pag. 825- RELAȚIA CU MAICA ZAMFIRA

824b.pngB. RELAȚIA CU MAICA ZAMFIRA

1. DILEMA

                                    Ajungând aici suntem într-o mare dilemă. Să tăcem sau să scriem mai departe. Nu am vrea să atingem acest subiect delicat, fiindcă este vorba de o poveste de dragoste (chiar dacă a firii căzute), de lungă durată, pentru care ar fi invidios orice cuplu și care ar putea fi scenariul oricărui film romantic de mare calibru. În plus respectarea intimității oamenilor este obligatorie pentru orice istoric ce nu dorește a deveni un ziarist clevetitor. Problema apare, însă, din păcate, foarte presantă când această relație este descrisă ca o mare sfințenie, în contrazicere cu învățăturile Sfintei Biserici. A lua ca model un astfel de cuplu este pasul imediat următor, dacă îl prezentăm ca sfânt. Așadar nu din punct de vedere al păcătoșeniei/nepăcătoșeniei acestei familii suntem obligați a aborda acest subiect (fiindcă nimeni nu știe pocăința celor doi ce poate s-a lucrat în ascuns), ci din cauza pericolului iminent al imitării și amestecării binelui cu răul ca model al adevărului. Astfel că suntem datori de a arăta și alarma că acest cuplu celebru, în cele cunoscute și cele care se văd (nu în pocăința nevăzută și necunoscută) nu numai că nu poate fi vreun model de sfințenie, dar nici măcar vreun bun exemplu de familie Ortodoxă obișnuită. Noi sperăm și ne rugăm ca cei doi să se fi pocăit și să se fi mântuit, de aceea facem un apel public pentru găsirea vreunor documente în acest sens, care cu adevărat ar putea fi un model de sfințenie. Cine poate birui cu pocăința o înșelare de asemenea mari proporții, chiar că este un mare model de sfințenie. Însă, se poate pune în calendar numai dacă are și o lepădare autentică și dovedită de toate rătăcirile lui, ca nu cumva fiind considerat Sfânt, cele nelepădate de el și dăunătoare sufletului să se creadă că sunt sfințenia, ci să se înțeleagă că adevărata sfințenie constă tocmai în mărturisirea lui a bunătății lui Dumnezeu și a propriei neputințe și neștiințe. Iar această mărturisire trebuie făcută publică deoarece și păcatele lor sunt publice. Dacă vrem să fie un model public, trebuie ca și pocăința lor să fie cunoscută, publicată și răspândită cu aceeași osârdie cu care se popularizează și căderile lor ca fiind înălțări, și falsele lor vedenii și minuni, ca fiind dumnezeiești, și exagerările ucenicilor ca fiind realități mântuitoare, și toate lucrurile neortodoxe pe care le-au făcut sau învățat (sau pe care ucenicii exaltați le-au inventat, neexistând de fapt în realitate). Toate acestea pentru ca oamenii să nu ia răul drept bine și binele drept rău, fie judecându-i (și căzând în clevetirea gravă a clericilor), fie admirându-i (și urmându-le exemplul), ca să nu dobândim un „vai!” veșnic, cum zice Sfântul prooroc Isaia:

Isa 5:20 Vai celor ce zic răului că este bun și bunului că este rău, celor ce pun lumina întunerec și întunerecul lumină, celor ce pun amarul dulce și dulcele amar.

                                    Noi trebuie să luăm aminte la acest exemplu tipic de înșelare, înscris cu sudoare, gânduri, dureri și sânge în viețile lor, căci pândește pe mulți, dacă nu pe toți. Să nu ne poticnim că ei au faima de sfinți, să nu ținem cont de numele cui poartă acest exemplu, ci să înțelegem realitatea înfricoșătoare a lui, pentru a ne feri de

813 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Vol. III, Ed. cit., p. 414, 416, 329.

825825.png

a nu cădea și noi în aceeași capcană. Înșelarea a pornit de la dorința nechibzuită de misiune pentru Hristos, mai înainte de întărirea în smerenie și a derapat în pierderea noțiunilor celor mai elementare despre mântuire și ignorarea celor mai evidente și frapante dovezi ale căderii. De aceea ne cerem iertare, că am fost obligați de vâlva făcută de ucenicii lor ca să lămurim, după Sfinții Părinți, și această relație, nedorind ca ea să fie vreo acuză, ci poate chiar o scuză și un îndemn la înțelegere, fiindcă firea omenească așa cum este ea de stricată lesne se prăbușește și cu anevoie se mântuiește, dacă nu strigă cu smerenie la Hristos. Fiindcă oricine, până la moarte, indiferent de ce spune sau vede lumea la el, se poate pocăi.

2. S-A POCĂIT ?

                                    Așa nădăjduia unul din arhiereii ce au binecuvântat scrierea acestui studiu (de dragul Adevărului și pentru a scăpa pe oameni de amăgire): că pricina înșelării sfinției sale și a opiniei publice ar fi fost tocmai Maica Zamfira și nu se poate ca un om atât de inteligent să nu se fi căit măcar pe patul de moarte, în mod public, lăsând un testament scris cu lacrimi, pe care, însă, ucenicii inconștienți, l-au ascuns (cum au ascuns și oasele lui înnegrite). Se roagă și Preasfinția Sa, și noi ca lacrimile atâtor oameni îndurerați ce vin la mormântul Părintelui Arsenie Boca să se prefacă în izvor de milă de la Dumnezeu. Dar noi adăugăm că aceasta nu se va putea decât atunci când ei vor fi conștienți de ceea ce fac, lepădând amăgirea și ne mai plângând ca să fie ajutați de sfinția sa, din nevoia pentru ei, ci din duh de jertfă, ca să-l ierte pe el Domnul, fiindcă altfel înghit cu mintea lor toată lucrarea diavolească mincinoasă ce îi ucide în ascuns, și îi sporesc osânda Părintelui Arsenie Boca. Să plângem fraților, cu toții, pentru sfinția sa, pentru neamul românesc și pentru noi înșine, pentru a scăpa din amăgire.

                                    De acea, haideți să ne oprim pentru o vreme din analiza picturilor de la Drăgănescu și să ne punem întrebarea fundamentală: oare s-a pocăit (măcar pe patul de moarte și, dacă nu public, măcar în ascuns) Părintele Arsenie Boca de tot ce a făcut?

                                    Cercetând scrierile, picturile sfinției sale și multele cărți scrise de ucenicii cei mai fierbinți ai sfinției sale, am găsit doar două indicii despre o eventuală pocăință a Părintelui Arsenie Boca, e adevărat că și acelea amestecate și nesigure. Însă noi ne-am bucurat ca și cum am fi aflat o comoară mare, fiindcă dorința care a inițiat și a crescut pe parcursul acestui studiu a fost ca să vedem dacă preacuvioșia sa poate fi model de sfințenie, iar sfințenia are ca ax central pocăința. Văzând cum au evoluat viața și învățăturile sfinției sale și impactul pe care îl are în popor, datorită presiunii mass-media, și cum îl citează și urmează mulți, am dorit ca măcar la sfârșit să se fi trezit din amăgire și să se fi lepădat de ea, măcar în particular dacă nu public, cum s-ar fi cuvenit, ca astfel să poată fi considerat chiar un model al biruinței și ridicării finale din cea mai de jos prăpastie, iar cei ce îl apreciază așa de mult să se lepede și ei de înșelare, de tot ce i-a învățat rău el sau au prezentat ucenicii despre el deformat prin exagerare.

                                    Iată cele două texte, care ne-au bucurat din toată inima și pentru care îi suntem sfinției sale și ucenicilor recunoscători:

                                    Iată ce scrie chiar sfinția sa:

Văd că și eu mă pomenesc lăudat. Îmi roșește obrazul de rușine știindu-mi căderile și dând din căderi în căderi. Dacă nu fac slujbă, după cum vedeți – e și de pe urma faptului că mi-am pierdut omenia înaintea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului. Și cel puțin în fața conștiinței să nu mă fățărnicesc. 814

                                    Iată ce zic ucenicii sfinției sale:

Începe timpul mucenicilor”

Neîndoielnic, părintele își cunoștea sfârșitul. Ucenicul său, Preasfințitul Daniil, episcopul ortodox din Vârșețul Voivodinei, își amintește că, în decembrie 1988, la ultima lor întâlnire de la Prislop, părintele a plâns pentru prima și ultima oară, în fața obștii adunate să celebreze apropierea sfintelor sărbători de Crăciun. Anul următor, în prag de iarnă, părintele va cădea nemișcat la pat și se va stinge sfielnic și tăcut, ca pâlpâirea unei lumânări suflate de boarea unui vânt. Nimeni nu poate ști cui anume îi erau adresate lacrimile de la Prislop. Cu siguranță, era un semn de despărțire, dar și de întărire a ceea ce se spune că profețise pentru ultima oară poporului român, cu puțin timp înainte de căderea comunismului: „Îmi pare rău pentru voi. Frica e de la diavol… Îmi pare rău pentru voi. Vor cădea mulți dintre cei aleși. Vă vor

814 O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca din 12 cărți, <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-12-carti.pdf>, luni, 6 iulie 2015, pp. 431-433.

