pag. 815- Dezvăluiri spre apărarea

815b.png2. DEZVĂLUIRI SPRE APĂRAREA, NU SPRE ATACUL PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

                                    Am făcut aceste mici dezvăluiri despre amăgirea din lucrare și viață a Părintelui Arsenie Boca nedorind a-l acuza ci, dimpotrivă, cu scopul de a-l apăra atât de atacul celor ce îl văd ca un răufăcător intenționat, dar și de cei care îl cinstesc ca pe un Sfânt. Acest studiu dorim să îndemne și pe unii și pe alții la multă milă și rugăciune pentru mântuirea sufletului sfinției sale (care este posibilă numai dacă s-a căit din totă inima, măcar pe patul morții – lucru de care noi nu am aflat nimic – de toate aceste abateri), dar și la a nu-i urma rătăcirile (lucru care i-ar îngreuna situația din veșnicie, mai ales dacă ar fi canonizat ca Sfânt, deci model Ortodox). De dragul preacuvioșiei sale, această lucrare am vrea să fie o căință publică a sfinției sale și a ucenicilor ce nu-și dau seama ce propovăduiesc atât de aprins, ce l-ar degaja (poate) de vina de a nu-și fi lepădat toate rătăcirile în mod solemn și a nu-și fi ras imaginile hulitoare.

                                    Îndemnăm la compasiune fiindcă vina nu-i aparține în totalitate, deoarece nici primii săi sfătuitori nu au fost cu lucrare Ortodoxă și a moștenit de la aceștia rătăcirea. Datorită lor, nefiind format sănătos gustul său duhovnicesc, nu a ales bine. De aceea nu a rămas în duhul (ce ferește de amăgire) linei ascultări de duhovnicii și profesori noștri încercați (prin experierea și însușirea Predaniei Ortodoxe), ci a preferat să asculte de propriile vedenii și puncte de vedere.

                                    Ce l-a făcut oare să primească această pregătire sufletească păgubitoare și lucrare a spectaculosului duhovnicesc?

7. MISIUNEA CA ÎNȘELARE

                                    Ce l-a făcut să primească înșelarea? Poate că dorința de a face misiune pentru Hristos, care să atragă pe mulți prin și din preocupările lor.

                                    Însă aceasta nu este Calea – Hristos.

                                    Iată cum lucra Însuși Stăpânul și Învățătorul nostru:

816816.png

CAZANIA DUMINICII A ȘAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

(Să nu căutăm lauda oamenilor)

Frați creștini,

Mă gîndesc la tăcerea lui Iisus Hristos, din povestirea Evangheliei de astăzi, cînd cei doi orbi, în mijlocul drumului, prin mulțimea oamenilor, strigau cu glas mare: „Miluiește-ne pe noi, Fiul lui David!“ Aud și porunca pe care le-a dat-o lor, după ce le-a deschis și le-a luminat ochii lor, zicînd: „Vedeți, nimeni să nu știe!“1 (1) Ev. Matei IX, 30.) și, socotind eu că și tăcerea și porunca lui Iisus voiau să ascundă minunile, mă minunez și sînt nedumerit. Dacă Domnul s-ar fi arătat așa numai fată de acești doi orbi, nedumerirea mea ar fi lămurită. Dar, deoarece am văzut că ori de cîte ori Domnul a făcut minuni, întotdeauna a procedat la fel, pentru aceasta, nedumerirea mea nu se lămurește, ci crește și mai mult.

Iisus curățește de lepră pe leprosul care L-a întîmpinat și îndată îi poruncește, zicînd: ia aminte, închide gura ta și nimănui să nu arăți minunea; vezi, nimănui să nu spui! 1 . Oprește femeii curgerea cea de mulți ani a sîngelui, după aceea socotește minunea făcută, nu prin puterea Lui, ci prin credința bolnavei, zicînd: „Fiică, credința ta te-a mîntuit!“ 2 . Cînd a tămăduit mădularele slăbănogite ale slugii sutașului, la fel a zis: „Mergi și așa precum ai crezut, fie ție!“ 3 . De asemenea, cînd a izbăvit de tirania diavolului pe fiica hananeencii, i-a zis: „O, femeie,mare este credința ta, facă-se ție precum voiești!“ 4 . Venind în casa lui Petru, a potolit frigurile soacrei lui Petru, a gonit demonii din cei îndrăciți care au fost aduși acolo, a vindecat pe toți bolnavii, care erau acolo, apoi, văzînd că popor mult L-a împresurat, a plecat îndată, așa precum ne spune Evanghelistul Matei, zicînd: „Că văzînd Iisus mulțime multă de oameni împrejurul Său, a poruncit ucenicilor să meargă de cealaltă parte“ 5. Cînd a ridicat pe cel slăbănog din pat, îndată s-a dat în lături, amestecîndu-se cu poporul, ca să nu fie cunoscut 6 . Cînd a săturat cu cinci pîini și doi pești, cinci mii de oameni, a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să se ducă de acolo 7 , iar cînd a hrănit, în muntele de lîngă Marea Galileii, cu șapte pîini și puțini peștișori pe cei patru mii de oameni, a plecat îndată și a venit în hotarele Magdalei 8 . Cînd a venit în casa mai marelui sinagogii, ca să învieze pe fiica lui, căutînd să ascundă minunea, întîi a zis către cei ce stăteau împrejur, să se dea în lături, căci copila n-a murit, ci doarme; după aceea a scos tot poporul afară și a înviat pe copila moartă 9. Cînd, pe muntele Taborului, a strălucit fața Lui ca soarele și hainele Lui s-au făcut albe ca lumina și s-a auzit glas din nor, zicînd: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit, pe Acesta să-L ascultați“, atunci a dat porunca tăcerii ucenicilor Săi, zicîndu-le: „Nimănui să nu spuneți vederea aceasta, pînă ce Fiul Omului nu se va scula din morți!“ 10 804                                   

