Toma…

Motto: “Sunt mulţi care cred că nu ar trebui publicat atât despre Părintele Arsenie. Am auzit despre stareţi contemporani nouă care-i neagă lucrarea şi înălţimea duhovnicească. Alţii au ales să tacă” – p. Constantin Necula, prefaţa Romeo Petraşciuc Pr. Arsenie Boca. Marele examen. Un manuscris al Maicii Magdalena Ivan; reproducem aici din adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com şi sfintiinugresesc.wordpress.com/

Arhim. Paulin Lecca, Exarh al Mănăstiririlor din Arhiep. Dunării de Jos şi Bucureştilor, în Jurnal duhovnicesc: Ajuns la Frăsinei, i-am scris părintelui A. o scrisorică cu următorul conținut: ‎‎Preacuvioase părinte A., aveți milă de Sângele pe care Domnul nostru Iisus ‎Hristos L-a vărsat pentru noi toți, aveți milă de turma pe care o păstoriți și aveți ‎milă de sufletul sfinției voastre”. Poate mai târziu o fi ascultat, dar sigur ‎nu sunt, fiindcă n-am văzut o lepădare publică a sa de toate acele rătăciri spiritiste și erezii ‎steineriene!

Nota 10: Pe vremea în care părintele Arsenie se afla prin apropiere de ‎București, ‎mai mulți creștini mă tot îndemnau stăruitor să merg la dânsul, fiindcă ‎ar fi ‎‎“clarvăzător” și-mi poate spune trecutul, prezentul și viitorul. Deja ‎aflasem mai multe lucruri ciudate despre felul de a fi al părintelui, iar insistențele ‎și ‎laudele excesive mă făceau și mai reticent: „Vă mulțumesc frumos, fraților, ‎dar nu merg!”.‎ La un moment dat, un frate de credință contrariat de refuzul meu ferm, întrucât ‎știa bine că, pe vremea aceea, nu pierdeam aproape nici un drum de ‎folos la vreun părinte duhovnicesc, chiar îmi zisese:‎ ‎ „De ce, frate doctor, vă e teamă cumva că părintele o să vă dea păcatele pe față?”.‎ Zâmbind, binevoitor, i-am zis:‎ ‎ „Nu, frate, nu mi-e teamă deloc, fiindcă deja mi le-am dat singur pe ‎față ‎înaintea lui Dumnezeu și a duhovnicului meu, om cu viață sfințită și ‎sfințitoare. ‎Și oricum, lipsa de tact, că să nu zic grosolănia, nu are nimic ‎comun cu duhovnicia reală. [] De ceva, totuși, mă sfiesc, frate! Mi-e teamă că îi voi spune, între patru ‎ochi, părintelui A., cum, cu toate străduințele sale misionare și „vizionare”, ‎a început să greșească de când nu mai ascultă de nimeni; nici măcar de ‎Părintele Stăniloae, pe care l-a ajutat o vreme în mod real, iar cei ce nu se sfătuiesc cad că frunzele!”.Despre ședințele de spiritism și ideile eretice steineriene ale acestui ieromonah, ‎aflat în înșelare, mai știau Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, ‎Părintele Benedict Ghiuș, Părintele Adrian Făgețeanu, Părintele Arsenie ‎Papacioc, Părintele Profesor Dumitru Radu ș.a., toți atrăgându-i atenția cu ‎bunăvoință că ‎greșește, dar fără folos.‎ Iar pictura sa de la Biserica Drăgănescu-Mihăilești, mult lăudată de “novatori”,este în mod explicit sincretistă și ecumenistă, frizând erezia, cu ‎‎inovații” ‎inacceptabile și elemente catoliciste introduse printre erminiile ‎ortodoxe, chipurile sfinte exprimând mai degrabă un demonism latent decât dumnezeire, pe care le-au sesizat specialiștii ortodocși din domeniu, dar și ‎unii creștini atenți și ‎luminați.‎

formula-as.ro/2009/898/spiritualitate-39/20-de-ani-de-la-moartea-parintelui-arsenie-boca-11935: „La sfârşit de noiembrie, de ziua părintelui, la Prislop se petrec lucruri ciudate şi minunate în acelaşi timp. Câteodată, pe scoarţa unor copaci apare semnul crucii; câteodată, o lumină alb aurie te însoţeşte până la peştera Sfântului Ioan de la Prislop, iar bradul din faţa bisericii se umple, uneori, de părelnice globuri strălucitor transparente, spre uimirea şi cutremurul credincioşilor adunaţi la slujbă” ; pasaj comentat astfel de Păr. Aniţulesei: Sfântul Ioan de la Prislop este prăznuit pe 13 septembrie, nu pe 28 noiembrie – mila lui Dumnezeu pentru rugăciunile Sfântului Ioan de la Prislop arată (pentru că atunci se aduna multă lume şi se face un mare pelerinaj): Fraţilor, nu la Boca, ci la Sfântul Ioan este sfinţenia adevărată – dar orbii nu văd. Vedeţi ce înseamnă lucrul acesta? Trece lumina pe lângă mormânt (spune ucenicul lui Arsenie Boca) şi merge la peşteră; spune că nu aici, acolo e sfinţenia.

1. e) Părintele Arsenie Boca nu ştia să se roage şi, de aici, i s-au tras toate.

Ierom. Arsenie Boca, în O viaţă închinată schimbării vieţii noastre: Roagă-te şi gândeşte-te la tot ce vrei, şi gândurile tale se vor curaţi prin rugăciune; „roagă-te şi fă ce vrei” şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare. [] Roagă-te oricum, numai să te rogi mereu, şi nu te nelinişti de nimic; fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea te va înţelepţi.

Ierom. Arsenie Boca, citat de Monah Iacint, în Scrisoare către Babel: Dar cred că Părintele Arsenie Boca se prezintă cât a putut de clar, cum s-a prins de înșelare, în Cărarea Împărăției, p. 210, unde zice printre altele: „… precum urmărim o armonie între facultățile sufletești, tot așa trebuie să urmărim și o armonie și între cunoștințele din cât mai multe domenii, precum și o sinteză a acestora cu viața. Multă știință apropie pe om de Dumnezeu, puţină știință îl îndepărtează și de știință și de Dumnezeu.”.

Ierom. Arsenie Boca, citat de PS Daniil Stoenescu în Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in : a-i mai învrăjbi zic, a-i sminti de la lucrarea mântuirii, a-i mai ţine în întunerec, e mai mult decât un păcat, mai mult că o greşeală, e o prostie, căci un păcat ţi-L iartă Dumnezeu dacă te pocăieşti de el; o greşeală ţi-o iartă, că n-ai ştiut. – Prostia însă nu ştim dacă o iartă, căci aceea dovedeşte rea credinţă şi stă împotriva adevărului. [] Oarecine avea multă dreptate când spunea: că să-ţi faci ideea infinitului gândeşte-te la prostia omeneasca: nu mai are margini.

Ierom. Arsenie Boca, citat de Florin Duţu în Şi cărţile au fost deschis: chiar vorba Părintelui,oamenii îţi iartă orice, dar nu şi să le-o iei cu un pas înainte”

f) Din predica Părintelui Gheorghe Aniţulesei:

Ierom. Arsenie Boca, citat de Ioan Cişmileanu în Mărturii din ţara Făgăraşului: Odată mi-a spus: ,,Măi, să nu cumva să judecaţi pe preoţi, căci cei ce judeca pe preoţi ajung la judecata lui Dumnezeu. şi ei greşesc, şi ei sunt oameni. Dacă zice cineva ceva rău de preoţi, să mă dai exemplu pe mine

Pr. Petru Vamvulescu, în Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA: [] De copil, zicea Arsenie Boca, eu sunt Zian. Veniţi la mine! Şi eu vă voi duce pe voi la Hristos!

[] Odată, după sfânta Liturghie, la Biserica Boteanu din Piaţa Amzei, Bucureşti, cineva l-a văzut pe părintele Arsenie Boca aşa cum era îmbătrânit, cu câteva luni înainte de moarte. Şi a plâns. Părintele s-a apropiat şi i-a zis: Îţi spun o taină pe care n-o pot spune oricui. Şi sfinţii mor. Şi aceasta a spus-o despre sine []Gheorghe, vezi-ţi de treaba. Nu mai plânge. Pentru boala şotiei tale vorbesc eu cu Dumnezeu!”.

ÎPS Pimen, citat de Păr. Aniţulesei: „În postul Sfinţilor Apostoli, în 2014 eram la rând la spovedit la mănăstire la Sfântul Ioan. Dintr-o data îl vad pe înaltpreasfinţitul Pimen prin curte şi-l întreb: ,,Înaltpreasfinţite, ce părere aveţi despre fenomenul acesta cu Arsenie Boca? “ Înaltul spune: ,,Măi, îţi spun, dar ştii să taci? “. I-am spus că-mi pare rău, dar eu nu pot să tac. Mai ales dacă este vorba despre o rătăcire, de ce să tac?

[] I-am spus: Nu cumva, înaltpreasfinţite, se cam ocupa cu vrăjitoria? Eu cam aşa am văzut prin cărţi. Înaltul îmi spune: ,,Măi, văd că ştii”. Îmi spune: ,,Uită-te la el, uite ce ochi vicleni are în fotografiile lui”. Înaltpreasfinţitul spune că atunci când era la Neamţ călugăr, era un călugăr în mănăstire care aducea mereu de la Arsenie Boca cărţi de hipnoză. Asta e mărturia înaltpreasfinţitului Pimen. Se cam leagă cu ce spune părintele Antim de la Bistrita a găsit la Sâmbăta călugărul acela. [n.n.: sute de cărţi ezoterice în biblioteca mănăstirii, confirmate de Părintele Teofil Părăian a fi aparţinut Ierom. Boca]

Părintele Teofil Părăian, citat de Păr. Aniţulesei: Cum spunea şi părintele meu duhovnicl-a cunoscut personal şi a zis că este un mare psiholog. Părintele Teofil Părăian, am o filmare cu el într-o excursie şi tot aşa spunea că lumea îl lua că-i sfânt, dar avea psihologie într-însul, nu glumă şi se vede după cum lucra. Avea o psihologie şi o tehnică de a te îmbolmăji de cap. Asta o spune şi părintele Arsenie Papacioc. Şi pe el a încercat să-l îmbolmăjească, punem caseta care este pe internet [https://www.youtube.com/watch?v=w9AAI9iwvkM], dar (părintele Arsenie spune) eram un băiat citit, nu aşa, şi a crezut că merge cum crede el.

Păr. Antim de la Măn. Bistrita, citat de Păr. Aniţulesei: Apoi, îmi spune părintele Antim când a fost cu filmarea aceea pe internet: ,,ştii că în urma cu şapte ani Arsenie Boca a fost dezgropat? Au găsit acolo în mormânt oase de mort, de culoarea pământului. Era mormântul plin cu apă. Au luat apa din mormânt, s-o pună în agheasmă s-o facă mai vindecătoare, făcătoare de minuni”. Am auzit aceasta informaţie de la părintele Antim, dar am zis că mai trebuie probat. Merge astă toamna prin septembrie, fiica mea la Cluj Napoca la examen la facultate. Este cazată o săptămână la mănăstire la Floreşti şi aici, ştiind că are examene, o maică de acolo îi spune: ,,Fă acatistul lui Arsenie Boca şi uite, îţi dau nişte apă din mormântul lui Arsenie Boca. De unde ai dumneata apă din mormânt?, a întrebat-o fata mea. E clar că a fost dezgropat.

Păr. Calistrat, de la Măn. Bârnova, citat de Păr. Aniţulesei: „în luna noiembrie [2014], înainte de începerea postului, mă întâlnesc la mănăstire la Alexandru Vlahuţă în Vaslui cu părintele Calistrat. El m-a criticat că nu i-a plăcut că m-am băgat în chestiunea aceasta şi din discuţii cu dânsul i-am spus: ,,Părinte, dar ştii dumneata că Arsenie Boca a fost dezgropat?” şi el a zis: ,,Ştiu că a fost dezgropat. Şi n-au găsit acolo, moaşte sau oseminte de sfânt”.

Păr. Ciprian Negreau, citat de Păr. Aniţulesei: Încă o mărturie a unei domnişoare profesoară din Bârlad care îmi spune acelaşi lucru. A primit şi ea de la o maică, de la Prislop apă din mormântul lui Arsenie Boca. Fiica mea a avut nişte discuţii contradictorii cu părintele Ciprian Negreau de la Cluj care are pus şi portretul lui Boca, în biserica şi al lui Argatu în altar şi a spus: ‎‎,,Părinte Ciprian, ştii că mormântul lui Arsenie Boca a fost dezgropat? Şi ştii că n-au găsit moaşte de sfânt?’’. A zis că ştie, dar are o evlavie personală faţă de el. Îmi spunea părintele Antim, după aceea la telefon că şi la Caşin părintele Serafim dădea apa din mormântul lui.

Pr. Petru Vamvulescu, în Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA: Mi-a zis pe nume! Părintele purta ochelari fumurii. Atunci s-a întâmplat minunea cea mai mare. Am văzut venind, de la ochii Sfinţiei Sale, spre ochii mei, doua funii de foc! Eu m-am minunat tare, însă el mi-a reprodus gândul şi mi-a zis: „De ce zici aşa, Petre: Doamne, ce ochi minunaţi are Părintele Arsenie?! Uite, sunt ochi că şi ochii tăi”. Apoi, şi-a luat ochelarii de la ochi. Luminile cereşti au dispărut, însă eu nu le voi uita niciodată! În ochii Părintelui Arsenie am văzut lumina cea adevărată, pe care au văzut-o Sfinţii Apostoli pe Tabor, la Schimbarea la Faţă, şi care se arată Ia Ierusalim, aprinzând Sfântul Mormânt al lui Hristos, la Sfânta Înviere, în fiecare an. De aceea, după mai mulţi ani, Părintele Arsenie îmi zicea că nu e cazul să merg la Ierusalim, ci să-L rog pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, să-şi facă Ierusalim ceresc în inima mea. Prin darul lui Dumnezeu şi prin milostenia oamenilor, am fost de mai multe ori la Ierusalim. Am fost şi de înviere, la pogorârea Sfintei Lumini, la Sfântul Mormânt de la Ierusalim. Însă nu am văzut mai mult Lumina cea adevărată, decât cum am văzut-o venind din ochii Părintelui Arsenie !

Dan Lucinescu, în Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre: Părintele Arsenie ajunsese încă de tânăr la stadiul de mare evoluţie spirituală, specifică marilor eremiţi, existenţi în lamaseriile tibetane, înainte de ocuparea Tibetului de către comuniştii chinezi ai lui Mao Zedong. Exista un număr de martori de mare credibilitate, creştini cu frica de Dumnezeu, care afirmau că, încă din perioada şederii Părintelui Arsenie la Muntele Athos, acesta avea puteri spirituale deosebite, care-i uluiau pe cei care-l cunoşteau de aproape. Printre aceste puteri era şi învingerea gravitaţiei, fiind văzut stând în picioare la altar în timpul liturghiei, cu picioarele la 30-40 cm deasupra podelei.

Păr. Profesor Ilie Moldovan, citat de Pr. Petru Vamvulescu în Părintele Arsenie Boca MARTURIA MEA: Cu ani în urma, în 28 noiembrie, la mormântul Părintelui Arsenie, Părintele Profesor Ilie Moldovan, trecut de curând la Domnul, spunea: „Sfinţi au fost mulţi şi vor mai fi, dar Părintele Arsenie este un Sfânt providenţial, cu o mare misiune în lume, asemenea Sfântului Serafim de Sarov, de la ruşi, pe care Maica Domnului i l-a dat că duhovnic, prin minune, în Sfântul Munte Athos

Pr. Petru Vamvulescu, în Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA: Monahul cărturar Alexandru – care a peregrinat prin Sfântul Munte şi în multe alte locuri, iar acum este la Mănăstire a Sâmbăta – a spus că sunt unele locuri cunoscute şi marcate cu pietre unde i s-a arătat Maica Domnului însăşi Părintelui Arsenie, în momentele grele, îmbărbătându-l şi luminându-l

[] Părintele Arsenie i-a spus cândva Maicii Pahomia – care acum are vreo optzeci şi şapte de ani – că, atunci când era în chilia lui din Sfântul Munte, i s-a arătat Preacurata, îmbrăcată în negru, strălucind de har, asigurându-l că îl va urma în Gradina ei din România, arătându-i munţii Făgăraşului [] Mi-a spus odată, când eram numai eu cu el, că a venit unul mare cu propunerea de a-l pune chiar mitropolit al Bisericii. Asta, pentru că, desigur, „voiau să joace după cum îi cântau ei”. Aşa L-a ispitit şi pe Iisus, în Carantania, când postea, zicându-i satana: „Toate ţi Ie voi da ţie, dacă Te vei închina mie

Ierom. Arsenie Boca, citat de Ioan Cişmileanu, Mărturii din ţara Făgăraşului: Când l-am văzut eu pe Părintele Arsenie la Drăgănescu, era mâhnit, şi avea de ce să fie. I se ‎luase dreptul de a sluji Sfânta Liturghie la Prislop şi cea mai mare durere a Părintelui Arsenie a ‎fost cred asta: că ne-a descoperit nouă multe taine, la toţi, la multă lume şi n-am urmat nimic din ‎ele. Asta a fost cea mai mare mâhnire. În 1946 când a fost seceta cea mare, aici la Sâmbăta, s-a urcat sus în munte să se roage şi ‎şi-a găsit un loc prielnic (la chilia Părintelui Arsenie, cum îi spunem acum). S-a rugat cu lacrimi ‎multe. Şi i-a apărut un înger care i-a vorbit şi i-a spus aşa: „ ţi-am ascultat rugăciunea, du-te că ‎voi da ploaie, şi spune la lume să se întoarcă din căile rele”, iar după ce a coborât, a început să ‎plouă până s-a umflat pământul de apa. După care a spus Părintele Arsenie: „Spre mâhnirea mea, ‎nu s-a întors lumea la credinţa”. Din momentul acela cum să mai fie bucuros când vezi că te zbaţi ‎pentru îndreptarea omului şi el tot râu este. şi totuşi Părintele nu a fost supărat pe noi, pe nici unii, ‎că ne-a ajutat şi ne ajuta mereu. Cu rugăciunea, Părintele Arsenie i-a blocat pe sovietici de n-au putut să vina la noi în tara. ‎Spunea părintele Daniil că în 1968 el era la Drăgănescu şi l-a trimis să-l cheme din biserica. Tocmai se zvonise că urmează un război (invadarea Cehoslovaciei). S-a dus acolo, a intrat în biserica, dar nu-l găsea; s-a dus în altar şi l-a găsit în genunchi, plâns. S-a şters repede la ochi. ‎Părintele Bunescu s-a dus în locul unde a fost Părintele şi era umed locul de la plânsul Părintelui. ‎L- a întrebat mai târziu de ce a plâns. Nu i-a răspuns, dar mai apoi i-a zis că ruşii sunt la graniţele ‎tarii. A plâns Părintele pentru neamul romanesc. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbăta de Sus)

a) Învăţături împotriva Sfintelor Canoane:

Ierom. Arsenie Boca, „Autobiografie”: într-o iarna, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorba cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot []

Ierom. Arsenie Boca, citat de Romeo Petraşciuc în Lăsaţi-vă în grija Lui Dumnezeu: Într-o duminică a zis Părintele Arsenie: Mă, Rudi, bine că ai venit. Că azi avem o slujbă specială de făcut.‎‎Părinte, ce slujbă specială, că azi nu e sărbătoare, nu e nimic?!‎‎Da, mă, Rudi, azi trebuie să fac o slujbă specială, că îl scot pe mitropolitul Nicolae Balan din iad, că îi ajung 25 de ani, cât o stat acolo. Că l-o dezbrăcat de hainele preoţeşti pe Părintele Iosif Trifa, de la Sibiu, cel cu Oastea Domnului, chiar înainte de a-l duce la mormânt. Şi a făcut slujba, atunci…

Ierom. Arsenie Boca, citat de Ioan Cişmileanu în Mărturii din ţara Făgăraşului: În vremea aceea Copăcelul era în marea majoritate greco-catolici şi Părintele nu primea pe greco-catolici şi pe catolici. Zicea: „Mergeţi la Voila, la biserica voastră, la preoţii voştri’’, chiar dacă oamenii se duceau de dragul lui. [] La început nu i-a primit la împărtăşanie pe greco-catolici, dar le-a dat binecuvântare ca să meargă să ceară aprobare de la vlădica, de la episcop, că să fie împărtăşiţi. Şi a venit Mitropolitul Balan şi a spus că se pot spovedi şi împărtăşi (Greavu Tonta, 55 ani)

Pr. Nicolae Streza în Marturii despre Păr. Arsenie Boca: Îi primea cu aceeaşi dragoste şi răbdare ca şi pe cei ortodocşi, arătându-le că şi unii şi alţii au aceiaşi origine, că neam, că limbă şi credinţă şi că deosebirile sunt minime, numai prin cuvinte şi înaintea lui Dumnezeu contează credinţa în Fiul Sau Iisus Hristos, în Maica Domnului şi în Sfintele Taine, dar mai ales în viata creştina şi schimbarea ei. Aşa s-a făcut că, chiar înainte de 1948, anul în care majoritatea parohiilor greco-catolice cu credincioşii lor s-au întors la Ortodoxie, Părintele Arsenie era invitat nu numai să slujească ci şi să predice şi în parohii greco-catolice. Mergea acolo şi era primit cu toata cinstea ce se putea da unui om al lui Dumnezeu, din ale cărui învăţături şi sfaturi se foloseau şi aceia. [] uneori se întâmpla să rămân acolo şi Dumineca, după cum se întâmpla, şi mergeam la biserica greco-catolică de acolo la Sfânta Liturghie. Am cunoscut acolo şi familia preotului greco-catolic şi rudeniile cumnatului meu [] Pe drumul până acolo vă puteţi închipui cât a vorbit Părintele Arsenie cu acei credincioşi şi spre seara au ajuns acasă şi tot satul s-a strâns la biserica greco-catolică, cu preotul lor, unde Părintele a predicat şi i-a invitat să fie buni credincioşi creştini, să se spovedească şi împărtăşască regulat, să postească, să-şi schimbe viata în bine, să păzească poruncile lui Dumnezeu. Poate că atunci va fi şi spovedit pe unii, nu ştiu sigur.

Ierom. Arsenie Boca, citat de PS Daniil Stoenescu în Biserica din Drăgănescu, Capela Sixtină a ortodoxiei româneşti [n.n.: vedeţi că nu se referă la catolici când vorbeşte despre eretici,mai ales spunând că-s eretici cei ce nu au tradiţie apostolică şi deci nu-s creştini, dar şi restul celor enumerate -pe care le-au păstrat catolicii]:

[] nu-şi lăsa adepţii să spună sau să se roage cu rugăciunea „Tatăl nostru”; nu sunt fiii Maicii Domnului, întrucât spun rele de Maica Domnului; nu-i lasă să-şi facă semnul Crucii, că-i unealtă de ocară; nu-i nici icoană care să-L arate, că acestea ar fi „chipuri cioplite”, idoli; nu-i nici întemeietorul Bisericii, întrucât „ei” sunt biserica, apăruţi că ciupercile după Reformă (cca. 2000 în U.S.A., 1000 în Franţa) şi prolifică în progresie, neavând nici unii vechimea primei Cincizecimi a Pogorârii Sfântului Duh, ziua întemeierii Bisericii creştine. Deci ereticii, sectarii, numai sunt creştini, au căzut din creştinism. Primul eretic a fost Cerint, în veacul apostolic pe care l-a combătut Sfântul evanghelist Ioan. Altul, însemnat, Arie, combătut şi lepădat de Biserica la Sinodul I ecumenic. Apare în pictura de doua ori.

