pag. 840- APOLOGIA LUI FLORIN DUȚU: Cine a fost Maica Zamfira?

840b.pngC) APOLOGIA LUI FLORIN DUȚU

                                    Ce ne spun documentele prezentate de unul din cei mai mari admiratori ai Părintelui Arsenie Boca, Florin Duțu 830 , despre relația sfinției sale cu Maica Zamfira

(1) Cine a fost Maica Zamfira?

care a schimbat atât de mult cariera, mintea și viața Părintelui Arsenie Boca?

                                    Sunt multe cazuri în istorie, când bărbații au părăsit echilibrul datorită unei femei. Celebre sunt Adam și Eva, Ahab și Izabela, Irod și Irodiada, Solomon și femeile sale. Dar avem și exemple bune, în care femei cu frica lui Dumnezeu îmbărbătează pe oameni ca să biruie întru voia Domnului, cum sunt de pildă soția și mama Sfântului Mare Mucenic Iacov Persul, viteaza Iudita și cetățenii Betuliei (Vetuliei), Estera (Estir) și neamul robit al iudeilor, dar mai ales Maica Domnului și Sfinții Apostoli.

                                    După cum vom vedea mai jos, din păcate, Maica Zamfira, deși promotorul cel mai intens al renumelui Părintelui Arsenie Boca, nu a avut o influență prea bună asupra sfinției sale, nici înainte de moarte, nici după în construcția imaginii unui taumaturg filozof. Dar nu trebuie să o învinovățim, cum nu trebuie să învinovățim pe nimeni, deși după cum se înțelege din descrierea sfârșitul ei, nu s-a pocăit de marea amăgire comună cu a Părintelui la care a contribuit cu tot redutabilul armament feminin. Dar nici aceasta nu este un indiciu infailibil. Poate că așa au descris sfârșitul ucenicii la rândul lor amăgiți și constructori ai legendelor perfecte despre eroii lor populari. Nu știe nimeni taina omului, este, însă, foarte dificil ca cineva înconjurat de oameni care îl adulează, având tot ce îi trebuie pentru confortul personal, pe deasupra fiind și centru al atenției și adorării/supra-venerării/venerării populare să simtă dor de pocăință autentică. Dar nici așa nu trebuie condamnată. Să înțelegem că din mică copilărie, datorită educației primite, a devenit capricioasă, cu dorința de a stăpâni peste bărbați, forțându-i să îi dea ce dorește ea și având pentru aceasta capacitatea unei inteligențe ascuțite, plină de ambiții de avansare în cunoștințe (pentru care lumea are atâta admirație) rafinat intelectuale (chiar dacă neduse până la capăt și parcurse doar superficial, fără înțelegerea importanței smereniei și pocăinței, care aduc în suflet adevărata cunoaștere, sensul existenței și nădejdea în Hristos).

                                    Acestea le vedem descoperite chiar de domnul Florin Duțu, desigur fără să vrea sau să își dea seama cum ajută la aflarea adevărului, exact invers față de cum ar crede domnia sa:

829 Vasile MANEA, Părintele Arsenie Boca, obiectivul “Bratu”, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2009, pp. 19-20.

830 Care a ajuns a se îmbrăca, a gesticula, a vorbi ca Părintele Arsenie Boca. Dar aceasta o imprimă duhurile numai celor ce au idoli, de pildă fanilor starurilor de la Hollywood. În Ortodoxie, însă, Hristos și Sfinții eliberează eu-l prin noi și-l duce la găsirea și manifestarea unicității persoanei și asemănarea ei cu Hristos, care are în Sine toate modalitățile de a fi în iubire, iar nu o repetiție plictisitoare a unor șabloane                                   

841841.png

În perioada liceului, conform fostei sale colege, Lili Iliescu, Julieta Constantinescu era o persoană inteligentă, obținând rezultate bune în fiecare an. S-a înscris la Facultatea de Teologie din București, urmând în paralel și cursurile Facultății de Filosofie. În 1948 a absolvit cursurile de filosofie și și-a dat examenul de licență în teologie, apoi s-a înscris la cursurile de doctorat în teologie pe care le-a frecventat timp de doi ani până în luna mai 1950 când s-a retras la M-rea Prislop, noua situație conducând la imposibilitatea frecventării cursurilor cu prezență obligatorie.

Tunsă în monahism în ziua de 6 august 1950, de sărbătoarea Schimbării la Față, a devenit stareță la Prislop în anul următor [ ! – n.n. ] , mai precis la 1 octombrie 1951 [ născută la 3 octombrie 1925, avea deci… 26 de ani fără două zile! Un cadou de ziua de naștere, din partea îndrăgitorului ei – n.n. ] , după ce mănăstirea fusese transformată în mănăstire de maici începând cu data de 12 aprilie 1950.

Arestată la 19 septembrie 1955 pentru „omisiunea denunțării” și „pentru că a întreținut legături cu fugarul Legionar Bordașiu Nicolae ce era urmărit pentru activitate subversivă legionară desfășurată după 23 august 1944”, fiind caracterizată de anchetatorii comuniști ca „inteligentă, încăpățânată, plină de misticism până la fanatism”. A fost eliberată la 13 octombrie 1955 din arest, după ce i se întocmiseră 16 procese-verbale de interogatoriu, se reîntoarce la M-rea Prislop. În 14 mai 1959 a fost alungată din Mănăstire, fiind acuzată că a făcut parte dintr-o Organizație subversivă, Rugul Aprins, pe când era studentă la Facultatea de Filosofie din București (1945- 1949) și care, încă din 12 ianuarie 1952, când i s-a deschis dosar de urmărire, „cauzează greutăți în munca de construire a socialismului în RPR”. Maica Zamfira a avut următoarele domicilii (1939-1942 str. Vaselor 42; 1942-1945 Calea Moșilor 249; 1945-1947 str. Washington 40; 1947-1963 str. Litovoi Voievod 23; în iulie 1963 apare locuind cu mama sa la adresa din str. Țiglina 24, iar în 1976, în str. Dr. Petrini nr. 2), „la domiciliu are o comportare bună fiind caracterizată ca o persoană liniștită și serioasă”. După scoaterea din mănăstire, a fost funcționară la Institutul de Documentare Tehnică, apoi colaborator extern – dactilografă la Editura Minerva din București până în 1977, când, schimbându-și domiciliul la Sinaia, pe str. Privighetorilor, la nr. 16, s-a angajat ca muncitoare țesătoare la Cooperativa „Covorul Popular” Comarnic, unde și-a completat vechimea în muncă și de unde s-a pensionat.

Maica Zamfira adoarme întru Domnul în ziua de 13 martie 2005 la Sinaia, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai [ e vinovată și Eva că a sfătuit, și Adam că a primit. Nu întâmplător a rânduit Dumnezeu decesul ei chiar în această zi – n.n. ] , din perioada Triodului, fiind înmormântată în cimitirul M-rii Prislop la 17 martie 2005. Cu o zi înainte de adormirea sa fusese la parastasul de 40 de zile pentru cumnatul său preotul Savian Bunescu, la Biserica din satul Drăgănescu. [ iată și așezământul care izgonește din Rai, rodul neascultării și centrării pe asemănarea cu sine – n.n. ] [ … ]

Julieta Constantinescu mai avea un frate geamăn cu numele Romeo. [ … ]

Bordașiu a refuzat sub motivul că Julieta i-ar putea anula personalitatea dacă se va căsători cu ea (s.n.) [ adică sublinierea aparține chiar domnului Florin Duțu – n.n. ] . [ … ]

Julieta Constantinescu, într-un interogatoriu din 1955, după ce depășise criza sufletească din adolescență cu ajutorul îndrumărilor și rugăciunilor duhovnicului Arsenie Boca și după ce a îmbrăcat haina monahală, ajungând stareță la Prislop, a evocat întreaga situație: „Eu îl iubeam foarte sincer pe Bordașiu și din partea mea mă gândeam să mă căsătoresc cu el, dar Bordașiu, deși la început mă iubise și el, cu timpul el a început să mă respingă, eu totuși țineam la el și din această cauză am suferit mult. Eram într-un timp foarte decepționată și chiar am încercat să termin cu viața [ … ] . Deși el începuse să mă îndepărteze din anturajul său, eu totuși trăiam cu speranța că se va schimba și pentru acest lucru eu nu vroiam să mă îndepărtez de el, din contră, mergeam și eu unde mergea el”

In perioada liceului, conform fostei sale colege, Lili Iliescu, Julieta Constantinescu era o persoană inteligentă, obținând rezultate bune în fiecare an. S-a înscris la Facultatea de Teologie din București, urmând în paralel și cursurile Facultății de Filosofie. În 1948 a absolvit cursurile de filosofie și și-a dat examenul de licență în teologie, apoi s-a înscris la cursurile de

842842.png

doctorat în teologie pe care le-a frecventat timp de doi ani până în luna mai 1950 când s-a retras la M-rea Prislop, noua situație conducând la imposibilitatea frecventării cursurilor cu prezență obligatorie. 831

                                    Vedem, indirect, că părinții săi, la momentul atât de important și definitoriu pentru preocupările lor, al punerii numelui copiilor, nu au manifestat nici educație Ortodoxă și nici înțelepciune duhovnicească, fi-indcă i-au numit pe frații gemeni Romeo și Julieta. Nu au manifestat vreo educație Ortodoxă fiindcă nu le-au dat numele unor frați gemeni sfinți, de pildă: Laurențiu și Florica (după Sfinții Mucenici Flor și Lavru, care le-ar fi fost ocrotitori până la moarte și poate nu ar fi căzut în atâtea și atâtea prăpăstii ale păcatului). Nu au avut nici înțelepciune duhovnicească fiindcă numind pe gemeni Romeo și Julieta, îi închina, poate fără să vrea, duhurilor insuflate și purtate cu patos de opera lui William Shakespeare, sinuciderii și dragostei bolnăvicioase nepermise aducătoare de moarte (aplicate numele acestea la cei doi este sugerat chiar incestul sinucigaș, fiindcă acești Romeo și Julieta, spre deosebire de personajele celebre, nu erau din case rivale ci chiar frați. Cu toate acestea, față de incest, relația dintre un monah și o monahie este mult mai gravă. Aceasta datorită nunții de taină a cinului călugăresc cu Hristos, este un adulter și o lepădare de El. Nu numai atât, dar firea omului căzut în această ispită capătă o gravă avariere, prin prăbușirea de la năzuința asemănării radicale și depline cu Hristos, care este monahismul):

“Pentru că nu a fost niciodată o poveste de mai mult vai/Decât cea a Julietei și al ei Romeo.” [ 1.^ Romeo and Juliet, Act 5, Scene 3, Lines 308–309 ] 832

                                    Nu numai atât, dar familia Maicii Zamfira a avut o educație precară și manifestări dezechilibrate și sălbatice, după cum am citit în articolul de mai sus. Cum să iasă altfel sărmanele roade ale lor?

Tatal Julietei, Traian Constantinescu, fusese capitan – comandant al Legiunii de Jandarmi Prahova; in timpul razboiului antonescian a facut parte din Comandamentul militar al C.a.p. Italiei, iar in septembrie 1950 se gasea “deblocat” din functie și era pensionar, vanzator la loteria populara din Bucuresti. Intr-un raport biografic al Maicii Zamfira intocmit de securitate in decembrie 1951, se arata ca domiciliul familiei era in Bucuresti, pe str. Litovoi Voevod la nr.23. In raport se sustinea ca tatal “a fost un element antisemit care in timpul razboiului antonescian a luat parte activa la scoaterea evreilor din Bucuresti”. Dupa actul de la 23 august 1944 “s-a ascuns intr-o vila a fiului sau in soseaua Bonaparte, care era Maior activ și despre care se spune ca a savarsit acte de salbaticie in timpul razboiului anti-sovietic, iar in prezent este pensionar invalid de razboi și are tutungerie pe Str. Matei Millo.”

Aurelian – nascut in 1916, care in timpul celui de al doilea razboi mondial fusese ofiter la Centrul de Concentrari Bucuresti și despre care se spunea ca in 1939, impreuna cu tatal sau (lor), pe atunci jandarm, umblau cu pistoalele prin capitala amenintand pe evrei ca ii impusca; 833

                                    De remarcat este că nici Părintele Arsenie Boca nu i-a schimbat numele pentru a avea vreo Sfântă ocrotitoare în monahism, ci i-a spus Zamfira după numele domniței care a ctitorit Prislopul, vădind mai degrabă interes față de o faimă istorică de rectitorire, decât evlavie față de Sfinții lui Dumnezeu:

O mărturie e faptul că Domnița Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Voda Basarab din București, refugiată în Ardeal după moartea tatălui ei, a auzit de Mănăstirea Prislop și de izvorul cu putere vindecătoare de lângă mănăstire. A venit să vadă mănăstirea și fiind impresionată de frumusețea ei, a băut și apa din izvorul din apropiere. Vindecându-se de boala de care suferea, Domnița Zamfira a restaurat biserica mănăstirii între anii 1564-1580, devenind a doua ctitoră a Mănăstirii Prislop.

Domnița Zamfira a împodobit biserica cu o pictură nouă în frescă, executată de vreun zugrav din Țara Românească și a dăruit bisericii o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, care a fost dusă în 1762 la Blaj, după incendierea bisericii din ordinul generalului Buccow, guvernatorul Transilvaniei și restituită în 1913 cu prilejul unei restaurări.

831 Florin DUȚU, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013, pp. 24-25, 160-171, 219-231, 229-235, 243.

832 <https://ro.wikipedia.org/wiki/Romeo_%C8%99i_Julieta#cite_note-1>, vineri, 11 septembrie 2015.

833 <https://anomismia.wordpress.com/2014/10/22/monahia-zamfira-constantinescu-portret-de-ucenica-a-parintelui-arsenie-boca-i/>, vineri, 11 septembrie 2015.