826826.png

pune impozite, taxe și alte dări. Nu veți mai putea fi sfinți… Acum nu mai e timpul sfinților. Acum începe timpul mucenicilor”. 815

                                    Lăsând la o parte încâlceala specifică învățăturilor sfinției sale, prezentă nu numai în proorocii, dar și în cele scrise (De unde ideea ca timpul mucenicilor să nu fie timpul Sfinților, când Sfinții Mucenici sunt tocmai Sfinții care se predau cu totul, dăruindu-și chiar și viața lui Hristos? Sau care este contradicția între Sfinți și Sfinții Mucenici?), să vedem un pic și despre plânsul Părintelui Arsenie Boca.

                                    Foarte gravă este afirmația că până în acel an preacuvioșia sa nu a plâns niciodată. Dar aceasta arată o inimă împietrită în care nu a lucrat nici măcar harul începător al curățirii de patimi. Nădăjduim, însă, că este doar o exprimare greșită, fiind vorba doar de plânsul public, iar nu de cel particular, fiindcă iată ce spune Sfântul Cuvios Isaac Sirul:

Din lucrarea silită se naște căldura nemăsurată, care arde în inimă din amintirile fierbinți ce se ivesc din nou în minte. Iar lucrarea aceasta împreună cu paza subțiază mintea în căldura lor și-i dăruiesc vederea. Și această vedere naște gândurile fierbinți de care am vorbit, în adâncul vederii sufletului, care se numește contemplație. Iar această contemplație naște la rândul ei căldura, și din căldura aceasta, venită din harul contemplației, se naște curgerea lacrimilor. La început câștigul e mic, adică într-o zi îi vin omului de multe ori lacrimile și iarăși e lipsit de ele. Pe urmă însă îi vin lacrimile neîncetate. Iar din lacrimile neîncetate, sufletul primește pacea gândurilor. Și de la pacea gândurilor, sufletul se înalță la curăția minții. Iar de la curăția minții, omul ajunge la vederea tainelor lui Dumnezeu. Căci curăția este ascunsă în pacea din partea războaielor. După acestea, mintea ajunge să vadă descoperiri și semne, cum a văzut Iezechiel proorocul. Acestea închipuiesc cele trei trepte prin care se apropie sufletul de Dumnezeu . [ de aici, se înțelege că dacă Părintele Arsenie Boca atunci a plâns pentru prima oară, nu a ajuns nici la harul contemplației, nici la lacrimile neîncetate, nici la pacea gândurilor, nici la curăția minții, nici la vederea tainelor lui Dumnezeu, nici la adevărate proorocii – n.n. ] [ … ]

Și iarăși, de vezi cu sufletul tău că prin fiecare gând mișcat în el și prin vederile (contemplațiile) ce-ți vin în liniștea ta, ți se umplu ochii de lacrimi și ele curg peste obrajii tăi, fără silă, cunoaște că a început să se facă înaintea ta o deschizătură în zidul despărțitor, spre pierderea potrivnicilor. [ deci nu este vorba numai de lacrimi lăuntrice, ele curg și pe obraji. Dacă Părintele nu le-a avut, înseamnă că nu a primit o deschizătură în zidul despărțitor spre pierderea potrivnicilor – n.n. ] [ … ]

Dacă silești genele ochilor tăi pînă ce ajungi la lacrimi, să nu socotești că ai ajuns la ceva în viețuirea ta. Căci pînă acum cele ascunse ale tale slujesc lumii, adică stai în slujba celor lumești și faci lucrul lui Dumnezeu numai prin omul din afară. Dar cel din lăuntru e fără rod. Căci rodul lui începe de la lacrimi. De-abia cînd ai ajuns în pământul lor, cunoaște că mintea ta a ieșit din închisoarea lumii acesteia și a pus piciorul ei pe drumul veacului nou, și a început să miroase aerul acela nou și minunat. Atunci încep să curgă lacrimile. Căci s-a apropiat nașterea pruncului duhovnicesc . Pentru că harul, maica de obște a tuturor, se grăbește să nască tainic în suflet un chip dumnezeiesc potrivit cu lumina veacului viitor. Dar cînd vine vremea nașterii, mintea începe să se miște în unele de acolo, asemenea răsuflării pe care o trage pruncul în lăuntrul mădularelor, prin care obișnuiește să se hrănească. Și pentru că nu suportă ușor ceea ce nu-i este obișnuit, începe dintr-odată să-și miște trupul într-un plâns amestecat cu dulceața mierii. Și pe măsură ce se hrănește pruncul din lăuntru, sporesc și lacrimile.

Această rânduială a lacrimilor, de care am vorbit, nu e aceea ce se săvârșește cu întreruperi, în cei ce se liniștesc. Pentru că de această mângâiere ce se ivește din timp în timp, are parte oricine viețuiește în liniște: uneori, cînd se află în stare de vedere (contemplare) a minții, alteori, cînd pătrunde în cuvintele Scripturii; și alteori, în convorbirea rugăciunii. Dar aci vorbesc despre cea care se află în cel ce varsă lacrimi neîncetate, ziua și noaptea.

Oricine a aflat cu adevărat și întocmai adevărul acestor două feluri (de lacrimi) l-a aflat în stare de liniște. Ochii lui ajung ca un izvor de apă vreme de doi ani și mai mult. După

815 <http://www.fundatiaarsenieboca.ro/Articole-preluate-din-presă-și-internet/profetia-pictata-a-parintelui-arsenie-boca.html>, sâmbătă, 5 septembrie 2015.

827827.png

acestea intră în pacea gândurilor. Iar din pacea gândurilor trece în odihna aceea de care a vorbit sfântul Pavel (Evr. 4, 3), atît cît poate încăpea în fire. Iar de la odihna păcii, mintea trece la vederea tainelor, căci atunci Duhul începe să-i descopere cele cerești și Dumnezeu Se sălășluiește în el și produce în el rodul Duhului și prin aceasta firea cea mai dinăuntru simte că primește schimbarea viitoare în înnoirea tuturor, într-un chip acoperit și ca în ghicitură. Acestea le-am scris spre ținerea de minte a mea și a tot cel ce citește această scriere, așa cum am primit din citirea Scripturilor și de la guri adevărate și puțin din cercarea însăși, ca să-mi fie de ajutor prin rugăciunile celor ce se folosesc de ele. Căci nu puțină trudă am pus în ele.

Ascultă iarăși și ceea ce-ți voi spune acum și ceea ce am învățat de la o gură nemincinoasă. Cînd intri în pământul păcii gândurilor, mulțimea lacrimilor se ia de la tine și după ele îți vin lacrimile cu măsură și la vremea cuvenită. Acesta este adevărul neștirbit, ca să spun pe scurt, așa cum este crezut de toată Biserica. 816

                                    [ dacă este adevărat că Părintele Arsenie Boca nu a plâns până atunci, este tocmai datorită slujirii lumii. Rodul lucrării omului lăuntric, însă, începe de la lacrimi. Este evident că nu poate avea descoperiri dumnezeiești un astfel de om. El trebuie să stea la liniște cel puțin 2 ani. Dar, după cum am văzut, sfinția sa nu a stat decât cel mult 66 de zile, neputând ajunge nici măcar prunc duhovnicesc, darămite să fi dobândit plânsul neîncetat sau acea măsură a harului în care să îi vină lacrimile cu măsură și la vremea cuvenită. Iar aceasta nu este o învățătură particulară a Sfântului Cuvios Isaac Sirul, ci adevărul neștirbit crezut de toată Biserica, deci preacuvioșia sa nu poate fi vreo excepție – n.n. ]

                                    Dar noi să credem, din dragoste pentru Părintele Arsenie Boca, că nu a fost primul lui plâns. Dar și așa nu putem fi siguri că avea atunci lacrimi de pocăință, după cum nici ucenicii sfinției sale nu le cunosc cauza. Ei fiind stăpâniți de ideea fixă că preacuvioșia sa este un sfânt excepțional, nemaiîntâlnit, pe toate le răstălmăcesc spre proorocie. Nici nu se gândesc că ar fi trebuit vreodată să se pocăiască de ceva legendarul lor sfânt infailibil. Dar gândul pe care îl avea când plângea era foarte important, fiindcă lacrimile pot fi dumnezeiești, omenești sau demonice, în funcție de lucrarea lăuntrică:

Diavolul se amesteca in toata fapta buna. Ai vazut buruiana aceea numita hamei? Ea se prinde de orice gaseste in cale : de gard, de stalp, de poarta, de copac, de par. Numai vezi ca se ridica. Asa face și diavolul cu toata fapta buna. Se incolaceste in jurul ei pentru a o face zadarnica, sa nu mai fie buna.

Cat de mare este darul lacrimilor ! Dar și aici diavolul aduce ispita. Si in felurile lacrimilor se baga vrajmasul, ca sa faca zadarnica lacrima omului in rugaciune, sa nu fie primita la Dumnezeu.

[ … ]

Sunt mai multe feluri de lacrimi. Daca ai lacrimi. sa iei aminte care sunt bune, care sunt mijlocii și care sunt de la satana.

Lacrimile cele bune sunt cele din dragoste pentru Dumnezeu. Acestea ingrasa pe om, dau bucurii mari sufletului – ori de mananca, ori de nu mananca -, daca plange, el este satul. Aceste lacrimi tin și de foame și de sete, și omul nu are suparare pe nimeni. Sufletul lui pururea se bucura, pentru ca are dragoste de Dumnezeu; acela ce are lacrimi din dragostea lui Dumnezeu.

