pag. 1092- Arsenie vs. Arsenie – 2

1092.pngCălugărit

                                    M-am întors în țară la 8 iunie 1938. Țin minte data pe aceea, că intrând în țară pe la Moravița am văzut drapelele românești, de acel 8 Iunie de odată.

De la data aceasta, până la Paștile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învățat la Chișinău cu niște meșteri ruși poleitura cu aur „cicanca”, și alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.

în Vinerea Izvorului după Paștile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.. 1079

                                    Din câte citim mai sus, Părintele Arsenie Boca a stat doar 87 de zile în Sfântul Munte. Din ele, cel puțin 21 de zile (cele 20 de Sfinte Mănăstiri mari și Sfântul Schit Prodromu) le-a petrecut pe drum, fiindcă pe atunci nu erau microbuze. Au mai rămas doar 66 de zile pentru formarea duhovnicească, în care nu a ascultat de vreun stareț ci s-a ocupat de alte activități, printre care copierea de texte românești și căutarea de tehnici de pictură. Aceeași ispită a împrăștierii o vedem și în anul dintre sosirea de la Sfântul Munte și călugărire.

1946 – este eliberat din închisoare și, după ce se lămurește de înșelarea bietului ieromonah de la Sâmbăta de Sus și scapă din ghearele privirii lui, dorește de Frăsinei, dar refuzat (din cauza pregătirii sale intelectuale fiind bănuit de stareț că nu va face față la condițiile foarte grele de acolo) intră ca frate în Mănăstire la Cozia. Își face anii de ucenicie monahală la Mănăstirile Cozia și Antim din București.

1947 – se retrage într-o pădure și trăiește ca un pustnic aproape doi ani.

1949 – este călugărit la Mănăstirea Sihăstria (după ce este pus de Dumnezeu și duhovnici timp de trei ani în fața a diferite încercări serioase, pentru a înțelege ce cruce își ia asupra sa prin tunderea în monahism, în toate dând dovadă de mărinimie și ascultare duhovnicească față de cei mai mari) sub îndrumarea directă a duhovnicilor (recunoscuți de toți românii echilibrați ca cei mai iscusiți de atunci) Arhimandritul Cleopa Ilie, în calitate de stareț, și Ieroschimonahul Paisie Olaru. Așadar a fost călugărit cu 10 ani după Părintele Arsenie Boca dar și-a ținut călugăria, a înțeles-o și a iubit-o ca puțini alții

1078 <http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/12/05/scrisorile-parintelui-cleopa-catre-parintele-arsenie-boca-manastiri-slatina-sambata-securitate-mitropolitul-antonie-plamadeala-rezistenta-munti-sandu-tudor-mari-duhovnici-curente-spirituale/>, marți, 6 octombrie 2015

1079 Autobiografia Ierom. Arsenie. R. Vâlcea. 17 iulie 1945 citat din cartea Biserica de la Drăgănescu – “Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești “O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 11.

10931093.png

                                    Deci pregătire incompletă (un an împrăștiat cu alte griji fără rost în lucrarea lăuntrică), formare deficitară care a dus ca foarte repede să se lase, mai întâi în ascuns, în închisoare, mai apoi la arătare (când a profitat de alungarea oficială pentru a se muta cu aleasa inimii lui în aceeași casă în 14 mai 1959, după aproximativ 20 de ani de monahism superficial, doar de formă) de călugăria pe care nu a înțeles-o, nu a practicat-o niciodată și, ca atare nici nu a iubit-o cu adevărat.

                                    Călugăria este numai pocăință și este incompatibilă cu misiunea propovăduirii până omul nu se despătimește. Dar omul despătimit nu are manifestările de mânie și mândrie de care toți mărturisesc că Părintele Arsenie Boca era plin.

Capitolul 52 Cum că cinul călugăresc la pocăință se cuprinde, și pentru ce se cheamă cin îngeresc și îmbrăcăminte de pocăință, și care este puterea acestuia

Într-această pocăință și prea sfântul cin al călugărilor se cuprinde, care este și se numește îngeresc, deoarece călugării se făgăduiesc a păzi și a urma curăției, neaverii, cântărilor, rugăciunilor, ascultării și îngerilor. Iar îmbrăcăminte a pocăinței se numește, pentru că călugărul cu acea taină se îmbracă pentru plângerea păcatelor. Fiindcă cinul călugăresc este smerit, simplu, lepădându-se de toate podoabele omenești, ca unul ce nu se amestecă nici cu griji, nici cu fapte, nici cu cuvinte lumești, ci mai ales fuge de dânsele. Căci acesta este semnul vieții celei mai presus de lume, care învață cum că cele văzute sunt stricăcioase și toate cele omenești trec, și cugetă și se lipsește de înțelepciunea cea de sus și își aduce aminte de moarte și de sfârșitul cel de aici. De aceea este și negru, de vreme ce-și aduce aminte de moarte și de plâns, și nu viețuiește într-această lume, ci dorește altă viață nestricată și către aceea se silește să ajungă. Drept aceea oricare va fi călugăr adevărat, după cum învață Pavel, el iubește pe Hristos și nimic nu-l poate despărți de dragostea lui Hristos, și dorește a muri și a fi împreună cu Hristos. Aceasta o arată aievea fugind în munți, în pustii, în mânăstiri pentru Hristos, și se nevoiește a fi una

până la moarte (19 iulie 2011 deci timp de 62 de ani, trăind moartea ca pe o predare totală călugărească în mâinile lui Hristos). Desigur că și după moarte este monah, cum și-a dorit atât de mult în viață, biruind toate împotrivirile istoriei și presiunile dureroase care-l forțau să renunțe la ea, ajungând, astfel, la desăvârșirea ei, tâlcuită de Sfântul Ierarh Dionisie Areopagitul astfel:

Iar cea mai înălțată treaptă a tuturor celor ce se desăvârșesc este ordinul sfânt al monahilor. care s-a ridicat la toată curăția și la toată puterea și la desăvârșita curăție a lucrărilor lor. El se bucură de vederea și împărtășirea spirituală și e călăuzit de puterile desăvârșitoare ale ierarhilor. Și învățat de luminile îndumnezeitoare și de tradițiile ierarhice, înțelege ierurgiile sfintelor lucrări ce le vede săvârșite cu el și prin sfânta lor cunoaștere este înălțat, pe măsura lui, la cea mai desăvârșită desăvârșire.

De aceea dumnezeieștii noștri conducători au învrednicit pe ei de numiri sfinte, numindu-i pe unii tămăduitori (terapeuți), pe alții monahi, de la slujirea curată a lui Dumnezeu și de la lucrarea lor vindecătoare și de la viața neîmpărțită și unitară, care-i unifică pe ei în sfintele concentrări ale celor împărțite într-o monadă asemănătoare celei dumnezeiești și într-o desăvârșire de Dumnezeu iubitoare. Pentru aceea sfânta rânduială le-a dăruit lor harul desăvârșitor și i-a învrednicit nu de-o sfințire ierarhică care se dăruiește numai treptelor preoțești ci de ierurgia ce se săvârșește de către preoții cuvioși, ca desăvârșire ierarhică de al doilea grad. 1082

1082 Sfântul Dionisie AREOPAGITUL, Opere complete, Ed. Paideia, București, 1996, pp. 94-96.

10941094

cu Hristos, pentru ca să locuiască întru Hristos cu Părintele și cu Duhul. Drept aceea și urmează în toate vieții lui Hristos. Se smerește, viețuiește întru sărăcie și supunere, de nimic nu se îngrijește din cele de aici, se răstignește lumii și se făgăduiește a-și păzi fecioria, a nu agonisi nimic și a se îndeletnici în posturi, rugăciuni și privegheri, și până la moarte a petrece întru acestea și într-altele asemenea, răbdând pentru Hristos pe toate, care toate sunt ale pocăinței lucruri. Acestea și fiecare credincios este dator a le păzi, afară numai de feciorie, care se cuvine călugărilor, căci numai călugării sunt mai cu seamă datori a o păzi. Iar și cei din lume, care încă nu s-au căsătorit, și fiecare ce s-a făgăduit a păzi aceasta și tot creștinul, mai cu seamă cel căzut în păcate (și cine este care să nu fi căzut nicidecum?) este dator a urma vieții lui Hristos și a face lucrurile pocăinței. Botezătorul, cel care e mai întâi după Ilie, închipuind cinul călugăriei, a învățat zicând: „Faceți roduri vrednice de pocăință, și pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor”; și pe fiecare în parte îl învață a viețui după cum se cade. 1080

                                    Ucenicii sfinției sale nu se sfiesc, însă, să îl contrazică în lucruri minore (cum e de pildă data călugăriei), dar verificate, deși la cele mari se arată paralizați cu gândul, demonstrând că ori nu l-au verificat ori nu au cunoscut/înțeles Sfinții Părinți. Împlinesc, în acest fel, cuvântul Sfintei Evanghelii Mat 23:24 Călăuze oarbe care strecurați țânțarul și înghițiți cămila!:

Există o neconcordanță între data de 8 iunie 1938, din autobiografie, și data, sau mai bine zis datele din documentele care există în arhiva de la Mitropolia Ardealului din Sibiu, pe care tocmai le-am cercetat. Este vorba în documentele din arhivă de anul 1939, și nu de 1938 cum scrie în autobiografie. Acum, ar fi două posibilități: ori că Părintele Arsenie, sub teroare a greșit din memorie anul, dar nu și ziua și luna, ori că cei care au copiat această autobiografie au scris în loc de cifra 9, cifra 8. Dar, oricum anul tunderii în monahism este 1940, și nu 1939. În vinerea de după Paști, în 3 mai 1940, Părintele a fost

1080 Sfântul Simeon ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI, Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii Săi, Volumul I, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s.l., 2002, p. 101.

10951095.png

tuns în monahism după cum arată documentul 02584 din arhiva Mitropoliei Ardealului. Documentul este publicat de Părintele Nicolae Streza, în cartea sa „Mărturii despre Părintele Arsenie”, Editura Credința Strămoșească – iași, 2005, pagina 412. 1081

Preoțit

10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus. Probabil (după mărturia Părintelui Arsenie Papacioc, contemporan și împreună suferitor – iar mai apoi și duhovnici al lor – cu alți prizonieri care au fost probabili martori la aceasta. Părintele Arsenie Papacioc nu vorbea niciodată gratuit, ci doar documentat, întotdeauna dorind să mărturisească adevărul cu prețul vieții) s-a lăsat de preoție în închisoare ca promisiune, dar ca lumea să nu își dea seama i s-a înscenat oprirea de la preoție tot în 14 mai 1959. A lucrat, așadar, preoția cu blagoslovenie (vom vedea că a încălcat această oprire mai apoi, făcându-se neascultător și vrednic și din acest motiv de caterisire definitivă) timp doar de 17 ani. Deși, dacă nu au fost impedimente din cauza relației cu Maica Zamfira sau dorința de a conviețui cu ea în aceeași casă, având relații de rudenie cu Patriarhul Justinian Marina, ar fi putut să și reia și preoția și mai ales călugăria oricând ar fi dorit. Nefiind membru al legiunii și lepădându-se (atât public, cât și particular prin declarații și denunțuri de ea), fiind colaborator docil al regimului, dovedind fidelitatea sa și prin supravegherea informativă care îl arăta totdeauna supus obedient al noii orânduiri, îi era ușor securității și Departamentului Cultelor să îi aprobe aceasta, pentru a-l folosi și înalte scopuri, dacă ar fi dorit și el.

