1293- CONTRADICȚII ÎN LEGĂTURĂ CU ÎNGROPAREA

1292b

 

cum ar fi descris el fenomenul de la Prislop. Dar vedeți, bietul Gheorghe, înconjurat de cei ce impun ideea martiriului în vederea canonizării, nici nu îndrăznea să sufle sau să lase măcar într-un colț de gând ideea cât de firavă că Părintele Arsenie Boca e posibil să nu fi fost torturat, doar ca să nu-i șifoneze imaginea de martir și să nu-și piardă respectul coreligionarilor lui – n.n. ]                                     Nu au fost la înmormântare atât de mulți, cum mă așteptam [ vedeți că nu Sfântul Duh aduce pe oameni la mormântul Părintelui Arsenie Boca, ci mass-media? – n.n. ]                                     (Gheorghe Silea, 45 ani, Sâmbăta de Sus) 115

Am fost și la înmormântare. Stând pe margine acolo am auzit pe unii, că ar fi spus Părintele lui Ceaușescu: „După o lună de zile după ce mor eu, mori și tu Așa s-a întâmplat [ deja sceneta de film se amplifică într-un punct culminant în care eroul negativ se confruntă cu eroul pozitiv într-un deznodământ fericit. Având ca documentare științifică de necontestat… gura lumii de la marginea șanțului, pardon gropii. Parcă și vedem duelul dintre doi cowboy vestiți. Dar la ce să-l fi interesat pe președintele ateu al țării ce spune un biet pictor clar văzător, pardon clar obscur? Vă reamintim că și baba Vanga a spus această proorocie și nu a fost omorâtă, chiar dacă era vrăjitoare, și Gregorian Bivolaru a spus la fel și nu a fost omorât, chiar dacă era yoghin și a fost pe bună dreptate închis, cum ar trebui să fie închiși toți vrăjitorii. Atunci parcă eram mai apărați de către stat de vrăjitori. Nu li se dăduse voie să-și facă PF-uri doveditoare ale unei falsei libertăți religioase și nici nu li se făcea reclamă la TV, ci erau socotiți ceea ce și sunt: răufăcători. Acum s-a ajuns ca amăgirea și a vrăjitorilor clasici și a celor îmbrăcați în haine de ieromonahi să fie promovată în mass-media, atât pentru despărțirea oamenilor de Sfânta Biserică cât și din interese financiare – n.n. ]

În timpul slujbei de înmormântare noi ne-am dus pentru puțină vreme ca să mâncăm. Când am ajuns înapoi lumea era ieșită afară și cânta „Sfinte Dumnezeule. Sfinte Tare. Sfinte fără de moarte… ”, dar nu mai înainta, toți stăteau pe loc. Au intrat în alertă că nu știau ce-i acolo. Când să iasă din biserică Părintele ar fi deschis ochii, fiind descoperit la față [ vom vedea de acum, că nu vor simții bieții amăgiți doar miresme, ci li se vor năluci în simțire tot felul de scamatorii, diferite de la unii la alții, ceea ce vădește caracterul lor subiectiv și înșelător, fiindcă diavolii își schimbă hipnoza în funcție de slăbiciunile subiecților, alții se laudă și ei că au văzut ceva, ca să se dea mari, iar alții se iar după zvonuri, cum face și majoritatea și povestitorul acestui caz – n.n. ] . Eu nu am văzut treaba asta, dar cunosc doi băieți care au văzut. Ieșind, i-au legat o năframă neagră și au plecat cu el mai departe. (Șerban Alexe, 73 de ani. Lisa)

La Prislop am fost și eu, era iarnă și pe mormântul dânsului erau flori. Le-a spus la măicuțe:,, Cât am fost în viață, nu v-am putut ajuta, dar o să vă ajut după moarte [ dacă le-a spus-o când trăia, unde era smerenia lui? Să fi spus: dacă îmi va ierta păcatele, sau măcar dacă voi găsi trecere la Dumnezeu, dacă nu se vedea pe sine păcătos. Dar de aici la obrăznicia siguranței de sine… ce prăpastie! Exact ca cea dintre rai și iad. Iar dacă le-

12931293.png

a spus-o vreun duh, după moartea Părintelui Arsenie Boca, iată că la mormânt se petrec nu numai năluciri olfactive și vizuale, dar și auditive, tot cu centrare pe Părintele Arsenie Boca, deci în duhul cel amăgit al lui – n.n. ] . (Dobrin Ioan, 67 ani, Săvăstmii)

Părintele s-a și rugat să moară mucenic

                                    [ ce mândrie maximă! Fără ca măcar să ceară lui Dumnezeu să se facă voia Lui. De obicei după o așa cerere vine părăsirea lui Dumnezeu și lepădarea, ca să ajungă bietul trufaș la cunoașterea de sine. Cererea aceasta este mai mândră decât dorința de a deveni desăvârști, pe care a căutat-o la începutul înșelării. Fiindcă cel mai mare har al lui Dumnezeu este… suferința:

Deci să nu fim scurți la vedere, și nici să închidem ochii, fericind pe mireni mai mult decât pe noi. Ci cunoscând deosebirea dintre fiii adevărați și cei nelegitimi, să îmbrățișăm mai degrabă părută nefericire a monahilor și marea lor osteneală, al cărei sfârșit este viața veșnică și cununa neveștejită a slavei Domnului. Să îmbrățișăm viața necăjită a asceților, ca să nu zic a drepților cari se socotesc păcătoși, și „lepădarea în casa lui Dumnezeu“, adică în ceata celor ce slujesc neîncetat lui Hristos, și „nu locuirea în locașurile păcătoșilor“, 1 sau petrecerea împreună cu mirenii, chiar de ar face aceștia mari dreptăți. Căci zice către tine, o monahule, Tatăl tău cel ceresc, care te iubește pe tine mai presus de toți și te necăjește și te ostenește pe tine cu felurite ispite: bine să ști monah amărît că, precum am grăit prin Proorocul, voi fi ție povățuitor aspru 2 și te voi întâmpina pe calea Egiptului, întărindu-te prin necazuri; și căile tale cele de ocară ți le voiu închide cu țărușii ascuțiți ai Proniei Mele, înțepându-te cu nenorociri neașteptate și împiedecându-te ca nu cumva să aduci la faptă cele ce vrei în inima ta nesocotită. 3 1229 Și voi împrejmui marea patimilor tale cu porțile îndurărilor mele. Și voiu fi ție ca o panteră, care te mănâncă cu gânduri de înfruntare, de descurajare și de căință, aducându-ți în conștiință cele neștiute de tine. Dar toate aceste necazuri sunt cel mai mare har al lui Dumnezeu. Ba nu-ți voiu fi numai panteră, ci și ac ce te rănește cu gânduri de căință și cu dureri în inimă; și nu va mai lipsi durerea din. casa ta, adică din sufletul și din trupul tău, cari vor fi ospătate bine și cu folos de chinurile dulci ca mierea ale lui Dumnezeu. Iar sfârșitul chinurilor, al ostenelilor, al tulburării, al rușinii, al temerilor, al deznădejdilor ce obișnuiesc să vină peste cei ce și-au ales nevoința, sfârșitul tuturor acestor mâhniri este o bucurie cerească, o desfătare nespusă, o slavă negrăită și o veselie neîncetată.

Căci de aceea te-am necăjit, ca să te hrănesc cu mana cunoștinței; și de aceea te-am chinuit cu foamea, ca să-ți fac bine în vremile cele de apoi și să te duc în împărăția cea de sus. Că atunci veți sălta, voi smeriții monahi, ca niște viței sloboziți din legături, adică din patimile trupului și din ispitele vrăjmașilor.

Și atunci veți călca peste dracii nelegiuiți, cari vă calcă acum. Și vor fi cenușă sub picioarele voastre. Căci dacă ești cinstitor de Dumnezeu și smerit în cuget, neînălțându-te întru mândrie deșartă și în mare cutezanță, ci simțindu-te străpuns cu inima și socotindu-te rob netrebnic 1 și zdrobit cu duhul, mai de – preț este, o monahule, greșeala ta, decât dreptatea mirenilor și mai de trebuință sunt petele tale, decât marea curăție a acelora.

Căci ce este aceea pentru care rabzi necazuri?

De sigur vreo pată oarecare. Dar privește pe un om care și-a pătat mâinile sale, cum și le curăță cu puțin untdelemn. Cu atât mai vârtos te poți curăți tu prin mila lui Dumnezeu. Căci precum nu-ți este ție greu să-ți speli cămașa, tot așa cu mult mai mult nu-i este greu lui Dumnezeu să te spele pe tine de orice pată, chiar dacă ți-a venit în fiecare zi vreo ispită cu sila. Căci zicând tu: „am păcătuit Domnului“, ți se și dă răspunsul: „Iartă-ți-se ție păcatele. 2

[ … ]

83. Fericit cel ce mănâncă și bea în viața aceasta, fără să se sature, rugăciuni și psalmi, ziua și noaptea și se întărește pe sine cu slăvită cetire a Scripturii. Căci această împărtășire va da sufletului o bucurie nemicșorată în veacul ce va să vie.

1229 1 Psalm 83, 11                                   

2 Ieremia 30, 11                                   

3 Osea 2, 6.

12941294.png

84. Asigură-te din toată puterea să nu cazi. Căci nu se cuvine luptătorului puternic să cadă. Dar dacă ți s ar întâmpla să cazi, ridică-te îndată și stai iarăși la lupta cea bună. Chiar dacă ți s’ar întâmpla aceasta de zeci de mii de ori, prin retragerea harului, de zeci de mii de ori să faci și aceea, adică să te ridici până la sfârșitul tău. Căci s’a scris: „De șapte ori de va cădea dreptul, adică toată viața, de șapte ori se va ridica“.* Până ce ții arma sfintei schime cu lacrimi și cu rugăciune către Dumnezeu, te socotești între cei ce stau, chiar dacă ai căzut de multe ori. Până ce rămâi între monahi, primești ca un ostaș viteaz rănile în față și ele îți aduc mai degrabă laudă, că nici rănit fiind n’ai suferit să cedezi sau să te lepezi. Dar dacă vei ieși dintre monahi, vei fi rănit pe la spate, ca un fugar și ca un fricos, ca unul ce ai dezertat din rânduri și ești lipsit de curaj                                    1230

Așadar, dacă ar fi vrut să dobândească marele dar al muceniciei, era suficient să nu se lepede de monahism, ca un fugar, fricos și dezertor lipsit de curaj. Iar dacă tot s-a lepădat de el, să se întoarcă plângând de la viețuirea mirenească cu Maica Zamfira. Mai mult suferințele necinstirii sau ignorării de către ceilalți sunt mai mari decât suferințele cărnii, uneori. Era suficient așadar, să se străpungă cu inima și să se socotească rob netrebnic, să fugă de slava de la oameni, pe care atât de mult a iubit-o, stimulat-o și pentru care a lucrat cu multă osteneală toată viața, să lucreze ale sale întru ascuns și să asculte de un duhovnic iscusit. Ce minunată mucenicie a voii proprii. Ca în Sfânta Evanghelie: Luc 9:23 Și zicea către toți: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie; vedeți, o zicea către toți, pentru fiecare zi.

Se vede că sfinția sa nu a practicat niciodată monahismul cu adevărat și nici nu a citit patericul. Ar fi aflat că șederea în chilie, fără slavă de la oameni, este mai grea și, deci, mai slăvită ca mucenicia:

Povestesc unii despre un sfânt, că pe vremea prigoanei a mărturisit și a fost chinuit, încât l-au pus să șadă pe un scaun de aramă înfierbântat. Ajungând însă împărat fericitul Constantin, au fost sloboziți creștinii cei închiși și tămăduindu-se sfântul acesta, s-a întors la chilia sa. Și când a văzut-o, de departe, a zis: „Amar mie, că spre multe osteneli vin”, gândind la luptele și nevoințele dracilor. 21

[ … ]

Un frate l-a întrebat pe un bătrân oarecare: „Spune-mi mie, părinte, ce voi face că dorește sufletul meu lacrimi și nu am, fiindu-mi inima foarte împietrită și măcar că citesc viețile sfinților părinți sau le aud, nicidecum nu-mi pot umili inima și foarte scârbit e sufletul meu de aceasta”. Bătrânul i-a răspuns: „Fiii lui Israil după patruzeci de ani au intrat în Pământul Făgăduinței, în care, dacă au intrat, nu s-au mai temut de războaie. Așa și nouă ne-a poruncit Dumnezeu, să ne mâhnim și să ne scârbim pentru mântuirea noastră căci scris este: «Cu multe scârbe ni se cade să intrăm întru Împărăția Cerului», iar fără de scârbe, nu vom putea intra în Pământul Făgăduinței. Ascultă, fiule, să-ți spun o istorie a unui tânăr. Era un tânăr care dorind viață călugărească, a mers la muntele Nitriei și acolo s-a făcut călugăr. Și era chilia lui aproape de chilia unui frate, pe care îl auzea în toate zilele plângându-și cu mare tânguire și lacrimi păcatele sale, iar inima lui era împietrită și nu-i venea umilință și lacrimi ca să poată plânge. Deci se mustra pe sine zicând: „Nu vrei ticăloase, să plângi și să verși lacrimi pentru păcatele tale acum până ai vreme, ci ești fără de simțire și nebăgător de seamă! Să știi, că dacă nu vrei să plângi, eu te voi face și te voi învăța să plângi”. A luat deci o funie împletită și se dezbrăcându-se de haine și se bătea cu funia peste spatele gol rănindu-și trupul până nu mai putea suferi și atunci începea să plângă. Iar acel frate, care era aproape de dânsul cu chilia, luând seama ce face și văzându-l de multe ori făcând așa, bătându-se și pe sine muncindu-se, se minuna foarte. A început deci, a se ruga lui Dumnezeu ca să-i arate, dacă este plăcut lui Dumnezeu lucrul acelui frate, care se bate el însuși și se muncește așa? Și i-a arătat lui Dumnezeu. Într-o noapte în vis l-a văzut fiind în ceata mucenicilor, purtând cunună mucenicească pe cap și îl arăta lui cineva cu degetul, zicând: „Vezi, iată mucenicul cel bun, care

1230 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Filocalia…, Vol. IV, Ed. cit., pp. 156-158, 150-152.

