Pe scurt

 

[preotit mai 1942, dar iata ca-n iunie 1939:] SPUNEAU BATRANII CA DUPA CE A AJUNS LA SAMBATA, NU ERA TARE BAGAT IN SEAMA LA INCEPUT, el statea mai mult prin curtea manastirii si vorbea cu oamenii mai saraci, cu oamenii obisnuiti, asa ca noi. SI DE LA O ZI LA ALTA, S-A VAZUT CA PARINTELE STIA MULTE lucruri, ca le spunea unora ce are sa se intample cu ei, si asa, lumea a inceput sa-l caute tot mai des.

 

[1940 sau 1941] Cand m-am dus prima oara la dansul, a trebuit sa astept vreo DOUA ZILE PANA SA-MI VINA RANDUL LA SPOVEDANIE. Imi lasasem treburile neterminate acasa si stateam ca pe ghimpi. Parintele m-a observat si mi-a zis: <<Du-te sa-ti vezi de joagar si apoi intoarce-te>>. In clipa aceea, am amutit. Intr-adevar, imi citise gandul – mintea mea era la joagar si nu la spovedanie. CATEVA LUNI MAI TARZIU, CAND DEJA INCEPUSE RAZBOIUL, la usa chiliei se aduna puzderie de femei. [iunie 1941]

 

TATAL MEU MI-A POVESTIT CA A FOST TRIMIS PE FRONT si, inainte de a pleca recrutii, parintele a venit la ei si le-a tinut o predica. apoi, PE RAND, EI AU TRECUT PRIN FATA LUI. pe unii ii binecuvanta cu semnul crucii facut deasupra capului, altora le dadea crucea s-o sarute. TATA A VRUT SI EL SA SARUTE CRUCEA, DAR PARINTELE NU L-A LASAT, I-A SPUS CA CEI CARE AU AVUT DE SARUTAT CRUCEA NU SE VOR MAI INTOARCE DIN RAZBOI, SI ASA A FOST.

 

IN VREMEA RAZBOIULUI, la parintele Arsenie veneau puhoi de oameni, dar MAI ALES BAIETI INAINTE DE PLECAREA PE FRONT.[…] La un moment dat, unul dintre ei l-a intrebat: “Parinte, de ce la unii le dai sa sarute sfanta cruce, iar la alti nu, pe unii ii dai cu mir, iar pe altii nu?”. El a raspuns: “COPILE, CELOR CARORA LE DAU SFANTA CRUCE NU SE VOR MAI INTOARCE ACASA. VOI O SA VA INTOARCETI SI O SA NE INTALNIM DIN NOU”. Si acestia, intr-adevar, s-au intors.

 

Voiau sa intrebe despre soarta barbatilor plecati pe front si erau atat de multe, incat parintele nu mai avea timp sa le asculte pe fiecare in parte. Se uita in multime si, aratand cu degetul, zicea: <<Tu, pune-ti o cruce dupa casa… Tu, pregateste pachet, ca sotul tau e ranit, dar traieste>>. Cateva zile mai tarziu, femeile se intorceau la chilie, spunand: <<Ai avut dreptate, parinte. E ranit, dar traieste>>

 

Imi amintesc cum i-a spus unui taran din Fagaras, care isi lasase traista cu mancare in curtea bisericii: <<De ce te ingrijesti de nimicuri? TRAISTA TA E PAZITA>>. Si intr-adevar, plecand de la el, omul si-a gasit BAGAJUL CU DOI CAINI MARI ALATURI, STAND CA NISTE PAZNICI.

 

ERA UN CAINE PRIN CURTE, CARE A FACUT CEVA RAU SI PARINTELE AR FI ZIS CA SA CADA DINTII celui rau si, cand s-a intors, a vazut CAINELE CAZUT MORT. <<Doamne – ar fi zis parintele – NU MAI AM VOIE NICI SA GANDESC CEVA RAU.>>

 

Parintele i-a spus tatii: “Mai Gheorghe, sa NU VA FIE FRICA, PENTRU CA IN CUTARE LOC NE INTALNIM CU URSUL. Sa nu va fie frica, ca sunt eu cu voi”.

 

Intalnirea cu Parintele M-A NAUCIT IN PRIMUL MOMENT, DUPA CARE A URMAT LIMPEZIREA. PARCA AS FI AVUT O INTALNIRE CU IISUS.

 

Facandu-se Zianu marisor si terminand scoala primara, l-a dat mai departe si la Teologie, ca sa se faca preot. Caci mama copilului, Cristina, DUPA CE A RAMAS INSARCINATA, A VISAT CA ARE IN PANTECELE EI SOARELE SI LUNA, si mereu se intreba ce va fi cu copilul pe care il va naste si l-a dat la scoala ca sa se faca preot.

 

in vis am auzit un cor de ingeri care cantau inaltator. M-am intrebat cine canta, unde canta? O voce mi-a raspuns: “E un alai de ingeri care il insotesc pe mitropolitul Antonie”. Eu am fost mirata: “Pe Antonie?”. “DA, E SUB OCROTIREA PARINTELUI ARSENIE”, MI-A RASPUNS VOCEA, “si au venit sa-l ia”.

 

O alta femeie, din Gura-Hont, venise pentru o slujba de pomenire, fiindca ii MURISE BAIATUL IN ARMATA, CU NUMAI DOUA SAPTAMANI IN URMA. PARINTELE A DOJENIT-O PARCA MAI BLAND: <<Aminteste-ti pacatele tineretii tale si sa-I multumesti lui Dumnezeu ca TI-AU MAI RAMAS INCA PATRU COPII in viata, alaturi de tine, cu care te vei ajuta la batranete. Nimic nu se petrece la intamplare, cum crede omul. Raul se abate asupra noastra dupa masura faptelor savarsite. Ce ramane neplatit pe lumea asta, platim pe lumea cealalta…>>.

 

Odata era un frig si o zapada de nu-ti venea sa scoti capul afara din casa. Dar mi-a venit asa, dintr-o data, sa ma duc sa-l caut pe Parintele. AM SIMTIT CA TREBUIE SA-L VAD, sa-l aud vorbind, si am zis ca, si daca trebuie sa ma duc pe jos, sa inot in omat, io tot plec. Si asa am patit, ca trenurile au fost inzapezite si n-au mai circulat, si a trebuit sa mergem CATIVA KILOMETRI PE JOS, PRIN NAMETI, pana la biserica aia, de langa Bucuresti, unde picta

 

Tata s-a intors [viu din razboi] si a facut apoi crucea aceea. Intr-o noapte, A VISAT VOCEA PARINTELUI, CARE I-A SPUS CA A DOUA ZI SA FACA BINE SI SA PUNA CRUCEA in camp, asa cum a promis.

 

[în 1939, de la Athos,:] Atunci Parintele A VENIT ACASA SI NE-A POVESTIT FERICIT SI CUTREMURAT INTALNIREA lui in Duh cu Maica. SI TOT CAM PE ATUNCI, A INCEPUT SA SE MANIFESTE LA EL INTUITIA ACEEA cu totul aparte: numai ce PRIVEA OMUL SI DEJA STIA TOT DESPRE EL, DAR SI SPIRITUL INAINTE VAZATOR.

 

Am vazut o FEMEIE CARE ISI PIERDUSE UN COPIL si s-a dus la mormantul parintelui Arsenie sa se roage. […] Si, DEODATA, A CAZUT IN GENUNCHI (PESEMNE CA I S-A ARATAT PARINTELE) SI A STRIGAT: “PARINTE, NU AM STIUT CINE ESTI! Parinte, te rog, ajuta-ma!”. CREDINTA A CUPRINS-O CHIAR IN ACELE CLIPE si sufletul ei s-a luminat, iar buzele au eliberat in cuvinte suferinta ei de mama.

 

IN ACEEASI NOAPTE, PARINTELE ARSENIE I S-A ARATAT IN VIS SI I-A SPUS: <<Prislopul si mormantul meu sunt departe de tine. TU MA POTI GASI ORICAND AI NEVOIE DE MINE IN BISERICUTA DE LEMN de langa casa ta, chiar in stanga altarului, la strana. Este un loc ales, ce a gazduit o mare traire duhovniceasca. Sa ingrijesti biserica, sa o imbraci, sa o impodobesti, dupa puterile tale, caci face parte din mantuirea sufletului tau…>>.

 

VORBELE PE CARE I LE-A SPUS LA ULTIMA LOR INTALNIRE: <<UN SFANT SE CUNOASTE ABIA DUPA TRECEREA TIMPULUI. Cu cat se adauga mai multi ani dupa mutarea sa pe lumea cealalta si cu cat este mai indepartata amintirea lui pe lumea aceasta, cu atat VA VENI LUMEA SPRE EL MAI MULT, DACA A FOST CU ADEVARAT UN SLUJITOR AL LUI DUMNEZEU>>

 

[la-nmormantare:] Si BRUSC, BARBATUL A RAMAS CA PARALIZAT, CU OCHII MARI, INSPAIMANTATI, SI-A INDREPTAT MANA SPRE INIMA SI DEODATA A FACUT ASA, IN MARE SOAPTA: <<UOAAAAHHH!>>. CU TOATE CA ERA AMIAZA, OMUL VAZUSE SUS, PE CER, O CRUCE DE STELE…

 

In anul 2000, a avut loc o SFINTIRE DE BISERICA IN APROPIERE de Brasov, dar noi nu ne-am dus. NOAPTEA, L-AM VISAT PE PARINTELE ARSENIE, CARE MI-A SPUS: “SA MERGETI LA SFINTIRI de biserici, ca acolo, in timpul sfintirii, se pogoara Duhul Sfant in toata plinatatea Lui peste cei prezenti, si va e de mare folos”.

 

De pilda, imi spunea o doamna de la oras ca SOTUL EI ERA TARE BETIV si nu stia cum sa scape de aceasta patima. A fost la parintele Arsenie si l-a rugat cu lacrimi in ochi sa se roage pentru indreptarea lui. Si, intr-o buna zi, ACESTUI OM DINTR-O DATA I-A PIERIT ORICE ATRACTIE FATA DE BAUTURA…

 

Insusi tatal lui Dan [preot] s-a numarat printre acestia, un alcoolic violent, care-si pierduse credinta. Arsenie Boca a spus simplu: “INTR-O LUNA NU VA MAI BEA”. DUPA O LUNA DE ZILE, TATAL ION A INTORS PAHARUL PE MASA si n-a mai baut nici o picatura de alcool pana astazi.

 

[la Canal] Doar TATA, CARE A FOST SI EL DETINUT POLITIC, MI-A ZIS CA A STAT IN CELULA CU PARINTELE Arsenie si acolo un gardian il tot jignea: “Ba popa!”. Atunci S-A INTORS PARINTELE SI S-A UITAT LA EL SI GARDIANUL A INCEPUT SA SE CHINUIE, tinandu-se cu mainile de burta. INTR-UN TARZIU, vazand ca durerea nu inceteaza, a zis: “Parinte, iarta-ma”… “De Dumnezeu sa fii iertat”, i-a raspuns parintele si PE LOC OMUL SI-A REVENIT.

 

Tatal sau cunostea meseria de pantofar si-l punea pe fiul sau sa invete sa bata cuie de lemn, si acesta le rupea si POVESTEA CA-L BATEA CU CUREAUA CU CARE TINEA PAPUCII.

 

Zice ca intr-o zi, cand era inchis, toata ziua a tinut acolo, in celula, slujba si cantari de inmormantare si seara, dupa ce-a incetat, l-au intrebat oamenii de ce a facut asa si el le-a spus ca a tinut SLUJBA DE INGROPARE PENTRU MAMA LUI CARE A FOST INMORMANTATA IN ZIUA ACEEA.”

 

Si CAND MAMA LUI A RAMAS SINGURA, PRIN MOARTEA TATALUI SAU, FIIND PREA TANARA, NEAMURILE AU OBLIGAT-O SA SE RECASATOREASCA. IAR EL N-A SUPORTAT ASTA SI A VENIT SI S-A REFUGIAT LA MATUSA LUI, LA BUNICA MEA. Tata, auzind ca Parintele a plecat de acasa, s-a dus, l-a luat de acolo si l-a adus la noi, in comuna Buteni, judetul Arad, unde tata era invatator, directorul scolii. […]

 

A STAT ANI MULTI, CA LA NOI II ERA CASA. De la noi se ducea mai tarziu, la liceu, la internat, la Brad. mergea cu trenul 80 de km. VENEA SAMBATA SI IN VACANTE. La fel a fost si mai tarziu, cand Parintele s-a dus la Sibiu, la Teologie, sau cand a facut Belle-Artele la Bucuresti. CASA NOASTRA ERA CASA LUI. LOCUIAM IN CLADIREA SCOLII.

 

Se spune CA CEI CARE AJUNGEAU CU PARINTELE LA CHILIA LUI din munte, din apropierea crestelor inzapezite, erau cu adevarat binecuvantati si PRIMEAU DARURI DUHOVNICESTI DE NESPERAT. SPATIUL DIN PREAJMA CHILIEI SI CHIAR DRUMUL ERAU SFINTE, IAR PARINTELE NU INGADUIA INTINAREA LOR.

 

Apoi i-a intrebat din nou, cu compasiune si intelegere: “VRETI SA BETI APA?”. “Da, vrem!”. A LOVIT O DATA STANCA SI A INCEPUT SA PICURE APA. Si in ziua de astazi picura din stanca aceea apa. Nu foarte multa, dar permanent curge apa.

 

[la-nmormantare:] NU TRECUSE O SAPTAMANA DE CAND FUSESEM LA EL. CUVINTELE DE ATUNCI LE TIN FERECATE IN INIMA: <<IOANE, VREMEA MEA A TRECUT. DE ACUM INAINTE VOI PUTEA AJUTA MAI MULT DE ACOLO, DE SUS, DECAT DE AICI, DE PE PAMANT…>>.

 

DE MULTE ORI NE-A SPUS CA DACA VA PLECA DINTRE NOI, NE VA PUTEA AJUTA MAI MULT DIN CERURI, pentru ca va fi liber, nu va mai fi urmarit. Atunci CAND AM VREUN NECAZ, EU IL STRIG PE PARINTELE SI SIMT CA DANSUL MA AJUTA. Daca sunt pe camp, acasa, daca am mult de lucru, daca am vreun necaz ori suparare, MA ROG LA PARINTELE SI IL SIMT LANGA MINE, simt ca am putere sa le duc la capat pe toate. Am fost si la Prislop, unde este ingropat.

 

[la Canal:] Aveau norma zilnica de sapat, iar ei erau oameni nevoiasi, nemancati si nu puteau sa sape. Parintele spunea: <<Oameni buni, lasati ca sapam noi>>. SI NU SE STIE CUM FACEA CU PUTEREA LUI, CA INTOTDEAUNA REUSEAU SA SAPE, SA ISPRAVEASCA.

 

NOAPTEA INSA DISPAREA, NIMENI NU STIA IN CE FEL. Gardienii incepusera sa vorbeasca intre ei: <<ESTE UNUL CARE DISPARE NOAPTEA !>>. ODATA, CAND S-A INTORS DIN AFARA LAGARULUI, PARINTELE I-A SPUS UNUI GARDIAN: <<Sa nu te temi, ca nu-ti va face nimeni nimic>>

 

Intr-una din nopti, s-au pus sa-l vada, caci EL ISI OFICIA SFANTA LITURGHIE IN TIMPUL NOPTII. L-AU VAZUT IN AFARA INCHISORII, MISCAND DIN BUZE SI RUGANDU-SE. AU VRUT ATUNCI SA-L SCOATA DIN RUGACIUNE, SA-L TREZEASCA. DAR NU PUTEAU SA FACA NIMIC, ERA DE NECLINTIT. USILE MARI, CU LACATE GRELE, SE DESCHIDEAU IN FATA LUI, ATAT NOAPTEA, CAND PLECA, CAT SI DIMINEATA, CAND SE INTORCEA”.

 

<<PE TINE TE BAT DE FAPT CELE 22 DE AVORTURI pe care le-ai facut! Stii ce inseamna asta? Auzi acum: asta inseamna tot ATATEA SUFLETE CARE S-AU DUS PE LUMEA CEALALTA, FARA A FI FOST BOTEZATE, SI NU VOR PUTEA INTRA IN IMPARATIA CERURILOR NICIODATA, DIN CAUZA TA! In schimb, tu ai strans bani si ti-ai facut ditamai cavoul, de parca dupa moarte vei ramane acolo>>.