                                    Ce a făcut pe ierarhi să nu îi dea voie să slujească, sau pe Părintele Arsenie Boca să nu ceară reluarea preoției, deși în 1964 a avut loc amnistia preoților anticomuniști? Știau de relația lui cu Maica Zamfira, opritoare de preoție sau și-a menținut sfinția sa cu încăpățânare lepădarea de preoție și călugărie, tocmai pentru a putea conviețui cu ea?

                                    Este cunoscut că Maica Zamfira îl considera episcop și el a fost surprins slujind preoțește,

1951 – este hirotonit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. Poartă numele de Părintele Anghel.

1952-1958 – este preot la Mănăstirea Slatina-Suceava.

1958 – este arestat din nou, pentru ca făcea parte din grupul “Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la Închisoarea Aiud.

1965 – este numit paroh în comuna Filea de Jos, din eparhia Clujului; a mai fost preot și duhovnic la Mănăstirile Căldărușani, Dintr-un Lemn și Cernica.

1969 – 1970 – este stareț al Mănăstirii Cheia-Prahova;

din 1976 – este duhovnicul Schitului Sfânta Maria-Tomis, întemeiat de Patriarhul Justinian la Techirghiol

2011 – moare pe 19 iulie.

Deci preot și fără a înceta vreodată slujirea preoțească timp de 60 de ani, în afară de întemnițarea propriu zisă, fiindcă în 1964 a avut loc și amnistia preoților anticomuniști 1087 . Observăm că imediat (la un an) după eliberarea din Aiud, deși șef de plasă legionar își continuă slujirea preoțească.

Dacă Părintele Arsenie Papacioc, șef de plasă legionar convins, Părintele Iustin Pârvu, militant al mișcării legionare convins, Părintele Adrian Făgețeanu acuzat de legionarism și alți oameni care, care se declarau pe față luptători împotriva comunismului au reprimit după eliberare preoția, cu atât mai mult Părintele Arsenie Boca o putea primi (căci a fost considerat atât de supus statului încât nici nu a mai fost arestat din nou tocmai în perioada în care se arestau intens toți cei considerați primejdioși duhovnicește față de regim 1958-1964).

1081 Pr. Nicolae Zian STREZA, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credința strămoșească”, s.l., 2008, pp. 39-40.

1087 <http://adevarul.ro/locale/hunedoara/secretul-arsenie-boca-femeia-stat-40-ani-el-cutremuratoaea-poveste-zamfirei-tanara-duhovnicul-nu-lasat-o-omoare-1_556af422cfbe376e35c7dd07/index.html>, luni, 13 iulie 2015.

10961096.png

pe ascuns, deși fusese oprit de la aceasta. Dar aceasta înseamnă că sfinția sa a făcut cu îngâmfare din așezământul Drăgănescu o para-sinagogă și motivul pentru care nu a cerut înapoi preoția și călugăria este că se considera pe sine un ales, care poate conviețui cu o femeie și totuși, trecând peste rânduiala Sfintelor Canoane și ascultarea de ierarhii săi, să fie în același timp și ieromonah. Iar aceasta nu o spunem spre osândire, nu vrem să ne întărâtăm râvna împotriva sfinției sale, ci dorim să ne dăm seama de gravitatea întunericului amăgirii sfinției sale și să-l plângem cu amar.

Într-o scrisoare adresată episcopului Andrei Magieru, în 26 ianuarie 1951, maica Zamfira relata următoarele: „Cu strângere de inimă vă aducem la cunoștință și în scris, precum ni s-a spus, ridicarea părintelui nostru stareț și duhovnic, Arsenie, de către autorități. O facem din ascultare. Pentru noi stă mereu prezent în formarea creștină pe care ne-a dat-o. Și o mai facem cu nădejdea că cel pe care-l socotim ca pe părintele nostru mai mare, ca pe episcopul nostru [ este foarte interesant că pentru sfințiile lor Părintele Arsenie Boca era deja episcop, remarcă făcută tocmai atunci când trebuia să fie mai smerite ca să poată primi ajutorul. Ne întrebăm cum îl priveau când era în culmea gloriei și popularității bine finanțate ce părea de o stabilitate de nezdruncinat? Ca patriarh ecumenic, ca papă sau ca reîncarnarea lui Ilie, Ioan și, de ce nu, a lui Hristos? Picturile de la Drăgănescu ne arată tocmai această credință a lor – n.n. ] în mentalitatea de creștinism primar [ am spune primitiv – n.n. ] cu care ne-a desprins părintele Arsenie, Prea Sfinția Voastră, veți sprijini tânăra obște a Prislopului, încercând, personal sau prin delegat, să arătați IPS patriarhului activitatea părintelui Arsenie în această mănăstire și, prin ea, în această regiune. Cunoașteți caracterul pur religios al activității părintelui Arsenie încadrată în întregime în spiritul curat al Bisericii. Cunoașteți înflorirea pe care a luat-o mănăstirea noastră sub ocârmuirea Sfinției Sale”, scria aceasta. 1083

                                    Dăm un citat din Părintele Adrian Făgețeanu, cuvânt spus de acesta Părintelui Sandu Tudor, ca să vedeți atitudinea lui anticomunistă convinsă:

“că pentru a continua lupta împotriva concepției materialiste nu-și mai au rostul metodele folosite de mișcarea legionară pe plan organizatoric, iar singura posibilitate de a lupta împotriva concepțiilor materialiste este cea pe plan religios, iar în cadrul Bisericii cea mai bună pregătire pentru o astfel de luptă se face în monahism.”

                                    Ce bine ar fi fost să înțeleagă aceasta și Părintele Arsenie Boca, să renunțe la regizarea consfătuirilor legionarilor și susținerea morală și materială a rezistenței în munți și să fi luptat toată viața împotriva comunismului simplu și eficient doar prin păstrarea monahismului și ferirea de femei. Dar, din păcate, nu a făcut așa, ci, și în aceasta, a fost povățuitor rău și pierzător de vieți și de suflete:

În calitate de stareț al Mănăstirii Brâncoveanu, a ținut ca nimeni altul flacăra credinței, împotriva comunismului ateu, aducând lumea lângă altarele lui Hristos. Am evaluat această rezistență ca fiind mai importantă decât lupta politică sau armată anticomunistă; Părintele Arsenie Boca i-a ajutat direct pe luptătorii din Rezistența făgărășeană, în anii 1945-1948, moral și material; Cu sprijinul său s-au ținut aici, în anul 1947, consfătuirile ce au dus la o unitate de luptă a tuturor forțelor anticomuniste din țară; 1088

                                    Iar după ce a făcut aceasta, s-a lepădat de ei și i-a denunțat, și, în loc să renunțe la preoție doar pentru a se căi toată viața de ce a făcut, plângând în călugărie, se leapădă de amândouă de dragul amestecării cu Maica Zamfira și al unui confort sporit în regim comunist.

1083 <http://adevarul.ro/locale/hunedoara/secretul-arsenie-boca-femeia-stat-40-ani-el-cutremuratoaea-poveste-zamfirei-tanara-duhovnicul-nu-lasat-o-omoare-1_556af422cfbe376e35c7dd07/index.html>, luni, 13 iulie 2015.

1088 <https://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/08/30/de-ce-a-fost-caterisit-pe-nedrept-parintele-martir-arsenie-boca-radu-iacoboaie-30-august-2014/>, joi, 13 august 2015.

10971097.png

Într-o duminică, când la Drăgănescu slujea Părintele Bunescu, iar Părintele Arsenie era în altar (citea pomelnicele și era fără haine preoțești, neavând voie să slujească), a intrat în biserică Maica Zamfira. Atunci, o femeie din acel sat a zis către alta tot din sat: „A venit și nevasta pictorului”.

După slujbă, Părintele a zis, pentru cele două femei, dar și pentru mine care auzisem vorba lor: „Măi, eu sunt călugăr și sunt așa cum m-a făcut mama [ foarte interesant. Dacă nu luăm dublul sens al cuvântului, fiindcă mama l-a făcut prin împreunare cu un bărbat și prin naștere care strică fecioria și dacă Părintele Arsenie Boca nu a mințit (fiindcă cel ce emite dogme eretice, deci minciuni la adresa lui Dumnezeu este cu mult mai sigur că emite minciuni despre s sine), înseamnă că diavolul i-a dus la o asemenea amăgire încât să creadă că sunt nepătimitori, doar pentru că nu s-a consumat relația trupească între ei, și aceasta cu ajutor demonic tocmai ca să nu își simtă căderea și să cadă prin curvia cea mare și nesimțită a plăcerii de sine – n.n. ] (Bălan Silvica —Făgăraș) 1084

L-am întâlnit pe părintele Arsenie pentru prima oara in 1984, când am fost in pelerinaj la biserica din satul Drăgănescu, in apropierea Bucureștiului, pe care o pictase. [ … ] Părintele tuna și fulgera la creștini, iar eu mă făceam tot mai mica, pe măsură ce mă apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un halat, cu o căciulă pe cap și cu pantofii încălțați in galoși, părintele Arsenie catehiza, predica, mustra și binecuvânta, dezvăluind păcatele fiecăruia, după măsură. Am fost martora unor scene care m-au înfricoșat... 1085

Iar parasinagoguri, pe adunările cele ce se fac de nesupușii prezbiteri, sau episcopi, și de ne învățatele popoare. Precum, dacă vreunul fiind cercetat în vreo greșeală, s-a dezbinat de la slujbă (Liturghie), și nu s-a supus canoanelor, ci luiși și-a răzbunat proiestoșia și slujirea, și s-a dus împreună cu acesta, oarecare părăsind soborniceasca Biserică. Una ca aceasta este parasinagogă [ … ] Și parasinagogi sunt prezbiterii și episcopii cei nesupuși, care căzând în oarecare greșale s-au caterisit de preoția

1084 Ioan CIȘMILEANU, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, p. 101.

1085 <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. 15, 55-58, 67-68.

10981098.png

și arhieria lor canonicește. Însă nevrând a se supune canoanelor, cu de sineși stăpânire și-au izbândit, și lucrau deosebi cele ale preoției sau ale arhieriei. Și împreună cu dânșii au urmat și alții, lepădându-se înșiși de soborniceasca Biserică. Iar schismatici se numesc, acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică, nu pentru dogme de credință, ci pentru oarecare întrebări bisericești lesne de îndreptare. Iar eretici se numesc aceia a cărora osebirea îndată și dea dreptul pentru credința cea întru Dumnezeu. Adică cei despărțiți cu credința și cu dogmele de către dreptslăvitori, și desăvârșit depărtați. Deci parasinagogii se unesc iarăși cu Biserica prin pocăința cea binecuvântată, și prin întoarcere. și cei ce dintr-înșii au fost preoți, și clerici, întorcându-se întru aceeași rânduială se primesc, a căreia au fost. Iar ereticii cei mai sus arătați și înșiși pepuzienii, pentru care este cuvântul, și câți alții, întorcându-se la dreaptaslăvire, se botează ca elinii. Fiindcă Părinții cei vechi numai Botezul acela au judecat a se primi, care nicicum iese din credință, iar al ereticilor, ca unul ce este afară din dreapta credință, au judecat desăvârșit să se lepede. 1086

Pustie

66 de zile în rânduială de sine. Despre această stare toți Sfinții Părinți spun că nu este călugărească ci înșelată. Că dacă el e singur și cade, cine îl va ridica?

