pag. 762- A mers la un bal și astfel la scurt timp fata a murit

[ … ] 762.png

O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire. Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în fața altarului. Părintele a întrebat – o: Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu-Tatăl, în Maica Domnului? Ea a răspuns: Cred din toată inima. La fel i-a întrebat și pe părinții fetei care au răspuns că și ei cred. Părintele i-a zis fetei: Dacă crezi, scoală-te și mergi! Ea a răspuns că nu poate. Atunci Părintele i-a zis iarăși: Dacă crezi în Iisus Hristos, scoală-te și vino la mine! Atunci fetița s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, și a mers spre Părintele Arsenie. Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume la distracții, baluri, dansuri și să se încredințeze în mâinile lui Dumnezeu. Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal și astfel la scurt timp fata a murit. 739

                                    Sinistru… pentru un bal… Dacă ar fi fost minune dumnezeiască și nu un dans al demonilor ce au paralizat-o și apoi s-au răzbunat asupra ei, ucigând-o, ca să demonstreze că Părintele Arsenie Boca este Sfânt, Hristos ar fi mustrat-o cu blândețe că nu s-a ținut de cuvânt, și ar fi îndemnat-o să meargă la un duhovnic să se spovedească.

Iez 33:11 Spune-le: Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot așa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea. păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa și să fie viu.

                                    Dar dacă ea și părinții ei s-au încredințat unui om înșelător, ce lucrează cu duhuri răzbunătoare, cu tatăl minciunii cel de la început ucigaș de oameni, cum să treacă Dumnezeul cel delicat peste libertatea lor? Duhurile cu care au intrat în părtășie și-au făcut jocul până la capăt. Astfel că noi putem înțelege că mersul la Părintele Arsenie Boca este o adevărată sinucidere, de fiecare dată duhovnicească, dar uneori și trupească.

Ioan 8:44 Voi din însuși diavolul sunteți, și poftele tatălui vostru voiți sa faceți. Acela ucigător de oameni a fost din început, și întru adevăr n’a sfătuit, că nu este adevăr întru dânsul când grăiește minciună dintru ale sale grăiește; că mincinos este, și tatăl ei.:45 Iar eu căci adevărul grăiesc, nu credeți mie.

                                    Dar să vedem ce sinistru se purta Părintele Arsenie Boca tocmai… în scaunul spovedaniei!!!

Știai de el că-i băutor înainte de-a-l lua ?

Da.

Greșit-ai cu el înainte de a-l lua ?

Nu.

Copii lepădați ? Câți ?

5-6.

De ce nu te-ai împotrivit ? Trebuia să alegi atunci: mai bine mori decât să omori. Mori acum, de mâna lui. Canon. Ai curaj ? Credință că-ți ispășești uciderile ? Ar trebui să nu mai plângi din ceasul acesta, dacă zici că ai curaj. Vorbești cu cineva dintre ai tăi să aibă grija copiilor, că tu nu mai ești sigură pe viață. Dar de aci pleci drept la un duhovnic și te spovedești – ca înainte de moarte – pentru că, iată, faptele tale, ale mele, mă îngrămădesc cu plata: moarte pentru moarte, ca să aibă Dumnezeu milă de sufletul meu. Cu el, în continuare, numai mai multe ucideri vei îngrămădi. El te cheamă mereu, după ce te alungă mereu. Dar după împlinirea poftelor umblă să te căsăpească. Toți te sfătuiesc să-l lași și să divorțezi. Adică să-ți cruți viața. Eu îți spun că mai bine să-ți jertfești viața aceasta, ca să-ți

739 Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Colecția “Ortopraxia”, Ed. Agaton, Făgăraș, 2008, p. 74.

763763.png

dobândești Viața cealaltă. Tu acum ești mai slabă cu credința – că așa fac păcatele, o slăbesc, o sting, dar când te hotărăști, pe viață și pe moarte, să-ți mântuiești sufletul, credința vine, cu toată puterea ei, în ceasul acela. Să zicem că pentru moment ar fi mai bună pentru tine soluția divorțului. Ce ar urma. El își aduce alta și altele. Se face de râs și de plâns. Poate că nu-l dă Administrația afară din preoție, pentru că ceilalți stăpâni încurajează și susțin preoții slabi. Urmarea e că se smintesc oamenii – parohienii – și cei ce-l susțin, asta și urmăresc: să scadă credința în popor. Deci tu, cruțându-ți viața prin divorț, cu asta adaugi la păcatele tale. Pe când jertfindu-te, situația se precipită – se grăbește și, pentru crimă, va fi pedepsit și scos din slujbă și sminteala cu scăderea credinței în popor va fi mai mică, sau nu va fi deloc și mulți oameni vor zice: Este Dumnezeu și nu rabdă fărădelegile nimănui. Te-am ajutat la o soluție îndrăzneață, dar creștină, ca a primilor creștini. Dacă însă te hotărăști pentru jertfirea vieții – în vederea mântuirii – treaba asta, de mare curaj creștin – să o faci cam așa, ca Domnul Hristos, când L-au răstignit iudeii: S-a rugat pentru ei să fie iertați, că nu știu ce fac. Deci revino-ți sufletește la acest creștinism, cu care au mărturisit toți mucenicii, nescăpând nici o împotrivire sau vorbă rea față de cei ce-i ucideau.

Dușmanii omului sunt cei din casă cu el, casnicii lui” (Matei 10,36)a zis chiar Domnul Hristos acestea. Deci tu ai în casă cu tine pe cei ce te pot mântui. Rabdă totul, chiar moartea din mâna sau cuțitul lor, dar cu iubire, nu cu vrajbă. Și te mântuiești                                    740

                                    Nici nu știm de ce să ne mirăm mai mult… de cinismul cu care o trata Părintele, având un duh de torționar? De râvna rătăcită la care o îndemna, prezentă nu la primii creștini, ci doar de la primii sectari, chiar din primele veacuri? De duhul de răzbunare asupra preotului-soț (mascat de o iertare anapoda)? De falsa asemănare cu mucenicii (care arată că Părintele Arsenie Boca nu a înțeles smerenia adevăratei mărturisiri, care vine din voia lui Dumnezeu, iar nu din voia proprie prin aruncarea îndrăzneață în primejdii)? De cuvintele din Sfânta Evanghelie, citate în context nepotrivit, întocmai ca sectarii? De dorința de a provoca vădirea publică a unui biet păcătos pătimaș, în loc de a-i dori pocăința (de ce nu a gândit preacuvioșia sa că în urma sfaturilor sale soțul văzându-și crima se va căi și se va întoarce la Hristos? Deși negreșit și aceasta este o perversiune: să pună pe biata preoteasă să-i dea ocazia ca să ucidă, deci să-l facă să își mai agonisească un păcat, ca apoi să se căiască. Aceasta ne aduce aminte de turma lui Ilie și de Rasputin. Cu cât mai rău e gândul ca să stea biata femeie lângă el, pentru a-l întărâta la crimă, făcându-o pe preoteasă, prin aceasta, cauza premeditată a păcatului soțului ei, dar fără posibilitatea de a se mai spovedi, fiind moartă, deci practic trimițând-o cu siguranță în iad. Ce gândire demonică răzbunătoare – și de ce iertare sau iubire de vrăjmași mai poate fi vorba când te răzbuni – să furnizezi cuiva ocazia de a se face ucigaș ca apoi să fie pedepsit de stat, în oprobiul și sminteala publică a mulțimii. Că este evident, oricât s-ar da peste cap Părintele Arsenie Boca să ne convingă, oamenii, văzând preotul ucigându-și soția, nu ar fi dat slavă lui Dumnezeu pentru dreptatea Lui, ci s-ar fi smintit, cârtind împotriva Sfintei Biserici și a lui Hristos, că slujitorii lui sunt ucigași. Și ce bârfă publică la adresa ierarhiei care l-a hirotonit pe bietul preot întunecat de patimă, dar împins de luciditatea diabolică a mentorului de la Prislop la crimă)?

                                    Soluția năucitoare (rigidă, de tip inchizitorial și legalistă, ce aduce aminte de doctrina răzbunării și onoarei jignite a unui dumnezeu mânios, de tip apusean: să moară femeia ca să-și plătească crimele, ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, ca și cum Dumnezeu nu iartă necondiționat, pentru orice și oricâte păcate, dacă te pocăiești cu sinceritate), dată de Părintele Arsenie Boca vădește un mod de a gândi impregnat puternic de o poftă demonică

Ioan 8:44 Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii..

                                    Astfel de soluții nu am găsit în Ortodoxie, cât am căutat, însă am găsit în protestantism:

Am acasă o broșură încântătoare, tradusă din limba franceză, în care se povestește o întâmplare destul de recentă petrecută acum vreo cinci ani, când a fost executat la Geneva un criminal, un anume Richard, un tâlhar pare-mi-se, de vreo douăzeci și trei de ani, care, înainte de a se urca pe eșafod, s-a pocăit, întorcându-se în sânul bisericii creștine. Numitul Richard era un copil din flori, pe care părinții îl dăduseră de suflet, cam pe la vârsta de șase ani, unor

740 †PS Daniil STOENESCU, episcop locțiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – “Capela Sixtină” a Ortodoxiei românești “O smerită mărturisire ortodoxă de credință exprimată plastic”, Deva, 2005, pp. 456-457.