Credința în Hristos este cu totul necesară pentru mîntuire. Propovăduirea minunilor este făclia care luminează și magnetul care atrage inima omului la credința în Hristos. Însă Iisus Hristos, Care a venit în lume să propovăduiască credința, se străduiește să oprească propovăduirea minunilor; aprinde făclia și apoi o ascunde sub obroc. In adevăr, acest lucru este cu totul de mirare! Oare, pentru ce a făcut Iisus aceasta? Pentru ca să fugă de lauda oamenilor? În adevăr, pentru ca să fugă de laudele cele deșarte ale oamenilor. „Credința fără fapte este moartă“ spune Apostolul Iacov. Lauda deșartă strică puterea tuturor faptelor bune și face moartă credința, și fără folos. Pentru aceasta Domnul a fugit de laudele cele deșarte ale oamenilor, ca să arate prin aceasta stricăciunea pe care o aduc mîntuirii laudele și slăvirile oamenilor. Și, cu adevărat, mare și înfricoșat păcat este slăvirea cea deșartă, căci de 1a începutul pînă la sfîrșitul vieții omului ea este vrăjmașa mîntuirii lui.

Cea dintîi dintre patimile care prind pe om, este patima slavei deșarte. La copilul mic, cea dintîi patimă este slava deșartă. Cînd îl cinstești, dă semne de bucurie, iar cînd îl lauzi se veselește. De-l vei certa, se mîhnește îndată și plînge. Patima dorinței de slavă îl urmărește pînă la moarte, pentru că și copiii și tinerii și cei ce sînt în vîrstă, și cei mai bătrîni doresc și caută cinstiri și laude. Slava deșartă urmează de multe ori și după moarte. Ce sînt podoabele de îmbrăcare cele atît de costisitoare, mormintele cele scumpe, statuile, inscripțiile de laudă de pe morminte, cum și altele pe care, fie noi, cît sîntem în viată, fie rudele sau prietenii, după

804 1) Ev. Matei VIII, 4. 2) Ev. Matei IX, 22. 3) Ev. Matei VHI, 13. 4) Ev. Matei V, 28. 5) Ev. Matei VIII, 18. 6) Ev. Ioan V, 13. 7) Ev. Matei XIV, 22. 8) Ev. Matei XV, 39. 9) Ev. Matei IX, 24. 10) Ev. Matei XVII, 9.

817817.png

moarte, le pregătesc? Sînt fum amăgitor după slava și lauda oamenilor. Pentru acest fel de oameni, psalmistul a zis: „Oamenii socot că locuințele lor sînt veșnice și casele lor vor dăinui din neam în neam. Pînă și țarinelor lor le dau numele lor“ 2. 805

Frați creștini,

Atît de lămurit a grăit Dumnezeu împotriva acestei patimi, zicînd: „Luați aminte, ca faptele dreptății voastre, să nu le faceți înaintea oamenilor, spre a fi văzuți de dînșii, altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru, Care este în ceruri“. La fel a poruncit despre milostenie, despre rugăciune și despre postire, zicînd că cei ce se roagă sau postesc, arătîndu-și aceste fapte bune înaintea oamenilor, aceia nici o plată nu dobîndesc, afară de lauda oamenilor. Cînd folosim fie frumusețea, fie bogăția, fie învățătura, fie faptele bune, ca să fim slăviți și lăudați de oameni, atunci Dumnezeu risipește și ia de la noi bunurile acestea și rămînem goi și rușinași, după cuvîntul psalmistului, care zice: „Rușinatu-s-au, că Dumnezeu i-a urgisit pe ei2                                   

Cel slăvit în deșert se pedepsește pe sine, nedreptățește pe aproapele său și îndrăznește să nedreptățească pe însuși Dumnezeu. Se nedreptățește pe sine, fiindcă pierde împărăția veșnică, pentru ca să cîștige fum și amăgire vremelnică; nedreptățește pe aproapele său, fiindcă îl înșeală, fătărnicindu-se că face fapte bune pentru slava lui Dumnezeu și fură în felul acesta cinstea și laudele celor din jurul său. Încearcă să nedreptățească și pe Dumnezeu, fiindcă prețuiește mai mult slava și laudele oamenilor, decît slava și răsplătirea lui Dumnezeu. Numai lui Dumnezeu I se cuvine slavă și mulțumire pentru faptele noastre bune, „de vreme ce Dumnezeu este Cel ce lucrează în noi“ 3                                   

Faptele celui slăvit și lăudat în deșert sînt asemenea mormintelor celor văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sînt pline de oasele morților și de toată necurătia 4. 806

                                    Dacă Însuși Mântuitorul Care este cu adevărat Singurul care ne poate mântui, fuge de oameni, ca să nu-I aducă laude, neprimind niciodată ca vreun pretext nevoia oamenilor, deși El este mai presus de toată patima și îndulcirea de Sine, cine se poate considera mai milostiv, mai nepătimaș la slava deșartă, mai înțelept în cuvinte și în meșteșugul de a aduce pe oameni la Hristos, decât Hristos? Mai poate avea ca pretext cineva misiunea ca să rabde atacul laudelor de la oameni ca să-i mântuiască, când deja aceasta este o abatere și un furt de la Singurul care îi poate mântui (Hristos) și este, în același timp, o capitulare definitivă în fața slavei deșarte de a accepta lingușirea.

                                    Este drept că Apostolii au făcut misiune, ca și ierarhii și alți Sfinți, dar numai după ce au stat la școala lui Hristos, îndelungată vreme (Sfinții Apostoli au stat 3 ani și ½ lângă Cel mai eficient Învățător) și au învățat chiar de la El ce înseamnă adevărul și măreția lui Dumnezeu, iar apoi, ca să nu fie misiunea lor spre pierzarea sufletelor proprii, au fost trecuți prin nenumărate suferințe ca să învețe neputința proprie și subțirimile minții, pentru a putea deveni vase ale smereniei și harului Sfântului Duh vădit prin putere și înțelepciune.