12951295.png

rabdă pentru Hristos! Acesta împreună cu mucenicii fiind primit, s-a încununat». Așa și tu, fiule, silește-te pentru Hristos să pătimești și să rabzi toate scârbele ce ți se vor întâmpla și așa nu numai umilința și lacrimile pe care le dorești, ți le va da Dumnezeu, ci și cu cunună mucenicească te va încununa.

[ … ] A zis avva Siluan: „Vai omului aceluia, care are numele mai mare decât fapta!” 1231

Când părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa s-a rugat să devină mucenic, și sfinția sa trecuse prin reeducarea de la Pitești, știind ce înseamnă aceasta (nu fusese un râzgâiat de regim ca Părintele Arsenie Boca, trecut printr-oleacă de parfum de închisoare regim confort sporit doar, doar va crea în ochii îndrăgostiți ai ucenicilor impresia de prigonit) atunci i-a apărut îngerul și i-a zis: „de ce te rogi așa părinte? Nu ști că păcătuiești?”. Părintele Calciu s-a smerit, s-a pocăit cu lacrimi cerându-și iertare și are mari șanse să se fi mântuit – n.n. ]

și Dumnezeu i-a împlinit dorința. Deși, el a fost mucenic în fiecare zi, a avut cruce grea, pe măsura harului.

                                    [ prin ce? Că a pictat, fiind salarizat și apoi pensionat pentru aceasta? Că mergea la filme cu aleasa inimii lui? Prin faptul că-l căutau oamenii la Drăgănescu umplându-l de daruri, și multe laude ce-i ungeau inima, fără ca Securitatea să ia vreo măsură, ci doar declarații consistente de la maestru pentru a ști mai multe despre vizitatori și a-i oferi protecția că nu este un trădător, ci un cetățean bine monitorizat? Că mergea în drumeții în pantaloni scurți și bască și-și cumpăra haine de lux și locuințe pe vremea când toți erau chiriași? Că își construia conac boieresc la Sinaia și îl împodobea cu sculpturi pe comandă? Că scria texte apologetice în favoarea comunismului și socialismului, mustrând Sfânta Biserică de faptul că s-a prefăcut în așezământ social? Când și cum a fost mucenic? Sau poate că ucenicii vorbesc metaforic și vor să spună că s-a înfruptat zilnic din bunătățile regimului de atunci, ca și cum ar mânca cineva zilnic mucenici moldovenești și oltenești de 9 martie? de aici înțelegem și care era măsura harului… – n.n. ]

A murit pe 28 noiembrie, ca și Cuviosul Mucenic Ștefan cel Nou, a cărui mucenicie tocmai o pictase

                                    [ Această moarte ce pare profeție, este tot un rod al înșelării, tipic. Vă redăm un cuvânt care vorbește despre aceasta, al lui Gheron Iosif, mare cunoscător al harului și amăgirii, din propria experiență și din insuflarea Sfântului Duh:

Despre cum cad in rătăcire astfel de nevoitori, când nu au indrumator; și care este medicamentul pentru vindecarea lor

Ai auzit pana acum cum vine harul. Asculta și cum se inseala mulți. Se cere multa atentie de la cei care se nevoiesc. Mulți dintre ei au căzut in zilele de demult și mulți cad și astazi in fiecare zi. Pentru ca, daca primesc minciuna drept adevar, firesc este sa inceapa sa spună și sa invete ca omul vrea, dar nu face. Ca, daca vrea și se sileste, el poate deveni salas al harului. Si luptandu-se cu manie împotriva celor care nu sunt de acord cu ei, puțin cate puțin cad in rătăcire și devin robi ai demonului, spunând ca toti se vor duce in iad, pentru ca nimeni nu are cunoștința, in afara de ei. (parcă am găsi descrisă aici înșelarea din Cărarea Împărăției, din predicile și amintirile despre Părintele Arsenie Boca – n.n) încetează sa se mai increada in cei care il povățuiesc spre binele lui. Si se închide in sine, facand voia demonului care salasluieste in el. Si daca ramane inchis, ori il va sufoca, ori il va spânzura, convingandu-l ca, astfel, va deveni martir. 1232

Vedeți cum așa-zisa moarte mucenicească a Părintelui Arsenie Boca poate fi de fapt execuție demonică? la comanda stăpânilor lui care îi dădeau vedeniile de sus, din vămi, să le picteze, și care, pentru a-l răsplăti de fidelitate, l-au executat cum hotărâseră ei, tocmai de ziua când l-au programat, „după calendar” ca să lase impresia că e un martir… – n.n. ]

1231 Patericul…, Pentru socotință, 33; Pentru grijă și plângere, 7; Pentru Avva Siluan, 10.

1232 Gheron Iosif, Mărturii Din Viata Monahala, Ed. Bizantină, București, 2 2003, <https://ro.scribd.com/doc/202983254/Gheron-Iosif-Marturii-Din-Viata-Monahala-Vol-l-2>, joi, 30 iulie 2015, pp. 200-218.

12961296.png

(profetic) pe absida altarului din biserica Drăgănescu! Pe pictură este scrisă vina pentru care a fost omorât Sfântul Ștefan cel Nou: .Ștefan mi-a făcut temnița mănăstire”

                                    [ de fapt a fost omorât pentru mărturisirea adevărului: icoana lui Hristos este Sfântă prin asemănarea cu El și numele purtat – n.n. ] .

Există o asemănare mare între viața acestui sfânt și viața Părintelui Arsenie. Ca și acesta, încă din pântece a fost ales.

                                    [ dar mult mai mari deosebiri de scopuri: Părintele Arsenie Boca a făcut din închisori și canal ashram, nu Mănăstire, iar din pântece a fost ales și adus ofrandă chiar de mama sa duhului mândriei și minciunii de sine, căruia i-a slujit cu ardoare toată viața, fiind un luptător împotriva Sfintelor Icoane prin grozăviile lui neasemănate, care semănau cu sine, mințind, iar nu cu Hristos Adevărul, al Cărui nume (și acela alterat prin Triśūla) îl purtau. – n.n. ]

(Pr. Petru Vamvulescu)

La înmormântarea Părintelui, am văzut că avea degetele mâinilor sub dulamă. M-am mirat și m-am întrebat de ce au făcut așa. Nu știu de ce

                                    [ Ascunderea nu este întotdeauna motivată de a nu se vedea ce are cineva, ci poate să fie un mod, subtil și indirect, de a nu se vedea că nu are                                   

De pildă Padre Pio își făcea stigmatele prin arsură chimică. Dar îl dureau. A găsit soluția: să se prefacă într-un smerit, care vrea să-și ascundă darurile dumnezeiești, prin purtarea mănu-șilor albe. În realitate el purta mănuși albe ca să nu se observe că nu mai avea stigmate (fiindcă nu își mai ardea chimic mâinile), iar nu ca să se smerească prin ascunderea „darurilor” diavolești. Așadar purta mănuși ca să nu se observe că nu are stigmate                                   

Tot așa ar putea fi și cu Părintele Arsenie Boca. După ce au lansat vestea că nu are unghii, dar unii, după cum am văzut, au observat că are, ca să meargă mai departe zvonul că e martir, îi acoperă degetele cu dulama ca oamenii să zică: „Hiii! Vai, săracul! Cât a fost de chinuit! I-au smuls și unghiile!”, pe care sfinția sa, de fapt, le avea în continuare, întregi și nevătămate. Și așa a căpătat ce au dorit: faima de mucenic. Este o scamatorie foarte ieftină și veche, dar eficientă. Așa făceau și ghicitoarele când ascundeau suta de lei în spatele cărții de joc, ca să zici că s-au făcut nevăzută. Este o albaneagra cu unghiile Părintelui Arsenie Boca – n.n. ] , dar am auzit în predica părintelui Bunescu (la înmormântare) ceva ce m-a uluit. A spus așa: „Ai trăit ca un cuvios și ai murit ca un martir”

                                    [ deci nu este adevărat ce se spunea că Părintele Bunescu ascundea că a fost torturat. Dimpotrivă, chiar preacucernicia sa a lansat zvonul, din dorința de a continua afacerea de familie numită așezământul de la Drăgănescu, cu mare profit pentru sfințiile lor – n.n. ] .

Tot la înmormântare, când s-a întors sicriul cu 180 de grade, pentru a pleca spre cimitir, am văzut foarte clar cum Părintele Arsenie a deschis ochii! I-am văzut clar ochii albaștri [ deci și la înmormântare au acționat dracii hipnotizând prin ochii lui. Și de trupul lui mort s-au folosit. Foarte interesant cum i-au pecetluit pentru veșnicie trupul ca să fie al lor. Și mai zic unii că ar avea sfinte moaște. Sărmanii, cât rătăcesc! – n.n. ]                                     Eram foarte aproape de sicriu (0,5 metri). Când am auzit că și alții au văzut acest lucru, am înțeles că nu a fost o nălucire [ sărmana măicuța Adriana. Dacă nu citește Sfinții Părinți… nu a auzit de nălucirile colective, deși conștiința a îndemnat-o să întrebe, fiind în îndoială. Dar, ca majoritatea din cei vătămați de superficialitatea cea de suflet pierzătoare, ce bântuie și acum, ca și în trecut, nu s-a dus la sursa duhovnicească să întrebe, ci s-a rezumat să se mulțumească pe sine cu vederea ochilor albaștri, atât de mult iubiți de femeile admiratoare, întrebând (doar pentru a fi confirmată, dar nu cumva corectată), tot pe alți rătăciți, care de abia așteptau să fie și ei confirmați la rândul lor. Vai, vai ce caută omul de azi… aceea găsește. Iar noi, haideți fraților să-L căutăm pe Domnul Hristos!

n.n. ] (Maica Adriana. Schitul Cornet) 1233

1233 Ioan CIȘMILEANU, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, pp. 113-116

12971297.png

Moartea Părintelui

Știu unde mă duc, am mai fost acolo!”

In postul Paștilor, anul 1989, mă aflam cu fratele Andrei (fiul protopopului Galea din Sibiu) la Drăgănescu. Părintele Arsenie îl vede pe Andrei și bătându-l pe umăr îi spune că esteultimul calendar [ vorbirea în dodii. Pare oricum mai logic decât a zis mai înainte că mai sunt două calendare. Probabil că nu știa sigur, la unii spunea două calendare, la alții unul, iar la alții că trei, ca oricare variantă ar ieși să fie considerat prooroc, iar cei care spun altfel să se zică despre ei că: n-au înțeles bine numărul de calendare– n.n. ] . Noi ne gândeam că urmează sfârșitul lumii dar, în realitate, urma sfârșitul Părintelui Arsenie [ și de aici se vede cum își creștea ucenicii: fataliști și ahtiați după proorocii despre sfârșitul lumii. Nu îi pregătea pentru sfârșitul omului, ce poate veni în orice clipă, ca să fie fără panică, dar cu smerenie și plâns, gata pentru marea trecere la Hristos. – n.n. ] : 28 XI 1989. (D-na M.A.)

..în 1989 m-am gândit să mai cercetez pe Părintele. În 27 octombrie 1989, cu o lună înainte de a-l chema Dumnezeu la cele veșnice, mi-a spus la despărțire: „Este ultima dată când ne vedem”. Eu am gândit că e ultima dată în luna aceea. Știind gândul meu mi-a răspuns: „eu am să plec pentru totdeauna

                                    [ se pare că de data aceasta dracii i-au precizat mai amănunțit decizia executării. Se vede aceasta din vorbele de mândrie pe care le spune mai apoi, provenite din aceeași stare sădită de duhul mincinos și mândru al ghicirii – n.n. ] .

Îmi părea rău, pentru că mă legasem sufletește de Părinte. Dar mi-a spus: „Mă duc, dar de acolo de unde mă voi duce, am să vă ajut mult mai mult decât am făcut până aici

                                    [ vedeți… siguranță de sine, încredințare de sine, îngâmfare de sine. Ce diferit față de cum mor Sfinții cei adevărați, adică smeriți. Dacă și l-a luat ca ocrotitor pe Sfântul Arsenie cel Mare, după cum declara cu emfază în tinerețe, de ce nu i-a urmat pilda nici la tinerețe, nici la bătrânețe?

Când era pe moarte avva Arsenie, s-au tulburat ucenicii lui. Dar el le-a zis: “Încă nu a venit ceasul; iar când va veni ceasul, vă voi spune vouă ( le-a ascuns ceasul, ca să nu se arate prooroc – n.n. ) . Dar am să mă judec cu voi la divanul lui Hristos, de veți da trupul meu cuiva”. Iar ei au zis: “Și ce vom face, că nu știm unde să-l îngropăm?” Și le-a zis lor bătrânul: “Nu știți să legați o funie de piciorul meu și să mă trageți la munte?”

(vedeți cum a avut tărie în smerenie? Dacă a aflat că ucenicii plâng și se vor închina la trupul lui, a vrut să-și ascundă trupul cu o așa tărie, încât nici mormântul să nu i se mai afle. Nu s-a purtat cameleonic, cum a făcut Părintele Arsenie Boca: „nu vă las eu să-mi dezgropați și să-mi vedeți oasele, dar vă arăt mormântul meu ca neapărat să veniți și să vă închinați mie. Aceasta a făcut-o ca să fie acoperit în orice situație:

Dacă totuși nu are Sfinte Moaște, să nu se afle, ca oamenii să nu-și strice părerea grozavă despre el – că ar fi cel mai mare Sfânt al tuturor timpurilor – ci să vină mai departe la mormântul său. Acest risc îl vedea mic de cel mult 0,0001%, deoarece sfinția sa se considera, după declarațiile pe care le-am citit, marele mijlocitor pentru întreaga lume, martir și hotar al Judecății de Apoi. Se mângâia probabil cu ideea că nu toți Sfinții au Sfinte Moaște;

Dacă totuși are Sfinte Moaște, cum era convins aproape 99,9999%, tot conform declarațiilor sfinției sale, oamenii să îl adore în mod sporit, gândindu-se cutremurați la măreața și inegalabila lui smerenie.