Auzi ce spune Sfantul Apostol Pavel : Bucurați-vă, fratilor, și iarasi zic, bucurați-vă !

Al doilea fel de lacrimi bune sunt cele care vin din frica lui Dumnezeu, dar acestea usuca pe om,. Lacrimile care se nasc din frica lui Dumnezeu nu ingrasa, ci usuca pe om. Deci lacrimile cele mai bune sunt lacrimile care vin din dragostea de Dumnezeu.

Omul plange și tot slabeste pentru ca lacrimile de acest fel se nasc din frica. El se teme de muncile iadului, se teme de Dumnezeu și din aceasta cauza plange mereu, și se usuca trupul lui chiar daca ar manca sau n-ar manca, de ar dormi sau de n-ar dormi. Aceste lacrimi au putere sa usuce firea omeneasca, din cauza scarbei pentru pacat, cum se usuca lemnul la foc.

816 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Isaac SIRUL, Filocalia Sau Culegere Din Scrierile Sfinților Părinți Care Arată Cum Se Poate Omul Curăți, Lumina Și Desăvârși, Volumul X (Cuvinte Despre Sfintele Nevoințe), Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 2 1981, pp. 76

828828

Al treilea fel de lacrimi bune sunt cele ce se nasc din frica mortii și din frica judecatii. Cugetand omul cum va fi la moarte, cum are sa se chinuiasca, cat de greu are sa se desparta de trup, cat de greu va fi in ziua judecatii, cand va sta in fata a milioane de ingeri sa primeasca raspunsul hotararii, unde sa mearga, la bine ori la rau și, Doamne fereste, sa primeasca osanda vesnica. Deci și aceste lacrimi sunt bune.

Mai sunt lacrimi mijlocii, adica firesti, care nu-s nici bune, nici rele. Vezi ca mama plange dupa copil, copilul plange dupa mama, tata plange dupa baieti; sau plange unul dupa prietenul lui, ori plange sotia dupa sot. Lacrimi firesti sunt și cele din boala, din suferinta și din tristete.

Sunt și lacrimi care se nasc din slava desarta. Acestea sunt lacrimi rele.

Unul are darul umilintei, dar plange pentru ca-i place să-l vada altul. Mai bine n-ar mai plange, ca satana i-a furat aceste lacrimi.

Este bine ca omul sa ascunda darul umilintei, dacă-l are de la Dumnezeu. Dar și diavolul pune pe om sa planga, cand il vad altii. Daca nu poti opri aceste lacrimi, nu esti vinovat.

Daca omul plange cu scop să-l vada cineva sau ii place sa stie cineva ca-i plangaret, aceste lacrimi sunt din slava desarta și sunt rele și chiar pagubitoare.

Mai sunt lacrimi venite din manie. Ai vazut om, cand nu se poate razbuna pe altul, plange de ciuda. Atata ii este de necaz, ca nu poate sa se razbune pe celalalt, și plange de amaraciune. Acestea sunt și mai rele ca cele din slava desarta. Acestea sunt lacrimi ucigase și rele,pentru ca el plange și inima-i stoarsa de satana, incat izvoraste lacrimi de ura. Acestea sunt lacrimi foarte grele, foarte pacatoase, satanicesti.

Altul plange din dezmierdare. A avut prietenie cu o femeie sau cu altcineva și, cand isi aduce aminte de dansa, plange. Acestea sunt aduse de dracul desfranarii.

Mai sunt lacrimi rele, care se nasc din pagube. A pierdut omul bani sau casa; i-a luat pamantul și plange dupa avere. Aceste lacrimi sunt tot de la vrajmasul, pentru ca omul crede ca Dumnezeu nu are sa aiba grija de el.

Deci, iata de cate feluri sunt lacrimile și nu toate sunt bune. Numai lacrimile din dragostea lui Dumnezeu, din frica lui Dumnezeu, din frica de moarte sau de muncile iadului il curata, il lumineaza, il apropie de Dumnezeu. Celelalte sunt sau firesti sau lacrimi rele și osanditoare. 817

                                    Noi de dragul Părintelui Arsenie Boca, să zicem că a avut, în sfârșit, după atâția ani și semnale de cădere, din ce în ce mai adânci, și lacrimi de pocăință. Așa că fiind în mijlocul ucenicilor ce-l adorau, dar văzând cât de primejduit era, fiindcă nu pusese începutul cel bun de pocăință, iar slava deșartă care îl înconjura nu făcea decât să-i sporească tristețea, singurătatea și gustul nefericirii, a început să plângă, nemângâiat. Ce bucurie ar trebui să fie atunci și ucenicilor, și celor ce-l privesc cu discernământ (adică neprimindu-i rătăcirea):

Luc 15:7 Zic vouă: că așa va fi bucurie în cer de un păcătos ce se pocăiește, decât de nouăzeci și nouă de drepți, cărora nu le trebuiește pocăință.

                                    Dar dacă, cumva, Părintele Arsenie Boca nu s-a pocăit de tot ce a făcut, a scris și a pictat, ci a fost mulțumit de sine, iar lacrimile sfinției sale erau din slavă deșartă…

nu vreau să scriu, ci îl plâng, căci se chinuie pe sine însuși și pe alții și nu cunoaște pe Domnul. 818

                                    Fiindcă altă cale de a dobândi mântuirea și a nu fi robit de dușmani, nu este decât plânsul cât încă ești în viață și te poți pocăi. Și nu plânsul de o clipă, ci plânsul de o viață, până la sfârșit:

In primul an după ce am primit pe Duhul Sfânt, gândeam: „Domnul mi-a iertat păcatele: harul dă mărturie de aceasta; de ce mai am nevoie?”. Dar nu trebuie să gândim așa. Chiar dacă păcatele ne-au fost iertate, toată viața trebuie să ne aducem aminte de ele și să ne întristăm, ca să păzim zdrobirea [ inimii ] . N-am făcut așa și am încetat zdrobirea și mult am fost hărțuit de demoni. Eram nedumerit de ce se făcea cu mine și-mi spuneam: „Sufletul meu cunoaște pe Domnul și iubirea Lui. Cum de-mi vin gânduri rele?” Dar Domnului i S-a făcut milă

817 <http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/7lacrimile.htm>, joi, 16 iulie 2015.

818 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., p. 23.

829829

de mine și m-a învățat El însuși cum trebuie să mă smeresc: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjduit” Și prin aceasta vrăjmașii sunt biruiți. Dar de îndată ce las mintea mea să iasă din foc, gândurile rele câștigă din nou putere.

Cel ce, asemenea mie, a pierdut harul, e bine să lupte curajos cu demonii. Cunoaște că tu însuți ești vinovat: ai căzut în mândrie și slavă deșartă, și Domnul îți dă să cunoști cu milostivire ce înseamnă să fii în Duhul Sfânt și ce înseamnă să fi în luptă cu demonii. Astfel sufletul învață prin experiență vătămările mândriei și fuge de slava deșartă, de laudele oamenilor și de gânduri. Atunci sufletul începe să se vindece și să învețe să păstreze harul. Cum să înțelegem dacă sufletul e sănătos sau bolnav? Sufletul bolnav se mândrește, dar sufletul sănătos iubește smerenia, așa cum l-a învățat Duhul Sfânt, și dacă nu o cunoaște încă, se socotește pe sine mai rău decât toți.

Chiar dacă Domnul l-ar înălța la cer în fiecare zi și i-ar arăta toată slava cerească în care se află El, și iubirea serafimilor, a heruvimilor și a tuturor sfinților, chiar și atunci, învățat de experiență, sufletul smerit va spune: „Tu, Doamne, îmi arăți slava Ta pentru că iubești zidirea Ta; mie însă dă-mi mai degrabă plâns și puterea de a-Ți mulțumi. Ție Ți se cuvine slavă în cer și pe pământ, mie însă mi se cuvine să plâng pentru păcatele mele”. Altfel nu vei păzi harul Duhului Sfânt pe care ți-l dă Domnul după mila Sa. 819

                                    Dorim să gândim, așadar, că s-a întors de la rătăcirea sfinției sale măcar la moarte, dacă nu public măcar în ascuns, fiindcă altfel, mulți însetați după Adevăr, văzând că Părintele a fost prin învățătura și exemplul său un vrăjmaș al pocăinței (care este esența Bisericii) și că pe mulți îi abate de la ea, vor începe a-l urî, din râvnă și… vor cădea:

Sunt oameni care doresc vrăjmașilor lor sau dușmanilor Bisericii pierire și chinuri în focul iadului. Ei gândesc așa pentru că n-au învățat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, căci cel ce a învățat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.

Tu zici: „Cutare e un criminal și e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ți-ar da un loc bun în rai și de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ți va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un dușman al Bisericii?”

Sau vei avea și tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie și de iubirea lui Hristos, care are grija de toți.