 

CINE ERA PRINS CA VENEA SA-L VADA PE PARINTE, ERA PUS LA MUNCA FORTATA TIMP O SAPTAMANA – DOUA. […] Taranii din Ardeal care veneau sa-l vada ERAU OPRITI SI PUSI LA MUNCA SILNICA; la fel si cei in haine de oraseni si care aveau provizii la ei.

 

Era in “67. […] . In Tara Fagarasului, se incetatenise obiceiul ca, INAINTE DE A-SI INTEMEIA O FAMILIE, PREOTII TINERI SA TREACA PE LA PARINTELE ARSENIE. Fiindca intentionam sa ma logodesc, AM FOST SI EU CU VIITOAREA MEA SOTIE LA EL, pentru a ne binecuvanta si a ne da sfaturi.

 

DADEA IN VILEAG relele oamenilor, de fata cu toata lumea, CA SA SE RUSINEZE fiecare, ca la Judecata de Apoi. UNII ISI PIERDEAU curajul, infricosati de ceea ce stiau ca facusera, si IESEAU DIN RAND, PARASIND BISERICA inainte de a ajunge pana in fata parintelui. Acei <<DEZERTORI>>, CUM II NUMEA EL, NU PUTEAU SUPORTA sa fie tintuiti drept in inima.

 

DEPUN MARTURIE ORICAND: LUMEA SE UITA LA PARINTELE ARSENIE CA LA UN APOSTOL. Unii vorbeau in soapta, numindu-l chiar asa – <<SFANTUL>>, <<APOSTOLUL>>… Eu insami l-am considerat asa, desi ne certa amarnic pentru astfel de vorbe. […] Incremeneam cu totii, nevenindu-ne sa credem ca PARINTELE NE <<AUZISE>> gandurile. N-am cunoscut niciodata in viata pe cineva aidoma lui, cu toate ca am trecut si pe la parintele Cleopa, si pe la parintele Argatu, SI PE LA MAICA VERONICA…” Dar experienta mistica traita de Lucia Chima in prezenta marelui duhovnic ortodox abia incepea!”

 

TOCMAI SE INTORSESE DINTR-UN PELERINAJ LA MORMANTUL parintelui si se simtea istovita, pana aproape de capatul puterilor. IN ACEEASI NOAPTE, PARINTELE ARSENIE I S-A ARATAT IN VIS SI I-A SPUS: <<Prislopul si mormantul meu sunt departe de tine. TU MA POTI GASI ORICAND AI NEVOIE DE MINE IN BISERICUTA DE LEMN de langa casa ta, chiar in stanga altarului, la strana. Este un loc ales, ce a gazduit o mare traire duhovniceasca. Sa ingrijesti biserica, sa o imbraci, sa o impodobesti, dupa puterile tale, caci face parte din mantuirea sufletului tau…>>.

 

A doua zi, Ionel l-a ajutat pe parintele la gard si, la un moment dat, PARINTELE A PLECAT, SPUNAND CA MERGE LA TELEFON. S-a intors dupa o jumatate de ora, i-a spus lui Ionel ca a vorbit cu mama lui si ca a anuntat-o ca se va intoarce tocmai joi. Problema era ca LA MANASTIRE NU ERA NICI ELECTRICITATE, DARAMITE TELEFON, si ca erau kilometri multi pana in primul sat… Cand a ajuns acasa, Ionel a fost surprins cand MAMA LUI I-A SPUS: <<Acuma l-am vazut si eu pe parintele tau. LUNI, ASA, CAM PE LA ZECE-UNSPREZECE, MI-A VENIT ASA UN SOMN, M-AM CULCAT SI AM VAZUT UN OM IMBRACAT IN HAINE ALBE, care mi-a spus sa stau linistita, ca tu esti in loc bun si ca vii acasa numai joi>>.

 

in 1987. De multa vreme gandul nu-mi statea decat la calugarie si totusi simteam cumva ca n-a sosit inca vremea, aveam nevoie de o incuviintare sau mai bine zis de o sentinta. Parintele era tot la Draganescu, aproape terminase de pictat biserica satului, VENISE ENORM DE MULTA LUME si nu puteai sta de vorba cu el decat cel mult doua-trei minute.

 

Am ajuns la biserica pe la ora 11 dimineata, in joia mare. Era lume foarte multa, biserica plina. SE FACEAU LISTE, IN ORDINEA SOSIRII, asa se intra la parintele Arsenie, care era in sacristie, si statea cu fiecare credincios cate un minut. NOI AM FOST TRECUTE CU NR. 186, 187, 188.

 

Noi il tot pomenim in biserica, pentru ca a facut mult bine si MULTI OAMENI DE AICI II FAC PARASTASE la mormant. PARCA AVEA DUH CERESC.

 

“MULTA LUME FACE PARASTASE pentru Parintele Arsenie, care i-a ajutat pe cei care l-au cautat, cat a fost in viata, si-i ajuta si pe cei care-l pomenesc dupa moarte. DUPA ASTA SE POATE CUNOASTE UN SFANT, PENTRU CA ADUNA LUME IN JURUL LUI.

 

Unii sunt convinsi ca parintele putea intra si iesi prin orice usa zidita, asa cum putea calatori nestingherit prin aer, fiind prezent deopotriva in temnita de la Canal, dar si la inmormantarea mamei sale, din comuna Vata de Sus, aflata in apropiere de Apuseni. ALTII SE INDOIESC, CONSIDERAND CA TOATE ACESTEA SUNT EXAGERARI VENITE DIN IDOLATRIE SI NALUCIRE SENTIMENTALA; ca sfintenia parintelui nu mai avea nevoie de asemenea EFUZIUNI PATETICE DE ADMIRATIE SI PIETISM.

 

IMI SPUNEA MAICA STARETA, ANUL ACESTA, IN IULIE, cand am stat doua zile la manastire, ca vin foarte multi oameni cu carje, ajutati, si stau si se roaga si dupa asta isi LASA CARJELE ACOLO, SE INSANATOSESC!

 

Avea darul citirii omului. Citea caracterul omului dupa chip. A CASTIGAT ASTFEL POPULARITATE, PANA LA CURTEA REGALA, unde a fost chemat pentru stiinta sa. IERARHIA CLERICALA L-A CRITICAT PENTRU ACESTE SUPRALICITARI ale darului sau. L-a criticat si pentru succesul sau public. APAREA IN FATA MULTIMILOR IMBRACAT IN VESMINTE ALBE, vorbea cu duh, multimea era cucerita, fascinata.

 

<<Duceti-va pana in Poiana Marului LA ALDE ILIE TAMADAU, SA VA LUATI CAII INAPOI, dar sa-mi promiteti ca nu va luati la harta! Sa-l iertati pentru fapta rea, ca sa va ierte si voua Cel de Sus alte pacate…>>”.

 

[Prin primavara lui “85:] SE ZICE CA SI IN FOTOGRAFIE RAMANE O FARAMA DIN ENERGIA celui care a fost imortalizat pe pelicula. Mama a incercat sa-i arate si alte fotografii, dar parintele a spus: <<Nu, pe mine asta ma intereseaza. SA-I SPUI SA FACA TEOLOGIA! NEAPARAT sa-i spui, m-auzi?>>[…] Abia prin anul 1986, ASA, DEODATA, AM PRINS A MA GANDI LA DUMNEZEU. Nu voiam insa facultatea si preotia de mir, voiam calugaria, singuratatea, lepadarea de lume. Aveam ispite si indoieli mari.

 

Ne-a mai povestit parintele ca noi AVEM MESAJE DE LA DUMNEZEU SI CA MINTEA NOASTRA LE PRINDE, DACA E BUNA, daca nu e sanatoasa mintea, daca e neascultatoare, atunci e ca un radio care nu prinde undele din aer, ci huruie numai. PARINTELE ZICEA CA SFINTI SUNT PUTINI SI ACEIA NU SE ARATA si ca smerenia e dulama lui Dumnezeu, adica cine e smerit e imbracat cu Dumnezeu.

 

Noi il tot pomenim in biserica, pentru ca a facut mult bine si MULTI OAMENI DE AICI II FAC PARASTASE la mormant. PARCA AVEA DUH CERESC.

 

Pe zidurile bisericii din Draganescu, semnificatiile se succed in straturi suprapuse. NICI UN CHIP DE SFANT NU SEAMANA CU ALTUL. Chiar si in multime, in Ceata celor Drepti, privirile Cuviosilor exprima ganduri si vointa proprie. PICTURA NU FIXEAZA GESTURI ANUME si nu opreste din drum pasii vreunui Apostol, CUM SE INTAMPLA PE ZIDURILE ALTOR BISERICI. […] SUNT MULTE “INDRAZNELI” SI ACTUALIZARI TULBURATOARE IN PICTURA BISERICII

 

“Dar de la o vreme – A SPUS PARINTELE – MI-AM DAT SEAMA CA MANTUITORUL ARE O MAMA BUNA SI M-AM RUGAT EI CU LACRIMI IN OCHI, SA-MI DEA UN POVATUITOR, sa ma invete in cele ale calugariei, spre mantuire.” Si A ZIS PARINTELE CA INSASI MAICA DOMNULUI A VENIT SI L-A LUAT DE MANA SI L-A URCAT PE UN MUNTE INALT, ce era intre doua prapastii, de iti era frica sa privesti in jos. Si muntele era ascutit, de numai cat calcai cu talpa piciorului. Si l-a urcat Maica Domnului si L-A DAT IN GRIJA UNUI SFANT CARE TRAISE PE PAMANT CU DOUA SUTE DE ANI MAI INAINTE – DUPA UNII AR FI FOST CHIAR SERAFIM DE SAROV. Iar Maica Domnului s-a facut nevazuta. Si SPUNEA PARINTELE CA SE DUCEA IN FIECARE ZI PE CREASTA ACELUI MUNTE si nu ii mai era frica ca va cadea in prapastie. Cat timp, n-a spus, dar probabil ca 40 de zile a primit invatatura de la acest sfant. ACEASTA A SPUS-O O SINGURA DATA, LA CATIVA CREDINCIOSI (sigur ca pentru smerenie). Desigur ca Maica Domnului l-a intarit de a postit atunci 40 de zile incontinuu, timp in care l-a povatuit sfantul ce i se aratase.

 

In 1949, dupa cea dintai arestare a parintelui, s-a aratat primul mare semn dumnezeiesc. Lumea vorbea ca intr-o noapte, cucernicul monah fusese scos din celula unde se afla in arestul Securitatii de la Hateg, de DOI MILITIENI BRUTALI. AMANDOI IL APUCASERA DE SUBSUORI, LUANDU-L PE SUS, in timp ce il insultau si il batjocoreau. SATRAPII INSISI AU POVESTIT PESTE ANI cum parintele, inca buimac de somn, le-a iertat nelegiuirea, dar atat mana dreapta a unuia, cat si mana stanga a celuilalt, adica exact cele care l-au atins, s-au uscat in scurt timp… CEI DOI AU RAMAS INFIRMI PE VIATA SI TRAIESC PANA IN ZIUA DE AZI. De atunci, s-a spus ca minunile parintelui Arsenie Boca se savarseau prin foc si CINE INDRAZNEA SA IL ATINGA CU DUSMANIE VA FI ARS DE PARA FOCULUI DUMNEZEIESC!

 

“Am venit aici prima data in 1945, atunci l-am vazut prima oara pe parintele Arsenie. Era un om inalt, frumos, cu ochi mari, albastri. AVEA O PRIVIRE CARE PARCA INTRA PRIN TINE, TE TRECEAU FIORII CAND TE ATINTEA. Nu stiam cum sa plec de la Brasov, ca sa ma mut de tot la manastire.

 

“Ca sa-l cunosti cum trebuie pe parintele TREBUIA SA TI SE FI UITAT IN OCHI MACAR O DATA”, spune batrana sfatos.

 

“Eram copila cand am venit cu parintii mei aici, la Sambata, la predicile parintelui. Aveam cam 11-12 ani. La toate marile sarbatori, veneam sa-l auzim. […] Altadata, ne-a povestit cum IISUS SE JUCA FACANDU-SI PASARELE DE LUT pe care le punea la soare sa se usuce. IUDA, RAUTACIOS, A VENIT si a vrut sa-i calce pasarelele si atunci IISUS A FACUT UN SEMN SI ELE SI-AU LUAT ZBORUL>>.

 

“Inainte de a fi arestat, l-am vazut intr-o dimineata cu o mare tulburare pe chip. Ca niciodata, simtea nevoia sa vorbeasca despre sine si atunci mi-a zis: <<ASTA-NOAPTE, MI-AM VAZUT IN VIS CAMASA DE BOTEZ. AM DOUA PETE ROSII PE CAMASA. Am doua pacate, pe care trebuie sa le platesc in curand>>.

 

Cu o zi inainte de arestare m-a oprit, spunandu-mi: <<Sa nu mai vii la Sambata sa ma cauti. Daca ai vreo trebuinta, SA STRIGI DE ACOLO, CA EU TE AUD>>.

 

“Parintele era de felul sau tacut”, isi aminteste taranul Ion Lupu, de 76 de ani, din Voivodeni – Fagaras. Cat timp a stat la Manastirea Sambata, pe care a renovat-o din temelii, il vedeam aproape in fiecare zi. Niciodata nu l-am pomenit zambind sau vorbind mai mult decat trebuie. Era aspru si cu sine, si cu ceilalti, ascunzand de privirea oamenilor si postul, si rugaciunea. Da, parintele era vazator cu duhul.

 

[in 1969] CAND S-A SARBATORIT CENTENARUL LICEULUI “AVRAM IANCU” DE LA BRAD A VENIT SI PARINTELE. ERA IMBRACAT CU O SUTANA ALBA.

 

<<Parinte, nu mai avem nisip de constructie, ce ne facem? NUMA DACA S-AR ABATE RAUL ASTA DIN LOC, AM MAI PUTEA GASI CEVA NISIP…>>. Parintele s-a dus in deal, pe apa, la vreo douazeci de metri si s-a lasat in genunchi. A facut rugaciunea cateva ore. Si va jur!, ASTA AM VAZUT-O CU OCHII MEI, SPRE SEARA, APA A INTRAT IN PAMANT SI A IESIT PUTIN MAI INCOLO, lasand la suprafata un nisip fin… stralucitor ca argintul. Muncitorii s-au inchinat cu totii, speriati, nevenindu-le sa-si creada ochilor. <<RUGATI-VA, POSTITI SI VETI PUTEA SI VOI!>>, le-a spus tuturor.”

 

Stim povestea dansului, cand a vrut militia sa-l duca de la manastire. L-o urcat in masina si n-o vrut masina sa porneasca. S-au chinuit militienii mult sa faca ceva cu ea, dar N-O PORNIT, PANA CE N-O DAT DEZLEGARE PARINTELE.

 

“Parintele Arsenie Boca era denigrat. UN IERARH DE LA PATRIARHIE (AZI PENSIONAT!) A VENIT SI MI-A ZIS: “CE TOT PICTEAZA ASTA? CAT O MAI LUNGESTE? Cum, de un an de zile a facut abia un Pantocrator, pe bolta?”… Intr-adevar, un an de zile a lucrat Pantocratorul, 4 metri patrati. Se ruga inainte de a incepe lucrul, asa ca iconarii cei vechi. Traia cand punea pensula pe zid”.

 

A doua zi, aveam sa asist la CEA MAI IMPRESIONANTA LITURGHIE din viata mea. Am vazut ATUNCI O BISERICA INTREAGA IN LACRIMI. Toti traiau extrem de intens momentul, iar Parintele Arsenie, la Prefacere, SAVARSEA INTREGUL RITUAL ZGUDUINDU-SE DE PLANS. Credinciosii nu observau decat tremurul umerilor, desi vocea sa nu inregistra nici o modificare.

 

http://newsbv.ro/wp-content/uploads/2012/09/parintele-arsenie-boca.jpg – Aici, in Tara Fagarasului, parintele Arsenie a fost mai respectat si mai iubit ca nicaieri. Ca dovada a acestui respect, NOI – SATENII DIN PORUMBACU DE SUS – L-AM PICTAT IN BISERICA. SIGUR, NU IN RANDUIALA CANONICA A BISERICII – nu poti declara pe cineva sfant, pana nu este recunoscut de Sfantul Sinod – ci intr-un fel de randuiala de suflet si constiinta, care ne-a indemnat sa-i facem dreptate si sa-l trecem printre sfintii romani. I-AM SPUS PICTORULUI SA SCRIE: SFANTUL PARINTE ARSENIE DE LA PRISLOP.

 

Alta data, inainte sa plece tata in razboi, s-au dus mai multi barbati, care plecau pe front, la Parintele Arsenie: “Bine, mai, c-ati venit in al doisprezecelea ceas!”[… ]. Unii, aceia carora Parintele le-a cerut sa sarute crucea inainte de-a pleca, nu s-au mai intors.

