. Dar pentru aceasta ar fi trebuit să renunțe de a fi „bici al lui Dumnezeu”.

                                    Sfinția sa, însă, a căzut în cursă: s-a aruncat în mijlocul tulburărilor pentru „a face pace”, tulburându-se pe sine și tulburând pe mulți. Așa a pierdut și ceea ce i se părea că are.

                                    Ca să înțelegem gravitatea bolii sărmanului Părinte, să vedem cum descriu Sfinții Părinți starea lăuntrică a călugărului care stă în lume:

8. Zis-a un bătrân: „Precum murind omul într-o cetate, nu mai aude glasurile oamenilor nici gâlcevile, ci odată ce a murit la alt loc s-a mutat unde nu sunt vorbele, lucrurile și gâlcevile omenești; așa și călugărul, când se îmbracă cu sfântul chip și se leapădă de această lume, dator este a-și lăsa părinții săi, rudele și toate neamurile și să meargă la loc unde nu este gâlceavă, nici tulburare, nici deșertăciunile acestei lumi. Iar cel ce se călugărește și nu va ieși dintre rudele și neamurile sale, sau din oraș, sat, ori casa sa, acela este asemenea cu mortul, care zace neîngropat în casă, și se umple casa aceea și tot locul de putoarea lui, pe lângă care casă toți cei ce trec se îngrețoșează de mare putoare se feresc și-și întorc fețele dintr-acolo. Așa și Dumnezeu se îngrețoșează și își întoarce fața Sa de la călugărul care petrece în lume, între neamurile, rudele și prietenii săi”. 869

                                    Cum ar fi putut da pace Părintele Arsenie Boca când însuși sfinția sa nu o avea, deoarece a plecat la propovăduire mai înainte de vreme, tocmai atunci când nu a fost voia lui Dumnezeu, ci voia sa, renunțând la călugărie pentru a sta cu lumea, neamurile, rudele și mai ales cu Maica Zamfira?

                                    Ce ne învață Sfinții Părinți despre voia lui Dumnezeu în legătură cu preoțirea și propovăduirea?

                                    Despre alegerea pentru preoție, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că nu mulțimile trebuie să decidă prin presiuni (chiar dacă și ele au un cuvânt de spus), nici candidatul prin încredințarea în gândurile proprii (chiar dacă și el trebuie să accepte), ci ierarhia bisericească, căutând

868 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., pp. 38-39, 32, 40, 42.

869 Patericul…, Pentru fără de grijă și liniștea cu tăcere, 8.

873873.png

voia lui Dumnezeu. Pentru a o afla, nu trebuie să aibă criteriu hotărâtor de alegere mulțimile ale(r)gătorilor, nici vreun alt criteriu în afară de virtutea candidatului și iscusința lui în a îndruma pe ceilalți. Dacă nu face așa, și ierarhia bisericească poate greși, atrăgând mânia lui Dumnezeu, fiindcă nici ea nu este infailibilă:

Sunt însă cu totul de altă părere, pentru că socot că astfel de lucruri au nevoie de multă cercetare. Nu trebuie să te mulțumești numai cu părerea mulțimii, când e vorba să alegi un om vrednic de preoție, ci, o dată cu aceasta, trebuie să-l cercetezi și pe el mai mult decât orice și, mai presus de toate, viața lui. Când fericitul Pavel a spus: ״Trebuie să aibă și mărturie bună de la cei din afară“ (1 Tim. 3, 7), n-a înlăturat cercetarea amănunțită și temeinică și nici n-a spus că părerea mulțimii este o dovadă îndestulătoare a vredniciei lui. Că Pavel, după ce vorbise mai înainte multe despre însușirile sufletești ale celui ce are să se facă preot (1 Tim. 3, 1-6), a adăugat mai pe urmă și această condiție, ca să ne arate că la astfel de alegeri nu trebuie să ne mulțumim numai cu părerea mulțimii, ci trebuie adăugate și celelalte însușiri. Se întâmplă de multe ori ca părerea mulțimii să fie greșită; dar dacă cercetezi mai înainte viața și sufletul celui propus pentru preoție, nu mai poți bănui nici o primejdie din partea părerii mulțimii. De aceea Pavel cere să vezi și care e părerea mulțimii, după ce i-ai cercetat mai înainte viața și sufletul. Nu s-a mărginit să spună atât doar: ״Trebuie să aibă o mărturie bună“, ci a adăugat ״și de la cei din afară“, voind să arate că înainte de părerea mulțimii este nevoie de o cercetare amănunțită a celui propus pentru preoție. 63 [ … ]

Trebuie îndepărtată din sufletul preotului dorința iubirii de putere

Vrei să-ți arăt o altă față a acestei lupte pline de mii și mii de primejdii ?

Du-te și privește adunările generale, acelea mai ales în care au loc alegerile conducătorilor bisericești! Vei vedea că preotul este acoperit cu tot atâtea învinuiri pe cât este de mare numărul credincioșilor. Toți câți au dreptul la vot se împart în mai multe partide. Poți vedea că nici adunarea preoțească nu-i unită; preoții nu-s uniți nici ei asupra episcopului pe care-l au de ales. Fiecare are părerea lui: unul votează pentru cineva, altul pentru altcineva. Pricina acestei învălmășeli vine de acolo că nu urmăresc toți același lucru, singurul care ar trebui urmărit, anume virtutea sufletului. Dar mai sunt și alte pricini care determină alegerea unuia sau a altuia pentru această cinste. De pildă, un alegător spune: Să fie ales cutare, pentru că este de neam strălucit; alt alegător spune: Să fie ales cutare, pentru că este foarte bogat și nu are nevoie să trăiască din veniturile Bisericii; alt alegător propune pe altul, pentru că a trecut la noi de la eretici; alt alegător propune pe altul, pentru că este prieten cu el; alt alegător pe altul, pentru că e rudă cu el; iar alt alegător pe altul, care îl lingușește; dar nici un alegător nu propune pe cel mai vrednic, nici nu-i pune la încercare sufletul.

Departe de mine însă de a socoti aceste pricini ca vrednice de luat în seamă la alegerea preoților, încât n-aș îndrăzni să propun îndată pentru această dregătorie nici chiar pe unul cu multă evlavie, însușire de neapărată trebuință pentru preoție, dacă în afară de evlavie nu are și multă pricepere. Cunosc mulți oameni care au stat toată viața închiși în chilia lor, oameni istoviți de post, care, atâta vreme cât li s-a îngăduit să fie singuri și să se îngrijească numai de mântuirea lor, bine plăceau lui Dumnezeu și sporeau, nu puțin, în fiecare zi, filosofia lor. Dar când au venit între oameni și au fost siliți să îndrepte neștiințele credincioșilor, unii chiar de la început și-au părăsit posturile, pentru că nu erau destul de pregătiți pentru o slujire atât de mare; alții, siliți să874.png rămână mai departe în posturile lor, n-au mai dus viața îmbunătățită de mai înainte și s-au păgubit și pe ei foarte mult și nici altora nu le-au fost de vreun folos.

Mai mult. Nu voi ridica la dregătoria cea mai înaltă nici pe unul care toată viața și-a cheltuit-o în cea mai de jos treaptă a slujirii bisericești și a ajuns la adânci bătrânețe, numai pentru că-i respect vârsta înaintată. Pentru ce să fac asta, dacă el, cu toată vârsta lui înaintată, este tot nepotrivit pentru dregătoria aceea înaltă ?

Nu spun acum aceste cuvinte cu gândul de a ocărî bătrânețile, nici cu gândul de a legiui să fie îndepărtați negreșit de Ia astfel de dregătorii cei ce provin din rândurile monahilor – că s-a întâmplat că mulți monahi au împodobit cu strălucire această dregătorie -, ci pentru

874

că mă străduiesc să arăt că dacă nici evlavia singură, nici bătrânețile adânci nu sunt îndestulătoare spre a arăta pe cineva vrednic de preoție, apoi cu atât mai mult nu îndreptățesc pentru preoție pricinile amintite mai sus: familia strălucită, bogăția, prietenia sau rudenia.

Alții adaugă și alte pricini, și mai nesăbuite decât acestea: unii sunt primiți în cler ca să nu treacă cumva în rândurile vrăjmașilor Bisericii; alții, din pricina răutății lor, ca nu cumva să nu facă mari rele Bisericii, de sunt trecuți cu vederea.

Se poate închipui, oare, o mai mare nelegiuire ? Când s-a pomenit ca oameni răi și plini de nenumărate păcate să fie cinstiți tocmai pentru fapte pentru care ar trebui pedepsiți și să fie ridicați la vrednicia preoțească tocmai pentru fapte pentru care ar trebui să nu li se îngăduie nici pragul bisericii să-l treacă ?

Spune-mi, mai este nevoie să căutăm pricina mâniei lui Dumnezeu, când dăm unor oameni răi și nevrednici să pângărească niște lucruri atât de sfinte și prea înfricoșătoare ?

Când păstorirea credincioșilor este încredințată unor oameni cu totul nepotriviți sau unor oameni pentru care preoția este cu mult mai presus decât puterile lor, atunci Biserica nu se deosebește cu nimic de frământarea și învălmășeala apelor din strâmtoarea Eurip. [ … ]

Și nu se mărginesc numai la atâta, ci mai fac și alte păcate, mai nesăbuite. Nu numai că numesc în posturi din cler oameni nevrednici, dar mai îndepărtează și pe cei vrednici. Și astfel, ca și cum ar trebui să zdruncine trăinicia Bisericii pe două căi sau ca și cum n-ar fi de ajuns cea dintâi pricină pentru a aprinde mânia lui Dumnezeu, mai adaugă și pe a doua, tot atât de groaznică. Că, după părerea mea, este tot atât de groaznic să îndepărtezi pe cei buni, ca și să numești pe cei netrebnici. Și se face asta, pentru ca turma lui Hristos să nu-și poată găsi din nici o parte nici mângâiere, nici odihnă. [ deci… de unde pace? – n.n. ]

Nu sunt, oare, vrednice aceste fapte de mii și mii de trăsnete ? Nu sunt, oare, vrednice aceste fapte de un iad mai cumplit decât acesta care ne amenință? Totuși, ״Cel ce nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu“ (Iez. 18, 23; 33, 11), îndură și rabdă păcate atât de mari. Cum să nu te minunezi de iubirea Lui de oameni ? Cum să nu te uimească milostivirea Lui ? Oamenii lui Hristos distrug pe cele ale lui Hristos mai cumplit decât vrăjmașii și inamicii lui Hristos, iar Hristos, tot bun, le face încă bine și-i cheamă la pocăință. Slavă Ție, Doamne, slavă Ție ! Cât de mare e adâncul iubirii Tale de oameni! Cât de mare e bogăția răbdării Tale ! Oameni care au ajuns, datorită numelui Tău, oameni cu cinste și cu vază din niște oameni de jos și de nimic, se folosesc de cinstea ce le-ai dat-o împotriva Ta, Cel ce i-ai cinstit, și îndrăznesc să facă fapte de neîndrăznit: necinstesc cele sfinte, îndepărtează și izgonesc oameni vrednici și destoinici, pentru ca cei răi să aibă toată liniștea și deplina libertate ca să răstoarne tot ce voiesc. 870

                                    După cum ați observat, la hirotonirea Părintelui Arsenie Boca, după cum a încercat chiar sfinția sa să ne convingă, nu s-a cercetat de către vreun ierarh sau duhovnic nici evlavia (din care o mare componentă este ascultarea și definitorie este lămurirea în credință), nici iscusința de a îndruma sufletele (pentru care era nevoie de blândețe nu de biciuire), ci mulțimile înfierbântate l-au silit chiar pe el să se decidă a se preoți și, deci, fără ca să o declare pe față, el singur s-a considerat vrednic de aceasta, chiar dacă mai întâi, în mod fățarnic, se declară nevrednic.

                                    Sfântul Ioan Gură de Aur fuge de preoție, Sfântul Grigorie Teologul fuge de preoție. Însă Părintele Arsenie Boca aleargă către ea, mai întâi mimând smerenia (prin declararea că este nevrednic), pentru a se arăta mai înalt smeritul salvator al mulțimilor nevoiașe. În opinia prea-cuvioșiei sale, dacă nu s-ar fi preoțit (fiind vrednic, desigur, tocmai pentru că se declară nevrednic), nu ar fi putut avea parte de mângâiere, ajutor și mântuire toată acea „avalanșă de oameni” ce l-au „năpădit                                   

                                    După cum vom vedea mai jos, însă, realitatea duhovnicească în spatele a ce se vedea și care părea așa, a fost cu totul alta.

                                    Pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, după voia Lui, Părintele Arsenie Boca ar fi trebuit prin următoarele etape, după Sfântul Cuvios Nichita Stithatul:

870 Sfântul Ioan GURĂ DE AUR, Sfântul Grigorie din NAZIANZ, Sfântul Efrem SIRUL, Despre preoție, Ed. Biserica Ortodoxă, București, 2004, pp. 63, 97-101.

875875.png

1. Socotesc că patru sînt cauzele virtuților îmbinate în treimea desăvârșită, care au mișcat la această scriere de folos pe cel ce, pornit de la cea de la început, a trecut de curând, de cea de la mijloc și a ajuns la treimea teologiei tainice. Cea dintâi este libertatea, adică nepătimirea sufletului, care a înaintat de la lucrarea ostenitoare la contemplarea naturală a zidirii și de acolo a intrat în întunericul cunoștinței lui Dumnezeu. A doua, curăția minții prin lacrimi și rugăciune, din care se naște cuvântul harului și izvorăsc undele înțelesurilor. A treia este sălășluirea Sfintei Treimi în noi, din Care ies revărsările de lumină ale Duhului spre folosul fiecăruia din cei curățiți, pentru dezvăluirea tainelor împărăției cerurilor și pentru descoperirea vistieriilor lui Dumnezeu ascunse în suflet. A patra, este trebuința care silește pe tot cel ce a luat talantul cuvântului cunoștinței, să-l propovăduiască, dată fiind amenințarea lui Dumnezeu, Care zice: «Slugă vicleană și leneșă, trebuia să dai argintul meu zarafilor și eu venind aș fi luat al meu cu dobândă» (Matei XXV, 27). De aceasta temîndu-se și David, a zis : «Iată, buzele mele nu le voi împiedica, Doamne, Tu știi; dreptatea Ta n-am ascuns-o în inima mea ; adevărul Tău și dreptatea Ta le-am grăit. N-am ascuns mila Ta și adevărul Tău de la adunare multă » (Ps. XXXIX, 11)                                   

2. Începutul vieții după Dumnezeu este fuga totală de păcatul din lume, tăgăduirea voilor sufletului și mutarea cugetului pământesc, prin care, înălțîndu-ne spre cugetul dumnezeiesc, ne facem din trupești duhovnicești, omorâți lumii cu trupul și înviați cu sufletul și cu duhul, întru Hristos.

