pag. 1170- Arsenie vs. Arsenie – 4

11741174.png

                                    Am lăsat în afara tabelului, pentru a i se admira mai bine măreția și frumusețea peisajului unde a primit aprobare Părintele Arsenie Boca să-și construiască (și împodobească cu sculpturi pe comandă) din averile personale a doi pensionari de pe vremea comunismului (!!!) proprietatea boierească (cu un etaj și o mansardă, iar acum și cu o antenă de satelit, probabil pentru recepția mai de calitate a noilor vedenii ale ucenicilor), unde a viețuit sfinția sa mai înainte de a muri cu 12 femei. Aceasta este devenită acum metoc al Prislopului. Azi suntem obișnuiți cu construcții de vile datorită patronilor și celor plecați în străinătate, dar în vremea aceea cine putea să-și facă astfel de construcții în afară de nomenclaturiști?

11751175.png

                                    Nu numai aceste clădiri ne dau a înțelege că a slujit socialismului aflat la putere, dar și textele sfinției sale despre comunism, ne arată că îl propovăduia cu perversiune printre ucenici ca fiind bun, un fel de creștinism silit și necredincios, și că el însuși confunda comunismul cu creștinismul. Nu numai atât dar învinovățea pe creștini și pe Sfânta Biserică pentru necredința comunismului în Hristos (care necredință, asociată la silire, ar fi după preacuvioșia sa singurele diferențe între cele două). Oamenii lui Dumnezeu niciodată nu învinovățesc pe alții, ci pe ei înșiși, și în nici un caz, nici de ar fi arși pe rug, Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică:

Dacă primii creștini au realizat în mic societatea comunistă – desființând proprietatea particulară și dând fiecăruia după trebuință, și dacă toți creștinii au trăit întreolaltă egalitatea de fiii aceluiași Tată, fără vreo deosebire de neam, de clasă socială – această societate a răsărit de la sine, nesilit, în numele iubirii, care a ars gardurile dinafară dintre oameni și egoismul dinăuntru.

Dacă astăzi Dumnezeu e tăgăduit de comuniști, vina o poartă creștinii a căror viață nu prea dovedește existența lui Dumnezeu. Din înmulțirea fărădelegilor dragostea multora s-a răcit și fărădelegile stârnesc mânia mulțimilor, care e, la urma urmelor, mânia lui Dumnezeu [ mânia celor ce L-au răstignit pe Hristos, mânia păgânilor, monofiziților, mahomedanilor, latinilor, naziștilor, grupurilor sodomitene, etc., toate mânii ale mulțimilor împotriva Ortodocșilor, sunt mânia lui Dumnezeu? – n.n. ] .

Mânia comunistă pe toate așezămintele sociale învechite (și Biserica a devenit uneori și pe-alocurea, așezământ social), poate deschide focul curățitor și asupra Bisericii lui Hristos, asupra creștinilor. [ … ]

Situația actuală a religiilor (cărora le cam slăbește prestigiul pentru mulțimea lor și a fărâmițării lor în confesiuni și secte) în lagărul țărilor de democrație populară, precum și în U.R.S.S., patria socialismului, este următoarea: toate sunt mobilizate în apărarea păcii și a construirii socialismului – fapt care nu contravine nici unei religii                                    1148

                                    Vedem cum socialismul nu contravine (în concepția Părintelui Arsenie Boca) Ortodoxiei, ci Ea chiar trebuie să slujească construirii lui (ne întrebăm dacă a fost doar un vizionar orb nevăzând că va cădea socialismul sau doar un laș obedient față de regim ca să scrie aceste rânduri?) și, după ce acuză Sfânta Biserică de prefacere în așezământ social, profită de ocazie să sugereze ca soluție ultimă iarăși iubitul său ecumensim.

                                    Am putea să îl numim acum, mai modern, e-comunism.

***

                                    Întrebarea 1: care dintre cei doi se aseamănă mai mult cu Avva Arsenie cel Mare?

                                    Răspuns: nouă ni se pare că Părintele Papacioc.

                                    Dumneavoastră cum credeți?

                                    Întrebarea a 2-a: care dintre cei doi a mers după învățăturile Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit?

                                    Răspuns: nouă ni se pare că Părintele Papacioc, iar Părintele Arsenie Boca s-a împotrivit prin cuvânt și faptă Ei.

                                    Dumneavoastră ce părere aveți?

                                    Întrebarea a 3-a: în cuvintele cui putem avea încredere că ne prezintă adevărul și ne pot ajuta să ne lămurim și să ne mântuim?

                                    Răspuns: nouă ni se pare că numai în cele ale Părintelui Arsenie Papacioc, Părintele Arsenie Boca contrazicându-se (atât în lucrurile mici, cât și în cele mari, atât în cele teoretice, cât și în cele practice) și propovăduind diferit și opus, în funcție de context și auditoriu, iar nu în funcție de adevăr.

1148 PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in și îngerul cu cădelnița de aur, E. Charisma, Deva, 2 2009, pp. 367-368.

11761176.png

                                    Dumneavoastră…?

                                    De aceea, când Părintele Arsenie Boca și ucenicii sfinției sale ne spun una, două, trei sau mai multe în funcție de context, iar Părintele Arsenie Papacioc spune alta, scurt și la obiect, cum întotdeauna a făcut, îl vom crede pe Părintele Arsenie Papacioc, ca pe un mărturisitor de toată viața al adevărului dus până la capăt, cu prețul vieții și al morții.

***

                                    Toată această comparație dintre cei doi Părinți Arsenie a început din dorința de a afla adevărul: Părintele Arsenie Boca a fost caterisit, oprit de la slujire sau s-a lăsat singur de ea?

                                    Ucenicii se contrazic ca de obicei, dar la acest capitol am putea spune că ei ajung să se bâlbâie, deci nu-i putem crede.

                                    Iată ce ne spune despre acest subiect lucidul, mult încercatul și chibzuitul mărturisitor (constant de-a lungul întregii vieți) al adevărului … Părintele Arsenie Papacioc:

Mai întâi de toate a fost arestat.

Părintele Ioanichie Bălan:

1. A fost arestat?

Părintele Arsenie Papacioc:

2. A fost arestat pentru că făcuse niște proorocii cu rușii. Că vin rușii, că vin comuniștii, că nu știu ce. Ăștia nu l-au cruțat. Și el în închisoare s-a lăsat și de preoție și de călugărie. S-a eliberat din închisoare, a rămas civil și s-a ocupat de pictură la un preot de la marginea orașului București. [ … ] Se duc la mormântul lui și se roagă, și el se lăsase și de preoție și de călugărie… 1149

                                    Ucenicii înfierbântați și necăjiți pe Părintele Arsenie Papacioc că ne dezvăluie adevărul despre idolul lor, îl acuză de bârfă, bârfind. Dar argumentele aduse de ei, de râs, ca de obicei, nu contrazic realitatea cunoscută de un contemporan ce a luptat toată viața pentru a mărturisi adevărul. Că făcuse proorocii despre ruși am arătat mai sus, cu citat luat chiar de la ucenici. Să vedem acum dacă s-a lăsat de preoție și călugărie, sau a fost oprit de la acelea, sau la lăsarea sfinției sale de călugărie și preoție s-a adăugat și oprirea de la acelea și din ce motive: ca să-i camufleze propria lepădare fără să se facă de râs sau din motive canonice pentru relația sfinției sale cu Maica Zamfira?

                                    Chiar Maica Zamfira ne arată că arestările au fost mai multe (1945, 1948, 1950, 1951, 1953, 1955, 1956), că de fapt nu au fost făcute pentru legionarism. Astfel că este posibil că deși a fost alungat de la Prislop și oprit de la slujire oficial în 1959, în cadrul unei dintre arestări anterioare acestei date, fie în urma torturilor, fie cedând presiunii fizice, fie cârtind că de ce l-a lăsat Dumnezeu să sufere, fie datorită ritualurilor vedeniste și vedice pe care le făcea, s-a lăsat de preoție și călugărie în închisoare, fie în fața torționarilor, fie în taină (cu îngăduința lui Dumnezeu ca să-și dea seama că nu numai că nu este Sfânt, dar nu mai este nici preot, nici monah, nici creștin, și astfel să se întoarcă la pocăință ca să se poată mântui). La aceasta se adaugă argumentul că, spre deosebire de toți prigoniții veritabili care au reluat și preoția și călugăria din 1965, cel târziu, este singurul care a preferat să stea cu Maica Zamfira, ca și cu o soție, fiind „singura uceniță care l-a înțeles”, în sensul că i-a hrănit ideea că este un unic care trebuie apreciat în mod original, ca un episcop și că poate face excepție de la toate canoanele și dogmele Ortodoxe. Astfel că dacă nu i s-a mai putut construi oficial cultul personalității sale printr-o recunoaștere publică bisericească (fiind pe atunci un context ateu care forma un cult doar în jurul partidului și conducătorului său) atunci trebuie să-și facă singur dreptate și să devină (sau să-și construiască singur prin învățături și lucrări diavolești imaginea) unui mare Sfânt prigonit (aflat în catacombe unde slujea valid, deși nu era lăsat de Sfânta Biserică Oficială să facă aceasta).

                                    Dar aceasta se cheamă (în limbaj canonic), indiferent de pretextul și contextul politic:

PARASINAGOGĂ.

1149 Arhimandriții Arsenie Papacioc, Ioanichie Bălan, Cleopa Ilie, – Convorbirea Duhovnicească din chilia Protosinghelului Varsanufie Lipan – 1996. <https://www.youtube.com/watch?v=w9AAI9iwvkM&gt;, duminică, 17 mai 2015.

11771177.png

Dar să urmărim, ca de obicei, mărturiile ucenicilor sfinției sale:

In perioada respectivă, au început să circule diverse zvonuri legate de o relație de căsătorie a Părintelui Arsenie cu Maica Zamfira, după alungarea din Mănăstire, însă documentele de arhivă, cum ar fi nota informativă a Securității, din 6 iunie 1965, arată că erau doar zvonuri: „în urma aplicării Decretului 410/1959 [ 28 octombrie 1959 – n.n. ] , când Boca Zian s-a retras din mănăstire

                                    [ vedeți că și securitatea scapă informația că de fapt Părintele Arsenie Boca a dorit să se retragă? Nota următoare nu ne aparține, este a domnului Duțu – n.n. ]

                                    [ a fost alungat din Mănăstire cu ajutorul miliției înainte de aplicare Decretului 410, după cum am arătat în capitolul precedent– n.n. ] , a plecat împreună cu Constantinescu Julieta în București și au rămas împreună până în prezent. [ nu au fost alungați și, chiar de au fost alungați, nu au fost siliți să rămână împreună – n.n. ] 229

când Boca Zian s-a retras din mănăstireAr fi putut după cel mult cinci ani să ceară să primească din nou chiar și preoția, nu numai călugăria și hainele monahale:

Patru ani mai târziu, maica Zamfira și părintele Arsenie au fost îndepărtați din mănăstirea Prislop și li s-a interzis să mai poarte veștmântul monahal, lui pentru toată viața, iar ei până în 1964, când a avut loc amnistia preoților anticomuniști                                    [ nici un document nu specifică aceasta. Așadar putea să-și reia veșmintele, măcar din 1964, de la amnistie, cum au făcut-o toți, mai ales dacă nu era legionar, cum susțin o parte din ucenicii sfinției sale, politic corecți. Iar ea de ce nu le-a mai purtat, după cum vedem și în fotografiile de după 1964 ale ei? – n.n. ] Preotul a fost angajat la atelierul de pictură al Patriarhiei, iar potrivit unor mărturii, cei doi au locuit împreună pentru o perioadă, într-o casă în București.

                                    Da, ar fi putut să le ceară, dar aceasta nu s-ar fi putut fără despărțirea de Maica Zamfira… și ea poate că s-ar fi sinucis, sau doar l-a amenințat cu aceasta ca să îi amăgească conștiința și să îi dea un argument solid rațional ca să nu îi vină cumva să îndrăznească să se pocăiască de lepădarea preoției și călugăriei.

                                    Relația dintre ei, cunoscută public prin conviețuirea în același domiciliu, pe care nu știm dacă au spovedit-o vreodată (dar dacă au spovedit-o vreunui ierarh era motiv suficient să nu-i mai lase să slujească) era suficientă, ca de la sine să îi oprească slujirea preoțească. Dar dacă s-ar fi căit și s-ar fi despărțit de conviețuire, poate că ar fi primit vreo dispensă. Dar cum să-i redea vreun episcop înapoi slujirea preoțească când se purta așa cu ierarhia bisericească, vădindu-i nu numai trufia și disprețul față de rânduială bisericească, dar și lipsa oricărui comportament firesc? Cum să dai unui astfel de om să conducă sufletele spre mântuire (care nu se poate face decât prin smerenie care are ca școală ascultarea) când el însuși pierduse calea?

A venit odată la Drăgănescu un ierarh de la Patriarhie, care i-a poruncit Părintelui Arsenie. să șteargă imaginile neortodoxe pictate in biserică. Părintele Arsenie i-a dat scule să șteargă ce nu-i convine, căci, zicea Părintele: “n-am pictat nimic, decât cu poruncă de Sus, pentru catehizarea poporului, care zace in întuneric”. De aceea, nu l-a putut înțelege intru totul nici Sorin Dumitrescu, un pictor, de altfel, talentat. Dar, pe lângă talent, mai trebuia ceva de Sus, pe care nu-l are oricine. Părintele Arsenie nu a pictat la metru pătrat, după tipare, ci cu descoperire de Sus, nu numai cu documentație; ci mai ales cu rugăciune și post și, uneori, vorbind cu sfinții pe, care ii picta. 1150

                                    Desigur că arhiereii noștri i-au remarcat patima pentru vedenii, pe care le punea mai presus de adevăr și deci că nu putea fi, în nici un caz preot Ortodox, caracterizat de-a lungul tuturor timpurilor mai ales de mărturisirea dreptei credințe.