 

“PSALMII DE BLESTEM SA NU-I CITESTI, sa sari versetele ce sunt cu blesteme. Ca daca-i citesti, n-ai folos nici de ceilalti”. Si iar a pornit cu noi mai departe. A mai facut cativa pasi, apoi a zis catre noi – eram vreo 8-10 copii: ‘- Mergeti pe aici, c-o sa gasiti zmeura, eu raman cu omul acesta, ca mai are sa ma intrebe ceva. Si s-au asezat pe iarba amandoi.

 

APOI A CERUT PARINTELE UN SCAUN, S-A URCAT IN PICIOARE SI A ZIS: “Va spun un cuvant de invatatura la toti, ca nu e timp sa stau de vorba cu fiecare din voi.”

 

Apoi, parintele s-a dus langa o tanara cam de 30 de ani, ce avea o TUMORA PE GAT, IN DREPTUL URECHII DREPTE. Nu se vedea, ca avea basma pe cap. Parintele da basmaua deoparte si o intreaba: ‘- Doare, ma, doare? ‘- Doare, parinte. ‘- Mai rabda, ma, un pic, MAI RABDA, CA PRIN RABDAREA TA, NOUA SEMINTII IES DIN IAD.

 

“Pacatele facute aici, pe pamant, aici se vor ispasi; ca NU LE VOR TRAGE CEI CE LE-AU FACUT, CI SE VOR DUCE PANA LA AL NOUALEA NEAM, LE VOR ISPASI CEI NEVINOVATI, dar are Dumnezeu grija de ei, le va rasplati El”.

 

Era dupa sarbatorile de Craciun. A LUAT PARINTELE BRADUL ACELA SI A DAT CU EL DE PAMANT SI BRADUL A INTRAT IN PAMANT, DESI ERA INGHETAT bocna. Si atunci, BUCATAREASA S-A SPERIAT SI L-A INTREBAT: <<VAI, PARINTE, CINE ESTI?>>. Si parintele i-a facut semn sa taca si sa nu spuna nimanui ce-a vazut.

 

“PANA PE 15 AUGUST, va veni raspunsul la rugaciunea noastra. TE ASIGUR CA NU VEI MAI AVEA NICI UN DUBIU”. […] In 9 iulie am fost arestata. In 15 august, cand asteptam raspunsul Maicii Domnului, acesta a venit foarte clar. Nu manastire, ci INCHISOARE ERA VOIA DOMNULUI.

 

<<Mai, SAMSOANE, HAI SA RIDICAM PIATRA ASTA>>, zicea parintele, si arata catre un bolovan mare. <<Parinte, pe asta chiar ca n-o putem ridica>>, zicea Samson, dar CUM PUNEA PARINTELE MANA PE PIATRA, PARCA SE RIDICA SINGURA DE LA PAMANT.

 

Cei care se apropiau sufleteste de parintele erau in PERMANENTA CONECTATI LA CONSTIINTA LUI UIMITOR DE DILATATA. Un parinte de la Sambata de Sus mi-a marturisit: “ASA CUM DIRIJEZI UN TELEVIZOR DIN PAT CU TELECOMANDA, asa NE CHEMA PARINTELE DE LA DISTANTA. De exemplu, DIN SATUL MEU MA SIMTEAM CHEMAT DE PARINTELE APROAPE IREZISTIBIL. Prin puterea Duhului Sfant il SIMTEAM DE ACASA CUM MA CHEMA LA BUCURESTI. Cand ajungeam, IMI SPUNEA CU CALDURA: <<DA, TE-AM CHEMAT SI TE ASTEPTAM>>. Eu nu pot aprofunda aceste lucruri si nu afirm altceva decat ceea ce am vazut si am simtit, dar parintele era mereu alaturi de noi si PRIN PUTEREA LUI NE INDRUMA IN PERMANENTA”.

 

Intr-o noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l vada cum face. Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in celula tot sta in genunchi si se tot ruga. NOAPTEA, LA ORA 12.00, CAND S-AU DESCHIS LACATELE, pe securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au fugit de acolo.

 

<<Parinte, pai acuma ploua si nu ne ducem, ca ne uda, ne face ca pe niste pisici>>. Parintele raspunde: <<Unde vezi ca ploua? NU PLOUA!>>. Uimita, femeia zice: <<Cum, parinte? Ploaia curge siroaie>>. Se uita parintele in sus, zambeste si isi trece mana prin par. Parintele avea ochii albastri ca cerul si CAND PRIVI IN SUS… DINTR-O DATA APARU UN SOARE FRUMOS. Parintele ne spune apoi: <ACUMA DUCE-VA-TI, CA NU MAI PLOUA>>. Si un strop de ploaie nu a mai dat”.

 

CUM ARATA LA CHIP? CA UN SFANT! Avea o fata senina si niste ochi albastri-albastri. SIMTEAI, DE CUM IL VEDEAI, ca este om sfant, pentru ca iti stia si gandul. Era inalt si avea o HAINA LUNGA, PRINSA CU O CUREA. HAINA ERA DIN MATERIAL TESUT IN DOUA ITE. AVEA SI O PELERINA ALBA.

 

Da, ii simt aproape tot timpul harul. IL SIMT SEARA SI DIMINEATA, ATUNCI CAND MA ROG, si il simt ca ma ajuta in orice. Si pe deasupra, socot ca Parintele SEAMANA CU IISUS. Ma uit in poze de multe ori si mi-l amintesc cand era la Sambata, imbracat in sutana neagra sau in SUTANA ALBA, cu brau de piele, inalt, slab, cu o privire patrunzatoare si neiertator fata de pacate.

 

Dupa ani de zile, nu cu mult inainte de Revolutie, cand era URMARIT DE SECURITATE, DISPAREA BRUSC DIN MIJLOCUL UNEI MULTIMI, fara ca cineva sa-l mai poata vedea. Ultima oara, aceasta li s-a petrecut unor credinciosi, atunci CAND A FOST SFINTIT CA MITROPOLIT LA SIBIU ANTONIE PLAMADEALA. ATUNCI, PARINTELE ARSENIE A DISPARUT FARA URMA, in timp ce oamenii se apropiau de el sa-i vorbeasca. Dupa cateva zile, avea sa-i spuna unuia dintre acei oameni: “AI VRUT SA MA VEZI, NU? IN MULTIME NU SE POATE”.

 

Dupa mine, el ESTE UN SFANT, iar daca altii recunosc sau nu lucrul asta, e treaba lor Caci ADESEA INTRE OAMENI SFINTII NU SUNT CUNOSCUTI. CHIAR SI MANTUITORUL s-a aratat oamenilor si acestia nu L-au vazut, nu L-au cunoscut. Viata sfintilor este tainica. Departe de ei gandul de a-si afirma in vreun fel sfintenia, caci EI SE SMERESC. Declar fara nici un fel de retinere: pentru mine, parintele Arsenie a fost un PROOROC AL ZILELOR NOASTRE, un om al lui Dumnezeu, pe care putini l-au cunoscut cu adevarat, atat dintre cei mari, cat si dintre cei mai mici.

 

EL NU-TI SPUNEA SA TE INTORCI la el, dar TE CHEMA INAPOI PRIN PUTEREA RUGACIUNII. De multe ori, vorbea cu cineva din apropiere, dand PILDE CARE TI SE POTRIVEAU EXACT TIE.

 

Era aici un om, Barsan il chema, care il ajuta pe Parintele la lucru, si odata a vazut ca din fata Parintelui iesea o lumina mare. Si acest frate Barsan l-a intrebat pe Parintele:”PARINTE, DAR CE SE INTAMPLA, CA FAŢA DUMITALE PARCA IA FOC, parca arde in flacari?”. Si Parintele i-a spus, cu capul aplecat: “Bine, mai, ca ai vazut, dar CE-AI ZICE DACA AI VEDEA CERURILE DESCHISE SI PE PARINTELE CEL MARE CUM SE UITA LA NOI IN JOS?”.

 

<<IO STIU MAI MULT DESPRE VOI, DECAT STITI VOI despre voi>>, zicea parintele cateodata. <<IO VAD PRIN VOI PANA LA AL TREILEA NEAM.>>

 

[la Canal:] <<Oameni buni, lasati ca sapam noi>>. SI NU SE STIE CUM FACEA CU PUTEREA LUI, CA INTOTDEAUNA REUSEAU SA SAPE, SA ISPRAVEASCA.

 

Parintele Daniel, care este acum episcop in Iugoslavia, la Varset – El a fost ucenicul cel mai de nadejde al Parintelui Arsenie. Dansul spune ca NU-L VEDE PE PARINTELE ARSENIE, DAR IL SIMTE CAND TRECE pe langa dansul, in vesnicia sa, il simte zilnic pe langa dansul.

 

Eu stiu doar ca aici, la Bunesti, cat s-a trudit sa picteze biserica, era foarte cumpatat si la mancare, si la vorba; ca muncea fara mila, facandu-si singur mortarul si canonindu-se pe schele, pana noaptea tarziu, incat parintele Bunescu, privind picturile, zicea toropit de emotie: <<Parinte, ai pus o intreaga dogmatica pe perete. Tu nu pictezi, ci predici fierbinte pe ziduri>>. Vorbele acestea le inteleg abia acum.

 

Facand un popas pe la Manastirea Sambata, ca sa-mi iau ramas bun de la Parintele Teofil Paraianu, am intrat pe la o maicuta batrana si suferinda, MAICA TEOCTISTA. Despre monahia aceasta pot spune ca a fost o adevarata sfanta. De fiecare data cand m-am intalnit cu ea, tot ceea ce mi-a spus s-a implinit negresit. Si sa vedeti, cand am instiintat-o ca m-am hotarat sa plec, ea mi-a zis: <<Nu, nu pleci! Ai RABDARE SA TREACA ANUL 1989, CA SE VOR INTAMPLA LUCRURI MARI! Ai asteptat atata timp, mai ai rabdare numai doua luni>>.

 

[1948:] In vara aceea au inceput niste ploi care nu s-au mai oprit, incat lumea care frecventa manastirea zicea ca DUMNEZEU NU OPRESTE PLOAIA DIN CAUZA ARESTARII Parintelui. Multi oameni s-au adunat in fata inchisorii din Brasov si strigau sa-l elibereze pe Parintele Arsenie, pentru ca e inchis pe nedrept. NUMAI DUPA CE A FOST ELIBERAT AU INCETAT PLOILE.

 

In discutiile cu doamna preoteasa, sotia mea, ne intrebam adesea: Ce ar fi fost daca Parintele Arsenie Boca NU AR FI LUCRAT LA SAMBATA ZECE ANI, CI SA FI STAT 40-50 DE ANI?!… CUM AR FI FOST POPORUL ROMAN ASTAZI, daca Parintele Arsenie ar fi fost lasat sa slujeasca?… UNDE AR FI FOST NIVELUL DE CREDINTA ORTODOXA in tara noastra, daca timp de 50 de ani, Parintele Arsenie ar fi fost duhovnic?… Oamenii s-ar fi construit sufleteste intr-un alt mod. ALTFEL AR FI ARATAT POPORUL ROMAN astazi. Ce putem face?… Sa-i citim scrierile si sa-i urmam invataturile, caci prin Parintele Arsenie ne vorbeste Dumnezeu.

 

La un moment dat, in “89, parintele Arsenie le spune celor apropiati: “VINE VREMEA CAND O SA MA CAUTATI SI NU O SA MA MAI GASITI”. […]. Intr-una din zile, spune: “Mai sunt doua calendare. NU MA MAI VEDETI IN CURAND, CA ASTIA MA TERMINA”. Oamenii se intrebau unii pe altii ce va urma. Va fi sfarsitul lor, al tuturor? Cineva a pus intrebarea: “Daca moare parintele?”. “Asta ar fi fost chiar culmea”, i s-a raspuns. TOTI SE AMUZAU: “CINE SA-L TERMINE PE PARINTELE, CA PARINTELE ARE PUTERE”.

 

In octombrie “89, parintele Arsenie are o PREMONITIE GRAVA, SI ANUME AFIRMA CA ATUNCI CAND CEAUSESCU VA PLECA DIN TARA, VA PIERDE LA SCURTA VREME SI CONDUCEREA EI. Acest lucru se pare ca a ajuns la cabinetul 2, la urechile Elenei Ceausescu, care a dat ordin ca parintele sa fie ucis. Cu putin inainte de a muri, a mai spus in felul lui, simplu si foarte limpede: “EU AM SA MOR MARTIR”.

 

[la Draganescu:] In parte, orice detaliu te uimeste prin ceva: faptul ca si DIAVOLII AU AURA (UNA STRICATA, serpeasca, desigur); faptul ca in pictura parintelui nu exista nici o tusa pregnanta de negru, iadul fiind desenat doar in palalai incendiare de rosu sau caramiziu murdar; faptul ca, in una din scene, INSUSI HRISTOS O TINE IN BRATE PE FECIOARA MARIA CA PE O COPILA si nu invers, cum o consacra erminia bizantina; faptul ca cele doua mari biserici crestine (Sf. Sofia de la CONSTANTINOPOL SI SF. PETRU DE LA ROMA) STAU IMPREUNA intr-un semicerc cu raze, dar INTR-UN LOC NEDECIS inca – undeva intre Iad si Rai.

 

amintirea plina de stralucire si har a parintelui Arsenie Boca, UNUL DIN MARII ILUMINATI AI ORTODOXIEI, PE CARE TOTI CEI CE L-AU CUNOSCUT INDEAPROAPE IL CONSIDERA SFANT.

 

[la mormant:] MI-AM INTINS PICIORUL BOLNAV SI L-AM ATINS de Sf. Cruce si am inceput sa plang si sa-i spun parintelui Arsenie: “Parinte, acum 50 de ani mi-ai intarit picioarele de am putut sa merg si in toti acesti ani m-ai scos din multe necazuri. TE ROG, VINDECA-MI SI ACUM PICIORUL, ca poti sa ma ajuti, dar a mea nevrednicie te opreste si ale mele pacate te tin departe. Ajuta-ma parinte si nu ma lasa”. In timp ce AI MEI CITEAU ACATISTE SI RUGACIUNI, s-a indurat parintele de mine si m-a vindecat, incat de la mormant am plecat pe picioarele mele.

 

Inchis la Cetatuie, la Brasov, SECURISTII AU VRUT SA-I TUNDA IN BATJOCURA BARBA lui mare si neagra, dar – ca un facut – nimeni nu indraznea sa-l atinga, SPERIATI PARCA DE PRIVIREA SI DE FORTA LUI. Doar un tigan, pe nume Luca, plecat chiar din satul meu, s-a oferit voluntar. Pazise porcii in Voivodeni si acum ajunsese sublocotenent la Securitate. El l-a tuns, dar parintele l-a avertizat: <<MA, IN CURAND AI SA TE BARBERESTI SI TU>>. Intr-adevar, nu a trecut nici o luna de zile si Luca a revenit in sat sa pazeasca porcii, fiind dat afara din armata, ca apoi sa moara intr-un accident.”

 

Intalnirea cu Parintele M-A NAUCIT IN PRIMUL MOMENT, DUPA CARE A URMAT LIMPEZIREA. PARCA AS FI AVUT O INTALNIRE CU IISUS. Persoana Parintelui Arsenie avea EXTRAORDINARA CAPACITATE DE A MANIFESTA, DE A SUGERA DUMNEZEIREA. DOAR PRIVINDU-L, inauntrul fiecaruia se petreceau schimbari majore. LUMEA SE CONVERTEA, SE INCRESTINA, ISI ABANDONA PATIMILE SI PACATELE SUB PRIVIRILE LUI.

 

Intr-o seara, vine unchiul meu si-mi spune ca in noaptea aceea MA IA CU EL SA VEDEM UN CALUGAR DE LA SAMBATA, CARE DESCHIDE RUGANDU-SE USILE DE LA INCHISOARE. Asa ca am ajuns acolo seara, fiind si eu curios sa vad. Toata Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si, ce sa vezi, nu asa ca s-a deschis doar un lacat, NOROCUL MEU A FOST CA M-AM TINUT DE BALUSTRADA SCARILOR, CA LA 12.00 NOAPTEA BARA DE LA USA TEMNITEI A SARIT CAT COLO SI TOT AMARUL DE LUME CARE ERA JOS S-A NAPUSTIT INSPAIMANTATA PE SCARI IN SUS.

 

La Biserica Draganescu, PARINTELE ARSENIE PICTASE UN CALUGAR RASTIGNIT PE CRUCE. MULTI CREDINCIOSI ZIC CA S-A PICTAT PE DANSUL, dar cu certitudine nu se stie nimic.