Părintele Arsenie Boca s-a asigurat cu o logică de fier, că acoperă cu precizie cuantică, orice situație, astfel că orice tip de sfințenie ar avea – cu sau fără Sfintele Moaște – ucenicii lui iubiți vor fi scutiți de probleme de conștiință în închinarea lor fără limite, putând a-l cinsti mai presus de toți și toate pe el, având grijă (sau chiar îmbogățind) mai departe pe iubita lui uceniță Maica Zamfira și adeptele sfinției sale de la Prislop.

12981298.png

Dacă ar fi avut o autentică smerenie ar fi procedat așa:

Ori nu se gândea în ruptul capului că ar putea cineva să-l considere Sfânt, văzându-se cel mai păcătos om de pe pământ. În această situație nici nu ar fi lăsat vreun cuvânt despre ce să se facă în legătură cu trupul său, lăsându-se în voia lui Dumnezeu. Ba, am putea spune că oamenii ascultării atât de mult iubesc smerenia, încât doresc ca și locul îngropării să-l hotărască alții, neavând nici o grijă pentru aceasta, în ei fiind preocuparea toată doar Hristos;

Ori, dacă ar fi văzut pornirile de apreciere ale ucenicilor și nu ar fi vrut să fie cinstit – deci păgubit – după moarte, ar fi luat aminte la cele făcute de Avva Arsenie al cărui nume și a cărui ocrotire și le-a ales, și ar fi rugat pe ucenici să îi ascundă trupul, astfel încât să nu afle nimeni unde este îngropat. Ce ne-ar mai fi scutit pe noi de ispitele demonice ce se lucrează cu tărie antihristică la mormântul preacuvioșiei sale. Ba, am putea spune, că poate chiar ar fi fost Sfânt și l-ar fi descoperit Dumnezeu unde este, fiindcă El dă slavă celor ce fug de ea, nu celor ce sunt ahtiați după ea. Celor ce sunt ahtiați după slava lumească, le-o dau oamenii lumii, uneori, ca să-și hrănească prin aceasta propriile patimi și îndulcirea de sine corespondente cu cele ale celui slăvit de ei. Își astupă astfel conștiința prin renumele celor ce sunt ca ei, ba chiar se consideră și pe ei înșiși sfinți, prin faptul că găsesc asemănări cu cel slăvit în deșert, umflându-și astfel și mai tare părerea ce bună de sine – n.n. )

Se mai spune că acesta era cuvântul bătrânului, adică obișnuia bătrânul a zice: “Arsenie, pentru ce ai ieșit (din lume)?” și „Când am vorbit, de multe ori m-am căit; iar că am tăcut, niciodată( de ce Părintele Arsenie Boca o fi spus atâtea vorbe necuvioase, fără să se tăiască, ba chiar părându-i-se înțelepte? – n.n. ] , iar când era aproape de a muri, l-au văzut pe el frații plângând și i-au zis lui: “Până și tu te temi, părinte?” Și a zis lor: “Într-adevăr, frica cea de acum, ce este cu mine în ceasul acesta, o aveam de când m-am făcut călugăr”. Și așa a adormit. [ din păcate Părintele Arsenie Boca, din cauză că la tinerețe a avut lacrimi spectaculoase, din slavă deșartă, ca să fie văzut de oameni, la bătrânețe era cu totul sec de ele, după cum vom vedea mai jos – n.n. ) . 8

Se spunea că în toată vremea vieții sale avva Arsenie, când ședea la lucrul mâinilor lui, avea o cârpă în sân pentru a-și șterge lacrimile care picau din ochii săi și auzind avva Pimen, că a adormit, lăcrimând, a zis: “Fericit ești, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veșnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputință a nu plânge”. 12

Povestea avva Daniil despre avva Arsenie, că niciodată nu voia să grăiască vreo întrebare din Scriptură, măcar că putea să grăiască, de ar fi voit ( de ce nu l-o fi urmat Părintele Arsenie Boca. Nu ar mai fi debitat atâtea explicații eretice… – n.n. ). Încă nici scrisoare degrabă nu scria. Și când venea la biserică câteodată, ședea dinapoia stâlpului, ca nimeni să nu vadă fața lui, nici el să caute la altul. Și era chipul lui îngeresc ca al lui Iacov: era cu totul alb, încuviințat la trup, dar uscățiv, avea barba lungă ajungând până la pântece iar perii ochilor căzuseră de atâta plâns ( măcar fizic să se fi asemănat Părintele Arsenie Boca cu el. Dar pentru aceasta avea nevoie de credință și lucrare Ortodoxe. Și barba și lacrimile și le-a retezat cu trufia – n.n. ). Era înalt, dar se gârbovise de bătrânețe. A murit în vârstă de nouăzeci și cinci de ani. [ … ]

Zis-a iarăși: „De voiești să ai darul plângerii, iubește sărăcia ( nu vila de la Sinaia – n.n. ) și smerenia ( nu vedeniile, puterile și tot felul de cunoștințe care dau bine la oamenii căzuți – n.n. ) și să nu dorești a avea în chilia ta nici un lucru bun ( nici măcar sculpturi – n.n. ), căci când va pofti sufletul tău ceva și nu va afla, oftează și se smerește și atunci îl mângâie Dumnezeu dăruindu-i umilință. Când va gusta sufletul din dulceața lui Dumnezeu, atunci urăște și haina pe care o poartă, ba încă și trupul său ( nu caută să și-l râzgâie și după moarte prin grija de îngropare și mormânt – n.n. ). Iată, îți zic ție, fiule: „De nu va urî omul trupul său ca pe un vrăjmaș și potrivnic al său, nefăcând nici într-un lucru plăcerea lui, nu va putea scăpa de lațurile vrăjmașului. Căci lațul diavolului asupra călugărilor și mai vârtos asupra

12991299.png

celor tineri este trupul nostru, precum ne învață avva Isaia, zicând: «Nu apuca pe altul de mână, nici să scarpini trupul altui om afară de marea boală, și aceasta cu frică, nici să lași a se atinge cineva de tine sau să te atingi de vreun trup străin, ci și la al tău cu frică uită-te. Să nu zici cuiva: Ia ceva de pe capul meu, sau de pe barbă, sau din tiviturile hainelor tale. Să nu dormi cu cineva la un loc în toată viața ta ( cu atât mai mult nu cu femei în același apartament și apoi în aceeași casă – n.n. ). Să nu dai sărutare celui tânăr ce este fără barbă, nici măcar în biserică, nici vreunui străin ce va veni, nici să șezi aproape de el, ca să nu se atingă de tine!» Pentru că mulți nebăgând de seamă lucrurile acestea, ca și cum ar fi mici și de nimic, au căzut din acestea în mari prăpăstii și au pierit. Fiindcă tot lucrul bun sau rău, din lucrurile cele mici începe apoi se face mare. Cel ce se păzește, fiule, păzește plângerea și umilința, iar cel ce nu bagă în seamă acestea, fără de plângere este și fără lacrimi. Cel ce nu are acestea, nu are cu sine pe Dumnezeu care îl apără și îl păzește. 1234 12

Ce sărac fără Duhul a fost Părintele Arsenie Boca, chiar dacă a fost bogat în atâtea duhuri. Nu a avut pază, nu a avut smerenie, nu a avut lacrimi de pocăință și nici plângere. De aceea nu-L are cu sine pe Dumnezeu. Asta dacă nu s-a căit public de toate pe care le-a făcut.

Dar mai poate spune cineva că s-a pocăit pe ultima sută de metri? Teoretic oricând e posibil… dar realitatea firii căzute are nevoie de mult timp pentru reparații, mai ales dacă ești așa de rece și încrezut în sfințenia ta.

Iar dacă, totuși, a atins imposibilul și s-a pocăit public, de ce ascund aceasta ucenicii sfinției sale, ba îi mai fac și atâta rău că-l laudă în păcatele lui, ca fiind mare sfințenie și-i sporesc vina? De ce îl urăsc, sau ce interes au?– n.n. ]

În 28 noiembrie 1989 am primit un telefon care m-a întristat mult de tot. căci am aflat că Părintele a plecat din lumea aceasta. La înmormântare am avut impresia puternică că văd moaștele unui sfânt [ iar simțirea bat-o vina! Acesta nu vede ochii deschiși ci direct sfinte moaște, bine măcar că recunoaște: nu în realitate, ci în impresii – n.n. ] și mi-am zis: „Părinte, a fost mare in viață, mare le-a lăsat și moartea aceasta”. Ceea ce doresc să vă spun este că, dacă autoritatea superioară a Bisericii declară pe cineva sfânt, numai atunci el intră oficial în sfințenia poporului, dar noi – și eu personaltrebuie să fim martorii care să determinăm luarea acestei decizii. De multe ori, ceea ce se scrie despre Părintele Arsenie este cu tendință…

                                    [ corect, ca și această declarație. Tendința de a forța Sfântul Sinod să-l canonizeze. Nu vedeți ce mândrie la ucenici, roadă a învățăturilor liderului lor? Se consideră, nu numai ca grup, dar fiecare din ei personal factorii determinanți ai deciziilor Sfântului Sinod, nelăsând Sfântul Duh să lucreze. Vă dați seama că dacă se va ajunge la marea eroare a canonizării nu este lucrarea lui Dumnezeu ci presiunea mândrilor rătăciți de la Ortodoxie și voia Sfântului Duh? – n.n. ]

Credeți dumneavoastră că dacă Părintele a avut opozanți în timpul vieții, acum nu mai are pe nimeni? [ nu el săracul are opozanți, ci lucrarea lui rătăcită. Iar acești opozanți îl iubesc cu adevărat, făcându-i cel mai mare bine, fiindcă lămuresc oamenii să nu se ia după rătăcirea lui, ca să nu i se sporească vina. Răul i-l fac lăudătorii – n.n. ] (Pr. Prof. Simion Todoran)

Părintele Arsenie a vrut să fie înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta, iar părintele Veniamin, care a fost stareț, a acceptat acest lucru, dar nu de la început. Când s-a hotărât, Părintele i-a spus: „Acum e prea târziu. Să mă înmormânteze la Prislop, că e mănăstire săracă” – știa că va veni multă lume în pelerinaj [ !!! Vezi explicația mai sus. Aici adăugăm că Părintele Arsenie Boca s-a supărat pe stareț că nu s-a entuziasmat de generozitatea donației lui, și-a luat jucăriile (pardon, cadavrul) și a plecat – n.n. ] .

Unul din cei care au fost la înmormântare, Constantin Jurcovan din Recea, a spus că atunci când săpau groapa Părintelui, a apărut pe cer un nor alb, ca o ceață, pe care scria cu negru Enoh, cu litere tot din nori formate. Cei care au văzut au spus că a fost duhul lui Enoh în Părintele Arsenie [ vedeți că nu numai Părintele Arsenie Boca credea în reîncarnare,

1234 Patericul…, Pentru Avva Arsenie, 40, 42, Pentru umilință, 37.

13001300

ci și ucenicii sfinției sale aveau aceeași credință rătăcită, propovăduită de sfinția sa? Vedeți cât de vătămătoare sunt scrierile, predicile, hipnozele și picturile de la Drăgănescu, pe care le făcea preacuvioșia sa, care toate le sugera că a avut duhul lui Ilie care este același cu al lui Ioan, iar acum același cu al lui Enoh? Am avut discuții cu ucenici de-ai sfinției sale care ziceau că su-fletul e una, duhul e alta, crezând în mod eretic că sufletul îl are fiecare om diferit, și unic, dar duhul poate trece de la unul la altul. Dar Sfinții Părinți ne învață cu toții, fără excepție, că duhul este partea cea mai înaltă a sufletului, și tocmai în el este unicitatea persoanei – n.n. ]                                     (Paraschiva Anghel, Dej)

Cu un an sau doi înainte de a muri, mi-a spus Părintele Nicodim (care a ajuns ucenicul Părintelui Arsenie printr-o minune) [ așa este. Jumătate din ucenici și i-a agățat cu minuni, jumătate din ei cu simțiri și învățături sofisticate, filozofice, părut înțelepte – n.n. ] , că a mers la Prislop cu Părintele Arsenie, care i-a zis să ia 4 pociumbi (țăruși); „Bate unul aici, unul acolo, unul acolo și unul acolo “, iar după ce i-a bătut a zis: “Pe mine aici mă veți îngropa [ vedeți? Ca și oamenii lumii care se îngrijesc atât de mult pentru locul lor de îngropare. Sfinția sa și-a ales un loc pitoresc, ca oamenii impresionați de frumusețea creată de Dumnezeu să o asocieze cu păruta frumusețe a idolului lor. Este o lucrare asemănătoare cu modul în care și-a făcut fotografiile la tinerețe printre diferite obiecte artistice, ca să-și poată vinde imaginea mai bine. Dar acest mod de a lucra ca la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, nu este duhovnicesc, ci foarte lumesc, ca să nu îl numim prea aspru – n.n. ] , Până atunci se știa că Părintele va fi înmormântat aici, la Sâmbăta. După câte gândesc eu [ deci, iar o părere personală și un zvon – n.n. ] . Părintele s-a rugat la Dumnezeu să-i fie îngăduit să fie înmormântat ta Prislop și când a primit îngăduință de la Dumnezeu, atunci a zis că acolo să fie înmormântat [ mai sus ni se arată realitatea. Nu rugăciunea, sau voia lui Dumnezeu a fost pricina, ci faptul că s-a simțit jignit în orgoliul său și dorința de a îmbogăți Prislopul, de fapt pe Maica Zamfira și acolitele sfinției sale. La Sâmbăta de sus nu puteau fi închinoviate femei, iar câștigul ar fi mers la stareț, nu la stareța inimii lui – n.n. ] .