                                    Uitați ce se cere de la diaconi:

1Ti 3:7 Și se cade lui și mărturie bună să aibă de la cei din afară; ca nu în ocară să cază și în cursa diavolului, 8 Diaconii așijderea cucernici să fie, nu îndoiți la cuvânt, nebăutori de

1150 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, pp. 35-36.

11781178.png

vin mult, neagonisitori de dobândă urâtă;:9 Ci având taina credinței întru știință curată.:10 Și aceștia să se ispitească întâiu; după aceea să se diaconească fără de prihană fiind

                                    Cu cât mai mult unui preot.

                                    Dar ce interes personal aveau cei doi să ceară preoția când Maica Zamfira socotea că bietul Părinte Arsenie Boca, este deja episcop:

Într-o scrisoare adresată episcopului Andrei Magieru, în 26 ianuarie 1951, maica Zamfira relata următoarele: „Cu strângere de inimă vă aducem la cunoștință și în scris, precum ni s-a spus, ridicarea părintelui nostru stareț și duhovnic, Arsenie, de către autorități. O facem din ascultare. Pentru noi stă mereu prezent în formarea creștină pe care ne-a dat-o. Și o mai facem cu nădejdea că cel pe care-l socotim ca pe părintele nostru mai mare, ca pe episcopul nostru [ este foarte interesant că pentru sfințiile lor Părintele Arsenie Boca era deja episcop, remarcă făcută tocmai atunci când trebuia să fie mai smerite ca să poată primi ajutorul. Ne întrebăm cum îl priveau când era în culmea gloriei și popularității bine finanțate ce părea de o stabilitate de nezdruncinat – n.n. ] în mentalitatea de creștinism primar cu care ne-a deprins părintele Arsenie, Prea Sfinția Voastră, veți sprijini tânăra obște a Prislopului 1151

                                    Dar și el însuși se socotea mai mare decât mitropolitul său, putând a dispune, ca un judecător de apoi, în locul lui Hristos, soarta sa în veșnicie și că ierarhii se chinuiesc în iad dacă dezbracă de hainele preoțești pe cei neascultători (care își fac un cult propriu al personalității tocmai datorită misiunii care i-a înșelat ca să uite de pocăință, cum au fost Părintele Iosif Trifa și Părintele Arsenie Boca, foarte asemănători ca traseu, deși primul nu s-a folosit de ocultism, ci doar a căzut în capcana răzvrătirii)

Un credincios din Ucea, când a fost la mănăstire la Sâmbăta, a spus că Părintele Arsenie, înainte de a începe o predică, s-a urcat pe o masă și a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui și atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator”. Atunci Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?”. Eu am să zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Așa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceți ce vă spun“. Amin 1152

într-o duminică a zis Părintele Arsenie:

Mă, Rudi, bine că ai venit. Că azi avem o slujbă specială de făcut.-

Părinte, ce slujbă specială, că azi nu e sărbătoare, nu e nimic?!

Da, mă, Rudi, azi trebuie să fac o slujbă specială, că îl scot pe mitropolitul Nicolae Bălan din iad, că îi ajung 25 de ani, cât o stat acolo. Că l-o dezbrăcat de hainele preoțești pe Părintele Iosif Trifa, de la Sibiu, cel cu Oastea Domnului, chiar înainte de a-l duce la mormânt                                   

Și a făcut slujba,atunci…” 1153

                                    Dar vă rog să mai observați ceva: sfinția sa „scotea din iad” prin puteri paranormale, probabil, căci slujbele sale nu puteau fi preoțești la 25 de ani după adormirea †ÎPS Nicolae Bălan (n. 27 aprilie 1882, Blăjenii de Sus, Bistrița-Năsăud – d. 6 august 1955, Sibiu). În 1980, Părintele Arsenie Boca fusese oprit de la slujirea preoțească de 21 de ani, din 1959 (până la sfârșitul vieții care a avut loc în 1989), ca o consecință a propriei lăsări de preoție și călugărie din închisoare (și a celorlalte abateri enumerat în acest studiu). Numim puteri paranormale nu în sensul modern, ci ca o consecință a faptului că nu sunt normale la un preot caterisit. Iar cel ce slujește preoțește după ce este oprit de la slujire formează o parasinagogă. Observăm că ori nu a ascultat de ierarhii care l-au oprit de la slujire, ori avea credința (mai degrabă necredința) că nu prin puterea preoțească (adică a lui Hristos, a cărui icoană vie este preotul) poate scoate sufletele din iad (căci preoția nu o mai avea pe atunci), ci prin puterea proprie, fiind un „sfânt ce poruncește” ca Domnul nostru Iisus Hristos (și nu ca unul adevărat care se roagă doar la Iisus Hristos să ierte păcatele oamenilor). Și aceasta este o concepție eretică de comparare cu (și de înlocuire a lui) Hristos, deci antihristică. Ce slujbă specială o fi fost, dacă nu satanică, adică potrivnică Sfintei Biserici?

1151 <http://adevarul.ro/locale/hunedoara/secretul-arsenie-boca-femeia-stat-40-ani-el-cutremuratoaea-poveste-zamfirei-tanara-duhovnicul-nu-lasat-o-omoare-l_556af422cfbe376e35c7dd07/index.html>, luni, 13 iulie 2015.

1152 Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Colecția “Ortopraxia”, Ed. Agaton, Făgăraș, 2008, pp. 124-125.

1153 Romeo PETRAȘCIUC, Lăsați-vă în grija Lui Dumnezeu, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 68-69.

11791179.png

                                    Dar nu trebuie să ne mirăm de această reacție. Despre amăgirea sfinției sale de o viață că este ca și Mântuitorul, ba chiar înlocuitorul Lui, ne spun mulți ucenici, fără să-și dea seama sărmanii:

În cartea Mărturia mea, de pr. Petre Vamvulescu, pag. 51 : „Odată, după Sf. Liturghie, la biserica Boteanu din Piața Amzei, București, cineva l-a văzut pe pr. A. Boca, așa cum era, îmbătrânit, cu câteva luni înainte de moarte și a plâns. Părintele i-a zis: îți spun o taină pe care nu o pot spune oricui. Și sfinții mor! – și aceasta a spus-o despre sine ” (pag. 42). Unui om ce plângea că are soția bolnavă i-a zis: „Gheorghe, vezi-ți de treabă, nu mai plânge, că pentru boala soției tale vorbesc eu cu Dumnezeu” Aici menționez declarația pr. Stăniloaie despre A. Boca în revista Scara, 1993, cu trei luni înainte de trecerea la cele veșnice. „Avea o siguranță de sine pe care eu n-am avut-o niciodată, eu spun tipic sectară”. În cartea Alte mărturii despre părintele A. Boca, pag. 88: „Dar când voi muri, de acolo de sus o să am răgaz și o să vă văd pe toți și o să vă ajut”. (Maria șandru). Găsim în Pateric cuvioși care după o viață de nevoință cereau pe patul de moarte timp de pocăință, iar A. Boca era sigur de mântuirea lui. Pag. 89: „Mă, mie mi-a dat Dumnezeu un dar pe care voi nu-l aveți, eu sunt văzător sufletește; voi sunteți văzători numai cu ochii, dar sufletul vostru e încărcat de toate relele” (Maria șandru) pag. 116. Zicea: „Tu, dacă sunteți doi sau trei inși undeva, să povestiți despre mine, că eu sunt lângă voi și eu vă ascult și vă ajut ; Mântuitorul spune în Sfânta Evanghelie: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu sunt și Eu de față”. La pag. 121, spunea pr. Arsenie: „Când vorbiți de mine eu sunt între voi” (Chiș Aurelia). Cumplită smerenie mai avea. Pag. 125: înainte de a începe o predică s-a urcat pe o masă și a zis: „Când va judeca Dumnezeu lumea eu am să fiu la dreapta Lui (siguranță sectară, sau poate credea că a luat locul lui Hristos ca ereticul Francisc de Assisi) și atunci ori vă sunt de folos, ori vă sunt acuzator”. În cartea Mărturii din Țara Făgărașului, pag. 12: „Ne spunea părintele că ne știe toate păcatele noastre și ale neamului nostru, că a vorbit cu sfinții pe care îi pictează” (pr. Todor Nichifor – Sibiu). Pag. 50… „Zicea părintele: Mă, io văd prin voi până la al treilea neam” (Ierod. Ieronim Coldea). Pag. 117: „Eu știu unde mă duc, eu am mai fost acolo ” în cartea Noi mărturii despre pr. Arsenie Boca, pag. 65: „Dacă plec, vă ajut mai mult!’ . Pag. 118: „Mi-a spus că de sus ne va ajuta mai mult decât de jos și să-l chemăm așa: «Preot monah Arsenie, trimite-mi duhul tău paznic și dă-mi sănătate și liniște. Depărtează de la casa mea necazurile și suferințele că ai Duh Sfânt.»” (Chiș Aurelia – Boiu, Mureș). Urmează să auzim că și-a făcut singur acatistul când era în viață.

Atenție: când ne rugăm unui Sfânt autentic, intrăm în contact cu Cerul; când ne rugăm unui înșelat – intrăm în contact cu iadul.

În cartea Lăsați-vă în grija lui Dumnezeu> pag. 68: „…Mă Rudi, azi trebuie să fac o slujbă specială, că îl scot pe mitropolitul Nicolae Bălan din iad, că îi ajung 25 de ani, cât o stat acolo, că l-o dezbrăcat de hainele preoțești pe pr. Iosif Trifa” (Mărioara Steluța Hlibițchi). Când; am citit asta, am spus că a avut și Ardealul un papă care scoate din iad când vrea el. Suspectă este și evlavia lui A. Boca față de Iosif Trifa. 1154

                                    Dar un alt motiv tainic, pentru care Însuși Dumnezeu a rânduit ca Părintele Arsenie Boca să fie oprit de la slujire este, desigur, faptul că vădea păcatele oamenilor:

706. – Secretul spovedaniei. “Duhovnicul de va spune păcatele celora ce i se spovedesc, acela să aibă canon cu oprirea de la preoția lui, trei ani. Iar învățătorii zic și poruncesc să-i fie luat darul de tot și darul preoției și darul duhovniciei; numai aceasta să aibă voie să se cuminice dumnezeieștii pricestanii. Iar cetățeneasca lege, zice: să i se scoală limba pe ceafă și să i-o tragă pînă ce va muri”. -ILT, 319 1155

                                    Observăm că deși era caterisit, sau doar oprit de la slujire, cel puțin la biserica Drăgănescu, Părintele Arsenie Boca făcea slujbe speciale de scos din iad, citea pomelnice în altar, purta epitrahil predicând și ocupându-se de păcatele și catehizarea oamenilor ce veneau la el ca la un duhovnic. Dar aceasta după Sfinții Părinți se cheamă răzvrătire față de Sfânta Biserică și cel ce o practică, împreună cu cei ce îl urmează, formează o parasinagogă.

1154 Pr. Gheorghe ANIȚULESEI, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 3-5.

1155 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

11801180.png

CANONUL 28

Dacă vreun episcop, ori prezbiter, ori diacon, caterisit după dreptate pentru vinovății arătate, ar îndrăzni a se atinge de Liturghia (slujba) cea oarecând încredințată lui, acesta de istov taie-se de la Biserică. [ Antiohia, can. 4, 12, 15; Sardica, can. 14; Vasilie, can. 88 ]

TÂLCUIRE

Acest canon rânduiește, că dacă vreun episcop, ori preot, ori diacon s-ar caterisi după dreptate și după lege pentru vinovății arătate și dovedite, 57 episcopul de sobor, iar preotul, și diaconul, ori de episcopul lor, ori de soborul lor, și apoi după o legiuită caterisire ca aceasta, de ar fi îndrăznit a întrebuința Liturghia cea dată lor oarecând58 (Liturghie aicea înțelege și pe arhieria episcopului, și pe ieria preotului și diaconului), unii ca aceștia zic, afurisească-se desăvârșit de la Biserică. Una adică pentru îndrăzneala cea peste măsură și obrăznicia lor, iar alta că la cei ierosiți, după caterisis, altă canonicească pedeapsă nu rămâne, decât a se despărți desăvârșit și de Biserică, și aceasta cu dreptate. Căci dacă după canonul 14 al soborului din Sardica cel ce nu se caterisește cu dreptate, ar îndrăzni a lucra cele ale soartei sale, mai-nainte de altă sobornicească judecată trebuie a se înțelepți cu amare și aspre cuvinte, dacă după cel al 5-lea al soborului 1 cel ce este scos din adunare, nu după dreptate ci după oarecare micșorare de suflet și prigonire a episcopului său, nici acestea poate a întrebuința ceva ieraticesc lucru mai-nainte de sobornicească certare, cu cât mai vârtos nu poate a lucra ceva de ale preoției, cel cu dreptate pentru vederate păcate caterisit? [ vedeți că indiferent dacă a fost oprit de la slujire cu dreptate – cum îl arată multiplele sale abateri de la Sfintele Canoane și de la Dogme – sau chiar cu nedreptate, dacă a continuat să slujească este vrednic de pedeapsă? – n.n. ] Și dacă marele Vasilie, pe Grigorie cel ce era numai oprit de el, îl înfricoșează cum că-l va osândi cu anatema, de va îndrăzni a lucra ceva mai-nainte de îndreptarea sa, [ vedeți că pe cel care este nu caterisit, ci doar oprit de la slujire, dacă își continuă slujirea este osândit de Sfântul Vasile cel Mare cu anatema!!! – n.n. ] cum nu se cuvine desăvârșit a se rupe din Biserică cel cu dreptate și pentru arătate păcate caterisit, și după caterisis va îndrăzni a lucra vreo lucrare preoțească.

