studiu comparativ între cele două lucrări, făcut de Arhimandritul Mihail Stanciu (bis)

  1. i) După ce am citit cu ochii noștri cum se manifestă harul Sfântului Duh și cum agresează robirea înșelării diavolești să redăm și un studiu comparativ între cele două lucrări, făcut de Arhimandritul Mihail Stanciu,

starețul Sfintei Mănăstiri Antim Ivireanul. Vom îngroșa, ca de obicei, cele evident prezente în lucrarea Părintelui Arenie Boca.

3.‎      Înşelăciunea demonică

Ca o cauză şi ca o consecinţă clară a decăderii morale şi spirituale a ‎‎„omului modern”, închis în propria suficienţă ce nu mai lasă loc lui Dumnezeu, ‎boala aproape molipsitoare a societăţii secularizate de astăzi este, precum bine ‎se vede, individualismul (egoismul, iubirea de sine). Omul individualist poate ‎ajunge treptat să fie posedat de duhul diavolului şi, uneori, chiar fără să-şi dea ‎seama. Ucenicii (şi proorocii) diavolului sunt, deci, oamenii care-l urmează pe ‎diavol în viaţa lor, copiind de la începătorul răutăţii şi al hulei mândria şi ‎închipuirea de sine, îmbolnăvindu-se sufleteşte tot mai mult şi îmbolnăvindu-i ‎şi pe alţii. Or, neopăgânismul şi autolatría omului contemporan sunt plăgi ‎nevindecabile fără smerenia creştină şi fără harul lui Dumnezeu. Iată cum ‎descrie Sfântul Apostol Pavel starea de boală duhovnicească a vremurilor ‎noastre:

În zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de ‎sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, ‎ne mulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, ‎neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, ‎iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea ‎adevăratei credinţe, dar făgăduind puterea ei. Depărtează-te de aceştia. ” (2 ‎Timotei 3, 1-5).‎

Supus la un flux divers de informaţii, omul contemporan nu mai ştie să ‎aleagă binele de rău, adevărul de minciună, esenţialul de neesenţial, deseori ‎realităţile şi valorile fiindu-i prezentate răsturnat. Astfel, în această confuzie ‎informaţională, discernământul i se alienează tot mai mult, imprimându-i ‎omului în suflet o pecete pătimaşă care îi afectează serios viaţa întreagă. Aşa că ‎omul contemporan uită de Dumnezeu Cel Viu şi-şi face dumnezei după chipul ‎lui. Azi, religia şi morala creştină sunt tot mai mult exilate într-o periferie a ‎existenţei şi sunt chiar înlocuite cu noi „căi spirituale” de tip demonic. Asta ‎este, de fapt, strategia diavolului: să strice şi să răstoarne ierarhia valorilor în ‎mintea omului, aşa încât omul să se rătăcească complet în confuzia stârnită de ‎diavol, să nu mai poată distinge spiritualitatea autentică (Calea- Hristos) în ‎labirintul de „spiritisme” ieftine. De aceea, ne trebuie o temeinică pregătire ‎ascetică, dogmatică şi mistică, pe linia Sfinţilor Părinţi, pentru a scăpa din plasa ‎‎„religiei viitorului7.

‎‎7‎       ‎„Spiritualitatea” NewAge, cu totul opusă faţă de cea ortodoxă.‎

Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii ‎se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile ‎demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor. ‎Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a ‎făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei care au ‎cunoscut adevărul, pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic ‎nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul lui ‎Dumnezeu şi prin rugăciune.” (1 Timotei 4.1-‎

Aproape toate formele de „medicină complementară” aduc în doctrina ‎lor erezii contrare Adevărului creştin trăit şi mărturisit de Biserică, precum: ‎antropocentrismul, preexistenţa sufletului, reîncarnarea şi predestinaţia lui ‎astrală, energetismul reducţionist dualist (yin – yang) necunoscut şi ‎nerecunoscut de nici un Sfânt Părinte al Bisericii, nici de vreun onest om de ‎ştiinţă, alienarea conştiinţei morale a omului, relativizarea valorilor infinite a ‎omului şi a libertăţii lui, impersonalizarea harului divin şi chiar a lui Dumnezeu, ‎promovarea „iluminaţilor” păgâni ş.a.‎

