bOCA si Petru-Voda: sexul endocrin la gainile ecumeniste

Oare Petru Voda nu stia ce vinde ? Pe data de 1 decembrie 2015, cei de la Petru Voda ne arata ca stiau ce propaga dara si-a asumat sa sminteasca si sa “să fie aruncat în focul cel veşnic” si insista sa-i insotim.
 
Am gasit un lucru curios in cartea „Marturii despre Parintele Arsenie Boca” scrisa de Pr. Nicoalae Streza , cartea fiind tiparita cu binecuvantarea Prea Sfintitului Calinic Episcopul Argesului , in zilele drept-credinciosului nostru Parinte Justin Parvu – Staretul manastirii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil jud Neamt, editura „Credinta Stramoseasca” 2005.
 
In partea a V -a din aceasta carte („TEOLOGUMENE SI APOFTEGME ALE PR.ARSENIE”) – capitolul 4: Apoftegme ale Parintelui Arsenie este scris la pagina 324 urmatoarele:
4.-„Fecioria adevarata au realizat-o putini,chiar si dinte calugari.Au realizat-o ,mai ales, cei ce au primit de la Dumnezeu o misiune speciala,fie ca poarta haina monahala,fie ca nu . Converitirea endocrina a puterilor , in afara casatoriei , au realizat-o putini”.
 
In acest context a amintit pe filosoful german Kant , pe Sadu Sundar Sing – indianul convertit la crestinism , la inceputul veacului XX care a vizitat Europa in 1936; pe Sfantul Maxim Marturisitorul , pe Sfantul Grigorie Palama , pe calugarul apusean Francisc de Asissi , din veacul XII(1182-1226) care traia in saracie si predica pasarelelor , vorbit de rau si reclamat Papei,care l-a chemat la ancheta.In fata Papei si-a dat jos rasa si a ramas gol in fata lui,care vazand atata lepadare de sine,l-a absolvit de judecata si i-a ingaduit sa intemeieze Ordinul calugaresc al Franciscanilor.
De asemnea amintea de Parintele Zosima , descris de Dostoievski.
 
„Ceilalti calugari ,multi dintre ei,chiar daca poarta haina,sunt uneori,niste infirmi sufleteste,care n-au avut puterea de a se realiza,pe calea vietii normale,prin casatorie si atunci evadeaza in calugariei.
 
5.-„In prezent se vorbeste de unirea Bisericilor,deci de ajungerea la sobornicitate.La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunta la confesionalitate.De aceea , intre cei pictati la un sobor ecumenic , pictat aici (pe zidurile bisericii din Draganescu) am asezat pe Gala Galaction (fost profesor de teologie Ortodoxa la Bucuresti,in veacul trecut),pe Francisc de Asissi,pe parintele Zosima,printe altii”.
„Tendinta Papei de a atrage in acelasi staul pe toti crestinii nu se va realiza niciodata.Papa nu va ajunge niciodata la o turma si un Pastor in staulul Romei, deoarece Biserica are un singur Pastor : pe Iisus Hristos”.
 
In acest context,amintim de vizita pe care a facut-o Papa Ioan Paul al doilea , in Romania in 1999 si vizita de rasouns a Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist , intre 7 si 15 oct. ,anul 2002,ocazie cu care s-a semntat la Vatican o declaratie comuna , care indeamna la unirea crestinilor , din care citam : „Scopul si dorinta noastra arzatoare o constituie comuniunea plenara , care nu este absorbire ci comuniune in adevar si in dragoste.Aceasta cale e una ireversibila ,pentru care nu exista alternativa , este calea Bisericii lui Hristos”.
 
In document apare termenul de Biserici surori , dupa o indelungata perioada.(Vezi ziarul : „Ziua” din 14 octombrie anul 2002,articolul : Acordul Mileniului).
 

>>

P.S. Am mai semnalat ceva ce nu mai crede nimeni ca l-au omis cei de la Petru-Voda – tot ei au tiparit relatarea indracirii lui bOCA la Athos   https://sfintiinugresesc.wordpress.com/2015/08/29/intr-adevar-langa-noi-era-o-faptura-parca-om-para-fiara-cu-barba-pana-la-pamant-si-un-par-ca-o-coama-de-leu-impingea-cu-noi-la-bolovan/
Extrase din “Catisme ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos” – Editura Credinţa Strămoşească

O poveste minunata petrecuta de tanarul ZIAN viitorul ARSENIE BOCA, celibatar ca diacon si trimis de mai marele sau ierarh NICOLAE BALAN ca sa invete monahismul Athonit.

