pag. 803- CALEA SCURTĂ A HARULUI

802bO) CALEA SCURTĂ A HARULUI

803803.png

                                    Există o cale mai scurtă de a obține harul Sfântului Duh, astfel ca Părintele Arsenie Boca să nu mai aibă nevoie de calea împărătească a ascultării, ci să devină rapid (fără a avea nevoie de experiența unei vieți și înțelepciunea bătrâneții) un infailibil vizionar?

                                    Cei cu adevărat experimentați în venirea harului Sfântului Duh (nu doar cu renumele de clarvizionari) ne arată că și pe calea cea scurtă este nevoie de ascultare, altfel negreșit este vorba de înșelare. Degeaba vor să ne amăgească ucenicii sfinției sale că ar fi vreo excepție calea Părintelui Arsenie Boca. Excepție de la smerenie nu există, fiind asemănarea cu Hristos. Nu poți să fi Sfânt, adică asemenea cu Hristos, fără să fi smerit, adică să semeni cu El. Chiar dacă Părintele Arsenie Boca ar fi putut căpăta repede harul, nu însă în 66 de zile, ci după multe părăsiri și dureri până la marginea desăvârșitei deznădejdi. Iar venirea statornică a harului s-ar fi făcut prin ascultarea de un duhovnic aflat în trup, ca și el, pentru smerenie.

                                    Vom vedea în descrierea acestei căi scurte o mulțime de intersecții prin care se poate cădea în rătăciri. Nu știm ce fel de rătăcire a agonisit Părintele Arsenie Boca, nefiind (cu mila lui Dumnezeu) străvăzători (fiindcă străvederea se dobândește în urma unor cumplite suferințe și trebuie însoțită de o uriașă smerenie pentru a nu cădea în adâncul cel pierzător al iadului). Semnele raționale desprinse din viața și învățătura sfinției sale arată că poate face parte din:

– categoria celor ce se cred mântuitori ai lumii și că pot dobândi harul prin ostenelile proprii, devenind foarte duri cu alții care sunt neputincioși;

– dacă însă a căzut și trupește cu Maica Zamfira (ceea ce ne dorim să nu fi fost), avem de a face cu rătăcirea care se sfârșește în patimile de-a stânga;

– dacă, însă, a și dogmatisit păcatul împreunării trupești ca și cum ar putea păstra concomitent cu săvârșirea lui și desăvârșirea sfințeniei, fiindcă ei ar fi niște excepții alese de Dumnezeu… atunci nici nu mai putem grăi nimic, amuțindu-ne durerea inimii, fiindcă avem de a face cu păcatul împotriva Sfântului Duh. De ce atotcovârșitoare milă este nevoie atunci…

5. Despre cum vine dumnezeiescul har și cum se cunoaște, și despre calea cea scurta

Asculta, fiul meu, cum vine harul dumnezeiesc și cum se cunoaște. Nu spunem noi ca cel care a gustat o data vinul, atunci când i se da sa bea otet ¡1 cunoaște ?

Asa se intampla și cu cel care a cunoscut harul dumnezeiesc. Cel care a gustat intai harul cunoaște inselaciunea. Demonul se preface oferindu-se ca har, dar cel care a mancat o data din fructul adevărului, cum am spus, acela cunoaște fructul înșelăciunii. Numai putina atentie daca da mintea rătăcirii, atunci se umple inima omului de tulburare. Mintea se întuneca și chiar perii capului se ridica. Dar și il umfla ca lucrul umflat de vânt. In timp ce harul dumnezeiesc este dulce, pașnic, smerit, liniștit, curatitor, luminator, aducător de bucurie și nu lașa nici cea mai mica îndoiala ca este, cu adevarat, har dumnezeiesc.

Fii tare atent sa afli in ce fel vine harul dumnezeiesc și cum se cunoaște calea adevărului de cea a inselaciunii.

Spunem, mai intai, ca viata monahala este după cum urmeaza:

După ce harul lui Dumnezeu il luminează pe om și acesta pleaca din lume și vine la obște sau unde sunt mai mulți frați, face ascultare fata de toti frații și se liniștește păzind toate poruncile dumnezeiești împlinind apoi toate indatoririle duhovnicești rânduite și asteapta cu multa nădejde mila iubitorului de oameni Dumnezeu. Aceasta este calea comuna pe care pasesc cei mai mulți parinii.

Exista insa și o cale mai scurta, despre care vom vorbi aici. Aceasta cale scurta nu este descoperire a cunoașterii omenești, ci a Stăpânului Insusi, care indruma pe fiecare, asa cum este voia Sa cea sfanta.

Si daca iubitorul de oameni și bunul Dumnezeu trimite raza harului Sau dumnezeiesc in inima păcătosului, de indata acesta se ridica și începe sa caute duhovnici pentru mărturisirea relelor pe care le-a savarsit                                   

Cauta apoi și pustiuri și peșteri pentru a se păzi de patimi și pentru îndreptarea, relelor de mai inainte prin foame, sete, frig, cald și celelalte nevointe. Iar Domnul ii trimite mai multa căldură – care ca un cămin aprins aprinde inima sa spre iubirea înfocata de Dumnezeu – zel nemăsurat spre împlinirea poruncilor dumnezeiești și ura nețărmurită împotriva patimilor și a păcatului                                   

804804.png

Si incepe atunci sa-și imparta cu multa bunăvoință tot ceea ce are, fie puține, fie multe. Si daca ajunge intru totul sarac și păzește in parte poruncile dumnezeiești, nemaiputand sa stăvilească dragostea și dorul pentru pustiu, alearga precum un cerb insetat, cautand îndrumător pentru urcarea in viețuirea duhovniceasca                                   

Dar, din nefericire, pentru ca astazi lipsesc astfel de îndrumători și pentru ca sunt foarte putini cei care urmeaza calea aceasta, de aceea plânge și se tanguieste negasind ca in timpurile vechi ceea ce dorește. Ce poate sa faca, totuși, daca are multa ravna pentru liniștire (isihie ) ? Cauta și cercetează pe cel cu mai multa experiența și face ascultare de acesta. Cu rugăciunea și cu binecuvântarea lui poate incepe luptele cele duhovnicești.

Asculta acum acestea : mulți dintre cei care au avut ravna au imbracat schima cea mare și au plecat in isihie cu rugăciunea și binecuvântarea starețului, și din timp in timp vin sa ceara sfat. Alții au ramas și au primit binecuvântarea pentru anumite ore sa se retraga in isihie și sa incerce orice nevointa și virtute : sa planga, sa privegheze, sa postească, sa se roage, sa citească și sa faca metanii după putere; in general, sa se îngrijească de curăție și sa lupte împotriva patimilor. Si daca ajunge la liniștire, printr-o cale sau alta, atunci continua mai departe nevointa.

Aici insa este nevoie de multa atentie. Mulți s-au despărțit și au plecat nu pentru ca ardeau de dragoste pentru Hristos și doreau luptele și necazurile, sau pentru ca doreau liniștirea pentru vindecarea patimilor, ci pentru ca nu au putut rabda ascultarea și batjocoririle, pentru ca iubeau mai mult voia lor proprie și, devenind robi ai patimilor, slujeau acestora, adica maniei și poftei. Aceștia se inseala intru totul                                   

Iar cel care se retrage in liniștire pentru Hristos, acesta are lacrimi tot timpul, plangandu-și păcatele sale și ingrijindu-se neîncetat de toata virtutea. Acesta se arunca in lupta pana la moarte Cu multa căldură și credința și ducandu-și mintea in inima, se sileste, prin inspirație și expirație, sa spună rugăciunea : ” Doamne, lisuse Hristoase… miluieste-ma ” și sa-și adune mintea după îndrumările sfinților Părinți niptici                                   

