pentru bOCA, Arhim. Paulin Lecca nu a mai fost primit niciodata la Frasinei

Arhim. Paulin Lecca voia sa se faca ucenic al lui bOCA si a riscat pentru asta Frasineiul. A pierdut si toata viata a plas acet lucru, precum poporul evreu in Babilon. Nu va-ntrebati de ce? Pentru ca la fel risca poporul roman astazi. Cititi !

Iata, am aratat cum a decurs izgonirea dansului din Frasinei. Mai jos aveti cate ceva din cele ce l-au convins ca cat de mult a gresit

Ajuns la Frăsinei, i-am scris părintelui A. o scrisorică cu următorul conținut: ‎‎„Preacuvioase părinte A., aveți milă de Sângele pe care Domnul nostru Iisus ‎Hristos L-a vărsat pentru noi ‎toți, aveți milă de turma pe care o păstoriți și aveți ‎milă de sufletul sfinției voastre”. Poate mai târziu o fi ascultat, dar sigur ‎nu sunt, ‎fiindcă n-am văzut o lepădare publică a sa de toate ‎acele rătăciri spiritiste și erezii ‎steineriene!

Cum a ajuns sa scrie ce vedeti in motto-ul blogului acesta, vedeti la https://sfintiinugresesc.wordpress.com/2015/09/23/vorbim-ceea-ce-stim-si-marturisim-ceea-ce-am-vazut-dar-voi-nu-ne-primiti-marturia-in-311/

Iata un exemplu

Tot în acest timp, părintele Nifon de la Frăsinei a fost la mănăstirea de la ‎Sâmbăta. Părintele A. îl întrebă:‎

‎-‎        îl cunoști pe fratele Victor?‎

‎-‎        îl cunosc, preacuvioase.‎

‎-‎        Spune-i din partea mea să nu mai zică „Doamne Iisuse”, ‎fiindcă o să ‎înnebunească1. Mi-a venit cam greu să aud asemenea cuvinte din partea ‎‎„sfântului” de la Sâmbăta. Eu însă m-am ‎analizat și m-am întrebat: Pentru ce mă ‎rog neîncetat? De ce ‎implor mila Mântuitorului Iisus? Ca să devin sfânt? Nu! Ca ‎să ‎dobândesc clarviziunea și să fac minuni? Nu! Eu mă rog, pre-‎cum nenorocitul ‎aflat pe fundul prăpastiei, care cere ajutorul ‎Iui Dumnezeu. Și atunci am ‎continuat să zic rugăciunea lui ‎Iisus, spovedindu-mă cu toată sinceritatea, ca ‎întotdeauna, luptându-mă cu patimile trupești și sufletești pe viață și pe moarte.‎

[…]

Ca unul care nu are o lucrare lăuntrică, ‎de ‎pocăință și smerenie, diavolul vorbea prin Florica numai lucruri exterioare, de ‎suprafață, căci nu ne putea da ceea ce el însuși nu are. Ex nihilo nihil. Dar, când ‎doamna i-a vorbit despre ‎părintele A., atunci Florica a răspuns:‎

‎-‎        Duceți-mă la iubitul meu A.! – deși Florica nu-1 cunoștea ‎și nici nu auzise ‎de el.‎

Ca să văd ce va ieși până la urmă, am cerut binecuvântarea părintelui stareț ‎Vasile, l-am luat pe părintele Adrian și am plecat ‎împreună cu Florica la ‎părintele A., viețuitor la o mănăstire din ‎nordul țării.‎

Pe drum, i-am spus fetei cum părintele A. „citește gândurile”, ‎deci să nu ‎ascundă nimic, ci să mărturisească tot ce are pe suflet, ‎crezând că dacă-i spune ‎totul, părintele A. își va da seama că ‎fata este înșelată de diavol și ne va preveni ‎să ne păzim de ‎cursele Iui. Dar, spre mirarea noastră, părintele A. nu numai că ‎nu ‎ne-a prevenit, dar o aproba imprudent pe fată, într-un mod ‎inacceptabil.‎

La un moment dat a început să circule zvonul că Florica a ‎damblagii. Zăcea într-‎o casă dincolo de pârâu. Dorind să văd ce ‎s-a întâmplat, am văzut o mulțime de ‎fete și femei trecând râul ‎spre acea casă. Eram sigur că acolo este și părintele A. ‎Am ajuns ‎ultimul. Când am apărut în cadrul ușii, părintele A. stătea pe ‎scaun cu ‎spatele spre mine și cu fața spre Florica, întinsă pe pat ‎și comportându-se ‎întocmai ca o fată capricioasă.‎