3. Cunoștința nemincinoasă a sufletului despre Dumnezeu, credința simțită cu disprețuirea celor văzute, și făptuirea virtuții, despărțită de toată iubirea de sine, sînt, după Solomon, frânghia întreită care nu va fi ruptă degrabă de duhurile răutății. 871

                                    Deci, nici măcar prima etapă, începutul vieții duhovnicești de pocăință, din păcate, după cum ați observat, nu-l putem găsi la Părintele Arsenie Boca: sufletul sfinției sale se manifesta pătimaș, natura o cerceta eronat pe baza științei trupești și păgânismului mascat prin cuvinte apologetice părut Ortodoxe, iar pe Dumnezeu nu l-a cunoscut după credința cea dreaptă despre Teologie și Iconomie.

                                    Sufletul sfinției sale se manifesta pătimaș, cu mânie, după cum am văzut, ca un „bici al lui Dumnezeu”.

                                    Înțelegerea naturii îi era întunecată de cugetarea trupească având știința ca pretext, dar necercetată până la capăt . El nu contempla creația lui Dumnezeu în adevăr, după poruncile și dogmele Sfintei Predanii. După cum am citit mai sus, credea în preexistența sufletului. La capitolul despre învățăturile păgâne ale sfinției sale, vom vedea credința sa în reîncarnare/metempsihoză ca o excepție, răstălmăcirea geneticii în sensul unei predestinări trupești și deformarea fiziologiei împreunării trupești în sens tantric.

                                    Nu intrase în întunericul cunoștinței lui Dumnezeu, ci zăcea în falsa lumină a necunoașterii lui Dumnezeu provenită din vedenii și din credințele eretice date anatema la Sfintele Sinoade Ecumenice, neînțelegând sau neînvățând Dogmatica Ortodoxă.

                                    Nu trecuse, așadar, încă nici măcar de prima treaptă a vieții duhovnicești. Cum de a sărit direct la a patra, a propovăduirii silite?

                                    Dar cele pe care le-a înșirat mai sus sfinția sa, în legătură cu hirotonia (că s-a decis singur la hirotonie datorită asaltului mulțimilor de care i-a fost milă, pentru a le mântui), în realitate, au fost cu totul altfel. Iată ce ne dezvăluie despre aceasta ÎPS Nicolae Mladin, mitropolitul mărturisitor al Ardealului:

Într-o seară liniștită de vară, ședeam pe banca de la malul lacului de la mănăstirea Sâmbăta și admiram frumusețile naturii. Părintele Mladin, fostul meu coleg de facultate și actualul Mitropolit, se apropiase încet pe la spate și se așezase lângă mine.

– Ce părere ai despre părintele Arsenie? – mă întrebase el, fără să mai facă vreo introducere.

– Deocamdată, n-am nici o părere. Cred că sunt prea păcătos și nu-l înțeleg – i-am răspuns – gândindu-mă că părintele Arsenie are clarviziune și e socotit un om sfânt…

871 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul VI, Ed. cit., pp. 211-212.

876876.png

– Ce anume nu înțelegi? – insistase Părintele Mladin.

– Iată, de pildă, de atâta vreme mi-a tot spus să-mi iau licența, ca să mă închinoviez la Sâmbăta. Acum, după ce-am luat-o, nici nu vrea să stea de vorbă cu mine. Spunându-i că aș vrea să mă spovedesc la el, a fugit pur și simplu, de nu l-am mai putut ajunge din urmă…

Odată stătea la o masă din curte, iar în jurul lui mai multe femei de la țară și câțiva țigani. M-am apropiat să ascult și eu un cuvânt de folos. Atunci, părintele Arsenie, ridicând ochii spre mine, a întrerupt conversația și le-a zis celor prezenți:

Îl vedeți pe „ăsta”? I s-a lungit barba de când mă tot roagă să-l primesc aici, și eu nu-l primesc – zise el, râzând batjocoritor. [ … ]

Acestea sunt nedumeririle mele și, de aceea, zic că nu-l cunosc.

– Eu, însă, îl cunosc. Am venit odată cu el aici. Pe când era încă neîmbrăcat în haină călugărească, se ocupa cu ghicitul în palmă. Femeile din satele vecine ziceau între ele: „Hai la popa vrăjitorul!”. Când Mitropolitul Bălan a văzut că vine lumea să-l caute, a zis: „Să-l facem preot, ca să folosească lumea care vine la el,..”. Și așa l-a făcut preot, iar părintele Arsenie se ocupa în continuare cu chiromanția, dar și cu alte științe oculte… .

– Aveți dreptate, preacuvioase, i-am confirmat părerea. Tot la Bistrița, la despărțire, părintele Arsenie mi-a dat o carte introdusă în două plicuri mari, unul în altul, atrăgându-mi atenția, în mod special, să nu le dezlipesc și să nu umblu înăuntru, ci s-o dau în mâna părintelui Pandoleon. I-am respectat dorința, cu toată evlavia și frica. Dar, când am trecut cu traista prin Govora Băi, milițienii m-au crezut colportor. M-au dus la „Miliție”, m-au controlat și apoi m-au întrebat ce se află în plic.

– Nu știu, i-am răspuns. Un preot de la Bistrița mi l-a dat, ca să-l transmit unui preot de la Govora.

– Lasă că vedem noi îndată, au zis milițienii, ducând cartea acasă la șeful miliției.

Peste puțin mi-au restituit plicul desfăcut. Era o carte de Rudolf Steiner, în care se vorbea despre clarviziune, aură etc.

Creștinii din vechime își începeau lucrarea cu pocăința, smerenia și dragostea, ajungând la sfințenie. E de mirare, deci, că cel ce își începe lucrarea cu practici oculte poate ajunge un impostor? 872

                                    Haideți să citim mai departe, cu luare aminte, autobiografia Părintelui Arsenie Boca, pentru a nu ne lăsa înșelați de aparențe și a-l lăsa chiar pe sfinția sa să-și vădească starea lăuntrică:

I-am învățat să fie curați față de oameni și față de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetățenească, dajdie, etc.)

***

{iarăși o lingușeală de context, corectă din punct de vedere politic, pentru a se scuza, deși vedem cum, în realitate, susținând rezistența legionară cu alimente era părtaș la gestul sinucigaș al acelora. Nu ținea cont nici măcar de realitatea țării, fiindcă legionarii și toți cei care participau la rezistența anticomunistă sporeau prigoana creștinilor. Prin împotrivirea la cotropitori le dădeau pretext de intervenție în forță justificată de apărare. Consecința rezistenței a fost sporirea arestării și măcelăririi în masă. Însă, în acest context, încă o dată, Părintele Arsenie Boca dovedește limpede că nu avea nici chibzuință bătrânească, nici duh proorocesc autentic, care i-ar fi spus de consecințele catastrofale ale revoltei lor împotriva unei orânduiri îngăduite de Dumnezeu (deci de fapt a fost o revoltă împotriva iconomiei lui Dumnezeu, Care a îngăduit comunismul datorită marii crize duhovnicești interbelice: părăsirea dreptei credințe, năvălirea sectelor, desfrânarea, ecumenismul și iubirea de avuții de-a stânga, iar de-a dreapta accentul pe ritualul extern în loc de lucrarea lăuntrică de pocăință, stilismul, începutul mișcărilor rătăcite de la Vladimirești, Prislop, Maglavit, Pucioasa, militarizarea religioasă dusă până la asasinate,

872 Arhimandrit Paulin LECCA, Jurnal duhovnicesc, îngrijitor ed.: dr. Ioan GÂNDU, Ed. Studion, Bacău, 2013, pp. 52-53, 65-71, 89-90, 95, 109-113, 120, 381-382, 386-387

877877.png

însoțită de ideea eretică a jertfirii proprii pentru mântuirea neamului Românesc. A-ți vărsa sângele pentru mântuirea neamului este o idee antihristică, de înlocuire a lui Hristos. Numai Domnul nostru Iisus Hristos este Mântuitorul și numai El își poate vărsa sângele pentru mântuirea altuia, fiind singurul fără de păcat. Cei care cred că pot răscumpăra prin jertfa lor, cât de sublimă, pe alții, se consideră, poate fără să își dea seama, ca având capacitatea de a muri pentru alții. Aceasta înseamnă că ei cred că nu sunt vinovați de moartea lor personală, că moartea lor nu este o consecință a stricăciunii firii provenită din propriile păcate. În felul acesta se consideră pe ei înșiși, ca sunt ca Domnul nostru Iisus Hristos și-L pot înlocui. În realitate, însă, numai El neavând păcat a murit pentru păcatele altora, inversând sensul morții din consecință a păcatului spre stricarea și osânda firii, în putere activă a firii spre a osândi păcatul și a-l nimici, dată nouă prin Sfântul Botez. De aceea, pentru a înțelege din experiența proprie cumplita minciună a acestei mentalități eretice, cei care au crezut că își pot mântui neamul prin sângele lor au trecut prin niște torturi cumplite, cum nu au mai fost vreodată, ca să își cunoască cu adevărat neputința proprie și păcătoșenia proprie, și să astfel să se încredințeze din suferințele lor, pe viu, de Sfânta Evanghelie: Luc 12:25 Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? 26 Deci dacă nu puteți să faceți nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijiți de celelalte? Ioan 15:5 căci fără Mine nu puteți face nimic. Mat 16:26 Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? și să mărturisească alături de Sfântul Ioan Înainte-mergătorul și Botezătorul Domnului că Singurul care poate lua păcatele altora asupra Sa este Iisus Hristos Mântuitorul lumii: Ioan 1:29 A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii                                    )

S-a întâmplat cu țara noastră cele ce s-au petrecut la robirea Ierusalimului:

Ier 21:1 Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia, când a trimis regele Sedechia la el pe Pașhurr, fiul lui Malchia, și pe Sofonie, fiul preotului Maaseia, ca să-i zică: 2 „Întreabă pentru noi pe Domnul, că Nabucodonosor, regele Babilonului, ne face război. Poate că va face Domnul cu noi ceva în felul minunilor Lui, ca să se depărteze de la noi”. 3 Iar Ieremia le-a răspuns: „Așa să spuneți lui Sedechia: 4 Domnul Dumnezeul lui Israel așa zice: „Iată, voi întoarce înapoi armele de război, care sunt în mâinile voastre și cu care vă luptați cu regele Babilonului și cu Caldeii, care vă impresară pe din afară de ziduri, și le voi aduna în mijlocul cetății acesteia; 5 Și voi lupta și Eu Însumi împotriva voastră cu mâna întinsă și cu braț puternic, cu mânie, cu urgie și cu multă furie. 6 Și voi lovi pe cei ce trăiesc în cetatea aceasta de la oameni până la animale și vor muri de ciumă cumplită. 7 Iar după aceea, zice Domnul, pe Sedechia, regele lui Iuda, pe slugile lui, pe popor și pe cei ce au rămas în cetatea aceasta pe urma ciumei, a sabiei și a foametei, îi voi da în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, și în mâinile vrăjmașilor lor și în mâinile celor ce vor să le ia viața; și acela îi va lovi cu ascuțișul sabiei și nu-i va cruța, nici se va îndura să-i miluiască. 8 Iar poporului acestuia spune-i: Așa zice Domnul: Iată, vă pun înainte calea vieții și calea morții: 9 Cine va rămâne în cetatea aceasta, acela va muri de sabie și de foamete și de ciumă; iar cine va ieși și se va preda Caldeilor, care vă împresoară, acela va trăi și va fi luat ca pradă, 10 Că Eu Mi-am întors fața împotriva cetății acesteia, zice Domnul, în rău, nu în bine; și va fi dată în mâinile regelui Babilonului, care o va arde cu foc. 11 Iar casei regelui Sedechia să-i spui: Ascultați cuvântul Domnului! 12 Casa lui David, așa zice Domnul: Faceți judecată dis-de-dimineață și scăpați pe cel asuprit din mâna asupritorului, pentru ca să nu izbucnească mânia Mea ca focul și pentru ca să nu se aprindă din pricina faptelor voastre cele rele, așa încât nimeni să n-o stingă. 13 Cetate a văii și stâncă din câmp, iată sunt împotriva ta, zice Domnul! O, voi, care ziceți: „Cine se va ridica împotriva noastră și cine va intra în sălașul nostru?” 14 Iată, sunt împotriva voastră! Dar Eu vă voi pedepsi după roadele faptelor voastre, zice Domnul, și voi aprinde foc în pădurea voastră și voi mistui totul împrejurul ei”. [ … ]

Ier 22:8 Multe popoare vor trece prin cetatea aceasta și vor zice unii către alții: „Pentru ce a făcut Domnul așa cu această cetate mare?” 9 Și li se va răspunde: „Pentru că locuitorii ei au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor, s-au închinat la alți dumnezei și au slujit acelora”.

878878.png

Nici în acest caz, din păcate, Părintele Arsenie Boca nu numai că nu a fost proorocul lui Dumnezeu (ca Sfântul Prooroc Ieremia) să îndemne la supunere (Sfinții Prooroci nu erau duplicitari. Ei nu spuneau într-un fel la arătare, ca să se pună bine cu stăpânirea, iar în particular, cu cuvântul și cu fapta îndemnând la atitudinea inversă), dar nici măcar nu a urmat chibzuința bătrânească recomandată de Sfânta Evanghelie și Sfinții Părinți:

Luc 14:28 Că cine dintre voi vrând să zidească un turn nu stă mai întâi și-și face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? 29 Ca nu cumva, punându-i temelia și neputând să-l termine, toți cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, 30 Zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi. 31 Sau care rege, plecând să se bată în război cu alt rege, nu va sta întâi să se sfătuiască, dacă va putea să întâmpine cu zece mii pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? 32 Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite solie și se roagă de pace.