 

Parintele picta in altar si se aplecau oamenii ca sa-l vada cum picteaza si ZICEAU FEMEILE INTRE ELE: “ASTA E CALUGARUL ALA SFANT”.

 

La zece ani de la trecerea lui intre drepti, MAGIA FORTEI SALE DUHOVNICESTI E MAI PUTERNICA ASTAZI CA NICIODATA, pilda vietii sale – un indreptar. Oamenii au nevoie de Dumnezeu. MARTIR AL BISERICII ORTODOXE, suferinta parintelui Arsenie Boca e rascumparata deplin de iubirea profunda a celor care l-au cunoscut.

 

Mergand acolo, la izvor, insetati de dorul Parintelui, au vazut ca dintr-O DATA AERUL S-A FACUT VIOLET si au aparut din cer niste FLUTURI CARE CADEAU PESTE EI, ca o ploaie, si FLUTURII ACEIA ERAU TOT VIOLETI. Si dupa acesti fluturi care erau foarte multi, asa incat i-au acoperit cu totul pe cei care erau acolo, s-a vazut MANA DOMNULUI TINAND SFANTUL POTIR SI UN CURCUBEU PESTE IZVOR. Asta s-a intamplat duminica seara. Luni de dimineata, m-am dus si eu cu doi preoti sa vedem. A fost parintele Ghelasie de la Sighisoara, care a inregistrat bine pe caseta ce-a spus doamna doctor, si un alt parinte, Lucian, care e acum in Detroit. Cu ei doi am fost. N-am mai gasit nimica. Am fost apoi la aceeasi ora ca doctorita, dupa-masa, dar tot n-am mai vazut nimic. Trei zile, lumea a cutreierat sa vada ceva semne, dar nu s-a mai vazut nimica.

 

M-am dus dupa el si la rau, de unde SCOTEA PIETRE MARI, cu care a facut aici, in jurul manastirii, niste mese uriase. EU M-AM MINUNAT DE PUTEREA PARINTELUI, CARE SCOTEA SINGUR DIN APA PIETRELE ACELEA. Cand a trebuit sa plece, in 1949, a stat aci, la coltul bisericii, de vorba cu parintii Serafim, cu Mihail, cu Mladin si cu Iustin. Si atunci, l-am auzit pe parintele cum zicea: <<PIETRELE MELE, PIETRELE MELE, CINE VA AVEA GRIJA DE VOI? Apa trece, pietrele raman>>.

 

M-AM NASCUT INFIRMA DE AMBELE PICIOARE, slaba si pipernicita. In vara anului 1949 […] Eu eram a cincea sau a sasea din rand. Tremuram toata. Cand a ajuns la mine si a intins mana sa ma binecuvanteze, i-am intins pachetelul si am zis in gand: “PARINTE, AJUTA-MA SA POT UMBLA”. IN GAND AM ZIS, ca nu eram in stare sa scot un cuvant. Dansul a lasat mana in jos, s-a dat un pas inapoi, m-a privit din cap pana la picioare si de la picioare pana la cap si m-a binecuvantat, zicand cu voce tare: “BINE, ASA SA FIE!”. ATUNCI AM SIMTIT UN FIOR SI O PUTERE M-A STRABATUT PRIN SIRA SPINARII. Si am simtit, deodata, ca pot sa ma tin pe picioare.

 

Am auzit de la niste femei ca Parintele a fost chinuit de securisti, care i-au SMULS BARBA, FIR CU FIR, PENTRU CA I-A PREZIS MOARTEA LUI CEAUSESCU. Parintele era asa, inalt, cu par negru si cu ochi albastri.

 

PARINTELE A SPUS IN BISERICA, ASTA AM AUZIT EU, ca in decembrie ’89 are sa fie MARE VARSARE DE SANGE TANAR.

 

O MAICA DE LA MANASTIREA SINAIA A POVESTIT CUM PARINTELE N-A MANCAT NIMIC PATRUZECI DE ZILE INAINTE SA MOARA si cum, inainte sa-si dea duhul, l-a chemat la dansul pe parintele Siluan, pe care l-a rugat, pentru marea dragoste pe care o avea pentru el, sa-i faca ultima imbaiere a trupului.”

 

PARINTELE MI-A MARTURISIT CA-SI SIMTE SFARSITUL APROAPE. Si s-a dus atunci la manastirea Prislop, din Hateg, atat de draga inimii lui, si si-a ales un loc, zicand: “AICI VREAU EU SA-MI FIE MORMANTUL”. Locul ales de Parintele e extraordinar, parca-i rupt dintr-un psalm. Dar maicutele i-au spus: “Parinte, e tare frumos locul, dar nu are apa si nu-i nicaieri prin preajma vreun izvor!”. Si el le-a spus: ” O SA VINA SI IZVORUL!” La scurt timp, a aparut in padure, la doi-trei metri de capul mormantului, un izvor! Si nu mult dupa ce a rasarit de niciunde izvorul acela – s-a sfarsit si el, Parintele nostru Arsenie…

 

Mii de oameni vin aici, asculta de la un cap la altul cuvenitele slujbe de pomenire, saruta apoi crucea si pleaca, NEUITAND SA IA CU SINE UN PUMN DE PAMANT SFINTIT, spre protestul vreunui preot din preajma, care ii cearta cu blandete: “AJUNGE, OAMENI BUNI, CA O SA DEZGOLITI SICRIUL”.

 

Picturile din biserica de la Draganescu sunt tare frumoase. Si CAND CINEVA L-A LAUDAT PENTRU PICTURA ACEEA, DANSUL A ZIS CA L-A PICTAT PE IISUS, ASA CUM L-A VAZUT.

 

Prin anul 1983 […] FIICA MEA SE GANDEA: “MI-A SPUS MAMA CE OCHI ALBASTRI, PATRUNZATORI ARE parintele, iar eu nu pot sa-i vad, pentru ca poarta ochelari”. A ajuns la altar sa-i dea pomelnicul, parintele s-a intors sa-l ia, dar SI-A SCOS SI OCHELARII, ZICAND: “EI BINE, MA!”, si i-a dat binecuvantarea.

 

Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face minuni si vin puhoaie de oameni la el. In ‘44, de exemplu, A SPUS LA SLUJBA OAMENILOR SA-SI ADUCA COPIII DE LA BUCURESTI acasa ca va veni un prapad, si la putin timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament american.

 

[la-nmormantare] Am spus: “Iubiti credinciosi, NE DAM NOI SEAMA PE CINE AM ADUS AICI? Nu am adus un om de rand, eu, nevrednicul, AM ADUS PE UMAR UN SFANT”.

 

Ce i s-a intamplat acolo MI-A POVESTIT CU GURA LUI CHIAR PARINTELE ARSENIE. Au trimis un ofiter si doi soldati ca sa-l dezbrace de sutana, dupa ce l-au arestat. Si astia s-au apropiat de el: “POPA, SA TE DEZBRACI imediat de anteriu!”, au poruncit. Si Parintele le-a spus: “Asta-i imbracamintea mea!”. “Las’ ca te dezbracam noi!” s-au rastit aceia si au facut un pas spre Parinte. Dar imediat s-au indepartat; NU SE PUTEAU APROPIA. Si s-au dus si i-au raportat sefului inchisorii. “Ei lasa ca ma duc eu si-l dezbrac!” Era un maior, asta. “Mai bine dezbraca-te tu”, i-a zis maiorul – “sa nu te dezbrac eu!” “Asta-i imbracamintea mea!”, a spus iar Parintele. Si s-a dus OFITERUL SPRE EL SI IMEDIAT S-A INDEPARTAT CA IMPINS DE-UN ZID NESTIUT, si a zis: “Tu il ai pe dracul in tine!”. “Nu, eu il am pe Dumnezeu in mine!”, a rostit Parintele si asa A RAMAS TOT TIMPUL IN INCHISOARE: IN SUTANA. Si cand era scos la plimbare, IN CURTE, PARINTELE PROPOVADUIA cuvantul Domnului. Seful inchisorii i-a pus in vedere sa nu mai tina predici, ca prea se-adunau toti in jurul lui. Dar el n-a respectat nici ordinul asta. Mi-a povestit chiar el: “La un moment dat, l-am VAZUT SI PE MAIOR IN MULTIME, ASCULTAND CU OCHI MARI cuvantul Evangheliei, pe care eu il propovaduiam”.

 

Ii placea sa picteze cu precadere PEISAJE SI SCENE BIBLICE. Portrete, NU. Picta NUMAI PE PANZA. Dar cel mai mult citea… Dupa 1930, cand m-am nascut eu, primise sarcina sa aiba grija de mine, sa nu fac vreo boacana.

 

SI VA JUR PE DUMNEZEUL MEU, TOATE SFATURILE SI GANDURILE CARE IMI TRECEAU PRIN MINTE ERAU ROSTITE DE PARINTELE ARSENIE BOCA, CUVANT CU CUVANT, FARA A MA SCAPA DIN PRIVIRE.[…] DE ATUNCI, L-AM URMAT MEREU pe Parintele Arsenie. [Parintele Dumitru din Cisnadie, n. 1962]

 

Sub fresca “Nunta din Cana Galileii” gasim acest text: “Domnul Hristos a venit la nunta sa reaminteasca constiintei oamenilor OBARSIA LOR DIVINA, ridicand nunta la valoarea si harul de taina al Bisericii. OAMENII NESOCOTESC ACEASTA OBARSIE, degradand nunta, nepazind hotarele Legii: ei devin “numai trup”, se fac “fiii pieririi”.

 

Toata pictura bisericii Draganescu este o compozitie unitara, realizata in acest simt al Epifaniei, al contactului cu logosul intrupat care devine chip istoric si chip pictural. Compozitia este vazuta ca o “scara”. Partea de sus a picturii: lumea spirituala. Partea de jos: lumea cu pacatele. Si “ad inferos”: REFERINTE MUNDANE, IRONICE, UNEORI IN STILUL PICTURII NAIVE, SAU CARICATURI, cand sugereaza trecerea de la “iadul teologic” la iadul mizeriei cotidiene.

 

Tot asa, in ascunzisul tainei, parintele va rosti INCA DIN 1940 O PROFETIE LEGATA DE ASCENSIUNEA COMUNISMULUI, DAR SI DE INLOCUIREA LUI CU O ISPITIRE SI MAI MARE: “Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi o sa dispara, dar va veni steaua cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume (…) Asta va fi peste multi ani, si noua, Dumnezeu nu ne va harazi sa vedem acele vremi (…) MIE NU-MI VA FI DAT SA VAD, dupa sarbatoarea desarta a victoriei, cati dintre cei drepti au mai ramas. Caci dupa aceasta victorie desarta, PUTINI DINTRE CEI DREPTI VOR FI IN PICIOARE si la sarbatoare. Peste tot vor fi naimiti (vanduti dusmanului) si abia atunci va incepe o noua lupta, fara jertfa de sange, dar la fel de lunga ca si cea pe care am inceput-o noi acum!”.

 

Aveam vreo paisprezece ani si stateam la o sora a mea care era morareasa la Vistea de Sus. […] cand am ajuns acolo, l-am si vazut pe Parintele, care a venit drept la mine si mi-a zis: “TU VII DE LA MOARA, DE CE N-AI ADUS O TARA DE FAINA?”. ERA PRIN 41, tara se prabusise in foamete si lumea uitase de gustul painii.

 

TINE MINTE CA AVEA 15 ANI cand mama lui l-a dus pe brate la Parintele Arsenie. “Ma copile”, mi-a zis a doua oara cand am fost la Draganescu si cand m-am asezat pe niste lemne care erau langa biserica, ca nu mai puteam sta inauntru de durerea picioarelor, “MA COPILE, TU ESTI URSIT SA TE FACI CA SI COVRIGUL LA SPINARE, DAR OM FACE CUMVA SA NU AJUNGI CHIAR ASA”

 

1970-72: “AVEA TATA O DURERE MARE DE CAP, toata ziua lua medicamente. […] M-am gandit cum sa-l ajut si, CAND A IMPLINIT 70 DE ANI SI ERA MAI BOLNAVICIOS, L-AM DUS LA PARINTELE ARSENIE. Cand am intrat cu el in biserica, s-a uitat Parintele catre tata si a zis: “SA FI VENIT ACUM PATRUZECI SI CINCI DE ANI LA MINE [boca ar fi avut 15 ani atunci], TU NU AJUNGEAI ASA”.[…] A MAI TRAIT APOI INCA PATRU ANI

 

Avea pentru fiecare o vorba potrivita, ERA UN OM TARE FRUMOS, NICI NU VA POT SPUNE CUM ERA. RAZLETEA ASA, O LUMINA, cand te uitai la dansul

 

Ne mai spunea sa avem dreapta socoteala si SA NE SPOVEDIM, CA ALTFEL COPIII NOSTRI O SA TRAGA PACATELE NOASTRE. “Parintii mananca aguride si la copii li se strapezesc dintii”, asa zicea Parintele.

 

Cand am intrat in biserica, Parintele mi-a spus ca stie de ce am venit si ca BOALA FETEI VINE DE LA PACATELE NOASTRE SAU ALE PARINTILOR NOSTRI. Sa ne rugam mereu, asa ne-a mai spus.

 

O FEMEIE A LUAT UN PIC DE PAMANT DE PE MORMANTUL Parintelui si l-a bagat in geanta. Cand sa plecam, AUTOBUSUL CU CARE AM VENIT N-A MAI PUTUT SA PORNEASCA. S-A STRICAT MASINA si soferul nu isi dadea seama ce poate sa aiba, ca doar fusese buna cand am venit. La o vreme, femeia care luase pamantul de pe mormant s-a gandit ca poate din cauza aia nu porneste masina, A DUS PAMANTUL LA LOCUL LUI SI NUMAI ASA A PUTUT AUTOBUSUL SA PLECE.

 

Lala Maria imi mai povesteste si despre o VECINA, LENUTA, care stia sa cante foarte frumos la slujbele din biserica si care a aflat ca are o tumora la gat. Parintele ARSENIE A TRIMIS-O ACASA SA SE ROAGE SI S-A INTAMPLAT SA AIBA AMANDOI ACELASI VIS, SI VECINA LENUTA, SI PARINTELE. MAICA DOMNULUI LI S-A ARATAT si le-a spus ca operatia este salvarea, pentru ca Lenuta sa poata canta mai departe slava Domnului. Si asa a fost.

 

Altadata, Parintele Arsenie mergea pe jos, insotit de un alt calugar, de un barbat si de o femeie care au venit sa-l cunoasca. Brusc, a inceput o ploaie mare si n-au avut unde sa se adaposteasca. Dupa ce PLOAIA S-A TERMINAT, TOTI ERAU UZI PANA LA PIELE, NUMAI PARINTELE AVEA HAINELE USCATE si nici o picatura de ploaie nu se vedea pe straiele lui. Mergea linistit, inaintea lor, cu o geanta sub brat, o geanta in care ducea niste carti.