Ierom. Arsenie Boca, în Pravila albă – Sfaturi pentru cei căsătoriţi: Sectarii au provocat o libertate catehetica care duce la erezie. – Nu da cu bâta în viespile sectare. – Se vorbeşte de unirea Bisericilor, deci de ajungere la sobornicitate. La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunţa la confesionalitate

1. Despre sinucigaşi

Ierom. Arsenie Boca, citat de Pr. Petru Vamvulescu în Părintele Arsenie Boca MARTURIA MEA: Zicea Părintele că, celor ce se sinucid, nici mormântul să nu-l pecetluim cu Sfânta Cruce, nici parastas, nici Sfânta Liturghie să nu le facem. Doar când pomenim morţii din neamul celor sinucişi, când zicem cu tot neamul, acolo au şi ei un pic de parte. Singura zi în care îi putem pomeni – şi atunci, în taină – este la proscomidia Sfintei Liturghii de la Rusalii.

romaniatv.net/dezvaluiri-cutremuratoare-despre-părintele-arsenie-boca-ucenicul-lui-am-baut-apa-scoasa-din-morma_220707.html vedeniile Părintelui Arsenie Boca cu Maica Domnului sau Sfântul Serafim de Sarov sau duhovnici morţi de 200 de ani, sau despre descoperiri în nălucire de Sfinte Moaşte la lumina lunii şi a lumânărilor sau de băut de zeamă de morţi în loc de aghiazmă.

3. A băgat animale hipnotizate în biserică.

Ierom. Arsenie Boca, citat de Pr. Nicolae Streza în Mărturii despre Părintele Arsenie Boca: coborât de pe schelă, privea cu oarecare satisfacţie cum găinile acelea, fără să facă vreo murdărie pe covoarele de pe jos din biserica, ciuguleau fărâmiturile căzute; când găinile au terminat, fără să ridice tonul, liniştit le-a zis: –Acum aţi terminat de ciugulit, ieşiţi afară din biserică, că nu mai aveţi ce ciuguli. Atunci, spre uimirea şi mai mare a noastră, acele găini, curat de albe, s-au aşezat într-un şir indian cu cea mai mare dintre ele în frunte şi aşa, legănându-se, fără să se împingă sau alerge una înaintea celeilalte au ieşit liniştite din biserică. Apoi, privindu-ne pe noi, uimiţi de cele ce văzuserăm, ne-a zis: –Ce vă miraţi atâta? Oare nu este mai bine că ele să adune firimiturile căzute de la parastase pe jos, în loc să le luaţi voi pe tălpile picioarelor şi să le duceţi pe cine ştie unde? Da, Părinte! [] Părintele, zâmbind la noi, n-a mai spus nimica, dar ne-a dat o lecţie de puterea de influentă a Sfinţiei sale şi asupra pasărilor, devenite atât de ascultătoare de glasul său.

4. Despre Sfintele Icoane: (a) Le picta după vedenii ; vedeţi şi neascultarea de canoane şi de ierarhia bisericească (justificare: „rugăciunea şi postul”, şi „ceva de sus”)

Ierom. Arsenie Boca, citat de Pr. Petru Vamvulescu în Părintele Arsenie Boca MARTURIA MEA: A venit odată la Drăgănescu un ierarh de la Patriarhie, care i-a poruncit Părintelui Arsenie să şteargă imaginile neortodoxe pictate în biserică. Părintele Arsenie i-a dat scule să şteargă ce nu-i convine, căci, zicea Părintele: „n-am pictat nimic, decât cu poruncă de Sus, pentru catehizarea poporului, care zace în întuneric”. De aceea, nu l-a putut înţelege întru totul nici Sorin Dumitrescu, un pictor, de altfel, talentat. Dar, pe lângă talent, mai trebuia ceva de Sus, pe care nu-l are oricine. Părintele Arsenie nu a pictat la metru pătrat, după tipare, ci cu descoperire de Sus, nu numai cu documentaţie; ci mai ales cu rugăciune şi post şi, uneori, vorbind cu sfinţii pe, care îi picta.

(b) Se picta pe sine, în locul Mântuitorului şi Sfinţilor (subliniind că aşa se pictează pe ei înşişi occidentalii emuneraţi de el renascentist deci catolic, iar nu bizantin cum obligă canoanele)

Ierom. Arsenie Boca, citat de PS Daniil Stoenescu în Biserica de la Drăgănescu -Capela Sixtină a ortodoxiei româneşti: O greutate a chipului Domnului Hristos o mai constituia şi etnicitatea pictorilor. Grecii puneau, în mod reflex, ceva din etnicul şi clasicitatea artei lor; ceea ce caracterizează stilul bizantin până astăzi. Perioada Renaşterii chiar a pus preţ pe această etnicitate a pictorilor în reprezentarea chipului Domnului Hristos. Domnul Hristos seamănă cu pictorul şi cu naţionalitatea lui. Exemplul cel mai izbitor al genului l-a dat un pictor ungur, Muncaci: Iisus înaintea răstignirii, privind pe cei doi tâlhari răstigniţi deja. Operă de mare valoare cu subiect religios. Chipul bisericesc al Pantocratorului caută, cum cere Hegel în Estetica lui, un chip universal al omului, al tuturor oamenilor, de toate neamurile.

Toate neamurile, toţi oamenii să-şi recunoască în El chipul lor de obârşie, chipul devenirii lor eternitate. Grea temă şi poate cea mai grea a picturii. Leonardo da Vinci a prins această notă în Cina cea de Taina, într-un desen, dar în pictura n-a mai prins îndeajuns această rezolvare. Michelangelo a izbutit acest chip universal al omului, în chipul lui Adam, la creaţie.

[n.n. observaţi şi aici încerca să ne transmită Învăţătură ariană, provenită de la Origen a obârşiei comune a noastre cu Fiul lui Dumnezeu – veţi vedea mai jos că afirma în „Cărarea împărăţiei” că Iisus e singurul om care nu şi-a dezminţit niciodată obârşia divină” ; se lămureşte la rândul de mai sus şi numele neortodox al cărţii]

Pr. Petru Vamvulescu, în Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA: Călugărul pictat la intrare, pe peretele din stânga al bisericii din Drăgănescu – răstignit pe cruce, către care strigau ‎potrivnicii: „Rabzi că un prost!” este o ‎imagine a Părintelui Arsenie

Învăţăturile eretice pictate sunt foarte multe, numai ele necesitând un studiu; iată unde se văd:

PS Daniil Stoenescu, în Păr. Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in: UN PROIECT VIZIONAR AL PĂRINTELUI ARSENIE – Printre multele desene ramase de la Părintele Arsenie şi păstrate la Aşezământul monahal de la Sinaia, se afla unul cu totul şi cu totul deosebit, inedit, vizionar şi de-a dreptul extraordinar. Pe o foiţa de calc de 22,5 x 14,5 cm este abia schiţat sus, în partea centrală, chipul Mântuitorului Hristos. [] În marginea din dreapta vedem un împărat creştin calare pe un cal, care seamănă cu sfântul Ştefan cel Mare al Moldovei, privind spre profilul unui cardinal sau franciscan, din coltul din dreapta jos, sau al papei care l-a numit ‎‎atletul lui Hristos.” Vizavi de clădirea şi biblioteca sfinţilor Părinţi observam ‎‎zidul plângerii”, în faţa căruia cinci credincioşi se roagă cu capetele aplecate. Deasupra zidului se înalţă o monumentala biserică ortodoxă în stil rusesc, cu trei turle şi cu două cruci cu trei braţe, în zarea cărora este schiţat profilul unui sfânt, poate al sfântului Serafim de Sarov. În spatele zidului plângerii vedem sediul Naţiunilor Unite cu celebrul monument inspirat din cuvintele irenice şi eshatologice de la Isaia 2,4: „Sa prefacem săbiile în fiare de plug”. În stânga zidului plângerii îl vedem pe Michelangelo sculptând Pieta, iar puţin mai sus pe Leonardo Da Vinci pictând Cina cea de Taina, iar deasupra, binecuvintează „urbi et orbi”, un personaj care seamănă a fi un pontif roman, din faţa profilului catedralei Notre-Dame din Paris. În coltul din stânga sus se află un chip feminin modem şi indefinibil, probabil imaginea Babilonului din Apocalipsa.

Acest desen al Părintelui Arsenie sub forma de triptic, demn de a fi pictat în viitoarea Catedrala Patriarhala a Mântuirii Neamuluiadevărată sinteza grafica a teologiei istoriei – care pare a înmănunchea întâlnirea, în viitorul eshatologic, a Ortodoxiei cu Catolicismul sau a Răsăritului cu Apusul întru întâmpinarea Celui ce vine pe nori, nu este exclus să fi fost o alternativa sau o varianta la compoziţia mesajului ecumenic şi testamentar al Părintelui, de sub crucea Mântuitorului Hristos din scena „Biserica şi lumea” de la biserica din Drăgănescu, unde, în cele din urma, sfinţia Sa a pictat Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol şi biserica Sfântul Petru din Roma, învăluite amândouă în lumina Aceluiaşi Duh Sfânt şi Soare al dreptăţii.

Vedeţi mai jos (transcris de la youtube.com/watch?v=w9AAI9iwvkM) că nu numai din neştiinţă şi formarea să uniată a încălcat Sfintele Canoane, ci şi prin exemplul negativ personal de comportament (ce ataca moralitatea) a învăţat împotriva lor:

Păr. Arsenie Papacioc: Era un curent ‎foarte puternic în România, cu arsenismul, mai ales la Bucureşti. El era la Sâmbăta. Când te duceai ‎acolo era cel mai mare har dar să-ţi întrebi privirea cu el. Iţi dai seama… [Păr. Ioanichie Balan: ‎ Doar cu privirea[] Şi acum… s-a făcut ‎Mănăstire a Prislop cu stareţ… Arsenie. ‎Noi l-am învinuit ‎că: nu ţii cont, nu ţii legătura cu Biserica, (noi cei de la Antim), şi ‎te invitam să iei parte la sfătuire cu noi ‎aicea… uite aşa…. N-a primit, pentru că ‎el era… nu putea să-şi hrănească antimandarele lui. [n.n. credinţă eretică pe care se bazează prevestirile mincinoase – vedeţi mai jos] [Păr. Ioanichie Balan: Da, da… scopurile]

[n.n.: Aici Părintele Arsenie, gândind bisericește, arată că nu a fost opinia lui, ci a multora, inclusiv a celor de la Sfânta Mănăstire Antim, care învățau din minunata lucrare a Rugului Aprins, reînvierea lucrării lăuntrice a Filocaliei, pe care Părintele Arsenie Boca – de dragul Maicii Zamfira și a propriei lucrări spectaculoase – a refuzat să o practice, deși Părintele Profesor Dumitru Stăniloae și alții l-au îndemnat să o facă. Vezi și informațiile valoroase din cartea Arhimandritului Paulin Lecca și a doamnei Lidia Stăniloae. ]

[] Credea în metempsihoză, adică în reincarnare, ‎lucruri dovedite, nu se punea problema. Eu personal sunt convins de asta, adică… aşa cum cu multe lucruri l-am prins[] Când s-a făcut mănăstire a Prislop, pentru că să-l aducă Biserica şi pe el într-o ‎oficializare, într-o apropiere de unitate, l-au numit stareţ la Prislop [] La Institutul Biblic, m-am întâlnit cu Arsenie. El era la ‎consilieri. Când a ieşit el de acolo, el m-a luat: Aaa, Ce faci, părinte Arsenie?; Vino la noi la Mănăstire … N-am nevoie, (zice), lasă că-mi ţii sfinţia ta ‎locul, ştiitot Arsenie.

Zic: Părinte, eu ţin locul meu, nu ţin locul nimănui, să ştiţi… [n.n.: vedeţi la Monahul Iacint (scrisoarea de la finalul prezentei) justificarea: Păr. Papacioc se ferea din nou de hipnoza şi influenţele ezoterice descrise anterior]

[] poate Dumnezeu l-a luat din vreme să nu facă greşeli mai ‎mari. [] Părinte dragă, a fost şi părintele Arsenie o mica problema în Biserica noastră. Nu vrei să stai în unitate, ‎domnule, să te dezvolţi, să vorbeşti, [] Sa trăieşti, să primeşti observaţia de corectare, că eşti om şi poţi ‎să greşeşti. Să ai un duhovnic cu care, fără discuţie, să poţi să comunici cu el, şi poţi să ai zece… nu te oprea ‎nimeni. S-a izolat şi a rămas aşa[Păr. Ioanichie: De unul singur, permanent]

n.n. Convorbirea a avut loc cu ocazia vizitei Părintelui Arsenie Papacioc la Sfânta Mănăstire Sihăstria, din octombrie 1996; ea s-a ţinut în chilia Părintelui Varsanufie, duhovnicul Părintelui Cleopa Ilie, unde acum este locul de închinare în memoria Părintelui Paisie Olaru.

La ea au participat (mai cunoscuţi): Arhimandriţii: Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan, Arsenie Papacioc. Protosinghel Arsenie Popa (actualul stareţ al Sihăstriei), Monahul Iacint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa, şi… mulţi alţii, din obştea Sfintei Mănăstiri Sihăstria; iată mai jos şi începutul discuţiei:

Păr. Ioanichie: Apropo de părintele Arsenie Boca – că declară că este sfânt, că se fac minuni la mormântul lui…[…] I-au făcut acatist, i-au făcut tropar, i-au făcut condac; acum a ieșit o carte foarte… legată de părintele, numită ,,Cărarea”…„Cărarea împărăției”…– ați auzit de cartea aceea?–, în care spune și lucruri științifice și teologice și biologice.

Păr. Papacioc: Părintele Boca, păcat de el. A fost un om inteligent, cu suflet bun [Păr. Ioanichie: Prima dată…]

Păr. Papacioc: foarte pregătit, mare pictor, dar, Părinte… căzuse în forma aceasta a proorociei… cândva… și a sfințeniei, și a intrat duhul ăsta al mândriei… Ei, sfințiile voastre erați foarte mici… [Păr. Ioanichie: Nu, nu țin minte…]

Păr. Papacioc: și eu eram mic. Și înainte de a mă duce la mănăstire auzisem nu știu ce… era o mișcare în studențime…

Părintele Cleopa Ilie: Da, da, da…

Păr. Papacioc: Și eu m-am dus la el… la Sâmbăta… era curentul acesta arsenist, foarte puternic. [Păr. Ioanichie: Da, în numele lui, da…]

Păr. Papacioc: M-am dus la el, pentru că voiam să plec la mânăstire și voiam o binecuvântare.

[] Și stând la masă era acolo stareț un părinte Serafim. Mult m-am folosit de părintele Serafim, nu de Arsenie, de Serafim m-am folosit. Păr. Ioanichie: Da, Părintele Serafim Popescu…

Păr. Papacioc: Părintele Arsenie era la o masă fără așternut pe ea… cam lățimea asta… așa… eu aici și el aici, că era într-o vineri și se luase masa și mi-a pus și mie ceva. Și Arsenie Boca și-a pus mâinile așa… Niște ochi albaștri, puternici… la mine așa… fix…. Eu când am văzut zic: vezi de treabă, domnule. Eu nu eram „prost”, eram băiat citit… într-un fel… Ce înseamnă antimandarul [vezi nota] acesta ? Să nu-l… – (l-am simțit) ; Cât era de puternic curentul despre el, pentru mine, zic, gata. Și nu mi-a mai trebuit… Mi s-au întâmplat niște lucruri de o mare trăire pe care am avut-o eu acolo. A vrut să vină către mine că eram într-o margine de pădure. S-a întors din drum. Eu m-am rugat mult la Dumnezeu să nu vină… Nu știa lucrarea mea.

[notă]  [antimandarele sunt predestinări sau credința eretică, pe care se bazează prevestirile mincinoase, n.n. – ANTIMANDARE. A TRIMITE ÎNAINTE. „Da Anti in vece di Ante e Mandare”. Ott. Com. Dant. Par. ‎‎479. (comentariul la Dante) Ma quale fosse la cagione di questa predestinazione, cioè antimandare, è solo a Dio nota. (traducere: „Dar ceea ce a fost cauza acestei predestinări, adică antimandare, este cunoscut doar de Dumnezeu” ]

Păr. Papacioc: Am plecat la mănăstire. Mi-am văzut de treabă… A trecut o vreme și noi am condamnat ce a făcut el. Mai întâi de toate a fost arestat. [Păr. Ioanichie: A fost arestat?] Păr. Papacioc: A fost arestat pentru că făcuse niște proorocii cu rușii. Că vin rușii, că vin comuniștii, că nu știu ce. Şi ăștia… nu l-au cruțat. Și el în închisoare s-a lăsat și de preoție și de călugărie. S-a eliberat din închisoare, a rămas civil și s-a ocupat de pictură la un preot de la marginea orașului București.

[n.n. observaţi preţuirea acestor mari duhovnici pentru Părintele Serafim Popescu, trecut la cele veşnice în anul 1990 ; găsiţi în lucrarea de faţă multe din mărturiile adunate de acesta şi tipărite ulterior de Păr. Iustin Pârvu – cum ar Mărgăritare duhovnicesti . În acest sens, vezi pe site adulator pentru Ierom. Boca la anomismia.wordpress.com/tag/arsenie-boca-si-serafim-popescu/ : Scrierea de mai jos, cu titlul “Pentru pace” a aparut intr-o carte-culegere de texte care reproduce un caiet de scrieri care s-a aflat de-a lungul anilor în custodia Manastirii Sambata – iniţial apartinand Parintelui Serafim Popescu, prieten de o viata al Parintelui Arsenie Boca, si fost staret al Manastirii Sambata (in perioada 1949-1955), imediat după mutarea fortuita la Prislop a Parintelui Arsenie, si ulterior trecut in custodia Parintelui Teofil Paraian. Cel din urma a furnizat materialul documentar spre publicare, astfel incat el a aparut in cartea Din invataturile Parintelui Arsenie Boca. Rostul incercarilor” ; sau despre Organizatia Tinerilor din Sibiu: „Întâlnirea de la sfârşitul săptămânii trecute (24-25 octombrie 2015). Între invitaţii la cuvânt s-a aflat şi Mitropolitul Ardealului – ÎPS Laurenţiu Streza, care le-a vorbit tinerilor şi celor prezenti despre “Duhovnici pe care i-am cunoscut: Părintele Arsenie Boca, Părintele Serafim Popescu şi Parintele Teofil Părăian”]

1. Monofizismul (erezia unei singure firi a lui Iisus, cea divină – „monophysis”)

Ierom. Arsenie Boca, în „Cuvinte vii” – citat extensiv in Nicolae Berdiaev; iată doar una din erezii: Creştinismul are că baza dogma histologică a ‎naturii teandrice a Fiului şi dogma trinitara.

[n.n. vezi şi alte citate dintr-o “lucrare” a acestui… autor, la ceruldinnoi.ro/pages/Berdiaev-Simbol_mit_dogma.htm : La fel, este im­posibil să se formeze o concepţie asupra naturii teandrice despre Hristos. Gândirea se apleacă firesc spre monofizism, spre recunoaşterea unei singure naturi; pentru ea, misterul unităţii celor două naturi într-o sin­gură persoană e de neconceput. Iată de ce, în ce priveşte natura teandrică a lui Hristos, nu sunt posibile încă decât mitul şi simbolul […] Caracterul trinitar al lui Dumnezeu, natura teandrică a lui Hristos sunt re­alităţi iniţiale ale vieţii spirituale. Aceste realităţi se descoperă când conştiinţa se întoarce din lumea naturală ca să se orienteze către altă lume, când gândirea noastră se conformează schimbărilor acestei […] Ecumenismul izvorăşte din natura spiritului. Teoria, susţinută de Harnack, ce încearcă să demonstreze că lucrarea dogmelor Bisericii este un proces de elenizare, o introducere a filosofici greceşti în creştinism, nu corespunde realităţii. Dogmele ce se referă la Treimea divină, la natura teandrică a lui Hristos, la Mântuire prin misterul Crucii, au fost şi vor rămâne o nebunie pentru gândirea grecilor. Nimic în ele nu este raţional, accesibil inteligenţei. Din contră, ereziile corespund mult mai bine la înţelegere prin judecată. Arianismul, mai ales, era perfect raţional, a avut ca adepţi pe toţi acei ce se chinuiau cu gândirea şi filosofia elenică. E mult mai uşor să nu recunoşti decât o natură şi o voinţă în Hristos, cum fac monofiziţii şi monoteliştii, decât să afirmi, cu dogma, fuziunea antinomică şi paradoxală a două naturi şi două voinţe]

2. Învăţătura nestoriană (erezia că cele două esenţe divină şi umană sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin, care locuieşte în om)

Ierom. Arsenie Boca, în Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in [Iisus] El personal, întrupat în persoană omenească‎ a venit la noi să ‎ne ‎spună toate despre soarta noastră.

3. Învăţătură ariană, provenită de la Origen:

Ierom. Arsenie Boca, în Părintele Arsenie: omul îmbrăcat în haină de in Iisus e singurul om care nu şi-a dezminţit niciodată obârşia ‎divină.

Ierom. Arsenie Boca, Autobiografie: Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau a păcatelor. [n.n.: totul este de pe urma greşelilor sau a păcatelor – iată determinismul îngust, tipic protestant, şi necunoaşterea lucrării lui Dumnezeu; iată ce l-a mânat în viaţă ]

Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii [] iubirii de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.