764764.png

țărani de la munte, niște ciobani elvețieni, care-l luaseră să-l crească numai ca să-l pună la muncă. Băiatul crescuse, așadar, ca un pui de fiară, fără să fi învățat nimic; ba, mai mult chiar, încă de când împlinise șapte anișori, ciobanii îl trimiseseră cu turma la păscut, pe ploaie și pe frig, aproape golaș și mai mult flămând decât mâncat. Nu mai e nevoie să-ți spun că nici unuia dintre ei nu-i păsa de bietul copil și nu simțea nici un fel de mustrare de cuget, dimpotrivă, fiecare se socotea îndreptățit să nu-i poarte de grijă, de vreme ce Richard le fusese dat pe veresie, așa, ca un lucru oarecare, și, deci, nu vedeau pentru ce ar fi obligați să-i dea de mâncare. Richard spune în mărturisirea lui că în anii aceia, aidoma fiului risipitor din Evanghelie, jinduia după lăturile pe care ciobanii le dădeau porcilor puși la îngrășat pentru vânzare; băiatul n-avea însă parte nici măcar de atât, și-l băteau de câte ori șterpelea din hrana pentru porci. Așa își petrecuse el copilăria și adolescența, până când, crescând și prinzând puteri, se apucase de furat. Sălbaticul își agonisea pâinea muncind cu ziua la Geneva, ca să cheltuiască tot câștigul pe băutură, trăia în rând cu drojdia societății, și până la sfârșit a ajuns să asasineze un bătrân ca să-l jefuiască. A fost prins bineînțeles, judecat și condamnat la moarte. Prin partea locului sentimentalismul nu prea are căutare. In pușcărie, Richard a fost luat în primire de preoți și de membrii diverselor asociații creștine, de tot felul de cuconițe însuflețite de simțăminte filantropice și așa mai departe. L-au învățat să citească și să scrie, i-au tălmăcit cuvântul Evangheliei și atâta l-au catehizat și l-au dăscălit, l-au tocat la cap și i-au împuiat urechile, că până la urmă l-au făcut să-și mărturisească solemn crima. Ba, mai mult chiar, s-a apucat să scrie cu mâna lui o declarație adresată tribunalului, prin care recunoștea că este cu drept cuvânt un ticălos, dar că, între timp, s-a învrednicit să descopere adevărul și că Dumnezeu l-a luminat, împărtășindu-i harul cunoașterii. Lucrul acesta a făcut vâlvă mare în rândurile populației bigote și filantropice a Genevei. Toată elita orașului, tot ce era mai de soi, persoanele cu cea mai aleasă educație au luat cu asalt închisoarea. Care mai de care vrea să-l strângă în brațe și să-l sărute pe Richard. „Ești fratele nostru, harul Domnului a pogorât asupra ta!” strigau toți într-un glas. Richard lăcrăma de înduioșare: „Da, harul Domnului a pogorât asupra mea. În copilărie eram fericit să mă pot înfrupta din hrana porcilor; abia acum însă am cunoscut fericirea cea adevărată și mor întru Domnul!” „… Da, da, Richard, mori întru Domnul, ai vărsat sânge omenesc și trebuie să mori întru Cel-de-Sus. Chiar dacă n-ai nici o vină – fiindcă nu cunoșteai cuvântul lui Dumnezeu pe vremea când jinduiai la belșugul porcilor și când te snopeau în bătăi pentru că le șterpeleai din mâncare (ceea ce, de altminteri, este foarte urât, căci furtul e un lucru oprit) – ai vărsat totuși sânge omenesc și trebuie să-ți ispășești păcatul prin moarte.” Sosește, în sfârșit, și ultima zi hărăzită osânditului. Richard, cu obrazul scăldat în lacrimi, repetă întruna înduioșat: „E ziua cea mai frumoasă din viața mea, dat fiind că mă înfățișez stăpânului ceresc!” „Dă, îi țin isonul într-un glas preoții, judecătorii și cuconițele cu sentimente filantropice, este cea mai fericită zi din viața ta, căci vei intra în împărăția cerurilor!” și-l petrec toți cu alai la eșafod, căruța infamiei în care l-au suit pe Richard fiind urmată de echipaje și de mulțimea celor care merg pe jos. Ajung la locul osândei.

Mori, frate”, îl îmbărbătează cu toții pe Richard. „Mori întru Domnul, căci ai avut parte să cunoști fericirea!” și fratele Richard, sub o ploaie de sărutări frățești, este împins spre eșafod, urcat pe trepte, așezat sub cuțitul ghilotinei, după care i se taie capul – tot așa frățește – pentru că s-a împărtășit din harul ceresc! Cazul este, cred, reprezentativ. Broșurica a fost tradusă de nu știu care filantrop rus cu concepții luterane, din înalta societate, și distribuită ca supliment gratuit o dată cu diferite ziare și publicații. Figura cu Richard este interesantă prin faptul că e națională. La noi ar părea absurd să decapitezi pe cineva numai pentru că s-a învrednicit să fie frate cu tine și pentru că harul Domnului a pogorât asupra lui, dar, repet, avem și noi asemenea fenomene interesante. Bunăoară, la noi nu există o desfătare mai mare, mai intimă decât tortura consacrată prin tradiție, ca să zic așa națională, a bătăii cu biciul. Nekrasov pomenește într-o poezie [ 1 ] despre un mujic care-și lovește calul cu pleasna biciului

765765.png

peste ochi, peste „ochii lui blânzi”. Cine n-a avut parte să vadă astfel de scene? Este ceva specific rusesc. 741                                    

                                    Când am citit acest pasaj ne-am zis: „Slavă Ție, Doamne, că numai la ruși și apuseni pot fi astfel de fenomene perverse!”. Nu știam, însă, pe atunci, că taina fărădelegii se lucra și la noi în ascuns:

2Te 2:2 Să nu vă clintiți degrabă cu mintea, nici să vă spăimântați – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a și sosit. 3 Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării, 4 Potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu. 5 Nu vă aduceți aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri? 6 Și acum știți ce-l oprește, ca să nu se arate decât la vremea lui. 7 Pentru că taina fărădelegii se și lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. 8 Și atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale și-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. 9 Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase, 10 Și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. 11 Și de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, 12 Ca să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea. 13 Iar noi, fraților, iubiți de Domnul, datori suntem totdeauna să mulțumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfințirea duhului și întru credința adevărului, 14 La care v-a chemat prin Evanghelia noastră, spre dobândirea slavei Domnului nostru Iisus Hristos. 15 Deci, dar, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.

                                    Iată că Părintele Arsenie Boca îmbina în sine falsa pocăință prin satisfacția morții celui vinovat (împrumutată de la dumnezeul cel mânios apusean), cu biciuirea rusească, fiind numit, de aceea, „Biciul lui Dumnezeu”. Dar să nu credeți că le biciuia pe animale ca sărmanul mujic rus. El biciuia pe oameni, ducându-i la deznădejde și fapte necugetate. Pe animale le iubea pătimaș, nepermis pentru un bun creștin, darămite pentru un ieromonah:

Părintele Arsenie avea însă un cățel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era și cățelul. Când am văzut cățelul, mi-am dat seama ca este acolo. 742

3. Arhiereul, preotul și tot clerul nu se cade a hrăni păsări și câini mici

Alături de glasurile dezmierdătoare ale oamenilor și ale cântecelor de joc se numără și glasurile păsărilor, adică ale papagalilor, privighetorilor, porumbeilor, canarilor și ale altor cântătoare de acest fel, precum și lătratul câinilor mititei, vietăți pe care le hrănesc cu oarecare grele cheltuieli în casele lor nu numai [ dintre ] mireni, ci și clerici și sfințiți. Pentru aceea, având în vedere vătămarea produsă de acestea, precum și deșertăciunea lor, te rog fierbinte pe Prea Sfinția ta să te lipsești [ de ele ] . Și dacă poate ai în casă unele ca acestea, leapădă-le, căci, într-adevăr,. 1) este un lucru cu totul necuviincios ca un arhiereu să hrănească [ vietăți ] ca acestea în Mitropolie, întrucât se; face pricină de multă ocară și sminteală creștinilor – adică să vadă în casa arhiereului sau a preotului păsări și câini mici și să audă necuvântătoarele lor glasuri acolo unde se cădea să se vadă tot lucrul de cinste și cucernic.

4. Pilde ale celor ce au împătimire spre oarecare vietăți

Și 2) pentru că aceste viețuitoare pricinuiesc în inimile oamenilor împătimire și dragoste nerațională, încât cei ce le au le iubesc mai mult pe ele decât pe oamenii cei raționali, asemenea lor. Aceasta o adeverește pe de o parte împăratul Onorie, care nu s-ar fi întristat atât de mult chiar dacă s-ar fi pierdut cetatea Romei cât dacă ar fi pierit papagalul său care

741 Fiodor Mihailovici DOSTOIEVSKI, Frații Karamazov (1880), <http://chinez-isidor.blogspot.ro/2015/02/fratii-karamazov-de-fiodor-mihailovici.html>, sâmbătă, 8 august 2015, pp. 297-299.

742 <https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfant-despre-parintele-arsenie-boca.pdf>, miercuri, 24 iunie 2015.

766 766.png

se numea tot la fel [ Roma ] ,, după cum zic istoricii, sau, după alții, cățeaua lui care se numea astfel.

Pe de altă parte, robii unor popoare care se aflau la Roma și țineau în mâinile lor câini mici pe care îi mângâiau ca și cum ar fi fost copiii lor l-au făcut pe cezarul să îi înfrunte cu această nostimă întrebare: „în locurile acestor oameni femeile nasc copii sau nu?” Aceasta povestește Plutarh. Și ce să spun despre niște vietăți ca acestea? Atât de nepriceput și de împătimit este ticălosul om, încât își revarsă patima și dragostea până și către târâtoarele cele purtătoare de moarte și otrăvitoare.

Să-ți spun una și mai mare: [ alții și-au revărsat dragostea ] până și către copacii și sadurile cele nesimțitoare. Istoricii spun că un. împărat al Romei a luat împătimire către o smirnă, îndulcindu-se de multitudinea ei de culori. Pe aceasta, după ce a răsărit și a făcut rădăcini, a luat-o într-o cămară aflată la malul mării și o hrănea atârnându-i mărgăritare la gât.