 

“DE IZVORUL TAMADUIRII, MULTA VREME DUPA MOARTEA PARINTELUI, LUMEA ZICEA CA-L VEDE PE-ACOLO printre copacii aceia unde este altarul de vara. Si TOATA LUMEA SE MINUNA DE CHIPUL STRALUCITOR al parintelui. Si lumea se minuna, iar parintele ii intreba: “DE CE VA MINUNATI CAND MA VEDETI? Ce-ar mai fi daca ati vedea cerurile deschise? Ce-ati zice voi?”. Privesti si tu spre padurea-nverzita, de primavara. Si parca astepti, parca ai vrea sa dibui cumva si tu, dintre copaci, intruparea luminoasa si senina a parintelui Arsenie, parintele cel frumos, cu ochii albastri, ivindu-se printre oamenii febrili si grabiti…

 

[Izvorul nu-i a lui bOCA: ] ASADAR, MAI INTAI A FOST IZVORUL. CU MULT MAI VECHI, si decat biserica, si decat manastirea. IZVORUL GASIT DE OAMENI ACUM 500 DE ANI INTR-O POIANA: un paradis de verde si vis, la poalele Fagarasului. SI IZVORUL ERA BINECUVANTAT SI VINDECATOR. CACI DE CUM L-AU GASIT, AU INCEPUT TAMADUIRILE, MULTE MIRACULOASE, PENTRU CEI CE I-AU BAUT APA. SI I S-A SPUS IZVORUL TAMADUIRII… Si ABIA 100 DE ANI MAI TARZIU, UIMIT DE PUTERILE APEI, Constantin Brancoveanu a ridicat aici, in 1696, o splendida bisericuta in piatra si o MANASTIRE, CHIAR LANGA IZVORUL MIRACULOS

 

[nu-s izvoarele lui] LA CHILIA DE PE MUNTE, PARINTELE A CAPTAT NISTE IZVORASE SI A FACUT UN JGHEAB PE CARE CURGEA APA, o apa rece si buna. “Asa-i ca-i buna apa asta?”, mi-a zis. Atunci i-am raspuns: “Parinte, eu stiu de cand mergeam cu tatal meu pe munte, dupa lemne, o fantanita aproape de chiliile calugarilor, cu apa tot asa de buna”. Intr-o duminica dupa-amiaza, dupa ce lumea a plecat acasa, Parintele mi-a zis: “HAI, IONICA, SA-MI ARATI IZVORUL DE CARE MI-AI SPUS”. Ne-am dus la locul stiut, langa cei doi fagi care exista si acum, si i-am aratat fantanita. Parintele a indepartat cu mana frunzele de deasupra, a curatat bine locul si a lasat apa sa se linisteasca, sa curga la vale. Apoi mi-a dat o bucatica de zahar, a luat si Sfintia sa zahar, s-a aplecat si a baut: “Ai dreptate, este la fel de buna si rece precum cea de la chilia de pe munte”. De la Parintele am invatat atunci ca dulcele iti face sete, si altfel simti gustul apei. La scurt timp dupa aceea, izvorul a fost amenajat si, in zilele frumoase de Duminica si la praznice, toti preotii manastirii si credinciosii se duceau la izvor. DE ATUNCI, ACELUI IZVOR I SE SPUNE IZVORUL PARINTELUI ARSENIE.

 

 

“E la noi, aici in sat, un om, draga domnule, UN UNCHIES BATRAN CARE ARE INCA APA SFINTITA DE LA IZVORUL parintelui Arsenie DE ACUM 50 DE ANI, de pe vremea cand era staret parintele”, incepe a vorbi o femeie in varsta, legata cu o broboada. “Ei, si aflati ca omul asta LUNGESTE IN FIECARE AN APA ASTA SFANTA CU ALTA APA, LUATA TOT DE ACOLO, de la izvorul parintelui, in ziua de Izvorul Tamaduirii. Si tot ii buna si nestricata, buna de leac.”

 

Dumitru Moldovan, iti spune ca A STAT IN ACEEASI PUSCARIE CU PARINTELE. Il vede si azi, ca atunci: inalt si demn, binecuvantandu-si tovarasii de suferinta. O vreme, imi povesteste batranul, parintele OFICIA SI LITURGHIA PRINTRE DETINUTI. Apoi, fiindca L-AU BATUT SI L-AU CHINUIT CA SA N-O MAI TINA, PARINTELE A INCEPUT SA DISPARA NOPTILE.

 

“Era in VARA LUI 1989 cand parintele Arsenie l-a rugat pe-un tamplar, un vecin de-al meu de-aici din sat, SA-I FACA CRUCE DE LEMN. Si i-a zis parintele omului ca sa-i scrie pe cruce anul nasterii, da mai ales – anul mortii. Asa i-a zis, sa scrie acolo, pe cruce: “1989”. Insa parintele Arsenie parea inca sanatos si-n puteri si-atunci vecinul meu s-a mirat si i-a zis intristat: “Cum, parinte, nu vreti sa stati si-n 90 cu noi?”. “NICI UN CEAS DIN 90!”, i-a raspuns parintele scurt si taios, cum ii

 

Da CAND I-AM SARUTAT MANA ASEZATA PE PIEPT, N-AM VAZUT C-AR FI MUTILATA, desi toata lumea, si preotii, si calugarii, si mirenii de LA INMORMANTARE VORBEAU CU GLAS TARE CA PARINTELE A MURIT DUPA CAZNELE GROAZNICE la care fusese supus de Securitate, pentru ca ii prezisese lui Ceausescu sfarsitul; si atunci, aia, asa batran cum era, i-ar fi smuls unghiile si l-ar fi schingiuit ca pe bunul Hristos, sa le spuna de unde stie el sa ghiceasca ce-a fi, ca nu-l credeau calaii cand le zicea ca Dumnezeu il invata. DA SA STII CA ASA A FOST CUM ITI ZIC, MAINILE SI FATA PARINTELUI ERAU NEATINSE, CURATE SI ALBE, DOAR LE-AM VAZUT, am si-o fotografie cu parintele in sicriu.

 

“Frate”, imi zic monahiile, “stii tu cine strajuieste noaptea la mormantul parintelui?”. “Nu, de unde sa stiu”, le-am zis. “DOUA CAPRIOARE!!!” “Cum?” “Uite-asa: VIN IN FIECARE NOAPTE, SE-ASEAZA SI DORM INCOVRIGATE, CU BOTURILE UNA IN ALTA, pe mormantul parintelui. De parca ar vrea sa-l incalzeasca!… Si cand ne apropiem, pleaca, da incet, fara frica, si pe urma vin iar!”. In toata IARNA LUI 89-90, CAPRIOARELE AU STRAJUIT NOAPTE DE NOAPTE la mormantul parintelui, ca doi ingeri tacuti, credinciosi si cuminti…”

 

Un mos din sat mi-a povestit o-ntamplare de necrezut. Cam INAINTE DE CEL DE AL DOILEA RAZBOI, cand parintele era staret la “Sambata”, s-a dus si el sa il vada si sa se planga de un necaz. DAR ERAU MII DE OAMENI ACOLO SI N-A APUCAT SA AJUNGA SI SA VORBEASCA, asa ca a ramas peste noapte in manastire, gazduit de calugari. Dar cum nu avea somn, a iesit sa se dezmorteasca. Si ce sa vezi: pe o luna mare si plina, care lumina ca la amiazi, in mijlocul unui lan plin de flori, parintele Arsenie Boca VORBEA CU O DIHANIE MARE DE URS. Vorbea cu el si il mangaia. VAZANDU-L PE MOS, parintele, care era imbracat cu o sutana lunga si alba, i-a spus: “Vezi! Fiarele astea m-asculta, numa voi nu ma ascultati!”.”

 

“ Odata, acum vreo doi-trei ani, a fost adusa o femeie indracita la mormantul parintelui si, pe cand o apropiau cu de-a sila de mormant, femeia a inceput sa urle: “NU VREAU LA ARSENIE, NU VREAU LA ARSENIE, MA ARDE ARSENIE!”. APOI I-AU PUS icoana parintelui, ca nu pot sa-i spun FOTOGRAFIE, DE VREME CE-I SFANT, i-au pus-o pe cap si indracita URLA SI SPUMEGA CA SA I-O IA DE PE CAP, C-O ARDE! Si dupa o vreme s-a linistit, s-a inseninat – prima oara dupa nu stiu cat amar de vreme, spuneau printre lacrimi parintii fetei, si lumea de acolo-si facea cruce, incremenita.

 

Cealalta intamplare vazuta cu ochii mei a fost si mai devreme: era chiar in timpul bombardamentelor asupra sarbilor, din 1999. A fost adusa atunci la mormantul parintelui alta indracita si imediat asta a inceput sa zbiere cu glas barbatesc si neomenesc: “AM VRUT SA VA DAU BOMBE SI LA ROMANI, DAR NU MA LASA ARSENIE! Da, am vrut sa va dau si voua, la romani, dar nu ma lasa Arsenie!”. Ca parintele tot asa se rugase si cand traia, in 1968, cand era sa intre rusii in tara, atata se rugase in altar, la Draganescu, ca a gasit parintele Bunescu podeaua altarului uda de lacrimi, si i-a zis atunci parintele Arsenie: “M-am rugat pentru neamul romanesc, sa nu ne lase la astia”.”

 

‘- Aveam vreo 18 ani cand am mers sa-l vad pe Parintele despre care se dusese vestea, la manastirea Sambata de Sus, din Fagaras. […]. Atunci, Parintele a venit printre oameni, ii privea scurt si le spunea ce trebuinte au si ce sa faca. La un moment dat, il vad ca se uita spre mine si-mi spune: “Copile, sa te duci sa faci armata si apoi sa ma cauti. Numai atunci vom vorbi despre calugarie”. Am ramas intepenit. Eu nu venisem cu gandul sa ma calugaresc, ci doar sa-l vad, dar DUPA CE L-AM VAZUT, MI-A TRECUT PRIN MINTE FULGERATOR CA AS VREA SA-I FIU ALATURI IN MANASTIRE.

 

Nu era voinic, ci subtire si inalt. Dar desi era destul de fragil, parea extrem de puternic. Avea o atitudine foarte darza, mandra, si se impunea unde aparea, fara nici un efort. PUTEREA LUI ERA MAI ALES IN OCHI. Cand te privea, te paraliza. Avea o autoritate care venea din interior PRIN PRIVIRE, CA O FORTA IN FATA CAREIA NU-TI RAMANE DECAT SA TE SUPUI. Nu era nevoie sa faca vreun gest, caci ITI SPUNEA DIN OCHI CE SA FACI. TE FACEA SA PLANGI SAU SA TE BUCURI, dupa cum iti era sufletul, usor sau greu de pacate.

 

– DAR DE UNDE II VENEA ACEASTA PUTERE? ERA FOARTE TANAR, avea in jur de 30 de ani pe-atunci. Cand a avut timp sa creasca duhovniceste atat de mult? ‘- DE LA DUMNEZEU, DE UNDE ALTUNDEVA? Avea o putere de rugaciune mare, iar Dumnezeu le da mult acelora care stiu sa se roage. Lui i-a dat darul acesta de a PATRUNDE IN SUFLETUL FIECARUIA SI DE A-I CUNOASTE PACATUL.

 

– MAGNETISMUL pe care il exercita asupra maselor ERA HARUL DIVIN… ‘- PAI, DA… La rastimpuri, Dumnezeu trimite popoarelor oameni care sa le arate calea, oameni pe care ii intareste in duh si carora le da multe daruri. Un astfel de om a fost Parintele Arsenie. Eu am credinta ca Parintele Arsenie a avut aceasta forta duhovniceasca deosebita, prin care a facut si minuni, pentru ca ne apropiem de Marea Judecata, de a doua venire a lui Hristos. CU CAT E MAI APROAPE PARUSIA, CU ATAT NE TRIMITE DUMNEZEU OAMENI MAI PUTERNICI, ca sa salveze ce se poate salva, caci El nu vrea sa ne piarda. [reiese logic ca antihristul n-are inaintemergatori, si nici motiv sa mai vina cu atatia sfinti din ce in ce mai mari]

 

SI L-AM INTREBAT DE CE PE UNII DIN OAMENII CARE VIN LA EL II LASA SA-I SARUTE MANA. MI-A ZIS: “ACESTIA MA VAD PENTRU ULTIMA OARA”. Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.

 

PACATELE LE SPUNEA PE FATA, DE CELE MAI MULTE ORI PUBLIC, DAR TAINELE LE SPUNEA IN PILDE. Avea OBICEIUL DE A SPUNE VERDE IN FATA PACATELE UNORA, PENTRU A-I INVATA SI PE ALTII. Dupa Liturghie, se adunau multi in curtea manastirii, parintele trecea si se oprea la fiecare.

 

Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si PE LOC I S-A STRAMBAT GURA. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: “CE TI-A FACUT, BADE, ARSENIE? Ia deschide gura si graieste!”. Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese.

 

Si, vorbind odata cu sfintia sa, mi-a spus pe nepusa masa: “SA TE DUCI ACASA, LA FAGARAS, SI SA MA VORBESTI DE RAU. Daca nu ma vorbesti de rau, la mine nu mai ai ce cauta!”. Eu l-am intrebat ce sa spun. Si el: “Lasa, ca te taie pe tine capul”. Adica, voia sa spuna ca de rau stim sa vorbim toti. N-am zis nimic, dar n-am facut asa. ‘- Si ce-a spus data urmatoare cand v-ati vazut? ‘- Picta, si cand am deschis usa mi-a zis: “Ti-am spus sa nu mai vii la mine daca nu ma vorbesti de rau”. La care i-am raspuns: “Pai, daca te vorbeam de rau, Parinte, nu ma mai vedeai”. “De ce?” “Imi spargeau capul oamenii”. Si a ras.

 

MI-A ZIS O DATA: “Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca MAI MULT O SA VA AJUT DUPA CE VOI PLECA LA DOMNUL, decat acum”.

 

Sigur, multa lume e atrasa de el, dar TREBUIE SA-I SI SIMTI CHEMAREA, SA INTRI IN DIALOG PRIN RUGACIUNE CU ACEST CALUGAR URIAS. IAR EU MA ROG LA parintele Arsenie IN BISERICA, CHIAR DACA NU-I CANONIZAT. Il pomenesc ca pe-un sfant. El e sfant, ca asa l-a facut Dumnezeu, nu oamenii”.

 

Voiam chiar sa abandonez, sa nu ma mai gandesc la pictura aceea, oricum, ma chinuiam destul de cateva luni sa-i dibui urmele parintelui Arsenie prin Bucuresti, DEVENISE, PUR SI SIMPLU, O OBSESIE PENTRU MINE. Pe urma, INTR-O NOAPTE, s-a mai intamplat un miracol. Era foarte tarziu si eu ERAM INTR-O STARE DE SURESCITARE, dar nu ma gandeam nici la parintele Boca, nici la pictura din altar. Si atunci, BRUSC, AM GASIT INTELESUL: vesmantul Pruncului pictat de parintele Arsenie era o zeghe! O haina de puscarie!”

 

Explicatia – profunda si tulburatoare – a dat-o odata chiar parintele Arsenie, atunci cand a fost intrebat de mitropolitul actual al Ardealului, Laurentiu Streza, de ce picteaza astfel, surprinzator si depasind canoanele. “MIE ASA MI S-A ARATAT MAICA DOMNULUI, ASA L-AM VAZUT PE MANTUITORUL SI EU II PICTEZ ASA CUM I-AM VAZUT EU”, A RASPUNS PARINTELE. LA FEL SPUNEA PARINTELE SI DESPRE SFINTI: CA II PICTEAZA CUM I-A VAZUT AIEVEA.

 

[PREOT A FOST DIN APRILIE 1942] In 1941, Romania intrase in razboi. Barbatii plecau pe front. Atunci, multi au alergat la manastirea de la Sambata pentru SPOVEDANIE SI IMPARTASIRE, dar Parintele nu-i CUMINECA pe toti, din cauza pacatelor. La despartire, cu unii dadea mana, cu altii nu dadea mana. Celor care se intristau ca nu le da mana Parintele le zicea: “MA, CU TINE MA MAI INTALNESC!”. Le dadea sfatul sa lupte pentru dreptate, pentru apararea pamantului romanesc si, in altfel de situatii, sa nu traga ca sa omoare, ci sa traga in aer.

 

 

Era de statura potrivita, dar totusi mai inalt, era roscat la par SI CU OCHI ALBASTRI. TOCMAI DE ACEEA, PARINTELE ISI PICTA TOATE ICOANELE – DE LA MAICA DOMNULUI, PANA LA IISUS – CU OCHI ALBASTRI. Toti pictorii pun in operele lor ceva din ei insisi, fara sa vrea. ASA CA ICOANELE PICTATE DE PARINTE AU CEVA SI DIN INFATISAREA LUI.

 

Cu vremea, devenisem destul de apropiati, mai ales ca sotia mea il cunostea, si ea, inca din tinerete. CU UN AN INAINTE DE-A MURI, DE PILDA, PARINTELE ARSENIE M-A CHEMAT LA PRISLOP, impreuna cu preoteasa mea, ca sa schimbam, pe indelete, o vorba. Atunci am vazut si eu, cu ochii mei, crucea de lemn, pe care Parintele PUSESE SA I SE CIOPLEASCA DATA MORTII, CU SASE LUNI INAINTE DE A MURI. Stiuse exact cand va merge la Domnul. Iar cand a murit, COPIII MEI S-AU NUMARAT PRINTRE CEI CARE I-AU SAPAT GROAPA.