Odată, am ajuns la mănăstire la Prislop și nu avea cine să acopere cu șindrilă acoperișul porții. Era numai meseriașul, domnul Vâlcea, care a făcut și crucea Părintelui Arsenie, după cum i-a spus Părintele.

Când a scris pe cruce anul morții „1989″ i-a zis Părintelui Arsenie: “Nu greșim?”, și Părintele a zis: „Nici un ceas din 1990 [ vedeți, nu a fost o părere. E clar că duhurile care îi hotărâseră execuția îl și înștiințaseră prin vedenii. Dacă ar fi fost de la Sfântul Duh, Părintele Arsenie Boca s-ar fi smerit și ar fi lăsat nescris anul morții, ca lumea să nu-l ia drept prooroc.

Sfinții lui Dumnezeu fac toate în ascuns, după porunca Sfintei Evanghelii: Mat 6:5 Și când te rogi, nu fii ca fățarnicii, că iubesc în adunări și în unghiurile ulițelor stând să se roage ca să se arate oamenilor. Amin zic vouă, că își iau plata lor.:6 Iar tu când te rogi, intră în cămara ta, și încuind ușa ta, roagă-te Tatălui tău celui întru ascuns și Tatăl tău cel ce vede întru ascuns, va răsplăti ție la arătare                                   

Ca să nu fie ca proorocii mincinoși:

2Pe 2:12 Iar aceștia ca niște dobitoace necuvântătoare firești, născute spre vânare și stricăciune, întru cele ce nu înțeleg hulind, întru stricăciunea lor vor pieri; 13 Luând plata nedreptăței, dulceață socotind pre desfătarea cea din toate zilele, spurcații și necurații, cari se hrănesc cu înșelăciunile lor, mâncând cu voi. 14 Ochi având plini de preacurvie și de păcat nepărăsit, amăgind sufletele cele neîntărite, inimă deprinsă în lăcomie având, fiii blestemului, 15 Cari lăsând calea cea dreaptă au rătăcit, urmând căii lui Valaam din Vosor, care plata nedreptăței a iubit; 16 Iar mustrare pentru fărădelegea sa a avut: asin necuvântător, cu glas omenesc grăind, a oprit nebunia prorocului. 17 Aceștia sunt izvoare fără de apă, nori cari se poartă de vifor, cărora negura întunerecului în veac se păzește. 18 Pentru că cele semețe ale deșertăciunii spunînd, amăgesc cu pofte trupești și cu înverșunări, pre cei ce cu adevărat au scăpat de la cei ce viețuiesc întru înșelăciune. 19 Făgăduindu-le slobozenia, singuri robi fiind ai stricăciunii, pentru că ori de ce este cineva biruit de aceea s’a și robit. 20 Că dacă după ce

13011301.png

au scăpat de la spurcăciunile lumii prin cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu acelea iarăși împleticindu-se, se biruiesc, s’au făcut lor cele de pre urmă mai rele decât cele dintâi, 21 Pentru că mai bine era lor a nu fi cunoscut calea dreptății, decât după ce o au cunoscut, a se întoarce înapoi de la Sfânta poruncă ce li s’au dat lor,

Câtă asemănare cu învățăturile și lucrarea Părintelui Arsenie Boca găsim în cuvintele Sfintelor Scripturi… de mai sus – n.n. ] .

Când a murit Părintele Arsenie a fost pentru prima dată în viață când am avut ocazia să-l ating. Obrajii îi erau roșii [ acestuia săracul, nu i se mai nălucea nici că are unghiile smulse, nici că are ochii deschiși, nici că sunt Sfinte Moaște, nici că scrie Enoh, ci că are obrajii roșii, ca la bețivi sau la cei cu lupus eritematos – n.n. ] . Era acolo și Părintele Sebastian. Părintele Sebastian era nevăzător, a avut o defecțiune la ochi și a rămas fără vedere, iar Părintele Arsenie l-a întrebat la vremea respectivă: Mă moțule, vrei să-ți dau vederea și să te fac preot? “, El răspunde: „Nu vreau să mai văd deșertăciunile acestei lumi ”

                                    [ dacă era înainte văzător, cum de nu a știut că nu vrea să fie vindecat? Sau poate a aflat de la draci și a vrut să se slăvească în deșert ca taumaturg?

Dar ce cutezanță și necunoaștere a Sfinților Părinți să ia el însuși inițiativa vindecării, fără a-i fi cerută, nerespectând libertatea duhovnicească a celui bolnav și necultivând smerenia. Ba să mai arate și o nebunie fără de margini, prin a se compara cu Singurul ce poate da vederea: Dumnezeu, în loc să gândească despre sine măcar că ar obține aceasta de la El doar prin rugăciune și nu poruncă. Deși tot mândrie ar fi fost și aceasta, dar măcar mai mică, mai puțin evidentă. Și să îl facă el preot? Se vede că nu numai Maica Zamfira îl considera episcop, ci chiar el însuși se vedea așa – n.n. ]

și a murit ca simplu monah. A fost și părintele Dometie, care nu exista să pomenească de Părintele Arsenie și să nu-i dea lacrimile. Ori de câte ori îl pomenea îi dădeau lacrimile [ este acea stare de înșelare umilința la comandă și la vedere. Săracul era în robie idolatră. La fel fac și amanții la pomenirea iubitelor de care nu se mai pot îndulci. În general oamenii duhovnicești lăcrimează doar la pomenirea lui Dumnezeu sau a Maica Domnului, care însă, din păcate, sunt înlocuiți în inima ucenicilor sfinției sale chiar cu preacuvioșia sa.– n.n. ] .

A murit joi și l-au înmormântat luni și era ca viu atunci, împrejurul sicriului se simțea mireasmă de mir [ vedem că pătimeau bieții spectatori nu numai halucinații vizuale, ci și olfactive. Dar fiecare diferit după simțurile care le avea mai deschise spre lucrarea demonică – n.n. ]                                     Eu îl pomenesc pe Părintele Arsenie la morți când fac pomelnic cu morții și când închei rugăciunile mă rog ca la un sfânt [ vădind nu numai că se pune mai presus de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dar mai presus și de Sfintele Sinoade Ecumenice care au dat anatema învățăturile lui și pe cei ce le inventează și propovăduiesc – n.n. ] .

La înmormântare, când i-am sărutat mâna, am văzut că avea unghiile la mână. Eu nu zic că nu a fost torturat, dar unghiile le avea. Nu au fost la înmormântare atât de mulți, cum mă așteptam.

A trecut la cele veșnice neîmpăcat pentru că a plecat cu multe taine pe care nu a avut cui să i le dezvăluie. [ ce mândrie. Să nu ai pace că… nu dezvălui tainele, pentru a fi lăudat drept tainic, disprețuindu-i pe ceilalți că nu le pot înțelege. În loc să ai tristețea cea bună că ești un păcătos, și poate Dumnezeu nu te va primi lângă el:

Se povestește despre avva Agathon, că se silea să facă toate poruncile și când trecea în corabie, el mai întâi apuca lopata, iar când mergeau la dânsul frații, îndată după rugăciune mâna lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când era să se săvârșească, a rămas trei zile având ochii deschiși și nemișcați. L-au mișcat atunci frații, zicând: “Avvo Agathoane, unde ești?” Acesta le-a răspuns: “Înaintea judecății stau”. I-au zis ei: “Și tu te temi, părinte?” “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt și de unde să știu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Și i-au zis frații: “Dar nu nădăjduiești, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, și alta cea a

13021302.png

oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceți bine și nu mai grăiți acum cu mine, căci n-am vreme”. Și îndată s-a săvârșit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretisește cineva pe prietenii și iubiții săi. Avea încă păzire mare în toate și zicea, că fără de păzire mare nu pășește omul la nici o faptă bună. 8 1235 – n.n. ]

A vrut să slujească Sfânta Liturghie într-un grup restrâns, numai cu obștea mănăstirii Prislop și n-a primit binecuvântare [ vedeți că știau ierarhii ceva ce-l făcea nevrednic de slujire, care nu ni se spune nouă azi, dacă nici măcar odată, înainte de moarte, nu i-au ridicat caterisirea? – n.n. ] . N-a putut să slujească. Cred că acolo voia să dezvăluie celelalte taine. [ ce taină poate fi mai mare ca Sfânta Liturghie. Pentru a se lăuda cu tainele, și nu pentru a se pocăi că s-a lăsat de preoție și călugărie, dorea să slujească. De aceea Dumnezeu nu a îngăduit-o, ca să ne arate nouă că nu primește nici pilda vieții, nici învățăturile lui care ne vatămă – n.n. ]

După moartea Părintelui mi-a spus Părintele Lucian că un om avea niște necazuri mari: a cumpărat o casă, a dat arvună o sumă mare și mai trebuia să dea și nu mai avea de unde să strângă. Era necăjit omul și i-a spus părintelui Lucian, care este acum la Drăgănescu, iar acesta i-a spus: “Să te rogi la Părintele Arsenie că te va ajuta”, S-a rugat la Părintele Arsenie și după vreo două săptămâni vine la mănăstire și-i mulțumește părintelui că l-a îndrumat să se roage la un așa sfânt care l-a ajutat, pentru că nici nu-și dă seama cum a făcut rost de bani să plătească. Asta este una din minunile Părintelui Arsenie. S-a întâmplat în anul 2001. (Gheorghe Silea, 45 ani, Sâmbăta de Sus)

                                    [ nu-i ceva deosebit, și în Occident se rezolvă lucrurile la fel:

Louise, de 37 de ani, de profesie funcționar public, atunci când nu s-a mai ajuns cu banii a făcut o ofrandă Zeiței Lunii, într-un altar improvizat în propria grădină, și după ce a ars salvie, a rostit, la lumina lumânării, următoarea incantație: “În fiecare zi, în orice mod, prosperitate să vină la mine.”

Ea susține că în doar câteva săptămâni problemele cu banii s-ar remediat în mod uimitor, soțul său, consultant în IT, a primit o mărire de salariu, ceea ce le-a adus peste 1.300 de euro în plus. De asemenea, o jucările pe care o păstra în pod s-a vândut pe eBay cu un preț mult mai mare decât a anticipat, iar dintr-o asigurare pe care o aveau pentru un laptop au primit peste 2.500 de euro. 1236

Numai că în acea situație lucrurile nu sunt la fel de grave ca la noi. Niciodată nu o să afirme Louise că ar fi vreo Ortodoxă, poate că nici nu aflat vreodată ce înseamnă aceasta, deci nu are o vină așa de mare ca și creștinii noștri ce aleargă la un amăgit în loc să meargă la un Sfânt autentic, atât de mulți în țara noastră, cu Sfinte Moaște întregi. Și precis nu o să zică cineva despre zeița lunii că ar fi vreun Sfânt în Hristos. Așadar, când biata Louise, poate, va vedea că pe lângă banii ce îi obține i se va cere sufletul și când vor începe în viața ei necazurile vrăjitorilor, multe și de nedescris, are o șansă mare să se pocăiască și să-L caute pe Hristos, ajungând la Ortodoxie și prin Sfântul Botez (însoțit cu lucrarea personală de atenție) putând fi vindecată de toate. Dar bietului amăgit ce caută bani la mormântul unuia mai amăgit ca el, cine va avea curajul să-l facă să se spovedească cu durerea inimii că a căzut în cursa diavolului? Și dacă se va găsi cineva, cum va ști să-i recomande un preot neamăgit de arsenism chiar în parohia lui, ca să nu cadă din lac în puț? Dar oare bietul Ortodox învățat să-și caute doar confortul financiar și nu să-și scotocească sufletul de păcate îl va crede, când minunea diavolească s-a făcut în numele unui ieromonah pentru care se fac presiuni oficiale, populare și scremute de canonizare? – n.n. ]

Părintele Arsenie a zis odată către mine: Mă, tu ai văzut a cruce… și nu trebuia să o arăți la lume“. Asta a fost după 1970. Când m-am dus la Prislop i-am mai spus de-o arătare și

1235 Patericul…, Pentru Avva Agathon, 27.

1236 <http://www.evz.ro/cele-mai-moderne-vrajitoare-din-europa-traiesc-in-anglia-cat-de-diferite-sunt-de-mamele-omida-din-romania.html>, luni, 7 decembrie 2015

1303 1303.png

zice „Mă, de ce arăți, te rog să nu mai arăți, că lucrurile cerești nu se arată [ se pare că Ioan era tot un vizionar profesionist cu vechime în branșă, ca Părintele Arsenie Boca. Avea vizuini, pardon viziuni, după Sfânta Evanghelie: Mat 8:20 Și au grăit Iisus lui: vulpile au vizuini și pasările cerului cuiburi, iar Fiul Omului n’are unde să’și plece capul, fiindcă nu găsește pocăință în inimile oamenilor, ci căutarea de plăceri, din care unele dintre cele mai primejdioase (fiindcă îngâmfă sufletul) sunt vedeniile. Dar atunci de ce sfinția sa le arăta? Evident că ori era invidios pe alții ce le aveau, ori mărturisește indirect că nu erau cerești – n.n. ] .

Dar atunci nu am știut de ce vorbește el așa [ ceea ce înseamnă că încă de pe atunci a fost indus hipnotic să vadă cele de la înmormântare. Fiindcă dacă ar fi fost vorba de smerenie, ar fi ascultat de Părintele Arsenie Boca și nu ar fi povestit la nimeni viziunea eretică (ce învață despre reincarnare) ce urmează, deoarece pomenește de lucrarea cu duhul de la un Sfânt (nu al unui Sfânt dacă ar fi vrut să zică despre ajutorul dat de un Sfânt). Dar aceasta ne învață și că Părintele Arsenie Boca nu avea habar ce înseamnă vedeniile cerești dacă astfel de scamatorii cu rațiuni mincinoase, induse de demoni, le numește cerești. Ioan avea astfel de vedenii nălucitoare, nestatornice și fără sens și pe vremea când lua sfat de la bântuitul de viziuni de la Prislop. Dacă ar fi fost altfel, ar fi avut discernământ și ar fi zis: acelea erau cerești, aceasta demonică. Dar să vedeți mai departe cum înșală satana pe bieții oameni, prin văz – n.n. ] .

