pag. 661- NEMULȚUMIT DE DUHOVNICII SĂI

    Dar nu numai atât,

D) NEMULȚUMIT DE DUHOVNICII SĂI660b.png

și să caute unii care îi confirmă părerile și dorința extravagantă după minuni și vedenii. De aceea a ajuns într-o și mai mare rătăcire. Și-a acceptat ca duhovnic un drac ce se prefăcea că este un Sfânt mort de 200 de ani.

La Athos Părintele Arsenie s-a rugat stăruitor Domnului Hristos, să-i scoată în cale un duhovnic mare și iscusit și care să-l inițieze în tainele duhovniciei. Acest lucru este recunoscut de toți, că fără îndrumarea unui mare duhovnic, monahii nu pot înainta în viața duhovnicească la fel preoții și credincioșii de rând.

Odată l-am auzit și eu, la Brâncoveanu, pe Părintele Arsenie, mărturisind despre inițierea deosebită pe care a avut-o la Athos. Se știe că Părintele nu făcea cu ușurință mărturisiri despre tainele vieții sale duhovnicești.

După ce văzu că părea că nu-i ascultată rugăciunea lui către Mântuitorul, s-a rugat Maicii Domnului cu multă stăruință și lacrimi, ca să ceară de la Domnul Hristos, să-i împlinească dorința sa. După un timp, i s-ar fi arătat Maica Domnului, care l-a luat de mână și l-a dus sus, într-un vârf înalt, din Athos, și acolo l-a dat în mâna unui duhovnic, sârb, care trăise cu 200 de ani mai înainte. Acesta l-a inițiat, i-a descoperit multe taine adânci ale duhovniciei, și ar fi primit de la acesta, prin lucrarea Duhului Sfânt, darul „înainte vederii”, pe care-l va folosi, uneori, după ce a devenit duhovnic la Brâncoveanu.

Despre acest lucru de taină, mărturisește și ierodiaconul Dometie, de la Brâncoveanu, frate de mănăstire, la început, când era Părintele la Sâmbăta de sus. (Mărgăritare Duhovnicești, pag. 5-14) 631                                    

                                    Sunt aici două mari greșeli:

                                    fără îndrumarea unui mare duhovnic, monahii nu pot înainta în viața duhovnicească la fel preoții și credincioșii de rând; concluzia care o tragem de aici ar fi ca nimeni să nu se spovedească la alți preoți decât la marii duhovnici. În felul acesta se anulează duhovnicia tuturor preoților, fiindcă omului păcătos, căruia din start nu-i convine smerenia, va începe prin a fi duhovnicul duhovnicului său, judecătorul care analizează și etichetează care este mare și care nu, decretând că este mare doar cel ce îi împlinește poftele sale de mărire și dezlegare, de minuni și false proorocii. Iar dacă noi căutăm doar duhovnicii mari (după ce metodă fără greșeală?) cum vom mai putea a ne spovedi des, sau cum vor putea supraviețui extenuării acei duhovnici, sau ce vor face duhovnicii „mici” – nu vor mai spovedi pe nimeni? Sa661.pngu dacă nu găsim duhovnici mari,

631 Pr. Nicolae STREZA, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. “Credinţa strămoşească”, 2009, p. 423-424..

661

după criteriile noastre, vom recurge la spiritism, fiindcă vederea duhovnicească nu o avem? Sau ne vom încrede unor false vedenii, după mândria noastră, că am fi vrednici să fim spovediți de sfinții ce au viețuit mai înainte, punând ca duhovnici duhurile viclene, care ne vor pieirea și ne luptă pe față și în ascuns?

                                    l-a dat în mâna unui duhovnic, sârb, care trăise cu 200 de ani mai înainte; deci se încurajează spiritismul. Nicăieri în Viețile Sfinților nu există vreun om care să aibă un duhovnic răposat. S-ar anula obiectivitatea duhovniciei, devenind o spovedanie de tip protestant, la un Dumnezeu/Sfânt nevăzut și o nălucire subiectivă plină de îndoială. Chiar și Sfântul Cuvios Nil, izvorâtorul de Mir, îndeamnă pe monahul căruia îi descoperea tainele pocăinței, să se spovedească la un duhovnic viu, chiar dacă era păcătos și chiar potrivnic lui:

A zis Sfântul: „Nu. Ci spune numai duhovnicului.” El a zis:. „El este întâi potrivnicul meu.” A zis Sfântul: „O știu și eu, însa du-te și spune. Și de nu vor asculta de dânsul, să spui la proistoșii 632 din mănăstire. Și ce îți vor zice, fă. Să te rogi pentru dânșii la canonul tau, zicând: «Pomenește, Doamne, pe cei ce mă urăsc și pe cei ce ma necăjesc și mă nedreptățesc!» 633

                                    Alta este calea, dacă nu găsim duhovnici încercați. Nu cerem vedenii ca să ne dăm în mâna trufiei și a celor ce în taină de războiesc pe noi, ca să se prefacă în falși curățitori de păcate ai noștri, ci mergem după sfatul duhovnicilor și al Sfinților Părinți, după cum ne îndeamnă Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov:

Despre viețuirea după sfat

Am dat cândva, numele de “fărâmituri” vieții duhovnicești pe care Dumnezeiasca Pronie a lăsat-o vremii noastre. Ea se întemeiază pe călăuzirea în lucrarea mântuirii prin Sfântă Scriptura și scrierile Sfinților Părinți, cu sfaturile și cuvintele ziditoare împrumutate de la părinții și frații vremurilor noastre. În sensul sau propriu, aceasta este ascultarea vechilor monahi sub un alt chip, potrivit neputinței noastre, care este cu precădere sufleteasca. Vechilor ascultători, povățuitorii lor purtători de Duh le vesteau neîntârziat și de-a dreptul voia lui Dumnezeu: acum, monahii sunt siliți să caute singuri în Scriptura voia lui Dumnezeu, și de aceea sunt supuși unor dese și prelungite nedumeriri și greșeli. Pe atunci, sporirea era grabnica prin însăși firea lucrării: acum ea este zăbavnica, iarăși prin firea lucrării. Aceasta a fost buna voire a Dumnezeului nostru în ceea ce ne privește: datori suntem să ne supunem ei și să ne închinam înaintea ei cu recunoștința.

Viată noastră monahala din vremea de acum, călăuzita după Scriptura și după sfatul părinților și fraților, este consacrata de pilda începătorului monahismului, Preacuviosul Antonie cel Mare. El nu a fost în ascultare la vreun stareț, ci pe când era începător trăia de sine și lua povața din Scriptura și de la feluriți părinți și frați: de la unul a învățat înfrânarea, de altul blândețea, răbdarea, smerenia; de la altul – luarea-aminte cu dinadinsul la sine și liniștirea, străduindu-se să-și însușească virtutea fiecărui monah virtuos, arătând ascultare față de toți – după putință, smerindu-se înaintea tuturor și rugîndu-se lui Dumnezeu neîncetat. (Viețile Sfinților, 17 ianuarie).

Poarta-te și tu, începătorule, în același chip! Arata egumenului și restului conducerii mânăstirești ascultare nefățarnică și nedornică să placa oamenilor, ascultare străină de lingușire și răsfăț, ascultare pentru Dumnezeu. Arata ascultare tuturor părinților și fraților în toate cererile lor care nu sunt potrivnice Legii lui Dumnezeu, tipicului și așezămintelor mânăstirii, precum și celor rânduite de conducerea mânăstirii. Însa nu fii nicicum ascultător spre cele rele, de ți s-ar și întâmpla să suferi oarecare necaz pentru faptul ca n-ai vrut să placi oamenilor și pentru neclintirea ta.

Sfătuiește-te cu părinții și cu frații virtuoși și pricepuți, dar însușește-ți sfaturile lor cu cea mai mare chibzuință și băgare de seama. Nu te lăsa atras de sfat din prima clipa când începe să lucreze asupra ta! Din pricina împătimirii și orbirii tale, un sfat pătimaș și dăunător poate să-ți placa numai și numai din pricina neștiinței și lipsei tale de experiență, sau pentru ca este

632 Călugări care fac parte din conducerea mănăstirilor athonite, aleși din rândul celor cunoscuți prin dreaptă viețuire și experiență duhovnicească.

633 Sfântul Cuvios Nil CAVSOCALIVITUL Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, 2 2011, p. 20.

662 662.png

pe placul vreunei patimi ascunse, necunoscute ție, care trăiește în tine. Cu plâns și intru suspinarea inimii roagă-L pe Dumnezeu să nu-ți îngăduie a te abate de la Atotsfânta Lui voie spre a urma voia căzută omeneasca, a ta sau a aproapelui tau, sfătuitorul tau. În ceea ce privește gândurile tale, ca și gândurile aproapelui, sfaturile acestuia, sfătuiește-te cu Evanghelia. Slava deșartă și părerea de sine iubesc a învăța și a povățui pe alții.

Ele nu se îngrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu cugeta ca pot aduce aproapelui o rana de nevindecat printr-un sfat prostesc, care este primit de începătorul neîncercat cu o încredere iresponsabila, intru aprinderea trupului și a sângelui! Ele au nevoie de succes, indiferent de calitatea acestui succes, oricare ar fi principiul pe care se întemeiază. Ele au nevoie să-l impresioneze pe începător și să și-l subordoneze moral! Ele au nevoie de lauda oamenilor! Ele au nevoie să treacă drept stareți și învățători sfinți, pricepuți, clarvăzători! Ele au nevoie să-și hrănească nesătula iubire de slava deșartă și trufia. Întemeiată a fost întotdeauna, și mai ales acum, rugăciunea Proorocului: “Mântuiește-mă Doamne, ca a lipsit cel cuvios, ca s-au împuținat adevărurile de către fiii oamenilor. Deșertăciuni a grăit fiecare către aproapele sau, buze viclene în inima, și în inima au grăit rele” (Ps. 11, 2, 3). Cuvântul mincinos și fățarnic nu poate să nu fie cuvânt rău și dăunător. Împotriva unei asemenea stări sufletești trebuie luate măsuri de precauție. “Cercetează Dumnezeiasca Scriptură”, spune Simeon, Noul Teolog, „și scrierile Sfinților Părinți, mai ales pe cele despre lucrare, ca punându-le alăturea de cele învățate și făptuite de învățătorul și starețul tău să le poți vedea și înțelege pe acestea ca într-o oglinda, și pe cele ce conglăsuiesc cu Scriptura să ți le însușești și să le ții în cuget, iar pe cele mincinoase și rele să le cunoști și să le lepezi, ca să nu fii amăgit. Căci să știi ca în zilele acestea s-au arătat mulți amăgitori și dascăli mincinoși”.

Preacuviosul Simeon a trăit în veacul al zecelea după Nașterea lui Hristos, cu noua sute de ani înaintea vremurilor noastre – și iată de atunci, deja, se ridica glasul unui drept în Sfânta Biserica a lui Hristos, tânguindu-se de lipsa adevăraților călăuzitori, purtători de Duh, de mulțimea dascălilor mincinoși. Odată cu scurgerea timpului, s-au împuținat din ce în ce mai mult povățuitorii vrednici în ale monahismului. Atunci, Sfinții Părinți au început tot mai mult să îndrepte spre călăuzirea după Sfântă Scriptura și scrierile Părinților. Preacuviosul Nil Sorski, trimițând la Părinții care scriseseră înaintea lui, spune: “Nu mica nevoința este, au zis aceștia, a afla un învățător neamăgitor pentru aceasta minunata lucrare (adevărata rugăciune monahala a inimii și mintii). Ei au numit neamăgitor pe acela care are lucrare și cugetare mărturisită de Sfintele Scripturi și a dobândit dreapta socoteala duhovniceasca. și aceasta au mai zis Sfinții Părinți, ca și pe atunci abia se putea găsi un învățător neamăgitor pentru asemenea lucruri, iar acum, când acești învățători s-au împuținat peste măsura, ei trebuie căutați cu toata osârdia. Iar daca nu poate fi găsit unul ca acesta, Sfinții Părinți au poruncit a ne învață din Dumnezeiasca Scriptura, ascultând pe Domnul Însuși, care grăiește: “Cercetați Scripturile, și în ele veți afla viată veșnică” (Ioan 5, 39). “Caci toate cate s-au scris mai înainte” în Sfintele Scripturi, “s-au scris spre învățătura noastră” (Rom. 15, 4. Înainte- cuvântare la Tipic sau Predanie).

Preacuviosul Nil a trăit în veacul al XV lea; el a întemeiat un schit nu departe de Bielo-Ozero, unde se și îndeletnicea cu rugăciunea în însingurare adânca. Este foarte folositor pentru stareții ai vremurilor din urma să asculte cu ce smerenie și lepădare de sine vorbește Preacuviosul Nil despre povățuirile pe care le dădea obștii. “Nimeni nu trebuie să tăinuiască din lenevie cuvântul lui Dumnezeu, ci să-și mărturisească neputința și totodată să nu ascundă adevărul lui Dumnezeu, ca să nu ne facem vinovați de încălcarea poruncilor Dumnezeiești. Nu vom tăinui Cuvântul lui Dumnezeu, ci îl vom vesti pe el. Dumnezeieștile Scripturi și cuvintele Sfinților Părinți sunt numeroase ca nisipul marii: cercetându-le fără de lenevire, să învățam din acestea pe cei ce vin la noi și au trebuință de ele (care cer, care întreabă). Ci mai drept spus: nu învățam noi, Căci nevrednici suntem de aceasta, ci învață fericiții Sfinții Părinți din Dumnezeieștile Scripturi” (Predania Preacuviosului Nil Sorski. Nu este de prisos să observam aici ca, deși Preacuviosul Nil Sorski avea harul lui Dumnezeu, însa nu îndrăznea să tâlcuiască Scriptura de la sine, ci urma tâlcuirii făcute de Părinți.