                                    Iată ce ne zice despre aceasta rânduială de sine, idioritmie sau samavolnicie Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, după învățăturile culese de la Sfinții Părinți tocmai în pustia Sfântului Munte (de ce oare Părintele Arsenie Boca nu le-a cules și urmat?):

Apoi iarăși, văzând, pe de o parte, sârguincioasa lui rugăminte pentru primirea sa, iar, pe de altă parte, chibzuind că și Sfânta Scriptură nu laudă, ci oprește a ședea singur de sine călugărul pătimaș, am socotit să aleg cu acel frate de un cuget și un gând calea cea de mijloc [ împărătească ] a vieții călugărești, adică viețuirea cu un frate sau cu doi, ca una care este cunoscută [ adeverită ] și lăudată de Sfânta Scriptură, și de insuflații de Dumnezeu Sfinții Părinți. [ … ]

2 ani sub ascultarea minuțioasă a Părintelui Cleopa, dându-i socoteală și pentru cele 18 bucăți de zahăr primite de la Părintele Paisie. Astfel că și în pustie Părintele Arsenie Papacioc a făcut ascultare

1086 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 441-443.

1099

Neascultarea, împotrivirea în cuvânt și rânduiala-de-sine [ idioritmia ] în slujirile de obște, prin care se surpă poruncile dumnezeiești, trebuiau azvârlite afară, iar evlavia, smerenia, unanimitatea și dragostea trebuiau să împărățească în sobor: [ … ]

Ascultarea, adică dându-se fiecare din frații soborului nostru de bună voia sa, cu sufletul său și cu trupul, sub jugul cel bun al dumnezeieștii ascultări, mărturisită de Sfânta Scriptură și hotărâtă de Sfinții Părinți, după puterea poruncilor lui Dumnezeu, să nu mai fie stăpân de sine și însuși rânduitor de sine, și să nu mai aibă întru nimic osebită voia sa și socoteala sa, ci întru toate cele după Dumnezeu și de suflet folositoare, să fie supus și plecat până la moartea sa. Și nici un lucru, măcar deși bun după părerea lui ar fi, să nu-l facă fără de știrea și blagoslovenia starețului 1089

                                    Deci, dacă până la moarte, cel ce vrea să fie călugăr trebuie să se țină de ascultare, cu cât mai mult diaconul Zian, care era începător?

Ascultare

                                    Am putea spune că a fost un neascultător profesionist, deși în toate a făcut ascultare de Maica Zamfira. Însă aceasta îndemnându-l la încălcarea Sfintelor Canoane nu poate fi numită decât ascultare drăcească, dobitocească sau mai bine spus neascultarea lui Adam, fiindcă a ascultat de Eva.

Învățându-ne fericitul ne spunea de multe ori acestea: “Când văd pe copiii mei duhovnicești nevoindu-se și străduindu-se să păzească poruncile lui Dumnezeu, să-și taie voia lor proprie, să disprețuiască judecata proprie și să înainteze în ascultarea lor cu frica lui Dumnezeu, simt în sufletul meu o atât de mare și de negrăită bucurie duhovnicească, că n-aș mai putea dori bucurie mai mare în împărăția cerurilor. Dar când văd pe unii dintre ei nepăsători față de poruncile lui Dumnezeu, urmându-și voia lor proprie, încrezându-se [ 106 ] în judecata lor, disprețuind dumnezeiasca ascultare, cuprinși de trândăvie și murmur care vine din rânduiala-de-sine și plăcerea-de-sine atunci 6 atât de mare supărare cuprinde sufletul meu, că n-ar putea fi mai rău pentru mine dacă aș fi în iad,

Părintele Arsenie Papacioc cu adevărat a fost un viteaz al ascultării. Din experiența sfinției sale chiar ne învăța original (arătând că a înțeles-o) dar în duhul Sfinților Părinți că:

Si sfaturile mele pentru o serie intreaga de fii duhovnicesti care vin aproape zilnic să-mi spuna ca vor sa plece la manastire sunt: nu te duci la manastire ca sa gasesti manastire, sa faci tu manastire! Prin felul de a asculta, prin staruinta de a-ti taia voia, prin maniera de a sti sa fii cuminte, tu faci manastire…Efortul de a-ti pastra curatia și saracia nu este atat de grozav, desi nu este usor pentru ca nu este vorba de a renunta tu singur; este vorba de atacurile dracesti cu mare ravna și mare “fierbinteala” și cu mare unitate cu draci sa te puna in situatia de a calca voturile calugaresti.

Taierea voii caracterizeaza varful Sfintei Scripturi care spune:”Vrei sa fii desavarsit?” – desavarsirea o da tocmai aceasta taiere a voii, care este extraordinar de mare lucru. 1091

1089 <https://www.scribd.com/doc/277117295/Autobiografia-Unui-Staret-Sfantul-Cuvios-Paisie-de-la-Neamt>, sâmbătă, 12 septembrie 2015

1091 <http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-arsenie-papacioc-marturie-despre-sine-69485.html>, joi, 1 octombrie 2015.

1100

până ce văd că s-au pocăit și s-au îndreptat.” [ … ]

Iar pe cei ce umblă cu rânduială de sine, urmându-și voia și socoteala lor, lepădându-se de binefăcătorul jug al ascultării, și aducând prin acest viclean chip al lor vătămare obștii, nicidecum să nu-i rabde. Ci, după îndeajunsă povățuire și osândă de cuvinte aparte și înaintea a doi sau trei [ frați ] , și înaintea soborului duhovnicesc petrecând aceia în aceeași sau încă și mai rea așezare, și nevrând a se îndrepta, atunci, ca pe niște mădulare vătămate cu boală de moarte, să-i taie din trupul cel de obște al frățimii și să-i izgonească, deși cu multe lacrimi și jale, și durere de suflet, ca să nu se vatăme și alții cu această boală stricătoare de suflet. Iar pe acei ce și-au venit în simțire și s-au întors către adevărata potăință, ca un părinte iubitor de fiii săi, cu bucurie să-i primească, și toată milostivirea și mila să le arate, și să le ierte lor greșelile, bucurându-se duhovnicește cu toți frații de întoarcerea lor. 1090

Sărăcie de bună-voie

                                    Părintele Arsenie Boca (spre deosebire de majoritatea Românilor, care pe atunci trăiau cu chirie la stat) în urma compromisurilor pe care le-a făcut și faptului că s-a încadrat în tipul de familie comunistă, lepădându-se de preoție și călugărie, a avut mai multe proprietăți, ultima fiind chiar de o proporție boierească, construită (cine putea construi pe atunci așa ceva, în afară de membrii de partid, securiștii și colaboraționiștii? De unde fonduri și aprobări? Din pensia unui prigonit marginalizat și salariul consoartei de dactilografă și mai apoi țesătoare? Oare?) chiar de sfinția sa în stațiunea turistică nr. 1 în topul României (Sinaia) trăind în ea cu 12 femei și înzestrând-o cu sculpturi:

După alungarea din mănăstire în ziua de 14 mai 1959, Părintele Arsenie se va ține de călugărie, chiar dacă i s-a luat haina monahală de pe el pentru tot restul vieții, mai precis, pentru următorii 30 de ani, până la 28 noiembrie 1989, când va pleca Ia Domnul. [ ce afirmație de râs. Monah fără haină monahală, fără ascultare, viețuind cu o femeie și

După ce a intrat în călugărie s-a lepădat de toate averile sfinției sale și mai ales de voință și cunoștințe, care fac pe omul dinlăuntru să se îndulcească de sine cel mai mult.

1090 <https://www.scribd.com/doc/277117295/Autobiografia-Unui-Staret-Sfantul-Cuvios-Paisie-de-la-Neamt>, sâmbătă, 12 septembrie 2015

11011101.png

apoi cu 12, în mai multe proprietăți personale. Dar, atunci, unde este monahismul, nici interior, nici exterior. O călugărie fără monahism sau un monahism fără călugărie? – n.n. ]

În anul 1959, Părintele își începe pribegia în București, locuind ca flotant, la vreo patru adrese: strada Litovoi Voievod nr. 23 480, din 16 aprilie 1963 pe strada Gh. Paloș nr. 24, unde cumpărase, din februarie 1963, parterul unui imobil 481 și „unde locuiește împreună cu două femei, fiica și mama sa” 482 1092 , iar, din iulie 1963 483, „fără. însă a fi obținut pînă acum [ 4 mai 1964– n.n. ] viză definitivă” 484, locuiește în strada Țiglina 24 485, ultimul domiciliu fiind în strada Dr. Petrini nr. 2 486 *. Apartamentul de aici va fi vândut după cutremurul din martie 1977, de atunci Părintele fiind domiciliat la Sinaia, pe str. Privighetorilor, nr. 16. [ … ] Maica Zamfira a avut următoarele domicilii (1939-1942 str. Vaselor 42; 1942-1945 Calea Moșilor 249; 1945-1947 str. Washington 40; 1947-1963 str. Litovoi Voievod 23; în iulie 1963 apare locuind cu mama sa la adresa din str. Țiglina 24, iar în 1976, în str. Dr. Petrini nr. 2), „la domiciliu are o comportare bună fiind caracterizată ca o persoană liniștită și serioasă”. După scoaterea din mănăstire, a fost funcționară la Institutul de Documentare Tehnică, apoi colaborator extern – dactilografă la Editura Minerva din București până în 1977, când, schimbându-și domiciliul la Sinaia, pe str. Privighetorilor, la nr. 16, s-a angajat ca muncitoare țesătoare la Cooperativa „Covorul Popular” Comarnic, unde și-a completat vechimea în muncă și de unde s-a pensionat. 1093

Informatorul Tâmplaru Ion consemna, în nota informativă nr. 193, predată pe 4 iunie 1989 Securității orașului Sinaia: „Informez că în zilele de 18-25 mai a fost la domiciliul meu Boca Zian Vălean, preot călugăr pensionar, pictor bisericesc, pentru a desena modele de sculptură pe care eu le sculptez, lucrări ce urmează să fie montate la casa con-

1092 480 Ibidem, f. 42.

481 Ibidem, f. 322.

482 Ibidem, f. 181. Părintele Arsenie la 16 septembrie 1963 locuia ca flotant, de cca. 5 luni, în str. Gh. Paloș 24 cf. Ibidem, f. 320.

1093 Florin DUȚU, Și cărțile… , Ed. cit., pp. 219-231.; strada Gh. Paloș , actual GOROVEI ARTUR

11021102.png

struită la Sinaia prin asociere cu alte călugărițe. Cu această ocazie mi-a relatat că are domiciliul stabil în Sinaia, strada Privighetorilor nr. 14. A mai precizat că deși are domiciliul la Sinaia, unde de fapt și locuiește și își petrece cea mai mare parte a timpului, primește pensia de la Patriarhie, unde merge în mod periodic. Nu și-a mutat pensia la Sinaia, motivând că el este foarte cunoscut ca pictor bisericesc și l-ar fi solicitat prea mulți preoți pentru a le executa diferite lucrări de pictură, însă el nu mai dorește să lucreze [ ce bine!!! Am scăpat de alte hule pictate! – n.n. ] , fiind bătrân și bolnav. Cu acest prilej, mi-a vorbit despre viața și activitatea lui astfel: Mi-a povestit că a fost preot la mănăstirea Prislop (preot călugăr), că în tinerețe a fost călugăr pentru o perioadă în Grecia, timp în care a lucrat și pictură religioasă. Printre altele mi-a povestit că a fost arestat de organele de stat pentru o perioadă de un an și trimis la lucrările canalului Dunăre – Marea Neagră. Pentru această perioadă a precizat că nu are ce să reproșeze organelor de stat, întrucât s-a[u] comportat într-un mod corespunzător cu el. [ vedeți că nu a suferit persecuții la canal, ci a avut regim ușor. Să citească dornicii de mărturisitori, cum se desfășura în acel timp reeducarea la canal și să se întrebe: dacă era așa de primejdios pentru comunism, Părintele Arsenie Boca, de ce a fost scutit? Foarte dubios. Ori hipnoză, ori compromis, ori neputința unei adevărate mărturisiri pentru care Dumnezeu l-a scutit– n.n. ] [ … ] Mi-a mai povestit că atât la mănăstirea Prislop, cât și la București, unde a domiciliat, a fost controlat în permanență de securitate și dacă cineva s-ar interesa despre el s-ar putea convinge că și-a văzut de treabă și nu a desfășurat nici un fel de activitate. În prezent duce o viață retrasă, nu face și nu primește vizite și este preocupat de starea sănătății, cât și pentru a mă ajuta în executarea sculpturilor și altor lucrări pe care le are de făcut la casă. [ … ] Atentă, Securitatea stabilea că pe lângă informatorul Tâmplaru Ion, pe lângă Părintele Arsenie Boca „va fi dirijat cu sarcini” și informatorul Dobrin. Rezoluția dată de ofițerul de securitate este următoarea: „Sarcini: Să stabilească dacă posedă la domiciliu litera-

11031103

tură necorespunzătoare și legionară; deplasările pe care le face și scopul lor; comentariile ce le face; cu privire la relațiile ce le are cu diferiți preoți; dacă are un rol de îndrumare și coordonare a activității celor 12 călugărițe cu care domiciliază 1094

                                    Sărăcia de bună-voie au încălcat-o împreună deținând mai multe proprietăți, lucru foarte ciudat pentru acele vremuri. Este evident din studiul vieții celor doi protagoniști de la Prislop că au fost aranjați foarte bine cu sistemul, pentru o viață lumească confortabilă. Dar ne întrebăm: la ce le-au folosit toate acestea când au murit?