Eu am făcut groapa Părintelui la Prislop, am zidit-o cu cărămidă [ vă dați seama de cine e făcut mormântul de la Prislop? Lucrare diavolească de la construcție până la conținut… spurcat loc construit de un înșelat, în cinstea altui înșelat, dascălul său. Mare este bunătatea lui Dumnezeu că l-a îngăduit lângă peștera Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop, ca oamenii murdăriți de duhurile de la mormântul Părintelui să fie curățați de peștera Sfântului, și în același timp să se descopere, din însăși realitatea, manifestarea și alcătuirea falselor minuni, marea înșelare în care a viețuit, lucrat și învățat sfinția sa – n.n. ] . Când s-a făcut slujba de înmormântare din Biserică, eram toți afară, și a apărut o cruce albă de pe clopotniță până la el (în văzduh) și crucea a pornit. Și când a venit crucea a venit și un nor mare. Am văzut eu asta. Și s-a dus norul să prăvălească crucea albă și nu a prăvălit-o și a venit alt nor cu altă viteză și s-a nimicit norul și crucea s-a dus către miazăzi. După aceea a fost dus în biserică. În acest timp, din chilia lui, pe după mănăstire, a apărut semnul unei cruci în formă de „X”, de un argint auriu ce strălucea ca soarele, dar dacă el a zis să nu arăt, n-am arătat nimănui. [ Uite crucea, nu e crucea. Uite norul, nu e norul. Alba neagra nu cu unghii ci cu crucile tâlharilor și cu nori. Nu a arătat nimănui vedeniile, dar le-a făcut publice în scris. Grozavă smerenie – n.n. ] .

Dar am văzut-o… Cred că Părintele Arsenie a lucrat cu un duh de la un Sfânt [ Ce mentalitate eretică. După cum am văzut din vedenia norilor cu scrisul Enoh, ucenicii sunt convinși că în Părintele Arsenie Boca era duhul unui Sfânt. Deci era ori posedat, ori reîncarnarea unui Sfânt. Dar cum numai diavolul intră în tine ca să te posede, fiindcă Sfinții respectă libertatea tuturor, iar reîncarnarea nu există, vedem înșelarea mentalității vizionarului și înțelegem ce fel de duhuri i se arătau. Nu întotdeauna crucile sunt de la Dumnezeu. Există și crucile tâlharilor, iar, după cum am văzut mai sus la Sfinții Părinți, în zilele noastre, datorită dorinței de a sluji cu mintea simțirii și plăcerii de sine (prin vedenii) și refuzului de a sluji înțelepciunii și plăcerii de Dumnezeu (prin pocăință), diavolul mimează și cruci schimbătoare, ca să înșele mai profund. El este lăsat să facă aceasta datorită lipsei crucii înțelesurilor (a stării de jertfă ce primește cu răbdare durerea și respinge plăcerea, chiar și cea mai subtilă, sufletească, de sine, prin înfrânare) din mintea celui ahtiat de plăcerea de sine care se hrănește atât de mult și putred cu arătări. Chiar dacă am primi cuvântul în sensul că Părintele Arsenie Boca lucra cu un duh de la un Sfânt, în sensul că ar fi primit în stăpânirea sa duhul unui Sfânt prin care lucra, tot avem o avariere gravă dogmatică. Chiar și îngerii slujitori oamenilor nu devin obiecte în mâinile celor slujiți, ci sunt frații mai mari ce ne ajută înțelegător, având slujirea iubirii, nu slujirea robirii. Numai Domnului Hristos îi slujesc și îngerii și oamenii ca niște robi, dar El îi numește și îi preface în prietenii Săi. Ioan 15:14 Voi prietenii mei sunteți, de veți face câte eu poruncesc

13041304.png

vouă. 15 De acum nu vă mai zic vouă slugi, că sluga nu știe ce face domnul său, ci pre voi v’am zis prieteni, că toate câte am auzit de la Tatăl meu, am arătat vouă. Iar dacă însuși Dumnezeu îi numește prieteni, cum îndrăznesc ucenicii Părintelui Arsenie Boca să susțină că lucra cu duhul de la un Sfânt? Dacă ar fi fost creștin în cuget, ar fi spus că Părintele Arsenie Boca se ruga vreunui Sfânt să mijlocească la Hristos pentru a-l ajuta să lucreze una și/sau alta. Nu minuni, ci pocăință – n.n. ] (Ioan Bica, 76 de ani; Voivodeni)

La înmormântare nu m-am dus că era tare frig. Eu sunt mai mofturos. Mie nu-mi place unde e lume multă. Eu am zis că dacă mă duc la Părintele mă duc când nu e lume. Părintele mai zicea și lucrul acesta: „Eu după ce mor vă ajut mai mult ca până trăiesc ” și mai spunea așa: „Eu știu unde mă duc, eu am mai fost acolo!” [ nu se poate susține că unii ucenici au mințit exagerând. Vedem că toți ne amintesc de astfel de fraze mândre ale Părintelui Arsenie Boca. Nu iese fum fără foc. Nici pucioasa mândriei, fără lucrarea iadului de foc – n.n. ] (Ierod. Ieronim Coldea)

[ … ]

Țin minte că-n ziua în care am aflat că Părintele Arsenie va fi înmormântat la Prislop, eram în casa unei creștine și am plecat direct la înmormântare. Cât a durat drumul cu trenul mi-a tot venit să plâng [ simțirea „umilinței” specifice lucrării ce iradiază de la Prislop. Vom vedea că nu este vorba de plâns duhovnicesc, după curiozitatea cu care urmărea minunile, descrisă puțin mai jos – n.n. ]                                     . Nu pot uita, când au scos sicriul din biserică, în spatele meu era o femeie îmbrobodită, plânsă, și un bărbat foarte înalt, amândoi țărani din părțile Făgărașului, și brusc, bărbatul a rămas ca paralizat, cu ochii mari, înspăimântați, și-a îndreptat mâna spre inimă și deodată a făcut așa, în mare șoaptă: «uoaaaahhh!» [ ce reacție trupească, în simțire, grosolană, șocantă, atât de diferită față de lucrarea ascunsă, nevăzută și lină a vederilor dumnezeiești – n.n. ] . L-am urmărit prin curtea mănăstirii doardoar voi afla ce-o fi văzut bărbatul acela [ se pare că nu numai pe pisici omoară curiozitate – n.n. ]                                     Și când mergeam cu toții spre groapă, am tras cu urechea și am auzit: cu toate că era amiază, omul văzuse sus, pe cer, o cruce de stele

                                    [ nu numai curiozitate, dar și tras cu urechea. După cum vedem în unele icoane ale Înfricoșatei Judecăți, pedeapsa celor ce trag cu urechea este sfredelirea ei de către un duh necurat.

Urmăriți vă rugăm cum se schimbă vedeniile: unii văd ochi albaștri, alții nori, alții cruci luminoase ce se bat cu norii, alții cruci de stele, alții scrisoare pe cer „Enoh”, alții au plânsete dezechilibrate din simțiri amăgitoare. De aici se vede că lucrarea de la Prislop nu este statornică, dumnezeiască, ci schimbătoare, alunecoasă, nălucitoare după simțirea celui ispitit. Așadar la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca am avut de a face cu o puternică prezență diavolească, pentru a-i convinge pe participanți că preacuvioșia sa este Sfânt.

Ce diferită manifestare față de lucrările cu adevărat dumnezeiești. De pildă la arătarea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului toți care s-au învrednicit să vadă, au văzut același lucru, primind și același înțeles mântuitor. Nu a fost vreo arătare gratuită, pentru încântarea simțurilor.

Iată ce ne învață despre aceasta Sfânta Evanghelie: Ioan 12:28 Părinte, proslăvește numele tău. Deci a venit glas din cer; și l-am proslăvit și iarăși îl voiu proslăvi.:29 Iar norodul care sta și auzea, zicea: tunet se făcu; alții ziceau: înger grăi lui.:30 Răspuns-au lor Iisus și au zis: nu pentru mine s’a făcut glasul acesta, ci pentru voi.

Deși, în funcție de pregătirea duhovnicească a fiecăruia, au înțeles că au pătimit fie glasul Tatălui, fie glasul îngerului, fie un tunet, dar toți au avut aceeași lucrare în auz. Înțelesurile lor au fost diferite, mai mult sau mai puțin deslușite, dar Hristos nu i-a lăsat doar cu încântarea minunii, ci le-o și tâlcuiește, finalizând-o cu darul înțelegerii, care cheamă la înțelepciune. În felul acesta ne învață pe toți că minunile Dumnezeiești se fac numai pentru a primi o rațiune, un înțeles duhovnicesc pentru pocăință, care să ducă la

13051305.png

schimbarea minții și libertatea echilibrului. Vederea duhovnicească nu este de un gust îndoielnic, ieftin, doar de dragul spectacolului taumaturgic. Nălucirile de dragul impresionării și robirii se fac doar de draci și de slujitorii lor. – n.n. ] [ … ]

La înmormântarea părintelui Arsenie Boca, în 1989. părintele Bunescu (preotul paroh din Drăgănescu), spunea: “Aici, astăzi, suntem cei chemați de Părintele Arsenie Boca; toți aceștia ne vom întâlni cu Părintele în rai” [ de atunci s-a început lucrarea de mântuire magică și automată, stil business a închinătorilor de la Prislop. Cei ce vin la mormântul sfinției sale, nu vin chemați de dorul lui Hristos, ci de Părintele Arsenie Boca, a cărui fel de a lucra din viață, centrat pe sine, continuă și după deces. Și, în concepția lor sectară, toți prezenți acolo, precis se vor vedea la rai. Ne mai mirăm de priza la public a unei astfel de amăgiri, care în plus față de siguranța mântuirii de la secte, are și praful aruncat în ochi că este vorba de Ortodoxie, dar în realitate este cel mai hâd ortodoxism? – n.n. ]

La înmormântarea Părintelui, lumea vorbea că Maica Stareță de la Prislop se consulta odată cu Părintele despre greutățile materiale pe care le avea. Părintele i-a răspuns că va veni vremea când toată valea aceasta va fi plină de lume și atunci va scăpa de necazurile materiale [ vedeți cum Părintele Arsenie Boca a avut în minte nu smerenia la îngropare ci regizarea asigurării financiare a iubitei Maici Zamfira, a ucenicelor și a celor ce îl vor adora? – n.n. ] . La scurt timp Părintele a murit; de atunci și până acum este o afluență mare de oameni în pelerinaj la mormântul Părintelui Arsenie Boca. (D-na Prof C.F.)

Părintele va fi veșnic în amintirea făgărășenilor! Și eu, ca preot, am un loc aparte pentru el în sufletul meu; nu putem să nu vorbim despre el, despre ce a fost și a făcut Părintele. Nu am fost la înmormântare, dar am auzit că preoții care l-au dus la mormânt pe Părintele Arsenie, au văzut o lacrimă pe fața Părintelui, lacrimă care s-a imprimat pe fața Părintelui și nu s-a mai șters niciodată, așa cum s-a imprimat și pe fotografie [ cum nu mai avem ochi albaștri deschiși, ci lacrimi de piatră, sculptate, neșterse. Altă mărturie despre năluciri – n.n. ] . (Pr. Ioan Ciungara, Copăcel)

[ … ]

Pentru mine Păruitele Arsenie este un Ioan Botezătorul al românilor [ ați văzut roadele cumplitei amăgiri a lucrării sfinției sale în sufletele amărâte ale discipolilor? – n.n. ] . Spun unii că nu se mai desface mormântul căci așa spune cartea [ Să-mi lăsați trupul în mormânt. Să nu-l deranjați până la A Doua Venire] . Sigur că da. smerenia călugărească așa trebuie să fie. Și Sf. Ioan Iacov a lăsat scris să se roage pentru el că se va duce în iad deoarece n-a făcut fapte vrednice de mântuire [ dar și de aici se vede diferența între toți Sfinții și un înșelat. Nu am găsit nicăieri că Părintele Arsenie Boca a lăsat măcar verbal cuiva să se roage pentru el, darămite în scris. Se credea pe sine însuși mijlocitor pentru toată lumea, deci în mintea lui era ideea că nu are nevoie de rugăciuni, ci el va porunci pentru unul și altul și se va împlini. Nici măcar nu va avea nevoie ca să se roage măcar sfinția sa, ci doar va hotărî și se va executa. Sfântul Ioan Iacob nu a făcut hocus-bocus cu trupul (să nu mă dezgropați, dar, totuși să vă închinați la mormântul meu, cash). Atât de smerit era, încât nici în ruptul capului nu s-a gândit că vreodată l-ar dezgropa cineva, ci doar implora pe toți să se roage pentru el, ca să scape de iad, de aceea, după cum și lucrarea de smerenie călugărească i-a fost diametral opusă față de a Părintelui Arsenie Boca, ce avea mândrie mirenească, așa și roadele lor sunt cu totul diferite. Mai întîi a stat tăcut în mormânt, atâta vreme – n.n. ] . Dar, după 20 de ani de la înmormântare, ne-am închinat la moaștele lui. Sau Sf. Ioan cel Nou de la Neamț, la care n-a mai lăsat Dumnezeu să calce oameni păcătoși peste el. Așa și cu Părintele Arsenie, Să așteptăm să-l scoată Dumnezeu din mormânt, fără voia noastră [ în schimb în jurul mormântului Părintelui Arsenie Boca se face mult zgomot acum, ca după (poate tot 20 de ani) să se dezgroape adevărul. Dă Doamne și scoate-i oasele negre și groaznice ca să se sperie toți și să se oprească din amăgire, cum ai descoperit oasele din templele idolești pe vremea Sfântului Constantin cel Mare, ca lumea să scape de păgânism. Nu lăsa să aducă ucenicii moaște de la vreun Sfânt, ca să ne înșele că sunt ale Părintelui Arsenie Boca, auzi-ne Doamne și ne miluiește! – n.n. ]

