pag. 729- DIN ISPITIT, ISPITITOR

728b.pngJ) DIN ISPITIT, ISPITITOR

                                    Părintele Arsenie Boca devine din victimă în autor al înșelării. Dar ce l-a schimbat atât de mult oare ca să înceapă să facă atâta rău și la alții?

                                    După cum dacă omul având descoperire dumnezeiască se smerește și ascultă (asemenea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov), nădăjduind în Dumnezeu iar nu în sine și înțelegerea sa, prin lucrarea duhovnicului și a celorlalți din Sfânta Biserică, devine purtător de descoperiri duhovnicești și Sfânt, tot așa, dar invers, cel care primește o apariție demonică, dacă nu se smerește și nu se spovedește, părându-i-se că este Sfânt, bizuindu-se pe sine și izolându-se de învățăturile, duhovnicii și ceilalți din Sfânta Biserică, se amăgește ireversibil și devine un maestru al amăgirilor.

Cine vrea să se îndeletnicească cu rugăciunea fără o călăuză și își închipuie în mândria lui că poate să o învețe singur după cărți și nu se va duce la un „stareț” [ „bătrân iscusit” ] , acela a căzut deja pe jumătate în înșelare. Dar pe cel smerit Domnul îl va ajuta și, chiar dacă nu găsește un povățuitor experimentat, dar va merge la duhovnicul lui, oricare ar fi el, Dumnezeu îl va ocroti pentru smerenia lui.

Gândește-te că în duhovnic viază Duhul Sfânt, și el îți va spune ce trebuie să faci. Dar dacă îți spui: „Duhovnicul viețuiește în nepăsare, cum poate via în el Duhul Sfânt?”, pentru un astfel de gând vei suferi silnic și Domnul te va smeri și, negreșit, vei cădea în înșelare. 699

Că aceasta s-a petrecut și cu bietul Părinte Arsenie Boca o recunosc, fără să vrea, chiar ucenicii sfinției sale:

Astăzi sunt în posesia copiilor după documente originale privind plecarea Părintelui la Muntele Athos, aflate în arhiva Mitropoliei Ardealului, și pot spune că Părintele Arsenie Boca a fost la Sfântul Munte în anul 1939, după 12 martie și până în 8 Iunie, când era ziua națională a Regatului României.

Din notițele Părintelui pe care le-am citit, putem spune că Părintele a vizitat toate mănăstirile mari, și Prodromul – schitul românesc de pe moșia mănăstirii Marea Lavră. Apoi, după ce a făcut acest tur al mănăstirilor, făcându-și însemnări, și copiind prin desenare multe modele de icoane, mai ales ale Maicii Domnului, pe care le va folosi în arta sa picturală. Părintele a viețuit la chilia cu hramul Sfântul Ipatie, unde locuiau vreo patru călugări români, în frunte cu Părintele schimonah, Antipa Dinescu.

După cum relatează în cartea sa Ioan Gînscă, citându-l pe Părintele Teofil Pârâian, Părintele Antipa Dinescu l-ar fi pus la încercare pe Părintele Arsenie, dându-i să împlinească niște munci minore, pe care Părintele, pe atunci tânăr pictor și diacon, nu le-ar fi împlinit.

Atunci Părintele Antipa Dinescu ar fi exclamat: „Măi, tu nu ești în stare de nimic! Nici la mătură nu ești bun!.

Episodul este și melodramatic și serios și hazliu. Desigur că poate fi adevărat, dacă ținem cont că stareții sau bătrânii puneau la încercare dură, dar nu de neîndeplinit, pe tinerii novici care voiau să intre în călugărie. Aducem prin analogie exemplul Părintelui Cleopa, pe care

699 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei,

<https://www.scribd.com/document_downloads/direct/124818895?exten-sion=pdf&ft=1433881099&lt=1433884709&user_id=10373037&uahk=bnFeSyKvgPsW9Z7uOmOFFgimqtQ>, miercuri, 10 iunie 2015, p. 22.

729729.png

bătrânul stareț l-a pus să bată cu bățul un buștean, la poarta mănăstirii Sihăstria, timp de trei zile.

Dacă s-ar fi plictisit, tânărul nu ar mai fi ajuns marele Părinte Cleopa. [ … ]

Trebuie să precizam că marele duhovnic Arhimandritul Antipa Dinescu, era un sfânt în viață, un „gheronta” Român, recunoscut de toți grecii și românii de pe Sfântul Munte. El a fost stareț al schitului Prodromu, între 9 mai 1900 și 4 septembrie 1914 [ … ] Din chemare Sfântă, la vârsta de 21 de ani, în 1880 s-a dus la Sfântul Munte. [ … ] Când în 1939 diaconul Boca merge la Athos, Părintele Antipa era de 80 de ani. 700

                                    Din câte citim mai sus, Părintele Arsenie Boca a stat doar 87 de zile în Sfântul Munte. Din ele, cel puțin 21 de zile (cele 20 de Sfinte Mănăstiri mari și Sfântul Schit Prodromu) le-a petrecut pe drum, fiindcă pe atunci nu erau microbuze. Au mai rămas doar 66 de zile pentru formarea duhovnicească, și nici în acelea nu a putut împlini nici măcar ascultările minore. Experimentatul stareț și-a dat seama cu cine are de a face și l-a avertizat, cu dragoste, să se schimbe. Din păcate, s-a simțit jignit și s-a izolat în idioritmie:

Am fost și la Lacu, și la Colciu. Dar mai ales am petrecut singur în preajma peșterii Sfântului Athanasie 701

                                    La scurt timp, fiind amăgit de o vedenie înșelătoare, a plecat în țară ca să poată conduce pe alții și să nu fie, cumva, condus, pentru a scăpa de amăgitorul ce i se arăta ca Sfânt, duhovnic sârb, mort de 200 de ani, ba chiar și ca Maica Domnului, îmbrăcată în negru, după cum e venerată fals de romano-catolici 702 :

Părintele Arsenie i-a spus cândva Maicii Pahomia — care acum are vreo optzeci și șapte de ani – că, atunci când era în chilia lui din Sfântul Munte, i s-a arătat Preacurata, îmbrăcată în negru, strălucind de har, asigurându-l că îl va urma în Grădina ei din România, arătându-i munții Făgărașului 703                                    

                                    Observăm sugestia insistentă de a pleca în România, ca din smerita așezare de ucenic și posibilitatea dezînșelării, să devină misionar și conducător de suflete, cu imposibilitatea de a mai fi corectat… cine ar îndrăzni să facă vreo observație vreunui duhovnic, mai ales dacă este liderul unei mari mulțimi de oameni încântați de vedenii și false minuni, de fraze iscusit alcătuite și părut științifice, de fulgere țâșnite din ochi albaștri care devin, cu timpul, o sursă de mari venituri? Nu pare acesta un mare succes incontestabil, ce

700 Pr. Nicolae STREZA, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credinţa strămoşească”, s.l., 2008, pp. 16-21.

701 Pr. Nicolae STREZA, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credinţa strămoşească”, s.l., 2008, pp. 181.

Unii zic că de la rugăciune vine înşelarea. E o greşeală însă. Înşelarea vine de la rânduiala-de-sine [ idioritmie ] , iar nu de la rugăciune.

Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei,

<https://www.scribd.com/document_downloads/direct/124818895?exten-sion=pdf&ft=1433881099&lt=1433884709&user_id=10373037&uahk=bnFeSyKvgPsW9Z7uOmOFFgimqtQ>, miercuri, 10 iunie 2015, p. 25.

702 Maica Domnului Neagra

Intre reprezentarile iconografice și statuare ale Maicii Domnului, a aparut in perioada medievala – sau chiar mai devreme – in sanul romano-catolicismului, o serie de exemple in care aceasta este infatisata avand piele de culoare inchisa, uneori neagra. Reprezentarile de acest tip sunt cunoscute sub numele “Madone Negre”. [ … ]

In legatura cu aceste reprezentari cercetatorii au incercat sa ofere diverse explicatii. Citind cea mai importanta lucrare de istorie a artei pe aceasta tema Marvin Pope prezinta mai multe ipoteze pentru explicarea Madonelor Negre. El trage concluzia ca e “foarte probabil” sa-și aiba originea in Asia Mica și face paralele semnificative cu Demetra Neagra, Isis și alte zeitati pagane negre. [ … ]

Raspandirea acestui tip iconografic in lumea romano-catolica se explica și prin incurajarea in sanul acestei Biserici, in ultimele secole, a fenomenului “aculturatiei”, in special aculturatiei liturgice și artistice.

In Biserica Ortodoxa iconografia Maicii Domnului Negre nu este nici macar amintita in erminiile sau manualele de pictura bisericeasca.

<http://www.crestinortodox.ro/religie/maica-domnului-neagra-l22280.html>, miercuri, 10 iunie 2015.

703 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 44.

730730.png

pare a aduce mase largi la Sfânta Biserică? Cum să crezi că ar trebui schimbat, darămite să mai și încerci să o faci?

Cine, iubind bârfelile, poate câștiga minte curată? Sau agonisind slava cea de la oameni, poate să câștige gânduri smerite. Smeritei cugetări îi urmează înfrânarea și sfiala, iar slava deșartă este slujitoarea curviei și lucru al mândriei. Smerita cugetare, pentru sfiala ei cea de pururea, întru vedenie ajunge și împodobește sufletul cu întreaga înțelepciune. Iar slava deșartă, pentru tulburarea cea de-a pururea și amestecarea gândurilor din întâmplările lucrurilor, adună visterii pângărite și spurcă inima. Să nu asemeni pe cei ce fac semne și minuni și puteri în lume cu cei ce se liniștesc cu înțelegere. Iubește nelucrarea liniștii mai mult decât a sătura pe cei flămânzi în lume și a întoarce multe neamuri la închinăciunea lui Dumnezeu. Că mai bine-ți este a te dezlega de legătura păcatului, decât a slobozi robi din robie. Mai bine-ți este a te împăca cu sufletul tău întru unirea treimei întru tine (a trupului, a sufletului și a duhului), decât a împăca cu învățătura ta pe cei dezbinați. Că Sf. Grigore zice: “Bine este a slobozi pentru Dumnezeu, dar mai bine este a te curăți pe sineți lui Dumnezeu 704 “.