Viata si minunile intamplate aici in Sf Munte Athos petrecute cu parintele nostru drag ARSENIE sunt foarte multe ce nu s-au scris. ”

<< –Mama mea, Creştina avea ochii albaştri, (mama Parintelui Arsenie Boca n.n.) ea m-a harazit din pântecele ei să mă fac preot. Acum mi-am adus aminte de ea că nu i-am scris de peste un an de zile. I-am spus că vreau să mă călugăresc şi s-a supărat. Nu-i mai scriu pentru că vreau să o învăţ să uite de mine. Nu ştiu dacă e bine sau e rău, voi ce ziceţi? […]
-Zise Dometie: oamenii din ziua de astazi nu au harul lui Dumnezeu। Si daca uneori au putin har ei il indeparteaza prin gandurile rele. Atunci diavolii stau cu ei.
-Ptiuhh, ucigă-l Sfânta Cruce ! rosti Porfirie। Nu e bine să amintesti de necuratul, că uite m-am lovit la picior si mi-am spart si bocancul. […]
Dometie zise:
-Am ajunat toata ziua, mi-i sete cred că am vedenii, vad mereu o făptură acolo sus pe zid la chilia aceea si stiam ca e părăsită। Este curios sau este o minune. Acum parcă are figură de leu, acum parcă are de om, voi nu vedeti?
-Să te lămurească diaconul Zian că el e pictor, eu sunt un simplu călugăr fără scoală।
Da, am intrat si eu in discutie, cei 4 Sfinti evanghelisti au cate o fiintă lângă ei ca simbol si chintesenţă a mesajului din Sfanta Evanghelie pe care a scris-o fiecare। Sfăntul Matei, care a fost vameş inainte sa-L cunoască pe Mântuitorul are simbolul Ingerul. Marcul are viţelul, Luca are leul, Ioan are vulturul.
Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri si o ai pe suflet. Stiu ca esti fecior si că nu te-ai atins de femei dar eşti mândru ca eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăsire.”

Noi tocmai ne opinteam toti trei să impingem un bolovan mare pe două beţe de castan puse ca role. Dar să impingi la deal este neasemanat de greu. Am simtit deodata ca se usureaza povara si bolovanul merge la deal ca tras cu o funie de sus de către cineva sau de o maşinărie cerească।
Dometie sesiza si el ce se intampla si exclama:

Nascatoare de Dumnezeu! A venit Sfantul.

Intr-adevar langa noi era o faptura parca om, para fiara, cu barba pana la pamant si un par ca o coama de leu. Impingea cu noi la bolovan. El era cel care facea ca bolovanul sa mearga parca tras de cineva de sus. Rosti:
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu
Avea o voce ingereasca, nici tipatoare, nici ragusita dar placuta. Mi-am adus aminte de un tenor care canta in corul catedralei mitropolitane din Bucuresti.

Toti cantam “Cuvine-se cu Adevarat” Vocea mea care nu era exersata la cantat a capatat inflexiuni melodice si scotea sunete placute pe care nici eu nu le cunoasteam pana atunci.

Canta si Porfirie cu vocea lui de bas iar Dometie ne intrecea pe toti. Eram ca in rai. Patru fapturi care pe buza unei prapastii o preacinsteam pe Maica Domnului.

Mintea insa imi zbura in satul meu natal la Vata de Sus. O vedeam pe mama ingenunchiata la icoana Preacuratei Fecioarei Maria cum se roaga si cum plange cu poza mea in mana.