‎-‎        Ia, lasă-mă în pace! – îi spunea părintelui A.‎

Apoi, după o pauză, poruncea pe același ton:‎

‎-‎        Dă-mi lumânarea!‎

Femeile care mă văzuseră în cadrul ușii au început să se în-‎toarcă spre mine, iar ‎părintele A., simțind că ele își întorc capetele, s-a întors și el spre ușă, dar, ‎văzându-mă, a oprit „bâlciul”.‎

După o vreme, sărmana Florica s-a umplut de buboaie mari pe ‎tot trupul, iar în ‎cele din urmă a căzut pe podele, precum epilepticii, cu spume la gură, stând așa, ‎nefericita, vineri,‎ sâmbătă și Duminică. Se speriase lumea de ea. Atunci, n-‎am ‎mai stat pe gânduri. Mi-am luat rămas bun de la părintele A., ‎mulțumindu-i ‎pentru ospitalitate. Mi-am luat rămas bun de la ‎Florica și ușurat, simțind cum mi ‎s-a luat un pietroi de pe suflet, am luat-o spre Frăsinei, scăpat ca din ghearele ‎unei fiare ‎sălbatice. Mai târziu, m-am interesat de Florica. Mi s-a spus că ‎s-a dus ‎la Brașov, unde a devenit prostituată, dar o puneam ‎mereu la rugăciuni.

[…]

[…]‎

Părintele A., Ioan, Veronica și Petru

Într-o seară liniștită de vară, ședeam pe banca de la malul lacului de la ‎mănăstirea Sâmbăta și admiram frumusețile naturii. ‎Părintele Mladin, fostul meu ‎coleg de facultate și actualul Mitropolit, se apropiase încet pe la spate și se ‎așezase lângă mine.‎

‎-‎        Ce părere ai despre părintele A.? – mă întrebase el, fără ‎să mai facă vreo ‎introducere.‎

‎-‎        Deocamdată, n-am nici o părere. Cred că sunt prea păcătos și nu-l înțeleg – ‎i-am răspuns – gândindu-mă că părintele A. ‎are clarviziune și e socotit un om ‎sfânt…‎

‎-‎        Ce anume nu înțelegi? – insistase Părintele Mladin.‎

‎-‎        Iată, de pildă, de atâta vreme mi-a tot spus să-mi iau licența, ca să mă ‎închinoviez la Sâmbăta. Acum, după ce-am ‎luat-o, nici nu vrea să stea de vorbă ‎cu mine. Spunându-i că aș ‎vrea să mă spovedesc la el, a fugit pur și simplu, de ‎nu l-am ‎mai putut ajunge din urmă…‎

Odată stătea la o masă din curte, iar în jurul lui mai multe femei de la țară și ‎câțiva țigani. M-am apropiat să ascult și eu un ‎cuvânt de folos. Atunci, părintele ‎A., ridicând ochii spre mine, ‎a întrerupt conversația și le-a zis celor prezenți:‎

‎-‎        îl vedeți pe „ăsta”? I s-a lungit barba de când mă tot roagă să-l primesc ‎aici, și eu nu-1 primesc – zise el, râzând batjocoritor.‎

Când era la mănăstirea Bistrița, m-am dus de la Govora pe jos, ‎cu același gând ‎de a mă face ucenicul lui. Dar părintele A. m-a ‎întâmpinat cu atâta ostilitate și ‎dispreț, încât m-am retras în ‎bisericuță, am intrat într-o strană în fața icoanei ‎Mântuitorului ‎și am început să rostesc rugăciunea lui Iisus cu inima îndurerată și ‎zdrobită. La un moment dat, mi-a venit o umilință atât de ‎profundă, de nici nu ‎mai știu cum am ajuns în genunchi în fața icoanei Mântuitorului. Mi se părea că ‎Domnul ‎Iisus îmi spunea: „Nu te mâhni, Eu sunt cu tine, nu te voi ‎părăsi ‎niciodată”. Plângeam în hohote de atâta bucurie și mângâiere.‎

Când m-am dus la părintele A., pentru a-mi lua rămas bun, el a ‎observat pe ‎chipul meu o pace, o liniște, o siguranță și o lumină, ‎cu totul deosebite, fiind ‎destul de respectuos. Acestea sunt ne-‎dumeririle mele și, de aceea, zic că nu-1 ‎cunosc.‎

‎-‎        Eu, însă, îl cunosc. Am venit odată cu el aici. Pe când era ‎încă neîmbrăcat ‎în haină călugărească, se ocupa cu ghicitul în ‎palmă. Femeile din satele vecine ‎ziceau între ele: „Hai la popa ‎vrăjitorul!”. Când Mitropolitul Bălan a văzut că ‎vine lumea să-l ‎caute, a zis: „Să-l facem preot, ca să folosească lumea care ‎vine ‎la el,..”. Și așa l-a făcut preot, iar părintele A. se ocupa în continuare cu ‎chiromanția, dar și cu alte științe oculte… Nota 10‎.‎