Se povestește încă și despre Xerxes că a iubit un platan și că îl împodobea ca pe o mireasă, spânzurându-i în ramuri coliere, cercei, inele, și alte [ podoabe ] , că rădăcinile i le împodobea cu brățări, iar vârful i-l încununa cu coroane împărătești, adăpându-l cu apă binemirositoare și de mult preț, încât cineva putea spune că împodobitorul unui copac ca acesta era mai nesimțitor decât însuși copacul pe care-l împodobea. 743

                                    Iată încă un motiv care poate că îi schimba (în taină, fără să-și dea seama) sufletul Părintelui Arsenie Boca spre o abordare așa de disprețuitoare față de oameni. Dar adevărata îmbolnăvire a sfinției sale venea din altă parte, dintr-o lucrare mult mai profundă, pe care o să o analizăm mai jos– n.n. ]

                                    Lucrarea duhovniciei Părintelui Arsenie Boca era sinistră și cu totul deplasată de la Calea Împărătească și lină a lui Hristos. Să vedem cum este aceasta cercetând Sfânta Biserică Ortodoxă, insuflată de Sfântul Duh, Care judecă cu totul altfel decât Părintele Arsenie Boca, astfel de cazuri:

Curați se zic navatianii (așa pe sineși numindu-se după mândria cugetului, precum scrie Eusebiu cartea 6, cap 43). Iar Navat [ (c. 200–258) – n.n. ] a fost prezbiter al Bisericii romanilor, carele nu primea pe aceea, ce în vremea goanei s-a fost lepădat (de credința lui Hristos) iar apoi s-au căit. Ci nici cu cei însoțiți prin a doua nuntă se împărtășea. Și după Botez zicea, că nu se mai poate milui cel ce a păcătuit, după Epifanie la eres 59, și după Augustin eres 38. Deci acesta măcar că în dogmele credinței nu a greșit, nici era eretic, ci numai schismatic, după 1 canon al marelui Vasile. Pentru ura de frați a sa însă și nemilostivirea socotelii, și mândria sa, s-a anatematisit, de sinodul cel ce s-a făcut în Roma în vremea lui papa Cornelie, după Eusebiu, și de sinoadele ce s-au făcut în Cartagina, în vremea lui Ciprian, și în Antiohia și în Italia împotriva lui. De la acesta s-au numit navatiani și cei ce au urmat relei socotelii lui. [ … ]

CANONUL 9 al Sfântului sfințit mucenic Petru

Și pentru cei ce ca din somn sar de sineși la nevoință, care chinuiești, și voiește a trage, și trag asupra loruși ispite de a se lupta cu marea, și cu multa învăluire, iar mai ales și împotriva fraților aprind jeraticul păcătoșilor, și cu aceștia trebuie a ne împărtăși. Fiindcă în numele lui Hristos vin la aceasta, deși nu iau aminte la cuvintele Lui, ce învață: „Rugați-vă ca să nu intrați în ispită” (Matei: 26,41). Și iarăși a zice Tatălui în rugăciune: „Și să nu ne duci în ispită. Ci scapă-ne de vicleanul” (Luca: 11,4). Ci poate nu știu ei fugile cele ce de multe ori s-au făcut, ale însuși Stăpânului și Învățătorului nostru, de către cei ce voiau a-L vrăjmășui, și că uneori nici nu umbla de față printre ei (Ioan: 11,51; Marcu: 14,48). Că și când s-a apropiat vremea patimilor Lui, nu S-a dat pe

Sineși, ci a așteptat până ei au venit asupra Lui, cu săbii și cu lemne. Deci zice către ei: „ca la un tâlhar ați ieșit cu săbii și cu fuști să mă prindeți”? „? Care și l-au dat pe El, zice, lui Pilat”. Însă cei ce după însemnarea Lui, și cei ce după scopul Lui umblând, au pătimit, aducându-și aminte de dumnezeieștile Lui cuvinte, prin care sprijinindu-ne pe noi pentru goane, zice: „Luați aminte pentru sine-vă. Că vă vor da pe voi la adunări, și în sinagogile lor vă vor bate pe voi”. Și vă vor da, a zis, dar nu pe sine-vă dați-vă. „Și vă veți duce la igemoni, și la împărați pentru numele Meu” (Luca: 21,12), dar nu pe sine-vă să vă aduceți. Fiindcă și

743 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, Paza Celor Cinci Simțuri, diortosită după ediția de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1826 Ed. Egumenița, s.a., s.l., pp. 141-142.

767767.png

voiește ca noi goniți fiind, a trece din loc în loc, pentru numele Lui, precum iarăși Îl auzim pe El zicând: „și de vă gonesc pe voi din cetatea aceasta, fugiți în cealaltă” (Matei: 10,23), că nu voiește de sine a ne duce noi către sateliții (gvardioți), și lăncierii diavolului. Ca să nu ne facem pricinuitori lor și de mai multe morți, ca cum silindu-i pe ei mai mult a se sălbătici, și a săvârși în faptă lucrurile cele aducătoare de moarte, ci a aștepta și a lua aminte de sine-ne: „Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită” (Matei: 26,41). Așa Ștefan cel întâi următorul Lui, mucenicie luând asuprăși în Ierusalim. Răpindu-se de cei fără de lege și aducându-se în adunare, cu pietre împroșcându-se în numele Domnului Iisus Hristos, s-a slăvit, rugându-se și zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapte: 7,60). Așa Iacov al doilea, prinzându-se de Irod, cu sabia i s-a tăiat capul (Fapte: 12,2). Așa Petru cel mai întâi dintre Apostoli, de multe ori prinzându-se și închizându-se, și necinstindu-se la urmă în Roma s-a răstignit. Și prea vestitul Pavel de multe ori fiind dat și până la moarte primejduindu-se, și mult nevoindu-se, și întru multele goane lăudându-se, și în necazuri, întru aceeași cetate, și lui i s-a tăiat capul cu sabia. Care întru cele ce s-a lăudat, a isprăvit. Și că, „În Damasc s-a slobozit cu coșnița noaptea peste zid” (II Corinteni: 11,32). Și a scăpat din mâinile celui ce căuta a-l prinde. Că ceea ce le stătea lor înainte era mai întâi, să binevestească și să învețe cuvântul lui Dumnezeu. Întru care mai întărind pe frați ca să rămână întru credință, ziceau ei și aceasta că: „Prin multe necazuri se cuvine noi a intra întru împărăția lui Dumnezeu” (Fapte: 14,21). Căci „căutau nu pe folosul loruși, ci pe cel al multora ca să se mântuiască” (I Corinteni: 10,33). Și de a zice lor multe la acestea spre a arăta cu deamăruntul, de nu, precum zice Apostolul: „Că nu îmi ajunge vremea a spune” (Evrei: 11,32).

TÂLCUIRE

Cei ce scoală din somn și mai ales după puțin somn, nu-și au cugetul lor statornic, ci tulburat și nestatornic. Cu aceștia dar a asemănat sfântul pe aceia, ce sar întru nevoința muceniciei, și nu umblă cu rânduială, ci sumețește și fără chibzuire se aruncă întru dânsa, nearătată fiind și negândită de gonaci. Nici de față și în lucrare pusă, ci zăbovită de a trage pe creștinii cei ce se nevoiesc. Și își trag loruși adică ispită, iară celorlalți creștini le aprind mai mult pe muncile gonacilor, cu necuviincioasa lor pornire. Însă deși aceștia sunt vrednici de prihană, cu toate acestea, fiindcă pentru numele lui Hristos sar așa la mucenicie, poruncește Sfântul prin canonul acesta, ca să se împărtășească cu ceilalți creștini, măcar că nu urmează pilda lui Hristos. 744 745

11. Zis-a un părinte oarecare: „Când vei vedea întărâtarea, tulburarea și venirea păgânilor asupra creștinilor, atunci fugi și tu și te ascunde, pe cât vei putea, dar să nu te dai pe tine în mâinile păgânilor prigonitori, părându-ți-se că mare lucru vei face de te vei da singur în mâinile lor. Că Dumnezeu nu voiește cele ce sunt mai presus de putință, deși sfinții mucenici singuri, de bună voia lor s-au dus și s-au dat în mâinile prigonitorilor, dar prin oarecare descoperire dumnezeiască făceau aceasta. Iar tu, când ți se va întâmpla fără de voia ta să cazi cumva în mâinile păgânilor prigonitori, cu bună nădejdea lui Hristos să rabzi vitejește toate ispitele și muncile ce ți se vor întâmpla, până la moarte. Iar cel ce nu fuge de ispite, ci se dă singur de bună voia sa într-însele, acela să piară într-însele, că noi avem poruncă să ne păzim de ispite pe cât vom putea și să ne rugăm pururea lui Dumnezeu, zicând: «Doamne, nu ne duce pe noi întru ispite!»” 746

Iar pricină binecuvântată de despărțire între bărbat și între muiere alta vreuna nu este, decât curvia, sau preacurvia bărbatului și a muierii. [ … ] Pentru că și Domnul n-a iertat a se despărți așa prost pentru singură preacurvia, ci chiar și după întâiul cuvânt pentru râvna, care urmează din o preacurvie ca aceasta, și pentru uciderea ce poate urma din râvna

744 Este evident că după ce se vor spovedi, se vor dezlega la împărtășanie. Deci acesta este un păcat. Iar păcatul nespovedit nu se iartă. Deci cum s-ar putea spovedi preoteasa dacă este omorâtă tocmai în acest păcat, mai ales că nu moare mărturisind pe Hristos, ci dorind să provoace răul soțului ei, la sfatul Părintelui Arsenie Boca. Și cum să se căiască când crede că este virtute și ascultare de un ieromonah Ortodox? Jalnică amăgire, să dogmatisești păcatul ca mucenicie și astfel să păcătuiești împotriva Sfântului Duh crezând că faci o faptă bună tocmai păcătuind.

745 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 151, 69-71, 563-565

746 Patericul…, Pentru răbdare, 11.

768768.png

aceasta. [ … ] Deci fiindcă din toate acestea ce am zis se înțelege că, nu se cuvine a se despărți bărbatul de femeie, sau femeia de bărbat, pentru aceasta este de nevoie a suferi o parte pe alta, după Teologul Grigorie. Și atât femeia se cade a suferi pe bărbat, măcar de o ocărește, măcar de o bate, măcar de cheltuiește zestrea ei, sau altceva de-i face, cât și bărbatul pe femeie, măcar deși se îndrăcește, după canonul 4 al lui Timotei, măcar alte metehne de ar pătimi, și neputință de ar avea, după Hrisostom (în cuvântul la zicerea: muierea s-a legat cu lege și celelalte) măcar deși legile împărătești și cele dinafară, pentru multe pricini iartă a se despărți bărbatul de muiere și muierea de bărbat, dar Hrisostom (în același) împotrivindu-se lor zice, că nu are a ne judeca Dumnezeu după legile acestea, ci după legile cele ce însuși le-a legiuit despre nuntă. „O singură pricină binecuvântată despărțire este cea rânduită de legi, după împărații Leon și Constantin, când o parte vrăjmășuiește viața celeilalte (titlul 13 din alegerea legilor), se despart încă după dreptul cuvânt, când o față este drept slăvitoare, iar cealaltă ereticească, după canonul 72 al soborului 6”. [ … ]

CANONICEASCĂ FORMĂ A CĂRȚII DE DESPĂRȚIREA NUNȚII.