Faptura de langa mine, cu barba lunga imi spuse:
Pe mama ta o cheama Cristina si e vaduva. Cand te-a adus pe lume, te-a afierosit Domnului si bisericii.
M-am cutremurat, ca aveam langa mine un Sfant, un Prooroc care-mi stie trecutul si numele.
-Parinte, cum te cheamă si cine esti? intreba Porfirie.
Strainul nu raspunse.
-“Nu va temeti de Parintele Staret Arsenie ca nu va pedepseste pentru ca nu v-ati dus la vecernie. Stiati ca cei noua stalpi ai Athosului vin anul acesta de Sfintele Pasti sa slujeasca Sfanta Liturghie in schitul Prodromul? Unul dintre ei este Parintele Matei din Karacalu, un om foarte smerit care slujeste Liturghia zilnic prin chili si prin colibe unde este un Sfant Antimis. Va sluji Liturghia pana la ultima lui suflare. Anul acesta de Pasti va ninge pe varful Athonului. O sa ne vedem de Inviere. Frate Zian, nu uita sa-i scrii mamei tale.”
Eu nu ma mai puteam minuna de cele ce se petreceau. Parintele sau fratele care vorbise s-a facut nevazut dintr-o data. Parca ma atragea ca un magnet sa ma uit dupa el. Era deja noapte. Nu mai puteam sa ma uit dupa el. Porfirie punea uneltele una langa alta, ca sa le avem maine dimineata in ordine. Dometie era cuprins de o placuta emotie si ca intotdeauna, canta un imn. Se auzi vocea fapturii care tocmai plecase, a preabunului Parinte; Nu stiam cum il chema, dar eram atras inspre in sus si am inceput sa urc repede. Poteca se lumina de o lumina albastruie ca de arc electric, lumina care venea de la faptura minunata ca de la un rug ce ardea pe munte deasupra noastra. Dupa mine urca Porfirie gafaind, si apoi Dometie cantand. Sfantul nostru ne lumina drumul spre varful Muntelui. Era un dar dumnezeiesc nesperat caci noaptea se lasase si fara lumina ne-am fi pravalit in abis si ne-am fi pierdut vietile. Porfirie zise:
-Sunt de zece ani pe Sfantul Munte si nu am trait nici o minune pana astazi, dar astazi mi s-a aratat mila lui Dumnezeu prin acest Sfant। Stai Preasfinte, si nu fugi, caci vedem lumina ta ca pe un far calauzitor si putem urca muntele fara sa cadem in prapastie.
-Minunat este Dumnezeu intru Sfintii sai, vorbi si Dometie in psalmi। Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc si cu proorocie, caci ti s-a vorbit tie de sus.
Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfanta emotie si de o caldura nemaitraita. Imi facea bine, caci din pricina frigului care se lasase la malul marii, eram inghetat. Am ajuns pe buza Muntelui, la crucea din lemn de Dafin. Sfantul nostru se departa dar inca ne lumina cu faptura lui Indumnezeita. Vedeam poteca ce duce catre schitul Prodromul. Sfantul mergea inaintea noastra, dar parca sarea ca o roata de foc, ca o pasare inrosita. In spatele meu, Parintele Porfirie se inchina si recita ritmic, gafaind: “Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma”. Dometie canta: “Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati”. Dâra de lumina intra inaintea noastra pe poarta manastirii, si noi dupa ea. Ajunsi in poarta care tocmai se inchidea, ne trezi din revelatie vocea barbateasca a Parintelui staret Arsenie Mandrea, venit el insusi sa
inchida portile manastirii.[…] M-am dus in camera mea si m-am intins pe patul tare, athonit, pe burta, ca ciobanii, caci si oasele ma dureau si muschii de efortul zilei.
Sufletul insa imi era luminat si fericit. Astazi pe Sfantul Munte al Athosului am trait prima minune, am intalnit un sfant. O para de foc.
Mi-am zis in gand “Tatal nostru” , si mi-am insemnat patul, facand cu mana dreapta semnul sfintei cruci। Apoi m-am cufundat intr-un somn adanc >>

Comentariul nostru: Ce mai mare dovada de discernamant decat aceasta – ” M-am cutremurat, ca aveam langa mine un Sfant, un Prooroc care-mi stie trecutul si numele “.

Speram sa nu fim considerati incorecti politic daca semnalam, totusi, in acest context, ca este vorba de << o faptura parca om, parca fiara >>.