2Co 12:2 Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu știu; fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. 3 Și-l știu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe 4 Că a fost răpit în rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. 5 Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele. 6 Căci chiar dacă aș vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. 7 Și pentru ca să nu mă trufesc cu măreția descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. 8 Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; 9 Și mi-a zis: Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.

805 1) Iacov II, 20. 2) Psalm XLVIII, 11-l2                                   

806 Tâlcuirea Evangheliilor (Cazanii) La Toate Duminicile, CAZANIA DUMINICII A ȘAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH, Ed. Bisericii Ortodoxe Din Moldova, Orhei, ?1998.

818818.png

10 De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.

Mai cunoaște și aceasta, tu cel care ai darul deosebirii, că nu ne sălășluim cu sufletul în singurătate și în liniște și nu ne zăvorim, pentru faptele care întrec pe cele rînduite de canoane. Căci se știe că mai mult le înlesnește pe acestea viața de obște cu mulți, pentru rîvna ce o prilejuiește trupului. Dacă ar fi fost nevoie de acestea, n-ar fi fost unii dintre părinți, care, părăsind viața de întîlniri și comunicarea cu oamenii, să locuiască unii în morminte, iar alții să-și aleagă zăvorîrea într-o chilie singuratică. Prin aceasta și-au slăbit în chip deosebit trupul și l-au făcut să nu poată împlini canoanele lor, din pricina slăbiciunii și a trudei trupești; ba au răbdat cu plăcere și bolile grele ce le-au venit în toată viața lor. Din pricina aceasta nu puteau nici să stea pe picioarele lor, nici să-și facă rugăciunea obișnuită, sau să-și facă doxologia cu gura; ba nu rosteau nici psalmii, nici altceva din cele ce se săvîrșesc cu trupul. Le era de ajuns doar neputința trupului și liniștea în locul tuturor canoanelor. Acesta le era chipul petrecerii în toate zilele vieții lor. Și în toată această părută nelucrare, nici unul dintre ei nu dorea să-și părăsească chilia sa și, din pricina neîmplinirii vreunei lucrări a pravilei, să umble pe afară, sau să se veselească de glasurile din biserici și de slujirea altora.

Cel ce-și simte păcatele lui e mai bun decît cel ce scoală morții prin rugăciunea lui, cînd locuiește în mijlocul multora. Cel ce suspină un ceas pentru sufletul său e mai bun decît cel ce folosește lumii întregi prin gîndirea lui. Cel ce s-a învrednicit să se vadă pe sine e mai bun decît cel ce s-a învrednicit să vadă pe îngeri. Căci cel din urmă comunică prin ochii trupești, dar cel dintîi prin cei ai sufletului. Cel ce urmează lui Hristos în tînguirea de unul singur e mai bun decît cel ce se laudă pe sine în adunări. Și nimeni să nu amintească de cuvîntul apostolului: «M-am rugat să fiu anatema de la Hristos» (Rom., 9, 3). Căci celui ce a primit puterea lui Pavel, i s-a poruncit să facă și aceea. Iar Pavel a primit din Duhul cel sălășluit în el puterea spre folosirea lumii, precum a mărturisit el însuși, că nu făcea aceasta cu voia lui: «Că de nevoie îmi este, și vai mie de nu voi binevesti» (I Cor., 9, 16). Și alegerea lui Pavel nu avea în vedere pocăința lui, ci binevestirea către oameni. În scopul acesta a primit putere prisositoare. [ … ]

CUVÎNTUL XLVIII

Din ce pricină a îngăduit Dumnezeu încercările pentru cei ce-L iubesc pe El

Din dragostea pe care sfinții o arată lui Dumnezeu, ei pătimesc pentru numele Lui încercările care-i strîmtorează, căci El nu Se depărtează de cei ce-L iubesc și inima lor dobîndește îndrăznire ca să-L vadă în chip neacoperit și să ceară de la El cele de folos cu încredere. Căci mare este puterea rugăciunii făcute cu îndrăzneală. De aceea a lăsat Dumnezeu pe sfinții Lui să fie încercați de toate încercările, ca ei să primească iarăși cercarea și proba ajutorului Lui și să vadă cită purtare de grijă are de ei; dar și ca să dobîndească din încercări înțelepciune și să nu rămînă neînvățați, lipsindu-se de cîștigul ambelor părți ale deprinderii. Căci ei cîștigă astfel prin cercare cunoștința tuturor și nu ajung de batjocura dracilor. Pentru că dacă s-ar deprinde numai în cele bune, dar ar fi lipsiți de cealaltă deprindere 274 , ar fi lipsiți de cercare (de experiența) în războaie.

Și de am zice că prin aceasta Dumnezeu îi deprinde pe ei fără să le dea vreo cunoștință, am spune că Dumnezeu voiește ca ei să fie ca boii și ca asinii și ca cei ce nu au libertatea în unele lucruri 275 807. Dar nu gustă omul binele, dacă nu e probat mai întîi prin cercarea celor rele. Aceasta, pentru ca, atunci cînd se întîlnește în ele cu binele, să se folosească de ele prin cunoștință și libertate, ca prin cele ce-i sînt proprii 276 808 . Cît de dulce e cunoștința cîștigată

807 274. Deprinderea în răbdarea necazurilor                                   

275. Deci oamenii, avînd înțelegere și nefiind ca animalele, văd un sens și în necazurile ce le vin. Nu se deprind să le suporte în chip simplu, fără să cîștige prin aceasta o experiență, o cunoștință, să tragă o concluzie. Acesta e încă un motiv pentru care le primesc în chip liber, nu ca animalele ce le suportă fără libertate, pentru a cîștiga o simplă deprindere în a împlini din frică voia stăpînului lor                                   

808 276. Chiar in necazuri, omul se întîlnește cu binele dacă se folosește de ele prin libertate și cunoștință, spre bine. Ele i se dau, de aceea, pentru că se poate folosi de ele prin cunoștință și libertate. Ele îi lărgesc cunoștința, dar îl și fac să crească duhovnicește, să evite răul, în chip liber.

