pricesne sau “manele religioase”?

http://manastirea.petru-voda.ro/2015/12/01/parintele-justin-despre-pictura-parintelui-arsenie-boca/ Circulă nişte picturi pietiste, făcute de oameni credincioşi, dar tare netalentaţi. Tot felul de tablouri, brăţări, lucruri din acestea. Seamănă cu arta monofizită, n-au nici o legătură cu cea ortodoxă, CA ŞI CÂNTAREA BISERICEASCĂ DIN ARDEAL.
http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=2865 – WIKIPEDIA.ro :Pricesne mai cunoscute
Pentru Tine, Doamne… (versuri autor anonim)
Pe Tine Te lăudăm (versuri autor anonim)
La uşa milostivirii (versuri Sfântul Ioan Iacob Hozevitul)
Un cântec preadulce (versuri Iosif Trifa  [“OASTEA DOMNULUI”])
Veniţi creştini la rugăciune
Maică pururea Fecioară
Ce folos
A bătut la uşa ta cineva
Cruce Sfântă părăsită
Tainica grădină
Sub o salcie pletoasă
Jos, sub crucea răsturnată
Iisuse-al meu, prieten drag
Lacrimi mari îmi curg pe faţă
Mamă, ştii tu oare mamă datoria ta?
Blândul Păstor (versuri Traian Dorz  [“OASTEA DOMNULUI”])
Învaţă de la toate(versuri autor neelucidat, lirica NORVEGIANA sau posibil Traian Dorz [“OASTEA DOMNULUI”])
Priveşte-ţi sufletul, creştine!(versuri autor anonim)

 

Iata si un raspuns cu efect VOMITIV instantaneu: http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/967

Omul are în el o dimensiune a trăirilor sale care se cere împărtăşită, spusă, arătată semenilor săi. Sunt în tumultul afectiv al sufletului omenesc furtuni sau încremeniri care l-ar frânge de durere, mânie, ruşine, sau exaltare, dacă ar mai fi păstrate în sine. Necomunicate, aceste elanuri sau zbuciumări ar deveni violente. Numai împărtăşirea lor altui suflet, deschis spre primire îl poate ajuta pe om să-și înomenească conţinuturile afective. A le înomeni, înseamnă a le trăi în comuniune și pentru asta au nevoie de o dimensiune estetică și una spirituală. Omul, făptură după chipul lui Dumnezeu, vede că ce a făcut Creatorul este kalos, bun și frumos și le face și el pe ale sale bune, dar și frumoase. Această prelucrare a conţinutului afectiv în forme frumoase și bune de dorit de cei cărora vrem să le oferim, este sau nu artă, în funcţie de prezența inspiraţiei ca legătură cu Dumnezeu, Creatorul frumuseţii. Fără contribuţia lui Dumnezeu, invocată de omul creator conştient sau nu de Numele Celui la Care apelează, nici un produs al imaginarului omenesc nu devine artă. Poate fi anti-artă, adică de inspiraţie demonică, sau poate fi sub-artă, adică o exprimare cvasi-dobitocească, cumva ca o vomă a preaplinului emoţional, cu toate nuanţele lor. Niciodată produsul uman nu devine frumos și bun fără contribuţia lui Dumnezeu.

Pricesnele?

Pot fi doiniri ale sufletului care tânjeşte după Dumnezeu, pot fi creaţii naive de o înduioşătoare frumuseţe, pot fi surogate estetice create pentru satisfacerea unui pietism în spatele căruia se poate ascunde fuga de pocăinţa care-și asumă păcatul și durerea produsă de el… Dar oricum ar fi ea, priceasna este o formă de rugăciune aflată pe treapta, numită de Părinţi, sufletească, sentimentală. Rugătorul crede că trebuie să aibă sentimente puternice când stă în fața lui Dumnezeu și, dacă nu le are, se străduieşte să și le producă, să și le inducă. Astfel, pricesnele sunt oferte ale sufletului omenesc către Dumnezeu cu scopul de a se face auzit și apreciat!

În Biserica Ortodoxă însă, Dumnezeu este și a fost mereu lăudat și rugat în limbaj duhovnicesc, în limbajul Duhului Sfânt dăruit celor ce s-au lepădat de ei înşişi și de toate ale lor pentru a se face organe muzicale ale Acestuia. Dar n-au lipsit niciodată și, probabil nu vor lipsi și chiar se vor înmulţi, cei care au compus și cântat pricesne, pentru că rugătorul ortodox trece, și chiar poate să rămână multă vreme dacă nu-l crește nimeni, și prin vârsta prunciei duhovniceşti.

Dacă Sfintele noastre slujbe îşi vor păstra ţinuta lor de școală a Duhului, încet, încet, credinciosul va crește și va gusta dulceaţa aspră a cântării psaltice, care nu poate fi decât rugăciune. Cântarea psaltică rămâne rugăciune chiar și atunci când este interpretată sau receptată artistic sau sentimental, aşa cum icoana rămâne icoană și când nu e cinstită de cel care o admiră sau privește. Ca să cânţi sau să asculţi cântarea liturgică, cum este cea psaltică, ai nevoie de o formare, de o iniţiere care presupune o aspră asceză și o lepădare, chiar răstignire a sentimentelor proprii ocazionate de evenimente exterioare rugăciunii. De aici și o oarecare îndârjire, în unele zone ale Bisericii, împotriva muzicii psaltice. Omul doreşte să-și ridice sufletul la Dumnezeu mai degrabă decât să-L cheme în pustia inimii sale.

Mă tem că nu am reuşit să-ţi răspund la întrebare, dar te rog să completezi tu răspunsul cu rugăciune și atitudinea pe care ţi-o va insufla Domnul.

Cu drag și preţuire,

M. Siluana

 

Concluzia:

http://forum.teologie.net/viewtopic.php?t=1402 protosinghel » 21 Iun 2010, 14:55 Faptul că ardelenii numesc manelele lor religioase tot “pricesne”, asta e datorită vastelor cunoştinţe de limbă slavonă şi chiar teologie (în general). După părerea mea ele nu au ce căuta în Biserică, având de multe un conţinut sectar (nu neapărat şi eretic). Cu atât mai puţin ar trebuie difuzate pe la posturile de radio din Ardeal.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s