663 663.png

Calea smeritei cugetări este singura cale sigura spre mântuire). Iată ce model exemplar pentru povățuitorii zilelor noastre! El este pe deplin folositor de suflet și pentru povățuitor, și pentru cel povățuit; el este expresia corecta a sporirii cu măsura; el este unit cu lepădarea părerii de sine, a obrăzniciei și îndrăznelii nebunești în care cad cei ce urmează la arătare lui Varsanufie~ cel Mare și altor Părinți purtători de semne, neavând însa harul Părinților. Ceea ce în aceia era semnul îmbelșugatei adăstări în ei a Duhului Sfânt, la acești imitatori lipsiți de judecată și fățarnici slujește ca semn al belșugului de neștiință, de amăgire de sine, de trufie, de îndrăzneală! Să rostim cuvântul lui Dumnezeu înaintea fraților noștri cu cea mai mare smerenie și evlavie cu putință, recunoscându-ne prea mici pentru aceasta slujire și păzindu-ne pe noi înșine de slava deșartă care îmboldește cu putere pe oamenii pătimași, atunci când învață pe frați. Gândiți-vă ca trebuie să dam răspuns pentru fiecare vorba deșartă (Mat. 12, 36) – cu cat oare, este mai greu răspunsul pentru cuvântul lui Dumnezeu rostit cu slava deșartă și sub imboldul slavei deșarte? “Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene, limba cea grăitoare de lucruri mari, pe cei ce au zis: limba noastră o vom mari, buzele noastre la noi sunt, cine ne este noua Domn?” (Ps. 11, 4-5). Pierde-va Domnul pe cei ce caută slava lor, nu slava lui Dumnezeu.

Sa ne înfricoșăm de amenințarea Domnului! Să rostim cuvânt de zidire atunci când o cere trebuință de neînlăturat, nu ca niște povățuitori, ci ca unii care au nevoie de povățuire și sârguiesc a se împărtăși de povățuirea data de Dumnezeu în Cuvântul Său cel Atotsfânt. “După darul pe care l-a primit fiecare”, glăsuiește Sfântul Apostol Petru, “slujiți unii altora, ca niște buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. “Daca vorbește cineva, cuvintele sale să fie ca ale lui Dumnezeu“, cu frica de Dumnezeu și cu evlavie către cuvintele Dumnezeiești; iar nu ca rostind cuvintele de la sine; daca slujește cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o da Dumnezeu“, iar nu ca din puterea sa: “ca intru toate să se slăvească Dumnezeu, Iisus Hristos” (1 Petru 4, 10-11). Cel ce lucrează de la sine, lucrează pentru slava deșartă, aducându-se pe sine, dimpreună cu cei care îl asculta, jertfa satanei; cel ce lucrează de la Domnul, lucrează intru slava Domnului, săvârșind mântuirea sa și pe a aproapelui prin Domnul, Singurul Mântuitor al oamenilor. Să ne temem a da începătorului vreo povață ne chibzuita, care nu se întemeiază pe Cuvântul lui Dumnezeu și pe înțelegerea duhovniceasca a Cuvântului lui Dumnezeu.

Mai bine să-ți recunoști neștiința, decât să te împăunezi cu știința vătămătoare de suflet. Să ne păzim de aceasta mare nenorocire – a-l preface pe începătorul lesne-crezător din rob al lui Dumnezeu în rob al omului (1 Cor. 7, 23), atrăgându-l spre a face voia căzută omeneasca în locul Atotsfintei voi a lui Dumnezeu. (Aici se vorbește nu despre ascultarea mânăstireasca în cele de afara, nu despre muncile și ocupațiile mânăstirești rânduite de conducerea mânăstirii, ci despre ascultarea duhovniceasca, tainică, săvârșită în suflet). Atitudinea plina de modestie a sfătuitorului față de cel povățuit este cu totul alta decât cea a starețului față de ascultătorul necondiționat, rob pentru Domnul.

Sfatul nu cuprinde în sine condiția de a fi împlinit neapărat, el poate fi împlinit sau neîmplinit. Asupra sfătuitorului nu atârna nici o răspundere pentru sfatul lui, daca l-a dat cu frica de Dumnezeu și cu smerita cugetare, nu din pornirea sa, ci fiind întrebat și silit. Nici cel ce a primit sfatul nu este legat de el, ci rămâne la voia și la chibzuința lui să împlinească sau nu sfatul primit. E lesne de văzut: calea sfatului și a urmării Sfintei Scripturi este potrivita cu vremurile noastre plăpânde. Să băgam de seama ca Sfinții Părinți ne opresc a da sfaturi aproapelui cu de la sine putere, fără ca acesta să o ceara, a da sfat de voia ta fiind semnul ca îți recunoști știința și vrednicia duhovniceasca, lucru care este vădită trufie și amăgire de sine (Părerea Sfântului mucenic Petru, mitropolitul Damascului și a altor părinți). Nu este vorba aici de egumeni și de mai-marii mânăstirilor, care sunt datori în toata vremea, orice nevoie s-ar întâmpla, chiar nefiind întrebați, să povățuiască obștea pe care o cârmuiesc. (2 Tim. 4, 2). Cercetând alte mânăstiri, însa, ei sunt datori să se călăuzească după sfatul pe care l-a dat Preacuviosul Macarie Alexandrinul, Preacuviosului Pahomie cel Mare. Pahomie l-a întrebat pe Macarie cu privire la povățuirea obștii și judecarea ei. Avva Macarie a răspuns: “Învață și judeca pe supușii tai, și nu judeca pe nimeni din ceilalți” (Din Pateric și spuse vrednice de

664

pomenire despre avva Macarie Orășeanul, cap.2). Aceasta pravila au păzit-o și o păzesc toți întâistătătorii care doresc să placa lui Dumnezeu 634                                    

664.png                                    Credem că acesta este unul din motivele principale pentru care Părintele Arsenie Boca a fost amăgit și nu poate fi canon în Biserica Ortodoxă: mirenii și diaconii n-ar mai asculta de preoți, preoții n-ar mai asculta de ierarhi, ierarhii n-ar mai asculta de Hristos-Adevărul, dacă l-ar lua pe sfinția ca Sfânt, ca model, urmându-i exemplul. Ar căuta duhovnici morți de 200 de ani, încrezându-se în propriile vedenii, ca într-un spiritism cu mască Ortodoxă.

Deschiderea simțurilor

Oamenii devin în stare de a vedea duhurile printr-o anumită schimbare în simțurile lor, care se realizează Intr-un fel nevăzut și neexplicat. Omul observă doar că dintr-o dată a început să vadă lucruri pe care nu le văzuse niciodată înainte și pe care alții nu sunt în stare să le vadă și să audă cele pe care niciodată înainte nu le auzise. Celor cărora li se întâmplă o astfel de schimbare a simțurilor li se pare că acest fenomen este foarte simplu și firesc, chiar dacă nu poate fi explicat nici de ei și nici de alții.

însă, pentru cei cărora nu li s-a întâmplat, aceasta pare ciudat și de neînțeles. În mod asemănător este, de pildă, cunoscut tutiiror că oamenii au putința de a se adânci în somn; însă, ce fel de fenomen este somnul și în ce fel – nevăzut – trecem din starea de veghe în starea de somn și uităm cu totul de noi, aceasta rămâne pentru noi o mare taină.

Schimbarea simțurilor prin care îomul poate comunica, în mod sensibil, cu ființe din lumea nevăzută se cheamă în Sfânta Scriptură „deschiderea simțurilor“. Scriptura spune: „Atunci a deschis Domnul ochii lui Valaam și acesta a văzut pe îngerul Domnului, care stătea în mijlocul drumului cu sabia ridicată în mână “ (Numeri 22, 31). Fe când profetul flie era înconjurat de vrăjmași, ca să-l încurajeze pe supusul său, s-a rugat și a spus: „Doamne, deschide-i ochii ca să vadă! Și a deschis Domnul ochii slujitorului și acesta a văzut că tot muntele era plin de cai și care de foc împrejurul lui Elis ei“ (IV Regi 6, 17; vezi, de asemenea, Luca 24, 16-31).

Din fragmentele de mai sus ale Sfintei Scripturi, e limpede că organele de simț ale corpului sunt folosite într-un fel ca niște uși și porți care conduc la sălașurile unde locuiește sufletul; aceste porți se deschid și se închid numai la porunca lui Dumnezeu. In chip preaînțelept și multmilostiv, aceste porți rămân mereu închise oamenilor distrugători, ca să nu tabere pe noi vrăjmașii noștri înfuriați, adică duhurile distrugătoare și să ne nimicească. Această măsură este foarte importantă dacă ne gândim că după cădere ne aflăm în spațiul duhurilor distrugătoare și suntem acum înconjurați și înrobiți de ele. Și întrucât aceste duhuri nu au putința să pătrundă în noi, își fac simțită prezența pe afară, provocându-ne diferite gânduri păcătoase și năluciri, înșelând astfel sufletele naive să vină în contact cu ele. Nu este permis omului să sfideze supravegherea lui Dumnezeu și să înainteze cu mijloacele sale (cu îngăduința lui Dumnezeu, dar nu cu voia Lui) pentru a deschide singur simțurile și a intra în comunicare văzută cu duhurile. Aceasta nu se întâmplă, E limpede că prin mijloacele sale omul poate comunica doar cu duhurile cele viclene, pentru că însușirea sfinților îngeri este de a nu participa ia ceva ce se împotrivește voii lui Dumnezeu, la ceva ce li nemulțumește.

Dar ce este aceea care îi îndeamnă pe oameni să intre în comunicare deschisă cu duhurile? Acei ce sunt ușuratici și nu au gustat viețuirea creștină sunt îndemnați de curiozitate, neștiință și necredință, fară să priceapă că prin această comunicare își pot aduce vătămare (p. 13- 14).

Părerea că în această comunicare sensibilă cu duhurile există ceva de mare importanță este greșită. Acest fel de comunicare, dacă nu este însoțit și de comunicarea duhovnicească, nu ne ajută să înțelegem corect duhurile, ci ne dă doar o imagine de suprafață. Căci ne produce foarte ușor idei cu totul greșite și asta se întâmplă de obicei celor neîncercați și celor care sunt stăpâniți de slava deșartă și de părerea de sine. Vederea duhovnicească a duhurilor este reușită doar de creștinii adevărați, iar oamenii care umblă pe calea păcatului sunt, din contră, înclinați către vederea prin simțuri a acestora. Foarte puține sunt, de asemenea, și persoanele

634 Sfântul Ignatie BRIANCIANINOV, Despre Înșelare…, pp. 11-l4.

665 665.png

care au din firea lor această însușire și iarăși la foarte puțini li se arată duhuri datorită vreunei întâmplări deosebite din viața lor. În aceste ultime două cazuri, omul nu este responsabil, dar trebuie să-și dea toată străduința ca să scape de această stare care este foarte primejdioasă.

în vremea noastră sunt mulți aceia care se lasă târâți în comunicarea cu duhurile distrugătoare prin mijlocirea spiritismului, unde aceste duhuri apar de obicei în chip de îngeri luminoși și înșală și amăgesc prin diferite povestiri interesante, amestecând adevărul cu minciuna, lăsând mereu în suflet și în minte o dezordine nemăsurată (p. 19).

Cei ce văd cu ochii lor duhuri, chiar și când văd îngeri sfinți, nu trebuie să se lase înșelați de aceasta, însușirea asta, de una singură, nu este în nici un fel mărturie a vredniciei oamenilor acestora, căci o astfel de însușire o pot avea și cei desfrânați și chiar și dobitoacele necuvântătoare (Numeri 22, 23) (p.-21).

Primejdia născută din intrarea în contact cu duhurile

Vederea duhurilor cu ochii trupești aduce totdeauna vătămare, mai mare sau mai mică, celor care nu au pricepere duhovnicească. Aici, pe pământ, imaginile adevărului se amestecă cu imaginile minciunii (Sfântul Isaac Șirul, Cuvântul 2), ca într-un ținut în care cele bune se amestecă cu cele viclene, un ținut de exil al îngerilor și al oamenilor distrugători (p. 23).

Cel ce vede duhuri cu ochii trupești poate fi cu ușurință înșelat, spre vătămare și nimicire. Dacă atunci când vede duhurile se va încrede repede în ele, va ft cu siguranță înșelat și amăgit, se va însemna în mod sigur cu pecetea înșelăciunii pe care cei neîncercați nu o pot vedea, dar care le lasă în suflet o rană groaznică. Și adeseori pierde chiar și putința pocăinței și a mântuirii. Aceasta s-a întâmplat foarte multor oameni. S-a întâmplat nu numai păgânilor, ai căror preoți se găsesc mereu în comunicare deschisă cu diavolii, nu numai multor creștini care nu au cunoscut tainele Creștinismului și prin diferite evenimente au intrat în comunicare cu duhurile, dar și monahilor ce au văzut cu ochii lor duhurile, fară să fi dobândit mai întâi priceperea duhovnicească. 635

                                    Ce este mai înfricoșător: din mulțimea care merge la Prislop, foarte mulți au făcut păcate grave, de care le este rușine. Luând învățătură ucigătoare de suflet din acest episod al vieții Părintelui Arsenie Boca, se spovedesc (în gând) la mormântul sfinției sale și nu își mai zic păcatele lor duhovnicilor. Rămân astfel nespovediți, dar, ce este și mai grav, își sporesc osânda împărtășindu-se așa, fiindcă duhovnicii cred că ceea ce le-a mai rămas de spus acestor amăgiți (doar păcatele ușoare) este tot tabloul păcătoșeniei lor și îi dezleagă, crezându-i chiar evlavioși pentru desele „pelerinaje la Prislop”. Nu vă spunem din presupusuri ci din groaza pătimită de unii duhovnici când au aflat de acest comportament al fiilor duhovnicești ai lor. Cât de greu le-a fost să-i readucă la linia de plutire, iar pe alții i-au pierdut pentru veșnicie, fiindcă au căzut în cea mai de pe urmă rătăcire apărându-le în vedenii și vise un diavol cu chipul Părintelui Arsenie Boca ce le spunea că sunt mântuiți și evoluați duhovnicește, iar duhovnicii lor sunt niște oameni înguști.