819819.png

prin deprinderea din cercarea lucrurilor și cîtă putere dăruiește celui ce a aflat-o pe ea prin multa lui cercare (experiență), e un lucru cunoscut celor ce s-au încredințat despre aceasta și au simțit ajutorul ei, cum le e cunoscută și slăbiciunea firii și sprijinirea ei din partea puterii dumnezeiești. Căci atunci ei cunosc că Dumnezeu, oprind mai întîi ajutorul Său de la ei, îi face să simtă slăbiciunile firii și greutatea încercărilor și viclenia vrăjmașului; și cu cine au de luptat și în ce fire sînt îmbrăcați și cum sînt păziți de puterea dumnezeiască; și cît drum au făcut și cît au urcat pe el; și cum slăbesc în fața oricărei patimi cînd se depărtează puterea dumnezeiască de la ei. Aceasta, pentru ca din toate acestea să cîștige smerenie și să călătorească spre Dumnezeu și să aștepte ajutorul Lui și să stăruie în rugăciune.

Și toate acestea de unde le-au învățat, dacă n-au cîștigat cercarea din răbdarea multor rele, în care au ajuns din îngăduința lui Dumnezeu ? Căci zice Apostolul : «Ca să nu mă înalț din mărimea covîrșitoare a descoperirilor, datu-mi-s-a bold în trup, îngerul satanei» (II Cor., 12, 7). Dar și credință neclintită cîștigă cineva din încercări prin cercarea (experiența) ajutorului dumnezeiesc, pe care l-a primit de multe ori. Prin aceasta se face neînfricat și dobîndește curaj din încercări și din deprinderea cea dobîndită.

Încercarea este de folos oricărui om. Căci dacă încercarea este de folos lui Pavel, toată gura se va astupa și lumea se va simți îndatorată înaintea lui Dumnezeu să primească încercările. Cei ce se nevoiesc sînt încercați, ca să sporească în bogăția lor; cei leneși, ca să se păzească de cele ce-i vatămă; cei somnoroși, ca să se îndemne la trezire; cei ce se află departe, ca să se apropie de Dumnezeu; casnicii, ca să intre în casă cu îndrăzneală. Nici un fiu nedeprins nu primește bogăția casei tatălui său înainte de a se putea folosi de ea. De aceea îi și încearcă mai întîi Dumnezeu și-i supune la greutăți, apoi le arată darul. Slavă Stăpînului, Celui ce prin doftorii amare ne duce la desfătarea în sănătate!

Nu este cineva care să nu se întristeze în timpurile de deprindere (de exercitare). Și nu este cineva căruia să nu i se pară amară vremea în care bea fierea încercărilor. Căci fără acestea nu poate ajunge cineva la băutura cea tare. Dar a răbda nu stă în puterea noastră. Căci cum ar putea vasul de lut să țină apa curgătoare, dacă nu l-ar fi întărit focul dumnezeiesc ? Toate le vom lua în Hristos Iisus, Domnul nostru, de I ne vom supune, cerîndu-le întru smerenie, cu o dorință neîncetată. Amin. [ … ]

Deci cereți și voi și nu vă leneviți. O, cutezanță negrăită ! Dătătorul ne stîrnește pe noi să cerem de la El, ca să ne dea darurile Sale cele dumnezeiești. Și precum ni le dăruiește toate cîte ne sînt spre bine, precum singur știe, așa sînt pline cuvintele Lui de îndemnul de a îndrăzni și de a ne încrede în El. Și pentru că Domnul știe că nu încetează niciodată pornirea noastră de abatere înainte de moarte și că această schimbare este aproape de noi, înțeleg cea de la virtute la păcat, și că omul și firea lui sînt mereu în stare de a se abate la cele protivnice, ne-a îndemnat să ne sîrguim să cerem și să ne nevoim neîncetat 283. dacă lumea aceasta ar fi locul încrederii și omul ar ajunge la ea, firea lui s-ar înălța de sub apăsarea nevoii și lucrarea lui, de sub apăsarea fricii, și n-am mai fi îndemnați să ne rugăm, împlinind ceea ce ne trebuie prin însăși purtarea Lui de grijă 284. Pentru că nici în veacul viitor nu se aduc lui Dumnezeu rugăciuni de cerere a unor lucruri. Căci în acea patrie a libertății firea noastră nu va fi supusă schimbării, nici nu se va abate de frica celor protivnice ei. Pentru că va fi desăvîrșită în toate. De aceea nu numai pentru rugăciune și pază trebuie să ne nevoim, ci și ca să înțelegem mișcările subțiri și nepricepute ce ni se întîmplă, care sînt mai presus de cunoașterea minții noastre și în care ne aflăm de multe ori fără de voie. Căci chiar dacă cugetarea noastră este foarte sigură și plină de bunăvoire în cele bune, de multe ori ne părăsește la hotarul încercărilor și purtarea Lui de grijă ne aruncă, cum a zis fericitul Pavel: «Ca să nu mă înalț, pentru mărimea covîrșitoare a descoperirilor, datu-mi-s-a îmbolditor trupului îngerul satanei, ca să mă lovească. Și de trei ori L-am rugat pe Domnul ca să-l ia de la mine. Și mi-a zis : îți ajunge ție harul Meu. Căci puterea Mea întru neputință se desăvîrșește» (II Cor., 12 , 7) 284 a.