Cine nu iubește pe vrăjmași n-are în el harul lui Dumnezeu. 820

                                    De aceea, să înțelegem că lucrarea ce aduce harul este următoarea:

Silește-te, cînd te întâlnești cu aproapele tău, ca să-l cinstești mai presus de măsura lui. Sărută-i mâinile și picioarele și ține-i-le adeseori cu multă cinstire și pune-le pe ochii tăi și laudă-l chiar și pentru cele ce nu le are. Iar cînd se desparte de tine, spune-i tot binele și tot ce e spre cinstirea lui. Căci prin acestea și prin unele ca acestea îl atragi pe el la bine și-l silești să se rușineze de numirea cu care l-ai numit pe el. Și vei semăna în el semințele virtuții. Iar prin această obișnuință pe care ți-ai însușit-o, se întipărește în tine chipul bunătății și vei dobândi multă smerenie și împlinești fără osteneală lucrurile cele mari. Ba nu numai aceasta, ci și de are acela niscai scăderi, fiind cinstit de tine, primește de la tine cu ușurință vindecarea, rușinîndu-se de cinstirea ce i-ai arătat-o. Acesta să-ți fie pururea chipul purtării: grăirea frumoasă și cinstitoare către toți. Să nu mânii pe cineva, să nu cerți, nici pentru credință, nici pentru faptele sale rele. Și păzește-te pe tine ca să nu te defăimezi și să nu osândești pe cineva pentru ceva. Căci avem judecător nepărtinitor în ceruri. Iar de voiești să-l întorci pe el la adevăr, întristează-te pentru el cu lacrimi și spune-i cu dragoste un cuvânt sau două, și să nu te aprinzi de mânie împotriva lui. Căci de vei face așa, va vedea în tine semnul dușmăniei. Că dragostea nu știe să se iuțească, sau să se mânie, sau să învinovățească pe cineva cu patimă. Semnul iubirii și al cunoștinței este smerenia, care se naște dintr-o bună conștiință în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvine stăpânirea, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. 821

819 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., pp. 26-27.

820 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., p. 8.

821 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Isaac SIRUL, Filocalia… , Volumul X, Ed. cit., p.58.

830830

                                    Așadar, fie când ne gândim la sfinția sa, fie când ne întâlnim cu ucenici de ai preacuvioșiei sale, amăgiți și entuziasmați, să nu uităm de cele pe care ni le-a transmis de la Sfântul Duh Sfântul Cuvios Marcu Ascetul:

91. Atâta adevăr se cuprinde în cunoștința fiecăruia, câtă siguranță îi dau blândețea, smerenia și dragostea. 822

822 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia…, Volumul I, Ed. cit., p. 257.

831831.png

3. CAUZELE CĂDERII

                                    Care ar putea fi cauzele acestei căderi?

                                    Desigur că dezvelirea publică a picioarelor goale ale Părintelui Arsenie Boca și căutătura Maicii Zamfira, nesfiindu-se a privi razant în direcția lor (chiar dacă era oarecum justificată de observarea celui ce îi fotografia), ne arată că sfințiile lor nu păstrau paza vederii. De aceea avem în fața noastră o problemă foarte importantă. Acest păcat mic la vedere (ne paza vederii) să fie oare cauza alunecării în marele păcat al conviețuirii unui ieromonah cu o monahie (în aceeași casă, timp de 30 de ani), sau căderea s-a produs din părăsirea harului lui Dumnezeu (pentru a-i vindeca pe amândoi de încrederea în sine că ar fi sfinți vizionari și misionari), ca să se trezească și să se pocăiască?

                                    Noi, după ce am studiat opiniile celor ce au mărturisit și/sau cercetat despre viața celor, doi credem că amândouă cauzele au lucrat din belșug, și ele s-au datorat neascultării, neîncrederii, necunoașterii Sfinților Părinți sau, mai grav, a necredinței în învățăturile lor. Și această concluzie se desprinde chiar și de la cercetătorii îndrăgostiți pătimaș și ireversibil de Prislop.

                                    Iată ce ne învață Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul despre datoria de a ne păzi vederea chiar și în taină:

De aceea și atunci când ieși la nevoile cele firești ale trupului tău să te rușinezi de îngerul tău păzitor. Acest lucru este precizat și de dumnezeiescul Isaac, care zice în alt loc: „Feciorelnic nu este cel ce și-a păzit trupul lui nespurcat de împreunare, ci cel ce se rușinează de sine însuși când se află singur” (FR 10, cap. 56, p. 282). [ … ]

Fără de minte sunt acei care, atunci când se află singuri în locuri întunecoase și ascunse, nu se rușinează de ei înșiși sau nu își aduc aminte de Dumnezeu, [ Care este ] de față, ci zic: „eu mă aflu în întuneric. [ Deci ] cine mă vede pe mine?” [ cu atât mai mult sunt vătămați cu mintea cei care smintesc pe mulți, dezvăluindu-și goliciunea în mod public –n.n. ] De aceea îi mustră Dumnezeu pe unii ca aceștia ca pe niște nebuni, zicând așa prin [ proorocul ] Ieremia: Au ascunde-se-va cineva întru cele ascunse, și Eu nu-l voi vedea pre el? Au nu umplu Eu cerul și pământul? zice Domnul (Ir 23, 24) și prin Sirah: Omul care pășește din patul său, zicând întru sufletul său: cine mă va vedea? întuneric este împrejurul meu, pereții mă acopăr și nimeni

832832

nu mă vede, pentru ce mă sfiesc? Păcatele mele nu le va pomeni cel prea înalt, dar ochii oamenilor frica lui. Și nu știe că ochii Domnului de zece mii de ori sunt mai luminoși decât soarele și privesc la toate căile oamenilor și văd toate părțile cele. ascunse (Sir 23, 24-27). [ … ]

4. Pentru care pricini se cuvine a se nevoi mintea să-și închidă organele simțurilor sale

Sârguiește-te a-ți închide organele simțurilor tale, căci ele sunt cărările cele lesnicioase către răutate precum și intrările păcatului, după cum zice Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu: „Să nu facem vreo favoare lesnicioaselor căi spre răutate și nici intrărilor păcatului” (Cuvânt la Naștere).

Te sfătuiesc să-ți pui întreaga putere spre păzirea organelor simțurilor tale. Te sfătuiesc să fii cu luare aminte și, iarăși, te sfătuiesc să te și nevoiești. îți repet același lucru de atâtea ori pentru aceasta:

1. Diavolul stă întotdeauna înaintea noastră, pândind și păzind organele simțurilor noastre, și îndată ce îi vom deschide numai un singur organ intră în sufletul nostru și ne omoară, după cum zice dumnezeiescul Isaac: „Căci vrăjmașul stă privind, pândind și așteptând ziua și noaptea înaintea ochilor noștri și cercetând prin care intrare a simțurilor noastre deschise lui poate să intre. Și ivindu-se o oarecare negrijă în vreuna din cele spuse mai înainte, trimite vicleanul și nerușinatul câine și el săgețile lui.” (FR. 10, Cuvântul 26, p. 148)

2. Nu numai prin ochii cei curioși poftește și preacurvește cineva cu inima – după cum a zis Domnul, ci curvește și preacurvește și prin auz, miros, gust, pipăit, adică – într-un cuvânt – prin toate simțurile laolaltă. De aceea Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu a zis în vitejeștile sfaturi către fecioară: „Fecioară, fii fecioară și cu urechile, și cu vederea, și cu limba. Căci păcatul pe toate le cuprinde.” Iar cel de un numeau dânsul, adică dumnezeiescul Grigorie de Nyssa, zice: „Urmând noi cuvântului Mântuitorului și socotind fiecare organ al simțurilor în parte, putem să adăugăm că și cel ce a auzit spre a pofti, și cel ce a pipăit, precum și cel care și-a dat toată energia din el în slujba dezmierdării, cu inima prea mult a păcătuit”.

5. Cei ce sunt în lume se cade a-și păzi simțurile lor mai mult decât pustnicii

Mai multă pază se cade să ai Prea Sfinția ta, aflându-te în lume, decât noi cei ce ne aflăm în pustie. Marele Vasile scrie către cel ce viețuiește în lume: „Căci pentru dobândirea mântuirii este nevoie de mai multe osteneli și de pază, după ce ai preferat să trăiești. În mijlocul curselor și al tăriei puterilor răzvrătite și [ după ce ] ai în jurul tău excitările păcatelor și trezești toate simțurile tale ziua și noaptea către dorința lor” (P.S.B. 18, Cuvânt ascetic (I), p. 62). Noi, dacă ne vom birui de mâncare și de băutură, nu vom suferi un război atât de cumplit, deoarece pustia precum și lipsirea de vederile necuviincioase, de sunetele ispititoare și de celelalte pricini spre păcat se fac asemenea unui zid care ne păzește, iar noi biruim printr-un război mai mic, după cum Sfântul Isaac a zis: „Când (simțurile) nu primesc simțirea lucrurilor, se va câștiga biruința fără luptă” (Cuvântul 44, p. 230).

Și pentru a zice mai pe înțeles, noi batem război apărați fiind de ziduri, dar Prea Sfinția ta bați război fără ele și te lupți cu vrăjmașul piept la piept, Săgețile vin din toate părțile, iar pricinile păcatului sunt în jurul tău. Noi ne aflăm departe de prăpastie, iar tu te afli lângă ea. Căci preaînțelept a zis Avva Pavel, cel cu darul discernământului, că cei ce sunt departe de lume se aseamănă cu cei ce se află departe de prăpastie și, chiar de s-ar trage de diavol, până vor ajunge la ea strigă către Dumnezeu, iar El vine și-i slobozește. Dar cei ce se află în lume se aseamănă cu cei ce sunt lângă prăpastie și când se trag de diavol nu apucă a striga către Dumnezeu, ci îndată se surpă în ea.