                                    Nu a fost, așadar, în Sfântul Munte nici vreme îndestulată, nici în duhul potrivit formării duhovnicești, în duhul Sfânt al locului:

21. Zis-a un bătrân: „Dacă va petrece cineva într-un loc și nu se va asemăna locului, însuși locul îl gonește pe acesta, căci nu face fapta locului”. 705

                                    Dar, ceea ce este mai grav, s-a ales și cu o scârbă care l-a însoțit, mai apoi, toată viața: cu marea vătămare a amăgirii, care nu l-a lăsat să-și conducă cu adevărat sufletul, ci să fie condus, înlănțuit de părerea de sine, însoțită de duhurile lipite de ea.

                                    Vedeniile sfinției sale la Sfântul Munte, după primirea primei ispite ca fiind cerească, s-au înmulțit cu o mare frecvență, cum nu se petrece în cazul adevăratelor descoperiri, ca să fie din ce în ce mai încrezător în ele și mai puțin ascultător de duhovnic:

Și monahul cărturar Alexandru – care a peregrinat prin Sfântul Munte și în multe alte locuri, iar acum este la Mănăstirea Sâmbăta — a spus că sunt unele locuri cunoscute și marcate cu pietre unde i s-a arătat Maica Domnului însăsi Părintelui Arsenie, în momentele grele, îmbărbătându-l și luminându-l 706                                    

                                    Bietul Părinte Arsenie Boca… dacă nu a ales libertatea smereniei lui Hristos, s-a ales cu falsa smerenie sau cu robia.

                                    Să ne ferească mila Domnului ca o asemnea înșelare să fie ridicată la rang de canon și model în Sfânta Biserică Ortodoxă!

K) CINE POATE FI MODEL ÎN BISERICA ORTODOXĂ?

                                    În Sfânta Biserică Ortodoxă poate fi model numai cine urmează această cale:

Mare putere au rugăciunile unui duhovnic. Am suferit mult din partea demonilor din pricina mândriei mele, dar Domnul m-a smerit și m-a miluit pentru rugăciunile părintelui meu duhovnicesc, și acum Domnul mi-a descoperit că peste ei odihnește Duhul Sfânt și de aceea îi cinstesc mult pe duhovnici.

Pentru rugăciunile lor primim harul Sfântului Duh și bucurie de la Domnul Care ne iubește și ne-a dat tot ce ne e de trebuință pentru mântuirea sufletelor.

Dacă omul nu spune totul duhovnicului, calea sa e întortocheată și nu duce la mântuire, dar cine spune totul acela merge drept în împărăția cerurilor.

704 Sfântul Ioan IACOB ROMÂNUL (HOZEVITUL), Din Ierihon catre Sion – Trecerea de la pamant la cer, s.n., Jerusalem, 1999, <http://www.misiune-ortodoxa.ro/download/detalii/sf.-ioan-iacob-romanul-hozevitul-din-ierihon-catre-sion.html>, sâmbătă, 17 august 2013, p. 408.

705 Patericul…, Pentru socotință, 21.

706 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 44                                   

731731.png

Un monah m-a întrebat: „Spune-mi, ce să fac să-mi îndrept viața mea?” îi plăcea să mănânce mult și în afara soroacelor rânduite. I-am spus: „Scrie în fiecare zi cât ai mâncat și ce ai gândit, iar seara citește ce ai scris duhovnicului”. El însă mi-a zis: „Nu pot să fac aceasta”. Și așa el n-a putut trece peste mica rușine de a-și mărturisi neputința și de aceea nu s-a îndreptat și a murit de dambla. Domnul să-i dea iertare fratelui nostru și să ne păzească de asemenea moarte.

Cine vrea să se roage neîncetat trebuie să fie curajos și înțelept și în toate să întrebe pe părintele său duhovnicesc. întreabă-l chiar dacă el însuși n-a trecut prin experiența rugăciunii și pentru smerenia ta Domnul se va milostivi de tine și te va păzi de orice nedreptate; dar dacă gândești: „Duhovnicul este neexperimentat și prins în zădărnicii; mă voi călăuzi eu însumi după cărți”, ești pe o cale primejdioasă și nu departe de înșelăciune. Cunosc pe mulți care s-au amăgit așa în gândurile lor și, din pricina disprețului față de părintele lor duhovnicesc, n-au înaintat duhovnicește. Ei uită că în Sfânta Taină [ a Mărturisirii ] lucrează harul Sfântului Duh, care ne și mântuiește. 707

                                    Haideți să redăm, progresiv, evoluția spirituală a sfinției sale plecând de la amăgirea vedeniilor primite, la neascultare, la disprețuirea ierarhilor și sfârșind cu disprețuirea tuturor, mai ales dacă nu îi aduc închinare robită.                                     Este exact ceea ce redă primul tablou și al doilea din capitolul Cu barbă mare și ochii albaștri, amestecate: visare ca un stăpân feudal al ținutului Făgărașului, dispreț, hipnoză și… sălbăticie.

L) RĂZVRĂTIRE AVANSATĂ – TRON IMAGINAR DEASUPRA CELUI CE L-A HIROTONIT

                                    La ce mare amăgire a ajuns din cauza neascultării de ierarhia sa, începând cu duhovnicul: Boala răzvrătirii va avansa ca, în final, să se instaleze el însuși, pe un tron imaginar, deasupra celui ce l-a hirotonit,

față de care ar fi trebuit să aibă cea mai mare recunoștință și supunere fiască. Dar nu numai atât, se va face în cugetul său un substituent al Bisericii și chiar al Dreptului Judecător:

Slujbă specială de făcut

Tot din perioada aceea, a lucrării Părintelui Arsenie la Sâmbăta de Sus, din ceea ce Rudi le povestea copiilor săi, doamna Marioara ne istorisește:

într-o duminică a zis Părintele Arsenie:

Mă, Rudi, bine că ai venit. Că azi avem o slujbă specială de făcut                                   

– Părinte, ce slujbă specială, că azi nu e sărbătoare, nu e nimic?!

Da, mă, Rudi, azi trebuie să fac o slujbă specială, că îl scot pe mitropolitul Nicolae Bălan din iad, că îi ajung 25 de ani, cât o stat acolo. Că l-o dezbrăcat de hainele preoțești pe Părintele Iosif Trifa, de la Sibiu, cel cu Oastea Domnului, chiar înainte de a-l duce la mormânt                                   

Și a făcut slujba, atunci…” 708

M) ÎMBOLNĂVIT GRAV DE RĂZVRĂTIRE. SE PUNE DEASUPRA MULTOR IERARHI

                                    Dar nu numai față de mitropolitul său avea această gândire, ci și față de mulți din ierarhia bisericească:

Pe Părintele Arsenie n-au putut să-l înfrângă nici plăcerile tinereții, nici bogăția și banii lumii acesteia și nici slava cea deșartă a funcțiilor bisericești și lumești.

Mi-a spus odată, când eram numai eu cu el, că a venit unul mare cu propunerea de a-l pune chiar mitropolit al Bisericii. Asta, pentru că, desigur, „voiau să joace după cum îi cântau ei”. Așa L-a ispitit și pe Iisus, în Carantania, când postea, zicându-I satana: „Toate Ți Ie voi da Ție, dacă Te vei închina mie” [ dar oare a fi mitropolit e totuna cu a te închina satanei, după Părintele Arsenie Boca și ucenicii sfinției sale? n.n. ] , cum scrie în Sfânta Evanghelie. Astăzi, ispitele pentru plăceri, pentru averi și pentru funcțiile și conducerile deșarte ale lumii sunt din

707 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed. cit., p. 110-l11.

708 Romeo PETRAȘCIUC, Lăsați-vă în grija Lui Dumnezeu, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 68-69                                   

732 732.png

ce în ce mai puternice și mai viclene, și cei ce ne conduc, cum zice Hristos, „se cred a fi mari binefăcători ai noștri”, cu toate că mulți sunt vicleni. Zicea Părintele Arsenie că, mai la urmă, așa se vor strica oamenii, că nu vom avea ce alege din ei! [ ce dispreț față de oameni și față de ierarhi! Dacă va fi canonizat ca Sfânt nu vor face și adepții sfinției sale la fel? – n.n. ] 709

                                    Să vedem cum privea un Sfânt adevărat ierarhia bisericească:

Domnul a dat Sfintei Biserici păstori și ei slujesc în chipul lui Hristos și lor le-a fost dată puterea de a ierta păcatele prin Duhul Sfânt.

Dar poate că vei gândi: cum poate cutare episcop sau duhovnic sau preot să aibă Duhul Sfânt, când îi place să mănânce și are atâtea slăbiciuni? Dar eu îți spun: e cu putință, dacă nu primește gânduri rele; așa încât, chiar dacă are unele defecte, acestea nu împiedică harul să vieze în sufletul lui, așa cum un pom verde poate avea și ramuri uscate fără ca acestea să-l vatăme, și el aduce roadă; sau, într-o holdă de grâu, chiar dacă grâul este amestecat cu neghină, aceasta nu-l împiedică să crească. [ … ]

Dacă oamenii ar vedea în ce slavă slujește preotul, atunci la această vedere ar cădea la pământ; și dacă preotul însuși s-ar vedea în ce slavă cerească stă [ își săvârșește slujirea sa ] , ar deveni un mare nevoitor [ ascet ] , ca să nu întristeze cu nimic harul Duhului Sfânt care viază în el.

