pag. 780- la Athos. De la falsa smerenie la „biciul lui Dumnezeu”

***779b.png

                                    Căci lucrurile nu s-au oprit aici: de la falsa smerenie (mândria ascunsă 766 a evoluat, mai apoi, la mândria fățișă și agresivă a „biciului lui Dumnezeu”.

                                    Iată cum:

                                    Părintele Arsenie Boca a mers la Sfântul munte ca să se desăvârșească:

Cât am petrecut la Sfântul Munte, mi-am îndeplinit un plan bine stabilit de la început, pe trei palete:

1 – lupta duhovnicească pentru desăvârșire, prin căutarea unui duhovnic și dialogul cu mai mulți călugări îmbunătățiți. Am cunoscut pe Părintele Nicodim, pe Părintele Porfirie, pe Părintele Arsenie Mandrea, starețul de la Prodromul, schitul nostru românesc, care stă pe teritoriul Marii Lavre și este sub ascultarea ei, pe Dometie Trihenia și Spiridon de la chilia Sfântului Ipatie. Am fost și la Lacu, și la Colciu. Dar mai ales am petrecut singur în preajma peșterii Sfântului Athanasie;

2 – cercetarea picturilor și a icoanelor cu ochiul de profesionist, nu doar ca un creștin închinător la icoane; nu mai sunt meșteri cum au fost odată, și nu am avut de la cine învăța ceva în plus față de ce știam din țară.

3 – cercetarea manuscriselor românești din depozitul bibliotecii de la Prodromul și copierea unor Sfinți Părinți, pe care le-am și adus, și eu și Părintele Serafim, și i le-am dat Părintelui Dumitru Stăniloae” 767

                                    Din păcate, Părintele Arsenie Boca a eșuat în toate cele trei palete ale planului său: 1. căutând desăvârșirea nu a ajuns-o pentru că nu a ascultat de nici un duhovnic (ba pe cel care l-a smerit arătându-i amăgirea, pe Arhimandritul Antipa Dinescu, care era un sfânt în viață 768 nici nu l-a pomenit între părinții îmbunătățiți pe care i-a cunoscut), ci a petrecut singur în Sfântul Munte; 2. nu a luat binecuvântare de la Sfintele Icoane, privindu-le cu ochi de profesionist, iar nu sărutându-le cu evlavie, și datorită felului său disprețuitor de a-i privi pe ceilalți, nu a ascultat nici de minunații iconarii de acolo ce scriau Sfintele Icoane după Sfintele Canoane (ca să-și poată corecta felul apusean și fără gust artistic de a picta); și 3. datorită instabilității și grabei cu care a plecat din Sfântul Munte (alungat de regizorii vedeniilor sfinției sale, ca nu cumva să se întâlnească cu vreun părinte îmbunătățit să-l scape de amăgire), nu a putut să copieze nici prea multe manuscrise, pentru a-i fi Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae în vreun altfel de ajutor decât financiar și de dactilograf (necunoscând greaca ci mai mult franceza).

                                    Noi credem că începutul amăgirii Părintelui Arsenie Boca provine tocmai de la căutarea desăvârșirii. Căutarea desăvârșirii este o înșelare și omul smerit se consideră începător, în faza de curățire de patimi și din toată inima se străduiește doar ca să pună un mic și umil început bun de pocăință, cu ajutorul lui Hristos, ca să scape din robia patimilor și să poată începe să înțeleagă creația în lumina rațiunilor dumnezeiești. Cei mijlocii, aflați în iluminare se roagă să pună un început bun de pocăință, ca să scape din robia înțelegerii parțiale a sensurilor dumnezeiești ale firii și să se elibereze de vederea creației pentru a se odihni în Cel neajuns. Iar cei desăvârșiți cu adevărat, fiind în contemplație, se roagă… să pună început bun de pocăință, ca să se smulgă din robia întreruperilor odihnei în Dumnezeu și să se predea cu totul, fără întoarcere, prin

765 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 44.

766 Cuvintele pe care mi le-ai trimis sunt o aspră dojană și pentru mine și de tare mult folos, tocmai prin faptul că mă laudă pe nedrept.

767 Pr. Nicolae STREZA, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credința strămoșească”, s.l., 2008, p. 43-44.

768 Pr. Nicolae STREZA, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credința strămoșească”, s.l., 2008, pp. 16-21.

780780.png

răstignirea minții, învierii în Hristos, ca între ei și Mirele dorit să nu mai fie nici un interval. Abia atunci își pot vedea adâncul păcătoșeniei și nimicniciei personale, când stau față în față cu Cel ce izovrăște desăvârșirea:

Se spunea despre avva Sisoe că s-a bolnăvit. Și șezând bătrânii lângă dânsul, a început acesta grăit unora. Iar ei l-au întrebat: „Ce vezi, avvo?” Și le-a zis: „Văd pe unii că vin la mine și-i rog să mă lase puțin să mă pocăiesc”. I-a zis lui o unul din bătrâni: „Și de te vor lăsa, de acum poți să te folosești spre pocăință?” I-a zis lui bătrânul: „Deși nu pot face, dar suspin în sufletul meu puțin și îmi este de ajuns”. 769

Cuviosul Sisoe, petrecând șaizeci de ani, s-a apropiat de sfârșitul său. Deci, cînd era să moară, monahii șezând lîngă dânsul, s-a luminat fața lui ca o lumină și a zis către ei: “Iată, a venit Părintele Antonie”. Și tăcând puțin iarăși a zis: “Iată a venit ceata proorocilor”. Și iarăși fața lui mai mult a strălucit. Și a zis: “Iată a venit ceata apostolilor”. Fața lui s-a luminat îndoit, și vorbea cu fețele cele nevăzute. Frații l-au rugat, zicînd: “Spune nouă, părinte, cu cine vorbești?” El le-a zis: “Iată, au venit îngerii să mă ia, și mă rog lor, ca să mă lase puțin să mă pocăiesc”. Frații i-au zis: “Părinte, nu-ți este de trebuință ție pocăința”. Starețul a răspuns: “Cu adevărat nu mă știu pe mine să fi pus început pocăinței mele”. Atunci toți au cunoscut că este desăvârșit.

Deci, el s-a luminat și mai mult, și fața lui se făcuse ca soarele, încît toți s-au temut. Starețul le-a zis: “Iată, vedeți toți că vine Domnul, și zice: “Aduceți-Mi vasul alegerii din pustie”. Cuviosul zicînd acestea, îndată și-a dat duhul său Domnului; și s-au făcut niște fulgere, încît chilia s-a umplut de bună mireasmă. 770

                                    Părinții pustiei și-au dat seama că Sfântul Cuvios Sisoe este desăvârșit, deoarece credea din toată inima că nu a pus încă început al pocăinței sale. Tot așa și noi ne putem da seama că cine caută să fie desăvârșit nu a pus încă început bun pocăinței sale.

                                    Dar dacă tot a vrut să fie desăvârșit, de ce Părintele Arsenie Boca nu a urmat singura cale de a se desăvârși, a urma bătrânilor și Sfinților Părinți?

Că nimănui nu descoperă Dumnezeu calea desăvârșirii, decât celor ce se vor povățui spre dânsa prin Părinții cei duhovnicești, precum poruncește și prin proorocul, zicând: întreabă pe tatăl tău, și-ți va vesti ție, pe cei mai bătrâni ai tăi, și-ți vor spune ție (Deut. 32: 7).

                                    Dar nu numai desăvârșirea, ci nici chiar mântuirea nu este posibilă fără sfatul cel smerit după Sfinții Părinți:

Ne învățăm dar din cele zise că nu este altă cale de mântuire fără decât a vesti gândurile la Părinți și a nu defăima predania strămoșilor

                                    După cum vom vedea mai jos:

Celui ce voiește a ridica crucea și a urma lui Hristos i se cuvine ca, înaintea îndeletnicirii cu vreo cunoștință sau învățătură, să se sârguiască prin cea necurmată întru dânsul cercare a gândurilor, și prin multa grijire cea pentru mântuire, și prin întrebarea robilor lui Dumnezeu, a celor ce sunt de o minte și de un suflet, a celor ce se nevoiesc într-aceeași nevoință; ca nu cumva, necunoscând unde și cum umblă, întru întuneric, fără lumina făcliei să călătorească. Căci, călătorind cu rânduială de sine, fără cunoștința evanghelicească și fără dreapta-socoteală și fără povățuirea cuiva, mult se poticnește și în multe gropi și curse ale vicleanului cade, mult se rătăcește, mult se ostenește și în multe primejdii cade, și nu știe ce sfârșit va dobândi.

Că mulți, deși prin multe osteneli și nevoințe au trecut, și rea-pătimire și multe trude au răbdat pentru Dumnezeu, însă prin rânduiala de sine [ idioritmia ] și nedreapta socoteală și neîndeletnicirea cu folosul de la aproapele, mulțimea ostenelilor lor netrebnice și deșarte le-au făcut. Pentru aceasta, de este cu putință, se cuvine să fii împreună și adeseori a te sârgui și a te nevoi să vorbești cu bărbați cunoscători. Căci, dacă nu ai făclia adevăratei cunoștințe,

769 Patericul…, Pentru Avva Sisoe, 48.

770 Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2 2005, 06.07.

781781.png

călătorind împreună cu cel ce o are, nu vei umbla întru întuneric, nu te vei primejdui în curse și în lațuri și nu vei cădea în fiarele cele înțelegătoare ce se pasc întru întuneric, care pe cei ce umblă întru dânsul fără gânditoarea făclie a dumnezeiescului cuvânt, îi hrăpesc și îi strică.

[ … ]

V. A lui Avva Isaac

Frate, de vei greși în vreun lucru, să nu minți din pricina rușinii, ci fă metanie, zicând: „Iartă-mă”, și greșeala trece. Să nu fie una în gura ta și alta în inima ta, că Dumnezeu nu se lasă batjocorit, ci pe toate le vede – și pe cele ascunse, și pe cele arătate. Deci tot gândul, și tot necazul, și toată voia ta, și toată bănuiala să nu le ascunzi, ci vestește cu slobozenie starețului tău; și ce vei auzi de la dânsul, sârguiește-te să faci cu credință, și așa se va ușura războiul de la tine; că duhurile cele rele nu au bucurie fără numai în omul ce face gândurile sale, fie ele bune sau rele.

Dă inima ta spre ascultarea Părinților, și harul lui Dumnezeu va locui întru tine. Nu fi lângă sineți înțelept, ca să nu cazi în mâna vrăjmașilor tăi. A tăcea întru a nu spune gândurile te face pe tine cum că cauți cinstea lumii și slava ei cea urâtă; iar cel ce îndrăznește a mărturisi gândurile sale înaintea Părinților săi le gonește pe ele de la sineși.

Împărtășește-te de-a pururea din sfatul Părinților tăi, și vei face toată vremea ta întru odihnă.

VI. A lui Avva Cassian

1. Semn al adevăratei smerenii este a descoperi Părinților nu numai ce facem, ci și ceea ce gândim. Că această lucrare gătește pe călugăr a merge fără poticneală pe calea cea dreaptă. Că cu neputință este ca cel ce își rânduiește viața sa prin judecata și socoteala celor mai bătrâni să cadă în amăgirea dracilor.

Încă și într-alt chip: că însăși aceasta, a arăta adică și a descoperi Părinților pomenirile cele rele, le veștejește pe acestea și mai slabe le face. Că precum șarpele, din gaură întunecoasă ieșind la lumină, se sârguiește a unelti fugă și a se ascunde, tot așa și gândurile cele rele se arată prin curata mărturisire și spovedanie.

2. Una ca aceasta mi-a povestit și Avva Serapion despre sineși, zicând: „Când eram mai tânăr și petreceam cu starețul meu, după ce mâneam, sculându-mă de la masă, furam, prin lucrarea Diavolului, câte un posmag, pe care îl mâneam pe ascuns de starețul meu. Deci, dacă am stăruit întru aceasta, făcând-o multă vreme, stăpânit fiind, nu mă puteam opri pe sine: conștiința nu mă mai odihnea, iar bătrânului mă rușinam a-i spune.

Și s-a întâmplat după iconomia Iubitorului de oameni Dumnezeu ca să vină la stareț oarecari frați pentru folos, care l-au întrebat despre gândurile lor. Și a răspuns starețul: «Nimic nu vatămă mai mult pe călugăr și veselește pe draci precum ascunderea gândurilor de Părinții duhovnicești». Apoi le-a grăit lor și despre înfrânare. Iar eu, cele grăite auzindu-le și întru sinemi venind, am gândit că Dumnezeu a descoperit starețului greșealele mele; și, umilindu-mă, am început să plâng. Și am scos posmagul din sânul meu, pe care eram obișnuit a-l fura, și, aruncându-mă pe sinemi la pământ, ceream iertare pentru greșealele cele ce s-au făcut de mine și rugăciune de întărire pentru cele ce vor veni de aici înainte. Și a zis starețul: «O fiule, mărturisirea ta, chiar și tăcând eu, te-a izbăvit pe tine; și pe dracul cel ce te rănea până acum prin tăcere, mărturisind tu cele despre tine, l-ai junghiat; de acum nu va mai avea loc întru tine, căci l-ai scos din inima ta la arătare». Și încă nu sfârșise starețul grăind, și iată, lucrarea Diavolului s-a arătat ca o făclie ieșind din sânul meu și umplând casa de putoare, încât cei de față au socotit că acolo arde multă pucioasă. Atunci și a izbăvirii tale, pe care Domnul o a făcut cunoscută în chip simțit prin semnul ce s-a făcut». Deci, de atunci, așa s-a depărtat de la mine patima îndrăcirii pântecelui și acea poftă diavolească, încât nici în minte nu-mi mai venea”.

3. Ne învățăm dar din cele zise că nu este altă cale de mântuire fără decât a vesti gândurile la Părinți și a nu defăima predania strămoșilor: că și ei, nu pornind de la sineși, ci de la Dumnezeu și din Scripturile cele de Dumnezeu insuflate au lăsat celor mai de pe urmă a întreba pe cei ce au călătorit mai-nainte. Și este cu putință adică și din multe altele ce se găsesc în Scripturile cele de Dumnezeu insuflate a ne învăța, și mai vârtos din istoria cea

782782.png

despre Samuil Proorocul (cf. I Samuil 3: 1-14), care, din pruncie fiind dăruit lui Dumnezeu de maica sa și învrednicindu-se de Dumnezeiești vorbiri, n-a crezut gândului său, ci, odată, și de două ori fiind chemat de Dumnezeu, a alergat către bătrânul Eli și, cu învățătura acestuia îndreptându-se 149 , s-a canonisit despre cum trebuie a răspunde lui Dumnezeu; Care Dumnezeu, pe cel ce l-a hotărât vrednic de Sine prin chemarea Sa, pe acela voiește să-l povățuiască prin îndreptarea și învățătura bătrânului, încât prin aceasta să fie călăuzit spre smerenie.