De aceea și Prea Sfinția ta, deoarece te afli lângă prăpastie, imediat ce te vei lenevi și vei deschide unul din organele simțurilor tale, te și primejduiești (ceea ce să nu se întâmple, Hristoase Împărate!) a te surpa în ea. De aceea, pune-ți toate puterile tale spre a le închide. Că precum nu se poate să nu se înnegrească casa de fumul ce este în jurul ei dacă i se vor deschide ușa și ferestrele, lăsând astfel să intre fumul înlăuntru, tot așa cu neputință este a nu se vătăma omul acela care nu ia aminte a-și închide organele simțurilor sale, ci le deschide fără nici o atenție și astfel intră în suflet chipurile cele dezmierdătoare ale celor

833833.png

simțite – după cum a zis Sfânta și preaînțeleapta Singlitichia: „Furii intră prin simțurile noastre chiar dacă noi nu voim. Căci cum se poate ca o casă care are ferestrele deschise să nu se înnegrească de fumul cel pornit din afară?” 823

                                    Dacă este așa de dificil pentru un arhiereu (care nu viețuiește cu vreo femeie în chilie, ci doar le vede când iese afară spre slujirea încredințată lui), să își păzească simțurile față de săgețile diavolești, vă dați seama, așadar, că este imposibil să nu cadă un bărbat și o femeie care stau în aceeași casă și, pe deasupra, nu se păzesc unul față de altul. Și atunci ce va fi cu ei dacă se dezgolesc atât de des unul față de altul încât obișnuința îi face să uite chiar și de rușinea de a se dezgoli în mod public?

                                    Pentru a ne forma o înțelegere completă asupra acestei probleme, fără a ne sminti, să cercetăm următoarele aspecte lămuritoare despre legătura dintre Părintele Arsenie Boca și Maica Zamfira folosindu-ne de o cât mai mare imparțialitate în adunarea de informații. Trebuie să sintetizăm și să punem cap la cap atât ce spun admiratorii cât și părinții îmbunătățiți (care, prin smerenia, experiența, discernământul și cultivarea Sfinților Părinți, și-au dat seama de marea amăgire în care s-au aflat amândoi care a dus o așa mare masă de oameni spre o falsă evlavie rătăcită, având ca centru al lucrării lor lăuntrice și țintă a existenței lor un model care nu ar trebui urmat). Am spune că, în mod logic, cele două categorii de oameni ar trebui să se contrazică. În realitate, însă, ucenicii, deși vor să îi contrazică pe bătrâni în interpretări, de fapt își contrazic mai mult propriile interpretări admirative, iar prin informațiile ce le aduc, confirmă, fără să vrea, cu mare acuratețe, pas cu pas, tocmai cele pe care le spun cei atenți și prudenți, care trag următorul semnal de alarmă:

                                    „Români treziți-vă, nu vă lăsați înșelați de aparențe, fenomenul de la Prislop este o mare primejdie, mimând sfințenia, dar ucigând smerenia!”

                                    Parcurgând mărturiile tuturor și punându-le cap la cap, nu poți să nu îți dai seama de marea rătăcire Prislop-Drăgănescu. Aceasta care generează în adepți hipnoza unei idei fixe, sădită prin ochii intenși ai Părintelui (iar mai nou ai vedeniilor de babe, interpretate ca fiind Părintele Arsenie Boca), renumele său și falsele minuni, acționând ca o prejudecată care respinge orice contraargument și întunecă desăvârșit puterea rațională, asemenea unei patimi de o mare intensitate. Și cât de dureros este ca această amăgire să fie atât de apropiată nouă.

Și cum stăteam amândoi lângă izvorul acela, în poiană apare o bătrână a cărei înfățișare era imposibil să nu-ți atragă atenția. Părea de vreo sută de ani, înaltă, gârbovită, dar cu ochii albaștri, plini de viață. Eu povesteam cu fata asta, cu voce înceată. Zic: „No, mâine aș vrea să urc până la chilia Părintelui Arsenie, sub poalele Făgărașului… “. Deși se afla cam la o sută de pași, bătrâna a ridicat ochii spre mine și m-a întrebat: „Chiar vrei să mergi la chilie…?’’. Nu vă pot spune ce voce avea femeia asta… Un glas ce ajungea până la noi cu o ireală putere, un glas aproape mustrător și totuși nu, un glas ce venea parcă să ne certe din lumea cealaltă… Eu am spus că da, merg la chilie. Bătrâna a zis: „ Bine ”, și-a luat apă de la izvor și, când a dat să plece, s-a întors către noi și ne-a întrebat: „Nu vreți un măr? Noi am spus: „Da ”, Ea și-a băgat mâna în straiță și a scos două mere mari, galbene, unul pentru mine, celălalt pentru fată. Și atunci m-am uitat la piciorul ei. Un picior nefiresc de mare pentru o femeie, numărul 45 sau chiar 46. Bătrâna s-a îndepărtat și fata îmi zice: Măi, parcă intrau ochii ei prin mine, simțeam că trece privirea ei prin mine, că-mi intră in carne, în corp… ”, Iar eu puteam să jur că erau aceiași ochi mari, albaștri și umezi, pe care- i văzusem atunci la Drăgănescu. Deodată, pe amândoi ne-a străfulgerat un gând: ,,Să vezi că a fost Părintele!”. Am alergat după bătrână dar, cu toate că nu trecuseră nici două minute de la plecarea ei, n-am mai găsit-o nicăieri. Mai mult, pe poteca aceea veneau spre noi niște turiști care ziceau la rându-le, că n-au văzut nimic, nici o bătrână. [ … ] (Părintele Dumitru, Mănăstirea Sf. Ilie – Albac) 824

4. CE ZIC UCENICII ÎNDRĂGOSTIȚI?

                                    Ei construiesc un adevărat „Love story” desigur că „duhovnicesc”:

823 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, Paza Celor Cinci Simțuri…, Ed. cit., pp. 179, 202-203, 209-213.

824 Ioan CIȘMILEANU, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, pp. 118-119.

834834.png

A) SECRETUL LUI ARSENIE BOCA: FEMEIA CARE A STAT 40 DE ANI LÂNGĂ EL

Cutremurătoarea poveste a Zamfirei, tânăra pe care duhovnicul nu a lăsat-o să se omoare

1 Iunie 2015 02:25:40

Autor: Daniel Guță

Ucenica lui Arsenie Boca, maica Zamfira își are locul de veci la Mănăstirea Prislop, alături de mormântul părintelui. I-a fost alături timp de peste 40 de ani, din primele zile în care a ajuns la mănăstire și până la moartea duhovnicului.

Povestea ei de viață este cutremurătoare. Potrivit unor mărturii, a fost salvată de la moarte de părintele Arsenie Boca și, la rândul ei, a fost ucenica și “îngerul păzitor” al acestuia.

Măicuța Zamfira, pe numele ei Julieta Constantinescu, a fost unul dintre puținii oameni care i-au stat alături părintelui Arsenie Boca pentru aproape toată viața. Relatările foștilor apropiați ai duhovnicului și mărturiile prezentate în documentele și în notele informative păstrate până în prezent îi dezvăluie o poveste de viață tulburătoare. Măicuța Zamfira a fost “singurul ucenic” al părintelui Arsenie Boca, omul care i-ar fi salvat viața în tinerețe. Zamfira își are locul de veci la Mănăstirea Prislop, alături de mormântul părintelui Arsenie, pe care l-a urmat în ultimele patru decenii din viața acestuia. S-a născut în 1925, în Ialomița, și până la 24 de ani, când a fost tunsă în monahism, a purtat numele de Julieta. Provenea dintr-o familie săracă și avea doi frați și o soră, totuși a reușit să finalizeze cursurile unei facultăți de Teologie. La doar 25 de ani, maica Zamfira a devenit stareță a mănăstirii Prislop, în momentul în care locul fusese transformat în așezământ de maici.

II. SALVATĂ DE LA MOARTE

Julieta Constantinescu l-a cunoscut pe părinte în 1946, iar trei ani mai târziu a ajuns la mănăstirea Prislop, unde a fost tunsă în monahism și a devenit apoi stareță. Mărturiile unor apropiați ai săi din acei ani o prezentau ca fiind o tânără cu o personalitate complexă, foarte hotărâtă, însă în unele cazuri cu o atitudine dusă la extrem. Ar fi încercat de mai multe ori să se sinucidă, iar cel care a salvat-o a fost părintele Arsenie Boca, potrivit unor mărturii prezentate în dosarele de urmărire a părintelui. „Până în septembrie 1950, Maica Zamfira “încercase în nenumărate rânduri să se sinucidă, luând pastile în cantitate mare, iar cu o lamă de ras a încercat să-și taie vinele de la mână. Urmele se văd și azi, cauza ar fi fost o dragoste neîmpărtășită. Starețul (n.n. Părintele Arsenie) căuta să-i satisfacă toate dorințele, încât în ultimul timp a devenit conducătoarea mănăstirii” (din vol. al II-lea al cărții „Părintele Arsenie Boca în arhivele securității. Opis de documente)”, informează site-ul anomis-mia.wordpress.com, dedicat vieții părintelui Arsenie Boca.