Scriu aceste rânduri și duhul meu se bucură că păstorii noștri sunt asemenea Domnului Iisus Hristos. Dar și noi, oile, chiar dacă nu avem decât puțin har, suntem însă toți asemenea Domnului. Oamenii nu cunosc aceste taine, dar Ioan Teologul a spus limpede: „Vom fi asemenea Lui” [ 1 In 3, 2 ] , și aceasta nu numai după moarte, ci încă de acum, fiindcă Domnul Cel Milostiv a dat pe pământ pe Duhul Sfânt și Duhul Sfânt viază în Biserica noastră; El viază în păstorii cei neprihăniți, viază în inima credincioșilor și învață sufletul nevoința [ asceza ] , dă puterea de a împlini poruncile Domnului, ne conduce la tot adevărul și îl face pe om atât de frumos, încât omul se face asemenea Domnului.

Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovnicul își săvârșește slujirea sa în Duhul Sfânt și de aceea trebuie să avem evlavie față de el. Credeți, fraților, că dacă s-ar întâmpla cuiva să moară de față cu un duhovnic și cel ce moare spune: „Părinte sfinte, dă-mi binecuvântare să văd pe Domnul în împărăția cerurilor”, iar duhovnicul spune: „Du-te, copile, și vezi pe Domnul”, va fi după bine cuvântarea duhovnicului, pentru că Duhul Sfânt în cer și pe pământ Același este. 710

Canonul Sinodului al 4-lea ecumenic, luat din Molitfelnic:

Al soborului al 4-lea “Omului mirean nu se cade a ocărî, a bate sau a defaimă pre preot, sau a-l cleveti, sau a-l mustra în față, de ar fi și adevărate cele zise asupra lui. Iar de va îndrăzni mireanul a face aceasta, să se dea anatemei și să se lepede de la biserică, că unul ca acela este despărțit de Sfânta Treime și se va trimite la un loc cu Iuda, că scris este: pre mai marele norodului tău să nu-l grăiești de rău, așijderea și cel ce necinstește pre mai marele său.” 711 [ cu cât mai grav este ca un preot și călugăr să vorbească de rău pe arhierei? – n.n. ]

N) „BICIUL LUI DUMNEZEU” – HIPNOTIZATORUL CE VĂDEA PUBLIC PĂCATELE

                                    Părintele Arsenie Boca „Biciul lui Dumnezeu” sau hipnotizatorul ce vădea la toți păcatele în mod public…                                                                         Așadar nu numai față de superiorii săi se purta cu dispreț, ci și față de fiii săi duhovnicești, chiar și în scaunul spovedaniei, fără discernământ sau delicatețe

pentru a impresiona pe toți că el știe, fiind deci prooroc, ca prin aceasta să atragă la sine cât mai mult popor, crezând (poate) că așa ar face o misiune eficientă pentru Hristos.

I se spunea, încă de atunci, “biciul lui Dumnezeu”… [ … ]

709 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, pp. 15-16.

710 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., p. 109-110.

711 Molitfelnic (Transliterare, diortosire, alcătuire după edițiile de la 1834 și 1896 de Monahul Teodosie NEGHINIȚĂ), <http://www.scribd.com/doc/56447225/Molitfelnic>, miercuri, 27 februarie 2013, p. 564.

733733.png

Atunci am înțeles mai bine ca niciodată, de ce i se spunea părintelui «Biciul lui Dumnezeu» 712

                                    Am putea spune că Părintele Arsenie Boca s-a asemănat, măcar la acest capitol cu Domnul nostru Iisus Hristos:

Ioan 2:14 Și a găsit șezând în templu pe cei ce vindeau boi și oi și porumbei și pe schimbătorii de bani. 15 Și, făcându-Și un bici din ștreanguri, i-a scos pe toți afară din templu, și oile și boii, și schimbătorilor le-a vărsat banii și le-a răsturnat mesele. 16 Și celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luați acestea de aici. Nu faceți casa Tatălui Meu casă de negustorie. 17 Și și-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: „Râvna casei Tale mă mistuie”.

                                    Așa să fie oare, Părintele Arsenie Boca a fost a cel bici din ștreanguri pe care l-a folosit Domnul? Se aseamănă sfinția sa cu Hristos, măcar la acest capitol?

                                    Să vedem cum tâlcuiesc Sfinții Părinți acest moment din viața Mântuitorului:

Și pentru care pricină îi și scoate cu totul afară din „biserică” [ „templu” ] pe unii ca aceștia? Nu fără de socoteală [ socotință ] ci, fiindcă avea să tămăduiască sâmbăta și să dezlege Legea, ca să nu se pară că este potrivnic lui Dumnezeu îndreptează aici o părere ca aceasta – căci Cel Care a arătat atâta râvnă pentru „casă”, nu L-ar fi lepădat pe stăpânul „casei”, pe Dumnezeu. Căci nu așa, de rând, [ simplu ] „i-a scos”, ci și bătând cu „ștreang” împletit 25 și „răsturnând mesele” și „banii” schimbătorilor „vărsându-i” și de lucru primejdios apucându-Se. Așadar, Acela Care Se arunca pe sine întru primejdie pentru „casa” lui Dumnezeu, nu ar fi dezlegat Legea lui Dumnezeu, ca un împotrivnic al lui Dumnezeu ci, cu adevărat, pentru că era Fiu și avea stăpânire deopotrivă cu Dumnezeu și Tatăl, Care și Legea cea pentru sâmbătă o a dat (Ieșire 20, 4; 31,13). Drept aceea, nici nu a zis „casa lui Dumnezeu”, ci casa Tatălui Meu“, arătând că stăpânește, ca un Fiu, pe toate cele ale Tatălui.

25 [ 1805 ] Se cuvine a ști că Domnul, făcând ștreang, nu i-a bătut pe oameni, ci numai i-a înfricoșat și i-a izgonit, iar în oi și în boi a dat și i-a scos afară (după Zigaben).

                                    Așadar Mântuitorul nu a folosit biciul de ștreanguri împotriva oamenilor.

                                    Dar față de oameni cum S-a purtat?

Mat 21:19 Și văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată. 20 Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?

Fiindcă multe minuni a făcut Domnul, care toate spre facerea de bine s-au făcut și nici o facere de minuni muncitoare [ căznitoare, pedepsitoare ] n-a arătat, ca să nu socotească vreunii că a munci [ căzni, pedepsi ] nu poate, arata aici și pe această putere a Sa. Și iubitor de oameni fiind Domnul, arată această putere a Sa nu pedepsindu-l pe om, ci pomul, după cum mai înainte de asta [ prăpăstuise ] pe porci. Deci, usucă pomul, ca să-i înțelepțească pe oameni.

                                    Așadar, chiar atunci când vrea Să ne treacă de la legea scrisă la cea a darului, aducând schimbări radicale în ritual, și Să ne arate că este Fiul lui Dumnezeu și că poate pedepsi pe om, datorită iubirii de oameni, își arată autoritatea asprimii asupra ființelor necuvântătoare, care nu puteau asculta de poruncă, decât văzând biciul și fugind din Templu sau arătând uscarea ca un simbol al neascultării.

                                    Când, însă, se întâlnește cu omul păcătos, chiar prins public păcătuind, lucrează cu totul altfel, revărsându-și delicatețea Sa vindecătoare:

Ioan 8:3 Și au adus la El fariseii și cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter și, așezând-o în mijloc, 4 Au zis Lui: Învățătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; 5 Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? 6 Și aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. 7 Și stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat și le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. 8 Iarăși plecându-Se, scria pe pământ. 9 Iar ei auzind aceasta și mustrați fiind de cuget, ieșeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni și până la cel din urmă, și a rămas Iisus singur și femeia, stând în mijloc. 10 Și ridicându-Se Iisus și nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâșii tăi?

712 <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. 15,55-58, 67-68.

734734.png

Nu te-a osândit nici unul? 11 Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Și Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuiești. 12 Deci iarăși le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.

                                    Nu numai atât, dar când Sfinții Apostoli îi cer să arate asprime, din dorințe misionare, Mântuitorul îi mustră:

Luc 9:52 Și au trimis vestitori înaintea feței sale; și mergând au intrat într’un oraș al Samarinenilor, ca să’i gătească lui. 53 Și nu l-au primit pre dânsul, că fața lui era mergând spre Ierusalim. 54 Și văzând ucenicii lui, Iacov și Ioan, au zis: Doamne, voiești să zicem ca să se pogoare foc din cer și să’i mistuiască pre ei, precum și Ilie a făcut? 55 Iar Iisus întorcându-se i-au certat pre dânșii și au zis: nu știți ai cărui duh sunteți voi; 56 Că Fiul Omului n’a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să mântuiască. Și au mers într‘ alt sat.

                                    Vedem că Hristos chiar îi ceartă (însă, tot cu delicatețea iubirii Sale neînțelese), pe cei ce rămân la modul de a propovădui al Vechiului Testament (adresat unor oameni trupești și necredincioși ce nu puteau înțelege decât pedepsele corporale și evidența minunilor pentru a alerga la Dumnezeu).

                                    Dar iată cum ceartă Domnul:

Domnul ne iubește și ne primește cu blândețe, fără reproșuri, așa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproșuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scump și încălțăminte în picioare, să junghie vițelul cel gras și să se veselească și nu l-a învinuit [ Le 15 ] .

Cu câtă blândețe și răbdare trebuie să îndreptăm și noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoarcerea lui!

Duhul Sfânt învață sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni. 713

                                    Părintele Arsenie Boca, însă, procedează tocmai împotrivă, arătându-și, fără discernământ (la toți care nu îi erau adepți fideli), asprimea și vădindu-le public păcatele ascunse, înmulțind astfel păcatul (este cunoscut că răspândirea faptelor rele sau bune se face prin vederea exemplului celorlalți), în același mod în care îl face astăzi mass-media. El se purta cu o asprime ca și cum ar avea o autoritate mai mare decât a Dumnezeiescului Fiu după Fire (ca și cum ar avea nevoie de această dovadă publică pentru a schimba legea darului cu ceva mai înalt). În realitate, însă, gesturile sfinției sale îl vădesc că nu urmează Domnului nostru Iisus Hristos, Lumina lumii, ci că umblă în întunericul silirii spectaculoase prin ghicire, ce îi aduce renumele de mare prooroc, dar îl face să piardă iubirea față de oameni (chiar dacă, spre deosebire de Mântuitorul, pe animale le iubea pătimaș).