4. Încă și pe Pavel, chemându-l Hristos prin Sine și mai multe vorbindu-i, deși de îndată putea să-i deschidă ochii lui și calea desăvârșirii să i-o facă cunoscută, l-a trimis către Anania, poruncindu-i să învețe de la dânsul calea adevărului, zicând: Mergi în cetate, și acolo ți se va spune ce se cade să faci (Fapte 9: 6), printr-acestea învățându-ne pe noi să urmăm povățuirii celor ce au călătorit mai-nainte pe cale. Iar aceasta și însuși Apostolul învățându-se, a plinit-o apoi cu lucrurile lui, precum despre sineși, scriind, zicea: Că m-am suit în Ierusalim ca să văd pe Petru și pe Iacov, cărora le-am spus Evanghelia pe care o propovăduiesc, ca nu cumva să fi alergat în deșert și încă alerg (Gal. 2: 2). O, minune, vasul alegerii, cel ce s-a ridicat până la cerul al treilea și a auzit de la Dumnezeu graiuri negrăite, cel ce darul Duhului îl avea împreună cu sine călător și cuvântul învățăturii îl adeverea prin semnele ce urmau, acesta mărturisește că are trebuință de sfătuirea Apostolilor celor mai-nainte decât dânsul!

Cine, dar, va fi așa de fudul și mândru, care, auzind acestea, să nu se îngrozească, și așa să se teamă ca de gheena focului și de veșnica muncă, și să mai umble vreodată în a sa socoteală? Că nimănui nu descoperă Dumnezeu calea desăvârșirii, decât celor ce se vor povățui spre dânsa prin Părinții cei duhovnicești, precum poruncește și prin proorocul, zicând: întreabă pe tatăl tău, și-ți va vesti ție, pe cei mai bătrâni ai tăi, și-ți vor spune ție (Deut. 32: 7).

[ … ] 3. întrebat-a un frate pe oarecare din stareți: „Cum de nu sunt lăsat a fi slobod cu bătrânii despre gândurile mele?” Și a răspuns bătrânul: „Pentru nimic nu se bucură vrăjmașul așa de mult precum pentru cei ce nu-și arată gândurile lor”.

4. Zis-a Avva Antonie: „Am văzut călugări căzând după multe osteneli, și venind întru ieșirea din minți pentru nădejdea cea spre lucrul lor, și pentru a amăgi pe cel ce a zis: întreabă pe tatăl tău, și-ți va vesti ție; pe cei bătrâni ai tăi, și-ți vor spune ție (Deut. 32: 7)”                                    771

                                    Ne-am frământat multă vreme ce a declanșat această stare mânioasă de bici (specifică omului amăgit prin mândrie), în Părintele Arsenie Boca. Despre ea, iată ce zice Sfântul Cuvios Marcu Ascetul:

8. Să vorbim acum puțin și despre patima nerațională a mâniei, care pustiește, zăpăcește și întunecă tot sufletul, și-l arată pe om asemenea fiarelor în vremea mișcării și lucrării ei, mai ales pe cel ce alunecă lesne și repede spre ea. Patima aceasta se sprijină mai ales pe mândrie; prin ea se întărește și se face nebiruită. Căci până ce e udat copacul diavolesc al amărăciunii, al supărării și al mâniei, cu apa puturoasă a mândriei, înflorește și înfrunzește îmbelșugat și aduce mult rod al fărădelegii. Iar clădirea celui rău în suflet nu poate fi doborâtă, până ce are ca sprijin și întărire, temelia mândriei. Dacă vrei, așa dar, să se uște în tine arborele fărădelegii (adecă patima amărăciunii, a mâniei și a supărării) și să se facă neroditor, ca venind securea Duhului să-l taie și să-l arunce în toc cum zice Evanghelia, și să-l scoată afară împreună cu toată răutatea; și dacă vrei să se dărâme și să se surpe casa fărădelegii, pe care cel rău o zidește cu vicleșug în suflet (și o face aceasta adunând de fiecare dată în gând ca pietre felurite pricini întemeiate sau neîntemeiate, provocate de lucruri și de cuvinte referitoare la cele materiale și ridicând în suflet o clădire a răutății, căreia îi pune ca sprijin și întărire gânduri de mândrie), să ai smerenia Domnului neîncetat în inimă. Să te gândești cine a fost El și ce s’a făcut pentru noi, și din ce înălțime de lumină a dumnezeirii, — descoperită după putință ființelor de sus și slăvită în ceruri de toată firea rațională a îngerilor, Arhanghelilor, Scaunelor, Domniilor, începătoriilor, Stăpâniilor, Heruvimilor și Serafimilor și a nenumitelor Puteri spirituale, ale căror nume n-au ajuns până la noi, după cuvântul tainic al Apostolului,) — în ce adânc de smerenie omenească s’a coborât, prin negrăita Sa bunătate,

771 Everghetinos, Ed. Egumenița, Editura Cartea Ortodoxă, s.l., 2009, <https://archive.org/details/Everghetinosul-VolumulI-ii>, <https://archive.org/details/EverghetinosulVol.Iii-iv>, joi, 10 septembrie 2015, pp. 90-91, 103-105.

783783.png

asemănându-se întru toate nouă, celor ce ședeam în întunerecul și în umbra morții” și ajunsesem robi prin călcarea lui Adam, fiind stăpâniți de vrăjmaș prin lucrarea patimilor. 772

                                    Oare Părintele Arsenie Boca nu a citit Sfinții Părinți, deși ucenicii sfinției sale vor să arate că a fost un mare cunoscător și trăitor al lor? Dacă ucenicii îl numesc tâlcuitor și autor intelectual al Filocaliei, chiar dacă noi ne dăm seama că aceasta nu este real, dar oare nu a citit-o măcar? Sau oare a dorit atât de mult să se afirme încât nu a mai ținut cont de cuvintele insuflate de Sfântul Duh din scrierile patristice?

                                    De ce a primit vedeniile demonice și le-a urmat sfatul ajungând într-o asemenea adâncă și ireversibilă rătăcire?

                                    Cu durerea inimii am căutat un motiv care să nu îl acuze în vreun fel, deoarece scopul acestui studiu nu este a-l incrimina, ci de a ne feri pe noi înșine de rătăcire, din experiența sfinției sale. Iar pentru aceasta este nevoie să nu fim judecători și aspri, ci în toate să vedem cu milă firea omenească cea neputincioasă și cu greu de scăpat din propria plăcere de sine (marea cursă ce a făcut pe toți cei din iad ca în veșnicie să nu mai vrea să fie cu Dumnezeu ci numai cu propria părere nălucitoare despre sine, despre creație și despre Dumnezeu).

                                    Cu mila lui Hristos credem că am găsit un astfel de mecanism de amăgire, pentru a ne spori și mai mult mila față de sfinția sa. Desigur că realitatea lăuntrică a sfinției sale o știe Bunul Dumnezeu, însă roadele ei, pe care le putem cunoaște, nu sunt Ortodoxe. Este posibil să fie și multe alte cauze, unele din ele găsite în acest studiu, altele poate necunoscute decât Marii și înfricoșător de frumoasei judecăți a lui Dumnezeu. Dar să încercăm a-l acoperi cu această logică, ca nimeni să nu-i fie osânditor, pentru a nu se osândi.

                                    În legătură cu rațiunea amăgirii Părintelui Arsenie Boca, cel mai mult ne-a impresionat scrisoarea sfinției sale de îndrumare a unei surori ce avea vedenii. Aproape am crezut că este scrisă de vreunul din Sfinții Părinți. Apoi ne-am întrebat de ce sfinția sa nu și-a urmat propriile îndrumări pe care tocmai preacuvioșia sa le-a scris altora. Am recitit-o cu mai multă luare aminte și… ne-am îngrozit. Am înțeles prin ce fisură a rațiunii, subțire și greu de depistat, a intrat înșelarea în Părintele Arsenie Boca și cât de subtil poate lucra diavolul spre a amăgi un biet suflet, mai ales când are capacitate de influență asupra multora.

Sora noastră Frăsina

Am citit cele comunicate de dincolo. Ți le trimit îndreptate după gramatică și pe unde era nevoie și după conținut. Îți prețuiesc darul ce ți-a dat Dumnezeu, însă grijă trebuie să avem amândoi

                                    [ din start o încurajează că înșelările demonice care o îndemnau să încalce Sfintele canoane ar fi dar de la Dumnezeu, îndreptând cele comunicate doar gramatical, dar din păcate nu și duhovnicește, fiindcă și sfinția sa era prins de aceeași patimă și nu putea Mat 15:14 Lăsații pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; și dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă. – n.n. ]

. Din învățătura Părinților reiese că trebuie să ne ferim de fapte neobișnuite, precum sunt vedeniile, comunicările și altele. De ce? Pentru că în ele se pot strecura și înșelăciuni. Diavolul ia un chip și zice că-i Hristos și așa mai departe. Părinții știu slăbiciunea firii omenești ușor de amăgit.

Preoții au datoria de a cerceta duhurile. Și pe ce vom cunoaște? Pe roade. Deci, dacă în sufletul tău sporește smerenia, dragostea de Biserică, iubirea de oameni, ascultarea de preoți, nu ești în înșelare, ci în adevăr.

                                    [ numai că toate cele enumerate mai sus, pot fi mimate în simțire, unealta cea veche a înșelării, chiar de diavol – n.n. ]

Dacă însă încolțește în sufletul tău o părere de sine, precum că ești sfântă, ești aleasă, de tine trebuie să asculte oamenii, darul tău a alunecat în înșelăciune.

                                    [ nu este un criteriu bun, deoarece sufletul căzut în nesimțirea lăuntrică (datorită dorinței și obișnuinței cu aparițiile demonice din falsele vedenii) nu își mai dă seama pe ce lume e și poate avea o simțire de dulce smerenie fabricată tocmai de draci. De fapt nu poate fi vreun criteriu rațional în deosebirea duhurilor, ci numai paza poruncilor în smerita ascultare duhovnicească trebuie să ne fie călăuză, și doar Sfântul Duh poate descoperi diferența între adevăr și înșelare. Despre aceasta ne învață chiar și mult experimentatul (atât în vedenii autentice cât și în înșelări) Sfânt Cuvios Siluan Athonitul, că cel ce dorește vedenii nu simte mândria sa:

772 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul I, Ed. cit., pp. 320-321.

784784.png

Dacă vezi o lumină înăuntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, dacă împreună cu lumina nu simți în tine zdrobire [ de inimă ] pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; dar nici nu te teme, ci smerește-te și lumina va pieri. Dacă vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis nu te încrede în aceasta, pentru că dacă este de la Dumnezeu, Domnul te va face să înțelegi aceasta. Dacă n-a cunoscut după gust pe Duhul Sfânt, sufletul nu poate înțelege de unde anume vine vedenia. Vrăjmașul dă sufletului o anumită dulceață amestecată cu slavă deșartă și după aceasta se recunoaște înșelarea.

Părinții zic că dacă o vedenie e pricinuită de vrăjmașul, sufletul simte tulburare. Dar numai sufletul smerit și care nu se socotește pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frică la lucrarea vrăjmașilor; iar omul mândru și căzut în slava deșartă nu poate încerca nici frică, nici tulburare, fiindcă el vrea să aibă vedenii și se socotește pe sine vrednic de aceasta și de aceea vrăjmașul îl înșeală ușor.

Lucrurile cerești se cunosc prin Duhul Sfânt, iar cele pământești prin minte: dar cine vrea să cunoască pe Dumnezeu cu mintea lui din știință, acela e în înșelare, pentru că Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt.

De aici vedem că sfaturile în legătură cu modul de a deosebi vedeniile, date de Părintele Arsenie Boca, sunt ele însele provenite din amăgirea proprie prin care a fost înșelat toată viața. A crezut că se poate feri (și își poate feri ucenițele) de încrederea în aparițiile celui prea viclean doar folosind știința minții sale, după bietele criterii omenești ale rațiunii căzute, nedobândind încă Sfântul Duh, fiindcă nu era în ascultare.

Cu ce înșelare vorbea despre înșelare și cât de apropiată de adevăr poate fi minciuna cu mască de adevăr!– n.n. ]

Așa mi se pare din câte mi-au spus chiar preoții, că ar fi alunecat și Petrache (Lupu n.n.) de la smerenie. Deci sora noastră, vezi să fii cu grijă asupra cugetului inimii tale, că mulți cu dar s-au pierdut ieșind de sub povața cea după dreptate. Nu te bănuiesc de astea, dar faptul că Maica Domnului te laudă și te numește că vei fi sfântă și sfânta sfintelor – chiar dacă acolo vei ajunge, cum a ajuns și Maria Egipteanca totuși mă pune pe gânduri.

                                    [ din start Părintele Arsenie Boca cade în capcană, fiindcă primește arătările Maicii Domnului, repetate, ale uceniței sfinției sale ca autentice, din care, dacă nu este atentă, însă, poate cădea. Dar este atât de evident, și pentru un duhovnic începător, că după cum se desfășurau vedeniile (des), după cuvintele pompoase, dar fără profunzime și după îndemnurile de încălcare a Sfintelor Canoane, că erau cu toate de la draci. De unde mândria acestei siguranțe că erau vedenii autentice, din care, însă, se poate cădea? Nu cumva tocmai din cauza faptului că și sfinția sa se afla în aceeași patimă a primi vedeniile, care (după cum se vede și în acest studiu) îl îndemnau la nenunărate încălcări ale Sfintei Predanii? Și ce interesant: o laudă că se va mântui, ca să o „smerească”, răsplătindu-i astfel darul ei de a-l lăuda ca să se „smerească”– n.n. ]

Lauda pe mulți i-a făcut să se afume la minte cu mândrie

                                    [ după cum vom vedea mai jos, Părintele Arsenie Boca se socotea o excepție, fiind printre puținii pe care laudele îl înmiresmează cu smerenie – n.n. ] .

Deci ori de câte ori vei mai auzi cuvântul acesta de laudă, adă-ți aminte de păcatele tale și te apără de primejdia părerii de sine.