57 Clericii cei după dreptate pentru vinovății arătate [ de pildă viețuirea publică cu o femeie, deși este ieromonah, sau pictura și/sau scrierea eretică – n.n. ] caterisiți de sobor întreg (adică de toți episcopii din acea eparhie, și de mitropolitul) nu mai pot a face apelație, adică a se cerceta judecata lor, la mai mare bisericească judecătorie. Fiindcă unora ca aceștia nu li se mai dă loc de dezvinovățire, ori nădejde de întoarcere la starea lor de alt sobor, după canoanele 4 și 15 al Antiohiei. Iar de este aceasta adevărată precum și este, apoi ajutorul apelației nu se dă la fiecare ce s-ar osândi, precum nu drept zice Valsamon la tâlcuirea canonul 12 al Antiohiei, nici toate pricinile pot a se apelarisi la mai înalt județ. Pentru că nici hotărârea aleșilor judecători nu se ridică la altă judecătorie, după canonul 109 și 140 al Cartaginei; Nici a clericului aceluia ce se va duce de la nemernicia și Biserica sa, caterisirea ceea ce s-a făcut după sfătuirea episcopului său, după canonul 3 al Antiohiei, are loc de aceea de dezvinovățire. Nici aceluia ce lăsând pe soborul cel mai mare, va alerga la împăratul, după canonul 12 al acestuiași. Nici a patriarhului hotărâre, nici poate a mai întinde judecata sa la mai mare judecătorie, acela ce cu orice chip s-ar mulțumi și ar tăcea când se făcea hotărârea judecății sale.

[ dacă nu ar fi vrut să fie oprit de la slujire, sau ar fi fost nedreptățit, Părintele Arsenie Boca ar fi trebuit el însuși să apeleze la mai mare judecătorie bisericească și să ceară reprimirea în slujire. Faptul că nu a făcut-o, ci s-a mulțumit și a tăcut, îl arată părtaș la oprirea slujirii preoțești, chiar dacă încălca această hotărâre clandestin și necanonic, adăugând vina neascultării deciziei ierarhului său, la celelalte permanente neascultări – n.n. ]

Deci din acestea zice să încheie cum că, este neadevărat canonul acela, pe care împotriva lui Atanasie îl puneau înainte arienii, iar împotriva lui Hrisostom îl puneau înainte Teofil al Alexandriei, care zice așa: „Oricare episcop, ori prezbiter, cu dreptate s-au cu nedreptate caterisit, dacă el de sineși ar lua iarăși Biserica sa mai-nainte de a se face sobor, lui nu i se

11811181.png

mai dă loc de dezvinovățire la alt sobor”. Că este arătat, că aceste fel de canon, nu face osebire între cel drept și nedrept; ci întocmai pe amândoi osândește în aceeași pedeapsă și osândă. și pentru aceasta se împotrivește dumnezeieștii Scripturi, care nu voiește să se pedepsească dreptul ca păgânul (Facere: 18). Se împotrivește încă și canonului 14 al Sardichiei, fiindcă acesta zice că, cel ce cu nedreptate s-a caterisit, și mai-nainte de sobor s-a întors la Biserica sa, nu aibă de aici loc de dezvinovățire                                   

                                    [ deci dacă a fost oprit de la slujire chiar cu nedreptate (deși, după cum am văzut, un mare bine au făcut Bisericii cei ce l-au oprit de la slujire și înșelarea publică a poporului amăgit), și a început fără dezlegarea soborului a sluji, de atunci nu a mai avut loc de dezvinovățire. Deci, având în vedere că există o mărturie, că cel puțin de la 25 de ani de la adormirea †ÎPS Nicolae Bălan, adică din 1980, a făcut slujbă, de atunci nici nu a mai avut loc de dezvinovățire. Iar din 1964 până în 1980 de câte ori nu ar fi putut să ceară dezlegare de la Sfântul Sinod, dacă nu l-ar fi disprețuit și n-ar fi prețuit prea mult și necuvios pe Maica Zamfira, ca să poată renunța la patima viețuirii cu sfinția ei, încălcând și înfruntând cu dispreț Sfintele Canoane – n.n. ]

Iar al Sardichiei cu mai amară numai și mai grele cuvinte înțelepțind pe unul ca acesta, nu zice, că să nu afle loc de dezvinovățire la alt sobor. Drept aceea acest canon, fiindcă s-a făcut de arieni, și nu zice drept, s-a stricat de soborul din Sardica.

58 Dar s-ar nedumeri cineva, dacă Hirotonia, Botezul, Sfințirea Apei, și celelalte ce ar fi îndrăznit cei ce cu dreptate, și pentru arătate vinuiri de sobor s-au caterisit, de au oare putere și ființă, ori de sunt cu totul fără putere, și neînființate, și ca cum nici cum s-ar fi făcut și pentru aceasta de trebuie a se face din început de preoți necaterisiți? Se vede că după oarecare, sunt fără putere și cu totul fără ființă, și pentru aceasta este trebuință a se face din început, ca și cum nu s-ar fi făcut cu totul mai înainte. Căci, dacă hirotoniile, și alte sfințite săvârșiri, ce le-ar face afară de enorie vreun episcop, sunt fără putere, după canon 13 al Antiohiei, cu cât mai mult lucrurile cele îndrăznite, a celui cu dreptul și după lege caterisit sunt fără putere și fără ființă? Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei și 11. a celei către Tesaloniceni 1 și după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toți hirotonisește, prin toți însă și prin însuși cei nevrednici lucrează; „răspundem, că și prin toți cei necaterisiți lucrează, dar nu și prin cei caterisiți, și deshirotoniți.” Am zis pentru lucrurile cele îndrăznite a celui cu dreptate și pentru arătate păcate caterisit, cum că trebuie de al doilea a se face, ca și cum ar fi înființate, și nu ar fi. Căci de ar fi așa, trebuie acest caterisit, când se dezvinovățea, și să se mai hirotonească de al doilea. Ci însă, după canonul 56 al Cartaginei cel ce oprește hirotonisirile cele de al doilea, acesta nu s-a hirotonisit de al doilea. Deci avea puterea preoției (deși pe lucrare nu o avea din pricina caterisirii). Drept aceea și lucrările cele de dânsul îndrăznite nu trebuie a le mai îndoi. Că cela ce cu dreptate s-a caterisit, și dinlăuntru de sineși pentru nevrednicia sa, și din afară de la sobor, a pierdut lucrarea preoției.

                                    [ avea nevrednicie lăuntrică, datorită lucrării neortodoxe:

1. care încălca Sfintele Canoane și Dogmele credinței;

2. datorită încălcării regulamentului monahal;

3. al viețuirii imorale cu Maica Zamfira;

4. și folosirii metodelor vrăjitorești sub pretextul misiunii și în interes personal,

Deci de unde ideea că s-ar fi oprit de la slujire pe nedrept?

Iar oprirea de la slujire din afară este mărturisită de:

1. chiar de însuși faptul că nu slujea pe față, ci în ascuns și

2. de hotărârea de reabilitare a Părintelui Arsenie Boca, chiar dacă nu s-a publicat acel document de oprire de la slujire/caterisire (probabil ascuns intenționat că să-l disculpe pe sfinția sa, căci documentul de alungare din Mănăstire nu specifică oprirea de la slujire)

Iată câteva motive, observate și de alții, suficiente pentru a-l opri pe Părintele Arsenie Boca de la slujire și din afară:

11821182.png

Conform raportului făcut de Biroul de Securitate Hațeg și înaintat Serviciului Județean Deva în 4 iulie 1950, Părintele Arsenie [ … ] ; primea diferite produse “pentru că vindecă oamenii”; și-a “vândut” fotografia “cu suma de 200 de lei” [ … ]

Inițiativa a fost tardivă, deoarece conform prevederilor noului regulament monahal, impus de Departamentul Cultelor în decembrie 1958, viețuitorii de la Prislop au fost obligați să părăsească monahismul, iar mănăstirea a fost închisă. 1156

Departamentul Cultelor a elaborat un nou regulament al mănăstirilor, în care printre altele se prevede că în mănăstiri nu se admit următoarele categorii de elemente: persoane minore; persoane ce nu au minimum de 7 clase elementare; persoanele care au săvârșit abateri de la regulile monahale – imorale; cei care au suferit condamnări de drept comun; elemente contrarevoluționare, precum și cei ce sunt cunoscuți cu manifestări dușmănoase la adresa regimului etc. [ … ]

Însă, ierarhii ortodocși nu s-au conformat planului Departamentului Cultelor de scoatere a monahilor din mănăstiri, după cum organele Securității arătau într-un referat din 28 mai 1959 prezentat la cabinetul ministrului afacerilor interne: „În ultima vreme patriarhul Justinian Marina se manifestă tot mai alarmat în legătură cu unele evenimente ce au loc în cadrul Bisericii Ortodoxe. Toate acestea el le explică printr-o «campanie de persecuție» a Bisericii Ortodoxe dusă de autoritățile de stat sub «influența unor legionari», care ar fi pătruns în conducerea de partid și de stat. De pe această poziție patriarhul Justinian Marina acționează împotriva unor măsuri luate de conducerea de stat, încercând să contracareze aceste măsuri.

Concludentă este poziția sa față de excluderea din mănăstiri a mai multor categorii de că-lugări.

Într-o discuție cu mitropolitul Firmilian Marin, patriarhul a afirmat deschis că el nu va aplica dispozițiunile departamentului cu privire la această problemă, pentru că acestea nu vor fi în conformitate cu hotărârea Sinodului. El susține că în Sinod s-a hotărât să fie scoși numai acei călugări care nu corespund din punctul de vedere al disciplinei interioare a fiecărei mănăstiri, iar scoaterea acestora să fie hotărâtă de stareții și exarhii respectivi. 1157

Cum de a îngăduit †PF Patriarh Justinian să fie scos Părintele Arsenie Boca și Maica Zamfira (care îi era pe deasupra și rudă), când pe atâția nu a aprobat să fie scoși, mai ales că (după chiar și ucenicii febrili ai Părintelui Arsenie Boca, citând pe alții) Preafericirea Sa ar fi fost încurajat de Maica Domnului să îi apere pe toți monahii vrednici de la excluderea din monahism, ca un mucenic. Nu cumva a sesizat și Preafericirea Sa că nu corespundeau disciplinei monahale, datorită reacțiilor sinucigașe ale Maicii Zamfira și cedării la șantajele ei sentimentale ale Părintelui Arsenie Boca, după care se și încadrau în categoria persoanelor care au săvârșit abateri de la regulile monahale – imorale?

Atitudinea ostilă manifestată de Patriarhul Justinian s-a datorat și unor evenimente pe care le-a povestit schimonahia Paisia Nedelcu de la M-rea Zamfira. Aceasta povestea despre maica Achilina 466 , o maică nevoitoare și o persoană de încredere a Patriarhului Justinian: „în acea vreme, maica Achilina a avut visul următor: Se făcea că Patriarhul era în casă și îi spunea maicii: «Mă duc să mă culc, ai grijă să nu fiu deranjat de nimeni». La un moment dat aude ciocănind în ușa din spate, se duce maica Achilina să vadă cine este. Deschide ușa și vede o împărăteasă nespus de frumoasă cu fața strălucind și cu multă bunăcuviință. Maica Achilina

1156 Dr. Florian BICHIR Membru al Colegiului CNSAS: <http://www.ziaristionline.ro/2015/03/23/parintele-arsenie-boca-in-arhivele-securitatii-dosarul-integral-anchetele-canalul-și-persecutia-un-demers-cnsas-de-exceptie-in-atentia-patriarhiei-ro-mane/>, joi, 24 septembrie 2015.

1157 <http://ziarullumina.ro/monahismul-romanesc-la-inceputul-regimului-democrat-popular-xlvi–103963.html>, luni, 28 septembrie 2015

11831183.png

a rămas încremenită neîndrăznind să zică nimic. și o întreabă împărăteasa: «Unde este Patriarhul? S-a culcat, avem ordin să nu îl deranjăm dacă vine cineva. Spune-i că a venit împărăteasa și vrea să vorbească cu el». S-a dus de l-a sculat. Când s-a dus la ușă, l-a întrebat împărăteasa: «De ce ai îngăduit să fie desființate mănăstirile? Trebuia ca un mucenic să te lupți pentru ea de aceea ți s-a încredințat conducerea Bisericii de către Fiul Meu. Să aduci călugării înapoi în mănăstiri…» Și a promis Patriarhul împărătesei că se va lupta să înființeze iarăși mănăstirile și să adune pe călugări în mănăstiri” 467 1158                                   

Maica Achilina i-a povestit visul său Patriarhului Iustinian, care n-a rămas indiferent. [ … ]

14 mai 1959, Episcopia Aradului, condusă efectiv de grupul foștilor greco-catolici, care prospera deoarece „afacerile acestui grup sunt așa de grozave, încât se par de domeniul fanteziei pentru un neinițiat” 406 , emite actul de excludere al Părintelui Arsenie Boca, bătut la mașina de scris, în care se precizează: „privitor la îndepărtarea din mînăstiri a viețuitorilor care prin activitatea lor dăunează interesele bisericești, Decidem, Ieromonah 407 Arsenie Boca, duhovnic la mănăstirea de maici Prislop — să părăsească îndată localul susnumitei mînăstiri.

Numitul va ieși din mînăstire fără rasă 408 (s.n.), urmând ca Episcopia noastră să-i pună la dispoziție suma de bani necesară pentru ași (sic!) achiziționa un costum civil 409. [ … ]

La data de 21 septembrie 1959, Episcopia Aradului hotărăște transferul a zece maici de la M-rea Prislop, „având un număr prea mare de viețuitoare față de posibilitățile ei de existență, și anume, nu mai dispune de cooperativa meșteșugărească și nici de teren unde să-și poată îndeplini viețuitoarele ascultările de muncă monahicească” 469 . Acestea trebuie să meargă la M-rea „Simeon Stâlpnicul” din Arad – Gai, care „are teren agricol și brațe de muncă prea puține pentru a fi muncit acest teren cu brațele proprii potrivit prevederilor Decretului 315/1959” 470 . Maicile nu respectă ordinul, prin urmare sunt demise pentru că „s-au făcut vinovate de delictul prevăzut în art. 62 lit. C, din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale, acela anume al călcării făgăduinței de ascultare monahală” 471 , prin urmare „susnumitele să fie suspendate din toate funcțiile pe care le dețin în mânăstirea de maici «Prislop» urmând să părăsească imediat acea mînăstire [ … ] le veți înmâna fiecăreia suma de cîte 1500 lei, drept cheltuieli de drum și de aprovizionare cu cele necesare, urmând ca rasa să fie predată stăreției” 472. 1159

                                    Precum au fost căpeteniile lor stareța și duhovnicul, așa și sfințiile lor: neascultătoare.