Ierom. Arsenie Boca, în „Cărarea împărăţiei”: Oameni suntem toţi; om însă, numai din când în când cate unul: acela ‎care nu-şi dezminte obârşia divină; iar Om (cu “O” mare) numai unul, Iisus ‎Hristos, care pentru noi oamenii, Dumnezeu fiind, s-a făcut Om.‎ [] Ştiam şi până la HI [n.n: !!!!] că avem o obârşie divina, că suntem nemuritori ‎cu sufletul, că este un singur Dumnezeu, spiritual, nevăzut – ştiau acestea ‎şi dacii lui Zalmoxis, de pe meleagurile noastre – dar cu venirea lui Iisus ‎Hristos, ca Om între oameni, în istorie, se repara structural firea ‎omenească

[n.n.: Am văzut anterior că-şi justifica pictarea sa ca Iisus prin aceea că ”Toate neamurile, toţi oamenii să-şi recunoască în El chipul lor de obârşie, chipul devenirii lor eternitate. Grea temă şi poate cea mai grea a picturii. Leonardo da Vinci a prins această notă în Cina cea de Taina, într-un desen, dar în pictura n-a mai prins îndeajuns această rezolvare. Michelangelo a izbutit acest chip universal al omului, în chipul lui Adam, la creaţie”;

Tot acolo am văzut citatul din PS Daniil Stoenescu, în Biserica din Drăgănescu, Capela Sixtină a ortodoxiei româneşti: Primul eretic a fost Cerint, în veacul apostolic pe care l-a combătut Sfântul evanghelist Ioan. Altul, însemnat, Arie, combătut şi lepădat de Biserica la Sinodul I ecumenic. Apare în pictură de două ori. ]

4. Învăţătură original origenistă (erezia că sufletul uman este închis într-un trup, descins direct din Dumnezeu, dar în momentul închiderii în trup, a avut loc un fel de „îngheţare” a acestui spirit. Dacă Iustin Martirul ezitase în a afirma acest lucru, tocmai pentru a nu identifica sufletul uman cu sufletul universal, Origene riscă această acuzaţie spunând că sufletul uman descinde (prin cauzare) direct din Dumnezeu):

Ierom. Arsenie Boca, în „Cărarea împărăţiei”: De faptul că suntem oarecumva anteriori faţă de forma noastră ‎pământească, Dumnezeu ne spune, învăţându-l pe Ieremia,‎ când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe ‎pământ: „înainte de a te urzi în pântece… te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare” (Ieremia 1, 5) ‎ [] Dumnezeu pe toţi îi trimite înzestraţi şi în stare să fie drepţi. Dar, ‎trecând ei prin poarta naşterii pământeşti, iau în spate poveri părinteşti, care-i spetesc şi-i încovoie spre pământ..‎

[iată şi un citat denaturat de Părintele Arsenie Boca, în sens origenist, pentru a susţine că suntem zămisliţi „de sus”; cuvântul autentic din Sfânta Scriptură este: “Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc pentru popoare“”]

5. Pelaghianismul (erezia cum că Harul lui Dumnezeu ar fi doar un ajutor, iar libera voinţă a unei persoane ar fi pe de-a întregul capabilă să-l aleagă pe Dumnezeu şi/sau să facă bine sau rău fără ajutorul intervenţiei divine. Pelagius susţinea că o persoană este născută cu aceeaşi puritate şi virtuţi morale ca cele ale lui Adam, atunci când a fost făcut de Dumnezeu):

Ierom. Arsenie Boca, în “Cărarea împărăţiei”: În vremea ‎aceasta, lucrează asupra nevoitorilor puterea cea mai presus de fire a Duhului ‎Sfânt. Dar, să nu uitam: numai după ce ei, prin nevoinţele cele de bună voie, ‎au scos toate puterile sufletului din robia lucrării contră firii şi le-au adus la lucrarea potrivită cu firea, spre care le erau date. ‎Odată dobândită această convertire şi armonie lăuntrică a puterilor, vine şi ‎lucrarea cea mai presus de fire şi ajută creşterea şi rodirea darurilor Duhului ‎Sfânt, potrivit orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare.

6. Chiar şi învăţătura Sfântului Sinod al 2-lea Ecumenic a contrazis-o, promovând uniatismul (greco-catolicismul şi romano-catolicismul), deci, implicit Filioque – învăţătura că Sfântul Duh purcede şi de la Fiul:

Ierom. Arsenie Boca, citat de Ioan Cişmileanu în Mărturii din ţara Făgăraşului: Cu privire la Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, Părintele zicea că ‎sunt două strane ale aceleaşi Biserici (Sora Aurica Tinea, Sf. Mănăstire Sâmbăta)‎

•‎ Despre catolici a spus: „Biserica Catolică este aproape fără ‎greşeală”. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbăta de Sus)‎ ‎•‎ Eu eram catolică, dar Părintele Arsenie avea un chip, o înfăţişare, ‎ceva aparte de lume şi mi-a intrat la inimă. Nu pot sta fără fotografia lui. Nu ‎m-am spovedit la Părintele Arsenie, nu i-am cerut ajutorul niciodată, dar ‎odată am vrut să fac un lucru rău şi el m-a oprit. (Murar Maria, 77 ani, ‎Arpaşu de Sus)‎

(a) Despre reincarnareIerom. Arsenie Boca Cuvinte vii – TAINA LUI ILIE SI IOAN:

Fiul Zahariei ştim că a fost Ioan Botezătorul. ‎‎(Cine ştie, dacă tatăl său ar fi ştiut că pentru copilul acesta va avea să moară ‎ucis între templu şi altar, oare l-ar mai fi cerut ? – E o rânduială că noi nu ştim ‎viitorul: am zădărnici rânduieli providenţiale)‎

Dar Ioan era reîntruparea lui Ilie ?Cu duhul şi puterea lui Ilie” n-ar ‎putea merge şi altcineva, de pilda Ioan ?

A fost un singur suflet, o data în Ilie, a ‎doua oara în Ioan ? Ar fi prin urmare vieţi succesive ? „Reincarnarea” ar avea ‎baze în Revelaţie ?‎

Astea-s întrebările şi misterul.‎ ‎Când Ioan a trimis din temniţă o întrebare lui Iisus, cu prilejul acesta ‎Iisus a mai precizat despre Ioan: „Ce-aţi ieşit să vedeţi ? – un prooroc ? Da, zic ‎vouă, şi mai mult decât un prooroc. Căci el este acela de care s-a scris: «Iată eu ‎trimit înaintea fetii tale pe îngerul meu, care va pregăti calea Ta înaintea Ta»”. ‎

Deci Ioan era Ilie sau era înger; sau Ilie era înger ?‎ Daca după înviere toţi vom fi că îngerii, atunci răpirea lui Ilie la Cer să ‎fi fost cauza transformării (strămutării – deşi nu corespunde nici cuvântul ‎acesta -) unui om în înger?‎

Îngerii şi oamenii sunt ordine distincte. Dogmatic.‎ ‎Dar dacă Dumnezeu poate şi din pietre să facă fii lui Avraam, sau pe ‎măgăriţa lui Balaam să vorbească omeneşte ? – Cine-I poate pune hotare? ‎ Ca ‎nu putea să fie înger mai înainte de aceea ne stau mărturie şi cuvintele lui ‎Iacov: „Ilie, om păcătos asemenea nouă a fost, dar cu rugăciune s-a rugat…” ‎‎(Iacov 5,17).

Dar ce mai înţelegem atunci prin „înger” ?‎ Întâi înţelegem făpturile cereşti, cetele îngerilor. Al doilea înţeles e cel ‎de „trimis” al lui Dumnezeu – cu o misiune.

Dar în ce priveşte pe Ioan Botezătorul, echivalenţa înger = trimis, ‎începe să nu mai fie mulţumitoare. Cuvintele; „Iată Eu trimit pe îngerul Meu ‎înaintea fetei Tale”, ar fi ştirbite din înţeles. ‎

Apoi, la Schimbarea la Faţă a ‎Domnului, vin de faţă şi vorbesc cu Iisus, Moise şi cu Ilie. Moise din iad. Ilie – ‎din Raiu sau din iad? ‎

Dacă considerăm pe Ilie independent de Ioan, atunci a ‎venit din Rai. Daca Ioan era Ilie, atunci ştim din Predanie că Ioan a fost ‎înaintemergător al Domnului şi în iad; în cazul acesta şi Ilie a venit din iad. ‎ ‎

Ioan a fost înger, sau era Ilie transformat de Rai în înger ‎, rămâne ‎iarăşi o întrebare: de ce Ioan e reprezentat în icoane de Biserica veche, îndată ‎după tăierea capului (şi cu el pe tava Irodiadei) prîntr-un Ioan cu aripi: – ‎semnele firii îngereşti ?‎

Deci îngerii pot reveni pe pământ în trupuri pământeşti, ori de cate ori ‎sunt trimişi ?

Reîncarnarea lor (deşi numai unul, Ilie sau Ioan pune „problema” ‎aşa, – că să nu generalizăm), nu mai e propriu-zis doctrina indiană a ‎reincarnării.

[] Lăsat-am întrebările să se ciocnească de toate stăvilarele tainei şi să-şi dovedească zădărnicia, izbindu-se de limitele îngăduitului.‎ Dincolo este împărăţia marilor taine ale existenţii.‎

Dumnezeu ţine ascunse în mister rânduieli neştiute de îngeri şi oameni.‎ ‎

[n.n. – aici şi în concluzia de mai jos, vorbeşte doar de sine însuşi; în orice caz nu despre Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat, ce cobora de la Schimbarea la Faţă (nu urca… precizăm asta faţă de hula de mai jos, într-adevăr nemaiîntâmplată…)]

Poate că, gândindu-Se la aceste taine ale Tatălui, şi vorbindu-le foarte ‎de departe cu câţiva ucenici, Iisus s-a transfigurat şi transpus în mister până la ‎aşa măsură că, venind apoi la ceilalţi ucenici şi la mulţime, pe care i-a găsit ‎aproape certându-se, „toţi s-au înfiorat şi au alergat să I se închine.‎ ‎Despre aşa ceva nu avem ştire să se mai fi întâmplat.‎ ‎Poate că ei au dezlegat „înfiorându-se şi închinându-se” cel mai bun răspuns, vrednic de împărăţia marilor Taine.‎

Prislop. Joi XXX 14. XII.949 Marcu 9,10-16.

Pr. Petru Vamvulescu, în Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA: După ce a terminat liceul la Brad, ‎Părintele Arsenie dorea să meargă la aviaţie. ‎Dar s-a mâhnit mult şi a plâns, că, ne‎având bani să plătească garanţia cerută, a ‎trebuit să renunţe. Atunci, rugându-se înaintea sfintei icoane a Maicii Domnului, ‎că Samuel Proorocul, a auzit un glas din cer, ‎care i-a zis: „Nu mai plânge, Ziane, că te ‎voi înălţa eu cu mult mai mult decât ‎avioanele”. Aceasta mărturie mi-a spus-o ‎Călugărul nevăzător Sebastian, de la ‎Mănăstirea Sâmbăta de Sus (Braşov).‎ [] Ce taine minunate i-a descoperit ‎Părintelui Arsenie Maica Domnului în ‎Sfântul Munte Athos, prin Sfântul Serafim ‎de Sarov, cum a auzit monahul Sebastian, ‎cei nevazator, de la Sâmbăta! Multe nu le-a ‎putut mărturisi Părintele la nimeni.

N.n.: Şi în autobiografia sa apare foarte nedecis faţă de viaţa închinată lui Dumnezeu… În ce priveşte cui se mărturisea – de vreun duhovnic mai… viu, nu avem ştire; iată însă ce mărturii avem:

Pr. Nicolae Streza în Marturii despre Păr. Arsenie Boca: La Athos Părintele Arsenie s-a rugat stăruitor Domnului Hristos, săi ‎scoată în cale un duhovnic mare şi iscusit şi care să-l iniţieze în tainele ‎duhovniciei. Acest lucru este recunoscut de toţi, că fără îndrumarea unui mare ‎duhovnic, monahii nu pot înainta în viaţa duhovnicească, la fel preoţii şi ‎credincioşii de rând. ‎Odată l-am auzit şi eu, la Brâncoveanu, pe Părintele Arsenie, mărturisind ‎despre iniţierea deosebită pe care a avut-o la Athos. Se ştie că Părintele nu făcea ‎cu uşurinţă mărturisiri despre tainele vieţii sale duhovniceşti. ‎ După ce văzu că părea că nu-i ascultată rugăciunea lui către Mântuitorul, ‎s-a rugat Maicii Domnului cu multă stăruinţă şi lacrimi, că să ceară de la ‎Domnul Hristos, să-i împlinească dorinţa sa.

După un timp, i s-ar fi arătat Maica ‎Domnului, care l-a luat de mână şi l-a dus sus, într-un vârf înalt, din Athos, şi ‎acolo l-a dat în mâna unui duhovnic, sârb, ‎ care trăise cu 200 de ani mai înainte. Acesta l-a iniţiat, i-a descoperit multe taine ‎adânci ale duhovniciei, şi ar fi primit de la acesta, prin lucrarea Duhului Sfânt, ‎darulînainte vederii”, pe care-l va folosi, uneori, după ce a devenit duhovnic ‎la Brâncoveanu. ‎ Despre acest lucru de taina, mărturiseşte şi ierodiaconul Dometie, de la ‎Brâncoveanu, frate de mănăstire , la început, când era Părintele la Sâmbăta de ‎sus. (Mărgăritare Duhovniceşti, pag. 5-l4)‎

(b) Despre împreunarea trupească

Ierom. Arsenie Boca, Autobiografie: La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor ‎şi ‎grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele ‎de ‎anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-‎şi tina ‎cursul.

[] ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma ‎greşelilor sau a ‎păcatelor

[] Aveam problema voinţei în ‎stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, ‎studiind mistica comparata a diferitelor religii ‎superioare, că să vad prin proprie ‎experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii ‎sufleteşti şi biologice. Mă ‎interesa să vad dacă e adevărat ce afirma cărţile asupra actelor reflexe, ‎şi asupra ‎instinctelor, că anume sunt independente de voinţa şi controlul conştiinţei. Experi‎enţa ‎mea personala însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate ‎întinde şi peste ‎instincte şi actele reflexe după o oarecare variabila. Mă ajutau la ‎aceste adânciri şi studiile ce le ‎făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, ‎trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru ‎studii orientalistice. Iar parte de stu‎dii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi ‎parveneau pe aceasta cale. Toate acestea mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea Călugăriei. ‎

Ierom. Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei: [] mai degrabă prin observarea ‎actelor decât a gândurilor noastre, putem spera să ne vedem aşa cum suntem şi să ‎ne facem aşa cum vrem… Acţiunile care răsar din adâncurile vieţii inconştiente ‎trebuie să ne slujească a studia curentele care ne poarta uneori fără ştirea ‎noastră…‎

Ierom. Arsenie Boca, Autobiografie: Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de ‎toate vârstele şi treptele, ‎năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre ‎necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu ‎oamenii, deşi nu ‎eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma ‎greşelilor sau a ‎păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi ‎misiunea majora a propovăduirii […iată a ce:] iubirea de Dumnezeu, ‎iubirea de toţi oamenii, fără deosebire şi viaţă curată, ‎care fac cu putinţă ‎reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în împărăţia de obârşie, de ‎unde ‎ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii ‎noastre, pe pământ, în stadia şi ‎arena vieţii.‎

[ n.n. : Propovăduirea plăcerii împreunării trupeşti că sursa de sănătate nu este numai a hinduismului, ci şi a ereticilor scientologi orgonomi, care că şi Părintele Arsenie Boca, îşi întemeiază credinţa antropologica pe o răstălmăcire a ştiinţei: „Eliberarea energiei sexuale readuce echilibrul în organism. Din diverse motive, energia orgonică este reprimată sau nu se descarcă în totalitate la multe persoane, ceea ce produce fenomene patologice în plan fizic şi psihic (nevroze). Reich a reuşit să inventeze un dispozitiv, alcătuit din straturi alternative de materie organica şi metal, care acumulează şi generează energia orgonică.”

(c) Despre carne: Ierom. Arsenie Boca, citat de Pr. Ioan Gînscă, O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete: Carnea este o otravă şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi care este fierea.

  1. Tatăl:

petitieonline.com/pentru_canonizarea_printelui_arsenie_boca_-_sfantul_ardealului CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă ‎pentru viitorul dosar ‎de canonizare:

Părinţii (căsătorie mixtă): ‎ Tatăl: Iosif-Petru (greco-catolic, 24 feb. 1881, oraşul Brad – †19 iun. 1926; †45 ‎de ani), ‎pantofar. ‎ Mama: Creştina (ortodoxă, 30 oct. 1892 – †6 dec. 1951; născută Popa în satul ‎Vaţa de Sus, ‎Hunedoara; †59 de ani în satul Halmagiu, raion Gurahont, regiune ‎Arad), casnica (doua clase ‎primare). Data Cununiei părinţilor: 7 nov. 1909, Vata de Jos (data divorţului: 22 mart. 1922)‎

Pr. Nicolae Streza în Marturii despre Păr. Arsenie Boca: Botezul în căsătoriile mixte: Este un lucru cunoscut şi recunoscut că de obicei credincioşii de rând nu prea fac mare caz de diferitele controverse teologice dintre ortodocşi şi greco-catolici, cel puţin după primul război mondial şi anul 1948. Multe familii în Transilvania erau mixte: soţul ortodox şi şotia greco-catolică sau invers. Adeseori chiar preoţii formau o familie mixtă, fapt ce nu împiedica armonia şi dragostea familială. Copiii erau botezaţi, mai ales după credinţa tatălui.

Ierom. Arsenie Boca, Autobiografie: De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie ‎spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci.

Aşa spre pildă am ‎o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele raţiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic. []

Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar ‎dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, ceea ce n-a fost, ‎împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în 1929 ‎m-am înscris la Academia Teologica din Sibiu. [n.n.: contemplativă, sau speculativă ? Sau ! ]

În cursul teologiei mi-am vândut casa părinteasca spre a-mi putea continua studiile. Eram şi ‎bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă induram, întrucât era divorţată de tata iar ‎eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală

[] deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără ‎corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m-am Călugărit.

Apoi, de ‎la plecarea din Brad, mi-am pus o anumita disciplina austera, care avea mai multe amănunte ‎greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus că toata vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţa cu ‎fete. Ceea ce n-am reuşit, întrucat tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să ‎studieze teologia, şi m-am pomenit cu vreo câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să ‎n-am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din „Reuniunea de muzică Gh. ‎Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în ‎stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii ‎superioare, că să vad prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii ‎sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, ‎şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei. Experienţa ‎mea personala însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste ‎instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le ‎făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru ‎studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofic din Bucureşti, şi-mi ‎parveneau pe aceasta cale.‎ Toate acestea mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea Călugăriei. [] N-am dansat şi n-am învăţat lucrul acesta. Îmi luase tata grija asta şi mai cu deosebire ‎când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.‎

[n.n.: iată că i se păreau chiar şi lui „amănunte” greu de crezut cele ce studia, experimenta personal şi proba în vederea Călugăriei” – atât prin reuniunile mixte cât şi prin mistica comparată a diferitelor religii superioare – inclusiv Yoga lui Eliade – după o „oarecare variabilă a acţunii voinţei”]

b) Mama:

Ierom. Arsenie Boca, citat de Ioan Cişmileanu, Mărturii din ţara Făgăraşului:

‎•‎ Părintele ne-a spus aşa: „Eu am fost pictat în pântecele maicii mele. fiindcă mama mea când o văzut că-i însărcinata s-a uitat la icoana Maicii Domnul şi a zis: ’’Maica Domnului, eu doresc acest copil să nu-mi fie pentru mine, ci să-ţi slujească ţie; pentru tine Doamne”. Ea mergea în câmp la sapă şi vedea înaintea ei, la sapă, cum săpa, icoana Maicii Domnului la care s-a închinat. Tot timpul ea vedea icoana aia. Mama a pictat icoana Maicii Domnului în sufletul ei şi eu am ieşit pictor. Am fost pictat din pântece!” (Milosan Vionela, Recea, 71 ani)

‎• Ne spunea Părintele: „Când eram copil, în casa maniei mele era o ‎icoană a Maicii Domnului care-mi plăcea foarte mult. Odată am întrebat-o pe ‎mama: De ce îmi place aşa de mult acea icoană? Iar ea mi-a spus: ‎ – Ei, dragul meu, cât te-am purtat în pântece, foarte mult m-am uitat şi ‎m-am rugat la această icoană[] „Altădată ne-a spus: “Mama mea când a rămas însărcinată cu mine, s-a ‎uitat la icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei. A pictat-o ‎rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfinţii Ioachim şi Ana: ‎‎“Maica Domnului, îţi cer un copil, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, ‎care să îţi slujească ţie, Maicii Domnului şi Domnului isus Hristos. Nu ‎pentru mine îl cer”. Eu deja am fost pictat din pântecele maicii mele. Când ‎mama mea mergea să lucreze la câmp, înaintea ei apărea icoana Maicii ‎Domnului datorita rugăciunilor ei.” [] De aceea a fost Părintele Arsenie omul lui Dumnezeu, pentru că a fost ‎cerut prin rugăciune, crescut cu rugăciune. Şi spunea Părintele. “De ce nu ‎faceţi şi voi la fel?!” [] „Apoi, unei femei căreia îi murise copilul atins de un tren i-a spus: „ştii de ‎ce l-a atins trenul? Pentru că l-ai iubit mai mult decât pe Maica Domnului. ‎Întâi trebuie să-L iubeşti pe Dumnezeu şi apoi pe copil” (Milosan Vionela. 71 ani, Recea) []

‎•‎ Mama sfinţiei sale spunea că simţea că avea ceva luminos în pântece ‎şi avea o mare bucurie. Iar Părintele spunea că tatăl său, plecând în America ‎l-a „lăsat curat în pântece”. (Pr: Petru Vamvulescu)‎

•‎ Odată a venit la ‎mănăstire. Îi era dor de Părintele. Şi Părintele a lăsat-o în biserică, nu a ieşit ‎din altar. şi ea a stat, a tot stat, şi dacă a văzut că Părintele nu mai iese, a ‎început să plângă. A ieşit Părintele bucuros şi a zis: Am vrut să te vedem cum ‎plângi. A sărutat-o şi a mângâiat-o şi i-a zis: „Nu mai plânge, că uite am venit ‎‎”. (Mailat Elena, 87 de ani, Dej ani)‎ ‎•‎ A spus mama Părintelui, cu ocazia acestei vizite la mănăstire , că atunci ‎când era însărcinată cu Părintele, a văzut soarele şi luna în pântecele ei şi nu ‎ştia ce va fi. Şi a văzut şi un peisaj. Când a venit la Sâmbăta a spus că a văzut ‎exact peisajul de aici, cu munţii şi mănăstirea (Gheorghe Silea, 45 ani, ‎Sâmbăta de Sus)‎

c) Mândria din copilărie până la sfârşitul vieţii

Ierom. Arsenie Boca, citat de Pr. Petru Vamvulescu în Părintele Arsenie Boca MARTURIA MEA: îmi spunea Părintele Arsenie că inima ‎Sfinţiei Sale este la Sfânta Icoana a Maicii ‎Domnului de la Sâmbăta, încă de când a fost ‎zămislit în pântece de fericita mamă, ‎Cristina De copil zicea: „Eu sunt Zian. ‎Veniţi la mine şi eu vă voi duce la Hristos”. ‎Aşa îi vorbea Duhul Sfânt, Care era în el. Nu pot să ascund bucuria aflării Sfintei ‎Icoane a Maicii Domnului, la care s-a rugat ‎Cristina, mama Părintelui Arsenie, şi chiar ‎Părintele Arsenie însuşi, de mic copil.

Pe dosul icoanei, care este din carton, se ‎găsesc cuvintele scrise de Părintele Arsenie: „Aceasta este icoana cea mai dragă a mamei ‎mele, Cristina Boca. Privind Ia ea, la Maica ‎Prea Curată, îi cerea cu lacrimi să-i dea şi ei ‎un băiat, şi i-a dat, pe mine, Zian Boca, mai ‎târziu Arsenie Boca. Rugaţi-vă şi voi, toţi ‎cei ce o priviţi pe Maica Cerului, pe Maica ‎Precista, cum ne-am rugat şi mama mea şi ‎eu. Amin şi slava”. Să vă dea şi vouă, celor care citiţi şi mă ‎credeţi, bucuria pe care am avut-o eu, ‎Preotul Petru, când m-am închinat la ‎aceasta icoana. Am înţeles de la Sfinţia Sa ‎că Maica Domnului i-a învăţat multe taine ‎ale dumnezeirii Fiului ei şi pe ucenici, şi pe ‎evanghelişti, şi pe sfinţi şi chiar şi pe ‎păcătoşii care se smeresc şi cred în ‎Cuvântul lui Dumnezeu.