 

Am cunoscut acum cativa ani o femeie foarte bolnava. Fusese internata si la Bucuresti, II FACUSEM SI EU MASLU SI 40 DE LITURGHII, SARINDARUL, CUM SE NUMESTE IN PREOTIE, ASA CA FEMEIA IESISE PE LOC DIN SPITAL, de s-au mirat si doctorii cei mari. Dar tot mai avea unele neputinte. Dupa doi ani, s-a imbolnavit iar, rau de tot, si au trebuit s-o duca iar la spital, la Deva. Si atunci, o femeie din Silvasu de Jos, o comuna de langa Prislop, care le aducea lor de doua ori pe saptamana lapte, il intreaba pe stapanul casei: “Dar doamna unde-i?”. “E bolnava”. “Si de ce nu apelati dumneavoastra la Parintele Arsenie? Ca eu am avut un copil foarte bolnav si AM LUAT O CAMASA DE-A LUI, M-AM DUS LA MORMANTUL Parintelui si am pus-o pe cruce si m-am rugat lui Dumnezeu si Parintelui sa se indure de mine. Si cand m-am intors acasa la copil, copilul meu era sanatos!”. ATUNCI NEAMURILE FEMEII BOLNAVE AU LUAT SI ELE O CAMASA SI S-AU DUS CU EA LA PRISLOP. Ce va spun acum mi-a povestit barbatul ei: “Cum am intrat in curtea manastirii, am inceput sa ma rog, in gand, Parintelui Arsenie, sa se indure de nevasta mea. Apoi m-am dus la mormantul lui, AM PUS CAMASA PE CRUCE si m-am rugat si acolo cu lacrimi si cu credinta in Dumnezeu”. Dupa numai o saptamana, au venit amandoi la mine, si nevasta era sanatoasa tun.

 

 

[barajul] La Cincis venea dupa 1958, cand se reinfiintase manastirea Prislop, care nu-i asa departe de noi. Era CU TREI ANI INAINTE DE A SE FACE LACUL DE ACUMULARE PE RAUL CERNA, cand nu banuia inca nimeni ca biserica satului va fi inghitita de ape. […] PENTRU LACUL ASTA AL LOR, AU DARAMAT AICI TREI BISERICI ORTODOXE: biserica din Cincis, biserica din Cerna si biserica din Baia Craiului. Ei bine, parintele ARSENIE A STIUT CU MULT INAINTE ce se va intampla. Urcand el pe dealurile Cincisului, cu sotia mea, care era pe atunci domnisoara, cu o sora a ei si cu alte credincioase din sat, se opreste brusc in fata bisericii din Cincis, intinde bata pe care o tinea pe un umar si zice: “PANA AICI VA FI APA PESTE ZONA ASTA!”. “Cum, Parinte, vom muri toti?”, l-au intrebat credincioasele. “NU MOARE NIMENI, BISERICA MOARE”, a zis parintele.

 

ERA O STRUCTURA POZITIVISTA SI, DUPA PRIMELE IMPRESII, ATEISTA. ABIA SPRE SFARSITUL CLASEI A VII-A (AZI A XI-A) l-am auzit spunand ca la orele de desen si pictura s-a convins ca “omul nu e numai carne, sange si oase, ci exista SI ALTCEVA. Ideea, inspiratia nu tin de materie, de ratiune”.

 

ÎI STRĂLUCEA FAŢA, DE NU TE PUTEAI UITA LA EL! Era sfinţenia întruchipată, Duhul lui Dumnezeu era peste dânsul! Nu sunt exagerări, AŞA L-AM VĂZUT. Avea ochi albaştri, luminoşi, pătrunzători. Chiar dacă nu ziceai nimic, ŞTIAI CĂ O PĂTRUNS ÎN TINE, CĂ CITEA ÎN TINE CA ÎNTR-O CARTE. Ăsta era părintele! Vocea îi era autoritară, dintr-o bucată. „

 

„Când dânsul mi-o spus să fac teologia şi SĂ MERG LA MÂNĂSTIRE, EU M-AM ÎMPOTRIVIT. În vremea aceea, eram învăţător la Râmeţi şi nu-mi trecea prin cap să-mi schimb viaţa. Eram singur, prietenii cu fete nu avusesem, dar nici nu mă gândeam să mă fac monah. DAR DORUL MĂ MÂNA MEREU CĂTRĂ PĂRINTELE, LA DRĂGĂNESCU. DACĂ NU ÎL GĂSEAM ACOLO, SĂRUTAM MÂNERUL CLANŢEI DE LA BISERICĂ, GÂNDIN­DU-MĂ CĂ FUSESE ATINS DE părintele Arsenie şi apoi mă întorceam acasă. Au trecut aşa ani la rând.

 

“Eram ca baba Dochia, cu cele şapte cojoace ale sale. Afară era frumos, iar eu UMBLAM CU CAPUL înfăşurat în mai multe fulare. PĂRINTELE VIOREL TRIFA DIN CÂMPENI, cu care mă ştiam bine, aflând de suferinţa mea, o venit la mine, mi-o aşezat mâna pe creştet şi-o zis cătră mine: «PĂRINTELE ARSENIE BOCA O SPUS CĂ DACĂ CINEVA SUFERĂ de durere de cap, să-i pună preotul mâna şi se vindecă.» Şi aveţi cuvântul meu de onoare, din clipa când o terminat de zis cuvintele astea, durerea mi-o dispărut ca luată cu mâna. DE ATUNCI, NICI CĂ M-A MAI DURUT CAPUL VREODATĂ! Şi atât de tare mă durea înainte, că nu pot să vă spun.

 

Cine nu sâmte acum ocrotirea părintelui? Foarte mulţi oameni or sâmţât când or trecut pe la mormântul dânsului. Merg acolo oameni împovăraţi de greutăţi şi-i spun părintelui tot amarul lor. Parcă acolo te poţi ruga altfel, mai uşor. SUNT OAMENI CARE MĂRG LA EL ŞI SĂ SPOVEDESC LA MORMÂNT CA LA UN DUHOVNIC, cu toate cuvintele şi faptele lor. Ş-APĂI LUCRĂ PĂRINTELE ARSENIE CU EI CU NIŞTE DARURI MARI, DUMNEZEIEŞTI, cu care o fost înzestrat şi-n viaţa vremelnică şi care acum îs mai sporite, că el are mare îndrăzneală acum în faţa lui Hristos. Aşa ajung oamenii să coboare de la Prislop întăriţi, luminaţi. Şi să săvârşesc mari minuni acolo.

 

“Ş-apăi şi eu mărg la el şi-i deşert tot ce am pe suflet, tot ce strâng în tot anul. Şi VORBESC CU EL ŞI EL ÎMI RĂSPUNDE. Anul trecut, când am fost la dânsul, la Prislop, I-AM CERUT AJUTORUL CĂ URMA SĂ ŢÂN O CONFERINŢĂ DESPRE DÂNSUL. Ş-apăi, după ce m-am întors, când am intrat pe poarta mânăstirii, AM AUZIT ÎN URECHE VOCEA LUI, CARE MI-O ŞOPTIT: «PÂNĂ AICI TE-AM ÎNSOŢIT!» Vă spun adevărul-adevărat! Da, dragul meu… Şi ca mine sunt mulţi oameni, în viaţa cărora părintele o lucrat după ce-o trecut la cele veşnice”.

 

“Cunosc povestea unui om care avea patima băuturii. Când nu bea, era un om liniştit şi cuminte, dar când bea, se făcea un drac nervos: să mânia, spărgea, urla. Ş-apăi, SOŢIA LUI L-O ADUS LA MORMÂNTUL părintelui, la Prislop. Ea avea mare credinţă în darul părintelui Arsenie şi-i era drag de omul ei, că era tare bun. Şi-o venit omul nostru la mormânt, iar soţia o îngenuncheat într-un colţ şi s-o rugat fierbinte: «Părinte Arsenie, arată-ţi îndrăzneala pe care o ai la Dumnezeu! DA’ AUZI PĂRINTE, SĂ NU MAI BEA PĂRINTE! SĂ NU MAI BEA! Că-i omul lui Dum­nezeu când e treaz, da’ e drac când bea! Auzi-mă părinte, te rog, părinte, ajută-mă, că ştiu că poţi!». Şi-o venit OMUL NOSTRU, S-O ÎNCHINAT LA MORMÂNT, ş-apăi CÂND O ATINS CU BUZELE CRUCEA PĂRINTELUI, I-O SĂRIT CAPU-N LĂTURI, ca şi cum l-ar fi curentat. Or mărs acasă, ş-apăi CÂND O PUS OMU’ NOSTRU PAHARU’ LA GURĂ, L-O ARS, la fel ca şi crucea, şi mai mult nu o mai putut să bea! L-o ars şi crucea părintelui, şi paharu’!

 

Ştiu şi o MAICĂ STAREŢĂ, care are mare evlavie la părintele, şi când VINE LA MORMÂNT, ÎI SPUNE TOATE SUPĂRĂRILE EI. Că are multe griji cu gospodăria mânăstirii. Într-o primăvară, o mărs la părintele Arsenie la mormânt să-i spună două păsuri – pusese multe roşii, că avea şantier cu muncitori, iar roşiile se ofiliseră de secetă şi, în plus, cineva îi tot făcea năcazuri în obşte, aşa că nădăjduia că părintele va putea aduce linişte. Ş-apăi, când s-o întors acasă, i-or spus maicile că CEA CARE ÎI FĂCEA NĂCAZURI, CHIAR LA ORA CÂND MAICA STAREŢĂ SĂ-NCHINA LA MORMÂNTUL PĂRINTELUI, ŞI-O FĂCUT BAGAJELE şi-o plecat. Pe loc i-o răspuns părintele! Iar toamna, când s-o întors la Prislop să-i mulţumească părintelui Arsenie, le-o spus la maicile care veghează mormân­tul că atâtea roşii s-or făcut, că a dat şi de pomană. Şi i-or spus maicile: «Păi, MAICĂ STAREŢĂ, MATA ŞI PENTRU ROŞII TE ROGI LA părintele Arsenie?» «Da, eu îi spui părintelui toate!»”.

 

“Părinţii mei m-au dus de mai multe ori la Sâmbăta, plecam pe la ora patru dimineaţa, ca să ajungem la slujbă, mergeam pe jos. EI M-AU ÎNVĂŢAT SĂ MĂ ROG LA PĂRINTELE ARSENIE CA LA ICOANELE CELORLALŢI SFINŢI, pentru că el a fost şi este sfântul nostru, al locului acesta, în care a trăit mulţi ani.

 

Altă dată, i-a luat la rost pe unii care FURASERĂ HAMURILE DE LA CAII UNEI CĂRUŢE, cu care au mers la mânăstire nişte oameni de departe. Oamenii aceia nici n-au ştiut că li s-au furat hamurile, căci ei erau în biserică, la Părintele. Dar Părintele a ştiut ce s-a întâmplat, de cum au intrat hoţii în biserică, I-A RUŞINAT ŞI I-A FĂCUT SĂ DUCĂ LUCRUL FURAT ÎNAPOI.

 

“La un moment dat, părinţii nu ne-au mai dat voie să mergem şi să stăm acolo, pentru că se temeau că, DIN DRAGOSTE PENTRU PĂRINTELE ARSENIE, ne vom călugări şi noi. Adevărul este că am fost aşa de impresionate de Părintele, încât nu vorbeam toată ziua decât despre el, despre ce făcea şi despre ceea ce spunea. DACĂ SE UITA O DATĂ LA TINE, TE SUBJUGA CU TOTUL, parcă te cerceta până în adâncul sufletului şi nu puteai să ascunzi nimic de el. Avea O PRIVIRE DE FOC.”

 

” O vecină de-aici din sat, Valeriţa lui Lascu, care acum e moartă, s-a dus la mânăstire şi, de cum a intrat, că nici nu apucase să închidă uşa bisericii, Părintele a şi întrebat-o: «UNDE ŢI-S COPIII, VALERIŢO? Ce-ai făcut cu ei?». Vezi că Părintele a simţit cumva că ea a făcut prostii ca să nu aibă copii, şi de aceea a mustrat-o foarte aspru.

 

DE PATRUZECI ŞI TREI DE ANI, ÎN FIECARE AN, M-AM DUS LA PĂRINTELE ÎN JOIA PAŞTILOR.

 

Părintele îi zicea bărba­tului meu Toma Necredinciosul, pentru că, ODATĂ, N-A CREZUT O VORBĂ PE CARE I-A SPUS-O, şi care apoi s-a adeverit. NU L-A IERTAT PĂRINTELE PENTRU ASTA şi tot aşa i-a zis, chiar dacă s-au cunoscut mai bine.

 

Dar Părintele Arsenie a ştiut ce se întâm­plă în sufletul ei şi i-a spus: «Tu, a lui Toma femeie, HAI LA MIRUIT, CĂ TE AŞTEAPTĂ COPIII. S-AU MAI BĂTUT EI DE CÂND EŞTI AICI, de la nişte cartofi prăjiţi pe care i-ai lăsat, dar fii fără grijă, că ai să-i găseşti bine».”

 

“Am locuit dincolo de pod. Tatăl meu a fost cântăreţ la biserica Mânăstirii Sâmbăta, şi toată corespondenţa mânăstirii era lăsată la noi de către poştaş. […] Într-o zi, a venit de la Părintele Arsenie mai gânditor şi se tot uita la fratele meu, care avea vreo cinci, şase ani. Ba chiar a întrebat-o pe mama dacă vede ceva ciudat la el. Tata era îngrijorat, pentru că Părintele ARSENIE I-A SPUS SĂ NU-L MAI ALINTE ATÂTA, CĂCI NU VA AVEA PARTE DE EL, să nu se lege prea tare de el, pentru că DUMNEZEU A HOTĂRÂT SOARTA LUI. Aşa a fost. ÎN SCURTĂ VREME, FRATELE MEU A MURIT, şi vorbele Părintelui s-au împlinit. Părintele i-a mai spus tatălui meu că NU VA STA MULT LÂNGĂ MAMA. El a crezut că părin­tele se referă la o posibilă despărţire a lui şi a mamei mele, care nu era de aici şi care tot voia să se în­toarcă la părinţi. De fapt, Părintele S-A REFERIT LA ALTCEVA, TATA A MURIT TÂNĂR, CÂND AVEA DOAR TREIZECI ŞI NOUĂ DE ANI, şi aşa a fost despărţit de mama.

 

Un unchi de-al bărbatului meu a fost şapte ani în război, pe front, prin lagăre. În vremea aceea, ÎNAINTE DE A PLECA ÎN ARMATĂ, BĂIEŢII SE DUCEAU LA PĂRINTELE ARSENIE, ca să-i ceară o binecuvântare. Unchiul a tot amânat, parcă n-a vrut să dea ochii cu Părintele. Se gândea că are să-i spună că nu se va mai întoarce din război şi n-avea curaj să primească o asemenea veste. Până la urmă, chiar înainte de a pleca pe front, a ajuns la Părintele şi ACESTA L-A CERTAT CĂ NU A VENIT MAI DEVREME. I-a spus că are să se ÎNTOARCĂ ACASĂ DUPĂ ANI DE GREUTĂŢI, CU CONDIŢIA SĂ ŢINĂ TOATE POSTURILE ŞI RUGĂCIUNILE CUVENITE. «Carnea s-o dai la alţii şi tu să mă­nânci zeama!», i-a spus Părin­tele. AŞA A FĂCUT UNCHIUL ŞI S-A ÎNTORS, fiind singurul din trupa lui care a scăpat.

 

Dacă soţul meu a zis aşa, eu n-am mai avut curaj să-i arat fotografia surorii mele, bolnave de rinichi. Dar părintele s-a în­tors către mine: «IO CE SĂ-I FAC SURORII TALE, CĂ A FĂCUT NUMAI UN COPIL ŞI ACELA E PLECAT ÎN ARMATĂ?» ŞI A ÎN­CEPUT SĂ CÂNTE ME­LODIA “M-O LUAT NEAMŢU’ CĂTANĂ”. Bărbatul meu a fost tare impresionat de faptul că Părintele a ştiut toate aceste detalii despre sora mea. El a ţinut neapărat să participe la înmormântarea Părintelui, la Prislop.

 

Oamenii care vin la Prislop mărturisesc că SIMT UN DUH DUMNEZEIESC, care se revarsă peste ei prin puterea celor patru mari sfinţi ocrotitori ai locului. Cine vine aici cu credinţă SIMTE DUHUL. Iar CEI CARE VIN NUMAI DIN CURIOZITATE SE TRANSFORMĂ ŞI EI. Al patrulea este marele sfânt Arsenie de la Prislop, pe care l-am cunoscut [acum] 47 de ani, la Schitul Maicilor din Bucureşti, unde era cu domiciliu forţat. SFÂNTUL arsenie ESTE UNUL DINTRE CEI MAI MARI SFINŢI DIN LUME…

 

Atunci mă pregăteam să mă căsătoresc cu o domnişoară din Sebeşul de Sus. Şi am mers împreună să-l întrebăm dacă ne potrivim, sau mai bine ne vedem fiecare de drumul lui. L-am întâlnit pe părintele Arsenie în bisericuţa de la Schitul Maicilor, din Bucureşti. A stat de vorbă cu noi exact 55 de minute. Atunci am vorbit cel mai mult. Pe urmă, am mai fost pe la dânsul, dar n-am mai schimbat decât câteva cuvinte, căci vorbea pentru toată lumea care venea să-l vadă. Şi ne-a zis atunci: “Da, mă, vă potriviţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”.