CANONUL 9 al Sfântului Sfințit Mucenic Petru

Și pentru cei ce ca din somn sar de sineși la nevoință, care chinuiești, și voiește a trage, și trag asupra loruși ispite de a se lupta cu marea, și cu multa învăluire, iar mai ales și împotriva fraților aprind jeraticul păcătoșilor, și cu aceștia trebuie a ne împărtăși. Fiindcă în numele lui Hristos vin la aceasta, deși nu iau aminte la cuvintele Lui, ce învață: „Rugați-vă ca să nu intrați în ispită” (Matei: 26,41). Și iarăși a zice Tatălui în rugăciune: „Și să nu ne duci în ispită. Ci scapă-ne de vicleanul” (Luca: 11,4). Ci poate nu știu ei fugile cele ce de multe ori s-au făcut, ale însuși Stăpânului și Învățătorului nostru, de către cei ce voiau al vrăjmășui, și că uneori nici nu umbla de față printre ei (Ioan: 11,51; Marcu: 14,48). Că și când s-a apropiat vremea patimilor Lui, nu S-a dat pe Sineși, ci a așteptat până ei au venit asupra Lui, cu săbii și cu lemne. Deci zice către ei: „ca la un tâlhar ați ieșit cu săbii și cu fuști să mă prindeți”? „? Care și l-au dat pe El, zice, lui Pilat”. Însă cei ce după însemnarea Lui, și cei ce după scopul Lui umblând, au pătimit, aducându-și aminte de dumnezeieștile Lui cuvinte, prin care sprijinindu-ne pe noi pentru goane, zice: „Luați aminte pentru sine-vă. Că vă vor da pe voi la adunări, și în sinagogile lor vă vor bate pe voi”. Și vă vor da, a zis, dar nu pe sine-vă dați-vă. „Și vă veți duce la igemoni, și la împărați pentru numele Meu” (Luca: 21,12), dar nu pe sine-vă să vă aduceți. Fiindcă și voiește ca noi goniți fiind, a trece din loc în loc, pentru numele Lui, precum iarăși Îl auzim pe El zicând: „și de vă gonesc pe voi din cetatea aceasta, fugiți în cealaltă” (Matei: 10,23), că nu voiește de sine a ne duce noi către sateliții (gvardioți), și lăncierii diavolului. Ca să nu ne facem pricinuitori lor și de mai multe morți, ca cum silindu-i pe ei mai mult a se sălbătici, și a săvârși în faptă lucrurile cele aducătoare de moarte, ci a aștepta și a lua aminte de sine-ne: „Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită” (Matei: 26,41). Așa Ștefan cel întâi următorul Lui, mucenicie luând asuprăși în Ierusalim. Răpindu-se de cei fără de lege și aducându-se în adunare, cu pietre împroșcându-se în numele Domnului Iisus Hristos, s-a slăvit, rugându-se și zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapte: 7,60). Așa Iacov al doilea, prinzându-se de Irod, cu sabia i s-a tăiat capul (Fapte: 12,2). Așa Petru cel mai întâi dintre Apostoli, de multe ori prinzându-se și închizându-se, și necinstindu-se la urmă în Roma s-a răstignit. Și prea vestitul Pavel de multe ori fiind dat și până la moarte primejduindu-se, și mult nevoindu-se, și întru multele goane lăudându-se, și în necazuri, întru aceeași cetate, și lui i s-a tăiat capul cu sabia. Care întru cele ce s-a lăudat, a isprăvit. Și că, „În Damasc s-a slobozit cu coșnița noaptea peste zid” (II Corinteni: 11,32). Și a scăpat din mâinile celui ce căuta a-l prinde. Că ceea ce le stătea lor înainte era mai întâi, să binevestească și să învețe cuvântul lui Dumnezeu. Întru care mai întărind pe frați ca să rămână întru credință, ziceau ei și aceasta că: „Prin multe necazuri se cuvine noi a intra întru împărăția lui Dumnezeu” (Fapte: 14,21). Căci „căutau nu pe folosul loruși, ci pe cel al multora ca să se mântuiască” (I Corinteni: 10,33). Și de a zice lor multe la acestea spre a arăta cu deamăruntul, de nu, precum zice Apostolul: „Că nu îmi ajunge vremea a spune” (Evrei: 11,32).

TÂLCUIRE

Cei ce scoală din somn și mai ales după puțin somn, nu-și au cugetul lor statornic, ci tulburat și nestatornic. Cu aceștia dar a asemănat sfântul pe aceia, ce sar întru nevoința muceniciei, și nu umblă cu rânduială, ci sumețește și fără chibzuire se aruncă întru dânsa, nearătată

879879.png

fiind și negândită de gonaci. Nici de față și în lucrare pusă, ci zăbovită de a trage pe creștinii cei ce se nevoiesc. Și își trag loruși adică ispită, iară celorlalți creștini le aprind mai mult pe muncile gonacilor, cu necuviincioasa lor pornire. Însă deși aceștia sunt vrednici de prihană, cu toate acestea, fiindcă pentru numele lui Hristos sar așa la mucenicie, poruncește Sfântul prin canonul acesta, ca să se împărtășească cu ceilalți creștini, măcar că nu urmează pilda lui Hristos. 873

11. Zis-a un părinte oarecare: „Când vei vedea întărâtarea, tulburarea și venirea păgânilor asupra creștinilor, atunci fugi și tu și te ascunde, pe cât vei putea, dar să nu te dai pe tine în mâinile păgânilor prigonitori, părându-ți-se că mare lucru vei face de te vei da singur în mâinile lor. Că Dumnezeu nu voiește cele ce sunt mai presus de putință, deși sfinții mucenici singuri, de bună voia lor s-au dus și s-au dat în mâinile prigonitorilor, dar prin oarecare descoperire dumnezeiască făceau aceasta. Iar tu, când ți se va întâmpla fără de voia ta să cazi cumva în mâinile păgânilor prigonitori, cu bună nădejdea lui Hristos să rabzi vitejește toate ispitele și muncile ce ți se vor întâmpla, până la moarte. Iar cel ce nu fuge de ispite, ci se dă singur de bună voia sa într-însele, acela să piară într-însele, că noi avem poruncă să ne păzim de ispite pe cât vom putea și să ne rugăm pururea lui Dumnezeu, zicând: «Doamne, nu ne duce pe noi întru ispite!»” 28 874

Nu a înțeles Părintele Arsenie Boca de ce a trimis Dumnezeu necazurile, foametea, năvălirea altor neamuri, și războiul cel dintre noi:

Dacă împărații și conducătorii popoarelor ar cunoaște iubirea lui Dumnezeu, n-ar mai face niciodată războaie. Războiul este trimis pentru păcate și nu pentru iubire. Domnul ne-a făcut din iubire și ne-a poruncit să trăim în iubire și să-L slăvim.

Dacă mai-marii ar păzi poruncile Domnului iar poporul i-ar asculta cu smerenie, mare pace și veselie ar fi pe pământ, dar din pricina iubirii de stăpânire și a neascultării celor mândri, toată lumea se chinuie. 875

De aceea, în loc să lecuiască norodul de cauzele nefericirii sale, le-a amplificat, fiindcă nu a îndemnat la ascultarea cu smerenie de noua orânduire (trimisă spre pedepsirea rătăcirii duhovnicești a românilor) și la iubirea de vrăjmași, ci din atitudinea pe care a avut-o în legătură cu susținerea revoltei și luptei trupești, înțelegem că Părintele Arsenie Boca nu înțelegea Ortodoxia și nu avea harul Sfântului Duh, chinuindu-se pe sine și chinuind pe alții:

Dar cine nu iubește pe vrăjmași, acela nu poate cunoaște pe Domnul, nici dulceața Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt ne învață să iubim pe vrăjmași până într-atât încât sufletului să-i fie milă de ei ca de propriii copii.

Sunt oameni care doresc vrăjmașilor lor sau dușmanilor Bisericii pierire și chinuri în focul iadului. Ei gândesc așa pentru că n-au învățat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, căci cel ce a învățat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.

Tu zici: „Cutare e un criminal și e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ți-ar da un loc bun în rai și de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ți va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un dușman al Bisericii?”

Sau vei avea și tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie și de iubirea lui Hristos, care are grija de toți.

Cine nu iubește pe vrăjmași n-are în el harul lui Dumnezeu.

Milostive Doamne, învață-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să-i iubim pe vrăjmași și să ne rugăm pentru ei cu lacrimi.

Doamne, dă Duhul Sfânt pe pământ ca toate noroadele să Te cunoască și să învețe iubirea Ta.

Doamne, așa cum Te-ai rugat pentru vrăjmași, așa învață-ne și pe noi prin Duhul Sfânt să-i iubim pe vrăjmași.

873 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 151, 69-71, 563-565

874 Patericul…, Pentru răbdare, 11.

875 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., p. 43.

880880.png

Doamne, toate noroadele sunt zidirea mâinilor Tale; întoarce-le de la ură și rău spre pocăință, ca să cunoască toate iubirea Ta.

Doamne, Tu ai poruncit să-i iubim pe vrăjmași, dar aceasta este greu pentru noi păcătoșii, dacă nu e cu noi harul Tău.

Doamne, revarsă pe pământ harul Tău; dă tuturor noroadelor pământului să cunoască iubirea Ta, să cunoască că Tu ne iubești ca o mamă și mai mult chiar decât o mamă, fiindcă o mamă își poate uita copilul, dar Tu nu uiți niciodată, căci Tu iubești nemăsurat zidirea Ta și iubirea nu poate uita.

Milostive Doamne, întru bogăția milei Tale, mântuiește toate noroadele! [ … ]

Cine iubește pe vrăjmași va cunoaște degrabă pe Domnul prin Duhul Sfânt, dar despre cel ce nu-i iubește, nu vreau să scriu, ci îl plâng, căci se chinuie pe sine însuși și pe alții și nu cunoaște pe Domnul                                    876

De ce nu îndemna la iubirea de vrăjmași ci le susținea înarmarea și chinul bieților oameni amăgiți de un fals ideal, al fericirii politice pe pământ, numit de Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov drept erezie?

De aici se vede că pretextul primirii preoției pentru a da pacea sufletească oamenilor este o declarația fățarnică și vicleană, o justificare pentru a se arăta smerit că simțindu-se nevrednic primește vrednicia, pentru a avea și faima de preot salvator al omenirii, și faima de om modest. Cum putea îndemna la pacea sufletească atunci când susținea moral și material chiar și pierderea păcii trupești, cu pretextul că îndeamnă la revoltă împotriva celor ce se lepădaseră de Hristos?

Cuviosul Paisie cel Mare se ruga pentru unul dintre ucenicii lui care se lepădase de Hristos și, pe când se ruga, i S-a arătat Domnul și i-a zis: „Pentru cine te rogi, Paisie?

Nu știi că el s-a lepădat de Mine?” Dar cuviosul continua să-i fie milă pentru ucenicul său, și atunci Domnul i-a zis: „Paisie, prin iubirea ta te-ai asemănat Mie”.

Așa se dobândește pacea, altă cale decât aceasta nu este.

Dacă cineva se roagă mult și postește, dar n-are iubire pentru vrăjmași, nu poate avea pace sufletească. Nici eu n-aș putea vorbi despre ea, dacă Duhul Sfânt nu m-ar fi învățat această iubire.

Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bogățiile pământului și chiar dacă ar împărați peste lumea întreagă. 877

și, deci, chiar dacă ar izgoni comunismul din țară.

E de mirare că păcatele se țin lanț? Fiindcă sfinția sa era obișnuit să lucreze pentru ochii și urechile oamenilor, spre a-i atrage către sine, nu s-a înfrânat în a declara minciuni pentru a-și lua apărarea, devenind astfel duplicitar și, deci, iar a încălcat Sfânta Evanghelie:

Mat 5:37 Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; și ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.

Ca să înțelegem diferența între ce a declarat și ce a făcut, în realitate, Părintele Arsenie Boca, să cercetăm, ca de obicei, ce spun ucenicii fascinați, lăudătorii interesați, lăudătorii conjuncturali și ce spun oamenii lucizi, care n-au fost de acord cu sfinția sa, înfruntând curentul general de dragul adevărului:

Pe de altă parte, Securitatea nu a putut dovedi că ar fi fost membru sau simpatizant al legionarilor și constatăm că părintelui nu i-a fost frică să-i sprijine moral și cu alimente pe luptătorii din rezistența anticomunistă din munții Făgărașului, care erau aproape toți legionari. [ deci, ucenicii sfinției sale îl propovăduiesc ca nefiind legionar cu acte, ci doar sprijinul legionarilor, susținând actul lor de a nu da Cezarului ce este al Cezarului.

Cu toate acestea, după cum vom vedea mai jos în documentele din arhivă, Securitatea statului îl avea în evidență ca membru legionar, deși cumințit în timp datorită bolilor și supravegherii intense (de care era conștient) – n.n. ] [ … ]

Legătura Părintelui Arsenie cu rezistența anticomunistă din munți

876 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., pp. 8-9, 23.

877 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., p. 39.

881881.png

Între rezistența anticomunistă care exista în Munții Făgărașului și Părintele Arsenie Boca, în acea perioadă duhovnic la Sâmbăta, s-a spus și se mai spune că a fost o legătură, și anume că Părintele i-a ajutat „direct” pe luptătorii din munți, „moral și material”. Așa mărturisesc supraviețuitorii rezistenței anticomuniste, care, în 1995, au ridicat în fața Mănăstirii Sâmbăta o cruce-monument „în memoria celor ce s-au jertfit în luptele cu comunismul ateu”

                                    [ adevărata luptă împotriva comunismului ateu nu se poate face prin mijloacele lui dure, materialiste, ci doar prin lucrarea lăuntrică de pocăință și mărturisirea dreptei credințe. Războiul este una, revolta este alta. Sfinții au refuzat să-și omoare frații de dragul unei idei, oricât de înalte. Au preferat să fie ei omorâți: Luc 21:16 Și veți fi dați și de părinți și de frați și de neamuri și de prieteni, și vor ucide dintre voi.17 Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu.18 Și păr din capul vostru nu va pieri. 19 Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre. Vezi Sfinții Mucenici Boris și Gleb, prăznuiți în 2 mai și Constantin Duca, pomenit în viața Sfântul Cuvios Vasile cel nou, prăznuit în 26 martie.