Preseduind (șezând pe scaunul judecății) smerenia noastră, fiind împreună și preacinstiții clerici, preacucernicii preoți, și preacinstiții boieri (și proestoși) s-au înfățișat înaintea tuturor, (cutarele din cutare loc) pârându-și pe femeia sa (sau cutare femeie pe bărbatul său) în vinovăție de preacurvie. Și zicând că o au aflat pe ea cu adevărat spurcând patul bărbatului ei, și vederat preacurvind cu altul. Dar cerându-se pentru aceasta și martori vrednici de credință, a adus de față pe (cutare și cutare și cutare) care în frica lui Dumnezeu, și în curată conștiința lor, au mărturisit înaintea tuturor pentru femeia lui, că cu adevărat nu au păzit cuviincioasa credința bărbatului său, și vrăjmășuindu-și întreaga sa înțelepciune, s-a făcut preacurvă. Deci smerenia noastră acestea auzindu-le, și deplin încredințându-ne, am mai născut pricina aceasta. Și dar întrebuințând apoi feluri de cuvinte și de chipuri, spre a îndupleca pe numitul (cutare) să ia iarăși și primească pe femeia sa, (că și aceasta se poate după dumnezeieștile legi) trecând cu vederea acest fel de greșeală a ei, fiindcă amar se căiește de aceasta, și juruiește că niciodată o va mai face. Și toate acestea lucrându-le într-o lungime de timp destul, nu am putut a-l pleca pe el. Drept aceea urmând noi hotărârii Domnului nostru celei din Evanghelie, care zice că: „Oricare va lăsa pe muierea sa, afară de cuvânt de curvie, o face pe ea de preacurvește” (Matei: 5,32; 19,7). Și socotind noi, că singură aceasta este leginică și binecuvântată pricină de a se despărți bărbatul de muiere. Adică cuvântul preacurviei, precum Domnul a hotărât. Dar încă și îngrijindu-ne mai înainte ca nu cumva să se întâmple ceva mai rău din împreună locuirea acestora cea de aici înainte, fiindcă preacurvia mai de multe ori naște pe pizmuire, și pizmuirea pe ucidere. Deci pentru aceasta, dezlegăm pe numitul (cutare) de muierea sa (cutare) după hotărârea Domnului, și după sfintele canoane apostolești și sinodicești. Dar și dăm lui voie a-și lua altă muiere (adică părții celei nevinovată). Iar mai sus numitei (cutare), nici odinioară (adică părții vinovate) îi dăm voie a-și lua alt bărbat, ca uneia ce s-a făcut pricină acestei despărțiri și dezlegări de nuntă. Căci ei se cade în locul nunții și a însoțirii a doua, să rămână așa, plângându-și și tânguindu-și în toată viața păcatul său, căci: Ceea ce Dumnezeu a împreunat, ea a despărțit (Matei: 19,6). De vreme ce și întru alt chip, trăind bărbatul ei pe care ea prin a sa desfrânare l-a lăsat, urmează frica ca nu cumva să se facă preacurvă, de se va împreuna cu alt bărbat, după Apostolul Pavel (Romani: 7,3). Care și întru alt loc zice că: „De se va despărți muierea de bărbatul ei, să rămână nemăritată” (I Corinteni: 7,11). Pentru aceea spre încredințare s-a făcut această carte de despărțire, și s-a dat mai sus numitului (cutare) 501 în anul (cutare), și luna. 747

132. In ce conditii Biserica Ortodoxa aproba divortul ?

Dupa invatatura data noua de Dumnezeu, casatoria este indisolubila, adica una singura pe toata viata : ” Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta ” ( Matei 19, 6 ) . Numai moartea desparte in chip firesc pe cei doi soti. Totusi, sunt cateva exceptii ingaduite de Biserica, care duc la despartirea sotilor intre ei prin divort. Iar divortul este desfacerea

747 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 151, 69-71, 563-565

769769.png

casatoriei pe care o provoaca sotii intre ei, pentru care Biserica nu le poate da nici o binecuvantare sau hotarare juridica oficiala. De aceea, nici nu se prevede vreo slujba bisericeasca la divort. Adevarata legiuitate a nuntii consta numai in casatoria intaia. Desfacerea ei legala o face numai moartea unuia dintre soti, sau pe plan mai inalt, moartea ambilor soti, caci dupa moarte ” sunt ca ingerii, necasatoriti ” ( Matei 22, 30 ) .

Cu toate acestea, conducerea bisericeasca, tinand seama de scopul moral al casatoriei, inca din vremea apostolilor a dat ingaduinta vaduvei ramasa prin deces de a se recasatori. Deci ca o iconomisire dintre cele doua altemative : a vaduvei prea superioare, in deplina stapanire de sine ( Luca 2, 36-37 ) și a desfraului prea pacatos, i s-a indicat calea de mijloc a casatoriei celei de a doua ( I Corinteni 7, 8-9; I Timotei 5, 3, 6, 14 ) , cum spune asa de clar Arhimandritul Nicodim Sachelarie, in lucrarea sa monumentala Prsvila Bisericeasca.

133. Care sunt cauzele canonice ale divortului ?

Motivele canonice de divort sunt :

I.a. Adulterul ( preacurvia ) , adica violarea credintei conjugale de catre sot sau sotie. Acest motiv de divort se bazeaza pe Sfanta Evanghelie, adica pe dreptul divin ( Matei 19, 9 ) .

b. Pe langa adulter, sotul poate sa divorteze cand i se pun curse care pericliteaza viata, indreptate contra existentei casatoriei, de catre un sot impotriva celuilalt, cum ar fi refuzul sotului sau sotiei de a naste copii. In acest caz partea nevinovata are drept sa solicite divortul.

c. Iarasi, sotul poate divorta cand sotia se face vinovata de avort intentionat și prin aceasta impiedica scopul casatoriei.

d. Cand femeia sau barbatul participa fara voia celuilalt la ospete și petreceri necuviincioase                                   

e. Pentru sotie exista motiv de a cere divort cand barbatul sau o acuza public pe nedrept de adulter cand sotul ei greseste in public sau in ascuns, in casa sau in alta parte cu o alta femeie.

II. Al doilea motiv principal de divort, dupa adulter, este caderea unui sot din dreapta credinta – apostazie, necredinta, secta etc. ( I Corinteni 7, 15 ) .

III. Cand unul din soti sau amandoi intra in monahism, ” ca o moarte superioara, fata de lumea pusa in slujba pacatului ” ( Sinodul VI Ecumcnic, canonul 12 și 48 ) . Insa ” cel ce-și lasa ( prin divort neingaduit ) sotia sa legitima și ia pe alta, trebuie sa fie canonisit ca un preacurvar, dupa porunca Domnului ( Matei 19, 9 ) , adica sa fie oprit pana la 15 ani de la Sfanta Impartasanie ” , dupa Sfantul Vasile cel Mare. 748

                                    Lăsând la o parte cruzimea sfatului arsenic dinainte, care cerea bietei femei necăjite să-l provoace pe soțul ei să o ucidă ca să fie vădit public, să revenim la acest stil hipnoticoghicitoresc prezent în toate falsele minuni ale Părintelui și descris de toți ucenicii, fără deosebire de pregătire.

                                    Acest stil nu este Ortodox deoarece pe lângă faptul că vădește o spiritualitate spectaculoasă de un prost gust evident, mai are și o pecete apăsătoare care ne mâhnește: marea asprime îndreptată împotriva sărmanilor oameni necăjiți (și așa luptați cu deznădejdea tocmai de cel ce i-a îndemnat la păcat, din ură, ca să nu se mai poată pocăi și să-i dobândească definitiv – și ce crud: tocmai la un ieromonah Ortodox, care ar fi trebuit să-i încurajeze, aline și să îi îndemne la pocăință cu nădejde, să găsească surparea definitivă!). Nădăjduim însă noi, și ne rugăm lui Hristos Cel mult milostiv și îndelung răbdător, ca Să nu aplice cu sfinția sa aceeași măsură la judecată, aceeași acrivie, aceeași asprime, după cuvântul Sfintei Evanghelii:

Mar 4:24 Și le zicea: Luați seama la ce auziți: Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura;

deși cei uciși sufletește prin sfaturile sfinției sale, credem că strigă la cer:

Fac 4:10 Și a zis Domnul: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ.

                                    Acest stil navatian este evidențiat și de acatistul Părintelui Arsenie Boca, îndemnând la robia minții de minuni, neluarea în seamă a adevărului de dragul fenomenelor paranormale și pierderea pocăinței autentice:

Icos 3

748 <http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri6.htm>, sâmbătă, 8 august 2015.

770770.png

După un an, ai venit de la muntele Athos la Manastirea Brancoveanu și începând munca de duhovnic, înfricoșat te-ai aratat noua multora care veneam la mărturisit, căci mai dinainte numele ni le știai și faptele le descopereai, iar noi de darul ce-l aveai, iti cantam:

Bucura-te, ucenicul Maicii Sfinte.

Bucura-te, ca dar de prooroc ai primit.

Bucura-te, ca multora pe nume le spuneai.

Bucura-te, ca faptele și păcatele le descopereai.

[ … ]

Condac 10

Venit-a Părinte, in timpul unei Sfinte Liturghii, o femeie sa-ti spună necazul ce-l avea și te tulbura cu nerăbdarea ei, iar tu Părinte simțind din Sfântul Altar, ai oprit slujba și ai strigat la ea sa înceteze cu nerăbdarea și ai spus la toti de ce a venit, ca sa cantam: Aliluia!

Icos 10

Ai spus Părinte ca femeia a venit deoarece a pierdut 20.000 de lei și ca acei bani cu care cele doua fete ale ei trebuiau sa-și creasca copiii pe care n-au voit sa-I nasca și i-au avortat. De aceea spor in casa nu vor mai avea, când sufletele copiilor striga răzbunare asupra părinților, iar noi ne minunam de darul tau

[ … ]

Icosul al 9-lea

Facandu-se utrenie in Biserica, ai iesit, Parinte, cu cantaretii și cu toti credinciosii, ca sa savarsesti Sfanta Liturghie pe altarul din fata manastirii și, fiind linga tine cantaretul care indoit cu credinta era, te-a vazut inconjurat de flacari de foc, care erau darul Sfantului Duh. Atunci el s-a inspaimantat și a strigat, iar tu l-ai oprit sa nu spuna, doar ca simteai ca te arde ceva                                    749

                                    Ce acatist potrivnic evlaviei, ca și cel căruia i s-a dedicat. Cât de diferit este Părintele Arsenie Boca față de adevărații Sfinți:

31. Spuneau părinții despre avva Macarie cel Mare că s-a făcut, precum este scris, dumnezeu pământesc. Că precum este Dumnezeu acoperind lumea, așa s-a făcut și avva Macarie acoperind greșelile ce le vedea, ca și cum nu le-ar fi văzut și pe care le auzea, ca și cum nu le-ar fi auzit. 23 750

***

                                    Iată, însă, diametral opus de cum o practica Părintele Arsenie Boca, cum sfătuiește Sfânta Biserică Ortodoxă să se facă duhovnicia (spre vindecarea, iar nu zdrobirea celui păcătos), după cum a învățat-O Însuși Mirele Ei, Domnul nostru Iisus Hristos:

Mat 12:18 „Iată Fiul Meu pe Care L-am ales, iubitul Meu întru Care a binevoit sufletul Meu; pune-voi Duhul Meu peste El și judecată neamurilor va vesti. 19 Nu se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni, pe ulițe, glasul Lui. 20 Trestie strivită nu va frânge și feștilă fumegândă nu va stinge, până ce nu va scoate, spre biruință, judecata. 21 Și în numele Lui vor nădăjdui neamurile.