III. A DEVENIT STAREȚĂ LA 25 DE ANI

Această fată care venise din București să viziteze Mănăstirea Prislop nu a mai voit să plece de la mănăstire, deși eu și colegul meu i-am arătat călugărului B.A. și ei personal, că șederea unei fete între călugări și între noi care eram mai tineri, atâta timp (două – trei luni), nu este potrivită și deci am cerut călugărului să îi spună să plece de la mănăstire. Din această cauză s-au iscat certuri între noi, fapt pentru care B.A. mi-a pus în vedere mie și colegului să ne căutăm alt loc dacă nu ne place acela, iar până la urmă a plecat această fată, Constantinescu Julieta; pe urmă am plecat și eu, din cauza că mereu m-am certat cu călugărul B.A. pentru plecarea acestei fete, iar el fiind mereu trist și supărat. Menționez că nu am nici o bănuială de ordin moral asupra prieteniei ce s-a legat între B.A. și Constantinescu J. La fel am auzit că după plecarea mea de la mănăstire la Mitropolia Olteniei, această fată s-ar fi întors din nou la Prislop și că ar fi devenit stareță. La auzul celor spuse de noi, că ea ar fi bine să părăsească mănăstirea, s-a supărat pe mine și pe colegul meu și nu a mai vorbit cu noi, decât cu călugărul B.A., cu care studiau împreună toată ziua. Totodată disperată că va pleca din mănăstire, i-a spus călugărului B.A. că dacă o va alungă se va sinucide, fapt pentru care B.A. motiva față de noi reținerea ei în mănăstire”, se arată în declarația călugărului Antonie [ Plămădeală – n.n. ] , prezentată în cartea biografică.

835835.png

IV. A ÎNCERCAT SĂ ÎL SCOATĂ DIN AREST

În ianuarie 1951, duhovnicul a fost ridicat de Miliție de Mănăstirea Prislop și arestat apoi. Stareța Zamfira a reacționat la scurt timp, trimițând o scrisoare patriarhului Justinian, prin care solicita ajutorul pentru a-l elibera pe preot. De asemenea, a mers de mai multe ori la Ministerul Cultelor, pentru a cere ajutor în demersul ei pentru a-i reda libertatea călugărului de la Prislop. Într-o scrisoare adresată episcopului Andrei Magieru, în 26 ianuarie 1951, maica Zamfira relata următoarele: „Cu strângere de inimă vă aducem la cunoștință și în scris, precum ni s-a spus, ridicarea părintelui nostru stareț și duhovnic, Arsenie, de către autorități. O facem din ascultare. Pentru noi stă mereu prezent în formarea creștină pe care ne-a dat-o. Și o mai facem cu nădejdea că cel pe care-l socotim ca pe părintele nostru mai mare, ca pe episcopul nostru [ este foarte interesant că pentru sfințiile lor Părintele Arsenie Boca era deja episcop, remarcă făcută tocmai atunci când trebuia să fie mai smerite ca să poată primi ajutorul. Ne întrebăm cum îl priveau când era în culmea gloriei și popularității bine finanțate ce părea de o stabilitate de nezdruncinat – n.n. ] în mentalitatea de creștinism primar cu care ne-a deprins părintele Arsenie, Prea Sfinția Voastră, veți sprijini tânăra obște a Prislopului, încercând, personal sau prin delegat, să arătați IPS patriarhului activitatea părintelui Arsenie în această mănăstire și, prin ea, în această regiune. Cunoașteți caracterul pur religios al activității părintelui Arsenie încadrată în întregime în spiritul curat al Bisericii. Cunoașteți înflorirea pe care a luat-o mănăstirea noastră sub ocârmuirea Sfinției Sale”, scria aceasta.

În aceeași perioadă, Mănăstirea Prislop și stareța Zamfira erau puse sub supraveghere informativă de organele Securității. Informatorii care ajungeau la Prislop vorbeau despre faptul că în perioada în care părintele a fost dus în unitatea de muncă forțată de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, stareța l-a vizitat de mai multe ori. De asemenea, alte mărturii păstrate în dosarele CNSAS, arătau că i-a fost alături și a încercat să îi ofere ajutorul și în anii următori, în care duhovnicul a fost arestat și trimis în mai multe închisori.

Un moment de cumpănă în viața stareței de la Prislop s-a petrecut în anul toamna anului 1955, când părintele Arsenie a fost arestat din nou și condamnat la șase luni de detenție, pentru „omisiunea de denunț” a legionarului Nicolae Bordașiu, căutat de autorități. Maica Zamfira a fost anchetată în perioada 20 – 29 septembrie 1955, de Procuratura Timișoara, potrivit documentelor din arhivele CNSAS, prezentate în studiul „Părintele Arsenie Boca în Dosarele Siguranței și Securității”, publicat pe site-ul marturisitorii.ro.

V. PRIETENIE STRÂNSĂ

Patru ani mai târziu, maica Zamfira și părintele Arsenie au fost îndepărtați din mănăstirea Prislop și li s-a interzis să mai poarte veștmântul monahal, lui pentru toată viața, iar ei până în 1964, când a avut loc amnistia preoților anticomuniști. Preotul a fost angajat la atelierul de pictură al Patriarhiei, iar potrivit unor mărturii, cei doi au locuit împreună pentru o perioadă, într-o casă în București.

Din anul 1959 a venit în București dimpreună cu fosta stareță de la Prislop Julieta Constantinescu. Unii spuneau chiar că Arsenie Boca este căsătorit cu aceasta. În momentul de față, Boca este angajat la atelierul de pictură de la Patriarhie. Nu are încă buletin de București. Acum a fost trecut pe tabel pentru a i se elibera buletin. El nu mai umblă în haine clericale și nici nu mai poartă barbă. Participă cu regularitate la slujbele religioase de la Patriarhie, în sărbători.

Se ferește însă că să mai aibă legături cu diferiți credincioși și credincioase, care îl admiră și ar vrea să stea de vorba cu el”, se arată într-o notă informativă semnată „Florica”, prezentată în cercetarea „Părintele Arsenie Boca în Dosarele Siguranței și Securității – Un studiu de Adrian Nicolae Petcu”, publicat de marturisitorii.ro.

O altă notă informativă din 1965, întocmită de locotenentul major Ștefan Băjenariu, arăta că Julieta Zamfira Constantinescu, „din dosarul informativ ce îl avem asupra lui Boca, după izgonirea din mănăstire, trăiește cu acesta într-o casă cumpărată de amândoi în București, dar nu sunt căsătoriți”, informau autorii cercetării.

VI. ¶

836836.png

L-A ÎNGRIJIT ÎN ULLTIMII ANI DE VIAȚĂ

Fosta stareță rămăsese în atenția Securității, datorită legăturilor strânse cu Arsenie Boca, păstrate și în anii următori când ea s-a mutat la Sinaia, iar Arsenie Boca rămăsese în București.

În 1968, părintele Arsenie Boca a fost găzduit de familia surorii maicii Zamfira, în satul Drăgănescu, de lângă București, unde a început pictarea bisericii, la care paroh era preotul Savin Bunescu, soțul surorii Zamfirei [ deci, biserica din Drăgănescu este o afacere de familie – n.n. ] .

Din anul 1977, duhovnicul Arsenie Boca s-a mutat la Sinaia, mai aproape de ucenica sa. În ultimii ani ai vieții lui, ea a fost cea care l-a îngrijit.

Maica Zamfira Constantinescu s-a ocupat de organizarea funeraliilor părintelui, înmormântat la Prislop, fiind apoi cea care a făcut posibilă publicarea unei părți a lucrărilor acestuia. A murit în 2005 și a fost înmormântată la Mănăstirea Prislop, unde a slujit alături de părintele Arsenie Boca                                    825

B) MONAHIA ZAMFIRA CONSTANTINESCU – PORTRET DE UCENICĂ A PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

by anomismi44 on October 22, 2014

Cu ceva vreme in urma am incercat sa culeg date pentru a creiona o schita de portret a omului care a stat cel mai indelung și in toate imprejurarile, in imediata apropiere a Parintelui Arsenie Boca: Maica Zamfira Constantinescu.