Ierom. Arsenie Boca, Autobiografie: Vorbăria mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele Călugăresc mi l-am ales pentru că Avva ‎Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s-a desăvârşit interior.‎

[] Terminam teologia prin 1933 ( – N.n. iată însă că, peste alţi câţiva ani, la Bucureşti internatul Radu Vodă, spune că nu se hotărâse încă să se călugărească…: „plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am ‎tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a ‎intra în Călugărie.‎” )

[] Aveam coleg de ‎clasă pe un evreu Ithoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam cateodată: Mai Steinberg, tu eşti evreu ‎şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun că tine şi tu n-ai să te ‎poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viata. Mai pe urma, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a ‎unei idei a evreilor. [ – n.n.: putem presupune care-i această idee mondială rezervată doar evreilor? Declaraţia este dată la doar o lună după încheierea Holocaustului în Europa, iar soarta ideilor Legionare încă nu se decisese]

[] Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul Călugăr la Mănăstire a ‎Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an ‎la fel. Până când m-am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba.

Se întâmpla în vremea asta că ‎ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi Călugări. Mai intrase în Călugărie ‎Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia – eu simţindu-mă nevrednic. ‎A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri.

[n.n. am văzut că era singurul călugăr şi nu prea vedea de ce să fie preot … doar pictor, din păcate – putem spune]

Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, ‎năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu ‎oamenii, deşi nu eram preot.

Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau a ‎păcatelor. [n.n.: totul este de pe urma greşelilor sau a ‎păcatelor – iată determinismul îngust, tipic protestant, şi necunoaşterea lucrării lui Dumnezeu; iată ce l-a mânat în viaţă ]

Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii [] iubirii de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire şi viaţa curată, ‎care fac cu putinţa reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în împărăţia de obârşie, de unde ‎ne-a trimis Dumnezeu spre scurta cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi ‎arena vieţii. Asta îmi este toata misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri, deşi eu sunt ‎nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, că să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi ‎sfinţirea oamenilor prin iubire.

Nichifor Crainic, citat de Pr. Nicolae Zian Streza în Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos: Referitor la interesul său de a cerceta fenomenul ‎religios şi dincolo de marginile Ortodoxiei, ‎Nichifor Crainic îşi aminteşte într-un ‎proces-verbal de interogatoriu: Afară de aceasta, ‎am tradus şi comentat cartea „Exerciţiile” lui ‎Ignaţiu de Loyola. […] fiind foarte curios să ‎cunoască aceasta metodă de viaţă spirituală, ‎‎ m-a rugat să i-o traduc şi să o ‎comentez. [vezi cartea „Obiectiv Bratu]. Ţin minte că Părintele Arsenie mi-a spus că el nu ‎ştie bine greaca şi a uitat, dar să mă duc la Părintele ‎Olimp Caciula de pe strada Polonă, care moare de ‎foame, şi să îmi facă el traduceri şi eu să-i plătesc.”

Ierom. Arsenie Boca, citat în ,,Alte mărturii despre Arsenie Boca”: Un credincios din Ucea, când a fost la mănăstire la Sâmbăta, a ‎spus că Părintele Arsenie, înainte de a începe o predică, s-a urcat pe o masă ‎şi a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui ‎şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator**. Atunci ‎Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?**. Eu am să ‎zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!**. Aşa v-am ‎devenit acuzator, iar de folos va sunt dacă faceţi ce va spun”. Amin

Ierom. Arsenie Boca, citat de Ioan Cişmileanu, Mărturii din ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie ‎: Se făcea că e în biserica Mănăstirii, în locul acela unde se trece din ‎pronaos în ‎naos, în locul acela mai strâmt, a văzut un copil care plutea ‎în aer. Nu se sprijinea ‎de pereţi, zicea Părintele, plutea în aer şi copilula arătat cu mână spre Părintele. ‎El, atunci, s-a uitat la ei însuşi şi şi-a ‎văzut haina cu care era îmbrăcat, de data ‎aceasta curată, cu o pată pe ‎ea cam de o jumătate de metru, şi asta reprezenta un ‎păcat. Nu a spus ‎ce păcat, doar că copilul i-a atras atenţia că el mai are un păcat ‎pe lângă ‎cel care se arăta în pata de pe haină şi păcatul acela, şi-a dat ‎Părintele ‎seama că e din pricină că a întâmpinat vedenia cu “Doamne”, şi ‎atunci ‎a spus el despre cuvântul “Doamne” că se adresează numai lui ‎Dumnezeu ‎şi Domnului Hristos, nici măcar Maicii Domnului, şi şi-a ‎dat seama că el a făcut ‎acest păcat, păcat care atunci când şi-a dat ‎seama că l-a făcut, copilul a zâmbit, ‎ceea ce însemna că a nimerit…‎

https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfânt-despre-părintele-arsenie-boca.pdf : La un moment dat, în 89, părintele Arsenie le spune celor apropiaţi: ‎ ”Vine vremea când o să mă căutaţi şi nu o să mă mai găsiţi”. Toţi se întrebau ce vrea să ‎însemne asta. Părintele avea 79 de ani, o vârstă înaintată s-ar putea crede, însă cei care l-au cunoscut atunci povestesc că la această vârstă un tânăr cu greu se putea ţine după ‎el când mergea pe jos la drum lung.‎ Într-una din zile, spune: „Mai sunt două calendare. Nu mă mai vedeţi în curând, că ăştia ‎mă termină. Oamenii se întrebau unii pe alţii ce va urma.‎ Va fi sfârşitul lor, al tuturor? Cineva a pus întrebarea: „Dacă moare părintele?”. „Asta ar ‎fi fost chiar culmea”, i s-a răspuns. Toţi se amuzau: ‎ ‎”Cine să-l termine pe părintele, că părintele are putere”.‎ În octombrie 89, părintele Arsenie are o premoniţie gravă, şi anume afirmă că atunci ‎când Ceauşescu va pleca din ţara, va pierde la scurtă vreme şi conducerea ei. Acest ‎lucru se pare că a ajuns la „cabinetul 2”, la urechile Elenei Ceauşescu, care a dat ordin că ‎părintele să fie ucis. Cu puţin înainte de a muri, a mai spus în felul lui, simplu şi foarte ‎limpede: „Eu am să mor martir”.

e) Hatha Yoga – Păr. Prof. Dr. Dorin-Zosim Oancea, 04.03.2014 – Cursul IFR– Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu: În căminul facultăţii prin 1928 era student Păr. Teodor Bodogae, Păr. Arsenie Boca şi cu tatăl meu [Păr. Zosim Oancea – n.n.] şi erau colegi de dormitor. Şi Arsenie stătea ore în sir în faţa unei oglinzi şi se uita între ochi; şi l-au întrebat „ce faci acolo?” „Păi, zice, uite fac exerciţii de concentrarePăi, de unde, cum? Avea o carte de hatha-yoga. Învăţa o tehnică de acolo. I-a fost păgubitoare? Cred că nu. I-a fost într-un fel păgubitoare pentru că ajunsese să poarte în anii din urmă ochelari de soare inclusiv datorita faptului că avea o privire grea, când se uita spre tine aveai senzaţia că te răscoleşte până în adânc. Era şi necruţător în anumite privinţe, dar avea o delicateţe sufletească şi n-avea nevoie neapărat de privirea lui grea că să ştie tot ce-ai făcut şi ce n-ai făcut de-a lungul vieţii. Avea capacitatea asta. Aceasta este o prima percepţie a acestor tehnici ascetice.

g) Rudolf Steiner

Arhim. Paulin Lecca, în Jurnal duhovnicesc: Părintele Mladin, fostul ‎meu ‎coleg de facultate şi actualul Mitropolit, se apropiase încet pe la spate şi ‎se ‎aşezase lângă mine.‎–‎ Ce părere ai despre părintele Arsenie? – mă întrebase el, fără ‎să mai facă ‎vreo ‎introducere.‎–‎ Deocamdată, n-am nici o părere. Cred că sunt prea păcătos şi nu-l înţeleg – ‎i-am răspuns – gândindu-mă că părintele Arsenie ‎are clarviziune şi e socotit un ‎om ‎sfânt…‎–‎ Ce anume nu înţelegi? – insistase Părintele Mladin.–-‎ Iată, de pildă, de atâta vreme mi-a tot spus să-mi iau licenţa, că să ‎mă ‎închinoviez la Sâmbăta. Acum, după ce-am ‎luat-o, nici nu vrea să stea de ‎vorbă ‎cu mine. Spunându-i că aş ‎vrea să mă spovedesc la el, a fugit pur şi simplu, ‎de ‎nu l-am ‎mai putut ajunge din urma… Odată stătea la o masă din curte, iar în jurul lui mai multe femei de la ţară ‎şi ‎câţiva ţigani. M-am apropiat să ascult şi eu un ‎cuvânt de folos. Atunci, ‎părintele ‎A., ridicând ochii spre mine, ‎a întrerupt conversaţia şi le-a zis celor ‎prezenţi: ‎-‎ îl vedeţi pe „ăsta”? I s-a lungit barba de când mă tot roagă să-l ‎primesc ‎aici, şi eu nu-l primesc – zise el, râzând batjocoritor. Când era la mănăstire a Bistrita, m-am dus de la Govora pe jos, ‎cu acelaşi ‎gând ‎de a mă face ucenicul lui.

Dar părintele Arsenie m-a ‎întâmpinat cu atâta ostilitate ‎şi ‎dispreţ, încat m-am retras în ‎bisericuţă, am intrat într-o strană în faţă ‎icoanei ‎Mântuitorului ‎şi am început să rostesc rugăciunea lui Iisus cu inima ‎îndurerată şi ‎zdrobită

[] ÎPS Mladin: Eu, însă, îl cunosc. Am venit odată cu el aici. Pe când era ‎încă ‎neîmbrăcat ‎în haina Călugăreasca, se ocupa cu ghicitul în ‎palmă. Femeile din ‎satele vecine ‎ziceau între ele: „Hai la popa ‎vrăjitorul!”. Când Mitropolitul Balan ‎a văzut că ‎vine lumea să-l ‎caute, a zis: „Să-l facem preot, că să folosească lumea ‎care ‎vine ‎la el,..”. Şi aşa l-a făcut preot, iar părintele Arsenie se ocupa în continuare ‎cu ‎chiromanţia, dar şi cu alte ştiinţe oculte…

Arhim. Paulin Lecca, în Jurnal duhovnicesc: Tot ‎la Bistrita, ‎la ‎despărţire, părintele Arsenie mi-a dat o carte introdusa ‎în doua plicuri mari, unul ‎în ‎altul, atrăgându-mi atenţia, în mod ‎special, să nu le dezlipesc şi să nu ‎umblu ‎înăuntru, ci s-o dau în ‎mana părintelui Pandoleon. I-am respectat dorinţa, ‎cu ‎toata ‎evlavia şi frica. Dar, când am trecut cu traista prin Govora ‎Bai, ‎miliţienii ‎m-au crezut colportor. M-au dus la „Miliţie”, m-au ‎controlat şi apoi ‎m-au ‎întrebat ce se afla în plic. ‎-‎ Nu ştiu, i-am răspuns. Un preot de la Bistrita mi l-a dat, că ‎să-l ‎transmit ‎unui preot de la Govora. ‎-‎ Lasă că vedem noi îndată, au zis miliţienii, ducând cartea ‎acasă lai ‎seful ‎miliţiei. Peste puţin mi-au restituit plicul desfăcut. Era o carte de Rudolf Steiner, în ‎care ‎se vorbea despre clarviziune, aura etc. Creştinii din vechime îşi începeau lucrarea cu pocainta, smerenia şi ‎dragostea, ‎ajungând la sfinţenie. E de mirare, deci, că cel ‎ce îşi începe lucrarea cu ‎practici ‎oculte poate ajunge un impostor ?‎

k) Despre stigmate – Dorina Arnioni, citată de Romeo Petraşciuc în Lăsaţi-vă în grija Lui Dumnezeu: Părintele mi-a arătat cum să ţin mâinile când mă rog, şi în momentul în care ‎Părintele a ridicat mana, aveam senzaţia că e mana Iui Iisus! Aveam senzaţia că ‎vad urmele cuielor în palme

Păr. Arsenie Boca are Sfinte Moaşte ? http://www.romaniatv.net/mobi/dezvaluiri-cutremuratoare-despre-părintele-arsenie-boca-ucenicul-lui-am-baut-apa-scoasa-din-morma_220707.html : împărţire zeamă de mort – Năluciri -Arseniştii beau zeama de morţi: de văzut scrierea Părintelui Gheorghe Aniţulesei

Rămăşitele pământeşti

Pr. Petru Vamvulescu, în Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA: „ [] dar trebuie să nu ascundem încă un lucru cutremurător, părintele Arsenie a fost de 3 ori scos din mormânt, prima dată la 3 zile după îngropare fiindu-le frică la securişti să nu învieze cum îi era frică lui Irod că Iisus este Sfântul Ioan Botezătorul căruia îi tăiase capul.

A doua oară l-au scos după 1 an fără explicaţii, a treia oară de vreo 6 ani, într-o împrejurare deosebită a ieşit că un izvor de apa din mormântul părintelui Arsenie care n-a putut fi oprit. Atunci s-a deschis mormântul şi s-a scos apa din mormânt cu găleţile şi s-a adunat în butoaie. Capacul de pe sicriu a fost găsit hâşnit într-o parte şi sfintele oase erau pline cu apa şi noroi. Au fost spălate şi aşezate într-un sicriu nou, de stejar, pe care eu l-am adus în spinare de la mănăstire până la mormânt. Trebuie să va mărturisesc că în noaptea aceea părintele Arsenie m-a chemat tainic şi pe mine că să fiu de faţă, că martor la dezgroparea lui care s-a făcut în pripă la lumina lumânărilor şi a lunii. Am băut apa scoasă din mormânt şi i-am sărutat sfintele oase şi mai ales capul, care era înmiresmat şi l-am ţinut în mâinile mele tremurând. Daca aş fi putut l-aş fi luat cu mine în sân şi l-aş fi purtat până la moarte. Pentru aceasta a trebuit să scriu şi mărturia aceasta spre slava lui Dumnezeu şi cinstea părintelui meu, Arsenie la care strig pe toate cărările…..”

p. Hariton Negrea, stareţul mănăstirii Petru Vodă: Gândiţi-vă că şi eu la vremea mea, în anii 98, l-am întrebat pe părintele Justin ce este cu părintele Arsenie Boca. Şi mi-a confirmat, părintele Justin, şi aş vrea să deschid o paranteză, pot s-o fac sub jurământ ceea ce va spun acuma, părintele Justin mi-a zis aşa: “Să ştii că părintele Arsenie Boca la 7 ani, 6 sau 7 ani, a fost dezgropat şi acolo sunt Sfinte Moaşte de o culoare galbena, frumos mirositoare şi care au izvor de Sfinţenie”; https://saccsiv.wordpress.com/2015/06/14/profanarea-de-la-prislop-de-ce-moastele-parintelui-arsenie-boca-au-fost-ingropate-în-tarana-sau-logica-horror-a-parintelui-hariton-negrea/ Comentariu: După faza cu cipurile, eu nu mai am nici o bază pe spusele acestui părinte. Să ne amintim: „Stareţul HARITON NEGREA retrage articolul anti cip de pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă, „În urma reacţiilor negative avute la adresa mea””; Părinţii Bisericii propovăduiesc în unanimitate interzicerea absolută a jurământului. [] Nu neg că părintele Justin Pârvu ar fi zis acum 17 ani despre Părintele Arsenie Boca că e Sfânt. Dar nu cred că părintele Justin Pârvu ar fi fost în veci de acord că odată descoperite nişte Sfinte Moaşte, ele să fie puse sub ţărână. Adică ori nu s-au descoperit Sfinte Moaşte şi atunci se minte că s-ar fi descoperit. Ori s-au descoperit şi atunci este hulă să fie din nou îngropate.

Falsele minuni:https://invitatielaortodoxie.files.wordpress.com/2012/11/pe-urmele-unui-sfânt-despre-părintele-arsenie-boca.pdf ”Gardienii începuseră să vorbească între ei: «Este unul care ‎dispare noaptea!». Odată, când s-a întors din afară lagărului, părintele i-a spus unui ‎gardian: ‎ ‎«Să nu te temi, că nu-ţi va face nimeni nimic». Azi aşa, mâine aşa, gardianul le-a spus ‎şi celorlalţi: «Eu sunt nebun sau am vedenii, este unul care dispare». A spus şi la ‎schimbul de gardă. Într-una din nopţi, s-au pus să-l vadă, căci el îşi oficia sfânta ‎liturghie în timpul nopţii. L-au văzut în afară închisorii, mişcând din buze şi ‎rugându-se. Au vrut atunci să-l scoată din rugăciune, să-l trezească. Dar nu puteau să ‎facă nimic, era de neclintit.‎ Uşile mari, cu lăcate grele, se deschideau în faţa lui, atât noaptea, când pleca, cât şi ‎dimineaţa, când se întorcea”

La Biserica Drăgănescu, părintele Arsenie pictase un Călugăr răstignit pe cruce. Mulţi ‎credincioşi zic că s-a pictat pe dansul, dar cu certitudine nu se ştie nimic. Nici cauzele ‎morţii nu sunt prea clare. Părintele Horia, care era peste vale şi care l-a cunoscut mai ‎îndeaproape, a spus că a fost la Ceaşescu cu cateva luni de zile înainte de moarte şi i-a ‎spus: „Vezi ce faci, că nu este bine, dă-le mâncare la oameni, da-le libertate, că nu e ‎bine”. După ce a ieşit de acolo, l-a urmărit Securitatea şi la ieşirea din Bucureşti au fost ‎somaţi să se oprească. Şoferul nu voia să oprească. Părintele i-a spus: „Opreşte, că te ‎împuşcă, te omoară, şi tu ai copii. Pe mine o să mă maltrateze, dar de tine nu rămâne ‎nimic în urmă”. Şi atunci şoferul a oprit. Au venit doi securişti, l-au scos din maşina, ‎l-au bătut cumplit şi de acolo i-a venit sfârşitul. Ce spun este din auzite şi nu este sigur

[n. edit.: Pe când era la Muntele Athos, Maica Domnului l-a dat pe Părintele Arsenie, ‎timp de 40 de zile, în grija unui sfânt care trăise pe pământ cu vreo doua sute de ani înainte: ‎Sfântul Serafim de Sarov (icoana acestui mare sfânt a fost pictata de Părintele Arsenie la biserica ‎Drăgănescu).

Păr. ‎Dumitru, Mănăstire a Sf. Ilie – Albac: O minune legată de Părintele Arsenie, după moartea lui, am văzut şi eu la ‎mănăstirea Sâmbăta în 1990, unde venisem cu o fată foarte credincioasă, ‎bolnavă grav de scleroză în plăci de 17 ani. Nu putea merge decât cel mult ‎‎5-10 paşi; o duceam cu un cărucior pentru invalizi. Astfel am urcat împreună ‎spre un izvoraş, cam la 2 kilometri mai sus de mănăstire. Şi cum stăteam ‎amândoi lângă izvorul acela, în poiană apare o bătrână a cărei înfăţişare era ‎imposibil să nu-ţi atragă atenţia. Părea de vreo sută de ani, înaltă, gârbovită, ‎dar cu ochii albaştri, plini de viata. Eu povesteam cu fata asta, cu voce ‎înceată. Zic: „No, mâine aş vrea să urc până la chilia Părintelui Arsenie, sub ‎poalele Făgăraşului…”. Deşi se afla cam la o sută de paşi, bătrâna a ridicat ‎ochii spre mine şi m-a întrebat: „Chiar vrei să mergi la chilie…?’’. Nu vă pot ‎spune ce voce avea femeia asta… Un glas ce ajungea până la noi cu o ireală ‎putere, un glas aproape mustrător şi totuşi nu, un glas ce venea parcă să ne ‎certe din lumea cealaltă… Eu am spus că da, merg la chilie. Bătrâna a zis: „‎Bine”, şi-a luat apă de la izvor şi, când a dat să plece, s-a întors către noi şi ‎ne-a întrebat: „Nu vreţi un măr? Noi am spus: „Da ”, Ea şi-a băgat mâna în ‎straiţă şi a scos două mere mari, galbene, unul pentru mine, celălalt pentru ‎fată. Şi atunci m-am uitat la piciorul ei. Un picior nefiresc de mare pentru o ‎femeie, numărul 45 sau chiar 46. Bătrâna s-a îndepărtat şi fata îmi zice: Măi, ‎parcă intrau ochii ei prin mine, simţeam că trece privirea ei prin mine, că-mi ‎intră în carne, în corp… ”. Iar eu puteam să jur că erau aceiaşi ochi mari, ‎albaştri şi umezi, pe care-i văzusem atunci la Drăgănescu. Deodată, pe ‎amândoi ne-a străfulgerat un gând: ,,Să vezi că a fost Părintele!”. Am alergat după bătrâna dar, cu toate că nu trecuseră nici două minute de Ia plecarea ei, ‎n-am mai găsit-o nicăieri. Mai mult, pe poteca aceea veneau spre noi nişte ‎turişti care ziceau la rându-le, că n-au văzut nimic, nici o bătrână. [] Însă ‎din acea zi şi până astăzi, fata aceea merge pe picioarele ei.

A murit la 21 noiembrie; în ce condiţii, vă lăsăm să ‎deduceţi din dialogul înregistrat mai jos: ‎ ‎”Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. [] ‎L-au adus şi era aşa cum era: torturat şi chinuit. Se vedea la degete şi la faţă faptul că a ‎fost torturat. Eu am fost la înmormântare şi am văzut: unghiile de la două degete îi erau ‎pur şi simplu smulse… Toate acestea s-au petrecut pentru că a prezis căderea şi moartea ‎lui Ceauşescu. Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest ‎lucru.

Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ‎ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun. ‎Părintele Dometie a spus şi el acest lucru, în acatist, înainte de a muri. Până acum nu a ‎apărut acest acatist, deşi se spunea de multă vreme că va apărea. Părintele a lăsat cu ‎limbă de moarte să nu fie deshumat pentru cercetări, dar el ştia că adevărul oricum se va ‎descoperi”.‎

Părintele Arsenie Boca va muri pe 28 noiembrie 1989 şi va fi înmormântat cinci zile ‎mai târziu la Prislop, în locul ales chiar de el, în prezenta a 2000 de oameni. Şi aici sunt ‎multe taine şi lucruri încă nelămurite. Mulţi din cei cu care am vorbit sunt convinşi că ‎părintele a fost schingiuit de Securitate, că avea unghiile de la mâini smulse şi că ‎înainte de a muri şi-a avertizat călâii: „Spuneţi-i lui Ceauşescu că nu mai apuca ‎Crăciunul”. Alţii, care s-au îngrijit de înmormântarea părintelui, spun dimpotrivă că a ‎murit de moarte buna la Mănăstire a Sinaia, că slăbise din cauza muncii epuizante şi a ‎numeroaselor boli pe care le avea.‎

Ce rămâne în urma zborului unei păsări pe cer”. Un om pe care îl întâlnim la izvorul de lângă Mănăstire a Bucium ne spune: „Acum calc ‎pe urmele părintelui şi sunt mulţumit. Am reuşit să împrejmuiesc fântâniţa cu un gard, ‎am pus aici crucea. Aici este fântâniţa părintelui, am vrut să punem şi acoperiş, dar ‎stareţul s-a împotrivit: «Ce, faceţi din fântâniţa părintelui schit acum?»”. Toţi cei care ‎l-au cunoscut îndeaproape pe Arsenie Boca îl considera sfânt. Singurul care poate să se ‎pronunţe oficial asupra acestui fapt este însă Sfântul Sinod. La Mănăstire la Sâmbăta, a ‎trebuit să-mi ascund identitatea de ziarist, pentru că se pare că există dispoziţii clare, ‎conform cărora nu este voie că părintele să fie considerat şi numit, în discuţii, sfânt. []

Păr. Stăniloae “ca persoană n-am exercitat această atracţie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, şi nu ştiu cum e mai bine…”

Doamna Lidia Stăniloae Ionescu: ‎evoluţia lui a fost neobişnuită. Se numea Zian Boca, ‎originar din zona ‎Apusenilor şi fusese student la pictură la ‎Bucureşti, vreme de un an. Apoi s-a ‎hotărât pentru teologie[..] A continuat ‎o vreme să ducă o viaţă aspră şi a căpătat ‎o anumită notorietate. Venea deseori la ‎noi, fiind primit ca un ‎membru al familiei. Discuta mult cu tata, care îi vorbea ‎cu ‎insistenţă despre dreapta socoteală şi despre smerenie, aşa cum ‎se menţionau ‎ele în Filocalie şi care, considera tata, erau două ‎virtuţi de bază ale unui monah.‎ Îi repeta mereu părintelui Arsenie: „Cel mai mare pericol ‎pentru un Călugăr este ‎să se lase smintit de laudele celorlalţi.” ‎‎[]Fugi cât ‎poţi atunci când cineva începe să te ‎privească cu admiraţie, să te laude. Oricat ar ‎părea de ‎nevinovată, faima pe care oamenii o construiesc în jurul tău ‎are ‎consecinţe fatale. Ştiau ei Părinţii ce ştiau atunci când fugeau de ‎lume şi se ‎izolau în singurătate Smerenia e cea mai eficientă ‎armă a monahului, în lupta ‎cu ispitele, cu tentaţiile zilnice…” ‎spunea tata.‎ Din păcate, de cuvintele lui de prevenire, constituind un ‎avertisment real, nu s-a ‎ţinut seama. Au fost desigur şi alte ‎asemenea cazuri. Mulţi au eşuat în drumul de ‎ascensiune ‎spirituală pentru că s-au lăsat ademeniţi de trufie, de perfidia ‎slavei ‎deşarte. Pe de o parte, se greşeşte construindu-se idoli şi ‎legende, din nevoia de ‎extraordinar şi senzaţional, care a ‎animat omenirea dintotdeauna. Pe de alta parte, ‎laudele şi ‎admiraţia sînt o capcană dulce, căreia îi cad pradă cei ce nu sunt destul ‎de tari pentru a le rezista. Adulaţia mulţimii le ‎devine necesară, se scaldă în auto ‎admiraţie, în convingerea că ‎sunt supraoameni care nu pot să greşească, în ‎voluptatea faimei ‎pe care cred că au dobândit-o. Odată deschisă poarta trufiei, ‎prin ‎ea năvălesc toate celelalte păcate. [popularitatea părintelui Arsenie se ‎limita la cercuri destul de restrânse, ‎foarte puţin la cele ‎intelectuale, în orice caz nu avea amploarea pe care el o ‎doreşte. ‎Astfel că orice comentariu este de prisos] []Cucernicia devenea o sumă de ‎superstiţii, de credinţe care frizau ‎erezia, fanatismul, bigotismul bolnav. Pe toţi ‎tata i-a primit cu ‎braţele deschise. A avut întotdeauna nelimitata convingere ‎că ‎oamenii sunt buni, demni de încredere. [] Mulţi se simţeau atraşi de fenomenul religios mai ales ‎pentru o anumită ‎spectaculozitate, pe care o vedeau într-însul, ‎lucru foarte dăunător, după cum ‎spunea tata. De pildă, într-o ‎vară, cu cateva zile înainte de Sfântul Ilie, fiind la ‎Vlădeni, am ‎întâlnit într-o după-amiază, pe când ne plimbam pe şoseaua ‎de ‎deasupra gării, un grup de oameni. Erau bărbaţi şi femei, vreo ‎cinci, şase, care ‎veneau din sus, de către varniţe.‎ S-au oprit, au salutat şi văzând că au în faţă un preot au cerut ‎să fie ‎binecuvântaţi. Tata i-a întrebat încotro se duc. „Ne ducem ‎la Mănăstire la ‎Sâmbăta, a răspuns cel mai în vârstă. Parcă-l ‎vad şi acum: era negricios, cu o ‎barbă lungă, pe jumătate ‎căruntă. „Pe jos? Doar e foarte departe”, a spus tata ‎mirat. ‎‎„Trebuie să fie vreo optzeci de kilometri.” „Da, părinte, dar ‎trenurile sunt ‎scumpe. Şi vrem neapărat să fim acolo de Sfântul ‎Ilie, fiindcă părintele Arsenie ‎începe să vorbească păsăreşte şi ‎apoi se urcă cu căruţă de foc la cer.”‎ „– Sunt naivi şi dornici de ‎extraordinar. ‎Interpretează fiece cuvânt aşa cum vor ei. Ar trebui ‎să fim mai atenţi la felul în ‎care ne exprimam în faţa lor şi; să ‎mai renunţam la spectaculozităţi ieftine.”‎ – A fost foarte abătut, ca de multe alte ori. „Aşa se nasc rătăciri ‎periculoase în ‎popor”, spunea.‎

[] În vara ‎anului 1946 fusesem ‎în Munţii Făgăraşului. Am plecat, un grup ‎mai mare de la Sâmbăta. Erau cu noi ‎părintele Arsenie şi ‎părintele Serafim. – Câinele lui nea Miş, un lup frumos ‎şi neastâmpărat, ‎căruia îi ardea de zbenguială, m-a muscat de ‎picior. Dintr-odată, fără nici un ‎motiv! Catastrofa era gata! De ‎nimic în lume nu mi-era mai frica decât de ‎turbare, mai ales de ‎când un flăcău din Vlădeni, muscat de câinele lui, murise în ‎chip ‎groaznic. Tata, care era şi mai sperios la boală, mai ales după ‎moartea ‎Mioarei, mi-a spus că ar fi bine să plecăm a doua zi la ‎Sibiu să-mi fac injecţii, cu ‎toate că părintele Arsenie a încercat să ‎mă convingă de contrariul.‎ ‎„Nu te duce! Te asigur eu că nu se întâmplă nimic!” „De unde ‎ştiţi?” am ‎întrebat. „Nimeni nu poate garanta aşa ceva.”‎ Cuvântul părintelui Arsenie era considerat de admiratorii ‎lui drept litera de ‎evanghelie.

[] Peste câţiva ani am mai fost odată cu tata în Munţii Făgăraş, ‎între timp, ‎părintele Arsenie plecase la Prislop. Tata, căruia îi ‎ceruse sfatul, se împotrivise ‎proiectului de a face acolo o ‎mănăstire de maici.‎ Mi-aduc aminte că părintele Arsenie a venit la Bucureşti în ‎acest scop. Au ‎discutat îndelung amândoi. Tata avea o expresie ‎foarte severă, de puţine ori îl ‎văzusem atât de categoric. Nu era ‎de acord. Îi spusese părintelui Arsenie că acest ‎lucru ar putea da ‎loc la o sumedenie de ambiguităţi şi neînţelegeri.‎ ‎„Părinte, fă o mănăstire de Călugări. Ar fi foarte bine venită ‎acolo. Adună câţiva ‎tineri buni, serioşi, şi întemeiaţi acolo o ‎mănăstire , cu activitate duhovnicească, ‎cu slujbe, predici, ‎educaţie religioasa. Oamenii au nevoie de aşa ceva. Legaţi-o ‎şi ‎de o activitate intelectuală, pe lângă cea pastorală. Sigur se ‎găsesc călugări care ‎vor să se dedice studiului. Se pot face ‎traduceri, mai există atâtea manuscrise ‎neexplorate. Poate lua ‎naştere acolo un centru cu adevărat important de care să-ţi ‎legi ‎numele şi o lucrare spirituală, de folos pentru toată ţara.”‎ Părintele Arsenie n-a mai revenit niciodată la noi.

[] nimeni ‎nu cunoaşte lucrări ‎teoretice fundamentale ale părintelui Arsenie care să-l ‎fi ‎determinat pe Stăniloae, oricum unul dintre marii dogmatişti ai ‎lumii, de a se ‎înrola în rândurile „ucenicilor” sus-numitului. Las ‎deoparte faptul că tata nu avea ‎suficienta „imaginaţie” pentru a ‎admira pe cineva care „vorbea păsăreşte”, sau ‎intenţiona să „se ‎ridice la cer cu căruţă de foc a Sfântului Duh”. Ar fi mai de grabă de dorit să ‎încerce a citi cateva ‎pagini din opera lui Stăniloae că să se lămurească ‎asupra ‎disponibilităţilor acestuia de a adera sau nu la anumite ‎atitudini ‎extravagante, câtuşi de puţin în spiritul dreptei-credinţe. Cine l-‎a ‎cunoscut sau îi cunoaşte cât de cât opera, ştie că el nu a fost ‎niciodată o ‎persoana gata să se aflameze pentru spectaculozităţi ‎ieftine şi exaltări discutabile.

Vreau să accentuez încă o dată, cu toata răspunderea, ca una ‎care am fost de faţă ‎la aceste împrejurări, că tata a ţinut mult la ‎părintele Arsenie, atâta vreme cât ‎acesta s-a menţinut în limitele ‎îndatoririlor de mai sus, încadrându-se strict în ‎concepţiile şi ‎prescripţiile Sfinţilor Părinţi şi ale tradiţiei monahale.‎ Şi a aşteptat de la el realizarea unei înnoiri, a unei înviorări a ‎religiozităţii ‎populare, în acest cadru bine conturat.

Dar, de la ‎un anumit moment, când ‎părintele Arsenie a adoptat alt mod de ‎a vedea lucrurile, relaţiile dintre ei s-au ‎răcit, tata nu i-a mai ‎aprobat felul de viaţă, iar părintele Arsenie n-a vrut să ‎accepte ‎critica şi observaţiile tatei.

Şi sentimentele lui Stăniloae în urma ‎acestei îndepărtări se pot descrie prîntr-un singur cuvânt: ‎dezamăgire profundă.‎

[] Într-o zi, venind acasă, am găsit-o pe mama cu faţa plânsă, ‎cu ochii roşii. „Ce s-‎a întâmplat?” Fusese în oraş şi o întâlnise pe ‎Julieta Constantinescu, respectiv ‎maica Zamfira, fosta stareţă de ‎la Prislop. Cum am mai spus, după desfiinţarea ‎mănăstirii se ‎stabilise împreună cu părintele Arsenie la Bucureşti, în ‎casa ‎părinţilor ei. „Am auzit c-a murit părintele Stăniloae”, i-a spus ‎ea mamei cu ‎o totala lipsa de tact. „Nu-i adevărat! Niciodată!” ‎‎„Zâmbea când m-a întrebat!” a ‎adăugat mama cu amărăciune. ‎‎„A traversat strada că să vina la mine. şi mi-a ‎strigat de la zece ‎paşi, „am auzit că părintele Stăniloae a murit!” „N-a murit! ‎Sunt ‎destui care se bucura să răspândească asemenea vesti, dar n-a ‎murit. ştiu ‎sigur!” a ripostat mama.‎ Am plâns amândouă toată ziua şi apoi am încercat să ne ‎convingem una pe alta ‎că aşa ceva nu era posibil. Nu putea să ‎moară, era dincolo de orice îndoială. „As ‎fi simţit, aş fi visat, aş ‎fi aflat într-un fel!” spunea mama.Sunt sigură că e în ‎viaţă!”‎

Arhim. Paulin Lecca, Jurnal duhovnicesc: Tot în acest timp, părintele Nifon de la Frăsinei a fost la mănăstirea de la ‎Sâmbăta. Părintele Arsenie îl întrebă:‎ ‎ îl cunoști pe fratele Victor?‎ ‎ îl cunosc, preacuvioase.‎ ‎ Spune-i din partea mea să nu mai zică „Doamne Iisuse, fiindcă o să ‎înnebunească.

[] diavolul vorbea prin Florica numai lucruri exterioare, de ‎suprafață, căci nu ne putea da ceea ce el însuși nu are. Ex nihilo nihil. Dar, când ‎doamna i-a vorbit despre părintele Arsenie, atunci Florica a răspuns:‎ ‎ Duceți-mă la iubitul meu A.! – deși Florica nu-l cunoștea ‎și nici nu auzise ‎de el.‎ Ca să văd ce va ieși până la urmă, am cerut binecuvântarea părintelui stareț ‎Vasile, l-am luat pe părintele Adrian și am plecat ‎împreună cu Florica la ‎părintele Arsenie, viețuitor la o mănăstire din ‎nordul țării.‎ Pe drum, i-am spus fetei cum părintele Arsenie „citește gândurile”, ‎deci să nu ascundă nimic, ci să mărturisească tot ce are pe suflet, crezând că dacă-i spune totul, părintele Arsenie își va da seama că ‎fata este înșelată de diavol și ne va preveni ‎să ne păzim de cursele Iui. Dar, spre mirarea noastră, părintele Arsenie nu numai că nu ne-a prevenit, dar o aproba imprudent pe fată, într-un mod inacceptabil.La un moment dat a început să circule zvonul că Florica a ‎damblagit. Zăcea într-o casă dincolo de pârâu. Dorind să văd ce s-a întâmplat, am văzut o mulțime de ‎fete și femei trecând râul ‎spre acea casă. Eram sigur că acolo este și părintele Arsenie ‎Am ajuns ‎ultimul. Când am apărut în cadrul ușii, părintele Arsenie stătea pe ‎scaun cu spatele spre mine și cu fața spre Florica, întinsă pe pat ‎și comportându-se ‎întocmai că o fată capricioasă.‎ –Ia, lasă-mă în pace! – îi spunea părintelui A.Apoi, după o pauză, poruncea pe același ton:

‎‎ –Dă-mi lumânarea!‎ Femeile care mă văzuseră în cadrul ușii au început să se în‎toarcă spre mine, iar părintele Arsenie, simțind că ele își întorc capetele, s-a întors și el spre ușă, dar, ‎văzându-mă, a opritbâlciul”.‎

După o vreme, sărmana Florica s-a umplut de buboaie mari pe ‎tot trupul, iar în cele din urmă a căzut pe podele, precum epilepticii, cu spume la gură, stând așa, ‎nefericita, vineri, sâmbătă și Duminică. Se speriase lumea de ea. Atunci, n-‎am mai stat pe gânduri. Mi-am luat rămas bun de la părintele Arsenie, mulțumindu-i ‎pentru ospitalitate. Mi-am luat rămas bun de la Florica și ușurat, simțind cum mi ‎s-a luat un pietroi de pe suflet, am luat-o spre Frăsinei, scăpat că din ghearele ‎unei fiare sălbatice. Mai târziu, m-am interesat de Florica. Mi s-a spus că s-a dus la Brașov, unde a devenit prostituată, dar o puneam ‎mereu la rugăciuni. []

Ajuns la Frăsinei, i-am scris părintelui A. o scrisorică cu următorul conținut: ‎‎Preacuvioase părinte A., aveți milă de Sângele pe care Domnul nostru Iisus ‎Hristos L-a vărsat pentru noi toți, aveți milă de turma pe care o păstoriți și aveți ‎milă de sufletul sfinției voastre”. Poate mai târziu o fi ascultat, dar sigur ‎nu sunt, fiindcă n-am văzut o lepădare publică a să de toate acele rătăciri spiritiste și erezii ‎steineriene!

Nota 3‎[] La 28 septembrie 1940, când am plecat la mănăstirea Frăsinei, ‎eram absolvent al Facultății de Teologie, dar nu aveam licență.‎ [viitorul preot Arsenie i-a spus:] „Uite, acum Facultatea din Cernăuți se află la Suceava, du- ‎te acolo și îți ‎susține teza de licență. E păcat să rămâi fără licență, după ce ai făcut cei patru ani ‎de teologie”.Nota 5 ‎‎[…n.n Arhim. Paulin Lecca a obţinut licenţa, dar nu putea depune jurământul deoarece Iisus a oprit aceasta] Când am sosit la mănăstirea de la Sâmbăta cu rezultatul, părintele Arsenie s-a aprins de mânie și, cu ochi scânteietori, mi-a zis:‎ ‎ Faci niște țicneliAcum, du-te înapoi și depune jurământul.‎ Dar nu mă lasă conștiința să acționez împotriva adevărului, încercai să mă ‎îndreptățesc.‎‎ Aruncă asupra duhovnicului toată răspunderea și du-te ‎înapoi că să depui jurământul – îmi zise părintele Arsenie, hotărât.[]

Nota editorului: Mai adăugăm acum, la publicarea acestui jurnal într-o carte (cu binecuvântare ‎arhierească) încă ceva important din punct de vedere duhovnicesc. Știind bine că ‎Părintele Paulin primea obiecțiile sincere, argumentate și ‎corecte din punct de vedere teologico-cultural, i-am spus: folosul unor astfel de pățanii pentru ‎lămurirea credincioșilor imprudenți sau lesne încrezători ‎este cât se poate de real ‎și evident, în cazul în care este receptat cu smerenie, ‎pentru a-i feri de ‎‎vedenisme”, „onirisme”, „spiritisme”, „hipnotisme”, ‎‎mediumnismeși alte ‎asemenea înșelări demonice, dar pe sfinția voastrăv-au ferit de greșeală, ‎rugăciunile Bisericii, rugăciunile duhovnicului și ‎discernământul duhovnicesc ‎dobândit prin multe nevoințe și încercări, deși ‎participarea la astfel de farse ‎‎spectaculoase” ale forței obscure din univers ‎constituie un păcat!

Scrisoare către Babel 02. 2015

Mă numesc Iachint și acum fac parte din obștea Mănăstirii Sfântul Pavel, din Sfântul Munte Athos. Cred că nu aș fi avut ce să vă scriu acum dacă bunul Dumnezeu nu rânduia să fiu ucenic de chilie Părintelui Cleopa Ilie. Aici sunt rânduit pe lângă ascultarea de paraclisier să le traduc creștinilor români când se scot Sfintele Moaște și să le vorbesc. Apoi mai mereu sunt nevoit să le vorbesc și de Părintele Arsenie Boca. Iar pentru că spun creștinii că cele ce le aud și le primesc în scris de la mine nu se potrivesc cu cele ce le spuneți și scrieți frățiile voastre iată aveți pe acest DVD, în dosarul „Iachint”, toate lucrările mele. Cercetați, vă rog, mai întâi pliantul cu numeleMărturisitori” și carteaCreștinii cred și mărturisesc întru Adevărul lui Dumnezeu[Edit. Rafet, Rm. Sărat, 2013], care se află în dosarul „1 Creștinii mărturisesc”, mai cu seamă ultimul capitol: „Legându-ne cu inima de cineva sau de ceva numai putem fi liberi și mărturisitori”.

Iată, aștept corectările voastre, al vostru este a lămuri lucrurile cu privire la Părintele Arsenie Boca întru Adevărul lui Dumnezeu, că să nu pierdem cugetul Bisericii Ortodoxe, să nu pervertim conștiința Bisericii a aproapelui nostru, să nu aducem babilonia în Biserică.

Părinții noștri Cleopa, Arsenie Papacioc, Adrian Făgețeanu, Paulin Leca și alții, care l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, nu au spus tot, au spus cate ceva că să ne liniștim, să nu ne smintim căutând să-l scoatem sfânt. Iată, cine ține cu tot dinadinsul să-l scoată sfânt pe Părintele Arsenie Boca îi arată a fi bârfitori și invidioși pe acești Părinți care nu au căutat decât slava lui Dumnezeu.

[] Păr. Papacioc nu mințea când ne spunea (scriu din cele ce îmi aduc aminte): „Eu care l-am cunoscut pe Arsenie, acum când sunt întrebat de credincioși dacă este bine să-i citească Acatistul vreau-nu vreau trebuie să le spun câte ceva, că să nu se smintească, să nu-și pervertească credința. Eram odată mai mulți tineri la el, la Sâmbăta de Sus, și ne-a spus, printre alte: „Vedeți locurile acestea, pe aici am fost acum 300 de ani cu duhul lui Ilie”. Pentru că am văzut și auzit atâtea lucruri neortodoxe de la el când am fost călugărit și mi s-a pus numele Arsenie m-am întristat, înțelegând că mulți mă vor lua drept ucenicul lui. Apoi când m-am întâlnit cu el în București, când era dat afară din mănăstire, și mi-a spus: „– Acum tu rămâi în locul meu!” Eu i-am răspuns:„– Nu! fiecare cu locul lui”.

Citiți în cartea Jurnal duhovnicesc, a Părintelui Paulin Leca, editura Stadion, Bacău 2013, pp. 70-71; 109-110. Acest Părinte îl considera „văzător cu duhul” și „sfânt” pe Părintele Arsenie Boca, vroia să devină ucenicul lui (p. 47), dar cunoscându-l mai bine a ajuns să afirme: „… n-am văzut o lepădare publică a să de toate acele rătăciri spiritiste și erezii steineriene”.

Este bine să vedeți și Nota 10, de la sfârșitul acestei cărți (pp. 386-387), făcută de cel care a îngrijit această ediție, Doctorul Ioan Gându.

[…] Este știut că Părintele Arsenie nu a căutat să se zidească printr-un părinte duhovnicesc, întru Hristos.[]Cine este Părintele său duhovnicesc? Mitropolitul Nicolae Bălan când a văzut că avea talent la caricaturi, la trimes la școală, l-a trimes în Sfântul Munte Athos și – văzându-l că are priză la popor–, l-a hirotonit și avansat. Apoi tot el la dus la Mănăstirea Prislop și tot el la chemat de acolo. Atunci, din păcate, Părintele Arsenie, (cred) nu a făcut ascultare și de aici i-a venit căderea.

El l-a rugat pe Mitropolit să-l lase în continuare la Prislop.

Atunci, neascultându-l nici pe Părintele Dumitru Stăniloae, care dorea ca la Prislop împreună cu Părinții Dometie și Antonie Plămădeală să lucreze la Filocalie, o introduce pe Julieta cu care avea legătură de la Sâmbăta de Sus și îi determină pe aceștia să plece. Într-un an o face stareță pe aceasta și apoi vin problemele.