Toate acestea savarsindu-le și cerând cu multa staruinta voia lui Dumnezeu, ajunge, puțin cate puțin, sa simtă tainic ajutorul dumnezeiesc, care ca o baie, puțin cate puțin, il curateste. îi inmoaie inima spre rugăciune, spre jelire, spre ascultare și spre zel și mai multa ravna. Si ca o mama il tine și il invata ca pe un prunc. Când pleaca harul, acesta, necunoscand înțelepciunea lui Dumnezeu, plânge și se tanguieste cautandu-l. Si isi impune posturi peste posturi, privegheri peste privegheri, rugăciuni și cereri, crezând ca de către el poate fi atras harul lui Dumnezeu. Iar ispitele il apasa mai mult și cu mai multe lacrimi cere ajutorul dumnezeiesc. Aceasta este iconomia Proniei dumnezeiești, ca sa dobandeasca experiența                                   

Si când iarasi vine cercetarea dumnezeiasca, acesta ca un copil începe sa strige :” Ah! Ah ! Cum ai putut sa ma parasesti ? Fara puțin erau sa ma inabuse demonii. Nu mai pleca de acum ! Ah ! Ce sa fac sa te pot păstra ? ” El crede ca luptele și nevointele lui aduc harul, de aceea se intreaba ce sa faca pentru a-l păstra. Dar, nici nu apuca să-l guste bine, ca iarasi pleacă Dar, incetul cu incetul, incepe sa vina mai des și sa ramana mai mult. Iar copilul incepe sa se obișnuiască, cu gândul și cu cunoștința, sa prindă curaj, crezând de acum ca i-a fost dat ca plata pentru ostenelile lui.

Timp de trei sau patru ani, el vede harul lui Dumnezeu intarindu-l și inteleptindu-l continuu, patimile imputinandu-se și pe demoni neputand sa mai lupte mult împotriva lui din cauza pazei pe care i-o asigura harul lui Dumnezeu. Daca este treaz, are mangaierea lacrimilor, fie ca merge, fie ca lucrează. Daca se roaga in taina, are simțirea tainica a norului luminos, care ii cercetează uneori. Iar daca doarme, fie și numai puțin, vede lucruri frumoase, raiuri cu flori aurii și palate împărătești de nedescris și mai strălucitoare decât soarele, și multe altele, pe care, după ce se trezește, mintea și le aduce aminte și ii indeamna spre ravna și căldură, minunandu-se de frumusețea bunătăților celor veșnice și gandindu-se sa se învrednicească sa devină moștenitor al acestora.

Dar, fiule, și aici este nevoie de multa atentie și vedere clara, sa nu creada cineva in ceea ce vede in timpul somnului, daca nu cunoaște, mai intai, daca sunt de la Dumnezeu sau de la diavoli, și pentru ca foarte mulți nu au puterea de a distinge, atunci este mai bine sa nu

805805.png

le dea nici un fel de crezare. Cele ale lui Dumnezeu se cunosc, totuși. Când le vede in timpul unui somn profund, când in somn ușor, nestiind daca este in somn sau in trezvie, și pentru puțin timp. Iar după ce se scoală este plin de bucurie și mintea le revede și ii produc vederea cea duhovniceasca. Ani de-a rândul și le amintește, pentru ca sunt de neuitat.

Cele care sunt de la diavoli umplu sufletul de tulburare. Iar când se trezesc și mintea vrea sa le aduca la suprafața, se umple de teama și inima nu le primește. Dar și in timpul somnului când vede astfel de lucruri, ele nu au stare, ci își schimba forma, locurile, felurile faptele și mișcările. Si din aceste schimbări, din tulburarea și neplăcerea care le însoțesc, poți sa cunoști de unde sunt [ parcă ar fi aici descrierea limpede a vedeniei treptelor – n.n. ] . Mai sunt și altele, din imaginația mintii și din prea multa mancare, dar nu este nevoie sa le aratam.

Dar, cum am spus in alta parte, și rugăciuni neîntrerupte face in timpul somnului inima celui ce se nevoieste.

Deci, vazand toate aceste bunatati, pruncul, adica cel care nu are cunoștința necesara pentru ca sa recunoască și sa distingă Pronia lui Dumnezeu – pentru ca pana acum este hrănit cu lapte și pentru ca nu a dobândit inca ochi curați, ci pana aici este plin deopotrivă de lumina și de intuneric și faptele lui sunt amestecate cu patimile, incepe sa gandeasca despre sine ca, prin luptele și necazurile sale, iata ce i-a dăruit Dumnezeu. Iar demonul cel rau seamana in taina otrava ca oarecand Evei, și pruncul deschide urechile. Aceasta se intampla și cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru ca sa invete smerenia.

Si vine, deci, demonul inselator sa-i spună : „Vezi, ca astazi zic ca nu mai da Dumnezeu har”. Vezi ? Pentru ca nu vor sa se nevoiasca, il împiedica și pe cel care se nevoieste spunandu-i: te vei rătăci, vei cadea, vei slabi                                   

Si multe altele il invata cel vechi in rele. Iar el, necunoscand plasa care i se țese, deoarece este fara experiența, este inselat și primește minciuna ca adevar                                   

Aceasta se intampla, cum spuneam, și cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru ca să-l intelepleasca și sa nu ramana pentru totdeauna prunc.

Slava intelepciunii și cunoștinței lui Dumnezeu, care rânduiește in feluri diferite vindecarea sufletului nostru; slava și lauda totdeauna, acum și pururea și in vecii vecilor. Amin.

6. Despre cum cad in rătăcire astfel de nevoitori, când nu au indrumator; și care este medicamentul pentru vindecarea lor

Ai auzit pana acum cum vine harul. Asculta și cum se inseala mulți. Se cere multa atentie de la cei care se nevoiesc. Mulți dintre ei au căzut in zilele de demult și mulți cad și astazi in fiecare zi. Pentru ca, daca primesc minciuna drept adevar, firesc este sa inceapa sa spună și sa invete ca omul vrea, dar nu face. Ca, daca vrea și se sileste, el poate deveni salas al harului. Si luptandu-se cu manie împotriva celor care nu sunt de acord cu ei, puțin cate puțin cad in rătăcire și devin robi ai demonului, spunând ca toti se vor duce in iad, pentru ca nimeni nu are cunoștința ,in afara de ei. [ parcă am găsi descrisă aici înșelarea din Cărarea Împărăției, din predicile și amintirile despre Părintele Arsenie Boca – n.n. ] încetează sa se mai increada in cei care il povățuiesc spre binele lui. Si se închide in sine, facand voia demonului care salasluieste in el. Si daca ramane inchis, ori il va sufoca, ori il va spânzura, convingandu-l ca, astfel, va deveni martir. [ vedeți cum așa-zisa moarte mucenicească a Părintelui Arsenie Boca poate fi de fapt execuție demonică? – n.n. ] Iar daca nu face aceasta, il va arunca in indiferenta și nepăsare, sa se lase de toate și sa bea și sa manance, fara sa înteleaga ca a căzut și ca trebuie sa ceara vindecare, ci sa creada ca merge bine, ca aceea este calea cea dreapta și adevarata. Iar Domnul nostru, Iubitorul de oameni, il asteapta sa inteleaga când a căzut. Daca va înțelege caderea, atunci are vindecare.

Aceasta, deci, fiule, este o rătăcire. Si medicamentul ei este sa cunoști ca ai căzut și cu lacrimi multe sa cauți doctor cu multa experiența, in măsură sa te izbaveasca, sa-ti dea medicamentele potrivite pentru sanatatea sufletului. Iar noi sa ne intoarcem acolo unde am ramas și sa spunem :

Daca omul nu pleaca in afara, ca acesta despre care am vorbit, dar are necunostinta și gândește ca prin sine a dobândit harul, sau are pretenția in plus ca omul, daca se sileste pe sine, poate sa primească har, dar are și frica și spune cu vederea naturala a lucrurilor:”

806806.png

Cum sa judec eu pe ceilalți, ca ei nu au cunoștința și numai eu dintre toti m-am aflat luminat?” și luptandu-se cu gândurile, lovește și este lovit. Iar harul lui Dumnezeu, puțin cate puțin, se indeparteaza și il lașa sa cada in ispite pentru a invata smerenia. Si acesta, nesuportand lupta crâncena a gândurilor și temandu-se sa nu rataceasca, alearga sa caute un duhovnic cu experiența care sa-i vindece rana.