Este vorba de aproape 43 de ani in care Maica Zamfira i-a fost in preajmă… La momentul realizarii acelei prime schite biografice (anul trecut), referintele bibliografice la dispozitie erau inca relativ-restranse. Odata cu aparitia volumelor I (in toamna lui 2013) și mai ales a volumului al II-lea (in octombrie 2014) al cartii “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente“, a devenit posibila decantarea unor date și intelegerea corecta a oamenilor și a situatiilor, asa incat portetul maicii ucenice devine de-acum limpede, și la fel și cel al Parintelui Arsenie, salvatorul și modelul ei duhovnicesc. De asemenea, Maica Zamfira a fost cea care a incercat mereu, cu forta, sa alunge misticismul popular exagerat creat de oameni in jurul Parintelui Arsenie, cel datorita caruia, in mare masura, Parintele a fost anchetat, inchis și urmarit intreaga sa viata… [ după cum am văzut este cea care a susținut mereu imaginea Părintelui Arsenie de intelectual, artist de un talent original și rafinat, ecumenist, luptător anti-comunist, dar fără implicații în mișcarea legionară, înțelegând cu iscusință că aceasta este calea cea mai sigură către a fi politic corect, în pas cu moda religioasă și intelectualistă de acum, pentru a fi susținut și aprobat de autorități prin mass-media în năzuința canonizării forțate. Cu toate acestea, în realitatea practică, am văzut că și ea participa la ședințele de hipnoză pe care le făcea Părintele Arsenie Boca, atât la cele particulare, cât și la cele publice, furnizându-i ocazia și sediul pentru a face aceasta chiar și pe vremea comuniștilor, tocmai la Drăgănescu, așezământul administrat de cumnatul ei – n.n. ] Ea a incercat in schimb, atat inainte cat și dupa trecerea Dincolo a Parintelui, sa aduca in zona realitatii și a practicii ortodoxiei celei adevarate, [ din păcate roadele scrise și pictate ale sfinției sale arată că nu aparține Ortodoxiei, iar dacă ea este pricina acestor roade, înseamnă că este pricina căderii Părintelui. Nu este de mirare, deoarece omul pătimaș și dezechilibrat nu poate înțelege, nu discerne, nu dorește (fiindcă are alte priorități) și, deci, nici nu poate îndemna la un duh autentic Ortodox, nici prin exemplul personal, nici prin cuvânt. Există o mare legătură între lucrarea lăuntrică și credință. Credința curată duce la o lucrare lăuntrică echilibrată și o lucrare lăuntrică smerită duce la căutarea și, în final, la aflarea adevărului.

825 <http://adevarul.ro/locale/hunedoara/secretul-arsenie-boca-femeia-stat-40-ani-el-cutremuratoaea-poveste-zamfirei-tanara-duhovnicul-nu-lasat-o-omoare-l_556af422cfbe376e35c7dd07/index.html>, luni, 13 iulie 2015. <

837837.png

Evlavia își va păstra frumusețea și echilibrul atâta timp cât adevărul se va sălășlui în suflet și puritatea în trup, ne învață Sfântul, slăvitul și dreptbiruitorul sfințit mucenic Irineu de Lyon (c. 130-202) 826                                   

Dar, din nefericire, este valabilă și calea inversă: credința greșită strică lucrarea lăuntrică, iar lucrarea lăuntrică ce caută slava deșartă și mândria (de care dorința misiunii – mai înainte de vreme – este ispitită și popularitatea – nefondată pe pocăință și adevăr – este plină din belșug), duce la întunecarea discernământului și alegerea/propovăduirea unei credințe mincinoase – n.n. ] chipul luminos al Marelui Traitor Crestin și al Marelui Duhovnic care a fost și ramane Parintele Arsenie Boca.

Julieta Constantinescu, devenita monahia Zamfira (n. 3 octombrie 1925 – d. 13 martie 2005), s-a nascut in comuna Slobozia – Ialomita la 3 octombrie 1925, din parintii Traian (n. 1891) și Ecaterina Constantinescu. Mama ei a fost casnica toata viata, iar familia mereu saraca. Primele trei clase primare le-a facut la Cernavoda, iar din a patra familia s-a mutat la Bucuresti. A absolvit apoi, in 1944, liceul Regina Maria din Bucuresti, dupa care s-a inscris la cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti și ale Facultatii de Filosofie, și le-a absolvit in 1948, cand și-a luat licenta in Teologie. A trecut apoi la doctorat, in cadrul Institutului Teologic, dar datorita intrarii in monahism, in 1950, in perioada de pregatire a tezei de doctorat, in final a renuntat la sustinere. In ultimii ani de facultate Preotul Profesor Gheorghe Cristea o caracteriza “cam dezechilibrata in ceea ce priveste mintea, intr-un raport al securitatii din 18 decembrie 1951 (in vol. al II-lea al cartii “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente”). De asemenea despre ea s-a afirmat ca in acea peioada de studentie fusese “un element decazut” și ca ar fi “dat dovada de acte de indisciplina și comportare morala nesanatoasa. Intr-un raport de securitate din noiembrie 1953 se specula ca ar fi avut relatii sentimentale cu mai multi profesori de la teologia bucuresteana, dar și relatii mai speciale cu alti profesori, intre care Parintele Dumitru Staniloae…

Julieta Constantinescu a avut trei frati – doi baieti și o fata: Aurelian – nascut in 1916, care in timpul celui de al doilea razboi mondial fusese ofiter la Centrul de Concentrari Bucuresti și despre care se spunea ca in 1939, impreuna cu tatal sau (lor), pe atunci jandarm, umblau cu pistoalele prin capitala amenintand pe evrei ca ii impusca; in 1951 era maior și invalid de razboi; Romeo, nascut in 1926, in 1951 fiind locotenent activ și Ligia – nascuta in 1913, care in 1951 era deja casatorita și se numea dupa sot Ligia Bunescu. Sotul ei, teolog, de loc din comuna Buda-Draganescu – Ilfov, va fi preotul Savian Bunescu – parohul Bisericii de la Draganescu, pe care Parintele Arsenie o va picta incepand cu 1967/1968.

Tatal Julietei, Traian Constantinescu, fusese capitan – comandant al Legiunii de Jandarmi Prahova; in timpul razboiului antonescian a facut parte din Comandamentul militar al C.a.p. Italiei, iar in septembrie 1950 se gasea “deblocat” din functie și era pensionar, vanzator la loteria populara din Bucuresti. Intr-un raport biografic al Maicii Zamfira intocmit de securitate in decembrie 1951, se arata ca domiciliul familiei era in Bucuresti, pe str. Litovoi Voevod la nr.23. In raport se sustinea ca tatal “a fost un element antisemit care in timpul razboiului antonescian a luat parte activa la scoaterea evreilor din Bucuresti”. Dupa actul de la 23 august 1944 “s-a ascuns intr-o vila a fiului sau in soseaua Bonaparte, care era Maior activ și despre care se spune ca a savarsit acte de salbaticie in timpul razboiului anti-sovietic, iar in prezent este pensionar invalid de razboi și are tutungerie pe Str. Matei Millo.”

Maica Zamfira (pe atunci Julieta) Constantinescu, venise la Manastirea Prislop imediat dupa sosirea Parintelui Arsenie acolo, adica in toamna-iarna lui 1948 (noiembrie sau decembrie) sau in primavara lui 1949. Il cunoscuse pe Parintele Arsenie inca de la Manastirea Sambata, din 1946, insa la Prislop venise cu gandul sa ramana și sa devina monahie. Inca de la inceputul sederii ei acolo, a demonstrat o personalitate aparte, complexa dar și foarte hotarata. Un exemplu graitor din primele luni de asezare la Prislop il reprezinta

826 Calendar Creștin Ortodox 2015, Ed. Arhiepiscopiei Râmnicului, p. 17.

838838.png

un episod legat de o confruntare indelungata cu o alta tanara voind sa acceada spre calugarie, pe nume Maria Culeac. Aceasta venise la Prislop in aprilie 1949 ca sora de manastire, insa in toamna anului 1949, a savarsit un act pentru care va primi pedeapsa apriga din partea surorii Julieta Constantinescu și a Parintelui Arsenie. In fapt, sora Maria a mers singura pe un deal din fata manastirii și a inceput sa cante “Internationala”. Aflandu-se in camera Parintelui Arsenie la acel moment, Julieta Constantinescu a trantit geamurile și a amenintat pe Parintele ca daca nu o da afara din manastire, ea se va sinucide, ceea ce a și incercat, inghitind pastile. Parintele a reusit sa o salveze, dandu-i lapte. Acest episod este descris in vol. al II-lea al cartii “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente”. Din alta sursa, o alta tentativa de sinucidere a Julietei Constantinescu (prima) s-ar fi consumat in vara anului 1947 sau a anului 1948, cand Parintele se afla inca la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, și cand studenta Julieta s-a aruncat in lac sa se inece, fiind salvata de Parintele Arsenie.

In luna august 1950, aceeasi sora Maria Culeac – in varsta de 36 de ani pe atunci, arata intr-o nota data securitatii ca Julieta Constantinescu locuia in acea perioada la Prislop “cu toata familia, adica și cu mama, și cu sora, cumnatul și un nepot. Iar la 26 august 1950 sora și cumnatul au plecat la Bucuresti”.

In septembrie 1950 Manastirea Prislop era deja transformata in obste de maici, iar Julieta Constantinescu – tanara de 24 de ani, deja cu numele de Maica Zamfira, fusese aleasa stareta. In obste erau atunci 15 vietuitori, dintre care 4 barbati și 11 femei.

[ ne întrebăm ce rânduială Ortodoxă poate fi într-o Mănăstire mixtă, bărbați și femei?