Sinodul mitropolitan întrunit la 9 noiembrie 1998, luând în dezbatere situația ambiguă de la Mănăstirea Prislop, privită cu precădere din punct de vedere istoric și care se răsfrânge negativ asupra întregii obști din prezent [ … ] Motivarea deciziilor [ … ] anume: activitate ce dăunează intereselor bisericești”, pentru Părintele Arsenie și “neascultare și nerespectarea dispoziției date de autoritatea bisericească”, pentru Maica Zamfira. [ … ] Părintele Arsenie nu a voit să încalce decizia unui ierarh, în semn de adevărată ascultare călugărească, [ … ] rămânând încă duhovnic, [ … ] pentru generații de preoți și credincioși, care i-au păstrat și îi poartă o recunoștință aleasă. [ … ] In ceea ce privește pe Maica Zamfira, neascultarea ei a constat în refuzul ducerii la îndeplinire a deciziei amintite. 1160

                                    Iar adevărata relație cu ierarhii săi a fost neascultarea, de la început, până la sfârșit, de unde i s-a tras și pierzarea. În realitate misiunea sfinției sale printre greco-catolici a fost, de fapt, un pretext ce profita de împrejurările dureroase ale istoriei bisericești deturnate în interes personal.

1158 466 Despre maica Achilina vorbește și Mitropolitul Bartolomeu Anania, în memoriile sale. O cunoștea destul de bine de pe vremea când a fost intendentul Palatului Patriarhal și bibliotecar.

467 Ierom. Cosma GIOSANU, Răstignirea monahismului

1159 Florin DUȚU, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013, pp. 214-216, 201-202.

1160 Ieromonah Arsenie BOCA, Cărarea Împărăției, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, pp. 346-350, I.

11841184.png

                                    Acesta consta în a-și dezvolta relația de iubire, eliminându-și toți concurenții și toate obstacolele, pentru a rămâne până la sfârșitul vieții cu Maica Zamfira. Ce o fi văzut la ea? Cum l-a hipnotizat ea, pe cel ce le hipnotiza pe toate?

Iată roade! Se dovedește că mai toți cei cu evlavie la Părintele Arsenie Boca nu țin să-l iubească întru Hristos, Adevărul Lui Dumnezeu, ci se grăbesc să-i vadă invidioși pe cei care, când au observat că este neapărată nevoie, din dorința de a rămâne ei și noi cu cugetul Bisericii, s-au pronunțat. Nu cred că se bucură Părintele Arsenie Boca de cei care într-o iubire oarecare, în părere, în slavă deșartă de neam, în dorința de a se lăuda cu cineva, caută să-l scoată sfânt și defaimă pe părinții a căror conștiință este conștiința Bisericii, precum Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Cleopa, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Adrian Făgețeanu și alții, care l-au cunoscut. Aceștia întrebați fiind și-au mărturisit într-un fel sau altul reținerea și dorința lor de a fi și noi reținuți cu privire la canonizarea lui. Văzând eu această dragoste prost înțeleasă și pe mai mari noștri, care întru buna-cinstire de Dumnezeu ne-au făcut atenți și s-au săvârșit (Evr. 13, 7), că sunt învinuiți cu cuvinte de genul: „vorba Părintelui Arsenie Boca, oamenii îți iartă orice, dar nu să și le-o iei cu un pas înainte” , am fost nevoit să vorbesc și să scriu.

Este știut că Părintele Cleopa a căutat să-l ajute pe Părintele Arsenie Boca, sunt cunoscute scrisorile în care sfinția sa, cu obștea Mănăstiri Slatina, cu smerenie îl roagă să vină să-i folosească duhovnicește. Dar, din păcate, nu a reușit să se ducă. Mitropolitul Nicolae Bălan se spovedea la Părintele Cleopa și se căia că s-a grăbit să-l hirotonească pe Părintele Arsenie. Când a văzut că la Mănăstirea Prislop unde la trimis cu călugări, băgând-o pe Julieta între ei, i-a determinat să plece, și într-un an o face pe aceasta stareță (Monahia Zamfira), la chemat înapoi la Mănăstirea Sâmbăta, dar nu s-a întors, s-a îndreptățit că rămâne la Prislop ca să consolideze relația între ortodocși și foști greco-catolici . Deci, Mitropolitul Nicolae Bălan, P. S. Andrei Mageru, de la Arad, Mitropolitul Nicolae Mladin, Mitropolitul Antonie Plămădeală, care a fugit de Julieta de la Mănăstirea Prislop și a venit la Mănăstirea Slatina, se spovedeau la Părintele Cleopa, și și-au mărturisit îngrijorarea cu privire la Părintele Arsenie Boca. Cred că și la rugămintea acestora i-a scris Părintele Cleopa, Părintelui Arsenie. Apoi nu după mult timp Părintele Cleopa a fost trimis de Sfântul Sinod în Mănăstirile din Ardeal, mai cu seamă Mănăstirea Arad Gai. Atunci, mi-a spus Părintele Cleopa că s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca și cu Maica Zamfira, la Episcopie în Arad, și că a vrut să ia binecuvântare, să-l îmbrățișeze, dar după câte am înțeles nu a reușit. Părintele Arsenie i-a zis supărat: „Ce-i măi moldovene, vii tu să ne înveți călugărie?” Iată, multe sunt de toate, iar noi ca să ne mântuim este nevoie să ținem adevărul în iubire (2 Tes. 2). 1161

n.n. ]

Iar cel ce cu nedreptate s-a caterisit, numai din afară, și nu de la sineși s-a lipsit de a lucra, și poate a se asemăna, precum zic oarecare, cela ce cu dreptate s-a caterisit, ca un meșter, a căruia și mâinile de sineși s-a zgârcit, și nu pot să apuce, și uneltele meșteșugului său i le-au luat. Drept aceea, și mâinile, să zicem, de și-ar mișca, în zadar le mișcă, și lucrul cel de dânsele făcut, se pare adică a fi, ci cu adevărul nu este; atât pentru ciunția lor, cât și pentru lipsa uneltelor. Iar cel ce cu nedreptate s-a caterisit se aseamănă cu meșterul, care mâinile își are sănătoase, nu are însă și uneltele meșteșugului. Pentru aceea și când i se vor da iarăși, poate a le apuca și meșteșugul a-și lucra, și lucrul lui este cu adevărat lucru. Iar cel ce este ciunt, adică cel cu dreptate caterisit, nici mai-nainte de a i se da, nici după ce i se vor da uneltele, poate a le apuca, și a face cu ele vreo ispravă                                    [ deci, Părintele Arsenie Boca se aseamănă cu cel căruia i se luaseră unelte meșteșugului, dar avea și mâinile ciuntite. Poate de aceea a pictat așa de urât și hulitor – n.n. ] Iar de ar zice cineva că nu trebuie a se poftori hirotoniile și botezurile celui cu dreptul caterisit, căci canonul oprește îndoirile Botezului și

1161 Cuvânt al Părintelui Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa Ilie. Din DVD-ul dat nouă, de către sfinția sa, la Sfânta Mănăstire Pavel, din Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015. Menționăm că opiniile sfinției sale îi aparțin. Noi nu suntem de acord cu toate.

11851185.png

ale hirotoniilor, învață-se că oprește cu adevărat, pe îndoirile botezurilor celor adevărate, și ale hirotoniilor asemenea, nu pe ale celor neadevărate, care sunt cele de cei cu dreptate caterisiți făcute. și marele Vasilie însă în canonul 3 zice, că diaconul cel odată caterisit, de ajuns are pe osânda caterisirii. Și în scurt toți clericii cei ce au păcătuit păcatul cel de moarte din treapta lor se pogoară zice în canon 32 al său, și nu li se mai dă lor clerul și preoția. Iar dacă nu li se mai dă, arătat că și sfințitele lucrări care le-ar face, se socotesc ca cum s-ar fi făcut și de mireni, în locul cărora ei s-au aruncat. Iar Manuil Malaxos notarul (la tălmăcirea canonului ce au făcut la anul 1565 la cap 30) patriarhului Constantinopolului a poruncit câți s-au hirotonisit de arhierei caterisiți, de au știut caterisirea lor, să fie și ei caterisiți să nu se hirotonească de al doilea. Iar de nu a știut, să se hirotonisească de al doilea de arhierei necaterisiți. Și Teodor Studitul zice, că preotul caterisit nici un lucru ieraticesc face, ci este lumesc (mirean) ca și mai-nainte, și dar al Sfântului Duh nu are pentru că s-a luat de la el. Și de va da vreunuia preoția, acela nu este preot. Acestea așa zicându-se, de mine se socotesc acestea zise a fi cu îndoială, și ce să zic hotărâtor, nu știu. Fiindcă nici acesta de față apostolesc, nici cel 4 al celui din Antiohia, zic ceva pentru acestea, care din amândouă, Sfinte lucruri, cutezându-se de către cei ce cu dreptul sunt caterisiți, se socotesc ca cum nu ar fi, ca și cele de către eretici, după cel 46 apostolesc, sau ca cum ar fi. Iar mai ales și mai cu deosebire, pentru că văd pe cel 6 al soborului 4 ecumenic că zice că, nu are tărie hirotonia celui hirotonisit nehotărâtor nu ca una ce nu ar fi și nu s-ar fi făcut nici pentru că ar fi neînființate și ca cum nu ar fi Taine cele ce se vor lucra de dânsul; ci ca una ce rămâne nelucrătoare, și nu se pune în lucrare și în faptă, și nu pentru alta, ci numai pentru necinstea și ocara celui ce a hirotonisit. și fiindcă cele asemenea din cele asemenea se cuvine a se încheia și a se judeca, apoi și cele neîntărite care rânduiește canonul 13 al celui din Antiohia, se cuvine a se înțelege și a se lua precum soborul 4 le-a înțeles și le-a primit, și nu precum cei mai de sus le-au înțeles 1162

CATERISIREA CLERICILOR

306. -“Caterisirea este ridicarea darului Sfântului Duh, dat unui bărbat prin taina hirotoniei din pricina nevredniciei omenești a purtătorului acestui dar, constatat prin judecata făcută de conducerea canonică a bisericii, conform cu legile scripturistice și canonice. Prin caterisire se ridică omului, care poartă hirotonia, numai dreptul de a o exercita în sânul bisericii, însă pecetea hirotoniei rămîne asupra omului primitor ca un fapt care nu se mai poate despărți de ființa lui. Iuda a fost apostol, și ca apostol a rămas să fie judecat; și clericul, cleric rămîne, dar pentru nevrednicia întrebuințării apostolatului, i se zice și lui ca și lui Iuda: Mai bine nu s-ar fi născut (Matei 24, 24; ioan 13, 27). În ziua judecății nu i se va zice că a fost cleric, ci: Nu mie mi-ai slujit (Matei 7, 22-23). Deci, pentru sinea primitorului, hirotonia nu se poate șterge cu toată răspunderea ei, dar lucrurile ei față de obștea bisericii, desăvârșit se anulează prin caterisirea canonică fiind conform cu legea Domnului (Matei 7,15-16; 24, li; F. Ap. 20,29). “Mai bine ar fi fost pentru ei să nu fi cunoscut calea Domnului, decît după ce au cunoscut-o, să se lepede de sfintele porunci date lor” (II Petru 2,l-22).

307. – Se aplică caterisirea canonică pentru următoarele păcate:

a). învățături contra adevărurilor de credință dogmatică, contra cărora, însuși Domnul Iisus, apostolii și toți sfinții, părinți au luptat cu tărie, apărând adevărurile revelate, cu prețul vieții lor. (V. Dogmele).-

b). Tratează, sub diferite forme, adevărurile de credință, sub înșelăciunea milostivirii, a îngăduinței condamnabile (Apoc. 2, 4-5; 3, 15-19) și a neglijenței misionare (Apost. 3,29,45,46,47,49,58,62, IV ec. 2; VI ec. 3, 6; MI, 2; Apoc. 21,8; 22,15).

c). Nu se îngrijește de viața morală și duhovnicească a păstoriților, el însuși trăind în nepăsare și imoralitate provocând sminteală și pierzarea pentru mulți (Apost. 5,25; 27,42,44,58,62; I ec. 10; 17; IV ec. 22; VI ec. 3,4, 6,12,10, 13, 23,50; I-II, 16; Galat. 5, 19; I Cor. 3, 3; 6, 9-l0; Efes. 3, 3-6; Iacob 3,14-l5).

1162 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 46-48.

11861186.png

d). Păcate liturgice (Ap. 46, 47,49; 50,56; VI ec. 31,32, 50,55,59; VII ec. 7, 10; I-H, 10,12; Ant. 10).

e). Rigorism anticanonic exagerat pentru sine și pentru păstoriți contra legilor Domnului dat oamenilor în chip firesc prin natură și revelație (Ap. 32,52,66,68,84. MI, 13,14; Ant. 13).

f). Neascultarea anarhică și perseverență contra adevărului (Apost. 31,55,84; IV ec. 10, VI, 7; VII ec. 10; Ant. 1 5,l-II 13,14,15). . [ toate cele îngroșate le-am văzut înfăptuite public de Părintele Arsenie Boca – n.n. ]

308. – Se numește caterisire provizorie sau vremelnică de la slujbă pe un timp limitat, din cauza unor greșeli care nu duc la căderea din har (Gal. 5, 4; VI ec. 21), și prin care clericul este supus pocăinței și îndreptării ca apoi, să revină iarăși la slujba rangului său. Aceasta se mai numește și afurisire sau excomunicare clericală, de la slujbele sfântului altar, însă el ca un creștin are dreptul de a se împărtăși ca mirean (Apost. 5,12,13,25,32,35,45,48,59, 64; IV ec. 20; VI ec. 36; Sard. 14; Cart. 11, 133).