Dar, deși toti Părinții sunt buni și sfințiți și fiecare isi spune parerea sa, acesta insa nu se vindeca, pentru ca nu a sosit ceasul ca Dumnezeu sa descopere doctorul și medicamentul potrivit. De aceea nu primește știre, pentru ca ii este lui mai de folos cuvânt mai presus de acesta pentru a-l smeri și pentru a-l determina sa se lepede de mândrie. Si neafland ceea ce cauta – deoarece nu are rabdare ca aceasta sa vina atunci când vrea Domnul – mai mult se mândrește. Atunci este părăsit și lasat in slăbiciunea firii. Harul pleaca. Trupul slabeste. Nu mai poate sa-și faca cele îndatorate după randuiala, cum le facea altadata. Îl strivesc nepăsarea, neglijenta, greutatea trupului, somnul fara măsură, paralizia mădularelor, întunecimea mintii, tristetea fara mângâiere, gânduri de necredința, frica de rătăcire. Si neputand sa suporte toate acestea, alearga după ajutor. Dar, asa cum am spus de multe ori, astazi este greu sa gasesti îndrumător practic. De aceea, unul ii spune sa manance lapte, oua, branza sau carne ca sa se intareasca; și acesta, neputand altceva sa faca, se lașa convins, Pentru ca și-a pierdut rabdarea și s-au răcit zelul și căldură credinței, și din cuvintele tuturor a ajuns ca un nebun. Alții ii spun : ” Ești pierdut!” Alții : ” Ești rătăcit, asa s-au pierdut și alții !” și fiecare după puterea sa, din dragoste, ii spune ceea ce știe. Acesta incepe sa manance, sa bea, sa sape și celelalte, și astfel, pustnicul niptic de mai inainte devine comerciant, grădinar, cultivator de vie sau altceva asemenea, și nu se mai mulțumește nici macar sa ramana in calea comuna a Părinților, ci sau va lepădă definitiv Schima și se va casatori, sau va deveni, cum am spus, rob al trupului și dușman al celorlalți asceți. Si când va auzi pe cineva ca postește sau privegheaza, ca plânge sau se roaga, acesta se va mania, se va tulbura și va spune : ” Toate sunt niște rătăciri, vei rătăci. Astăzi nu mai vrea Dumnezeu astfel de lucruri. Eu am făcut aceste lucruri și erau gata sa ma lege in lanțuri. Un astfel de om disprețuiește complet indatoririle lui duhovnicești, trăind in mare nesimțire, aflandu-se in pragul iadului din cauza păcatelor pe care le savarseste clipa de clipa. Mai mult, el devine și obstacol in calea mântuirii celorlalți. El vrea ca toti sa fie ca el, care la inceput a fost un luptător fierbinte, iar acum este rob al demonilor.

Aceasta, fiule, este deci o alta rătăcire in care pot aluneca nevoitorii. Medicamentul ei este smerenia inimii; sa revină acolo unde era la inceput și, cu multa rabdare, sa aștepte mila lui Dumnezeu. Si, daca vine ajutorul dumnezeiesc, bine; daca nu, sa ramana in ascultare pentru a se smeri, pășind pe calea comuna a Părinților. Noi sa venim iarasi la ale noastre și sa spunem :

Daca acesta despre care am spus suporta lupta cu multa rabdare, așteptând milostivirea lui Dumnezeu, smerindu-se; și după ce, mai intai va incerca puțin din indrumarile Părinților și va vedea ca nu se intampla nici o vindecare – : pentru ca nu sunt medicamentele potrivite cele pe care i le dau, ci este ceva diferit, ceea ce au, desigur, ceilalți – incepe cu multe lacrimi sa ceara de la Dumnezeu și de la oameni.

Dar Bunul Dumnezeu ascunde și mai mult harul Sau și il lasă prada ispitelor pana se va smeri cu desavarsire și se va invata bine cum sa gandeasca, deoarece are inca mândrie. Aici este cea mai mare lupta. Aici voința luptătorului se incearca precum aurul in foc. Si pentru ca este plin de patimi, mai presus de toate de mândrie, este lasat in mâinile fricii, ale tristetii, maniei, hulei și ale oricărei rautati a vrăjmașului. Si gusta in fiecare clipa din inabusirea sufleteasca și bea din apele iadului; patimile sale sunt lucrate zi și noapte de demoni. Iar Domnul sta departe, neintarindu-l ca la inceput.

Cel care se lupta cu adevarat, in ciuda tuturor acestor pericole, nu paraseste câmpul de lupta, ci se lupta, adunand neincetat părțile corăbiei sale, desprinse in lupta cu demonii. Isi plânge și isi jelește rănile și incearca sa și le vindece. Asteapta cu mare agonie sau sa ia sfarsit ispitele, sau desființarea sa definitiva. Având insa putina nădejde, mai spune : ” Mai bine sa mor in lupta, decât sa părăsesc lupta și sa las și-i fie hulita calea Domnului, din

807807.png

moment ce am atatea mărturii ca pe aceasta cale au mers toti Sfinții noștri. Mai mult decât toti ceilalți Părinți, despre acestea ne asigura Awa Isaac Sirul, lauda isihiei și mangaierea asceților.” Cu astfel de mângâieri, el isi vindeca puțin frica și castiga in rabdare. Trupul sau și-l vindeca cu putina hrana, pentru a putea suporta necazurile și luptele trupești și toate puterile mintii le pune in slujba atenției, ca nu cumva in tulburarea pe care o provoacă demonii și patimile sa ajunga sa hulească numele lui Dumnezeu                                   

Aceasta lupta grea tine mult timp, in funcție și de rabdarea fiecăruia și de voia lui Dumnezeu. Dumnezeu o îngăduie pana când acesta se va curați deplin de diferitele patimi și va fi adus la cunoașterea desavarsita pentru a vedea bine care sunt de la sine și care de la Dumnezeu. Si, după ce va fi ispitit atat cat trebuie, incepe sa gandeasca spunând in sine: ” O, umilule și netrebnicule! Unde este ceea ce spuneai, cum ca ceilalți nu se nevoiesc și de aceea nu inainteaza? Vai tie, ca daca Domnul nu va zidi casa sufletului tau, in zadar te ostenești.

Acestea și altele ca acestea gândind, se lupta neincetat cu demonii, dând el una și primind zece in loc. Iar aceasta una pe care o da el este rabdarea, pe care nu i-o ia in întregime Dumnezeu, ci ii mai lasă putina, cat sa poata sa reziste cu multa silința. Si, in taina, ii spune o voce: ” Ai grija, nu te clinti din locul tau pentru ca vei cadea și te vei pierde definitiv. Si se va șterge amintirea ta din cartea vieții. Vei deveni mai rau decât cei din lume Pentru toate acestea rabda. Iar demonii cei rai ii lupta neincetat, numai ca nu-l inabusa. In somn ii vede pe demoni, legiuni intregi, care ii chinuie in nenumărate feluri. Iar treaz fiind, vede toate tulburările patimilor. Preabunul Dumnezeu sa ne dea noua curaj și rabdare pentru a putea trece in siguranța acest mare pericol sufletesc.

7. Despre cum revine harul dumnezeiesc, după ce, mai intai, am fost bine încercați

Este bine acum sa auzi cum rânduiește inteleptul Carmuitor sfârșitul ispitelor și revenirea harului Sau dumnezeiesc. In cele din urma, după ce ajunge sa se cunoască bine, sa vada slăbiciunea firii omenești și realizează smerenia in adâncime, atunci Domnul ii spune: “Ajunge lupta înăbușirii sufletului, să-l ajutam pe cel rănit.” Nu trimite un inger ca să-l ajute, deoarece nu este in stare sa poarte firea veacului următor, nici nu-i da har lui personal, ca la inceput, pentru ca sa nu spună ca i s-a dat pentru rabdarea și pentru lupta sa. De aceea Preainteleptul Dumnezeu, care toate le rânduiește pentru binele nostru, care ne ridica la cer și ne coboara in iad, care omoara și iarasi aduce la viata, Acesta ingaduie ispitele pentru curăție și vindecare, dar atunci când soseste timpul potrivit, iarasi intr-un mod potrivit le pune capat cu multa intelepciune.