Sunt unii „terapeuţi” care apelează şi la remedii naturale (acceptate de ‎Biserică) şi la întortocheate explicaţii ştiinţifice; dar, ce este foarte grav, ‎introduc şi răstălmăciri ale remediilor supranaturale (Sfintele Taine) din ‎Biserică. Prezentarea acestora ca simple metode mecanice şi magice de vindecare ‎duce mai întâi la pierderea sensului autentic al trăirii comuniunii creştine, apoi ‎la diluarea valorilor Ortodoxiei în masa relativistă a unor practici eterodoxe. ‎Promotorii unor asemenea „sacroterapii” sunt certaţi cu învăţătura şi legea ‎bisericească, nefiind sub ascultarea nici a unui episcop al Bisericii şi prezentând, ‎în multe puncte esenţiale ale doctrinei, grave confuzii dogmatice, iar în viaţa lor ‎duhovnicească având serioase rătăciri morale 8

8‎       Ca de exemplu: marele „învăţător isihast” Vasile Andru se plângea în paginile ‎revistei Interval (nr. 3/1995) că prietena sa „mistică” nu vrea să întreţină relaţii sexuale ‎cu el, considerând că este păcat.‎

şi mistice (unele chiar ‎psihopatologice) . în general, aceşti impostori se declară profund religioşi, ‎întrucât merg pe la mănăstiri, pe la duhovnici renumiţi de la care fură câte o ‎binecuvântare „ca să poată face oamenilor cât mai mult bine” (zic ei), dar nu le ‎spun (duhovnicilor) prin ce metode. Unii pozează în mari creştini, tipărind cărţi ‎ortodoxe (cu note şi interpretări personale clar eterodoxe) şi instalându-se fie în ‎biserici, fie pe lângă sfinte moaşte, arătând celorlalţi că sunt preocupaţi de ‎rugăciunea inimii. Mândria iradiază din ei ca dintr- un cuptor …‎

Foarte mulţi vindecători au primit investirea cu aceste puteri de vindecare (atenţie!) în vis sau în transă, prin glasuri sau prin arătări de ‎‎„îngeri”, de păsări, de lumini colorate sau de flăcări, etc. Aceştia ascultă numai ‎de ce le zice „duhul” prin vedenie, manifestând neascultare şi ostilitate (chiar ‎declarată) faţă de Ierarhia sacramentală a Bisericii. Chiar şi unii monahi şi ‎clerici pot cădea în această înşelare demonică, inventând teorii şi practici noi, ‎neortodoxe, promovându-le printre adepţi şi creând dezbinare între creştini 9.

9‎  Vezi cazurile Vladimireşti, Noul Ierusalim – Pucioasa, Visarioniştii

[acum… arseniștii, propagați de mass-media cu fonduri masive și cei mai periculoși ‎– n.n.]

Faptul că ies din Tradiţia şi cuminţenia Ortodoxiei, din buna rânduială şi ‎ascultare ierahică întemeiată de Mântuitorul Hristos în Biserică, îi demască ‎decisiv cape nişte falşi prooroci. De unde se vede că nu Duhul dragostei, al ‎unităţii şi al păcii din Biserica lui Hristos îi ajută pe ei, ci tocmai duhurile ‎întunericului care nu suportă pocăinţa (smerenia) şi ascultarea în Hristos.‎

‎„Dracii slavei deşarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc ca nişte ‎vicleni cele viitoare şi ni le vestesc mai dinainte. Implinindu-se vedeniile ne ‎minunăm şi ne înălţăm cu gândul ca şi cum am avea darul preştiinţei. In cei ce ‎ascultă de dracul acesta, el s-a făcut adeseori prooroc. Iar faţă de cei ce-l ‎dispreţuiesc, el pururea minte. Căci fiind duh, el vede cele din lăuntrul aerului ‎acesta şi cunoscând pe cineva că moare, prooroceşte prin visuri celor mai uşurei ‎la minte.‎