Acest Părinte al său, Mitropolitul Nicolae Bălan, se spovedea la Părintele Cleopa și (cred) se plângea cu privire la el. De asemenea și Mitropolitul Nicolae Mladin, P.S. Andrei Magerul și Mitropolitul Antonie Plămădeală (care a fugit cu motiv întemeiat de la Prislop la Mănăstirea Slatina) se spovedeau la Părintele Cleopa și (cred) se plângeau cu privire la Părintele Arsenie Boca. Cele auzite de la aceștia (cred) l-au determinat pe Părintele Cleopa să-i scrie acele scrisori, cu smerenie, Părintelui Arsenie, în care îl ruga să vină la Mănăstirea Slatina să-i folosească duhovnicește. Dar Părinte Arsenie nu a venit la Slatina.

Apoi, știu din gura Părintelui Cleopa că dus fiind de Sfântul Sinod să pună rânduială în mănăstirile din Ardeal, mai cu seamă la Mănăstirea Arad Gai, l-a întâlnit pe Părintele Arsenie la Episcopia Aradului și a dorit să i-a binecuvântare, să-l îmbrățișeze, dar nu a reușit. Părintele Arsenie i-a zis batjocoritor: „Ce măi moldovene vii tu să ne înveți călugărie!”

Odată Părintele Cleopa mi-a mărturisit de ce nu dădea binecuvântare la oameni să-i citească Acatistul Părintelui Arsenie Boca și băga cuvântul, că să nu se smintească aceștia: „Nu-i citiți Acatistul căci nu e canonizat!” Înțelegerea sfinției sale cu privire la Părintele Arsenie era precum a majoritatea Părinților duhovnicești, care l-au cunoscut, aceea că: „Împrietenirea cu Julieta i-a adus căderea”.

Iată, este știut, lauda Părintelui Cleopa sunt Părinții lui, în primul rând Duhovnicul Paisie Olaru și Starețul Ioanichie Moroi. Cu Părintele Arsenie nu stau lucrurile la fel, nu a ținut la aceasta, după cum mărturisește el însuși, a căutat să se apropie de Dumnezeu prin „cunoștințele din cât mai multe domenii, până chiar și din magie. Cine, dintre cei care au fost aproape de Părintele Arsenie Boca și au dorit să rămână întru Hristos, Mântuitorul nostru, nu au mărturisit adevărul? Iată, până și Părintele Teofil Părăian, cel care a îndrăznit să spună că: „Un ortodox se poate împărtăși și la catolici, dacă nu are unde”, care mărturisea evlavia să la „Sfânta Maria Tereza” chiar și aici în Sfântul Munte, zice: „nu am un cult pentru el”.

[] Până acum, sincer vă spun, pe bună dreptate vă identificați „Editura Babel – Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca”, amestecare. Oare nu vedeți cum prin Părintele Arsenie Boca se lucrează apostazia (lepădarea de credință) în chip tacit? Ecumeniștii s-au arătat că nu-l canonizează, tocmai că să se strângă semnături. Câți din cei care au dat semnătură pentru canonizarea Părintelui Arsenie au știut că dând semnătură pentru canonizarea lui dau semnătură pentru canonizarea ereticilor Francisc de Assisi și Wulfila semiarianul, pictați de el cu aureolă de sfinți în biserica Drăgănescu? Sfântul înseamnă Canon, fiind canonizat, oricine va putea picta în bisericile ortodoxe pe eretici precum a pictat Părintele Arsenie. Ecumeniști canonizându-l nu zic că e sfântul lor, cel mai mare proroc al lor, ci al vostru. Iată, pervertesc conștiința ortodoxă a credincioșilor că să se bucure de „unirea Bisericii”, adică de apostazie. Dacă acum cei care au „evlavie” la Părintele Arsenie îndreptățesc pictarea ereticilor de către el cu minunile care le face, gândiți-vă, ce va fi după acea „unire”, când vor fi și mai părăsiți de har cei care o acceptă. Ce o să zică cei care îl văd sfânt pe Părintele Arsenie? Foarte posibil, vor zice: „Iată această unire este de la Dumnezeu, Părintele Arsenie ne-a arătat-o demult!”

Dar noi știm clar, Sfinții Părinți, între care se numără și Cuviosul Lavrentie al Cernigovului, ne atenționează: „Luați aminte, zice, la toate cele ce vă spun căci totul se pregătește cu foarte mare viclenie. Toate bisericile și mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogății, că niciodată, dar să nu mergeți în ele… Bisericile vor fi deschise, dar creștinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată ,,adunarea satanică”… Încă o dată vă repet să nu intrați în aceste biserici, căci Hristos și binefacerea Lui nu vor fi acolo”. [Sfântul Lavrentie de la Cernigov, Editura credința Strămoșească, 2003]

Iată ce va fi cu bisericile care acceptă că sfinți pe Francisc de Assisi și pe Wulfila semiarianul, cel care îl vedea pe Hristos creatură și nu Dumnezeu-Om. Iată de ce este nevoie să-l iubim întru Hristos pe Părintele Arsenie Boca și să mărturisim acum, cât mai avem cu cine ne înțelege, că ce a făcut acolo înseamnă urâciunea pustiirii.

Să urmărim cum, după ani, s-a transformat din primitor de vedenii în făuritor de arătări

Ai putea depune mărturie pentru lumea noastră?

Dorina Arnioni, în Romeo Petraşciuc, Lăsaţi-vă în grija Lui Dumnezeu – comentarii preluate de la 888adevarul8despre8arsenieboca8.wordpress.com

[Trebuie să știm că orice lucrare de înșelare, fie că este vorba de hipnotizator, fie de spiritist, fie de ghicitor, fie de alba-neagra, fie de manipularea mass-media, are trei etape:

1. nedumerirea minții – de pildă la alba-neagra mișcarea cu rapiditate a capacelor ca să nu poată mintea să observe realitatea, la TV mișcarea rapidă a imaginilor, la ghicitori ciudățenii în exprimare sau arătare

2. câștigarea încrederii – la alba-neagra un prieten al prestidigitatorului câștigă bani, La TV se spun adevăruri cunoscute, la ghicitori duhurile necurate arată lucruri de taină ale victimei

3. sugestia – la alba-neagra să joci și tu, la TV să primești informația comandată de cei ce plătesc emisiunile, la ghicitori să devi dependent de ei pentru diferite interese personale, fie bani fie reclamă, depinde de ce dorește hipnotizatorul, ca să faci voia lui – n. 888adevarul]

Se întâmpla la sfârșitul clasei a VIII-a… Anul 1974. Era puțin după prânz, de sărbătoarea Sf. Ilie. Dorina Arnioni, care terminase școala cu diplomă de merit , se întorcea de la cumpărături, de la singurul magazin din sat. Avusese cu ea 100 de lei. Aceștia erau banii pe care îi lua mereu, când mergea la cumpărături, o dată pe săptămână. După estimările de acasă, suma aceasta ajungea pentru necesarul prevăzut și mai rămânea și rest…

Lumea se întorcea de la biserică. Se umpluse de credincioși poteca dinspre biserică spre sat. Dintr-odată, copilei îi atrag atenția două siluete negre, îmbrăcate foarte ciudat. Nu îți puteai da seama ce sunt, de fapt: bărbați, femei, oameni normali sau nu foarte normali…

De aici, totul ține de minune, de pronia lui Dumnezeu…

Eu locuiam lângă biserică, la numărul 64. Nu era pod atunci, în dreptul nostru, peste pârâu. Intram în sat trecând peste apă. Când am dat să cobor spre albie, am rămas surprinsă de două siluete negre. Erau îmbrăcați tare ciudat [iată nedumerirea minții – n. 888adevarul ], în haine mai mult femeiești. însă în zona capului emanau lumină! Te simțeai iradiat de lumină! Dar iradiat la modul benefic.

Când am dat să cobor, simțeam că mă ard privirile lor. Am dat Bună ziua. Și întrebarea a venit: „Locuiești acolo sau aici?”„Aici!” Și atunci o lumină așa, neobișnuită, m-a străfulgerat! Ochii persoanei din fața mea, inițial negri, apoi verzi, s-au făcut albaștri! [din nestatornicia culorii ochilor se vede ce lumină subfirească, nălucitoare, emana și lucra prin ei. Este cunoscut că arătările demonice sunt caracterizate prin această ardere a privirii – n. 888adevarul ]

Și mi-a zis atât: Pentru tine am venit! [atac prin laudă, arătându-i interesul deosebit pentru persoana ei, spre a se deschide poarta mândriei – n. 888adevarul ]

Pe atunci, ni se spunea la școală: O să mergeți prin oraș, o să. vedeți tot soiul de oameni deghizați! Să n-aveți încredere în ei! L-am mai fixat o dată cu privirea, întrebându-mă: Cum pentru mine? Ce importanță am eu? Sunt un individ oarecare… Sunt așa de neînsemnată! Cum să vină pentru mine?

Și la început m-am gândit că vor bani. Dumnezeu e deasupra și știe ce-am simțit și ce gândesc… Aveam cumpărăturile în plasă, în mâna stângă și, în rochița cu care eram îmbrăcată, în buzunarul drept, țineam restul de bani ce îl primisem de la cumpărături: o hârtie de zece lei, mov. Surpriza a venit îndată. Pentru tine am venit, a spus Părintele. Era Părintele Arsenie, cu măicuța Zamfira. Una dintre persoane era mai tânără și mai feminină. Iar cealaltă era în haină neagră, dar pe deasupra avea o haină ca de țigancă

[sărmana fată. Tensionată între surprinderea unui aspect foarte sugestiv al realității și fascinație. Dacă ar fi știut că lucrarea de hipnoză este comună și magiei negre și celei albe lucrate de țigănci, dar și celor înșelați… ar fi fost scutită de cele ce urmau – n. 888adevarul]

Eu cu țiganca asta, cu ghilimelele de rigoare, m-am mai întâlnit ulterior și în Deva. Și era fără ciorap în pantof bărbătesc. [din nou ciudățenii spre nedumerirea minții, ca toate amănuntele de până acum. Ce diferență față de arătarea cea smerită a Sfinților… – n. 888adevarul ]

Părintele, deci, m-a întrebat unde locuiesc și a zis că pentru tine am venit, după care a continuat spunând: Am venit să-ți spun prin ce-ai să treci.

Știu că mi-a mai zis: Spune-mi data nașterii. Și am impresia că parcă deschidea o carte cerească, din care, uitându-se prin mine, undeva, îmi spunea… Te cheamă cu A, cu D și cu C. Adică Arnioni Dorina Constanța. [iată știgarea încrederii – n. 888adevarul ]

Chiar atunci treceau două femei în drum. Erau niște vecine, care mi-au strigat: Ce stai de vorbă cu străinii ăia! Ce să-ți spună ție? Nu te lăsa influențată! Ce a fost am văzut, ce-o fi om vedea[Dumnezeu îi trimitea prin oamenii ce veneau de la Sfânta Biserică sfatul bun spre a se feri de primejdie. Ce bine ar fi fost ca din smerenie copila să asculte de ei și nu de ucigașa curiozitate – n. 888adevarul ]

Dar Părintele zice: Hotărâște-te dacă vrei sau nu să îți spun prin ce ai să treci! Eu am venit pentru tine! Voi da socoteală… în momentul în care a zis: Voi da socoteală! Eu am venit, e treaba ta dacă vrei, am înțeles că nu mă forțează [iară și iară știgarea încrederii. Dar nu numai atât. Diavolul are nevoie de consimțământul tău ca să intre în tine și harul să se îndepărteze. El vrea să forțeze, dar, Dumnezeu nu-l lasă și nici el nu are vreun avantaj dacă nu ți-a cucerit voința – n. 888adevarul ]

Și atunci am zis: Sunt de acord să-mi spuneți, dar bani n-am să vă dau… Părintele mi-a răspuns: Nu ți-a cerut nimeni bani! Ți-am cerut doar să mă asculți și să iei aminte ! [interesul Părintelui nu era pentru bani, ci doar pentru minte, ca să fie ascultat și urmat de cât mai mulți – n. 888adevarul ]

Și am zis: Dar nu pot asculta aici, pentru că mă spun doamnele acelea și se poate afla la școală și am probleme [deja conștiința îi spunea că face lucruri de rușine și că trebuie să se ascundă – n. 888adevarul ]

Îmi era teamă nu de școala din sat, ci că m-ar fi putut reclama la liceu. Se făceau multe lucruri de genul acesta pe atunci… Și atunci zice: No, hai unde crezi că nu ne aude nimeni.

Și am luat-o pe drum încet. Maica Zamfira s-a despărțit de noi și s-a dus la cineva în sat, să îl aștepte. Pe drum în jos am ajuns la numărul 1. Acolo, era un singur corp de clădire – cel dinspre sat, nu cele două care sunt acum. Corpul de clădire dinspre sat era doar în roșu, construit de un om care avea doi copii și care locuia în Pâran. Pe o holdă a mamei lui, a construit casa pentru al doilea copil. Acolo, erau mărăcinișuri pe dunga apei, și în fața casei aceleia, omul curățase. Erau trei sălcii plantate și Părintele a intrat și s-a așezat pe iarbă, între sălcii. Pe drum, Părintele a dus ușor mâna în buzunarul drept și a scos o iconiță cu Maica Domnului, cu Fiul în brațe. [știgarea încrederii. Este cunoscut că foarte mulți vrăjitori recurg al Sfintele Icoane, la Sfânta Scriptură și la rugăciuni pentru a cuceri pe cei naivi –n. 888adevarul]

Văzusem una identică, atunci când eram în clasa a Vl-a, în vacanța de Paști, la mănăstirea Neamțului. I-am iubit enorm pe dascălii mei, pentru că ne-au dus în țară două săptămâni și am văzut multe locuri minunate, între care și mănăstirea Neamțului. Și m-a întrebat: «Știi ce am aici?» «Da», am spus. Crezi că există Maica și Fiul? La biserică mergi? S-a așezat sub salcie și a ținut iconița și a zis: Fă cruce cu bani de hârtie Am înmărmurit! înainte, zisese că nu vrea bani. Nu știam atunci că-i Părintele… Numai atâta mi-a spus, că a venit pentru mine și că voi da socoteală. Dar acel voi da socoteală m-a hotărât. Fă cruce cu bani de hârtie! Parcă înainte zisese că nu vrea bani! Și am întrebat: «Dar ați zis că nu vreți bani!» «Eu nu vreau. Dar ți-am spus că știu că ai. Ai în buzunarul drept o hârtie de zece lei!» Când am dat să-i scot, o zis: Nu-i nevoie! Acolo unde te duci, tu să ai bine grijă de ei, că vei avea mare nevoie! Ai grijă unde-i pui! O să vină vremuri când o să ai mare nevoie de ei ! [iar știgarea încrederii prin ghicirea prin duh pitonicesc, a unor lucruri deșarte și un adevăr general valabil, numit truism – n. 888adevarul ]

Și Părintele a continuat: Acolo unde mă duc eu, nu am ce face cu ei! Iar de la iconiță, m-a întrebat: Mergi la biserică? N-aveți necaz la școală? Cu cine mergi? Și i-am explicat, ca dumneavoastră, că mai veneam la curățenie cu părinții. Și ce icoană te-a impresionat în biserică?, m-a întrebat. Și i-am spus că Botezul din apa Iordanului. Doamne, eram uluită cum Domnul Vieții S-a plecat în fața unui pământean și a acceptat o purtare obișnuită, chit că era Dumnezeu! Niciodată nu am reușit să înțeleg aceasta, până mai acum câțiva ani, când s-a împlinit cuvântul și mi-a fost trimisă copila, care o mers la olimpiadă la religie , ca să mă facă să înțeleg cum atâta Slavă S-a putut smeri atât de mult, încât să Se poarte ca cel mai simplu om! Și Duhul în chip de Porumbel… Deci toată Trinitatea, tot Absolutul adunat într-o imagine! Și-atunci m-a întrebat Părintele ce rugăciuni știu. Știam din rugăciunile de seară; le ziceam cu mama. Am zis Tatăl nostru, am zis Născătoare, am zis Preasfântă Treime și, când am zis împărate Ceresc – urma să zic și îngerașul, atâta știam —, Părintele mi-a luat mâinile și a zis: Nu așa! Mâinile se pun așa, în semnul Crucii. Repet, nu știam că-i preot, nu știam cine este, dar simțeam că este special și deosebit. Ei, în momentul în care s-a rugat smerit și simplu împărate Ceresc, ceva m-a cutremurat! Cine l-a auzit pe Părintele rugându-se nu mai poate să se roage oricum! Vistierul Bunătății…, ziceam eu. Erau, de fapt, niște cuvinte pe care nu le înțelegeam. Însă Părintele spunea: Vistier al Bunătăților !

[iată de ce era așa de special și deosebit: îndrăznea să schimbe conținutul sfintelor rugăciuni insuflate de Sfântul Duh. Noi credem că singurul adevărat Vistier al Bunătăților este Dumnezeu, de aceea spunem VISTIERUL pe când Părintele Arsenie Boca îl devalorizează numindu-L doar un vistier printre alții – n. 888adevarul ]

Părintele mi-a arătat cum să țin mâinile când mă rog, și în momentul în care Părintele a ridicat mâna, aveam senzația că e mâna Iui Iisus! Aveam senzația că văd urmele cuielor în palme ! [iată și celebrele stigmate! Lucrarea înșelătoare a diavolului atât de mult avansează în fire că până la urmă pecetluiește chiar și trupul. Ea nu este prezentă, cu mila lui Dumnezeu, la nici un Ortodox, în schimb apare din abundență la falșii sfinți ai romano-catolicismului de după despărțirea de Sfânta Biserică a Apusului, și este evidentă atât în trup dar mai ales în mentalitatea celui atât de mult iubit de Părintele Arsenie Boca încât l-a trecut în ceata Sfinților din Biserica Drăgănescu: Francisc de Assisi. Vom vedea mai jos că, de fapt, stigmatele sunt o lucrare amăgitoare cu care străpunge diavolul trupul celor care vor să îl înlocuiască pe Hristos, numiți de Sfânta Scriptură antihriști. – n. 888adevarul ]

Și-mi ziceam: Nu poate fi un om obișnuit! Nu poate fi o țigancă! Are o mână fină ca de pictor! Și semn că Părintele știa ce gândeam, zice: Nu mă mai tulbura ! [cum s-ar putea tulbura un Sfânt? – n. 888adevarul ] Timpul meu e limitat ! Și-așa mă așteaptă de mult… Lasă-mă să-ți spun de ce am venit ! În momentul în care Părintele a zis împărate Ceresc, repet, am simțit o învăluire [învăluirea nu este dată de Sfinții lui Dumnezeu care aduc o reală pace și o întărire a libertății. . – n. 888adevarul ] și o liniștire [aceasta este mimată de duhul acediei când vrea să cucerească încrederea prin false simțiri duhovnicești – n. 888adevarul ]

Apoi, m-a învățat ca, de câte ori voi da de greutăți, să rostesc rugăciunea inimii și inclusiv să am grijă la felul în care respir, la dozarea respirației. Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, până aici te înalți, inspirând, iar la păcătosul ajung la condiția mea de căzut

[unde este accentul pe smerenie în rugăciunea lăuntrică? Rugăciunea lui Iisus este prezentată ca tehnică a trupului iar nu ca esență a pocăinței. De ce nu o învață că trebuie a se considera cea mai păcătoasă, dar să păstreze nădejdea în mila lui Dumnezeu, cum ne învață Filocalia? – n. 888adevarul ].

întrebarea a venit apoi: Ce dorești să faci în viață? Am zis: «Să-L slujesc pe Dumnezeu!» «Cum? Că pe Dumnezeu Îl poți sluji în mai multe forme. Ce crezi tu că vrei să faci?» «Păi, să am grijă de familie. Să am grijă de bătrâni…»

Și zice: Ei bine, dar dacă vei lua această hotărâre, slujirea lui Dumnezeu se face numai în adevăr și în curățenie

[ce cuvânt frumos. Mai frumos ar fi fost curăție. Dar de ce o descurajează mai apoi? – n. 888adevarul ]

. Ești sigură că într-o zi n-o să-ți pară rău? Nu ai vrea bani în bănci, mașini luxoase, un soț care să te iubească, o familie încărcată cu tot felul de bunătăți? Luxul mi se părea un apanaj – așa se spunea în școală pe atunci – al burgheziei. Mașini luxoase… Venea Părintele din sat uneori și nu avea o mașină foarte luxoasă. In rest, două-trei mai treceau din când în când. Dorința mea era să fiu de folos, să nu cad din ascultare. Așa fusesem crescută: că suntem trimiși pe pământ să împlinim anumite misiuni, și Dumnezeu n-o să ne lase la greu

. Și am spus, am cerut să facă ce vrea Domnul cu viața mea

. Și mereu zicea Părintele: Dar crezi în Cer? Până la Dumnezeu te mănâncă Sfinții !

Și-atunci îmi amintesc că am avut o reacție foarte dură. L-am prins de mâna dreaptă și i-am zis: «Sfinții nu mănâncă pe nimeni! Sfinții sunt vii!» «Dar crezi asta?», mă întreba, și Părintele atunci se lumina și zicea: «Dacă dorești să slujești Cerul

, vei fi sprijinită! Se cheamă că faci parte din Biserica luptătoare. Te va sprijini oriunde Biserica triumfătoare, dar condiția este să nu abandonezi! Vei putea să faci foarte mult, dar vei apuca și vei spune adevărul și dușmanii te vor împiedica!» «Care?» Aproape zeflemitor întrebam. «Turcii, rușii?» «Mult mai aproape! Să te ferești de persoanele cu nume de Sfânt

Sunt fericită și astăzi când aflu că li se dau pruncilor nume de Sfinți. Părintele propovăduia asta și lumea creștină spune să încredințăm copiii unui patron spiritual. Dar atunci Părintele mi-a spus: Vei avea mari necazuri cu o persoană cu nume de Sfânt! Apoi, a zis: Conducătorul de acum va cădea !

Vei avea salcie la poartă: casa asta va fi a ta! Și mi-a arătat casa…

Era casa unde m-am întâlnit cu dumneavoastră. Nu puteam să cred – nu că n-aș fi crezut ce-mi spune, dar pe calcul nu mergea nicicum! Omul acela avea doi copii; cum să ajungă casa aceea a mea? Băieții lui erau mici amândoi. Nu puteam, prin căsătorie cu unul dintre ei, să dobândesc casa. Iar noi, de aici, aveam casă cumpărată în Șura Mică, o casă cu etaj. Dăduserăm 50. 000 de lei, în banii aceia. Poate cât acum mai bine de 500 de milioane. Și n-aveam cum să mai cumpărăm o casă și nici de ce. Și zice: Dacă vei alege să-L slujești pe Domnul casa asta va fi a ta! Dar să nu te bagi în bănci, mi-a spus, și să te ferești de lipitori!

Credeți-mă că, într-o vară, trecând la holdă, pe aici, pe pârâuașul ăsta, erau lipitori – animăluțe mici, niște viermuleți de apă. Săream peste pârâu, să nu mă atingă. Am înțeles abia după ce — nici nu mai știu cum să formulez – toată vlaga au supt-o din mine unii și alții, care fac lipeala, numai să câștige ei, la ce s-a referit Părintele. Dar îndrăznesc să sper că toate sunt îngăduite de Dumnezeu și de toate a știut Dumnezeu, pentru a ne trece prin probele de foc.

