pag. 1006- Părintele Arsenie Papacioc

1006.png                                    Avem, așadar, cuvântul a doi (Părintele Arsenie Boca și ucenicul impresar al sfinției sale Florin Duțu), contra a doi: Părintele Arsenie Papacioc și ucenicul minunatului întru pocăință și misiune Părintele Cleopa Ilie

                                    Ce ne facem? Pe cine credem?…

                                    Credem în Cuvântul lui Dumnezeu:

1Co 2:11 Căci cine dintre oameni știe ale omului, decât duhul omului, care este în el?

                                    Cum să știe mai bine Părintele Arsenie Boca și Florin Duțu de ce a venit și de ce a plecat de la Sâmbăta de sus Părintele Arsenie Papacioc, decât chiar Părintele Arsenie Papacioc?

                                    Dar în privința credibilității cuvintelor, învățăturii, lucrării lăuntrice și pildei de urmat a celor doi Arsenie, în cine putem avea mai mult încredere, când sunt diametral opuse? Pe care cale să o credem și să o urmăm? Papacioc sau Boca? Mărturia cui o primim ca adevărată? Primul merge pe calea tuturor Sfinților Părinți, al doilea pe o cale proprie, cum nu ne învață Ortodoxia…

Ioan 5:31 Dacă mărturisesc Eu despre mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată. 32 Altul mărturisește despre Mine; și știu că adevărată este mărturia pe care o mărturisește despre Mine. 33 Voi ați trimis la Ioan, și el a mărturisit adevărul. 34 Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci spun aceasta ca să vă mântuiți. 35 Acela (Ioan) era făclia care arde și luminează, și voi ați voit să vă veseliți o clipă în lumina lui. 36 Iar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârșesc, lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.

                                    Este nevoie să comparăm faptele celor doi, ca după roade să cunoaștem pomul și să vedem care este sursa adevărului:

Mat 7:15 Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. 16 După roadele lor îi veți cunoaște. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? 17 Așa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. 18 Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. 19 Iar orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. 20 De aceea, după roadele lor îi veți cunoaște. 21 Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. 22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? 23 Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea. 24 De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele și la îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care a clădit casa lui pe stâncă. 25 A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. 26 Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le îndeplinește, asemănase-va bărbatului nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip. 27 Și a căzut ploaia și au venit râurile mari și au suflat vânturile și au izbit casa aceea, și a căzut. Și căderea ei a fost mare.

                                    Am luat aceeași sursă de referință, Wikipedia, scrisă de ucenicii fiecăruia, pentru a încerca să facem paralelismul în condiții de egalitate. În legătură cu stilul scrierii, prima remarcă este prezența exagerărilor, mascate de o imparțialitate academică la biografii Părintelui Arsenie Boca, iar la ai Părintelui Arsenie Papacioc o strădanie de dragoste cu sobrietate, în și pentru adevăr. Și din aceasta se văd roadele lor în ucenicii fiecăruia, specifice diferenței dintre cele două lucrări lăuntrice ale fiecărui dintre cei doi Arsenie

(1) Părintele Arsenie Papacioc

Arsenie Papacioc (n. 15 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița; d. 19 iulie 2011, Techirghiol) a fost un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, era duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții. [ 1 ] A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului

10071007

Ion Antonescu, în 1941, pentru participare la rebeliunea legionară și apartenența la Mișcarea Legionară [ 2 ] . S-a călugărit în 1946, după eliberare și s-a nevoit la Mănăstirea Antim din București până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou, pentru că făcea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la închisoarea Aiud. [ 3 ]

Biografie

Considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei, [ 4 ] Arsenie Papacioc s-a născut în 1914 ca al șaptelea copil al părinților Vasile și Stanca. Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieți din județul Ialomița. Numele civil al lui Arsenie a fost Anghel.

În 1932 a absolvit școala de Arte și Meserii din București, și a devenit la 18 ani membru al Mișcării Legionare, activând într-un cuib din orașul Slobozia. În decembrie 1933, a revenit în București pentru a participa la tabăra legionară de la Bucureștii Noi, unde se ridica “Casa Verde” – sediul central al mișcării. După satisfacerea serviciului militar, Anghel Papacioc pleacă la Brașov, unde se angajează la fabrica de armament “Malaxa”, unde lucra, în calitate de maistru șef, fratele său, Radu. În decembrie 1938 este internat lagărul de la Miercurea Ciuc. După abdicarea regelui Carol al II-lea și instaurarea regimului legionar Anghel Papacioc devine șef de plasă (conducător legionar imediat subordonat șefului de județ) la Zărnești, și primar la Zărnești din octombrie 1940. După „rebeliunea legionară” din ianuarie 1941 a fost judecat și condamnat la 6 ani de închisoare. În 1942 după ce trece granița spre Iugoslavia, este prins de patrulele germane și predat grănicerilor români, este judecat de Tribunalul Militar pentru trecere frauduloasă a frontierei și condamnat la șase ani de închisoare. Este încarcerat la Aiud, până în septembrie 1946. În ianuarie 1947, pleacă la mănăstirea Cozia unde starețul Gherman Dineață îl primește ca “frate” . În 1948 e trimis la schitul Cioclovina, care aparținea de mănăstirea Tismana, unde a stat până în luna ianuarie 1949 când, la cerere, a plecat la mănăstirea Sihăstria, unde era stareț arhimandritul Ilie Cleopa. Aici a stat până în luna septembrie 1949, când a fost trimis la mănăstirea Antim – Institutul Biblic, la atelierul de sculptură. A fost rânduit călugăr, sub numele de Arsenie și a slujit aici până în iunie 1950, când a plecat la mănăstirea Slatina. De aici este arestat în 1958 și condamnat la 20 de ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale. A trecut prin închisorile din Brașov, Aiud și Jilava, fiind eliberat în 1964.

După ce a primit preoția, Arsenie a fost numit spiritual la Seminarul Monahal de la Neamț. A urmat mutarea la Mănăstirea Slatina, unde a fost egumen. De aici a fost arestat și dus la Suceava, ținut în anchetă nouăzeci de zile, bătut și chinuit pentru acuzații fără nici un suport real. După ani de detenție la închisoarea de la Aiud, a fost eliberat și i s-a permis să slujească la o parohie din Ardeal. De aici, a ajuns, în 1976, la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol. [ 5 ]

Am fost al șaptelea copil la părinți, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Părinții se numeau Vasile și Stanca. Tata a fost agent sanitar peste șase sate și a contribuit masiv la construcția Bisericii din sat. Mă cheamă Papacioc. Pentru că tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. și de aici vine numele. Era aromân și i s-a spus: «Popa cu cioc» – Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Și bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia și s-a instalat pe Ialomița, unde era câmpie. Satele erau rare…”

Părintele Arsenie Papacioc – mărturie despre sine [ 6 ]

În 2006, Arsenie Papacioc a suferit o intervenție chirurgicală, încheiată cu succes. A fost internat în urma unei hernii de disc. [ 7 ]

Despre ecumenism, Arsenie Papacioc a afirmat: „Sunt împotrivă! Pe viață și pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?” [ 8 ]

1008.png

Cronologie

15 august 1914 – s-a născut în satul Misleanu, com. Perieți, din județul Ialomița.
1941 – a fost arestat și condamnat, sub regimul mareșalului Ion Antonescu, pentru apar-tenență la mișcarea legionară.
1946 – este eliberat din închisoare și se călugărește. Își face anii de ucenicie monahală la Mănăstirile Cozia și Antim din București.
1947 – se retrage într-o pădure și trăiește ca un pustnic aproape doi ani.
1949 – este călugărit la Mănăstirea Sihăstria, sub ascultarea duhovnicilor Arhimandritul Cleopa Ilie, în calitate de stareț, si Ieroschimonahul Paisie Olaru.
1949-1950 – este sculptor la Institutul Biblic.
1951 – este hirotonit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. Poartă numele de Părintele Anghel.
1952-1958 – este preot la Mănăstirea Slatina-Suceava.
1958 – este arestat din nou, pentru ca făcea parte din grupul “Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani muncă silnică, a fost grațiat în 1964 de la Închisoarea Aiud.
1965 – este numit paroh în comuna Filea de Jos, din eparhia Clujului; a mai fost preot și duhovnic la Mănăstirile Căldărușani, Dintr-un Lemn și Cernica.
1969 – 1970 – este stareț al Mănăstirii Cheia-Prahova;
din 1976 – este duhovnicul Schitului Sfânta Maria-Tomis, întemeiat de Patriarhul Justi-nian la Techirghiol
2011 – moare pe 19 iulie.
Cărți[modificare | modificare sursă]
Convorbiri duhovnicești – 2 vol. (1984-1986)
Ne vorbește Părintele Arsenie (2004)
Veșnicia ascunsă într-o clipă (2004)1023
Singur Ortodoxia
Cuprins
Întâmpinare ………………………………………………………….5
CUVÎNTUL I …………………………………………………….7
Despre unitatea Bisericii; despre dialogurile cu cei care s-au desprins de Biserică; despre ecume-nism.
În care se arată că unitatea Bisericii ține de Mântuitorul Hristos, care este Calea, Adevărul și Viața.
CUVÎNTUL II …………………………………………………31
Despre Sinoade, despre dogme, despre drumul spre mântuire; despre schismă și despre eres; des-pre succesiunea apostolică.
În care se arată că singurul drum mântuitor este cel al Bisericii Ortodoxe.
CUVÎNTUL III ………………………………………………..55
Despre o nouă mentalitate și un nou limbaj “teologic”, adică despre biserici nedepline, biserici surori și altele ca acestea.
În care se arată că dragostea se bucură numai de Adevăr.
CUVÎNTUL IV ………………………………………………..67
Despre rugăciunile împreună cu schismaticii și ereticii, care acum se numesc și “rugăciuni ecu-menice”; și altele, tot “ecumenice”.
În care se arată că trebuie să ne rugăm în Adevăr, în practica Adevărului, așa cum s-a predanisit de către Biserica drept-măritoare.
CUVÎNTUL V ………………………………………………….81
1023 <https://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Papacioc&gt;, vineri, 25 septembrie 2015.

10091009.png

Despre revenirea la Ortodoxie, adică: Rânduiala cum se cuvine să primim pe schismatici și pe eretici, care vin la drept măritoarea credință, Precum se spune în Molitvelnicele autentice.

ULTIMUL CUVÎNT………………………………………….89 1024

Autobiografia Părintelui Arsenie Papacioc (să vedeți diferențe de profunzime și smerenie față de autobiografia Părintelui Arsenie Boca:

I. Părintele Arsenie Papacioc – mărturie despre sine

Pe 15 august 2014, se implinesc 100 de ani de la nasterea parintelui Arsenie Papacioc.

– As dori sa ne spuneti daca va amintiti anumite crampeie din copilaria sau din tineretea cuviosiei voastre?

Am fost al saptelea copil la parinti, nascut in 1914, la 15 august, comuna Perieti, satul Misleanu, judetul Ialomita. Parintii se numeau Vasile și Stanca. Tata a fost agent sanitar peste sase sate și a contribuit masiv la constructia Bisericii din sat.

Ma cheama Papacioc. Pentru ca tatal bunicului meu a fost preot in Macedonia, in nordul Greciei. Si de aici vine numele. Era aroman și i s-a spus: “Popa cu cioc” -Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Si bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia și s-a instalat pe Ialomita, unde era campie. Satele erau rare… Si am intrebat eu, am “sondat” eu – ca nu l-am apucat, cam cate oi avea. L-ar fi intrebat un boieras de pe-acolo, din Ialomita: “Domnule – Mircea il chema – Papacioc, primeste și oile mele in cardurile matale!”, “Dar cate oi ai?”, “Am saptezeci!” ,”Eu numai caini am saptezeci!”. Si dupa asta am aflat cate oi avea!

Aveam cinci-șase ani și m-a batut un baiat. Era un obicei prost pe acolo, cand se intalneau copiii din satele vecine sa se ia la bataie. Pe mine m-a prins la marginea padurii și cu o crenguta de salcam cu ghimpi mi-a facut picioarele numai sange, fiindca eram in pantaloni scurti. Tatal meu avea o autoritate peste sase sate, ca era agent sanitar. Si am zis: Nu-i spun lui taticu’, că-l bate și nu-I place lui Dumnezeu. Mai bine sa rabd. Va inchipuiti ce am fost in stare sa gandesc la o varsta, cand un sentiment de razbunare e intr-o stare mai intensa la copii. Nu-i vorba de rezultatul unei educatii, pe care de fapt am avut ocazia sa mi-o completez in inchisori, manastiri!

Eram elev la scoala primara, clasa I, unde am luat premiu și mi-au pus coroana pe cap. Cu ocazia aceasta am memorat o poezie pe care o invatasem de la o sora de-a mea mai mare:

“Floricica frumusica, cine-ți dete viata oare? Si culori stralucitoare? Cel ce-ți dete tie, tot El imi dete și mie, El e Tatal tau și-al meu și Se cheama Dumnezeu!”

Apoi o intrebam pe mama mea, cand dadea oaia din picior inainte de culcare: De ce da din picior? Iar mama-mi zicea: “Se-nchina, mama…!” Vasazica, eu de ce sa nu mă-nchin?!

Problema care se pune este ca in fiecare zi sa putem cuceri Vesnicia. Acesta este idealul. A avea cineva gandul sa ajunga ceva in viata – profesor, etc, e un scop omenesc, nu un ideal. Idealul este sa slujesti la ce e mai inalt posibil. Daca tu nu stii ca slujesti lui Dumnezeu, Care e Vesnic, ai sa te impotmolesti. Trebuie sa fii atent: “stai, ca asta nu tine de Vesnicie, deci nu o fac!”

Pana la varsta de douazeci de ani am facut și sport. La data aceea am fost primul la intreceri interscolare la viteza și al doilea la sarituri, care s-au desfasurat in Bucuresti. Invatam și faceam miscare, foarte mult mi-a ajutat! Intr-un meci de fotbal am sarit peste un jucator, nu mai puteam să-l ocolesc, eram in viteza mare, și cum eram blond, gazetele m-au numit: Pantera blonda. Intr-o zi, la antrenament, am tras puternic cu mingea și am lovit din greseala, in cap, o fata care nu avea ce cauta pe teren. Am simtit nevoia sa ma duc să-mi cer scuze. Am apreciat varsta ei cam la 14-15 ani. Zice:”Domnule Pantera blonda!” Zic: “Nu ma

1024 <https://www.scribd.com/doc/244102289/Arsenie-Papacioc-Singur-Ortodoxia-pdf>, luni, 28 septembrie 2015, pp. 2-5.

10101010.png

cheama asa. Ma cheama Anghel Papacioc!” Dar ea: “Asa-i ca acum ma numesc și eu sportiva?” Eu mi-am dat seama de naivitatea ei cand a zis asa. “Nu! Deocamdata esti numai lovita !” I-am zis: “Du-te, fetito și roaga-te la Maica Domnului!” Si am insistat sa se roage la Maica Domnului, lucru pe care-l faceam și eu la vestiar. N-am mai vazut-o de atunci. Dupa saptezeci de ani m-am trezit cu o doamna batrana cu doua stranepoate de mana la Techirghiol: “Parinte, eu sunt fata pe care ati lovit-o cu mingea in cap! Parinte, m-am rugat la Maica Domnului și m-a ajutat, asa cum m-ații povatuit, și am reusit in toate!” .

– Am aflat ca ati avut un frate care a murit impuscat…

Acel om, care l-a impuscat pe fratele meu, mi-a cazut, cum se spune, “in mana…”, aveam o functie mare. Si puteam, pur și simplu, să-l omor și eu… . Iar celui care-l impuscase pe fratele meu i-am trimis vorba: “Eu iti pun paza la poarta! Cu nici un chip n-ai sa patesti nimic!”… Care mi-a fost puterea…? Am zis asa: daca eu ma razbun, Cerul nu mai e dator la mine, dar nici fratele meu nu mai e dator la mine… Si a murit el, dupa ani de zile, de chinuri de constiinta…

Daca nu te razbuni, ramane Dumnezeu dator la tine. La El este toata razbunarea. Razbunarea nu te rezolva, din contra, dupa ce te-ai razbunat, ramai mai departe dator la Dumnezeu foarte mult, dar asa ramane Dumnezeu dator la tine, ca sa ma exprim in forma asta noua de a prezenta lucrurile. Chiar daca n-ar fi datoria de a implini porunca iubirii, ca trebuie sa iubim și pe vrajmasi și pe raufacatori, totusi, ca strategie, lucrarea diavolului e foarte primejdioasa, de a te acuza foarte puternic fara sa-ti dea ragaz de explicatii: “ai dat om la moarte!” Si nu puteai sa-i spui ca n-ai dat om la moarte, deoarece cu dracul nu poti sa ai explicatii, pentru ca el ia faptul asa cum e. Si atunci trebuie sa tii cont tot de porunca iubirii, ca sa poti să-l tai pe acest drac! Dar ai voie sa te aperi de raufacatori, ca spune Mantuitorul: “Daca ai sti cand vine furul, nu l-ai lasa sa-ti sparga casa!” și sigur ca te vei lupta cu el, nu o sa stai numai cu mainile intinse sa nu-i dai loc, ca el da peste tine. Sigur ca trebuie sa te aperi și din toata treaba asta el poate sa iasa ranit. Deci este voie sa te aperi cu orice chip!