                                    Dar să vedem cum descriu acestea chiar ucenicii sfinției sale, fiind entuziasmați (ca de o mare harismă) de acest mod pătimaș de a lucra:

Avea și momente când glumea sau când era afectuos?

– Pe cat de aspru era la o prima privire, pe atat de bun era după ce-l cunosteai

[ după ce i te încredințai necondiționat impresionat de ghicire, deci erai în posesia lui. Dacă doreai însă adevărul mai presus de proorociile – minunile mincinoase și de faima sa personală și căutai numai adevărul, ca să vezi dacă lucrează sau nu după Sfinții Părinți, te batjocorea pe mai departe:

Într-o seară liniștită de vară, ședeam pe banca de la malul lacului de la mănăstirea Sâmbăta și admiram frumusețile naturii. Părintele Mladin, fostul meu coleg de facultate și actualul Mitropolit, se apropiase încet pe la spate și se așezase lângă mine.

– Ce părere ai despre părintele Arsenie? – mă întrebase el, fără să mai facă vreo introducere.

– Deocamdată, n-am nici o părere. Cred că sunt prea păcătos și nu-l înțeleg – i-am răspuns – gândindu-mă că părintele Arsenie are clarviziune și e socotit un om sfânt…

– Ce anume nu înțelegi? – insistase Părintele Mladin.

– Iată, de pildă, de atâta vreme mi-a tot spus să-mi iau licența, ca să mă închinoviez la Sâmbăta. Acum, după ce-am luat-o, nici nu vrea să stea de vorbă cu mine. Spunându-i că aș vrea să mă spovedesc la el, a fugit pur și simplu, de nu l-am mai putut ajunge din urmă…

713 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., p. 78.

735735.png

Odată stătea la o masă din curte, iar în jurul lui mai multe femei de la țară și câțiva țigani. M-am apropiat să ascult și eu un cuvânt de folos. Atunci, părintele A., ridicând ochii spre mine, a întrerupt conversația și le-a zis celor prezenți:

îl vedeți pe „ăsta”? I s-a lungit barba de când mă tot roagă să-l primesc aici, și eu nu-l primesc – zise el, râzând batjocoritor.

Când era la mănăstirea Bistrița, m-am dus de la Govora pe jos, cu același gând de a mă face ucenicul lui. Dar părintele Arsenie m-a întâmpinat cu atâta ostilitate și dispreț, încât m-am retras în bisericuță, am intrat într-o strană în fața icoanei Mântuitorului și am început să rostesc rugăciunea lui Iisus cu inima îndurerată și zdrobită. La un moment dat, mi-a venit o umilință atât de profundă, de nici nu mai știu cum am ajuns în genunchi în fața icoanei Mântuitorului. Mi se părea că Domnul Iisus îmi spunea: „Nu te mâhni, Eu sunt cu tine, nu te voi părăsi niciodată”. Plângeam în hohote de atâta bucurie și mângâiere.

Când m-am dus la părintele Arsenie, pentru a-mi lua rămas bun, el a observat pe chipul meu o pace, o liniște, o siguranță și o lumină, cu totul deosebite, fiind destul de respectuos. Acestea sunt nedumeririle mele și, de aceea, zic că nu-l cunosc 714 . – n.n. ] .

La început ți se părea biciul lui Dumnezeu. Aspru la purtare

[ deci… aspru cu alții. Sfinții Părinți erau aspri cu ei înșiși și blânzi cu ceilalți, fiindcă semănau cu Hristos Mat 11:29 Luați jugul meu preste voi și vă învățați de la mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre; – n.n. ] ,

aspru cu sine, aspru cu păcatul. Dar dacă îi urmai sfatul și te pocăiai, atunci il vedeai cat e de bun. Pe noi, călugării mai tineri, ii placea sa ne invete diverse lucruri, de la literatura și pictura, până la munca la grajd. De multe ori glumea și radea cu noi și era foarte blând. Se inasprea doar in fata păcatului. Lucra cu noi și nu cerea nimănui sa faca mai mult decât putea. Că manastirea era atunci o ruina. Peste 200 de ani a fost ruina. Si am lucrat mult s-o refacem. Nu te chema la munca, ci se apuca primul de treaba și toti il urmam. Erau mulți studenți. Uneori, se batea cu zapada cu noi. Spunea ca e bine sa ne comportam cum ne e varsta, ca avem timp sa devenim seriosi și sa uitam de joc.

– Va amintiți vreun sfat pe care-l dadea mai des?

– Părintele a văzut ca lumea il iubea și se temea ca unii pot cădea in idolatrie

                                    [ deci era conștient de ce producea prin metodele sfinției sale. De ce nu înceta atunci de la ele? Vădit este că îi conveneau, poate cu pretextul înșelător al misiunii pentru Hristos, deși aceasta este împotriva modului dumnezeiesc de a lucra 2Ti 2:5 Și de și se va lupta cineva, nu se încununează, de nu se va lupta după lege. desigur după legea cea atotliberă a smereniei – n.n. ] .

Si le spunea tuturor: “Voi veniți după cuvânt de folos și apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din păcatele in care traiti

                                    [ mare mândrie. Cum poate vreun om să trezească din păcate pe vreun altul, de nu îi va cerceta harul Sfântului Duh dăruindu-le la amândoi duh de pocăință? – n.n. ] .

Pentru că viața asta e scurtă, iar cealaltă e veșnica și n-aș vrea sa plângeți la ziua Judecații“. De aceea, Părintele nu prea primea să i se sărute mâna

                                    [ mare greșeală. Sărutul mâini preotului este sărutarea mâinii lui Hristos. Preotul nu trebuie să se confunde pe sine cu preoția sau cu Hristos, ci să înțeleagă că nu i se sărută mâna lui ca persoană omenească, ci ca icoană a lui Dumnezeu – omul. Refuzul de a lăsa să-i fie mâna sărutată nu este smerenia preotului ci un semnal că în mintea sa se confundă cu Hristos, primind cinstea preoției spre sine însuși. Refuzând sărutul dreptei îl înjosește, de fapt, pe Mai Marele Preot Iisus Hristos, al cărui preoție o are în dar:

Conducătorul Serbiei după anul 1815, a fost regele Milos. Într-o duminică, acesta a mers cu familia la Sfânta Liturghie, la paraclisul castelului. În acea duminică n-a slujit preotul rânduit al palatului, care era bătrân și bolnav, ci un preot hirotonit de curând, în vârstă de 30 ani. Când a terminat Sfânta Liturghie, preotul a împărțit anafura. Primul s-a apropiat regele, care era înaintat în vârstă. Dându-i anafura, preotul și-a retras mâna ca să nu i-o sărute

714 Arhimandrit Paulin LECCA, Jurnal duhovnicesc, îngrijitor ed.: dr. Ioan GÂNDU, Ed. Studion, Bacău, 2013, pp. 52-53, 65-71, 89-90, 95, 109-113, 120, 381-382, 386-387.

736736.png

regele. Atunci acesta l-a privit aspru și i-a zis: „Dă mâna părinte și altădată să n-o mai tragi, pentru că nu sărut mâna, ci preoția ta. Mă închin preoției lui Hristos, care este mai mare și decât mine și decât tine2                                    

Această întâmplare este adevărată și ne învață multe: în primul rând cât de înaltă este slujirea preoțească, apoi câtă cinste și respect se cuvin preoției, pentru că fără ea și fără preotul slujitor, nu se poate săvârși nici o Taină.

Preotul nu are preoția lui personală, în sufletul și ființa lui, ci pe a lui Hristos. Cu harul acesteia învață, slujește, păstorește poporul lui Dumnezeu, tămăduiește și conduce „ca cel ce are stăpânire” 715                                    

n.n. ] .

Totuși, unora le permitea

                                    [ iată sfinția sa avea o nehotărâre în gesturi. Ba primea sărutarea mâinii, ba nu. Uite mâna – nu e mâna. Aceasta oare provenea de la nelămurirea sfinției sale în credință, sau din cauză că ar fi fost străvăzător? Dacă era străvăzător ar fi putut discerne gândurile celor ce îi sărutau mâna: pe cei ce îl cinsteau pe el ca pe omul Arsenie Boca i-ar fi oprit, iar pe cei ce cinsteau preoția lui Iisus Hristos în el i-ar fi primit. Ne-am fi bucurat cu toții de această gândire, care ar fi fost un mare semn de smerenie autentică și de adevărată lucrare lăuntrică echilibrată, deci de… sfințenie. Din păcate nu a fost așa ci… tocmai invers, căci iată ce zicea el însuși despre aceasta: – n.n. ] .

Si l-am întrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lăsa să-i sărute mana. Mi-a zis: Aceștia mă vad pentru ultima oara

                                    [ deci era tocmai o manifestare de falsă proorocire prin care dorea să demonstreze că este văzător cu duhul. Manifestându-se așa le inducea (cu o precizie matematică psihologică) nedumeriri ucenicilor obligându-i să-l întrebe. Avea astfel încă un prilej ca să-i uimească prin acest răspuns (ce sugera cu insistență că este prooroc), făcându-i mai dependenți de sfinția sa, ca față de un sfânt înainte-văzător al lui Dumnezeu. Avem de a face, așadar (din păcate și din nou), cu o grosolană manifestare de slavă deșartă – n.n. ] .