Deci a spus: Să nu te bagi în bănci! Și eu am zis: Dar eu am fost în bănci, Părinte!

Și nu mi s-a întâmplat niciun rău. Acolo, la mesteacăni, ne-au dus dascălii să vedem o școală — la noi erau doi copii într-o bancă — în care băncile erau atât de mari, de lemn, încât încăpeau trei copii într-o bancă! Și zice: Nu mă mai întrerupe! Timpul meu e limitat! De două ori mi-a spus asta. Și-așa m-așteaptă de mult

Și dintr-o dată mi-a spus: Acum nu mă atinge!Așteaptă puțin! S-a lăsat ușor pe spate, a dobândit o paloare ca de mort, a vibrat puțin și am crezut că a leșinat. Vibrația respectivă m-a dus cu gândul la faptul că sunt bolnavi pe care trebuie să-i zgâlțâi ca să își revină.

A stat așa, o vreme, nemișcat, vibrând, după care a surâs, dintr-o dată, și a zis: Nu e cazul! Am avut puțină treabă! Ce treabă a avut am înțeles după ce ne-am întors cu Părintele, când am ajuns la femeia care cântă la strană aici și care are casa pe colțul spre Prislop, unde, de fapt, o lăsase pe Măicuța Zamfira. Vibrația respectivă sunt absolut convinsă că a fost dorința Măicuței, care trecuse de limita așteptării și probabil se îngrijora de Părintele, că întârziase să ajungă. Sunt absolut convinsă că Părintele stăpânea tehnica teleportării

. Nu pot s-o demonstrez, dar sunt absolut convinsă, pentru că femeia asta, când ne-am întors, a zis: Dorinuța, unde l-ai dus pe Părintele? Că tot așteptă ălălalt aci și de la o vreme se duse după voi. Deci, după ce Părintele și-a revenit din mini-leșinul acela, în care plecase să o liniștească pe maică, mi-a surâs, și ochii i s-au făcut din nou de Cer. A revenit din paloarea aceea ca de mort, vă spun! Deci eu țineam de mână un trup, în timp ce, îndrăznesc să cred că astralul se dusese și se întorsese

Atunci Părintele mi-a pus o întrebare de genul:

«Crezi în lumea Cerului[dar de ce să nu creadă în Hristos ci în astral? – n. 888adevarul ]

«Da!» «Dar ce te face să crezi că există Rai

I -am spus că, atunci când adorm, visez că mă duc în sus și văd Raiul așa cum îl știu descris la biserică, și când mă zgâlțâie părinții să mă trezesc, plâng. Dar visezi urât?, m-a întrebat Părintele. [dacă avea Sfântul Duh ar fi știut ce visează cum a ştiut Proorocul Daniel – n. 888adevarul ]

«Nu! Visez grădini frumoase, Raiul. . , » «Păi și atunci de ce plângi?» «Pentru că mă rupe de vis trezirea…» Și Părintele a râs.

Atunci, a venit întrebarea: «Ai putea depune mărturie pentru lumea noastră

«Lumea noastră însemnând ce

«Lumea slujitorilor Cerului» , a precizat Părintele. «Deci pentru ce să depun mărturie?» «Pentru lucrarea Cerului în lume. » «Asta poate să depună oricine, orice element din creație, de la mugur și până la poarta Cerului, toate vorbesc! Absolut toată rânduiala din Univers vorbește despre Creație, despre Cer…»

«Și atunci poți depune sau nu poți depune mărturie?» «Păi toți spun!» «Care toți?» «Toți oamenii din lume pot depune mărturie despre esența lor divină , pentru că atâta vreme cât are suflarea lui Dumnezeu în el…» Și atunci, Părintele a spus: Toți pot, dar nu toți vor! [Nu avem esență divină, ci chip dumnezeiesc. Esența divină este credința panteistă a păgînilor! Iar Părintele necunoscând aceasta sau, mai grav, crezînd aceasta, nu o corectează – n. 888adevarul ]

Iar în momentul în care m-a întrebat dacă vreau să aleg să slujesc Cerul și să fac parte din Biserica Luptătoare, a zis: Dar pentru asta trebuie să mănânci ce trimite duhul Bisericii din Efes

Și întrebarea mea a mai fost, acolo, la poartă: «Bine, dar dacă eu aleg calea asta, se cheamă că voi rămâne singură… De mine cine va avea grijă la bătrânețe?» «Îți va fi trimisă o fetiță. » N-a spus: ai să naști o fetiță. N-a spus: vei avea. Ci: îți va fi trimisă o fetiță.

[Să poată în orice fată din viața ei a vedea o împlinire a proorociei – n. 888adevarul ]

«Și din ce vom trăi? Voi scrie cărți?…» Că noi făceam compuneri deosebite și mă tot lăudau dascălii că voi ajunge departe cu scrisul. «Vei scrie o singură carte, și asta profesională, pe care ți-o va scrie fetița care îți va fi trimisă…» Mi-a spus inclusiv făptui că fetița va trece două cumpene grele. Am vrut iar să spun ceva. Și zice: Nu mă mai întrerupe! Mereu îmi spunea: Nu mă mai întrerupe!

Și eu am întrebat: Și de ea cine va avea grijă? Atunci, a venit răspunsul: O va ajuta copilul născut din… [și aici Părintele a pronunțat un nume, propriu, al unei persoane, omonim cu al unui fruct, n. 888adevarul )

Eu îi tot studiam trăsăturile, mi se părea că are o mână de pictor. Avea niște degete fine, lungi, așa, cum ne învățau la școală sau ne arătau în portrete că le au pictorii.

[Se și întreba cineva: dacă Părintele Arsenie Boca ar fi avut ochi căprui, ar mai fi fost socotit Sfânt de atîtea evlavioase? – n. 888adevarul ]

Și mi-a spus: Vei afla răspunsul la toate întrebările pe care ți le pui acum. Cine e omul acesta? De ce are mâna atât de fină, ca de pictorȘi mi-a spus de Arsenie Boca, născut în Vața de Sus. M-a întrebat: Știi unde-i Vața? Eu am spus: Știu Vața de Jos, că e cu băile unde merg bătrânele noastre!

Și a fost foarte clar când mi-a ghicit – poate e impropriu spus , mi-a intuit și mi-a tradus gândul cu mâinile de pictor, spunându-mi: Da, pictez biserica din Drâgănescu. În momentul în care a rostit Drăgănescu, m-a întrebat: «La școală v-a spus ceva? Ai auzit de Arsenie?» «Da, am auzit că a fost un preot la mănăstire și le pare râu la oameni de el… Bunica mea îmi vorbește de Părintele…»

Și, când a zis Drăgănescu, a trecut un om pe drum. Era inginerul agronom de la CAP-ul de pe vremea aceea și îl chema neîntâmplător sau întâmplător Drăgănescu, Era numele de familie al omului, ca un document al puterii de pătrundere a Părintelui! Sunt convinsă că avea acces la ce nu putem pătrunde încă sau nu ne facem timp să cercetăm tărâmul acela. Inginerul a spus ceva, s-a legat de Părintele. Eu, când l-am văzut pe inginer, am zis: Nu îmi mai spuneți nimic, că mă vede și mă poate spune la cineva! Părintele era cu spatele la drum și și-a întors țintă, fulgerător, ochii spre stânga, l-a focalizat și a zis: De omul acesta nu are de ce să îți fie frică! Că nu mai are mult de stat pe aici! Era iulie. Toamna, am auzit că inginerul are cancer, și primăvara următoare a murit. Inginerul a rostit, fără să știe, probabil, o blasfemie când mi-a zis să nu mă las vrăjită de omul acela

[Dacă este așa, și domnul inginer s-a mai și spovedit are cunună de mucenic, murind pentru adevăr. Dar acestea sunt taine pe care noi nu le putem ști, fără descoperire dumnezeiască. Le vom afla la judecata înfricoșată, dacă ne va învrednici Dumnezeu. – n. 888adevarul ]: și m-ar durea să aud că mai îndrăznește cineva să spună la fel despre Părintele Arsenie. Una este vrăjitoria și alta este transparența cu care Părintele a circulat prin lumea aceasta, ca să poată capta de la Cer absolut tot ce a putut să dea mai benefic celor pe care i-a întâlnit.

Știu că l-am întrebat tot atunci dacă vine de la biserică. Nu!, a zis. Vin de la Hațeg! Unde e Hațegul, și unde e biserica… Răsăritul și apusul! […]

Atunci l-am întrebat iar: Dar cu ce ați venit? Mi-a spus: Cu o căruță cu doi cai. Și râdea de i-am văzut dantura. [n. 888adevarul – vezi mărturia dnei Lidia Stăniloae despre cei care veneau la Mănăstire de Sfântul ‎Ilie << fiindcă părintele Arsenie ‎începe să vorbească păsăreşte şi ‎apoi se urcă cu căruţă de foc la cer >>]:

Cu o căruță cu doi cai! Iar apoi, când o plecat de acolo, de la noi, de la poartă, ne-am întâlnit cu tanti Dorica, vecina la care rămăsese maica Zamfira (ea între timp se dusese), l-am însoțit pe Părintele și am zis: Lăsați-mă să vă conduc! Dacă vreți să ajungeți la Prislop, lăsați-mă să vă conduc, că eu știu drumul! Că dacă ieșiți în dreapta, iar ajungeți în HațegȘi atunci Părintele a zâmbit și mi-a zis: Nu te teme! Să mă apuc numai de ieșit din sat și găsesc eu cărarea! Deci a lăsat să se întrevadă că pe oricare parte, dacă mă apuc de ieșit din sat, eu găsesc cărarea!

Sunt absolut convinsă că Părintele e undeva acolo, unde se spune că: atunci drepții vor străluci ca soarele înaintea lui Dumnezeu. Sunt absolut convinsă ca numai un cristal foarte puternic, purificat, de talia Părintelui, putea să facă toate aceste lucruri!

Pentru că el însuși mărturisea: Eu voi da socoteală, pentru că voi fi întrebat: i-ai spus, Arsenie, sau nu i-ai spus? [Cei ce lucrează cu duhurile demonice sunt foarte tare chinuiți dacă nu-și împlinesc misiunea la care sunt obligați prin legământ. Dacă nu-i trimit la lucru la alții, ca să se extindă răul, stau pe capul bietului slujitor al lor și îl chinuiesc. – n. 888adevarul ]

Deci el mărturisea despre întâlnirea cea mare.

Și înainte cu treizeci de ani, deci în 74, Părintele vorbea despre niște oameni nenăscuți atunci sau despre oameni care nu s-au întâlnit si care vor intra hotărâtor în viata mea! Mi s-a descoperit apoi și cine e copilul născut din *. . ”

In continuare, pe acest subiect, Părintele Arsenie a dat amănunte foarte expresive, concrete, care pe atunci erau doar în ghicituri, pentru că se referea inclusiv la persoane care vor intra în viața Dorinei Arnioni mult mai târziu. Multe din acele persoane sunt între noi, iar evenimentele ne sunt contemporane…

De altfel, cuvintele Părintelui. Arsenie atunci au fost: Toate acestea le vei trăi, dar numai după ce vei trece prin ele ți le vei aduce aminte!

De aceea răstălmăcește Sfânta Scriptură zicând că ar susține o genetică eronată, care nici măcar științific nu este adevărată cum o prezintă Părintele Arsenie Boca:CĂRAREA ÎMPĂRĂŢIEI –capitoluil EREDITATE ŞI SPIRIT:

Cine ştie, dacă nu El are de adus în viaţa pământească, în fluviul timpului, atâtea feţe omeneşti, încât numărul lor împlinească toate posibilităţile de configuraţie câte le oferă structura noastră genetică ?

De faptul că suntem oarecumva anteriori faţă de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învăţându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ:

Ieremia 1:‎‎5. înainte de a te urzi în pântece… te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare.

Suntem prin urmare de obârşie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de came şi oase, şi împlinind un ’destin, între ceilalţi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai noştri.

În spiritul teoriei cromozomice, putem înţelege şi unele norme de drept bisericesc, ca de pildă oprirea căsătoriei între rudenii. Astfel, la rudenia de consângenitate, în linie directă, căsătoria e oprită la infinit; iar în linie colaterală se îngăduie abia la depărtarea gradului opt

[…] În creier funcţionează două glande endocrine: epifiza şi hipofiza. Aceste două glande produc hormoni pe care-i trimit pe calea sângelui la toate celelalte glande endocrine de pe verticală, cu dispoziţii precise de lucru.

O caracteristică a lor e faptul că emit hormoni într-o strânsă interdependenţă, şi, de acordul lor, ascultă toată coloana. Una din ele, hipofiza, e sensibilă la concepţia pe care o alege omul ca normativă de viaţă; şi în funcţie de această concepţie, trimite, prin hormoni emisari,vecinei sale din creier, impulsul să producă hormonii ei specifici care dirijează în continuare toată coloana endocrină, în conformitate cu această concepţie.

Într-un fel lucrează toată coloana când te afli în turma lui Hristos, şi cu totul într-altfel dacă te găseşti cu concepţia, în turma lui Epicur.

[…].întâi e nevoie de o metodă de lucru, adică de o supraprivire a materialului care se adună din toate părţile şi din diverse moduri de experienţă şi existenţă.

        Ştiinţa şi Revelaţia… Nu sunt în conflict ?

        Numai dacă eşti de rea credinţă, sau dacă adopţi convingerea că raţiunea ta naturală e ultimul criteriu al adevărului, sau, dacă crezi ‎‎(greşit) că materia e singurul mod de existenţă. Dar, iar o luăm pe filosofie şi ne angajasem la genetică.

        Adică tot ştiinţă…

        Şi încă veche. Mult mai veche decât mazărea lui Mendel. Nucleul geneticii a fost revelat lui Moise, când i s-au dat scrise poruncile pe Muntele Sinai: ‎‎Pedepsesc vina părinţilor în copii, până la al treilea şi al patrulea neam, pentru cei ce calcă poruncile mele şi Mă milostivesc până la al miilea neam pentru cei ce Mă ascultă”; (Exod ‎‎20,5-6; 34,7; Deuteronom 5,9-l0; Ieremia 32,18) – Comentar la porunca a şaptea. Ştiinţa descoperă acum şi înţelege cu aparataj modem ceea ce e pus de la creaţie în om şi în toată firea vie. De altfel atotştiinţa lui Dumnezeu ştia şi genetică… Şi de la început omul a fost pus să facă şi ştiinţă, dându-i-se să numească toate făpturile creaţiei. A fost o ocupaţie vastă, cât creaţia, cât n-a isprăvit nici acum cu numirea şi analiza ei. Inventarul creaţiei e neisprăvit şi înainte mult mai este. Omul însă a început să se laude întru sine cu treaba asta şi uită pe Cel ce i-a dat instinctul citirii creaţiei, nevoia ştiinţei.‎‎        Şi se complace „în conflict”…

        Conflictul e el însuşi o deviere a omului de la destinul său în creaţie; şi, atunci şi ştiinţa lui e deviată de la rostul cu care i-o dase Dumnezeu. Dacă până aci „ştiinţa iară conştiinţă era pierzania sufletului”, acum e şi mai rău, că-i pierzania şi a trupului, cu planeta pământ cu tot.

Dar să revenim la genetică.

Ce sunt cromozomii, genele, alelele şi conexiunile lor întreolaltă, catenele, e azi treabă de cultură generală. Ceea ce nu se ştie, pentru că nu se lasă prins în experiment, dar nu că nu există, e faptul legăturii biologiei noastre personale cu Dumnezeu.

[…] Ca urmare tot ce gândim, vorbim şi facem se petrece în atotprezenţa lui Dumnezeu, Care le înseamnă în contul nostru, în două locuri: în Cartea Sa – Cartea Vieţii – şi cartea noastră, codul genetic (subl. n.).

-Cum?

        în codul genetic, arhiva vieţii noastre, în care sunt şi resturi de arhivă de la înaintaşii noştri de milenii chiar, avem scrise şi înscriindu-se în flux continuu tot ce gândim, vorbim şi facem, ca pachete de energie virtuală, informaţia genetică, în genele cromozomilor noştri – factorii eredităţii noastre spre viitor.

Clipele acestea, cu valenţe în eternitatea noastră, au multe direcţii în antropologia creştină. De felul cum le trăim suntem în continuu fie sub Har fie sub Judecată. E deci foarte important să ştim în ce concepţie de viaţă ne înscriem ‎‎(idealism, epicureism – pragmatism, materialism,spiritualism), ca să ştim ce se consemnează şi la ce să ne aşteptăm chiar şi numai într-un viitor apropiat.

[…] Când greşim – avem libertatea şi prostia de a greşi – de la destinaţia noastră spirituală, cea gândită pe seama noastră la creaţie de Dumnezeu, faptul se înscrie ca Defecţiune, ca defectivitate, într-una din genele unuia din cromozomii care au de condus o zonă, un organ al făpturii noastre fizice. Informaţia codificată trece la arhivă, activul nostru genetic, şi aşteaptă prilejul transcrierii de la virtualitate la actualitate. Această genă cu înscriere negativă (a greşelii) se numeşte genă recesivă; informaţia se numeşte recesivitate şi va traduce, va dirija o infirmitate, o deviere, o urâţire, o infirmare, o moarte, în linie ereditară spre viitor.

[…] Comportamentul, purtarea omului, se consemnează şi se înscrie ca informaţie în codul genetic. Transcrierea e în flux continuu: a binelui sub Har şi a răului sub Judecată sau recesivitate. Deci regenerare şi degenerare, sunt cele două sensuri ale unei transcrieri a informaţiei. Tot ce contravine destinaţiei sau menirii omului e deviere către degenerare, infirmitate, monstruozitate, ieşire din circuitul vieţii şi chiar moarte.

[…] Antropologia pastorală trebuie deschisă printr-un atac mult mai frontal al problemelor ei, decât simpla sudură între câteva ramuri ale ştiinţei despre om şi câteva locuri ale Revelaţiei, cum schiţarăm până aci.

[…] REPERE

I.       Lipseşte o Antropologie pastorală în Teologie. (S-ar fi putut constitui un nucleu al ei şi prin centralizarea atâtor şi atâtor experienţe ale preoţilor cu oamenii, dacă mai marii i-ar fi văzut necesitatea şi cineva ar fi fost îndrumat să le vadă într-o sistematizare.)

II.      In lipsa unei cunoaşteri amănunţite a omului – las că aceasta este o treabă şi foarte grea, dacă nu chiar imposibilă, ţinând seamă de diversificarea disciplinelor care-l studiază pe om, dar pe plan exclusiv natural, laic – sentimentul şi conştiinţa răspunderii preotului dau de greutăţi imense. Terenul cere preotului cunoştinţe la nivel contemporan. Oamenii – vârstele – nu se lasă convinşi de ascultarea predaniei; ei se închid într-o autonomie şi suficienţă a ştiinţei, faţă de domeniul credinţei, faţă de nivelul Revelaţiei, al cunoştinţei.

III.     Autonomia omului – rebeliunea lui faţă de Dumnezeu şi sufletul său, considerate ca „inexistente – nu e libertate, ci păcat.

[…] Cunoştinţele acestea urmăresc ideea de responsabilitate a căsătoriţilor faţă de Legea divină, înscrisă în fire, sub formă de instinct. Şi mai urmăresc urmărirea ideii de păcat, idee care a început să fie neclară în mintea multora.Începem cu aceasta: Păcatul este o conspiraţie a minţii omului cu diavolul, împotriva Legii lui Dumnezeu.

Cu această definire, de lucru, înţelegem dintr-o dată cum că numai Iisus a fost fără de păcat. Adică singur El a refuzat orice idee diabolică din mintea şi viaţa şi faptele Sale.

[…] Dumnezeu iartă (dacă-I ceri aceasta prin spovedanie), dar nepedepsit, neispăşit nimic nu lasă. Aşa scrie în Carte (Naum 1,3).

[…] In convieţuirea căsătorească nu-i bun nici abuzul, nici refuzul.Abuzul atinge pe soţ, refuzul atinge pe soaţă şi pe soţ. Cum aceasta ? Aşa-i făcut omul de (către) Dumnezeu: bărbat şi femeie: un singur trup. Cu cunoştinţele contemporane de biologie, de endocrinologie şi de neurologie putem înţelege clar acest lucru.

Sistemul nostru nervos, ca să servească solicitările vieţii în bune condiţiuni, are nevoie de o bună şi corectă funcţionare a glandelor noastre endocrine. Glandele acestea sunt înşirate în număr de 7-8 ‎‎(depinde cum sunt numărate) pe toată verticala staturii noastre. Două sunt în cap – responsabile cu comenzile şi cu modul de funcţionare al tuturor celorlalte. Acestea din cap sunt sensibile, adică lucrează în consonanţă cu concepţia ta de viaţă, în care te integrezi trup şi suflet.

Pentru o clarificare pe scurt a rosturilor acestor două glande din cap, ca să funcţioneze într-un mod sau să funcţioneze într-un alt mod, e destul să dau de exemplificare două concepţii de viaţă diametral opuse: într-un fel vor lucra aceste glande de comandă asupra tuturor celorlalte glande din subordine când te integrezi în turma lui Epicur şi altfel vor conduce iconomia ta endocrină, când te integrezi în turma lui Hristos.

Sărim peste celelalte glande de pe verticala omenească şi ne oprim puţin la cele sexuale. Aci-i aci. Aci au fost lăsaţi oamenii fără nici o cunoştinţă exactă. Ba li s-au spus multe minciuni şi fiecare a fost lăsat în banii lui, cu greşelile şi ereziile sale.

S-o luăm, fugitiv, cu puţină biochimie endocrină. Sexele – bărbat şi femeie – se caută la maturizare unul pe altul, trecând peste orice bariere ale oricui. Totuşi e bună, şi foarte bună chiar, şi puţină minte şi cât de câtă cunoştinţă pozitivă a faptului acestuia, a continuităţii vieţii. Constituţional, natura bărbătească are o glandă în plus faţă de femeie: prostata. Aceasta spune foarte importante lucruri în economia vieţii şi în interpretarea corectă a foarte multor necazuri ivite în familie.

Tot pentru clarificare trebuie spus şi numele produselor de biosinteză ale glandelor: hormonii. Aceştia sunt substanţe de biosinteză, produse de glande, şi vărsate în circuitul mediului intern al sângelui, cu ajutorul căruia circulă prin tot organismul, cu activitatea şi activarea sistemului nervos, deci a tuturor organelor, în scopul de a menţine organismul întreg în bune condiţii de viaţă, internă şi externă.

Iată din tainele prostatei:

Aceasta sintetizează săruri ale acidului glutamic. Acestea sunt substanţe absolut necesare sistemului nervos atât al bărbatului, cât şi sistemului nervos al femeii. Dar nu le prepară decât bărbatul. Aici e explicaţia fundamental-biologică în temeiul căreia femeia e atâmătoare de bărbat. Fără substanţele lui endocrine ea regresează nervos, mintal etc. Aci începe să se înţeleagă de ce au urmări nefaste şi abuzul şi refuzul.