CAPITOLUL VII

Despre cele patru muieri cari au fost osândite în iad fiindcă au lăsat cate un păcat nemărturisit.

MUIERE oarecare a făcut un păcat de moarte și nu a îndrăznit niciodată să-l mărturisească, de rușinea și urâciunea faptei. Însă a făcut alte fapte bune: da milostenie, postea, priveghea, se ruga și se mărturisea de toate celelalte păcate și se împărtășea cu sfintele Taine, socotind că va afla milă la Dumnezeu, ca să-i ierte fără-de-legea ascunsă, pentru celelalte fapte bune. In sfârșit a căzut în grea boală și și-a mărturisit toate păcatele; iar pe cel mare nu a îndrăznit, nenorocita, nici măcar la moarte să-l mărturisească, ci plângând s’a împărtășit cu dumnezeieștile Taine și apoi s’a sfârșit. După multe zile rugându-se una din fiicele sale în odaia ei, a simțit atâta rea putoare, în cât nu mai putea să stea de multa împuțiciune pe care o simțea. Căutând într’o parte și în alta a casei, ca să înțeleagă de unde vine atâta putoare, a văzut deasupra patului o umbră atât de urâtă și înfricoșată, in cât nu a mai putut sta în picioare, ci căzând jos, chema pe Stăpânul Hristos și pre Maica Lui, într’ajutor. Atunci a venit glas de la umbră, zicând: Nu te teme fiică, eu sunt nenorocita ta mamă. Din acest cuvânt,

635 Sfinții BĂTRÂNI et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, pp. 274-278.

 66x.png

tânăra a luat îndrăzneală și sculându-se i-a zis, ei : Cum este cu putință, o mama mea, să fii atâta de urâtă și cu rea putoare, tu care ai fost atâta de îmbunătățită? Iar ea a răspuns: Adu-ți aminte că ți-am spus odată, că am făcut un păcat de moarte și niciodată nu l-am spus la vreun duhovnic, pentru rușinea faptei. Deci, pentru acest păcat am fost osândită in munca cea veșnică, ca să mă chinuiesc nesfârșit, și nu m’au folosit celelalte bunătăți pe care le-am făcut. Zice către dânsa, fata: Dar acum pot eu ca să-ți ajut, plătind la preoți ca să facă Liturghie și alte multe milostenii să dau săracilor și monastirilor, ca doar vei dobândi iertare! Iar ea a zis: Nu este pocăință in iad. Când am avut vreme, nu m’am îndreptat cu puțină osteneală, nepriceputa, dar acuma orice vei face nu mă folosește. Că îndată ce m’am despărțit de trup, m’au răpit viclenii draci și înfățișându-mă la judecata lui Hristos, Acesta m’a privit cu căutătură înfricoșată și întorcând fața Sa de la mine, a zis cu glas tunător și înfricoșat: ,Du-te de la mine, blestemato, in gheena cea nesfârșită“, și îndată m’am aflat în fundul Iadului. Așa dar numai este pentru mine milă. Numai ca să luați voi cei vii pildă, a slobozit Judecătorul cel drept să mă arăt ție astăzi, ca să propovăduiești la toți, munca mea, și să vă păziți să nu pătimiți ca și mine. Spune fratelui tău să-și îndrepteze petrecerea sa, și lasă și tu spălăturile și împodobirile trupului. Nici odată să nu te împodobești sau să-ți înfrumusețezi fața, că multe și nenumărate muieri numai pentru această pricină s’au osândit. Iar dacă nu mă vei asculta, curând vei veni ca să mă însoțești în acel loc întunecat și plin de întristare. Acestea ți le-am spus, ca să nu crească chinurile mele când vă voi vedea și pe voi chinuindu-vă împreună cu mine în gheena. Acestea auzindu-le tânăra, a întrebat-o și alte multe despre Iad, iar ea i-a răspuns: Numai atâta am putut să-ți spui, și nu întreba mai multe. Acestea zicând, s’a stins ca vântul și a rămas atâta putoare, că numai putea cineva să intre în acea cameră. Fata a făcut, în alt loc patul său, și a zăcut bolnavă multe zile, de frica și groaza acestei vedenii. Chemând pe duhovnicul ei cu numele Serafim din Bolonia, i-a spus cu deamănuntul cea mai sus zisă vedenie, pe care a povestit-o, în tot orașul acesta și a scris-o pe o carte a sa, ca să o citească urmașii și să se păzească cu osârdie, ca să nu se primejduiască.

Într’o altă cetate, era o femeie bogată și de foarte bun neam. Ea a făcut un păcat foarte urâcios și nu l-a spus la duhovnic, pentru rușinea faptei, ca să nu-l afle și alt cineva. Într’una din zile s’a întâmplat un ieromonah strein cu ucenicul său, care mergeau să se închine la sf. Mormânt, și muierea văzându-i în biserică, la un praznic, slujind sfânta Liturghie, a pus în mintea ei să se mărturisească la el, fiindcă era strein și nu o cunoștea. Deci, s-a dus la o parte in biserică și i-a spus lui, păcatele sale. Dar când a vrut să spună și acea mare fărădelege, i-a venit atâta rușine, din lucrarea drăcească, încât a roșit și nu putea ca să-l spună. Iar ucenicul duhovnicului, om simplu și îmbunătățit, stând deoparte, vedea cum iese din muierii un șarpe la fiecare păcat mărturisit, la urmă a văzut un șarpe mare care de trei ori a scos capul ca să iasă din gura ei, dar se trăgea iarăși înapoi și n’a ieșit. Atunci a văzut și șerpii de mai înainte că întorcându-se au intrat iarăși în gura ei, fiindcă nu a spus și celălalt păcat. Și după ce a iertat-o duhovnicul, s’au dus în calea lor. Iar ucenicul i-a spus vedenia de mai sus. Atunci el a înțeles pricina și s’a întors înapoi ca să arate muierii vedenia, și să o îndemne să spună și celălalt păcat. Ducându-se la casa ei, a găsit-o moartă, și plângând a făcut rugăciunea să le descopere Domnul ce s’a făcut sufletul ei. Și iată că o văd pe dânsa șezând pe un înfricoșat balaur, și alți doi șerpi o necăjeau și o chinuiau cumplit. Atunci a zis către dânșii: Eu sunt acea ticăloasă muiere care m’am mărturisit astăzi, și fiindcă nu am spus un păcat pe care l-am făcut, m-a dat Judecătorul să mă omoare acest balaur, și să mă arză în focul cel veșnic, fiindcă m’a așteptat atâta vreme să-l mărturisesc; iar eu, nepriceputa, de ‘rușine l-am ascuns. Și acum nu am nici o nădejde de mântuire, nenorocita. Acestea zicând, s’a făcut nevăzută.

Alta asemenea.

Era un împărat în Italia, care avea o fiică evlavioasă și îmbunătățită, care da multă milostenie și îngrija minunat de săraci. A rugat pe tatăl ei să o lase să se facă călugăriță, însă el din multă dragoste pe care o avea către dânsa, nu se îndura să se despartă de ea, și a pus pe Arhiepiscopul Romei să o sfătuiască, fiindcă mai multă plată va avea dacă rămânând în casa ei va face fapte bune, decât să fie călugăriță și să se folosească numai ea.

667 667.png

Deci, a rămas tânăra, fără voia ei, ca să nu iasă de sub părinteasca ascultare, și petrecea ca și mai înainte în fapte bune. Iar șarpele cel viclean nu răbda să vadă asemenea fapte bune la o tânăra ca aceea, și i-a dat răsboiu trupesc, și ea a iubit un tânăr frumos care slujea împăratului. Atâta a luptat-o cu această patimă, încât s’a biruit și a căzut cu acel tânăr în păcat. In puțină vreme a cunoscut că este îngreunată, și atâta întristare i-a venit, în cât voia să se omoare de rușine, să nu se auză această faptă între oameni. Atunci, ea a încredințat această pricină unei muieri bătrâne care-i slujea, și aceasta i-a dat o buruiană care a ucis pruncul. Așa dar nu s’a aflat nimic de fapta aceasta, însă ea se mâhnea mult și se întrista pentru aceste două păcate. împăratul văzând-o întristată atâta, a socotit că se chinuia din pricină că nu a lăsat-o să se călugărească, și a întrebat-o dacă voește să se călugărească. Iar ea auzind aceasta, s’a bucurat. Deci, a dus-o la o monastire în care s’a tuns și păzea toate orânduielile vieții monahicești atât de mult, în cât nu a fost văzută de fel râzând sau spunînd cuvinte deșarte. Când veneau femei din palat, rude, sau alte cocoane de neam mare, sau împăratul ca să o cerceteze, le vorbea foarte puține și scurte cuvinte, și închinându-se lor intra in chilia ei plângând păcatele sale, pe care nu le-a spus nici odată duhovnicului, adică: păcatul curviei și uciderii, și plângea în taină cerând iertare. In sfârșit a murit, după ce și-a mărturisit celelalte păcate și s’a împărtășit cu prea curatele Taine. Iar după 30 de zile s’a arătat în vedenie egumenei, căreia i-a zis: M’am osândit in iad. Iar egumena a răspuns: Cum este cu ‘putință, tu care erai atâta de îmbunătățită, și aveai la cele dumnezeești evlavie multă și râvnă nemăsurată? Iar ea a răspuns: Două mari păcate am făcut pe care nu le-a™ mărturisit duhovnicului, socotind că ajungea să le plâng înaintea lui Hristos care acum m’a osândit sa na chinuiesc veșnic pentru această pricină; iar celelalte fapte bune nu m’au folosit de loc.

Vedeți muierilor! Păziți-vă sa nu ascundeți vreun păcat, că mai bine este să te rușinezi aici puțin, măcar de ai fi și de bun neam și slăvită, decât să ai rușine veșnică și moarte nesfârșită. Că aici spui păcatul numai unui om, care nu-l mărturisește măcar de i-ar tăia și capul. Dar acolo, ți se vestește rușine nespusă, fiindcă îl află toți oamenii. Nu te pricinui să zici că eu am dragoste să-mi mărturisesc păcatul meu, dar mă tem că mulți din duhovnici și arhierei s’au abătut și au vădit păcatele multora și s’au rușinat cei ce s’au mărturisit la dânșii. Ascultă femeie! In timpurile trecute poate să se fi făcut așa ceva, dar acum de la o vreme încoace, a făcut Patriarhul cu toți Arhiereii o legătură cu afurisenie, ca să nu se mai întâmple așa ceva. Crede-mă dar că s’ar fi plecat fiecare din muierile arătate mai sus, de le-ar fi dat voie Judecătorul să învieze, și ducându-se prin toate orașele și cetățile împărătești, să mărturisească de față tuturor fără-de-legea lor, numai să nu se muncească veșnic. Așa cu adevărat, nu s’ar fi temut atunci de oameni, și cât de puțin nu s’ar fi rușinat, fiindcă durerea cea mare biruiește pe cea mai mică.

Alta asemenea.

La o monastire de femei, era o monahie nepoată a egumenei, care a iubit un tânăr ce venea adesea în acea monastire, ca să vază pe sora sa. Iar pomenita monahie atâta l-a dorit, în cât căuta chip și vreme îndemânatică, să se unească ca să săvârșească cu fapta păcatul, cu dânsul, căci cu mintea și cu gândul de multe ori curvise. Deci, într’această patimă rea a murit, ticăloasa, fără să’și săvârșească pofta ei, că nu i-a ajutat locul. Iar la moarte, a mărturisit celelalte păcate ale ei, și primind sfânta împărtășanie s’a sfârșit fără să spue duhovnicului pofta ei pe care o avea să păcătuiască, dacă ar fi găsit vreme îndemânatică. Egumena care o iubea mult pentru că-i era rudă, după ce i-a făcut pomenirile, se ruga Domnului să descopere în ce loc se află. Așa dar, rugându-se cu post și cu lacrămi, după multe zile a văzut-o în vedenia sa, că era întunecată și urâtă, zicând egumenei: Cunoaște maica mea, că sunt osândită în iad. Iar ea s’a minunat, zicând: Cum este cu putință? Tu erai fecioară. Ai venit de mică in monastire și ai păzit toate rânduielile vieții monahicești. Pentru ce dar te- ai osândit? Iar ea a spus pricina de mai sus. Ii zice egumena: Nu cred ca milostivul Dumnezeu numai pentru o poftă trupească pe care nu ai săvârșit-o să te muncească veșnic. Iar ea a răspuns: Nu te minuna, căci cu dreptul sunt osândită, că ochiul celui Prea înalt nu suferă să vază vre o întinăciune sau prihană de faptă, sau de cuget, care să nu se spele și să se albească prin sfânta Mărturisire. Căci eu de și nu am săvârșit păcatul în faptă, dar cu cugetul de multe ori am

668 668.png

curvit, și de a-și fi găsit loc și vreme îndemânatică, l-aș fi săvârșit și cu lucrul. Să știi dar, că mulți nu numai mireni, ci și monahi se osândesc, fiindcă nu se grijesc de Mărturisire, și sfătuește și pe surorile monastirii să se mărturisească cu luare aminte, dacă doresc mântuirea lor. Acestea văzând egumena, se tânguia pentru pierzarea nepoatei sale.