                                    [ tehnica smereniei intelectuale false a lui Francisc de Assisi. În realitate demonii nu atacă numai prin laude ca să ridice la cer, ci și prin mustrări ca să trântească în iad. Iată ce ne învață un experimentat trăitor al acestor realități:

Fratele Semion era bland, rabdator și ascultator. In manastire era iubit și apreciat pentru munca sa constiincioasa și caracterul sau bun; iar acest lucru ii facea placere. Au inceput sa vina asupra lui ganduri desarte care-i spuneau: Duci o viata sfanta: te-ai cait, pacatele tale ți-au fost iertate, te rogi neincetat, iti implinesti bine ascultarea“.

Rugandu-se mult și din toata inima, gusta uneori o anume pace. Dar atunci gandurile ii spuneau: „Te rogi și poate te vei mantui; dar daca ajungand in rai, și nu gasesti aici nici tata, nici mama, nici pe cei pe care-i iubesti, nu vei avea parte de nici o bucurie acolo”.Aceste ganduri zdruncinau mintea fratelui, și spaima i se furisa in inima; fiind insa lipsit de experienta, nu intelegea ce se intampla cu ei de fapt.

785785.png

Intr-o noapte, chilia sa a fost napadita de o ciudata lumina ce-i strabatea pana și trupul sau într-atat, incat isi putea vedea maruntaiele. Gandul ii spunea: „Primeste-o, e harul!” Sufletul sau insa era tulburat și foarte nedumerit. Rugaciunea continua sa lucreze in el, dar duhul zdrobirii se departase de el pana într-atat, incat in timp ce se ruga a inceput sa rada. Si-a lovit cu putere fruntea cu pumnul, rasul a incetat, dar duhul caintei nu s-a intors, și rugaciunea continua fara zdrobire. A inteles atunci ca era prada unei inselaciuni.

Dupa vederea acestei ciudate lumini, demonii au inceput sa i se arate, iar el, naiv cum era, vorbea cu ei ca și cu niste oameni. Putin cate putin asalturile lor s-au intensificat. Uneori ii spuneau: „De acum esti un sfant”. Alteori insa ii ziceau: „Nu te vei mantui”. Intr-o zi, fratele Semion a intrebat un demon: „De ce va contraziceti asa: intr-o zi spuneti ca sunt un sfant, alta data ca nu ma voi mantui?” Pe un ton batjocoritor, demonul i-a raspuns: „Noi niciodata nu spunem adevarul”.

Schimbarea mereu a sugestiilor demonice, care uneori il inaltau trufas pana la „cer”, iar alteori il pravaleau in adancul osandei vesnice intrista sufletul fratelui Simeon,impingandu-l spre deznadejde                                    773

n.n. ]

Văd că și eu mă pomenesc lăudat. Îmi roșește obrazul de rușine știindu-mi căderile și dând din căderi în căderi. Dacă nu fac slujbă, după cum vedeți – e și de pe urma faptului că mi-am pierdut omenia înaintea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului. Și cel puțin în fața conștiinței să nu mă fățărnicesc. [ să fie asta o recunoaștere publică a faptului că în fața altora se fățărnicea? – n.n. ]

Cuvintele pe care mi le-ai trimis sunt o aspră dojană și pentru mine și de tare mult folos, tocmai prin faptul că mă laudă pe nedrept.

                                    [ și care poate fi folosul laudelor? Cum să se folosească cineva de ele? Cum să fie recunoscător pentru laude? Fără numai dacă vrea să o stimuleze să facă și altă dată la fel. De aceea îi și dogmatisește greșit că laudele sunt chiar folositoare pentru smerenie, deci să continue tot așa… ca să-l folosească, ca să se poată și el smeri, săracul, măcar prin laude, dacă nu poate altfel. Și în aceasta Părintele Arsenie Boca își arată rătăcirea și unul din mecanismele falsei sale smerenii construite din vârful buzelor minții. După Sfinții Părinți smerenia nu vine prin laude, ci prin ocări, lucru gustat de toți și din experiență:

30. Când vei suferi pentru vreo ocară sau necinste, să știi că te alegi cu un folos. Căci prin ocară e alungată de la tine slava deșartă. 774

10. Dracii, cari urăsc sufletele noastre, dă unora în gând să ne aducă oarecari laude reci, apoi ne îndeamnă să le îmbrățișăm plini de bucurie. Dacă prin aceasta ne vom umfla prin înalta părere de noi înșine și vom face loc în noi slavei deșarte, nu vor pregeta vrăjmașii să ne robească.

11. Primește mai bine pe cel ce te batjocorește decât pe cel ce te laudă, de care s’a scris că nu se deosebește întru nimic de cel ce blestemă. 775

Laudele sunt niște ispite, uneori provenite din politețe, alteori din dorința lăudătorului de a-și vindeca pizma față de noi, alteori din vicleșug pentru a ne câștiga spre interesul personal, puține laude fiind curate, provenind din simplitate și dragoste:

27. Pe fratele ce-l lăudai ieri ca bun și-l vesteai ca virtuos, nu-l bârfi astăzi ca rău și viclean, făcând din defăimarea fratelui motiv de apărare a urii viclene din tine, în urma mutării tale de la dragoste la ură. Ci stăruie în aceleași laude chiar dacă ești încă stăpânit de supărare și ușor te vei întoarce la dragostea mântuitoare. 776

Pe toate, însă, sub orice chip ar veni, trebuie să le respingem cu tărie, măcar în ascuns. În nici un caz nu trebuie să încurajăm pe ceilalți să ne laude, cu nici un pretext. Despre ele Părintele Profesor Dumitru Stăniloae ne învăța că trebuie să le considerăm scuipat al dracilor. – n.n. ]

773 <http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/09/25/sfantul-siluan-la-muntele-athos-iubirea-rastignita/>, sâmbătă, 9 ianuarie 2016

774 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., p. 74.

775 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, Ed. Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1948, Vol. IV, pp. 126-127.

776 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul I, Ed. cit., p. 142.

786786.png

Apără-te și tu așa.

                                    [ adică să se apere pe sine lăudându-se pe nedrept ca să se smerească, sau să stea de vorbă cu regizorii vedeniei demonice care o amăgeau, contrazicându-i sau aprobându-i? Amândouă sunt sfaturi amăgitoare, nu după Sfinții Părinți –n.n. ]

Nu dau sfaturi și porunci Stăpânei, dar strig neputința noastră, a mea și a ta, și mărturisim că primejdia dă târcoale și sfinților, de cum nouă păcătoșilor.

Fugi chiar de lauda Maicii Domnului.

                                    [ dar prin aceasta chiar credea și îi confirma bietei ucenițe amăgite că este vorba de Maica Domnului!!! –n.n. ]

(Dacă îndreptarea asta, din părintească purtare de grijă, te bucură, e semn bun, dacă te înțeapă puțin, e părerea de sine – mândria – care se dă de gol.)

                                    [ ce ne facem însă dacă, dimpotrivă, fiind împrilostită, simțea o „umilință” și o „pocăință” uriașe, cu multe lacrimi (izvorâte din această adâncă, aleasă și profundă „părintească purtare de grijă”, căci vedem aceste simțiri și trăiri, trucuri vechi ale celui vechi în răutăți, la mulți ucenici ai sfinției sale), toate mimate cu iscusință de cel ce o înșela și o omora în ascuns, cum făcea și la bietul Francisc de Assisi? Atunci bucuroasă că este „cu adevărat smerită”, „desigur doar așa i-a spus Părintele Arsenie Boca!”, alerga să spună la toți vedeniile sale, după ce manipula ierarhia ca să vorbească în public, la Oastea Domnului, în Sfânta Biserică, după cum vedem mai jos că o îndemna pictorul de la Drăgănescu– n.n. ]

Dorul și ținta noastră e mântuirea și nu vedenia. Sufletul e așa de înclinat după bucurii, încât se lipește de bucuria vedeniei – chiar bună – și nu învață că liberarea e a nu dori nimic, decât mila sau iertarea lui Dumnezeu.

                                    [ și din acest sfat se vede că Părintele Arsenie Boca nu avea adevărate vedenii, fiindcă simțea bucurii, de care chiar se lipea, după cum descrie experiența lor. Cu totul altfel descriu Sfinții Părinți simțirea în cazul vedeniilor de autentice:

10. Când mintea pornește în focul dragostei spre Dumnezeu, nu se mai simte nici pe sine, nici vreun lucru oarecare. Căci luminată fiind de lumina dumnezeiască cea nemărginită, părăsește simțirea față de toate cele făcute de Dumnezeu, precum și ochiul sensibil nu mai simte stelele, când răsare soarele. 777

Așadar, în adevăratele răpiri, sufletul nu mai simte nimic, nici măcar bucurii:

1Co 2:9 Ci precum este scris: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”. :10 Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu.

n.n. ]

Cu îndreptări de felul acesta – după povețele Părinților – darul tău se va desăvârși încât să-ți placă tot ceea ce vine din părintească purtare de grijă.

Saul L-a văzut pe Domnul pe drumul Damascului, totuși l-a trimis la o slugă smerită a Sa din Damasc, acoperind darul cu smerenie. După 14 ani de osteneală, după răpirea în Rai, același Pavel a simțit trebuința să arate propovăduirea sa celorlalți Apostoli, nu cumva „să fi alergat în deșert”. Aceasta nu era o îndoială a sa, ci era o ocrotire a lui Dumnezeu, era dulama smereniei, care păzește de cădere.

De cădere s-au temut toți sfinții. Prin urmare, vezi și tu să nu iei sus lauda și să te trezești pe jos. Asta ți-o spune un slujitor mai păcătos al Maicii Domnului.

Suntem înjugați cu neputința tocmai ca să nu cădem. Deci cu cât te vei vedea și mai nevrednică în cugetul și-n viața ta, cu atât ești mai aproape de adevăr și mai ferită de primejdii. Întru cunoștința neputinței se săvârșește darul lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, vorbind cu oamenii, să nu faci caz cu neputințele tale. Nici cu neputințele nu e bine să ne prea lăudăm. Și asta e o plăcere păcătoasă, dovedind iubire de sine.

                                    [ dar de ce oare vorbea atunci de neputințele altora și de ale sale, mai sus? În realitate Sfinții Apostoli se lăudau la toată lumea cu neputințele lor: 2Co 12:9 Şi mi-au zis mie: destul este ţie darul’ meu; că puterea mea întru neputinţă se săvarşeşte, deci cu dulceaţă mă voiu lăuda mai mult întru neputinţele mele, ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos. –n.n. ]

777 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., p. 71.

787787.png

N-am răgazul să-i scriu mai pe larg și Părintelui Grovu, de aceea du-i scrisoarea asta și vezi ce părere are. L-aș ruga să lucreze pe față și sub știrea Mitropolitului. El nu se prea învoiește la lucrul lui Petrache, nici la cel de aici, deși nu se opune, însă când e vorba de a vorbi pe la adunările Oastei, cred că s-ar învoi. Deci să-ți ceară Părintele Grovu încuviințarea de la Vlădica de a vorbi la Oaste. În Biserică scrie că femeia să tacă. Deci nu stricăm cele scrise. Va motiva cererea cum va ști și, pe căile rânduite, îți va aduce încuviințarea.

                                    [ deci iată că și aflăm ce fel de vedenii amăgitoare avea biata soră: să fie misionară, să vorbească și să învețe pe creștini, să încalce Sfânta Scriptură, și, deși le știa, Părintele Arsenie Boca le încuviința și le găsea soluții viclene, ca să poată fi duse la împlinire. Deci, amăgire de dragul misiunii, iar și iar, ca și în cazul sfinției sale 1Co 14:34 Ca în toate Bisericile sfinților, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice și Legea. 35 Iar dacă voiesc să învețe ceva, să întrebe acasă pe bărbații lor, căci este rușinos ca femeile să vorbească în biserică. 36 Oare de la voi a ieșit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi? 37 Dacă i se pare cuiva că este prooroc sau om duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului. Și iată cum Părintele Arsenie Boca se vrea manipulator prin scrisoare și al Părintelui Grovu și al Mitropolitului, spre încălcarea Sfintelor Canoane, deși le cunoștea și își dădea seama că le încalcă, de dragul vedeniilor –n.n. ]

Am vrut să te cruț de îngrămădirea oamenilor, fiindcă ei doresc să afle viitorul ăsta pământesc, ce-o mai fi, ce-o mai veni, și cu asta tot samă de nimica e. Să-i îndrumi la Biserică, la căile curăției de păcate. Să nu li se pară destul că au vorbit cu tine sau cu mine.

                                    [ iar avem de a face cu același fel de vedenii la uceniță ca la dascălul ei: ghicirea viitorului, cu pretextul că de fapt se slujesc de aceasta pentru a îndruma spre Biserică. Dar diavolul este oprit de Sfinții Apostoli chiar când propovăduiește adevărul, nicidecum nu este reprodus de Ortodocși: Fap 16:16 Dar odată, pe când ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică, care avea duh pitonicesc și care aducea mult câștig stăpânilor ei, ghicind. 17 Aceasta, ținându-se după Pavel și după noi, striga, zicând: Acești oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii. 18 Și aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel mâniindu-se și întorcându-se, a zis duhului: În numele lui Iisus Hristos îți poruncesc să ieși din ea. Și în acel ceas a ieșit. –n.n. ]

Transformarea omului e ceea ce trebuie, din rău – bun, din păcătos – mai curat, din slab la minte – mai cuminte, din om vechi – om nou, – omul lui Dumnezeu, smerit, iubind pe toți oamenii și iubind pe Dumnezeu și toată lumea sfinților mai mult decât viața sa.

Cu părintească iubire și purtare de grijă,

Arsenie.

Roagă-te pentru toată lumea.

18. II. ’46 778

                                    Cât de apropiată este falsa smerenie de smerenia autentică, nu o poți discerne decât cu mult sfat!

                                    Dar să vedem ce spun despre aceasta Sfinții Părinți.

                                    Să începem, mai întâi, cu ce ne spune un autentic model de Sfânt, chiar dacă încă nu este canonizat: Arsenie… Papacioc, care și-a dobândit discernământul prin multele experiențe duhovnicești ce le-a avut, dar la lumina ascultării de duhovnicii sfinției sale:

In sfarsit, sunt multe de spus despre pustie și o compar cu puscaria. Puscaria are alt „profesor”, alta tema: viclenia oamenilor in fata carora trebuie sa rezisti. Plecarea in pustie nu este o plecare socotita, comparata insa n-am rezistat numai cu oarecare dorinta de pustie. Din contra, astea mi-au fost niste piedici foarte mari. Aici [ in pustie ] lupta se da exclusiv numai cu diavolul. Aceste probleme cu hrana sunt neinsemnate, dar care ar putea conta și ele. Problemele erau acestea: să-l poti tine la distanta pe diavol. Se atinge de tine daca te are la mana cu ceva. Nu se poate rezista decat daca te stapaneste o autentica smerenie. O smerita smerenie. Niciodata nu te vezi smerit. Smerenia este arta de a sta la locul tau. Si as putea sa spun cu indrazneala ca: „n-am fost in pustie!” Atat numai ca suportam rigoarea iernii care era grozava, nu vedeai lumea, erai in padure, dar nu asta insemna pustia. Pustia inseamna cu orice chip o stare de dincolo de fiinta omeneasca, dincolo de socoteli omenesti inalte pentru

778 O sinteză a lucrării Părintelui Arsenie Boca din 12 cărți, <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/o-sinteza-a-lucrarii-parintelui-arsenie-boca-12-carti.pdf>, luni, 6 iulie 2015, pp. 431-433.