Ridica un Părinte duhovnicesc (Gheron), și el supus patimilor, dar practic și cu multa experiența, bun indrumator, care sa poata salva suflete, sau mai curând Dumnezeu insusi Se salasluieste in el și vorbește prin el și ii aduce la intalnire. Si, in timp ce are loc dialogul, iata și revenirea harului dumnezeiesc. Părintele ii vorbește și cuvintele lui strabat ca fulgerele adancul inimii acestuia, și lumina dumnezeiasca impresoara sufletul lui, și demonii fug departe, neputand sta împotriva duhovnicului. Deoarece, in clipa aceea, părintele este in întregime foc dumnezeiesc și cuvintele lui umplu pe celalalt de luminare dumnezeiasca, iar sfaturile lui sunt foarte subțiri, de mare intelepciune și cunoaștere, pline de vedere duhovniceasca, deoarece sunt insotite de har dumnezeiesc. Si de indata ce pătrund in inima, mintea se mișca spre mirare și admirație, deoarece invatatura aceea este mai presus de minte și conține toate cele necesare pentru a putea ridica sarcina rautatii demonilor. După ce ii intareste suficient și ii da atatea îndrumări cate sa-i salveze sufletul, se despart. Si întreaga noapte a iernii a trecut ca o clipa, ca prin minune, fara sa inteleaga când a trecut.

După despărțire, intorcandu-se la ale sale, cel care era mai inainte prunc, acum, încercat prin lupta cu demonii, striga, curgandu-i șiroaie lacrimile dulci ale iubirii: ” Cu rabdare am așteptat pe Domnul și m-a cercetat” și” daca nu ma ajuta Domnul, sufletul meu ar fi locuit in iad “, și multe asemenea. După ce a venit in chilia sa și a pus in lucrare indrumarile, de indata a fost eliberat de toate cel care mai inainte ii stapaneau.

808808.png

Si după puțin timp, cu rugăciunile părintelui duhovnic, pe care îl vedea și in timpul somnului și care îl întărea, se vindecă deplin. Umplandu-se de dragostea lui Hristos, patimile sale se liniștesc și vine pacea gândurilor. Primește și putere in credința, care vine din contemplație, și nu ca la inceput, din citiri și din speranța tainica pe care o avem de la Sfântul Botez și din invataturile cele drepte, ci credința care vine din vederea cea duhovniceasca; vede și crede, deci. La fel și celelalte daruri ale lui Dumnezeu, vin ca un lanț, har și mila, fara ca acesta sa le ceara. Nici chiar când sta la rugăciune nu poate sa spună: ” Dă-mi cutare sau cutare “, pentru ca Domnul ii da mai mult decât ar cere el. Iar rugăciunea lui este numai sa se faca voia lui Dumnezeu. Si, din când in când, in timpul rugăciunii, este răpit de dragostea lui Iisus. Si mulțumind Domnului fara incetare pentru atatea binefaceri, mintea lui este răpită in multa mirare și admirație. Si suflarea harului dumnezeiesc pătrunde in gura lui. Si Hristos domnește intru el. Si, după ce trece puțin de la aceasta vedere dumnezeiasca, acesta devine ca și când nu ar mai avea trup. Si minunandu-se de toate, striga: ” O, adancul bogăției și al intelepciunii și al cunoașterii lui Dumnezeu ! O, cat de necercetate sunt tainele Tale, Doamne ! Cine poate intelege bogatia nemăsurata a harului Tau ? Si ce limba poate explica tainele Tale cele mai presus de înțelegere ? O, Doamne, de nu ai tine apele harului Tau, omul s-ar topi ca ceara la fata focului !” Zicând acestea, el se vede pe sine mai rau și decât târâtoarele pământului, și vrea, daca ar fi posibil, sa aiba in inima pe toti oamenii, pentru ca și aceștia, vazand, sa se mantuiasca, chiar daca el ar fi mult vatamat de harul lui Dumnezeu. Dar pentru ca și acest lucru l-a aflat – cum ca nu este posibil ca cineva dintre oameni sa mantuiasca pe ceilalți oameni – de aceea se mulțumește sa ramana in liniștire și sa se roage pentru toti ca sa-i mantuiasca Dumnezeu. [ vedeți din manifestările celui cu har, dar și din recunoașterea neputinței omului de a mântui pe altul, gravitatea rătăcirii Părintelui Arsenie Boca, care se manifesta și credea diametral opus? Cine ar putea huli că Sfântul Duh este șovăielnic și nehotărât, învățând pe fiii Săi în două feluri nu complementare, ci contradictorii? Dar însăși conștiința celor ce s-au hrănit din învățăturile Sfinților Părinți mărturisește că în cuvintele de mai sus se află adevărul și în cele ale pictorului de la Drăgănescu minciuna– n.n. ]

Acesta, fiul meu, este, in cateva cuvinte, modul lucrării harului dumnezeiesc, și cel care a ajuns pana aici poate sa ne spună ce altceva mai vede, daca nu s-a intamplat sa aiba alte obstacole. Deoarece acesta mananca iubire dumnezeiasca și bea vinul pe care l-au băut toti Cuviosii Părinți care au mers pe calea aceasta și au fost izbăviți de necazuri. Dar harul nu mai pleaca asa cum pleca la inceput. In afara de faptul ca ar interveni vreo instrainare. O, sa nu fie, Doamne !

Așadar, daca și tu, fiul meu, faci ascultare, vei ajunge sa vezi toate acestea. Iar eu las pana aici cuvântul meu, pentru ca sa-ti vorbesc și despre o alta rătăcire. Acum iti spun numai ca toate aceste ispite prin care a trecut, toate furtunile și naufragiile, toate spaimele și greutățile s-au intamplat pentru ca nu a avut îndrumător să-l sprijine și să-l sfatuiasca. Pentru ca este aceasta lipsa de astfel de îndrumători practici, de aceea este minune daca se gaseste unul la mie, care sa paseasca pe aceasta cale foarte riscanta. Aceasta, cum am spus mai înainte, este calea scurta a lui Dumnezeu, care conduce pe om la viata veșnica, și pentru ca exista aceasta lipsa se intampla și atatea rătăciri. [ vedeți că și pe calea lungă, dar mai ales pe calea scurtă este nevoie în toate etapele de ascultare, chiar dacă lipsesc azi povățuitori? – n.n. ]

Harul lui Dumnezeu, după ce a fost gustat de nevoitorul începător la inceput, trebuie sa plece, pentru a-l antrena pe acesta sa devină ostas lucrator ai lui Hristos. Fara astfel de încercări nimeni nu a ajuns la desavarsire. Punctul acesta in care mulți au căzut in rătăcire, cum am spus, este punctul in care harul lui Dumnezeu se retrage pentru a ne întări prin incercari, ca sa nu mai fim prunci, ci soldați încercați in războaie. ” Domnul dorește ca noi sa devenim barbati vrednici, luptători curajoși, in măsură sa păzim bogatia Sa. De aceea ne lasă să fim ispitiți.

Iar Sfinții Părinți, care ne invata sa fim la inaltimea virtuților cum ar fi ascultarea – devenind astfel următori ai lui Hristos – urmăresc același scop. Adică acela de a ne curați

809809.png

de diferitele patimi ale gândului și ale plăcerii de sine a propriei voințe, pentru ca sa primim har dumnezeiesc. Si iarasi, când pleaca harul pentru a ne caii, părintele îndrumător este ca un alt har, care ne sprijină și ne îndruma cu cuvintele faptelor pe care acesta le-a făptuit și ne încălzește zelul pana când, cu ajutorul harului dumnezeiesc și cu rugăciunile părintelui, ne vom izbăvi de lupte. Si iarasi ,ne va cuprinde harul și dulcele lisus ne va încredința cu desavarsire comorile Sale.