Și chiar de nu ar fi fost vorba de lupta împotriva propriilor frați Ortodocși și Români (deși printre cei ce slujeau de nevoie noii orânduiri este cunoscut că erau și astfel de oameni, după cum citim în cărțile mărturisitorilor), ci doar de revolta contra unor prigonitori cumpliți, fără de credință și omenie, de alt neam, atât de răi ca și lupii, un om cu adevărat duhovnicesc nu ar fi participat și nici nu ar fi susținut moral și/sau material lupta trupească împotriva lor, fiindcă ar fi urmat pe Sfinții Părinți care ne învață așa:

Lăsând dar noi a cerceta (ca să nu se lungească cuvântul) pentru Carte și peceți, numai pentru Mielul acela să luăm aminte. De mirare este ceea ce s-a zis: „lată Leul? ci am văzut nu Leu, ci Miel, nume de Leu iar chip de Miel. Și iarăși: Chip al Mielului și putere a Leului, „lată a biruit Leul“. Și nu este de mirare că Leul biruiește pe cineva pentru că el este împărat al fiarelor, puternic, groaznic, răpind și răcnind, și nu numai fiarelor ci și oamenilor înfricoșat. Dar întru miel care-i puterea, care-i spaima, pe cine răpește și ce fel este a lui răcnet și cine se teme de el? Cum dar și pe cine poate el birui? Ci ca mai luminat să putem înțelege puterea și vitejia Mielului să mergem cu Sfîntul Ioan Evanghelistul la nisipul mării și să vedem lupta lui, cu ce fel de vrăjmași și cum se luptă. „Și am stat pe nisipul mării și am văzut o fiară ieșind din mare șapte capete și zece coarne. Am văzut pe altă fiară ieșind din pămînt avînd două coarne. Pe altă fiară înfricoșată întru adânc” (Apoc. 13, 16). Acestea toate s-au adunat spre război. Să vedem dar împotriva cui voiesc a ridica acestea război? Să-I auzim pe înger grăind către Ioan: „Aceștia cu Mielul lui Dumnezeu voiesc a face război“, iarăși de mirare! Acest fel și atâta de înfricoșate fiare asupra unui miel se într-armează. Oare pe un miei cît de mică fiară nu-l poate birui? Pentru că un lup pe 1000 de oi ! gonește, iar în Apocalipsă împotrivă se scrie, că asupra unui miel atâtea fiare s-au adunat. Ce dar, oare le va birui pe ele Mielul? Spune îngerul că cu totul le va birui, zicînd așa: „Mielul le va birui pe ele, că este Domn ai domnilor și împărat al împăraților” (Apoc. 16). Și cum Ie-a biruit pe aceia fiare Mielul? Spune Ioan că de vii le-a aruncat în Râul cel de foc.

Să luăm aminte aici arătării puterii pe care o are răbdătoarea și fără de răutatea blândețe, că chipul Mielului poartă blândețea, dar puterea leului. Cine este vrednic a lua Cartea cea cu peceți a Tainelor Dumnezeieștilor Daruri? Linișorul Miel. Cine este vrednic de Puterile cerești a fi lăudat și închinat? Neînrăutățitul Miel. Cine este puternic ca pe fiarele cele înfricoșate și cumplite ce ieșeau din mare, din pămînt, din adânc a le birui? Mielul cel blând. „Mielul le va birui pe ele“. Cine domnește pe cele de sus și pe cele de jos? Răbdătorul și junghiatul Miel, Cel ce este Domn a! domnilor și împărat al împăraților. Mielul ce în Apocalips de Ioan este văzut este arătare a liniștitei blândeți, împreună și a nebiruitei Puteri a însuși Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii, a iui Hristos Mântuitorul nostru, . Cei ce în Patima Sa cea de bunăvoie: „Ca o Oaie spre junghiere S-a adus și ca un Miel fără de glas era înaintea celui ce îl tunde pe el” (Isaia 53), Care ocărât fiind împotrivă nu ocăra, pătimind nu îngrozea” (1 Petru 2). Cea fără de răutate și îndelungă-răbdătoarea blândețea Acestuia, ce fel de bine n-a făcut și de care vrednicii nu s-a învrednicit, iar puterea, blândețea Lui, pe care fiară cumplită nu Ie-a biruit? Fiecare în Dumnezeiasca Scriptură să vadă și să judece, far nouă de aici luminat ne este a vedea, că blândețea Mielului împreună cu răbdarea și cu nerăutatea pe toate

882882.png

cele potrivnice le biruiește, ca cel ce voiește pe vrăjmașii săi fără de război a-i înfrânge, fără de arme a-i birui, fără de osteneală a-i îmblânzi și luiși a-i supune să fie blând, răbdător, liniștit, fără de răutate ca un miel, atunci îi va înfrânge, îi va birui, îi va îmblânzi și-i va supune. Bine ne învață întru aceasta Sfîntul Ioan Gură de Aur la Matei cuvântul 53: „Pînă cînd vom fi oi, vom birui, deși nenumărați lupi ne vor înconjura pe noi, îi vom birui, și nu numai îi vom birui, ci și prea îi vom birui. De vom fi oi, vom birui, nu cu a noastră putere ci cu cea Dumnezeiască, ceea ce prin ajutorul său ne păzește, fiindcă precum păstorul paște pe oi, așa ne păstorește Dumnezeu și ne apără pe noi, ca să nu ne vatăme pe noi vrăjmașii noștri cei cu năravul de lupi. Dar dimpotrivă, de nu vom fi oi, ci vrăjmașilor celor ce se împotrivesc nouă ne vom ridica cu mânie și cu răutate ne vom scula asupra lor cu răzbunare, răsplătind rău pentru rău și ocară pentru ocară, atunci și noi înșine ne vom face lupi pierzând blândețea cea fără de răutate a oii și de aici nu mai putem birui pe vrăjmașii noștri, pentru că se ia de ia noi ajutorul și paza Păstorului nostru Dumnezeu; care numai Oilor celor blânde le este Păstor, iar nu lupilor. De vom fi lupi vom fi biruiți de cei ce vrăjmășuiesc asupra noastră, că se va depărta de Sa noi ajutorul Păstorului Cela ce nu pe lupi ci pe oi le păstorește și ne lasă celor ce împotrivă ne vrăjmășuiesc pe noi și se duce”. Pînă aici Gură de Aur.

Iar nouă ni se cuvine a înțelege, că numai acelora le ajute Dumnezeiescul Ajutor care sînt cu blândețea oi, iar nu ș acelora care se prefac în lupi, voind a-i rupe pe potrivnicii lor și numai pe cei fără de răutate îi pasc, dar nu și pe învrăjbitori lor. Că Dumnezeu celor ce nu se răzbună El însuși îi răzbună iar nu și celor ce voiesc a se răzbuna singuri. 878

n.n. ]

și pe care monument, la „loc de cinste”, au trecut numele Părintelui Arsenie Boca, din următoarele motive: „În calitate de stareț al Mănăstirii Brâncoveanu, a ținut ca nimeni altul flacăra credinței, împotriva comunismului ateu, aducând lumea lângă altarele lui Hristos. Am evaluat această rezistență ca fiind mai importantă decât lupta politică sau armată anticomunistă; Părintele Arsenie Boca i-a ajutat direct pe luptătorii din Rezistența făgărășeană, în anii 1945-1948, moral și material; Cu sprijinul său s-au ținut aici, în anul 1947, consfătuirile ce au dus la o unitate de luptă a tuturor forțelor anticomuniste din țară; Pentru atitudinea sa anticomunistă, Părintele Arsenie a fost alungat, arestat în mai 1948, torturat de Securitate și condamnat la închisoare și Canal, peste tot fiind un exemplu de demnitate și un sprijin pentru frații săi de suferință. A fost ținut apoi cât mai departe de Sâmbăta, până la moarte, umilit și izolat, dar permanent căutat de năpăstuiții din regiune, cărora le dădea sfaturi și îmbărbătare. Pentru toate acestea am socotit că Părintele Arsenie Boca a fost omul cu cel mai mare aport în lupta anticomunistă [ deci jertfa atâtor oameni care au răbdat reeducarea, torturile de neînchipuit ale propriilor camarazi, atâția ani de temniță, petrecerea în pustie, care au învățat ce este viața autentică de pocăință și rugăciune, adevăratul antidot împotriva comunismului (spre deosebire de falsul antidot care este rezistența în munți sau lupta politică, care de fapt a și eșuat), care au fost omorâți (fără să se facă hocus-pocus, sunt-nu sunt închis, scamatorii ieftine ca să scape de adevărata prigoană), iar care după eliberare au trăit fără a putea achiziționa apartamente și fără a merge cu femeia vieții lor la cinematograf și prin plimbări relaxante în munți, fără a avea slujba confortabilă de pictor bisericesc, cum a făcut Părintele Arsenie Boca, sunt considerați inferiori lui. Dar atunci unde ne este discernământul? Oare îi facem hatâr pentru că este faimos și ca să ne punem bine cu acel curent care îl vede făcător de minuni și deci sfânt? Nu numai atât, dar, după cum am văzut, a contribuit la amplificarea prigoanei comuniste. Poate prin aceasta a avut cel mai mare aport în lupta anticomunistă, că a crescut tensiunea comuniștilor și a anticomuniștilor și în felul acesta, în loc să îi împace, i-a întărâtat. – n.n. ] .

Și, ca un semn de înaltă prețuire, i-am trecut numele pe crucea ridicată la mănăstirea unde a fost atâția ani stareț. Fie-i pomenirea neîntinată!”. (27)

Despre legătura Părintelui Arsenie cu rezistența din munți, în afară de supraviețuitorii rezistenței anticomuniste făgărășene sau de alți foști deținuți politici (28) ne vorbește chiar Mitropolitul Ardealului, Î.P.S. Părinte Antonie Plămădeală.

878 Sfântul †Dimitrie al ROSTOVULUI, Hronograf adică numărare de ani, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 2 2005, p. 280-282.

883883.png

De rezistența din munți se vorbea și în ziare, deci nu era un lucru de care să nu se știe. Se știa că există grupuri de ofițeri, se știa de grupul din părțile Timișoarei, de grupul din Carpații Meridionali. Eu știam chiar mai mult decât atât. Am avut relații cu Părintele Arsenie Boca, la acea vreme stareț la Mănăstirea Brâncoveanu, care era mentor spiritual al întregii Transilvanii și chiar dincolo de hotarele munților. Veneam și-mi petreceam vacanțele aici. (…)

Student la București fiind am auzit de mișcarea de la Sâmbăta, dar nu numai eu, ci mulți alții. Cu banii pe care am putut să-i economisim din bursă, am venit într-o primă vacanță la Sâmbăta. (…) După ce am făcut o primă vacanță aici, după ce am avut o primă discuție cu Părintele Arsenie aici, el a pus cumva ochii pe mine. [ iarăși ochii… Este obsedantă această metodă, chiar descrisă la figurat, ca în cazul de față. Să luăm aminte că ÎPS Antonie Plămădeală îl laudă. Deci să avem încredere și când ne va spune de relația de atracție fatală reciprocă cu Maicii Zamfira, cu multe tentative de suicid, în care Părintele Arsenie Boca și-a luat de la sine putere rolul de salvator al ei, pentru care a și renunțat la începutul de lucrare călugărească filocalică cu obștea de monahi ce se înfiripa la Prislop– n.n. ] Deși aici veneau studenți de la Cluj și din alte părți, eu am devenit preferatul lui. (…)

În felul ăsta, el a căpătat în mine o încredere deosebită, atât de mare, încât ieșeam numai eu cu el uneori, la plimbare pe lac. O dată a avut îndrăzneală, dar și-a mărturisit și încrederea în mine, încredere pe care eu nu am călcat-o niciodată, că ne-am întâlnit acolo cu cei din munți, cărora el le umplea sacii cu mâncare. Asta deja vă poate spune ceva!

Cel care a ridicat de curând troița aceasta din fața Mănăstirii Brâncoveanu în memoria celor care au murit în rezistența din munți știe foarte bine aceste lucruri. Delegați de-ai lor, îmbrăcați în ciobani, veneau aici în mănăstire și Părintele Arsenie le umplea desagile cu pâine, cu slănină și cu de toate. La multe din acestea am fost și eu martor. Nu se poate spune, cum a spus un anumit părinte, care a șters numele Părintelui Arsenie de pe această cruce, că înseamnă că l-am politizat pe Părintele Arsenie. Nu este adevărat! Eu știu lucrurile așa cum s-au petrecut și nu înseamnă că îl politizez pe Arsenie și că îl scot din rândul sfinților așa cum încearcă el să o facă… El apăra atunci o cauză sfântă, care era a libertății și a credinței și îi ajuta pe cei din munți, indiferent de ce culoare politică erau ei.