– Din perioada detentiei va amintiti vreun episod care ar parea mai paradoxal?

Ne-au luat cu trenul de la Brasov dupa terminarea anchetei și ne-au dus la Vaslui, la munca fortata. Dupa ce am coborat in gara, cativa ne-am dus dupa apa, eu m-am razletit mai mult. Intre timp, a venit un camion și i-a imbarcat pe detinuti, ducandu-i in partea cealalta a orasului, unde era lagarul de munca. Eu m-am trezit singur in gara cu lanturile pe picioare. Am tras o spaima cumplita fiindca mi-era teama sa nu fiu acuzat de tentative de dezertare. Niciodata nu m-am speriat de libertate ca atunci. Am iesit repede din gara și am luat-o direct pe centrul soselei care traversa orasul, in vazul tuturora, purtandu-mi lanturile cat mai la vedere, ca sa nu fiu intalnit ascuns printre oameni și sa fiu acuzat ca am vrut sa scap. Lumea se mira și-și facea cruce, dar eu imi vedeam de drum. De atunci imi aduc aminte de Vaslui ca de cel mai lung oras din tara, cu o singura strada interminabila la capatul careia am ajuns dupa un mars fortat și drept, iar colegii, cand m-au vazut, saltau de bucurie ca m-au recuperat, m-au tinut pe brate ca să-mi taie fierarul niturile de la lanturi, pentru a iesi la munca!

– In ce fel ati facut primii pasii in viata monahala?

Cand a fost sa plec la manastire, acum vreo cincizeci de ani, au vrut sa ma opreasca foarte multi insi, chiar unul din cei cu nume mare, ministru al Cultelor pe atunci, spunandu-mi ca in manastire sunt caderi și decaderi de tot felul. Dar eu i-am raspuns ca ma duc la manastire pentru Hristos. Nu ma intereseaza ce este acolo, ci invatatura lui Hristos: “Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Si cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine!”. Si m-am intalnit cu ei dupa zeci de ani. Si m-au intrebat: “Ce ai vazut acolo?”, “Ce ati spus voi am gasit, dar nu credeam sa gasesc și sfinti! Am gasit și sfinti!”

Am avut un inceput calugaresc foarte prigonit. Am avut intentia sa merg la Manastirea Frasinei, care avea un metoc in Ramnicu Valcea. Acolo l-am intalnit pe Staretul manastirii. Nu vazusem manastire in viata mea și am auzit și eu de Frasinei. N-a fost Dumnezeu absent,

10111011.png

dar trebuia sa fii dibaci sa intelegi prezenta Lui. Eram in tren la clasa a IV-a, in vagoane unde se transportau și animale. In vagon, un grup de tineri canta cantece religioase. Eram atat de fericit și ziceam in sinea mea: “Uite, ingerii cum imi canta!” Acolo in tren am intalnit un colportor care cunostea toate manastirile. Era ingerul pazitor pentru mine, care eram un strain. El m-a condus la metocul manastirii Frasinei. Batranul Simeon, staretul Manastirii Frasinei, mi-a zis: “Nu te primesc, frate. Te vad ca esti nitel mai invatat și nu te pot pune la boi. Si atunci ce-o sa zica fratii: pe acesta il tii la cancelarie, iar pe noi ne pui la greu!” Staretul a gresit in aprecierea lui, insa nici eu nu puteam sa-i dovedesc nebunia mea pentru Hristos. Pentru ca atunci sa pleci la manastire, daca ai biruit in lume, sa te ia in primire ca pe o sluga, ca pe un rob – asta inseamna ca tu ai ajuns la un grad de mare daruire, de nebunie – sa stii sa existi fara “eul” din tine. Altfel nu rezisti. De acolo de la metoc am plecat la Manastirea Cozia, era iarna, vecernia se tinea in trapeza. M-am dus mai intai in Biserica sa ma inchin, intentionand sa pasesc spre icoana Mantuitorului, dar m-am oprit in fata icoanei Maicii Domnului și am zis:”Ma va duce Maica Domnului și la Mantuitorul!” M-au pus sa citesc catisma de la Vecernie. Si am inceput sa citesc, am citit. Intre timp m-a interpelat un Parinte, Ghervasie: “Asculta, Frate Anghele! De unde stii sa citesti?”, pentru ca el nu stia carte. “Eu asa m-am nascut, Parinte. Nu stiu de cand!” M-am umplut de un mare folos. Si am stat de vorba cu un domn, mult mai tarziu, care dorea sa faca niste manastiri dupa placul lui, nu dupa Traditia Ortodoxa, pe care au inteles-o foarte putini și i-am spus intamplarea cu Ghervasie: “Domnule, uite cine a tinut monahismul, un nestiutor de carte, care era un mare traitor in inima lui și traia monahismul intreg prin el!” Si acum il pomenesc pe Ghervasie, ca un mare exemplu care mi s-a dat, deci ca pe un mare invatat. Pe mine ma interesa sa intru intr-o permanenta legatura cu Dumnezeu.

Dupa ce am intrat in monahism, m-am simtit foarte mic și neinsemnat, dar incurajat puternic de importanta tainei acestei daruiri. Imensa valoare a focului nasterii din nou, intr-o silueta smerita a fiintei tale, lucru care in lume nu se poate trai și cunoaste, pentru ca nu exista Crucea de Aur a Taierii Voii. Aici ies la iveala multele neputinte din om și asa simti nevoia sa te umilesti, fermentul cel mai important pentru formarea personalitatii duhovnicesti a omului nou, Calugarul – și cu darul lui Dumnezeu se ascute mintea și se smereste inima și nu stii de unde cunosti lucruri ascunse tie pana acum. Aici stii, ca omul smerit nu se vede niciodata smerit și fiecare are o masura de umilinta, care nu-i altceva decat o grozava arma de aparare impotriva duhurilor rele, ca este lucrarea darurilor date cu placere de mana Stapanului tau. Se descopera la nesfarsit posibilitati de viata curata și un fel de a fi prezent cu sufletul și de a simti asa cum spune Fericitul Augustin ca “Dumnezeu vrea sa-ti daruiasca mai multe bunatati decat ceri tu!” și esti indemnat spre o mare nadejde și cum spune Solomon: “Cine a nadajduit spre Domnul nu s-a rusinat!”. Dar cea mai mare multumire o am catre nemarginita bunatate a lui Dumnezeu, ca ne-a dat de am cunoscut mijlocitoare pe Maica Domnului, aparatoarea desavarsita a vinovatilor. Spre a ne schimba viata ne trebuie numai o vointa tare și o incredere mare in mila Maicii Domnului și a atotputernicului ei ajutor. in manastire mi-am aprins sufletul de bucurie, daruindu-ma rugaciunilor Maicii Domnului, apararea neajunsa a noastra a celor slabi.

M-au numit paraclisier inca din primele zile. Acolo era o candela “neadormita” la Maica Domnului. Era mare criza de ulei, nu erau sosele și nu aveam ulei… Dimineata, cand deschideam usa de la Biserica și ma uitam daca mai arde candela… și cand vedeam ca arde, mergeam in genunchi de la usa de afara pana la candela, de bucurie ca nu s-a stins… nu-mi dadeau ulei și candela ardea noaptea și ziua… era lucrarea Maicii Domnului.

La manastire se vine cu-n dor mare, cum se spune -o nebunie pentru Hristos, de a te rastigni pentru El, de a suferi ocara, lovirea, prigonirea infrangerii marelui dusman, orgoliul, și se pazeste și se incearca sincer spre marea nadajduitoare a mantuirii, smerita smerenie și vei simti adevarata libertate dorind sa-i iubesti cu adevarat pe toti.

Adica sa primesti umilinta, spinii coroanei Lui, cuiele, sulita și moartea pentru El. Nu este vorba de un dor omenesc, ca nu traim prin vedere, ci prin simtire. Este vorba de un dor de

10121012.png

cruce și cruce inseamna sa duci ce nu-ti convine, cu drag, nu silit. Dorul acesta de a te rastigni pentru Hristos, gandindu-te ca a fost palmuit și insangerat. Cum ți-ar fi fost tie daca ai fi vazut scenele acestea? Ai fi fost nepasator? Faceai ceva in favoarea Rastignitului, ca sa-I usurezi suferintele? Iata, poti face acum… Asa iti vei usura patimile grozave și vei fi candva și undeva un mic mantuitor. Cand auzi ca-i pe viata și pe moarte, asta te sperie. Nu te gandesti ca in fond traiesti foarte bine, ai mancare la timp, ai somn la timp, dar ai venit la manastire sa fii mai mult sufletesc decat trupesc și mi se pare ca pe undeva o ducem mai mult trupeste, cum ne convine. Totul e sa faci ce nu-ti convine, pentru ca daca ai renuntat la tine in tot felul, in masura aceea vine Dumnezeu la tine. Sa nu se insele cineva ca se poate și altfel. Deci, dusmanul numarul unu in calea progresului tau duhovnicesc esti tu – renunta la tine! Te-ai lepadat de lume, ai intrat in manastire, dar leapada-te și de tine, frate, de mandria și de pretentiile tale. Scopul venirii la manastire nu este sa fac o legatura administrativa simpla sau falsa intre cel mai mare și mine. N-ar avea nici un scop duhovnicesc, ar fi o adunatura cu scopuri materiale și n-ar forma pe nimeni in sens de ridicare in sus cu harul lui Dumnezeu. Si ne smerim și pentru neamurile noastre. Sa va ganditi la lucrul acesta cand aveti ocazia sa va smeriti, ca o faceti și pentru fiecare din rudele voastre.

In ceea ce priveste relatiile intre vietuitori exista psihologic o dorinta la cate unul sa nu-l lase pe celalalt sa se ridice, doreste sa ramana la nivelul lui. Isi gaseste scuze in greselile celuilalt, se accepta in defecte unul pe altul și se imprietenesc – greseala mare. Tu ai o particularitate a ta, de ce te-ai nivelat cu acela care iti da motive sa te indreptatesti? Mergi dupa harul pe care-l ai tu. Daca poti, sa-i strecori și lui ceva, sa se imbunatateasca … in tot cazul, daca nu poti, fii linistit ca ai nadejde de mantuire.

M-au intrebat la un interviu de ce m-am facut calugar? “M-am facut calugar sa ma iau la lupta cu Dumnezeu și sa-L birui”.

E foarte indrazneata afirmatia… In Vechiul Testament se spune despre Iacov care se lupta cu Dumnezeu – și L-a biruit. Ce inseamna?

Omul este creat dupa chipul și asemanarea lui Dumnezeu. Omul este singura veriga de legatura intre Creator și creatie. I s-a incredintat marea raspundere sa raspunda de soarta creatiei. Daca am afirmat ca ma iau la lupta cu Dumnezeu, n-am folosit o figura de stil… Noi, cei care am venit la manastire, am implinit cuvintele Sfintei Scripturi. Sfantul Vasile cel Mare spune: “Care-i cuvantul cel mai de varf al Sfintei Scripturi să-l pot ajunge?” și-l remarca Mantuitorul cand spune tanarului bogat: “Vrei sa fii desavarsit? Lasa-ti toate și vino dupa Mine!”. Ai lasat toate, te-ai lepadat de lume, dar acum trebuie sa te lepezi și de tine! Omul in societate isi sustine voia sa poata rezolva problemele ce apar… in manastire trebuie sa ne taiem voia libera, deci cu cine te lupti? Cu Creatorul vointei libere! Teoretic e usor, dar practic?… Tot ce se spune despre om, ca poate sa se indumnezeiasca dupa har, eu am incercat și am vazut ca se poate. Unde ma gasesc, ma gasesc ca un om neputincios, dar sunt pe drum…A-ti taia voia inseamna sa te pierzi in ceea ce ai fost ca personalitate in lume și sa te regasesti in ceea ce este ingerul – de aceea ne numim cin ingeresc.

Si sfaturile mele pentru o serie intreaga de fii duhovnicesti care vin aproape zilnic să-mi spuna ca vor sa plece la manastire sunt: nu te duci la manastire ca sa gasesti manastire, sa faci tu manastire! Prin felul de a asculta, prin staruinta de a-ti taia voia, prin maniera de a sti sa fii cuminte, tu faci manastire…Efortul de a-ti pastra curatia și saracia nu este atat de grozav, desi nu este usor pentru ca nu este vorba de a renunta tu singur; este vorba de atacurile dracesti cu mare ravna și mare “fierbinteala” și cu mare unitate cu draci sa te puna in situatia de a calca voturile calugaresti.

Taierea voii caracterizeaza varful Sfintei Scripturi care spune:”Vrei sa fii desavarsit?” – desavarsirea o da tocmai aceasta taiere a voii, care este extraordinar de mare lucru.

M-au numit profesor de educatie la manastirea Turnu. Si am anuntat subiectul pentru un an de zile la elevi: Despre Iisus Hristos. Dupa un trimestru au venit comunistii din Ramnicu-Valcea să-mi schimbe subiectul sa nu mai predau pe Hristos, sa predau A.R.L.U.S. [ ARLUS este acronimul pentru Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică,

10131013.png

o asociație al cărei scop declarat era cunoașterea reciprocă și promovarea legăturilor de prietenie dintre România și URSS – n.n. ] , adica pe dracul. Si eu zic: “Cum? Nu se poate! Toata viata mea am luptat impotriva dracului și acum sa colaborez?” N-am primit. Cu nici un chip. Mi-am dat demisia. Staretul meu, Ghermano, era și el profesor, tot de educatie, dar la alte clase. Si el a primit sa colaboreze cu comunistii. Eram un baiat disciplinat, cand va zic “Staretul meu”, va zic ca de un om mare, ca era staretul meu. Am fost sincer cu plecarea la manastire. Mi-am dat demisia de la Scoala. Nu mi-au primit-o. Mi-am dat a doua demisie. Nu mi-au primit-o. Imi dau a treia demisie, și nici nu ma mai intereseaza ca o primiti sau nu o primiti. Si nu m-am mai dus. Cu nici un chip. Pur și simplu Staretul m-a chinuit. M-a mutat din chilia unde eram cu fratii; sub cerdacul lui Mircea la Cozia, acolo unde pietrele erau mucezite din cauza Oltului, ca batea in ele. Eram fericit, va rog sa ma credeti. Dar eram și hotarat: “daca ma da afara ma duc in alta manastire, dar nu plec de voia mea!” Era o mosie de 300 ha pe care erau proprietare sase manastiri, printre care și Cozia, și se situa la 2 km de Caracal in comuna Comanca.

Acolo trimiteau lunar cate un frate din manastire sa supravegheze mosia cu oamenii de la celelalte. in sfarsit, Staretul, ca sa scape de mine, el, care la inceput ma declarase un inger, acum eram un drac, m-a trimis acolo și m-am dus cu mare placere. in sfarsit, niste lucruri mi s-au intamplat acolo! Daca eu n-aveam in viata mea și astfel de intamplari… o frumusete de lucruri… dar cu suferinta! Fara jertfa nu se poate face nimic!

…M-am intalnit cu Parintele Gherontie Balan care mi-a sugerat sa caut sa ajung la Sihastria la Parintele Cleopa. M-am folosit de Parintele Cleopa dintr-un inceput, cand l-am vazut ca slujeste la Sfanta Liturghie incaltat in opinci … eu, care doream o viata retrasa de modernism… De asemenea l-am apreciat intotdeauna pe Parintele Paisie Olaru. A fost foarte asezat, a fost un mare duhovnic. Zic mare, pentru ca avea o mare dreapta judecata. Nu se grabea sa se repeada la canoane, cand era vorba de marturisire. Avea o cumpanire sanatoasa. Nu se grabea sa respecte un duh al locului, care era foarte aspru in canonisiri. Cumpanea personal dupa om, dupa pocainta, dupa intensitatea inimii. Nu e vorba de a aplica canoanele asa cum sunt. Ele au elasticitatea lor. Chiar Sf. Vasile cel Mare in canonul 74, da aceasta libertate duhovnicului, sa aprecieze personal penitenta care trebuie aplicata celor care se spovedesc. Nu-l interesa marturisirea in sine, canonisirea in sine, ci salvarea fiintei omenesti. Caci zice Sf. Ioan Gura de Aur: “Ani vrei sa-i dai? Nu! Vindeca-i rana!”Acesta este scopul. Să-l ajuti sa se mantuiasca pentru ca Hristos, daca este vorba, nu a venit sa anihileze fiinta omeneasca, ci a venit sa o transfigureze. Nu se pune problema unei chinuiri pentru mantuire, ci a unei stari de prezenta continua, intr-o cautare a lui Dumnezeu cu inima…

Prin urmare, pe Parintele Paisie il caracteriza o foarte mare dreapta judecata și mai ales, il caracteriza iubirea fiilor duhovnicesti, cu care se identifica.