843843.png

Pe vremea domniței Zamfira se zice că au fost două mănăstiri, una de călugări și una de călugărițe, întrucât Domnița Zamfira a viețuit aici între anii 1575-1580. [ suntem convinși că nu era vorba de vreo Mănăstire dublă, ca în cazul noului Prislop – n.n. ] Tot atunci s-a înființat la Mănăstirea Prislop o școală pentru cântăreți și viitori preoți.

Starețul mănăstirii era pe vremea aceea Ioan de la Prislop, care a înmormântat-o pe Domnița Zamfira la anul 1580, iar la anul 1585 a ajuns mitropolit al Transilvaniei la Alba-Iulia. În 1587 a zidit catedrala din Alba-Iulia și reședința mitropolitană cu ajutorul lui Mihai Viteazu, pe care l-a întâmpinat la anul 1600 cu prilejul intrării sale triumfale în Alba-Iulia. [ … ]

Din 1762 mănăstirea a aparținut pe nedrept Bisericii Greco-Catolice până când actul istoric al revenirii preoților și credincioșilor uniți la Biserica Ortodoxă strămoșească din octombrie 1948, a avut urmări binefăcătoare și asupra Mănăstirii Prislop, care a reintrat în făgașul ei ortodox de obârșie. După două secole de înstrăinare forțată, ctitoria Sfântului Nicodim și a Domniței Zamfira redevenea mănăstire ortodoxă, așa cum fusese mai bine de trei veacuri și jumătate. [ din păcate a redevenit la arătare Ortodoxă, în realitate încălca și canoanele Sfintei Biserici, și tipicul, dar cel mai grav păstra duhul uniat de la Greco-Catolici prin Părintele Arsenie Boca – n.n. ]

La 25 noiembrie 1948, Mitropolitul de atunci al Ardealului, Nicolae Bălan, a adus personal la Prislop, pentru restaurarea mănăstirii aflată într-o stare jalnică, pe Ieromonahul Arsenie Boca, până atunci starețul reînviatei mănăstiri brâncovenești de la Sâmbăta de Sus, care cu două veacuri în urmă avusese aceeași soartă ca și Prislopul, fiind distrusă cu tunurile din ordinul aceluiași general Buccow.

[ Se pare că obștea actuală de la Prislop a păstrat superficialitatea cercetării istorice de la lider-ul lor spiritual Părintele Arsenie Boca, dezinformând pelerinii săi din spațiul virtual. Iată ce citim despre generalul

Adolf Nikolaus von Buccow (7 ianuarie 1712 – 18 mai 1764) [ … ]

În calitate de comandant militar al Transilvaniei a pus în aplicare măsurile de pacificare dispuse de Curtea de la Viena, măsuri îndreptate cu precădere împotriva rebelilor secui și români ortodocși, motiv pentru care a rămas în memoria celor două grupuri etnice ca personaj negativ. A condus acțiuni de represalii împotriva secuilor (vezi: Masacrul de la Siculeni) și de persecuții asupra românilor ortodocși din sudul Transilvaniei, dispunând închiderea și distrugerea mănăstirilor ortodoxe, cu excepția notabilă a mânăstirii Brâncovenești din Sâmbăta de Sus, distrusă abia în 1785                                    834 – n.n. ]

Ca stareț al mănăstirii, Părintele Arsenie, licențiat în teologie la Sibiu și absolvent al Academiei de Arte Frumoase din București, începe imediat înfrumusețarea locului și restaurarea mănăstirii, ajutat de fratele Nicolae Zaharia, tot de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus.

În 1950, din lipsă de călugări, Prislopul devine mănăstire de călugărițe, prin hotărârea Episcopului Andrei Magieru al Aradului. [ aceasta este dezinformare duhovnicească. Călugării au fost „aranjați” de Maica Zamfira – n.n. ] [ … ]

În istoria mănăstirii s-au remarcat următoarele personalități:

* Sfântul Nicodim, întemeietorul și primul ctitor al mănăstirii, între anii 1399-1405;

* Domnița Zamfira, a doua ctitoră a mănăstirii între anii 1560-1580, al cărei mormânt se află în pronaosul bisericii. Cu prilejul unor reparații din 1909, piatra funerară a fost ridicată pe peretele dintre naos și pronaos pentru a fi păstrată mai bine. În afară de această piatră funerară, scrisă în limba latină, în partea stângă a pronaosului se mai găsesc cinci pietre de dimensiuni diferite cu inscripții în limba slavonă, care se presupune, că sunt tot de pe mormântul Domniței Zamfira.

* Starețul Ioan, pe vremea Domniței Zamfira, care a și înmormântat-o în 1580 în pronaosul bisericii Mănăstirii Prislop, ajuns mitropolitul Transilvaniei între anii 1585-1605; în anul 1600 a întâmpinat pe Mihai Viteazu cu prilejul intrării triumfale în Alba Iulia; [ … ]

834 <https://ro.wikipedia.org/wiki/Adolf_von_Buccow>, sâmbătă, 12 septembrie 2015.

844844.png

* Protosinghelul Arsenie Boca, al treilea ctitor al mănăstirii, care, în afară de rolul covârșitor pe care l-a avut prin înzestrarea harică a duhovniciei, a conceput și a îndrumat toate lucrările de construcție și înfrumusețare a Mănăstirii Prislop, între anii 1948-1988, unele dintre acestea fiind chiar înfăptuite personal. În perioada 1960-1988 a pictat biserica din satul Drăgănescu de lângă București, icoanele de pe catapeteasma bisericii din Prislop și a realizat așezământul monahal din orașul Sinaia, astăzi metohul Mănăstirii Prislop. S-a săvârșit din viața la 28 noiembrie 1989 și este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop.

* Maica Stavroforă Zamfira Constantinescu, cea dintâi stareță a Sfintei Mănăstiri a Prislopului, între anii 1950-1959. [ așadar anul petrecut ca monahie simplă nu a avut vreo stareță de care să asculte, ci un stareț care făcea ascultare de sfinția sa, sub amenințarea cu sinuciderea – n.n. ]

Pe lângă cele două hramuri ale Mănăstirii Prislop: 8 mai – Sfântul Ioan Evanghelistul și 14 septembrie – Ziua Crucii, se mai prăznuiesc și următoarele zile: 26 decembrie – Sfântul Nicodim, 13 septembrie – Sfântul Ioan de la Prislop, 28 noiembrie – pomenirea Părintelui Arsenie și 13 martie – pomenirea Măicuței Zamfira. [ iată cum sunt puse deja în rândul praznicelor Sfinților tocmai parastasele celor ce aduc atât de mult venit Mănăstirii, dar și atâta pagubă duhovnicească și lucrare rătăcită de amăgire a unei țări întregi – n.n. ] 835

                                    Vedem că ceea ce și-au dorit, a fi ctitori faimoși de Mănăstire, au dobândit, dar:

Mat 16:26 ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? 27 Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.

                                    Ce citim despre numele de Zamfira? În dicționarul acesta Prof. Univ. dr. Aurelia BĂLAN-MIHAILOVICI, Dicționar Onomastic Creștin, Ed. Σοφία, București, 2009, numele de Zamfira și sunt în mod surprinzător alăturate:

Zamfira v. Safir

Zean v.

                                    Să mergem acum la înțelesurile ce ne vin din etimologie:

Safir, Safira, prenume vechi în onomastica creștină europeană, mai puțin frecvent astăzi în forma sa primară. La baza lui stă subst. safir „piatra prețioasă” cu anumite caracteristici specifice. Prezent în ebraică sau aramaică, Saphira este un nume creștin, ce a intrat în circuit prin Noul Testament, unde este atestat acest prenume: „Iar un om, anume Anania, cu Safira, femeia lui, și-a vândut țarina” (Fapte 5,1) [ … ] redăm câteva variante și derivate: [ … ] Zamfir, Zamfira [ … ] Zamfirica, Zamfirică 836

                                    Să vedem cine a fost Safira, după Sfânta Scriptură:

Fap 5:1 Iar un om, anume Anania, cu Safira, femeia lui, și-a vândut țarina. 2 Și a dosit din preț, știind și femeia lui, și aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor. 3 Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minți tu Duhului Sfânt și să dosești din prețul țarinei? 4 Oare, păstrând-o, nu-ți rămânea ție, și vândută nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai mințit oamenilor, ci lui Dumnezeu. 5 Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut și a murit. Și frică mare i-a cuprins pe toți care au auzit. 6 Și sculându-se cei mai tineri, l-au înfășurat și, scoțându-l afară, l-au îngropat. 7 După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat și femeia lui, neștiind ce se întâmplase. 8 Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă ați vândut țarina cu atât? Iar ea a zis: Da, cu atât. 9 Iar Petru a zis către ea: De ce v-ați învoit voi să ispitiți Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor scoate afară și pe tine. 10 Și ea a căzut îndată la picioarele lui Petru și a murit. Și intrând tinerii, au găsit-o moartă și, scoțând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei. 11 Și frică mare a cuprins toată Biserica și pe toți care au auzit acestea.

                                    Cam rea comparație:

                                    – tot un A. însoțit de o Safiră, mințind lui Dumnezeu că ar renunța în chip monahal de toate averile lor (vrând să pară celorlalți că este așa);

835 <http://www.arsenieboca.ro/istoricul-manastirii-prislop>, vineri, 11 septembrie 2015.

836 Prof. Univ. dr. Aurelia BĂLAN-MIHAILOVICI, Dicționar Onomastic Creștin, Ed. Σοφία, București, 2009.

845845.png

                                    – în realitate au păstrat o parte pentru ei (cum au făcut și Părintele Arsenie Boca însoțit de Maica Zamfira cu proprietățile pe care le-au avut și de care vom vorbi mai jos, dacă ne ajută Dumnezeu);

                                    – au murit, fără pocăință;

                                    – ea a căzut și a murit după el, fiindcă a mințit și ea lui Dumnezeu, susținând sfințenia soțului ei în fața oamenilor;

                                    – dar prin lucrarea Sfântului Duh și a Sfinților Apostoli li s-au descoperit înșelăciunea și păcatele în fața întregii Biserici care ia aminte.

                                    O Doamne, dacă tot era Maica Zamfira piatra prețioasă a Părintelui Arsenie Boca, de ce nu i-a pus numele de Agata [ αγαθός, η, ον = agathós, -e, -on „bun”, „prețios” ] ? Sfânta Mare Muceniță Agata, atât de râvnitoare pentru adevăr, feciorie și smerenie, ar fi ocrotit-o și apărat-o de amăgirea minciunii, îndulcirii de bărbați și de slava deșartă!

                                    Însă nu este de mirare că Părintele Arsenie Boca i-a pus Julietei un astfel de nume, deoarece însuși sfinția sa a avut în familie o nefericire asemănătoare cu a ei: moștenirea unor nume și obiceiuri de proastă calitate. Nu numai atât, dar când și-a ales la călugărie, pentru sine numele de Arsenie, l-a ales nu pentru a fi ocrotit de Marele Arsenie, ci din slava deșartă, pentru a se arăta desăvârșit ca el:

Vorbăria mi-a fost urâtă de când mă știu. Chiar numele călugăresc mi l-am ales pentru că Avva Arsenie își alesese nevoința tăcerii, prin care s-a desăvârșit interior. 837

                                    De ce oare nu l-a urmat prin nevoința tăcerii și a adus asupra sfinției sale și a adepților atâta primejdie prin multa vorbire în predici, scris și pictură, după părerea proprie, iar nu după adevăr?

                                    De ce nu l-a urmat pe Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare:

1. Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărătești, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: “Doamne, învață-mă, ca să știu cum mă voi mântui?” Și i-a venit lui glas zicându-i: “Arsenie fugi de oameni și te vei mântui”.11

2. Avva Arsenie, după ce s-a dus la viața călugărească, iarăși s-a rugat, zicând același cuvânt.

Și a auzit glas zicându-i: “Arsenie, fugi, taci, liniștește-te, că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii!”11

Atunci de ce nu a fugit de oameni?

5. I-a zis un oarecare, fericitului Arsenie: “Cum noi din atâta învățătură și înțelepciune, nimic nu avem, iar acești țărani și egipteni au dobândit atâtea fapte bune?” Zis-a avva Arsenie: “Noi din învățătura lumii nimic nu avem, iar acești țărani și egipteni, din ostenelile lor au dobândit fapte bune”.13

6. L-a întrebat odată avva Arsenie pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale iar altul văzând aceasta, i-a zis: “Avvo Arsenie, cum atâta învățătură latinească și elinească având, întrebi pe acest țăran pentru gândurile tale?” Iar el a zis către dânsul: “Învățătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui țăran încă nu l-am învățat”. 13 838

                                    Atunci de ce nu a renunțat la învățătura lumii și să se sfătuiască despre gândurile sale cu un duhovnic, fie el și țăran cu cartea, dar cu osteneli lăuntric, ca să dobândească fapte bune, adică smerite pentru Hristos?

                                    Și însăși alegerea numelui pentru sine arată că nu a înțeles călugăria. Cei ce iubesc cu adevărat viața călugărească își taie voia în toate și cu atât mai mult la tunderea în monahism, care prin tăierea părului simbolizează retezarea cu totul a gândurilor și voii proprii. Ei primesc numele în dar de la cei ce îi tund. Nu caută să-și pună singuri nume, ca un semn și făgăduință tainică a lepădării totale de sine.

                                    Dar să vedem, mai amănunțit, asemănarea celor doi oameni atât de celebrii, ce s-au însoțit unul pe altul în toată aventura vieții pământești.

(2) Asemănarea Arsenie – Zamfira

                                    Părintele Arsenie Boca și Maica Zamfira – asemănarea în viață și năzuințe.

837 †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – “Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești “O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005 , p. 11-13.