Drept aceea, Doamne, aceasta este voia Ta și de toate acestea are nevoie pruncia mea, ca să fie povățuită și trezită de Tine, mai ales cînd omul nu e beat de dorul Tău, cum nu sînt nici eu, și nu e atras de bunătăți, ca să nu mai vadă nicidecum lumea din pricina beției pe

820820.png

care o are față de Tine 285 . Căci m-ai făcut să mă ridic pînă la această stare și mai presus de ea, spre descoperiri și vederi care nu pot fi tîlcuite de limba trupească și se văd și se aude glasul liturghiei duhurilor și să mă învrednicesc de vederea plină de sfințenie a Ta 286 809 . Dar deocamdată eu, cel desăvîrșit în Hristos, nu sînt în stare să mă păzesc pe mine, tocmai pentru că sînt ceva și pentru că am o subțirime; căci nu sînt în stare să mă înțeleg prin puterea mea pe mine, cel ce am dobîndit mintea lui Hristos 287. [ dacă Sfântul Apostol Pavel, ce dobândise mintea lui Hristos, avea nevoie de încercări și era prunc, mai ales când 2Co 12:4 a fost răpit în rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască, atunci cum am putea spune că Părintele Arsenie Boca la începutul nevoinței sale, când era lipsit de experiența duhovnicească, nu avea nevoie de sfat și de ghimpe, indiferent ce fel de vedenii ar fi avut? – n.n. ]

Drept aceea, Doamne, pentru aceasta mă bucur de slăbiciuni, de necazuri, de închisori, de legături, de nevoi, fie de cele din partea firii, fie de cele de la fiii firii, fie de cele de la dușmanii ei. Rabd, bucurîndu-mă, neputințele mele, adică încercările mele, ca să se sălășluiască puterea lui Dumnezeu în lăuntrul meu [ vedeți că fără slăbiciuni și necazuri nu se sălășluiește puterea lui Dumnezeu înăuntrul omului? – n.n. ] (II Cor., 12, 9). Dacă după toate acestea am nevoie de toiagul ispitelor, ca și mai mult să sporească prin el întru mine sălășluirea Ta și să fiu păzit în apropierea Ta, cunosc din aceasta că nu ai pe cineva mai iubit decît pe mine, că prin aceasta m-ai mărit pe mine mai mult decît pe mulți; și mi-ai dat să cunosc puterile Tale minunate și slăvite ca oarecărui dintre apostoli 288, cum nu ai dat altora din soții mei, și m-ai numit pe mine «vas al alegerii», ca să păzesc cu credință treapta dragostei Tale. Pentru toate acestea știu că pentru a spori și a înainta în lucrarea propovăduirii, aș fi fost dezlegat de lanțul încercărilor și deci mi-ai fi dăruit libertatea dacă mi-ar fi fost de folos. Dar nu ai binevoit să fiu fără necaz, nici fără grijă în lumea aceasta. Căci nu voiai să se înmulțească mai degrabă lucrarea propovăduirii Evangheliei Tale în lume, decît să mă folosesc de încercările mele și ca sufletul meu să fie păzit sănătos lângă Tine 289. [ vedeți că toiagul încercărilor este semn de dragoste și misiunea nu o iubește Hristos, deci nu este de la El, atunci când sufletul încă nu este însănătoșit prin pocăință? Propovăduirea adevărată a Sfintei Evanghelii se face de cei înlănțuiți în încercări. Mai mult vrea Dumnezeu să fie un suflet păzit sănătos lângă Sine, decât să se înmulțească în lume lucrarea Sfintei Evanghelii! Deci misiune după pocăință și prin suferință, nu misiune înainte sau în loc de pocăință, fără suferință… – n.n. ]

Deci, poți vedea, tu, cel ce ai dobîndit dreaptă socoteală (discernămînt), că mare e darul încercărilor. Căci cu cît se înalță omul mai mult și intră în treapta duhovnicească, după asemănarea lui Pavel, cu atît are nevoie mai mult de frică și de pază și culege folos din întîlnirea cu încercările. Cine a ajuns în țara încredințării cea plină de jefuitori și a primit puterea să nu se abată ? [ nu putem spune, dacă nu cumva nu ne-am lepădat de Ortodoxie, că Părintele Arsenie Boca ar fi mai avansat ca Sfântul Apostol Pavel. Chiar dacă ar fi înălțat pe treapta duhovnicească la măsura lui, tot ar fi avut nevoie de frică, pază și de folosul din încercărilor. Dar sfinția sa, după ce s-a lepădat de preoție și călugărie, și-a întemeiat o familie de tip

809 283. Neîncetat firea noastră schimbătoare ne îndeamnă spre abateri de la calea cea bună. Cunoscînd această slăbiciune a ei, Dumnezeu ne iartă neîncetat, dar ne și îndeamnă să-I cerem iertarea și ajutorul. Fixismul firii în bine, susținut de unele erezii vechi și de denominațiuni creștine de azi, nu corespunde realității.

284                                    Chiar de se află cugetul nostru plin de bunăvoire spre cele bune, cîteodată nu mai înțelegem rostul unor încercări, sau ea ne părăsește la hotarul lor (cînd începe lucrarea acestor încercări) și într-un fel purtarea de grijă a lui Dumnezeu ne lasă în seama lor (ne aruncă), deși pînă la urmă ne va ajuta să ieșim din ele. Sau lucrarea lui Dumnezeu cu noi își produce rodul prin neputința noastră, arătată în greutatea cu care suferim încercările, întrucît sînt foarte mari. Atunci strigăm mai tare către Dumnezeu și deschidem poarta sufletului spre primirea ajutorului Lui.

284 a. Dacă am trăi în certitudinea vederii lui Dumnezeu, în experiența vădită a Lui, n-am mai avea nevoie să ne întărim în această certitudine prin cereri. Am fi convinși despre bunătatea darnică a lui Dumnezeu prin «vederea» Lui. De aceea, în veacul viitor vom lăuda numai pe Dumnezeu și-I vom mulțumi, dar nu-I vom cere ceva.