Feciorie

                                    Cum a încălcat fecioria am văzut studiind relația sfinției sale cu Maica Zamfira. Nu este nevoie de o relație trupească pentru a se strica fecioria, deși contextul conviețuirii a 30 de ani în aceeași casă arată cu o mare probabilitate o astfel de relație (să ne ferească Dumnezeu de existența sau de judecarea ei!). Lipsa pazei simțurilor asociată cu părerea de sine că ești un astfel cineva (mai altfel decât toți) care poate încălca Sfintele Canoane fără a se vătăma (dar smintind pe mulți) poate duce la pierderea fecioriei minții sau fecioria nebună, după cum este numită de Sfânta Evanghelie:

Mat 25:1 Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieșit în întâmpinarea mirelui. 2 Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înțelepte [ … ] 10 Deci [ … ] a venit mirele și cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă și ușa s-a închis. 11 Iar mai pe urmă, au sosit și celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. 12 Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi.

                                    La aceasta se adaugă învățăturile spurcate (provenite din păgânism și dovedite mincinoase – de știința autentică – și eretice – de învățăturile Sfinților Părinți. Vedeți mai jos, la capitolul învățături/picturi păgâne ale Părintelui Arsenie Boca, mai amănunțit despre acest subiect) despre necesitatea obligatorie a împreunării trupești pentru menținerea sănătății femeii și povățuirea la o contracepție calendaristică, care scoate la lumină ce patimi de ocară avea în sufletul său următorul de o viață a Maicii Zamfira. Nu ne dăm seama

Cu tărie, din tinerețe până la sfârșit, a luptat pentru a birui în feciorie. Deși domnul Florin Duțu, atât de atent la bârfele securității (pe care le folosește după cum îi convine răstălmăcindu-le pentru a-l lăuda pe idolul său și a denigra pe cei ce nu s-au lăsat robiți de el) le reproduce acuzându-l pe Părintele Arsenie Papacioc de desfrânare cu monahii, noi vedem din viața și învățăturile sfinției sale marea libertate a sa în legătură în legătură cu acest subiect. Vedem cum îndeamnă pe tineri în chip înțelegător la curăție. Dar nu numai atât. A ajuns al măsura iubirii duhovnicești a femeii, în Maica Domnului, a duhovnicului cu iubire de mamă pentru ucenicii lui. Astfel că a înțeles femeia și apreciat-o la adevărata ei valoare spirituală, lucru cu neputință unui om dependent de ea prin îndulcirea trupească. Numai un fecior poate gândi astfel despre femeie. Deci bârfele cad nu pentru că le respingem din prejudecată sau principiu, ci din însăși realitatea lăuntrică roditoare și la exterior a Părintelui Arsenie Papacioc.

Ce diferență între discursurile dure și mustrătoare ale Părintelui Arsenie Boca (în care îndeamnă femeia la împreunare obligatorie cu bărbatul pentru a fi sănătoasă, iar dacă este bolnavă să recurgă și la anticoncepția prin calendar numai să se împreuneze neapărat) și cuvintele delicate și profunde ale Părintelui Arsenie Papacioc (în care transpare limpede aprecierea fecioriei și valorii spirituale a femeii, cu atât mai sănătoasă și împărătească cu cât seamănă cu pururea fecioara Maria). Numai din compararea învățăturilor celor doi se

1094 <http://www.ziaristionline.ro/2015/03/23/parintele-arsenie-boca-in-arhivele-securitatii-dosarul-integral-anchetele-canalul-și-persecutia-un-demers-cnsas-de-exceptie-in-atentia-patriarhiei-romane/>, joi, 24 septembrie 2015.

1104 1104.png

dacă aceste învățături sunt o consecință a relației sfinției sale cu Julieta sau, invers, de mila (îmbolnăvită de astfel de învățături) pentru sănătatea ei a ajuns să-i fie consort.

vede clar ce gândeau fiecare din ei când erau în preajma femeilor. Ne este și rușine să evidențiem gândurile murdare ale Părintelui Arsenie Boca în aceeași măsură cu care ne bucurăm să observăm curăția și întreaga înțelepciune a minții Părintelui Arsenie Papacioc.

De asemenea a înțeles că adevărata asemănare cu Dumnezeu este Fecioria, dar nu numai a trupului ci și a minții, care se dobândește prin smerita cugetare. A scris despre greutățile dobândirii Ei, arătând, indirect, fără să vrea, înțelegerea profundă la care a ajuns în urma biruinței personale în lupta duhovnicească din războaiele călugărești și în acest domeniu.

Relația cu femeile după călugărie

                                    Odată ajuns călugăr și lăsând barba să-i crească, fiindcă barba este icoana firească a bărbatului desăvârșit, a devenit făt-frumosul pe care îl cunoaștem cu toții din reclame. De aceea a și fost inundat de femei, parcă exact pe măsura inversă în care la începutul vieții sale fusese respins de ele. La aceasta se adaugă și ochii lui albaștri (de care unii spun că dacă ar fi fost negri Părintele Arsenie Boca nu ar fi fost așa de faimos ca Sfânt… între femei). Din păcate, nu este vorba, însă, doar de o armonie dăruită vederii prin materia și forma artistic asortate de Dumnezeu, ci ochii aceia atât de impresionanți iradiau cu energii subfirești ce paralizau și pe bărbați, dar cu mult mai mult pe femei:

La 12 aprilie 1950, Episcopul Andrei aprobă, la cererea Părintelui Arsenie, „transformarea Mănăstirii Prislop în mănăstire de maici, deocamdată cu cel mult zece maici, care vor fi deservite în cele religioase de doi preoți duhovnici” . Părintele Arsenie ceruse, la 11 aprilie 1950, alături de adresa în care îl informa pe Episcopul Andrei de plecarea Ierodiaconului Antonie Plămădeală, aprobarea de a transforma Mănăstirea Prislop în mănăstire de maici, argumentându-și propunerea în felul următor: „dat fiind faptul că am rămas numai doi preoți călugări [ Părintele Arsenie Boca și Dometie Manolache– n.n. ] la Mănăstirea Prislop și dispozițiile sunt pentru un număr măcar de zece, iar acest număr nu-l putem ajunge cu călugări, apoi Mănăstirea fiind cercetată mai mult de femei, și lipsa mănăstirilor de maici din Eparhie, cu smere-

Părintele Arsenie Papacioc a avut o relație cu femeile diametral opusă față de Părintele Arsenie Boca.

La început înconjurat de ele, dar ferindu-se cu delicatețe de a se și a le amăgi în simțire, fiind hotărât să se stăpânească ca om moral pentru Hristos.

Apoi alegând suferința în loc de plăcerea de sine a alergat la viața călugărească cea înțeleaptă și s-a ferit de femei, până când, ajutat de multele dureri și de iubirea cunoscătoare de oameni, a fost numit la vârsta echilibrului și secerișului roadelor experienței (62 de ani) ca duhovnic la maici la Sfânta Mănăstire Sfânta Maria din Techirghiol, dar și aici păzindu-se de apropierea fizică față de maici, având chilia sa separată. Înfrânarea îndelungată și îndelungă răbdarea l-au făcut să se vindece de plăcerea care strică toată firea omenească (omul cel vechi) și să dobândească fecioria minții, adâncind în felul acesta înțelegerea spiritualizată a firii femeiești. S-a asemănat în felul acesta cu Sfântul lui ocrotitor:

Șezând odată avva Arsenie la Canop, a venit de la Roma o fecioară de bun neam, bogată foarte și temătoare de Dumnezeu, ca să-l vadă pe el. Venind la Teofil arhiepiscopul, l-a rugat, ca să înduplece pe bătrânul, să o primească pe ea. Venind acesta la bătrân, l-a rugat, zicând: “Cutare fecioară de bun neam a venit de la Roma și voiește să te vadă”. Bătrânul însă n-a primit să se întâlnească cu însa. Deci, după ce i s-a vestit ei de acestea, a poruncit să i se gătească dobitoacele, zicând: “Cred lui Dumnezeu, că-l voi vedea pe

11051105.png

nie vă rugăm să binevoiți a ne aproba transformarea Mănăstirii Prislop în mănăstire de maici28 29. [ multe pretexte, inventate cu iscusință, dar un singur raționament: să nu se sinucidă Julieta – n.n. ] 1095

                                    De aceea unii ierarhi au sesizat că avea o privire vicleană, aici fiind în armonie cu ucenicii care declarau (fără a-și da seama ce spun):

                                    Înaltpreasfințitul Pimen:

,,Uită-te la el, uite ce ochi vicleni are în fotografiile lui”. 1096

În cartea Părintele Arsenie Boca, mărturia : părintelui Pantelimon (de la Ghighiu), pag. 62: „Puterea lui era mai ales în ochi. Când te privea, te paraliza” (hipnotiza) 1097

După ce se intorceau de la mănăstire, țăranii povesteau, de-a dreptul cutremurați, cum le citise gândurile acel monah. Părintele fascina mulțimile cu darul sau de-a sti totul despre fiecare credincios pe care il privea in ochi [ … ]

In scurt timp, el ajunsese sa fie considerat un fel de “oracol divin”! [ … ]

Când m-a străfulgerat cu privirea, prima oara, dedeparte, am simtit ca inmarmuresc. Deși albise deja, căci trecuse de 70 de ani, avea ochii fara varsta, albaștri ca un cer senin de vara, incredibil de mari, asa cum mi-i inchipuisem pe sfinții din evanghelii sau pe mucenicii martiri. Privirea aceea suprafireasca [ noi zicem că mai corect ar fi numită subfirească, sau în afară de fire – n.n. ] iti străpungea ființa, pur și simplu. Te simțeai împietrit și parcă infricosat de păcatele pe care urma sa le mărturisești. [ … ]

Când a ajuns inaintea părintelui Arsenie, Lucia Chima a înmărmurit, cuprinsa de muțenie. Isi amintește și acum, de parca s-ar fi intamplat ieri. [ … ] “In acea clipa am inceput sa plâng. Tremuram din tot trupul. [ … ]