Să nu fie necredincios cineva la aceasta, iubiților, fiindcă am văzut că s’au mântuit mulți cari cugetau numai să facă binele, dar n’au ajuns de a-l săvârși, precum la cap. 7 se vede că s’a mântuit acel tâlhar, și alte asemenea pilde se văd în cărțile Bisericii noastre că s’au mântuit unii prin gândul cel bun, fără a săvârși binele. Deci, precum cel bogat dăruitor Dumnezeu, încununează dreapta socotință, tot așa osândește reaua socotință.

Aveam multe mărturii să vă aduc spre adeverirea acestei pricini, însă aceasta, să știți că este una adeverită de Dumnezeiasca gură care n’a greșit niciodată, ca să împlinească pe toate, fiindcă și dascălii, ca oameni, pot de multe ori să greșească. Adică cel ce se uită la muiere spre a o pofti pe ea, iată că a prea- curvit cu dânsa în inima sa. Poate cineva să se împotrivească unor asemenea evanghelice cuvinte? Să nu fie! Așa dar să ia aminte fiecare, să nu se lenevească de mântuirea sa, că vine vremea să plângă fără folos și să nu găsească nici un ajutor. Să plângem dar aici puțin, ca să ne veselim acolo veșnic în Hristos Iisus Domnul Nostru, a căruia este slava! 636 [ S-a arătat în chip clar, mai sus, că nu este nevoie pentru a se stricara firea (și deci a se despărți omul de Hristos ajungând din această cauză în iad), să se producă împreunarea trupească. Este suficientă dorința, chiar dacă nu ajută locul. Aceasta ne învață că și dacă nu s-au împreunat trupește Părintele Arsenie Boca cu Maica Zamfira, nu e deajuns ca să-și fi păstrat curăția lăuntrică și să scape de chinurile iadului. Dar aceasta nepătimire trupească este cu mare îndoială, fiindcă ei au avut fost în ispita a 30 de ani în care nu au fost supravegheați de nimeni, ba au mai fost împinși chiar și de locuința comună să cadă trupește. Dar despre cum au încălcat cei doi rânduielile Sfintei Biserici și sfaturile Sfinților Părinți, din acest punct de vedere, vă recomandăm să citiți capitolul Relația Părintelui Arsenie Boca cu Maica Zamfira, unde veți vedea cum descriu Sfinții noștri această relație, cu toate mecanismele ei lăuntrice. ]

                                    Vă dați seama ce gravitate ar fi ca o astfel de viață să fie chiar model în Ortodoxie, prin canonizarea sărmanului rătăcit și, odată cu el, împreunate și legendele construite în jurul lui? Ce hotărâre a Sfântului Sinod ar putea desființa sau măcar neutraliza toate aceste lucruri necurate, considerate sfinte de evlavia populară și legate nedespărțit de imaginea Părintelui Arsenie Boca? Și nu putem spune că este o rătăcire pe care o au unii, fără a fi Părintele Arsenie Boca vinovat, atâta vreme cât el însuși a lăsat mai multe mărturii că a făcut așa la mai mulți ucenici, în mai multe părți și sunt consemnate în cărțile oficial aprobate și blagoslovite de ierarhi (chiar dacă nu au avut timpul a le citi să-și dea seama ce au semnat. Sau sunt cărți mincinoase care au făcut ierosilia unei semnături false și în realitate nu au primit blagoslovenia ierarhilor? Mai degrabă tindem să credem aceasta, fiindcă noi prețuim din toată inima pe ierarhii noștri și credința lor). Aceste mărturii au devenit, astfel, parte integrantă din imaginea și viața sa atât de popularizate. Câtă vreme este lăudat ca Sfânt i se aduce asta ca laudă, iar dacă se dovedește că aceasta este o rătăcire, se bate în retragere, ca să nu fie sfinția sa compromis. De ce aceleași întîmplări sunt folosite duplicitar? Celor simpli sunt prezentate ca adevărate, pentru a-l considera Sfânt, celor ce cinstesc Sfânta Tradiție le sunt prezentate ca trucaje, pentru a-l compătimi pe Părintele Arsenie Boca ca pe victima unui complot al invențiilor exaltate și superstițioase, și a-l aprecia tot ca Sfânt după ce este dezbrăcat artificial de tot ce nu se potrivește cu Sfânta Predanie. Nu este oare aceasta exact continuarea modului cameleonic al scrierilor, picturilor, predicilor și comportamentului pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca în viață? Dar ne-am obișnuit cu o astfel de abordare a ucenicilor sfinției sale.

                                    Este evident că o astfel de lucrare (a avea un duhovnic mort, chiar și Sfânt) este un spiritism mascat ca fiind duhovnicie Ortodoxă. Ea nu a avut-o nici unul din Sfinți. Chiar Sfântul Apostol Pavel, deși învățat de sus, având mintea lui Hristos, darul deplin al Sfântului Duh, se sfătuia cu alții, dintre cei vii, ca să nu apară înșelarea. Nu numai atât, chiar Domnul nostru Iisus Hristos, deși ar fi putut să îl învețe El Însuși, îl trimite să învețe de la un om viu, ca să ne înțelegem cu toții să ne smerim chiar față de oamenii pământești

636 Agapie CRETANUL, pustnic din Sfântul Munte, Mântuirea păcătoșilor, Ed. s.n., s.l., 3 1939, pp. 347-353.

669 669.png

ca și noi, să nu căutăm duhovnici fără trup, deosebiți, senzaționali, ci să fugim de falsele povățuiri sub forma nălucirilor subiective, pentru a avea și prin concretul simțurilor obiectivitatea adevărului:

Fap 9:6 Și tremurând și spăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voești să fac? Și Domnul au zis către el: scoată-le și intră în cetate, și se va spune ție ce trebue tu să faci.

                                    Acest om (viu) este doar confirmat prin vedenie pentru încredințarea începătorului ce nu-l știa. Nu cunoștea la cine să apeleze fiindcă ucenicii se fereau de el:

Fap 9:10 Și era un ucenic în Damasc, anume Anania; și au zis către el Domnul în vedenie: Anania. Iar ei a zis: Iată eu, Doamne. 11 Iar Domnul au zis către el: Sculându-te, mergi pre ulița ce se chiamă Dreaptă, și caută în casa lui Iuda pre Savlu anume, Tarsenean; că iată, se roagă, 12 Și a văzut în vedenie pre un bărbat anume Anania intrând, și puindu’și pre el mâna, ca iarăș să vază. 13 Și a răspuns Anania: Doamne, auzit-am de la mulți pentru bărbatul acesta, câte rele a făcut sfinților tăi în Ierusalim; 14 Încă și aici are putere de la Arhierei să lege pre toți cari chiamă numele tău. 15 Și au zis către el Domnul: mergi; că vas ales îmi este mie acesta, ca să poarte numele meu înaintea neamurilor și a împăraților și a fiilor lui Israil; 16 Că eu voiu arăta lui câte i se cade să pătimească el pentru numele meu. 17 Și a mers Anania, și a intrat în casă; și puindu’și pre el mâinile a zis: Savle frate, Domnul Iisus, care s’au arătat ție pre calea în care veniai, m’au trimes ca să vezi și să te umpli de Duh Sfânt. 18 Si îndată a căzut de pre ochii lui ca niște solzi; și a văzut îndată, și sculându-se, s’a botezat. 19 Și luând mâncare, s’a întărit. Și a fost Savlu cu ucenicii cari erau în Damasc câteva zile.

                                    Observăm că și duhovnicul Sfântului Apostol Pavel are o vedenie, pentru a fi ferit ucenicul (pe atunci neexperimentat) de înșelarea numită „încredințarea a fi sfătuit doar prin vedenii”. Apoi Sfântul Apostol Pavel stă și cu ucenicii din Damasc pentru a se învăța tot mai mult calea credinței. Nu numai atât, dar merge și la Sfinții Apostoli spre a i se confirma învățătura. Se supune sinodului Apostolic, iar în misiune pleacă doar trimis de Sfânta Biserică:

Deci, din toate cele zise, cunoastem ca nu se va gasi alta cale mai temeinica de mantuire, ca aceasta, adica a descoperi gandurile sale parintilor celor mai cu dreapta socoteala și, de la dansii, a se indruma spre fapta buna, iar nu a urma gandului și judecatii sale. Si nici nu trebuie, de ar da cineva din intamplare, peste vreun batran neiscusit pentru aceasta, sa fuga și sa nu-și marturiseasca gandurile sale parintilor celor mai iscusiti sau sa defaime invatatura stramosilor. Ca și ei, nu de la sine, ci de la Dumnezeu și de la Scripturile cele de Dumnezeu insuflate fiind miscati, au dat urmasilor randuiala de a intreba pe cei ce mai inainte au calatorit pe acest drum. Si din multe alte locuri, care sunt in Scriptura cea de Dumnezeu insuflata, este cu putinta a ne invata, dar, mai ales, din istoria Sfantului Samuil, care de copil fiind dat lui Dumnezeu de mama sa și invrednicindu-se de dumnezeiasca vorbire n-a crezut socotirii și gandurilor sale, ci, o data și de doua ori fiind chemat de Dumnezeu, a alergat la batranul Eli și prin invatatura lui a fost asezat in randuiala și indrumat, cum trebuie sa raspunda lui Dumnezeu. Si asa, pe Samuil, pe care prin a Sa chemare Dumnezeu l-a socotit vrednic de El, a voit sa fie invatat prin punerea in randuiala și prin porunca batranului, fiindca, prin aceasta, avea sa fie povatuit spre smerenie. Inca și pe Pavel, pe care Hristos lisus l-a chemat și Care putea indata sa-i deschida ochii și a-i face cunoscuta și calea desavarsirii, Domnul l-a trimis, totusi, la Anania și i-a poruncit ca, de la dansul, sa afle calea adevarului, zicand: “Scoala-te și intra in cetate și acolo ti se va spune tie ce trebuie sa faci”, (Fapte, 9, 6). Prin aceasta, ne invata sa urmam povatuirea celor buni, ce mai inainte de noi au calatorit pe acest drum. Fiindca fiecare ar fi vrut, asemenea cu Pavel, sa fie povatuit spre adevar de Dumnezeu, iar nu prin parinti, lar Apostolul cu insusi fapta sa, a aratat, ca acestea, asa sunt, zicand: “Ca m-am suit la Ierusalim ca sa vad pe Petru și pe Iacov și le-am aratat lor Evanghelia pe care o propovaduiesc, ca nu cumva in desert sa alerg sau sa fi alergat”. (Gal. 1, 18), macar ca umbla impreuna cu el darul Duhului Sfant, prin puterea semnelor ce facea.

Deci, cine este asa de mandru și de trufas, incat cu socoteala și judecata sa sa umble, cand insusi vasul alegerii marturiseste ca are trebuinta de sfatuirea Apostolilor, celor de mai inainte decat dansul? Prea aratat, dar, și prin aceasta, s-a dovedit ca la nimeni Domnul nu descopera

670 670.png

calea, desavarsirii, fara numai celor ce sunt povatuiti, spre aceasta, prin parintii duhovnicesti, precum zice și Proorocul: “Intreaba pe Tatal tau și-ți va grai tie, pe cei batrani ai tai, și-ți vor spune tie” (Deut. 32, 7) 637                                    

                                    Această idee a duhovnicului-mort (de fapt un duh necurat cu apariții fantomatice la grămadă și la comandă), o regăsim în mărturiile majorității ucenicilor sfinției sale, recunoscând, indirect, că de la diavol a căpătat puterea hipnotică și de false minuni. Nu se poate spune, așadar, că este o invenție, fiindcă mărturiile, în această situație, se potrivesc 1Ti 5:19 Pâră împotriva preotului să nu primești, fără numai de la doi sau trei martori.:

Cate știu de părintele le-am aflat exact asa cum vi le spun dvs., mai mult de la ucenicii lui, ca eu eram prea tanar sa le apuc. Dar m-am intrebat in tot timpul: de unde a avut părintele Arsenie harul, forța asta dumnezeiasca sa faca atatea minuni? Si iata ce mi-au spus ucenicii. Prin 1937-1938, mitropolitul Balan al Ardealului l-a sfătuit pe tanarul u Boca, fiu de tarani din Munții Apuseni, care pe-atunci era student de frunte la Cernăuți, la Teologie [ superficialitatea ucenicilor se vădește și din aceea că nu-i cunosc autobiografia: facultatea de Teologie a făcut-o la Sibiu, nu a fost student de frunte neînțelegând nici măcar dogmatica Ortodoxă, după cum se va vedea mai jos și necunsocând nici limba greacă, iar călugăria a primit-o după ce s-a întors de la Sfântul Munte – n.n. ] , sa se faca călugăr. Si l-a călugărit mitropolitul la Manastirea “Sambata” și tot el i-a dat numele de Arsenie. Si după scurt timp, in 1939, mitropolitul l-a trimis pe călugărul de doar 29 de ani, monahul cu ochi de foc [ este foarte importantă această remarcă, toți ucenicii o prezintă în toate minunile. Este o dovadă universală a înșelării și lucrării prin hipnoză. Nici un Sfânt Ortodox nu a avut astfel de ochi. Sfinții au ochii plânși, care caută cu smerenie în pământ pentru a-și vedea păcatele proprii. Am putea spune că au „ochi de apă” – n.n. ] , precum ingerii, la Muntele Athos, sa se induhovniceasca. Si părintele Arsenie s-a dus la manastirea romaneasca “Prodromu”, care-i veche mănăstire domneasca, foarte veche și nespus de frumoasa.