788788.png

ca viata duhovniceasca nu este o viata calculata, este o viata traita fara cuvinte. Sigur ca eu daca ma spionam – greseala pe care o fac multi – sa vad ce stare am in momentele respective, n-aș mai fi fost un traitor in pustie! Deci nu-mi scriam in jurnal starile… Doar dorinta de a fi cat mai aproape de Dumnezeu, dar pentru asta trebuie sa lupti foarte serios.

Adormeam pe o scandura in bordei. Si imi facusem obicei la trezire sa sar imediat fara sa mai ezit (exista un obicei: mai stau putin!). Eu doream sa fiu stapan pe mine, sa depasesc starea de ezitare. Intr-o dimineata am mai stat putin pentru ca in noaptea aceea n-am dormit cum trebuie… Diavolul m-a tras jos și cu vesta mea ma batea in cap! Sigur ca m-am ridicat repede și trebuia sa ma apar. De ce s-a intamplat asa? Ca multe ispite aveam… imi striga pe afara, batea cu bulgari de zapada in perete; de multe credeam ca a venit cineva, dar nu era nimeni și atunci de multe ori nu mai raspundeam la provocarile acestea. Dar cum va spun, cu exceptia acestui caz, ma ispitea de departe și mai mult prin ganduri, dar asta-i altceva.

A indraznit ca m-a avut la mana cu ceva: nu m-am sculat la repezeala! Am atipit și eu ca un om niste secunde…parintele-arsenie-vesel „daca acesta iti este castigul și obiectivul de atins, atunci mi-ai dat curaj, diavole, prin ce-ai facut.” „Eu am castigat necastigarea, ca ți-am vazut puterile tale și iscodirile dracesti.” Vreau sa spun ca este un monolog destul de apasat și nu prea iti arde sa stai de vorba cu el pentru ca ii convine. Cu dracul nu se sta de vorba. Trebuie să-l ignori. Daca stai de vorba, il recunosti. Satana nu este o putere, ci un tolerat de Dumnezeu. Puterea e la noi, ca suntem botezati, avem inger pazitor, ne rugam la Dumnezeu. Vrei sa gonesti pe Satana? Stai de vorba cu Hristos, roaga-te la Maica Domnului! Sigur ca in pustie și intr-o lume sensibila mai avansata duhovniceste orice fel de greseala este mare. Nu este lucru mic in viata raul cel mai mic. Sa nu te aiba cu nimic la mana.

Deci nu este permis sa bati la usa lui Hristos cu pete, ca orice pacat mic nu e mic! Sa nu se inteleaga ca lupta e ca tu sa te desavarsesti in a nu pacatui numai! Pentru ca este nitica indrazneala și nu este smerenie. Trebuie sa consideri ca te ajuta harul lui Dumnezeu și daca esti ceva, esti numai cu harul lui Dumnezeu. Iata cum am ajuns la cuvantul spus de catre Mantuitorul Sfantului Siluan: „Ține-ți mintea ta in iad și nu deznadajdui!” [ 2 ] Nu ne pot mantui faptele noastre, deci avem motive de smerenie continua și autentica. Nu o smerenie rationalizata: o smerita smerenie! 779

                                    Cel mai apropiat de nerespingerea vedeniilor și viselor, din câte am citi la Sfinții Părinți, este Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, citat de Părintele Sofronie Saharov:

După cuvântul Starețului, cel ce se roagă osârduitor cunoaște multe schimbări în rugăciune: lupta cu vrăjmașul, lupta cu oamenii, lupta cu sine însuși, cu patimile, cu închipuirea; și în astfel de împrejurări mintea nu este curată și nimica limpede. Dar când vine rugăciunea curată, când mintea împreunată cu inima stă în liniștire înaintea lui Dumnezeu, când sufletul în chip simțit are în sine harul și s-a dăruit voii lui Dumnezeu, slobod de lucrarea patimilor și a închipuirilor ce întunecă, atunci cel ce se roagă aude insuflarea harului.

Când cineva se apropie de această lucrare de căutare a voii lui Dumnezeu prin rugăciune, neavând îndeajunsă cercare și neputând cu încredințare să deosebească «după gust» lucrarea harului de cea a patimilor, mai cu seamă a mândriei – acela trebuie neapărat a se socoti cu părintele duhovnicesc; iar el însuși, întâlnind orice arătare sau imbold duhovnicesc, trebuie ca, până la primirea hotărârii povățuitorului, să se țină cu îndârjire de pravila nevoinței: «a nu primi, și a nu lepăda».

«Neprimind», creștinul se ferește de primejdia lucrării diavolești, sau de a primi imboldul drăcesc ca fiind dumnezeiesc, și de a se învăța astfel «a lua aminte la duhurile înșelăciunii și dăscăliile dracilor» (1 Tim. 4: 1), și de a da dumnezeiasca închinăciune diavolilor.

«Nelepădând», omul scapă de altă primejdie: a pune dumnezeiasca lucrare pe seama diavolului, și astfel a cădea în păcatul «hulei împotriva Duhului Sfânt», precum fariseii puneau pe seama «puterii lui Velzevul, domnul dracilor» faptul că Hristos izgonea dracii.

Cea de-a doua primejdie este mai cumplită decât cea dintâi, datorită faptului că sufletul se poate obișnui să lepede harul și să îl urască, și într-atâta să-și însușească starea împotrivirii

779 <http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/07/19/parintele-arsenie-papacioc-pustnicie-manastire-taierea-voii-smerenie-vorbire-rau-trezvie-rugaciune-dreapta-socoteala-ispite-diavol-inger-pazitor-maica-domnului/>, sâmbătă, 8 august 2015

789789.png

față de Dumnezeu, încât să se determine astfel și în planul vecinie și, prin urmare, acest păcat «să nu se ierte lui nici în veacul de acum, nici în cel viitor» (vezi Mt. 12: 22-32); pe când în cazul primei rătăciri, sufletul mai curând își poate cunoaște înșelarea și, prin pocăință, să-și dobândească mântuirea, căci nu este păcat de neiertat, fără numai păcatul nepocăit.

Despre această cât se poate de însemnată pravilă a nevoinței – «a nu primi, și a nu lepăda» – și despre cum se trăiește ea în viața nevoitorului ar fi multe de spus, dar fiindcă în scrierea de față sarcina îmi este a înfățișa doar aspectele esențiale, și nu amănuntele, mă voi întoarce la tema de mai înainte.

În forma sa mai desăvârșită, cunoașterea voii lui Dumnezeu prin rugăciune este un fenomen rar întâlnit, cu putință doar după o îndelungă trudă, după multă cercare în lupta cu patimile, după multe și grele ispitiri de la diavoli, pe de-o parte, și după multe întâmpinări din partea lui Dumnezeu. însă a se ruga osârduitor pentru ajutor este o faptă bună și tuturor de neapărată trebuință: și povățuitorilor, și celor supuși, și celor bătrâni, și celor tineri, și celor ce învață, și celor ce sânt învățați, părinților și copiilor. Starețul stăruia ca toți, fără abatere, neatârnând de rang, de stare sau vârstă, totdeauna și pentru toate fiecare precum poate să ceară lui Dumnezeu îndrumare, pentru ca astfel treptat să-și apropie calea de căile sfintei voi a lui Dumnezeu, câtă vreme nu a atins desăvârșirea. 780

                                    Dar și acesta recomandă a nu le primi, chiar dacă adaugă a nu le lepăda. Apoi discernământul vedeniilor, chiar după Părintele Sofronie Saharov, nu se poate face rațional, după ideea dacă autorul vedeniei te laudă sau nu, ci duhovnicește, după „gust”, adică după o experiență îndelungată a harului, venită din căutarea voii lui Dumnezeu, prin tăierea voii proprii în fața duhovnicului. Iar această reacție față de vedenii „a nu primi, a nu lepăda” este valabilă, ca timp, doar până în momentul în care te prezinți la duhovnicul tău cu mărturisirea ei, de aici lucrând deja ascultarea. Nicidecum nu trebuie mers la duhovnic pentru a-l convinge de ceva, ci pentru a lua învățătură de la sfinția sa ce să facem. Cu atât mai mult nu trebuie să mergem pentru a-l convinge de veridicitatea vedeniilor, sau, mai rău, să-l facem să manipuleze mitropolitul locului să încalce Sfintele Canoane, neascultând de Sfinții Părinți, ci de insuflările nelămurite ale minții noastre, cu atât mai mult dacă ne îndeamnă la misiune, deci spre înșelarea mai multora. Ori tot acest cumul maxim de rătăciri vedem că l-a povățuit mai sus Părintele Arsenie Boca, arătându-se pe sine neștiutor și neexperimentat în calea neamăgită smeritei ascultări predată de Sfinții Părinți. Așadar sfatul ucenicului Sfântului Cuvios Siluan Athonitul este, pe scurt, ca vedeniile să fie cercetate cu ajutorul duhovnicului, iar „a nu primi și a nu lepăda” este pentru momentele de până la Sfânta Spovedanie. Dar Părintele Arsenie Boca, după cum citim chiar în scrisoarea sfinției sale de mai sus, mărturisind chiar el însuși, cu mâna sa (Dacă nu fac slujbă, după cum vedeți – e și de pe urma faptului că mi-am pierdut omenia înaintea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului.), era deja oprit de la slujire, sau se oprise singur, neputând fi duhovnic. În afară de aceasta, el însuși fiind prins de această patimă naivă față de vedenii [ de a le primi imediat după ce le analizează el însuși rațional dacă laudă sau nu (neavând, așadar, experiența libertății de a le aborda duhovnicește după Sfinții Părinți – la început prin ascultare de duhovnic, iar după ce s-a desăvârșit în smerenie, după gustul harului) ] nu putea fi un sfetnic bun.

                                    Să vedem cum rezolvă adevărații povățuitori smeriți și încercați, duhovnicii cei după Dumnezeu, situații asemănătoare cu ale sorei Frăsina:

7. „Sfânta Parascheva“ în vedenii satanice

În anul 1953, ziarele au scris articole lungi despre 1 aparițiile Sfintei Parascheva unei fete de 20 de ani din Eteleocarnania. Sfânta Parascheva i se arăta, vezi bine, și îi dădea poruncă prin care sătenii să construiască iconostas, să se pocăiască etc. Toți oamenii din satele vecine au crezut că, într-adevăr, cea care se arată era Sfânta Parascheva.

Într-o arătare, fata a primit poruncă să spună sătenilor să se adune în biserica Sfânta Parascheva dintr-un sat apropiat. În același timp, și-a pierdut glasul și comunica prin scris. Într-adevăr, sătenii în număr mare și-au început marșul spre satul vecin. Însă preotul din satul

780 Arhim. Sofronie SAHAROV, Cuviosul Siluan Athonitul, Traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 90-91.

790790.png

acela, care era foarte evlavios, nu a crezut în aceste lucruri. Când au intrat în biserica Sfânta Parascheva, fata a mers la ușile împărătești, ca și cum era arhiereu, a rostit „Crezul“ (i s-a dezlegat limba) și apoi a predicat oamenilor să se pocăiască. Și ce dacă Apostolul Pavel nu permite femeilor să predice în biserică? Ea se credea superioară!

După aceea s-a întors către cineva și i-a zis:

– Tu de ce nu te spovedești? Te-ai spovedit doar în urmă cu 30 de ani, într-un sat din Macedonia răsăriteană (și l-a numit), pe când erai soldat.

Acela s-a intimidat de descoperirea aceasta fiindcă o uitase.

După această întâmplare minunată, toți au crezut ce spunea ea, că într-adevăr, i se arăta Sfânta Parascheva. Chiar și din America, cei care citeau ziarele îi trimiteau mereu sume de bani.

După vreo jumătate de an, fata a plecat cu părinții într-o comună mai îndepărtată. Părinții ei, când au aflat că eu mă găseam acolo, i-au propus să vină să o povățuiesc. Ea însă s-a împotrivit. Dar cu stăruința părinților a venit. I-am spus atunci că aceste vedenii sunt de la Satana și i-am atras atenția să fie cu băgare de seamă, întrucât Satana plănuiește să-i facă vreun rău. Din păcate, nu a vrut să asculte. Și (auziți și minunați-vă) în Săptămâna Mare l-a amăgit pe un tânăr și s-a dus la Mitropolie, cerând permisiunea să fie cununați în Vinerea Mare!

Așa îi poruncise în vis Sfânta Parascheva…

(în aceeași lucrare, p. 58 – 60)

8, „Maica Domnului“ în vedeniile unei tinere

Doi ani mai târziu, ziarele Atenei se ocupau cu alte vedenii care apăreau unei tinere din regiunea Navpactia. Aceasta vedea, se zice, pe Maica Domnului și primea diferite porunci, de pildă, să predice lumii să se pocăiască etc., etc.

Într-o duminică, în Agrinio, înainte de a merge la amvon să predic, primarul mi-a adus o epistolă semnată de preot, profesor și primar, ca să o citesc mulțimii din biserică, prin poruncă de la Maica Domnului cea care s-a arătat în vedeniile tinerei fete. Am refuzat să o citesc și le-am spus, firește, cele cuvenite,.

Peste câteva luni a venit la spovedit, printre alții, însăși tânăra aceea și s-a spovedit. într-adevăr, era o fată foarte modestă și virtuoasă.

La urmă, după Spovedanie, când era să plece, mi-a spus:

– Eu, părinte, o văd pe Maica Domnului.

– A! Tu ești aceea? Cum o vezi? am întrebat-o.

în chip de femeie îmbrăcată în negru. [ vedeți ce interesantă asemănare cu vedeniile Părintelui Arsenie Boca? Părintele Arsenie i-a spus cândva Maicii Pahomia — care acum are vreo optzeci și șapte de ani – că, atunci când era în chilia lui din Sfântul Munte, i s-a arătat Preacurata, îmbrăcată în negru, strălucind de har, asigurându-l că îl va urma în Grădina ei din România, arătându-i munții Făgărașului 781 . – n.n. ]

– Ai văzut-o de multe ori?