13061306.png

. Așa cum a descoperit Dumnezeu arhimandritului grec să vină la Sf. Ioan Iacob și să-l descopere pentru a-l găsi așa cum l-au găsit, tot așa și la Sf. Arsenie de la Prislop va veni cineva care va spune că neapărat trebuie să-l descoperim pentru că i s-a arătat [ deja vedem cum se schițează planul atacului mormântului făcut la porunca „sfântului Ardealului”. Deja acest plan a fost dus, parțial la îndeplinire, printr-un rătăcit, acompaniat de multă vâlvă mass media. Acum urmează să vedem repetarea lui, căci în „protocoalele înțelepților Prislopului” se spune că: – n.n. ] . Și se va arăta multora                                   

Mi-a părut rău că nu a fost dezgropat la 7 ani de la înmormântare [ după cum vom vedea a fost dezgropat de trei ori, și, ca să nu se vadă public groaznica lor înfățișare, s-a evitat obiceiul de la 7 ani. Vedem că acest părinte ori era dezinformat, ori era cointeresat să ascundă realitatea. Oricum, după cuvintele de mai jos, lucrarea preacucerniciei sale nu îl are în miez pe Hristos, ci pe… Arsenie. Ba, mai rău, se considera și un inspirat – n.n. ] . Atunci era o ploaie liniștită care mi-a inspirat cuvintele: „Iubiți credincioși. dați umbrelele la o parte, căci aceasta nu este o ploaie normală. Acestea sunt lacrimile Părintelui, pe care le-a vărsat pentru poporul acesta” [ cu adevărat lacrimile Părintelui Arsenie Boca nu sunt normale. Sau nu era o ploaie normală, căci era acidă? Vedeți ce predici lozinci (centrate descentrat pe el) sunt la mormântul sfinției sale? Să dai umbrele la o parte, ca să te uzi cu apă de la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Ce lucrare ră(tă)cită! Pe lângă răceala trupului să dobândești și pe cea a sufletului față de Hristos și adevărata lui Evanghelie lăuntrică: pocăința – n.n. ]                                     La începuturi, am auzit că Părintele vărsa lacrimi multe când slujea și predica [ fiind văzut, erau din slavă deșartă – n.n. ]                                     Dar mai încoace, ajunsese la maturitate spirituală căci nici nu plângea, nici nu râdea, ci spunea, ca din partea lui Dumnezeu, cuvântul autorizat: „Mă, să nu mai faci cutare!”                                   

                                    [ după cum am văzut la adevărații Sfinți Părinți maturizarea duhovnicească se manifestă prin harul lacrimilor. Părintele Arsenie Boca, așadar, nu avea nici măcar infantilism spiritual, ci doar duritatea părerii de sine, înjugată la un duh pitonicesc. Iată adevărata lucrare călugărească, pe care, după cum am văzut și cum ne arată acum și ucenicii, Părintelui Arsenie Boca nu o avea:

CUVÎNTUL IX

înfățișarea pe scurt a felurilor rînduielii și viețuirii călugărești.

Și cum și în ce chip se nasc virtuțile unele din altele

Din lucrarea silită se naște căldura nemăsurată, care arde în inimă din amintirile fierbinți ce se ivesc din nou în minte. Iar lucrarea aceasta împreună cu paza subțiază mintea în căldura lor și-i dăruiesc vederea. Și această vedere naște gîndurile fierbinți de care am vorbit, în adîncul vederii sufletului, care se numește contemplație. Iar această contemplație naște la rîndul ei căldura, și din căldura aceasta, venită din harul contemplației, se naște curgerea lacrimilor. La început cîștigul e mic, adică într-o zi îi vin omului de multe ori lacrimile și iarăși e lipsit de ele. Pe urmă însă îi vin lacrimile neîncetate. Iar din lacrimile neîncetate, sufletul primește pacea gîndurilor. Și de la pacea gîndurilor, sufletul se înalță la curăția minții. Iar de la curăția minții, omul ajunge la vederea tainelor lui Dumnezeu. Căci curăția este ascunsă în pacea din partea războaielor. După acestea, mintea ajunge să vadă descoperiri și semne, cum a văzut Iezechiel proorocul. Acestea închipuiesc cele trei trepte prin care se apropie sufletul de Dumnezeu. 1237

De unde se vede că vedeniile Părintelui Arsenie Boca (care nu avea lacrimile neîncetate, deci nu ajunsese la curăția minții, căci nu trecuse prin astfel de etape), nu erau de la Dumnezeu, ci de la durii draci: „Mă, să nu mai faci cutare, că așa vrem noi”. Care Sfânt se adresa ucenicilor cu „Mă”? Cine din oamenii lui Dumnezeu a fost lipsit de delicatețe? – n.n. ]

(Pr. Nicolae Robota)

1237 Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, Sfântul Isaac SIRUL, Filocalia Sau Culegere Din Scrierile Sfinților Părinți Care Arată Cum Se Poate Omul Curăți, Lumina Și Desăvârși, Volumul X (Cuvinte Despre Sfintele Nevoințe), Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 2 1981, pp. 69-70.

13071307.png

Sfântul Ilie, cât de mare prooroc era, avea nevoie, simțea nevoie ca poporul să se apropie de el. [ ce rătăcire. Sfântul Prooroc Ilie iubea să stea în pustie. De dragul poporului și râvna pentru Ortodoxie (legea lui Dumnezeu) se jertfește și vine să-l îndrume, îndepărtând proorocii mincinoși (ce îndemnau la hinduismul de atunci) și chemând oile rătăcite ale casei lui Israil să vadă minunea:

3Re 18:28 Și strigau cu glas mare, și se tăiau după obiceiul lor cu cuțite, și se băteau cu bice până la vărsarea sîngelui lor ( de pe atunci era obiceiul de a fi bici al lui dumnezeu… de fapt al dumnezeilor mincinoși – n.n. ) . 29 Și se trecuse de amiazăzi, și era îndeseară, și au prorocit până ce venise vremea să se aducă jertfa, și nu era glas, nu era ascultare; și a grăit Ilie Tesviteanul către prorocii urâciunilor, zicând: dați-vă înlături acum, ca să aduc și eu arderea cea de tot a mea, și s-a dat înlături și s-au dus. 30 Și a zis Ilie către popor: apropiați-vă către mine, și s-a apropiat tot poporul către el, și așeză jertfelnicul Domnului cel săpat. 31 Și a luat Ilie douăsprezece pietre după numărul semințiilor lui Israil, precum au grăit către dânsul Domnul, zicând: Israil va fi numele tău.

Așadar Sfântul Prooroc Ilie îi chema la el fizic, ca să fie atenți la Dumnezeu. Numai cei cu slavă deșartă, ca preacuviosul, au nevoie de mulțimi ca să aduleze. El cheamă la el pe oameni ca să îl aibă pe sfinția sa ca centru, înlocuind pe Hristos – n.n. ] Apropiați-vă de mine” zicea Sfântul Ilie către poporul rătăcit al lui Israel. „Apropiați-vă de mine”, parcă ar vrea să ne spună preacuviosul Părintele nostru Arsenie, în toate zilele de prăznuire ale acestei sfinte mănăstiri, în toate zilele de pomenire. În toate zilele de hram și de praznic, și în duminici și sărbători [ vedeți că nu se mulțumește doar cu parastasul său ci vrea că toate duminicile și sărbătorile să fie dedicate lui? – n.n. ] . .Apropiați-vă de mine” pentru că cine se apropie de Sfinți se apropie de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu transpare prin Sfinți și ni se descoperă prin Sfinți [ așa este, dar în Părintele Arsenie Boca Dumnezeu lipsește și, mai mult, este opacizat, fiindcă se interpune în mintea omului care nu mai gândește decât la „Sfântul Ardealului”, ca unic Sfânt, uitând de Unul Sfânt, ce ar trebui să fie unica preocupare a tuturor. – n.n. ]                                     Sfinții, spun teologii ortodocși, sunt, intru-un fel… întruparea Duhului Sfânt “. „Apropiați-vă de mine!”. Și tot poporul s-a apropiat de Sfântul Ilie. A părăsit poporul pe preoții lui Baal s-a depărtat poporul de cei care-l duceau in rătăcire și idolatrie, și poporul s-a apropiat din nou de omul lui Dumnezeu de Sfântul Ilie. Aceasta este salvarea, aceasta este soluția și pentru- neamul nostru ortodox de pretutindeni, să se apropie de Hristos apropiindu-se de sfinți, să se apropie de sfinți “ca să se poată apropia de Dumnezeu. Simțim cu toții. iată. după aproape 14 ani de la plecarea în veșnicie a Părintelui Arsenie, că poporul nostru românesc simte cine a fost, cine este și cine mijlocește în mod deosebit [ nu simte săracul așa, este doar manipulat – n.n. ]                                     Simte poporul și se apropie de mănăstirea Prislop, de Părintele Arsenie, de mormântul sfinției sale, așa cum avea să spună cu puțin timp înainte să plece dintre noi: ,, Va lua țara foc din Prislop!” [ spre deosebire de apropierea de Ilie care însemna depărtarea de cei ce îl duceau în rătăcire și idolatrie, la Prislop este mișcarea inversă de la Ortodoxie la rătăcire, arseniolatrie și noul păgânism. De aceea nu – n.n. ]                                     E vorba de focul ceresc, de focul Duhului Sfânt, de focul harului lui Dumnezeu [ ci de focul de la Colectiv, având același mesaj, dar mai pervers, mascat ca fiind nu satanism, ci ortodoxism. Focul iadului venit pe pământ, al patimilor împreunării trupești, viziunilor hinduse, al pierderii sufletelor și trupurilor, al ochilor de foc și vicleni ai celui înșelător, ai falsei mucenicii admirată de lume, dar care învinuiește cu obrăznicie pe Patriarh și Sfânta Biserică Ortodoxă dacă ia vreo atitudine sănătoasă de apărarea dreptei credințe și discernământ și care amână canonizarea impusă de forțe obscure, cât va mai putea. Acum cu durere observăm: cu adevărat a luat foc țara de la Prislop, cum afirma cu mândrie Părintele Arsenie Boca. Dar ne este teamă ca nu cumva din cauza acestei hulitoare și false sfințenii să nu se ajungă la uniatism la ruperea Bisericii și în final a neamului Românesc, iar în final ar duce la arderea ce pierzătoare și veșnică, pregătind lumea pentru falsele minuni ale lui antihrist, de același fel ca cele de la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Focul de la Prislop pustiește în calea sa ceva care și așa era firav: pocăința, singura ce ne putea scăpa ducându-ne în mâinile lui Dumnezeu – n.n. ] și prin tot ceea ce se scrie bine, și

13081308.png

prin tot ceea ce se publică bine despre Părintele Arsenie, se simte că poporul are o sete duhovnicească deosebită [ cu adevărat. Au apărut și astfel de cărți Arhimandrit Paulin LECCA, Jurnal duhovnicesc, Pr. Gheorghe ANIȚULESEI, Fenomenul Arsenie Boca, Lidia STĂNI-LOAE IONESCU, Lumina faptei din lumina cuvântului: împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae. Așteptăm și altele care pun mai presus Sfinții Părinți decât amăgirea de la Prislop căruia i se face atâta reclamă – n.n. ] care nu i se poate astâmpăra decât prin cuvântul cel viu și adevărat al lui Dumnezeu, transmis nouă prin Sfinții Părinți, de la Sfinții Apostoli și până la Sfinții zilelor noastre [ dar care mesaj este deformat, denaturat și ascuns cu multă subtilitate de Părintele Arsenie Boca, făcând pe oameni să rătăcească. Numai cei ce nu sunt superficiali și cercetează Sfinții Părinți comparând cu amăgitoarele scrieri ale sfinției sale și închinate prea-cuvioșiei sale, se îngrozesc și își dau seama de marea rătăcire de suflet pierzătoare aflată în ele. Dar, din păcate, acum oamenii merg după păreri preconcepute și prejudecăți auzite – n.n. ] .P.S. Daniil Partoșanul 1238                                   

2. POATE FI CONSIDERAT MUCENIC?

                                    Deși o parte din ucenici (contraziși de ceilalți) pentru a-și manifesta, justifica și învârtoșa efuziunea celestă, spun că a fost chinuit de securitate, totuși nici acesta nu este un criteriu de mucenicie. Nu toți cei omorâți politic sunt martiri, nici măcar toți cei omorâți pentru hristos nu sunt mucenici.

                                    Pentru a ajunge Sfânt Mucenic este nevoie să aperi adevărata dreaptă credință prin fapte și învățături:

Rom 10:8 Dar ce zice scriptura? Aproape este de tine cuvântul, în gura ta și întru inima ta; adecă, cuvântul credinței care propoveduim. [ se înțelege cea Ortodoxă – n.n. ] 9 Că de vei mărturisi cu gura ta pre Domnul Iisus, și vei crede întru inima ta, că Dumnezeu l-au ridicat pre el din morți, te vei mântui, 10 Că cu inima se crede spre dreptate [ deci dreapta credință – n.n. ] ; iar cu gura se mărturisește spre mântuire. 11 Că zice scriptura: tot cel ce crede întru el nu se va rușina.

                                    Se înțelege că cel ce crede în Iisus Hristos și nu în Arsenie Boca. Dar credința din inima și gurile ucenicilor și sfinției sale este centrată pe Părintele Arsenie Boca, lucru cel mai evident la așezământul de la Drăgănescu.