Deci, eu am fost martor cum Părintele Arsenie le transmitea și le dădea traistele acestea pline cu alimente pentru cei din munți. Eu am fost martor, de mai multe ori, la convorbirile Părintelui Arsenie cu Nicolae Pătrașcu, cel care a fost după Codreanu și după Sima, conducătorii Mișcării Legionare din România, și cel care a făcut pactul cu Teohari Georgescu în legătură cu încadrarea legionarilor în noua societate. Sigur, era un pact de formă, pe care nu l-au respectat și pentru care Pătrașcu a fost după aceea arestat și a și murit în închisoare, dar eu am asistat la convorbirile lui Pătrașcu cu Părintele Arsenie Boca. Eu am asistat la convorbirile pe malul lacului ale Părintelui Arsenie cu cei parașutați prin anii aceia din Germania, care veneau să organizeze rezistența românească. Cred că printre ei era și Vică Negulescu, cel care a scris, de curând, o carte și ne spune că Părintele Arsenie era legionar cumva. [ deci, iată: ajută pe legionari, stă de vorbă cu vârfurile lor, legionarii înșiși îl numără printre ei, iar apoi negăm că a fost legionar. „Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu i-a mirosit”, deși ca bucătar punea în toate usturoi în exces, și cine mânca din mâna sfinției sale începea să duhnească. Legionar cu faptele, renumele și titlul, dar fără a avea carnet de partid. Aceeași logică formală pe care o susținea și domnul Florin Duțu. Deși a stat în aceeași „casă, dulce casă” și se purta ca și cu o soție cu Maica Zamfira, dovada că nu au avut relații trupești este că… nu au avut certificat de căsătorie! – n.n. ]

Nu! El o făcea în numele credinței creștine și în numele datoriei lui îi ajuta pe cei persecutați.” (29)

Cu toate acestea însă, „toți cei ce au participat la acele cursuri de spiritualitate creștină din anii 1946-1948, care alcătuiesc Cărarea Împărăției, știu foarte bine că Părintele n-a îndrumat pe nimeni la rezistență și nesupunere ci tuturora le-au spus că n-au căderea și puterea să împiedice ce trebuie să vină, îmbiindu-le trăirea cu toată sinceritatea a idealului creștin, sintetizat în Predica de pe Munte, pe care l-a mărturisit până în ultimele ceasuri ale vieții. Deci Dumnezeu este Cel care rânduiește ce trebuie să vină asupra oamenilor, în funcție de

884884.png

purtările lor, de ascultarea lor de Dumnezeu, și de încreștinarea vieții lor cea de toate zilele”. (30) 879

                                    [ prin cuvânt direct public, poate, n-a îndrumat pe nimeni la rezistență și nesupunere, dar i-a sprijinit și organizat prin fapta și exemplul personal, prin oferirea locului de întâlnire, prin sprijin moral și material ca să reziste și astfel să nu se supună rânduielii îngăduită de Dumnezeu pentru pocăința noastră. S-a făcut astfel părtaș la păcate străine, încălcând cele poruncite nouă de Domnul nostru Iisus Hristos: Mat 22:21 Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. 22 Auzind aceasta, s-au minunat și, lăsându-L, s-au dus. și de Sfântul Apostol Pavel: Rom 13:1 Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. 2 Pentru aceea, cel ce se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc își vor lua osândă. Sfântul Apostol Pavel spunea acestea pe vremea când la stăpânire era cel care era propovăduit ca dumnezeu. Deci avea tot o credință eretică (mai rea decât ateismul și îi prigonea pe creștini). Așadar porunca de mai sus este independentă de credința și atitudinile stăpânirii.

Dacă spui într-un fel și faci în alt fel, acesta se cheamă fariseism și viclenie, sau cel puțin duplicitate. Părintele Arsenie Boca, dacă ar fi lucrat duhovnicește, i-ar fi sfătuit să înceteze rezistența, le-ar fi pus masa ca unor oaspeți, dar nu i-ar fi aprovizionat. Dacă ar fi avut cu adevărat descoperiri de la Dumnezeu (și nu proorocii mincinoase), le-ar fi spus ce mare dramă și prigoană va genera în România rezistența lor nechibzuită și că nu va veni nici un american să ne scoată din comunism, datorită Conferinței de la Yalta:

Faimosul petic de hârtie privind împărțirea sferelor de influență scris de Churchill la Ialta și aprobat de Stalin, descoperit într-o bibliotecă din Germania în anii 1990. România: Rusia – 90%, ceilalți – 10%; Grecia: Marea Britanie (de acord cu SUA) – 90%, Rusia – 10%; Iugoslavia – 50-50%; Ungaria – 50-50%; Bulgaria: Rusia – 75%, ceilalți – 25% 880

n.n. ] ,

După cum încearcă să ne convingă Maica Zamfira, nu a fost dovedit ca legionar:

Așa se explică de ce, arestat ca legionar în vara anului 1948, i s-a dat drumul după o lună, o lună jumătate, în orice caz la 1 septembrie era la mănăstire. Oricine își poate da seama că dacă ar fi fost dovedit legionar sau partizan, nu ar mai fi fost eliberat. Și de câte ori a fost arestat, tot așa i s-a întâmplat, încât chiar Patriarhul Justinian a făcut următoarea afirmație la Seminarul Monahal Horezu, în fața maicilor profesoare, care și ele participaseră la acele cursuri de neuitat: “Nu știu ce-i cu omul acesta, că mereu e luat, și mereu eliberat, și de fiecare dată iese mai luminat”. 881

Ucenicii sfinției sale, însă, se contrazic și în această chestiune. Ei se străduiesc, siliți de evidențele documentelor scrise din arhiva securității, să dovedească, datorită modei de a fi politic corecți, pentru a ușura calea canonizării forțate a Părintelui Arsenie Boca, că nu a fost legionar, ci doar persecutat cu această etichetă. Probabil că nu a avut carnet de membru, dar

879 <https://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/08/30/de-ce-a-fost-caterisit-pe-nedrept-parintele-martir-arsenie-boca-radu-iacoboaie-30-august-2014/>, joi, 13 august 2015

880 <https://ro.wikipedia.org/wiki/Conferin%C8%9Ba_de_la_Ialta#/media/File:Churchill_și_crucificarea_Romaniei.jpg>, miercuri, 16 septembrie 2015

881 Ieromonah Arsenie BOCA, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 4 2003, pp. 339-340.

885885.png

faptele lui îl arată legionar și responsabil moral de accentuarea prigoanei împotriva creștinilor prin sprijinirea rezistenței legionarilor.

Dar chiar și documentele de la securitate arată că era urmărit pentru legionarism:

Același ofițer Cocîrlea Constantin întocmea, în ziua de 29 septembrie 1989, când Părintele Arsenie împlinea 79 de ani, un raport cu propunerea de scoatere din s.i.[ supraveghere informativă– n.n. ] a numitului Boka Zian-Vălean: „raportăm că la data de

578 Ibidem, f. 18-19.

m Ibidem, f. 16.

580 Ibidem, f. 19.

261

Și cărțile au fost deschise” Părintele ARSENIE BOCA

Q8.01.1985 a fost luat în S.I. numitul Boka Zian- Vălean, în etate de 79 de ani, domiciliat în Sinaia, str. Privighetorilor, nr. 16, jud. Ph., fost membru legionar. A fost luat în această formă în baza antecedentelor sale politice, pentru a se stabili dacă desfășoară activitate ostilă statului nostru. Din măsurile întreprinse rezultă că nu desfășoară activitate dușmănoasă împotriva orânduirii noastre socialiste și nu întreține relații cu elemente urmărite. În prezent este grav bolnav, imobilizat la pat și nu mai prezintă interes pentru securitatea statului. Motivat de cele raportate supunem aprobării scoaterea numitului Boka Zian-Vălean din supravegherea informativă prin neconfirmarea materialelor de primă sesizare” 581 . Raportul este aprobat de un lt. colonel, în data de 29.09.1989, care adaugă la sfârșitul textului „și rămânerea în evidențele de securitate”, apoi semnat și de cpt. Teodor Gh., la 07.10.89, care adaugă primit probă de scris. După cum vedem și în acest ultim raport, Părintele rămăsese cu eticheta de fost membru legionar, deși nu a existat niciodată vreo dovadă în acest sens.

Iată că, de la 5 iunie 1943, când i s-a pus eticheta de legionar și când a fost furnizată prima notă informativă de postul de jandarmi de la Sâmbăta de Sus către serviciile secrete conduse la vremea aceea, în perioada mareșalului Ion Antonescu, de către fostul seminarist Eugen Cristescu, și până la data de 29

581 ACNSAS, fond Informativ, dosar 2710, £ 20.

262

Și cărțile au fost deschise” Părintele ARSENIE BOCA

septembrie 1989, au trebuit să treacă 46 de ani pentru ca serviciile secrete să realizeze că Părintele nu desfășoară activitate ostilă statului, indiferent de regimul politic.

Și toate acestea nu din dragoste de țară, care l-ar fi îndrumat spre chibzuință și cântărirea consecințelor, ci tot dintr-o dorința misionară dezechilibrată, centrată pe sine, pentru a deveni liderul spiritual al legionarilor, semănând în felul acesta cu Corneliu Zelea Codreanu:

Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine și statea luni de zile uneori. Dupa aceea s-a facut calugar, a stat in Bucuresti pe la un frate al meu… Era o taina in el, era un om care spunea cu hotarare, nu spunea cu ezitari, cum spun alti oameni, și cum și eu imi dau seama ca nu pot defini lucrurile. El parca le spunea in asa fel ca dadea o siguranta omului care-l asculta. Avea ceva propriu; eu nu stiu sa fi pus intr-un mod foarte complicat problemele; el le spunea intr-un mod hotarat, asa fara ezitari. El avea un fel propriu al lui care impunea. Dar nu stiu de ce n-a mai venit la mine.

Corneliu Codreanu era și el o figura foarte interesanta; și atragea ca și Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic asa; acelasi spirit hotarat și sigur; alegea o cale și gata; mergea pe ea. Impresionau amandoi prin forma lor hotarata de a fi. Era un dar al lor. Cred ca e o oarecare asemanare intre ei, parca erau o piatra, o stanca. Eu n-am avut aceasta exactitate de a defini lucrurile, m-am leganat asa, in cunoasterea adevarului. Eu am pus foarte mult pret pe iubire, pe blandete, pe bunatate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras e adevarat, dar ca

886886.png

persoana n-am exercitat aceasta atractie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, și nu stiu cum e mai bine… 882

Să vedem ce ne spune despre relația dintre și legionari, un alt martor contemporan, ucenic apropiat de preacuvioșia sa, dar care s-a trezit din influența sfinției sale, datorită inadvertențelor pe care le manifesta acesta față de Sfinții Părinți:

EXTRAS COPIE

din declarația de la dosarul nr. 5101 al inform. 883 PAULIN LECA

dată la data de 18 iulie 1958.

.. .Astfel, pe când încă eram închis la închisoarea militară din Timișoara, am primit vestea de la părintele ARSENIE BOCA, prin RACHIERU IOAN, că, după eliberare, să viu la el ca să-mi spună el ce am de făcut. Auzisem de ARSENIE BOCA, 1942 când eram misionar în Transnistria. Venisem, înainte de a fi închis (eu), ca să-i cer un sfat în legătură cu preoția mea pe care încă nu o primisem. Mi-a dat sfatul (ARSENIE BOCA) să mă fac preot. După eliberarea mea din închisoare am venit la Sâmbăta. M-a primit cu multă dragoste. Am mijlocit la IPS BĂLAN ca să dau din noul anul IV și licența la Teologia din Sibiu. IPS BĂLAN mi-a spus că nu mă primește și atunci am dat licența la Suceava în anul 1947. –

Din vorbele lui ARSENIE BOCA, din predicile și din atitudinile lui, am constatat că el, amețit de aureola de sfânt creată în jurul lui, adulat de legionarii care se grupaseră în jurul lui, voia să devină (asta este părerea mea căpătată în urma observațiilor și deducțiilor mele) un fel de conducător al legiunii în sens spiritual. Voia cu alte cuvinte, să-i scoată pe legionari din sfera de influență a lui Codreanu și să-i grupe în jurul lui ca pe unii ce erau oameni de caracter, cu convingeri creștine și capabili de jertfa, intenționa să-i aducă în viața monahală. Legionarii de prin închisori îi cerea sfatul. Nu făcea nimic fără sfatul lui, iar cei ce veneau la Sâmbăta făcuse un fel de tabără de muncă, însuflețiți de prezența și avântul dat de ARSENIE BOCA. [ … ]

…Scopul cu care se grupau legionarii în jurul lui ARSENIE BOCA, era probabil, păstrarea unui duh legionar și după moartea lui Codreanu, desigur, pe un plan mai ridicat, mai duhovnicesc, dar dintre legionari nu am cunoscut acolo decât pe o studentă cu numele LAURA care venea și la conferințele de la Antim, pe una JULIETA, actuală stareță din Prislop, care și ea venea la Antim, pe SILVIU ION de la Vladimirești, unul căruia îi ziceam Gicu – (acesta nu era student, ci un lăcătuș) și alții al căror nume nu-l cunosc.

[ … ]

Copie

NOTĂ EXTRAS

din sinteza din 17 septembrie 1957, dosar nr. 5101¶privind pe PAULIN LECA.

In octombrie 1951, agentul „NEGURĂ” 329 ne-a semnalat că luând legătura cu PAULIN LECA în discuții îi spune că el a fost fiul sufletesc al lui ARSENIE la care a stat o lună de zile la mănăstirea Sâmbăta în perioada de ispitire și că dacă n-ar fi recunoscut pe trimisul lui Dumnezeu, părintele ARSENIE n-ar fi pășit cu atâta dragoste și elan în monahism. –

882 Părintele Dumitru Stăniloae despre Părintele Arsenie Boca și Corneliu Zelea Codreanu:

<http://www.apologeticum.ro/2010/11/parintele-dumitru-staniloae-despre-parintele-arsenie-boca-și-corneliu-zelea-codreanu/>, sâmbătă, 16 mai 2015.

883 Informatori erau numiți toți oamenii care răspundeau la interogatoriile securității, fără a fi arestați. Dacă ar fi refuzat discuția ar fi fost clasați ca ostili noii orânduiri, dușmani ai poporului, arestați și condamnați. De multe ori aceștia încercau să apere persoanele vânate, spunând informații deja cunoscute, dar dându-le nuanțe ce nu aveau implicații politice. Trebuia în același timp să declare și adevărul duhovnicesc, pentru a nu deveni mincinoși înaintea lui Hristos. Cu adevărat se confirmă cele spuse în Sfânta Evanghelie, că nimeni nu ar fi putut face față interogatoriilor fără să păcătuiască, dacă nu ar fi fost insuflați de Sfântul Duh: Luc 21:12 Dar, mai înainte de toate acestea, își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați și la dregători, pentru numele Meu. 13 Și va fi vouă spre mărturie. 14 Puneți deci în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde; 15 Căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toți potrivnicii voștri. Fără ajutorul lui Hristos nimeni nu ar fi putut face față interogatoriilor încrucișate, iar Părintele Arhimandrit Paulin Lecca a fost chiar arestat și condamnat la moarte pentru… legionarism. Vă rugăm să citiți la sfârșit și viața sfinției sale pe scurt, pentru a înțelege că nu a fost un trădător, ci un lucid, care a încercat să le analizeze pe toate în legătură cu Sfinții Părinți.