– De vreo zece ori.

– Și ce îți spune?

– Prima dată era duminică după-amiază și mă aflam în poiană, căutam o oaie care se rătăcise de turmă. Dintr-o dată, Maica Domnului mi-a apărut în față și mi-a zis:

– Eu sunt Maica Domnului. Du-te în sat și spune-le sătenilor care lucrează la construirea drumului să înceteze munca, fiindcă azi e duminică.

– Și m-am dus, le-am spus și s-au oprit din lucru.

Altă dată era Ajunul Crăciunului și mi-a zis:

– Să mergi și să le spui sătenilor că anul acesta, deoarece Crăciunul cade vineri, să nu coacă nimic. Căci nu se cuvine.

Și, într-adevăr, tot satul a postit în ziua de Crăciun.

781 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 44.

791791.png

– Nu vezi, copila mea, i-am spus, că cel care ți se arată e Satana, nu Maica Domnului? Era atât de rea fapta sătenilor care construiau cu dragoste și cu folos drumul acela? Dar Satana nu voia ca ei să facă acea lucrare, ci voia să-i vadă în cafenele, cum joacă cărți, se îmbată și înjură. Pe de altă parte, unde s-a auzit ca creștinii să postească în ziua înveselitoare a Crăciunului? Biserica noastră a stabilit ca în acele 12 zile, începând cu ziua Crăciunului, să mănânce omul orice vrea. înțelegi că e vorba de Satana? Așadar, când o să ți se arate iar, să zici: Ești Satana, și să-ți faci semnul Crucii.

– Dar, părinte, nu îmi spune nimic rău. Îmi spune să ies în fața oamenilor și să le predic să se pocăiască.

– Și tu să zici: Dacă era să predic, m-ar fi făcut Dumnezeu bărbat, preot, predicator, stareț și aș fi învățat carte. De aceea, să te lase în pace și să vină la mine.

Și deoarece era foarte cuminte, a primit povețele mele, s-a liniștit și Satana n-a putut să-i aducă vătămare.

(în aceeași lucrare, p. 60 – 62) 782

                                    Însă cea mai clasică abordare a vedeniilor și viselor, întâlnită la Sfinții Părinți este aceasta:

37. Visurile, cari sunt trimise sufletului de iubirea lui Dumnezeu, sunt mărturiile neînșelătoare ale unui suflet sănătos. De aceea nu trec de la o înfățișare la alta, nici nu îngrozesc simțirea, nici nu aduc râsul sau plânsul așa deodată. Ci se apropie de suflet cu toată blândețea, umplându-l de bucurie duhovnicească. De aceea și după ce s’a trezit trupul din somn, sufletul caută cu mult dor să prelungească bucuria visului. Dar în nălucirile aduse de draci totul se întâmplă dimpotrivă. Ele nici nu rămân la aceeași înfățișare, nici nu arată multă vreme o formă netulburată. Căci ceea ce nu au dracii din voie liberă, ci împrumută numai din dorința de a amăgi, nu poate să-i îndestuleze pentru multă vreme. De aceea spun lucruri mari și amenință cumplit, luându-și adeseori chip de ostași; iar uneori și cântă în suflet cu strigăt. Dar mintea recunoscându-i din aceste semne, când e curată, trezește trupul, iar uneori se și bucură fiindcă a putut cunoaște viclenia lor. De aceea, vădindu-i adeseori chiar în vis, îi înfurie grozav. Dar se întâmplă uneori că nici visele bune nu aduc bucurie sufletului, ci așază în el o întristare dulce și lacrimi fără durere. Iar aceasta se întâmplă celor ce au înaintat mult în smerenia cugetării.

38. Am arătat, precum am auzit de la cei ce au făcut experiența, deosebirea dintre visurile bune și cele rele. Ne va ajunge însă pentru sporirea la cât de multă virtute, să nu ne încredem nicidecum în nici o nălucire. Căci visurile de cele mai multe ori nu sunt nimic altceva decât chipuri ale gândurilor, sau, precum am zis, batjocuri ale dracilor. Chiar dacă ni s-ar trimite vreodată de către bunătatea lui Dumnezeu vreo vedere și n-am primi-o, nu s-ar supăra pentru aceasta preadoritul Domn Iisus pe noi. Căci știe că facem aceasta pentru vicleșugurile dracilor. Desigur, deosebirea arătată mai înainte este precisă. Dar se întâmplă că sufletul, înclinându-se pe nesimțite, din pricină că furat de vreun gând (lucru de care cred că nimenea nu e cruțat), nu mai poate distinge precis și crede celor cari nu sunt bune, ca și cum ar fi bune.

39. Să luăm următoarea pildă pentru înțelegerea lucrului: o slugă e chemată de stăpân, noaptea la poarta curții, după o lipsă îndelungată; dar ea necunoscându-l precis, nu-i deschide ușa, căci se teme ca nu cumva înșelând-o asemănarea glasului, să se facă pierzătoare a lucrurilor ce i-au fost încredințate de stăpân. Domnul acesteia, nu numai că nu se va mânia pe ea când se va face ziuă, ci o va învrednici de multe laude, fiindcă a socotit că și vocea stăpânului este înșelăciune și n-a voit să piardă lucrurile lui. 783

                                    Și aici observăm că distincția între vedeniile bune se bazează pe starea duhovnicească provocată de vedenie (dar care poate fi deosebită cu greu, în urma unei experiențe îndelungate) și pe smerenia autentică, care se sfătuiește. Nicidecum nu se bazează pe prezența sau absența laudelor. Și dracii pot amenința cu

782 Sfinții BĂTRÂNI et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, pp. 294-298.

783 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul I, Sibiu, 1947, pp. 349-350.

792792.png

păcătoșenia ca să tulbure, dar și Dumnezeu poate mângâia prin laude ca să bucure, chiar dacă poate provoca, însă, uneori și tristețe.

                                    Deși de multe ori diavolul laudă ca să ducă în mândrie și rar mustră, fiindcă urăște smerenia, iată și două din cazurile în care diavolul (mascat în Sfânt) mustră păcatul, ca să înșele mai mult, că ar fi un Sfânt care îndeamnă la pocăință:

Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, și mincinosul „arhanghel Mihail” mi-a făgăduit că după sfârșirea slujbei de la biserică îmi va aduce un dar, de vreme ce-mi sărbătoresc ziua numelui [ 2 ] . Așteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va aduce „arhanghelul”. După ce ne-am despărțit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am făcut invocarea ca întotdeauna). Apoi Hristini l-a văzut cu ochii deschiși pe mincinosul „arhanghel” cum i-a dat o „floare de crin”, iar ea mi-a „dat-o” mie, spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur, mai înainte acesta ne-a heretisit și binecuvântat, afirmând că crinul este adus din Muntele Sinai. Apoi mi-a dat o povață: să iau aminte în viața mea la fapte, pentru că orice cădere și păcat va fi ca și cum aș călca în picioare acest „crin”. Desigur, nu am văzut niciodată crinul; numai Hristini îl vedea întotdeauna, lângă icoane. Și, când l-a dus la ea, casa a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile! [ … ]

După aceasta, diavolul mi-a pregătit o surpriză. Într-o zi, Hristini l-a văzut pe „Iisus Hristos” cum ne binecuvântează, mă îmbrățișează și mă sărută spunându-mi: „Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele patruzeci de trepte ale luminii și adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare miercuri la ora 4 după amiază, ca să te îndrum și să te sui pe acele trepte. Îți dau ceva de la mine. Îți dau mâinile mele, ca să-i vindeci pe cei bolnavi.” Și într-adevăr, mâinile mele au început să vindece! Pe lângă aceasta, în mijlocul palmelor mele au apărut două pete negre. Odată l-am întrebat pe mincinosul „arhanghel” despre ele, iar el mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul! [ … ]

Atunci Hristini l-a „văzut” pe mincinosul „arhanghel” că se închină înaintea mea. Învățăturile sale erau pline de dragoste, pace și dăruire față de Dumnezeu. Apoi mincinosul „Hristos” ne-a suit la cele cerești, ne-a arătat raiul, pe însuși „Dumnezeu”, ne-a învățat cum slujesc îngerii, arhanghelii, sfinții etc. Ne-a mai arătat și iadul, și orice își poate închipui mintea noastră cea săracă! Mi-a mai înainte-vestit și moartea tatălui meu cu 6-7 luni mai devreme, însă fără să-mi spună o dată anume.

După aceasta mi s-a întrerupt comuniunea, pentru că, într-o zi când am pus-o pe Hristini „să vadă”, a văzut întuneric și a auzit un glas spunându-i: „Îți luăm lumina și o dăm iarăși fratelui tău, pentru că crinul pe care ți l-am dat și ție l-ai stricat, l-ai făcut bucăți”. Am întrebat-o pe Hristini ce făcuse, iar ea i-a spus mamei mele că a „mers” cu bărbatul surorii sale, adică a făcut preacurvie. 784

Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri și o ai pe suflet . Știu ca ești fecior și că nu te-ai atins de femei dar ești mândru ca ești pictor și că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din București, va trebui să postești, să te rogi și să tai 100 de bețe din castan ca și canon de ispășire” 785

                                    Diavolul, de fapt, atacă prin toate mijloacele, și prin laudă să ducă la mândrie, și prin mustrare să ducă la deznădejde. Dar una din denumirile lui sunt de Pârâș. Urându-ne ar vrea să ne desființeze cu mustrările și bucuria lui este să ne chinuie în vămile văzduhului:

25. Când sufletul iese din trup vrăjmașul dă năvală asupra lui, războindu-l și ocărându-l cu îndrăzneală și făcându-se pârîș amarnic și înfricoșat al lui pentru cele ce a greșit. 786

                                    Probabil de la această rătăcire a Părintelui Arsenie Boca în discernerea vedeniilor (folosindu-se de observarea intelectuală laudă-mustrare în loc de cunoașterea duhovnicească a stării de pace-stării de tulburare dobândită prin experiența sub povățuirea unui duhovnic iscusit) i s-a tras și neînțelegerea stării sfinției sale

784 <http://www.familiaortodoxa.ro/2012/09/27/spovedania-unui-inselat/>, luni, 10 august 2015.

785 Pr. Nicolae STREZA, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credința strămoșească”, s.l., 2008, pp. 172-186.

786 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși, Ed. Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1948, Vol. IV, p. 130.

793793.png

de bici. O credea-o dumnezeiască fiindcă mustra, nedându-și seama că imita prin ea în sălbăticie pe pârâșul diavol, pierzându-și asemănarea cu Domnul nostru Iisus Hristos:

Domnul ne iubește și ne primește cu blândețe, fără reproșuri, așa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproșuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scump și încălțăminte în picioare, să junghie vițelul cel gras și să se veselească și nu l-a învinuit [ Lc 15 ] .

Cu câtă blândețe și răbdare trebuie să îndreptăm și noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoarcerea lui!

Duhul Sfânt învață sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni. 787

                                    Dar blândețea dumnezeiască se dobândește cu osteneală, pe când răbufnirile mânioase împotriva aproapelui ți le dau gratuit omul vechi și diavolul.

                                    Iată alte două cazuri, opuse primelor două, în care un Sfânt autentic, ba chiar însuși Domnul nostru Iisus Hristos, laudă pentru a mângâia și a învăța:

Și, iarăși, după o vreme, Sfânta Mavra a zis către Sfîntul Timotei: “Deșteaptă-te, fratele meu, alungă somnul de la tine și priveghează, ca să afli cele văzute de mine. Căci am văzut pe un om, stând înaintea mea ca într-o uimire, avînd în mâinile sale un pahar plin cu lapte și miere, zicîndu-mi: “Pe acesta, primindu-l, să-l bei”. Iar eu am zis către dânsul: “Tu cine ești?” Acela mi-a răspuns: “Sînt îngerul lui Dumnezeu”. Atunci am zis către dânsul: “Să ne rugăm lui Dumnezeu!” Dar el mi-a zis: “Eu, milostivindu-mă, am venit spre tine, văzîndu-te flămândă și însetată și postind pînă la ceasul acesta”.

Apoi, iarăși am zis către dânsul: “Cine te-a trimis pe tine la mine cu această milă netrebnică și ce grijă porți de răbdarea și postirea mea? Nu știi oare că Dumnezeu și pe cele cu neputință le dăruiește celor ce se roagă către Dânsul?” Zicînd acestea, am început să mă rog. Pe cînd mă rugam, am văzut pe acel om ce mi se arătase cu paharul, întorcîndu-și fața dinspre mine la apus și îndată am cunoscut că este nălucirea vrăjmașului care, și pe cruce, vrea să ne ispitească. Și a pierit acea nălucire.

După aceea a venit iarăși altul și mi se părea că m-a scos la un pârâu pe care curgea lapte și miere și-mi zicea: “Bea!” Iar eu am răspuns: “Acum ți-am spus ție că nu voi bea apă, nici altă băutură pământească, pînă ce nu voi bea paharul morții pentru Hristos, Domnul meu, pe care El singur îl va da mie, prin mântuirea și nemurirea vieții cele veșnice”. Cînd am zis aceasta, omul cel care îmi poruncise să beau din râu, îndată a pierit împreună cu râul.

După aceea, mi-a stat înainte un al treilea om minunat la vedere și a cărui față strălucea ca soarele. Acela, luîndu-mă de mînă, m-a ridicat la cer și mi-a arătat un scaun împodobit, pe care erau puse haine albe și o coroană preafrumoasă. Iar eu, minunîndu-mă de acea frumusețe, am întrebat pe cel ce mă ducea: “Ale cui sînt acestea, Doamne?” El mi-a răspuns: “Acestea sînt răsplătirile nevoințelor tale! Ție îți sînt gătite hainele, coroana și acest scaun”. Ridicîndu-mă apoi puțin mai sus, mi-a arătat un alt scaun asemenea împodobit, o haină albă și o coroană. Și l-am întrebat iarăși: “Dar acestea ale cui sînt?” Iar el mi-a răspuns: “Acestea sînt ale bărbatului tău, Timotei”. Și iarăși am îndrăznit a-l întreba: “Pentru ce sînt departe scaunele unul de altul?” Și mi-a răspuns: “Multă deosebire este între tine și între bărbatul tău. Oare nu știi că după sfătuirea lui ai intrat și tu în nevoința pătimitoare și aceea este pricina încununării tale? Deci, acum întoarce-te în trupul tău și mâine la ceasurile șase vor veni îngerii lui Dumnezeu ca să ia sufletele voastre și să le înalțe la ceruri. Însă fiți treji ca să nu înceapă vrăjmașul a vă ispiti iarăși”.