                                    Așadar, judecata este limpezirea rațiunii prin blândețe, care biruie prin lămurirea înțelesurilor, dând nădejde, iar nu judecata privită ca un proces între oameni și Dumnezeu, al cărui procuror este Părintele Arsenie Boca, reprezentant în țara noastră al ideologiei dumnezeului senior mânios și răzbunător de tip apusean, cuprinsă atât de sugestiv în sintagma „biciul lui Dumnezeu”.

Ioan 8:3 Și au adus la El fariseii și cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter și, așezând-o în mijloc, 4 Au zis Lui: Învățătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; 5 Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? 6 Și aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. 7 Și stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat și le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. 8 Iarăși plecându-Se, scria pe pământ.

749 <http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=4036>, luni, 6 iulie 2015.

750 Patericul…, Pentru Avva Macarie Egipteanul, Despre smerenie, 30-31.

771771.png

9 Iar ei auzind aceasta și mustrați fiind de cuget, ieșeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni și până la cel din urmă, și a rămas Iisus singur și femeia, stând în mijloc. 10 Și ridicându-Se Iisus și nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nu te-a osândit nici unul? 11 Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Și Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuiești.

                                    Noi, Ortodocșii, credem că Singurul om fără nici un păcat este Hristos, iar Maica Domnului este Singura care nu are păcate personale și a fost curățată de păcatul strămoșesc la Buna-Vestire. Dar iată, nici Ei, nu aruncă cu pietre și nici nu osândesc, ci doar îndeamnă, fără reproș și fără biciuire la pocăință, adevărata mângâiere. Oare Părintele Arsenie Boca nu avea păcate și/sau era mai autoritar ca Domnul și Măicuța Lui, ca să arunce cu pietre sau să dea cu biciul, osândind? Să nu fie în veac, între oameni o asemenea hulă, Amin!

Fraților, scriu înaintea feței Dumnezeului meu: smeriți-vă inimile voastre și veți vedea mila Domnului, și încă de pe pământ veți cunoaște pe Ziditorul ceresc și sufletul vostru nu va cunoaște saturare în iubire.

Nimeni nu poate cunoaște de la sine ce este iubirea lui Dumnezeu, dacă nu-L învață Duhul Sfânt; dar în Biserica noastră iubirea lui Dumnezeu se face cunoscută prin Duhul Sfânt și de aceea vorbim despre ea.

Sufletul păcătos care nu cunoaște pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaște pe Domnul și cât de mult ne iubește. Dacă oamenii ar ști aceasta, nici un singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se și bucură de întoarcerea păcătosului. Chiar și atunci când moartea îți bate la ușă, crede cu tărie că, de îndată ce vei cere iertare, o vei și dobândi.

Domnul nu e ca noi. El este blând și milostiv și bun, și atunci când sufletul îl cunoaște, el se minunează fără sfârșit și zice: „Ah, ce Dumnezeu avem!”

Duhul Sfânt a dat Bisericii noastre să cunoască cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu.

Domnul ne iubește și ne primește cu blândețe, fără reproșuri, așa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproșuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scump și încălțăminte în picioare, să junghie vițelul cel gras și să se veselească și nu l-a învinuit [ Lc 15 ] .

Cu câtă blândețe și răbdare trebuie să îndreptăm și noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoarcerea lui!

Duhul Sfânt învață sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni. 751

                                    De ce Părintele nostru drag Arsenie nu te-ai lăsat învățat de Sfântul Duh smerenia lui Hristos, ca să semeni cu El și să iubești pe oameni? Acum ai fi fost Sfânt și ai fi putut ajuta oamenii necăjiți și cu toții am fi venit la tine să ne înveți smerenia lui Hristos!!! N-ar fi fost nevoie de presiuni îngrozitoare să fi canonizat, ca să devină lucrarea sfinției tale o altă ispită împotriva iubirii! Și nu te-ar fi chinuit acum toate cuvintele tale spuse cu asprime, și toate privirile înrobitoare, și toate gesturile care nu au fost Ortodoxe, și mai ales toate minunile care ne abat de la adevăr!

                                    Să vedem cu câtă delicatețe, răbdare, smerenie, înțelepciune, tăierea voii proprii și cunoaștere a sufletului omenesc, lucrează un adevărat văzător cu duhul (nu văzător cu duhurile cele ucigașe și mincinoase):

Din Pateric

1. Mers-am odinioară la oarecine din Părinți și l-am întrebat pe el, zicând: „De va avea cineva vreun gând, și se vede pe sineși [ deja ] biruit, și, de multe ori citind cele ce au zis Părinții despre un gând ca aceasta, se ispitește a-l îndrepta pe acesta, dar nu poate cu niciun chip, ce este mai bine: a vesti gândul oarecăruia din Părinți sau a se sârgui a face cele ce a citit, îndestulându-se cu a sa conștiință?” Răspuns-a bătrânul:

751 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. cit., p. 78.

772772.png

Dator este a vesti la un om ce-l poate folosi pe el, și a nu îndrăzni de sine, că nu poate cineva să-și ajute luiși, mai vârtos atunci când de patimi este împilat. Că mie, zice, tânăr fiind, una ca aceasta mi s-a întâmplat:

Aveam patimă sufletească și mă biruiam întru dânsa; dar, auzind de Avva Zinon că pe mulți, așa având, i-a tămăduit, am voit să mă duc și să-i vestesc lui, iar Satana mă împiedica, punându-mi în gând: «Că de vreme ce știi ce ești dator a face, fă precum citești. Și dar ce mergi să ostenești pe bătrânul?» Deci, când mă sârguiam a merge și a vesti lui, războiul se ușura de la mine prin meșteșugul vicleanului care-l ușura tocmai ca să nu mă duc, iar dacă mă supuneam a nu merge, iarăși de patimi mă stăpâneam, și aceasta multă vreme mi-a meșteșugit-o mie vrăjmașul, nelăsându-mă a mă mărturisi bătrânului. încă de multe ori am și mers la bătrânul vrând a-i spune lui cugetul, și vrăjmașul nu mă lăsa, aducând rușine în inima mea și zicând: «Că de vreme ce știi cum trebuie să te tămăduiești pe sineți, ce trebuință este să mai spui și altcuiva? Că doar nu te lenevești pe sineți, știind doar ce au zis Părinții».

Acestea îmi punea deci în gând potrivnicul, ca să nu arăt patima la doftor și să mă tămăduiesc; iar bătrânul cunoștea cum că am gânduri, dar nu mă vădea, așteptând ca eu să le mărturisesc pe ele; și mă învăța despre dreapta viețuire, iar apoi mă slobozea. Iar mai pe urmă, plângând eu, am zis întru sinemi: «Până când, ticăloase suflete, nu voiești a te tămădui? Alții de departe vin la starețul și se tămăduiesc, iar tu nu te rușinezi, aflându-te aproape de doftor și ne- mărturisindu-te?»

Deci, înfierbântându-mă cu inima, m-am sculat și am zis întru sinemi că, ducându-mă la bătrânul, de nu voi afla acolo pe cineva, voi cunoaște că este voia lui Dumnezeu ca să-i vestesc lui gândul. Și, ducându-mă eu, n-am aflat pe nimeni. Iar starețul, după obicei învățându-mă despre mântuirea sufletului și cum se curăță cineva de gândurile cele spurcate, eu, de vreme ce m-am rușinat și nu i-am descoperit lui nimic, vrând eu a mă duce, sculându-se el, a făcut rugăciune și mă petrecea, mergând înaintea mea până la ușa cea din afară. Iar eu, muncindu-mă de gânduri – a spune sau a nu spune bătrânului -, mergând încetișor- încetișor înapoi, iar acela întorcându-se și văzându-mă muncit de gânduri, mă bate în piept și-mi zice: «Ce ai? Și eu sunt om». Iar aceasta zicând, mi s-a părut că mi s-a deschis inima și am căzut pe față la picioarele lui, zicând: «Miluiește-mă!» Iar starețul mi-a zis: «Ce ai?» Răspuns-am eu: «Nu știi ce am?» Răspuns-a acela: «Se cuvine ca tu să spui aceasta».

Iar atunci am spus lui cu rușine cu de-amănuntul patima mea. Și el mi-a zis: «Pentru ce mai demult te-ai rușinat a-mi spune? Nu sunt și eu om? Vrei însă să-ți spun totuși ceea ce știu? Nu ai oare trei ani de când vii aici având aceste gânduri și nemărturisindu-le pe ele?» [ deși era străvăzător, adică văzător cu duhul al faptelor și inimilor omenești, a așteptat cu delicatețe trei ani, nevădindu-l nici măcar când era în intimitate, ca să fie mărturisirea din voia lui și să fie împreună-lucrător al mântuirii proprii ca să se poată vindeca. Ce diferit și grosolan lucra bietul Părinte Arsenie Boca – n.n. ] Iar eu mărturisind și căzând iarăși și rugându-mă și zicând lui: «Miluiește-mă pentru Domnul», mi-a zis: «Du-te și nu te lenevi de rugăciunea ta și să nu clevetești pe nimeni. [ și ce grav este să clevetești pe alții public. Noi ne străduim să nu facem aceasta, ci să arătăm că cele cunoscute deja și crezute public ca fiind model de sfințenie sunt o cădere și o amăgire. Nu știm dacă reușim, dar ne rugăm ca împreună cu harul lui Dumnezeu să pornim de la adevărul lămurit pentru a ne îndemna pe noi și pe toți să nu-l judecăm pe sfinția sa, ci chiar atunci când este clevetit de alții mai râvnitori (dar și înlăuntrul nostru, când ne aducem aminte sau suntem presați să-l credem mincinos drept Sfânt) să-l plângem cu milă și luare aminte pentru izbăvirea noastră și a Părintelui Arsenie Boca de această capcană și consecințele ei veșnice – n.n. ] Deci ducându-mă în chilia mea și nelenevindu-mă de rugăciunea mea, cu darul lui Hristos și rugăciunea bătrânului, nu m-am mai supărat de patima aceea. Iar după un an mi-a venit un gând ca acesta: «Oare nu pentru mine Dumnezeu a făcut mila Sa, și nu pentru starețul?» Și, cugetând aceasta, m-am dus să-l ispitesc pe el; și, luându-l pe el deosebi, i-am făcut metanie și i-am zis: rog pe iubirea ta de Dumnezeu, părinte, roagă-te pentru mine pentru gândul acela de care ți-am vestit odinioară. Iar el m-a lăsat să zac lângă picioarele lui; și, tăcând puțin, mi-