8378 Patericul…, Pentru Avva Arsenie, 1-6.

846846.png

CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare [ … ]

Nume: BOCA

Prenume: -VĂLEAN (nume de monah: ARSENIE)

Rang monahal: PROTOSINGHEL

Data nașterii: 29 sept. 1910; botezul ortodox: 16 oct. 1910 [ oare? Puțin probabil să fi fost botez Ortodox, după cum vom vedea mai jos, lucru dezvăluit chiar de ucenicii sfinției sale. Trei lucruri dorim să aflăm din toată inima prin acest studiu și-L rugăm pe Bunul Dumnezeu dar rugăm și pe toți cititorii să se intereseze în surse sigure, dovedite și să ne aducă și nouă la cunoștință dacă Părintele Arsenie Boca:

1. S-a botezat cu adevărat Ortodox?

2. A avut duhovnic, dacă da cum îl cheamă și de câte ori s-a spovedit în viață? S-a spovedit măcar pe patul de moarte?

3. S-a lepădat public (sau măcar particular) în scris sau prin viu grai, de toate învățăturile eretice și păgâne scrise, predicate și pictate de sfinția sa, și de toate amăgirile prin hipnoză și false proorocii pe care le-a adus închinătorilor sfinției sale, și de vătămarea pe care le-a produs-o fiindcă au făcut din preacuvioșia sa un idol?

Dacă răspunsul este „da” la toate trei întrebările, are șanse de mântuire și ne-am bucura din toată inima. Dacă răspunsul este „nu” durerea ne covârșește și nu putem grăi nimic, ci doar stăm și plângem, rugându-ne pentru izbăvirea noastră și a întregii lumi de o astfel de rătăcire – n.n. ]

H Locul nașterii:

Satul Vața de Sus, com. Vața de Jos, Hunedoara

Familia – Părinții (căsătorie mixtă):

Tatăl: Iosif-Petru (greco-catolic, [ din acest motiv Părintele Arsenie Boca a deprins așezarea lăuntrică de căutare a sfințeniei specifică catolicismului (numită de Sfinții Părinți înșelare), pictura și predica de tip Uniat – n.n. ] 24 Feb. 1881, orașul Brad – †19 iun. 1926; †45 de ani), pantofar.

                                    [ foarte aspru chiar și cu familia sa. Din acest motiv sfinția sa a început să intre ca și cu cizmele în viețile bieților oameni, forțându-i prin stilul iezuit ca un bici al lui Dumnezeu, cum am văzut mai sus, și forțând aranjarea căsătoriilor dintre oameni, multe dintre ele eșuând, deoarece nu ținea cont de dragostea între ei ci doar de simțirile și proorociile amăgitoare pe care le avea, iar uneori de interesul personal (de pildă pentru a scăpa el însuși de responsabilitatea unei relații bolnăvicioase și posesive dobândite din prea marea intimitate cu Julieta, după cum vom vedea mai jos) – n.n. ]

Mama: Creștina (ortodoxă, 30 oct. 1892 – †6 dec. 1951; născută Popa în satul Vața de Sus, Hunedoara; †59 de ani în satul Hălmagiu, raion Gurahonț, regiune Arad), casnică (două clase primare). [ de aici a dobândit superficialitatea studiilor teologice, medicale și de pictură, fălindu-se cu ele și fiind lăudat pentru ele de ucenicii lipsiți de discernământ datorită fascinației față de sfinția sa, dar în practică dovedindu-se necunoscător și al dogmelor Ortodoxe, și al științei medicale, și al Erminei picturii Sfintei Biserici, și, pe deasupra și lipsit de bun gust artistic – n.n. ]

Cununiei părinților: 7 nov. 1909, Vața de Jos (data divorțului: 22 mart. 1922) 839 [ de aici a dobândit instabilitatea în relația de căsătorie cu Hristos, care este monahismul, părăsindu-L pentru a viețui 30 de ani cu femeia îngăduită lui chiar de către Dumnezeu pentru a-și vedea neputințele și a se întoarce de la slava deșartă că ar fi vreun desăvârșit vrednic de vedenii dumnezeiești (dar care l-a fascinat până la a părăsi pe toți, pe toate, și mai ales pocăința, pentru ea, fiindcă nu a ascultat de sfatul bătrânilor care îl iubeau:

Peste câțiva ani am mai fost odată cu tata în Munții Făgăraș, între timp, părintele Arsenie plecase la Prislop. Tata, căruia îi ceruse sfatul, se împotrivise proiectului de a face acolo o mănăstire de maici.

839 <http://www.petitieonline.com/pentru_canonizarea_printelui_arsenie_boca_-_sfantul_ardealului>,miercuri, 29 aprilie 2015

847847.png

Mi-aduc aminte că părintele Arsenie a venit la București în acest scop. Au discutat îndelung amândoi. Tata avea o expresie foarte severă, de puține ori îl văzusem atât de categoric. Nu era de acord. îi spusese părintelui Arsenie că acest lucru ar putea da loc la o sumedenie de ambiguități și neînțelegeri.

Părinte, fă o mănăstire de călugări. Ar fi foarte bine venită acolo. Adună câțiva tineri buni, serioși, și întemeiați acolo o mănăstire, cu activitate duhovnicească, cu slujbe, predici, educație religioasă. Oamenii au nevoie de așa ceva. Legați-o și de o activitate intelectuală, pe lângă cea pastorală. Sigur se găsesc călugări care vor să se dedice studiului. Se pot face traduceri, mai există atâtea manuscrise neexplorate. Poate lua naștere acolo un centru cu adevărat important de care să-ți legi numele și o lucrare spirituală, de folos pentru toată țara.”

Părintele Arsenie n-a mai revenit niciodată la noi. Nici măcar atunci când mănăstirea de maici a fost desființată și el s-a stabilit împreună cu maica Zamfira la București, în casa părinților ei. L-am întâlnit odată pe stradă: civil, fără barbă. Nu mai avea nici rasa albă care-i dădea prestanță. Dacă n-ar fi fost acel chip cu trăsături prelungi, caracteristice, nu l-aș mai fi recunoscut. Nu mai era părintele Arsenie cum îl știam, cel care în tinerețe, îngenunchea în zăpadă, pe o scândură îngustă, rugându-se. Sau cel care, mai târziu, vorbea credincioșilor ce-l ascultau cu venerație: „Măi, ce știți voi? Și așa nu pricepeți ce vă vorbesc eu păsărește!”

Devenise o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureștiului și atât. 840 ) – n.n. ]

(A) TATĂL

                                    Tatăl sfinției sale a fost greco-catolic, cu purtări grosolane, lucru care l-a marcat pe preacuvioșia sa toată viața, păstrând o formare uniată și o asprime necuvioasă de bici al lui Dumnezeu:

Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vața de Sus, jud. Hunedoara. Școala primară și liceul în orășelul Brad, același județ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinație spre singurătate și spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Așa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele rațiunii” iscălită: „Boca cl. IV. lic.

                                    [ deja, după cum declară chiar el însuși, vedem tendința la idioritmie și la confuzia între filozofie, religii și credință, dar și forțarea peste puteri, care este specifică ispitirii de-a dreapta. De asemenea, este foarte interesant că în autobiografia pe care și-a făcut-o a presărat foarte multe laude de sine, arătându-se ca cineva special, cu preocupări înalte. Lipsește duhul smerit pe care îl regăsim de pildă în autobiografia Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, pe care o puteți găsi aici:

<https://www.scribd.com/doc/277117295/Autobiografia-Unui-Staret-Sfantul-Cuvios-Paisie-de-la-Neamt>, sâmbătă, 12 septembrie 2015 – n.n. ]

La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie și foarte bun pedagog cu fiul său. Știu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi și n-am uitat până acum, și de multe ori mi-a folosit în viață. [ iată și bătăile până la lacrimi, care l-au făcut să folosească timpul pentru a fi aspru cu oamenii și deci a-l pierde și a-i pierde, fiindcă forțarea prin limbaj și ghicirea realității, ca și asprimea este mișcarea diavolească de înrobire a minții radical opusă Celui blând și smerit cu inima, care întărește libertatea prin convingerea iubirii înțelepte – n.n. ]

In cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul și muzica.

Terminând liceul și luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre științele pozitive [ de aici căderea prin explicarea științifică a celor ce fac parte din lumea nevăzută, deci neaccesibilă experimentului științific și cugetării trupești. De aici și căderea în înțelegerea eretică a împreunării trupești și geneticii, de care vom scrie, dacă ne ajută Dumnezeu, mai jos – n.n. ] , dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviație la Cotroceni, ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinația contemplativă, sau speculativă [ aici este o contradicție. Nu a biruit înclinația contemplativă, fiindcă nu a avut

840 Lidia STĂNILOAE IONESCU, Lumina faptei din lumina cuvântului: împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, București, 2 2010, pp. 44-46, 140-142, 146-147, 198-201, 231-236, 291-292.

848848.png

loc o dezbatere între două alternative posibile, ci dorința pentru aviație a fost înfrântă de sărăcie și, neavând ce face, s-a dus către teologie cu… duh de aviator, executând luping-uri duhovnicești și neasigurându-și începutul ca un infanterist prin marșul la solul smereniei – n.n. ] și în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.

In cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram și bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor și nici nu mă înduram, întrucât era divorțată de tata iar eu eram dat tatii prin sentința de divorț, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la școală.

În timpul teologiei mi se lămurea frumusețea chipului viețuirii călugărești și doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieții. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine și cât mai fără corespondență, ca oarecum să mă uite și să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit.

                                    [ vezi apoi căderea din vedenia treptelor din Sfântul Munte, cum nu s-a mai ținut de începutul promițător – n.n. ]

Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Așa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoștință cu fete. Ceea ce n-am reușit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie și fetelor să studieze teologia, și m-am pomenit cu vreo câteva colege. Dar cunoștințe în oraș am izbutit să n-am. Asta am reușit toată vremea teologiei, deși făceam parte și din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirij oral N. Oancea, și care era mixtă. Aveam problema voinței în stăpânirea simțurilor.

[ și-a remarcat slăbiciunea. Atunci de ce nu a luat aminte și s-a lăsat biruit de împreună șederea cu Maica Zamfira? Ori a îndrăgit-o mai mult decât pe idealul său din tinerețe, ori a fost amăgit de misiunea cea falsă de a o scăpa cu orice preț, chiar și cu pierderea sufletului ei și al lui prin unire nepermisă, ori a fost înșelat de cumplita rătăcire că ar fi ajuns la nepătimire. În afară de aceasta ar fi aflat, dacă ar fi studiat Sfinții Părinți, că trebuie să devină stăpân și pe imaginație, și pe contemplație, și pe mișcările rațiunii, și pe mișcările minții și atunci nu ar mai fi confundat vedeniile înșelătoare cu lumina necreată și adevăratele descoperiri – n.n. ]

Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experiență, cât se întinde sfera voinței în domeniul vieții sufletești și biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărțile asupra actelor reflexe, și asupra instinctelor, că anume sunt independente de voință și controlul conștiinței.

                                    [ atât de nelămurit în credință era datorită căsătoriei mixte a părinților sfinției sale, încât a abordat problema nepătimirii prin metode trupești științifice și religioase ecumeniste, bizuindu-se pe sine, și chiar le-a practicat (fiindcă spune „prin proprie experiență”) din cauză că nu a cunoscut ce ne învață Sfinții Părinți:

Unii discută în contradictoriu despre credință și discuțiile [ controversele ] lor sunt fără sfârșit, dar nu e nevoie să ne sfădim, ci numai să ne rugăm lui Dumnezeu și Maicii Domnului, și atunci Domnul ne va lumina fără discuții și îndată ne va lumina.

Mulți au studiat toate credințele [ religiile ] , dar adevărata credință nu au cunoscut-o astfel, așa cum trebuie, dar celui ce se va ruga lui Dumnezeu cu smerenie să-l lumineze, Domnul îi va face cunoscut cât de mult îl iubește El pe om

Oamenii mândri cred că înțeleg totul cu mintea lor, dar Dumnezeu nu le dă aceasta.

Dar noi îl cunoaștem pe Domnul: El ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, și sufletul îl cunoaște, și de atunci se bucură, se veselește și se odihnește, și în aceasta stă viața noastră sfântă.