Nu exista nici un alt scop pentru care omul sa faca ascultare. Astăzi insa, fiecare crede ca isi ia ucenic pentru ca să-l invete cum sa scoata bani, sau sa sape gradina, sau sa devină negustor, sau să-l lase moștenitor pentru casa sau chilia sau magazinul sau, sau pentru ca sa-i slujească.

Noi, insa, spunem ca astfel de lucruri nu este nevoie sa se intample și ca singurul scop pentru care merge ucenicul la părintele sau și face ascultare deplina este următorul: pe de o parte, Părintele, arzand de dragostea lui Hristos, sa transmită talantul bogăției virtuții sale, iar pe de alta parte ucenicul, daca are, lepădare de sine desavarsita și taiere a voii, facand ascultare deplina și bucurandu-se de har din partea Părintelui sau, atunci isi va implini toate treburile necesare pentru întreținerea casei.

Pentru ca s-a pierdut acest scop adevarat al monahilor și, intre mii de călugări, numai de se vad cativa ca niște scântei, și aceștia sunt vazuți de miile de călugări ca niște rataciti. Iar aceștia, neavand cui sa transmită aceasta bogăție duhovniceasca, arata tuturor ca sunt rataciti și neînțelepți.

De aceea, cei ce se nevoiesc, atunci când ajung la punctul in care harul ii paraseste, neafland medicamentul potrivit pentru vindecarea neputințelor, cad, se rătăcesc și astfel se pierd nenumărate suflete, care au aratat la început multa voința și zel pentru Dumnezeu. Cei care nu cunosc, din ignoranta, au numit calea Domnului pe care au mers picioarele îndurerate ale sfinților, cale rătăcitoare. Si, din nestiinia, păcătuiesc și hulesc calea lui Dumnezeu și împiedica pe cei care vor sa mearga pe ea. Cel puțin sa spunem, atunci când ne intreaba cineva. ” Eu, fiul meu, ca slab ce sunt, nu pot sa urmez calea aceasta. Tu insa, daca ai ravna, ingrijeste-te sa afli o astfel de cale. Si daca o gasesti, urmeaz-o cu multa credinciosie, iar daca nu o gasesti, urmeaza calea comuna a Părinților, pe care vei avea mulți împreuna mergători și indrumatori și nu vei avea teama ca te rătăcești.”

Acesta este adevărul curat și nepatimas al lui Dumnezeu. Cine va spune asa va scapa de multe capcane. Iar daca ești întrebat, spune ca acea cale este rătăcită și toti cei care merg pe ea sunt rataciti, că acesta să afle că a căzut in cursa diavolului. Sa știe acest lucru și sa ceara mila lui Dumnezeu, înainte de a veni moartea și de a fi astfel inchisi pentru totdeauna in iad. Atunci nimeni nu ne va putea izbăvi pe noi din osanda cea veșnica, pe care am dobandit-o din pricina lipsei de educație a gurii noastre. Si, in timp ce Tatal Luminilor a dat toata Judecata Fiului, noi, necugetații, ne grăbim sa judecam pe aproapele nostru fara nici o reținere, ignorând lucrarea acestuia și Pronia lui Dumnezeu. A Lui este slava și puterea in veci. Amin.

8. Despre o alta rătăcire

Fiul meu, ai sa auzi acum despre o alta rătăcire, ca sa știi sa te păzești. Mulți monahi se îngrijesc de o singura virtute și depun toata silința lor pentru realizarea ei. De exemplu, sa spunem postul, adica sa nu consume ulei sau mancare gătită sau altele asemenea. Isi îngrădesc astfel libertatea, crezând gândului lor ca totul este sa postești. Si practicând aceasta virtute sfătuiesc și pe alții s-o faca, spunandu-le ca aceasta este singura cale și plinătatea tuturor virtuților și asigurarea mântuirii sufletului, socotind ca are atatia ani de când nu a mancat ulei sau mancare gătită sau altceva asemenea.

Noi credem ca acesta a devenit rob postului tinut din propria lui voință și crede ca cine nu face la fel nu se va mântui sau este pe un drum rătăcit. Pe un astfel de călugăr noi il întrebam : ” Omule al lui Dumnezeu, spune-mi, in atatia ani de post, ce ai castigat ? Arată-mi rodul postului tau îndelungat și ma voi convinge. O, omule, tu, pentru stapanul tau, postul,

810810.png

ai depărtat pe alții de mila lui Dumnezeu. Unde ai pus nemărginită mila a bunatatii Domnului? Oare toti oamenii sunt de aceeași constituție și au aceeași putere a trupului ca tine, de ceri tuturor sa fie ca tine? Deoarece nu te conduci cum trebuie pe tine insuti, de aceea bați in nicovala postului atatia ani obolul fierului, pentru ca nu ai duhul deosebirii lucrurilor. Vindecarea acestuia este de a parasi așa-zisa postire a sa și de a cauta îndrumar la duhovnic, cum sa petreacă in continuare                                   

Un altul se baza pe privegherea sa de noapte și numai despre aceasta vorbea. Si numără anii de când privegheaza noaptea. Iar pe cel care nu facea ca el il socotea ca mergând intru întuneric. Si acesta trebuie sa paraseasca privegherea sa de noapte și sa urmeze îndrumărilor duhovnicului.

Un altul, convins de lacrimile sale, ii invata pe ceilalți aceasta descoperire a sa omeneasca, spunandu-le ca este vai de cel care nu plânge ! Iar despre sine crede ca daca plânge a ajuns la desavarsire. Si pentru acesta medicamentul este sa cunoască faptul ca lacrimile trebuie sa fie insotite de smerenie și sa nu considere ca face vreo lucrare a lui Dumnezeu și ca Domnul ii este dator cu har. Ci, chiar daca plânge asa cum se cuvine, sa afle ca lucrează o singura virtute și-i mai lipsesc celelalte nouăzeci și noua.

Altul, iarasi, convins de rugăciunea sa, indruma și pe alți sa faca asa, pentru ca astfel vor reuși sa-și țină mintea neimprastiata. La fel și acesta: socotește aceasta ca pe o descoperire a cunostinjelor sale.

Altul, convins de liniștirea (isihia ) sa, crede ca in aceasta consta toata desavarsirea și socotește ca, daca vrea, cineva poate sa ajunga la isihie.

Dar ce spun eu ? Sunt oameni care nădăjduiesc numai in anii in care au purtat haina monahala și chiar se lauda cu aceștia.

Noi despre toate aceste virtuti avem de spus următoarele: nu ne indoim ca acestea sunt instrumentele fara de care nu putem ajunge la desavarsire, dar trebuie ca sa ne silim pana la sânge pentru a le implini pe acestea toate și multe altele la care nu ne-am referit                                   

Liniștirea ( isihia ) este, într-adevar, singurul ajutor care contribuie la realizarea tuturor celorlalte virtuti. Dar spunem : nimeni nu poate duce greutatea acesteia in deplina cunoștința și cu discernământ, daca nu-i va trimite Domnul ca dar și mila harul liniștirii. Asa incat cel ce se liniștește trebuie sa știe ca liniștirea este dar al lui Dumnezeu și Acestuia trebuie să-l mulțumească.

La fel spunem și despre cel care se roaga. Apostolul insusi spune: ” Nimeni nu poate spune Domnul lisus, decât numai in Duhul Sfânt”. Așadar, cum poți tu sa spui ca te rogi curat și tii mintea ta greu de tinut in neimprastiere și inveti ca, daca se va sili, omul poate sa-și stapaneasca mintea sa și sa se roage cu rugăciune curata?

                                    [ vă dați seam ce lipsă de cunoștință are Părintele Arsenie Boca când spune că se poate omul dezrobi de patimi și armonia lăuntrică fără harul Sfântului Duh?

În vremea aceasta, lucrează asupra nevoitorilor puterea cea mai presus de fire a Duhului Sfânt. Dar, să nu uităm: numai după ce ei, prin nevoințele cele de bună voie, au scos toate puterile sufletului din robia lucrării contra firii și le-au adus la lucrarea potrivită cu firea, spre care le erau date. Odată dobândită această convertire și armonie lăuntrică a puterilor, vine și lucrarea cea mai presus de fire și ajută creșterea și rodirea darurilor Duhului Sfânt, potrivit orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare.” 800

n.n. ]

Noi spunem ca rugăciunea este singurul ajutor care contribuie la curățirea cugetului, și fara aceasta nu putem sa trăim duhovniceste. Dar nimeni nu-și poate tine mintea și nu poate sa se roage cu rugăciune curata daca nu va primi harul dumnezeiesc al cunoasterii duhovnicesti, sau un gând bun și dumnezeiesc mai presus de fire, sau alta lucrare a harului dumnezeiesc.