Staret era pe atunci un părinte cu forța mare [ de ce îl laudă că ar avea forță? În Ortodoxie se apreciază discernământul și smerenia – n.n. ] , Antipa Dinescu il chema. Ei, și acolo, pe muntele Athos, s-a petrecut cu părintele o minune: o iluminare puternica ce i-a schimbat toata viata. Din umilința și din smerenie, părintele n-a vorbit foarte deslușit niciodată despre ce i s-a intamplat atunci, in 1939, la Sfântul Munte. Decât o data, și chiar și atunci, puțin [ deci nu era smerenie că a spus. Mai mult s-a folosit din plin de puterea înrobitoare ce a primit-o atunci la toți ucenicii pentru a-i face să-l urmeze, să devină dependenți de sfinția sa și să-l aprecieze necondiționat, sădindu-le un cult personal negăsit la nici unul din Sfinți, care toți trimit pe oameni la Hristos – n.n. ] . Tot ucenicii lui povestesc ca mergând el acolo, pe munte, prima data s-a dus intr-o pădure deasa, sa se roage. Si s-a rugat mult la Iisus Hristos Mântuitorul nostru sa-i trimită un duhovnic, un povatuitor bun, să-l indrume pe calea cea grea și fara de prihana a călugăriei, spre mântuire. Insa Iisus nu l-a ascultat. Si atunci părintele Arsenie a început sa se roage mai cu osârdie, singur, acolo, in pădure, la Maica Domnului [ forțarea voii lui Dumnezeu după voia proprie duce la înșelare. De ce nu s-o fi lăsat sărmanul în voia Lui și să fi mers pe calea obișnuită a Sfintei Biserici: smerita povățuire prin sfătuire de către duhovnicii aflați în viață? De ce dorea să fie original cu orice chip? N-ar mai fi suferit o atâta amăgire și poate chiar ar fi ajuns Sfânt la capacitățile cu care fusese înzestrat de Dumnezeu – n.n. ] . Si dupa un timp, dupa cum a povestit chiar părintele, insasi Maica Fecioara i s-a aratat coborând dintre nouri, și venind la el, l-a luat de mana și l-a urcat pe un munte asa de inalt, ca nici nu puteai sa privești in jos. Si acolo, pe creasta muntelui aceluia amețitor, l-a lasat Maica Domnului pe mana unui Sfânt. Era Sfântul Serafim din Sarov, ce vietuise pe pamant cu vreo doua-trei veacuri in urma [ de ce nu știa când viețuise Sfântul Cuvios Serafim – n.n. ] . Dupa care Sfanta Fecioara s-a topit in văzduh tot asa lin cum se intrupase [ cum să se întrupeze, când Maica Domnului este înviată cu trupul Ei? Cum să se topească? Așa ceva este specific vedeniilor demonice – n.n. ] . Si vreme de 40 de zile, părintele a primit pe acel munte invatatura de la

637 Proloage, feb. 29.

671 671.png

Sfântul Serafim, urcând in fiecare zi, fara teama, creasta dintre abisuri. Si in tot acest răstimp de 40 de zile, părintele a postit incontinuu post negru, că-l intarea Maica Domnului [ și diavolii întăresc pe om pentru asceză fără dreaptă socoteală pentru a le spori mândria. Din acestea postul exagerat este specific pentru astfel de lucrare. De exemplu cazul lui Gautama Siddhartha Buddha, marele rătăcit și rătăcitor al atâtor oameni. Ia aminte să nu-ți închini toată preocuparea ta trupului, ci hotărăște-i lui nevoință, după putere. Și toată mintea ta întoarce-o spre cele dinlăuntru. Căci «nevoința trupească la puține folosește, iar evlavia spre toate este de folos»… și cele următoare. (259 I Timotei 4, 8.) 64 . Cel ce petrece neîncetat întru cele dinlăuntru este cumpătat, rabdă îndelung, se milostivește și cugetă smerit. Dar nu numai atâta, ci și contemplă, teologhisește și se roagă. Aceasta este ceea ce spune Apostolul: «în duh să umblați» și cele următoare. ( 261 Galateni 5, 16) 65 . Cel ce nu știe să umble pe calea duhovnicească nu e cu grijă la gândurile pătimașe, ci toată preocuparea lui se mișcă numai în jurul trupului. Iar urmarea e că sau petrece în lăcomia pântecelui, în neînfrânare, în supărare, în mânie și în pomenirea răului și prin aceasta i se întunecă mintea, sau se dă la o nevoință fără măsură și-și tulbură înțelegerea 638 . – n.n. ]

Si dupa un an de zile, când s-a intors la Manastirea “Sambata”, era cu totul alt om: capatase darul acela al sau faimos, al proorociei, și puterea lui cea mare, ca daca se uita la tine, te cutremurai și te umileai pe loc [ falsa umilință diavolească se manifestă așa. Cea duhovnicească este lină și sădită de dragostea și delicatețea Sfântului străvăzător. Și din roadele produse în ucenici se vede că puterea de ghicire ce o avea Părintele Arsenie Boca era insuflată de dracii care cunosc toate faptele tale trecute și gândurile pătimașe, dar te urăsc și vor să-ți facă răul și să te înrobească prin frică. Sfântul Duh nu lucrează așa ci îți întărește libertatea și însoțește umilința cu o mare bucurie, liniște și libertate duhovnicească a pocăinței. Teama Sfântă nu este groază, ci mângâiere, încredere și uimire de bunătatea lui Dumnezeu – n.n. ] . Si-ți știa pe data toate gândurile și numele, fara sa te cumoască, și faptele toate, pacatoase sau bune, ca nu puteai sa le-ascunzi. Asa s-a schimbat viata părintelui Arsenie [ vai de el sărmanul și săraca victimă a puterii înșelătoare diavolești ce mimează smerenia și înșeală cu falsa smerenie sau mândria cea mai vicleană și greu de depistat – n.n. ] , și mai apoi, viețile noastre [ vai de ei, săracii rătăciți – n.n. ] , pe langa a sa [ sărmanii în loc să stea lângă Hristos stau lângă Arsenie! – n.n. ] .”

[ … ]

După un timp, mitropolitul l-a trimis in Grecia, la Muntele Athonului (Athos – n.r.), ca sa se induhovniceasca. Ajungând la Sfântul Munte și necunoscand pe nimeni, a spus părintele ca s-a dus intr-o pădure și s-a rugat mult Mântuitorului sa-i trimită un bun povatuitor, dar nu a fost ascultat. “Dar de la o vreme – a spus părintele – mi-am dat seama ca Mântuitorul are o Mama buna și m-am rugat ei cu lacrimi in ochi, să-mi dea un povatuitor, sa ma invete in cele ale călugăriei, spre mântuire.” Si a zis părintele ca insasi Maica Domnului a venit și l-a luat de mana și l-a urcat pe un munte inalt, ce era intre doua prăpăstii, de iti era frica sa privești in jos. Si muntele era ascutit, de numai cat călcai cu talpa piciorului. Si l-a urcat Maica Domnului și l-a dat in grija unui sfânt care trăise pe pamant cu doua sute de ani mai înainte – după unii ar fi fost chiar Serafim de Sarov. Iar Maica Domnului s-a făcut nevăzută. Si spunea părintele ca se ducea in fiecare zi pe creasta acelui munte și nu ii mai era frica ca va cadea in prăpastie.

Cât timp, n-a spus, dar probabil ca 40 de zile a primit invatatura de la acest sfânt. Aceasta a spus-o o singura data, la cativa credincioși (sigur ca pentru smerenie) [ Vedeți că însuși Părintele se lăuda de ce mare ales era el și diferit față de toți ceilalți sfinți? Ce vrednic este să aibă vedenii cu Maica Domnului și să aibă ca duhovnic un sfânt din cer? Nimeni din Sfinții pomeniți din veac, nici vreunul din toți ceilalți ortodocși de rând, nu au avut decât duhovnici oameni vii, aflați în trup, dar smeriți. Spunem că se lăuda nu doar la câțiva închinători fideli ai sfinției sale, ci în gura mare, la toată lumea, deși se străduie ucenicii să ne convingă că a zis-o cu smerenie, în ascuns. Aceasta o facem din motive logice omenești și duhovnicești. Omenești,

638 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul II, Ed. cit., p. 149-l50.

672 672.png

fiindcă orice om – cât ar fi de redus la minte – își dă seama că a dezvălui o vedenie ca pe o taină la admiratorii îndrăgostiți de tine peste măsură, înseamnă că de fapt cu bună știință o trâmbițezi mai tare la toată lumea, decât dacă ai spune-o ca pe un lucru banal. Este cunoscut că tainele se răspândesc mai cu putere dacă se poruncește a fi ținute secret, decât lucrurile spuse public, printre altele, fără a atrage atenția asupra lor. Duhovnicești, fiindcă iată ce ne învață Sfântul Cuvios Ioan Casian:

La fel trebuie să aveți grijă ca, dacă v-a scăpat din gură vreo vorbă pe care o vreți ascunsă, să nu-l sfătuiți pe cel care v-a auzit să n-o spună mai departe. Mai degrabă va rămîne secretă dacă se trece peste ea în chip simplu și cu nepăsare, fiindcă nici unul dintre frați nu se va gândi să răspândească acea vorbă, socotind-o spusă ca ceva neînsemnat în cursul convorbirii, dacă nu s-a atras atenția asupra ei să fie ținută ca o taină. Iar dacă dai și jurământ de încredere în această privință, să fii sigur că totul va fi aflat foarte repede. Căci puterea diavolului se va ridica și mai furioasă să te întristeze și să te trădeze împingând la călcarea jurământului. 639

Ce păcat că Părintele Arsenie Boca nu a citit Sfinții Părinți ci s-a condus după vise, vedenii și păreri personale. Iată unde a ajuns și el și ucenicii sfinției sale întunecându-și înțelegerea de admirația necondiționată. Ne întrebăm: unde îi era smerenia? Smerenia ascunde toate ale sale, cu strășnicie, necondiționat, tuturor, mai puțin duhovnicului viu, de care ascultă: Mat_6:4 Ca milostenia ta să fie într-ascuns și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Mat_6:6 Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care este în ascuns, îți va răsplăti ție. Mat_6:18 Ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Mat_10:14 Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieșind din casa sau din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre. Mat_18:15 De-ți va greși ție fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine și el singur. Și de te va asculta, ai câștigat pe fratele tău. Mat_18:16 Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Mat_18:17 Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș. – n.n. ] . Desigur ca Maica Domnului l-a intarit de a postit atunci 40 de zile incontinuu, timp in care l-a povatuit sfântul ce i se aratase. După un an de zile, a venit la Manastirea Sambata intarit cu Duhul Sfânt, cu mare dar proorocesc și cu putere, ca daca te privea, simțeai un curent in suflet și te umileai [ ce lină e Ortodoxia că nu te curentează. Ce primejdioasă este înșelarea care ia ca martor al său simțirea trupească – în cazul de față curentarea – ca să forțeze mintea a crede că este o lucrare minunată de la Dumnezeu – n.n. ] . Si-ți descoperea gândurile, iti spunea numele, iti descoperea păcatele și faptele ce le-ai făcut, cunoscând și viata. 640

[ … ]

Mie mi-a spus moșul Codrea că atunci când s-a dus în munte, l-a întâlnit pe Părintele Arsenie și atunci i-a spus cum a primit el un duhovnic [ după cum se va vedea mai jos nu un duhovnic ci un duh – n.n. ]

Înainte de a ajunge la mănăstirea Sâmbăta, după ce a terminat teologia, au vrut să îl căsătorească, să fie preot de mir. Și Părintele s-a rugat la Dumnezeu să-i descopere ce să facă: să se călugărească sau să se facă preot de mir. Și a avut un vis și i s-a spus: „Mănăstirea” [ deci, de la început a plecat cu vise și vedenii amăgitoare intrând în două cercuri vicioase ce i-au primejduit întreaga existență. Primul cerc vicios este că intrând în Mănăstire a ajuns ieromonah. Ce bine ar fi fost să fi ajuns doar preot de mir, ca să aibă o consoartă legală, care să-l mai și smerească, artându-i neputințele și defectele ascunse, nesesizate de el însuși, într-o familie legală și ocrotit de Sfânta Taină a Cununiei, Care l-ar fi ferit de primejdia conviețuirii necanonice cu Maica Zamfira (unire generată și menținută de interesul comun al măririi popularității personale). Sau măcar, în cel mai rău caz, să fi fost ea preoteasa lui, viețuind smerit

639 Sfântul Cuvios Ioan CASIAN, Așezămintele…, p. 615.

640 <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. 10-l1, 53-54.