Domnul a zis: ,Acolo unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu și va vedea slava Mea” [ In 12, 26 ] . Dar oamenii nu înțeleg Scriptura; ea este ca pecetluită. Dar când Duhul Sfânt ne învață, totul va fi înțeles și sufletul se va simți ca în cer, căci același Duh Sfânt este și în cer, și pe pământ, și în Sfânta Scriptură, și în sufletele care iubesc pe Dumnezeu. Dar fără Duhul

849849.png

Sfânt oamenii rătăcesc și, deși învață neîncetat, nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu și n-au cunoscut odihna în El. 841

Cheremon:

Îmi place că voi, înflăcărați de cea mai mare dragoste de a cunoaște adevărul, afirmați chiar unele idei greșite, dar prin a căror combatere apare mai bine dovedită și, ca să zic așa, mai bine cercetată puterea credinței creștine. Ce înțelept s-ar folosi de propoziții atît de contrare, încît să creadă că puritatea cerească a castității, despre care ieri afirmați că nici prin harul lui Dumnezeu nu se poate dobândi, a fost însușit chiar de păgâni, prin propria lor putere? 2. Dar fiindcă, fără îndoială, din dragoste pentru a cerceta adevărul faceți asemenea afirmații, ascultați ce avem de spus despre ele. Mai întîi nu este de crezut că filosofii au dobândit această neprihană pe care o cerem noi și adăugăm la acestea că nu numai desfrânarea, dar nici măcar necurăția nu este pomenită printre noi. Ei au avut o mică parte de neprihană și anume înfrânarea trupească, prin care-și interziceau numai împreunarea. Dar această curăție lăuntrică și neîntreruptă a minții și a trupului n-au putut s-o dobândească nu spun cu fapta, dar nici cu gândul. 3. Acel Socrate, cel mai faimos dintre ei, după cum spun ei înșiși, n-a roșit să mărturisească despre sine aceasta. Un fizionomist uitîndu-se la el, a zis : «Iată ochi de stricător al copiilor». Discipolii lui s-au repezit la fizionomist, voind să răzbune ocara adusă dascălului lor, dar se zice că acesta i-a oprit spunîndu-le ; «Lăsați-l prieteni, căci așa sînt, dar mă stăpânesc». Se dovedește foarte clar, așadar, nu numai prin afirmația noastră, ci și prin mărturisirea lor, existența nerușinării adică josnicia patimii, înăbușită de ei de nevoie, cu forța, dar fără să fie înlăturată din inima lor dorința și plăcerea acestei patimi. 4. Cu ce groază trebuie amintite acele cuvinte ale lui Diogene ? Pe acestea filosofilor acestei lumi nu le-a fost rușine să le repete ca pe ceva demn de amintire, dar care nu pot fi nici rostite nici auzite de noi fără jenă. Căci precum se spune, cuiva care trebuia pedepsit pentru adulter, i-a grăit așa: «Nu va, plăti cu viața ceea ce se dă gratis». Se vede bine deci că ei n-au cunoscut virtutea castității adevărate, care este dorită de noi. De aceea este destul de sigur că circumciziunea noastră, care este în duh, nu se poate dobândi decît cu darul lui Dumnezeu și că ea există numai în aceia care au slujit lui Dumnezeu cu tot devotamentul lor. Deși multora, ba chiar tuturora li se poate dovedi întotdeauna că oamenii au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu și că șubrezenia omenească numai prin sine, adică fără ajutorul lui Dumnezeu, nu poate face nimic care duce la virtute, totuși, în nici o împrejurare nu se vede mai mult aceasta decît în dobândirea și păstrarea castității. Dar să amânăm puțin discuția despre greutatea de a păstra întreagă castitatea, și să vorbim pe scurt deocamdată despre mijloacele acestei păstrări. 2. Cine ar putea, întreb, să suporte fără nici o laudă a oamenilor, sprijinit numai de puterile sale, asprimea singurătății și hrana zilnică cu pîine uscată, mulțumindu-se doar cu atâta ? Cine, fără mângâierea Domnului, ar putea să rabde ne-întrerupta sete de apă, să răpească ochilor omenești acel dulce și desfătător somn de dimineață și să îngrădească prin regulă permanentă, mărginind la patru ore, toată odihna sa de noapte ? Cine, fără harul lui Dumnezeu, ar fi în stare să se achite de obligația cititului neîncetat, a muncii neîntrerupte, neavând nici un interes pentru foloasele prezente ? 3. Acestea toate nu pot fi nici dorite de noi mereu fără insuflarea dumnezeiască, și nici înfăptuite fără ajutorul ei                                    842

                                    Acest gând greșit, că putem să-l vedem chiar și la începuturile frământării pentru a afla adevărul lucrării lăuntrice la Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea, a provenit la Părintele Arsenie Boca din lipsa de experiență (a modului cum lucrează smerenia și harul Sfântului Duh) și cunoștință (a Sfinților Părinți), dar mai ales din lecturile mult păgubitoare filozofice și religioase rătăcite (care toate au în comun că marșează pe păgânismul mântuirii autonome, prin noi înșine, pentru a obține o „despătimire” trupească a faptelor bune fără colaborarea cu harul Sfântului Duh, prin care ar dobândi pe Adevăratul Domn Iisus Hristos ca centru al existenței. Ele diferă ca particularități doar prin metodele realizării practice a acestui

841 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., p. 16.

842 Sfântul Cuvios Ioan CASIAN, Așezămintele Mânăstirești și Convorbiri Duhovnicești, PSB 57, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1 1990, pp. 532-534.

850850.png

ideal și prin pomenirea diferiților zei/ hristoși mincinoși ca centru al slujirii lor). De aceea este de iertat. Problema amăgirii definitive (și în această problemă) i-a venit, însă, din modul său bolnăvicios de a lucra lăuntric prin bizuirea pe sine, care l-a despărțit de Dumnezeu. Sfânta Scriptură numește acest mod vrăjitorie și închinare la idoli: 1Re 15:23 Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria și împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, și El te-a lepădat, ca să nu mai fii rege peste Israel”.

Dacă ar fi verificat acest gând și aceste practici cu duhovnicii Ortodocși, ar fi devenit iscusit în depistarea amăgirilor și nu i-ar fi devenit un crez pe care îl preda ucenicilor sfinției sale. Acest crez greșit, infatuat și mincinos este de fapt erezia pelaghiană a sfinției sale, dată anatema la Sfintele Sinoade 4, 6 și 7 Ecumenice 843 :

In vremea aceasta, sortită dezvelirii darurilor dobândite prin Sf. Mir, se întâmplă că sufletul trebuie să treacă prin nevoințe fără de voie, neatârnătoare de el, care însă îi vin prin dumnezeiască orânduire, împlinind ceea ce mai lipsea din lămurirea la câtă s-a supus prin nevoințe de bună voie. În vremea aceasta, lucrează asupra nevoitorilor puterea cea mai presus de fire a Duhului Sfânt. Dar, să nu uităm: numai după ce ei, prin nevoințele cele de bună voie, au scos toate puterile sufletului din robia lucrării contra firii și le-au adus la lucrarea potrivită cu firea, spre care le erau date. Odată dobândită această convertire și armonie lăuntrică a puterilor, vine și lucrarea cea mai presus de fire și ajută creșterea și rodirea darurilor Duhului Sfânt, potrivit orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare. 844 așadar, după Părintele Arsenie Boca lucrarea lui Dumnezeu vine doar să crească și să rodească darurile Sfântului Duh, dar omul poate să se scoată singur din robie și să își repare firea doar prin nevoințe și voie bună!!! – n.n. ]

Experiența mea personală însă mi-a dovedit că acțiunea voinței și a conștiinței se poate întinde și peste instincte și actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri și studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din București, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofică din București, și-mi parveneau pe această cale                                   

                                    [ aici reia ideea păguboasă de mai sus, dar ne indică orientarea sfinției sale hinduse, care îl va marca până la moarte, practicând, după cum au mărturisit colegii sfinției sale chiar și Hatha Yoga, prin care a dobândit controlul atât de celebru asupra oamenilor, prin fulgerarea cu ochii, vezi mai jos – n.n. ]

Toate acestea mă interesau să le aflu și să le probez în vederea călugăriei.

843 CANOANELE SINODULUI DIN CARTAGINA 418-424 d.H.

Deci după multele cercetări, și tractații ce a făcut sinodul, au așezat și 141 de canoane, care privesc la buna rânduială și așezarea Bisericii. Care sunt acestea de aici, pecetluite și întărite, hotărâtor și anume de cel al 2-lea canon al sinodului ecumenic al 6-lea. Iar simplu și nehotărâtor de cel întâi al sinodului 4 și de cel întâi al sinodului 7 iar pe al 89 canon al acestuia cu însăși zicerea îl pomenește sfântul și ecumenicul sinod al 5-lea. Și prin întărirea aceasta ia oarecum putere ecumenică                                   

Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 347-348.

844 Ierom. Arsenie BOCA, Cărarea Împărăției, Ed. cit., pp. 201-202.

851851.png

                                    [ ce strâmbă pregătire pentru călugărie: orientalistică. De aceea și ucenicii lui observau încântați că Părintele Arsenie Boca este, de fapt, de tânăr, ca un călugăr budist:

Părintele Arsenie ajunsese încă de tânăr la stadiul de mare evoluție spirituală, specifică marilor eremiți, existenți în lamaseriile tibetane, înainte de ocuparea Tibetului de către comuniștii chinezi ai lui Mao Zedong. Există un număr de martori de mare credibilitate, creștini cu frică de Dumnezeu, care afirmau că, încă din perioada șederii Părintelui Arsenie la Muntele Athos, acesta avea puteri spirituale deosebite, care-i uluiau pe cei care-l cunoșteau de aproape. Printre aceste puteri era și învingerea gravitației, fiind văzut stând în picioare la altar în timpul liturghiei, cu picioarele la 30-40 cm deasupra podelei.” 845

Fenomenul levitatiei a fost privit din perspective diferite pe doua continente care descriu culturi foarte diferite: Europa și Asia. In vreme ce pe “batranul continent” levitatia era un fenomen demonic (desi cel mai des “posedatii” erau chiar clerici), in Asia era o adevarata arta, pe care doar cei initiati și experimentati o puteau practica. In religiile orientale, una dintre diferentele semnificative dintre zei și oameni era aceea ca primii posedau darul zborului. Desi, aparent fara nicio explicatie, multi muritori au invatat, de-a lungul timpului, tehnicile artei unice a levitatiei. Brahmani, yoghini, pustnici, magicieni și fakiri și-au impresionat audienta cu abilitatile lor, infruntand gravitatia și incalcand multe reguli ale fizicii 846                                   

845 Dan LUCINESCU, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, s.l., 2009, p. 16.

846 <http://www.descopera.ro/fenomenele-paranormale/4621780-levitatia-stiinta-pura-sau-posedare-demonica>, sâmbătă, 12 septembrie 2015

852852.png

În filmul de pe internet intitulat Conferința Preotului Profesor Simion Todoran despre părintele Arsenie Boca, 02.05.2014 la minutul 41, acesta spune că, de Rusalii, a slujit în Catedrala din Alba Iulia. Printre creștini era și A. Boca, care dintr-odată a dispărut, A treia zi a plecat la Sinaia, unde Boca i-a confirmat că a fost la Alba și zicea Boca despre sine: „Am avut o stare de levitație și m-am înălțat atât de la pământ…” în continuare, pr. Todoran spune că Boca zbura, iar, la minutul 1.01.40, „A. Boca mi-a zis: «Acolo unde mă duc vă ajut mai mult. » “întreb: Oare acest preot aude ce vorbește? Când vorbește oare și gândește? [ … ]

În cartea Alte mărturii despre părintele Arsenie Boca, Făgăraș 2008, pag. 48: „O călugăriță bătrână, în timp ce se spovedea la A. Boca, L-a văzut pe Mântuitorul în locul părintelui Boca. La pag. 49 găsim: „Într-o seară, după slujbă, a început părintele și a vorbit, de ai fi zis că s-a coborât Sf. Ilie. Când a zis cuvântul acesta: «Mă, eu nu vă spun de la mine ce vă spun, ci ceea ce mi se spune să vă spun», atunci l-am văzut în chipul Mântuitorului. Și după aceea, când a vorbit aspru, am văzut chipul Sf. Ioan Botezătorul și al Sf. Ilie. Trei ipostase în seara aceea… M-am cutremurat, în final am rămas, așa, rezemată de ușă. Părintele s-a întors spre noi și a zis: «Mă, ai văzut duhovnicie?»

Am zis: «Vai părinte, să vă țină Dumnezeu cu sănătate. » Iar dânsul a zis: «Folosiți-vă, mă, că de nu, vă prăpădiți.»” Cuvintele lui A. Boca: „Mă, ai văzut duhovnicie” arată că hipnotiza și se juca cu imaginația lor.

La pag. 39, maica Tecla, mănăstirea Cârțișoara, spune: „Părintele mergea prin aer”. În cartea Lăsați-vă în grija lui Dumnezeu, Sibiu, 2014, pag. 131-155, doamna Dorina Constanța Arnioni povestește cum l-a cunoscut, în 1974, pe A. Boca. I-a zis: „Te cheamă cu A cu D cu C”, apoi, pentru că se temea să nu fie un hoț Boca, îi zice: „Ai în buzunarul drept 100 lei”'(tipic ghicitoarelor; n-am întâlnii la niciun Sfânt așa un mod de a atrage), apoi a început să-i vorbească despre Dumnezeu (întâi cu icoana, busuiocul și crucea, ca ghicitoarele, apoi…) iar pentru că ea punea mereu întrebări îi zice (pag. 137): „«Nu mă mai întrerupe. Timpul meu e limitat.» De două ori mi-a spus asta. Și așa m-aștepta de mult. Și dintr-odată mi-a spus: «Acum nu mă atinge. Așteaptă puțin.» S-a lăsat ușor pe spate, a dobândit o paloare ca de mort, a tremurat puțin și am crezut că a leșinat Vibrația respectivă m-a dus cu gândul la faptul că sunt bolnavi pe care: trebuie să-i zgâlțâi ca să-și revină.. A stat așa o vreme, nemișcat, tremurând, după care a surâs dintr-odată și a zis: «Nu e cazul. Am avut puțină treabă.» ”

Pag. 138: „Vibrația respectivă a fost. dorința măicuței Zamfira, care trecuse de limita așteptării și probabil se îngrijora că pr. întârzie să ajungă. Părintele stăpânea tehnica teleportării Când ne-am întors, maica: a zis: «Dorinuța, unde l-ai dus pe părintele? Că tot aștepta ălalalt aci și de la o vreme se duse după voi.»’’ (ălalalt era sigur satana care îi stăpânea pe amândoi. Nu există niciun sfânt care să se fi manifestat precum Boca, doar îndemonizații).