887887.png

Părintele Arsenie a fost adevăratul continuator al operei lui Codreanu, al cărui suflet în urma jertfei sale a fost ridicat de îngeri la cer și că puterea dumnezeiască l-a inspirat pe părintele ARSENIE să vorbească adevărul în domeniul misticei încât chiar pe dușmanii lui îi impresionează fapt pentru care l-au ridicat și trimis în surghiun. –

Părintele ARSENIE era consultat prin anumiți oameni de credință (interpuși) de legionarii din închisori, în anumite cazuri grele, ce vor face. I-a vorbit de asemenea de profesorul NICHIFOR CRAINIC de care spunea că a rămas adevăratul conducător al legiunii lui Codreanu, iar conducătorul spiritual și duhovnicul legiunii a rămas părintele ARSENIE. –

A vorbit apoi de copiii legionari care au luat calea monahismului unde numai aici găsesc o trăire mistică așa cum a arătat-o căpitanul și mai pe urmă părintele ARSENIE și NICHIFOR CRAINIC. A enumerat apoi pe fostul căpitan de marină SANDU TUDOR, floare legionară înscris în monahism sub numele de AGATON, de VASILACHE, avocat fost legionar, care ascultând de glasul lui ARSENIE a intrat în monahism, de ANGHEL PAPACIOC și de alții. I-a mai spus agentului de o serie de preoți basarabeni, care au rămas credincioși legiunii și căpitanului însă agentul nu a reținut numele lor. –

[ … ]

Agentul a mai luat legătura și cu starețul ARSENIE BOCA de la Schitul Cornet și discutând despre LECA PAULIN i-a răspuns că îl cunoaște și că știe că a fost discipolul lui ARSENIE cât a stat la mănăstirea Sâmbăta, dar că ARSENIE este în surghiun la canal (aceasta era în anul 1951). –

PENTRU CONFORMITATE,

Lt. major Semnătură

[ Dos. I 2637, voi. III, ff. 90-91 ] 884

n.n.}

***

și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat și trup curățit de patimi).

Despre această învățătură, martori îmi sunt toți cei ce-au ascultat povețele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toți oamenii, fără deosebire și viața curată, care fac cu putință reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăși în împărăția de obârșie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cumințeniei și a iubirii noastre, pe pământ, în stadia și arena vieții.

                                    [ iarăși ideea origenistă a preexistenței sufletului – n.n. ]

Asta îmi este toată misiunea și rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri, deși eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părțile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu și sfințirea oamenilor prin iubire.

De alte gânduri și rosturi sunt străin.

Ieromonahul Arsenie. 885

R. Vâlcii. 17 iulie 1945

                                    Am putea spune că aceste rânduri au fost scrise când încă Părintele Arsenie Boca nu trecuse prin suferințe ca să se coacă la minte și să învețe să fie smerit. Dar oare mai târziu s-a pocăit?

                                    Iată cum scria despre sine la vârsta de 60 de ani, ca să nu zică unii că ar fi exagerări de-ale ucenicilor, cu care sfinția sa nu ar fi fost de acord:

Purcedem așadar la scrierea și citirea acestei cărți despre Părintele Arsenie, fără pretenția de a fi completă sau definitivă, inspirați mai ales de cel de-al doilea exemplar al Bibliei din chilia sfinției Sale (ediția 1936), care poartă o pecete: „Sfânta Patriarhie Română” și alte cinci peceți: „Sf. Mănăstire Brâncoveanu. Sâmbăta de Sus – Jud. Făgăraș”) în care, deschi-

884 Florian BICHIR, Romeo PETRAȘCIUC, Raluca TODEREL, Părintele Arsenie Boca in Arhivele Securității. ANCHETELE, CANALUL SI PERSECUTIA. Opis de documente., Vol. II (Prislop,1950-1959), Ed. Agnos, 2014, pp. 506, 490.

885 †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – “Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești “O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005 , p. 11-13.

888888.png

zând-o și răsfoind-o cu evlavie, am descoperit pe un petic de hârtie această însemnare: „Pomenire în contul împlinirii unei a doua maturități a vieții – 60 de ani – Sept. 970.” și: „Cât trebuie să treacă până ce împărăția lui Dumnezeu cea dinlăuntrul nostru, capătă evidența supremului sens al vieții acesteia ?” Pe o altă foiță de hârtie am găsit scrise mărunt aceste rânduri: „Brad, 12 Oct. 1969. Zilele centenarului Liceului”, iar pe verso: „Familiei Prof. Popa. Simplă consemnare a Recunoștinței. In care sunt cuprinși: înaintașii – părinții noștri – cei de față și urmașii. Că din curtea acestei case, în ceasuri târzii de meditație, mi-am luat zborul, aprinzându-mi destinul, de Duhul care a scris oamenilor această carte.

                                    [ cu alte cuvinte sfinția sa este, în opinia proprie, un zburător, cu destin de foc, purtat de Sfântul Duh care a insuflat Sfânta Scriptură. Dar din această proprie părere de sine, se vedea că nici nu se întâlnise încă cu Sfântul Duh, căci s-ar fi umilit și s-ar fi văzut cel din urmă dintre păcătoși și s-ar fi numărat printre târâtoarele pământului, iar nu printre cei cu aripi. Dar mai constatăm cu mare tristețe încă ceva și mai grav: nici nu pusese încă, nici măcar la 60 de ani, începutul cel bun de pocăință – n.n. ]

Arsenie, iconar și călugăr, [ și el nu fusese niciodată iconar, ci doar pictor de tablouri religioase, și nici călugăr nu mai era, lepădându-se de ascultare, sărăcia de bună-voie și viețuind cu femei – n.n. ]

Brad 12.X. 1969 în zilele Centenarului”                                    886

***

                                    După cum puteți observa, toate alunecările sfinției sale s-au datorat dorinței de misiune pentru Hristos, dar fără de Hristos, afișând o smerenie arătată, dar pe care nu o avea în ascuns. Și aceasta fiindcă a început propovăduirea Lui mai înainte de vreme, mai înainte de a se face sălaș al Lui prin pocăință.

                                    Din această cauză a căzut în:

– a se folosi de mentalitățile și practicile eretice ale religiilor,

– a accepta preoția fără a fi pregătit pentru ea și fără a o înțelege (cum poți să vindeci pe alții de patimi mai înainte de a te vindeca pe tine?),

– a deveni liderul legionarilor, cu care avea în comun ideea că el și ei pot mântui pe ceilalți, fără a înțelege că viața noastră duhovnicească autentică constă tocmai în vederea propriilor păcate și nu ale celorlalți, nici măcar ale politicienilor,

– a o salva pe Maica Zamfira de la sinucidere (sinucigând duhovnicește monahismul la care începuse a sluji).

                                    O concluzie foarte succintă și expresivă a autobiografiei Părintelui Arsenie Boca o găsim la Părintele Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa Ilie:

Este știut că Părintele Arsenie nu a căutat să se zidească printr-un părinte duhovnicesc, întru Hristos. Care este lauda lui? Lauda lui Hristos este Tatăl, zice: „Eu de la Mine nu am grăit; ci Tatăl cela ce M-a trimis pe Mine, Acela poruncă Mi-a dat, ce voi zice și ce voi grăi” (Ioan 12, 49); și în alt loc: „Eu slava care Mi-ai dat-o Mie, am dat-o lor ca să fie una, precum Noi una suntem; Eu întru ei și Tu întru Mine, ca să fie ei desăvârșit întru una și ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 22-23). Cine este Părintele său duhovnicesc? Mitropolitul Nicolae Bălan când a văzut că avea talent la caricaturi, la trimis la școală, la trimis în Sfântul Munte Athos și văzându-l că are priză la popor la hirotonit și avansat. Apoi tot el la dus la Mănăstirea Prislop și tot el la chemat de acolo. Atunci, din păcate, Părintele Arsenie, (cred) nu a făcut ascultare și de aici i-a venit căderea, el l-a rugat pe Mitropolit să-l lase în continuare la Prislop 887 . Atunci neascultându-l nici pe Părintele Dumitru Stăniloae, care dorea ca la Prislop împreună cu Părinții Dometie și Antonie Plămădeală să lucreze la Filocalie, o introduce pe Julieta cu care avea legătură de la Sâmbăta de Sus și îi determină pe aceștia să plece. Într-

886 †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in și îngerul cu cădelnița de aur, E. Charisma, Deva, 2 2009, pp.

887 Vezi: Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca 2002, p. 32, 218.

889889.png

un an o face stareță pe aceasta și apoi vin problemele. Acest Părinte al său, Mitropolitul Nicolae Bălan, se spovedea la Părintele Cleopa și (cred) se plângea cu privire la el. De asemenea și Mitropolitul Nicolae Mladin, P.S. Andrei Magieru și Mitropolitul Antonie Plămădeală, care a fugit cu motiv întemeiat de la Prislop la Mănăstirea Slatina, se spovedeau la Părintele Cleopa și (cred) se plângeau cu privire la Părintele Arsenie Boca. Cele auzite de la aceștia (cred) l-au determinat pe Părintele Cleopa să-i scrie acele scrisori, cu smerenie, Părintelui Arsenie, în care îl ruga să vină la Mănăstirea Slatina să-i folosească duhovnicește. Dar Părinte Arsenie nu a venit la Slatina. Apoi, știu din gura Părintelui Cleopa că dus fiind de Sfântul Sinod să pună rânduială în mănăstirile din Ardeal, mai cu seamă la Mănăstirea Arad Gai, l-a întâlnit pe Părintele Arsenie la Episcopia Aradului și a dorit să i-a binecuvântare, să-l îmbrățișeze, dar nu a reușit. Părintele Arsenie i-a zis batjocoritor: „Ce măi moldovene vii tu să ne înveți călugărie!”

Odată Părintele Cleopa mi-a mărturisit de ce nu dădea binecuvântare la oameni să-i citească Acatistul Părintelui Arsenie Boca și băga cuvântul, ca să nu se smintească aceștia: „Nu-i citiți Acatistul căci nu e canonizat!” Înțelegerea sfinției sale cu privire la Părintele Arsenie era precum a majoritatea Părinților duhovnicești, care l-au cunoscut, aceea că: „Împrietenirea cu Julieta i-a adus căderea”.

Iată, este știut, lauda Părintelui Cleopa sunt Părinții lui, în primul rând Duhovnicul Paisie Olaru și Starețul Ioanichie Moroi. Cu Părintele Arsenie nu stau lucrurile la fel, nu a ținut la aceasta, după cum mărturisește el însușii, a căutat să se apropie de Dumnezeu prin „cunoștințele din cât mai multe domenii”, până chiar și din magie. Cine, dintre cei care au fost aproape de Părintele Arsenie Boca și au dorit să rămână întru Hristos, Mântuitorul nostru, nu au mărturisit adevărul? Iată, până și Părintele Teofil Părăian [ … ] , zice: „nu am un cult pentru el” 888 889

                                    Să vedem cum descrie nepoata și marea admiratoare a Părintelui Arsenie Boca evoluția în mândrie a sfinției sale, ca și cum, fără să vrea, ar evidenția toate treptele căderii, inclusiv apariția puterii demonice de hipnotizare în urma vedeniilor înșelătoare de la Sfântul Munte, dar prezentate ca o mare evoluție spirituală.

                                    Este interesant că încă din copilărie gustul pictural al Părintelui Arsenie Boca era înclinat spre tablourile religioase de tip uniat:

Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: Adolescentul din gradina cu flori

– De vorba cu d-na Zoe Daian, nepoata Parintelui ¶¶In gradina Ghetsimani¶¶Suntem la mijlocul anilor ’20 ai secolului trecut. Intr-un sat din Ardeal, romanilor li se pregateste, nestiuta, o minune… Retras intre flori, ascuns sub ramuri de peri și de nuci batrani, un tanar licean gandeste la sfinti și proroci, invatand Biblia pe de rost. Adolescentul are o memorie fenomenala, o memorie a pioseniei și rugaciunii! Culcat toata ziua pe un tol in gradina casei, tanarul citeste fara oprire. Citeste și picteaza cu frenezie și cu indarjire, cu ochii deschisi, un singur vis: sa-L slujeasca pana la capat, cu toata fiinta sa, pe Iisus. Putini au intrezarit atunci in baiatul tacut și sfios, frumos ca un zeu, dar dedicat intru totul credintei, pe cel ce avea sa fie marele Arsenie Boca, unul din cei mai mari duhovnici ai secolului XX…¶Nestiute și minunate, din vremurile de-atunci au ramas pana azi putine dovezi. Totusi, poate prin bunavointa cereasca, doua din ele ne-au iesit in cale toamna aceasta, daruindu-ne bucurie adanca: o icoana necunoscuta pictata de parintele Boca in anii adolescentei și o alta “icoana”, dar vie, a anilor de atunci – Zoe Daian, o distinsa doamna psiholog din Timisoara, ruda apropiata a parintelui Boca și, mai presus decat toate, martora a adolescentei lui. Icoana se numeste “Iisus in gradina Ghetsimani” și Il infatiseaza pe Mantuitor rugandu-se aprins la Dumnezeu Tatal, putin inainte de Martiriul Sau, caci Iisus stia de Patimile ce urmau sa vie și avea sa le indure pentru oameni. Si poate ca și viitorul Parinte Arsenie va fi intuit patimile și

888 Ibidem, p. 221.

889 Din DVD-ul dat nouă, de către Părintele Iachint, la Sfânta Mănăstire Pavel, din Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015

890890.png

inaltarea ce-l asteptau la randu-i și pe el, pe cand isi picta tabloul acolo, in gradina unei case dintr-un sat transilvanean de demult…¶*¶In ce-o priveste pe doamna Zoe Daian, ea se afla aievea in fata mea, vorbind incetisor, cu timbru cald și voce raspicata. Este nepoata Parintelui Arsenie, singura ruda in viata a lui, nepoata iubitoare care a crescut cu el in aceeasi casa și care mai tarziu l-a urmat peste tot, acolo pe unde Parintele a lasat semnele lui misterioase și sfinte. Perspectiva pe care mi-o infatiseaza despre Parinte – un altfel de Arsenie Boca, unul in plina efervescenta și formare, o imagine de dinaintea anilor care i-au consacrat emblema de sfant inspirat, fulgerand și binecuvantand multimile stranse in juru-i -, aceasta imagine neasteptata ma emotioneaza puternic: caci eu ma stradui sa merg mai departe pe drumul cel greu al apropierii de sfantul Ardealului – desi Parintele Arsenie ramane, cum spunea cineva, taina cea mare, greu de descifrat, a Ortodoxiei romane.¶Acum insa, inchid ochii și ascult mai departe istorisirile d-nei Daian, incercand sa mi-l inchipui pe Parintele Arsenie Boca pe cand era doar un adolescent insingurat și noros, visand Evangheliile…¶¶”Marioara, eu nu-s pentru lumea asta!”¶¶Cu nepoata Parintelui am stat de vorba intr-o dupa-amiaza aurita a acestui inceput de toamna. In asteptarea intalnirii noastre, ma plimbasem cu infrigurare prin centrul Timisoarei, cu Catedrala ei cea mare și istorica, și esplanadele din jur, stralucind cu eleganta și tihna lor imperiale. Apropiata revelatie despre Parintele Arsenie ma intimida putin. Si pe deasupra, mai eram emotionat și pentru ca nu mai fusesem in Timisoara de ani buni, de pe vremea in care, copil fiind, priveam cu ochi mirati pe cheiul Begai la niste chitaristi aproape neverosimili, catarati pe acoperisurile tramvaielor: un mic semn de libertate care avea sa se piarda repede, mai apoi.¶Casa doamnei Daian nu e nici ea departe de centru, se afla intr-o aceeasi zona speciala a tihnei. Cand s-a deschis usa, o femeie distinsa și demna, cu demnitatea aceea scrobita, ardeleneasca, m-a poftit inauntru. Pe pereti, icoane, fotografii de familie (intre ele și ale Parintelui Arsenie) vegheau linistea umbroasa a odailor.