Lucia Chima s-a intors la Sinea Noua copleșita de aceasta prima intalnire cu părintele Arsenie Boca. “Parca eram

el, căci nu om am venit să văd, căci sunt și în cetatea noastră mulți oameni; ci prooroc am venit să văd”. Și după ce a ajuns la chilia bătrânului, din iconomia lui Dumnezeu, l-a găsit pe bătrân afară din chilie, zăbovindu-se cu oarecare lucrare. Și văzându-l a căzut la picioarele lui. Acesta a ridicat-o supărat și luând seama la dânsa, i-a spus: “Dacă fața mea vrei s-o vezi, iat-o, vezi-o!” Iar ea de ru-șine n-a căutat la fața lui. Și i-a zis bătrânul: “N-ai auzit de lucrurile mele? Acestea sunt de nevoie să le vezi. Cum dar ai îndrăznit să faci atâta cale pe mare? Nu știi că ești femeie și nu ți se cade să ieși niciodată nicăieri? Ori ca să mergi la Roma și să zici celorlalte femei, cum că l-ai văzut pe Arsenie și astfel să se facă marea drum de femei care să vină la mine?” Iar ea a zis: “De va voi Domnul, nu voi lăsa pe nici una să vină aici. Ci roagă-te pentru mine și mă pomenește totdeauna!” Iar el răspunzând, a zis: “Mă rog lui Dumnezeu, ca să șteargă pomenirea ta din inima mea”. Și acestea auzind, a ieșit tulburată. Ajungând în cetate, de mâhnire a căzut în friguri și s-a vestit fericitului Teofil arhiepiscopului că este bolnavă. Venind la dânsa, o ruga să-i spună ce are. Iar ea a zis către dânsul: “O, de n-aș mai fi venit aici! că am zis bătrânului: «Pomenește-mă pe mine». Și el mi-a zis: «Mă rog lui Dumnezeu, ca să se șteargă pomenirea ta din inima mea». Vezi deci că mâhnirea mă covârșește!” I-a spus atunci arhiepiscopul: “Au nu știi că ești femeie și prin femei vrăjmașul luptă pe sfinți? Pentru aceasta a zis bătrânul așa, că de altfel pentru sufletul tău se roagă totdeauna”. Așa s-a mângâiat sufletul ei și s-a dus apoi cu bucurie la ale sale. 11 1104

1095 Florin DUȚU, „Și cărțile au fost deschise”, Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2013, pp. 24-25.

1096 Părintele Gheorghe Anițulesei, parohia Învierea Domnului din Rădăuți: <https://www.youtube.com/watch?v=UymIdI-BRdw&noredirect=1&gt;, luni, 15 iunie 2015.

1097 Pr. Gheorghe ANIȚULESEI, Fenomenul Arsenie Boca…, p. 10.

1104 Patericul…, Pentru Avva Arsenie, 28.

11061106.png

fermecata. Timpul trecea, dar eu nu ma puteam desface de amintirea lui.” 1098

                                    Duhurile necurate, având această fereastră deschisă pentru înșelare la Sâmbăta de sus și apoi la Prislop au început să-i facă și ele reclamă prin vise și simțiri, pe lângă mulțimea purtătorilor de zvonuri senzaționale și rezolvări confortabile, fără pocăință (decât cel mult trupească), alimentați de falsele proorocii și minuni:

                                    Iată ce sens îi dă acestui episod din viața sa, chiar Părintele Arsenie Boca:

Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele și treptele, năpădindumă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot. [ … ] Așa m-am văzut silit să primesc preoția și misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat și Om adevărat, precum și a sfințirii omului, ca – să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață. 1099

                                    În realitate, însă, a fost o altă cauză a năvălirii oamenilor și preoțirii Părintelui Arsenie Boca. ÎPS Nicolae Mladin, mitropolitul mărturisitor al Ardealului, ne arată adevărul:

Eu, însă, îl cunosc. Am venit odată cu el aici. Pe când era încă neîmbrăcat în haină călugărească, se ocupa cu ghicitul în palmă. Femeile din satele vecine ziceau între ele: „Hai la popa vrăjitorul!”. Când Mitropolitul Bălan a văzut că vine lumea să-l caute, a zis: „Să-l facem preot, ca să folosească lumea care vine la el,..”. Și așa l-a făcut preot, iar părintele Arsenie se ocupa în continuare cu chiromanția, dar și cu alte științe oculte… . 1100

                                    Astfel că Părintele Arsenie Boca, după ce este girat de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae (care din prea multa lui candoare, de a vedea pe oameni mai buni decât sunt, nu l-a analizat la timp, ci l-a prezentat ca pe un ucenic Ortodox al preacucerniciei sale), devine rapid un răsfățat al opiniei publice și centru al atenției feminine de toate clasele și vârstele.

1098 <https://www.scribd.com/doc/47733410/Pe-urmele-unui-sfant-Parintele-Arsenie-Boca>, luni, 6 iulie 2015, pp. 15,55-58, 67-68

1099 Autobiografia Ierom. Arsenie. R. Vâlcea. 17 iulie 1945 citat din cartea Biserica de la Drăgănescu – “Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești “O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 11.

1100 Arhimandrit Paulin LECCA, Jurnal duhovnicesc, îngrijitor ed.: dr. Ioan GÂNDU, Ed. Studion, Bacău, 2013, pp. 52-53, 65-71, 89-90, 95, 109-113, 120, 381-382, 386-387

11071107.png

                                    Este uimitor, însă, cum Maica Zamfira a putut să pună mâna pe el, stăpânindu-l pentru sine până la capătul vieții. Ce duhuri mai puternice decât ale lui (provenite din tainița cumplită a deznădejdii și a sinuciderii dacă nu i se face voia) a putut avea ca să-l ia „de la toți și de la toate”? Cum a putut să farmece pe hipnotizator? Oare doar cu șantajul pastilelor și al tăierii venelor, sau mai este un secret între ei, cenzurat și nepublicat?

                                    Răul, însă, nu s-a oprit aici. De dragul ei s-a făcut la început o Mănăstire mixtă (ce hidoșenie!) cu el stareț, apoi călugării „nefiind cuminți și ascultători” ca să rabde nelegiuirea, unii fugind ca de un balaur de un asemenea amalgam, iar alții fiind alungați de stareța starețului, s-a prefăcut într-o Mănăstire de maici, având un pictor ca duhovnic. Dar neregula canonică nu a încetat, deoarece la vremea aceea Părintele Arsenie Boca avea doar 40 de ani (!!!), fiind prea tânăr și lipsit de experiență pentru așa ceva:

CANONUL 20 al Sfântului Sinod al VII-lea ecumenic

De acum înainte hotărâm, a nu se face îndoită monastire, că sminteală, și poticnire multora se face aceasta. [ … ]

Aceastași marele Vasilie, în hotărârile cele pe larg 33 zice, că la voroavele ce este trebuință a face monah cu monahie, trebuie a se alege, și fețele care au să vorbească împreună, și vremea, și locul cel potrivit, și nevoia, încât toate să fie cucernice, și afară de tot prepusul. și fețele să fie, dintre călugări cei mai bătrâni și cucernici, și evlaviști, și înțelepți, spre a face toată întrebarea și răspunderea. Iar din monahii asemenea cele mai bătrâne, și mai înțelepte. Iar când vorbesc împreună, să fie două de față, sau și trei, atât din monahi, cât și din monahii. Iar numai doi, unul și una îndeosebi, să nu vorbească, pentru prepus, și pentru că nu este de crezare vrednic spre adeverirea celor ce se zic. Iar câți alți frați au trebuință a vorbi cu vreo monahie, să vorbească prin mijlocirea bătrânelor acelora, și aleselor monahii, și acelea să spună surorilor acelora care sunt cercetându-se de dânșii. Ci și monahii cei ce aduc la monahii cele de trebuință și slujesc, trebuie a fi cercați, și cucernici, și în vârstă sporiți, spre a nu pricinui cuiva rău prepus; [ … ]

11081108.png

Zice și Sfântul Nichifor în canonul său 22: că dacă ieromonahul, tânăr cu vârsta, slujește la monahii, nu se cade cineva a se împărtăși de la el cu Sfintele Taine. Precum se vede, ca din aceasta să se rușineze, și să se îndrepteze 1101

                                    După ce au fost alungați din Mănăstire am fi putut răsufla ușurați că, văzându-și căderea, s-ar fi smerit și apucat de pocăință, fiecare, separați unul de altul, plângându-și călugăria pierdută. Din păcate nu a fost așa, ci făcând o asociație de duhuri amăgitoare cei doi, după o perioadă de acalmie, au început a face prozeliți izolați, cum vedem în istorisirea apariției lor sub forma a două țigănci, el având și stigmate. Mai apoi (în colaborare cu sora și cumnatul ei), și-au făcut un sediu de prozelitism personal-familial la Drăgănescu, unde din nou a început Părintele să fie înconjurat de admiratoare, (sub supravegherea vigilentă a Maicii Zamfira pentru a nu fi văduvită) și consimțământul tacit al securității.

                                    Din păcate, nici sfârșitul lor nu are semne de pocăință:

– În cazul ei fiindcă s-a lăudat și a făcut prozelitism pe mai departe Arseniolatriei.

– În cazul lui, fiindcă deși oprit pe mai departe de la preoție, deci fără pretextul inițial că ar fi duhovnic la maici, Părintele Arsenie Boca se stinge (din cauza bolii) înconjurat de 12 femei, conviețuind cu ele în aceeași casă.

                                    Aceasta este consecința tragică necunoașterii rânduielilor monahale, și nesupunerii față de Sfânta Predanie: mai înainte de vreme, fără a dobândi nepătimirea, sau măcar o experiență reală a propriilor căderi și neputințe, și fără a studia de la Sfinții Părinți firea omenească cea stricată și mijloacele de vindecare ale ei, s-a apucat de misiune în popor, fără pază, centrată pe atracția oamenilor către propria persoană.

                                    Planul acesta diabolic de vrăjire al României a avut succes, tocmai fiindcă poporul nu cunoștea Sfinții Părinți:

55) Respinge, ca unul ce nu ești vrednic, bucuria ce ți-a venit, cu mâna smereniei, ca nu cumva primind-o prea ușor să primești lup în loc de păstor 362                                   

1101 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 254-255.

11091109.png

56) Nu alerga spre vedere, pînă nu e timpul vederii, ca urmărind frumusețea smereniei, să o ajungi și să te unești în veacul veacului cu ea, într-o nuntă prea curată 363. [ … ]

60) Dracii îl războiesc cumplit pe cel ce se liniștește (pe sihastru), ca, nefolosindu-se acesta cu nimic din pustie, să vină în lume. Dar pleacă de la noi care petrecem în lume, ca simțindu-ne nerăzboiți în ea, să rămânem cu cei din lume 493                                   

61) Unde sîntem războiți, acolo luptăm fără îndoială și noi, cu tărie, cu vrăjmașul. Căci cînd nu luptăm noi împotriva lui, ni se face și el prieten 494. 1102

62) Petrecând pentru un timp în lume pentru vreo trebuință oarecare, sîntem acoperiți de mina lui Dumnezeu, poate pentru rugăciunea părintelui nostru și ca să nu se hulească și Domnul prin noi. Dar uneori nu sîntem ispit-iți și din pricina nesimțirii și a faptului că avem de mai înainte multă cercare și săturare din cele văzute, vorbite și făcute. Sau, poate dracii se depărtează și ne părăsesc pe noi de bună voie, făcînd să se umple locul golit de toate celelalte, de închipuirea de sine a noastră.