Culmea, artistul timișorean Ștefan Popa Popas, lepădat de ortodoxie și trecut la catolicism, declara în presă, în august 2014, că: „ A. Boca trebuie canonizat tocmai pentru că este singurul caz de teleportare din România.” întrebăm: Ce legătură: are teleportarea cu ortodoxia? 847

Poate așa și-a mângâiat sfinția sa dorul de a deveni aviator și abstinența de la spectacolul dansului de mai jos – n.n. ]

Mă abțineam de la „voia în oraș”, ci stăm în curtea școlii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieșeam în oraș decât dacă trebuia în interesul școlii, a vreunui profesor, sau însoțiți de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat și n-am învățat lucrul

847 Pr. Gheorghe ANIȚULESEI, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 5, 9-10.

853853.png

acesta                                    [ grozavă „performanță monahală”, apropiată de culmile „despătimirii”… trupești. Nu a dansat și nu a învățat să danseze. Altă dată se dădea exemplu că nu a fumat. Ce ținte își aleg și bieții oameni ca să se arate în fața altora că sunt virtuoși…

Se confirmă ce spunea Avva Cheremon mai sus: Ei au avut o mică parte de neprihană și anume înfrânarea trupească. Și de ce să pomenească ca laudă nezbânțuirea, când ea ține de firescul omului? Oare nu a citit în Sfânta Scriptură: Luc 17:10 Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem. Toate! Și cele ale trupului, și cele ale sufletului, și cele ale minții. Pentru toate suntem datori, ca să ajungem măcar la marele dar de a fi sluga lui Hristos, ba încă trebuie să le mai și ascundem: Mat 6:17 Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, 18 Ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. n.n. ]

îmi dase tata grija asta și mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac așa ceva. [ … ]

(B) MAMA

                                    Iar mama sfinției sale a completat paleta înșelării din familie, lărgindu-i spectrul de la raționalismul științific și rigiditatea apuseană moștenite de la tată, prin dăruirea simțirii vedeniilor amăgitoare cu tentă de pietism ortodoxist. Nefiind fericită în căsnicie și-a căutat împlinirea singurătății prin mângâierile amăgirii că rodul zămislit în ea și, deci, ea însăși ar fi persoane alese sortite să ajungă la culmile umanității, alături de Maica Domnului și Domnul nostru Iisus Hristos. Nu știm dacă de aici a venit și divorțul (căci impresia că ești un ales te face mândru și de nesuportat pentru cei din jur) sau mișcarea a fost inversă (și anume refugierea în năluciri s-a produs datorită fugii de depresie și singurătate nespovedite) dar marea rătăcire a avut loc chiar de la zămislirea Părintelui Arsenie Boca, bizuindu-se pe vedenii și dorind faimă și slavă de mare Sfânt copilului său, în loc de lucrarea smerită de pocăință, mântuirea sufletului, iertarea păcatelor și alergarea la acoperământul Maicii Domnului. În felul acesta a transmis fiului său acest duh caracteristic, care s-a menținut în sfinția sa, din copilărie până la sfârșit deși evidentele căderi, prin părăsirea monahismului pentru a conviețui cu o femeie, ar fi trebuit să îl trezească.

                                    Și din cauza relației bolnăvicioase cu Dumnezeu unirea trupească dintre Iosif și Creștina nu a ținut, ci au divorțat, transmițând fiului lor o instabilitate față de căsătorie, care l-a marcat toată viața, făcându-l să renunțe la nunta cea desăvârșită cu Hristos, de dragul conviețuirii cu o femeie instabilă, sub pretextul salvării ei de la sinucidere.

                                    Dar să vedem ce mărturisesc despre aceasta ucenicii entuziasmați:

Mama Părintelui Arsenie

Eu am fost pictat din pântecele maicii mele”

Ne spunea Părintele: “Când eram copil, în casa mamei mele era o icoană a Maicii Domnului care-mi plăcea foarte mult. Odată am întrebat-o pe mama:

De ce îmi place așa de mult acea icoană? Iar ea mi-a spus:

Ei, dragul meu, cât te-am purtat în pântece, foarte mult m-am uitat și m-am rugat la această icoană”.

Altădată ne-a spus: “Mama mea când a rămas însărcinată cu mine, s-a uitat la icoana Maicii Domnului și a pictat-o în inima ei. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfinții Ioachim și Ana:

                                    [ iată ce dezvăluire șocantă a mentalității Părintelui Arsenie Boca despre mama sfinției sale și implicit despre sine. Dacă mama sa avea rugăciuni ca și Ioachim și Ana înseamnă că rodul pântecelui ei este asemenea cu… – n.n. ]

Maica Domnului, îți cer un copil, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, care să îți slujească ție, Maicii Domnului și Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer”. Eu deja am fost pictat din pântecele maicii mele. [ de aici și îndrăzneala de a se picta pe sine pe pereții de la Drăgănescu ca pe Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos – n.n. ] Când mama mea mergea să lucreze la câmp, înaintea ei apărea icoana Maicii Domnului datorită rugăciunilor ei                                    [ iată deja fenomenul Poltergeist sau doar al vedeniilor amăgitoare, accentul căzând nu pe mila Maicii Domnului ci pe puterea rugăciunilor Creștinei – n.n. ]

854854.png

După ce-am terminat studiile, mama credea c-am să mă stabilesc ca orice om la casa lui. Când a aflat ce intenții am [ n. ed.: să se călugărească ] , mi-a luat capul în mâini, m-a sărutat și m-a binecuvântat zicându-mi: „O, dragul meu și scumpul meu, de când mă rog eu pentru asta!”

                                    [ ce contradicție cu ce zicea tot sfinția sa despre această problemă în vedenia treptelor:

Părintele :

Mama mea, Creștina avea ochii albaștri, (mama Părintelui Arsenie Boca n.n.) ea m-a hărăzit din pântecele ei să mă fac preot. Acum mi-am adus aminte de ea că nu i-am scris de peste un an de zile. I-am spus că vreau să mă călugăresc și s-a supărat. Nu-i mai scriu pentru că vreau să o învăț să uite de mine. Nu știu dacă e bine sau e rău, voi ce ziceți? 848

oare când mințea? – n.n. ] [ … ]

Mama sa s-a căsătorit și bărbatul său a plecat și ea a rămas gravidă, având în pântece pe viitorul Părinte Arsenie. Dar bărbatul său nu a mai venit și ea a trebuit să-l crească singură. Ea păzea oile satului și Părintele îi desena (că era pictor de mic!) flori pe mâneci, pe cot la haine și apoi ea cosea.

În viață am dansat și eu o dată – a spus mama Părintelui – am rotit un dans, atât a fost jocul meu în viață“. [ se pare că lauda virtuții de o „mare înălțime duhovnicească” ce o dobândește cel care își face datoria de a nu dansa, Părintele Arsenie Boca a moștenit-o de la mama sa – n.n. ] Maică-sa l-a crescut și el a învățat, și-a dat silința. Părintele învăța lumea cum să trăiască, să nu curvească bărbatul cu femeia, ca în sărbători și duminica să nu aibă împreunare și să aibă copii curați, căci Părintele așa a fost conceput. (Mailat Elena, 87 de ani. Dej ani)

                                    [ mare jale pentru un Ortodox să audă acest cuvânt. În loc să te rușinezi, să pui ochii în pământ și să taci nepomenind de originea ta greco-catolică și de căderea mamei tale din Ortodoxie într-o astfel de căsătorie mixtă, să te mai și dai pe tine ca exemplu de concepere curată, când împreunarea cu un eretic este o relație mai rea decât adulterul. Ea este descrisă de Sfinții Părinți ca o relație perversă dintre două dobitoace ce se urăsc, ca între un lup și o oaie, după cum ne învață Sfântul Sinod al 6-lea Ecumenic:

CANONUL 72

Să nu fie iertat bărbatul dreptslăvitor a se împreuna cu muiere eretică, nici iarăși bărbat eretic a se însoți cu femeie dreptslăvitoare, ci deși s-ar afla ceva de acest fel că s-a făcut de vreunul dintre toți, nunta să se socotească neîntărită, și nelegiuita însoțire să se dezlege, că nu trebuie cele neamestecate a se amesteca, nici cu oaia lupul a se împletici, și cu partea lui Hristos soarta păcătoșilor. Iar de va călca cineva acestea de noi hotărâte, să se afurisească. Iar dacă unii încă întru necredință aflându-se, și încă nu sunt numărați în turma celor dreptslăvitori, s-au însoțit cu legiuită nuntă, între sineși, apoi, o parte adică binele alegându-l, a alergat la lumina Adevărului; iar cealaltă, se ține încă de legătura rătăcirii, nealegând a căutat către dumnezeieștile raze ale adevărului (însă de binevoiește cea necredincioasă a locui

848 Pr. Nicolae Zian STREZA, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credința strămoșească”, s.l., 2008, pp. 172-186.

855855.png

împreună cu cel credincios, sau dimpotrivă cel necredincios cu cea necredincioasă) să nu se despartă, după dumnezeiescul Apostol: „Că se sfințește bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, și se sfințește femeia necredincioasă prin bărbatul credincios”. (I Corinteni: 7,14) [ Sinod 4, can. 14 ]

TÂLCUIRE

Poate că din învoirea aceasta, și din împreună locuința, se va povățui și cealaltă parte către buna cinstire; după zicerea a însuși acestui dumnezeiesc Apostol, că ce știi femeie de-ți vei mântui bărbatul? Și ce știi bărbate de-ți vei mântui femeia? (I Corinteni: 7,16) Teamă-se de certarea acestui sfânt sinod arhiereii cei ce slobod niște asemenea însoțiri, și nici întru un chip să ierte niște nunți ca acestea. 849

                                    Am spus că relația trupească dintre tatăl și mama Părintelui Arsenie Boca, prin care acesta a fost zămislit, a fost mai necurată decât preadesfrânarea. Nu este o părere proprie sau o figură de stil retorică, ci învățătura Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit:

Iată ce înseamnă, cât de grav este și cum îndreaptă adulterul:

454. -Se numește curvie, păcatul sexual făcut de un bărbat și o femeie, a căror faptă se numește simplă curvie sau desfrânare. Dacă unul este necăsătorit, el face simplă curvie, iar cel căsătorit săvârșește preacurvie sau adulter, sau răsdesfrînare și se canonisește fiecare după situația și fapta sa. În Vechiul Testament curvia se pedepsește cu moartea: “Dacă fata s-a dovedit a nu fi fecioară, să se scoată la ușa tatălui său și să fie ucisă cu pietre, pentru că a săvârșit nelegiuire în Israel. Să se curețe astfel răul din mijlocul poporului” (Deut. 22, 13-21). Unirea căsătoriei legiuite are de scop nașterea de copii, pe cînd prin curvie se înfăptuiește numai păcatul osândirii de sine și de altul. “Fugiți de curvie! Orice păcat pe care îl face omul, este în afară de trup, dar cine curvește într-al său trup păcătuiește. Oare nu știți că trupul vostru este biserica Duhului Sfânt, care locuiește întru voi și, pe care l-ați primit de la Dumnezeu” (I Cor. 6,18-19). Curvarii, împărăția lui Dumnezeu, nu O vor vedea (I Cor. 6, 9-l0; Gal. 5, 19-21; Efes. 5, 5; Apoc. 21,8).

[ … ] 464. -“Canonul 4, al Sf. Grigore de Nisa, izgonește de la împărtășanie pe preacurvar pe timp de optsprezece ani. Canonul 58 al Sf. Vasile îi îngăduie să se împărtășească după cincisprezece ani.

Canonul 20 Ancira dispune ca, canonisirea să se termine după șapte ani. Noi socotim că unul ca acela, după trei ani să se împărtășească, numai cu condiția ca, după ceasul al nouălea (15) zilnic, să mănânce mâncare uscată și să facă 250 metanii. Iar, de va fi neglijat și nu va împlini aceasta, va aștepta sfârșitul timpului hotărât de Părinți”. I. Post. 20.

                                    Deci adulterul se canonisește chiar și doar cu trei ani, dacă se practică o pocăință mai aspră, iar dacă nu, cu 7-18 ani. Însă, căsătoria mixtă adică cu un eretic (dintre care fac parte și greco-catolicii, deci și tatăl Părintelui Arsenie Boca), nu lasă a se aduce pentru femeia căzută în astfel de rătăcire, chiar de ar fi credincioasă și pravoslavnică, nici prescuri și nici măcar miride (nu se poate pomeni la Sfânta Liturghie, ci i se fac doar paraclise, Sfântul Maslu și alte slujbe). Ea se poate se împărtăși cu Sfintele Taine doar la moarte:

1201. -“Miridele sau părticelele sînt în locul și reprezintă fața celor ce aduc prescurile în Biserică pentru a li se face împreunare cu Hristos. Drept aceea, câți fac păcate la arătare și nu se pocăiesc, nu trebuie a le primi prescurile niciunuia. Nici ale femeilor care au bărbați eretici sau păgâni, măcar că ar fi și credincioase și pravoslavnice, iar lumânări de ceară și untdelemn, cînd aduc aceste femei, se primesc întru nădejdea mântuirii lor. Se fac paraclise și rugăciuni pentru ele și li se poruncește să dea și milostenii, iar liturghii pentru ele să nu se facă, nici miride să se scoată și nici să se împărtășească cu sfintele taine decît numai la sfârșitul vieții lor, cînd vor muri să se facă maslu și alte slujbe. In vremea vieții lor să le dea numai aghiasmă și anaforă, încă și acestea să le ia în anumite timpuri, ca să mărturisească că sînt

849 Pidalion…, Ed. cit., p. 219.

856856.png

credincioase și iau acelea pentru nădejdea mântuirii lor și mai ales să nu cadă întru deznădejde și să se întoarcă la sfințire și credință și să nu meargă de tot la pieirea sufletească și lepădare de lege” -ILT, 161 (S. Tes. IX, 47).