309. – Caterisirea pronunțată de judecata bisericească eterodoxă asupra vreunui cleric ortodox, nu are nici-o valoare (III ec. 3.). Clericul caterisit după legile canonice este coborât în rândul mirenilor și nu mai are putere de a mai face nici-un fel de slujbă (Cart. 27, 28; Nicolae 8). Cel ce va îndrăzni să mai slujească acum va fi supus și afurisirii ca un mirean (Ap. 28; Ant. 4). Clericul caterisit definitiv pentru păcate grele, în caz de pocăință, nu i se mai poate ridica caterisirea, dar i se poate îngădui să poarte numai haina clericală [ ce păcate grave a făcut Părintele Arsenie Boca de nici haina clericală nu a mai purtat-o? – n.n. ] (V. ec. 3, 6, 21). Clericul necaterisit, care se roagă cu cel caterisit, se caterisește și el împreună cu cel deja caterisit ca și complice în idei și fapte (Apost. 11,45; Ant. 14). (Tovărășia la rău).

310. -“Dacă vreun episcop sau preot sau diacon, fiind caterisit pe dreptate (statornicită judiciar) și pentru greșeli evidente, va îndrăzni să se atingă de slujbele odinioară încredințate lui, să se caterisească definitiv și fără apel de la biserică”. -Apost. 28.-

311. -“Despre Maxim filozof cinic, care a făcut tulburare în Constantinopol (ca simoniac uzurpator de hirotonie, de scaun și tulburător vanitos și pervers) se hotărăște, că el n-are hirotonie valabilă și nici nu poate fi episcop, iar cei hirotonisiți de el în orice treaptă a clerului vor fi, sînt și rămân fără har. Toate slujbele pe care el le-a făcut sau le-a ordonat sînt nule”. -II ec. 4.-

312. -A retrograda pe episcop (preot sau diacon) din treapta de preot (diacon), se cheamă dezbrăcare de cele sfinte, o ierosilie (ca cel ce a fost chemat de Dumnezeu). Însă, dacă din vreo pricină dreaptă episcopul a fost îndepărtat de slujba episcopală, atunci el nu este vrednic să dețină nici locul de preot (diacon). Dar dacă vreun episcop a fost înlăturat pe nedrept de slujba sa, atunci el trebuie să-și reia demnitatea sa de episcop”. -IV ec. 29).

313. -“Cei ce s-au făcut vinovați de încălcări canonice, și din această cauză a fost pedepsiți cu caterisirea definitivă și continuă și au fost coborâți iarăși în starea laicilor, dacă de bună voie au revenit la pocăință și au lepădat păcatul, pentru care au căzut din har, și s-au înstrăinat de acelea cu desăvârșire să se tundă în chipul clerului (adică să poarte uniforma cu cinste de cleric); iar de nu va alege aceasta de bună voie (să se pocăiască sincer), să poarte părul ca și laicii (adică n-au dreptul nici să poarte părul și uniforma clericală), ca unii ce prețuiesc mai mult cele lumești decît viața cea duhovnicească” [ de aici se arată limpede, că, vai nouă, Părintele Arsenie Boca nu s-a pocăit, ci a ales mai mult cele lumești – n.n. ] , -VI ec. 21.-

314. -“Dacă vreun episcop caterisit de sinod sau prezbiter sau diacon ar îndrăzni să lucreze ceva din cele liturgice încredințate lor odinioară, atât episcopul cît și prezbiterul și diaconul să nu mai aibă vreo nădejde, că la alt sinod vor putea să se mai apere și să-și recapete reintegrarea. Și cei ce sînt păcătoși în complicitate cu ei să fie lepădați din biserică, mai ales dacă ei au știut de hotărârea caterisirii dată mai înainte [ deci, dacă el singur s-a oprit de la slujire, simțindu-se nevrednic, de ce nu a luat asupra sa din nou haina și rânduiala pocăinței, plânsului pentru păcatele proprii și smereniei (care este călugăria)? Iar dacă a fost oprit de alții, cu nedreptate, cum de a îndrăznit să mai slujească, pierzând nădejdea definitiv că

11871187.png

ar mai putea să-și recapete reintegrarea, făcând părtaș la păcatul neascultării sale și pe cumnatul său? Vedeți, oricare ar fi fost realitatea, Părintele Arsenie Boca a încălcat rânduiala Sfintei Biserici Ortodoxe, deci nu poate fi model de sfințenie– n.n. ] . -Antioh.4.-

315. -“Sfântul și ecumenicul sinod a hotărât ca acei clerici ori mireni ori episcopi din Italia, care petrec în Asia sau Europa sau Libia (și) au fost puși sub legătură, sau caterisire sau anatematisire de către prea sfințitul Papa Ioan, unii ca aceștia să fie puși și de către Fotie prea sfințitul patriarh al Constantinopolului sub aceeași hotărire de pedeapsă, adică să fie ori caterisiți, ori anatematisiți ori afurisiți. Dar și acei clerici, sau laici sau cei din tagma arhierească, sau ieraticească, din care oricare parohie pe care Fotie, prea sfințitul nostru patriarh, îi va pune sub afurisire, sau caterisire sau anatematisire, să-i aibă pe ei și prea sfințitul Papă Ioan și sfiita lui Dumnezeu Biserică a romanilor supusă lui, sub aceeași sentință a pedepsei, și să nu se schimbe ceva nici din prerogativele cuvenite prea sfințitului scaun al bisericii romanilor, nici din totalitatea prerogativelor întâiului șezător al ei, nici acum, nici în viitor”, -sf. Sofia l.

316. – “Canoanele (Apost. 25, 30; I ec. 2) au hotărât, fără deosebire, aceeași pedeapsă pentru clericii căzuți în păcate de moarte (c. 32.) adică să fie caterisiți, fie că sînt în ierarhia superioară a hirotoniei, fie că sînt clerici inferiori”. (Sf.Vasile 51. VI ec. 3,6,26).

317. -“Preotul care va fi caterisit pentru vinovății canonice sau se va lăsa de preoție de voia sa, fiind mustrat de conștiința sa, mai poate da binecuvântare zicînd: “Binecuvântat este Dumnezeul nostru…” sau “Hristos adevăratul nostru Dumnezeu…” sau “să cădească sau sa se împărtășească în sfântul altar?”

Răspuns: “Nu. Nimic din toate acestea nu se cuvine a lucra, nici pe altele a le face, ci va fi rânduit la un loc cu mirenii”. [ deci, chiar dacă s-ar fi lăsat singur de preoție, tot nu ar fi avut voie să facă slujbe de scos din iad, să poarte epitrahil sau să citească pomelnice în altar. Cu atât mai mult dacă la lăsarea sa proprie de preoție și călugărie ar fi făcut părtașă și conducerea episcopiei de care a aparținut – n.n. ] –Sf. Nicolae 8.-

318.- Caterisirea definitivă se oficiază de episcop în chipul următor: “După ce s-a citit în public sentința dată de tribunalul spiritual, arhiereul care o execută, dezbracă pe cel condamnat, de felonul și epitrahilul, cu care era îmbrăcat zicînd: Tu, care astăzi pentru ultima oară, te numești preot al Dumnezeului ceresc, de aici înainte vei fi despoiat de darul preoției, pe care l-ai avut pînă acum și pierzi darul preoțesc, cu care te-ai împodobit și bucurat pînă acum în societatea omenească…”. După aceea strigă: “Nevrednic este!” apoi îi tunde cu foarfecă barba în partea dreaptă și stângă, precum și părul din cap în trei locuri zicînd: “Nevrednic este!”. -(Milaș, Canoanele Voi. I, part. II, p. 377.

319. -“Cel caterisit, dacă mai slujește, își sporește mai mult nevrednicia. Cei ce primesc slujba celui caterisit cu bună știință, devin osândiți ca și el, și deci, se afurisesc pe termen limitat sau nelimitat. Cei ce o primesc din neștiință sau constrângere, se canonisesc cu chibzuială. Se pare că botezul făcut de preotul caterisit se poate recunoaște ca și cel făcut de mirean; însă taina hirotoniei făcută de arhiereu caterisit, nu poate fi recunoscută, fiindcă episcopul caterisit este arhiereu numai pentru răspunderea sufletului său, dar pentru misiunea bisericii este mirean, iar cel ce a primit o astfel de hirotonie, cu deplina cunoștință de cauză, nu numai că este hirotonisit, dar el pierde și dreptul mireanului obișnuit de a mai putea fi hirotonisit, fiind socotit ca un tâlhar de cele sfinte, fiindcă prin acest furtișag viclean, el s-a arătat și dovedit pe deplin nevrednic de a fi cleric”. (II ecum. 4; Apoc. 3,13-20). 1163

<

CANONUL 1 al Sfântului ierarh Vasile cel Mare

Că botezul acela a judecat cei vechi a se primi, care nimic iese afară de credință. Drept aceea pe unele le-au numit eresuri, iar pe altele schisme; și pe altele parasinagoguri (nelegiuite adunări). Deci eresuri pe cei cu totul lepădați și după însuși credința sunt înstrăinați. Iar schisme, pe cei ce pentru oarecare cauze bisericești și întrebări putincioase de a se vindeca, între cei despărțiți. Iar parasinagoguri, pe adunările cele ce se fac de nesupușii prezbiteri,

1163 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

11881188.png

sau episcopi, și de ne învățatele popoare. Precum, dacă vreunul fiind cercetat în vreo greșeală, s-a dezbinat de la slujbă (Liturghie), și nu s-a supus canoanelor, ci luiși și-a răzbunat proiestoșia și slujirea, și s-a dus împreună cu acesta, oarecare părăsind soborniceasca Biserică. Una ca aceasta este parasinagogă. Iar schisma, este a fi cu deosebire pentru pocăință de cum sunt cei în unire cu Biserica. Iar eresuri, precum al maniheilor, și al valentinienilor, și al marchioniștilor, și al înșiși pepuzienilor acestora. Că dea dreptul deosebirea este pentru însăși credința cea întru Dumnezeu. [ … ]

TÂLCUIRE

După procuvântare, prin urmare răspunde sfântul la cele ce Sfântul Amfilohie l-a întrebat. Și urmând a zice pentru botezul schismaticilor cataron (curaților) adică a navatienilor și de al ereticilor pepuzieni, adică ale montaniștilor, mai înainte și mai obștesc face pe cuvânt, și pe despărțirea acelor vechi o pomenește. După care alții se zic eretici, iar alții schismatici, și alții parasinagogi. Și parasinagogi sunt prezbiterii și episcopii cei nesupuși, care căzând în oarecare greșale s-au caterisit de preoția și arhieria lor canonicește. Însă nevrând a se supune canoanelor, cu de sineși stăpânire și-au izbândit, și lucrau deosebi cele ale preoției sau ale arhieriei. Și împreună cu dânșii au urmat și alții, lepădându-se înșiși de soborniceasca Biserică. Iar schismatici se numesc, acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică, nu pentru dogme de credință, ci pentru oarecare întrebări bisericești lesne de îndreptare. Iar eretici se numesc aceia a cărora osebirea îndată și dea dreptul pentru credința cea întru Dumnezeu. Adică cei despărțiți cu credința și cu dogmele de către dreptslăvitori, și desăvârșit depărtați. Deci parasinagogii se unesc iarăși cu Biserica prin pocăința cea binecuvântată, și prin întoarcere. Și cei ce dintr-înșii au fost preoți, și clerici, întorcându-se întru aceeași rânduială se primesc, a căreia au fost. Iar ereticii cei mai sus arătați și înșiși pepuzienii, pentru care este cuvântul, și câți alții, întorcându-se la dreaptaslăvire, se botează ca elinii. Fiindcă Părinții cei vechi numai Botezul acela au judecat a se primi, care nicicum iese din credință, iar al ereticilor, ca unul ce este afară din dreapta credință, au judecat desăvârșit să se lepede. 1164

                                    Așadar mai degrabă s-ar numi biserica Drăgănescu nu numai o afacere de familie ci parasinagoga Drăgănescu (deși are învățături eretice și schismatice, nu pentru ele s-a despărțit de Sfânta Biserică. Sfinția sa a preferat să formeze o parasinagogă, dezbinându-se de Sfânta Biserică prin neascultare, atunci când, fiind oprit de la slujire și/sau lăsându-se de preoție și călugărie, a slujit mai departe preoțește). Este evident că un începător de parasinagogă nu poate fi model de sfințenie în Sfânta Biserică Ortodoxă.

                                    Vedeți că nu a făcut ascultare de ierarhul său nici în privința opririi de la slujire? Deci a încălcat desăvârșit, până la sfârșitul vieții, toate cele trei voturi monahale, lepădându-se astfel nu numai de călugărie și preoție, dar și de asemănarea cu Hristos:

Fil 2:6 Carele în chipul lui Dumnezeu fiind, nu răpire au socotit a fi el întocmai cu Dumnezeu; 7 Ci s’au deșertat pre sine, chip de rob luând, întru asemănarea oamenilor făcându-se. 8 Și cu închipuirea aflându-se ca omul, s’au smerit pre sine, ascultător făcându-se până la moarte, iar moarte de Cruce. 9 Pentru aceasta și Dumnezeu pre dânsul l-au prea înălțat, și i-au dăruit lui nume, care este preste tot numele; 10 Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor pământești și al celor de dedesubt;

                                    Neurmându-I Lui, s-a făcut nevrednic de El:

Mat 10:38 Și cela ce nu va lua crucea sa și să vie după mine, nu este mie vrednic.

***

                                    Concluzie:

1164 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 441-443.

11891189.png

                                    Ca în privința tuturor lucrurilor dubioase din viața sfinției sale există multă neunire, preacuvioșia sa fiind în toate pricină de dezbinare bisericească.