Dracii nu ştiu nimic din cele viitoare, dintr-o cunoştinţă de mai înainte. ‎Ei se prefac adeseori în îngeri de lumină şi în chipuri de mucenici şi ne arată pe ‎aceia venind la noi, în visuri. Iar când ne deşteptăm, ne scufundă în mândrie şi ‎în bucurie. Dar acesta să-ţi fie semnul înşelăciunii, căci îngerii ne artă osânde, ‎judecăţi şi despărţiri. Iar odată treziţi ne fac să tremurăm şi să ne întristăm.‎

Când începem să credem în vis dracilor, ei îşi bat joc de noi şi când ‎suntem treji. Cel ce crede visurilor e cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici ‎unora e înţelept.” 10‎

‎‎10‎     Sfântul Ioan Scărarul, Capetele 39-44 din Cuvântul III, Despre înstrăinare, din Scara, ‎traducere, introducere şi note, de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului ‎Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p. 76.‎

Vrăjmaşul diavol, în Rai întâi a ameţit-o pe Eva, apoi a sugestionat-o ‎‎(negându-i cuvântul lui Dumnezeu) stimulându-i imaginaţia (că va fi ca ‎Dumnezeu, dar fără Dumnezeu Cel Viu). Cu aceste mijloace, diavolul a făcut şi ‎face victime printre oameni mereu. Insă, şi toţi proorocii diavolului, adică ‎oamenii ce-i slujesc lui cu acelaşi scop ca şi el (înşelarea şi pierzarea oamenilor), ‎folosesc aceleaşi metode ca şi el.‎

Hipnotizarea clientului rezidă într-un „joc de scenă” şi are ca scop ‎adormirea (sau ameţirea) mintii folosind anumite mişcări,‎ gesturi, cuvinte şi muzică impresionante 11

11‎     Chiar şi droguri uneori.‎

(unele sunt invocări satanice clare) ‎care îi fură atenţia omului din realitate şi i-o mută intr-o lume virtuală falsă şi îi ‎induc omului o stare de somn al raţiunii, stare receptivă influenţelor demonice ‎‎(de exemplu: unele vrăjitoare, îmbrăcate într-un anumit fel, folosesc cărţile de ‎joc ca să-l atragă pe om cu mintea într-un spaţiu de gânduri ireal; ocultiştii cu iz ‎asiatic te ameţesc cu termeni în sanscrită ca să-ţi devieze atenţia şi să-ţi ‎inoculeze ideea că ei sunt nişte „superiori” de care trebuie să asculţi). Cu alte ‎cuvinte, hipnoza este una din metodele de „spălare şi întunecare a minţii” şi de ‎pregătire a ei pentru implantul sugestiilor şi duhurilor demonice. Toţi dracii se ‎luptă să întunece mintea noastră, apoi îi insuflă cele plăcute lor. Căci dacă ‎mintea nu va fi adormită, comoara nu se va jefui.” 12

12‎     Sfântul Ioan Scărarul, Capul 77 din Cuvântul XV Despre curăţia şi neprihănirea ‎nestricăcioasă, agonisită de cei stricăcioşi prin osteneli şi dureri, în Op. cit., p. 246.‎

Aşadar, nedespărţită de hipnoză este sugestionarea victimei, care ‎înseamnă inducerea de idei prin cuvinte şi gesturi „atrăgătoare”, idei care se ‎înfig în mintea omului şi pot rămâne foarte mult timp. Omul slăbit cu gândul ‎‎(hipnotizat, cu conştiinţa adormită, dar cu mintea aflată într-o stare de mare ‎receptivitate la nivelul subconştientului) preia uşor aceste sugestii din afară, le ‎păstrează în sine auto-alimentându-le; acum, ele îi devin autosugestii, apoi ‎treptat îi ajung obsesii, generându-i angoase interioare şi chiar psihoze. Diavolul ‎îşi dă tot concursul ca omul să-şi amintească ce i-a zis „proorocul mincinos”, ‎aducându-i mereu în gând sugestiile necurate pe care i le-a săgetat acela. Din ‎această pricină „de ce ţi-e frică, nu scapi”.‎