                                    Aceasta dacă rămâne cu ereticul până la moarte. Dacă, însă, procedează ca mama Părintelui Arsenie Boca, divorțând, își micșorează păcatul, dar este tot foarte grav, fiind canonisit astfel:

465. -“De va păcătui cineva cu o păgână, evreică, turcoaică, sau eretică neavând soție legitimă, se canonisește trei ani, mâncând hrană uscată după ora a noua (15) și făcînd zilnic cîte 200 de metanii. La fel se canonisește și femeia care nu are soț legitim, dacă va păcătui cu evreu, turc, eretic sau armean. Dacă bărbatul care are soție și, femeia care are bărbat legitim, ar păcătui cu astfel de persoane păgâne sau eretice, se canonisește palm ani sau cinci ani, mâncând hrană uscată după ceasul al nouălea (15) și făcînd zilnic cîte 250 metanii”. -I. Post. 61.- 850

                                    Să nu vă mirați că am scris despre relația dintre tatăl și mama Părintelui Arsenie Boca. Este un caz evident despre nelămurirea sfinției sale în legătură cu credința, de interpretare a păcatelor grave ca fiind sfințenie doar pentru că le-a practicat preacuvioșia sa și/sau familia sa. Acest mod de înțelegere a virtuții și păcatului, adevărului și minciunii (copiat din catolicism – pe care ei îl aplică în privința papei) l-au preluat și ucenicii sfinției sale, fără discernământ: tot ce face Părintele sau familia lui (tata, mama, Maica Zamfira) sunt sfințenie absolută și învățătură Ortodoxă, iar toți cei care nu sunt de acord cu ei sunt rătăciți și invidioși. Este și motivul pentru care am făcut acest studiu: nu pentru a cleveti un om, de care ne doare, ci pentru a se face deosebirea între adevăr și minciună, virtute și păcat, după Sfânta Biserică Ortodoxă și nu după părerea unuia, chiar dacă celebru, ca să scăpăm de două vai-uri îngrozitoare:

Isa 5:20 Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar!

Isa 5:21 Vai de cei care sunt înțelepți în ochii lor și pricepuți după gândurile lor!

n.n. ]

Bunicul soțului meu se cunoștea foarte bine cu Părintele și povestea că la un moment dat Părintele i-a cerut să aducă de acasă o anumită poză pe care o făcuse cândva cu un bărbat. Aducând poza la Părintele, acesta i-a spus că persoana cu care se pozase este tatăl său care plecase în America pe când el nici nu se născuse și pe care nu-l văzuse de fapt niciodată! [ când a mințit? Când a spus că tatăl l-a bătut, ca în autobiografie, sau acum când zice că nu l-a văzut niciodată? – n.n. ] (Mariana P. – Făgăraș)

Mama sfinției sale spunea că simțea că avea ceva luminos în pântece și avea o mare bucurie. [ iar unealta cea veche a diavolului prin care ne amăgește și omoară: SIMȚIREA FEMEIASCĂ Fac 3:6 De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat și plăcut ochilor la vedere și vrednic de dorit, pentru că dă știință, a luat din el și a mâncat și a dat bărbatului său și a mâncat și el. – n.n. ]

Iar Părintele spunea că tatăl său, plecând în America l-a „lăsat curat în pântece“. (Pr: Petru Vamvulescu) [ cum poate fi cineva curat, fără Sfântul Botez?

199. -“Așijderea, s-a hotărât că oricine tăgăduiește, ori zice că pruncii cei mici și de curând născuți din pântecele maicilor botezîndu-se, nu se botează întru lăsarea păcatelor, și că nu moștenesc nimic din păcatul strămoșesc al lui Adam, de care trebuie să se curețe prin baia renașterii (de unde urmează că la aceștia nu se înțelege forma botezului cea întru lăsarea păcatelor cea adevărată, ci cea mincinoasă) să fie anatema. Nu într-alt fel trebuie să se înțeleagă cele spuse de apostol: Precum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut la toți oamenii, prin care greșeală toți au păcătuit, (Rom. 5, 11), fără numai în felul în care pururea le-a înțeles soborniceasca biserică, cea răspândită și întinsă pretutindenea. Deci, pentru canonul acesta al credinții și pruncii, care n-au putut săvârși nici unul din păcatele omului matur, cu adevărat întru iertarea păcatului strămoșesc,

850 Canoanele de mai sus sunt luate din Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

857857.png

ei se botează și se curăță prin renaștere de tot păcatul moștenit prin nașterea cea veche a lui Adam” Cart. 110. 851

n.n. ]

Mama Părintelui semăna cu Părintele foarte mult [ noi credeam că invers. Doar Maica Domnului seamănă cu Fiul Său, fiindcă El este și Dumnezeu, iar Maica Domnului este după chipul și asemănarea desăvârșită cu El. Domnul nostru Iisus Hristos seamănă cu Ea ca om și Ea seamănă cu El ca Dumnezeu după har. Ucenicii sfinției sale cred că același lucru este valabil și în cazul Părintelui Arsenie Boca? – n.n. ] . Odată a venit la mănăstire. îi era dor de Părintele. Și Părintele a lăsat-o în biserică, nu a ieșit din altar. Și ea a stat, a tot stat, și dacă a văzut că Părintele nu mai iese, a început să plângă. A ieșit Părintele bucuros și a zis: Am vrut să te vedem cum plângi. [ deci apucăturile sfinției sale de bici al lui Dumnezeu, ce se bucură când face pe oameni să plângă fără temei, doar ca să-i vadă suferind, le aplica și față de… mamă. Și atunci cum rămâne cu porunca Lui Hristos:

Mat 15:4 Dumnezeu a zis: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta

Deut 27:16 Blestemat să fie cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa! Și tot poporul să zică: Amin! Dar a face să plângă pe mama sa nu este un rău de o intensitate mai mare ca a o grăi de rău? – n.n. ]

A sărutat-o și a mângâiat-o și i-a zis: „Nu mai plânge, că uite am venit ”. (Mailat Elena, 87 de ani, Dej ani)

Întâlnindu-se cu Părintele, mama i-a reproșat: „Ți-a fost rușine cu mine de n-ai vrut să spui la lume că eu sunt mama ta?” și i-a zis Părintele: „ Nu mamă, dar dacă spuneam lumea îți rupea hainele de pe matale când veneai încoace

A spus mama Părintelui, cu ocazia acestei vizite la mănăstire, că atunci când era însărcinată cu Părintele, a văzut soarele și luna în pântecele ei și nu știa ce va fi. Și a văzut și un peisaj. Când a venit la Sâmbăta a spus că a văzut exact peisajul de aici, cu munții și mănăstirea. [ vai de capul nostru, de când i-au întins diavolii pitonicești cursă bietului Părinte! – n.n. ] (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbăta de Sus) [ … ]

Părintele ne-a spus așa: Eu am fost pictat în pântecele maicii mele                                   

Fiindcă mama mea când o văzut că-i însărcinată s-a uitat la icoana Maicii Domnul și a zis: „Maica Domnului, eu doresc acest copil să nu-mi fie pentru mine, ci să-ți slujească ție; pentru tine Doamne “, Ea mergea in câmp la sapă și vedea înaintea ei, la sapă, cum săpa, icoana Maicii Domnului la care s-a închinat. Tot timpul ea vedea icoana aia. Mama a pictat icoana Maicii Domnului în sufletul ei și eu am ieșit pictor. Am fost pictat din pântece!

                                    [ ucenicii rafinați, văzând hilarul acestor declarații, ca să îl scoată basma curată pe Părintele Arsenie Boca susțin că sunt misticism și nu trebuie ascultați, ci ar trebui studiate operele sfinției sale. Așa este, dar acolo ne îngrozim de ce găsim, ca fiind mai rău ca afirmațiile legendare de mai sus (care prind la oamenii fără cultură teologică axați pe spectaculos): minciuni, erezii, răstălmăciri și același duh centrat pe sine. În afară de aceasta Sfânta Scriptură ne învață că: 1Ti 5:19 Pâră împotriva preotului să nu primești, fără numai de la doi sau trei martori. Și iată ce mulți martori grăiesc la fel. noi nu credem că ar fi avut loc aceste lucruri la zămislire, dar suntem încredințați că Părintele Arsenie Boca astfel se propovăduia pe sine, ca pe cineva deosebit, forțând predica prin hipnoză și minuni strălucitoare, iar ucenicii sfinției sale fiind fascinați și paralizați în gândire, îl ascultau, îl credeau și îl adorau. Noi nu credem că Părintele Arsenie Boca ar fi avut vreo zămislire fără păcat, cum sugerează afirmația sfinției sale că a fost pictat (cu o expresie ce copiază imaculata concepție sau, mai rău, hulește că ar fi fost un fel de Buna-Vestire, în care mama lui era luna și el soarele, înlocuitor antihristic al Soarelui Dreptății), ci prin împreunarea plină de poftă necurată dintre un eretic și o biată Creștină amăgită. Oare nu întrevedem aceeași rătăcire origenistă a preexistenței sufletelor, care nu sunt create, ci doar pictate în trup? Iată cum a avut loc Buna-Vestire, pe care Părintele Arsenie Boca o sugerează ca repetată în cazul zămislirii sfinției sale:

851 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

858858.png

Deci după asentimentul sfintei Fecioare, Duhul cel Sfânt s-a pogorât peste ea potrivit cuvântului Domnului, pe care l-a spus îngerul, curățind-o și dându-i în același timp și puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului și puterea de a naște. Atunci a umbrit-o înțelepciunea enipostatică și puterea prea înaltului Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu, cel deoființă cu Tatăl, ca o sămânță dumnezeiască și și-a alcătuit Lui din sângiurile ei sfinte și prea curate, trup însuflețit cu suflet rațional și cugetător, pârga frământăturii noastre. Nu și-a alcătuit corpul pe cale seminală, ci pe cale creaționistă, prin Duhul Sfânt. Nu și-a alcătuit forma trupului treptat prin adăugiri, ci a fost desăvârșit dintr-o dată. Însuși Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut ipostasă trupului. Căci Cuvântul dumnezeiesc nu s-a unit cu un trup care exista aparte mai dinainte, ci locuind în pântecele Sfintei Fecioare, și-a construit, fără ca să fie circumscris în ipostasa lui, din sângiurile curate ale pururea Fecioarei, trup însuflețit cu suflet rațional și cugetător, luând pârga frământăturii omenești, și însuși Cuvântul s-a făcut ipostasă trupului. În chipul acesta este simultan și trup: trup al Cuvântului lui Dumnezeu și trup însuflețit, rațional și cugetător. Pentru aceea nu vorbim de om îndumnezeit, ci de Dumnezeu întrupat. Căci fiind prin fire Dumnezeu desăvârșit, același s-a făcut prin fire om desăvârșit. 852 . Tot așa, Părintele Arsenie Boca sugerează că nu a fost creat prin cale seminală, ca în cazul tuturor oamenilor, prin unirea pătimașă a celor două semințe însuflețite și aprinse de poftă a tatălui și mamei, ci pe cale creaționistă, prin pictare. Dacă credeți că este vorba de vreo exagerare, veți vedea mai jos, chiar în scrierile sfinției sale, că sugera posibilitatea metempsihozei Sfântului prooroc Ilie, deci pictarea lui în înger, apoi în alt trup (al Sfântului Ioan Botezătorul), apoi iar în înger, fiindcă (după cum ne dezvăluie țăranii fascinați de sfinția sa și Părintele Arsenie Papacioc) se credea și pe sine un tablou sau un avatar al lui. Probabil de aceea se picta pe sine în locul multor sfinți, pentru că persoanele, pentru sfinția sa, nu sunt unice, ci doar tablouri unele altora, sufletele preexistând. Despre aceasta vedeți mai amănunțit sus (la capitolul cu ereziile Părintelui) și jos (la capitolul cu învățăturile păgâne ale sfinției sale) – n.n. ]

Și mai spunea Părintele: „De ce nu faceți și voi femeilor așa, să vă rugați la Dumnezeu cât sunteți însărcinate, să citiți Visul Maicii Domnului, [ iată o altă dovadă de rătăcire în credință: sfătuia citirea Visului Maicii Domnului, o carte bogomilă, care îndeamnă la râvnă rătăcită care aduce înșelarea existenței automatismului în Mântuire. Fă rețeta X sau Y și precis te mântuiești fără pocăință, ca printr-un talisman. Ne mai mirăm că urma și sfinția sa aceeași cale? – n.n. ] să citiți cărțile bisericești? Apoi. dacă nu faceți rele, vă iese și copilul așa cum îl doriți“. (Miloșan Vionela, Recea, 71 ani) 853

                                    Haideți să vedem acum ce asemănare este între cărțile Părintelui Arsenie Boca și cele bogomile, analizând Visul Maicii Domnului:

Visul Maicii Domnului

Visul Maicii Domnului, alaturi de “Epistolia Domnului Iisus Hristos”, de “Cele 12 Vineri” și de alte asemenea cartulii și talismane, este o carte necanonica, adica neaprobata de Biserica și nevazuta ca fiind autentica și de un real folos duhovnicesc. Multi parinti s-au pronuntat asupra acesteia, ca fiind nefolositoare, spre pastrarea sanatatii sufletesti a credinciosilor, insa, cu toate acestea, ea inca se mai gaseste pe tarabele de suveniruri și chiar in unele pangare bisericesti. Din pacate, obiceiuri aparute peste noapte inca mai concureaza cu dreapta credinta.

Se zice ca aceasta scriere s-a gasit in Mormantul Maicii Domnului, in Ierusalim. Zic astfel cei care il recomanda (nu preoti): “Aceasta rugaciune cine o va citi cu credinta in toata ziua o data și o va purta la sine va fi pazit de toate relele și nu se va tine de inecare in rauri sau in mare, nici nu va muri de vreo moarte cumplita și de boala, isi va afla mangaierea sufletului sau și insanatosire. Femeia insarcinata de o va citi in toate zilele, va naste cu usurinta, iar cei asupriti isi vor dobandi dreptatea. Cel ce va fi suparat de dusmani și de duhul necurat, se va izbavi, și la sfarsitul vietii sale, cu trei zile inainte de moarte sa, va vedea in somnul sau pe Prea Sfanta de Dumnezeu Nascatoare, cu ale carei rugaciuni, Hristos Dumnezeule mantuieste-ne pe noi. Amin”

852 Sfântul Cuvios Ioan DAMASCHIN, Dogmatica. Ed. cit., p. 83.

853 Ioan CIȘMILEANU, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, pp. 5-7, 99.

859859.png

Duhul și invataturile acestea nu apartin dreptei credinte. Se simte un fel de magie, un fel de credinta in talismane norocoase și altele asemenea. Textul, in majoritatea cartuliilor este de o traducere proasta, agramata și cu multe greseli, ceea ce indica foarte multe despre autorii și furnizorii acesteia. Astazi, s-au mai corectat din greseli.