673 673.png

într-o familie obișnuită ca să nu încalce voturile monahale smintind astfel pe mulți. E adevărat, însă, că, poate, Julieta Constantinescu, care dorea atâta faimă, nu s-ar fi uitat la el dacă n-ar fi avut mulți admiratori, atrași tocmai de faptul că a ajuns ieromonah. Și atunci cum s-ar fi putut rezolva acest cerc vicios? Cum să se fi căsătorit cu ea ca mirean dacă ea căuta un ieromonah faimos cu care să conviețuiască? Dar poate, cel mai bine, ar fi găsit o alta ce i-ar fi fost preoteasă smerită care să-l fi tras de la râvna aceasta de a fi deosebit și de dragul misiunii să facă minuni căutând vedenii și profeții pentru a controla masele. Zicem că este bine să fi ajuns preot de mir, nu că nu ar fi putut cădea în lucrarea sa înșelătoare și ca preot de mir, dar nu ar mai fi avut în ajutorul pierzaniei (sale și a altora) autoritatea ce însoțește numele atât de sfânt de ieromonah, folosită în cazul de față chiar de vrăjmașul mântuirii pentru amăgirea atât de mincinoasă a preacuvioșiei sale. E adevărat că ajungând preot de mir și-ar fi pierdut fecioria, dar această virtute (ca sfat evanghelic) nu este recomandată de Sfinții Părinți celor ce au înclinări spre slava deșartă, cum au cei ce se conduc de vise, vedenii și părerea de sine:

Din cele spuse de Pavel rezultă că fecioria este un dar al lui Dumnezeu; de aceea, el respinge pe cei necumpătați, care îmbrățișează această stare numai pentru că sînt împinși de slava deșartă, și-i îndeamnă să se căsătorească, de teamă ca nu cumva vigoarea trupului să provoace în ei pasiuni arzătoare și la imboldul acestora să dezonoreze sufletul 641                                    

Din această cauză unii trag concluzia că și așa, devenind ieromonah, dar apoi viețuind cu o femeie (Maica Zamfira) în aceeași casă, din nebăgare de seamă, Părintele Arsenie Boca și-a pierdut până la urmă și fecioria, dar noi ne încredem în cuvântul preacuvioșiei sale, urmărind ca un fir roșu în întreaga sa existență (privită cu milă iar nu cu ochi bănuitor că ar fi vreun viclean vicios), tocmai ideea că a fost amăgit și că nu a făcut special lucrarea sa de rătăcire a mulțimii, slujind pe față diavolului, cum o fac sataniștii. Cel înșelat slujește diavolului, crezând că aduce slujbă lui Dumnezeu. Ioan 16:2 Scoate-vă-vor pre voi din sinagoguri; și va veni vremea, ca tot cel ce va ucide pre voi, să i se pară că aduce slujbă lui Dumnezeu. Deci și când îi ucide duhovnicește pe creștini însămânțându-le idei și lucrări greșite. Noi știm, însă, de la Sfinții Părinți, că în lucrarea de amăgire demonilor le convine să întărească virtuțile trupești ale celui înșelat, ca să nu-și dea seama de desfrâul cel mai înalt și mai primejdios al plăcerii de sine sufletești, și să creadă că ar fi ajuns pe culmile sfințeniei. Astfel el însuși împinge faima lui la mult mai mulți, fără să-și dea seama că-i duce la pierzare, chiar prin el, căci și el e convins de sfințenia sa personală:

într-o duminică, când la Drăgănescu slujea Părintele Bunescu, iar Părintele Arsenie era în altar (citea pomelnicele și era fără haine preoțești, neavând voie să slujească), a intrat în biserică Maica Zamfira. Atunci, o femeie din acel sat a zis către alta tot din sat: „A venit și nevasta pictorului”. După slujbă, Părintele a zis, pentru cele două femei, dar și pentru mine care auzisem vorba lor: „Măi, eu sunt călugăr și sunt așa cum m-a făcut mama“. (Bălan Silvica —Făgăraș) 642

Nu putem să nu remarcăm că citea pomelnicele în altar deși:

se lăsase și de preoție și de călugărie… 643

Mergem pe această cale a înțelegerii cuvintelor, gesturilor și faptelor sfinției sale nu numai pentru a nu cădea în vulgaritate, ci și pentru a nu păcătui. Dacă am crede că sfinția sa este nevinovat și purtat de harul Sfântului Duh am păcătui prin iubire nerațională, luând învățăturile preacuvioșiei sale drept adevărate și lepădându-ne astfel de Hristos – Adevărul. Dacă am crede că sfinția sa ar fi ajuns la unire trupească cu Maica Zamfira și apoi ar fi mințit că nu este așa, făcând special ritualuri de hipnoză, ca să devină popular și să se descarce de puterea demonică ce îl chinuia, am păcătui prin ură nerațională, acuzându-l de un vicleșug sesizabil și osândindu-l

641 Sfântul Grigorie Taumaturgul Și Sfântul Metodiu De Olimp (Al Patarelor), Părinți Și Scriitori Bisericești 10, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1984, p. 67.

642 Ioan CIŞMILEANU, Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraş, 2004, p. 101.

643 Arhimandriții Arsenie Papacioc, Ioanichie Bălan, Cleopa ilie, – Convorbirea Duhovnicească din chilia Protosinghelului Varsanufie Lipan – 1996. <https://www.youtube.com/watch?v=w9AAI9iwvkM>, duminică, 17 mai 2015.

674 674.png

ca pe un dușman declarat al Sfintei Biserici, mâhnindu-L pe Cel ce ne-a poruncit să nu judecăm pe nimeni, să urâm păcatul dar să iubim pe păcătos. Arătând că și sfinția sa este victima propriei amăgiri de sine ne îndemnăm la milă și rugăciune cu lacrimi către Dumnezeu ca să îl ierte, dar să ne și ferească pe noi de amăgirea propovăduită de sfinția sa, aceasta fiind și calea împărătească.

Mintea celui iubitor de Dumnezeu nu luptă împotriva lucrurilor, nici împotriva înțelesurilor acestora, ci împotriva patimilor împletite cu înțelesurile. De pildă nu luptă împotriva femeii, nici împotriva celui ce l-a supărat, nici împotriva chipurilor acestora, ci împotriva patimilor împletite cu ele.

[ … ]

42. Altceva este lucrul, altceva înțelesul lui, și altceva patima. Lucrul este de pildă: bărbat, femeie, aur și așa mai departe, înțelesul (chipul) este amintirea simplă a ceva din cele de mai sus. Iar patima este iubirea nerațională sau ura fără judecată a ceva din cele de mai înainte. Deci lupta monahului este împotriva patimei. 644

Al doilea cerc vicios este că a intrat în Mănăstire în urma unei vedenii. Ce bine ar fi fost să caute un duhovnic iscusit pentru a-l întreba ce să facă, nu să aștepte răspunsurile de la vreun vis. Duhovnicul, dacă l-ar fi îndemnat să intre la Mănăstire l-ar fi învățat să se ferească și de vise și vedenii. Așa… cum să mai fie îndreptat în Mănăstire ca să nu caute vise și vedenii, când a ajuns în Mănăstire în urma unui vis? – n.n. ] . A plecat la Muntele Athos ca să primească învățături duhovnicești și s-a rugat mult la Mântuitorul și la Maica Domnului să-l îndrume la un duhovnic iscusit, care să-l călăuzească bine în viața călugărească. S-a rugat mai intens la Maica Domnului și a venit Maica Domnului, l-a luat de mână și l-a dus pe un munte înalt – prăpastie mare și în stânga și în dreapta – pe care nu puteai merge nicicum cu piciorul liber. L-a dus pe vârful muntelui și l-a încredințat unui sfânt care trăise cu 200 de ani înainte: Sfântul Serafim de Sarov. Acesta l-a învățat viața călugărească. Apoi, de câte ori avea nevoie de duhovnic mergea în locul acela singur, în vârful muntelui [ de aici desprindem ceva mai grav: nu a fost inițiat doar timp de 40 de zile. Ci efectiv se spovedea la duh de câte ori avea nevoie. O asemenea înșelare nu am mai găsit până acum în toată literatura patristică. De obicei oamenii înșelați de diavol ascund de duhovnicul lor ce le spune amăgitorul, dar își păstrează (măcar de ochii lumii) un duhovnic. Dar să ai ca duhovnic chiar pe drac?! Este de o gravitate atât de mare comparabilă în mărime doar cu dorința Părintelui Arsenie Boca de a fi original: să te spovedești de toate la un duh, la vrăjmașul mântuirii tale!!! – n.n. ] 645

                                    Ideea duhovnicului – strigoi este subliniată chiar și în acatistul Părintelui Arsenie Boca, îndemnând prin dulceața stihurilor (chiar în momentul rugăciunii, când cuvintele intră cu putere în inimă, tocmai în cămara credinței) la o catastrofală și pierzătoare evalvie:

Icosul al 2 – lea

Terminând teologia ai fost chemat la mănăstirea Brâncoveanu de mitropolitul Nicolae Bălan, și fiind călugărit la muntele Athos ai fost trimis, unde, într-o pădure, Maicii Domnului te-ai rugat să te dea în seama unui povățuitor înduhovnicit. Cu adevărat ai fost ascultat și după cum numai o dată , pentru smerenie, ai spus acestea, noi iți aducem laude , zicând :

Bucură-te, Părinte, că Maica Domnului te-a ascultat!

Bucură-te, că Maica Domnului la tine a venit ;

Bucură-te, că ea de mână te-a luat ;

Bucură-te, căci pe munte înalt de mână te-a dus ;

Bucură-te, că te-a urcat până sus ;

Bucură-te, că acolo, în grija sfântului, ce trăia pe pământ de 200 de ani te-a dat;

Bucură-te, că apoi Maica Domnului s-a făcut nevăzută ;

Bucură-te, că urcând, frica nu-ți era ;

Bucură-te, că mare dar ai primit ;

Bucură-te, că pe mulți i-ai luminat ;

644 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Vol. II, Ed. cit.,

675

Bucură-te, Sfinte, Prea Cuvioase Părinte Arsenie !

Codacul al 3-lea

Ai spus, Părinte, că Domnului Iisus în pădure mult te-ai rugat să-ți trimită în cale un bun povățuitor, dar n-ai ascultat. Iar după un timp, ți-ai dat seama că El are o mamă bună, care mijlocește pentru noi. Și atunci cu lacrimi te-ai rugat ei, iar ea de mâini te-a luat și sfântului în vârful muntelui în grijă te-a dat, iar noi, minunându-ne de așa mare dar [ ce bine ar fi fost să avem discernământ și de aici să ne minunăm de o așa de mare amăgire, cântând lui Dumnezeu: Doamne acoperă, apără, păzește, ferește-ne, Aliluia! – n.n. ] , îți cântăm : Aliluia! 646

675.png                                    Este de înțeles de ce mulți dintre închinătorii Părintelui Arsenie Boca evită să se spovedească la duhovnic și se spovedesc la mormântul său, crezând că prin mijlocirile sfinției sale dobândesc iertare de păcate, deși altora (cel puțin celor „fără voință 647 ) chiar Părintele Arsenie Boca le recomanda să meargă la un preot, socotindu-se pe sine (poate) o excepție:

Obișnuit, oamenii fără voință ajung pradă primejdiilor fanteziei (a părerilor, a nălucirilor, fie despre sine, fie despre alții). Acest domeniu al „gândurilor”, al năzărelilor, e terenul nostru minat. Acesta se curăță numai cu darea tuturor „gândurilor” pe față, duhovnicului sau starețului. Iar ajutor de alt ordin avem Preasfânt Numele lui Iisus, din rugăciunea „Doamne Iisuse …” 648

                                    Această amăgire, a lucra după capul tău, fără sfat, o știa (măcar teoretic) și Părintele Arsenie Boca. De aceea recomanda tuturor să se ferească de ea, fiind în același timp și cointeresat, căci era duhovnic, și dorea să atragă lumea la el, ca să îi spovedească sau îndrume duhovnicește:

10. Calea pierzării sau unde duce neascultarea:

Pe calea mântuirii nu poți merge singur, ci dus de mâna nevăzută a lui Dumnezeu, prin mâna văzută a slujitorilor Săi: preoții Bisericii = ascultarea din dragoste = smerenie.

De îndată ce umbli de capul tău, te faci bucurie dracilor, orice ai face. „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească” – că altfel tu nu poți deschilini între cele ce-s: 1) de la Dumnezeu; 2) de la fire și 3) de la diavol. Că diavolul umblă să ți le bage în minte și să te facă să le crezi ca ale tale sau chiar ale lui Dumnezeu, ori ele erau ale lui și tu nu știai și nici pe cine știe nu te lasă să întrebi; că bagă bucurie necurată în tine și mândrie cum că tu ești mai deștept ca alții, și așa să nu întrebi pe cine știe și să prinzi tâlharul.

Iată cum l-a prins pe Saul, căci cu o neascultare de duhovnicul său Samuel, l-a atras desăvârșit în calea pierzării 649                                   

1Re 15:22 A răspuns Samuel: „Au doară arderile de tot și jertfele sunt tot așa de plăcute Domnului, ca și ascultarea glasului Domnului? Ascultarea este mai bună decât jertfa și supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor. 23 Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria și împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, și El te-a lepădat, ca să nu mai fii rege peste Israel”.

646 Acatistul preacuviosului Părinte Arsenie Boca,

<http://www.crestinortodox.ro/comunitate/group_discussion_view.php?group_id=857&grouptopic_id=7921>, luni, 6 iulie 2015.

647 Nici o persoană nu este fără voință. De fapt, în voință, este tocmai miezul inconfundabil al persoanei, chipul lui Dumnezeu. Doar în cazul posedaților voința nu se poate manifesta. Așadar recomandarea Părintelui Arsenie Boca de mai sus nu pare o obligație pentru toată lumea, ci doar pentru cei posedați.

În acest chip înțelegem acestea. Iar de vrea cineva să refere sensul celor spuse și la fiecare om, va găsi de asemenea înțelesuri frumoase și evlavioase. De pildă va putea să înțeleagă prin candelabru sufletul fiecăruia. Acesta e întreg de aur, ca unul ce după firea sa mintală și rațională, e nestricăcios și nemuritor și e cinstit cu cea mai împărătească putere a voii libere                                   

Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Vol. III, Ed. cit., pp. 406-407.