 

Eu îi simt duhul părintelui Arsenie tot timpul. Iar o dată, mi s-a arătat în vis. A intrat în chilia mea, s-a apropiat de pat, mi-a luat capul în mâna stângă şi mi l-a ridicat puţin, iar cu dreapta m-a binecuvântat. Nu ştiu dacă e doar un vis, sau ar trebui să descifrez un mesaj. Dar n-am grijă, că nu mă lasă părintele nelămurit.

 

– ESTE UN FEL ANUME ÎN CARE ÎI SFĂTUIŢI PE CREŞTINI SĂ SE ROAGE părintelui Arsenie, ca să-i ajute? – E de ajuns să se închine la mormântul său, căci sfântul ştie de ce au venit. Dar oamenii îşi spun toţi păsurile. Eu îi sfătuiesc să spună cam aşa, în gândul lor: “SFINTE PĂRINTE ARSENIE, mijloceşte la Dumnezeu, căci tu ştii mai bine decât mine de ce am nevoie”.

 

– Când am venit aici, acum nouă ani, nu era aşa multă lume care să ne calce pragul. DE VREO TREI, PATRU ANI ÎNCOACE, e plin însă permanent, nu doar de marile sărbători sau de hram. […] Am convingerea că România e Grădina Maicii Domnului, că nu degeaba a dat neamul ăsta atâtea jertfe. Cei din morminte vor striga să iasă adevărul la lumină şi atunci cu toţii se vor întoarce la Hristos şi la credinţa cea adevărată, Pr. Nifon de la Mânăstirea Prislop – Ortodoxia. România va fi al doilea Ierusalim.

 

“Bunaoara”, spune crasnicul, “parintele Dometie, ce a murit acuma, in 1995, a fost unul din ucenicii cei mai apropiati sufletului parintelui Arsenie, ca el l-a calugarit. Parintele Dometie era din Voila si-l chema Danila, erau 12 frati acasa la mama lor. Si odata, cand trecea el pe aici, pe langa Breaza de Fagaras, ajunge la o rascruce si CINEVA II SPUNE: “Nu-i asa!”. Se uita in stanga, se uita in dreapta, nimic! Da sa plece, “N-ai plecat bine!”, ii spune vocea, da sa plece iar, vocea la fel: “N-ai plecat bine!”. Si ajunge acasa tulburat foarte. “Ce-i ma, Danila?”, ii zice maica-sa de cum il vede. Duminica, de cum s-o crapat de ziua, parintele era pe drumul manastirii, spre duhovnicul sau, parintele Arsenie. “Ce-i ma, Danila?”, ii zice si parintele si fara sa mai astepte raspunsul, dupa cum ii era obiceiul, caci le stia pe toate dinainte, ii spune: “Tu o sa mai treci pe acolo si o sa-ti mai iasa in cale, da SPUNE-LE CA A ZIS PARINTELE ARSENIE ca “asa-i”!”. Si Danila a facut intocmai si duhurile rele au amutit pe loc. Si-atunci, vedeti dvs., cat de mare a fost parintele Arsenie, daca duhurile necurate NUMAI LA AUZUL NUMELUI SĂU S-OR CUTREMURAT ŞI-OR DISPARUT.

 

Odata m-am intalnit acolo, in curtea bisericii de la Draganescu, cu un batran care zicea ca a fost CARUTASUL ce-l ducea pe Parintele Arsenie unde avea nevoie, atunci cand era staret la “Sambata”. Mi-a spus omul acela ca l-a dus odata pe Parintele cu caruta pana la Voila si ca, atunci cand a ajuns la podul din padure care trece catre Cincu, CAII N-AU MAI VRUT SA MEARGA. S-a dat jos carutasul, a prins caii de hamuri, dar acestia tot nu voiau sa mearga mai departe, si atunci Parintele l-a chemat inapoi in caruta pe om si, dupa ce acesta a urcat la locul lui, cu o voce aspra a strigat Parintele catre un tufis de maces: “Pleaca, mai, de acolo!”. Ce sa vezi? CAND A STRIGAT PARINTELE A IESIT AFARA UN LUP MARE, CARE A LUAT-O LA FUGA. Si-apoi, Parintele a coborat din caruta si a mers inainte. S-a oprit la mijlocul dealului si s-a intors in toate partile fluierand usor. Zicea carutasul ca atunci AU VENIT SUTE DE PASARI, din toate partile cerului, si S-AU PUS PE UMERII SI PE CAPUL PARINTELUI, ca un covor, ca l-au acoperit si ca asa, acoperit cu totul de pasari, Parintele a urcat dealul pe jos, usor, ca si cum pasarile acelea l-ar fi dus pe aripile lor. Si cand a ajuns sus, le-a trimis la culcare si acestea au plecat si nu s-a mai zarit nici una, ca si cum nici n-ar fi fost. Parintele s-a urcat apoi in caruta si au plecat mai departe, unde aveau treaba.

 

Si parintele Arsenie s-a dus la manastirea romaneasca “Prodromu”, care-i veche manastire domneasca, foarte veche si nespus de frumoasa. Staret era pe atunci un parinte cu forta mare, Antipa Dinescu il chema. Ei, si acolo, pe muntele Athos, s-a petrecut cu parintele o minune: o iluminare puternica ce i-a schimbat toata viata. Din umilinta si din smerenie, parintele N-A VORBIT FOARTE DESLUSIT NICIODATA DESPRE CE I S-A INTAMPLAT ATUNCI, IN 1939, LA SFANTUL MUNTE. DECAT O DATA, si chiar si-atunci, putin. Tot ucenicii lui povestesc ca mergand el acolo, pe munte, prima data s-a dus intr-o padure deasa, sa se roage. Si s-a rugat mult la Iisus Hristos Mantuitorul nostru sa-i trimita un duhovnic, un povatuitor bun, sa-l indrume pe calea cea grea si fara de prihana a calugariei, spre mantuire. Insa Iisus nu l-a ascultat. Si atunci parintele Arsenie a inceput sa se roage mai cu osardie, singur, acolo, in padure, la Maica Domnului. Si dupa un timp, dupa cum a povestit chiar parintele, insasi Maica Fecioara i s-a aratat coborand dintre nouri, si venind la el, l-a luat de mana si l-a urcat pe un munte asa de inalt, ca nici nu puteai sa privesti in jos. Si acolo, pe creasta muntelui aceluia ametitor, l-a lasat Maica Domnului pe mana unui Sfant. Era Sfantul Serafim din Sarov, ce vietuise pe pamant cu vreo doua-trei veacuri in urma. Dupa care Sfanta Fecioara s-a topit in vazduh tot asa lin cum se intrupase. Si vreme de 40 de zile, parintele a primit pe acel munte invatatura de la Sfantul Serafim, urcand in fiecare zi, fara teama, creasta dintre abisuri. Si in tot acest rastimp de 40 de zile, parintele a postit incontinuu post negru, ca-l intarea Maica Domnului. Si dupa un an de zile, cand s-a intors la Manastirea “Sambata”, era cu totul alt om: capatase darul acela al sau faimos, al proorociei, si puterea lui cea mare, ca daca se uita la tine, te cutremurai si te umileai pe loc. Si-ti stia pe data toate gandurile si numele, fara sa te cunoasca, si faptele toate, pacatoase sau bune, ca nu puteai sa le-ascunzi. Asa s-a schimbat viata parintelui Arsenie, si mai apoi, vietile noastre, pe langa a sa.”

 

Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani. M-am dus la parastasul care i se face Parintelui anual la manastirea Prislop. Nu mai fusesem, si am zis sa merg sa slujesc pana nu mor. A fost foarte frumos. Pe la ora patru dupa masa, am plecat indarat spre Bucuresti, cu cineva cu o masina. Numai eu si soferul. Dar tot drumul am simtit ca in masina mai era cineva langa noi, pe bancheta din spate. Si, va spun adevarat, masina n-a venit pe pamant pana aici, la Barcanesti. ‘- Cum adica? ‘- Plutea… Am ajuns in trei ore, desi la dus am mers opt ore. Pe drum am intalnit stopuri, accidente, dar nu ne-am oprit, pe toate le-am depasit, parca prin aer. Ma uitam la omul care conducea si ma intrebam de ce trece pe rosu, doarme? El nu spunea nimic, nu spuneam nici eu. Parca ne temeam sa vorbim. Cand am ajuns aproape de manastire, aici, masina a inceput sa se auda cum merge pe pamant. Si a zis soferul: “Masina noastra merge pe pamant”. L-am intrebat: “Ce-ai simtit, omule?”. Si el: “Am simtit pe cineva in spate si altceva nimic. Eu n-am condus pana aici, stiu ca masina a mers singura”. Si-am auzit atunci o voce in spate: “Pana aici am venit cu voi”. Cand m-am intors, nu era nimeni.

 

Nu erau pomeniri obişnuite, aşa cum faci când te rogi pentru cineva. Nu, părintele Serafim Bădilă se ruga marelui duhovnic de la Sâmbăta ca unui sfânt ÎN VIAŢĂ. La sfârşitul unui acatist închinat Proorocului Ilie Tezviteanul, adăuga şi o RUGĂCIUNE CĂTRE ARSENIE “LUPTĂTORUL”. Dar râvna aceasta nu l-a ţinut foarte mult. S-a stins, cu timpul, şi, în locul curăţiei copilăreşti şi al dorului după părintele Arsenie, ÎN INIMĂ I S-AU STRECURAT, CA NIŞTE ŞERPI, GÂNDURI de nemulţumire şi de zbucium sufletesc. A frământat în minte rugăciuni, s-a perpelit, întrebându-se cu ce i-a greşit lui Dumnezeu, de i se întâmplă toate acestea. Răspunsul a venit într-o noapte când, ÎNTR-UN VIS, I-A APĂRUT părintele arsenie boca şi i-a spus – “mă, dă-mi un pic de tămâie!” Atât. DEŞI NU-L ÎNTÂLNISE NICIODATĂ, L-A RECUNOSCUT pe Sfântul Ardealului. S-a trezit din somn, cuprins de o bucurie nebănuită. “M-am tot întrebat, apoi, ce-o vrut să-mi spună cu bobul de tămâie. Şi, într-un târziu, m-o luminat Dumnezeu să înţeleg că părintele îmi cerea rugăciune. MI-AM AMINTIT ATUNCI DE VREMEA CÂND ÎL POMENEAM la sfârşitul acatistului Sfântului Prooroc Ilie şi am început din nou să o fac. ŞI, CHIAR DIN CLIPA CÂND AM FĂ­CUT-O, INIMA MI S-O LINIŞTIT, IAR GÂNDURILE DE TULBURARE OR DISPĂRUT ca luate cu mâna. Ş’apăi nu l-am mai lă­sat eu pe părintele din rugăciuni, iar EVLAVIA MEA PENTRU EL O CRESCUT MEREU, PÂNĂ ÎN CLIPA ÎN CARE AM AJUNS SĂ-L ÎNTÂLNESC, FAŢĂ CĂTRE FAŢĂ, la biserica de la Drăgănescu, de

 

Prin anii ’90, am cunoscut o familie dintr-un sat de langa manastirea Cotmeana din Arges. Cazul lor era foarte grav. Bietii oameni aveau doua fete si un baiat, stapaniti de duh necurat! Fata, in mod deosebit, nu se putea apropia cu nici un chip de vreo biserica. Nici la cativa metri nu se putea apropia! Imediat, o forta nevazuta i se punea in piept si nu putea intra. Bietii parinti si-au dus copiii la manastirea Sihastria, unde PARINTELE CLEOPA LE-A FACUT MASLU SI SLUJBE INDELUNGATE. Dupa asta, au fost mai usurati, s-au eliberat de presiunea necurata ce-i stapanea, IAR FATA A FACUT CHIAR TEOLOGIA. Dar chiar si asa, inca mai avea o apasare rea cand venea la biserica, pe care se lupta sa o inabuse. Intr-o zi, o prietena de-a ei, doctorita, ce avea o evlavie deosebita la Parintele Arsenie, a luat-o cu ea, la mormant. Ce-a urmat a fost de neinchipuit. Dupa o vreme de rugaciune inlacrimata in fata mormantului, FATA A CAZUT FARA VLAGA SI A INTRAT IN COMA PROFUNDA. Doctorita, care cunostea simptomele comei, s-a ingrozit! “Am adus-o sa moara cu zile aici” – se jelea. Dar n-a trecut o jumatate de ora, si fata s-a trezit. Era complet sanatoasa. Apoi mi-a povestit ce-a trait acolo: “Cat am zacut prabusita, fara suflare, la mormantul Parintelui, am vazut ceva. Un vis aievea, din alta Lume… Am vazut cum din mormant s-a inaltat, de-odata, un abur albastru. Din clipa aceea, DUHUL RAU M-A PARASIT PE VECIE, SFARTECAT DE LUMINA IESITA DIN MORMANTUL Parintelui Arsenie!”…

 

 

 

“A venit odata un securist sa-l interogheze la biserica din Draganescu. Imediat dupa ce a iesit din biserica, PARINTELE ARSENIE A ZIS: <<AI SA VEZI CA ASTA NU MAI PLEACA DE AICI>>. Si intr-adevar, masina securistului era <<moarta>>. Ofiterul a invartit cheile in contact, a coborat, a desfacut motorul ore in sir. Masina – nici gand sa porneasca. La un moment dat, parintele spune: <<ACUM TREBUIE SA PLECE. SA-L LASAM>>. Atunci securistul invarte cheia in contact si masina porneste, plecand in tromba. PARINTELE SE INTOARCE SPRE MINE SI SPUNE: <<VEZI, FRATE, CE PUTERE ARE DOMNUL?>>. Eu taceam chitic, pentru ca ma simteam ca o musca pe langa parintele”.

 

[…] din faldurile noptii a inceput sa rasune din ce in ce mai glorios vestea ca Hristos a inviat! Apele intunericului s-au despicat si, IN FRUNTE, IN NIMBUL LICARITOR AL LUMANARILOR APRINSE, A APARUT PARINTELE ARSENIE, URMAT DE O MARE DE CHIPURI luminate de stelutele tremuratoare ale lumanarilor. Alba, inalta, silueta Parintelui parea ca vine de lunga vreme, de foarte departe, din alt veac, cand DOMNUL SFINTEA PAMANTUL CU TALPILE SALE. Poporul ce canta imnul Invierii, cu lumanari aprinse in maini, parea sa formeze apoteoza ce incununa sacrificiul celor doi martiri din povestirea parintelui Iustin. TABLOUL ERA FANTASTIC, FASCINATIA LUI NU POATE FI CUPRINSA IN CUVINTE “Vezi, sora, cum stie Domnul sa rasplateasca ascultarea? Am fost lipsiti de bucuria de a fi cu Parintele nostru la chilia sa din munte, dar nici unul din cei prezenti acolo nu a putut vedea TABLOUL MIRACULOS CE SE PREZINTA OCHILOR NOSTRI”.

 

“Dupa Deniile din Joia Mare […] Parintele ARSENIE A LUAT O LUMANARE GROASA, DINTR-UN SFESNIC, SI A PORNIT IN FATA CONVOIULUI. Toti din convoi eram cu ochii pe lumanarea Parintelui, pe care o tinea in lateral, departata de dansul. PALELE DE VANT PUTERNIC O LUAU IN PRIMIRE, II INVARTEJEAU FLACARA IN TOATE PARTILE. CURGEA UNEORI IN JOS, O LUA IN LATERAL, CAND IN STANGA, CAND IN DREAPTA, IAR ALTE ORI SE INALTA NEFIRESC DE MULT IN SUS, INSA NU SE STINGEA. Priveam fascinata lumanarea, calcand tot aiurea, pandind clipa cand aceasta se va stinge, insa acest lucru nu s-a intamplat. Zorica mi-a soptit, la un moment dat: “Este ca in poezia mea, “Rapire”: Atat era cararea de fierbinte/ Ca tainic gand imi staruia in minte/ Sa nu-mi atarne haina jos, in jar…”. MA MIRAM CUM DE FACEA PARINTELE ACEA DEMONSTRATIE A PUTERILOR SALE, DEOARECE, DE OBICEI, SE FEREA DE ASEMENEA LUCRURI. Se povestea ca odata, in timpul rugaciunilor sale solitare din biserica, parintelui i se stinsese lumanarea. Atunci SE DUSESE LA O ALTA LUMANARE, LUASE FLACARA PE DEGETUL MIC SI-SI APRINSESE LUMANAREA STINSA. Cine il vazuse, spusese peste tot, in manastire, dar Parintelui nu-i fusese pe plac aceasta popularizare a intamplarii. […] Zorica si cu mine eram ultimele. Cand am ajuns in dreptul sau, Parintele mi-a intins lumanarea zicand: “TINE TU LUMANAREA SI NU TE MAI MIRA ATAT”. Disperata, am ocrotit cat am putut flacara lumanarii, cu mainile facute caus, arzandu-ma toata, insa lumanarea s-a stins pe loc.