63) Ascultați și o altă meșteșugire și viclenie a acestui amăgitor, toți cei ce v-ați hotărât să vă deprindeți în neprihănire, și păziți-vă! Mi-a istorisit careva dintre cei ce au suferit cercarea vicleniei, că de foarte multe ori dracul trupurilor se retrage cu desăvârșire, insuflând călugărului o evlavie la culme, ba poate punând în mișcare în el și izvor de lacrimi în timpul cît șade cu niște femei și vorbește cu ele, sfătuindu-l să le îndemne să gândească la moarte, la judecată, la neprihănire. Aceasta pentru ca, nenorocitele, câștigate prin cuvânt și prin prefăcuta evlavie, să alerge la lup, ca la păstor. Și apoi născîndu-se obișnuința și îndrăzneala, nenorocitul să sufere căderea.

1102 492. Poate fi și un adânc vecin cu adâncul liniștii și al vieții in Dumnezeu                                   

493. «Gândurile rele își iau ființa din alegerea noastră și din reaua lucrare a dracilor. Iar cele bune din fire — căci am fost făcuți buni —, din alegere, datorită libertății, și din îndemnul îngerilor. Deci cele rele își iau ființa din două izvoare, iar cele bune, din trei. Să ne aducem deci aminte de cel ce zice : «Stați împotriva diavolului și va fugi de la voi» (Iac. 4, 5). Deci să stăruim în nevoință. Dimpotrivă, nerăzboirea noastră de către el în lume este o viclenie a lui și nu un semn al iubirii de oameni».

494. Cînd sîntem războiți de demoni înseamnă că noi înșine luptăm împotriva lor.

Căci cînd nu luptăm împotriva lor, ne sînt prieteni, pentru că facem prin noi înșine ceea ce le place lor                                   

11101110.png

64) Să fugim, ca să nu vedem, nici să auzim de fructul din care ni s-a poruncit să nu gustăm. Căci m-aș mira să ne socotim mai tari ca proorocul David. Acest lucru este cu neputință 493 . Atît de înaltă și de mare e lauda neprihănirii, că unii dintre părinți au îndrăznit să o numească nepătimire. 1103

                                    Dar sfinția sa, care (după cum zice el însuși) a tradus (probabil din franceză) pe Sfântul Ioan Scărarul, timp de 5 luni, cum se poate dezvinovăți că nu a știut? E adevărat că poate nu l-a înțeles lăuntric. Sau poate că avea (a făcut) de fapt o traducere așa de proastă, încât nu s-a putut folosi nimeni de ea pentru a se mântui, fiindcă nici chiar traducătorul nu a înțeles nimic. Indiferent care este explicația, preacuvioșia sa nu a urmat sfaturile atât de folositoare ale dascălului dascălilor în cele călugărești, și este mult mai păgubit ca admiratoarele lui deoarece cunoaște multe, dar nu face:

Luc 6:46 Și pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun?47 Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă:48 Asemenea este unui om care, zidindu-și casă, a săpat, a adâncit și i-a pus temelia pe piatră, și venind apele mari și puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră.49 Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care și-a zidit casa pe pământ fără temelie, și izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut și prăbușirea acelei case a fost mare.

Luc 12:47 Iar sluga aceea care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.48 Și cea care n-a știut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere.

Credință

                                    Din pântecele mamei a fost dedicat uniatismului și încrederii în sine că este un ales. Până la sfârșit a propovăduit acestea două, neavând, din nefericire, nici o înștiințare despre vreo lepădare a sfinției sale de aceste credințe eretice. A adăugat, prin scris și pictură, credințe eretice date anatema la toate cele 7

La începutul secolului XX, datorită influenței apusene în artă și teologie, foarte mulți Români credeau că și latinii sunt biserică și se pot mântui. Aceasta o credeau și legionarii, inclusiv Corneliu Zelea Codreanu. Părintele Arsenie Papacioc a fost și el influențat de această greșeală gravă. De aceea susținea aceste lucruri, arătând totuși și greșelile lor:

1103 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul IX (Scara Sfântului Ioan Scărarul), Ed. cit., pp. 182, 22-23.

11111111.png

sinoade ecumenice (arianism, pnevmatomahism, nestorianism, monofizism, origenism, pelagianism, iconoclasm). La acestea a adăugat și credințele păgâne ale reîncarnării, metempsihozei, plăcerii împreunării ca sursă de sănătate. Se adaugă o multitudine de abateri practice și teoretice de la Sfânta Predanie în domeniul Sfintelor Scripturi, Sfintei Liturghii, Sfintele Canoane. Astfel că în întregul său poate fi numit un mare propovăduitor teoretic și practic new age, sau ecumenist de o gravă alterare cu mască Ortodoxă. Dacă toate faptele rele în care a căzut nu ar fi avut lor, ci numai învățătura sa ar fi fost așa de alterată, este evident că nu poate fi model de sfințenie Ortodoxă și nici măcar de mântuire, știut fiind că singura condiție indispensabilă pentru canonizare este mărturisirea dreptei credințe.

                                    Însă, deși cu greu, dacă ar fi avut ascultare s-ar fi lepădat de toate acestea:

De ceva, totuși, mă sfiesc, frate! Mi-e teamă că îi voi spune, între patru ochi, părintelui A., cum, cu toate străduințele sale misionare și „vizionare”, a început să greșească de când nu mai ascultă de nimeni; nici măcar de Părintele Stăniloae, pe care l-a ajutat o vreme în mod real, iar cei ce nu se sfătuiesc cad ca frunzele!”.

‘Despre ședințele de spiritism și ideile eretice steineriene ale acestui ieromonah, aflat în înșelare, mai știau Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Părintele Benedict Ghiuș, Părintele Adrian Făgețeanu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Profesor Dumitru Radu ș.a., toți atrăgându-i atenția cu bunăvoință că greșește, dar fără folos.

Iar pictura sa de la Biserica Drăgănescu-Mihăilești, mult lăudată de “novatori”, este în mod explicit sincretistă și ecumenistă, irizând erezia, cu “inovații” inacceptabile și elemente catoliciste introduse printre erminiile ortodoxe, chipurile sfinte exprimând mai degrabă un demonism latent decât dumnezeire, pe care le-au sesizat specialiștii ortodocși din domeniu, dar și unii creștini atenți și luminați. 1105

                                    Oare suferințele morții să-l fi dus la căință, măcar în clipele acelea, ca să se fi putut mântui și să nu fi murit ca un vrăjitor eretic?

Catolicii sunt foarte vinovați, pentru că 1054 de ani am fost împreună. S-au făcut Sinoadele Ecumenice și ultimul a fost la anul 787. S-au făcut șapte Sinoade Ecumenice care au stabilit dogmele despre Mântuitorul, despre Duhul Sfânt, despre Maica Domnului, despre firile și puterile Mântuitorului. S-au stabilit toate aceste lucruri împreună cu ei. De ce s-au despărțit la anul 1054? Si au început cu interpretări proprii. Au schimbat Crezul. Nu sunt eretici pentru noi, pentru că au șapte Taine; cum le au ei, cu aspectele lor simbolice – dar le au.

Dacă n-ar avea aceste șapte Taine ar fi eretici. Este numai o greșeală confesională. Dar ne despart foarte importante lucruri de dogmă.

Referitor la sfinții catolici, ei nu făceau dogmatică când trăiau. Dacă am face o comparație între Sfântul Serafim de Sarov și Sfântul Francisc de Assisi, ei erau sfinți prin rugăciune, prin lipsuri extraordinare, nu vorbeau de rău. Ei rămân de valoare. Noi discutăm aspectul dogmatic. Bunăoară ei au băgat pe Filioque. Au spus că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul. Prin asta se înțelege micșorarea Sfântului Duh. Care nu este un adevăr. Mântuitorul spune: Care de la Tatăl purcede (Ioan 15, 26). Deci, este limpede. 1110

Pustnicii din munții Giumalăului i-au trimis însă vorbă că dacă nu își schimbă această credință, zadarnică îi va fi toată osteneala: nu se va mântui. Atunci Părintele Arsenie Papacioc a cercetat Sfinții Părinți și a înțeles necunoștința și reaua credință de care fusese înșelat și, pocăindu-se public, a lăsat ca testament minunata sa carte numită:

Singur Ortodoxia”

Redăm fragmente sugestive care ne arată nouă îndreptarea și lămurirea credinței sfinției sale, pentru care îl admirăm și îl cinstim:

Adevărul este Hristos, Biserica Ortodoxă. Cuvântul ortodox asta înseamnă. [ … ]

Ce înseamnă erezie?

arhimandrit Arsenie: Despărțire de dogmele creștine, chiar și de o singură dogmă.

Și schismă ?

1105 Arhimandrit Paulin LECCA, Jurnal duhovnicesc, îngrijitor ed.: dr. Ioan GÂNDU, Ed. Studion, Bacău, 2013, pp. 52-53, 65-71, 89-90, 95, 109-113, 120, 381-382, 386-387.

1110 <http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_secte.htm>, sâmbătă, 3 octombrie 2015

1112 1112.png

Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării și zicând că nu există învierea morților, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort. Și zicea cuviosul că sunt două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare și alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire. Satan rânduiește ceata din urmă la fermecători și la eretici. 1106

                                    Vedeți? Cu ereticii mai degrabă învii morți ca să îi convingi, decât să stai de vorbă cu ei. Cu ei este mai greu, fiind cuprinși de demonii îngâmfării ce acționează prin plăcerea sufletească de sine, care este mai greu de sesizat decât plăcerea trupească prin care lucrează demonii poftelor. Este nevoie de smerenie, și nu una momentană ci lucrată cu sudoare, în timp, fiindcă omul care nu își modelează firea prin obișnuința în lucrarea de pocăință, nu se poate schimba instantaneu. E adevărat că au fost astfel de cazuri ca de exemplu Sfântul ierarh Ciprian care a fost un mare vrăjitor. Dar acela nu a făcut-o instantaneu, pe patul de moarte, când nu mai avea ce face, văzându-și chinul care îi va însoți în veșnicie, nemaiavând altceva de ales, ci în urma unor lupte intense de lămurire în credință văzând eșecul și neputința lucrării pe care o făcea în fecioriei și credinței în Hristos. S-a pocăit deci în libertate, de dragul adevărului, având îngăduită o lucrare vrăjitorească puternică tocmai pentru a se lămuri de deșertăciunea ei. Și nu a murit așa, imediat după lămurire, ci a avut răgaz să-și mărturisească convertirea public, iar apoi chiar să devină mucenic nu propovăduindu-și fostele rătăciri, ci dreapta credință, ca prin suferința de dragul lui Hristos să se curețe complet de toată stricăciunea acumulată în sine pe când era vrăjitor. Nu pentru că Dumnezeu ar fi avut nevoie de aceasta pentru o satisfacție personală cum susțin latinii, ci chiar el însuși având nevoie de această lucrare pentru a-și vindeca firea rănită prin erezie și vrăjitorie.

                                    Așa ar fi avut nevoie și Părintele Arsenie Boca. Chiar dacă, admițând și această posibilitate, că sfinția sa văzând ce îl așteaptă, pe patul de moarte, s-ar fi căit că va suferi în veșnicie, nici aceasta nu este de ajuns. Fără a lucra lămurirea și îndreptarea proprie, aceasta

arhimandrit Arsenie: Indisciplină față de ordinea consacrată a Bisericii; neascultarea este început de păgînătate3.