Astfel, în imaginaţia (pe care Sfinţii Părinţi au numit-o puntea dracilor) ‎mult decăzută sub povara patimilor şi a educaţiei imorale a omului de astăzi, ‎sub ameţeala hipnozei şi a sugestiei repetate, diavolul sau „vindecătorul” ‎inoculează apoi iluzia (nălucirea) unei alte realităţi şi-l ispiteşte pe om să o ‎accepte ca adevărată 13.

13‎     Vezi şi paragraful 2.2. din prima parte a lucrării (partea despre spiritism).‎

Imaginaţia pervertită prin păcate păstrează şi amplifică ‎astfel sugestiile şi inducţiile de tip demonic, relativizând obiectivitatea absolută ‎a adevărului creştin şi amestecând valorile autentice ale dreptei credinţe creştine ‎cu alte „valori” anticreştine. În gândirea omului pătimaş apare ideea că „toate ‎sunt relative şi subiective”, deci n-ar mai fi nimic absolut şi obiectiv; astfel, ‎percepţia Adevărului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, este amestecată printre ‎nălucirile minciunilor (sugestiilor) demonice, iar bine şi răul îşi pierd consistenţa ‎lor absolută şi ontologic-personală, sunt răsturnate şi amestecate între ele. Cea ‎mai mare viclenie a diavolului-s», este să-i facă ne oameni să nu se angajeze în lupta contra lui, crezând că „cel rău” este ceva impersonal, chiar ‎ceva necesar. Mulţi oameni, chiar printre creştinii ortodocşi, au această idee şi, ‎datorită acestei viclenii demonice strecurate în concepţia lor, cad foarte uşor în ‎mrejele satanei.‎

Performanţele impostorilor stau, deci, nu atât în măiestria lor, cât în ‎ignoranţa şi în credulitatea victimelor lor. După „reuşita” unei şedinţe de terapie ‎‎(de fapt, de orice „consiliere”) ocultistă, diavolul are o triplă victorie: pe de o ‎parte, impostorul rămâne în înşelarea sa (diavolul confirmându-i metoda încă o ‎dată), pe de altă parte victima cade şi ea în înşelare, şi, pe de alta, mulţi alţii ‎care văd „reuşita” sunt atraşi să încerce şi ei metoda ocultistă. Aceasta este şi ‎voia diavolului, ca să fie înşelaţi cât mai mulţi oameni

[deplângem așadar și pe Părintele Arsenie Boca și pe propovăduitorii sfinției sale și pe bieții oameni adunați cu mintea în jurul mormântului lui, plângându-ne și pe noi înșine că nu am pus început bun de pocăință ca să vie Dumnezeu și să vindece tot ‎– n.n.]

 ‎.Iar oamenii răi şi ‎amăgitori vor merge spre rău tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei ‎înşişi.” (2 Timotei 3, 3)‎

De aceea, pe aceşti prooroci mincinoşi diavolul îi ajută din plin, mimând ‎deseori vindecări şi intervenind chiar la nivel fizic cu „semne şi minuni”, cu ‎senzaţii şi năluciri, forţând libertatea omului să-i accepte şi să-i recunoască că ar ‎fi de la Dumnezeu. In „terapiile complementare”, unii pot proba o reală ‎îmbunătăţire a stării de boală datorită remediilor naturale amestecate printre ‎practicile oculte (şi nicidecum paselor demono- energetice), deşi diavolul, care ‎le-a inspirat, intervine nevăzut şi el cu mult aplomb, nu vindecând boala, ci ‎camuflând senzaţiile de durere, mărind presiunea sugestiei (că gata, s-a vindecat ‎boala) în imaginaţia omului. Diavolul ştie să nălucească arătări şi senzaţii, dar ‎nu poate restaura firea bolnavă a omului păcătos