***

                                    Cercetarea vieții și învățăturilor mărturisitorilor care nu sunt canonizați de Sfânta Biserică – deci nu sunt trecuți prin filtrul Sfintei Predanii dăruită nouă de Domnul nostru Iisus Hristos prin Sfintele Sinoade Ecumenice – nu este suficientă pentru a găsi voia lui Dumnezeu în legătură cu lucrarea lăuntrică și nici pentru a afla Adevărul. Unii din mărturisitori au avut și alte motive în lupta lor, de multe ori din dragoste de neam, politice și/sau personale. Nefiind centrați pe dragostea de Hristos și nelucrând pocăința, ci eroismul, nu au avut ca o caracteristică a lor insuflarea de către Sfântul Duh, pentru a fi învățători și pilde pentru mântuire. Acest lucru este vizibil în multe din cărțile scrise de ei, în care se vede că au mari neclarități în legătură cu dreapta credință. Despre lucrul acesta ne învață și Sfântul sfințit mucenic Ciprian al Cartaginei, când ne vorbește chiar și de mărturisitorii pentru Hristos (numiți confesori), superiori din punct de vedere al pregătirii duhovnicești față de cei ce se luptă doar pentru eliberarea patriei. Cu toate acestea nici ei nu sunt scutiți de rătăciri, nici cu viața, nici cu învățăturile:

1238 Ioan CIȘMILEANU, Mărturii din Țara Făgărașului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraș, 2004, pp. 113-121.

13091309.png

XIV.

Asemenea oameni, chiar dacă au fost uciși în numele credinței lor, nu-și vor spăla nici cu sânge greșelile. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, și suferința n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. Nu intră în împărăția cerurilor cel ce a părăsit Biserica, locțiitoare pe pămînt a împărăției cerești. Hristos ne-a dat pacea, ne-a Învățat să fim uniți și solidari, ne-a recomandat să păstrăm neatinse și necălcate legăturile dragostei și ale înțelegerii; nu poate să se numească martir cel ce nu respectă dragostea frățească. Aceasta ne învață și ne asigură Apostolul Pavel zicînd: «Chiar dacă aș avea atâta credință, încît să pot muta munții din loc, dar dragoste nu am, nimic nu sînt ; chiar dacă aș împărți toată averea mea săracilor, iar corpul meu l-aș da să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea e mărinimoasă și binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se trufește, nu se înfurie, nu lucrează cu nebăgare de seamă, nu gândește răul, toate le iubește, toate le crede, toate le speră, toate le rabdă» 46                                     Dragostea niciodată nu va cădea, zice Pavel, căci ea va domni întotdeauna, prin unitatea fraternității și solidarității va dura veșnic. Nu poate ajunge dezbinarea în împărăția cerurilor, la răsplata lui Hristos care a zis : «Aceasta este porunca Mea : să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu pe voi» 47 . Nu poate îndeplini această poruncă cel ce prin discordia perfidă a încălcat dragostea lui Hristos. Cine n-are dragoste nu-L are pe Dumnezeu. Apostolul Ioan spune : «Dumnezeu este dragoste și cel ce rămîne în dragoste rămîne în Dumnezeu și Dumnezeu rămîne în el» 48. Nu pot rămîne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți în Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi dați fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinței, ci pedeapsa trădării, și nu sfârșitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceștia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturisește că e creștin, ca și diavolul care adesea minte că e Hristos, căci însuși Domnul ne atrage luarea-aminte și zice : «Mulți vor veni în numele Meu spunând : Eu sînt Hristos, și pe mulți vor înșela» 49 . După cum el nu e Hristos, chiar dacă înșeală cu numele, la fel nu poate fi creștin cine nu rămîne în Evanghelia lui Hristos și a adevăratei credințe. 1239

XV.

Căci a profeți, a scoate demonii, a face multe acte de virtute pe pămînt este lucru mare și admirabil, dar nu dobândește împărăția cerească cel ce înfăptuiește toate acestea, dacă nu merge respectând drumul drept al adevăratei credințe. Vestește Domnul și zice : «Mulți îmi vor spune în ziua aceea : Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am profețit, nu în numele Tău am scos demonii, nu în numele Tău am săvârșit mari fapte de virtute ? Atunci Eu le voi răspunde : Niciodată nu v-am cunoscut, fugiți din fata Mea cei ce ați înfăptuit nedreptatea»” [ … ]

XVIII.

Astfel, Core, Datan și Abiron, care au încercat să răpească lui Moise și preotului Aaron dreptul de a sacrifica, îndată au fost pedepsiți pentru încercările lor : legăturile pământului s-au rupt, o adâncă prăpastie s-a deschis sub picioarele lor și i-a înghițit de vii. Dar nu numai pe ei, care fuseseră făptașii nedreptății, i-a lovit mânia lui Dumnezeu, ci și pe ceilalți 250 de complici și participanți la aceeași nebunie, uniți în aceeași îndrăzneală, un foc trimis de Domnul ca grabnică pedeapsă i-a mistuit, arătând și învățând că toți cei ce s-au împotrivit lui Dumnezeu au fost niște nemernici, care au încercat cu voință omenească să dărâme rânduirea lui Dumnezeu . La fel și regele Ozias, aducând un vas cu tămâie și vrând, contra legii lui Dumnezeu, să facă un sacrificiu cu de la sine putere, deși i se împotrivea preotul Azaria, fiindcă n-a voit să cedeze și să se supună rânduielii, ajungîndu-l pedeapsa divină, s-a îmbolnăvit de lepră din cauză că a supărat pe Domnul, fiindu-i atinsă tocmai acea parte a corpului unde sînt însemnați cei ce-l merită pe Dumnezeu . și fiii lui Aaron, fiindcă au pus pe altar un foc

1239 46. I Cor. XIII, 2—8.

47. In. 15, 12

48. In. 4, 16                                   

49. Mt. 24, 5

13101310.png

străin, pe care nu-l încuviințase Domnul, au fost nimiciți pe dată, în fața Domnului care i-a pedepsit.

XIX.

Pe aceștia îi imită de bună seamă și-i urmează cei ce, disprețuind tradiția lui Dumnezeu, introduc învățături străine, inventate de oameni, Pe aceștia îi mustră Domnul și-i ceartă în Evanghelia Sa zicînd : «Călcați porunca lui Dumnezeu ca să stabiliți tradiția voastră» . Această crimă este mai gravă decît cea săvârșită de unii apostați, care totuși, căinîndu-se de greșelile lor, se roagă lui Dumnezeu și obțin iertare. Aceștia vin la biserică și se roagă în ea; aceia luptă împotriva Bisericii. Aceștia poate au greșit de nevoie, aceia de bunăvoie se țin de greșeală. Apostatul și-a produs numai sieși vătămare, cel ce a încercat să facă o erezie sau o schismă a amăgit pe mulți, tîrîndu-i după sine în greșeală. Unul este pagubă a unui singur suflet, celălalt primejdia multora. Unul înțelege

că a greșit, plânge și se călește ,· celălalt, îngâmfat în păcatul său și complăcîndu-se în delictele sale, desparte pe fii de mamă, răpește oile de la păstor, calcă legământul față de Dumnezeu. Apostatul a păcătuit o singură dată, celălalt păcătuiește zilnic. In sfârșit, apostatul, primind martiriul, poate primi cele promise ale împărăției divine, dar schismaticul, dacă a fost ucis în afara Bisericii, nu poate ajunge la răsplata Bisericii .

XX.

Să nu se mire cineva, prea iubiți frați, că unii dintre confesori ajung la aceste abateri; că de aceea și alții fac greșeli atît de mari și atît de grave. Mărturisirea credinței în prigoană nu face pe cineva imun față de înșelăciunile diavolului, sau să-l apere punîndu-l într-o permanentă siguranță împotriva ispitelor, primejdiilor, curselor și atacurilor lumești, cît timp el trăiește încă în lume. Altfel, n-am fi văzut la confesori înșelăciuni, blestemății și adulter, pe oare le regretăm și de care ne îndurerăm văzîndu-le la câțiva. Oricât de mare ar fi un astfel de confesor nu este mai înțelept decît Solomon și nici iubit de Dumnezeu. Cel ce cît timp a umblat pe căile Domnului, atâta timp a păstrat harul pe care-l dobândise de la Domnul, același, după ce a părăsit calea Domnului, a pierdut și harul Domnului. De aceea este scris : «Păstrează ceea ce ai, ca să nu primească altul coroana ta» . Căci Domnul n-ar amenința că poate să ia înapoi coroana dreptății, decît fiindcă, pierzîndu-se justiția, este necesar să se piardă și coroana .

XXI.

Mărturisirea credinței în prigoană este început de glorie, dar nu chiar un merit pentru coroană și nu încheie lauda, ci este începutul demnității, precum s-a scris : «Cine va răbda pînă la sfârșit, acela se va mântui». Ce a fost înainte de sfârșit este treaptă care duce la înălțimea mântuirii, nu e chiar termenul care constituie priporul înălțimii. Cineva este duhovnic, dar după confesiune pericolul este mai mare, fiindcă dușmanul este și mai mult provocat. Poți fi confesor dar cu atît mai mult trebuie să stea cu Evanghelia Domnului cel ce a dobândit prin

Evanghelie gloria de ta Domnul… Cui i se dă mult, l se cere mult, și cui i se acordă mai multă demnitate i se pretinde supunere. Nimeni să nu piară sub înrâurirea confesorului, nimeni să nu Învețe din purtările confesorului nedreptatea, obrăznicia, perfidia. Poate fi confesor, dar să fie

umilit și la locul lui, să fie modest în învățătura și faptele lui, cel ce se numește mărturisitor al lui Hristos să imite pe Hristos pe care-L mărturisește. Căci dacă zice Hristos : «Cine se înalță se va umili și cine se umilește se va înălța» , și dacă El a fost ridicat de Tatăl, fiindcă pe pămînt S-a umilit în Cuvântul, puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu Tatăl , cum poate iubi înălțarea El, care ne-a recomandat prin legea Sa umilința și care a primit El însuși cel mai strălucit nume ca răsplată a umilinței ? . Poate fi confesor al lui Hristos, dacă nu întinează după aceea măreția și demnitatea lui Hristos. Limba care a mărturisit numele lui Hristos să nu fie vorbitoare de rău, supărătoare, să nu fie auzită iscând neînțelegeri și procese, să nu arunce după cuviințe de laudă venin de șarpe contra fraților și contra preoților lui Dumnezeu. Dealtfel, dacă va fi vinovată și demnă de dispreț, dacă și-a îndeplinit confesiunea printr-o

13111311.png

rea convorbire, dacă și-a pătat viața prin ticăloșie, dacă, în sfârșit, după ce a fost făcut confesor părăsind înțelegerea și spărgîndu-i unitatea, a schimbat credința dintâi cu necredința de după aceea, nu poate să pretindă că prin confesiune i se cuvine răsplata gloriei, cînd prin însuși acest fapt merită mai mare pedeapsă.

XXII.

Căci și Domnul l-a ales pe Iuda printre Apostoli, și, totuși Iuda după aceea L-a trădat pe Domnul. Dar tăria Apostolilor în credință n-a scăzut, dacă trădătorul Iuda s-a desfăcut de unirea cu ei. La fel și aici, nu a fost micșorată pe dată sfințenia și demnitatea confesorilor dacă unii și-au călcat credința . Fericitul Apostol vorbește într-o epistolă a sa zicînd : «Ce, dacă au căzut din credință unii dintre ei, oare infidelitatea lor a zădărnicit credința lui Dumnezeu ? Departe de așa ceva ; căci Dumnezeu este adevărat și tot omul este mincinos» . O parte dintre confesori, cea mai mare și mai bună, stă în puterea credinței sale și în adevărul legii și al învățăturii Domnului. Nu părăsesc pacea Bisericii cei ce-și amintesc că în Biserică au dobândit harul lui Dumnezeu de care au fost demni și dobândesc o mai mare laudă a credinței lor prin însuși acest fapt că, respingând perfidia celor ce au fost uniți cu ei prin confesiunea comună, s-au îndepărtat de orice atingere cu crima ,· luminați de lumina Evangheliei, pătrunși de razele pure și strălucitoare ale Domnului, ei sînt demni de laudă pentru păzirea păcii lui Hristos, pentru că au ieșit biruitori în lupta cu diavolul. 1240

                                    Așadar nici Părintele Arsenie Boca, nici alți părinți sau mireni care au fost prigoniți și au suferit în temnițe, nu sunt model de Ortodoxie, dacă învățătura și viața lor nu este conformă cu învățăturile și viața Sfinților Mucenici și Sfinților Părinți. Iubirea în adevăr este mai presus decât facerea de minuni, proorocii, decât chinurile temniței și chiar și decât moartea (în aparență mucenicească):

1Co 13:1 De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. 2 Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3 Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. 4 Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. 5 Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. 6 Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

                                    Chiar dacă a fost prigonit sau chiar și omorât de securitate Părintele Arsenie Boca rămâne un model doar dacă propovăduiește prin învățătură și exemplul personal Sfânta Credință Ortodoxă. Iar dacă se abate de la ea nu numai că nu poate fi considerat Sfânt Mucenic, dar nici măcar mărturisitor Ortodox nu poate rămâne. El nu poate fi vreun model bun de om firesc (omul firesc este Ortodoxul ce își lucrează pocăința, luptând împotriva celor de sub fire – sau din afara firii. După o vreme harul lui Dumnezeu, îi dăruiește, fără ca să o ceară, să ajungă mai presus de fire).

                                    În același timp, crezând în Sfinții Părinți, vedem și să înțelegem, că nici măcar cine este ucis de dușmanii proprei credinței nu este neapărat și mucenic. Căci propria credință poate fi una eretică la arătare (ca în cazul Părintelui Arsenie Boca) sau în ascuns. Chiar dacă Părintele Arsenie Boca ar fi fost omorât de securitate nu din motive politice, ci pentru Hristos, nu poate fi în veac mărturisitor, fiindcă a propovăduit învățăturile și părerile proprii, iar nu pe cele ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, astfel că hristosul sfinției sale este unul mincinos. Doar dacă s-ar fi căit de toate aceste abateri, mai înainte de moarte în mod public, lucru de care nici un ucenic nu ne vorbește, ar putea fi măcar un model de pocăință. Altminteri, dacă s-a pocăit în taină (chiar și cu multă intensitate), poate fi iertat de Dumnezeu (dacă și noi ne lepădăm de rătăcirile sfinției sale, ca să nu fie osândit pentru primejduirea sufletelor noastre), dar nu poate fi model public (fiindcă oamenii i-ar lua ereziile ca fiind sfințenie, le-ar urma și ar ajunge în iad). Se mântuiește numai cel

1240 Sfântul Ciprian al CARTAGINEI, De Catholicae Ecclesiae Unitate, VI, (Părinți și scriitori bisericești, 3, Apologeți de limbă latină, introducere, note și indici de Prof. Nicolae Chițescu, Ed. Institutului Biblic Și De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, pp. 443-444, 447-450.