Să continuăm cu biata de antropologie a Părintelui Arsenie Boca:

Dacă aceste substanţe, extrem de valoroase pentru iconomia vieţii în bune condiţii ale sistemului nervos, sunt risipite pe plăcere – de care nu te mai saturi – atunci încep să apară urmările. Abuzul păgubeşte pe bărbat de necesarul de substanţe glutamice sistemului său nervos (15 miliarde de neuroni) şi încep fenomene de carenţă nervoasă, care pot ajunge până la slăbirea totală a funcţiilor mintale. S-au văzut atare cazuri de tâmpire a minţii şi a pierderii totale a memoriei fără să fie şi alte boli în organism. Respectivul era suprasolicitat, iar el s-a predat. Urmările sociale se înţeleg.

Refuzul păgubeşte pe femeie. Unul din refuzurile obişnuite este acela ‎‎„întemeiat” pe stăvilirea numărului de copii. Modalitatea aceasta e viciul ‎‎„onaniei cu femeie”. Păgubesc amândoi – pagubă biologică care se resimte în sănătatea amândurora.

Minţirea, trişarea, ferirea, unul şi acelaşi viciu, duce în mod normal la o nervozitate şi la o nemulţumire unul de altul, pe care natura, în nevinovăţia ei caută să o remedieze. – Şi cum o remediază ? – căutând flecare din părţi alt partener, care să nu falsifice convieţuirea. In fond e o rezolvare greşită, vinovată faţă de unitatea de dragoste a Tainei Căsătoriei.

Deci, dacă o femeie greşeşte cu altcineva, de vină e trişarea lor, ‎‎„ferirea” soţului care o împinge la gestul căutării pe altcineva, care să fie corect cu natura. In majoritatea cazurilor de „necredinţă” a femeii e de vină soţul, că nu şi-a umplut casa de copii.

Deci cine fuge de copii, fuge de răspundere. Şi unde fuge ? – în iresponsabilitate ‎‎?! Când însă îţi iei răspunderea de-a rodi copii,

Stăpânul vieţii îţi va ajuta să ai şi ce le da de mâncare şi-ţi va asigura şi cinstea căsniciei.Deci nici abuzul, nici refuzul, ci o dreaptă socoteală şi o convieţuire corectă.

Mai mult chiar. O altă constrângere de care trebuie ţinut seama e foliculina. Hormon feminin toxic şi cancerigen. Toxic la nivelul creierului, dând continui dureri de cap şi foarte intense. Cancerigen la nivelul sânilor sau uterului ‎‎(fibroame uterine). De creşterea acestui hormon nu este scăpare decât de la 3^4 sarcini în sus. Iar sarcinile (să fie) în mod normal, cum apar ele în mod natural.

Această ordine normală şi naturală a sarcinilor e singura cale care asigură sănătatea copiilor. Salturile peste sarcini, lepădările de copii, indiferent cu ce metode şi motive, ating sănătatea copiilor următori – dacă mai vin. Dar chiar dacă nu mai vin alţii, Legea divină pedepseşte şi retroactiv pe cei făcuţi cronologic.

Aşadar în înseşi constituţia endocrină a femeii e pusă obligativitatea naşterii de mai mulţi copii. E chiar condiţia de mântuire a femeii, după cum i-a descoperit Dumnezeu sfântului Pavel aceasta (I Timotei 2,15).

In cazul viciului, sau al greşelilor de convieţuire, apariţia cancerului care ucide soţia se răstoarnă iarăşi în răspunderea soţului. Soţul care nu vrea copii nu trebuie luat: e un criminal camuflat al soţiei sale. Nu e din turma lui Hristos.

Abia de la 3^4 copii în sus, făcuţi în ordinea normală în care apar, se neutralizează acţiunea toxică şi cancerigenă a foliculinei.

Aceasta nu este numai o erezie, dar este și contrazisă de știință, după cum bine sublinia un om de știință specializat în ovare, nedumerit de contradicțiile față de creștinism și medicină din scrierile Părintelui Arsenie Boca, cât și de orbirea ucenicilor ce alunecă cu mintea pe lângă explicații, părând a nu le putea înțelege, datorită patimii ce o au dobândit-o în admirația față de sfinția sa:

http://www.crestinortodox.ro/forum/showpost.php?p=463786&postcount=226

Există legătură intre sistemul endocrin si nervos al unei persoane, de-a lungul întregii vieţi, de la copil pana la bătrân, dar nicidecum nu exista legătură intre sistemul endocrin al unui bărbat si cel nervos al unei femei, nu exista aşa ceva, femeia nu are nevoie sa ia hormoni din lichidul prostatic al bărbatului, aşa aiureala nu s-a pomenit vreodată in istoria medicinii. Insa Arsenie Boca a vrut neapărat sa o facă pe femeie „atârnătoare” de bărbat si sa o sperie ca daca nu accepta va avea probleme mentale si nervoase. Asta se cheamă, pe lângă minciuna, manipulare si lipsa de iubire fata de femeie. Si vad bine ca multora de aici pur si simplu le face plăcere sa fie manipulaţi, este mai comod si mai puţin dureros decât a privi adevărul in fata si a avea puterea de a înfrunta dezamăgirea acolo unde este cazul… 

http://www.crestinortodox.ro/forum/showpost.php?p=464025&postcount=307 Citat:

În prealabil postat de ovidiu b.

Iată din tainele prostatei: aceasta sintetizează săruri ale acidului glutamic, care sunt substanţe absolut necesare sistemului nervos, atât bărbatului, cât şi al femeii, dar nu le prepară decât bărbatul. Aici e explicaţia fundamnetal biologică, în temeiul căreia femeia este atârnătoare de bărbat”.

Exact domnule Ovidiu, exact. Aici este minciuna. Nu numai că NU le prepară decât bărbatul ci le prepară ŞI femeia, şi se găsesc ŞI în mai toate alimentele.

Daca le prepara DOAR bărbatul, atunci TOTI copiii sau cel puţin TOATE fetitele nu ar avea sistemul nervos dezvoltat si am fi TOATE nişte cretine (adica idioate, cu retard mental sever). Şi asta încă de copile. Şi iată cum apare ideea de a aservi femeia barbatului daca vrea sa fie intreaga la minte.

http://www.crestinortodox.ro/forum/showpost.php?p=464025&postcount=309

Nici o femeie nu are carenţe cu sistemul nervos, creier sau altul, pe motiv că nu are prostată. Nici o femeie nu are memoria afectata pe motiv ca nu are prostata. Numai aiureli menite sa umileasca femeia si sa o aserveasca gratuit barbatului. Iar hormonii care se varsa IN SANGE la barbat NU vin din prostata ci din testiculi, echivalentul ovarelor de la femeie, si din supra-renale, hipofiza, etc. Si femeia are un organ in plus acolo unde barbatul are prostata: este uterul. Ambele organe cu rol strict in reproducere si nicidecum in secretia de hormoni in sange. „Hormonii” prostatei sunt in lichidul seminal, este o excretie exocrina si nicidecum o secretie endocrina!Până acum mă îndoiam doar de caracterul lui Arsenie Boca si va consideram oarecum orb voluntar, cu aceasta postare insa m-am lamurit de ambii.Ramaneti cu bine!

http://www.crestinortodox.ro/forum/showpost.php?p=463797&postcount=232

Domnia sa a aruncat cu piatra când a spus ca o femeie are probleme mintale si psihice dacă nu are relaţii cu bărbaţii. Si probabil ca fiind in cauză (femeie singura fără relaţii cu bărbaţi), am simţit imediat lipsa de iubire din astfel de afirmaţie, dincolo de neadevărul evident daca priviţi nu numai femeile singure din lume, dar si călugăriţele. Ca atare eu am spus doar ca de la o astfel de afirmaţie (mincinoasa si manipulatoare) nici nu m-a mai interesat altceva spus de domnia sa. Asta nu înseamnă ca ii doresc sa fie pedepsit intr-un fel (piatra) ci din partea mea, nu-i doresc decât Raiul.

http://www.crestinortodox.ro/forum/showpost.php?p=463849&postcount=246

Daca accesaţi de exemplu site-ul http://ghr.nlm.nih.gov/gene/FLCN o sa găsiţi că in martie 2006 cercetătorii încă nu găsiseră care este rolul acestei proteine foliculina dar se crede ca are rol anti-tumoral (supresor tumoral). Si găsiţi acolo cam ce se ştie deocamdată despre foliculină. Iar la persoanele care nu au foliculina din cauza unor mutaţii la nivelul genei ce codează aceasta proteina, apar nişte boli: sindromul Birt-Hogg-Dubé si sindromul pneumotoracelui spontan.

Hormonul care are doua pic-uri de secreţie, cel despre care vorbiţi, este un altul: FSH. Este un hormon secretat atât de femeie cat si de bărbat (si se găseşte si in sperma). La femeie are printre altele rol in ovulaţie, indiferent daca femeia este căsătorită sau nu, si indiferent daca are raporturi cu un bar bat sau nu. De aceea perioada din momentul apariţiei menstrelor si pana la menopauza, se numeşte perioada reproductiva a femeii, indiferent dacă îşi foloseşte aceasta funcţie sau nu. Si călugăriţele au ovulaţii ca orice femeie si de aceea au si cicluri ca orice femeie. Singurele care nu au aşa ceva (in perioada fertila) sunt cele bolnave cu tulburări de ciclu, cazurile grave de anorexie si cele care iau pilule contraceptive. Si sunt extrem de multe de spus, insa in nici un caz nu ceea ce aţi spus dvs aici, sunt doar aberaţii sau mai blând greşeli.

Iar testosteronul este secretat si de femeie la nivel ovarian si suprarenalian. Diferenţa faţă de bărbat este că nivelul plasmatic la femei este de 7-8 ori mai mic, iar bărbaţii consumă mai mult pentru ca secreta cam de 20 de ori mai mult. Si asta nu pentru a-i da si femeii, asta daca nu cumva doriţi sa-i crească mustaţa si ei.

http://www.crestinortodox.ro/forum/showpost.php?p=463861&postcount=255

Eu nu discutam corectitudinea aici, ci faptul ca femeile singure (singure in sensul de a nu frecventa bărbaţi) nu utilizează contraceptive aşa cum ironic aţi insinuat. Eu mă aflu printre ele si nu am probleme nici mentale si nici hormonale, mi-a dat Dumnezeu ceea ce am nevoie aşa cum da la orice femeie sănătoasa. De Dumnezeu atarnăm nu de bărbat. Atât am vrut sa subliniez.

http://www.crestinortodox.ro/forum/showpost.php?p=463873&postcount=263

Acum inteleg mai bine de ce spunea tot felul de neadevaruri Arsenie Boca, pur si simplu este greu de inteles de catre un bărbat mai ales neavizat. De dragul dvs. o sa-i acord si lui circumstante atenuante. Ma bucur ca am vorbit cu dvs.Multa pace!

http://www.crestinortodox.ro/forum/showpost.php?p=463887&postcount=271

Si inca ceva dl. Ovidiu apropos de inconsecvanta studiului cu pricina: el in cepe cu o statistica: depresia este cam de 4 ori mai frecventa la femei decat la barbati, pentru a sfarsi cu ideea ca sperma ar fi un fel de Prozac, fara sa explice cum de in cazul asta, femeia care are nivele mult mai crescute in sange de estrogeni decat barbatul, este totusi mai depresiva. Si se stie ca sindromul albastru post-partum la unele femei se datoreaza tocmai scaderii bruste a acestui hormon care la barbat exista in doze foarte mici fata de femeie si iata ca nu-i mai da nici o depresie. Deci problema nu este in nivelul hormonului ci in variatiile prea mari de nivel al hormonului cu pricina, de aceea cele cu sindroame pre-menstruale si dureri la ciclu sunt bolnave din punct de vedere medical si trebuie tratate cu hormoni pentru a le da un nivel mai constant in acesti hormoni. Iar in studiul cu pricina, pentru a-si sustine ideea lor cu sperma Prozac, au spus ca la cele cu sex neprotejat, cu cat raporturile se rareau cu atat erau mai depresive. Deci se pare ca nu abuzul era problema. Per ansamblu, aceasta idee cam incită la desfranarea femeii, si am gasit comentariul unuia care s-a sesizat de pericol si imediat a sesizat si problema imediat urmatoare: cea a bolilor sexual transmisibile in cazul in care chiar ar fi luati in serios si s-ar incepe utilizarea spermei pe post de antidepresiv… Multa nebunie in lumea asta ‎‎..

Si ca tot veni vorba de problemele mentale, reversul la barbat sunt psihozele si autismul, ele sunt cu mult mai frecvente la barbat decat la femeie. Sa fie si ei atarnatori de femeie in cazul asta? Glumeam.

In afara glumei, au si barbatii cancerele lor cu influente hormonale, iar studiile facute in acest sens de amatorii de senzational ajung cam la aceeasi concluzie ca mai sus la femei: solutia ‎‎(preventia) este desfranarea.

Deci no comment pentru astfel de studii.

http://www.crestinortodox.ro/forum/showpost.php?p=463913&postcount=282

 Dvs. aţi înţeles ce ati vrut si aplicati cum doriti pentru ca autorii nu au demonstrat utilitatea contraceptivelor ci exact contrariul: utilitatea spermei, deci a contactului liber. Au chiar afirmat ca o prostituata care foloseste prezervativ, este la fel de deprimata ca si o persoana care nu are nici un fel de contact cu barbatii, si toate sunt la fel deprimate ca una care are relatie stabila dar cu prezervativ, iar cele care folosesc prezervativ pot sa tot ia contraceptive ca devin si mai deprimate. Iar la toate acestea gradul de depresie e constanta, deci pot ramane abstinente cat doresc. Singurele fericite sunt cele cu contact direct cu sperma, dar cum sperma este ca un drog, si psihicul lor fluctueaza apoi cu frecventa contactului: cu cat este mai rar (si deci nu isi iau drogul) cu atat se deprima mai tar e. Iar rar sa nu va inchipuiti ca inseamna o data doua pe an.

Iar daca observati, raspunsul la intrebarea ce v-am pus-o in legatura cu afirmatiile lui Arsenie Boca: „cele ce stam singure suntem bolnave mental din cauza ca nu avem contact cu sperma barbatului?”, raspunsul articolului este clar: nu numai că suntem mai depresive dupa parerea lor, dar nici macar nu exista diferente intre una care duce o viata curata si o prostituata ce foloseste prezervativ. Daca nici asta nu va convinge cat de multa aberatie este in ideea de a considera ca psihicul femeii ar depinde de sperma barbatului, atunci eu mi-am batut gura degeaba si discutia nu are nici un sens, este dovada clara ca sunt unii care cred absolut doar ce au chef fara nici o sustinere nici obiectiva si nici de alta natura.

http://www.crestinortodox.ro/forum/showpost.php?p=463997&postcount=302

Draga Laura,

Asta ziceam si eu, viata calugaritelor si femeilor singure este dovada ca femeia nu are nevoie de substante secretate de prostata barbatului pentru a ramane intreaga la minte. Si asa cum femeile singure nu au nevoie , tot asa nici cele casatorite nu au nevoie, nici ele nu sunt ‎‎”atarnatoare” de barbat asa cum a zis Arsenie Boca, care a mintit/nu a stiut zicand ca femeile nu ar avea de unde lua substantele pentru ca DOAR prostata barbatului le-ar secreta. Minciuna. Niciodata medicina nu a spus asa ceva iar revelatie nu este pentru ca nu este adevarat ceea ce a spus el, se infirma si logic (vezi calugaritele si femeile singure) si stiintific. Dar s-a folosit de aceasta minciuna pentru a convinge femeile sa cedeze sotilor lor. Nu avea interesul sa spuna asta calugaritelor pentru ca multe s-ar fi gandit de doua ori inainte de a se calugari din moment ce sanatatea mintala a femeii depinde de sperma barbatului. Deci a spus doar casatoritilor. De aceea o numesc manipulare. Daca ar fi cum a spus Arsenie Boca, sa luam sarurile acidului glutamic doar din prostata barbatului, toata populatia globului am avea retard mental sever si multe alte probleme/boli. Punct.

Cat despre restul intrebarilor, stiti foarte bine si dvs. raspunsul, nu am ce va spune in plus. Nu sunt deacord cu uciderea si nici cu abuzurile de nici un fel.

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=14750&page=31

Una este sa aiba omul o parere asupra vietii de cuplu si alta este sa manipuleze credinta celorlalti folosindu-se de argumente pseudo-medicale false mizand pe faptul ca si asa populatia nu intelege ce spune el si o ia de buna si mai ales bazandu-se pe faptul ca romanul nici ca face doua corelatii sa vada ca nu bate una cu alta. Aici este vorba pana la urma chiar de caracterul domniei sale. Daca era cinstit, tocmai pentru faptul ca nici o calugarita nu-i atarnata de prostata vreunui barbat, nu ar fi facut o astfel de afirmatie despre casatorite. Dar a vrut musai sa le aserveasca sotului speriindu-le cu pierderea sanatatii mentale in caz de refuz, si vad ca ţine poanta pana azi, chiar si atunci cand isi bate omul gura sa va spuna ca NU ESTE ADEVARAT, femeia nu atarna de barbat si nu isi pierde sanatatea mentala daca isi refuza sotul! Dl. Arsenie Boca, in calitate de duhovnic, se putea servi de cuvintele Ap. Pavel care indeamna ca sotii sa se desparta doar pentru posturi si doar prin buna intelegere, dar nu pentru prea mult timp ca sa nu fie ispititi de cel rau. Un sfat echilibrat dar cu adevar in el.

In fine, faceti cum doriti pana la urma. 

http://www.crestinortodox.ro/forum/showpost.php?p=463882&postcount=268

Domnule Ovidiu,

Daca ar fi sa fie după câtă nevoie am eu de aport exogen de hormoni (adica nulă) aceştia pot sa nici nu existe. Cat despre alte femei, cu siguranţă ca nu pot fi deacord cu abuzul de astfel de substante cum se intampla in Germania la adolescente. Iar contraceptia la cei casatoriti este iar o alta problema, insa nu d espre asta era discutia aici ci despre aşa zisa problema mentala a femeilor casatorite. Cu siguranta problemele pe care cele casatorite le au cu sotii sunt de alăa natură decat mentale, si acelea ar trebui discutate de un duhovnic in loc sa se amestece acolo unde nu cunoaste. Doar pentru curiozitatea dvs. cautati sa vedeti la ce cancere sunt expuse statistic nuliparele si la ce cancere sunt expuse cele cu multi copii, si apoi studiati incidenta cancerelor pe grupe de varsta, rasa si in functie de diversi factori (inclusiv genetic), studiati si bolile induse de sarcina (care nu sunt putine si includ inclusiv cancere sau altele care aduc moartea mamei) si apoi mai discutam. Vedeti ca OMS (organizatia mondiala a sanatatii) face periodic astfel de rapoarte epidemiologice in cazul tumorilor. Studiati-le si poate apoi veti inceta sa bagati vina acolo unde nu este cazul. Si daca tot faceti acest efort de studiu o sa descoperiti si rolul contraceptivelor orale in declansarea sau impiedicarea anumitor cancere. Iar apoi poate o sa pricepeti cat de complex este totul, inclusiv echilibrul hormonal, si poate o sa renuntati la gandirea simplista cum ca radacina raului s-ar afla in viata intima a sotilor.

Va doresc spor la studiu!

Iar apropos de articolul citit ieri despre sperma, o sa va spun doar atat cat se poate spune aici fără a sminti pe cei ce citesc: in 1986 un psiholog a avansat ipoteza ca vaginul femeii ar absorbi la un nivel mult mai inalt decat pielea substantele din sperma (estrogeni, FSH, LH, testosteron si inca vreo 13 prostaglandine) si ca acestea ar avea rol antidepresiv. El a avansat aceasta ipoteza pornind de la sindromul post-partum al unei femei care isi respingea copilul dupa nastere, si sotul bine-nteles si care, dupa ce a fost in prealabil tratata hormonal, a inceput sa isi accepte si copilul si sotul, iar substanta cu care a fost tratata se gaseste si in sperma ‎‎(alaturi de celelalte), de unde si idea respectivului psiholog ca poate femeile utilizeaza sperma pe post de anti-depresiv. Aceasta ipoteza a ramas la stadiu de ipoteza pana in anul 2000-2001 cand alti cercetatori americani s-au hotarat sa faca un studiu, iar psihologic: in studiu au luat cateva sute de femei studente (deci din start bias de selectie) carora le-a dat sa completeze un formular cu practicile lor sexuale si cu elementele luate in calcul la evaluarea depresiei. Iar rezultatele prezentate au fost: cele care practicau sex neprotejat (si care in majoritate luau contraceptive) aveau mai putina depresie si tentative de suicid decat cele care erau ori singure ori foloseau prezervativ. Lasand la o parte faptul ca in studentie cele singure sunt in general cele care se consacra mai intensiv studiului si deci nervos sunt mai solicitat e in timp ce cele ce practica sexul liber luand contraceptive sunt cele mai relaxate din punct de vedere mental si al conceptiilor de viata, le-a trecut si lor prin minte ca de fapt rezultatul lor ar putea fi legat exact de efectele contraceptive si de mentalitatea de baza a celor luate in studiu, asa ca au scos imediat o fraza de genul: cele care au utilizat si contraceptive si prezervativ (chiar si numai ideea este absurda) au fost mai depresive decat cele care au utilizat doar prezervativ (daca chiar a existat un astfel de sub-grup mie imi este clar ca dubla metoda contraceptiva denota stresul maxim care era pentru ele ideea sarcinii – stres frecvent in studentie la fetele care isi incep viata sexuala – si deci faptul ca erau mai depresive ca altele este absolut explicabil, nu-i nevoie de sperma pentru asta), si deci, negand ei rolul contraceptivelor in diminuarea depresiei, au incercat sa dea totusi o solutie. Au negat si rolul frecventei raporturilor sexuale, de doua ori mai mare la cele fara protectie (de unde se vede iar stilul lor relaxat de baza), si au negat absolut orice explicatie ce ar fi putut aduce, au vrut neaparat ca raspunsul sa fie sperma. Ca atare au inceput sa-si bata capul care substanta din sperma ar putea avea rol antidepresiv si au tras concluzia ca estrogenii, deci exact foliculina dvs. din sdr. hip erfoliculinic. Din punctul meu de vedere alegerea lor este cel putin inconsecventa pentru ca exact aceeasi substanta se afla in contraceptivele orale luate de femeile in cauza si tocmai le negasera rolul. Iar cum si-au dat si ei seama de hibele multiple din studiul lor au propus continuarea studiului si la cei cu comportamente homosexuale/lesbiene sau cu practici despre care nu o sa pomenesc, si deci nici despre rezultate nu o sa vorbesc aici, si abia in ultimul rand au propus ceea ce mie imi pare de o evidenta clara: dozarea in sangele femeilor a substantelor cu pricina si dovedirea ca ele vin de la barbat si nu sunt secretate de femeie in timpul actului sexual si abia apoi tragerea de concluzii. Insa au trecut inca 10-11 ani de atunci si nimic nu a fost dovedit, iar bunul simt imi spune ca o calugarita sau chiar si o femeie din lume sunt mai putin depresive si fara tentative de suicid fata de acele studente cu viata sexuala intensa in afara oricarei casatorii si chiar fata de femei casatorite care au gramada de probleme cu sotul sau/si copiii si deci sunt mai depresive si disperate in ciuda spermei sotului. Insa se vede bine ca mai sunt si altii care vor musai sa induca tot felul de idei, dar din fericire in lumea medicala multi nu se preteaza la asa ceva

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s