Vedeniile acestea le-a spus Sfânta Mavra fratelui ei, Timotei, cu care se mângâia întru Domnul. 788

                                    Vă rog să observați cum îndrăznește diavolul să ispitească și pe Sfinții Mucenici și cum ei îl recunosc duhovnicește, fără raționamente, chiar dacă vedeniile sunt una după alta și seamănă la arătare între ele. Iar frumusețea Sfintei Mucenițe Mavra este că a adăugat la răbdare și frumusețea feciorelnică a smereniei,

787 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., p. 78.

788 Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2 2005, 03.05.

794794.png

căci, pentru sfat, a spus vedeniile Sfântului ei soț (devenit frate de mucenice, aflat și el în chinuri alături de ea, răstignit) – fiindcă nu aveau duhovnicul aproape.

                                    Dar iată că și Domnul poate lăuda în vedenii pe iubiții săi cuvioși, pentru a-i încuraja în taina iubirii:

Cuviosul Paisie cel Mare se ruga pentru unul dintre ucenicii lui care se lepădase de Hristos și, pe când se ruga, i S-a arătat Domnul și i-a zis: „Pentru cine te rogi, Paisie? Nu știi că el s-a lepădat de Mine?” Dar cuviosul continua să-i fie milă pentru ucenicul său, și atunci Domnul i-a zis: „Paisie, prin iubirea ta te-ai asemănat Mie”.

Așa se dobândește pacea, altă cale decât aceasta nu este. 789

                                    Și ce laudă poate să fie mai mare decât asemănarea cu Domnul nostru Iisus Hristos?

                                    Vedeți? Nu se poate face deosebirea între vedenii pe baza unor criterii exterioare, chiar și raționale, ci numai prin discernământul duhovnicesc, dobândit din trăirea smerită a Evangheliei.

                                    Cu totul altfel ne învață Sfântul Cuvios Antonie cel Mare despre deosebirea vedeniilor dumnezeiești și drăcești:

Ei sînt vicleni și gata a se închipui și a se schimba întru toate; de multe ori se prefac a cînta și pomenesc cuvinte din Scripturi, iar uneori citind noi, îndată zic și ei aceleași cuvinte, pe care le-am citit noi; de multe ori, dormind noi, ne deșteaptă la rugăciune și aceasta o fac adeseori, nelăsîndu-ne să dormim mai deloc; uneori se arată în chipuri de monahi și ca niște cucernici se prefac a grăi, ca prin chipul acesta să amăgească și de aceea unde pot, voiesc a trage pe cei amăgiți de dînșii; dar nu se cuvine a lua aminte la dînșii, măcar că ne-ar deștepta la rugăciune, sau ne vor sfătui să nu mîncăm nicidecum și chiar de s-ar preface că ne prihănesc și ne ocărăsc pentru ceva, în care ne-ar găsi vină.

Că nu pentru evlavie sau pentru adevăr le fac acestea, ci ca să aducă pe cei proști în deznădăjduire, iar pustnicia s-o facă nefolositoare; apoi, făcînd pe oameni să urască viața monahicească, ca fiind prea împovărătoare și prea grea, să împiedice pe cei ce petrec într-însa [ cum au făcut și cu Părintele Arsenie Boca mai întâi deturnându-l de la pustie la misiune, să plece din Sfântul Munte și să meargă în România, apoi să lase călugăria în ascultare de stareț și să mai ia și preoția, nefiind încă învățat în pocăință, ca la sfârșit să se arate scopul lor precis: să-l facă să conviețuiască precum cu o soție cu o femeie capricioasă și sinucigașă, care l-a făcut să joace țonțoroiul cum a vrut ea, până la moarte – n.n. ] .

Deci, proorocul fiind trimis de Domnul, plîngea pentru unii ca aceștia, zicînd: Vai celui ce adapă pe aproapele cu amestecare tulbure. Pentru că niște meșteșugiri ca acestea și gînduri sînt răsturnătoare și împiedică de la calea ce duce la fapta cea bună. Iar Domnul însuși, măcar că diavolii grăiau cele adevărate, adică acestea: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu”, cu toate acestea le poruncea să tacă și-i oprea a grăi; ca nu cumva împreună cu adevărul să semene și răutatea lor și ca pe noi să ne obișnuiască a nu lua aminte niciodată la unele ca acestea, deși s-ar părea că grăiesc adevărul.

Pentru că este necuviincios lucru avînd Sfintele Scripturi și libertate de la Mîntuitorul, să ne învățăm de la diavolul, cel ce nu și-a păzit rînduiala sa, ci altele a cugetat. Pentru aceasta, cînd grăiește din Scripturi, să-l oprești zicînd: „Iară păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce tu povestești dreptățile mele și iei testamentul meu în gura ta?” Căci toate le fac diavolii și le tulbură, spre amăgirea celor proști. Deci, fac sunete, rîd mult și șuieră, iar dacă nu ia aminte nimeni la dînșii, apoi plîng și se bocesc ca niște biruiți. [ … ]

Deci, cînd vin la noi noaptea și voiesc să ne grăiască de cele ce au să fie, sau să zică: “Noi sîntem îngeri”, să nu luați aminte, căci mint. Iar dacă vor lăuda pustnicia voastră și vă vor ferici, să nu-i ascultați și nicidecum să vă supuneți lor. Mai vîrtos să vă pecetluiți cu semnul cinstitei Cruci, pe voi și casa voastră și să vă rugați; atunci îi veți vedea făcîndu-se nevăzuți, căci se înfricoșează foarte mult de semnul Crucii Domnului; fiindcă prin ea i-a biruit Mîntuitorul. Iar dacă și mai cu obrăznicie vor sta, săltînd și prefăcîndu-se cu nălucirile, să nu vă temeți, nici să vă speriați, nici ca la niște ființe bune să luați aminte la dînșii.

789 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., p. 39.

795795.png

Pentru că venirea de față a celor buni și a celor răi cu înlesnire și cu putință este a o cunoaște, fiindcă Dumnezeu a făcut astfel. Pentru că arătarea sfinților îngeri nu este tulburată; căci nu va certa, nici va striga, nici va auzi cineva glasul lor. Ci atît de cu liniște și cu blîndețe se face, încît se aduce bucurie, veselie și îndrăzneală în suflet; căci Domnul este cu dînșii, El este bucuria noastră și a lui Dumnezeu Tatăl este puterea. Iar gîndurile sufletului rămîn netulburate și neînvăluite, încît el făcîndu-se strălucit de ea, vede pe cei ce i se arată; acesta este un dar al luminilor celor dumnezeiești și al celor ce au să fie într-însul.

Iar dacă, ca niște oameni s-ar înfricoșa de vederea celor buni, care se arată, numaidecît iau frica de la dînșii prin dragoste, precum a făcut Gavriil pentru Zaharia. Asemenea și îngerul care s-a arătat femeilor la Sfîntul Mormînt și cel ce s-a arătat păstorilor, precum s-a zis în Evanghelie: Nu vă temeți; căci frica acelora nu este cu spaima sufletului, ci cu cunoștința venirii de față a celor buni.

Deci, în acest fel este arătarea sfinților. Năvălirea celor răi este tulburătoare, cu sunet, vuiet și strigare, ca și cînd s-ar fi făcut vreo pornire a unor tineri nepedepsiți și a unor tîlhari, de la care se face frica sufletului, tulburarea și neorînduiala gîndurilor, mîhnire, urîciune către pustnici, trîndăvie, întristare, pomenirea rudeniilor și frică de moarte; și de aici pofta celor rele, împuținarea de suflet către fapte bune și nestatornicia obiceiurilor.

Deci, cînd cineva din voi va vedea așa ceva, vă veți teme; dacă însă frica se va lua de la voi și în locul ei s-ar face bucurie negrăită și voie bună, cutezare, îmbărbătare, netulburarea gîndurilor și celelalte, cum mai înainte am zis, adică bărbăție și dragoste către Dumnezeu, atunci îndrăzniți și vă rugați, căci bucuria și liniștea sufletului arată sfințenia celui ce vine de față. Așa Avraam, cînd a văzut pe Domnul, s-a bucurat; Ioan cînd s-a făcut glasul închinării din partea Născătoarei de Dumnezeu, Maria, s-a bucurat.

Iar dacă s-ar face tulburare și sunet din afară, nălucire lumească, îngrozire de moarte, să cunoașteți că este năvălirea celor răi. Și aceasta să vă fie vouă semn. Cînd sufletul unora s-ar teme, să știți că este de față venirea vrăjmașilor; căci diavolii nu izgonesc temerea unora ca acestora, precum a făcut marele Arhanghel Gavriil către Maria și Zaharia, și Acela ce S-a arătat la mormînt femeilor; ci, mai cu seamă, cînd îi vor vedea temîndu-se, ei sporesc nălucirile, ca mai mult să-i înfricoșeze, și, de aceea, sărind asupra lor, îi batjocoresc, zicînd: “Închinați-vă nouă!”. 790

                                    Dar această distincție nu o poate face oricine, ci numai unul cu experiență, cum a fost Sfântul Cuvios Antonie cel Mare:

Pentru care este trebuință de multă rugăciune și pustnicie, ca luînd cineva prin Duh darul deosebirii duhurilor, să poată cunoaște cele despre ei, [ nu ca Părintele Arsenie Boca care a stat doar 66 de zile în Sfântul Munte, din care 40 de zile deja era în influența unui diavol ce l-a inițiat în puterile lui. Cum ar putea cineva doar din 26 (66-40) de zile de pustnicie să capete darul deosebirii duhurilor și să-și dea seama cine e duhovnic mort de 200 de ani și cine este drac? – n.n. ] adică anume care dintr-înșii sînt mai puțin răi și care mai răi, cum și pentru ce meșteșugiri are sîrguința fiecare dintr-înșii; apoi cum fiecare din ei se răstoarnă și se scoate din om, căci multe sînt vicleniile lor și pornirile bîntuielilor lor. 791

                                    De aceea, atitudinea recomandată tuturor este a nu primi vedeniile cu nici un chip, mai ales că sufletele noastre sunt furate mai întotdeauna de gânduri. Analiza rațională a lor este ineficientă și păgubitoare, fiindcă amăgește și se bizuie pe sine sporind trufia. Chiar dacă Părintele Arsenie Boca n-ar fi fost furat de gânduri, lucru evident imposibil după manifestările sfinției sale, dar ucenița sa precis era furată și șovăia, lucru vizibil din răspunsurile date ei de preacuvioșia sa. În afară de aceasta, chiar Părintele Arsenie Boca își descrie în jurnal, cu mâna lui, tulburarea ce a simțit-o și vorba sa cu gândurile, mărturisind cum s-a desfășurat vedenia treptelor, care mustrându-l că este păcătos a primit-o, doar pe criteriul rațional că nu îl laudă, deși după reperele duhovnicești date de Sfinții Părinți era clar amăgitoare. Cineva care nu urmează

790 Viețile Sfinților, 17.01., Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2 2005.

791 Viețile Sfinților, 17.01., Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2 2005.

796796.png

pe Sfinții Părinți când este vorba de propria amăgire, cum ar putea îndruma pe un altul după Sfinții Părinți când este prins de aceeași amăgire?

                                    Așadar noi trebuie să respingem toate vedeniile, mai ales când se repetă, nu doar cele ce ne laudă. Diavolul, ca să pară că este Sfânt ne poate și mustra, ca să pară că dă smerenie, deci să pară că este de la Dumnezeu. În realitate ne învață cea mai perversă formă de mândrie: falsa smerenie, fiindcă este mândria în care îți place de tine că ești smerit, nemaiputând să-ți dai seama astfel, după criteriile raționale (de care ești robit), că de fapt ești în cea mai adâncă prăpastie a mândriei. De aceea lupta nu este rațională, ci duhovnicească. Mândria sau smerenia nu se analizează intelectual după informațiile transmise, ci se scufundă mintea necondiționat în iad, și în ascultarea de duhovnic, în orice situație până când, cu ajutorul harului Sfântului Duh dobândește gustul smereniei lui Hristos, singura de unde ne poate veni discernământul.

1Co 2:12 Iar noi n’am luat duhul lumii, ci duhul cel din Dumnezeu; ca să știm cele ce sunt de la Dumnezeu dăruite nouă. 13 Care și grăim, nu întru cuvinte învățate ale înțelepciunii omenești, ci întru cele învățate ale Duhului Sfânt; cele duhovnicești cu cele duhovnicești asemănându-le. 14 Iar omul cel sufletesc nu primește cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu; că nebunie sunt lui, și nu le poate înțelege; căci duhovnicește se judecă. 15 Iar cel duhovnicesc le judecă toate, iar el de nimeni nu se judecă. 16 Că cine a cunoscut gândul Domnului, ca să’l învețe pre el? Iar noi avem mintea lui Hristos.

                                    Aceasta este una din formele înșelării evidente prin care a căzut Părintele Arsenie Boca: a încercat să aplice înțelepciunea omenească în cele duhovnicești și de dragul misiunii a primit vedeniile fals prorocești, cu pretextul amăgitor ca prin ghicire să aducă pe oameni la pocăință. Dar în felul acesta, din păcate, a pierdut pentru sine adevărata pocăință. Iar fiindcă vedeniile îi erau prezentate ca niște mustrări, nelăudându-l, ca și cum ar fi smerite, ca să îl smerească, a pierdut adevărata smerenie care constă în a nu primi niciodată nici un fel de vedenii, ci a se sfătui în toate cu un duhovnic (nu nălucitor și mort, ci viu și palpabil).

                                    Să vedem cum nu se rușina să ceară sfaturi un arhiereu (IPS Ierotei al Evripului) unui mohah simplu, dar care cunoștea Sfinții Părinți (Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul)

Și nu mă rușinez cerând sfaturi, fiindcă, după Marele Vasile, „omul ce nu se sfătuiește este ca o corabie fără cârmă și ca una ce s-a întâmplat a fi izbită de vânturi”. Și, pe scurt, sfatul este un lucru sfințit, după cel ce a zis: „ [ Sfatul este ] unire a părerilor, rod și dovadă a dragostei. Căci este o trufie cumplită a crede cineva că nu are nevoie de nimeni și a lua aminte doar la sine ca la singurul care se poate sfătui în [ ceea ce privește ] cele prea bune. Căci de aceea a zis și Solomon: „Cei ce n-au cârmuire cad ca frunzele; iar mântuirea este întru mult sfat (Pr 11, 14); și iarăși: Frate de frate ajutat, ca o cetate tare și înaltă și care are puterea ca o împărăție întemeiată (Pr 18, 19).” Și zice încă și Sirah: Fără de sfat nimic să nu faci (Sir 32, 20). 792

                                    Sunt foarte multe feluri de înșelare. Între ele sunt și dorința de a face misiune și falsele proorocii, de care, după cum am observat mai înainte, nici Părintele Arsenie Boca nu a fost scutit și nici ucenicii sfinției sale, tocmai datorită sfaturilor neiscusite pe care le-au primit ca de la un Sfânt, tocmai de la preacuvioșia sa:

VI. Tipuri de amăgire

Sfântul Ignatie Briancianinov vorbește despre existența a două tipuri distincte de înșelare:

5. imaginația – omul își imaginează întru sine sau în afara sa lucruri care nu există. Acest fel de amăgire include forme greșite de rugăciune (cu imaginarea Împărăției Cerurilor, a Domnului Iisus Hristos, a îngerilor, sfinților, precum și vedeniile efective ale acelorași lucruri care sunt de origine demonică.