Erau din cei care se opuneau comunismului și care apoi au murit in munți și in închisori

                                    [ este evident că nici un ucenic nu a stat să verifice dacă toți cei care i-au sărutat mâna erau condamnați ca de o mână otrăvită la moarte. Dacă moartea lor se petrecea doar în mintea și în credința în propria siguranță proorocească a Părintelui Arsenie Boca sau chiar avea loc în realitate. Dacă i-ar fi notat pe toți și i-ar fi urmărit în timp, precis s-ar fi dezvrăjit fiindcă ar fi observat și supraviețuirea lor, chiar și după ce făceau gestul fatal de a săruta mâna celui ce-i condamna la moarte. Ar fi fost șocați și ar fi înțeles că Părintele Arsenie Boca era purtat de un duh mincinos. Psihologic și nu cu multă inteligență este limpede de dedus logic că nici un ucenic (și așa selecționat după gradul de credulitate și entuziasmul că a fost primit în preajma unui sfânt – a cărui faimă se răspândea indirect și asupra lui ca a unui ucenic de sfânt hrănindu-i din slava deșartă a maestrului propria slavă deșartă, drogul cel mai tare și mai amețitor al minții), nu ar fi stat să memoreze care dintre închinători a sărutat mâna și care a murit. Astfel că lansând un astfel de zvon de înainte-vedere, duhul pitonicesc al Părintelui Arsenie Boca era sigur că va impresiona pe naivi, dar nu va putea fi depistat cu nici un chip ca mincinos – n.n. ] .

Noi mărturii despre viata și faptele părintelui Arsenie Boca, povestite de-o credincioasa din Sinea Veche, un sat din Tara Fagarasului

La vremea când era doar o copila, Lucia Chima se ghemuia in vârful patului, langa soba încinsă și asculta, cu pisica in brațe, minunatele povești ale mamei, despre

                                    [ deja suntem introduși într-o atmosferă de basm, având ca făt-frumos pe… – n.n. ]

un călugăr ce aparuse prin satele fagarasene, impresionând mulțimile cu vorba sa. Se auzise ca ar fi moț, venit din Munții Apuseni. I se spunea, inca de atunci, “biciul lui Dumnezeu”… Raspandita prin satele de la poalele Fagarasilor, vestea aduna mulțimi de oameni la Manastirea Sambata, acolo unde predica acel tanar monah, ce parea sa deschidă

715 Protoprezbiter Stefanos ANAGNOSTOPOULOS, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, Editura Bizantină, București, 2005, p. 19

737737.png

cerurile. Erau anii primejdiosi ai celui de-al doilea război mondial, iar lumea cauta cu înfrigurare semne de sprijin din partea lui Dumnezeu

                                    [ deja se descrie foarte sugestiv starea căzută a celor ce mergeau la Părintele Arsenie Boca, căutarea de semne. De ce nu căutau pocăința? Războaiele de aceea sunt îngăduite de Dumnezeu nu ca oamenii să devină superstițioși, ci să se schimbe, căutându-și mântuirea – n.n. ] .

După ce se intorceau de la mănăstire, țăranii povesteau, de-a dreptul cutremurați, cum le citise gândurile acel monah. Părintele fascina mulțimile cu darul sau de-a sti totul despre fiecare credincios pe care il privea in ochi

                                    [ iată cele trei răutăți, prezente în toate descrierile ucenicilor, prin care Părintele Arsenie Boca s-a impus ca sfânt: hipnoza, senzațiile tari de falsă smerenie și ghicitul. Acestea toate sunt prezente și azi la mormântul sfinției sale, arătând că duhurile care l-au înșelat pe el și pe închinători în viață acționează și după moarte. În aceasta constă și marea primejdie de la Prislop: devierea de la schimbarea minții la aburirea minții, sau devierea de la pocăință la senzații tari, sau devierea de la năzuința în Cel minunat la năzuința în minuni, sau de la Calea mântuirii la pista falsă a spectacolului paranormal, sau de la Ortodoxie la New Age – n.n. ] .

In scurt timp, el ajunsese sa fie considerat un fel de “oracol divin”! Lucia Chima povestește: “Pe vremea când eu inca nu ma născusem, un unchi al mamei lucra impreuna cu o echipa de meseriași la restaurarea unor pari din asezamantul mănăstiresc. Intr-o buna zi a mai fost adus inca un meșter, chiar de la noi din sat. Când bărbatul a intrat in curtea mănăstirii, unde era dezordine ca intr-un șantier, s-a împiedicat de un capat de buștean pe care l-a injurat napraznic. In aceeași zi, spre sfârșitul amiezii, părintele Arsenie, abia intors de la Sibiu, se grabea sa ajunga la biserica pentru slujba vecerniei. El s-a oprit langa acel străin, in curte, de fata cu unchiul mamei, și l-a apostrofat: «Mă, Gheorghe, ce vină are lemnul ca tu te-ai împiedicat de el? Si sa nu mai înjuri in sfânta mănăstire niciodată, ca sa nu te certe Dumnezeu in locul meu!»

                                    [ și noi care credeam că preotul vorbește în locul lui Dumnezeu. Iată că aici Dumnezeu îl înlocuiește pe Părintele Arsenie Boca – n.n. ] .

Unchiul, impreuna cu cei aflați in preajma, au impietrit, iar meșterul vinovat se uita la tânarul călugăr cu gura cascată. Părintele nu avusese de unde sa afle nici intamplarea cu pricina, nici numele bărbatului din Sinea, pe care il vedea pentru prima oara in viata

                                    [ ba da, avea cum să afle… de la draci. Observăm cum, pentru a pescui cât mai mulți la faima sa de prooroc, făcea ghicitul de față cu cât mai mulți, nu lua deoparte pe cel cu pricina pentru a nu se jena, cum ar fi făcut un Sfânt autentic dacă ar fi aflat acestea de la Dumnezeu. Ce diferență față de minunata delicatețe a lui Hristos care și când păcatul era cunoscut de toți, aducând vorba de păcătoșenia tuturor îi trezea spre smerenie, îngăduință și milă față de cel vinovat, iar apoi nici măcar nu făcea vreun reproș: Ioan 8:3 Și au adus la dânsul Cărturarii și Fariseii pre o muiere prinsă în preacurvie, și punîndu-o pre dânsa în mijloc, 4 Au zis lui: Învățătorule, pre această muiere o am prins așa de față preacurvind. 5 Iar în lege Moisi ne-a poruncit nouă: unele ca acestea să se ucidă cu pietre, dar tu ce zici? 6 Și aceasta ziceau, ispitindu-L pre el, ca să aibă ce cleveti împotriva lui. Iar Iisus jos plecându-se, scria cu degetul pre pământ. 7 Și neîncetând a’l întreba pre el, s’au ridicat și au zis lor: cela ce este fără de păcat între voi, acela întâiu să arunce piatra asupra ei. 8 Și iarăși plecându-se jos, au scris pre pământ. 9 Iar ei auzind și de știință mustrându-se, ieșeau unul după altul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei mai de jos; și au rămas Iisus singur și muierea în mijloc stând. 10 Și ridicându-se Iisus și nevăzând pre nimeni, fără numai pre muiere, i-au zis ei: muiere, unde îți sunt pârâșii tăi? Au nimeni pre tine nu te-a judecat a fi vinovată? 11 Iar ea a zis: nimeni, Doamne. Și au zis ei Iisus: nici eu nu te judec; du-te și de acum să nu mai păcătuiești.

Ce păcat că Părintele Arsenie Boca nu a vrut să semene cu Hristos ci cu pârâșul: Apoc 12:10 Și am auzit glas mare în cer, zicând: acum s’a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru, și puterea Hristosului lui; că s’a aruncat pârâtorul fraților noștri, cel ce pâra pre ei înaintea Dumnezeului nostru ziua și noaptea.

n.n. ]

De la astfel de fapte modeste

738738.png

                                    [ nu vedem însă în aceste fapte modestia. Oare unde s-a evaporat? – n.n. ] ,

dar uimitoare, a inceput sa creasca legenda părintelui Boca!

                                    [ Doamne ce bine spus. Așa este Părintele Arsenie Boca o legendă de tip apusean numită „Sfântul Ardealului2Ti 4:3 Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își vor grămădi învățători după poftele lor, :4 Și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme. – n.n. ] .

Altadata, imi povestea mama, o familie de creștini din Tohan s-a dus la Sambata pentru un maslu. Cu aceeași ocazie, țăranii s-au plâns ca li se furaseră caii de curând. După ce i-a ascultat, părintele a răspuns scurt: «Duceți-vă pana in Poiana Mărului la alde Ilie Tămădău, sa va luați caii inapoi, dar să-mi promiteti ca nu va luați la harță! Să-l iertați pentru fapta rea, ca sa va ierte și vouă Cel de Sus alte pacate.»

                                    [ să vedem acum de unde știa Părintele Arsenie Boca acest mister. Ne gândim că fiind monah Ortodox a primit un dar profetic de la Hristos. Oare așa să fie? Iată un Sfânt autentic ce a trecut prin multe lucruri asemănătoare ca și sfinția sa:

Sfântul Nichita era frate trupesc al lui Nicon cel Mare. Când acesta a devenit stareț în Pecerskaia, Nichita a început să-l roage stăruitor:

– Dă-mi, părinte, binecuvântarea să fac asceză închis în chiliei

– Fiul meu, i-a răspuns Sfântul Nicon, asta n-o să-ți fie de folos. Nu poți încă, tânăr monah precum ești, să te închizi într-o chilie mică și să te dedai rugăciunii. Această lucrare nu e pe măsura ta. E mai cuminte să rămâi împreună cu toți frații, să faci ascultare, să lucrezi cu grijă la slujirea ta, să înfăptuiești toate cele bune și să fii sigur că n-o să rămâi nerăsplătit. Nu ai văzut ce a pățit fratele nostru Isaachie? A vrut să trăiască închis, a fost greu înșelat de către diavoli și doar harul lui Dumnezeu și rugăciunile cuvioșilor noștri părinți l-au salvat!

însă, cu toate străduințele cuviosului Nicon pentru a-l face să renunțe, Nichita a insistat:

– Nicicând nu voi fi înșelat, părinte! Voi lupta puternic împotriva uneltirilor diavolilor și-L voi ruga pe Dumnezeu Cel iubitor de oameni să-mi dăruiască harul facerii de minuni, precum lui Isaachie, care până acum a făcut multe minuni.