[însă poate vindeca bolile care el însuși le-a făcut, având posibilitatea de a mima orice modificare anatomică și fiziologică, clinică și paraclinică, iar mai apoi retrăgându-se și renormalizând analizele omul crede, cu dovezi, că a fost vindecat. În realitate nălucirile bolilor sunt înlocuite cu boala cea mai gravă: afectarea mentalității care este tunelul întortocheat ce duce la iad ‎– n.n.]

 ‎. Căci cum l-ar vindeca el pe ‎om, pe care-l urăşte de moarte? Dacă diavolul l-a scos pe om din Rai dorindu-i ‎moartea, oare poate să îl ajute cu ceva? Sau doar mimează binele ca să îl înşele ‎încă o dată? Ba încă, foarte des, demonii intervin chiar şi fizic în trupul omului, ‎pe fondul totalei posedări demonice a sufletului lui bolnav, hipnotizat şi ‎sugestionat continuu. Astfel, omul cade în închipuire şi în mândrie (tot mai ‎mare), neglijându-şi pe mai departe datoriile sale de creştin, iar diavolul îl duce ‎pe om pe toate „căile”, numai pe calea pocăinţei nu.‎

După o vreme, când harul lui Dumnezeu îl cercetează pe om, diavolul se ‎retrage din imaginaţia omului, boala şi durerea revenindu-i acestuia în toată ‎amploarea.

[ce ne facem însă cu cei care, prin mândrie, resping harul, par sănătoși dar mor bolnavi crezându-se vindecați? Amarul acestora, când dau de realitatea cruntă, după moarte, nu poate fi descris, de aceea nici Părintele Arhimandrit nu îi pomenește, ca să nu provoace prea multă durere conștiinței. Însă, mai jos, amintește în treacăt de ei ‎– n.n.]

 ‎ Abia ajunşi aici unii se dezmeticesc din rătăcirea lor (Dumnezeu chemându-i prin această suferinţă spre pocăinţă şi spre Biserică); însă, alţii cad în necredinţă şi deznădejde (spre ‎bucuria diavolului), refuzând pe mai departe ajutorul Mântuitorului Hristos prin ‎Biserică, îndrăcindu-se treptat (atenţie !) şi rămânând chiar cu sechele ‎psiho-patologice, uneori toată viaţa. Alteori, când boala este cauzată de ‎prezenţa unui duh necurat, în timpul şedinţei paramedicale, cu a sa viclenie ‎caracteristică, duhul rău se dă un timp la o parte, iarăşi înşelându-i şi pe ‎vindecător şi pe pacient. Căci „dracii se depărtează şi ne părăsesc pe noi de ‎bunăvoie, făcând să se umple locul golit de toate celelalte, de închipuirea de sine ‎a noastră.” 14

14‎     Sfântul Ioan Scărarul, Capul 62 din Op. cit., p. 238.‎

In locul unor patimi minore, diavolii fac să se instaleze, aşadar, o ‎patimă dominantă mult mai păguboasă, mândria şi închipuirea de sine. ‎Dumnezeu totuşi îngăduie aceste ispitiri omului întrucât îi protejează libertatea ‎şi respectă voia acestuia.

Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi ‎pământul: viaţă şi moarte v-am pus eu astăzi înainte, binecuvântare şi ‎blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi (Deuteronom 30, 19)‎.