773773.png

a zis: «Scoală, ai credință!» [ vedeți, nu l-a numit dezertor, ci pentru a-i întări credința în smerita ascultare i-a arătat taina, cu multă delicatețe, fără reproș, dându-i curaj – n.n. ] Iar eu, auzind, de rușine voiam să mă înghită pământul. Și, sculându-mă, nu puteam să privesc și să-l văd pe bătrânul; și m-am întors la chilie, minunându-mă și înspăimântându-mă”. 752

                                    Să vedem ce ne învață despre aceasta Gura lui Hristos cea fără de greșeală, Sfintele Sinoade Ecumenice și Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit:

                                    Canonul 102 al Sinodului al 6-lea ecumenic:

CANONUL 102

Trebuie dar cei ce au luat de la Dumnezeu stăpânire a dezlega, și a lega, să ia aminte felurimea păcatului, și gătirea către întoarcerea celui ce a păcătuit, și așa potrivită boalei pe vindecare să o aducă. Ca nu pe ne măsurarea întru amândouă întrebuințând-o să greșească către mântuirea celui ce bolește. Că nu simplă (proastă) este boala păcatului, ci de multe feluri, și multe odrasle de vătămare odrăslește, din care răul mult se revarsă, și înainte sporește, până să stea împotriva puterii celui ce vindecă. Drept aceea cel ce se arată știutor de doftoria cea întru duhul, mai întâi se cade a cerceta dispoziția (așezarea sufletească) celui ce a păcătuit, și de se înduplecă spre sănătate, sau dimpotrivă prin chipurile sale cheamă asuprăși pe boală, să privească în ce chip poartă grijă de întoarcerea sa în vremea pocăinței; și de nu stă împotriva doftorului, și de nu crește rana sufletului prin aducerea leacurilor celor ce se pun asupra ei, și așa milostivirea să o măsoare după vrednicie. Că tot cuvântul lui Dumnezeu și celui ce i s-a încredințat păstoreasca ighemonie, este, a întoarce pe oaia cea rătăcită, și de șarpe rănită a o tămădui. Și nici către prăpastia deznădăjduirii a o împinge, nici frâiele a le slăbi spre abaterea și defăimarea vieții. Ci cu un chip numaidecât, ori prin doftoriile cele mai aspre și mai pietroase, ori prin cele mai moi și mai blânde, să stea împotriva patimii, și să se nevoiască spre închiderea rănii, ispitind rodurile pocăinței, și înțelepțește iconomisind pe omul cel chemat către strălucirea cea de sus. Deci amândouă se cuvine a le ști noi, și cele ale scumpătății, și cele ale obiceiului. Și a urma, la cei ce nu primesc mărginirea, cu chipul cel predat, precum ne învață pe noi Sfințitul Vasilie.

TÂLCUIRE

După ce sinodul acesta a rânduit despre multe, și osebite certări, în sfârșit prin canonul acesta lasă totul la judecata episcopilor, și a duhovniceștilor Părinți, stăpânirea de a lega și a deslega. Zicând, că ei se cuvine a socoti și felurimea păcatului, adică de este de iertare, sau de este de moarte, și plecarea ce are păcătosul spre pocăință, și așa să aducă potrivită lecuirea cu boala lui. Nu cumva dând ei celor mari de suflet, și osârdnici spre pocăință, certări compogorâtoare, și ușoare, iar celor mai leneși, și mici de suflet, dimpotrivă să le dea canoane aspre, că nici pe unul vor îndrepta, nici pe altul, ci mai vârtos îi vor pierde. Pentru că atât de mult în felurit este păcatul, și atât de tare crește, încât stă împotrivă, adică biruiește și puterea, și meșteșugul duhovnicescului doftor (ori și așa mult în felurit este păcatul, și foarte crește, până ce ajunge a veșteji și pe meșteșugul duhovnicescului doftor). Deci pentru aceasta doftorul sufletelor mai întâi de toate trebuie să socotească așezarea (dispoziția) și plecarea păcătosului, deși iubește sănătatea sufletului său cu fierbinte pocăință, sau dimpotrivă, deși își crește păcatul său asuprăși. Și cu ce chip se poartă cu păcatul. De nu se împotrivește mântuitoarelor doftorii ce-i dă (precum o fac aceasta cei stricați de minte, împotrivindu-se doftoriilor ce le dau doftorii cei trupești). Și de nu crește mai mult cu acestea rana păcatului. Acestea toate, zic, trebuie mai întâi duhovnicul a le socoti, și așa după analoghie (proporție) să măsoare milostivirea. Ușurând certările la cel leneș, și mic de suflet, îngreunându-le la cel osârdnic și mare de suflet. Și amândouă făcându-le pentru milostivire. Ca pe cel mare de suflet să-l curățească de păcat, iar la cel mic de suflet să nu facă rana mai rea. Și în scurt a zice, tot scopul, și lui Dumnezeu, și duhovnicului aceasta este, a întoarce oaia cea rătăcită, adică pe păcătosul (la pocăință), să-l vindece rănit fiind de șarpele cel gândit, și nici să-l împingă în prăpastia deznădăjduirii cu grelele canonisiri, nici iarăși să slăbească frâul lui, cu ușoarele canoane, și cu aceasta să-l arunce în defăimare, și în lenevire. Ci cu tot chipul, ori cu cele

752 Everghetinos, Ed. Egumenița, Editura Cartea Ortodoxă, s.l., 2009, <https://archive.org/details/Everghetinosul-VolumulI-ii>, <https://archive.org/details/EverghetinosulVol.Iii-iv>, joi, 10 septembrie 2015, pp.

774774.png

aspre și iuți leacuri, ori cu cele ușoare și blânde, să se silească a-l face sănătos; cercând rodurile pocăinței lui, și cu înțelepciune iconomisindu-l către strălucirea cea de sus a Sfintei Treimi (care este Împărăția Cerurilor, după Teologul Grigorie). Deci duhovnicul, pe amândouă trebuie a le ști (precum în canonul al 3-lea al marelui Vasilie anume se zice aceasta) adică și scumpătatea a o ști, și obiceiul. Și dacă păcătoșii nu vor a păzi scumpătate, pentru care se face compogorământ, și de ani, și de canonisirea păcatelor lor, măcar să le poruncească să păzească obiceiul. Adică întregi anii cei rânduiți de canoane, și certările. 753

                                    Așadar, un duhovnic iscusit nu se portă cu toții la fel, cum spun ucenicii că se purta Părintele Arsenie Boca, pe toți vădindu-i public cu asprime. Un duhovnic iscusit cercetează în taină pe fiecare. Și nici un duhovnic cât de experimentat, sau începător, sau neiscusit, sau grosolan, nu are voie să spună păcatele cuiva public. Asprimea față de cei îndărătnici se manifestă prin asprirea canoanelor personale date penitentului sau prin păstrarea întregului număr de ani obișnuiți (adică după Sfântul Vasile cel Mare). În nici un caz, dacă păcatul nu este public și notoriu, nu se ceartă prin strigăte publice disprețuitoare (ajungând până la oprirea Sfintei Liturghii – care nu trebuie în veac oprită!) și darea pe față la alții. Acest lucru este un mare păcat care se cheamă „vădirea păcatului”, iar cel ce îl face este numit „vadnic”, știut fiind că păcatul contaminează pe oameni tocmai prin faptul că se află că și unul și altul au păcătuit și așa că „nu este atât de grav, îl putem face și noi, nu mai este o așa de mare rușine, ba chiar nu este poate nici păcat”. De aceea nu numai că nu a fost un duhovnic iscusit, dar păcatul vădirii prin care trata pe toți ucenicii sfinției sale este pedepsit atât pe pământ, cât și în veșnicie (dacă nu s-a pocăit, măcar pe patul de moarte de el, cu o pocăință adâncă și fierbinte, fiindcă pe mulți i-a vătămat):

CANONUL 28 Nichifor Mărturisitorul (PĂCATELE NU SE DESCOPERĂ. SECRETUL SPOVEDANIEI)

Duhovnicul, care primește mărturisirea celor ce mărturisesc păcate ascunse, trebuie să-i oprească pe aceștia de la împărtășire; dar să nu-i oprească de a intra în biserică, nici să nu dea în vileag cele ce le știe despre ei, ci să-i sfătuiască cu blândețe ca să stăruiască ei întru pocăință și rugăciune, și să li se administreze epitimiile ce li se cuvin, potrivit dispoziției sufletești a fiecăruia.

(132 Cartag.; 34 Vasile cel Mare) [ … ]

Sfântul Vasile cel Mare CANONUL 34

Pe muierile cele ce au preacurvit, și pentru evlavie s-au spovedit (mărturisit), sau de s-au vădit cât de puțin, Părinții noștri au oprit de a le publica, ca nu vădindu-se să le dăm cauză (pricină) de moarte. Însă au poruncit a sta ele fără de împărtășire până se va împlini timpul pocăinței.

TÂLCUIRE

Dacă vreo muiere măritată va preacurvi cu altul, și își va spovedi păcatul, sau din parte s-ar vădi, poate pentru că s-a îngrecat, sau că a născut în lipsa bărbatului ei, zice sfântul, că au poruncit Părinții cei mai vechi, ca aceasta să nu se facă cunoscută de obște; adică să nu se scoată la locurile celor ce se pocăiesc afară de Biserică precum cei vinovați de asemenea păcate, ca să nu i se pricinuiască ucidere; ci au socotit Părinții a sta împreună în Biserică cu cei credincioși, fără a se împărtăși cu dumnezeieștile Taine, până i se va plini rânduita vreme a pocăinței. [ … ]

CANONUL 50, 46

Celor ce se pocăiesc, după osebirea păcatelor, cu a episcopilor judecată, pocăințele în timp să li se hotărască. Iar prezbiterul fără de știrea episcopului să nu împace (dezlege) pe cel ce se pocăiește. Fără numai dacă nevoia silind, în lipsa episcopului. Iar dacă cândva a vreunuia ce se pocăiește, îi este vina publica și vestită, care pe toată Biserica o clătește, înaintea narticei (tinda Bisericii) se va pune mâna pe acesta.