6. închipuirea de sine (mândria sau aroganța) – persoana se vede pe sine ca având înaintea lui Dumnezeu o calitate sau vrednicie pe care în realitate nu le are.

Sf. Ignatie afirmă că primul fel de înșelare provine din acțiunea greșită a minții, iar cel de-al doilea – din acțiunea greșită a inimii.

VII. Înșelarea și bolile mintale

792 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, Paza Celor Cinci Simțuri…, Ed. cit., pp. 74-75.

797797.png

Potrivit Sf. Ignatie Briancianinov, Sf. Grigorie Sinaitul, [ 10 ] Sf. Simeon Noul Teolog, [ 11 ] Ieroschimonahul Ioan Alexeev de la Mănăstirea Valaam [ 12 ] și mai multor altor sfinți și cuvioși monahi, primul tip de înșelare duce adeseori la boli mintale. Al doilea tip de înșelare este mai subtil, mai insidios, și duce arareori la o boală mintală, dar în orice caz, câtă vreme sufletul se află cuprins de mândrie, care este unul din cele șapte păcate de moarte, el nu poate ajunge la mântuire. Sfântul Ignatie insistă asupra gravității acestui fel de înșelare: “Această amăgire – este groaznică: este deopotrivă de ucigătoare pentru suflet ca și cea dintâi, dar este mai puțin vădită; arareori sfârșește în nebunie, în sinucidere, însă ea corupe vădit și mintea, și inima.” [ 13 ]

VIII. Falsele vedenii

Potrivit Sfinților Părinți, falsele vedenii sunt asociate cu mândria. Sf. Ignatie Briancianinov spune că oamenii care caută să aibă viziuni (vedenii) și a căror minte nu a fost reînnoită și renăscută prin lucrarea Duhului Sfânt sunt plini de mândrie [ 14 ] ceea ce înseamnă că, potrivit Sf. Ignatie, există o legătură directă între înșelarea de primul fel și cea de tipul al doilea. Arhimandritul Serafim Alexiev scrie că: Acolo unde este mândrie atunci când cineva are o vedenie, aceasta nu poate fi de la Dumnezeu, ci, de bună seamă, de la cel rău.” [ 15 ] .

Cuviosul Părinte Cleopa Ilie amintește șapte moduri de cădere în amăgirea falselor vedenii și vise: [ 16 ]

1. din mândrie;

2. din slava deșartă, “prima fiică a mândriei”

3. din pricina minții slabă și nepricepute;

4. din exces de zel (râvnă), greșit direcționat;

5. din neascultare

6. din urmarea voii proprii și ascunderea gândurilor la spovedanie

7. din necunoașterea de sine și necitirea Sfintei Scripturi și a scrierilor Sfinților Părinți.

După cum observă Părintele Cleopa, dând mai multe exemple din Pateric, cel care este smerit respinge vedeniile, considerându-se nevrednic de ele.

Cuviosul Iosif Isihastul spune că vedeniile adevărate sunt întotdeauna precedate sau urmate de suferințe și întristare adâncă, și sunt dăruite ca o formă de consolare sau mângâiere. [ 17 ] Chiar și când vedenia este adevărată, este foarte greu de răbdat mai apoi lupta cu gândurile, pentru ca omul să nu se mândrească pentru că a primit o asemenea viziune. “Ce se întâmplă mai apoi? Omul ajunge batjocura demonilor. Îl înșală cu scrieri și vedenii, cu vise și descoperiri, cu simboluri și numere, cu oracole și cu o grămadă de superstiții” [ 18 ] . Cuviosul Paisie Aghioritul povestește despre o femeie care a avut o vedenie adevărată. Atunci diavolul i-a pus în gând că era aleasă de Dumnezeu, iar ea a primit și a crezut gândul. Apoi demonii au început să o chinuiască cu alte vise și descoperiri. În cele din urmă, a avut o altă vedenie adevărată și i s-a spus să îi scrie Părintelui Paisie ca să îi ceară ajutorul. Iar acesta spune că din toate vedeniile ei, doar două erau de la Dumnezeu. . [ 19 ]

Falsele vedenii, ca orice lucrare a diavolului, pot fi foarte dăunătoare. Părintele Daniil Katunakiotul, într-o scrisoare către un ierodiacon pe nume Ierotei, care avea multe vedenii, arată că, deși mărturisea totul, nici unul dintre duhovnicii săi nu pricepuse că aceasta era o amăgire. Atunci părintele Sava l-a sfătuit cum să afle adevărul. După mai multe exorcisme, când vedeniile au încetat, sufletul lui Ierotei a rămas atât de grav rănit de acestea încât mai târziu a călcat toate voturile monahale. [ 20 ]

IX. Închipuirea de sine

Sf. Ignatie Briancianinov scrie că “cei bolnavi de amăgirea ‘închipuirii de sine’ se întâlnesc foarte adesea. Oricine nu are duhul pocăinței, care își recunoaște sieși orice merite și reușite proprii, oricine nu se ține statornic de învățătura Bisericii Ortodoxe, ci discută despre orice dogme ori tradiții oricând, după bunul plac sau potrivit învățăturilor heterodoxe se găsește”. [ 21 ] Sf. Ignatie îl citează și pe Sf. Macarie cel Mare care spunea: “nimeni nu este vreodată întru totul eliberat de mândrie: nu se află nimeni care să fie întru totul liber de lucrarea în el a subtilei amăgiri care se cheamă ‘închipuirea de sine'”.

798798.png

Există și exemple de situații în care închipuirea de sine poate duce la boli mintale. Sfântul Sfințit Mucenic Arsenie Zadanovski, în al său “Jurnal duhovnicesc” scrie despre o femeie care se găsea într-o asemenea amăgire. Voia să primească zilnic Sfânta Împărtășanie, iar atunci când i s-a interzis acest lucru, a început să slujească ea însăși Liturghia la ea acasă. “Dar cazul ei a avut un sfârșit trist: și-a pierdut mințile, iar acum este într-un spital pentru boli mintale.” [ 22 ]

X. Falsele daruri

Uneori demonii pot să “ajute” o persoană care se află în înșelare [ 23 ] Ajutorul” acesta poate veni fie sub forma unor recomandări sau sfaturi cu privire la anumite lucruri, inclusiv deslușirea unor înțelesuri teologice foarte complicate, sau poate lua forma unor false daruri duhovnicești un fals dar al vindecării [ 24 ] , falsă putere asupra demonilor [ 25 ] , falsa vedere cu duhul (clarviziune), [ 26 ] falsul dar al profeției, [ 27 ] falsa rugăciune neîncetată, [ 28 ] , falsa citire a gândurilor, [ 29 ] falsa nepătimire [ 30 ] etc., unde termenul de ‘fals’ denotă originea lor care nu este una dumnezeiască. O persoană neexperimentată, care nu știe destule despre darurile dumnezeiești poate accepta cu ușurință astfel de daruri ca fiind dumnezeiești. De obicei, astfel de daruri sau de ‘ajutor’ este trimis unor persoane care suferă deja de închipuirea de sine, aflându-se deja în al doilea tip de înșelare. [ 31 ] Mitropolitul Antonie de Suroj își amintea că, atunci când era tânăr, putea să vadă gândurile altora. L-a rugat pe Dumnezeu: “Dacă acest dar nu este de la Tine, alungă-l”, și imediat a încetat să mai poată face aceasta. [ 32 ] falsa neîmpătimire [ 33 ] Este foarte greu pentru o persoană bolnavă de închipuirea de sine să refuze un astfel de dar, să se considere nevrednic de el și să se roage lui Dumnezeu să ridice de la ea acel dar. Dacă cel amăgit de închipuirea de sine primește aceste daruri însă, acesta poate ajunge să se îndrăcească sau chiar la sinucidere. [ 34 ]

XI. Încrederea în vise

Un alt tip de înșelare destul de periculos este încrederea în vise. Sfinții Părinți spun că nu ar trebui să le dăm atenție niciodată, pentru că ar putea veni de la diavoli. [ 35 ] Sf. Ioan Scărarul scrie: “Dracii slavei deșarte sunt, în visuri, prooroci. Ei închipuiesc ca niște vicleni cele viitoare și ni le vestesc mai dinainte. Împlinindu-se vedeniile, ne minunăm și ne înălțăm gândul ca și când am avea darul preștiinței.” [ 36 ]

În Înțelepciunea lui Sirah se spune, tot astfel: “Deșarte nădejdi și mincinoase își face omul cel neînțelegător și visurile fac pe cei neînțelepți să-și iasă din fire. Ca și cel care se prinde de umbră și aleargă după vânt, așa este și cel care crede visurilor. [ … ] Că pe mulți i-au înșelat visele și au căzut cei care au nădăjduit în ele”. (Înțelepciunea lui Isus Sirah 34, 1-2, 7) Când omul începe să ia visele în seamă și să caute semne despre viitor în acestea, demonii îl îmboldesc să se încreadă în visuri din ce în ce mai mult, ducându-i pe unii chiar la sinucidere sau la erezie [ 37 ] , ori în alte păcate de moarte.

XII. Dorința de a-i învăța pe alții

Dorința de a-i povățui pe alții este o formă de înșelare sau amăgire spirituală atunci când aceasta are la bază patima mândriei mai degrabă decât pe cea de a împărtăși cu alții unele informații. Vorbind despre slava deșartă, Sf. Ioan Scărarul spune: “Nu-l lua în seamă [ gândul ] când îți spune să primești vrednicia de episcop sau de stareț sau de învățător. Că greu e să alungi câinele de la taraba măcelarului.” [ 38 ] Povățuitorul plin de închipuirea de sine de multe ori nu bagă de seamă că le face rău celor care îl ascultă, pentru că aceștia nu înțeleg ce spune, înțeleg greșit sau pot chiar să nu priceapă deloc un anumit subiect, iar povățuitorul nu încetează să le spună mereu altele. Domnul Iisus avertizează împotriva învățării celor care nu sunt pregătiți sau nu sunt în stare să înțeleagă un anumit subiect: “Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi” (Matei 7, 6). Sf. Ioan Gură de Aur spune că viața necurată este motivul pentru care învățătura nu este înțeleasă [ 39 ] . Apostolul Pavel exprima deja aceeași idee: “Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește” (I Corinteni 2,14).

799799.png

Cuviosul Iosif Isihastul scrie că atunci când omul împătimit începe să îl învețe pe alt om împătimit, cel dintâi pierde de îndată harul, căci Dumnezeu dă darul învățării celorlalți doar atunci când povățuitorul însuși a ajuns la nepătimire și contemplație. [ 40 ] Sf. Simeon Noul Teolog [ 41 ] spune că cel ce învață pe altul ar trebui să știe din experiență lucrurile despre care îl învață pe celălalt. Tot cuviosul Iosif spunea că de multe ori a văzut cum nicio strădanie omenească nu putea face învățătura să rodească în cei ce o ascultau, dacă Dumnezeu însuși nu-i ajuta Dumnezeu, cu Harul Său. Sf. Inochentie din Alaska scria că numai cei care au multă credință și dragoste pot avea un glas și o înțelepciune cărora inimile ascultătorilor să nu li se poată împotrivi. [ 42 ]

Tot astfel, Sf. Apostol Iacov avertizează împotriva învățătorilor neaveniți: “Nu vă faceți voi mulți învățători, frații mei, știind că (noi, învățătorii) mai mare osândă vom lua” (Iacov 3,1). La rândul său, într-un comentariu pe marginea Epistolei Sf. Iacov, Arhiepiscopul Averchie de Syracuse, NY spune că acela care începe să îi învețe pe alții ar trebui să fie foarte prudent și să nu se încreadă în forțele proprii. [ 43 ]

În ceea ce privește învățarea în biserică, canonul 64 al Sinodului Quinisext statuează că “nu se cuvine ca laicul să țină cuvântare sau să învețe în chip obștesc (public), însușindu-și de aici slujba învățătorească, ci să se supună rânduielii predanisite (lăsate) nouă de către Domnul și să deschidă urechea spre cei ce au luat darul cuvântului de dăscălie (învățătoresc) și să învețe cele dumnezeiești de la aceștia [ … ] Iar de s-ar prinde cineva atingând (călcând) canonul de față, să se afurisească (să nu se cuminece) 40 de zile” [ 44 ] Iar interpretarea canonului este formulată astfel: “Iar de se va găsi cineva dintre mireni care să fie încercat în vorbire și smerit în purtări, nu-i este interzis să răspundă și să-i învețe în privat pe cei care îl întreabă, după cum zic Zonara și cum zice și capitolul 32 al Cărții a VIII-a a Așezămintelor Sfinților Apostoli. Căci aceștia vor fi cu toții învățați de la Dumnezeu: că după cum a vorbit Apollo, învățând despre Domnul și cu toate că nu se învrednicise decât de botezul întru Domnul (Fapte 28, 25), și după cum au învățat încă mai bine decât Apollo, Acvila și Priscilla calea lui Dumnezeu [ 45 ] 793

                                    Să ne aducem aminte pe scurt:

                                    Părintele a căutat desăvârșirea la Sfântul Munte. Nu a fost mulțumit de duhovnicii de acolo fiindcă îl puneau la ascultări smerite și a considerat că nu poate dobândi desăvârșirea așa. S-a rugat lui Hristos pentru a primi un duhovnic pe gustul său, dar Hristos știa că avea nevoie de starețul de la Ipatie, pentru a-l smeri și a se mântui. Părintele Arsenie Boca a forțat nota rugând pe Maica Domnului să-i dea un duhovnic să-l desăvârșească, scârbindu-se de a începe cu umila pocăință (considerând că nu este un începător, ci un avansat). A pierdut astfel tocmai temelia pe care se poate construi desăvârșirea, adică lupta cu mândria ce se face prin lucruri simple, prin ascultarea ștearsă. Atunci Hristos l-a lăsat să meargă după voia inimii lui:

Psa 80:10 Și nu a ascultat norodul meu glasul meu, și Israil nu s-a uitat la mine. 11 Și i-am slobozit pre dânșii după meșteșugirile inimilor lor, merge-vor întru meșteșugirile lor. 12 De m-ar fi ascultat norodul meu, Israil de ar fi umblat în căile mele, 13 Întru nimic aș fi smerit pre vrăjmașii lor, și asupra celor ce-i necăjea pre dânșii aș fi pus mâna mea.