Asa incat trebuie sa cunoască faptul ca nu el isi tine mintea, ci harul dumnezeiesc și se roaga curat pe măsură harului dumnezeiesc, care i se da. Sa cunoasea deci ca nu de la sine,

800 Ierom. Arsenie BOCA, Cărarea Împărăției, Ed. cit., pp. 201-202.

811811.png

ci de la Dumnezeu este rugăciunea curata și Acestuia să-l mulțumească. Si sa-i invete pe ceilalți ca noi suntem datori sa facem tot ceea ce putem pentru a arata lui Dumnezeu voința noastra de bine, ca vrem sa ne rugam curat, dar a ajunge la aceasta este al lui Dumnezeu.

Tot asa spunem și celui care are lacrimi. Lacrimile sunt singura arma împotriva demonilor și baie de curățire a păcatelor, daca se intampla cu cunoștința. Dar nu este de la cel care le are. Acela, silindu-se, arata dorința de a plânge, dar a avea lacrimi tine de Cel care cheama norii pământului și face sa ploua. Sa invete din propria lui experiența ca nu plânge atunci când vrea el, ci atunci când vrea Dumnezeu. Si să-l mulțumească lui Dumnezeu, Datatorul a toate. Iar pe cei care nu au lacrimi sa nu-i judece, pentru ca Dumnezeu nu da tuturor la fel.

Același lucru spunem și despre privegherea de noapte, ca aceasta contribuie la curățirea minții, daca se face in cunoștința și cu discernământ. Dar daca nu ajuta Dumnezeu, aceasta nu rodește de nici un fel. Cel care poate priveghea peste noapte sa ceara de la Dumnezeu cunoștința și sa se conducă cu mult discernamat, pentru ca fara ajutorul dumnezeiesc privegherea de noapte ramane neroditoare.

La fel cel care postește și toti ceilalți, daca se conduc bine. Sunt virtuti pe care noi le lucram cu multa silința pe de o parte, aratand voința noastra lui Dumnezeu și, de cealalta parte, luptând împotriva dorinței patimilor. Pentru ca, daca nu ne vom sili spre aceste virtuti, vom savarsi mereu păcatul. Acesta este adevărul pur, al nostru, al oamenilor. Ca și cel al agricultorului: el ara pamantul, il curateste, seamana și apoi asteapta mila lui Dumnezeu. Si daca nu trimite Dumnezeu ploi la timpul potrivit și vânturi bune, agricultorul va pierde și ostenelile sale, deoarece locul se va umple de mărăcini și nu va ajunge sa secere nimic, totul ramanand spre mancare animalelor necuvântătoare. La fel și noi. Daca Domnul nu trimite apele curatitoare ale harului Sau dumnezeiesc, noi ramanem goi de orice rod și faptele noastre ajung hrana pentru demoni. Deoarece le inabusa patimile noastre și nu ajungem sa seceram nimic. Virtuțile care nu sunt lucrate cum trebuie se transforma in rautati                                   

Așadar, dincolo de toate avem nevoie de discernământ duhovnicesc, de deosebirea duhurilor, pe care trebuie cu multa ravna să-l cerem de la Dumnezeu. A caruia este slava și puterea in vecii vecilor. Amin.

9. Despre felurile aceleiași rătăciri

Asculta și despre alta rătăcire, fiul meu: sunt iarasi unii monahi care lucrează toate aceste virtuti la un loc și nădăjduiesc in faptele lor. Si când se roaga și cer ceva de la Dumnezeu nu o fac cu smerenie, ci cu obrăznicie, și îndreptățire, ca și când ar obliga pe Dumnezeu prin, eforturile lor și L-ar îndatora. Si când nu sunt ascultați și Domnul nu le implineste voia lor se tulbura și se întristează foarte tare. Iar demonul cel vrajmas, când ii vede in aceasta stare de necunostinta, ii ataca și cu gânduri spurcate ii invata spunandu-le :” Vezi ? Tu te silesti atata sa lucrezi pentru El și El nici nu te aude ! De ce mai lucrezi atunci ?” Si il forteaza sa hulească numele lui Dumnezeu pentru ca, după aceea, sa intre intrinsul demonul, să-l stapaneasca și să-l lege cu lanțuri.

Iar daca nu reușește sa faca aceasta, încearcă altfel. Se preface in inger de lumina și ii spune ca este Arhanghelul Gavriil sau alt inger și ca l-a trimis Dumnezeu sa fie alaturi de el, pentru ca a bineplacut lui Dumnezeu prin faptele sale. Sau, se preface chiar in forma Domnului Iisus Hristos iar altul in forma de inger merge mai devreme și ii spune:” Deoarece ai plăcut lui Dumnezeu cu sudorile tale, a venit Domnul sa te cerceteze. Ieși in întâmpinare și inchina-te Lui, pentru ca sa primești har.” Sau, iarasi, ii spune ca a venit să-l ia la cer ca pe Proorocul Ilie. In fine, ca sa nu lungesc vorba, in felul acesta a rătăcit pe mulți in timpurile mai vechi și astazi. Pe unii i-a lovit de stânci, pe alții i-a aruncat in fântâni, pe alții i-a junghiat și i-a pierdut pentru totdeauna. Toate acestea se intampla deoarece, dintru inceput, aceștia nu au avut discernământ și s-au supus voinței proprii, fara sa faca ascultare.

Tu, iubitul meu fiu intru Domnul, deoarece faci ascultare și te spovedești de toate cu umil-ința, nu te teme. Deoarece ai un duhovnic care te indrumeaza și se roaga pentru tine zi și noapte, Dumnezeu nu te va lașa sa rătăcești. Iar daca iti va aparea o astfel de aratare de inger, nu te teme, ci cu curaj, chiar daca va lua chipul Domnului, sau al vreunui sfânt sau

812812.png

inger, spune-i : “Eu am duhovnic care ma indruma. Nu vreau invataturi de la ingeri ! Eu, pe Domnul, pe Sfinți și pe îngeri vreau sa-i vad in cealalta viata. Aici nu vreau sa-i vad. ” Si intoarce-ți fata in alta parte. Nu te uita la el. Acela, neputand sa indure curajul tau, se va face nevăzut. Chiar și adevarata sa fie vedenia, Domnul nu se va mania, ci frica se va transforma de indata in bucurie.

Noi insa nu trebuie sa avem niciodată astfel de cereri și dorințe de la Dumnezeu, adica de a vedea ingeri și sfinți, deoarece sunt rătăciri. Noi sa cerem – asa cum am scris de atatea ori – mila pentru iertarea păcatelor noastre și sa ne îngrijim pentru curățirea sufletului, și cele ale lui Dumnezeu vin de la sine, fara cererea noastra.

Chiar daca vom fi ridicați pana la ceruri prin vederea cea dumnezeiasca, nimic nu este de la noi. Si daca, numai puțin dupa aceea, ne schimbam fara voia noastra și ne vine o întristare mare și o supărare de nesuportat ca și când am fi in iad, și ni se pare ca nu mai putem ieși din aceasta, ci pana la moarte ne va chinui, nici atunci sa nu fim tulburați. Ci, asa cum ne bucuram atunci când suntem ridicați la cer, asa și atunci când ni se intampla schimbarea și ne vine întristarea sa avem rabdare, fara sa ne tulburam și fara sa cârtim. Ci cu pace sa spunem gândurilor: Dumnezeu Tatal are doua locașuri: unul in ceruri, cel al bucuriei și al desfătării, și unul jos in iad, cel al necazurilor. Si ori de cate ori vrea ma ridica la bucuria cea de sus, iar când vrea ma coboara la cele de jos. Aceasta, pentru a cunoaște ca, din moment ce port acest trup de lut, de la sine vine și schimbarea. Asa incat eu nu am nimic de spus. Numai: faca-se voia Domnului in toate, in toate și pentru toate. Chiar daca pentru totdeauna ma va lasa in cele de jos, eu spun: ” Dulcele meu Mântuitor și Dumnezeu. Eu nu am făcut nimic bun și bineplacut înaintea felei Tale, ci ca un lucrator sarguincios al păcatului sunt vrednic fiu al iadului. Deci, chiar daca voi fi dat iadului, asa mi se cuvine. Numai Tu sa nu fii suparat pe mine, ci sa ma privești cu fata bucuroasa; atunci, pentru mine, iadul se va preface in rai luminos !”