Imi amintesc cand am plecat (la putin timp dupa stabilirea in Sihastria) in asa-zisa pustie. Era o iarna foarte grea și eram frate de manastire, recunoscut de cei din obstea Sihastriei. In sfarsit am plecat intr-o forma foarte tainica, fata de ceilalti parinti. O zapada mare de tot, a nins 13 zile neintrerupt zi și noapte. Si la plecare Parintele Paisie mi-a dat 18 bucati de zahar.

Mai tarziu i-am scris Parintelui Cleopa de acele 18 bucati de zahar. Si mi-am pus de atunci problema mereu. De ce el mi-a dat zahar, cand Parintele Cleopa imi daduse o traista de pesmeti, ca singura mea hrana? Si sigur m-am gandit ca te mai și indulceste in amarul acesta al singuratatii, al pustiei – mai ales ca era și un moment foarte greu, era o zapada foarte mare. Si i-am spus Parintelui Cleopa și spun mereu, ca: aceste bucati de zahar nu s-au terminat nici acum!

10141014.png

Cand m-am dus la Sihastria să-l vizitez, cu putin timp inaintea mortii, era in pat. Am fost anuntat ca vin și ca vreau să-l vizitez. Statea intins in pat și am ingenuncheat ca sa fim la acelasi nivel. Nimic nu s-a spus atunci, nici macar “blagosloviti” unul altuia, ci mi-a zis: “Am pacatuit, sunt hot, sunt curvar, sunt mandru!” și a inceput să-mi spuna la pacate dintr-o data, iar eu asistand la marturisirea acesta, am zis la randul meu: “Asa am facut și eu, asa am facut, asa am facut și eu…!” Asta a fost ultima noastra intrevedere. Pe Parintele Paisie il pomenesc cu multa placere. Nu a fost numai un simplu Parinte, ci a fost și un mare traitor, dragii mei. Sa purtam grija pomenirii lui.

– Unde ati primit tunderea in monahism?

Patriarhul era plecat. Si atunci l-au contactat telefonic: “il calugarim pe fratele Anghel?”. “Calugariti-l imediat!”. Si am spus: “Pe seama Manastirii Sihastria, nu pe a Manastirii Antim!”. La slujba de tundere in monahism Parintele Sofian a citit rugaciunile și Parintele Benedict m-a tuns, iar nasul – Parintele Petroniu, pe care nu eu mi l-am ales, a tras la sorti numele de Arsenie.

Am sculptat niste cruci – mai facusem niste sculpturi – caci ma gandeam: “Să-mi faca altul crucea de calugarie?”. Si atunci am facut o cruce de calugarie exact ca a mea și Parintelui Petroniu. Eu, atunci, eram in serviciul Instiutului Biblic și ma ocupam de sculptura, și de grafica.

1025

Fiind in biserica, in mantie, m-am dus la strana sa vad cand se sarbatoreste Sfantul Arsenie și l-am gasit pe 8 mai, o data cu Sfantul Apostol Ioan Evanghelistul. Dar ziua in care am fost calugarit era 26 septembrie: tot Sfantul Ioan Evanghelistul!

Diacon m-au hirotonit, la Calamfidesti, langa Radauti, iar preot – la o manastire de maici langa Botosani, la Gafton (pentru ca acolo era slujba arhiereasca). Hirotonia intru preot am primit-o exact la un an dupa calugarie, 26 septembrie 1950, ziua pomenirii Sfantului Ioan Evanghelistul, Apostolul iubirii. Lucrul acesta m-a incurajat foarte mult și nu l-am considerat fara semnificatie in marea raspundere preoteasca și calugareasca.

Un frate al meu dupa trup, dupa ce am fost calugarit și a vazut aspectul ceremonial de acolo, a venit la chilia mea și m-a intrebat asa:”Parinte, am voie sa mai vorbesc cu Sfintia ta?” El era mai mic decat mine ca ani și nu era invatat, era un baiat crestin, traitor. Si i-am raspuns: “Ai voie, dar sa tii cont ca eu nu prea am voie!”

– Ce amintiri v-au ramas de la “Rugul Aprins”?

Acolo, la Antim, se discuta foarte mult despre rugaciunea lui Iisus. Aveam “Sbornicul” adus de un ieromonah rus, Ioan Kulaghin. Noi ii spuneam “Ioan cel strain”. Eram foarte influentati de el, caci era un mare traitor. Si mai era acolo un Parinte, Gheorghe Rosea, de asemenea mare traitor, care, cand a vazut crucea de calugarie pe care o sculptasem, a spus ca imi da un “Sbornic”, numai sa-i fac și lui o cruce. I-am zis: “Nu iau nici un Sbornic, nu fac nici o cruce. Pentru ca nu sunt de acord cu ce se discuta aici.

Prea multa vorba despre rugaciunea inimii. Rosteste-o tainic și taci! Asta e tot. Pentru ce trebuie sa asteptati indicatii? N-ai simtit nici pana acum ca tu esti omul lui Hristos?” Si a venit un tanar la mine, a batut la usa la chilia mea și a zis smerit: “Saru mana, parinte! Vreau sa-

1025 Coperta 1 (din cartea „Singur Ortodoxia”): Crucea de călugărie a părintelui Arsenie Papacioc.

10151015.png

mi dati și mie Sbornicul.” Iar cartea nu exista decat in doua-trei exemplare in tot Bucurestiul. A aparut acum, dar atunci nu era de gasit. Iar eu ii zic: “Da, va dau cu placere!” Si am luat o pereche de metanii și i-am dat-o. Ii zic: “Poftiti! Taci și zi! Aceasta este Sbornicul!”.Nu ignoram “Sbornicul”, dar eram nitel pornit pentru a zice rugaciunea, pentru a o trai cu orice chip. Acesta a fost punctul meu de vedere: o tacere adanca inseamna o rugaciune adanca! “Taci și zi!” Nu te va mantui faptul ca tu ai fost intr-o imprejurare induhovnicita cu exemple și cu citate extraordinare, nemaiintalnite, asa ca sa satisfaca numai ratiunea ta. Nu te mantuiesti! Asta este una din marile greseli care se face de catre lumea care și-a pus sincer problema: abandoneaza intr-o oarecare masura și nu tintesc cu orice chip la idealul cel mai inalt, cucerirea vesniciei in fiecare zi, in fiecare clipa daca se poate! Se multumesc cu realizari foarte mici, care de fapt nu sunt realizari. Pentru ca, daca nu esti stapan pe tine, n-ai o acoperire in ceea ce esti. Ca sa poti sa rezisti, trebuie sa fii sincer pe o pozitie de smerenie cu orice chip. Numai atunci poti sa lovesti cu orice chip pe draci și sa stai de vorba cu slabiciunile tale. Nu te poti realiza imediat, dar sa fii mereu pe pozitia de a lupta impotriva patimilor.

Si atunci am avut o intalnire, adica m-am dus la Parintele Daniil (Sandu Tudor), cu o treaba in chilia dansului. Statea in clopotnita. M-am dus acolo cu sfiala, ca il respectam noi toti, acolo, dar eram liberi, stiti. Eram Fratele Anghel atunci. Si mi-a spus asa: “Frate Anghele, plangi?” Zic:”E un lucru asa de mare ce ma indreptateste sa intreb: “Sfintia voastra plangeti?”, “Da!” raspunde el. Zic: “Nu va suparati, sunteti mai putin ortodox!” Mi-am luat curajul sa vorbesc fata de un parinte care era o mare valoare. “Pentru ca nu stiti sa taceti, sa pastrati valoare Vesnica plansului dumneavoastra!”. A tacut și mi-a facut o reclama … pe-acolo, prin manastirea Antim și de-atunci ma numeau “Arsenie, omul lui Dumnezeu”. Acum nu va mai spun ca toti oamenii aceia care erau divini, ce sa va mai spun, luati asa pe rand toti, ca erau destui: Parintele Benedict Ghius, Parintele Sofian, Petroniu, Parintele Agaton (Sandu Tudor) erau oameni de care te foloseai numai daca le vedeai miscarile, chiar daca nu asteptai nici un raspuns. Nu erau multumiti cu ce spun, se cunostea ca doreau sa spuna intr-un cuvant tot ce exista, tot ce se poate spune. Daca erai receptiv la astfel de patrundere a sufletului celui din fata ta, insemna ca Dumnezeu are pretentii de la tine, ca deja ai o mare raspundere. Punctul meu de vedere pe care l-am exprimat la Antim nu era de a teoretiza, ci era de a trai. Si am ramas cu el. Si astazi imi spun mie și altora tot asa.

Iată duhovnicul: părintele Arsenie Papacioc 1026

II. duminică, 19 iulie 2015

III. Viața necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc – Apostolul iubirii al Neamului românesc

Copilăria – “Eram eu mic, dar gândeam mai bătrânește”

Părintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a născut în anul 1914, într-o zi de mare praznic, la 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului. S-a născut din părinții binecredincioși, Vasile și Stanca, în comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Tatăl, Vasile, era agent sanitar peste șase sate și unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat. Numele de Papacioc i se trage de la tatăl bunicului, care a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. Și pentru că era „popă” cu cioc, i s-a spus Papacioc, dar numele original era Albu.

1026 <http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-arsenie-papacioc-marturie-despre-sine-69485.html>, joi, 1 octombrie 2015.

10161016.png

Încă din copilărie Părintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogăția spirituală a Bisericii. Părintele însuși mărturisește: „Datorită educației din familie am conștientizat încă de mic prezența lui Dumnezeu lângă noi. Și asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gândeam mai bătrânește. Mergeam la biserică, eram singur din familie care postea…” [ 1 ] .

Micul Anghel nu era un copil ca oricare, el se deosebea de ceilalți printr-un comportament smerit și care nu căuta să iasă în evidență cu nimic, ba de cele mai multe ori cedând în fața lor. Părintele povestește cum într-una din zile, copiii din satele vecine, care obișnuiau să sară la bătaie, l-au încolțit și cu o

crenguță de salcâm cu ghimpi i-au însângerat picioarele. Cu toate că putea să profite de autoritatea tatălui său, micul Anghel nu s-a grăbit să-i pârască pe rău-făcătorii lui. Și-a zis întru sine că mai bine să rabde decât să se îndreptățească, simțind, de la acea tânără vârstă, că răzbunarea nu este plăcută lui Dumnezeu.Talentul său de artist i se conturează încă de pe acum. Căci fiind în clasa I a școlii primare, unde a luat premiul I, compune poezii și învață meșteșugul sculpturii. Tot în școala primară este primit ca membru al revistei Vraja unde fratele său mai mare era redactor.

Până la vârsta de 20 de ani, tânărul Anghel practică diverse sporturi și obține unele medalii la întrecerile interșcolare din București, fiind primul la viteză și al doilea la sărituri. Părintele mărturisește că mișcarea din tinerețe l-a ajutat foarte mult în viață, antrenându-i spiritul vigilent și o stare de prezență continuă pe care o recomanda tuturor. Renumit fiind pentru viteza sa la alergări, Anghel este poreclit Pantera blondă deoarece într-un meci de fotbal, fiind în mare viteză, a sărit peste un jucător neputând să-l ocolească altfel.

Tinerețe legionară

După ce absolvă Școala de Arte și Meserii din București, pătruns de un puternic sentiment naționalist, înflăcăratul Anghel intră în Mișcare a Legionară, fiind captivat de personalitatea căpitanului Codreanu și de mulți alți intelectuali mistici ai Mișcării. Doritor de luptă pentru frumusețea unui adevăr, în fruntea căruia se afla Arhanghelul Mihail, Părintele Arsenie se implică trup și suflet în cadrul Mișcării Legionare, evidențiindu-se printr-un deosebit simț organizatoric și calități de bun strateg. Este repede remarcat de Codreanu, căpitanul Mișcării, și primește rang de instructor legionar. Adeseori când era întrebat despre Mișcarea Legionară, Părintele Arsenie obișnuia să răspundă: „N-ai să pricepi, dar un lucru trebuie să înțelegi și să te temi: patronul Mișcării Legionare este Arhanghelul Mihail și i-am spus troparul: Unde umbrează darul tău, Mihaile Arhanghele, de acolo se gonește toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămână lângă lumina ta Lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ție: săgețile lui cele de foc îndreptate cu vicleșug împotriva noastră, stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă, Mihaile Arhanghele”.

Răspunderea de român îl costă

10171017.png

După terminarea stagiului militar, Anghel pleacă la Brașov, și se angajează la fabrica de armament Malaxa, unde maistru șef era chiar fratele său, Radu. Datorită activității sale legionare, în decembrie 1938 este arestat sub Carol al II-lea și trimis în lagărul de la Miercurea Ciuc, unde era închisă toată floarea intelectualității romanești. Este eliberat în 1940 și participă la înlăturarea lui Carol al II-lea de la putere. Activează ca secretar al unui avocat în comuna Zărnești din județul Brașov. Datorită darului său oratoric, neînfricatul Anghel ajunge degrabă simpatizat de locuitorii comunei care îl și aleg primar. „În trei zile am scos toți ungurii de acolo, asta am făcut în primul rând” – povestește Părintele Arsenie. „Revenise axa: Budapesta-București-Zărnești. Bineînțeles că nu m-am jucat cu viața mea, dar aveam o răspundere de român”.

Această răspundere de român avea să-l coste însă enorm de mult pe acest tânăr înnobilat cu calități creștinești, capabil de un sacrificiu și jertfă fără margini.

Arestat sub regimul Antonescu

În 1941, după rebeliunea înscenata de Antonescu și germani, Părintele Arsenie este arestat din nou alături de toți ceilalți capi ai Mișcării Legionare. Este judecat de către Tribunalul Militar Brașov și condamnat la șase ani de închisoare. Acești șase ani avea să-i petreacă în închisoarea Aiudului, unde ia contact cu mulți dintre trăitorii mistici ai Mișcării Legionare, alături de care a format un grup de rugăciune ne-încetată, ce avea puterea să coalizeze și să îmbărbăteze multe suflete prin calea credinței în Hristos. Aici îi încolțește în inimă dorința de curățire și desăvârșire prin viața monahală, prin lepădarea tuturor celor lumești spre unirea cu prea frumosul mire Hristos. Avându-l sfetnic în suferință și prieten devotat pe Părintele Marcu de la Sihăstria (Costică Dumitrescu), zis Fachirul, tânărul Anghel avea să treacă prin închisoare ca printr-o grădină a Raiului. Considerând monahismul ca cel mare lucru în creația lui Dumnezeu, mai presus chiar și de tainele îngerești, tânărul cu un nume de înger ardea de râvna de a intra în mănăstire.

Intră în viața monahală

M-am făcut călugăr ca să mă iau la luptă cu Dumnezeu și să-L birui”

Eliberat în septembrie 1946, fratele Anghel se hotărăște să își dedice viața Mântuitorului Iisus Hristos. Îndrumat de un colportor care cunoștea toate mănăstirile, tânărul Anghel ajunge la metocul mănăstirii Frăsinei. „Bătrânul Simeon, starețul Mănăstirii Frăsinei, mi-a zis: Nu te primesc, frate. Te văd că ești nițel mai învățat și nu te pot pune la boi. Și atunci ce-o să zică frații: pe acesta îl ții la cancelarie, iar pe noi ne pui la greu! Starețul a greșit în aprecierea lui, însă nici eu nu puteam să-i dovedesc nebunia mea pentru Hristos”.

10181018.png

De aici pleacă mai departe spre mănăstirea Cozia, unde este bine primit de frații de acolo. Este rânduit paraclisier și deprinde repede rânduiala mănăstirească. Tot aici a sculptat și ușile împărătești de la bolnița mănăstirii. Exersând ascultarea și tăierea voii, Părintele se silea să dobândească virtuțile călugărești în desăvârșirea lor. „În mănăstire trebuie să ne tăiem voia liberă, spune Părintele, deci cu cine te lupți? Cu Creatorul voinței libere! Teoretic e ușor, dar practic?! Tot ce se spune despre om, că poate să se îndumnezeiască prin har, eu am încercat și am văzut cât se poate. A-ți tăia voia înseamnă să te pierzi în ceea ce ai fost ca personalitate în lume și să te regăsești în ceea ce este îngerul – de aceea ne numim cin îngeresc”.