285. E de remarcat această însușire a beției de Dumnezeu : ea e și o nevedere a lumii înconjurătoare.

286. Liturghia duhurilor e liturghia îngerească, slavoslovia lor neîncetată. Iar vederea lui Dumnezeu e plină de sfințenie, sau de curăție, cum și Dumnezeu e atotcurat sau sfînt. Numai cel curat vede pe Dumnezeu, sau Dumnezeu iradiază curăția Lui în cel ce-L vede.

821821.png

comunist cu Maica Zamfira, nu a mai fost stingherit de nimeni, în afară de supravegherea securității și de dialogurile cu ea, după cum vom vedea, văzându-și de interesul personal, care consta și din misiunea (îngăduită de securitate) de la Drăgănescu, în scopul său de a-și aduna prozeliți care să îl laude mai presus de toți și de toate, în locul lui Hristos pictându-se pe sine, atât pe pereți, cât și în inimile oamenilor. Astfel că misiunea și prin mijloace, și prin scop, și prin comoditate, nu a fost a lui Hristos – n.n. ] (E un lucru care nu s-a dat îngerilor, ca să nu se desăvîrșească fără noi) 290 . Cine ajungînd acolo a primit acest dar, contra tuturor darurilor duhovnicești și trupești, încît să poată să rămînă cu totul neschimbat și să nu se apropie de el vreo ispită în gînduri? Rînduiala lumii acesteia are acest înțeles, arătat în toate Scripturile: de ni s-ar întîmplă în fiecare zi mii de căderi și de răni, să nu ne descurajăm și să nu părăsim cursa în stadion. Căci e cu putință ca printr-o mică luptă să cîștigăm biruința și să primim cununa.

Lumea aceasta e un loc de luptă și un stadion de curse. Și timpul acesta e un timp de luptă. Și în locul de luptă nu e lege 290 a 810. Adică împăratul nu pune un hotar ostașilor pînă nu se va isprăvi lupta și nu va ajunge fiecare om la ușa împăratului împăraților și nu se va proba acolo cine a răbdat în luptă și nu s-a lăsat să fie înfrînt și n-a dat bir cu fugiții. Căci de cîte ori nu se află cîte un om care pare să nu fie de nici un folos cuiva și e dat mereu la o parte din lipsa de deprindere și aruncat, și totuși, aflîndu-se întru neputință, răpește steagul din mîna oștirii fiilor uriașilor și înalță numele lui și e lăudat mai mult decît toți cei ce se luptă și sînt cunoscuți prin biruințele lor și primește cununa și darul de preț mai mult decît toți soții lui ? De aceea să nu rămînă nici un om în deznădejde. Să nu ne lenevim în rugăciune și să nu pregetăm în a cere ajutor de la El.

Și aceasta să o punem în cugetul nostru, ca atîta timp cît sîntem în lume și lăsați în trup, chiar de ne vom înălța pînă la crugul (absida) cerurilor, nu trebuie să fim fără fapte și trudă și grijă. Prin aceasta vine desăvîrșirea. Iartă-mă ! Iar ce este mai mult decît aceasta este îndeletnicire fără judecată. [ așadar, misiunea fără pocăință, fără faptele, truda și grija smereniei ce vine din ascultarea de duhovnic și de Sfinții Părinți, este o îndeletnicire fără judecată – n.n. ] Iar Dumnezeului nostru fie slava și stăpânirea și mărirea în veci! Amin. 811

                                    Deci, nu există misiune mântuitoare fără pocăință, zdrobirea firii prin necazuri, și înțelegerea că totul e Hristos. Iar aceasta are ca rod că propovăduirea ei este centrată pe El, iar nu pe sine, și ucenicii se îndrăgostesc de Dumnezeu-Omul, necăzând în cumplitul blestem al nădejdii în om. Orice altă misiune este o campanie diavolească pentru ca misionarul să uite de pocăință, să se încânte de sine, să ajungă cursă de vânat sufletele pentru iad, care începe de aici prin centrarea minții pe orcine altul decât Hristos.

810 287                                    Cu cît sînt ridicat prin Hristos mai sus, cu atît mă înțeleg mai puțin. Obiectiv am dobîndit mintea lui Hristos și sînt om desăvîrșit în Hristos, dar ceea ce îmi este dat obiectiv, nu sînt în stare să înțeleg încă, tocmai pentru că e o stare așa de înaltă. Deci nu sînt în stare să înțeleg încă nici rostul unor încercări, care tocmai pentru consolidarea mea în această înălțime vin asupra mea. Acesta poate fi sensul textului [ … ]

288. Lui Pavel. [ … ] , in textul grec sună ·. «Și precum mi-ai dat mie să cunosc puterile Tale minunate și slăvite, nu i-ai dat oarecărui dintre apostoli, prietenii mei» etc.

289. [ … ] înțelesul cred că e acesta : Dumnezeu nu socotește că e mai de folos o propovăduire a Lui în lume, făcută de oameni neprobați și necurățiți prin încercări, decît o desăvîrșire prealabilă prin încercări. De-abia atunci propovăduirea credincioșilor ar avea un efect adevărat. De aceea se spune : «Pentru ca prin aceste încercări să fiu păzit sănătos lângă Tine și astfel să se facă mai cu rod propovăduirea Ta în lume».

290                                    Cu cît se întărește cineva mai mult în încredințarea că a sporit în apropierea de Dumnezeu, cu atît asalturile duhurilor rele sînt mai stăruitoare. Dar și în respingerea acestora ne bucurăm mai mult de ajutorul îngerilor. In felul acesta îngerii înșiși sporesc împreună cu noi în desăvîrșire, luptînd și ei împreună cu noi împotriva atacurilor rele. Dacă îngerii înșiși ar fi supuși unor asemenea încercări și ar trebui să lupte pentru respingerea lor de la ei înșiși, ei ar face fără noi suișul lor spre Dumnezeu. Dar nu li s-a dat să urce fără noi, fără să ne ajute pe noi. De altfel s-ar putea spune că aceasta e o rînduială generală. Nici un om nu poate urca spre Dumnezeu (spre bine), dacă nu ajută și pe alții să urce, și dacă nu e ajutat și el de alții.