Daca vei spune acestea, întristarea te va parași și va veni din nou bucuria. Tu nu le spui pentru a veni bucuria, ci le spui din inima. Si, intrucat – asa cum am mai spus – suntem in viata, niciodată sa nu te increzi in tine insuti, chiar daca vei fi ridicat pana la al șaptelea cer, chiar daca vei vedea toate tainele. Atata timp cat porți trup exista teama și închisoarea ne este de folos. Numai când parasesti trupul mort, atunci bucura-te ca nu te vei mai schimba, ci ceea ce iti da Domnul este al tau și nimeni nu poate sa ti-l rapeasca. A Lui fie slava și puterea in vecii vecilor. Amin.

10. Despre lupta cea indoita a demonilor și cum aceștia se împotrivesc cu meșteșug celor ce se nevoiesc

Așadar, fiule, afla și despre lupta cea indoita a demonilor. Iată ce spunem despre aceasta: demonul se împotrivește cu meșteșug celor ce se nevoiesc. Si când vede ca monahul nevoitor alearga cu mult elan și căldură și ca este fara îndrumător, atunci demonul cel rau, insotindu-l de aproape pe ascuns, uneltește împotriva lui. Ascunzandu-și capcanele sale, il împinge mereu inainte. Iar nevoitorul, fara sa inteleaga ca este și vrăjmașul împreuna cu el, alearga fara discernământ, postind, priveghind și rugandu-se. Demonul ii taie de tot pofta de mancare și nu mai poftește nimic chiar daca are in fata cea mai buna mancare. [ înțelegeți de unde pot proveni performanțele ascetice și trupești ale Părintelui Arsenie Boca? – n.n. ]

Tot asa, il lasă sa privegheze liber, incat monahul sa creada ca a ajuns deja la nepatimire și poate trai fara mancare. Si daca demonul vede ca monahul este gata sa ajunga la capat, atunci îl lasă să cada. Deoarece, neavand aripile inalte ale vederii duhovnicești pentru a se inalta și a-și ridica trupul, se taraste ca un șarpe. Si. când crede ca s-a ridicat de la pamant la ceruri, fara sa inleteaga macar, se afla deodata dezarmat in mijlocul marii. Pentru ca trupul, care are armele și lupta, printr-o exagerata lipsire de mancare, a ajuns la epuizare și a căzut. Atunci, dracul cel iubitor de sânge, bucurandu-se nespus, se repede asupra sărmanului monah tragand după el și alte nenumărate duhuri rele. Si il inabusa complet, daca nu cauta de indata un îndrumător cu multa experiența practica. De aici, diavolul a aruncat mulți nevoitori in cele mai rușinoase patimi ale păcatului. Deoarece aceasta patima

813813.png

este mișcata de demonii altor patimi, atunci când trupul este extenuat și căzut                                    [ așadar, dacă, Doamne ferește, Părintele Arsenie Boca a căzut și trupește cu Maica Zamfira, să înțelegem de unde i-a venit căderea și să-l plângem, rugându-ne pentru sfințiile lor – n.n. ]

Iar daca, acest nevoitor este ascutit la minte și se nevoieste cu discernământ, fiind atent sa nu cada in fata, atunci demonul il paraseste. Dar când vede ca inceteaza căldură și zelul cel mult și scade puțin elanul și incepe delasarea, atunci demonul din nou se apropie de el pe la spate pentru a-l impinge la indiferenta, sa lase totul deoparte pentru a deveni iarasi rob al demonilor.

De aceea este indoita lupta. Iar monahul trebuie, fie sa aiba un îndrumător pentru aceasta lucrare și sa faca ascultare desavarsita, taindu-și complet voia proprie, fie, daca este singur, sa se pazeasca de exagerări și sa paseasca pe calea de mijloc. Sa nu se aplece nici spre dreapta, nici spre stanga. Si sa știe bine ca, numai când va primi aripile inalte ale vederii duhovnicești, atunci, in funcție de acest har dumnezeiesc, poate sa tina și slăbiciunile trupului. Pentru ca trupul, fiind stricacios, adeseori se schimba, slabeste și cade. Iar mintea, deoarece are alte aripi, pe cele cerești și mai presus de fire, zboara la inaltime și nu-i pasa de greutatea trupului, ci ii poarta oricât ar fi de bolnav și de slăbit. De aceea mulți sfinți, avand acest har, au petrecut mulți ani fara pâine și mancare, multumindu-se numai cu Sfanta Impartasanie a preacuratului Trup și Sânge ale Domnului. [ din păcate, însă, minciunile din propovăduirea Părintelui Arsenie Boca, arată că nu dobândise adevărta vedere duhovnicească, fiind în contradicție cu întreaga Sfântă Predanie – n.n. ]

Noi insa, deoarece Sfinții Parinli nu ne invata sa nu mancam deloc, de aceea, chiar daca primim acest har și cunoaștem ca putem trai și fara mancare, in realitate nu in închipuire, trebuie totuși sa mancam și branza și ou și lapte, daca avem, și peste. Cate puțin din toate cele care ne sunt îngăduite de randuiala monahala, pentru următoarele scopuri : intai, pentru ca astfel zdrobim rădăcină mândriei și a suficientei de sine, calcand peste orice gând ridicat împotriva lui Dumnezeu, și apoi, aratand ca toti ceilalți oameni, fara ca cineva sa cunoască lucrarea noastra cea de la Dumnezeu, fugim de slava omeneasca și de laude. Cu toate acestea, sa nu credem ca aceasta putina mancare, luata in deplina cunoștința și cu discernământ, ne lipsește de harul dumnezeiesc, și ca daca am fi postit am fi avut mai mult har. Nu. Deoarece Dumnezeu nu Se uita la cantitatea nevointelor noastre, ci cauta la scopul și înțelegerea cu care lucram și, in funcție de acestea, Își revărsă bunatatea Sa, mila Sa cea multa și imbelsugata. [ de aici înțelegem că o parte din înșelare i se trage Părintelui Arsenie Boca și din epoca când se nevoia exagerat pe o scândurică, nădăjduindu-se în sine. – n.n. ]

Lui se cuvine toata slava, cinstea și închinăciunea, acum și totdeauna și in vecii vecilor. Amin ! 801

                                    Vedeți cât de subtilă este calea lăuntrică? Pe ce căi opuse poate intra înșelarea? Cum să te descurci în hățișurile războiului nevăzut fără experiență de mulți ani și fără ascultare. Peste tot, ca un refren, se spune de duhovnic și ascultare. Vedeți că modelul prezentat de Părintele Arsenie Boca, modelul succesului rapid, eficient și răsunător, liniar, fără căderi, fără părăsiri ale harului și fără (re)cunoașterea propriei neputințe din gustul amar al căderii, nu poate fi real, ci este un basm de adormit copiii credinței, ca să poată fi omorâți în timpul somnului rațiunii, de către monștri? Vedeți ce cursă amarnică a întins fiilor Bisericii Satana prin propunerea la canonizare a pictorului de arătări de la Drăgănescu? Să ne trezim fraților și să ne plângem rătăcirea… cât mai este vreme.

                                    În realitate, din păcate, Părintele Arsenie Boca, nu numai că nu a mers pe calea scurtă a dobândirii harului Sfântului Duh. Sfinția sa nu a mers nici pe calea comună a Sfinților Părinți fiindcă nu a urmat ascultarea, neiubind stăpânirea rânduită de Dumnezeu și nesupunându-se ei cu bucurie.