                                    Ucenicii sfinției sale sunt nedumeriți și se contrazic unii pe alții, ba chiar pe ei înșiși, înșirând argumente ce se contrazic unele pe altele:

                                    3. Unii zic că a fost caterisit/ alții că a fost doar oprit de la slujire (s-a arătat mai sus că nu s-a publicat nici un act oficial de caterisire);

                                    4. Unii zic că i s-a luat preoția pentru că a fost legionar/ alții deoarece voiesc cu orice chip să fie canonizat ca Sfânt de institutul Elie Wiesel, se dau peste cap să dovedească lipsa de legătură cu legionarii (în afară că le-a fost părinte duhovnicesc), sau disprețuind legionarii, sau povățuind pe legionari spre cumințenie față de comuniști (s-a arătat mai sus că el însuși s-a purtat cameleonic, organizând rezistența în munți prin organizarea întâlnirilor, suportul moral și material, sfaturile în cele mai mari și dorința de a deveni un lider spiritual al lor. Sfinția sa se arăta pe sine diferit, în funcție de context și auditoriu: ba ca un iubit al lui Corneliu Zelea Codreanu, dăruit de el cu o cruce, pentru legionari, ba un disprețuitor al lui în declarațiile pentru comuniști, turnând la ei cu lejeritate și dexteritate pe toți cei ce i-a cunoscut că ar avea legătură cu legionarii. De aceea ucenicii scot din documente, ceea ce le convine tot în funcție de context și auditoriu, după asemănarea dascălului lor, ca să-i atragă pe ascultători la îndrăgirea exagerată și nepermisă față de Părintele Arsenie Boca). Aceștia, văzând că n-au totuși argumente pentru a explica de ce nu a mai slujit preoțește și de ce nu s-a întors la călugărie, măcar după 1965, cos cu ață albă situația zicând că deși n-a fost legionar, a fost prigonit cu nedreptate ca legionar de către securitate. Nici una din aceste două variante nu explică însă trei lucruri evidente și cunoscute de toată lumea:

                                    1. De ce toți preoții legionari cunoscuți și-au reluat călugăria și preoția cel puțin din 1965, iar Părintele Arsenie Boca nu. De ce nu și-a reluat călugăria Maica Zamfira, deși despre sfinția sa ucenicii zic explicit că a avut dreptul la aceasta din 1964;

                                    2. De ce nu a mai fost arestat Părintele Arsenie Boca din 1956, arestările sfinției sale de până atunci fiind sub durata a doi ani (22 luni și 18 zile, din care: la canal 14 luni și 3 zile – majoritatea timpului, la închisori 8 luni și 15 zile), cu regim diferențiat (mai blând ca la alții), la niște locații lejere (București, Jilava, Timișoara, Oradea), fără suferințe (mai puțin de o lună și ½ în care ucenicii declară, fără probe în afară de o fotografie, ce poate arăta și oboseala din concentrarea de a hipnotiza, că a fost chinuit);

                                    3. De ce a dus-o foarte bine în condițiile de sărăcie de atunci, fiind chiar favorizat a avea proprietăți personale mari, pentru vremea aceea și

                                    4. De ce i s-a permis a aduna atâția oameni la Drăgănescu, deși securitatea știa de ei și ar fi putut să îl oprească prin interzicerea pictării așezământului de acolo (oare nu a fost și ea de acord pentru a-i hipnotiza/denunța/spiona/raporta în favoarea regimului?). Slavă Domnului că a îngăduit pictarea tablourilor de la Drăgănescu pentru a ne lămuri care duhuri l-au insuflat pe sfinția sa și pentru a înțelege cât de cumplită este amăgirea și a ne feri de ea, din pilda cea rea a Părintelui.

                                    5. Unii zic că a fost prigonit din cauză că a fost antiecumenist. Dar nu pot explica:

1. De ce a fost prigonit de ecumeniști când dezavuează oficial cu autograf scrierea antiecumenistă apocrifă, pusă în numele sfinției sale și este un mare propovăduitor în scris și pictură a teoriei ecumeniste perverse și eretice a ramificațiilor și

2. De ce tocmai cel mai mare ecumenist al României i-a organizat reabilitarea și are un cuvânt atât de mieros la adresa Părintelui Arsenie Boca, arătându-se pe sine ca rod al sfinției sale, produs prin însămânțarea stării ecumeniste a preacuvioșiei sale prin privire și simțire

                                    6. Domnul Florin Duțu, văzând cât de albă este ața explicațiilor legionare și antiecumeniste a prigoanei, văzând pe deasupra că ața este și putredă și în curs de descompunere, iar veșmântul falsei sfințenii se destramă, ba dorind, poate, mai mult decât toți, aprobarea institutului Elie Wiesel pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca, are o găselniță uluitoare, care blochează orice gândire rațională și/sau bun simț: fiindcă Părintele Arsenie Boca este cel mai mare luptător împotriva uniației al tuturor timpurilor și locurilor, grupul terorist greco-catolic ce conducea eparhia (și țara!), la vremea aceea, face un complot și îl alungă din Mănăstire, luându-i și preoția, având o așa de mare putere politică și bisericească încât trece chiar și peste episcopul locului

11901190.png

invalid pentru a semna și aproba, deși semnează și aprobă valid (ba îl mai face să și promită că după ce va trece valul îl va reabilita, arătându-și în acest fel vigoarea și faptul că nu este de acord cu aceasta). Iar actul de alungare din Mănăstire este dat cu pretextul neslujirii financiare în interesul Bisericii, deși Părintele Arsenie Boca a fost ctitor, mare gospodar și artist (numai că informațiile ce le avem din arhivele securității sunt că lua bani și produse de la bieții amărâți, ba chiar își vindea și fotografiile pentru a scoate un profit pentru sine, nedând Sfintei Biserici nimic, ci doar organizându-și frumos, din interes personal, propriul punct de lucru și câștig, ca să fie cât mai atractiv și productiv, lucru continuat și azi în toată țara prin marea afacere turistico-colportajo-editorială Prislop-Drăgănescu). Dar acest grup este atât de atotputernic încât convinge (ba chiar și forțează!) securitatea (care aresta cu multă osârdie tocmai pe cei ce propovăduiau greco-catolicismul), să aprobe tocmai oprirea singurului care ar fi putut stopa eficient greco-catolicismul, lucru de care și ea știa. Dar această explicație (pseudo)științifico-fan(t)a(s)tică nu poate explica:

1. De ce securitatea îi arestează sub același pretext financiar pe cei din grupul terorist greco-catolic;

2. De ce securitatea aprobă reluarea preoției, după o vreme de pedeapsă, a celor din acel grup, iar a „marelui viteaz” antigreco-catolic, nu-i permite reluarea preoției și călugăriei;

3. De ce a fost luptător anti uniat Părintele Arsenie Boca, când tatăl lui, botezul lui, lucrarea lui lăuntrică, stilul de a picta, învățăturile scrise și pictate, propovăduiesc:

                                    A. unirea cu Roma;

                                    B. sfințenia așa zișilor „sfinți catolici”;

                                    C. faptul că și eresul papal ar fi Una Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică;

                                    D. catolicismul ar fi credință fără greșeala și una din stranele Bisericii;

                                    E. administrarea sfintei împărtășanii fără convertirea la Ortodoxie a greco-catolicilor și romano-catolicilor.

                                    Explicația este simplă. Domnul Florin Duțu a luat prilej la această răstălmăcire tot din cameleonismul (de data aceasta nu în politică, ci în mărturisirea credinței) Părintelui Arsenie Boca, găsit de domnia sa în arhivele securității (pe care le folosește după cum îi dictează propriul interes, ba combătându-le, ba folosindu-le explicațiile comuniste în interesul propriei demonstrații că toți au fost vicleni, numai Părintele Arsenie Boca un mare Sfânt). Într-un fel declara sfinția sa ierarhilor ce doreau mântuirea uniaților, în altfel celorlalți Ortodocși și cu totul altfel se purta cu greco-catolicii. Pe uniații cei de jos (pentru a-i atrage la sine) îi învăța că nu sunt diferențe mari de credință, așa că fără vreun efort de convertire pot veni la el să-i spovedească, să-i împărtășească și să le ghicească, făcându-le mari minuni spectaculoase, pe cei cărturari încerca să-i convingă (fără reușită, deoarece nu avea trăire Ortodoxă ci era în duhul lor, astfel că nu avea cu ce să-i atragă către acel altceva de taină ce este Sfânta Predanie) că greșesc, ca să îi aibă ca ucenici și să se laude în trupul lor (Gal 6:13 Că nici singuri cei ce se taie împrejur păzesc legea; ci voiesc să vă tăiați voi împrejur, ca în trupul vostru să se laude.) ca să pară că are succese misionare, să dea bine mai sus, să fie lăsat pe mai departe să facă misiune oficială în cât mai multe părți, pentru a hipnotiza și beneficia de cât mai mulți admiratori. De aceea mai mari latinilor l-au citit că le este de fapt concurent în stăpânirea turmei. Într-un fel declara el Patriarhului (arătând că știe învățăturile anti uniate ale Sfintei Biserici, dar nu le aplică din interes misionar personal) când a fost trimis ca un lup în piele de oaie să combată greco-catolicismul (având el însuși un duh uniat și nelămurit în Ortodoxia lăuntrică, misiune de care a profitat, pe banii și încrederea Sfintei Biserici, pentru a-și atrage cât mai mulți admiratori personali, nu neapărat convertindu-i la Ortodoxie, ci mai degrabă hipnotizându-i ca să îl adore, și a aranja ploile în legătură cu Julieta și Nicolae, pentru a scăpa de responsabilitatea publică a relației intime cu viitoarea Maică Zamfira. Primul lucru i-a reușit, spre paguba lui, chiar și după moarte, al doilea, însă, nu, din mila lui Dumnezeu pentru Părintele Nicolae Bordașiu, un bărbat care și-a dat seama cu ce femeie primejdioasă și posesivă are de a face).

                                    Așadar, domnul Florin Duțu, deși se forțează vibrând până la descompunere din toate încheieturile minții să ne dea o lămurire logică a opririi de la slujire a Părintelui Arsenie Boca până la moarte, nu

11911191.png

coase cu ață albă, ci cu o biată pânză de păianjen veșmântul cel rupt al preoției și călugăriei sfinției sale.

                                    Vedeți ce sofisticate, fără logică internă și contradictorii sunt explicațiile ucenicilor? Nu aduc nici un argument valid ca să explice de ce toți preoți legionari, luptători împotriva ecumenismului și uniatismului își reiau preoția și călugăria cel târziu în 1965, iar Părintele Arsenie Boca ba, nici măcar până la moartea din 1989, deși a fost atât de puțin prigonit, încât am putea spune că a fost un colaborator răsfățat al regimului căruia i s-a zugrăvit o mască de prigonit, pentru a putea mai apoi a fi folosit mai târziu, Mar 6:21 întâmplându-se o zi cu bun prilej, în dezbinarea Sfintei Biserici și propaganda ecumenismului, uniatismului, new-age-ismului, păgânismului.

                                    Dar ce simplu ne lămurește tot Părintele Arsenie Papacioc, cel treaz cu mintea în adevărul iubirii:

A fost arestat pentru că făcuse niște proorocii cu rușii. Că vin rușii, că vin comuniștii, că nu știu ce. Ăștia nu l-au cruțat. Și el în închisoare s-a lăsat și de preoție și de călugărie. S-a eliberat din închisoare, a rămas civil și s-a ocupat de pictură la un preot de la marginea orașului București. [ … ] Se duc la mormântul lui și se roagă, și el se lăsase și de preoție și de călugărie… 1165

                                    Iar lăsarea de preoție și călugărie nu implică la cel cu slavă deșartă, ca imediat să nu le mai profeseze. El vrea să își organizeze retragerea în așa fel încât să aibă acoperire și în fața conștiinței și, mai ales, în fața opiniei publice, că nu s-a lăsat de bună voie, ci a fost silit. Lucrul acesta, însă, nu se putea obține fără colaborarea cu regimul, care devenise atunci puternic, lucru pe care i l-a demonstrat în fapte, căci arestându-l pentru proorociile cu rușii (poate?) l-au chinuit o lună și ½ până a promis că se lasă de preoție și călugărie cu rugămintea să aranjeze statul să pară că a fost oprit canonic și că este astfel călugăr ascultător, ca să nu se facă de râs și să poată sluji interesele lui pe mai departe, în chip ocult. Că a jucat dublu sau nu noi nu o putem ști, dar modul în care statul îi face campania de canonizare, ne sugerează că este omul lor.

                                    Așadar (lăsând orice interpretare la o parte, care până la urmă nici nu contează) un lucru aproape sigur este s-a lăsat de preoție și călugărie în închisoare, dar prilejul l-a dobândit mai târziu. Se dovedește aceasta nu numai din cuvântul Părintelui Arsenie Papacioc (care avea această informație din sursa sigură a celor prigoniți) dar și din faptul cert că el nu a vrut și nu a iubit nici călugăria și nici preoția, cum o arată însăși curgerea vieții lui, căci atunci când le-au dobândit înapoi toți ceilalți care nu se lepădaseră de Hristos, el nu le-a cerut preferând să rămână cu aleasa inimii lui și arătându-se necredincios în cuvântul Sfintelor Scripturi:

Mat 7:7 Cereți și se va da vouă, căutați și veți afla, bateți și se va deschide vouă; :8 Că tot cel ce cere, ia, și cel ce caută, află, și celui ce bate, i se va deschide.

Mar 11:24 De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.

Iac 4:3 Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca voi să risipiți în plăceri.:4 Preadesfrânaților! Nu știți, oare, că prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu.

                                    Căci dacă ar fi cerut preoția și călugăria, dar nu i s-ar fi dat preoția, motivul ar fi fost căderea cu Maica Zamfira, mărturisită ierarhilor. Dar, în acel caz, chiar dacă nu i s-ar fi dat preoția, în schimb ar fi fost îndemnat să revină în călugărie la care nici un canon nu l-ar fi oprit, dacă ar fi vrut, fiind rânduiala cea mai propice pentru pocăință. Deci mai sigur este că el însuși s-a lăsat, din mentalitatea lui rea, până la moarte, și de preoție și de călugărie, dacă nu a revenit în monahism, ca să-și plângă păcatele.