Dupa cum am spus și mai sus, aceasta cartulie ar fi fost gasita in Mormantul Maicii Domnului. Se spune ca Maica Domnului ar fi avut un vis, mai inainte de Patimile Domnului, vazand și cunoscand din-nainte toate cele ce au urmat. Aceasta invatatura insa nu are nici un temei biblic sau patristic. Plus ca, de atatea ori Mantuitorul și-a vestit Patimile, iar cu siguranta Maica Sa nu era lipsita de aceasta cunostinta. Pe langa aceasta, intreg Vechiul Testament este plin de profetii mesianice despre Patimile lui Mesia.

Nici un sfant nu a cautat să-l vada pe Domnul Hristos, pe Maica Domnului sau pe oricare alt sfant in viata fiind inca. De-a lungul vremii, Biserica s-a confruntat cu multe descoperiri și vedenii, dar parintii duhovnicesti le-au privit cu circumspectie și de multe ori au preferat sa le respinga decat sa cada in vreo greseala. Vedem aceasta mai ales in Pateric și in Vietile Sfintilor.

La un moment dat, unui pustnic ii apare inainte Hristos. Atunci el, speriat, inchide ochii și se ascunde, zicand: “Doamne, pleaca de la mine, caci sunt om pacatos. Nu in aceasta viata vreau eu sa te vad, ci in cea de dincolo imi doresc sa te vad.”

Visul Maicii Domnului – Ce zic parintii duhovnicesti ?

Sfantul Diadoh al Foticeii ne indeamna sa nu primim nici vis, nici aratare, nici lumina, nici glas, nici stralucire, pentru ca de cele mai multe ori sunt batjocura a dracilor. Si chiar daca vedenia este de la Dumnezeu, El nu se supara daca nu o primim pentru ca stie ca din pricina dracilor ne aparam. (Filocalia, volumul 1).

Inalt Prea Sfintitul Antonie Plamadeala, spune foarte clar și cu durere: “Cu nimic nu e lupta mai grea decat cu traditiile intrate in constiinta poporului, chiar și cand acestea ajung sa fie absurde și sa-și piarda sensurile originale. Numai prin jertfe, vechiul poate fi biruit de nou, irationalul de rational.”

Parintele Ilie Cleopa, fiind intrebat despre aceste cartulii cu provenienta indoielnica, spune: “Unele dintre aceste carti ne-au ramas de la bogomili, un fel de sectari ai bulgarilor (secolul XII). Acestea sunt carti apocrife, adica neaprobate de Sfantul Sinod. Nu-i bun “Visul Maicii Domnului”, nici “Epistolia”. Dar Biserica le-a tolerat, le-a ingaduit, pentru ca multa lume s-a intors la pocainta dupa ele, dar nu sunt aprobate de Sfantul Sinod.

Cele mai bune sunt Acatistul Maicii Domnului și Paraclisul Maicii Domnului. Acestea au mare putere și sunt aprobate de toate Sinoadele Ecumenice. Sa le cititi in fiecare zi. Cititi Acatistul Bunei Vestiri, cel mai renumit; Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului, cand ai o suparare mare, sa te acopere Maica Domnului; și Acatistul Maicii Domnului numit “Bucuria tuturor scarbitilor”. Ai vazut in Ceaslov, cand ai scarbe mari și-l citesti, Maica Domnului iti da bucurie; și Paraclisul este pentru calmare. Cand esti nervos, cand ai suparare in casa și-i tulburat sotul sau sotia, cititi Paraclisul Maicii Domnului cu candela apansa la sfintele icoane și va linistiti. Aceasta putere are Paraclisul Maicii Domnului, ca sa dea liniste in familie și in casa.”

Parintele Arsenie Papacioc, spune astfel: “Siguranta ca te vei mantui este o ispita grea care isi are radacina in mandrie, ispita a celui rau tocmai pentru a-l indeparta pe om de la mantuire. Atitudinea corecta este cea ortodoxa adica nadejdea mantuirii, nu certitudinea. Fratilor, fara spovedanie, fara dorinta de a ne curati viata, nu se mantuieste nici un crestin, chiar de ar purta la el toate talismanele din lume. (…) Vanzare buna celor care comercializeaza acesti idoli in miniatura: visul, epistolia, talismanul și bijuteria de la Ierusalim. Iar putin credinciosilor care le cumpara inselare usoara daca sunt slabi. Dar sa nu fie nimeni slab!”

Parintele Teofil Paraian, ajungand și el sa se pronunte asupra acestor cartulii, spune foarte clar: “Adevarul este ca in Sfanta Evanghelie se vorbeste despre Maica Domnului intamplator. Sfintii Evanghelisti nu și-au propus sa ne prezinte pe Maica Domnului. Daca citim ceea ce este scris in fiecare dintre Sfintele Evanghelii despre Maica Domnului, constatam ca de fapt Sfintii

860860.png

Evanghelisti nu și-au propus sa scrie anume despre Maica Domnului, ci despre Maica Domnului s-a scris in Sfanta Evanghelie in legatura cu Domnul Hristos, tangential, și de aceea putem gasi prea putine informatii in legatura cu Maica Domnului.

Credinciosii doresc sa stie multe despre Maica Domnului și pana la urma s-a ajuns și la niste plasmuiri, niste istorisiri despre Maica Domnului care vor sa umple acest gol, insa in realitate golul acesta este mai mult decat se poate spune despre Maica Domnului, mai ales de catre oameni necompetenti.

De exemplu “Visul Maicii Domnului” este o carte apocrifa care vrea sa spuna ceva despre Maica Domnului, ceva ce nu e in gandirea autentic ortodoxa. Si atunci suntem mai folositi sa avem in vedere putinele informatii despre Maica Domnului, ceea ce este autentic in gandirea ortodoxa și sa ne multumim cu putinul acela. Si putinul acela care il gasim in Sfintele Evanghelii despre Maica Domnului de fapt ne spune mai mult despre Maica Domnului decat acel mult care pana la urma este mai mult o umplutura.”

Visul Maicii Domnului – textul in sine

“Dormind Prea Sfanta Fecioara de Dumnezeu Nascatoare in Muntele EIoanului, cand a fost in cetatea Betleemului, a venit acolo Domnul nostru Iisus Hristos și a intrebat-o: Maica mea Prea Sfanta dormi? Iara ea a zis: Fiul meu prea dulce și prea frumoase Iisuse am fost adormita și iata ca am visat strasnic vis pentru Tine. Si a zis Domnul: Spune, maica mea, visul ce ai vazut.

Si ea a zis: Fiul meu prea dulce, am vazut pe Petru in Antiohia și Roma și pe Pavel in Damasc, iar pe tine te-am vazut in cetatea Ierusalimului rastignit pe cruce, langa doi alhari. Carturarii, fariseii și necredinciosii, defaimandu-te foarte, te-au batjocorit și descult te-au judecat și cu otet te-au adapat, cu trestie și cu toiag peste cap te-au batut, și in sfantul obraz te-au scuipat, și cununa de spini pe capul tau au pus, și unul din ostasi cu sulita in coasta te-a impuns, din care indata a iesit sange și apa. Soarele s-a intunecat și luna in roseata s-a schimbat. Catapeteasma bisericii de sus pana jos in doua s-a despicat, intuneric mare s-a facut peste tot pamantul, de la al saselea pana la al noualea ceas, Iosif și cu Nicodim mi se parea ca te coboara de pe Cruce și cu giulgi curat te-au infasurat și in mormant te-au pus și in iad te-ai pogorat și usile cele de arama le-ai sfaramat și zavoarele cele de fier le-ai zdrobit, pe Adam și Eva scotandu-i afara și inviind a treia zi te-ai inaltat la ceruri și te-ai pus de-a dreapta Tatalui.

Iar Domnul a zis: Maica mea Prea Sfanta, adevarat vis ai visat și acestea toate voua sa le patimesc pentru neamul omenesc .Si de va scrie cineva visul tau și il va tine de la sine, il va purta in casa sa și il va pastra de cea casa dracul nu se va apropia și pe duhul cel necurat il va goni și ingerul lui Dumnezeu va sta tot deauna langa dansul, de-o dreapta și de navalirile și supararile dinspre oamenii cei rai va fi mantuit, și la drum de va calatori și va avea acest vis pe langa sine, acel om nu se va teme de grindina, de tunet, de fulger și va fi langa dansul indreptand calea lui ori incotro va merge. La dreapta judecata va afla mila și la iesirea sa din viata ma voi arata acelui om dinpreuna cu tine, Maica mea, și ingerul meu va lua sufletul lui ducandu-l in Imparatia Cerurilor, veselindu-se acolo cu toti dreptii, care din veac bine au placut Mie. Amin!”

Visul Maicii Domnului – Sa luam aminte !!

Cu cat un om cunoaste mai bine dreapta credinta și ii cerceteaza pe parintii imbunatatiti duhovniceste (in carti sau inca in viata fiind), cu atat acela isi va da seama de greselile și pericolele din aceasta cartulie aparuta fara nici o legatura cu Sfanta Scriptura sau cu Sfanta Traditie.

Textul se incheie cu o certitudine a mantuirii, ceea ce este dureros de gresit. Parintele Arsenie Papacioc, spune astfel: “Siguranta ca te vei mantui este o ispita grea care isi are radacina in mandrie, ispita a celui rau tocmai pentru a-l indeparta pe om de la mantuire. Atitudinea corecta este cea ortodoxa adica nadejdea mantuirii, nu certitudinea. Fratilor, fara spovedanie, fara dorinta de a ne curati viata, nu se mantuieste nici un crestin, chiar de ar purta la el toate talismanele din lume.”

861861.png

Acelasi mare parinte, mai spune: “Vanzare buna celor care comercializeaza acesti idoli in miniatura: visul, epistolia, talismanul și bijuteria de la Ierusalim. Iar putin credinciosilor care le cumpara inselare usoara daca sunt slabi. Dar sa nu fie nimeni slab!”

Teodor Danalache 854

                                    În cărțile despre Părintele Arsenie Boca vedem același stil incult, pueril și fantastic, iar în cărțile, predicile și picturile sfinției sale vedem același accent pe vedenii și învățături simpliste, doar că acoperite cu o formă savantă, însă includ aceleași erezii. Stilul prin care se afișează el însuși este unul intelectual, filozofic, care dorește să epateze. Dar diferența între cele două categorii de cărți este doar una estetică, fiindcă minciuna conținutului este lucrarea cea mai gravă ce poate fi într-o carte. Un intelectual respinge cărțile simpliste, dar în schimb este fascinat de rafinamentul cugetării trupești, chiar dacă nu înțelege exact sensul primejdios, nestăpânind bine Dogmatica Ortodoxă.

                                    De aceea fenomenul Prislop este foarte primejdios atât pentru oamenii fără carte (prin broșurile fantastice), cît și pentru intelectualii ce se iau după simțire, iar nu după învățăturile Sfinților Părinți. El trebuie combătut în ambele registre de lucru: dezvăluite minciunile legendei în aceeași măsură cu explicația ereziilor ascunse în spatele frazelor alambicate, părut duhovnicești de profunzime.

                                    Însă nu trebuie judecat Părintele Arsenie Boca, sfinția sa a avut și…

(C) ALȚI DASCĂLI ÎNȘELAȚI

                                    Despre Francisc de Assisi am vorbit mai sus, când ne-am edificat în privința picturilor eretice ale Părintelui Arsenie Boca. Despre Mircea Eliade vom vorbi mai jos, dacă ne va ajuta Bunul Dumnezeu, când vom vorbi despre picturile păgâne (de confesiune hindusă) ale sfinției sale.

                                    Aici mai pomenim doar de doi: un arian contemporan Giovanni Papini și… fondatorul sadicilor iezuiți, mult amăgitul și înșelatul Ignațiu de Loyola, ale cărui practici Părintele Arsenie Boca le-a studiat și aplicat cu ardoare, aceasta fiind, poate, una din multele cauze pentru care a devenit… „bici al lui Dumnezeu”.

(I) GIOVANNI PAPINI

GÂNDURI CĂLUGĂREȘTI DE CRĂCIUN

I. Citire din „Viața lui Iisus” a lui G. Papini. Cap. I 855

                                    Cum ar putea fi călugărească citirea unei cărți care propovăduiește pe Mântuitorul a fi un om bun, dar nu Dumnezeu? Este o realimentare a credinței ariene a Părintelui Arsenie Boca, de care s-a vorbit mai sus.

(II) IGNAȚIU DE LOYOLA

Dar în vremea aceea, tânărul Valeriu Boca se interesa și de „mistica comparată a diferitelor religii superioare”, pentru a vedea „prin proprie experiență, cât se întinde sfera voinței în domeniul vieții sufletești și biologice 7. În acest sens, s-a folosit și de studiile lui Mircea Eliade tipărite în prestigioasa „Revistă de filosofie”.

Referitor la interesul său de a cerceta fenomenul religios și dincolo de marginile Ortodoxiei, Nichifor Crainic își amintește într-un proces-verbal de interogatoriu: Afară de aceasta, am tradus și comentat cartea „Exercițiile” lui Ignațiu de Loyola. [ … ] fiind foarte curios să cunoască această metodă de viață spirituală, [ Arsenie Boca ] m-a rugat să i-o traduc și să o comentez                                    8

7 Ibidem, p. 13.

8 Dosar informativ 2637/ 1, p. 90. 856

Preacuviosul Dorotei, recunoscut ca sfant de catre Biserica soborniceasca, unul din cei mai alesi scriitori ascetici, a vietuit in chinovie, printre frati, iar dupa sfarsitul sfintilor povatuitori și-a intemeiat propria sa manastire și a fost intai-statator al ei. Sfantul Ioan Scararul atentioneaza ca cei inclinati spre cugetare semeata și alte patimi sufletesti nu trebuie nicicum

854 <http://www.crestinortodox.ro/credinta/visul-maicii-domnului-97527.html>, luni, 14 septembrie 2015.