Remarcat pentru calitățile sale intelectuale, fratele Anghel este numit profesor de educație civică la mănăstirea Turnu. Încă de la început, Părintele le-a anunțat elevilor subiectul pentru un an de zile: despre Hristos. După primul semestru au venit comuniștii la el să-i schimbe subiectul, îndemnându-l să predea materialismul și doctrina comunistă. „Să predau ALRUS, adică pe dracul. Și eu zic: Cum? Nu se poate! Toată viața mea am luptat împotriva dracului și acum să colaborez?Astfel, Părintele își dă demisia din catedra de profesor chiar dacă starețul se împotrivea, obligându-l să pactizeze cu regimul comunist.

De aici începe un șir de prigoniri și defăimări ale starețului la adresa fratelui Anghel. „Eram fericit, vă rog să mă credeți. Dar eram și hotărât: Dacă mă dă afară mă duc în alta mănăstire, dar nu plec de voia mea!” Mănăstirea Cozia era așezată pe o moșie de 300 de hectare și se situa la 2 km de Caracal, în comuna Comanca. Acolo trimitea lunar câte un frate din mănăstire să supravegheze moșia și muncitorii care o lucrau. Starețul, ca să scape de Anghel, l-a trimis la Comanca să îngrijească recolta. Fratele Anghel primește cu multă bucurie ascultarea și pleacă spre Comanca. Aici avea să întâmpine multe lipsuri, greutăți și neplăceri. Are parte însă și de multe mângâieri și bucurii duhovnicești. Printre acestea se număra și întâmplarea cu capra. Părintele obișnuia să se roage în magazia plină cu grâne. Iarnă geroasă și lupii de afară au înspăimântat însă și capra Părintelui, care țipa cu disperare să intre și ea în magazie. „Nu puteam că erau boabe pe acolo pe jos și trebuia să mă ocup de ea. Și am băgat-o, am luat-o așa de un corn și de ureche și am tras-o lângă mine, să stea cuminte. N-am avut de lucru… am îngenuncheat-o pe genunchii dinainte, ca s-o imobilizez. Și îmi făceam rugăciunile. Când m-am dus a doua zi, capra a venit și s-a așezat singură în genunchi ca rândul trecut. Vă dați seama unde mă trimisese Gherman, starețul, la ce mare fericire?”

La Sihăstria

10191019

La Comanca este sesizat de Părintele Gherasim Iscu (cel care avea să fie martirizat în temnițele comuniste), starețul mănăstirii Tismana, care era uimit de faptul că o așa personalitate ca Părintele Arsenie este ținută închisă sub obroc, într-un loc neștiut de nimeni. Este trimis de ascultare la schitul Cioclovina de lângă Tismana, la 4 km în munte. Aici Părintele se ocupa cu albinăritul, dar ascultarea era destul de anevoioasă, deoarece stupii erau greu de păzit de urși și de lupi. „Luam tava noaptea, băteam și fugeau urșii. Nu mă lăsam deloc: am făcut o grădiniță acolo și udam grădina”. Lupii însă aveau să-l păzească pe Părintele Arsenie de o nouă arestare, deoarece, datorită lupilor, securiștii nu au putut trece să-l aresteze. Ajutat de Părintele Gherasim Iscu, fratele Anghel este chemat de mitropolitul Firmilian să predea ca profesor spiritual la seminarul din Craiova. Însă nu a apucat să îndeplinească această ascultare, deoarece la presiunile Securității, mitropolitul Firmilian este silit să îl îndepărteze din seminar. Ajunge la mănăstirea Sihăstria, pentru a cere sfatul Părintelui Cleopa, la începutul anului 1949. De teama Securității, alungat din orice mănăstire, prigonit de „frații” săi, aici părinții l-au primit cu bucurie și l-au rânduit bucătar. Dragostea și mărimea de suflet a fratelui Anghel, i-au cucerit repede pe frații și părinții obștii de la Sihăstria. Părintele își amintește cu drag: „Îi întrebăm pe frați dacă le place mâncarea, la care ei răspundeau: Nu ne place, frate Anghele, dar ne e drag de frăția ta”. Între fratele Anghel și Părintele Cleopa se leagă o strânsă prietenie duhovnicească. Părintele Cleopa îl avea la mare evlavie și îl punea adesea să predice sau chiar să îi țină locul în mănăstire, atunci când Părintele era plecat sau dus cu oile.

Rugător aprins la mănăstirea Antim: Arsenie – omul lui Dumnezeu

Nu apucă însă să se bucure prea mult de liniștea de la Sihăstria, pentru că, datorită talentului său în desen și sculptură, este chemat, spre sfârșitul anului 1949, la Institutul Biblic din București, unde desena și sculpta în miniatură. Era stabilit la Mănăstirea Antim, alături de mari duhovnici trăitori și intelectuali, precum: Părintele Petroniu Tănase, Părintele Daniil Sandu Tudor, Părintele Benedict Ghiuș, Părintele Sofian Boghiu. Aici îi rânduiește Dumnezeu mănăstirea de metanie, chiar dacă el cu sufletul era tot la Sihăstria și astfel este călugărit cu numele Arsenie (pe care l-au tras la sorți) de către Părintele Benedict, naș fiindu-i Părintele Petroniu. Părintele depune jurământul monahal în ziua de 26 septembrie, la pomenirea Sf. Ioan Evanghelistul, Apostolul iubirii, față de care păstra o deosebită evlavie și care avea să îl ocrotească cu harul său de aici înainte. Se știe că mai presus de toate, Părintele Arsenie prețuia virtutea iubirii și propovăduia iubirea, cu inima sa caldă, pe tot pământul acestei țări binecuvântate și mult asuprite, prin lume și prin mănăstiri, prin pustietăți, prin canale și prin închisori.

10201020.png

Aici, la Antim, participă la întrunirile mistice ale Rugului Aprins, alături de oameni de înaltă trăire, precum Vasile Voiculescu sau Părintele Stăniloae, întruniri duhovnicești, care au atras mii de tineri studenți. Nu era însă întotdeauna de acord cu liderii acestei mișcări a Rugului Aprins. De pildă Părintele Arsenie nu era de acord cu prea multă teoretizare a rugăciunii inimii, și în loc de manualul de rugăciune, care era Sbornicul, indica un metanier mai degrabă, punând accentul mai mult pe trăire decât pe teoretizare. „Prea multă vorbă despre rugăciunea inimii – le atrăgea smerit atenția Părintele. Rostește-o tainic și taci. Asta e tot! Pentru ce trebuie să aștepți indicații? N-ai simțit nici până acum că tu ești omul lui Hristos”? Și de atunci îi rămăsese porecla Arsenie, omul lui Dumnezeu!

Profesor spiritual la Seminarul de la Neamț, activitatea misionară de preot

Îndeletnicindu-se cu sculptura în miniatură, Părintele Arsenie începe să aibă probleme cu vederea. Acesta este de fapt și un pretext de a cere ieșirea din eparhie și revenirea la mănăstirea Sihăstria. Cererea i se aprobă și revine astfel la mănăstirea lui de suflet, Sihăstria. După puțin timp, la insistențele și recomandarea Părintelui Cleopa, este hirotonit diacon la mănăstirea Calafindești, lângă Rădăuți și exact la un an după călugărie, tot de praznicul Sf. Ioan Evanghelistul, pe 26 septembrie, este hirotonit întru preot la mănăstirea Agafton. Chiar dacă nu și-a dorit preoția, ca unul ce iubea mai mult smerenia și prefera să rămână un monah anonim, Părintele Arsenie prinde curaj sub ocrotirea marelui Apostol al iubirii și se dedică trup și suflet acestei vocații – preoția și duhovnicia.

Harul său duhovnicesc și pedagogic nu este lăsat în umbră și este numit profesor spiritual la seminarul mănăstirii Neamț. Aici slujea zilnic Sfânta Liturghie și se ocupa de educarea și formarea tinerilor seminariști, viitori preoți. Părintele povestește o întâmplare miraculoasă petrecută în timpul unei Sfinte Liturghii, în care le explica elevilor proscomidia și cum se săvârșesc Sfintele Taine. În timp ce le explică faptul că datorită necredinței preotului Sfintele Taine se pot transforma în carne și sânge și care este rânduiala canonică în astfel de situații, diaconul cu care slujea, era cuprins de îndoială în privința celor relatate de Părinte. „Ce gândea diaconul cu care slujeam, că tocmai în momentul acela consuma Sfintele? Că n-o fi chiar așa cum spune Părintele Arsenie! Și s-a umplut gura de sânge, carne în loc de pâine, el a căzut jos și potirul pe proscomidiar… Eu eram la un metru jumătate de ușa diaconească, pentru că era paraclisul mai mic. M-am întors și l-am mustrat și și-au revenit în chipul pâinii și al vinului… El s-a îndoit, nu trăia prin credință. Dar pentru care motiv te pregătești pentru preoție”?

Egumen la mănăstirea Slatina

10211021.png

În 1950, la cererea Patriarhului Justinian, Părintele Cleopa este chemat să întemeieze o obște monahală la mănăstirea Slatina de Suceava. Părintele Cleopa acceptă cu condiția să fie însoțit de prietenul și sprijinul său de nădejde, Părintele Arsenie. Astfel Părintele Arsenie este numit egumen la mănăstirea Slatina, iar părintele Cleopa – stareț peste 120 de călugări. „Nu era mănăstire – mărturisește Părintele Arsenie – era o Academie! Cu teologi mari ca: Părintele Dosoftei, Înaltul Antonie, Părintele Gherontie, Părintele Emilian, mare duhov-nic… Nu oameni cu titluri din acestea academice, nu ăștia sunt oamenii lui Dumnezeu”! În scurt timp mănăstirea Slatina ajunge mănăstirea cu cea mai renumită viață de obște din țară, un model de viețuire duhovnicească, dragoste și armonie, din care se inspirau toate celelalte mănăstiri.

Pe lângă celelalte calități și virtuți călugărești, smerenia, dragostea, nevoința, ascultarea, Părintele Arsenie era și un neînfricat mărturisitor, luptător pentru dreptate și adevăr. Iată un exemplu relevant, relatat de Părintele: „S-a ivit o neînțelegere în timpul ăsta cât eram la Slatina cu Părintele Cleopa care era stareț, datorită amestecului cu intenții speculative ale exarhului locului… Fiind în altar, ne-am luat la ceartă – era o ceartă de duhovnici. Zic: Părinte Cleopa, de ce ai susținut așa?

A intervenit Părintele Emilian: Dragostea îndelung rabdă, se milostivește, nu se aprinde de mânie…! Zic: Așa este, dar se bucură numai de adevăr! Au rămas mirați cei care erau de față”.

În pustie, împreună cu Părintele Cleopa

Arzând de dragostea pentru Hristos și de nevoințe mai înalte, Părintele Cleopa se retrage la pustie în munții Stânișoarei, de pe lângă Slatina, nu însă fără prietenul său, Părintele Arsenie. Chiar dacă era „pustnic din întâmplare”, așa cum obișnuia să se smerească Părintele Arsenie, și iubea mai mult viața de obște, a dragostei de frați, decât pe cea aspră a pustiei, ține totuși pasul alături de Părintele Cleopa în nevoințe și singurătate. Despre experiența pustiei Părintele Arsenie consemnează: „N-am cedat, mi-a ajutat Maica Domnului, mi-am ținut poziția pustnicească. Pustia este un lucru de foarte mare laudă. Trebuie să înțelegem că rugăciunile unui pustnic ajută lumea enorm de mult. Nu există pustnicii valabile dacă nu ai toată lumea așa cum este ea în inima ta! Eu nu eram în măsura unui pustnic… Trebuie să te duci ca un erou în pustie, după ce ai biruit lumea”.

Pustia îl învață pe Părintele să înțeleagă glasul naturii și mișcările ei, dar și să fie exigent cu sine însuși spre a face față luptei cu diavolul, care uneori se dă corp la corp în pustie. „În pustie, ne spune Părintele, problemele erau acestea: să-l poți ține la distanță pe diavol. Se atinge de tine dacă te are la mână cu ceva. Nu se poate rezista decât dacă te stăpânește o

10221022.png

autentică smerenie. O smerită smerenie. Niciodată nu te vezi smerit. Smerenia este arta de a sta la locul tău. Și aș putea să spun cu îndrăzneală că: N-am fost în pustie! Atât numai că suportam rigoarea iernii care era grozavă, nu vedeai lumea, erai în pustie dar nu asta însemna pustia. Pustia înseamnă cu orice chip o stare de dincolo de ființa omenească, dincolo de socoteli omenești înalte, pentru că viața duhovnicească nu este o viață calculată, este o viață trăită fără cuvinte.

Presimte din nou arestarea

Cine fuge de prigoană, fuge de Dumnezeu, spune Sf. Teodor Studitul. Biserica are nevoie de prigoane, pentru că te trezesc, te țin prezent și în luptă”.

Fiind încă împreună cu Părintele Cleopa în pustie, sunt prinși în pădure de o furtună puternică. Părintele Cleopa dormea sub un brad iar Părintele Arsenie sub alt brad, la distanță de circa 2 metri, când un șarpe iese dimineața de sub culcușul unde dormea Părintele Arsenie. La scurt timp după ce s-a ridicat, la sfatul Părintelui Cleopa, a trăsnit și bradul, sfărâmându-se. „Am avut o presimțire că mă arestează. M-au arestat într-adevăr”.

Căutat de 89 de ofițeri și 3 camioane, Părintele este ridicat de la Slatina, chiar la terminarea slujbei de noapte, la care a slujit. „Iar eu le-am spus așa: S-a cutremurat muntele și a ieșit un șoarec! Puteați să-mi dați un telefon și veneam singur. Ce vă trebuia teatrul ăsta?” Și m-au dus la Miliția din Suceava.

O anchetă necruțătoare și detenția cea mai cruntă

Sunt sigur că îngerii din ceruri erau geloși pe noi, pentru că ei nu au această suferință dincolo de firea noastră”

Dacă în pustie era nemulțumit că nu ajungea să Îl cunoască și să Îl iubească pe Dumnezeu după cum ar fi vrut, simțindu-se lipsit de acea smerenie jertfitoare, după care mereu râvnea, temnița, cu toate torturile și umilirile ei, avea să i-o ofere, după cum însuși mărturisește: „În închisoare, omul se apropie foarte mult de divinitate, pentru că oricine este înțepat, vrea să

10231023.png

scoată ghimpele. Iar acolo instrumentul cu care putea fi scos ghimpele nu era decât Dumnezeu! La El apelam… Nimic nu te poate elibera decât conștiința ta că ești pe cruce și s-o accepți cât se poate mai mult… Desăvârșit – e mai greu… Numai Mântuitorul a acceptat-o desăvârșit”.

Anchetat în beciurile Securității de la Suceava, pe un motiv nefondat că „a scris mult”, i se fabrică un dosar din care să reiasă activitatea sa legionară din cadrul grupului Rugul Aprins. Legat la ochi toată noaptea, într-o cameră în care abia mai încăpea, are bucuria sufletească însă să îl întâlnească în aceeași cameră de tortură pe Părintele Marcu Fachirul, prietenul său de la Sihăstria, pe care poate Părintele Arsenie l-a prețuit cel mai mult.

De la Suceava sunt transportați a doua zi, tot legați la ochi, tocmai la București, unde se judecă procesul. Părintele nu se lasă cuprins de frică nici de data aceasta, ci mai mult, are puterea să îi înfrunte eroic pe anchetatori: „Ancheta a durat 90 de zile și a fost foarte nesu-ferită. Bătăi, ciocniri, mă trăgeau de barbă în tot felul... Pană la urmă s-a speriat și anchetatorul. Era un căpitan foarte rău. Mi-a luat barba și mi-a retezat-o la jumătate (Barba tot așa era de lungă). Și zic: „Ai să răspunzi de asta în fața lui Dumnezeu!” Știți ce mi-a zis? „Lasă că nu stă călugăria în barbă” Când a vorbit vorba asta, zic: „N-ai vorbit dumneata, ci Duhul Sfânt!”

A fost condamnat la 40 de ani muncă silnică, pentru a fi siguri că nu va mai fi eliberat și de astă dată. Dar planurile lui Dumnezeu erau altele.