                                    L-a aceasta s-au adăugat, în timp, atât de multe motive canonice și dogmatice (din faptele și învățăturile sfinției sale) opritoare de la preoție și atât de evidente, încât nici un ierarh nu i-ar mai fi dat înapoi preoția, decât dacă ar fi fost silit, ca să nu prilejuiască o prigoană împotriva Bisericii.

                                    Cum se poate ca un astfel de om ce s-a lepădat de Hristos public (prin lepădarea de preoție și călugărie) să fie model de Sfânt în Sfânta Biserică Ortodoxa?

1165 Arhimandriții Arsenie Papacioc, Ioanichie Bălan, Cleopa Ilie, – Convorbirea Duhovnicească din chilia Protosinghelului Varsanufie Lipan – 1996.

<https://www.youtube.com/watch?v=w9AAI9iwvkM>, duminică, 17 mai 2015.

11921192.png

                                    În orice caz, ori de s-a lăsat singur, ori de a fost oprit de alții (fie pentru legionarism sau fals legionarism, fie pentru ecumenism, fie pentru uniatism, fie pentru înșelarea Bisericii pentru averi, fie pentru relația cu Maica Zamfira, fie chiar și din nedreptate), după cum ne învață Sfintele Canoane, nu mai avea voie să slujească preoțește până nu ar fi fost judecat de un for mai înalt bisericesc, iar dacă nu a apelat la el, se face el însuși părtaș la oprirea sa. Faptul că a slujit, totuși, mai departe în clandestinitate și necanonicitate (lucru mărturisit chiar de ucenici) l-a dus și mai mult la pierderea definitivă a dreptului de a fi preot (chiar dacă a păstrat, însă, responsabilitatea personală preoțească veșnică pentru faptele sale, fiind judecat de către Domnul nostru Iisus Hristos cu circumstanță agravantă că este un preot cel care a făcut greșelile sfinției sale) dar, din păcate, și la căderea în păcatul cel mai grav:

cel al dezbinării Sfintei Biserici, formând parasinagoga de la Drăgănescu.

Să vedem acum ce spune Pidalionul, carte de căpătâi a Ortodoxiei, despre lupta de a păstra cât de mult posibil unitatea Bisericii. În comentariul la canonul 31 Apostolic se spune:

Zice însă Dumnezeiescul Hrisostom (Omilia 11 către Efeseni), că a zis un om Sfânt, că nici sângele muceniciei nu poate spăla păcatul despărțirii Bisericii. și a dezbina cineva Biserica este un rău la fel de cumplit ca a cădea în erezie. Scrie însuși Dionisie al Alexandriei mărturisitorul, în epistola către Navat Episcopul, că se cuvine a pătimi cineva orice rău ar fi numai sa nu dezbine Biserica; și că este mai slăvită mucenicie, ce ar suferi cineva pentru a nu dezbina Biserica, decât mucenicia ce ar răbda-o pentru a nu sluji idolilor. Fiindcă în mucenicia cea pentru a nu sluji idolilor, mărturisește pentru folosul sufletului său, iar întru cea pentru a nu dezbina Biserica mărturisește pentru folosul și unirea a toată Biserica“. 1166

                                    Deci, cel mai grav păcat este dezbinarea Bisericii, lucru înfăptuit de sfinția sa în viață, prin slujirea preoțească fiind oprit și prelungit de ucenicii sfinției sale, datorită învățăturilor și pildei lui, prin presiunea de a fi canonizat un om ce se împotrivește în toate aspectele (viețuire și învățături) Sfintei Predanii, punând astfel început rău Sectei și Secetei Ardealului.

                                    De ce s-a caterisit și dacă s-a caterisit de ce nu a revenit la slujire, ca ceilalți?

                                    Iar dacă a fost oprit de la slujire, cum ar putea să se justifice că pentru „a face ascultare călugărească” nu s-a întors la călugărie? Ce perversiune sofistică în gândire poate fi aceasta? Cine l-ar fi oprit să reia monahismul (sau cine dintre duhovnici nu l-ar fi sfătuit la aceasta pentru a pune început bun de pocăință și a scăpa de slava deșartă că poate sta cu o femeie, în aceeași casă, împotriva Sfintelor Canoane, fiind monah – dacă ar fi biruit cu adevărat atracția trupurilor)? Atunci nimeni nu mai ținea cont de decret și legionari autentici ca Părintele Marcu Dumitrescu de la Sihăstria, renumit pentru biruința sfinției sale din reeducări și suportarea uneia din cele mai intense prigoane pentru că a fost legionar, a fost primit în Sfânta Mănăstire, fără să fi fost călugăr înainte, la fel ca mulți alții?

                                    După cum mărturisește Maica Zamfira, nu a fost dovedit ca legionar, iar în arestări nu a suferit prea mult, întorcându-se luminat, iar nu ostenit, chinuit, nemâncat și pământiu (cum reveneau în societate deținuții cu adevărat râvnitori pentru Adevăr, arătând înfricoșător):

Așa se explică de ce, arestat ca legionar în vara anului 1948, i s-a dat drumul după o lună, o lună jumătate, în orice caz la 1 septembrie era la mănăstire. Oricine își poate da seama că dacă ar fi fost dovedit legionar sau partizan, nu ar mai fi fost eliberat. Și de câte ori a fost arestat, tot așa i s-a întâmplat, încât chiar Patriarhul Justinian a făcut următoarea afirmație la Seminarul Monahal Horezu, în fața maicilor profesoare, care și ele participaseră la acele cursuri de neuitat: “Nu știu ce-i cu omul acesta, că mereu e luat, și mereu eliberat, și de fiecare dată iese mai luminat”.

                                    Ucenicii sfinției sale se contrazic mult și în această chestiune. Ei se străduiesc, siliți de evidențele documentelor scrise din arhiva securității, să dovedească, datorită modei de a fi politic corecți, pentru a ușura calea canonizării forțate a Părintelui Arsenie Boca, că nu a fost legionar, ci doar persecutat cu această etichetă. Probabil că nu a avut carnet de membru, dar faptele sfinției sale, erau altfel față de legionari, care

1166 „ZEUL TOLERANȚEI” ȘI DESCREȘTINAREA CREȘTINISMULUI, Ed. CHRISTIANA, București, 2009, Capitolul 10: Râvna sufletească și râvna duhovnicească.

11931193.png

îl consideră legionar, ba chiar căpetenie, organizator și susținător moral și material prin hrană, iubit nespus de Corneliu Zelea-Codreanu. Astfel că devine prin acest cameleonism (disprețuitor și turnător al legionarilor în fața conducerii politice, după arhivele securității prezentate chiar de ucenici și lider spiritual al legionarilor în fața celor din rezistența anticomunistă) și responsabil moral pentru accentuarea prigoanei, și părtaș la furnizarea pretextului dat securității pentru a pune la cale marile tragedii împotriva creștinilor din reeducare (prin sprijinirea și îndemnul la rezistență al legionarilor).

                                    Dar chiar și documentele de la securitate arată că era urmărit pentru legionarism, dar că nu este dușmănos statului socialist, furnizându-i atât figura de martir al luptei împotriva comunismului, cât și cea de om cuminte pus în slujba statului, ca să atragă și pe cei pasionați de tema anticomunistă la cinstirea lui ca Sfânt și pe cei pasionați de anitlegionarism să-i liniștească și să-i facă părtași la aprobarea canonizării lui, care ar ridica la rang de sfințenie duplicitatea, îndoiala, contrazicerea și cameleonismul:

Același ofițer Cocîrlea Constantin întocmea, în ziua de 29 septembrie 1989, când Părintele Arsenie împlinea 79 de ani, un raport cu propunerea de scoatere din s.i. [ supraveghere informativă– n.n. ] a numitului Boka Zian-Vălean: „raportăm că la data de 08.01.1985 a fost luat în S.I. numitul Boka Zian- Vălean, în etate de 79 de ani, domiciliat în Sinaia, str. Privighetorilor, nr. 16, jud. Ph., fost membru legionar. A fost luat în această formă în baza antecedentelor sale politice, pentru a se stabili dacă desfășoară activitate ostilă statului nostru. Din măsurile întreprinse rezultă că nu desfășoară activitate dușmănoasă împotriva orânduirii noastre socialiste și nu întreține relații cu elemente urmărite. În prezent este grav bolnav, imobilizat la pat și nu mai prezintă interes pentru securitatea statului [ și atunci ce interes ar fi avut securitatea să-l schingiuiască și răstignească cu insistă legendele înfierbântate de dorul canonizării forțate? – n.n. ] . Motivat de cele raportate supunem aprobării scoaterea numitului Boka Zian-Vălean din supravegherea informativă prin neconfirmarea materialelor de primă sesizare581 . Raportul este aprobat de un lt. colonel, în data de 29.09.1989, care adaugă la sfârșitul textului „și rămânerea în evidențele de securitate”, [ pentru a-i rămâne ca o diplomă de onoare imaginea de prigonit – n.n. ] apoi semnat și de cpt. Teodor Gh., la 07.10.89, care adaugă primit probă de scris. După cum vedem și în acest ultim raport, Părintele rămăsese cu eticheta de fost membru legionar, deși nu a existat niciodată vreo dovadă în acest sens.

Iată că, de la 5 iunie 1943, când i s-a pus eticheta de legionar și când a fost furnizată prima notă informativă de postul de jandarmi de la Sâmbăta de Sus către serviciile secrete conduse la vremea aceea, în perioada mareșalului Ion Antonescu, de către fostul seminarist Eugen Cristescu, [ deci nu numai comuniștii l-au urmărit pentru legionarism. De unde fum fără foc? – n.n. ] și până la data de 29 septembrie 1989, au trebuit să treacă 46 de ani pentru ca serviciile secrete să realizeze că Părintele nu desfășoară activitate ostilă statului, indiferent de regimul politic. [ fals. De când l-au eliberat și nu l-au mai arestat (ciudat că tocmai în perioada de maximum de arestări antilegionare), securitatea știa că sfinția sa nu desfășoară vreo activitate ostilă statului și de aceea l-a ajutat prin supraveghere să demonstreze aceasta și să aibă un dublu folos atât în viață, cât și după moarte:

imaginea falsă de prigonit pentru cei ce iubesc pe cei prigoniți (ca să poată atrage pe oameni la el, spre a fi depistați, cât era viu, și pentru a fi propus la canonizare, după ce va muri, căci cei ce conduc securitatea, plănuiesc nu cincinale – 5 ani – ci jubilee – 50 de ani – de descreștinare) și

dovada colaborării cu regimul pentru cei ce țin mult la regimurile anticreștine și le au pe mai departe ca plan al preluării și ghidării României împotriva lui Hristos (chiar și – poate cel mai mult – prin inventarea unor falși sfinți care să gireze cu autoritatea lor în fața românilor cameleonismul și noua spiritualitate antihristică – n.n. ] 1167

1167 Florin DUȚU, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013, pp. 577-582

11941194

                                    Dar și Părintele Arsenie Papacioc și mulți alții au fost legionari autentici, dar și-au reluat și preoția și călugăria. Asta înseamnă că, de fapt, a fost o altă pricină, numită Maica Zamfira.

                                    Dacă, însă, singur s-a oprit de la slujire sunt două variante:

din credința că este ca un episcop și din dispreț față de rânduiala bisericească, în acest caz nu poate fi model de sfințenie în Sfânta Biserică.

sau, analizându-și căderile, din pocăință.

                                    Ultima variantă ne-am dori-o și noi, dar atunci este nevoie de reformularea sfințeniei Părintelui Arsenie Boca, prezentând toate marile abateri, dar pe care le-a biruit printr-o imposibilă pocăință. Dar dacă s-ar canoniza, ar mai ține cont cei pătimași de sfințenia lui să recunoască că toată activitatea lui este o mare rătăcire? Ar face un muzeu al kitschului din testamentul său pictat, ca fiind dovada unei amăgiri uriașe care i-a pecetluit prin simțire mintea de a ajuns la vedenii hulitoare de Dumnezeu? Ar recunoaște ei că învățătura și viața lui (în afară de eventuala și problematica lui pocăință), nu trebuie urmate. Iar propovădui ei doar pocăința de la sfârșit, fiind uimiți de incredibila milă a lui Dumnezeu față de un așa îngrozitor de amăgit?

                                    Noi credem că după cum este prezentat de ucenicii entuziasmați, dar fără discernământ, nu. Deci un astfel de model de Sfânt Ortodox nu poate fi prezentat neamului și lumii în mod real, fără o înștiințare autentică de sus și fără o lucrare de catehizare sistematică, convingătoare și curățitoare premergătoare, pe parcursul mai multor generații în popor de toate rătăcirile ce i-au fost sădite prin râvna rătăcită către protagonistul de la Prislop. Altfel se va face o mare ruptură în Sfânta Biserică prin Secta „sfântului Ardealului”.

                                    Acest păcat atât de grav al dezbinării (lăuntrice în ucenici și între persoane) care îl continuă și după moarte sfinția sa, prin ucenicii săi [ care forțează Sfântul Sinod, cu toate mijloacele (și constrângătoare și momitoare) pentru a-l canoniza și a rupe Sfânta Biserică în două: secta sfântului Ardealului și cei Ortodocșii ce mai țin la Sfinții Părinți, la mijloc fiind biata turmă a lui Hristos care nu știe și este amăgită în toate părțile și ruptă de tot felul de lupi, ba de la dreapta, ba de la stânga ] ne duce într-o jalnică situație.

                                    Să plângem fraților înaintea Domnului, că numai El ne poate scăpa, dăruindu-ne duhul pocăinței și lămuririi în credință și să nu uităm: chiar dacă a fost caterisit, chiar dacă a făcut toate păcatele cele enumerate în acest studiu, chiar dacă a învățat ereziile pe care le-am descoperit în scris și pictură, chiar dacă (Doamne ferește!) nu s-a pocăit pentru ele, nu avem dreptul de a-l judeca, ci trebuie să-l privim cu milă, să luăm aminte, să ne ferim de amăgirea plăcerii de sine și misiunii fără pocăință care l-au chinuit pe sfinția sa, avându-l ca o pildă înfricoșătoare.