                                    Noi credem că nu a pierdut harul Sfântului Duh doar de când a locuit cu Maica Zamfira, deși acela a fost o părăsire evidentă tuturor a harului ca să se trezească și să ne trezim și noi din influența preacuvioșiei sale. Dar credem că nici dacă ar fi stat o sută de ani în Sfânta Mănăstire, alături de cel mai iscusit duhovnic,

801 Gheron Iosif, Mărturii Din Viata Monahala, Ed. Bizantină, București, 2 2003, <https://ro.scribd.com/doc/202983254/Ghe-ron-Iosif-Marturii-Din-Viata-Monahala-Vol-l-2>, joi, 30 iulie 2015, pp. 200-218.

814814.png

nu l-ar fi dobândit, dacă nu și-ar fi schimbat așezarea neînțelegătoare, nepotrivită cu harul, a sufletului său sărman și amăgit, după cum ne învață Sfântul Cuvios Siluan Athonitul:

Sfinții Părinți pun ascultarea mai presus decât postul și rugăciunea, pentru că fără ascultare omul poate crede despre sine însuși că e un nevoitor [ ascet ] și un rugător, dar cine și-a tăiat voia sa întru toate înaintea „bătrânului” [ „starețului” ] și a duhovnicului său, acela are mintea curată.

Monahul neascultător nu va ști niciodată ce este rugăciunea curată. Omul mândru și căruia îi place să-și facă voia proprie, chiar dacă a trăit o sută de ani în mănăstire, nu va cunoaște nimic duhovnicesc, pentru că prin neascultarea sa întristează pe „bătrâni” [ „stareți” ] și, în ei, pe Dumnezeu.

Vai monahului care n-ascultă de „bătrâni” [ „stareți ] . Mai bine ar fi fost să rămână în lume. Dar, chiar și în lume, oamenii ascultă de părinții lor și îi cinstesc pe cei bătrâni, se supun stăpânilor și ascultă de mai-marii lor.

Vai nouă! Domnul, împăratul cerului și al pământului și a toată lumea, S-a smerit pe Sine însuși și S-a supus Maicii Sale și Sfântului Iosif, dar noi nu vrem să ascultăm de „bătrânul” [ „starețul” ] nostru pe care-l iubește Domnul și căruia El ne-a încredințat. Dacă „bătrânul” are un caracter rău, măcar că aceasta este o mare pacoste pentru ascultător, acesta trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru el întru smerenia duhului, și atunci Domnul va milui și pe ascultător și pe „bătrân”.

Unii monahi nu au pace și invocă drept pretext felurite pricini: sau că ascultarea [ slujirea ] nu este bună, sau chilia este rea, sau că „bătrânul” lor are un caracter ursuz. Dar ei nu înțeleg că de vină nu e nici chilia, nici „bătrânul”, ci sufletul bolnav. Nimic nu e pe plac sufletului mândru, dar toate vor fi bune pentru cel smerit.

Dacă întâi-stătătorul este rău, roagă-te pentru el și vei avea pace în sufletul tău. Dacă chilia e rea sau dacă ascultarea nu-ți e pe plac sau dacă ești istovit de boală, gândește în tine însuți: „Domnul mă vede și cunoaște starea mea; să fie cum îi place lui Dumnezeu”, și vei avea pace. Dacă sufletul nu se predă voii lui Dumnezeu, nu-și va găsi nicăieri pacea, chiar dacă ar păzi posturi mari și ar stărui în rugăciune. Cine învinuiește pe oameni pentru faptul că îi fac reproșuri, acela nu înțelege că sufletul lui e bolnav și că nu reproșurile sunt vinovate pentru suferința lui. Cel căruia îi place să-și împlinească voia sa proprie, acela nu e deloc înțelept, dar cel ascultător degrabă va înainta [ duhovnicește ] , pentru că Domnul îl iubește.

Cel în care este, chiar și numai puțin, harul Duhului Sfânt, acela iubește orice stăpânire rânduită de Dumnezeu și i se supune cu bucurie spre slava lui Dumnezeu. În Biserica noastră acest lucru e cunoscut prin Duhul Sfânt, și Sfinții Părinți au scris despre acest lucru. 802

                                    Avem chiar un exemplu recent de acest fel:

Ierodiaconul amăgit

în urmă cu 40 de ani [ pe la 1878 ] trăiam în Mănăstirea Rusă. Exista atunci un ierodiacon cu numele Ierotheos, cunoscut de mulți, care acum câțiva ani s-a stins din viață în Schitul Cutlumuș. Acesta, cum pe atunci era tânăr, a început cu voia sa (și fară binecuvântarea duhovnicului său) să privegheze mult, stând toată noaptea în picioare, făcând metanii și ținând post. Diavolul, văzând că are minte slabă, a început să-i arate mulțime de vedenii toată ziua, pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului, vederi de îngeri. Și ca să-l convingă cel viclean că așa-zisele arătări (vedenii) erau de la Dumnezeu, i-a zis: „Iată, Eu, Hristos, am de gând să te învrednicesc de haruri mari; numai să fii cu luare-aminte, să nu fii înșelat de diavolul mândriei și să-ți faci mereu semnul crucii, să se alunge ispita vrăjmașului“.

De multe ori îi apărea „Hristos răstignit“ și își lucea semnul Crucii și canonul în fața lui, cu băgare de seamă; Diavolul însă îi arăta și nenumărate vederi și descoperiri, însă și slăbiciunile părinților (care se nevoiau împreună cu el).

Lucru bun însă era că mărturisea încontinuu toate acestea. Și duhovnicii (cei ce spovedeau), văzând cruci și umilință și că acesta evita orice vorbă deșartă, îl socoteau sfântul secolului. Și

802 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed. cit., pp. 115-l16.

815815a.png

cine erau duhovnicii care au fost de acord cu acestea? Erau Bartolomeu de la Vatoped, părintele Nifon din Schitul Vatoped, Ieronim Rusul din Mănăstirea Rusă și părintele Sava. Dar mai târziu, părintele Sava s-a gândit că dacă este însuși Hristos care Se va arăta, voi pune în mintea mea, zice, un gând, fară să-l cunoască nimeni altcineva, și dacă îl va descoperi, atunci toate aceste fenomene sunt din harul dumnezeiesc, dacă nu, sunt cu toate înșelăciunea diavolilor.

Părintele Sava i-a spus ierodiaconului să-l întrebe pe Hristosul ce va apărea despre gândul acesta (pe care și-l pusese în minte), dar blestematul nu a putut să îl descopere. Atunci, foarte înfuriat, cel amăgit a zis: „Tu ești cel ce-mi apari ca Hristos? Nu, ești Diavolul!“. Și atunci, imediat, Satana i s-a înfățișat în chipul adevărat: „Eu, zice, sunt Diavolul pe care l-ai slujit atâția ani și am ca garanție semnătura ta (pentru că de multe ori, în mod închipuit, îl punea să semneze)“; și îndată s-a aruncat asupra lui. Atunci, părinții 1-au prins pe ierodiaconul cel amăgit și l-au liniștit cu greu, căci tremura și își plângea pierzania. Și așa, cu exorcisme repetate, nălucirile au dispărut.

Dar să știți că, chiar dacă s-a lăsat de acele amăgiri, totuși, de atunci și-a părăsit toate îndatoririle monahale; și cercetați să vedeți ce sfârșit jalnic a avut. 803

                                    Așadar, mântuirea nu depinde atât de mult de împrejurări (fiindcă de ele are grijă Hristos, dacă Îi cauți voia), ci de cum alege sufletul tău: a fi sau a nu fi… cu Dumnezeu.

                                    Aceasta este adevărata și minunata întrebare a existenței noastre veșnice. A fi sau a nu fi duhovnicesc, deci mântuit. Prin smerenie cu dragoste = a fi, sau prin mândrie în singurătate = a nu fi… fericit.

803 Sfinții BĂTRÂNI et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, pp. 339-340.

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s