Starețul i-a spus din nou:

– Fiule, dorința ta îți depășește puterile și ascunde slavă deșartă. Fii cu luare-aminte, nu cumva să cazi înainte de a urca la înălțimile pe care le voiești. „ Cel căruia i se pare că stă neclintit, să ia aminte să nu cadă“ (I Corinteni 10, 12), ne previne Sfântul Apostol Pavel. Eu îți recomand pentru ultima oară să rămâi să te nevoiești împreună cu ceilalți frați, cu umilință și ascultare, ca să primești de la Domnul coroana cea neofilită. Orice altceva faci va fi rodul voii tale și de aceea va fi primejdios pentru sufletul tău. Dumnezeu să te lumineze spre cele bune!

Nichita însă nu a vrut să asculte de sfaturile starețului, pentru că nu putea să-și învingă dorința puternică de viață ascetică închisă, care-i ardea sufletul. A dat astfel nefericitul ascultare propriei sale voințe!

S-a închis în chilia lui, a încuiat ușa și a rămas singur, rugându-se neîncetat. A cerut să i se aducă doar puțină mâncare în fiecare zi.

Sfântul Nicon a văzut cu întristare și neliniște fapta fratelui său. Aștepta cu frică pedeapsa neascultării lui care, din nefericire, nu a întârziat deloc.

Doar la câteva zile după ce s-a închis, cuviosul Nichita a auzit o voce lângă el. Ca și când ar fi fost cineva care se ruga împreună cu el. În același timp a simțit cum chilia se umple de o mireasmă dulce. Diavolul își întinsese deja cursa. Și Nichita, ne având experiență, a căzut îndată în ea!

înger trebuie să fie!“ s-a gândit și a simțit pielea cum i se furnică. „Dacă nu ar fi fost înger, nu s-ar fi rugat împreună cu mine. Nu ar fi răspândit mireasmă, căci diavolii sunt urât mirositori. E clar că chilia mea s-a umplut de mireasma Sfântului Duh!“.

Așa se gândea sărmanul și a început din nou să se roage cu ardoare și lacrimi în ochi zicând:

– Doamne, arată-Te, Te rog, ca să Te văd cu ochii mei!

739739.png

A auzit o voce care-i spune:

– Nu trebuie să Mă arăt ție, pentru că ești încă tânăr. Te vei mândri și vei cădea în amăgire!

– Nu, Doamne, a răspuns plângând Nichita. Niciodată nu mă voi amăgi, căci starețul meu m-a sfătuit cum să mă feresc de cursele Diavolului. Voi face orice vei cere de la mine, Doamne!

Atunci, Diavolul cel viclean i-a zis:

Nichita, „ nu vei putea vedea fața Mea; căci nu poate vedea omul fața Mea și să trăiască!“. Dar, iată! Iți trimit un înger al Meu. Va sta împreună cu tine. Să faci orice-ți va spune el!

în aceeași clipă a apărut în fața lui un diavol cu chip de înger. Nichita, amăgit acum de-a binelea, a căzut la pământ și i s-a închinat ca unui trimis al lui Dumnezeu! Și acela i-a zis:

– Nichita, de acum înainte nu mai e nevoie ca tu să te rogi! Mă voi ruga eu în locul tău. Tu să studiezi doar în cărți și să le spui cuvinte de folos acelora pe care o să ți-i trimită Dumnezeu. Vei deveni mare îndrumător de suflete și mântuitor al oamenilor!

Normal că Nichita s-a supus orbește poruncilor „îngerului”1. înrobit de-acum de stăpânul întunericului, a încetat să se mai roage și s-a apucat cu mare râvnă să studieze. îl vedea pe diavol cum stă încontinuu în poziție de rugăciune și se bucura, crezând că-L imploră pe Dumnezeu pentru mântuirea lui. După o vreme, el a ieșit din chilie și a început să discute neîncetat cu oamenii pe care îi întâlnea despre Scriptură, despre credință, despre folosul sufletului și multe și multe alte teme. Nu a întârziat să dobândească faimă de monah înainte-văzător și harismatic. Faima lui s-a răspândit până departe și toți îl admirau pentru împlinirea cuvintelor sale profetice.

Slava lui ajunsese la apogeu, când într-o zi i-a trimis prințului Iziaslav următorul mesaj: „Astăzi a fost ucis la Zabolț prințul regiunii Novgorod, Gleb Sviatoslavici. Trimite repede pe fiul tău Sviatopolk să se urce pe tronul din Novgorod11.

După câteva zile a sosit, într-adevăr, vestea uciderii prințului Gleb. Sviatopolk, de asemenea, a apucat să se urce pe tronul său. De atunci, Nichita a devenit nemaipomenit și respectat de către conducători, boieri și toată lumea pentru puterea lui „profetică“.

Starețul Nicon însă era neîncrezător și aștepta ceva… A constatat îndată că pe când Nichita cunoștea pe deasupra aproape tot Vechiul Testament și îl folosea cu îndemânare surprinzătoare în discuțiile lui, nu cunoștea, în schimb, deloc Noul Testament. Nu îl studiase deloc și nu dorea nici sa intre în vorbă despre el. Din comportamentul lui, părinții nu au întârziat să fie încredințați că a fost amăgit de Diavol. Și nu au vrut să îngăduie batjocorirea diavolească a fratelui lor.

Starețul Nicon a luat cu el câțiva frați – pe viitorul stareț Ioan, pe Pimen postitorul, pe Isaia, pe viitorul episcop de Rostov, pe Isaachie cel închis în peșteră, pe Agapie tămăduitorul, pe Grigorie făcătorul de minuni și alții – și au mers la chilia lui Nichita. Au deschis cu forța ușa încuiată. Atunci, Nichita, sub influența vicleanului care stăpânea peste el, a devenit foarte furios, fiară sălbatică și neîmblânzită. A început să răcnească, să lovească, să amenințe, să urle ca o fiară rănită, în timp ce câțiva frați îl țineau, iar starețul îi citea exorcisme ca să scape de demonizare.

Iubirea de oameni a lui Dumnezeu l-a izgonit în cele din urmă pe vrăjmaș. Sărmanul frate și-a revenit și s-a liniștit.

După acestea, frații l-au întrebat câteva lucruri din Vechiul Testament. El însă nu-și amintea nimic. Și când i-au spus că doar cu puțin înainte cunoștea pe dinafară Vechiul Testament, mirat, se jura că nu l-a citit niciodată. După cum a constatat peste puțin timp, uitase de tot nu numai ce învățase în vreme ce îl stăpânea Demonul, ci chiar uitase să scrie și să citească. Astfel, părinții au fost nevoiți să-l învețe de la început cititul și scrisul, ca și când ar fi fost copil mic!

Când Nichita a înțeles ce i s-a întâmplat exact, a căzut cu pocăință la picioarele cuviosului Nicon, rugându-l și pe acesta, și pe Dumnezeu să-l ierte pentru neascultarea și mândria lui, care l-au aruncat în mâinile Satanei. De atunci, fericitul s-a predat cu zdrobire de inimă vieții

740740.png

obștești, ascultării și tăierii voii proprii, plângând zi și noapte pentru căderea lui. Și a arătat atâta râvnă, încât i-a întrecut în virtute pe toți frații.

Domnul Cel iubitor de oameni, văzând pocăința adâncă și umilința robului Său, a primit lacrimile sale ca pe sângele martiric și l-a iertat pentru căderea lui, precum l-a iertat pe Apostolul Petru care s-a lepădat de El de trei ori, dar după aceea a plâns amarnic. Și precum Domnul l-a învrednicit pe Petru, cu toate că s-a lepădat de El, să devină apostol și păstor al oilor Sale, astfel Și-a arătat mila Lui și pocăitului cuvios Nichita și 1-a făcut păstor și episcop al Novgorodului, în anul 1096. În plus, l-a înzestrat și cu darul facerii de minuni cu care a ajutat și a miluit turma sa. Multe minuni a făcut ca episcop cuviosul Nichita, cu care a slăvit numele lui Dumnezeu.

(Patericul Peșterilor din Kiev, p. 143 – 148) 716

Ce păcat că Părintele Arsenie Boca nu s-a spovedit la starețul său Părintele Serafim Popescu, un duhovnic tare iscusit și mult folositor. L-ar fi putut scăpa, ca oarecând Sfântul Nicon cel Mare pe fratele său și poate azi, chiar am fi avut un Sfânt Cuvios Arsenie Boca. Ce ne-am fi dorit și noi aceasta – n.n. ] “                                   

Asa a-nceput legenda părintelui Arsenie Boca, iar după mutarea sa la Manastirea Prislop, fagarasenii, care il considerau inca de pe atunci ca un “bun” al lor, au mers după el pana in Tara Hațegului. Oamenii plecau in grupuri de cateva căruțe, cu merinde la ei, din cele mai indepartate colturi ale Tarii Fagarasului, și se intorceau acasa peste 3-4 zile.

                                    [ Ar fi frumos dacă „poporul meuar avea sensul de neamul meu din care m-am născut. Însă Părintele era născut în Vața de Sus Hunedoara, la un județ distanță față de județul de pe atunci, Făgăraș. Nu poate fi vorba de neamul meu cel românesc, fiindcă nu zice „românii mei”. Sensul rămas este de cel al unui popor care îi aparținea. Dar aceasta indică o mândrie vădită tocmai de cei sunt pasionați de dragostea irațională față de Părintele Arsenie Boca. Citiți cu luare aminte: poporul lui Arsenie Boca! Proprietatea lui personală… Numai Dumnezeu numește în Sfânta Scriptură pe oamenii credincioși „poporul Meu”, cu sensul de a fi ai lui, iar nu cu sensul că se trage din ei. Evr 8:10 Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile Mele în cugetul lor și în inima lor le voi scrie, și voi fi lor Dumnezeu și ei vor fi poporul Meu. Doar faraon mai îndrăznește să numească pe supușii lui ca fiind poporul lui, fiindcă faraon era considerat dumnezeu de către idolatri.