CANONUL 20 al Sfântului Sinod al VII-lea ecumenic

De acum înainte hotărâm, a nu se face îndoită monastire, că sminteală, și poticnire multora se face aceasta. Iar dacă oarecare împreună cu rudeniile voiesc a se lepăda de lume, și a urma vieții monahicești, bărbații adică, de trebuință este a se duce în monastire bărbătească, și femeile a intra în monastire femeiască. Că acest lucru este bine plăcut lui Dumnezeu. Iar cele ce până acum sunt îndoite, ție-se, după canonul sfântului părintelui nostru Vasilie, și după așezământul lui, așa închipuiască-se. Nu petreacă într-o monastire monahi, și monahii; că preacurvie mijlocește împreuna petrecere. Nu aibă vreun monah îndrăzneală către moanhie, sau monahia către monah, îndeosebire a vorovi. Nu se culce monah în monastire femeiască. Nici împreună să mănânce îndeosebi cu monahia. Și când se aduc cele de trebuință, de la bărbăteasca parte către cele împărtășitoare (canonice), afară de poartă să le ia egumenia monastirii femeiești, cu oarecare bătrână monahie. Iar de s-ar întâmpla, vreo rudenie monah a veni să vadă pe ruda sa, în ființa egumeniei, vorbească cu aceea, prin puține și scurte cuvinte. [ Sinod 6, can. 46, 47; Sinod 7, can. 18, 20, 22 ]

TÂLCUIRE

Monastire îndoită Zonara zice, că ar fi fost două monastiri învecinate, și atât de apropiate, încât se auzeau glasurile de la una la alta. Iar alții oarecare, cu care se unește și Valsamon, zic că ar fi fost una și aceeași monastire, întru care petreceau bărbați și femei împreună, însă nu străini după trup, ci rudenii unii cu alții. Eu aș zice că mai adevărată se vede a fi, a doua socotință, după voroava cea din început, și după conglăsuirea canonului acestuia adeverindu-se. Dar rânduirea, pe care mai jos o

CANOANELE SINODULUI 7 255

pomenește canonul marelui Vasilie, despre îndoitele monastiri, prea adevărată și neîmpotrivă zisă dovedește pe întâia socotință. Deci ori într-un chip, ori întru altul canonul acesta poruncește a nu se mai face de acum acest fel de îndoite monastiri, ca niște pricinuitoare de sminteală. Iar câte au apucat a se face acest fel, să petreacă după așezământul, și legiuirea marelui Vasilie, care este aceasta, adică: monahi și monahii, să nu împreună locuiască într-o monastire, fiindcă preacurvie urmează acestei împreună locuințe. Să nu aibă îndrăzneală monahul îndeosebi a vorbi cu monahia, sau monahia cu monahul. Să rămână monahul în monastire femeiască, nici să mănânce împreună cu monahie. Și când aduc monahii din monastire bărbătească cele de trebuință spre îndestularea vieții monahiilor, să le lase afară de poarta monastirii, și de acolo egumenia cu alta oarecare monahie bătrână să le ia

839839

înlăuntru. Iar dacă vreun monah ar voi să vadă pe o monahie rudenia a sa, de față fiind egumenia s-o vază, și să vorbească cu ea puține cuvinte, și în grabă să se ducă250.

250

Aceastași marele Vasilie, în hotărârile cele pe larg 33 zice, că la voroavele ce este trebuință a face monah cu monahie, trebuie a se alege, și fețele care au să vorbească împreună, și vremea, și locul cel potrivit, și nevoia, încât toate să fie cucernice, și afară de tot prepusul. Și fețele să fie, dintre călugări cei mai bătrâni și cucernici, și evlaviști, și înțelepți, spre a face toată întrebarea și răspunderea. Iar din monahii asemenea cele mai bătrâne, și mai înțelepte. Iar când vorbesc împreună, să fie două de față, sau și trei, atât din monahi, cât și din monahii. Iar numai doi, unul și una îndeosebi, să nu vorbească, pentru prepus, și pentru că nu este de crezare vrednic spre adeverirea celor ce se zic. Iar câți alți frați au trebuință a vorbi cu vreo monahie, să vorbească prin mijlocirea bătrânelor acelora, și aleselor monahii, și acelea să spună surorilor acelora care sunt cercetându-se de dânșii. Ci și monahii cei ce aduc la monahii cele de trebuință și slujesc, trebuie a fi cercați, și cucernici, și în vârstă sporiți, spre a nu pricinui cuiva rău prepus; însăși aceasta se rânduiește de acestași marele Vasilie, într-alt loc, că de vor fi două monastiri aproape vecinate, și una ar fi săracă, iar cealaltă îndestulată, trebuie cea îndestulată, a ajuta pe cea săracă, ca una ce este datoare, și sufletul a-și pune unii pentru alții, după poruncă. Iar de nu ajută se cade cea săracă a răbda îndelung, și urmând lui Lazăr a se bucura pentru nădejdea veacului celui viitor, de sărăcia aceasta, rămânându-le lor mângâiere și bucurie. Zice și Sfântul Nichifor în canonul său 22: că dacă ieromonahul, tânăr cu vârsta, slujește la monahii, nu se cade cineva a se împărtăși de la el cu Sfintele Taine. Precum se vede, ca din aceasta să se rușineze, și să se îndrepteze 827                                     – n.n. ]

Intre barbati era pe atunci și tanarul calugar Stelian (Dometie) Manolache, in varsta de 26 de ani, cel care dupa o vreme va sluji ani buni, pana la trecerea Dincolo, la Manastirea Ramet din jud. Alba. Atat Stelian (Dometie) Manolache cat și Leonida (Antonie) Plamadeala (cel care va deveni mai tarziu Mitropolitul Ardealului), fusesera inchinoviati monahi de Parintele Arsenie, la Prislop, in toamna anului 1949. In noiembrie 1952 obstea de la Prislop cuprindea 17 vietuitori.

Pana in septembrie 1950, Maica Zamfira “incercase in nenumarate randuri sa se sinucida, luand pastile in cantitate mare, iar cu o lama de ras a incercat sa-și taie vinele de la mana. Urmele se vad și azi cauza ar fi fost o dragoste neimpartasita. Staretul (n.n. Parintele Arsenie) cauta sa-i satisfaca toate dorintele, incat in ultimul timp a devenit conducatoarea manastirii” (din vol. al II-lea al cartii “Parintele Arsenie Boca in arhivele securitatii. Opis de documente”).

La 8 septembrie 1950 la Manastirea Prislop a venit in vizita și pentru sarbatoarea de hram Episcopul Andrei Magieru al Aradului – poate și fiindca staretul Arsenie intervenise pentru ca sora Maria Culeac, aflata in vesnica disputa cu Maica Zamfira, sa fie trimisa la alta manastire. Dupa aceasta disputa Maica Zamfira a stat la pat bolnava, unde asa o va gasi și inspectorul de la Ministerul Cultelor, la 13 septembrie 1950. Imediat dupa aceasta data, Maica Zamfira și Parintele Arsenie vor pleca la Bucuresti. Este perioada in care Maica Zamfira sustinea fata de surorile de manastire ca era fie rudenie, fie ca se afla in termeni cordiali cu Patriarhul Justinian Marina și ca va reusi in final sa faca asa cum doreste ea. Disputa cu sora Maria Culeac continua, iar Parintele Arsenie era la mijloc. Pana la urma sora Maria Culeac a fost trimisa la Manastirea Bistrita. 828

Textele sunt atât de edificatoare încât considerăm că nu au nevoie de nici un comentariu.

Un singur lucru ne frământă cu insistență și durere. De ce oamenii aceștia care îl admiră pe Părintele Arsenie Boca, chiar văzând aceste evidențe ale căderii (care strigă rațiunii: feriți-vă de asemenea modele și lucrări!) le numesc sfințenie? Atât de mult să lucreze întunecarea minții prin fascinația pentru un om

827 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 254-255.

828 <https://anomismia.wordpress.com/2014/10/22/monahia-zamfira-constantinescu-portret-de-ucenica-a-parintelui-arsenie-boca-i/>, vineri, 11 septembrie 2015.

840840a.png

(care face minuni neținând cont de adevăr), încât admiratorul să-și piardă și credința Ortodoxă, și bunul simț dat lui de conștiință?

                                    Lucrul acesta este evident chiar și la cei care, exact atunci când îi critică pe alții că ar face biografii (despre Părintele Arsenie Boca) legendare, romanțate și apologetice fără discernământ, fac la fel:

Faptul că în perioada 1949-1950 1-a găzduit pe călugărul Antonie Plămădeală la Mănăstirea Prislop s-a adăugat și el acuzațiilor ce i-au fost aduse mai târziu, când a fost arestat. Din procesul-verbal de interogatoriu la care a fost supus în anul 1955 cel care urma să devină peste ani mitropolitul Ardealului, proces verbal al cărui conținut îl publicăm în paginile ce urmează, aflăm că la început s-au iscat anumite discuții cu privire la oportunitatea șederii în mănăstire a unei tinere; absolventă a Facultății de teologie, pe nume Julieta Constantinescu, devenită mai târziu maica Zamfira, stareța mănăstirii Prislop. Mâhnirea pe care i-a produs-o părintelui Arsenie plecarea Julietei din mănăstire – despre care vorbește Leonida (Antonie) Plămădeală în timpul interogatoriului – ni-l descoperă drept un om autentic, care are prietenii și sentimente umane, în locul personajului legendar care-și petrecea tot timpul emițând adevăruri ultime, cum ne sugerează biografiile sale romanțate și apologeții fără discernământ. 829

                                    Dar aceasta ni se poate întâmpla tuturor dacă nu ținem cont de porunca Sfinților Apostoli:

1Io 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s