                                    Diavolul a profitat și i-a dat vedenii mincinoase, cu care era obișnuit din țară, de la mama sfinției sale, care și ea căzuse într-o astfel de înșelare, chiar pe când era el în pântecele ei. Pentru că în vedenia treptelor nu a fost lăudat, ci certat că este mândru, Părintele Arsenie Boca a primit-o ca autentică și așa le-a considerat și pe cele următoare ei, neverificându-le cu duhovnicul său și mulțumindu-se cu o smerenie formală sau falsă, intelectuală: adică să fie mustrat, uneori, în vedenii. Dar adevărata smerenie constă în a nu crede nicidecum în cugetul tău, nici măcar atunci când te ocărăște și nici în diavol când te critică, ci numai în a-ți căuta mântuirea fiind în ascultare de duhovnic.

                                    Sfinția sa refuzând calea aceasta împărătească, s-a crezut un ales smerit, chemat la misiune și că vedeniile sunt de la Cel smerit. Domnul Hristos, cu delicatețea Lui ce nu forțează, l-a lăsat în această rătăcire, dar l-a îndrumat prin contextul misiunii tocmai la Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, ca, astfel, să dactilografieze Filocalia, măcar volumul I, și să afle din ea despre primejdia în care se află din cauza

793 <http://ro.orthodoxwiki.org/%C3%8En%C8%99elarea#cite_ref-18>, luni, 10 august 2015.

800800.png

primirii vedeniilor. De aici să se trezească, și să aplice învățăturile Sfinților Părinți la vedeniile sfinției sale, și, astfel, să-și dea seama că este înșelat.

                                    Însă laudele mulțimii, ale filozofului eretic Lucian Blaga și ale teologului fără discernământ Nichifor Crainic, care în cursurile sale preda că mistica apuseană este de aceeași valoare cu cea Ortodoxă, cât și ale altor autorități lipsite de discernământ, l-au făcut să-și întoarcă fața de la sfaturile blânde, iubitoare, smerite și de ucenici cinstitoare ale Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, care îl aprecia cu sinceritate și îi dorea un progres autentic în smerenie. Astfel că preacuvioșia sa a căzut într-o mai mare părăsire a harului desființând cu totul lucrarea filocalică călugărească la care era chemat la Prislop și robindu-se cu totul admirației Maicii Zamfira, poate tot prin gândul misionar, cădere de-a dreapta, că ar putea să o mântuiască de la sinucidere. Concomitent, puterea diavolească lucrând false minuni prin preacuvioșia sa, a devenit, încetul cu încetul, în proprii ochi, dar și al multora, marele misionar al pocăinței, salvatorul poporului său făgărășean și apoi al întregii țări.

                                    Astfel că a recăzut în visul său aberant din copilărie:

Îmi spunea Părintele Arsenie că inima Sfinției Sale este la Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Sâmbăta, încă de când a fost zămislit în pântece de fericita mamă, Cristina. De copil zicea: Eu sunt . Veniți la mine și eu vă voi duce la Hristos. Așa îi vorbea Duhul Sfânt, Care era în el 794                                    

                                    De aici a început a disprețui ierarhia, apoi pe toți oamenii, devenind un judecător fără milă al tuturor și vadnic, numit și „bici al lui Dumnezeu”, ceea ce arată o desăvârșită părăsire a harului (ca în cazul lui Atila – vezi mai jos – dar mai grav, fiindcă acesta era chemat ca un păgân să aplice necazul, războiul, prigoana și strâmtorarea din afară a creștinilor, pentru a se întoarce la pocăință, dar Părintele Arsenie Boca a fost și este o amenințare interioară în Sfânta Biserică, profitând de autoritatea Sfântă de ieromonah Ortodox, luptând prin amăgire cumplită prin falsa pocăință și falsa smerenie împotriva adevăratei pocăințe și adevăratei smerenii).

                                    Iată un cuvânt de la Sfinții Părinți pe care trebuie să-l împlinim, pentru a nu deveni aspri și a nu ne pierde mântuirea, nejudecându-l nici chiar atunci când sfinția sa, din nefericire, nu a putut să-l împlinească, deoarece a devenit „biciul lui Dumnezeu”, judecând pe toți și pe toate:

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Atanasie, ca sa nu osandim pe cei ce gresesc.

Sa ne aducem aminte fratilor, de Domnul, Care zice: “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati !” Si iarasi, de Apostolul, care ne invata pe noi, zicand: “Cel ce pare ca sta, sa se pazeasca, sa nu cada.” Si iarasi: “Pazeste-te pe tine, ca nu cumva sa fii ispitit și tu.” Ca multi la aratare au gresit, dar in taina s-au pocait și iertare au dobandit și pe Sfantul Duh L-au primit. Deci, cei ce ni se par noua ca sunt pacatosi, la Dumnezeu, sunt dreptii, pentru ca pacatele lor le vedem, iar pocainta lor n-o vedem. Ca și Filimon acela, mascariciul din Egipt, numai un lucru mare de pocainta a facut și a ajuns la masura Sfantului Macarie, pustnicul. De aceea, de am vedea chiar cu ochii nostri pe cei ce gresesc, sa nu-i osandim. Ca zece pasi departandu-se cineva de la fata noastra, nu stim ce a facut, fata de Dumnezeu, sau de este Dumnezeu cu dansul.

Ca Iuda vanzatorul, cand se lumina spre joi, impreuna cu Hristos era și cu ucenicii lui, iar talharul era intre talhari și intre ucigasii de oameni. Iar, dupa ce a venit ziua de vineri, Iuda s-a dus intru intunericul cel din afara, iar talharul, impreuna cu Hristos, in Rai, s-a salasuit. Pentru aceea, nu se cade sa osandim pe omul cel ce greseste, de vreme ce Domnul il va judeca pe el. Iar toata judecata, Tatal a dat-o Fiului. Drept aceea, cela ce judeca pe cei ce gresesc isi risipeste pentru sine dregatoria lui Hristos. Si unul ca acela este un antihrist, adica potrivnic al lui Hristos.

Dar cine ar fi stiut milostivirea cea multa a lui Dumnezeu, de n-ar fi aratat-o El singur oamenilor, primind pe pacatosii ce se pocaiesc, precum pe desfranata, pe vamesul, sau pe Manasie cel spurcat, care, cincizeci și doi de ani, a slujit idolilor, iar, dupa aceea, intr-un ceas, pocaindu-se, a dobandit iertare? Ca, fiind inchis intr-o cusca de arama in Babilon in inlauntru cantandu-și cantarea sa, ingerul Domnului a spart arama și, indata, l-a scos și l-a dus in Ierusalim și cealalta vreme a petrecut-o intr-o pocainta. Dumnezeului nostru slava! 795

794 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 13.

795 Proloagele, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, 02.03.

801801.png

8. Un oarecare bătrân mare ședea în Siria, între hotarele Antiohiei și avea un frate, care era gata să judece de vedea pe vreun frate greșind. Deci, de multe ori îl învăța pe dânsul bătrânul, grăind: „Cu adevărat, fiule, te înșeli și-ți pierzi sufletul de vreme ce nu știe nimeni ce este în om, decât duhul care este într-însul. Căci de multe ori înaintea oamenilor fac fapte rele, iar în taină se pocăiesc înaintea lui Dumnezeu. Păcatul îl vedem, dar pocăința și faptele cele bune ce le-au făcut numai Dumnezeu le știe. Pentru aceasta și cu ochii de vei vedea pe om păcătuind, nici cât de puțin nu-l judeca pe el, că numai unul Dumnezeu este Judecător. Că tot omul ce-l judecă pe altcineva se află ca un Antihrist al lui Hristos, de vreme ce i-a răpit dregătoria și stăpânirea ce I-a dat Tatăl, făcându-se el judecător mai înainte decât Dânsul”. 796

***

                                    Dar cine mai era numit „Biciul lui Dumnezeu”?

                                    Evident că nici un Sfânt. Iată cine:

Attila

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Attila sau Atila (latină Attila, greacă Ἀττήλας, n. cca. 395 – d. 453) a fost cel mai puternic conducător al hunilor, domnind între anii 433–453. Născut într-o familie nobilă, el l-a urmat la tron pe unchiul său Rugila, împreună cu fratele său Bleda. A condus Imperiul Hun care se întindea de la munții Ural la fluviul Rin și de la Dunăre la marea Baltică. În timpul domniei sale a fost unul dintre cei mai de temut inamici ai Imperiilor Romane de Răsărit și de Apus, fiind poreclit în unele texte bisericești biciul lui Dumnezeu. El a traversat Dunărea de două ori și a jefuit în Balcani, dar nu a putut să ocupe Constantinopolul. De asemenea, el a încercat să cucerească Galia Romană (Franța modernă), traversând Rinul în 451 și mărșăluind spre Aurelianum (Orléans) înainte de a fi învins în Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice. Ulterior, el a invadat Italia, devastând provinciile nordice, dar nu a putut să ocupe Roma. El a planificat inițierea de noi campanii împotriva romanilor, dar a murit în 453. 797

Cînd Atila, stăpânitorul hunilor și tiranul cel cumplit, care se numea “biciul lui Dumnezeu”, biruind multe țări, a mers și asupra Italiei, vrând să o pustiască cu foc și sabie, papa Leon, văzând că nimeni nu putea să se împotrivească aceluia, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu cu postire și cu lacrimi, cerând de la El apărare și chemând în ajutor pe Sfinții marii Apostoli Petru și Pavel. Apoi a mers singur la acel tiran ca să-l roage să se potolească, gata fiind să moară pentru oile sale. Și vorbind către dânsul cu dulci cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a prefăcut din lup în oaie. Pentru că, a ascultat tiranul cuvintele plăcutului lui Dumnezeu, cu blândețe și cu smerenie, minunîndu-se de arhiereasca sa îmbrăcăminte și înspăimîntîndu-se de cinstita și sfântă lui față. Deci a făcut toate după dorirea lui și s-a dus din hotarele Italiei la locul său.

Boierii și voievozii lui Atila, mirîndu-se de neobișnuita și grabnica lui schimbare în blândețe, îl întrebau pe dânsul: “Pentru ce s-a temut de un roman, care fără de arme venise la dânsul și l-a ascultat și ca un biruit a fugit, lăsând atâta pradă în pământul Italiei?” Atila le-a răspuns: “N-ați văzut voi ceea ce am văzut eu. Am văzut doi bărbați, în chip de îngeri, pe Sfinții mari Apostoli Petru și Pavel, de amândouă părțile papei, iar în mâini ținând săbii, cu moarte mă îngrozeau pe mine, de nu voi asculta pe arhiereul lui Dumnezeu”. Astfel, era înfricoșat marele și plăcutul lui Dumnezeu Leon, nu numai celor nevăzuți, ci și celor văzuți vrăjmași. Apoi era preaiubit de oile sale, că pentru dânsele nu s-a temut a merge la tiranul care năvălea și chiar de i-ar fi fost lui a pătimi, nu se înspăimânta 798                                    

796 Patericul…, Pentru ca să ne păzim, să nu judecăm niciodată, 8.

797 <https://ro.wikipedia.org/wiki/Attila>, marți, 14 iulie 2015.

798 Viețile Sfinților, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2 2005, 18.02.

802802a.png

                                    În imaginea din stânga este Atila, biciul lui Dumnezeu, în tabloul din dreapta, numit „Rugându-ne lui Attila sau prinții” sunt Atila și fratele său Bleda, pictați ca sfinți de ungurul Tulipán Tamás. Așadar obiceiul de a se închina la „biciul lui Dumnezeu” ca la un Sfânt este un obicei, mai nou, de influență ungurească, de prin Ardeal. Cât s-ar fi revoltat Sfinții autentici ai Ardealului să vadă că cineva care propovăduiește uniatismul mascat este numit chiar „Sfântul Ardealului”, și cât se mâhnesc ei acum, văzându-se astfel batjocoriți, numindu-se inferiorii lui, iar sângele lor mucenicesc, vărsat tocmai pentru a ne feri de unirea cu romano-catolicii, neluat în seamă. Nu se mâhnesc pentru ei, ci pentru pierzarea noastră, fiindcă ne lăsăm influențați de curentul nefast de la Prislop, izvor abundent de astfel de idei greșite:

Așa după cum vârful Omu își are propria altitudine, personalitate și frumusețe carpatică, tot așa am putea spune și despre Părintele nostru Arsenie „omul lui Dumnezeu” că își are propria „statură a bărbatului desăvârșit” (Efeseni 4,13) și propria altitudine spirituală prin harul și darul Duhului Sfânt și prin nevoințele și ostenelile personale, numai de Dumnezeu știute, altitudine și înălțime spirituală în spațiul ortodox românesc, care nu-și are asemănare și egal de la sfântul apostol Andrei „cel întâi chemat” să fie apostolul tuturor românilor, până la sfinția Sa. 799

                                    Remarcați Sfântul Apostol Andrei este scris cu litere mici, iar sfinția Sa cu majusculă, care se pune, la Ortodocși, doar la Dumnezeu și Maica Domnului.

***

După cum Atila, „biciul lui Dumnezeu”, nu poate fi model de sfințenie, nu poate fi canonizat, chiar dacă avea vedenii dumnezeiești, spre a fi înfricoșat și să lase turma lui Hristos în pace, tot așa nici cel ce seamănă cu el, chiar dacă ar fi avut vedenii dumnezeiești.

                                    Cu atât mai mult nu poate fi canonizat noul Atila Boca, fiindcă avea vedenii diavolești, care tulbură turma lui Hristos, după cum s-a arătat în chip clar și dovedit, după Sfinții Părinți. Dar ați observat și dumneavoastră din însăși asemănarea picturilor insuflate de vedenii cu pictorul lor (pentru a-l linguși pe el și pentru a-i devia pe Români, pierzându-i pe toți prin adorarea în locul lui Hristos a preacuvioșiei sale, deoarece cinstea se duce de la chip la cel închipuit) că acestea sunt drăcești:

2Co 11:14 Nu este de mirare, deoarece însuși satana se preface în înger al luminii.

                                    Dar, oare, nu există o excepție în Ortodoxie?

799 †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie…, Ed. cit., p. 23

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s