                                    Dar mai ales să știm că dacă ne părăsește harul lui Dumnezeu, oricând putem ajunge cu mult mai rău, fiindcă noi oamenii suntem neputincioși și răi.

În Pireu, cu destui ani în urmă, un preot a fost caterisit și pentru că avea o dublă pregătire, a lucrat după aceea ca profesor. Desigur, a cerut transferul, și a plecat în altă parte. De sărbători venea la Pireu ca să-i vadă pe săi și pe prieteni. O doamnă l-a recunoscut și i-a zis alteia:

ÎI cunoști? A fost preot „Și l-au tuns”, l-au caterisit. Cealaltă când a auzit, fiind și slabă de minte, când fostul preot a trecut pe lângă ea, „i-a pus coarne” și s-a strâmbat în spatele lui. N-a trecut un an, și femeia a murit și au înmormântat-o în Cimitirul învierii. S-au încheiat trei ani, după care au deshumat-o, și au găsit-o putrezită, în afară de mâini care erau întregi, de parcă atunci ar fi fost puse în mormânt și negre ca și cum ar fi fost vopsite, cu unghiile mari, cumplite la vedere. Au chemat pe preotul cimitirului care i-a făcut slujba și i-a citit rugăciunile de iertare de trei ori, dar nu s-a întâmplat nimic. Au mai așteptat, dar tot nu s-a întâmplat nimic. Atunci l-au înștiințat pe mitropolitul Hrisostom, care a venit imediat, și-a pus epitrahilul și omoforul și a citit rugăciunea arhierească de iertare, dar tot nu s-a întâmplat nimic. Printre rudele și cunoscuții care se aflau deshumare era și doamna aceea care-i arătase moartei pe preotul caterisit. Era vecina ei și ruda mai îndepărtată. Aceasta se gândea:

Ceva păcate trebuie să fi făcut cu mâinile, dacă acestea n-au putrezit. Și și-a adus aminte de acea întâmplare, a priceput care este cauza și a povestit mitropolitului. Acesta a dispus să-l găsească imediat pe acel preot caterisit. Pentru că aceasta se întâmpla în perioada vacanței școlare, l-au găsit Pireu. În după-amiaza acelei zile, el a mers cu mitropolitul la

11951195.png

cimitir. Între timp separaseră oasele moartei, iar mâinile le puseseră într-un colț. Mitropolitul l-a pus în temă pe fostul preot și i-a zis:

Vino să vezi, fiule, harul preoției nu te-a părăsit, ci a rămas lipit de tine. Iart-o, spune „Dumnezeu s-o ierte”, atinge-ți mâinile de mâinile ei și minunea se va întâmpla. Când. preotul a rostit acele cuvinte și i-a atins mâinile, ele s-au făcut țărână 81                                   

Fiecare preot slujitor este asemenea unui cărbune, care dacă este sfințit și aprins va arde, iar dacă este stins va murdări. Cine a apucat un cărbune și nu s-a murdărit sau s-a ars? 1168

Trebuie să fim osârduitori și fermi în Ortodoxia noastră, fără a fi fanatici”. (Părintele Serafim Rose) [ … ]

Sfântul Vasile cel Mare a scris multe pagini analizând care este mustrarea cea corectă, știind că este necesară și aceasta câteodată, dar și că trebuie făcută cu mult, mult discernământ și iubire de oameni. Într-un loc sfântul pune următoarea întrebare:

Din ce roade se cuvine să se probeze cel care mustră cu milă pe fratele care greșește?” și răspunde: „Mai întâi din cele cu totul deosebite ale compasiunii, după cele spuse de către Apostol că: «de suferă un mădular, împreună toate mădularele suferă»; și că «cine se smintește și eu să nu ard?» și apoi dacă pentru tot păcatul de asemenea se zdrobește, și pentru toți cei care greșesc și pentru cei care-i greșesc lui și pentru cei care greșesc altuia, de asemenea se mâhnește și plânge, și, când mustră, să nu strice chipul cel dat de Domnul” (Regulile mici, 182).

O altă mărturie despre delicatețea de care trebuie să dea dovadă creștinul aflam la Sfântul Ioan Scărarul:

De voiești să scoți țandăra din ochiul altuia, să nu o scoți pe aceasta cu o bârnă, ci cu o pensă. Bârna este cuvântul greu sau purtările urâte. Iar pensa este învățătura blândă și mustrarea îndelung răbdătoare. «Mustră, zice, cearta, mângâie» (II Tim. 4, 2). Dar nu și lovi” (Scara Raiului, Treapta VIII).

Boala noastră constă în faptul că mulți dintre cei ce combatem ecumenismul (sau alte devieri de la adevăr), o facem dintr-o râvnă trupească sau sufleteasca. De multe ori, sub masca așa-zisei râvne pentru adevăr și nedespătimiți fiind ajungem să-i urâm pe cei care nu mărturisesc credința ortodoxă. Dar cel care urăște pe cel căzut în păcat (fie el erezie sau alt păcat), putem spune că este la fel de vinovat ca și acela, căci un creștin sănătos întotdeauna va avea milă de fratele său, care e chipul lui Dumnezeu, și va încerca cu multă dragoste și înțelepciune să lucreze pentru mântuirea lui. Cel care are certitudinea trăirii întru Adevăr, nu va fi niciodată iritat, enervat sau clătinat de necredința sau greșita învățătură altora. El, fiind neclintit în credința sa, va avea ca rod al harului, compătimirea și blândețea față de cei care încă nu au ajuns la cunoașterea adevărului. Spune Sfântul Vasile cel Mare că cel blând este „cel neclătinat în toate judecățile ce se fac cu sârguință spre buna plăcere a lui Dumnezeu” (Regulile mici, 191). [ … ]

Să vedem ce spun Sfinții despre acest fel de râvnă datorită căreia sunt clevetiți și judecați mereu alții. Iată cum gândea, având „mintea lui Hristos“, Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina:

In ochii săi, ereticii, ce altceva puteau fi decât copiii rătăciți ai Tatălui și Dumnezeului său și «în putință» frații săi întru Hristos. Toți sfinții care l-au avut pe Hristos în inima lor plângeau pentru eretici. Duhul iubirii pentru eretici l-a predat sfântul părinte elevilor săi de la Rizarios, la orele de teologie pastorală, voind a-i elibera din mreaja intoleranței ce chinuie sufletele necurate în numele, zice-se, al Ortodoxiei. Iată ce lucruri neobișnuite pentru cei ce n-au gustat din iubirea lui Hristos, scria Sfântul în Teologia Pastorală: «Episcopul este dator a rămâne veșnic în principiile morale ale Sfintei Evanghelii și a nu ieși niciodată din ele, nici a le încălca sub acoperirea deosebirilor dogmatice. Acestea, ca unele ce se referă numai la credință, lasă liberă și neatinsă iubirea, căci dogma nu se războiește cu dragostea. Iubirea este dăruită dogmei, fiindcă toate le suferă și toate le rabdă. Iubirea creștină este neschimbată, pentru aceea că nici credința șchioapă a ereticilor nu poate schimba dragostea îndreptată

1168 Protoprezbiter Stefanos ANAGNOSTOPOULOS, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 99-100.

11961196.png

asupra lor. Cineva poate atrage prin iubire la credința sa chiar și o întreagă biserică eretică întemeiată pe o judecare greșită a dogmelor. Niciodată nu se cuvine să se jertfească iubirea pentru o deosebire de dogmă. Pentru aceasta să ne fie pildă Apostolul neamurilor, care, din dragoste chiar și pentru cei ce L-au răstignit pe Hristos, dorea să fie anatema pentru ei. Episcopul care nu-i iubește pe eretici și nu lucrează și pentru ei, toate le face din râvnă mincinoasă și este lipsit de dragoste. Căci acolo unde este dragoste, este și adevăr, și lumină, iar râvna cea mincinoasă și slava plină de rătăcire sunt vădite și alungate de lumină și de iubire. Chestiunile legate de credință nu trebuie să micșoreze iubirea. Învățătorii urii sunt ucenicii celui rău, fiindcă dintru același izvor nu curg și dulcele, și amarul. Învățătorul iubirii, care este episcopul, nu e cu putință să nu iubească, fiind cu desăvârșire neputincios să urască, aceasta pentru că preaplinul iubirii izgonește ura». [ … ] «Cel ce are râvnă, dar fără cunoștință, rătăcește în gândurile și lucrările sale; închipuindu-și că lucrează pentru slava lui Dumnezeu, calcă legea iubirii pentru aproapele. Fierbând în zelul său, făptuiește cele potrivnice poruncilor legii și voii dumnezeiești. Făptuiește răul ca să se întâmple ceea ce crede el a fi binele. Râvna lui e ca focul ce distruge și nimicește. Prăpădul merge înaintea lui, iar pustiirea îi vine pe urmă. Se roagă la Dumnezeu să arunce foc din cer, ca să-i înghită pe toți cei ce nu-i împărtășesc principiile și convingerile. Cel ce are râvnă, dar fără cunoștință, îi urăște pe toți cei ce au altă religie sau altă credință, nutrind față de ei pizmă și mânie nestinsă. Se împotrivește pătimaș la duhul adevărat al legii dumnezeiești, stăruie fără judecată să-și apere propriile-i păreri și credințe, se lasă purtat de zelul orbesc de a birui în toate, de ambiție, de dorința de a învinge cu orice preț, de vrajbă și de plăcerea de a aduce pretutindeni și oricând tulburare. In sfârșit, este un om aducător de pieire»“.

Observăm că aceste cuvinte despre dragostea față de eretici [ Sfântul a scris, de altfel, o carte întreagă împotriva greșelilor in care a căzut romano-catolicismul ] ale marelui Sfânt făcător de minuni, Nectarie, din nefericire, sunt foarte diferite de „dialogul iubirii” practicat de unii creștini adepți ai ecumenismului. Dacă acești creștini, sub masca iubirii de eretici, fac concesii dogmatice, unii antiecumeniști, sub masca râvnei pentru dreapta credință, fac concesii duhovnicești. O corectitudine dogmatică fără o corectitudine duhovnicească nu înseamnă Ortodoxie. [ … ]

Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuind cuvântul Sfântului Pavel care spune despre Dumnezeu că „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Tim. 2, 4) zice:

Nu te teme să te rogi pentru elini, fiindcă aceasta și El o voiește; ci teme-te de a blestema, fiindcă aceasta n-o voiește. Iar daca trebuie a ne ruga pentru elini, și deci și pentru eretici, apoi trebuie a ne ruga pentru toți oamenii, iar nicidecum a-i prigoni. Acest bun, de altfel, vine de acolo, că noi toți ne împărtășim de aceeași natură, și Dumnezeu laudă și aprobă bunăvoința și dragostea cea către alții. «Dar dacă El voiește aceasta, zici tu, dacă Domnul dorește, de ce mai este nevoie de rugăciuni din partea mea?» Apoi aceasta contribuie foarte mult în a-i atrage pe ei spre dragostea către tine, și apoi și pe tine nu te lasă să te sălbăticești; într-un cuvânt toate acestea sunt de ajuns pentru a-i atrage la credință. … și să vină la cunoștința adevărului. Cărui adevăr? A adevărului din credință. Fiindcă anticipând, el a zis lui Timotei ca să poruncească unora de a nu învăța în alt chip. Apoi, ca nu cumva să-i considere pe aceia de dușmani, și din această cauză să se încurce cu ei în lupte, ce spune el? Care voiește, zice, “ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului”. 1169

                                    Vedeți? Această cale să urmăm: să nu urâm păcătosul ci învățăturile și faptele lui păcătoase, iar cele virtuoase să le primim și să le iubim, chiar dacă vin de la el. Toate ce le-am spus nu au fost pentru a descoperi ceva senzațional sau pentru a-l judeca, cleveti, bârfi, osândi. Am prezentat cele cunoscute și publicate de mulți, dar prezentate ca o „sfințenie” contrară Sfinților Părinți, deci o falsă îndumnezeire, sau o îndrăcire. Scopul nu a fost de a-l critica, ci a deosebi binele de rău, ca să nu i se ia această falsă îndumnezeire ca model (cum au făcut Adam și Eva cu promisiunea șarpelui) pentru a nu cădea mai rău ca ei.

1169 „ZEUL TOLERANȚEI” ȘI DESCREȘTINAREA CREȘTINISMULUI, Ed. CHRISTIANA, București, 2009, Capitolul 10: Râvna sufletească și râvna duhovnicească.

1197aPoate că uneori am greșit, mai ales în locurile nesigure și în interpretări, dar Sfinții Părinți rămân în veac în toate ce le-am scris și vă recomandăm nu să ne urmați părerile, ci să urmați certitudinile lor, singurele ce ne pot lămuri și scăpa de amăgire. Am abordat acest subiect, ca având această ocazie să dezbatem o cale a pierzaniei foarte mult răspândită, dar cu mult mai mult necunoscută, duhovnicii îngrijindu-se acum să scoată din popor păcatele trupești, iar în privința celor subtile, de-a dreapta (duhovnicești), se ocupă mai puțin, nefiind multă experiență în sesizare și luptă, deoarece seamănă mult cu sfințenia și sunt foarte greu de depistat. Tocmai de aceea și vătămarea adusă de ele este cu mult mai mare, fiindcă produc o cădere de sus, deci o zdrobire corespunzătoare cu înălțimea falsă la care te ridică.

                                    Nu subiectul Părintele Arsenie Boca ne interesează atât de mult, deși este acum o primejdie iminentă împotriva României Ortodoxe, ci cel al înșelării moderne de tip new-age, cu mască Ortodoxă, care devine tot mai accentuată și mai vătămătoare pentru frații noștri din Sfânta Biserică.

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s