[ Apostolic, can. 39; Cartagina, can. 6, 7 ]

TÂLCUIRE

753 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., p. 235-236.

775 775.png

Fiindcă de a lega și a dezlega Domnul Apostolilor a dat putere, iar arhiereii sunt închipuire a Apostolilor. Pentru aceasta și canonul acesta poruncește, că arhiereul după osebirea păcatelor, să rânduiască celor ce se pocăiesc timpul pocăinței lor, adică cât timp să fie în certarea legăturii. Iar prezbiterul să nu dezlege din legătură pe nici unul ce se pocăiește, fără știrea și voia arhiereului, fără numai, dacă cel ce se pocăiește se află în primejdia morții, și arhiereul nu este de față, ci lipsește departe. Iar dacă cineva aflându-se în vreun păcat publicarisit și pretutindeni vorbit, încât pentru covârșirea răului să pornească pe toți clericii, ori spre a urma, ori spre a povesti; apoi s-ar căi unul ca acesta, peste acesta să se puie mâna arhiereului, sau prin știrea lui, mâna prezbiterului, nu în lăuntru Bisericii, ca peste ceilalți ce se pocăiesc, ci afară de boltă, adică afară și de pridvor (precum se punea și peste cei ce se întorceau din eresuri; canonul 7 al sinodului al 2-lea). Ca să stea să se tânguiască afară de ușa Bisericii. Fiindcă unii ca aceștia, în public și arătat păcătuind, nu se socotesc că se mărturisesc. Că mărturisire se numește, arătarea păcatului celui ascuns. Iar aceștia cum se vor socoti că se mărturisesc, fiind păcatul lor tuturor arătat și mai înainte de mărturisire.

706. – Secretul spovedaniei. “Duhovnicul de va spune păcatele celora ce i se spovedesc, acela să aibă canon cu oprirea de la preoția lui, trei ani. Iar învățătorii zic și poruncesc să-i fie luat darul de tot și darul preoției și darul duhovniciei; numai aceasta să aibă voie să se cuminice dumnezeieștii pricestanii. Iar cetățeneasca lege, zice: să i se scoală limba pe ceafă și să i-o tragă pînă ce va muri”. -ILT, 319 754

                                    Iar această pedeapsă, care pare crudă, de fapt este un canon de pocăință care arată tuturor gravitatea păcatului și ferește, poate, de canonul cel veșnic dat duhovnicului văditor al păcatelor, pedepsit în același mod, dar veșnic, în întunericul cel mai de afară:

Vai! Și cine o să-i izbăvească din întunericul cel mai din afară, precum este scris? Cum și în ce fel este acel întuneric? Și câtă înălțime și adâncime și lărgime are?

Iată, vă spun din parte pentru adâncimea acelui întuneric cel mai din afară: acel întuneric este neînțeles, și se zice cel mai din afară fiindcă este afară de lumea aceasta, și-l desparte prăpastie mare. Și să zic spre pildă: câtă înălțime este de la pământ până la cer, pe puțin de două ori mai mult este mai adâncă acea adâncime a întunericului celui mai din afara; este adâncime neînțeleasă, și după adâncime are și întunericul. Acolo este întunericul cel pipăit, acolo viermii cei neadormiți, care mănâncă pe cei ce grăiesc minciuni. Acolo înfricoșata muncă a sodomitenilor și cumplita osânda a celor ce lucrează trupeștile păcate.

Acolo stau tiranii muncitori cei nemilostivi, care muncesc pe cei ce spurcă schima cea îngerească; acolo foame cumplită și legături nedezlegate; acolo cei ce nedreptățesc pe aproapele și dreptatea o calcă; acolo se prăjesc limbile clevetitorilor și ale celor ce judecă și osândesc pe alții. Acolo sunt tirani care despică din ceafă limbile duhovnicilor acelora, care vădesc păcatele celor ce se mărturisesc la dânșii. Acolo sunt muncitorii care sfărâmă dinții monahilor celor ce mănâncă milostenia far a să o lucreze, ci numai o învistieresc și nu au nici o grijă de dânsa. Acolo sunt viermii cei neadormiți, care mănâncă mâinile și limbile acelora care dau făgăduința când primesc Sfânta Schimă înaintea Sfântului Altar, și pe urmă calcă făgăduințele și își petrec viața cu lenevire. Acolo este scoaterea ochilor acelora ce privesc lucrurile cele rele și spurcate, și poftesc sa le lucreze simțitor și gânditor. Acolo sunt care spinteca gâtlejul acelora care se împărtășesc cu nevrednicie cu Dumnezeieștile Taine și se fac vinovați Trupului și Sângelui Domnului, precum și iudeii.

Acolo se află multe feluri de munci, cumplite și înfricoșate, care muncesc și răsplătesc acelora care lucrează aici pe pământ cele 44 de păcate ale fărădelegilor, acolo le este răsplătirea. Fiindcă sufletele celor morți, suindu-se la înălțimea cerului și trecând prin vămile văzduhului, și cercetându-se de vameșii de acolo, de se va afla la dânsele vasele celui viclean, și fapte bune nu au, și le stau împotrivă păcatele lor, atunci se surpă cu sunet ca de trăznet întru acea prăpastie, și se duc cu mare și înfricoșată frică și sunet. Precum și luceafărul a căzut cu toată ceata lui curgător întru aceasta. Cum zice Domnul la Sfânta Evanghelie:

754 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

776776.png

Legându-i mâinile și picioarele, aruncați-l întru întunericul cel mai din afară: acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților, întuneric se zice pentru că este neluminos, cel din afară: pentru că este deosebită osândă, rânduită pentru cei păcătoși și pentru draci. Pentru aceea zice Avraam: Prăpastie mare s-a întărit între voi și între noi. Adică între drepți și între păcătoși. Această zicere are trei înțelegeri: una se zice întuneric, că este afară de Edenul cel luminos. A doua întunericul cel din afară se zice, că este afară de iad. Iar a treia se zice întunericul cel din afară, că este iadul afară de Eden.

Vă întreb: dacă se va goni din Eden și din iad, unde are să se ducă? Arătat este că o să cadă întru această înfricoșată prăpastie a întunericului celui mai din afară, care este și mai cumplită decât iadul. Și precum oarecând s-a deschis această neînțeleasă adâncime și a înghițit pe Dathan și pe Aviron cu ceata lui, de vii, împreună cu corturile lor, așa se scufundă întru aceasta și cei ce spurcă botezul cel dintâi cu necurățiile lumii. Asemenea și cei ce calcă făgăduințele Sfintei Schime, cu desfrânarea lumeștii îndulciri 755                                   

***

                                    Să vedem acum ce a făcut ca dintr-un om ce căuta desăvârșirea cum îl știam, cel care în tinerețe, îngenunchea în zăpadă, pe o scândură îngustă, rugându-se”. 756 să ajungă la cel ce propovăduia rătăcirea și să se prefacă într-un „bici al lui Dumnezeu”?

                                    Iată cum, ne învață Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul:

Se cade a câștiga faptele cele bune după [ o anumită ]rânduială nu numai pentru [ că așa se câștigă ]mai ușor, ci și pentru folos și nevătămare din partea lor. Că zice același dumnezeiesc Isaac: „Fiecare virtute este cauza celei de-a doua. Deci, dacă vei lua pe maica care naște faptele bune și te vei duce să le cauți pe fiice – mai înainte de a câștiga pe maica lor – acelea vor fi ca niște vipere pentru suflet. Iar de nu le vei izgoni de la tine, degrab vei muri” [ referință neidentificată ]. De pildă, dacă cineva caută să ajungă la dragostea lui Dumnezeu [ care este ] cea mai înaltă faptă bună – mai înainte de a câștiga frica lui Dumnezeu – care este fapta bună de mai jos care naște dragostea Iui Dumnezeu mult se vatămă. La fel [ de mult vatămă ] dacă el caută [ contemplația ] mai înainte de făptuire sau dumnezeieștile daruri mai înainte de lucrarea poruncilor. De aceea a zis Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu: „Nu se cuvine să încetăm frica și să începem direct de la privire [ contemplație ] , deoarece privirea este neînfrântă și poate să împingă și în prăpastie. Ci [ se cuvine ] să ne învățăm întâi cu frica și, curățindu-ne și. subțiindu-ne – să spun așa – la înălțime să ne ridicăm!” 757

                                    După cum dacă omul având descoperire dumnezeiască se smerește și ascultă (asemenea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov), nădăjduind în Dumnezeu iar nu în sine și înțelegerea sa, prin lucrarea duhovnicului și a celorlalți din Sfânta Biserică, devine purtător de descoperiri duhovnicești și Sfânt, tot așa, dar invers, cel care primește o apariție demonică, dacă nu se smerește și nu se spovedește, părându-i-se că este Sfânt, bizuindu-se pe sine și izolându-se de învățăturile, duhovnicii și ceilalți din Sfânta Biserică, se amăgește ireversibil și devine un maestru al amăgirilor.

Cine vrea să se îndeletnicească cu rugăciunea fără o călăuză și își închipuie în mândria lui că poate să o învețe singur după cărți și nu se va duce la un „stareț” [ „bătrân iscusit” ] , acela a căzut deja pe jumătate în înșelare. Dar pe cel smerit Domnul îl va ajuta și, chiar dacă nu găsește un povățuitor experimentat, dar va merge la duhovnicul lui, oricare ar fi el, Dumnezeu îl va ocroti pentru smerenia lui.

Gândește-te că în duhovnic viază Duhul Sfânt, și el îți va spune ce trebuie să faci. Dar dacă îți spui: „Duhovnicul viețuiește în nepăsare, cum poate via în el Duhul Sfânt?”, pentru un astfel de gând vei suferi silnic și Domnul te va smeri și, negreșit, vei cădea în înșelare. 758

755 Sfântul Cuvios Nil CAVSOCALIVITUL Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, 2 2011, p. 203.

756 Lidia STĂNILOAE IONESCU, Lumina faptei din lumina cuvântului: împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Ed. Humanitas, București, 2 2010, pp. 44-46, 140-142, 146-147, 198-201, 231-236, 291-292.

757 Sfântul Nicodim AGHIORITUL, Paza Celor Cinci Simțuri…, Ed. cit., p. 296.

758 Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei, <https://www.scribd.com/document_downloads/direct/124818895?extension=pdf&ft=1433881099&lt=1433884709&user_id=10373037&uahk=bnFeSyKvgPsW9Z7uOmOFFgimqtQ>, miercuri, 10 iunie 2015, p. 22.