‎-‎        Aveți dreptate, preacuvioase, i-am confirmat părerea. Tot ‎la Bistrița, la ‎despărțire, părintele A. mi-a dat o carte introdusă ‎în două plicuri mari, unul în ‎altul, atrăgându-mi atenția, în mod ‎special, să nu le dezlipesc și să nu umblu ‎înăuntru, ci s-o dau în ‎mâna părintelui Pandoleon. I-am respectat dorința, cu ‎toată ‎evlavia și frica. Dar, când am trecut cu traista prin Govora Băi, ‎milițienii ‎m-au crezut colportor. M-au dus la „Miliție”, m-au ‎controlat și apoi m-au ‎întrebat ce se află în plic.‎

‎-‎        Nu știu, i-am răspuns. Un preot de la Bistrița mi l-a dat, ca ‎să-l transmit ‎unui preot de la Govora.‎

‎-‎        Lasă că vedem noi îndată, au zis milițienii, ducând cartea ‎acasă lai șeful ‎miliției.‎

Peste puțin mi-au restituit plicul desfăcut. Era o carte de Rudolf Steiner, în care ‎se vorbea despre clarviziune, aură etc.‎

Creștinii din vechime își începeau lucrarea cu pocăința, smerenia și dragostea, ‎ajungând la sfințenie. E de mirare, deci, că cel ‎ce își începe lucrarea cu practici ‎oculte poate ajunge un impostor?‎

[…]‎

‎Nota 3‎           în urmă cu mulți ani, ne-au fost citite în manuscris numeroase ‎pagini ‎din acest jurnal duhovnicesc, cerându-ni-se părerea de către Părintele ‎Paulin ‎Lecca, pe atunci stareț la sfânta mânăstire Arnota. Pe vremea aceea nu ‎exis-‎tau prea multe astfel de jurnale cunoscute la noi, poate nici unul, dar ‎denumirea generică de , jurnal duhovnicesc” este cea mai potrivită pentru a ‎sugera ritmicitatea travaliului unui astfel de înscris lăuntric. De aceea am ‎păstrat-‎o și noi, chiar dacă între timp au mai apărut câteva astfel de jurnale ‎duhovnicești, ‎toate foarte interesante și de mult folos sufletesc. Facem ‎această precizare, pentru ‎că o denumire generică este un bun comun într-o ‎gândire comunitară autentică și ‎într-o comuniune harică reală.‎

Mai adăugăm acum, la publicarea acestui jurnal într-o carte (cu binecuvântare ‎arhierească) încă ceva important din punct de vedere duhovnicesc. ‎Știind bine că ‎Părintele Paulin primea obiecțiile sincere, argumentate și ‎corecte din punct de ‎vedere teologico-cultural, i-am spus: folosul unor astfel ‎de pățanii pentru ‎lămurirea credincioșilor imprudenți sau lesne încrezători ‎este cât se poate de real ‎și evident, în cazul în care este receptat cu smerenie, ‎pentru a-i feri de ‎‎„vedenisme”, „onirisme”, „spiritisme”, „hipnotisme”, ‎‎„mediumnisme” și alte ‎asemenea înșelări demonice, dar pe sfinția voastră ‎v-au ferit de greșeală, ‎rugăciunile Bisericii, rugăciunile duhovnicului și ‎discernământul duhovnicesc ‎dobândit prin multe nevoințe și încercări, deși ‎participarea la astfel de farse ‎‎„spectaculoase” ale forței obscure din univers ‎constituie un păcat!‎

De asemenea, nici părerea monseniorului Ghica, Dumnezeu să-l ierte, cu ‎toate ‎meritele sale culturale și misionare, nu am primit-o fără rezerve și ‎obiecții ‎teologice și duhovnicești serioase, fiindcă nu credem că e normal și ‎prudent să te ‎preoțești la îndemnul unei oarecare „femei cu vedenii” sau a ‎unor „îndrumători” ‎catolici extrem de imprudenți, care-și ajustează „sfatu‎rile” după criterii cel puțin ‎naive, de nu cumva de-a dreptul fanteziste!‎

O asemenea hotărâre ciudată nu poate fi luată în considerație de ‎ortodocși, ‎fiindcă noi ne călăuzim numai după Sfânta Predanie și învățăturile ‎Sfinților, ‎cercetând cu atenție, grijă și îndelungă sfătuire duhovnici luminați și ‎încercați, iar influențele ocultofile din viața monseniorului, (re)cunoscute ‎de ‎altfel, nu ne inspiră deloc încredere…‎