Temnița Aiudului – cerul pe pământ

Odată cu Părintele Arsenie, au mai fost arestați și Părintele Stăniloae și Vasile Voiculescu, față de care Părintele nutrea un mare respect și căruia i-a fost și duhovnic. Cea mai mare parte a Aiudului o petrece la Zarcă, unde erau închiși în regim de exterminare cei mai puternici și necompromiși dintre deținuți. Părintele însuși socotește o minune faptul că a supraviețuit acestui regim de exterminare, în urma căruia mureau majoritatea. Dar nu numai că a supraviețuit, dar simțea celula cer, și nicidecum durere. „Secretul ăsta era: prezența lui Dumnezeu continuă, știind pentru ce suferi. Asta ca o scuză materială, ca un autodialog, ca să zic așa, dar lucrul acesta nu se raționaliza: trăiam pe Dumnezeu, eram în cer. Nu puteai face teatru acolo; în foc, nu poți să spui: mai așa sau așa; e foc, arzi pe toate părțile fără să te mistui. Sau te mistui încet, încet… Lucru foarte greu de înțeles și de prezentat: simțeai că e un har foarte ascuns, care pălea sabia dușmanului, ceea ce m-a făcut să spun: „Dumnezeu dă formă clipelor istoriei!” Acesta era un semn pe care poate nu l-ar înțelege lumea. Descopereai frumusețea și Dumnezeul din om, descopereai lucrurile acestea – simț de mare finețe, care există în om când ești prezent. Dacă nu ești prezent, cazi, ești vândut. Nu aveai ce să cedezi, nu ne jucam

10241024.png

cu viața. Aici, la Aiud, nu se mai punea problema Mișcării Legionare, voiau să ne dărâme complet din credința în Hristos. Acesta a fost obiectivul lor mai înalt decât celălalt”.

De aceea Părintele contracara tot cu rugăciunea, pentru că de ea se temeau cel mai tare. Este binecunoscut curajul Părintelui Arsenie atunci când spovedea prin morse pe deținuți, cu o sfoară legată la gât în loc de epitrahil, sau când săvârșea Sfânta Liturghie aproape zilnic: „Aveam o bărdică cu apă și 300 grame de pâine de orz. Considerăm bărdica drept potir și treceam prin toate momentele Sfintei Liturghii. Pe urmă împărțeam pâinea aceea la deținuți și le spuneam: Nu pot să spun că este Sfânta Împărtășanie, fiindcă sunt destule elemente lipsă, dar că este mai mult decât anaforă v-o pot spune!”

Pentru aceste fapte Părintele era trimis des la răcitorul Aiudului. „În închisori a fost un regim de exterminare, în primul rând cu o foame nemaiîntâlnită, eram uscați, așchie. M-au băgat adesea la răcitor, unde era moarte sigură. Eram într-o haină subțire și ne băgau iarna; acolo era primejdie și vara. Răcitorul era o celulă frigorifică, ciment peste tot, înaltă de cinci metri; nu aveai voie să stai jos; Noi nu aveam putere nici să suflăm”.

Încercând să vadă dacă este reeducat și „vrednic” să fie eliberat, anchetatorul îl întreabă:

– Vorbește-mi de existența lui Dumnezeu! – spune colonelul.

– Dumneavoastră, la vârsta aceasta, îmi puneți o întrebare de școala primară? Ochii cu care vedem, inima care ne ține-n viață și care iubește sunt daruri omenești sau de la Dumnezeu? Acestea dovedesc existența lui Dumnezeu. Însuși faptul că suferim aici și încă mai trăim este un argument.

Văzând că este înfrânt, a întrebat:

– Care este ultimul tău cuvânt?

– Sunt gata să mor pentru ce spun!

– Luați-l de aici! Gata!

Eliberarea

După ce își ispășește în total 14 ani de închisoare și trece și prin închisorile de la Brașov și Jilava, Părintele Arsenie est eliberat în 1964. Surghiunul nu este însă încheiat pentru Părintele Arsenie, deoarece este alungat din mănăstire în mănăstire.

După ce am fost eliberat din închisoare, nu eram primit de nicio mănăstire. Patriarhul Justinian mi-a sugerat ideea să merg la Cluj la parohie, unde erau posturi rămase vacante din perioada interbelică. Am

10251025.png

slujit ca paroh doi ani de zile, la parohia Filia de Jos și Filia de Sus. Am fost numit stareț la Mănăstirea Cheia din județul Prahova. După șase ani am fost transferat la Mănăstirea Căldărușani, cu ascultarea de econom mare și casier. De aici m-au mutat la Mănăstirea Dintr-un Lemn, cu ascultarea de preot slujitor și duhovnic. Apoi am slujit la Mănăstirea Cernica un an și jumătate, iar din anul 1976 am fost numit preot și duhovnic la Schitul Sfânta Maria din Techirghiol”. Părintele Arsenie ajunge la mănăstirea Techirghiol datorită mai mult unor intrigi, deoarece sfinția sa ar fi urmat să fie stareț la mănăstirea Cernica. Dar ca un adevărat rob al lui Hristos, care a gustat binecuvântarea suferinței și a prigoanei, Părintele acceptă cu toată inima ascultarea, ca din mâna lui Dumnezeu.

Duhovnic la mănăstirea Techirghiol

Cei 35 de ani de ani petrecuți ca duhovnic la mănăstirea Techirghiol, mănăstire de maici, îi aduc Părintelui faima de Duhovnicul neamului de la Malul Mării. Slujind aproape zilnic mult iubita Sfântă Liturghie, la care a râv-nit atât de mult în închisoare, Părintele spovedea nu doar maicile din obștea mănăstirii, dar și mulțimile de credincioși care îi umpleau pragul chiliei, să primească binecuvântarea marelui duhovnic, purtător de har. Părintele știa să se facă prietenul cel mai bun al penitentului, al celui care își vărsa desagii păcatelor sub epitrahilul său. „Vine multă lume. Și sunt singur, se destăinuia Părintele fraților săi de la Sihăstria. Vă închipuiți, toată Dobrogea ne cercetează. Spovedesc încontinuu, cea mai obositoare ascultare a mea. Dar mă liniștesc cu gândul că Dumnezeu a hotărât așa. N-are la cine să mai ceară Dumnezeu sprijin acum pentru lume decât de la noi”. Din binecunoscutele sale învățături pe care le împărtășea credincioșilor care îi cereau cu sete sfatul, menționăm câteva, din temele preferate ale Părintelui:

Despre neam: „Trebuie să știți că un neam, ca și o instituție, trăiește prin cei care țâșnesc. Adică prin cei care luptă, care stau prezenți pe Cruce, fără să cedeze; asta este poziția ortodoxă, poziția Mântuitorului. Vă rog să mă credeți, sunt atât de optimist în inima mea în ceea ce privește învierea acestui neam, încât, de năvala asta din inima mea, nu mai pot ca să vorbesc! Pentru că este poporul care știe să se jertfească sau mai bine zis, care numai în jertfă a trăit! Opinca asta românească, să știți, asta, care a fost batjocorită de turcime, de austro-ungari și de câți mai câți, a fost un popor care s-a născut în jertfă, și în jertfă e și acuma!…”

Despre Ecumenism: „Am spus-o de multe ori și n-o spun numai eu. Eu nu spun decât ce am găsit la Sfinții Părinți: Cu diavolul nu se stă de vorbă! E o mare greșeală să intri în dialog cu diavolul. Papa se vrea „biruitorul comunismului”, dar de la Roma, nu de la Aiud! El e „biruitorul tuturor”, „lider”, nu știu ce. Asta a spus peste tot pe unde s-a dus. Și părinte, ascultați-mă pe mine: Adevărul ortodox îl roade! Prezența ortodoxă îi omoară! Nu le convine cu niciun chip! Mărturisirea noastră trebuie să constea în adevăr. Dacă iți zice cineva: întovărășește- te cu mine! Să te gândești mai întâi: Dar tu cine ești? Dacă

10261026

te închini ca mine ortodox, atunci sunt și eu cu tine. Dar catolicii au schimbat crucea… că se temeau ca nu cumva să mai fie ceva din practica ortodoxă, că asta are o semnificație, crucea – toată înălțimea Tatălui, toată adâncimea Fiului și toată lățimea Sfântului Duh – aceasta este invocarea Sfintei Treimi. La catolici nu știu dacă mai fuge dracul de cruce. E limpede, asta nu este o problemă grea”.

Învățăturile Părintelui Arsenie despre ecumenism sunt foarte clar evidențiate în cartea sa „Singur Ortodoxia”, Editura Sophia, o carte care arată puterea mărturisitoare cu care era înzestrat Părintele Arsenie, asemenea marilor mărturisitori ai Bisericii din vechime.

Despre masonerie: „Monahul să combată, dacă se ivesc în calea lui francmasoneria, ereziile, ca pe niște neavenite, ca pe niște primejdii în locuirea lumii, ca pe niște primejdii pentru învățătura creștină. Francmasonii, ateii, o serie întreagă de sataniști, ereticii în general trebuie combătuți cu orice chip, pentru că ei Îl atacă pe Hristos. Spune un Sfânt Părinte cu foarte mare dreptate: Dacă fratele tău îți scoate ochii, degeaba te superi. Dacă îți taie mâna, degeaba te superi. Dar dacă Îl atacă pe Hristos, mânie-te tare! Trebuie atunci să-L apărăm pe Hristos cu mânie”.

Trecerea la Domnul – „Să iubim bine, să iubim frumos, să iubim rana și pe cel ce a făcut rana!”

Dumnezeu a dat să trăiască ani mulți pe pământ robului său, Arsenie, ca o încununare a celor suferite pentru Numele Lui, aici pe pământ, în neîncetate prigoniri și defăimări adeseori. Bolile însă încep să îi răpună trupul de neînvins pană acum. Nu l-au învins bătăile, torturile și nici torționarii comuniști care voiau să îl înghită precum fiarele, nu l-au învins nici fiarele pădurii și nici fiarele politice, nu l-au biruit trădătorii și defăimările fraților lui – pe toți i-a biruit și poate și pe Dumnezeu cu care s-a luptat duhovnicește, după cum frumos și artistic ilustra în metaforă Părintele lupta sa duhovnicească – pentru că ceasul său nu sosise. Dumnezeu singur, care a biruit moartea, i-a dăruit cununa Învierii, atunci când misiunea sa pe acest pământ a luat sfârșit. În data de 19 iulie 2011, la 97 de ani, Părintele Arsenie a trecut la iubitul său Mire, Hristos, lăsând în urmă mulțime de ucenici, rămași orfani de Părintele lor iubit. Veșnica lui pomenire și rugăciunile și mijlocirile cuviosului și mărturisitorului nostru Părinte Arsenie să ne dea puterea să îi urmăm învățătură, să ne apropiem de Hristos, să Îl iubim pe Hristos și neamul nostru să se înalțe biruitor de pe crucea suferinței! De altfel acestea au fost și ultimele cuvinte testament ale Părintelui Arsenie, spuse către cei care vegheau la patul său de suferință: Să iubim bine, să iubim frumos, să iubim rana și pe cel ce a făcut rana!

Bibliografie:

Iată Duhovnicul, Părintele Arsenie Papacioc, vol. 1, 2 și 3, Editura Sophia, București.

Ne vorbește Părintele Arsenie, vol. 2, Ediție îngrijită de Arhim. Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2004.

Iată Duhovnicul, Părintele Arsenie Papacioc, Editura Mănăstirii Dervent, 1999.

10271027.png

Părintele Arsenie Papacioc, Mici îndemnuri spre mântuire, Ediție îngrijita de ieromonah Benedict Stancu, Editura Sophia, București.

[ 1 ] Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovniceasca, Editura Eikon, 2003.¶¶articol apărut în revista ATITUDINI, nr. 18 1027

(2) Părintele Arsenie Boca

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Sinaia), părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București). Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București, a fost pictată de către părintele Arsenie Boca.

Arsenie Boca este considerat de către unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului XX. [ 2 ] La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini. [ 2 ]

Prigoana și martirajul după gratii

După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea pe 17 iulie 1945,pentru participarea activa la mișcarea legionara, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 in urma presiunilor bisericii. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru ajutorul dat luptătorilor anticomuniști, foști legionari pregătiți și parașutați de americani in Munții Făgărașului. Atât pentru aceste fapte, cât și datorită notorietății sale, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat (v. G. Enache, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Ed. Partener, Galați, 2009). Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop în no-iembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956). În 1959 comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal, i-au interzis activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate.

În 15/16 ian. 1950 este a treia oară arestat. Face detenție „administrativă”, fiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 este din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 oct.1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959). A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două licențe ale sale, una la Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu, Giurgiu. La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj                                   

Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28 noiembrie fiind de 30 000 – 40 000 de oameni.

1027 <http://vladherman.blogspot.ro/2012/07/viata-necenzurata-parintelui-arsenie.html>, sâmbătă, 3 octombrie 2015

10281028.png

Scrieri

Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăției, ed. îngr. de Zamfira Constantinescu, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, 1995

Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească, ed. îngr. de Ion Cișmileanu, Editura Agaton, Făgăraș, 2009

Părintele Arsenie Boca, Trepte spre viețuirea în monahism, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2003 – ISBN 973-85376-6-5

Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Deva, 2006 1028

În contextul în care peste 7000 de români cer în scris Patriarhiei canonizarea Părintelui Arsenie Boca, fost deținut politic și mare duhovnic al Ortodoxiei românești, supranumit deja Sfântul Ardealului, considerăm important să semnalăm Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române apariția unui binevenit Dosar integral al suferințelor sale din închisorile comuniste și a prigonirii de după eliberare și până la moarte. Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității”, un demers de excepție întreprins de cunoscutul jurnalist și membru al Colegiului CNSAS Florian Bichir, întregește științific Dosarul de canonizare al Părintelui Arsenie Boca și lămurește pe deplin relația duhovnicului de la Sâmbăta cu Mișcarea Legionară. Ajuns la al doilea volum, lucrarea, al cărei coordonator a fost premiat pentru meritele sale de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, nu ar trebui să lipsească de pe masa nici unui înalt ierarh                                    [ ia uitați cine se găsește ca sfătuitor al Sfântului Sinod și al fiecărui înalt ierarh în parte, datorită „presiunii maselor”. Bine că îi lasă să decidă după propria înțelepciune și insuflarea Sfântului Duh pe ierarhii care nu sunt înalți – n.n. ] Măcar pentru a înțelege mai bine ce vremuri blânde sunt acestea față de cele trăite de martirii și mărturisitorii închisorilor comuniste, care își așteaptă, cuminți [ de la povățuirea ierarhilor trece la caracterizarea mucenicilor ca niște copii cuminți, care doresc să fie canonizați, ca și cum aceasta ar fi un favor pentru ei. Chiar și ideea ca masele să facă petiții de canonizare ni se pare fantastică, nemaipomenită… până acum. Nu ne mirăm: Părintele Arsenie Boca este excepția tuturor excepțiilor. Lui și ucenicilor sfinției sale li se permite orice abatere de la faptele și învățăturile Ortodoxe. Lipsesc pancartele, activiștii fundației Arsenie Boca, greva foamei, embargoul împotriva parohiilor și tot tacâmul drepturilor omului. În general, semnalarea oricăror zvonuri, false minuni și proorocii, acum și lansarea cărților, este însoțită de o frază mustrătoare/povățuitoare șablon care lovește în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române că nu-l canonizează – n.n. ] , cuvenita canonizare, rugându-se pentru noi. Petiția pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca poate fi semnată AICI. Doamne ajută!

Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității În sfârșit, Dosarul integral!

Una dintre cele mai harismatice figuri ale Ortodoxiei românești, Părintele Arsenie Boca este considerat pe bună dreptate cel mai mare duhovnic român al secolului al XX-lea. Un reper al României curate, nebolșevizate, o temelie a creștinismului autentic. Evident, după evenimentele din decembrie 1989, personalitatea Părintelui Arsenie Boca a început să fie cunoscută marelui public, ieșind de sub obrocul tăcerii, din underground-ul spațiului public, dar și din cel bisericesc. S-a scris mult despre Părintele Arsenie Boca, de la volume hagiografice până la unele cu atitudini de inchiziție, care-i reproșau Părintelui o anumită afinitate politică în tinerețe. Câteodată, de la Zenit la Nadir nu-i decât un pas… Este meritul prestigioasei Edituri Agnos, care în urma unui protocol de colaborare cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a decis publicarea integrală a Dosarului de Securitate al Părintelui Arsenie Boca. Până în prezent, din cele șase volume ale dosarului de securitate al Părintelui au apărut fragmentar fișe sau note în zecile de volume care au inundat piața românească. Trebuie remarcat că, până în prezent, singurul studiu cu pretenții academice este cel al istoricilor George Enache și Adrian Nicolae Petcu: Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Ed. Partener, Galați, 2009. De data aceasta, Editura Agnos a decis să pună la dispoziția istoricilor, cercetătorilor și, de ce nu, a cititorilor dosarul de securitate al celui

1028 <https://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Boca#Prigoana_.C8.99i_martirajul_dup.C4.83_gratii>, joi, 24 septembrie 2015.