Unii teologi ecumeniști, dar ortodocși, spun că erezie se referă doar la arianism. Este adevărat?

arhimandrit Arsenie: Asta era erezia de atunci, dar erezie ar însemna și la Nestorieni, la cei care nu recunoșteau pe Teotokos, pe Maica Domnului care este Născătoare de Dumnezeu; erezie era și aceea să nu recunoști 2 firi ale Mîntuitorului, neîmpărțite și nedespărțite, neschimbate și neamestecate. Tot erezii sunt toate 4.

Care sunt consecințele ruperii de Biserică și formării schismelor și a ereziilor?

arhimandrit Arsenie: Scopul principal, grozav cînd a creat Dumnezeu omul, l-a creat singur numai pentru El ca să fie în Împărăție împreună și, sigur, pentru pervertirea pe care a adus-o Adam, a venit Hristos și a restaurat neamul omenesc; Hristos nu a venit să anihileze, ci să transfigureze, și ne-a adus mai mult decît a pierdut Adam, adică putința de a fi dumnezei după Har, de a ști să iubim vrăjmașii, și o serie întreagă de alte lucruri.

Consecințele sunt că se abat de la ce a zis Mântuitorul, nu se vor mântui; nu-i ușor. Este în primejdie mântuirea lor, aceasta ar fi consecința cea mai mare; afară de aceasta, încurajează filozofia ateistă, pentru că, socotesc ei, avem libertatea de a interpreta și de a face cum credem; va să zică, sunt consecințe foarte grave privind respectivii la Judecata de Apoi, adică mântuirea omului.

S-au interpretat la infinit și se vor interpreta: drumurile, cărările care duc spre mântuire și este numai una: aceasta pe care o ținem mai departe fără nici un fel de schimbare și chiar cu râvnă și cu trăire Biserica Ortodoxă. Biserica este cea care patronează drumul spre mântuirea noastră cu orice chip, în stilul ortodox, așa cum s-a fixat la Sinoade privind dogmele respective.

Sfinția voastră, care sunt cauzele aparițiilor schismelor și ereziilor? Pentru că se invocă motive sociale, politice, geografice, istorice, că n-au fost la Sinoade etc.

arhimandrit Arsenie: Diavolul îndeamnă tainic inimile celor ce au concepții amestecate

1106 <http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie19.htm>sâmbătă, 3 octombrie 2015

11131113.png

nu este pocăință mântuitoare, ci doar întristare egoistă pentru suferință și părăsirea plăcerilor ce l-au însoțit pe acest pământ. Iar la sfinția sa este necesară în mod indispensabil de o pocăință publică (fiind o persoană publică și părută sfântă deci cu impact maxim la cei ce vor să se mântuiască) pentru a anihila toată amăgirea ce strică pe cei ce îl urmează. Dar preacuvioșia sa nu a mai apucat să mărturisească public dezicerea de toate ereziile propovăduite în întreaga viață și pecetluite la parasinagoga Drăgănescu. Dar chiar și din punct de vedere al pocăinței personale, ca să fie adevărată și mântuitoare este necesar să fie străpunsă de o întristare uriașă pentru că nu a fost unit cu Dumnezeu din cauza propriei stricăciuni, urându-și păcatele nu numai teoretic, de context, ci din toată inima, până acolo la a ajunge să i se schimbe mintea, în libertate, prin propria alegere și dragoste de Dumnezeu, nu din experierea chinurilor ce se apropie și din teroarea fricii (care învinovățește de fapt pe Dumnezeu în chip hulitor că ar fi vreun pedepsitor nemilos și neînțelegător).

                                    Păcătoșilor în iad nu le convine că sunt chinuiți și că nu sunt apreciați, dar tot nu-L iubesc, nu-L laudă, nu-L urmează și nu sunt de acord cu Dumnezeu, ba se mai și consideră nedreptățiți că nu sunt lăudați ei înșiși de Dumnezeu și de toată lumea pentru alegerea lor. Ei sunt într-o lume hidoasă, nălucitoare, construită de ei înșiși în iubirea lor de sine, având ca materie propria lor mândrie și ca formă asemănarea cu sine. Este o continuare fără putință de schimbare a lucrării lor din viață.

                                    Așadar, până la moarte omul se mai poate converti, dar și pentru aceasta este nevoie de timp și lucrare:

7. Păcatul învechit cere nevoință [ asceză ] îndelungată. Căci obișnuința învârtoșată nu poate fi clintită din loc dintr odată.

8. Nevoința stăruitoare în înfrânare și dragoste, prin răbdare și liniște scoate cele înrădăcinate.

9. Mișcă-ți mintea necontenit la rugăciune și vei împrăștia gândurile cari stăruiesc în in-imă.

privind adevărul mântuitor; acesta este motivul principal. Motivele sociale, politice sunt puse ca să momească, să spună că tu nu ești cu istoria. E vorba de Adevăr ! Nu-i vorba de timp, de istorie.

S-au rupt după sute de ani! Și nu s-au rupt oricum, va să zică cu interes; această stare de măreție, de mândrie a Romei să fie mai deasupra decît Constantinopolul. Suprema valoare e Adevărul!

Sfinția voastră, Enciclica Patriarhilor Ortodocși de la 1848 – care este un răspuns la o chemare a Papei să vină ortodocșii la Biserica Catolică – condamnă papistășia ca erezie în special datorită învățăturii Filioque; la fel și Părintele Iustin Popovici spune despre romano-catolicism că este o erezie, ca și despre protestantism. Ce părere aveți?

arhimandrit Arsenie Papacioc: Nu ne pronunțăm pentru că repetăm lucrurile… Pentru că au ieșit din răspunderea canonică, respectiv dogmatică, au modificat cu filioque Crezul: spun că Sfîntul Duh purcede și de la Fiul cînd, e limpede, spune Mântuitorul: “de la Tatăl purcede” 5 ; nu spune: și de la Mine.

Mai întîi de toate, este o problemă de dogmă, deci cum pot să spun eu altfel, cînd s-a stabilit cu jertfe mari Adevărul. [ arătând că despărțirea latinilor de Sfânta Biserică Ortodoxă s-a făcut datorită dogmelor, iar mai devreme zicând că despărțirea prin dogme înseamnă erezie, Părintele Arsenie Papacioc se potăiește de zicerea anterioară că nu ar fi catolicismul erezie și latinii nu ar fi eretici – n.n. ] Apoi au început să adauge primatul papal, să adauge infailibilitatea papală, să adauge indulgențele, să adauge purgatoriul; fac Liturghia cu azime, nu cu pîine dospită, care este legea Mîntuitorului, El a făcut artos, nu a făcut azimă; Imaculata Fecioară iarăși este o mare greșeală: că s-a născut Maica Domnului fără păcat.

Și pe urmă, au băgat un lucru foarte grav, care se strecoară, dar este foarte grav din punct de vedere strategic și din punct de vedere al luptei: “Scopul scuză mijloacele” – te omor că așa spune religia mea; exact cum spune în Talmud: “Dacă vezi un creștin pe margine de prăpastie, dă-i vânt înăuntru.”; este o obligație religioasă la ei.

Ei nici n-au Proscomidie. S-a pus problema că noi, ortodocșii, avem cultul morților.

1114

10. Nevoința are trebuință de răbdare și de îndelungă răbdare. Căci numai prin osteneală îndelungată se izgonește iubirea de plăcere. 1107

                                    Veșnicia este, însă, timpul oprit din mișcare. Omul nu mai are mișcare dinamică, schimbătoare, deci nu se mai poate pocăi. Mișcarea lui a devenit stabilă, statornică spre sensul care l-a ales la moarte.

Dar trebuie să se știe că ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este căderea pentru îngeri. După cădere ei nu mai au posibilitatea pocăinței, după cum nu o au nici oamenii după moarte. 1108

                                    Vrăjitoria și erezia au un impact atât de mare asupra bietei victime, încât cu greu se poate clinti din starea lui căzută.

Se află iarăși unii atât de nesimțitori și orbiți de ucigătorul de oameni diavol, care cred, că numai la moartea lor să se întoarcă la potăință. O, nesocotința ta păcătosule! Așa socotești să dobândești împărăția cerurilor? Nu știi că binele pe care îl vei face în ceasul acela, nu este din buna ta voință, ci de nevoie și silă? Nu din dragostea Iui Dumnezeu, ci pentru frica Iadului! Că firesc lucru este a se teme fiecare de paguba sa. Acum cheltuiești viața ta în slujba diavolului, și la sfârșit să ceri lui Dumnezeu ca să-ți dăruiască împărăția sa? Nu ai auzit ce-au pătimit fecioarele cele nebune, fiindcă au așteptat să cumpere milostenia în ceasul cel mai de pe urmă? Deci s-a închis ușa Raiului, și ele, nebunele, s-au muncit pentru că nu au fost pregătite mai înainte! Ce altă pildă mai adevărată vrei decât aceasta? Asemenea și tu vei pătimi tot așa, dacă rămâi până ia sfârșit în lenevie. Când ești tânăr, trebuie să ridici jugul Domnului, nu să dăruiești lumii floarea vârstei tale, și Domnului să-i dai tina și ce e mai rău.

Adică să slujești lumii, trupului și diavolului, când ai putere, iar la bătrânețile tale, când nu mai poți nici să te miști, să te dai în slujba dumnezeiască? După cum fac oarecare femei, după ce se învechesc hainele lor și numai sunt de vreo trebuință le dăruiesc la biserică și le fac poale la icoane și altele. Dar

Acuma, ce facem cu morții? Noi avem cultul morților, avem Proscomidie, unde îi pomenim cu mare evlavie, mult timp, îi punem în Potir, în sângele lui Hristos: ”…și iartă, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici”; va să zică tot Hristos îi iartă prin Liturghiile pe care le facem, asta poate salva morții. Păcatele nu le poate ierta decît Hristos; El este singurul care poate să ierte păcatele. Ei au creat purgatoriul să dea un răspuns la întrebarea ce facem cu morții și, într-o formă rațională, ard acolo cît ard pentru păcatele pe care le-au făcut și automat se mântuie; ei, nu-i așa! Apoi mi-a schimbat Sfânta Cruce, forma Sfintei Cruci, care este motivată, Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh; își fac crucea altfel: cu toată mîna și de la stânga la dreapta numai ca să fie altfel decît a fost, ceea ce înseamnă o ambiție și, din punct de vedere strategic considerat, aducând o noutate, mai repede îți faci prozeliți. Crucea este un lucru care are o semnificație la noi, Sfânta Treime: toată înălțimea, toată lățimea și toată adâncimea; ei nu se gândeau la o semnificație, pentru că nu-i nimic fără o semnificație în Biserica noastră. Trist este că ei au început de-o bucată de vreme să fie cu totul conștienți că au dreptate și își motivează dreptatea; mistifică adevărurile istorice.

Au avut și Papi: Papa Martin la Sinodul VI Ecumenic, Ipolit, de asemenea, Patriarh la Roma – au fost mucenici, deci au motive să rămână Ortodoxie, în Adevărul inițial. Ortodoxia nu este un titlu, este un Adevăr! Acest Iustin Popovici nu cruța nimic și nu făcea diferențe prea mari de termeni de exprimare cînd este vorba de Adevăr pentru că Mântuitorul a spus: “o iotă, o cirtă dacă schimbați6 , nu vă veți putea mântui, “mic se va chema în Împărăție7 ; adică nu se va putea mântui. Ceea ce înseamnă că acest mic, care este de fapt mare, este ceea ce fac ei. [ … ]

Sfinții Părinți, și mai recent părintele Iustin Popovici spun că, în afara Bisericii, tainele nu mai au un rol sfințitor și mântuitor – în afară de Biserica Ortodoxă; adică nu mai sunt taine propriu-zise.

1107 Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia, Volumul IV, Ed. cit., p. 19.