Părintele Paulin Lecca (ne amintim cu exactitate convorbirea, fiindcă ne-a ‎fost ‎un oaspete drag după operație, locuind o vreme în casa noastră) ne-a ‎ascultat cu ‎multă atenție, ne-a privit cu bucurie și ne-a zis: „Iubite frate întru ‎Hristos ‎Domnul, mulțumește-i lui Dumnezeu fiindcă te-a acoperit cu Mila Sa, iar ‎duhovnicilor pentru felul în care te-au călăuzit și te-au îndemnat să trăiești…”.‎

Apoi glumind, cum făcea de obicei când îmi exprimam cuviincios, dar ‎ferm, ‎clar și argumentat, opiniile, bazându-mă pe încrederea duhovnicească pe ‎care ‎o aveam în sfinția sa: „Iată, mi-am aflat stareț prevăzător, chiar și acum, ‎când ‎mi s-a apropiat funia de par!”. Vorbea de multe ori în dodii despre ‎plecarea ‎sa, dar se pregătea smerit pentru acea clipă, de care și sfinții se sfiau, ‎rugân‎du-se neîncetat.‎

Ne gândim, tot mai mult în ultima vreme, să pregătim pentru publicare ‎și ‎scrisorile pe care le-am primit de-a lungul timpului de la Părintele ‎Paulin, ‎pentru a se bucura mai mulți credincioși de experiența sa duhovnicească. ‎Deși ‎ele sunt doar crâmpeie de viață, unele extrem de obișnuite, totuși pot fi ‎de ‎mare folos, tocmai fiindcă descriu întâmplări prin care poate trece oricine!‎

[…]‎

Nota 10‎         Pe vremea în care părintele A. se afla prin apropiere de ‎București, ‎mai mulți creștini mă tot îndemnau stăruitor să merg la dânsul, fiindcă ‎ar fi ‎‎“clarvăzător” și-mi poate spune trecutul, prezentul și viitorul. Deja ‎aflasem ‎mai multe lucruri ciudate despre felul de a fi al părintelui, iar insistențele ‎și ‎laudele excesive mă făceau și mai reticent: „Vă mulțumesc frumos, fraților, ‎dar ‎nu merg!”.’‎

La un moment dat, un frate de credință contrariat de refuzul meu ferm, întrucât ‎știa bine că, pe vremea aceea, nu pierdeam aproape nici un drum de ‎folos la ‎vreun părinte duhovnicesc, chiar îmi zisese:‎

‎-‎        ‎„De ce, frate doctor, vă e teamă cumva că părintele o să vă dea păcatele pe ‎față?”.‎

Zâmbind, binevoitor, i-am zis:‎

‎-‎        ‎„Nu, frate, nu mi-e teamă deloc, fiindcă deja mi le-am dat singur pe ‎față ‎înaintea lui Dumnezeu și a duhovnicului meu, om cu viață sfințită și ‎sfințitoare. ‎Și oricum, lipsa de tact, ca să nu zic grosolănia, nu are nimic ‎comun cu ‎duhovnicia reală. Apoi, părintele A. nu are ce să-mi spună în plus; ‎trecutul mi-1 ‎știu, iar rănile păcatelor mă ard și-acum; prezentul mi-1 vede ‎toată lumea, chiar ‎și frăția ta, neavând în el decât căință și ceva nădejde de ‎îndreptare; iar viitorul, ‎nu-1 știe cu adevărat decât numai Bunul, Dreptul și ‎Milostivul Dumnezeu, Care ‎la vremea potrivită, prin iconomia Sa de nepătruns, mă va pregăti pentru el…‎

De ceva, totuși, mă sfiesc, frate! Mi-e teamă că îi voi spune, între patru ‎ochi, ‎părintelui A., cum, cu toate străduințele sale misionare și „vizionare”, ‎a început ‎să greșească de când nu mai ascultă de nimeni; nici măcar de ‎Părintele Stăniloae, ‎pe care l-a ajutat o vreme în mod real, iar cei ce nu se ‎sfătuiesc cad ca frunzele!”.‎

‎’Despre ședințele de spiritism și ideile eretice steineriene ale acestui ieromonah, ‎aflat în înșelare, mai știau Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, ‎Părintele ‎Benedict Ghiuș, Părintele Adrian Făgețeanu, Părintele Arsenie ‎Papacioc, ‎Părintele Profesor Dumitru Radu ș.a., toți atrăgându-i atenția cu ‎bunăvoință că ‎greșește, dar fără folos.‎

Iar pictura sa de la Biserica Drăgănescu-Mihăilești, mult lăudată de “novatori”, ‎este în mod explicit sincretistă și ecumenistă, irizând erezia, cu ‎‎“inovații” ‎inacceptabile și elemente catoliciste introduse printre erminiile ‎ortodoxe, ‎chipurile sfinte exprimând mai degrabă un demonism latent decât ‎dumnezeire, pe ‎care le-au sesizat specialiștii ortodocși din domeniu, dar și ‎unii creștini atenți și ‎luminați.‎[1]

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s