Omul este zidit de Dumnezeul Cel personal şi iubitor de oameni. Bolile ‎ne vin cu voia şi cu ştirea lui Dumnezeu Care ni le îngăduie spre mântuirea ‎noastră şi, deci, şi vindecarea noastră se face tot cu voia şi cu ştirea Lui. Orice ‎tentativă de vindecare fără dialog cu Dumnezeu în Hristos este o iluzie, o ‎minciună, o falsă vindecare. De aceea, trebuie conştientizată în primul rând ‎relaţia de iubire cu Mântuitorul Hristos, Adevăratul şi Unicul Doctor şi ‎Tămăduitor, şi de unire cu Biserica Lui Dreptmăritoare.‎

Este clar că hipnoza este un procedeu ocult, satanic, neacceptat de ‎Biserica Ortodoxă. Să explicăm un caz: un om neinstruit A, asupra căruia s-a ‎efectuat o şedinţă de hipnoză, a intrat în transă şi a început să vorbească în ‎engleză (el neînvăţând-o la şcoală) zicând că: „într-o viaţă anterioară am trăit în ‎Anglia, în satul X; mă numeam Y, părinţii mei erau Z, fraţii mei erau T, locuiam ‎într-o casă lângă râul U, la poartă aveam un copac mare …” şi alte detalii de ‎viaţă adevărate pentru Y, detalii ce pot fi probate chiar istoric. întrucât ‎Ortodoxia mărturiseşte că reîncarnarea este o erezie total neacceptabilă, reiese ‎de aici că duhurile care intervin în experienţele de hipnoză nu sunt de partea ‎Mântuitorului Hristos. Apoi, diavolul (sau chiar mai mulţi diavoli), care l-a(u) ‎ispitit pe Y în viaţa lui, în şedinţa de hipnoză l-a(u) luat în posesie pe A şi a(u) ‎grăit prin el unele lucruri adevărate despre Y, ca să înşele pe oameni, ‎‎„mărturisind”, despre reîncarnare.‎

O femeie vrăjitoare a fost arestată de poliţie pe motivul înşelăciunii ‎‎(cazul a fost dat şi la TVR 1). Întrebată cum a reuşit să păcălească atâţia oameni cu sume mari de bani, ea a recunoscut: „Păi dacă e ‎proşti şi crede ce le zic!” Fără alte comentarii.‎

Noi ne punem o întrebare: de ce oamenii sunt atât de uşor de păcălit? Şi ‎ne răspundem singuri: pentru că mulţi nu-L mai caută pe Dumnezeu – Dătătorul ‎înţelepciunii şi se complac în superficialitatea păcatelor. Aceştia au pierdut ‎simţul şi educaţia comuniunii creştine şi nu mai trăiesc deplin Adevărul şi Viaţa ‎Bisericii, nu mai percep corect înţelesurile dreptei credinţe şi, deci, îi tăgăduiesc ‎puterea. Mulţi creştini ortodocşi înşişi nu mai trăiesc creştineşte, nu mai cunosc ‎adevărurile credinţei sănătoase. Ce să mai zicem de eretici sau păgânii ‎închinători la idoli? Pe bună dreptate, ne întrebăm şi noi: „Dar Fiul Omului, ‎când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?” (Luca 18, 8).‎

4.‎      Sfinţenie sau şarlatanie?‎

Între sfinţenia adevărată sau căutarea sinceră a sfinţeniei şi falsa ‎sfinţenie, simulată de toţi impostorii, apar limpede, aşadar, trei deosebiri ‎radicale 15:

15‎     Vezi şi la Preot Prof. Dumitru Stăniloae, Op. cit., p. 269

a)‎      Sfinţenia încoronează strădaniile îndelungate şi statornice ale unei vieţi ‎întregi, pe când faima falsei sfinţenii şi-o câştigă cineva după un timp scurt de ‎exhibiţii bine puse în scenă.‎

[vârsta de 31 de ani, cât avea Părintele Arsenie Boca, când s-a apucat să facă duhovnicie fără a fi preot,

[122]  într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot.

PS Daniil Stoenescu, episcop locţiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtinăa Ortodoxiei româneşti „O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 13.