Un adolescent tacut și sfios

¶- Cum va inruditi cu Parintele? – am intrebat-o, curios, pe d-na Daian.¶¶- Vedeti, Parintele era var primar cu tatal meu, Vasile Crucin. Tatal Parintelui Arsenie și cu bunica (mama tatei) au fost frati. Asa ca era o diferenta, intre noi doi, de o generatie. Si cand mama lui a ramas singura, prin moartea tatalui sau, fiind prea tanara, neamurile au obligat-o sa se recasatoreasca. Iar el n-a suportat asta și a venit și s-a refugiat la matusa lui, la bunica mea. Tata, auzind ca Parintele a plecat de acasa, s-a dus, l-a luat de acolo și l-a adus la noi, in comuna Buteni, judetul Arad, unde tata era invatator, directorul scolii. Cand Zianu (adevaratul lui nume) a venit acolo, eu nu eram nascuta inca. “Iisus in gradina Ghetsimani” a fost pictat in 1929, iar eu m-am nascut in 1930.¶

¶- Cum era Parintele Arsenie Boca, in anii scolii?¶¶- Era foarte modest și mai slabut. Nu-i placea sa iasa in evidenta. Era retras și timid. [ unul din semnele mândriei ascunse sub forma de complexare (de care trebuie să ne spovedim, fiind indiciu pentru perfecționismul asociat cu dorința de a nu se face de râs) este și timiditatea – n.n. ] Si ochii ii erau albastri; de fapt, uneori erau verzi, alteori erau albastri… Ca eu totdeauna il intrebam: “Tu ce ochi ai? Ca nu stiu niciodata, odata-s verzi, odata albastri!”. Iar parul ii era negru ca abanosul.¶¶- Cat a stat Parintele la dvs.?¶¶- A stat ani multi, ca la noi ii era casa. De la noi se ducea mai tarziu, la liceu, la internat, la Brad. Mergea cu trenul 80 de km. Venea sambata și in vacante. La fel a fost și mai tarziu, cand Parintele s-a dus la Sibiu, la Teologie, sau cand a facut Belle-Artele la Bucuresti. Casa noastra era casa lui. Locuiam in cladirea scolii. Aveam trei camere mari, cu toate acareturile, și Parintele isi avea acolo odaia lui, in care toata ziua citea, cand nu se ducea in gradina. Si toata lumea lui se invartea in jurul credintei și a cartilor religioase. Si cand nu citea, picta in gradina ori se ruga. Ii placea sa picteze cu precadere peisaje și scene biblice. Portrete, nu.

891891.png

Picta numai pe panza. Dar cel mai mult citea… Dupa 1930, cand m-am nascut eu, primise sarcina sa aiba grija de mine, sa nu fac vreo boacana.

Icoana pictata in anii scolii

Iar eu ma tineam ca un catel dupa el! Cat despre perioada de liceu a Parintelui, sa stiti ca a fost un elev foarte bun, chiar daca introvertit și retras. Ii placea sa invete orice. Era bun la toate, pentru ca era un copil serios. Isi lua in serios viata. Dar asta nu se intampla chiar totdeauna, uneori se mai copilarea și el. Imi amintesc ca la noi acasa, mama il punea, intre altele, sa adune ouale proaspete de prin cuibarele gainilor, iar el le bea! Si-i spunea mama: “Daca vreti prajituri, nu mai bea ouale!”. Si Zianu radea, era fericit… Pe urma, dupa ce s-a dus la facultate, s-a mai maturizat și s-a schimbat. Dar ramasese tot inchis in sine, cenzurat și timid. In vacante, insa, cand venea acasa, se simtea in largul lui. Ratacea prin sat, visa sub perii batrani din gradina, discuta cu tata, patimas și aprins. Mai tarziu, probabil, cand a-nceput sa cunoasca viata, și-a schimbat comportamentul. Era furtunos și necrutator cu oamenii și cu pacatele lor. Nu ierta. Le spunea in fata, in vazul tuturor. Cu familia insa, Parintele a ramas toata viata lui foarte tandru. Imi amintesc, de pilda, ca Parintele tinea enorm la tatal meu și erau și apropiati ca varsta. Pe tata il chema Vasile, și in familie ii spuneau Lica. Seara, cand cinam, cand tatal meu ii zicea: “Ziane, ia un pic de tuica cu mine.” “Ma, Lica, ma, bea tu linistit, fara mine” – refuza el. Si sa va mai spun niste intamplari despre curatia Parintelui. Parintii mei aveau foarte multi fini, le-a placut lor sa cunune. Si mama, cand era vreo nunta sau vreun botez, il indemna: “Ziane, vino cu noi la nunta, sa te distrezi și tu acolo, sa dansezi cu vreo fata, ca esti tanar!” Mama tot voia sa-i faca cunostinta cu fete din comuna. Si de fiecare data, Parintele ii raspundea la fel: “Eei, Marioara, Marioara, eu nu-s pentru lumea asta“. Era pornit pe o alta cale… Toata viata lui a vrut să-l slujeasca pe Iisus, inca de pe cand era mic. De asta nu-i placea lui nici societatea fetelor, dar nici a baietilor.

*

In primii ani de la Sambata

¶In tot timpul cat ascultam istoriile d-nei Daian, silueta fastuoasa a unui pian cu coada scurta imi invaluise privirea, sugerandu-mi, parca, un adagio la poveste. “Pianul acesta a fost al principesei Ileana și a stat mult timp la castelul Bran”, mi-a explicat d-na Zoe, de parca mi-ar fi ghicit gandurile. “Si dupa ce domnita Ileana a fost nevoita sa plece din tara, in 1947, impreuna cu Regele, ea l-a daruit maestrului de vanatoare al Casei Regale, colonelul Ciorogaru, de la care l-a cumparat, apoi, tata. La pianul acesta obisnuia sa cante și Parintele Arsenie, atunci cand mai venea pe la noi, pe acasa, tot mai arar, caci incepuse prigoana și pentru el. Sa stiti ca parintele a avut parte de o educatie ardeleneasca foarte serioasa. Tot asa cum eu am fost data de parinti la lectii de vioara și pian (am invatat chiar pe pianul acesta!), la fel și Parintele a primit o educatie muzicala serioasa. Ii placea mult muzica. Impreuna cu tatal meu, care canta foarte bine la vioara, faceau des dupa-amieze de muzica.”¶¶“Asta-i imbracamintea mea!”¶¶- Din clipa in care Parintele a ajuns la Sambata și s-a calugarit, s-au produs in el schimbari profunde – a continuat doamna Zoe. Si asta s-a vazut mai ales dupa ce s-a dus la Muntele Athos și a avut viziunea aceea sfanta

892892.png

a Maicii Domnului! Atunci Parintele a venit acasa și ne-a povestit fericit și cutremurat intalnirea lui in Duh cu Maica.

D-na Zoe, in fata pianului la care a cantat și parintele Arsenie

Si tot cam pe atunci, a inceput sa se manifeste la el intuitia aceea cu totul aparte: numai ce privea omul și deja stia tot despre el, dar și spiritul inainte vazator. Le-am simtit și eu, caci oriunde m-am dus sa il vad – la Sambata, la Bucuresti sau la Draganescu – el a stiut de fiecare data ca vin, desi nu-l anuntam niciodata.¶Dar cea mai fericita m-am simtit la Sambata! Atunci, prigoana rosie inca nu se napustise pe noi, iar eu am stat cu parintii mei, mai bine de trei saptamani, la manastirea care inflorise toata sub mana Parintelui. Si el, inconjurat de-acum de multimile de credinciosi, tot gasea timp sa se bucure și sa se mandreasca cu mine, nepoata lui, care atata ii semana, incat aveam chiar și aceleasi gusturi la mancare – ne placea amandurora mamaliga cu branza, cum observase bucatarul manastirii…¶*¶- Cativa ani mai tarziu, regimul cel nou l-a incoltit! Chiar daca el n-a facut nici un fel de politica. Spunea ca face politica Bibliei și a lui Dumnezeu. Dar ajuta pe toata lumea, cu atat mai mult pe oamenii napastuiti. Si cand a fost intrebat in ancheta daca i-a ajutat pe partizanii din Fagaras, el nu a spus nici da nici ba. Ca nu voia sa minta. Asa ca l-au aruncat in inchisoare.¶Ce i s-a intamplat acolo mi-a povestit cu gura lui chiar Parintele Arsenie. Au trimis un ofiter și doi soldati ca să-l dezbrace de sutana, dupa ce l-au arestat.

In anii de liceu

Si astia s-au apropiat de el: “Popa, sa te dezbraci imediat de anteriu!”, au poruncit. Si Parintele le-a spus: “Asta-i imbracamintea mea!”. “Las’ ca te dezbracam noi!” s-au rastit aceia și au facut un pas spre Parinte. Dar imediat s-au indepartat; nu se puteau apropia. Si s-au dus și i-au raportat sefului inchisorii. “Ei lasa ca ma duc eu și-l dezbrac!” Era un maior, asta. “Mai bine dezbracate tu”, i-a zis maiorul – “sa nu te dezbrac eu!” “Asta-i imbracamintea mea!”, a spus iar Parintele. Si s-a dus ofiterul spre el și imediat s-a indepartat ca impins de-un zid nestiut, și a zis: “Tu il ai pe dracul in tine!”. “Nu, eu il am pe Dumnezeu in mine!“, a rostit Parintele și asa a ramas tot timpul in inchisoare: in sutana. Si cand era scos la plimbare, in curte, Parintele propovaduia cuvantul Domnului. Seful inchisorii i-a pus in vedere sa nu mai tina predici, ca prea se-adunau toti in jurul lui. Dar el n-a respectat nici ordinul asta. Mi-a povestit chiar el: “La un moment dat, l-am vazut și pe maior in multime, ascultand cu ochi mari cuvantul Evangheliei, pe care eu il propovaduiam“.¶*¶- Si pentru ca nenorocirile vin in haita, atunci l-au luat și pe tatal meu la Canal! Il reclamase un coleg ca merge la biserica, tocmai el, ditamai profesorul și directorul scolii, și da exemplu prost comunei, asa ca l-au arestat și Canalul l-a mancat! Cand n-a mai putut da cu tarnacopul ca se imbolnavise, l-au dus la Ghencea, la inchisoare, și l-au operat de cancer la stomac. Cand a venit acasa, tata era doar o umbra stravezie. De altfel, la 50 de ani a murit!¶¶- Si dvs.? N-ati avut de suferit cu atatia “dusmani ai poporului” in familie?¶¶- Eu am scapat ca prin urechile acului! Eram studenta la Cluj cand aparuse la Decanat o lista cu studentii din parinti chiaburi și din familii din astea, “deochiate”. Iar in dosarul meu lipsea salariul tatalui, n-aveam de unde-l lua, ca el era la Canal, saracul. Si numai ce m-am vazut acolo, pe lista aceea a epurarii. Si cand m-au chemat la Rectorat sa dau seama, rectorita, Raluca Lipan, academician și chimist, Dumnezeu s-o

893893

odihneasca, m-a intrebat: “Care-i situatia ta, ce-i cu tata?”. “Tatal meu nu lucreaza, e arestat și dus la Canal”- i-am raspuns.