290 a. În război nu e lege care să rînduiască la care atacuri să răspund și la care să nu răspund. Trebuie să lupt în tot felul, ca să mă apăr și să cîștig biruința.

811 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Isaac SIRUL, Filocalia Sau Culegere Din Scrierile Sfinților Părinți Care Arată Cum Se Poate Omul Curăți, Lumina Și Desăvârși, Volumul X (Cuvinte Despre Sfintele Nevoințe), Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 2 1981, pp. 193-194, 251, 261-264.

822822.png

Ier 17:5 Acestea zice Domnul: blestemat este omul, care are nădejde spre om, și va rezema de dânsul trupul brațului său, și de la Domnul se va depărta inima lui.

2Ti 3:1 Și aceasta să știi că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; 2 Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie, 3 Lipsiți de dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, 4 Trădători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, 5 Având înfățișarea adevăratei credințe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te și de aceștia. 6 Căci dintre aceștia sunt cei ce se vâră prin case și robesc femeiuști împovărate de păcate și purtate de multe feluri de pofte, 7 Mereu învățând și neputând niciodată să ajungă la cunoașterea adevărului. 8 După cum Iannes și Iambres s-au împotrivit lui Moise, așa și aceștia stau împotriva adevărului, oameni stricați la minte și netrebnici pentru credință. 9 Dar nu vor merge mai departe, pentru că nebunia lor va fi vădită tuturor, precum a fost și a acelora.

Col 2:18 Nimeni să nu vă smulgă biruința printr-o prefăcută smerenie și printr-o fățarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut, și îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească, 19 În loc să se țină strâns de capul de la care trupul tot, – prin încheieturi și legături, îndestulându-se și întocmindu-se, sporește în creșterea lui Dumnezeu.

                                    Vă întrebăm ce fel de misiune a avut Părintele Arsenie Boca? Misiune mântuitoare sau pierzătoare? Cum a putut Părintele Arsenie Boca face misiune fără a se slăvi în deșert, când a stat la Sfântul Munte doar 66 de zile, fiind de capul lui într-o chilie ne având alt dascăl decât un strigoi? Cum a putut căpăta experiență reală de cunoaștere duhovnicească neavând suferințe, ci doar succese provenite din ispita demonică a năvălirii oamenilor, neformându-se prin studiul asiduu al Sfinților Părinți, ci doar prin lectura superficială a filozofiei, matematicii, fizicii, medicinei, prin practicarea învățăturilor drăcești din „religiile superioare” și prin pregătirea în tot velul de tehnici de pictură, în cea mai mare parte luate luate din Apus?

                                    Răspunsul ne vine firesc din felul sfinției sale de a scrie, predica și picta: era grav afectat tocmai prin plăcerea și părerea de sine. A înghițit momeala falsei misiuni întinsă de cel ce urăște mai mult decât toate pocăința și, astfel, s-a vătămat.

                                    Dar nici de necazuri nu s-a folosit duhovnicește: atunci când Dumnezeu i-a dat ocazia de a suferi, pentru a se vindeca de slava deșartă, sfinția sa a fugit de temniță prin hipnoză, denunțuri, lepădarea de preoție și călugărie, alegând traiul comod cu Maica Zamfira, făcând compromisuri cu regimul pentru a-și asigura un nivel comfortabil de viață, peste nivelul omului obișnuit de atunci.

                                    Dar ce este cel mai grav: niciodată nu a mai luat asupra sa crucea pocăinței prin călugărie, până la moarte. Despre aceasta, însă, vedeți mai pe larg în capitolul Având această concepție despre eretici, nu este de mirare că atunci când a fost caterisit (sau oprit de la slujire) și-a format o parasinagogă și mai ales subcapitolul Arsenie vs. Arsenie.

                                    Sub toate aspectele modelul propus de Fenomenul Prislop este diametral opus Sfintelor Evanghelii, în schimb este foarte asemănător tuturor mișcărilor amăgitoare. De aceea Părintele Arsenie Boca nu poate fi un model de Sfânt. În schimb, știind că a fost rătăcit sub pretextul unui scop bun,

8. ÎNDRĂGIT CA UN FRATE CĂZUT ÎN ÎNȘELARE, NU JUDECAT

<Nu-l judecăm nicidecum pe autorul mișcării de la Prislop, încercând a-l îndrăgi ca pe un frate de-al nostru căzut în înșelare și pomenindu-l la rugăciunile pentru morții noștri, ca pe un ieromonah răposat al Bisericii noastre (nădăjduind că s-a mărturisit public de toate învățăturile rătăcite de mai sus, pentru a putea fi pomenit fără primejdie), dar analizăm învățăturile preacuvioșiei sale pentru a primi sfatul cel bun de acolo (dacă există, și suntem învățați în dogmatica Ortodoxă pentru a nu ne contamina cu ce este diavolesc, pe nebăgatelea de seamă) și a ne feri în același timp, cu tărie, de ceea ce este vătămător și neconform cu Sfinții Părinți.

                                    Dar, ce este mai grav, este ceea ce s-a întâmplat și cu mulți alți amăgiți:

823823.png

9. ALUNECAREA DIN VIEȚUIRE ÎN DOGME

                                    I s-a întunecat mintea și rațiunea (nu numai simțirea) atât în viețuire (călcând poruncile Ortodoxe), dar și în dogme (susținând multe învățături eretice).