13121312.png

ce moare pentru credința cea adevărată închinată Domnului Iisus Hristos, nu cel ce moare pentru o lucrare din interes personal (dedicată sinelui îmbătat de mândrie prin false învățături și false minuni, ce atrag către propria persoană, chiar dacă sub pretextul aparent că este vehicul către Hristos).

                                    Aceasta nu este valabil numai pentru cei omorâți în numele lui Hristos dintre ereticii declarați ca atare (numiți de Sfinții Părinți pseudomucenici), ci chiar și în cazul unor clerici ortodocși care chiar au propovăduit chiar Ortodoxia (nu învățăturile lor rătăcite), dar nu au lucrat adevărata Ortodoxie, adică pocăința, în inima lor. Și nu numai că nu devin Sfinți Mucenici, dar chiar nici măcar toate păcatele lor nu li se spală prin suferința morții pentru Hristos, ci ajung în chinurile veșnice:

Și a venit un om și a intrat în biserică și a zis către ceilalți: „Spuneți împărătesei că păgânul împărat, cu nedreptate, vrea să omoare pe arhierei și pe boieri.” Și îndată, sculânduse din scaun Născătoarea de Dumnezeu, au urmat toți după dânsa și noi dimpreună și, prin cântarea Născătoarei de Dumnezeu, îndată au căzut acolo semnele semilunii și s-au scufundat. Și apropiindu-se de mijlocul orașului au aflat pe arhierei și pe boieri cu mâinile legate dinapoi, iar pe trei arhierei și pe doi din boieri cu capetele tăiate. Dacă a văzut Născătoarea de Dumnezeu acestea, a făcut semn Sfântului Hristofor, care, luând sabia din mâna gealatului i-a tăiat capul. Deci, lăsând pe ceilalți acolo, a mers Născătoarea de Dumnezeu în casa tiranului împărat, care ședea în scaun, și a zis către dânsul Stăpâna și Pururea Fecioara Măria: „Prea păgâne și fără de lege, cum ai îndrăznit a omorî pe arhierei și pe boieri?” Iar el cu obrăznicie a zis către Născătoarea de Dumnezeu: „Cine ești tu care cu îndrăzneală ai intrat și vorbești cu acest fel de cuvinte?” Iar cei ce erau împrejurul Născătoarei de Dumnezeu i-au zis lui: „Neîndumnezeitule, nu vezi pe împărăteasa cerului și a pământului, care a venit să te piardă pe tine?” Și îndată răpindu-l Sfântul Hristofor din scaun l-a trântit jos și a șezut Născătoarea de Dumnezeu pe scaun și a zis către dânsul cu mânie: „Pentru care pricină nelegiuitule ai omorât amar pe arhierei și pe creștini și pe ceilalți ai vrut să-i omori? Ce rău ți-au făcut ei, ție?” Iar tiranul a zis către dânsa: „Pentru aceasta i-am omorât pe dânșii, că au scris vrăjmașilor mei și potrivnicilor ca să vie asupra mea; ba am vrut să-i omor pe toți.” Dar Maica Domnului i-a zis: „Nu aceștia au scris, prea necredinciosule, vrăjmașilor tăi; ci eu îi aduc asupra ta, vrând a te sfărâma pe tine și pe neamul tău, pentru că nu mai pot suferi vătămările tale cele mari și pagubele și nedreptățile tale ce le faci creștinilor.” [ … ] Atunci a zis Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu către Născătoarea de Dumnezeu: „Cum am lăsat pe acești trei arhierei ce zac aici omorâți de nelegiuitul împărat?” Și a zis Maica Domnului către dânsul: „Vezi pe aceștia? Nici pe Dumnezeu nu L-au odihnit întru dânșii, nici pe mine, Maica Lui. Și nu numai că s-au lipsit de viața aceasta trecătoare, ci au luat și munca cea veșnică. [ !!! – n.n. ] 1241

Sir 41:11 Vai vouă bărbați necredincioși ! Cari ați părăsit legea Dumnezeului celui prea Înalt.12 Că de vă veți naște, spre blestem vă veți naște, și de veți muri, spre osândă vă veți osebi                                   

                                    Cei ce merg pentru rugăciune sau vindecare la mormântul celor ce au murit în credință eretică (cum este și cea a Părintelui Arsenie Boca dată anatema de cele șapte sinoade ecumenice) se despart de Hristos, ne mai putând a se împărtăși cu Sfintele Taine:

CANONUL 9 Laodiceea

Să nu fie iertat a merge cei ai Bisericii, la cimitirele, ori la cele ce se zic martirii ale tuturor ereticilor, pentru rugăciune, ori pentru vindecare. Ci unii ca aceștia, de vor fi credincioși, să se facă achinoniți (neîmpărtășiți) până la o vreme, iar pocăindu-se, și mărturisindu-se că au greșit, să se primească. [ Apostolic, can. 45 ]

TÂLCUIRE

1241 M. Zosima PASCAL, Sfârșitul Omului, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 1998, pp. 49-50.

13131313.png

Nu numai ereticii nu se cade a intra în Bisericile Dreptslăvitorilor, ci nici cei ai Bisericii, adică mirenii cei credincioși, să meargă la cimitirele (țintirimele) ereticilor, unde oarecare numiți ai lor sau îngropat, ori la lăcașurile, în care mucenici ai ereticilor sunt îngropați; că mulți și din eretici în vremea goanei și a idolatriei, până la moarte au suferit, pe care mucenici i-au numit cei de o socoteală cu dânșii. Dar nicidecum ortodocși creștini, zic, se cuvine a merge la aceștia, ori pentru rugăciune, sau pentru a se vindeca, adică, sau pentru ca să-i cinstească, ori pentru a căuta tămăduire de la aceștia în bolile lor. Iar câți vor voi a o face aceasta, poruncește canonul acesta, să se afurisească pe o vreme, până când se vor pocăi, și vor mărturisi că au greșit. Vezi și pe cel 45 apostolesc.

                                    Toți cei care lasă pe adevărații Sfinții și merg la mormintele minciuno-sfinților, sunt dați anatema:

CANONUL 34 Laodiceea

Tot creștinul nu se cade a părăsi pe martirii lui Hristos, și a se duce la pseudomartirii (mincinoși mucenici) ereticilor, sau la însuși cei ce merg către mai înainte zișii eretici. Că aceștia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânșii fie anatema.

TÂLCUIRE

Canonul 9 al acestuiași sinod, după Valsamon, numai cât afurisește pe cei ce merg la mormintele minciuno-mucenicilor ereticilor. Fiindcă au mers amăgindu-se, pentru că au nădăjduit, oarecare ajutor la boalele lor de la dânșii, iar acesta anatematisește pe cei ce merg la dânsele, fiindcă au lăsat pe adevărații mucenicii lui Hristos, și despărțindu-se de Dumnezeu, sau dus la minciuno-mucenicii aceia, cu tot sufletul, și plecarea lor. Drept aceea și după deosebita plecarea sufletului lor, deosebit și de canoane s-au certat. Vezi și pe cel 45 apostolesc.” 1242

                                    Așadar, atenție cei ce mergeți la Prislop, căror pedepse (spre înțelepțire) vă supune Sfântul Sinod al 6-lea ecumenic (care în canonul său al doilea a ridicat canoanele Sinodului de la Laodiceea la rang de hotărâri fără greșeală, a întregii Sfinte Biserici, stâlp și temelie a Adevărului).

                                    Esențial este, deci, mărturisirea adevărului chiar și în moartea pentru Hristos. De aceea se și spune că adevărul biruie moartea.

Pil 11:7 La moartea omului drept rămâne nădejdea, iar la moartea celui păcătos piere nădejdea.

                                    Și ereticii mor pentru credința lor, dar sunt și mai vinovați față de Hristos, fiindcă fac reclamă prin jertfa lor minciunii, sau diavolului:

RÂVNA

1686. – Rîvna este puterea sufletească în continuă desfășurare pentru realizarea faptelor bune, pentru un ideal. Râvna cea bună pornește din credință și devotament față de poruncile lui Dumnezeu, “în sârguință fiți fără preget, fiți plini de râvnă cu duhul, slujiți Domnului, bucurați-vă în nădejde, fiți răbdători în necazuri, stăruiți în rugăciune” (Rom. 12,11-12). Râvna rătăcită stăpânește pe omul care se călăuzește de idei bune, dar le înțelege greșit și le aplică rău, înșelându-se de poftele încăpățânării și ale slavei deșarte, așa cum au făcut toți ereticii, dintre care unii chiar și-au vărsat sângele spre pierzarea lor și bucuria diavolului (Rom. 1,18; 2, 8; I Tim. 1, 20; II Tim. 3,1-8). Rătăcirea se strecoară mai mult acolo unde este o disproporție între lumina rațională a adevăratelor dogme și între râvna împlinirii unor intenții bune, călă-uzite de un sentimentalism needucat și năvalnic, alimentat de rătăciri tăinuite ale imaginației mintale. Leacul râvnei păcătoase este ascultarea de legea Domnului păstrată de biserică și

1242 Sfântul Cuvios Nicodim AGHIORITUL, †Neofit, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI, †Neofit SCRIBAN, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp.

13141314.png

supunerea canonică sub oblăduirea ierarhiei canonice, că “Nimeni nu poate să aibă pe Dumnezeu de Tată, dacă n-are Biserica de mamă” (Sf. Ciprian -D. unitatea Bis. 4).

1687. -în viața omenirii sînt două idealuri principale: cel al egoismului pămîntesc și cel al cerului veșnic. Toate celelalte feluri de idealuri sînt secundare și se grupează pe lîngă unul sau altul dintre aceste două idealuri (eterne) extreme. Dorința inimii este atracția către unul din aceste idealuri principale sau secundare.

Cînd această dorință se transformă într-un crez, ea dă naștere rîvnirii de a atinge idealul crezut. Râvna către cucerirea idealului poate să fie bună sau rea, după felul idealului, după realitatea naturală personală și după mijloacele folosite. Astfel au fost oameni care au avut dorințe și idealuri care nu le-au fost de nici un folos ca Iuda (Ioan 11,13,27; Luca 9,57-62; Matei 23,15). Adevărata rîvnă către ajungerea unui ideal, trebuie să fie temeinic exanimată întru lumina legilor Domnului și numai după aceea să fie rîvnită cu tărie jertfelnică cerîndu-se ajutorul harului (Marcu 2,13-l4; Luca 24,32; Ioan3,l-l2; 15,l-20; F. Ap. 9,l-22; I Cor. 9, 27; Gal. 6,17). 1243

                                    Așadar, nu trebuie să uităm. Chiar dacă a fost omorât de securitate, dacă chinurile l-au surprins în pocăință pentru toate ereziile scrise și pictate, pentru toate faptele necanonice și hipnozele lui, s-a mântuit și poate fi mucenic. Dar dacă a fost omorât, chiar și pentru Hristos, însă fără pocăință, s-a lipsit și de viața vremelnică în chinuri și de viața veșnică ajungând la chinuri.

Iată că a trecut vremea lucrării și a ajuns seara dreptei răsplătiri a lui Dumnezeu asupra voastră, iar voi nu simțiți. Și mă mir cum ați apucat această îngrețoșată petrecere, lăsând pe cea curată monahicească viețuire a mântuirii și tocmelile cinstitei schime. V-ați stăpânit de cele deșarte și mincinoase, v-ați leproșat de la cap până la picioare. Și din multa putoare a vieții voastre celei răzvrătite Se îngrețoșează Dumnezeu. Și eu mă mir. Ce să mai zic? Socotiți voi singuri petrecerea voastră cea neplăcută lui Dumnezeu, iar de nu, eu o să v-o spun, dar cuvintele nu sunt ale mele, ci ale Celui ce m-a trimis.

Ascultați, o, părinților, toți dimpreună pocăiți-vă și nu vă mai împotriviți între voi! Luați armele monahiceștii vieți și vă gătiți spre primirea pocăinței, ca să vă găsească urgia lui Dumnezeu întru pocăință și să nu vă osândiți în munca iadului! Că de va veni urgia, două lucruri or să se facă între voi și una din două o să fie: de vă va găsi urgia întru pocăință, o să va așeze Dumnezeu în ceata Muce- meilor, măcar de sunteți și păcătoși. Dumnezeu cu brațele deschise vă primește, numai să vă aflați în pocăință. Mie mi-e milă de voi, părinților, dar ce sa va facă cineva? Sunteți de mila și de plâns. Nu cumva să vă găsească urgia nepocăiți! Și vă veți prăpădi îndoit, și veți pierde cununa mărturisirii și a pocăinței, și vă veți lipsi de viața aceasta vremelnică și de cea veșnică. 1244

Iar pocăința la bătrânețe este aproape imposibilă:

Vai de voi, monahilor, că Dumnezeu vă așteaptă pocăința voastră până la bătrânețe, dar cel ce a îmbătrânit în răutăți și în păcate din tinerețe și nu s-a pocăit cum o să se pocaiasca acum, la batranețe? Insă Dumnezeu tot așteaptă până atunci și, văzând nepocăință lui, il scoate din merindea darului, adică din împărtășirea darului Lui. 1245

1243 Ierom. Nicodim SACHELARIE, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 3 1999.

1244 Sfântul Cuvios Nil CAVSOCALIVITUL Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, 2 2011, pp. 151-152.

1245 Sfântul Cuvios Nil CAVSOCALIVITUL Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, 2 2011, p. 139.

Domnul va rasplati pentru aceasta lucrare pe Victor Ardeleanu  – https://888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com/grozaviile-neasemanate-de-la-draganescu-si-viata-parintelui-arsenie-boca-in-lumina-sfintilor-parinti

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s