10291029.png

denumit cu dragoste Sfântul Ardealului, fără a omite sau a eluda vreun document. Pentru prima oară, iată, avem la dispoziție un opis complet, pentru că cercetarea academică nu se poate face decât studiind documentele în integralitatea lor. Numele Părintelui Arsenie Boca în Arhiva CNSAS: Zian Boka, Zian Vălean, Boca Vălean Zian Acest prim volum – din cele trei preconizate – conține perioada 1943 și până în 1949, adică până când intervine prima arestare, în 1950. Demn de menționat este faptul că Părintele Arsenie a suferit și în această perioadă. A fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcea, pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945, pentru că nu i s-a găsit nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina de a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat. George Enache susține că prima arestare a Părintelui Arsenie a avut loc în vara anului 1945 și că totul a plecat de la excesul de zel al proaspătului ministru al Cultelor, Constantin Burducea, care, pentru a se face util guvernului Groza, promisese că va curăța Biserica de persoanele vinovate de participarea la crime de război și la dezastrul țării. O altă noutate editorială o reprezintă faptul că, pentru prima oară, au fost studiate toate dosarele Părintelui Arsenie Boca. Spunem toate, pentru că două dintre acestea au fost îndosariate de Securitate sub numele de Boka Zian. De altfel, numele Părintelui Arsenie Boca se mai regăsește notat în Arhiva CNSAS nu doar ca Zian Boka, ci și ca Zian Vălean sau Boca Vălean Zian, lucru care a scăpat numeroșilor cercetători. Cele șase volume, plus cele conexe, care-l privesc pe Părintele Arsenie Boca, demonstrează atenția pe care i-au dat-o autoritățile române, fie ele antonesciene sau comuniste. De altfel, Părintele Arsenie Boca a fost urmărit de Securitate și pe patul de moarte. În perioada 1983-1989 a locuit la Sinaia. A făcut unele deplasări scurte și discrete în țară. În aprilie 1989, fiind imobilizat de boală la pat, este vizitat ultima dată de securiști, iar la 28 noiembrie trece în Biserica Biruitoare.

Securitatea regală sau comunistă te veghea până la moarte!

Note informative pe parcursul a jumătate de secol Vă prezentăm în premieră două note informative, cu precizarea că un raport asemănător – document olograf al ofițerului de Securitate care îl și semnează – a mai fost întocmit de același ofițer de Securitate în data de 28 septembrie 1989, după ce Părintele Boca suferise un infarct. Securitatea te veghea până la moarte!… Informatorul Tâmplaru Ion consemna, în nota informativă nr. 193, predată pe 4 iunie 1989 Securității orașului Sinaia: „Informez că în zilele de 18-25 mai a fost la domiciliul meu Boca Zian Vălean, preot călugăr pensionar, pictor bisericesc, pentru a desena modele de sculptură pe care eu le sculptez, lucrări ce urmează să fie montate la casa construită la Sinaia prin asociere cu alte călugărițe. Cu această ocazie mi-a relatat că are domiciliul stabil în Sinaia, strada Privighetorilor nr. 14. A mai precizat că deși are domiciliul la Sinaia, unde de fapt și locuiește și își petrece cea mai mare parte a timpului, primește pensia de la Patriarhie, unde merge în mod periodic. Nu și-a mutat pensia la Sinaia, motivând că el este foarte cunoscut ca pictor bisericesc și l-ar fi solicitat prea mulți preoți pentru a le executa diferite lucrări de pictură, însă el nu mai dorește să lucreze [ ce bine!!! Am scăpat de alte hule pictate! – n.n. ] , fiind bătrân și bolnav. Cu acest prilej, mi-a vorbit despre viața și activitatea lui astfel: Mi-a povestit că a fost preot la mănăstirea Prislop (preot călugăr), că în tinerețe a fost călugăr pentru o perioadă în Grecia, timp în care a lucrat și pictură religioasă. Printre altele mi-a povestit că a fost arestat de organele de stat pentru o perioadă de un an și trimis la lucrările canalului Dunăre – Marea Neagră. Pentru această perioadă a precizat că nu are ce să reproșeze organelor de stat, întrucât s-a[u] comportat într-un mod corespunzător cu el. [ vedeți că nu a suferit persecuții la canal, ci a avut regim ușor. Să citească dornicii de mărturisitori, cum se desfășura în acel timp reeducarea la canal și să se întrebe: dacă era așa de primejdios pentru comunism, Părintele Arsenie Boca, de ce a fost scutit? Foarte dubios. Ori hipnoză, ori compromis, ori neputința unei adevărate mărturisiri pentru care Dumnezeu l-a scutit– n.n. ] Mi-a povestit că în acest timp, cât se afla la canal, a decedat mama sa și se zvonise că el ar fi evadat de la canal, motiv pentru care organele de stat au căutat să se

10301030.png

convingă dacă este adevărat sau nu. În realitate, el nu evadase și se afla la canal. A arătat că a presimțit că s-a întâmplat ceva acasă, dar nu a știut până nu s-a comunicat oficial. [ ori minte Părintele Arsenie Boca, ori mint ucenicii. Cum rămâne cu hocus-pocus nu e Arsenie/ba e Arsenie care știe tot și este la înmormântarea mamei? – n.n. ] Mi-a mai povestit că atât la mănăstirea Prislop, cât și la București, unde a domiciliat, a fost controlat în permanență de securitate și dacă cineva s-ar interesa despre el s-ar putea convinge că și-a văzut de treabă și nu a desfășurat nici un fel de activitate                                    [ vedeți rostul supravegherii securității în cazul compromisului Părinte Arsenie Boca? Să-i ateste cumințenia. Cei ce iubesc adevărul în legătură cu prigoana comunistă, să citească ce făcea securitatea adevăraților mărturisitori în acea perioadă. Cum îi reînchidea, șicana, iradia, etc. de ce pe Părintele Arsenie Boca l-a ocrotit/ocolit? Nu numai atât, dar din contradicțiile ucenicilor în legătură cu moartea sfinției sale, se vede clar că nu a murit torturat de securitate, ci a suferit din cauza bolii, inițial, la care s-a adăugat cu un sfârșit chinuit prin semne vizibile, care poate fi dat și de draci, foarte asemănător cu moartea vrăjitorilor de care duhurile se plictisesc să-i mai servească și vor să le ia sufletul mai repede la chinurile unde sunt ele. Sărmanul Părinte, ce minunat ar fi ca prin suferința de la sfârșit să se fi pocăit! Dar despre aceasta lipsesc dovezile și noi nu știm, ci ne rugăm lui Dumnezeu să-l ierte și să-l apere de consecințele amăgitoare ale lucrării sfinției sale, care îi vatămă veșnicia, deoarece prin fiecare suflet smintit i se mai adaugă o piatră de moară și o adâncire în marea suferinței: Mat 18:6 Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. – n.n. ]

În prezent duce o viață retrasă, nu face și nu primește vizite și este preocupat de starea sănătății [ ce bine ar fi fost să se preocupe de veșnicie și nu să țină atât pentru viața aceasta trecătoare, trădătoare și deșartă – n.n. ] , cât și pentru a mă ajuta în executarea sculpturilor și altor lucrări pe care le are de făcut la casă. Aducând vorba despre cei care pleacă și rămân în Occident, Boca Zian-Vălean a arătat că el nu ar pleca din țara lui pentru nimic din lume, afirmând că în Occident este un mare haos și pericol și nu ar renunța la liniștea pe care o are în țara noastră”. Atentă, Securitatea stabilea că pe lângă informatorul Tâmplaru Ion, pe lângă Părintele Arsenie Boca „va fi dirijat cu sarcini” și informatorul Dobrin. Rezoluția dată de ofițerul de securitate este următoarea: „Sarcini: Să stabilească dacă posedă la domiciliu literatură necorespunzătoare și legionară; deplasările pe care le face și scopul lor; comentariile ce le face; cu privire la relațiile ce le are cu diferiți preoți; dacă are un rol de îndrumare și coordonare a activității celor 12 călugărițe cu care domiciliază [ de la o femeie ajunsese la a domicilia cu 12 – n.n. ]                                     Cu câteva luni înainte de decembrie 1989, mai exact pe 10 aprilie 1989, Securitatea nu scăpa din ochi un ieromonah bătrân și căzut la pat. „Astăzi, data de mai sus, m-am deplasat la domiciliul numitului Boka Zian-Vălean din Sinaia, str. Privighetorilor, nr. 16, jud. Prahova, pentru a verifica datele furnizate de f.s. Tâmplaru. Cu acest prilej am constatat că Boka Zian-Vălean este paralizat și imobilizat la pat. Am încercat să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu el deoarece are o pareză facială și abia se poate percepe ce vrea să spună. Pe de altă parte, fiind suferind cu inima este protejat pentru a nu se expune la eforturi fizice și emoții. În discuțiile purtate cu îngrijitoarea sa, anume Sângeorzan Ioana, aceasta a relatat că Boka Zian-Vălean nu primește vizite și se află sub supravegherea ei permanentă. [ de unde așadar ideea că a fost chinuit de securitate? De unde frica securității pentru ce ar putea păți de la Părintele Arsenie Boca, încât să-l elimine, mai ales că se făcuseră deja demersurile pentru scoaterea lui din evidența securității – n.n. ] Întrucât aceasta a fost folosită de organele noastre în rezolvarea unor sarcini informative, a fost instruită și i-a fost dat în grijă numitul Boka Zian-Vălean [ deci securitatea avea grijă să-i dea și îngrijitoare, instruite să-l apere de bănuieli – n.n. ] . Cel care dorea să-l verifice pe Părintele Arsenie Boca, să vadă cu ochii lui dacă informatorii nu mințeau, era ofițerul principal, maior Cocârlea! Pentru a înțelege atenția pe care i-au acordat-o de-a lungul anilor autoritățile Statului, trebuie să ne raportăm la cadrul istoric. În acest prim volum vom discuta doar perioada consemnată, 1943-1949. Trebuie subliniat faptul că Părintele Arsenie a intrat în vizorul autorităților încă de dinainte de instaurarea regimului comunist. Prima notă din dosarul său apare

10311031.png

pe 5 iunie 1943, fiind catalogat drept „un înfocat legionar și credem că face chiar parte din conducerea clandestină legionară”. [ deci nu numai comuniștii l-au catalogat așa… – n.n. ] După cum bine remarcau editorii acestui volum: „termeni tari, precum înfocat legionar, îi vom găsi destul de des folosiți de aparatul represiv, tocmai pentru a da greutate informațiilor furnizate. Pr. Arsenie Boca și problema legionarismului va fi un subiect uzitat mereu în cadrul anchetelor, fiind unul din cele mai comode capete de acuzare nu doar în cazul Părintelui Arsenie, ci al multora dintre persoanele incomode ale acelei perioade, având în vedere facila încadrare juridică pentru demararea anchetei, atât interogatoriile la care e supus Părintele Arsenie Boca (extrem de consecvente în această privință), cât și activitatea sa ulterioară demontând aceste supoziții.

                                    [ cum așa, când notele de la sfârșitul vieții tot aceasta urmăreau să vadă dacă nu are cărți legionare? Nu au fost demontate nicidecum, ci s-au păstrat, ca pretext pentru a-i fabrica mai apoi diploma de victimă comunistă și erou legionar, nu prea activ, ca să poată fi aprobat și de institutul Elie Wiesel, dar ca să fie iubit de cei ce apreciază pe legionari. Această acuzație este o armă cu două tăișuri, manevrată iscusit de cei ce manipulează opinia publică pentru a fi admirat de ambele tabere.

Sunt unii clerici, în special călugări, care susțin că poporul are un cuvânt de spus în canonizarea sfinților.

Au fost momente în istorie când poporul a avut un rol în păstrarea dreptei credințe, mulți dintre ierarhi fiind apostați, cum a fost în perioada iconoclastă sau după sinodul mincinos de la Ferrara-Florența. E adevărat, dar acel popor avea conștiința dogmatică ortodoxă, era trăitor autentic ortodox, fiind sensibil la orice inovație sau deviere dogmatică. Astăzi situația este mult diferită, de aceea este periculos să lăsăm un popor intoxicat cu cărți despre Boca și cu propaganda agresivă la TV, lipsit de trăire și conștiința dogmatică ortodoxă, insensibil la ofensiva diavolului și exaltați de minuni, să decidă în biserică. Nu vedem nicio reacție ortodoxă a ucenicilor și fanilor lui Boca în fața ecumenismului (culmea, ucenicii lui aproape toți sunt ecumeniști), propagandei homosexuale, cenzurării cărților de cult (Prohodul Mântuitorului) etc. Unii susținători ai lui Boca încearcă, de fapt, speculând naivitatea poporului, lipsa de discernământ și dorința lui de senzațional, pentru a forța trecerea unui nume în calendar. În Biserica Ortodoxă nu există nici democrație, ca la protestanți, nici dictatură, ca la catolici, ci ascultare în duhul Sfinților Părinți. Opinia unor creștini intoxicați nu poate fi luată în seamă nici chiar dacă numărul lor ar fi de 99 %. Atenție mare, că televiziunile lovesc Biserica din două părți: critică ceea ce este bun (am sunat pe la câteva și am întrebat: De ce de praznicul Sf. Paraschiva sau Sf. Dimitrie Basarabov numărați sarmalele, banii, batjocorind aceste sfinte sărbători, iar lui Boca, o afacere profitabilă, îi faceți propagandă? Ce interes aveți? Nimeni nu a răspuns). Din cealaltă parte, împing prin propaganda excesivă ortodocșii în înșelare și derizoriu spre deliciul necredincioșilor. Televiziunile urmăresc rating-ul și banii din acesta. Când vedem că fac propagandă excesivă pentru ceva ce pare religios, trebuie să ne punem semne de întrebare. Ce interes are icoana lui antihrist? Oare sluga diavolului dorește mântuirea creștinilor? Cel puțin sunt total dubioase persoanele care susțin pe la televizor părută sfințenie a lui Boca. Gabi Luncă (penticostală), așa-zișii teologi Bichir și Ionașcu, artistul ștefan Popa Popas (lepădat de ortodoxie și trecut la catolicism), Răzvan Theodorescu, Marian Dârță (homosexual) etc., și colac peste pupăză institutul E. Wiesel, dușmanul naționalismului românesc și denigratorul mărturisitorilor Valeriu Gafencu și Ilie Lăcătușu, care și-a dat acordul pentru, ferească Dumnezeu, canonizarea lui Boca. (In învățătura acestor doi mărturisitori, Valeriu Gafencu și Pr. Ilie Lăcătușu, care are și sfinte moaște întregi, nu găsim nicio abatere de la credința ortodoxă, iar viața lor este exemplară și nu se face propagandă pentru canonizarea lor). Televiziunile reprezintă principalul mijloc de manipulare a românilor. Cu ajutorul tembeliziunii, oamenii nu mai gândesc, sunt manipulați sentimental, nu mai citesc, se răzvrătesc împotriva a tot ce este sfânt, nu se mai roagă etc. Analiștii de pe ecrane, sub masca că informează, de fapt intoxică și manipulează. Eu cred că propaganda televiziunilor nu este întâmplătoare, totul a fost bine programat. Au așteptat moartea duhovnicilor bătrâni pentru a

10321032

nu avea o voce cu autoritate care să le stea împotrivă și au pornit propaganda, dar uită că Hristos este cu Biserica până la sfârșitul veacurilor. Iar ortodoxia a biruit mereu când a fost pusă pe Cruce. 1029

Aceasta o vedem și în legătură cu priza la poporul de toate categoriile intelectuale. Pentru cei fără carte se construiește imaginea de mare prezicător și făcător de minuni populare și evidente, iar pentru intelectuali se neagă acestea și se construiește imaginea unui intelectual rasat, fin, disprețuitor al manifestărilor ieftine și filozof cu multe diplome și studii în toate științele, genetica, medicina, matematica și mai ales, fizica cuantica și rugăciune, ca atunci când aude exagerările să dea vina pe ucenicii fără carte dar să-și poată păstra admirația ecumenistă. Părintele Arsenie Boca este prezentat ca un fel nemaiîntâlnit de atotștiutor academician, inginer, om de știință și taumaturg universal:

Dar şocul cel mare l-a produs tuturor cand a reusit sa iasa singur din puscarie de la Canal și sa ajunga in Vata de Sus, Hunedoara, pe jos, sute de kilometri, in numai doua ore. In ziua aceea ii inmormantau mama și el vroia sa fie musai acolo. Aspazia Petrescu crede ca are o explicatie: “A fost teleportat cum vezi in filmele SF de astazi. Este reala intamplarea, exista marturii și dovezi’. Stiintific vorbind, n-ar fi asa de mirare, zice Lucian Petcu, preotul bisericii Draganescu (Giurgiu). L-a cunoscut pe parintele Arsenie și isi aminteste bine cat de informat era calugarul din toate stiintele, genetica, medicina, matematica și mai ales, fizica cuantica. “L-am gasit odata citind fizica cuantica dintr-un volum de studiu foarte aprofundat, nu din acela de informare simpla, de masa’, ne spune preotul. El isi explica simplu “teleportarea’ calugarului: “In lumea cuantica, nici un fizician nu poate sa spuna ca electronul sau neutronul sunt aici și numai aici, in punctul asta’.