In gradina din Buteni

“Si de ce-i tata la Canal?” “A fost reclamat ca merge la biserica și da un exemplu prost comunei!” Rectorita a stat, s-a uitat lung la mine și m-a intrebat: “Dar tu mergi la biserica?” “Da!”, am raspuns. “Ei, bine, pentru acest “da”, tu vei ramane in facultate!”. Cum era sa spun nu? Cum sa tradez credinta? Doar eram, ca și tata, din spita Parintelui Arsenie!, a suspinat d-na Zoe, oprindu-se o vreme, inchisa in amintirile ei ingreunate de suferinta.¶*¶- Cativa ani mai tarziu, am aflat ca Parintele fusese trimis in surghiun la Bucuresti, la atelierul de icoane al Patriarhiei, de la Schitul Maicilor. Asa ca m-am dus sa il vad și acolo. Si cand am ajuns, era un calugar la poarta schitului. “Il caut pe parintele Arsenie Boca”, i-am spus. “Uitati-l! Stia ca veniti!”, mi-a spus. Si, într-adevar, unchiul meu venea spre poarta. In ziua aceea am vorbit mult amandoi. Zicea ca-i multumit și linistit. “Am avut și eu incercari, dar au trecut. Sa ne rugam necontenit“, zicea.¶Cand s-a sarbatorit centenarul liceului “Avram Iancu” de la Brad a venit și Parintele. Era imbracat cu o sutana alba. M-am dus și eu cu fiica mea, cu sotul meu, cu mama – ca sa ne binecuvanteze pe toti. A fost foarte fericit. La fel a fost și la biserica Draganescu cand am mers să-l vad. Mai ca n-a chiuit pe schele ca m-a vazut iar.¶¶Izvorul de la capul mormantului¶¶- Au mai trecut cativa ani și intr-o zi, cand am fost din nou la el, sa il vad, Parintele mi-a marturisit ca-și simte sfarsitul aproape. Si s-a dus atunci la manastirea Prislop, din Hateg, atat de draga inimii lui, și și-a ales un loc, zicand: “Aici vreau eu să-mi fie mormantul“. Locul ales de Parintele e extraordinar, parca-i rupt dintr-un psalm. Dar maicutele i-au spus: “Parinte, e tare frumos locul, dar nu are apa și nu-i nicaieri prin preajma vreun izvor!”. Si el le-a spus: ” O sa vina și izvorul!” La scurt timp, a aparut in padure, la doi-trei metri de capul mormantului, un izvor! Si nu mult dupa ce a rasarit de niciunde izvorul acela – s-a sfarsit și el, Parintele nostru Arsenie…¶¶- Ati fost la inmormantare?¶¶- Nu, ca nu m-au anuntat! N-au anuntat pe nimeni din familie. Mai are o nepoata la Brad, dar ea n-a tinut legatura cu el, nu l-a cautat nicaieri pe unde a peregrinat Parintele. Asa ca n-a fost nimeni din familie. Parintii mei murisera și ramasesem numai eu: nepoata lui iubitoare care l-am cautat și l-am urmat peste tot. Doar crescusem cu el in casa. Iar el mi-a urmarit și mi-a ocrotit toata viata: unchiul Zianu, pe care l-am iubit asa de mult. Si pe care il urmez și azi, asa cum pot eu, la cei aproape 80 de ani pe care ii am, caci merg de cate 5-6 ori pe an la mormantul lui. Ce este acolo la manastirea Prislop nu am cuvinte destule sa va spun! Ploi de flori, oamenii care vin puhoaie și saruta crucea, lipesc fotografii și scrisori, haine… Imi spunea Maica Stareta, anul acesta, in iulie, cand am stat doua zile la manastire, ca vin foarte multi oameni cu carje, ajutati, și stau și se roaga și dupa asta isi lasa carjele acolo, se insanatosesc!

Pe cand viata parea un vis

– Spuneti-mi, doamna Daian, dvs. il simtiti pe Parintele Arsenie ca fiind sfant? Sfantul Ardealului, asa cum ii spun credinciosii?¶¶- Da, ii simt aproape tot timpul harul. Il simt seara și dimineata, atunci cand ma rog, și il simt ca ma ajuta in orice. Si pe deasupra, socot ca Parintele seamana cu Iisus. Ma uit in poze de multe ori și mi-l amintesc cand era la Sambata, imbracat in sutana neagra sau in sutana alba, cu brau de piele, inalt, slab, cu o privire patrunzatoare și neiertator fata de pacate. Nu suporta și nu era bland cu cei care aveau pacate.¶¶- Avea Parintele aura aceasta

894894.png

de sfintenie și cand era tanar?¶¶- Da. A avut mereu asa, ca o patina de sfant… Un sfant intelept și furtunos, care a visat și s-a chinuit printre noi și al carui suflet “s-a suit la Dumnezeu ca un suvoi de foc”, cum spunea Parintele insusi. Un sfant a carui vreme nu s-a aratat inca… 890

(E) NUMELE PURTATE

                                    De altfel nici sărmanul Părinte Arsenie Boca nu a avut vreun Sfânt ocrotitor, căci a fost numit, lipsind evlavia în familia sfinției sale:

Zian

Prenume foarte rar, atestat doar în Transilvania, care ar putea fi explicat prin subst. Zi + suf. –an, a cărui semnificație nu poate fi alta decât binecuvântarea zilei de naștere [ … ]

Vălean [ din Valeriu, – n.n. ]

Cei mai mulți lingviști apropie numele de semantica verbului lat. Valeo-, valere, cu sensurile „a fi puternic”, „a fi sănătos” 891

                                    Așadar fiind dedicat zilei și anului, a uitat de veșnicie, fiind puternic și sănătos pentru Valea aceasta înșelătoare a plângerii, pentru a cărei faimă a părăsit ascunderea de dragul lui Hristos (în care ar fi dobândit înălțimile smereniei ale veșniciei zilei a 8-a).

                                    De aceea n-a ținut cont de ce zicea Sfântul Apostol Pavel:

1Co 1:18 Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. 19 Căci scris este: „Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și știința celor învățați voi nimici-o”. 20 Unde este înțeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii acesteia? 21 Căci de vreme ce întru înțelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înțelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. 22 Fiindcă și iudeii cer semne, iar elinii caută înțelepciune, 23 Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. 24 Dar pentru cei chemați, și iudei și elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu. 25 Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înțeleaptă decât înțelepciunea lor și ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor. 26 Căci, priviți chemarea voastră, fraților, că nu mulți sunt înțelepți după trup, nu mulți sunt puternici, nu mulți sunt de bun neam; 27 Ci Dumnezeu Și-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți; Dumnezeu Și-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari; 28 Dumnezeu Și-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, 29 Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.

                                    Și numele ales de părinți ne indică posibilitatea ca să nici nu fi fost măcar botezat Ortodox, deși ucenicii, fără probe, se străduiesc din răsputeri să dovedească contrariul.

                                    Botezul în căsătoriile mixte:

Este un lucru cunoscut și recunoscut că de obicei credincioșii de rând nu prea fac mare caz de diferitele controverse teologice dintre ortodocși și greco-catolici, cel puțin după primul război mondial și anul1948. Multe familii în Transilvania erau mixte: soțul ortodox și soția greco-catolică sau invers. Adeseori chiar preoții formau o familie mixtă, fapt ce nu împiedica armonia și dragostea familială. Copiii erau botezați, mai ales după credința tatălui 892                                   

                                    Iar dacă nu s-a botezat Ortodox nici măcar nu s-a putut mântui, așadar nicicum nu ar putea fi vorba de vreo sfințenie. Iată ce ne învață despre aceasta Sfântul ierarh Diadoh al Foticeii:

76. Unii au născocit că atât harul, cât și păcatul, adică atât Duhul adevărului, cât și duhul rătăcirii se află ascunse în mintea celor ce s’au botezat. Ca urmare zic că o persoană îmbie mintea spre cele bune, iar cealaltă îndată spre cele dimpotrivă. Eu însă am înțeles din

890 <http://www.formula-as.ro/2009/886/spiritualitate-39/pe-urmele-parintelui-arsenie-boca-adolescentul-din-gradina-cu-flori-11617>, luni, 21 septembrie 2015.

891 Prof. Univ. dr. Aurelia BĂLAN-MIHAILOVICI, Dicționar Onomastic Creștin, Ed. Σοφία, București, 2009.

892 Pr. Nicolae STREZA, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. “Credința strămoșească”, 2009, p. 257.

895895.png

dumnezeieștile Scripturi și din însăși simțirea minții, că înainte de Sfântul Botez harul îndeamnă sufletul dinafară spre cele bune, iar Satana foiește în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieșirile dinspre dreapta ale minții. Dar din ceasul în care ne renaștem, diavolul e scos afară, iar harul intră înăuntru. Ca urmare aflăm că precum odinioară stăpânea rătăcirea asupra sufletului, așa după Botez stăpânește adevărul asupra lui. Lucrează de sigur Satana asupra sufletului și după aceea ca și mai ’nainte, ba de multe ori chiar mai rău. Dar nu ca unul ce se află de față împreună cu harul (să nu fie!), ci învăluind prin mustul trupului mintea, ca într’un fum, în dulceața poftelor neraționale. Iar aceasta se face din îngăduirea lui Dumnezeu, ca trecând omul prin furtună, prin foc și prin cercare, să ajungă astfel la bucuria, binelui. „Căci am trecut, zice, prin foc și apă, și ne-ai scos pe noi la odihnă.1)

77. Harul se ascunde, cum am zis, din însăși clipa in care ne-am botezat în adâncul minții. Dar își acopere prezența față de simțirea minții. Din moment ce începe însă cineva să iubească pe Dumnezeu cu toată hotărârea, o parte din bunătățile harului intră într’un chip negrăit în comunicare cu sufletul prin simțirea minții. Prin aceasta, cei ce vrea să țină cu tărie lucrul pe care l-a aflat, vine la dorința să vândă cu multă bucurie toate bunurile cele de aici, ca să cumpere cu adevărat țarina în care a aflat ascunsă comoara vieții. Căci când va vinde cineva toată bogăția lumească, va afla locul în care stătea ascuns harul lui Dumnezeu. Fiindcă pe măsura înaintării sufletului, își descopere și darul dumnezeiesc bunătatea lui în minte.2) Dar atunci îngăduie Domnul și dracilor să supere sufletul, ca să-l învețe să facă deosebirea între bine și rău și să-l facă mai smerit prin aceea că pe măsură ce se curățește simte tot mai multă rușine de urâciunea gândurilor drăcești                                   

78. Suntem după chipul lui Dumnezeu3) prin mișcarea cugetătoare (mintală) a sufletului. Căci trupul este ca o casă a sufletului. Deci fiindcă prin greșeala lui Adam nu numai trăsăturile sufletului s’au întinat, ci și trupul nostru a căzut în stricăciune, Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu s’a întrupat, dăruindu-ne ca un Dumnezeu apa mântuitoare prin Botezul Său, ca să ne naștem din nou. Căci ne renaștem prin apă, cu lucrarea Sfântului și de viață făcătorului Duh. Prin aceasta, îndată ne curățim și sufletul și trupul, dacă venim la Dumnezeu din toată inima. Căci Duhul Sfânt, sălășluindu-se în noi, alungă păcatul. Fiindcă nu este cu putință ca, odată ce fața sufletului este una și simplă, să fie prezente în el două persoane, cum au socotit unii. Căci dacă harul dumnezeiesc se împreună prin Sfântul Botez cu trăsăturile chipului ca o arvună a asemănării, unde mai poate încăpea persoana celui rău, mai ales dat fiind că nu există nicio împărtășire între lumină și întunerec?1) Deci noi alergătorii pe drumul sfintelor nevoințe, credem că șarpele cel cu multe înfățișări e scos, prin baia nestricăciunii, afară din cămările minții. Nu trebuie să ne mirăm că după Botez gândim iarăși cele rele împreună cu cele bune. Căci baia sfințeniei șterge pata noastră de pe urma păcatului, dar nu preschimbă acum putința de a se hotărî în două feluri a voinței noastre și nici nu oprește pe draci să ne războiască, sau să ne grăiască cuvinte înșelătoare. Aceasta, pentru ca cele ce nu le-am păzit când eram în starea naturală, să le păzim, cu puterea lui Dumnezeu, după ce am luat armele dreptății.

79. Precum am zis, Satana prin Sfântul Botez e scos afară din suflet. Dar i se îngăduie, pentru pricinile mai ’nainte pomenite, să lucreze în el prin trup. Căci harul lui Dumnezeu se sălășluiește în însuși adâncul sufletului, adecă în minte. Pentru că „toată slava fiicei împăratului, zice, e dinăuntru*,2) nearătată dracilor. De aceea din adâncul inimii însuși simțim oarecum izvorând dragostea dumnezeiască, când ne gândim fierbinte la Dumnezeu. Iar duhurile rele de aci înainte se mută și se încuibează în simțurile trupului, lucrând prin natura ușor de influențat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul. Astfel mintea noastră se bucură pururea, cum zice dumnezeiescul Apostol, de legea Duhului,3) iar simțurile trupului sunt atrase de lunecușul plăcerilor. De aceea harul, lucrând prin simțirea minții, înveselește trupul celor ce sporesc în cunoștință cu o bucurie negrăită, iar dracii, lucrând prin simțurile trupului, robesc sufletul, îmbiindu-l ucigașii, cu sila spre cele ce nu vrea, mai ales când ne află umblând fără grijă și cu nepăsare pe calea credinții. 893

893 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul I, Ed. cit., pp. 368-372.

896a.pngIar Părintele și-a ales numele de Arsenie pentru a se desăvârși. Nu trebuia să caute desăvârșirea ci pocăința, iar pentru aceasta era nevoie să fie bărbătesc în ascultare și viguros în smerenie:

Arsenie, Arsenia, prenume ce reproduc un nume de persoană din greacă, Αρσενιος (Arsenios) cunoscut în prima perioadă creștină și în forma latină, Arsenius, forme ce reproduc adjectivul αρσενιος (arsenios) și αρσενικος (arsenikós), cu sensul „bărbătesc”, „viguros”. 894

                                    A uitat de ceea ce ne învață Însuși Mântuitorul:

Mat 16:24 Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. 25 Că cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. 26 Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? 27 Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. 28 Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăția Sa.

Sa știi cititorule, căci cînd vei citi in seminția lui Cain, pe Enoh, pe Maleleil, pe Matusalem, pe Lameh, sa nu socotești ca sunt aceia care puțin mai pe urma in cea dreaptă seminție a lui Set s-au născut, și drepți au fost, ci alții, neplăcuți lui Dumnezeu, măcar de sînt și cu aceleași nume. Pentru ca mulți sînt și păcătoși de un nume cu drepții, și drepți de o numire cu păcătoșii. Însă numele cel cinstit nu face pe om drept și sfânt, de-i va fi viața răzvrătita, nici numele cel necinstit nu face pe om necinstit și păcătos , de-l va fi viața îmbunătățită. Doi Iuda erau in ceata Apostolilor, unul Iscariotean, iar altul frate lui Dumnezeu (Matei 10, 4; Ioan 14, 22). La amândoi un nume, ci viața deosebita, unul vânzător, altul propovăduitor al numelui lui Iisus Hristos. Unul lepădat se făcu, iar altul frate Domnului după trup (Mt. 27, 3, 5; Iuda 9). Unul s-a spânzurat și a pierit, iar altul pentru Hristos pătimind, cununii cerești s-a învrednicit. 895

 

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s