Fac 41:39 Și a zis Faraon lui Iosif: de vreme ce Dumnezeu a arătat ție toate acestea, nu este om mai înțelept și mai priceput decât tine. 40 Tu vei fi mai mare preste casa mea, și de cuvântul tău va asculta tot poporul meu, numai scaunul voi avea eu mai presus decât tine.

Iată, așadar, și scopul proorociilor sfinției sale. Din poporul numit cu numele lui Hristos, adică creștin, să fie popor numit cu numele lui Arsenie. Aceasta înseamnă un neam, nu știm cum să-l numim… de arsenici, chiar din plămada lui dezbinat de neamul nostru românesc care are o alt fel de origine. Poporul Român s-a plămădit în Hristos și și-a închinat toată viața și istoria sa lui Hristos și nici unui altuia: Mat 23:8 Voi însă să nu vă numiți Rabi, că unul este Învățătorul vostru: Hristos, iar voi toți sunteți frați. 9 Și tată al vostru să nu numiți pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. 10 Nici învățători să nu vă numiți, că Învățătorul vostru este unul: Hristos. 11 Și care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru..

Dar de aici se mai vede ceva: ideea sugerată de sfinția sa mai înainte: „Părintele a văzut ca lumea îl iubea și se temea ca unii pot cădea in idolatrie” este doar o smerenie arătată, iar nu adevărată, adică este o falsă smerenie sau smerenia lui antihrist, pe care o va arăta și acela când va dori să fie conducătorul popoarelor, dar se va preface că îi respinge, ca să fie rugat mai mult să îi ia în stăpânire. Iar asemănările, din păcate, nu se opresc aici, ci sunt și mai evidente în falsele minuni, de care și antihrist și sărmanul Părintele Arsenie Boca, prin înșelare, sunt plini:

716 Sfinții BĂTRÂNI et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, pp. 160-164.

741741.png

Pentru că înfricoșate lucruri se lucrează în veacul de apoi, că și Antihrist întru acel veac va să vie să-și lucreze ale lui înșelăciuni prin ascultătorii lui cei; înșelați de dânsul, căci atâta se luptă de mult diavolul ca să ducă preoți Creștini întru pierzare, în cât dacă i-ar fi prin putință și pre cei aleși sa îi amăgească, și să-i ducă cu dânsul la muncile cele vecinice ). Că și pre Domnul l-au ispitit prea vicleanul în pustie, neștiindu-l că este Dumnezeu, și l-au suit în munte înalt, întru o clipeală de vreme și i-a arătat toată lumea, și i-a zis: „mie îmi sunt date toate acestea și cui voiesc le voi da, numai să te închini, mie și ți le voi da ție“; că știa diavolul de venirea lui Hristos, dar nu știa când; pentru aceasta ispitea pe toți drepții. Că și Antihrist va să vie la sfârșitul veacului acestuia, cu chipul blând, și smerit și milostiv, și va petrece în pustie, în post și în rugăciuni, cu chipul numai, și morți va învia, și leproși va curăți, însă toate le va face cu năluciri. Pentru ca din pustie va veni și de acolo se va umplea de toată puterea satanei, carele va locui într’însul, precum zice sfântul Efrem Sirul ; atunci se va dezlega satana din iad, și va locui într’însul. [ … ]

Să mai zicem acum și pentru picioarele chipului, care l-a văzut Nabucodonosor în vis, și pentru cele zece coarne ale acestei fiare: Acestea însemnează că, după ce vor trece zece împărății ale Romanilor, să va naște Antihrist, că el s’a văzut ca un corn mic în mijlocul celor 10 coarne. Și va dezrădăcina trei împărați: pre a Egiptului pre a Liviei și pre a Etiopiei; și el va împărați la Evrei. Și va fi mare turburare în vremea lui, mari războaie, mari împerecheri și amestecări. Acesta va fi la început smerit, liniștit, iubit de toți, cucernic, pacinic, urător de nedreptate. Va fi defăimător de daruri, necinstitor de idoli, iubitor de scripturile Bisericești, de preoți cinstitor, rușinându-se de bătrâni, îmbrățișând pre tineri, îngretoșându-se de curvie, vrăjmășind celor împotrivitori, nici odată nu va jura, pre străini va iubi, pre săraci va ajuta, pre cei lipsiți va milui, pre văduve va ajuta, pre bolnavi căutând. Pe lângă acestea va face și minuni: pre cei leproși va curăți, pre cei bolnavi va tămădui și draci va scoate, va spune mai înainte cele viitoare, va spune cele ce s’au făcut întru depărtare, va învia morți, va lumina orbi și alte multe minuni va face, toate acestea cu năluciri drăcești. Iar unde va vedea doi oameni certându-se, el îi va face să se împace zicând: că Dumnezeu zice, să nu apună soarele întru mânia voastră, având vrajbă cu fratele tău. Și așa arătându-se întru toate dupre ale Domnului, până la o vreme. Bani nu va aduna, argintul nu-l va iubi, pentru avere nu se va îngriji; și toate acestea le va face ca să-l iubească oamenii, și să-l cinstească…

Și așa văzând oamenii, bunătățile cele desăvârșite ale lui și puterea, se vor aduna toți să-l facă împărat; iar mai mult neamul evreilor îl vor cere de împăratul lor; zicând între dânșii; care să mai află altul ca acesta întru aceste vremi? Oare se mai află alt sfânt astăzi ca acesta? Deci să-l facem împărat; și să ne grăbim a-l dobândi… Și așa, toți vor merge la dânsul, rugându-l și zicându-i: „Noi toți pre tine te voim împărat și pre tine te iubim, și ție ne supunem toți; și prin tine nădăjduim a ne mântui, că numai tu ești drept pre pământ; pre tine te-am cunoscut Sfânt în neamul nostru. Pre tine te-am găsit vrednic și bun, pentru aceasta ne rugăm ție, împărătește preste noi!… Iar el nu va voi să-i asculte, fățărnicindu-se, ca să-l roage mai mult… Așa după multă rugăminte, va primi ca să se facă împărat, și îndată se va înălța inima lui — după cum zice Sfântul Ioan Evanghelistul la Apocalipsă: „Și s-au închinat balaurului, care i-au dat stăpânire fiarei”. 717

În textul de mai sus am subliniat asemănările prea evidente cu subiectul studiului nostru. Un om cu adevărat smerit s-ar fi jenat să spună chiar și numai o dată o astfel de frază pompoasă că are avea vreun popor, și în nici un caz nu s-ar fi emoționat de o astfel de fidelitate ci ar fi încercat să o elimine cu desăvârșire, îndreptându-i pe făgărășeni spre duhovnicii lor din țara Făgărașului, pentru a nu se chinui cu atâtea și atâtea drumuri spre un mit. Orice preot duhovnic poate îndemna la pocăință, dacă omul vrea cu sinceritate să se mântuiască, după cum și orice ghicitoare poate să-ți spună ce ai făcut și unde-ți sunt caii furați, dacă omul alege să-și piardă sufletul prin ghiciri. Cauza pentru care făgărășenii s-au făcut poporul lui Arsenie este marea amăgire: că poți beneficia de ghicitul în stil țigănesc, dar cu acoperirea că lucrezi duhovnicește ascultarea de un

717 M. Zosima PASCAL, Prodromit, Sfârșitul Omului, Ed. Mitropoliei Chișinăului și Moldovei, București, 5 1937, pp. 10, 121-123.

742742.png

ieromonah cu faimă de sfânt (mai mare ca toți Sfinții). Cumplită capcană! Oameni care poate niciodată n-ar fi fost la o ghicitoare, crezând că merg la un duhovnic, neavând discernământ, s-au supus lucrării vrăjitorești celei mai rele, numită ghitie:

Ghicirea cu cărțile sfinte

Părintele Cleopa arată că ,,vrăjirea cu lucruri și cu cărți sfinte este al patrulea fel de vrăjitorie și se cheamă “ghitia”. Acești vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi și cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului și către sfinți, ca să poată înșela mai ușor pe cei slabi în credință. Acest fel de vrăji îl obișnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele și țigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte. lată ce zice despre acestea Sfântul Ioan Gură de Aur: “Tu zici că bătrâna aceea este creștină și omul acela este ghicitor creștin și când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu și al sfinților; deci ce rău fac ei? La aceasta îți răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăști pe femeia cea rea și pe acel rău fermecător și ghicitor (din cărți) 5 fiindcă folosesc spre ocară și necinste numele lui Dumnezeu. Creștini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că și diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este creștină femeia care a descântat și nimic alta nu zice, fără numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc și mă întorc de la ea, că întrebuințează numele lui Dumnezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa creștină, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor” (Hristoitia, op. cit p. 305-320). ,,Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii și a altor cărți sfinte, se opresc de împărtășanie până la 7 ani”, avertizează părintele, ,, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, însuflată de Duhul Sfânt și este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit și câștigat bani spre osândă. Același păcat fac și unii preoți care “deschid cartea cum se spune în popor, și cad sub grea osândă, atât ei, cât și cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie”, încheie părintele Cleopa. 718

2063. -Cei ce alcătuiesc descântecele lor, folosindu-se de psalmi, de chemarea sfinților mucenici, de ai Maicii Domnului, de cărți bisericești, de sfintele icoane, de cheia bisericii, iscodind semne prevestitoare ale viitorului, în caz de proces, de căsătorii, de furturi, de pagube, sau câștiguri sînt stăpâniți de duhul cel rău pitonicesc (Fapte X, 16-34; XIX, 13-20), osândit de Dumnezeu alături de toți fermecătorii și exploatatorii de cele sfinte -Trebnic p. 516., 719

n.n. ] .