Desigur, este libertatea fiecarei astfel de fapturi sa poarte << barba pana la pamant si un par ca o coama de leu.>>. Orice sfant al Ardealului iti va spune, desigur, ca este opera stilistului personal si reprezinta chiar o << chintesenţă a mesajului din Sfanta Evanghelie >>

P.P.S. – Cat de spre gaini –

Achim din Bărcut – care era atunci, înainte de 1948, o parohie gre- ‎co-catolică – cu aprobarea părintelui paroh Mihai – l-a invitat pe Părintele să ‎meargă la Bărcut, călătorie relatată mai înainte.‎

Dar iată ce s-a întâmplat, în timp ce mergeau prin pădurea de stejari, ‎dintre Cincul Mare şi Bărcut: când au intrat cu căruţa prin pădure, pe deasupra ‎căruţei a apărut un stol de păsărele, care zburau şi ele, pe sus, în direcţia căruţei, ‎adică spre sat. Părintele Arsenie, când a văzut stolul de păsărele, în uimirea celor din căruţă, a început să vorbească cu ele, ba ‎le mai şi fluiera frumos – se ştie că Părintele avea o voce frumoasă şi cânta la ‎flaut şi de aici uşurinţa cu care fluiera foarte plăcut. Aşa au mers păsărelele în ‎stol, pe deasupra căruţei, prin pădure, până la ieşirea din pădure, spre sat, şi ‎Părintele văzând că se sfârşeşte pădurea s-a adresat şi le-a zis:‎

‎-‎        Acum, întoarceţi-vă în pădure, unde vă puteţi ascunde în ramuri, că se ‎termină pădurea şi nu aveţi unde să vă ascundeţi. Stolul de păsărele a făcut în ‎zbor ocolul căruţei de trei ori şi s-au întors în pădure.‎

Acel Achim era un bărbat căsătorit, un om de ispravă şi demn de toată ‎încrederea că mărturisirea lui e adevărată.‎

Al doilea caz este întâmplarea pe carie am trăit-o eu şi soţia, presbitera ‎Elena, când am fost, odată, să-l vedem pe Părintele Arsenie, la Drăgănescu.‎

Am ajuns cu bine de la Târgu Mureş; când am intrat în bisericuţa în care ‎Părintele picta am văzut în biserică un grup de 7-8 găini, albe, frumoase, care ‎ciuguleau de pe jos resturi de pâine de la parastasele care tocmai se terminaseră. ‎Era într-o zi de sâmbătă şi credincioşii părintelui paroh Savian Bunescu veneau ‎cu parastase la biserică şi apoi, după slujbă, le împărţeau între ei, încât pe jos ‎erau numai firimituri de la parastas.‎

Când am intrat şi am văzut acest lucru am rămas puţin uimiţi.‎

Părintele Arsenie, coborât de pe schelă, privea cu oarecare satisfacţie cum ‎găinile acelea, fără să facă vreo murdărie pe covoarele de pe jos din biserică, ‎ciuguleau fărâmiturile căzute; când găinile au terminat, fără să ridice tonul, ‎liniştit le-a zis:‎

‎-‎        Acum aţi terminat de ciugulit, ieşiţi afară din biserică, că nu mai aveţi ce ‎ciuguli.‎

Atunci, spre uimirea şi mai mare a noastră, acele găini, curat de albe, s-au ‎aşezat intr-un şir indian cu cea mai mare dintre ele în frunte şi aşa, ‎legănându-se, fără să se împingă sau alerge una înaintea celeilalte au ieşit ‎liniştite din biserică.‎

Apoi, privindu-ne pe noi, uimiţi de cele ce văzuserăm, ne-a zis:‎

‎-‎        Ce vă miraţi atâta? Oare nu este mai bine ca ele să adune firimiturile ‎căzute de la parastase pe jos, în loc să le luaţi voi pe tălpile picioarelor şi să le ‎duceţi pe dne ştie unde?‎

‎-‎        Da, Părinte! Dar „tulai”, Părintele nostru drag şi scump! Cum au ‎ascultat de Sfinţia voastră şi au ieşit aşa de frumos şi liniştite, fără zgomot, fără să ‎fi murdărit covoarele, afară! a răspuns presbitera Elena. Că şi noi avem găini la Târgu Mureş şi am mult de lucru cu ele, că dau năvală din ‎curte la bucătărie şi fac murdărie şi deşi le alung şi le zburătăcesc, iarăşi vin ‎înapoi, la uşa bucătăriei!‎

Părintele, zâmbind la nod, n-a mai spus nimica, dar ne-a dat o lecţie de ‎puterea de influenţă a Sfinţiei sale şi asupra păsărilor, devenite atât de ‎ascultătoare de glasul său.‎

[160] Pr. Nicolae Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. „Credinţa strămoşească”, 2009, pp. 378-380

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s