648 †PS Daniil STOENESCU, Părintele Arsenie…, Ed. cit., p. 488.

649 †PS Daniil STOENESCU, Părintele Arsenie…, Ed. cit., p. 179.

676 676.png

                                    Atunci de ce oare nu a aplicat această învățătură și pentru el însuși? Este sfinția sa, oare, singura excepție ce confirmă regula sau e mult mai greu să te lepezi de sine decât să-i lepezi pe alții de sinele lor? Sau, mai probabil că sfinția sa numea printre duhovnici și duhurile, având nume asemănătoare? Adevărul este că interesul personal este ca un paravan ce ne desparte de lumină, astfel că atunci când privim spre noi înșine, din egoism, ne vedem mai buni decât suntem și chiar credem că suntem scăpați de înșelare, iar când privim spre alții îi disprețuim, considerându-i mai răi și mai nevoiași ca noi. De aceea avem cu toții nevoie de un altul să ne dez-subiectivizeze și dezamăgească, în sensul bun. Altfel o pățim rău, cu un rău nemăsurat și veșnic.

                                    Să vedem ce ne învăța despre aceasta Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, de care ar fi fost atât de bine să fi ascultat până la capăt și Părintele Arsenie Boca:

i. Preoția slujitoare și caracterul văzut al Bisericii. Preoția cu cele trei trepte ale ei este atât de necesară Bisericii, căci fără ea „nu se numește Biserică” 282 ( 282 Sfântul Ignatie, Smirn. 9, Trai. 3, P.G., 5, 855. )De fapt, fără întreita slujire a lui Hristos continuată prin organe vizibile nu este Biserică. Iar această slujire continuă hrănește Biserica și o ține unitară și vie prin faptul că însuși Hristos rămâne în Biserică și Se impune conștiinței ei ca Mijlocitor, deci ca Cel ce trebuie să aibă în slujitorul Bisericii chipul Său văzut de Mijlocitor. Am văzut că prin membrii ierarhiei ca mijlocitori obiectivi ai noștri către Dumnezeu se activează în mod vizibil mijlocirea obiectivă a lui Hristos.

Fiul lui Dumnezeu a luat trupul nostru și S-a făcut ca unul din noi, arătând că mântuirea nu ne-o putem dobândi noi înșine, prin stări subiective care ne pot înșela. Această mijlocire obiectivă neamăgitoare o activează Hristos prin mijlocirea obiectivă vizibilă a unor persoane, ca să nu facem dependentă mântuirea noastră de sentimente subiective nesigure. Preoția e astfel o confirmare a întrupării reale a Cuvântului lui Dumnezeu ca Mijlocitor obiectiv al nostru la Dumnezeu. Dacă Hristos S-a făcut om vizibil ca să arate că este și de partea noastră și de partea lui Dumnezeu, de ce nu S-ar folosi de organe vizibile dintre noi, care însă mijlocesc de la Hristos puterea care nu este de la oameni, cum Hristos ca om ne-a mijlocit puterea dumnezeiască, care nu era de la umanitatea Sa? Dacă preoția este confirmarea întrupării reale a Fiului lui Dumnezeu ca om, negarea ei pune la îndoială însemnătatea întrupării Domnului. Nu degeaba în unele școli protestante s-a ajuns foarte frecvent la negarea lui Hristos ca Dumnezeu întrupat.

în strânsă legătură cu aceasta, negarea preoției mai pune la îndoială faptul că mântuirea cuprinde în raza ei și trupurile noastre, fapt care iarăși stă în legătură cu slăbirea credinței în întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. Prin întruparea Cuvântului lui Dumnezeu și prin preoție, Dumnezeu ține seama că noi suntem și trupuri și nu putem fi mântuiți ca oameni adevărați dacă Fiul lui Dumnezeu nu a lucrat și asupra trupului Său și nu lucrează și asupra trupului nostru. Dar lucrările pornite din trupul Său nu se pot exercita asupra trupului nostru decât prin mijlocirea actelor sensibile săvârșite de persoane văzute sau de preoți, ca chipuri ale Mijlocitorului Hristos, îmbrăcați în trup, odată ce trupul lui Hristos prin pnevmatizarea lui 283 nu se mai află în planul vizibil.

283 Sfântul Ioan Gura de Aur: „Nimic sensibil nu ne-a dat Hristos, ci toate inteligibile în lucrări sensibile. Așa și în Botez, printr-un lucru sensibil al apei vine darul inteligibil, nașterea și înnoirea. Dacă ai fi fără trup, ți-ar fi dat aceste daruri netrupești dezvăluite, dar pentru că sufletul e împletit cu trupul, ți le-a dat inteligibile” (Cuv. 82, 4 la Matei, P.G., 58, 743). 650

                                    Faptul că nu putem avea duhovnic un duh, fie el înger, fie el om repausat, deci fără trup (chiar Sfânt de ar fi), este confirmat de Sfânta Experiență Dogmatică a Sfintei Bisericii:

Intru această zi, cuvant despre un preot, care slujea cu ingerii.

Spunea un oarecare staret, ca a fost un preot sfant și curat, iar, cand slujea Liturghia, vedea ingeri de-a dreapta și de-a stanga sa. Dar, el deprinsese slujba Liturghiei de la eretici, pentru ca era neinvatat și neiscusit la dumnezeiestile Taine și la cuvinte. Deci, cand slujea Liturghia, in neiscusinta și nerautate zicea și ceea ce era gresit și nu stia aceasta. Iar, dupa

650 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Vol. 2, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2 1997, pp. 118-l19

677

purtarea de grija a lui Dumnezeu, a venit la dansul un oarecare diacon, care stia dumnezeiestile Scripturi. Deci, s-a intamplat preotului acestuia, fiind diaconul de fata, de a facut Sfanta Liturghie. Si a zis diaconul catre preot: “Acestea pe care le zici, nu sunt ale credintei celei drepte, ci eretice sunt, adica ale potrivnicului lui Hristos.” Insa preotul nadajduindu-se ca vedea pe Sfintii ingeri cand slujea, nu lua aminte la cele zise de diacon. Iar diaconul nu-l slabea pe el, zicandu-i: “Parinte, te ratacesti, pentru ca Biserica ortodoxa a lui Dumnezeu nu primeste pe cei ce zic cuvintele acestea.”

Deci, dupa ca a vazut preotul ca in acest chip este ocarat și mustrat de diacon, pe cand slujea chiar Liturghia, și a vazut, dupa obicei, pe Sfintii ingeri in preajma sa, atunci i-a intrebat pe ei, zicand: “De vreme ce diaconul acesta ma ocaraste pe mine, ce trebuie sa fac?” Si i-au zis ingerii: “Sa te lasi, ca bine te sfatuieste.” Iar preotul a zis: “Dar voi, de ce nu mi-ati spus mie?” Zis-au lui ingerii: “Dumnezeu a randuit ca oamenii, pe oameni sa-i indrepteze.” 651

                                    Vedeți? Chiar dacă Părintele Arsenie Boca ar fi văzut îngeri adevărați, iar nu căzuți, tot de om ar fi trebuit să se învețe. Dacă acel preot s-a învățat de un diacon, mai mic ca el, n-ar fi putut găsi și preacuvioșia sa pe cineva să-l povățuiască la smerenie, scăpându-l de viziunile ieftine și găunoase? Și-ar fi mântuit sufletul și cunoscând din experiența sa proprie cât de ușor se poate cădea în astfel de curse, cu lacrimi i-ar fi povățuit și pe alții. Poate n-ar mai fi avut atâția admiratori (atrași tocmai de proorociile mincinoase dobândite de vedenii), dar cei ce ar fi venit la sfinția sa ar fi luat apa curată a smereniei, pocăinței și adevărului și ar fi dobândit cel mai mare dar: nu cunoașterea viitorului sau trecutului, ci veșnicia cea fericită în Hristos cel smerit.

                                    Iar faptul că omul nu este om dacă nu este în trup (deci nu e rânduit să ne îndrepteze după repausare), ne învață Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul:

33. Precum sufletul și trupul fac prin împreunare pe om, la fel activitatea și contemplația dau prin unire o singură înțelepciune cunoscătoare, iar Vechiul și Noul Testament realizează o singură taină. 652

                                    Comparația aceasta ne arată o mare taină: după cum despărțind activitatea de contemplație nu obținem înțelepciune cunoscătoare, ci idol sau nălucire, tot așa pătimește și cel ce are ca duhovnic un duh, capătă în loc de cunoștință lămurită nălucire și devine prin activitate un idol, lucruri care se observă din păcate și în învățăturile Părintelui Arsenie Boca, și în roadele lor.

32. Cel ce arată cunoștința întrupată în activitate și activitatea însuflețită de cunoștință, a descoperit modul exact al adevăratei lucrări îndumnezeitoare. Iar cel ce are numai pe una din acestea, despărțită de cealaltă, sau a făcut din cunoștință o nălucire (fantezie) inconsistentă (fără suport), sau din activitate un idol (o formă) fără suflet. Căci cunoștința fără faptă nu se deosebește întru nimic de nălucire, neavând fapta ca temelie; iar activitatea irațională e tot una cu un idol (cu o formă) fără suflet, neavând cunoștința care să o însuflețească. 653

                                    Deci, numai un preot aflat în trup ne poate fi duhovnic, dacă vrem să ne mântuim și să nu fim înșelați de duhuri, care vor să ne ducă prin năluciri la (auto)idolatrie.677.png

Probabil, însă, că

E) NU ȘTIA SĂ SE ROAGE. DE AICI, I S-AU TRAS TOATE

Biruieste-l pe diavol repetand cat mai des numele lui Iisus

Sfântul Macarie spune: „Să te rogi oricum, dar des. Iar să te rogi cu adevărat este lucrarea Sfântului Duh”. Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Când ți se întunecă sufletul cu gânduri necurate,

651 Proloagele, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, 13.03.

652 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Vol. III, Ed. cit., p. 416                                   

653 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia…, Vol. III, Ed. cit., p. 416                                   

678 678.png

biruiește-l pe potrivnicul cu numele lui Iisus, repetându-l des, cât mai des. O armă mai puternică și mai plină de izbândă nu vei găsi, nici în Cer, nici pe Pământ”. Mijlocul principal, unic și mai potrivit pentru dobândirea faptelor ce țin de mântuire și de desăvârșirea duhovnicească, este repetarea deasă a rugăciunii, oricât ar fi ea de neputincioasă. Roagă-te și gândește-te la tot ce vrei, și gândurile tale se vor curăți prin rugăciune; „roagă-te și fă ce vrei” și faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare și mântuitoare. Roagă-te și nu te teme de nimic, nu te înfricoșa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura. Roagă-te oricum, numai să te rogi mereu, și nu te neliniști de nimic; fii vesel și liniștit cu duhul, căci rugăciunea te va înțelepți. 654

                                    Vedem, așadar, că nu a înțeles esențialul rugăciunii lui Iisus: „miluiește-mă pe mine păcătosul” și de aici a uitat că se ruga Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, deci… Celui smerit. Nu a înțeles că nu este suficientă rugăciunea, cu mintea împrăștiată prin gândirea la tot ceea ce vrem adică la ce este mai primejdios pentru noi. „roagă-te și gândește-te la tot ce vreie deviza înșelării. Fiindcă voia noastră, când nu este dăruită lui Dumnezeu prin voia aproapelui, este cel mai mare dușman al nostru, singurul care ne și poate omorî, dacă ne desparte de Hristos (după cum mărturisește chiar Părintele Arsenie Boca: „Căci nimic nu folosește pe oameni așa de mult, ca tăierea acestei voi a lor”; iar „voia e propriu-zis, mișcarea unei patimi spre satisfacerea ei 655 ).                                     Mintea nu trebuie lăsată în orice gânduri. Rugăciunea trebuie însoțită neapărat de gânduri smerite, de stăruirea în vederea păcătoșeniei proprii, de vederea de sine în mijlocul iadului, de tristețea cea fericită prin nădejde, dar totuși tristețe iar nu veselie (cum recomanda păgubos Părintele Arsenie Boca), datorită neputinței și răutății noastre neînțelese de noi, poate chiar nesimțită de noi, dar totuși cumplit de prezente și reale:

Domnul iubește atât de mult pe om, încât îi dă darurile Sfântului Duh, dar până când sufletul se învață să păstreze harul, se chinuie mult.

In primul an după ce am primit pe Duhul Sfânt, gândeam: „Domnul mi-a iertat păcatele: harul dă mărturie de aceasta; de ce mai am nevoie?”. Dar nu trebuie să gândim așa. Chiar dacă păcatele ne-au fost iertate, toată viața trebuie să ne aducem aminte de ele și să ne întristăm, ca să păzim zdrobirea [ inimii ] . N-am făcut așa și am încetat zdrobirea și mult am fost hărțuit de demoni. Eram nedumerit de ce se făcea cu mine și-mi spuneam: „Sufletul meu cunoaște pe Domnul și iubirea Lui. Cum de-mi vin gânduri rele?” Dar Domnului i S-a făcut milă de mine și m-a învățat El însuși cum trebuie să mă smeresc: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjduit” Și prin aceasta vrăjmașii sunt biruiți. Dar de îndată ce las mintea mea să iasă din foc, gândurile rele câștigă din nou putere.