Am auzit că și călugărilor celor ce nu au preoție, li s-a dat de arhierei a lucra cele ce sunt ale pocăinței și a primi cugetele spovedaniei, însă cred că acestea nu sunt de trebuință, de vreme ce cel ce spovedește trebuie să binecuvinteze, să citească rugăciune și să cuminece cu Sfintele Taine pe cei ce au trebuință, și cu un cuvânt, să fie preot, ca să facă Liturghie și să se roage pentru cei ce se pocăiesc. []

Eu însă mă sfiesc de aceasta și socotesc că nu este bine să lucreze cineva lucrurile pocăinței neavând preoție.

Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii Săi, Volumul I, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s.l., 2002, p. 214.

nu este suficientă pentru a dobândi starea de stăreție duhovnicească ‎– n.n.]

b)‎      Sfinţenia adevărată înseamnă o stare de curăţie de toate patimile ‎sufleteşti şi trupeşti, mai ales de mândrie şi slavă deşartă. Falsa sfinţenie, însă, ‎caută cu tot dinadinsul celebritatea, simulând smerenia şi iubirea pentru a-şi ‎atrage admiraţia. Sfântul adevărat are putere să suporte chiar nepopularitatea, ‎pentru că are alte bucurii şi nu are nevoie de hrana laudelor omeneşti. Peste tot ‎el caută să treacă un om neînsemnat. Pe sfinţii adevăraţi îi descoperă Dumnezeu ‎fără voia lor, şi, de cele mai multe ori, numai după moartea lor.‎

c)‎      Sfinţenia adevărată este semnul prezenţei şi lucrării mântuitoare a ‎Domnului Iisus Hristos în om şi prin om, de aceea întreaga viaţă şi gândire a ‎unui sfânt este o iradiere senină a Evangheliei şi a învierii lui Hristos. în schimb, ‎şarlatanii sunt plini de pete întunecoase, de tot felul de întortocheli atât în ‎învăţătura cât şi în viaţa lor morală.‎

5.‎      Concluzie

In Occident, procesul galopant de dizolvare a valorilor Creştinismului în ‎sincretismul masonic „New Age” este pornit de peste 40 de ani, iar la noi în ţară ‎de aproape 10 ani. Dacă vom merge în ritmul acesta, viitorul neamului ‎românesc nu ni se arată deloc mai bun sau mai luminos, întrucât va fi iminent ‎pericolul degradării şi al dezbinării noastre religioase şi morale. Căci prin ‎‎„religia viitorului”, prin practicile orientale şi prin „terapiile complementare” ‎ancorate bine în New Age, diavolul încearcă să fure Adevărul creştin din ‎minţile oamenilor şi chiar să facă accesibile omului modern iniţieri satanice ‎chiar fără ca omul să vrea sau să ştie (manipularea se face insistent prin ‎mass-media) şi, prin ele, să-i impună un mod de viaţă antihristic. Trăim ‎vremuri foarte tulburi astăzi, căci diavolul ştie că mai are puţină vreme şi caută ‎să înşele cât mai mulţi oameni prin tot mai subtile vicleşuguri.‎

Noi, creştinii ortodocşi, care am primit harul dumnezeiesc şi-l primim ‎neîncetat în Biserica Dreptmăritoare a lui Hristos, prin Sfintele Taine, aşa cum ‎l-au primit toţi Sfinţii, nu trebuie să căutăm „semne şi minuni” exterioare, care ‎pot fi uşor simulate de duhurile rele, „ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem ‎întru toate pentru El, Care este capul – Hristos” (Efeseni 4,15). Să nu ieşim din ‎hotarele Părinţilor noştri, din cuminţenia Ortodoxiei, în care milioane de Sfinţi ‎au primit făgăduinţele mântuirii lui Dumnezeu, ci „având deci aceste ‎făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a ‎duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu” (2 Corinteni 7, 1).‎

Pentru o mai bună documentare şi lămurire puteţi citi:‎ ‎[…]

[123]  Porunca Iubirii, 5-6/2002, pp. 142-148.

Porunca Iubirii apare cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s