1108 Sfântul Cuvios Ioan DAMASCHIN, Dogmatica, Ed. cit., p. 41                                   

1115

la aceasta nu au plată. Că Domnul poruncește în Cartea Leviticon: „Să fie cel mai bun miel pe care îl aduc jertfă și să nu aibă nici o boală“. Dacă s-ar fi dus un prea bătrân de o sută de ani, înaintea unui împărat, să-l roage să-l primească slujitor, făgăduind să-i facă mare slujbă, nu l-ar fi batjocorit și ar fi râs de dânsul toți? Tu ești vrednic de mai multă defăimare, fiindcă lași vremea cea bună a vieții tale, să treacă toată în slujba trupului, și aștepți să faci pocăință în cele din urmă ale tale când vei îmbătrâni, și nu mai poți. Har se întâmplă și puțini sunt care să facă bună pocăință, în vremea morții. Dacă nu mă crezi pe mine, citește pe toți dascălii Bisericii noastre, ca să vezi câtă îndoială au la această pricină și mai ales pe Augustin care în „Cartea celor 40 de cuvinte“ zice: „Bolnavului care cere la sfârșitul vieții lui, Taina pocăinței (Mărturisirea și Sfânta împărtășire) i se dau lui acestea fiindcă le cere, dar nu îndrăznim să spunem că se mântuiește, căci nu știm cu adevărat și mai jos, iarăși zice: „Omule, dacă voiești să fi încredințat că te mântuiești, pocăiește-te acum când ești tânăr și sănătos, și se vede că ai lăsat păcatul, când poți să păcătuiești; iar dacă aștepți Ia bătrânețile tale, atunci nu ai lăsat tu păcatul, ci el te-a lăsat pe tine“. Ai văzut sfat prea înțelept, păcătosule? înțelege că nu se folosește cel ce face fapta bună cu sila. Tâlharii și ucigașii, nu mărturisesc de bunăvoie fărădelegile lor, ci numai când îi pedepsește dreptatea cu foc, cu bătăi și cu alte feluri de munci; însă mărturisirea aceasta nimic nu folosește, ci mai ales le dă rea și amară moarte.

Obicei au marinarii și neguțătorii când se întâmplă furtună și învăluire mare în noian, a arunca în mare câte lucruri au, pe care nu le-ar fi aruncat dacă nu s-ar fi temut de primejdie; iar după ce trece, fac tot ca să găsească cât se poate, din cele ce au aruncat. Tot așa fac cei ce mor: se mărturisesc pentru frica morții și a muncilor, descarcă greutatea relei conștiințe, iartă ocara, lasă pentru suflet, și fac și alte multe fapte bune, pe care nu le-ar fi făcut, dacă nu ar fi avut o asemenea frică de primejdie. Din acestea se cunoaște adevărul, că de se va întâmpla să nu moară, se întorc iarăși la cele dintâi, ca și câinii la a lor vărsătură.

arhimandrit Arsenie: Nu pot fi în afara învățăturii Bisericii Ortodoxe; dogmă se numește Adevăr de credință revelat, cuprins în Scriptură și în Tradiție, aprobat și practicat de Biserică. Ne pun în situația să spunem: nu mai sunt taine, pentru că noi ținem foarte mult să se împlinească întru totul slujba tainei, care a făcut-o Biserica prin Duhul Sfințiilor Părinți, consacrată, așa cum se face ca bună.

În afara Bisericii, a trupului lui Hristos, mai sunt taine?

arhimandrit Arsenie: Nu; în afară de Biserică, adică de harul preoției, nu se poate face. [ prin aceasta se pocăiește de ce spusese mai înainte că ereticii ar putea avea taine – n.n. ]

În taine lucrează Hristos ?

arhimandrit Arsenie: Fără discuție că lucrează Duhul Sfânt.

Și Duhul Sfânt în afara Bisericii mai lucrează? Pentru că, dacă mai lucrează, înseamnă, sau ar însemna, că sunt mântuitoare, sfințitoare. Unii părinți sunt mai categorici, ca Iustin Popovici și alții mai vechi; ei spun că în afara Bisericii nu mai lucrează mântuitor.

arhimandrit Arsenie: Nu, în afară de Biserică nu. Nici nu se pune problema; și eu sunt de părerea asta. Întrebarea are această codiță, pentru că se consideră Biserică și ei, și asta e problema.

E problema lor, sfinția voastră; asta trebuie să ne lămuriți.

arhimandrit Arsenie: S-a lămurit în discuțiile anterioare că sunt greșeli foarte mari și nu suntem de părere cu toate aceste lucruri, că valabilitatea tainelor sunt puse sub semnul întrebării. E vorba de taina propriu-zisă, asta e întrebarea: e valabilă sau nu? Deși nu e, se consideră și ei Biserică, dar noi nu-i recunoaștem că sunt Biserică. [ prin aceasta se pocăiește de ideea dinainte că ar fi catolicismul, protestantismul și alții bisericii – n.n. ] [ … ]

Singur Ortodoxia

Ultimul cuvânt

Biserica este trupul tainic al lui Hristos. Nu poți să fii creștin universal decît prin modalitatea ortodoxă. În alegerea, trăirea și adâncimea unei structuri, trebuie neapărat să ținem cont de niște date reale ale problemei în care ne angajăm. Este o greșeală să ieși

11161116.png

Ascultă și pildă cu mărturie nemincinoasă, ca să te încredințezi că cei ce petrec în lenevire pentru mântuirea lor, păcătuind toată viața, de și se vor pocăi în ceasul morții, nimic nu le folosește. Se vede în cartea ce se cheamă „Livada Florilor” la partea I, fila 128, că la Paris, era un preot la o biserică a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, bogat, pentru că avea biserica venituri. Petrecea în lenevire și întinat în cele sufletești, iar la desfătările trupești osârdnic și nelenevos, și săvârșea toate voile trupului, ticălosul. În sfârșit a venit în boală de moarte, și temându-se să nu moară, a mărturisit toate păcatele, și s-a împărtășit cu Sf. Taine, vesel și cu lacrimi la arătare, și așa a murit și i-au îngropat cu mare pompă și cinste. Și mulți s-au minunat, pentru că era vreme de iarnă, și plouase mai înainte multe zile, și atunci era vreme frumoasă, care i-a înfrumusețat mult înmormântarea, cea cu multă ceremonie și cheltuială mare. Deci ziceau unii, că este norocit, că și-a făcui în viață voile sale, și la sfârșit l-a învrednicii Dumnezeu, și s-a mântuit prin pocăință. și apoi s-a făcut zi frumoasă și norod mult l-a însoțit până la groapă. Dar pentru că judecățile oamenilor greșesc, și nu cunosc adevărul, a voit prea hunul Dumnezeu să descopere spre pilda noastră a celor vii că s-a osândit în Iad ticălosul. S-a arătat dar mortul peste puține zile preotului de rând de la aceeași biserică, prieten al lui și urmaș, și i-a zis că s-a osândit și nu este pentru dânsul nădejde de mântuire sau milă.

Iar prietenul lui înspăimântat, a răspuns: Cum este cu putință să te osândești, căci te-ai pocăit pentru păcatele tale? Te-ai mărturisit cu lacrimi multe și te-ai împărtășit cu cinstitul Trup și Sânge al Domnului nostru.

Și a zis mortul: Cu nevrednicie m-am împărtășit, că pocăința mea nu a fost cum se cuvenea, ci din nevoie pentru frica morții și a muncii așteptate.

Și am făgăduit pe de o parte duhovnicului, că mă voi abate de la rău dacă voi mai trăi, dar cugetul meu și reaua obișnuință îmi zicea, că nu voi putea să fac înfrânare, și mă plecam acestui gând și cuget necuvios. Prin urmare murind în această cugetare ce aveam, adică,

dintr-o structură spirituală puternică – Ortodoxia, atît de deplină, de autentică, de universală, care oferă realizarea omului din tine; altfel, o spun cu regret, s-ar putea numi false trăiri interioare [ prin aceasta manifestă pocăință în privința lui Francisc de Assisi – n.n. ]                                     Nu este o întâmplare că noi suntem ortodocși, și nu suntem romano-catolici. Sigur, este vorba de a ne angaja cu toată seriozitatea pe drumul esențial istoric, care este marele Adevăr – Orto-Doxia. [ … ]

arhimandrit Arsenie: Revenirea la Biserică nu se poate face decît cu lepădarea de învățătura papistă; catolicii trebuie să se primească la Biserică după cum scrie1 în însemnările din Molitfelnicele autentice (a se vedea Molitvelnicul bogat tipărit la Mănăstirea Neamțu2, la anul 1843), după cum arată atâția Părinți (amintim pe Sfîntul Paisie de la Neamț, pe Sfîntul Nicodim Aghioritul), și după cum bine scrie și în Pidalion (a se vedea însemnările și subînsemnările la canonul 46 Apostolic, în Pidalionul tipărit la Mănăstirea Neamțu, la anul 1844) [ prin aceasta confirmă că nici un papist nu se poate mântui, deci nici Francisc de Assisi, care în felul acesta nu poate fi considerat Sfânt – n.n. ] , lucru valabil și pentru protestanți, neoprotestanți, anglicani sau alții. Monofizitismul a fost condamnat la 451 la Sinodul IV Ecumenic la Calcedon, iar monotelismul la 680 la Sinodul VI Ecumenic la Constantinopol. 1111

Această atât de importantă și radicală schimbare a unui crez propovăduit o viață întreagă, deci atât de greu de făcut, a fost cu putință datorită duhului smerit, adică format în ascultarea bazată pe hotarul cel neclintit al Sfinților Părinți, al Părintelui Arsenie Papacioc.

Ce bine ar fi fost ca și Părintele Arsenie Boca să fi făcut la fel… însă sfinției sale nu-i plăcea ascultarea.

1111 <https://www.scribd.com/doc/244102289/Arsenie-Papacioc-Singur-Ortodoxia-pdf>, luni, 28 septembrie 2015, pp. 9, 33-37, 43, 81

11171117a.png

de aș fi mai trăit, să mă întorc iarăși la împătimirile și desfătările trupești, pentru aceasta cu dreptate m-am osândit în muncile cele veșnice. Căci cine se mărturisește fără să aibă hotărâre statornică să nu mai păcătuiască în viitor, nimic nu folosește. Acestea zicând, s-a făcut nevăzut. Iar preotul cel viu a rămas cuprins de frică, și părăsind lumea, s-a dus într-o Mănăstire, unde s-a săvârșit în petrecere plăcută lui Dumnezeu. [ … ]

Și precum în această lume nu poate vreo lege să învie pe cel osândit după moarte, așa și cel osândit nu este cu putință cu nici o lege să se izbăvească de Iad și să se ducă în Rai. Cei ce mor nepocăiți, nu se socotesc că au lăsat păcatul, că de ar fi fost încă în viață, nu s-ar fi întors spre pocăință, ci ar fi făcut voile lor câți ani ar fi trăit; pentru aceasta se pedepsesc fără de sfârșit după cum cugetul lor este nesățios în rău. 1109

                                    Să ne rugăm ca, totuși, Părintele Arsenie Boca să se fi pocăit măcar pe patul de moarte, în urma suferințelor bolii (chiar dacă noi nu o știm), fără cugetul că dacă ar mai trăi să continue cele făcute până atunci, datorită nesațului plăcerii de sine, atât de evident în scrierile sfinției sale, dar mai ales în pictura de la Drăgănescu.

1109 Agapie CRETANUL, pustnic din Sfântul Munte, Mântuirea păcătoșilor, Ed. s.n., s.l., 3 1939, pp. 502-505, 498.

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s