 

Apoi parintele Arsenie S-A DUS IN ALTAR SI A ADUS DE ACOLO O SECURE MARE, LEGATA CU O BASMA. A dezlegat-o si a zis: “Vedeti securea asta? Mi-a adus-o o mama tare necajita. Unicul sau fiu a vrut s-o omoare, pentru ca nu era de acord ca el sa se insoare cu o fata neserioasa. Si i-a zis mamei sale: Te omor, vino in curte sa te omor, nu aici, in casa. Au iesit in curte si i-a zis baiatul: Zi-ti rugaciunile. Sa-mi spui cand ai terminat. Mama a zis ca si-a terminat rugaciunile. Atunci baiatul a zis: Hai la padure, nu te omor aici, ci in padure. A plecat mama plangand si feciorul cu ea… Biata mama! Cand au ajuns in padure, a zis din nou baiatul: Zi-ti rugaciunile si sa-mi spui cand ai terminat. Si mama s-a rugat din nou si i-a spus ca a terminat. Atunci baiatul a zis: Hai acasa, nu te mai omor. Inima i se inmuiase prin rugaciuni.” Si biata mama a adus securea cu pricina la parintele.

 

ATUNCI, IN ACELE CLIPE, COPILUL A AVUT O PORNIRE APROAPE NEOMENEASCA. A SIMTIT CA PARCA “NU MAI PUTEA TRAI” FARA BINECUVANTAREA ACEEA. A TRAS SPRE EL MANA PARINTELUI ARSENIE SI SI-A ASEZAT-O PE CAP. A tinut mana aceea strans, cu amandoua palmele, pe crestetul capului sau aspru, tuns chilug, de copil de la tara. Si azi are in minte secventa asta, moment cu moment. Fiecare intonatie a spuselor parintelui. Marele Arsenie si-a lasat capul pe spate, a inchis ochii si a spus: “Calugare, ma arzi!”. Toata multimea a incremenit. Avea inca palma pe capul copilului. […]. MERGEA TOT TIMPUL LA MANASTIRE SI LA 16 ANI DEVENISE DEJA MONAH. A stat multa vreme in preajma parintelui Arsenie.[… ] La varsta de 19 ani, cand a fost tuns in calugarie, i s-a schimbat numele din Dan in David. Schitul “Inaltarea Sfintei Cruci” Sadinca

 

Cand s-a aflat de moartea parintelui si trebuia sa mergem la inmormantare, FIICA MEA, CARE ATUNCI AVEA 9 ANI SI CARE IL INDRAGEA FOARTE MULT PE PARINTELE, A TINUT CU TOT DINADINSUL SA MEARGA SI EA. Era toamna spre iarna, era frig, trenurile pe vremea aceea nu erau incalzite, dar era neclintita pe pozitie: “SI EU VIN LA PARINTELE, IAR DACA NU MA LUATI, MA PUN EU IN TREN SI MA DUC”. Iar daca voia sa mearga pentru ultima oara la parintele, nu ne puteam impotrivi. A luat-o sotul meu si a dus-o la inmormantare. DE CUM A AJUNS IN BISERICA, S-A DESPRINS DE TATAL SAU SI S-A DUS LANGA PARINTELE ARSENIE. A uitat de parinti, de cei care mai erau acolo, de tot ce o inconjura. NU-I ERA FRICA CA ESTE MORT, NU A INTIMIDAT-O NIMIC. A RAMAS LANGA PARINTELE CAT S-A PUTUT. La plecarea de la inmormantare, a luat-o cineva cu masina si a ajuns prima acasa, cand nu era inca nici unul dintre noi. A urcat singura noaptea in bloc, refuzand sa fie insotita de cineva. A intrat fara teama in casa, unde era o matusa si i-a spus acesteia: “Hai sa-ti spun ceva. DUMNEATA CREZI CA PARINTELE ARSENIE ESTE MORT?”. Sora mea nu stia ce sa creada, statea derutata. “Eu (continua fetita) atata iti spun, ca e viu. Dar sa-ti spun altceva: DACA TE UITI IN CASA, IL VEZI?”. – “Nu, nu il vad.” “Dar daca merg prin casa, AUZI SI TU PASII LUI INSOTINDU-MA?” – “Nu, nu ii aud, dar eu sunt o pacatoasa, iar TU ESTI UN COPIL CURAT. Tu poate poti sa-l vezi si sa-l auzi, dar eu nu.” “Daca tu nu il vezi si nu il auzi, atunci SA NU MAI SPUI LA NIMENI ceea ce am spus eu, ca n-am sa recunosc la nimeni nimic.”

 

VINERI, 3 AUGUST 1990. Venisem la Manastirea Sambata cu o fata foarte credincioasa, bolnava grav de SCLEROZA IN PLACI. Era BOLNAVA DE 17 ANI, nu putea merge decat cel mult cinci-zece pasi, o duceam cu un carucior din acela pentru invalizi. […] Si cum stateam amandoi langa izvorul acela, IN POIANA APARE O BATRANA A CAREI INFATISARE era imposibil sa nu-ti atraga atentia. Parea de vreo o suta de ani, dar era inalta, negarbovita, cu ochi albastri, plini de viata. Eu povesteam cu fata asta, cu voce inceata. Zic: <<No, maine as vrea sa urc pana la chilia Parintelui Arsenie, sub poalele Fagarasului…>>. DESI SE AFLA CAM LA O SUTA DE PASI, batrana a ridicat ochii spre mine si m-a intrebat: <<Chiar vrei sa mergi la chilie…?>>. Nu va pot spune ce voce avea femeia asta… UN GLAS CE AJUNGEA PANA LA NOI CU O IREALA PUTERE, un glas aproape mustrator si totusi nu, un glas ce venea parca sa ne certe din lumea cealalta… Eu am spus ca da, merg la chilie, batrana a zis: <<Bine>>, si-a luat apa de la izvor si, cand a dat sa plece, s-a intors catre noi si ne-a intrebat: << NU VRETI UN MAR?>>. Noi am spus: <<Da>>. EA SI-A BAGAT MANA IN STRAITA SI A SCOS DOUA MERE MARI, GALBENE, UNUL PENTRU MINE, CELALALT PENTRU FATA. Si atunci m-am uitat la piciorul ei. Un PICIOR NEFIRESC DE MARE pentru o femeie, numarul 45 sau chiar 46. Batrana s-a indepartat si fata imi zice: <<MAI, PARCA INTRAU OCHII EI PRIN MINE, SIMTEAM CA TRECE PRIVIREA EI PRIN MINE, CA-MI INTRA IN CARNE, IN CORP…>>.

 

In vara anului 1948, Anisoara, o verisoara a mamei, a venit in sat si SPUNEA LA TOATA LUMEA SA MEARGA LA MANASTIRE, LA SAMBATA, CA E ACOLO UN MARE PROROC, CARE-TI SPUNE TOT CE AI FACUT SI CHIAR CE GANDESTI. Ea locuia in Brasov. Acolo a auzit de Parintele Arsenie, se facuse mare valva legata de el, si s-a dus si ea la manastire, sa-l vada. Cand a ajuns la Sambata, parintele era intr-un grup de oameni si le vorbea. Ea nu stia cine este. S-a apropiat de grup sa asculte si parintele a strigat-o: “TU, CEA CU NAFRAMA ROSIE, VINO MAI APROAPE!”. Ea s-a uitat in dreapta si in stanga, sa vada pe cine striga, dar parintele a chemat-o din nou: “Nu te mai uita in dreapta si in stanga, ca pe tine te strig, cea cu naframa rosie”. Anisoara s-a apropiat si parintele i-a zis: “DU-TE PRIN SATE SI-L PROPOVADUIESTE PE HRISTOS”. ATUNCI EA A SIMTIT O PUTERE. A venit in sat, UMBLA DIN CASA IN CASA SI VORBEA DE PROROCUL de la Sambata. Oamenii au crezut. S-au dus din sat de la noi 40-50 de persoane la Sambata si toti s-au intors entuziasmati si plini de credinta. Parintele le spusese ce necaz aveau sau ce gandeau si le-a dat sfaturi ce sa faca.

 

Un barbat de vreo 50 de ani se arsese pe fata cu azot si era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la parintele, ci doar pentru a-i inmana un modest pomelnic. DUHOVNICUL L-A STRAPUNS CU PRIVIREA, dupa care l-am auzit spunand: <<De ce crezi tu, crestine, ca te-ai ars chiar pe fata, ca sa fii respingator pentru toata lumea?>> Barbatul amutise. <<SA-TI SPUN EU DE CE… TI-AI BATUT JOC DE O FATA in tinerete, dar nu ai luat-o de nevasta. A ramas singura, pana la varsta asta, si este si STEARPA, PE DEASUPRA, FIINDCA A AVORTAT, ca sa evite rusinea unui copil fara tata, iar de atunci, n-a mai putut ramane insarcinata. Ai pacatuit si tu, dar ai impins-o si pe ea spre pacat! Acum, platesti cu suferinta asta…>>. OMUL ISI PLECASE OCHII IN PAMANT SI PLANGEA INFUNDAT, CU POMELNICUL UITAT INTR-O MANA.

 

SI AM STAT IN CAMERA ACEEA DIN BUCURESTI DOUA ORE, SINGUR CU PARINTELE. MI-A ZIS ASA: <<[…] ERA MOARTEA! SI CAT A FOST URIASUL DE PUTERNIC, L-A DOBORAT UN MIC COPILAS. ASA ESTI SI TU, IOANE: LA JUMATATEA VIETII!>>. Asta mi-a spus. LA NUMAI CATEVA ZILE, treburile m-au dus in comuna Buciuis, unde trebuia sa schimb niste cartofi pe porumb. Si numa ce vad la o poarta o FEMEIE URATA SI OARBA, CU PICIOARELE STRAMBE, CARE TINEA IN MANA UN GHIOC si vorbea c-o fata. Fata se uita la ea cu ochii cascati: femeia stia totul despre viata ei, numele, cand s-a nascut, cu cine s-a dragalit, tot. Si i-a zis c-o sa scape de-o operatie. De la oamenii din sat am aflat apoi ca si SECURISTII DIN BUCURESTI O LASA IN PACE PE FEMEIA ASTA, FIINDCA LE GHICESTE SI LOR. I-am dat o caldare de cartofi si m-a primit. MI-A CERUT UN FIR DE LA SFETERUL DE LANA CU CARE ERAM IMBRACAT, L-A FACUT ASA INTRE DEGETE SI MI-A SPUS: <<TE CHEAMA ION, AI 40 DE ANI SI AI SA TRAIESTI 80>>. Scurt. Am iesit de la ghicitoarea asta cam… zdruncinat.

 

<<PESTE PATRU SAU CINCI ANI AI SA NASTI O FETITA BLONDA, de toata frumusetea, care iti va aduce multe bucurii in viata. ACUM, DA-MI PLICUL DIN GEANTA. Numai banii astia ii primesc pe ziua de azi, pentru pomelnicul pe care mi l-ai adus de la consateanca ta, fiindca SUNT TRIMISI CU MARE CREDINTA SI NEFERICIRE>>. “In acea clipa am inceput sa plang. Tremuram din tot trupul. Intr-adevar, aveam la mine un plic cu o hartie de 100 de lei si un pomelnic, de la NASTUCA MUSINA, O FATA FOARTE AMARATA DE LA NOI DIN SAT. ERA HANDICAPATA, VORBEA GANGAV, SE COCOSASE si parea imbatranita inainte de vreme, de aceea noi ii si spuneam <<Tuca Babii>>.[…] <<Astia sunt banii vaduvei sarace din Scriptura! Suta asta de lei este mai pretioasa decat un munte de aur. Asa se dovedeste credinta! Du-te si SPUNE-I CA PE LUMEA ASTA ESTE CEA MAI AMARATA FIINTA, FIINDCA O MAI ASTEAPTA SI ALTE NENOROCIRI, DAR PE LUMEA CEALALTA II PROMIT CA VA FI DESFATATA DE FERICIRE. ACOLO SE VA INTALNI CU MINE, DUPA CUM TANJESTE ASTAZI!>>”. Lucia Chima s-a intors la Sinca Noua coplesita de aceasta prima intalnire cu parintele Arsenie Boca. “PARCA ERAM FERMECATA. Timpul trecea, dar eu nu ma puteam desface de amintirea lui.” PESTE TREI ANI, avea sa faca un nou pelerinaj, reintalnindu-se cu marele duhovnic. SEMNELE PROROCIRILOR SALE SE IMPLINISERA. “TUCA BABII” FUSESE OMORATA DE UN HOT, INTR-O NOAPTE, IAR LUCIA CHIMA NASCUSE O FETITA BLONDA, frumoasa ca un inger.

 

Stateam de ceva vreme printre oalele de la bucatarie, abandonata de Zorica, cand DIN SENIN M-AU PODIDIT LACRIMILE. Curgeau, curgeau fara oprire, cu bucurie parca, ca un suvoi nestavilit, ca un ropot de ploaie racoroasa, dupa o perioada de seceta si arsita cumplita. FEMEIA DE LA BUCATARIE M-A OBSERVAT SI MI-A SPUS: “TI-A VORBIT PARINTELE?”. “Nu, nici vorba!”, am raspuns eu. “NU STIU CE MI-A VENIT”. “ATUNCI SIGUR SI-A INDREPTAT ATENTIA ASUPRA TA, DE-ACOLO DIN CHILIE”, a mai adaugat femeia. Abia mai tarziu am aflat ca in acele momente, ZORICA TOCMAI II VORBEA DESPRE MINE SI PARINTELE IMI CERCETA CUGETUL. Si am plans asa, linistit, ca o izbavire, din pacate si dureri, pana cand cineva a venit sa ma conduca in chilia Zoricai, unde tocmai se facuse focul si era fum. […] La un moment dat, un glas nespus de bland mi-a intrerupt duetul meu tacut cu plansul si natura. – Ce s-a intamplat? IATA-MA, ASA CUM AI DORIT. EU SUNT ACELA PE CARE IL CAUTI. SUNT PREGATIT SA TE AJUT. M-am intors atat de brusc, incat m-am descumpanit, dar MANA PARINTELUI M-A AJUTAT SA MA ECHILIBREZ. In fata mea statea un calugar inalt, zvelt, imbracat in alb. Ma privea atent. OCHII CARE MA PRIVEAU erau de un albastru luminos, privirea lor era infinita. Intelegeam ca ei vad tot, tot, pana in adancul fiintei mele. La randul meu, AM VAZUT CU CLARITATE CE ANUME ERA GRAV IN VIATA MEA SI PENTRU CE ERA NEVOIE DE MULT PLANS.

 

CAND ERA BAIAT DE 12-13 ANI, A VISAT MANASTIREA SAMBATA DE SUS, fara sa fi auzit de ea si fara s-o fi vazut vreodata in poza. “Era exact ca in realitate! Pajistea verde si altarul de vara si biserica lu Brancoveanu c-o singura turla si lume multa, stransa ca la hram. Si CINEVA MI-O SPUS: <<VINO, CA SE ARATA DUMNEZEU AICI!>> […], de deasupra, din ceri, vine un copil galben sa puna peste mine un ziar sau o panza, nu stiu ce era. Si ALTCINEVA MI-O SPUS: <<STII TU, IOANE, CINE-I COPILUL ASTA? ASTA II MOARTEA!>>.” N-a uitat visul acesta nici cand a calcat prima data pe pajistea verde de la Sambata, minunandu-se de incantatoarele coincidente cu cele vazute aievea. SI DE PE ACELASI DEAL LUNG A VAZUT COBORAND DIN RASARITUL SOARELUI UN CALUGAR STRALUCITOR SI ZVELT, INVESMANTAT IN ALB SI INCONJURAT DE LUMINA, binecuvantand cu gesturi largi intreg norodul ce-i iesea inainte. ASA L-A CUNOSCUT PE PARINTELE ARSENIE BOCA.

[sursa: Formula As]

Va urma

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s