Se spune ca la aceste capacitati supranaturale parintele a ajuns dupa ce a petrecut trei luni in asceza deplina pe Muntele Athos, numai in rugaciune, fara mancare și fara apa.

n.n. ]

Părintele va justifica de fiecare dată, de altfel, după cum se poate sesiza din formularea acestei note informative, că implicarea sa în Mișcarea Legionară e doar o… bănuială, prezența legionarilor la mănăstire neavând nicidecum scopuri politice, ci așezându-se în scopul misionar al unui Părinte care e păstorul tuturor credincioșilor care îl frecventează [ care îi îndeamnă și susține în revoltă prin mijloace materiale și sfaturi, iar apoi îi denunță și dezice, ca să fie pus bine cu toate părțile – n.n. ] .

Dictatorii speriați de legionari

Este acum bine știut că ani de zile Eugen Cristescu, șeful Serviciului Special de Informații (SSI), i-a indus o teamă profundă Mareșalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului, vizavi de legionari. Ba mai mult, pentru a întări această fobie, a pus la punct atentate fantomatice, după cum relatează și cel mai bun istoric din domeniu, Cristian Troncotă. [ acum urmează, ca să nu îi supere pe filolegionari că Părintele Arsenie Boca nu mai este căpetenia lor spirituală, partea concepută pentru a-i atrage și pe ei la presiunea pentru canonizare – n.n. ]

În realitate, Părintele Arsenie Boca a fost o persoană carismatică și capabilă să atragă mulțimile de credincioși                                    [ lider harismatic, sună cunoscut, nu? – n.n. ] Autoritatea puternică, precum și capacitatea de convingere erau elemente de potențial pericol, chiar dacă niciodată Părintele nu a făcut ceva dubios, după cum nota un cercetător [ pro domo sua– n.n. ] : „Masele de oameni care se îndreptau spre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în anii celui de-al Doilea Război Mondial puteau să cuprindă și oameni potențial periculoși pentru ordinea de Stat, atât de fragilă în contextul istoric atât de delicat. Cum drumurile aveau drept țintă cel mai adesea pe părintele Boca, în mod firesc organele de ordine s-au întrebat cum și în ce fel acest călugăr poate avea influență asupra oamenilor”. Far călăuzitor al Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Părintele Arsenie Boca începe să formeze – conform rugăminții și poruncii mitropolitului Nicolae Bălan – o „pepinieră” de monahi, o mănăstire model [ bărbați și femei conviețuind împreună și amăgindu-se că doresc monahismul,

1029 Pr. Gheorghe ANIȚULESEI, Fenomenul Arsenie Boca…, pp. 22-23.

10331032

un monahism ce a pierdut pocăința și caută să ajungă la vârful succesului exterior: ctitorii, misiune, minuni, harisme, nepătimiri de eprubetă – n.n. ] care să permită renașterea spiritualității ortodoxe într-un spațiu văduvit secole de-a rândul de prezența benefică a lăcașelor monahale. Cum în acele vremuri de război circula printre autoritățile vremii duhul antilegionarismului, iar mănăstirea se afla aproape de noua graniță româno-maghiară – tocmai pentru a nu exista suspiciuni sau dubii –, Părintele Arsenie Boca cere ca în preajma mănăstirii să fie amplasat un post de jandarmi. [ ca de obicei dorește să fie pus bine și cu unii și cu alții, să fie acoperit de conducere că usturoi nu a mâncat și gura nu i-a mirosit. Să se dea bine în fața tuturor oamenilor. Deci această practică urmată cu fidelitate până la moarte a început înainte de comunism. Nu este așadar consecința prigoanei comuniste de nesuportat, ci stilului Părintelui Arsenie Boca pentru a lucra de dragul ochilor și urechilor oamenilor – n.n. ]

„…În ce mă privește, declar cu toată conștiința împăcată că: în toată perioada de la 1940, de când am venit la mănăstire până astăzi, nu s-a ținut cu știrea sau încuviințarea mea nici o ședință legionară. N-aș fi îngăduit treaba asta nici în ruptul capului. Am auzit că nu toți pelerinii sunt cuminți. Drept aceea am cerut verbal, în repetate rânduri, D-lui Comandant al Legiunii de Jandarmi Făgăraș, un post fix de control, care să cruțe mănăstirea de implicații într-un domeniu neîngăduit (…), întrucât preotul trebuie să rămână preot, dar nici certații cu stăpânirea să nu poată abuza de îngăduința creștină”. Declarația e dată de Părintele Arsenie Siguranței în data de 10 iunie 1948. Dacă agenții regimului Antonescu s-au lăsat până la urmă păgubași, deși pecetea de legionar îl va urmări toată viața în notele Securității, nu același lucru s-a întâmplat cu noua orânduire comunistă! Am notat deja că Părintele va suferi, la instigarea ministrului Cultelor, Constantin Burducea, o primă arestare la Râmnicu Vâlcea, pe 17 iulie 1945 (unde dă și prima declarație autobiografică, redată în acest volum), fiind dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945. A mai fost arestat pe 14 mai 1948, schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat. [ Repetitio est mater studiorum și mama spălării la creier. Aceasta este singura detenție cu adevărat grea, de aceea o tot repetă pentru a ne scoate ochii cu ea. Probabil că după aceasta este și fotografia aceea celebră cu el chinuit. Săracul… prin ce o fi trecut. Nu e de mirare pentru firea omenească atât de căzută, părăsită de harul Sfântului Duh din pricina plăcerii de sine, că, probabil, atunci a luat el hotărârea de a se lepăda și de preoție și de călugărie, pentru care a și fost eliberat așa de repede. De aici începe și tot planul diabolic de a-l scoate din acestea (preoție și călugărie) cu discreție fără ca evlavioșii creștini să se prindă și să poată fi mai apoi folosit ca un mărturisitor (deși în realitate apostat) pretendent la canonizare și pricinuitor de dezbinare (batjocorire a sfințeniei și mare derută) după moarte. – n.n. ]

Toate acestea erau însă simple, chiar banale încercări, față de ceea ce va veni și veți afla în volumele viitoare [ numai că în volumele viitoare, ba chiar și în articol, mai jos, ceea ce urmează este atât de banal, încât comparativ cu ceea ce trăiau adevărații creștini nici nu poate fi numit încercare. Poate fi doar comparat cu arestările de protocol ce se fac azi oamenilor politici ca să se arate opiniei publice că există justiție și să se însămânțeze frică – n.n. ] În încheiere, țin să le mulțumesc atât colegilor din Colegiul CNSAS pentru disponibilitate și deschiderea arătată, cât și Editurii Agnos, care realizează un lucru minunat. Editorul Romeo Petrașciuc, în calitate de cercetător extern, a făcut nenumărate drumuri la sediul CNSAS, iar Raluca Toderel a transformat nopțile în zile, culegând și adnotând meticulos mii de pagini                                    [ săraca, poate credea că va primi plată de la Dumnezeu. Chiar să-i dea, fiindcă cei cu mintea trează văd din acest dosar mai clar manipularea ce ni se face. Să sperăm că nu vor fi amăgiți mulți datorită notițelor scurte dar tendențioase la adresa celor ce nu au fost de acord cu fenomenul Prislop și interpretările manipulatorii ce văd sfințenie și mărturisire acolo unde este lașitate și amăgire. – n.n. ] Efortul cred că a meritat! Avem, în sfârșit, la dispoziție un opis integral al Dosarului de securitate al Părintelui Arsenie Boca. Iar acest lucru nu-i de ici, de colea!… 6 octombrie 2013

Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității Anchetele, Canalul și Persecuția. Opis de documente. Vol. II “Un fanatic religios…” Iată, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, prestigioasa

10341034.png

editură Agnos a ajuns la cel de-al doilea volum dedicat suferințelor Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului [ deja după ce au fost o vreme sfătuitorii Sfântului Sinod, acum sunt înlocuitori ai lui. Deja l-au canonizat pe Părintele Arsenie Boca – n.n. ] . Primul volum, realizat ca și acesta, în colaborare în urma unui protocol cu Consiliul Național al Studierii Arhivelor Securității (CNSAS), Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității (1940-1949) , a cunoscut un succes remarcabil. Nu doar de piață, ci și prin aprecieri deosebite din partea lumii academice și intelectuale din România. Motivul este unul singur. Pentru prima oară se publică integral dosarul de securitate al Părintelui Arsenie Boca (cu toate numele sale adiacente cu care apare în dosarele de urmărire: Arsenie Boca, Arsenie Boca Zian, Boka Zian, Zian Vălean sau Boca Vălean Zian, lucru care a scăpat numeroșilor editori sau autori). [ cine știe câte nume o mai avea dosarul, ori negăsite, ori special dosite pentru că îl compromit. Unul ar putea fi ABK666, sau dosarul celor ce s-au lepădat de preoție și călugărie și au devenit agenți speciali. Ultra strict secret. A nu se înmâna CNSAS!!!– n.n. ] O cercetare academică nu se poate face decât studiind documentele în integralitatea lor! Nădăjduim ca ultimul volum, cel de-al treilea, privind ultima perioadă din viață – București – Drăgănescu – Sinaia (1960-1989) – să apară cât de curând. Ultimul volum, care va cuprinde și un indice de nume, reprezintă urmărirea pas cu pas a Părintelui de către Securitate. Pentru a avea o mică imagine asupra filajului, dar și asupra rețelei informative țesute în jurul Părintelui Arsenie Boca, trebuie spus că ultima delațiune din dosar datează din data de 28 septembrie 1989, după ce Părintele Boca suferise un infarct. Securitatea te veghea până la moarte!… [ alt laitmotiv – n.n. ] Dacă primul volum a fost unul al hărțuirii, al primelor încercări, acesta este unul al suferinței, al perioadei în care Părintele trece prin arestări repetate și printr-o cruntă experiență la Canal. [ care cruntă? Vom vedea cum a fost când vom cerceta falsele minuni de la canal – n.n. ] Așa cum am notat și în prima prefață, Părintele Arsenie Boca a fost reținut de autoritățile comuniste pentru prima oară – din excesul de zel al proaspătului ministru al Cultelor, Constantin Burducea – la Râmnicu Vâlcea, în 17 iulie 1945 dus la București și eliberat în 30 iulie 1945, pentru că nu i s-a găsit nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina de a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat. [ iar repetiție născătoare de spălare la creier – n.n. ] De data aceasta, din 1950, va trece într-o altă etapă a vieții întru Hristos, mult mai cumplită. Nu vreau să răpesc cititorilor curiozitatea (pentru că nu pot spune bucuria) de a parcurge aceste pagini tulburătoare fără a face o mică trecere în revistă, cronologică, a suferințelor Părintelui Arsenie Boca. [ vom vedea cât de „cumplită” a fost… – n.n. ] Fără de care mormanul de documente ale acestui volum monumental nu poate fi înțeles pe de-a-ntregul. Părintele duce “o propagandă mistică religioasă, în sensul că ar dispune de puteri supraomenești [ iată că și securiștii au remarcat… era așa de evident că acesta este miezul celebrității Părintelui Arsenie Boca – n.n. ] În 1949 Părintele Arsenie Boca este descris de autoritățile comuniste drept un fanatic religios” care, “atribuindu-și rolul de făcător de minuni, răpește prețiosul timp al țăranilor chiar de la munca câmpului cu mârșavele lui minciuni, cu care duce în eroare acei țărani naivi. Conform raportului făcut de Biroul de Securitate Hațeg și înaintat Serviciului Județean Deva în 4 iulie 1950, Părintele Arsenie avea o atitudine dușmănoasă față de regim”, îi “instruia” pe călugării din mănăstire să defaime regimul, “în special față de tineretul din jur”; primea diferite produse “pentru că vindecă oamenii”; și-a “vândutfotografia “cu suma de 200 de lei [ de pe atunci începuse comerțul scandalos de la Prislop – n.n. ] și a adăpostit “un călugăr timp de 9 luni, care a fost condamnat la 7 ani temniță grea”, care, după descoperirea acestuia de către organele de securitate, a fost încurajat “să dispară”. În concluzie, sublocotenentul de securitate Uifalvi Alexandru propunea ca Părintele “să fie încadrat în U.M. ( Unitate de Muncă– n.n. ), fiind un dușman activ al regimului actual și clasei muncitoare”. Securitatea București a întocmit și ea un referat în 2 iunie 1950, în care erau reluate toate informațiile strânse până atunci de organele represive. Se reia – Doamne, a câta oară! [ nu suportă repetiția când nu

10351035.png

le convine, dar o folosesc în interes personal – n.n. ] – falsa idee și teorie că Părintele “a făcut parte din Mișcarea Legionară” când era la Sâmbăta, că a fost mutat la Prislop, că este un “om sfânt și ar face minuni. În plus, îngrijorați, ofițerii de securitate notau că: “se constată afluența populației din ce în ce mai mare” care mergea la mănăstire și faptul că Părintele duceo propagandă mistică religioasă, în sensul că ar dispune de puteri supraomenești”. Răzbunarea bolșevicilor: “cu ocazia predicilor pe care le ținea în biserică a instigat populația împotriva regimului democrat popular [ deci nu numai ucenițele spuneau de instigare prin proorocii cu Rusia, dar și agenții remarcau aceasta – n.n. ] În urma acestei stări de lucruri, la Prislop, “s-a creat o atmosferă asemănătoare cu aceea a lui Petrache Lupu, însă într-o măsură mai mică”                                    [ atunci, acum mult mai mare – n.n. ] În final, ofițerul de Securitate propunea: “încadrarea de urgență în U. M. (Unitate de Muncă– n.n.) pe timp de doi ani a arhimandritului Boca Arsenie, [ vom vedea că s-au scurtat. De ce, când pe atunci detențiile se lungeau?– n.n. ] stareț al mănăstirii Prislop-Hunedoara. A se comunica CC al PMR că s-au luat măsurile necesare ca activitatea sus-numitului să înceteze”. Evident, Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român atâta aștepta. E de la sine înțeles care a fost decizia… La 10 ianuarie 1951, printr-o adresă a Securității Sibiu, colonelul Gavril Birtaș ordona arestarea Părintelui Boca. Acesta trebuia să fie “înaintat (cu dosar individual tip” la Centrul de Triere al UM (Unitate de Muncă– n.n.) , întrucât cel în cauză prin decizia MAI, nr. 150 din 14 octombrie 1950, a fost încadrat în U.M. (Unitate de Muncă– n.n.) pe timp de 12 luni”. La 16 ianuarie 1951, Părintele Arsenie era înaintat centrului de triere al Unităților de Muncă din comuna Tudor Vladimirescu, județul Ilfov. Motivele oficiale ale arestării administrative a Părintelui Arsenie Boca au fost: “sus numitul înainte de 23 august a făcut parte din Mișcarea Legionară; după această dată, cu ocazia predicilor pe care le ținea în biserică a instigat populația împotriva regimului democrat popular. De asemenea, mai rezultă că în anul 1947 a găzduit la mănăstirea Prislop (sic!) pe legionarul Glatcov Grigore, care era urmărit de organele de stat. Pentru faptele enumerate mai sus a fost încadrat în CM (Colonie de Muncă– n.n.) pe timp de 12 luni, conform deciziei MAI, nr. 150 din 14 octombrie 1950 și a fost pus în libertate la 19 martie 1952, prin expirarea pedepsei”. Arestat la 5 dimineața și dus la Canal, Sfântul Ardealului se întoarce acasă de Buna Vestire Arestarea Părintelui Boca s-a produs în noaptea de 15-16 ianuarie 1951, orele 5 dimineața. [ arestat la 16 ianuarie 1951, eliberat la 19 martie 1952. 14 luni și trei zile la canal. Deci nu doi ani. Vom vedea că majoritatea timpului de privare de libertate a fost acesta. La închisoare nu a stat decât 8 luni și 15 zile, cu multiple întreruperi, din care doar 1 lună și ½ cu suferință, în rest cu bucurii pe care el însuși le mărturisea. Nu bucuriile suferinței, ci a biruinței prin false minuni și regim preferențiat – n.n. ]

Părintele Arsenie Boca a ajuns la Canal. Date despre această perioadă sunt extrem de puține, [ ce compromisuri or fi fost ascunse să nu le aflăm noi, când toate celelalte sunt așa de intens cercetate și mediatizate? – n.n. ] după cum afirmă și istoricii George Enache și Adrian Nicolae Petcu, autorii singurului studiu cu pretenții academie despre Părintele Arsenie Boca: Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Ed. Partener, Galați, 2009. Sfântul Ardealului se întoarce acasă, la mănăstirea Prislop, în 3 aprilie 1952, iar după cum a descoperit părintele profesor Mihai Săsăujan, îi scrie episcopului său: “De Buna Vestire, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns, acasă, la Prislop: sănătos, mult folosit și tot atâta de senin. Bucuria n-are multe vorbe, de aceea, dimpreună cu obștea, V-o împărtășim așa cum e: cu recunoștință și smerită metanie, pentru că, faceți parte, în toate privințele din motivele ei. Am aflat că, după Paști veniți la noi. Vă așteptăm, așa cum vechii creștini își așteptau Părinții. Dar, pe lângă motivul străvechi mai e și unul local, mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în conducerea obștii de aici, ceea ce-mi va asigura și mie răgazul preocupării și de ceilalți talanți ce-i am, cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus [ nu știm de care mândrie să ne mirăm mai mult? Că se fericea ca un folosit, că se considera un senin (cu ochi albaștri desigur) că se considera ca unul din creștinii din vechime (care erau cu adevărat Sfinți), că se simțea posesorul a mulți talanți, lipsit doar de răgazul de a-i împlini (deși pe unii deja i-a împlinit)? Nu de acestea. Nu ci cel mai mult ne mirăm că adăuga la toate că este recunoscător și smerit

10361036

în metanie. Dar observăm că era… sănătos. Vă rugăm să citiți cum se întorceau bieții oameni (care mai scăpau) din regimul de atunci de la canal – n.n. ] .