855 †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – “Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești “O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 378

856 Vasile MANEA, Părintele Arsenie Boca, obiectivul “Bratu”, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2009, pp. 15-16.

862862.png

sa-și aleaga viata in pustnicie [ aici a fost prima și marea greșeală a Părintelui Arsenie Boca: cele mai multe din cele 66 de zile state în Sfântul Munte, le-a făcut idioritmice, de sine și s-a amăgit – n.n. ] , ci sa petreaca in mijlocul obstii și sa se mantuiasca prin lucrarea poruncilor (Cuvantul 8, cap. 10, 18, 21, 25 – Cuvantul 27, cap. 13, 36): caci orice fel de vietuire, fie in pustie, fie in chinovie, atunci cand este potrivit cu voia lui Dumnezeu, și are ca țel a placea lui Dumnezeu, este preafericit (88 de capete ale Preacuviosului Simeon Noul Teolog). Din zavorarea de mai inainte de vreme odrasleste inselarea draceasca, nu numai cea care bate la ochi, ci și cea care este nevazuta la aratare: a cugetului, a sufletului, fara de asemanare mai primejdioasa decat cea dintai, ca una care se tamaduieste foarte anevoie, iar adesea nici nu cunoaste tămăduire. Acest rod al inselarii, care se intemeiaza pe cugetarea semeata, este numit de catre Sfintii Parinti “parere” (Ale Sfantului Grigorie Sinaitul, capetele 128, 131, 132), atunci cand nevoitorul primeste pareri mincinoase despre lucrurile duhovnicesti și despre sine, socotindu-le adevarate. Parerilor și vedeniilor mincinoase le urmeaza intotdeauna, potrivit legaturii firesti de simtire și de lucrare dintre minte și inima, simtiri amagitoare, desfatatoare ale inimii: ele nu sunt altceva decat lucrarea unei patimi subtiri a dulcetii și slavei desarte. Cei molipsiti de catre aceasta inselare se fac propavaduitori ai unei invataturi ascetice mincinoase, cateodata și ereziarhi, spre vesnica pieire a lor și a celor apropiati lor. Sfantul Isaac Sirul pomeneste, in cel deal 55-lea Cuvant, ca un oarecare Malpas a dus in pustnicie o viata foarte aspra de nevoitor, cu țelul de a atinge o inalta stare duhovniceasca, și a cazut in trufie și inselare demonica vadita, facandu-se intemeietor și capetenie a sectei evhaiților.

Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de înșelare numita “părere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita “Urmarea lui Hristos”. Ea răsufla o patima subțire a dulceții și o cugetare semeață, care naște in oamenii orbiți și plini pe deasupra peste măsură de patimi, o desfătare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericiții și întunecații ! Ei nu pricep, ca adulmecând damful subțire al patimilor care trăiesc in ei, se îndulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu înțeleg ca de desfătarea duhovniceasca sunt in stare doar sfinții, ca înaintea desfătării duhovnicești trebuie sa meargă pocăința și curățirea de patimi, ca desfătarea duhovniceasca nu sta in puterea păcătosului, ca el trebuie sa se cunoască pe sine ca fiind nevrednic de desfătare, sa o alunge, daca aceasta va începe sa-i dea târcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vădita și pierzătoare amăgire de sine, ca pe o mișcare subțire a slavei deșarte, a cugetării semețe și a patimii dulceții. [ ce bine dacă ar fi știut și Creștina aceasta și ar fi plâns pentru relația ei cu un eretic în loc să primească bucurii și lumini asupra rodului păcatului ei. I-ar fi transmis, poate, lacrimi de pocăință fiului ei și ar fi fugit bietul de el de înșelare – n.n. ] În pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vârtoasă înșelare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola și alii nevoitori ai latinilor (După căderea Bisericii de Apus de la cea din Răsărit), recunoscuți de ei ca sfinți. “Atunci când Francisc a fost răpit la cer” spune scriitorul Vieții acestuia, “Dumnezeu Tatăl, văzându-l, S-a întrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea întâietate, Fiului Sau Celui după fire, sau fiului după har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai hâd decât aceasta hulă, ce poate fi mai întristător decât aceasta amăgire ! [ … ]

Staretul arhimandrit Paisie Velicikovski s-a stramutat in Muntele Athos, din Moldova, in anul 1747. In scurta vreme, a cercetat toate manastirile și schiturile, a stat de vorba cu numerosi batrani pe care parerea obsteasca a Sfantului Munte ii tinea de monahi foarte incercati și sfinti. Atunci, insa, cand a inceput sa-i intrebe pe acesti monahi despre cartile Sfintilor Parinti care au scris despre rugaciunea mintii, s-a aratat nu doar ca nu aveau habar ca vor fi fost pe lume asemenea carti, ci și ca nu stiau nici macar numele sfintilor Scriitori; Filocalia nu fusese, inca, tiparita in greceste (Din scrisoarea staretului Paisie catre staretul Teodosie. Scrierile lui Paisie, ed. Pustiei Optina). Rugaciunea cu luare-aminte cere lepadare de sine, și putini se hotarasc sa se lepede de sine. Cel inchis in sine prin luarea-aminte, care se afla in stare de uimire din pricina vederii pacatoseniei sale nu este in stare de vorbire multa și, indeobste, de scene de efect și actorie – unul ca acesta apare inaintea celor ce nu cunosc nevointa lui tainica oarecum ciudat, curios, “neispravit” in toate privintele. Usor este, oare, sa te deosebesti de parerea lumii ? Iar lumea, cum să-l cunoasca pe nevoitorul

863863.png

adevaratei rugaciuni, cand nevointa aceasta este ea insasi cu totul necunoscuta lumii ? Altfel stau lucrurile cu cel aflat in amagire de sine ! Nu mananca, nu bea, nu doarme, iarna umbla doar in rasa, poarta lanturi, vede vedenii, pe toti ii invata și ii mustra cu o nerusinare plina de indrazneala [ ca un bici al lui Dumnezeu – n.n. ] , fara nici o dreptate, fara rost, cu infierbantare a sangelui, infierbantare trupeasca, patimasa, și indemnat de aceasta infierbantrare nenorocita și pierzatoare. Sfant și gata ! [ chiar și al Ardealului – n.n. ] De multa vreme s-au facut bagate de seama gustul și inclinarea pe care le are societatea omeneasca spre asemenea lucruri: rabdati“, scrie Apostolul Pavel catre Corinteni, “de va robeste cineva, de va mananca cineva, de va ia ce e al vostru, de va priveste cineva cu mandrie, de va loveste cineva peste obraz” (2 Cor. 11, 20). In continuare, Sfantul Apostol spune ca el, fiind in Corint, nu a putut sa se poarte cu indrazneala și obraznicie: purtarea lui a purtat pecetea smereniei, a “blandetii și ingaduintei lui Hristos” (2 Cor. 10,1). O mare parte dintre nevoitorii Bisericii Apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti – aceasta dupa caderea ei de la Biserica Rasariteana și indepartarea Sfantului Duh de la ea – s-au rugat și au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inselarea isi ridica, deja, in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimonosita la eretici credinta dogmatica. Purtarea nevoitorilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intotdeauna “extatica” din pricina neobisnuitei lor infierbantari trupesti și patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Loyola, intemeietorul Ordinului iezuitilor. Inchipuirea lui era atat de aprinsa și de ațâțată, incat, precum el insusi spunea, avea nevoie doar sa o voiasca și sa intrebuinteze oarecare sfortare ca sa-i apara inainte, dupa bunul sau plac, iadul sau raiul. Aparitia raiului și iadului se savarsea nu doar prin lucrarea inchipuirii omenesti; lucrarea inchipuirii omenesti, de una singura, este neindestulatoare pentru aceasta: faptul se savarsea prin lucrarea demonilor, care isi uneau prisositoarea lor lucrare cu lucrarea neindestulatoare omeneasca, adaugand lucrare la lucrare, plinind o lucrare prin cealalta, pe temelia liberei vointe a omului care și-a ales și și-a insusit o indreptare mincinoasa. Se stie ca adevaratilor sfinti ai lui Dumnezeu vedeniile li se daruiesc numai și numai prin bunavointa și lucrarea lui Dumnezeu, iar nu dupa voia omului și nu prin propriile lui sfortari – se daruiesc pe neasteptate, foarte arareori, cand este neaparata nevoie, potrivit minunatei iconomii a lui Dumnezeu, iar nu la intamplare (Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul al 36-lea). Nevointa aspra a celor aflati in inselare se insoteste, de obicei, de o adanca stricaciune sufleteasca. Dupa aceasta se poate masura vapaia care ii mistuie pe cei inselati. In sprijinul celor spuse stau povestirile din istorie și marturia Parintilor. “Cel ce vede duhul amagirii – in vedeniile care-i sunt infatisate”, a spus Preacuviosul Maxim Cavsocalivitul, “foarte adesea este supus iutimii și maniei; buna-mireasma a smereniei ori rugaciunii, ori lacrimii adevarate nu incape într-ânsul. Dimpotriva, unul ca acesta se lauda mereu cu virtutile sale, este plin de slava desarta și se deda intruna, fara frica, patimilor viclene (Convorbirea Preacuviosului Maxim Cavsocalivitul cu Preacuviosul Grigore Sinaitul, Filoc. rom., vol. 7)                                    857

                                    De unde oare a putut cunoaște Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov, atât de amănunțit, fenomenul Prislop și cum se va manifesta generatorul lui?

                                    Iată ce impact a avut Ignatiu de Loyola asupra inițiatorului acestui fenomen:

PĂRINTELE ARSENIE BOCA

DINCOLO DE CHIP

Evanghelia aceasta prezintă pe Iisus în misiune „prin orașe și sate, propovăduind și binevestind împărăția lui Dumnezeu”. Era însoțit de cei 12 ucenici și de niște femei, cărora Iisus le făcuse bine și de aceea ele îl urmau și-I aveau de grijă din averile lor.

E un tablou simplu și impresionant.

857 Sfântul Ignatie BRIANCIANINOV, Despre Înșelare…, pp. 22-23, 29-30.

864864a.png

Ignatiu de Loyola era un militar ambițios; din ambiție a creat ordinul iezuit, numai ca să facă și el ceea ce făcuse sfântul Francisc de Assisi. Metoda duhovnicească a lui Ignatiu de Loyola se bazează pe imaginație.

Îți reprezinți cu mintea pe Iisus într-o împrejurare oarecare și te închipui și pe tine amestecat printre auzitorii de atunci ai lui Iisus. Stărui în această închipuire și în toate sentimentele ce le trezește această transpunere.

Pentru începător e o treabă de ajutor [ zicând aceasta el acceptă această metodă de îndrăcire, tocmai la începătorii care nu au habar de cum se manifestă înșelarea. Probabil și sfinția sa a practicat-o, și crezând că amăgirea în care a căzut ar fi ceva pozitiv, a îngăduit-o la începători. Vedeți ce a pătimit din cauza ei în gară, când văzând un drac l-a confundat cu Hristos. Pomenind mai apoi respingerea adevăratei duhovnicii față de această metodă, nicidecum nu o combate pe prima, cum am spera, ci doar o numește riscantă și se arată pe sine mare cunoscoător și comparator al celor două metode. Prin aceasta cu o perfidie sporită și acoperită de o falsă cunoaștere integrală lasă fără grija că va fi combătut vreodată momeala întinsă pentru cei neatenți și fascinați de experimentele Părintelui Arsenie Boca ca aducătoare de faimă, sfințenie și minuni. Mai mult, sfinția sa oarecum socotindu-l inferior pe Ignațiu de Loyola, iar lansează pe neobservatelea, ideea că amăgitul Francisc de Assisi ar fi Sfânt. Astfel că ne propune ca bune două căi de înșelare, ca fiind lucrări duhovnicești de sfințire: cea a lui Ignațiu mai riscantă, cea a lui Francisc mai sigură – n.n. ] ; dar riscurile imaginației sunt ocolite în duhovnicia Răsăritului. (Năluciri, vedenii false, etc.) [ dacă știai aceasta, părinte, de ce nu ai urmat și sfinția ta duhovnicia, ba mai îndemni și pe ucenicii începători ai sfinției sale să urmeze rătăcirea? – n.n. ]

Răsăritul meditează fără imagini, chiar contra imaginilor, ba și vedeniile reale le refuză – nu din rea credință sau din duh de împotrivire, ci din grija de-a nu greși primind orice. Și se știe că Dumnezeu nu se supără când se stă pe acest punct de vedere.

Meditația ortodoxă [ termenul de meditație este cu totul străin Ortodoxiei. Ea cunoaște contemplația, care este cu totul altceva – n.n. ] e cu termenii care „nu pun tipar pe minte”, cum zice unul din sfinți, termeni care nu stârnesc nici o imagine. Iată câțiva termeni fără chip: „Eu sunt Adevărul”; „Dumnezeu este iubire”; „Duh este Dumnezeu”; „Cunoașterea de Dumnezeu este viața veșnică”, etc.

Dar fiindcă noi nu putem fi contemporanii lui Iisus, ca unii ce trăim în hotarele vremii, poate fî Iisus contemporanul sufletului nostru peste veacuri; contemporan peste timp și chip.

Iată o motivare și un cadru a rugăciunii meditative: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. [ ea nu este o tehnică și cu atât mai puțin o rugăciune meditativă. Este lucrarea dureroasă a pocăinței ce își cere iertare și cheamă pe dulcele Iisus în ajutor – n.n. ]

Inspirăm atotprezența Sa în Preasfânt numele Său și expirăm chipul nostru de păcat…

Prislop, Marți XXI

10. X.49 Luca 8,1-3 858

858 Părintele Arsenie BOCA, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2 2006, pp. 130-131

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s