Cel ce, asemenea mie, a pierdut harul, e bine să lupte curajos cu demonii. Cunoaște că tu însuți ești vinovat: ai căzut în mândrie și slavă deșartă, și Domnul îți dă să cunoști cu milostivire ce înseamnă să fii în Duhul Sfânt și ce înseamnă să fi în luptă cu demonii. Astfel sufletul învață prin experiență vătămările mândriei și fuge de slava deșartă, de laudele oamenilor și de gânduri. Atunci sufletul începe să se vindece și să învețe să păstreze harul. Cum să înțelegem dacă sufletul e sănătos sau bolnav? Sufletul bolnav se mândrește, dar sufletul sănătos iubește smerenia, așa cum l-a învățat Duhul Sfânt, și dacă nu o cunoaște încă, se socotește pe sine mai rău decât toți.

Chiar dacă Domnul l-ar înălța la cer în fiecare zi și i-ar arăta toată slava cerească în care se află El, și iubirea serafimilor, a heruvimilor și a tuturor sfinților, chiar și atunci, învățat de experiență, sufletul smerit va spune: „Tu, Doamne, îmi arăți slava Ta pentru că iubești zidirea Ta; mie însă dă-mi mai degrabă plâns și puterea de a-Ți mulțumi. Ție Ți se cuvine slavă în cer și pe pământ, mie însă mi se cuvine să plâng pentru păcatele mele”. Altfel nu vei păzi harul Duhului Sfânt pe care ți-l dă Domnul după mila Sa.

654 <https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2015/06/23/biruieste-l-pe-diavol-repetand-cat-mai-des-numele-lui-iisus/>, joi, 25 iunie 2015.

655 †PS Daniil STOENESCU, episcop locţiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţa de aur, E. Charisma, Deva, 2 2009, p. 431.

679 679.png

Domnului i s-a făcut mare milă de mine și mi-a dat să înțeleg că trebuie să plâng toată viața. Aceasta este calea Domnului. Și iată, acum scriu din milă față de oamenii care, asemenea mie, sunt mândri și din această pricină se chinuie. Scriu ca ei să învețe smerenia și să-și găsească odihna în Dumnezeu.

Unii zic că aceasta a fost cândva, de demult, dar că acum toate acestea s-au învechit; dar la Domnul, nimic nu trece niciodată, numai noi ne schimbăm, ne facem răi și astfel pierdem harul; dar celui ce cere Domnul îi dă toate [ Mt 7, 7-8 ] , nu pentru că am merita aceasta, ci pentru că El este milostiv și ne iubește.

Scriu aceasta pentru că sufletul meu cunoaște pe Domnul. 656

                                    Așadar, nu trebuie să ne rugăm oricum. Aceasta este calea cea mai sigură spre înșelare, fiindcă gustând dulceața rugăciunii, dar fără să știe de amarul gustului propriu, sufletului i se pare că este el însuși dulce și piere în credința că este Sfânt. Chiar dacă Părintele Arsenie Boca ar fi văzut nu înșelările diavolești ce le-a propovăduit, ci chiar arătări dumnezeiești, tot ar fi trebuit să se întristeze și să se socotească mai păcătos decât toți, așa să se roage și așa să sfătuiască și pe ceilalți să o facă.

Cine iubește pe Domnul, acela își aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naște rugăciunea. Dar, dacă nu-ți vei aduce aminte, atunci nu te vei mai ruga, iar fără rugăciune sufletul nu va rămâne în dragostea lui Dumnezeu, căci prin rugăciune vine harul Duhului Sfânt. Prin rugăciune se păzește omul de păcat, fiindcă, rugându-se, mintea e ocupată de Dumnezeu și cu duh smerit stă înaintea Feței Domnului, pe Care-L cunoaște sufletul ce se roagă.

Firește, începătorul are nevoie de o călăuză, căci până se dă harul Sfântului Duh, sufletul are mare luptă cu vrăjmașii și nu-și poate da seama dacă vrăjmașul îi aduce dulceața sa. Poate deosebi aceasta numai cel ce a gustat el însuși din experiență harul Duhului Sfânt. Cine a gustat Duhul Sfânt recunoaște apoi harul după gust.

Cine vrea să se îndeletnicească cu rugăciunea fără o călăuză și își închipuie în mândria lui că poate să o învețe singur după cărți și nu se va duce la un „stareț” [ „bătrân iscusit” ] , acela a căzut deja pe jumătate în înșelare. Dar pe cel smerit Domnul îl va ajuta și, chiar dacă nu găsește un povățuitor experimentat, dar va merge la duhovnicul lui, oricare ar fi el, Dumnezeu îl va ocroti pentru smerenia lui.

Gândește-te că în duhovnic viază Duhul Sfânt, și el îți va spune ce trebuie să faci. Dar dacă îți spui: „Duhovnicul viețuiește în nepăsare, cum poate via în el Duhul Sfânt?”, pentru un astfel de gând vei suferi silnic și Domnul te va smeri și, negreșit, vei cădea în înșelare.

Rugăciunea se dă celui ce se roagă, cum se spune în Scripturi; dar rugăciunea pe care o săvârșim numai din obișnuință, fără zdrobire de inimă pentru păcate, nu este plăcută Domnului. 657

                                    Deci, pentru că nu a știut cum să se roage, a socotit dulceața vedeniilor ca fiind dumnezeiască și nemai sfătuindu-se cu duhovnicii ce îi găsea, nemulțumindu-se din părerea că nu sunt experimentați, și căutând unul desăvârșit, a căzut în înșelarea cea mai cumplită a avea ca povățuitor un duh necurat.

                                    După cum vedem, nu orice rugăciune este plăcută lui Dumnezeu, ci numai cea smerită. Altminteri se cade în înșelare. Verificarea smereniei și progresul adevărat în rugăciune pentru dobândirea harului autentic al Sfântului Duh se face, neapărat, prin sfătuirea cu alții:

Cine vrea să se roage neîncetat trebuie să fie curajos și înțelept și în toate să întrebe pe părintele său duhovnicesc. întreabă-l chiar dacă el însuși n-a trecut prin experiența rugăciunii și pentru smerenia ta Domnul se va milostivi de tine și te va păzi de orice nedreptate; dar dacă gândești: „Duhovnicul este neexperimentat și prins în zădărnicii; mă voi călăuzi eu însumi după cărți”, ești pe o cale primejdioasă și nu departe de înșelăciune. Cunosc pe mulți care s-au amăgit așa în gândurile lor și, din pricina disprețului față de părintele lor duhovnicesc, n-au înaintat duhovnicește. Ei uită că în Sfânta Taină [ a Mărturisirii ]

656 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed. cit., p. 26-27.

657 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed. cit., p. 21-22.

680 680.png

lucrează harul Sfântului Duh, care ne și mântuiește. Așa amăgește vrăjmașul pe nevoitori [ asceți ] , ca să nu mai fie rugători, dar Duhul Sfânt înțelepțește sufletele atunci când ascultăm sfaturile păstorilor noștri 658                                   

                                    Sărmanul Părintele Arsenie Boca, neștiind să se roage, a crezut că își este suficient el însuși pentru a se mântui, și a început să nu mai asculte de nimeni. Ba, mai mult, să disprețuiască oamenii, considerând că îl invidiază, dacă nu sunt de acord în toate cu sfinția sa.

                                    Mai întâi s-a văzut pe sine cu un pas mai înainte ca alții, dacă înțelegem tâlcul cuvântului despre sine pe care el însuși ni l-a transmis:

chiar vorba Părintelui, oamenii îți iartă orice, dar nu și să le-o iei cu un pas înainte 659                                   

                                    Iar mai apoi i-a văzut pe alții ca pe niște proști, care nu pot fi iertați:

In vremea prin care trecem și pentru vremea și mai grea ce se arată să vie peste toată lumea, a mai despărți pe oameni și a-i învăjbi – și lucru de mirare în numele lui Dumnezeu – a-i mai învrăjbi zic, a-i sminti de la lucrarea mântuirii, a-i mai ține în întunerec, e mai mult decât un păcat, mai mult ca o greșală, e o prostie, căci un păcat ți-l iartă Dumnezeu dacă te pocăiești de el; o greșelă ți-o iartă, că n-ai știut. – Prostia însă nu știm dacă o iartă, căci aceea dovedește rea credință și stă împotriva adevărului. 660 [ ce păcat că Părintele Arsenie Boca nu știa puțină etimologie: Прости – citit prosti – înseamnă tocmai a ierta. dar aici sărmanul Părinte contrazice chiar și Sfânta Scriptură: Ier 5:4 Și mi-am zis: „Poate că aceștia sunt niște bieți nenorociți! Sunt niște proști, pentru că nu cunosc calea Domnului, legea Dumnezeului lor. Luc 12:47 Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.48 Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere. – n.n. ]

                                    Ce păcat că sfinția sa nu făcea ca oamenii lui Dumnezeu, să se acuze pe sine însuși de prostie:

Pil 30:2 Căci sunt tare prost, ca să mă pot socoti ca om și nu am pricepere (care ar putea să fie vrednică) de un om.:3 Nici n-am învățat înțelepciunea și nici știința celor sfinți nu o cunosc.

ci îi acuza pe alții:

Oarecine avea multă dreptate când spunea: ca să-ți faci ideea infinitului gândește-te la prostia omenească: nu mai are margini                                    661

                                    Dar cum cugetă mai sus Părintele Arsenie Boca cugetă doar cei ce nu cunosc legea duhovnicească, după cum ne învață Sfântul Cuvios Marcu Ascetul:

193. Cel ce nu cunoaste judecătile lui Dumnezeu merge cu mintea pe un drum înconjurat de amândouă părtile de prăpăstii și usor e răsturnat de orice vânt. Când e lăudat, se umflă de mândrie; când e dojenit, se otăreste; când îi merge bine, îsi pierde cuviinta; când ajunge în suferinte, se tânguieste; întelege ceva caută numaidecât să arate; când nu întelege, face că întelege; dacă e bogat, se îngâmfă; dacă e sărac, se face că nu e; când se satură, e plin de îndrăzneală; când posteste, se umple de slavă desartă; cu cei ce-l mustră, se ia la ceartă; iar cei ce-l iartă, îi socoteste proști

658 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed. cit., p. 111.

659 Florin DUŢU, „Şi cărţile…, Ed. cit., p. 268.

660 †PS Daniil STOENESCU, episcop locţiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţa de aur, E. Charisma, Deva, 2 2009, p. 148.

661 †PS Daniil STOENESCU, episcop locţiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţa de aur, E. Charisma, Deva, 2 2009, p. 482.

681 681a.png

194. Dacă, prin urmare, cineva n-a dobândit, prin harul lui Hristos, cunostinta adevărului și frica de Dumnezeu, se răneste cumplit nu numai de patimi, ci și de alte întâmplări.. 662

                                    Astfel că a ajuns, fără să vrea, să fie nu văzător, ci crezător (și mai apoi căzător) cu duhul în propriile acuzații aduse altora, căci oamenii care judecă cu asprime de alții că au un păcat, cad în același păcat, după cum ne învață tot Sfântul Cuvios Marcu Ascetul:

183; Cel ce sfătuieste sau mustră întru frica lui Dumnezeu pe acela care păcătuieste, îsi câstigă sie-și virtutea opusă greselii. Iar cel ce tine minte răul și osândeste cu răutate cade în aceeasi patimă, după legea duhovnicească. 663

                                    Iată că și Părintele Arsenie Boca a căzut în patima pe care chiar sfinția sa o numea prostie, fiind contaminat de duhuri și de oamenii ce îl lăudau:

Actuala scrisoare.

Oamenii au, mai toți, părerea că ei știu cum să-și ducă viața și nimeni nu are dreptul să se amestece în viața lor. Asta-i Himalaia prostiei omenești, părerea că ei știu.

Ciuma omului e părerea că știe.

Și dacă înțeleptul învață din pățania altuia, iar prostul nici dintr-a lui, e clar că pentru a găsi un înțelept trebuie să fii tu însuți un înțelept.

Oamenii însă se contaminează unii pe alții de această ciumă                                    664

                                    Iată, însă, cum se priveau pe ei înșiși, diametral opus față de Părintele Arsenie Boca, adevărații Sfinți:

Domnul m-a învățat să țin mintea în iad și să nu deznădăjduiesc și așa sufletul meu se smerește, dar aceasta nu este încă adevărata smerenie, care e de nedescris. Când sufletul vine la Domnul, se înfricoșează, dar când vede pe Domnul, atunci se bucură nespus de frumusețea slavei Lui, iar iubirea lui Dumnezeu și dulceața Duhului Sfânt îl fac să uite cu desăvârșire pământul. Așa este raiul Domnului. Toți vor fi în iubire și de la smerenia lui Hristos toți vor fi bucuroși să-i vadă pe ceilalți mai presus decât ei înșiși. Smerenia lui Hristos sălășluiește în cei mici: ei sunt bucuroși că sunt mici. Așa mi-a dat să înțeleg Domnul. 665

                                    Acest duh, de încredere în sine și de a privi pe alții de sus, care se vede în toate scrierile, minunile și replicile sfinției sale, a pus stăpânire cu putere pe sfinția sa și… ce dureros… iată, că s-a pus pe sine mai presus chiar și față de ierarhii săi:

662 <http://www.filocalia.ro/sfintii-despre/7/Despre_legea_duhovniceasc%C4%83,_%C3%AEn_200_de_capete_,/MARCU_ASCETUL>, luni, 13 iulie 2015.

663 <http://www.filocalia.ro/sfintii-despre/7/Despre_legea_duhovniceasc%C4%83,_%C3%AEn_200_de_capete_,/MARCU_ASCETUL>, luni, 13 iulie 2015.

664 †PS Daniil STOENESCU, episcop locţiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţa de aur, E. Charisma, Deva, 2 2009, p. 481-482.

665 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed. cit., p. 27

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s