                                    Să comparăm o altă întâmplare din Pateric, cu cele din viața Părintelui Arsenie Boca:

3. Era un sihastru iscusit ce trăia în pustie și care se închisese într-o peșteră petrecând în înfrânare, post, priveghere, întru rugăciuni, nevoințe și osteneli, întrecând și covârșind pe alții. Dar nepăzindu-se și nesocotind înșelăciunea vicleanului diavol, fu batjocorit de vrăjmașul și a căzut în cumplită ispită căci amăgindu-l vrăjmașul, îi arăta lui în vis feluri și feluri de vedenii și cele ce vedea el în vis se petreceau apoi aievea, până s-a încredințat visurilor. După ce s-a încrezut bine visurilor, într-o noapte i-a arătat lui diavolul neamul și soborul creștinesc cu apostolii și cu mucenicii, fiind la un loc întunecat, ponegrit și pedepsit, de tot binele lipsit, plin de toată rușinea și necurăția și erau toți mâhniți și scârbiți. Iar în într-o parte era neamul jidovesc, cu Moise și cu toți proorocii, într-un loc luminat, liniștit, plin de lumină, de toată mângâierea, bucuria și veselia. Și îl sfătuia înșelătorul, zicând: „Iată, acum vezi neamul vostru creștinesc în ce loc și în ce chip este și neamul jidovesc cum se află. Deci, de vei vrea să fii însoțit și împărtășit fericirii și bucuriei neamului jidovesc, te sfătuiesc să mergi și să primești tăierea împrejur, legea și credința jidovească. Iar el, după cum am zis, fiind foarte încredințat visurilor, a făcut așa precum l-a sfătuit vrăjmașul. Ieșind din peștera lui și lăsând pustia și viața pustnicească, a venit în lume deși erau șaizeci de ani de când nu ieșise din pustie și mergând la școala și soborul jidovilor le-a spus cum a văzut în vis neamul creștinesc în loc întunecat și pedepsit, iar neamul jidovesc la loc luminat, plin de bucurie și de veselie. Jidovii auzind aceasta, s-au bucurat și l-au îndemnat să primească legea lor. Iar el cu mare bucuria a primit tăierea împrejur pe trupul său și toată legea lor și așa a pierit. Aceasta i s-a întâmplat pentru că n-a câștigat dreapta socoteală și s-a deprins din tinerețile sale numai voii și sfaturilor gândurilor sale a se supune, iar sfatul cel bun și folositor al părinților și al fraților, niciodată nu l-a încercat. 16-31 812

                                    Tot așa, prin încrederea sfinției sale în arătările demonice, și-a pierdut discernământul, ajungând la încălcarea sfintelor canoane și răstălmăcirea învățăturilor de credință, biruindu-se de păreri eretice, atât în scris cât și în pictură.

                                    Aceasta pe de o parte i se trage de la faptul că nu a lucrat virtutea adevărată, adică smerenia, întunecându-i-se mintea, iar pe de alta sunt cea mai mare dovadă că lucrarea lăuntrică a sfinției sale a fost amăgită și amăgitoare:

8. Nu tot omul care vine în această lume e luminat numaidecât de Cuvântul, căci mulți rămân neluminați și nepărtași de lumina cunoștinței. Ci e vădit că numai omul care vine prin voia sa proprie în lumea cea adevărată, adică a virtuților. Deci tot omul care vine cu adevărat, prin nașterea de bunăvoie, în lumea aceasta a virtuților, e luminat în mod sigur de Cuvântul, dobândind o deprindere neclintită în virtute și o cunoștință adevărată și fără greșeală. [ … ]

32. Cel ce arată cunoștința întrupată în activitate și activitatea însuflețită de cunoștință, a descoperit modul exact al adevăratei lucrări îndumnezeitoare. Iar cel ce are numai pe una din acestea, despărțită de cealaltă, sau a făcut din cunoștință o nălucire (fantezie) inconsistentă (fără suport), sau din activitate un idol (o formă) fără suflet. Căci cunoștința fără faptă nu se deosebește întru nimic de nălucire, neavând fapta ca temelie; iar activitatea irațională e tot una cu un idol (cu o formă) fără suflet, neavând cunoștința care să o însuflețească. [ … ]

16. Definiția virtuții este unirea prin cunoștință a neputinței omenești cu puterea dumnezeiească. Deci cel ce se închide pe sine în neputința firii, încă nu a ajuns la hotarul

812 Sfinții BĂTRÂNI et alii, Patericul, Ed. cit., Pentru multe feluri de năluciri și înșelăciuni diavolești, cu care amăgește și înșeală vrăjmașul pe mulți, vrând ca să-i smintească din calea mântuirii, să-i depărteze de Dumnezeu și să le fie în zadar osteneala lor, 3.

824824a.png

virtuții. Din această pricină el păcătuiește, ca unul ce n-a primit încă puterea ce întărește neputința. Iar cel ce prezintă cu îndrăzneală în loc de puterea dumnezeiească neputința proprie ca putere, a sărit pe hotarul virtuții. El păcătuiește prin aceea că nu recunoaște ceea ce s-a făcut mai pe urmă prin el în chip suprafiresc. El socotește păcatul drept virtute. E mai de iertat deci cel ce s-a închis în neputința sa naturală, pătimind mai bine căderea de la virtute din trândăvie, decât cel ce prezintă în loc de puterea dumnezeiească neputința proprie ca putere în stare să împlinească datoriile. Căci mai degrabă își pricinuiește căderea prin îndrăzneala sa. 813

                                    Este evident că în prima fază a sărit peste hotarul virtuții, iar apoi a căzut de la ea, îngăduind chiar Dumnezeu aceasta, pentru a se trezi, după cum vom vedea mai jos. Dar oare se va pocăi până la sfârșit?

                                    Pentru a afla aceasta este nevoie să vedem ce s-a întâmplat cu Părintele Arsenie Boca după ce s-a întors în țară și a început, fără dreaptă socoteală, o misiune care l-a făcut să se lepede și de preoție, și de călugărie, pentru a viețui restul vieții cu o femeie ce-l șantaja cu sinuciderea, dacă nu îi făcea întocmai voia ei.

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s