Din nou arestat. Închis la Timișoara, Jilava, Oradea [ deci, nu la Aiud, nu la Pitești… unde au fost marile suferințe dedicate celor considerați cu adevărat dușmani periculoși ai regimului, care nu făceau compromisuri. Așadar Părintele Arsenie Boca era considerat un „dușmănel” sau dușman doar de ochii lumii. – n.n. ]

Părintele Arsenie Boca va fi imediat încadrat informativ, iar anexele vă vor demonstra cu prisos acest lucru. Se pare încă că acest lucru nu a fost suficient, pentru că s-a ordonat din nou arestarea Părintelui. Reținerea monahului s-a produs la 20 septembrie 1955, în baza unui mandat eliberat de Procuratura Militară Timișoara, abia la 24 septembrie, pentru pedeapsa prevăzută de art. 228, combinat cu art. 209 (omisiune de denunț). A fost trimis în arestul Securității Timiș, apoi, de la 11 noiembrie, în penitenciarul Timișoara. Mandatul de arestare a fost prelungit permanent de către procurată în vederea desfășurării anchetei penale, până în 8 decembrie 1955. La 9 decembrie Părintele era la Jilava, pentru ca la 21 decembrie 1955 să fie internat în penitenciarul Oradea. În 7 aprilie 1956, Părintele Arsenie Boca era eliberat din penitenciarul oradea în baza unei “dispoziții” a Tribunalului militar Oradea, ca “prevenit”, deci nu suferise nicio condamnare sau decizie administrativă, anunțând că se va întoarce la mănăstirea Prislop. [ nici condamnat, fără decizie administrativă! Doar arestat pentru 6 luni și 18 zile. Așa pătimeau ceilalți preoți și gânditori Ortodocși? – n.n. ]

Dușmanii poporului”: preoții și gânditorii ortodocși. Drama continuă

În timpul anchetei, Părintele a fost interogat [ deci nu torturat, ci doar folosit ca informator de bună voie – n.n. ] pentru unele legături cu legionarii amintiți în ancheta din 1948, despre relațiile cu Antonie Plămădeală și Nicolae Bordașiu, Nichifor Crainic, principesa Ileana și unii “profesori legionari”. Astfel spus, anchetatorii au încercat să-l determine pe Părintele Arsenie boca să “recunoască” activitatea în cadrul Mișcării Legionare. Aceeași marotă a legionarismului, deși aceasta fusese infirmată încă de pe vremea regimului Mareșalului Ion Antonescu, după cum am arătat în primul volum. Părintele a afirmat foarte clar: “Precizez că eu nu m-am încadrat în organizația legionară și nici nu mi s-au făcut propuneri în acest sens”. Neobosită, Securitatea va deschide în 1958 un alt dosar de urmărire a Părintelui hărțuit [ hărțuit și marginalizat. Dar aceasta nu este prigoană ci „prigonică”, mai ales în contextul de atunci – n.n. ] : “Dosar de acțiune informativă individuală asupra călugărului Boca Zian Arsenie de la mănăstirea Prislop”. Inițiativa a fost tardivă, deoarece conform prevederilor noului regulament monahal, impus de Departamentul Cultelor în decembrie 1958, viețuitorii de la Prislop au fost obligați să părăsească monahismul, iar mănăstirea a fost închisă                                    [ aici apare o informație nouă, contradictorie ideilor de până acum. Nu au fost dați afară din Mănăstire din cauza înscenărilor financiare și agresiunii greco-catolicilor, ci fiindcă nu se încadrau în regulamentul monahal. Vedeți că sunt lucruri mult mai grave, duhovnicești la mijloc?

Securitatea se implica tot mai mult și într-un stil tot mai agresiv, parcă vrând să arate partidului că este singura instituție capabilă să rezolve problema monahală. Tot la fel se implica atunci când Departamentul Cultelor folosea ca mijloc de presiune la adresa ierarhilor impunerea unui nou regulament monahal: „Departamentul Cultelor a elaborat un nou regu-lament al mănăstirilor, în care printre altele se prevede că în mănăstiri nu se admit următoarele categorii de elemente: persoane minore; persoane ce nu au minimum de 7 clase elementare; persoanele care au săvârșit abateri de la regulile monahale – imorale; cei care au suferit condamnări de drept comun; elemente contrarevoluționare, precum și cei ce sunt cunoscuți cu manifestări dușmănoase la adresa regimului etc.

Noul regulament [ monahal ] încă nu este aprobat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, dar cu ocazia ședinței Sinodului din decembrie 1958, tov. Dogaru Dumitru, secretarul general al Departamentului Cultelor, a comunicat Sinodului prevederile noului regulament, iar episcopii și mitropoliții în principiu au fost de acord cu aceste măsuri. Ca urmare a prevederilor noului regulament al mănăstirilor, de către Departamentul Cultelor s-au întocmit tabele cu

10371037.png

elementele care urmau să fie înlăturate din mănăstiri. Aceste tabele însă erau incomplete, fapt ce a făcut ca organele noastre să intervină și pe baza datelor ce le deținem, am refăcut și completat tabelele.

Urmează ca aceste tabele să fie aduse la cunoștința episcopilor și mitropoliților prin inspectorii Departamentului Cultelor, deoarece începând cu data de 4 aprilie 1959 intră în vigoare noul regulament și deci urmează să se înceapă operațiunea scoaterii din mănăstiri a elementelor menționate. Cu ocazia acestei operațiuni, vor fi scoase din mănăstiri peste 3.000 de călugări și călugărițe”.

Era tot mai evident că autoritățile statului român doreau rezolvarea „problemei monahale” cu instrumentele de care Biserica Ortodoxă Română dispunea. Iar în viziunea autorităților statului aceste instrumente erau: adoptarea și aplicarea unui nou regulament monahal și scoaterea din monahism a viețuitorilor prevăzuți în tabele speciale, categorisite, întocmite de Departament și completate de către organele de Securitate.

Chiar dacă Departamentul considera noul regulament ca aplicat din 4 aprilie, totuși Sfântul Sinod a amânat votarea acestui text. În planul autorităților statului mai rămânea ca ierarhii să preia tabelele de la Departamentul cultelor și să se conformeze pentru scoaterea viețuitorilor vizați.

Însă, ierarhii ortodocși nu s-au conformat planului Departamentului Cultelor de scoatere a monahilor din mănăstiri, după cum organele Securității arătau într-un referat din 28 mai 1959 prezentat la cabinetul ministrului afacerilor interne: „În ultima vreme patriarhul Justinian Marina se manifestă tot mai alarmat în legătură cu unele evenimente ce au loc în cadrul Bisericii Ortodoxe. Toate acestea el le explică printr-o «campanie de persecuție» a Bisericii Ortodoxe dusă de autoritățile de stat sub «influența unor legionari», care ar fi pătruns în conducerea de partid și de stat. De pe această poziție patriarhul Justinian Marina acționează împotriva unor măsuri luate de conducerea de stat, încercând să contracareze aceste măsuri. Concludentă este poziția sa față de excluderea din mănăstiri a mai multor categorii de călugări.

Într-o discuție cu mitropolitul Firmilian Marin, patriarhul a afirmat deschis că el nu va aplica dispozițiunile departamentului cu privire la această problemă, pentru că acestea nu vor fi în conformitate cu hotărârea Sinodului. El susține că în Sinod s-a hotărât să fie scoși numai acei călugări care nu corespund din punctul de vedere al disciplinei interioare a fiecărei mănăstiri, iar scoaterea acestora să fie hotărâtă de stareții și exarhii respectivi. ( cum de a îngăduit să fie scos Părintele Arsenie Boca și Maica Zamfira, care îi era pe deasupra și rudă, când pe atâția nu i-a scos. Nu cumva a sesizat că nu corespundeau disciplinei monahale, datorită reacțiilor sinucigașe ale Maicii Zamfira și cedării la șantajele ei sentimentale ale Părintelui Arsenie Boca, după care se și încadrau în categoria persoanelor care au săvârșit abateri de la regulile monahale – imorale? – n.n. )

Justinian Marina a convocat pe toți stareții din eparhia Bucureștilor cu care a întocmit lista de călugări ce trebuie scoși din mănăstiri, analizând situația lor conform aceluiași criteriu, neluând în considerație listele date de Departamentul Cultelor. [ … ] În continuare a arătat că scoaterea călugărilor din viața monahală este o măsură ilegală a organelor securității, că pentru ilegalități similare, în trecut, funcționari ai securității au intrat în pușcărie și nu vrea ca în viitor, când se va pune capăt acestei ilegalități, împreună cu funcționarii de la securitate să intre în pușcărie și episcopii și mitropoliții care au contribuit la luarea acestei măsuri ilegale” 1030                                   

n.n. ] În locul celebrei mănăstiri avea să se instaleze un cămin de bătrâni, până în 1976, anul în care s-a reînceput slujirea lui Dumnezeu prin ruga monahilor.

Drama Părintelui avea să continue. În mai 1959, prin actul Episcopiei Aradului, nr. 2407/1959, Părintele Arsenie Boca este îndepărtat din mănăstire, iar maicile sunt obligate “să intre în lume”. [ dar nu să conviețuiască în aceeași casă bărbați cu femei. Aceasta a fost

1030 <http://ziarullumina.ro/monahismul-romanescla-inceputul-regimului-democrat-popular-xlvi–103963.html>, luni, 28 septembrie 2015

10381038.png

alegerea și dorința expresă a Maicii Zamfira, urmată de acceptul Părintelui Arsenie Boca – n.n. ] Fără a fi caterisit, i se interzice să mai slujească și chiar să mai poarte haina monahală. Este angajat la Biserica Sfântul Elefterie din București, ca pictor secund pe lângă meșterul Vasile Rudeanu. Abia în 1961 este angajat la Atelierul de Pictură al Patriarhiei, de la Schitul Maicilor. Începea un alt capitol zguduitor din viața Părintelui Arsenie Boca [ chiar zguduitor. În timp ce alții de abia aveau cu ce trăi, stând la cozi interminabile și plătind chirii la locuințele statului, alții erau încă în închisori, neștiind rudele dacă sunt vii sau morți, și sufereau torturi fizice și psihice de nedescris, el începe, după cum promisese când se lepădase de preoție și călugărie la primele detenții, drumul alături de aleasa inimii sfinției sale, făcând fără opreliște giumbușlucuri hipnotice la diverși, fără a mai fi închis, ci doar protejat prin supraveghere, ca să nu aibă nimeni nimic de spus, în vederea unei cariere ce-i va asigura dobândirea mai multor proprietăți personale, una din ele chiar la munte, la Sinaia, pe care le va putea împodobi cu sculpturi comandate la alții. Dar cel mai zguduitor, aproape de cutremur, este că va începe pictarea pe mulți pereți (ai unor biserici oropsite prin aceasta) a urâciunii Marcu 13:14 pustiirii, stând unde nu se cuvine – cine citește să înțeleagă – n.n. ]

Dr. Florian BICHIR Membru al Colegiului CNSAS 1031

                                    Domnul dr. Florian Bichir, deși se dorește cu stil imparțial și academic, în realitate se comportă cu accente discriminatorii, răstălmăciri de proastă calitate. Pe cei care îi critică idolul îi numește informatori, doar pentru că nu era de acord cu ei și vorbea în funcție de înțelegerea celor ce îl întrebau, cu ton variabil, pentru a-i folosi:

inform. PAULIN LECA [ … ] 330 Pe Părintele Paulin Leca îl vom regăsi și în alte Dosare de Securitate aflate în arhiva CNSAS cu declarații asemănătoare, despre diferite personalități ale Ortodoxiei românești și nu numai, fiind un personaj destul de mult frecventat de Securitate pentru furnizarea de informații. In acest caz, a se vedea inadvertențele de ton dintre o astfel de declarație, de pildă, și felul în care vorbea despre Părintele Arsenie cu alții, după cum reiese din nota redată la pp. 199-201… 1032

                                    Dar nu observă că Părintele Arsenie Boca a turnat pe mulți la securitate, aducându-le acuze grave pentru timpurile de atunci și de azi, în legătură cu subiectul atât de fierbinte al legionarismului:

Proces verbal de interogatoriu “În afară de preocupările duhovnicești, o vizitam pe domnița ILEANA, în apartamentul ei, unde am avut și discuții cu ea. Astfel îmi amintesc că am discutat despre moartea lui ZELEA CODREANU, spunându-mi că în ceea ce o privește, ea l-a simpatizat și că regretă moartea lui, comisă de fratele ei, CAROL al II-lea, exprimând următoarele cuvinte: “România este singura țară în care succesul nu are succes”. S-a referit la succesul pe care-l avea CODREANU, însă care nu a dus la nici un succes, făcându-l vinovat în acest sens pe CAROL al II-lea. Ea prevedea schimbările care au se să facă în România și îmi amintesc că se frământa cum să facă să rămână în țară.” Anchetat BOCA Zian Arsenie 5 octombrie 1955 [ deci, cel puțin de pe atunci, devenise colaborator și informator al securității – n.n. ] – Orașul Timișoara. Interogatoriul a început la ora 17.30 minute și s-a terminat după șapte ore și 15 minute, la ora 00.45 [ câte o mai fi turnat în acel interval, pe câți i-a mai compromis și cărora le-o mai fi schimbat viața cu ani de temniță grea, ca el să fie eliberat și aranjat cu Maica Zamfira fără a i se șifona imaginea? – n.n. ] Dosar Informativ 2637 (VOL I) – Arhiva CNSAS, extras din „Părintele Arsenie Boca – Obiectivul BRATU” – de Vasile Manea, Editura Patmos, Cluj Napoca, 2009 1033

1031 <http://www.ziaristionline.ro/2015/03/23/parintele-arsenie-boca-in-arhivele-securitatii-dosarul-integral-anchetele-canalul-și-persecutia-un-demers-cnsas-de-exceptie-in-atentia-patriarhiei-romane/>, joi, 24 septembrie 2015.

1032 Florian BICHIR, Romeo PETRAȘCIUC, Raluca TODEREL, Părintele Arsenie Boca in Arhivele Securității. ANCHETELE, CANALUL SI PERSECUTIA. Opis de documente., Vol. II (Prislop,1950-1959), Ed. Agnos, 2014, pp. 506.

1033 <http://www.ziaristionline.ro/2015/09/13/parintele-arsenie-boca-și-printesa-ileana-a-romaniei-despre-corneliu-zelea-codreanu-13-septembrie-1899-30-noiembrie-1938-proces-verbal-de-interogatoriu-printesa-l-a-simpatizat-pe-capitanul-misca/>, joi, 24 septembrie 2015

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s