In 1949, după cea dintâi arestare a părintelui, s-a aratat primul mare semn dumnezeiesc. Lumea vorbea ca intr-o noapte, cucernicul monah fusese scos din celula unde se afla in arestul Securității de la Hațeg, de doi milițieni brutali. Amândoi il apucasera de subsuori, luandu-l pe sus, in timp ce il insultau și il batjocoreau. Satrapii insisi au povestit peste ani cum părintele, inca buimac de somn, le-a iertat nelegiuirea, dar atat mana dreapta a unuia, cat și mana stanga a celuilalt, adica exact cele care l-au atins, s-au uscat in scurt timp…

                                    [ ce diferență între Părintele Arsenie Boca și dulcele Iisus:

Ioan 18:10 Dar Simon-Petru, având sabie, a scos-o și a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus. 11 Deci a zis Iisus lui Petru: Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl? Mat 26:51 Și iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia și, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. 52 Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Luc 22:50 Și unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului și i-a tăiat urechea dreaptă.51 Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsați, până aici. Și atingându-Se de urechea lui l-a vindecat – n.n. ]

Cei doi au ramas infirmi pe viata și trăiesc pana in ziua de azi. De atunci, s-a spus ca minunile părintelui Arsenie Boca se savarseau prin foc și cine indraznea sa il atinga cu dușmănie va fi ars de para focului dumnezeiesc

718 <http://ro.orthodoxwiki.org/Vr%C4%83jitoria>, miercuri, 15 iulie 2015.

719 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999  

[ tot atâta diferență între bocinism și creștinism: Luc 9:52 Și a trimis vestitori înaintea Lui. Și ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. 53 Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. 54 Și văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie? 55 Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare, fiii cărui duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. 56 Și s-au dus în alt sat. – n.n. ] !

743.png

Portret de sfânt

[ … ]

“L-am intalnit pe părintele Arsenie pentru prima oara in 1984, când am fost in pelerinaj la biserica din satul Draganescu, in apropierea Bucurestiului, pe care o pictase. In anii aceia, părintele era surghiunit, fusese îndepărtat de la Sambata, dar veștile despre el mergeau din om in om. Acolo unde se afla ca isi face apariția părintele, se ducea și lumea, grabnic. Unii au umblat după el o viata întreaga, fara sa apuce să-l mai vada. Eu am avut norocul

                                    [ ce bine că noi creștinii nu credem în noroc – n.n. ]

asta la 24 de ani. Era înainte de Sf. Paste, chiar in Miercurea Mare din Saptamana Patimilor. N-am sa pot uita tot restul vieții mele acea intalnire! Când am pasit in biserica, după un lung și obositor drum, lumea aștepta la rând, așezata pe cateva șiruri. Părintele Arsenie vorbea cu glas tunător, de răsună tot naosul. Era inalt ca un brad sau cel puțin asa mi s-a părut mie. Paloarea chipului parea sa il asemuie cu sfinții pictati de el insusi in fresca

                                    [ din păcate s-a pictat pe sine în frescă nu numai cu paloarea, ci și cu asemănarea, în locul sfinților – n.n. ] .

Când m-a străfulgerat cu privirea, prima oara, dedeparte, am simtit ca inmarmuresc. Deși albise deja, căci trecuse de 70 de ani, avea ochii fara varsta, albaștri ca un cer senin de vara, incredibil de mari, asa cum mi-i inchipuisem pe sfinții din evanghelii sau pe mucenicii martiri. Privirea aceea suprafireasca [ noi zicem că mai corect ar fi numită subfirească, sau în afară de fire – n.n. ] iti străpungea ființa, pur și simplu. Te simțeai împietrit și parcă infricosat de păcatele pe care urma sa le mărturisești. [ nicăieri în Sfânta Evanghelie sau în Sfânta Tradiție nu se spune că Mântuitorul proceda (cu ucenicii Săi sau oamenii păcătoși ce veneau la El) cu o asemenea lucrare: înmărmurire prin privire. El a restaurat firea și i-a redat valoarea ei delicată, respectând libertatea tuturor și întărind-o. Mântuitorul nu lucra prin impresionarea simțirii, ci prin înțelepțirea gândirii. Mântuitorul dădea curaj și se smerea întotdeauna punând accent pe frumusețea și credința celui ce se pocăiește, redându-i curajul, pacea, și astfel libertatea în Dumnezeu: Mat_9:3 Si văzând Iisus credința lor, au zis slăbănogului: îndrăznește fiule; iartă-ți-se ție păcatele tale. Mar_10:49 Și stând Iisus, au zis să’l cheme pre el. Și au chemat pre orbul, zicându-i lui: îndrăznește; scoală-te că te cheamă. Luc_8:48 Iar el i-au zis ei: îndrăznește fiică; credința ta te-a mântuit, mergi în pace                                    – n.n. ] Părintele vorbea rar și apasat. Dadea in vileag relele oamenilor, de fata cu toata lumea, ca sa se rușineze fiecare, ca la Judecata de Apoi. Unii isi pierdeau curajul, infricosati de ceea ce știau ca făcuseră, și ieșeau din rând, părăsind biserica inainte de a ajunge pana in fața părintelui. Acei «dezertori», cum îi numea el, nu puteau suporta sa fie țintuiți drept în inimă

                                    [ deci față de cei cu mintea întreagă, ce erau scârbiți de modul violent și necanonic de vădire a păcatelor se purta cu și mai mult dispreț, numindu-i dezertori. De la ce? De la credința în Părintele Arsenie Boca? Da, dezertori de la arsenism, care tocmai după aceste simptome se manifestă ca o nouă sectă, rigidă în jurul întemeietorului ei și învățăturilor lui, nemaipunând accent pe Domnul Hristos și Sfânta Biserică sobornicească.

4. De vei porunci ceva fratelui tău cu smerenie și cu frica lui Dumnezeu să facă vreo treabă oarecare, el se va supune cuvântului tău izvorât din smerenie și va face ceea ce îi vei zice lui. Iar de-i vei porunci lui cu îndrăzneală, ca și cum l-ai stăpâni pe el, iar nu cu smerenie și cu frica lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu care vede și cunoaște tainele inimilor, nu-i va da îndemnare în inimă să te asculte și să facă cele ce îi poruncești lui cu stăpânire. De vreme ce arătat este lucrul care se face pentru Dumnezeu, așijderea și lucrul care se face cu poruncă stăpânitoare. Căci lucrul care este al lui Dumnezeu este cu smerenie, cu rugăminte și cu

744744.png

blândețe. Iar poruncirea cu stăpânire este plină de mânie, de mâhnire și de tulburare, fiind lucrul vicleanului”. 720 22

De fapt, acesta este adevăratul motiv pentru care părăseau biserica (revoltați) oamenii cu gândire sănătoasă: ei veneau pentru un ieromonah Ortodox ca să îi îndrume la Hristos spre a se elibera de patimi și dădeau de un om care le forța mintea (prin ghicit și vădire publică paralizantă), ca să îl iubească pătimaș și să devină dependenți de sfinția sa. Dar sfinția sa își arăta, de fapt (prin vădirea altora), în mod vădit patima sa personală:

Nota 10 Pe vremea în care părintele Arsenie se afla prin apropiere de București, mai mulți creștini mă tot îndemnau stăruitor să merg la dânsul, fiindcă ar fi “clarvăzător” și-mi poate spune trecutul, prezentul și viitorul. Deja aflasem mai multe lucruri ciudate despre felul de a fi al părintelui, iar insistențele și laudele excesive mă făceau și mai reticent: „Vă mulțumesc frumos, fraților, dar nu merg!”.’

La un moment dat, un frate de credință contrariat de refuzul meu ferm, întrucât știa bine că, pe vremea aceea, nu pierdeam aproape nici un drum de folos la vreun părinte duhovnicesc, chiar îmi zisese:

– „De ce, frate doctor, vă e teamă cumva că părintele o să vă dea păcatele pe față?”.

Zâmbind, binevoitor, i-am zis:

– „Nu, frate, nu mi-e teamă deloc, fiindcă deja mi le-am dat singur pe față înaintea lui Dumnezeu și a duhovnicului meu, om cu viață sfințită și sfințitoare. Și oricum, lipsa de tact, ca să nu zic grosolănia, nu are nimic comun cu duhovnicia reală. Apoi, părintele Arsenie nu are ce să-mi spună în plus; trecutul mi-l știu, iar rănile păcatelor mă ard și-acum; prezentul mi-l vede toată lumea, chiar și frăția ta, neavând în el decât căință și ceva nădejde de îndreptare; iar viitorul, nu-l știe cu adevărat decât numai Bunul, Dreptul și Milostivul Dumnezeu, Care la vremea potrivită, prin iconomia Sa de nepătruns, mă va pregăti pentru el…

De ceva, totuși, mă sfiesc, frate! Mi-e teamă că îi voi spune, între patru ochi, părintelui Arsenie, cum, cu toate străduințele sale misionare și „vizionare”, a început să greșească de când nu mai ascultă de nimeni; nici măcar de Părintele Stăniloae, pe care l-a ajutat o vreme în mod real, iar cei ce nu se sfătuiesc cad ca frunzele!”. 721 – n.n. ] .

Depun mărturie oricând: lumea se uita la părintele Arsenie ca la un apostol. Unii vorbeau in șoapta, numindu-l chiar așa -«sfântul»

                                    [ nu e de mirare că lumea îl numește așa, căci ea iubește pe cine se aseamănă ei și propovăduiește ca sfânt pe cine este pe gustul ei și îi apără poftele Ioan 15:19 Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său;

Un exemplu clasic de astfel de gusturi este și:

Simon Templar, un gentleman englez neînfricat, adorat de femei și temut de dușmani, datorită inițialelor numelui său “ST”, el este supranumit “Sfântul”. [ … ]

720 Patericul…, Despre smerenie, 4.

721 Arhimandrit Paulin LECCA, Jurnal duhovnicesc, îngrijitor ed.: dr. Ioan GÂNDU, Ed. Studion, Bacău, 2013, pp. 52-53, 65-71, 89-90, 95, 109-113, 120, 381-382, 386-387

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s