777777.png

                                    Că aceasta s-a petrecut și cu bietul Părinte Arsenie Boca o recunosc, fără să vrea, chiar ucenicii sfinției sale:

Astăzi sunt în posesia copiilor după documente originale privind plecarea Părintelui la Muntele Athos, aflate în arhiva Mitropoliei Ardealului, și pot spune că Părintele Arsenie Boca a fost la Sfântul Munte în anul 1939, după 12 martie și până în 8 Iunie, când era ziua națională a Regatului României.

Din notițele Părintelui pe care le-am citit, putem spune că Părintele a vizitat toate mănăstirile mari, și Prodromul – schitul românesc de pe moșia mănăstirii Marea Lavră. Apoi, după ce a făcut acest tur al mănăstirilor, făcându-și însemnări, și copiind prin desenare multe modele de icoane, mai ales ale Maicii Domnului, pe care le va folosi în arta sa picturală, Părintele a viețuit la chilia cu hramul Sfântul Ipatie, unde locuiau vreo patru călugări români, în frunte cu Părintele schimonah, Antipa Dinescu.

După cum relatează în cartea sa Ioan Gînscă, citându-l pe Părintele Teofil Pârâian, Părintele Antipa Dinescu l-ar fi pus la încercare pe Părintele Arsenie, dându-i să împlinească niște munci minore, pe care Părintele, pe atunci tânăr pictor și diacon, nu le-ar fi împlinit.

Atunci Părintele Antipa Dinescu ar fi exclamat: „Măi, tu nu ești în stare de nimic! Nici la mătură nu ești bun!.

Episodul este și melodramatic și serios și hazliu. Desigur că poate fi adevărat, dacă ținem cont că stareții sau bătrânii puneau la încercare dură, dar nu de neîndeplinit, pe tinerii novici care voiau să intre în călugărie. Aducem prin analogie exemplul Părintelui Cleopa, pe care bătrânul stareț l-a pus să bată cu bățul un buștean, la poarta mănăstirii Sihăstria, timp de trei zile.

Dacă s-ar fi plictisit, tânărul nu ar mai fi ajuns marele Părinte Cleopa. [ … ]

Trebuie să precizam că marele duhovnic Arhimandritul Antipa Dinescu, era un sfânt în viață, un „gheronda” Român, recunoscut de toți grecii și românii de pe Sfântul Munte. El a fost stareț al schitului Prodromu, între 9 mai 1900 și 4 septembrie 1914 [ … ] Din chemare Sfântă, la vârsta de 21 de ani, în 1880 s-a dus la Sfântul Munte. [ … ] Când în 1939 diaconul Boca merge la Athos, Părintele Antipa era de 80 de ani. 759

                                    Din câte citim mai sus, Părintele Arsenie Boca a stat doar 87 de zile în Sfântul Munte. Din ele, cel puțin 21 de zile (cele 20 de Sfinte Mănăstiri mari și Sfântul Schit Prodromu) le-a petrecut pe drum, fiindcă pe atunci nu erau microbuze. Au mai rămas doar 66 de zile pentru formarea duhovnicească, și nici în acelea nu a putut împlini nici măcar ascultările minore. Experimentatul stareț și-a dat seama cu cine are de a face și l-a avertizat, cu dragoste, să se schimbe. Din păcate, s-a simțit jignit și s-a izolat în idioritmie:

Am fost și la Lacu, și la Colciu. Dar mai ales am petrecut singur în preajma peșterii Sfântului Athanasie 760

                                    La scurt timp, fiind amăgit de o vedenie înșelătoare, a plecat în țară ca să poată conduce pe alții și să nu fie, cumva, condus, pentru a scăpa de amăgitorul ce i se arăta ca Sfânt, duhovnic sârb, mort de 200 de ani, ba chiar și ca Maica Domnului, îmbrăcată în negru, după cum e venerată fals de romano-catolici761:

759 Pr. Nicolae STREZA, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credința strămoșească”, s.l., 2008, pp. 16-21.

760 Pr. Nicolae STREZA, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credința strămoșească”, s.l., 2008, pp. 181.

Unii zic că de la rugăciune vine înșelarea. E o greșeală însă. Înșelarea vine de la rânduiala-de-sine [ idioritmie ] , iar nu de la rugăciune                                   

Sfântul Siluan ATHONITUL, Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei,

<https://www.scribd.com/document_downloads/direct/124818895?extension=pdf&ft=1433881099&lt=1433884709&user_id=10373037&uahk=bnFeSyKvgPsW9Z7uOmOFFgimqtQ>, miercuri, 10 iunie 2015, p. 25.

761 Maica Domnului Neagra

Intre reprezentarile iconografice și statuare ale Maicii Domnului, a aparut in perioada medievala – sau chiar mai devreme – in sanul romano-catolicismului, o serie de exemple in care aceasta este infatisata avand piele de culoare inchisa, uneori neagra. Reprezentarile de acest tip sunt cunoscute sub numele “Madone Negre”. [ … ]

778778.png

Părintele Arsenie i-a spus cândva Maicii Pahomia — care acum are vreo optzeci și șapte de ani – că, atunci când era în chilia lui din Sfântul Munte, i s-a arătat Preacurata, îmbrăcată în negru, strălucind de har, asigurându-l că îl va urma în Grădina ei din România, arătându-i munții Făgărașului 762                                    

                                    Observăm sugestia insistentă de a pleca în România, ca din smerita așezare de ucenic și posibilitatea dezînșelării, să devină misionar și conducător de suflete, cu imposibilitatea de a mai fi corectat… cine ar îndrăzni să facă vreo observație vreunui duhovnic, mai ales dacă este liderul unei mari mulțimi de oameni încântați de vedenii și false minuni, de fraze iscusit alcătuite și părut științifice, de fulgere țâșnite din ochi albaștri care devin, cu timpul, o sursă de mari venituri? Nu pare acesta un mare succes incontestabil, ce pare a aduce mase largi la Sfânta Biserică? Cum să crezi că ar trebui schimbat, darămite să mai și încerci să o faci?

Cine, iubind bârfelile, poate câștiga minte curată? Sau agonisind slava cea de la oameni, poate să câștige gânduri smerite. Smeritei cugetări îi urmează înfrânarea și sfiala, iar slava deșartă este slujitoarea curviei și lucru al mândriei. Smerita cugetare, pentru sfiala ei cea de pururea, întru vedenie ajunge și împodobește sufletul cu întreaga înțelepciune. Iar slava deșartă, pentru tulburarea cea de-a pururea și amestecarea gândurilor din întâmplările lucrurilor, adună visterii pângărite și spurcă inima. Să nu asemeni pe cei ce fac semne și minuni și puteri în lume cu cei ce se liniștesc cu înțelegere. Iubește nelucrarea liniștii mai mult decât a sătura pe cei flămânzi în lume și a întoarce multe neamuri la închinăciunea lui Dumnezeu. Că mai bine-ți este a te dezlega de legătura păcatului, decât a slobozi robi din robie. Mai bine-ți este a te împăca cu sufletul tău întru unirea treimii întru tine (a trupului, a sufletului și a duhului), decât a împăca cu învățătura ta pe cei dezbinați. Că Sf. Grigore zice: “Bine este a slobozi pentru Dumnezeu, dar mai bine este a te curăți pe sineți lui Dumnezeu 763 “.

                                    Nu a fost, așadar, în Sfântul Munte nici vreme îndestulată, nici în duhul potrivit formării duhovnicești, în duhul Sfânt al locului:

21. Zis-a un bătrân: „Dacă va petrece cineva într-un loc și nu se va asemăna locului, însuși locul îl gonește pe acesta, căci nu face fapta locului”. 764

                                    Dar, ceea ce este mai grav, s-a ales și cu o scârbă care l-a însoțit, mai apoi, toată viața: cu marea vătămare a amăgirii, care nu l-a lăsat să-și conducă cu adevărat sufletul, ci să fie condus, înlănțuit de părerea de sine, însoțită de duhurile lipite de ea.

                                    Vedeniile sfinției sale la Sfântul Munte, după primirea primei ispite ca fiind cerească, s-au înmulțit cu o mare frecvență, cum nu se petrece în cazul adevăratelor descoperiri, ca să fie din ce în ce mai încrezător în ele și mai puțin ascultător de duhovnic:

Și monahul cărturar Alexandru – care a peregrinat prin Sfântul Munte și în multe alte locuri, iar acum este la Mănăstirea Sâmbăta — a spus că sunt unele locuri cunoscute și marcate cu

In legatura cu aceste reprezentari cercetatorii au incercat sa ofere diverse explicatii. Citind cea mai importanta lucrare de istorie a artei pe aceasta tema Marvin Pope prezinta mai multe ipoteze pentru explicarea Madonelor Negre. El trage concluzia ca e “foarte probabil” sa-și aiba originea in Asia Mica și face paralele semnificative cu Demetra Neagra, Isis și alte zeitati pagane negre. [ … ]

Raspandirea acestui tip iconografic in lumea romano-catolica se explica și prin incurajarea in sanul acestei Biserici, in ultimele secole, a fenomenului “aculturatiei”, in special aculturatiei liturgice și artistice.

In Biserica Ortodoxa iconografia Maicii Domnului Negre nu este nici macar amintita in erminiile sau manualele de pictura bisericeasca                                   

<http://www.crestinortodox.ro/religie/maica-domnului-neagra-122280.html>, miercuri, 10 iunie 2015.

762 Pr. Petru VAMVULESCU, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 44.

763 Sfântul Ioan IACOB ROMÂNUL (HOZEVITUL), Din Ierihon către Sion – Trecerea de la pamant la cer, s.n., Jerusalem, 1999, <http://www.misiune-ortodoxa.ro/download/detalii/sf.-ioan-iacob-romanul-hozevitul-din-ierihon-catre-sion.html>, sâmbătă, 17 august 2013, p. 408.

764 Patericul…, Pentru socotință, 21.

779779a

pietre unde i s-a arătat Maica Domnului însăși Părintelui Arsenie, în momentele grele, îmbărbătându-l și luminându-l 765                                   

                                    Bietul Părinte Arsenie Boca… dacă nu a ales smerenia lui Hristos, s-a ales cu falsa smerenie sau cu robia.

                                    Să ne ferească mila Domnului ca o asemenea înșelare să fie ridicată la rang de canon și model în Sfânta Biserică Ortodoxă!

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s