Părintele Arsenie Boca a început să fie nemulțumit de duhovnicii săi

1.     

2.     

3.     

4.     

5.     

6.     

7.      d) Părintele Arsenie Boca a început să fie nemulțumit de duhovnicii săi

și să caute unii care îi confirmă părerile și dorința extravagantă după minuni și vedenii. De aceea a ajuns într-o și mai mare rătăcire. Și-a acceptat ca duhovnic un drac ce se prefăcea că este un Sfânt mort de 200 de ani :

La Athos Părintele Arsenie s-a rugat stăruitor Domnului Hristos, să-i ‎scoată în cale un duhovnic mare şi iscusit şi care să-l iniţieze în tainele ‎duhovniciei. Acest lucru este recunoscut de toţi, că fără îndrumarea unui mare ‎duhovnic, monahii nu pot înainta în viaţa duhovnicească la fel preoţii şi ‎credincioşii de rând. ‎

Odată l-am auzit şi eu, la Brâncoveanu, pe Părintele Arsenie, mărturisind ‎despre iniţierea deosebită pe care a avut-o la Athos. Se ştie că Părintele nu făcea ‎cu uşurinţă mărturisiri despre tainele vieţii sale duhovniceşti. ‎

După ce văzu că părea că nu-i ascultată rugăciunea lui către Mântuitorul, ‎s-a rugat Maicii Domnului cu multă stăruinţă şi lacrimi, ca să ceară de la ‎Domnul Hristos, să-i împlinească dorinţa sa. După un timp, i s-ar fi arătat Maica ‎Domnului, care l-a luat de mână şi l-a dus sus, într-un vârf înalt, din Athos, şi ‎acolo l-a dat în mâna unui duhovnic, sârb, ‎ care trăise cu 200 de ani mai înainte. Acesta l-a iniţiat, i-a descoperit multe taine ‎adânci ale duhovniciei, şi ar fi primit de la acesta, prin lucrarea Duhului Sfânt, ‎darul „înainte vederii, pe care-l va folosi, uneori, după ce a devenit duhovnic ‎la Brâncoveanu. ‎

Despre acest lucru de taină, mărturiseşte şi ierodiaconul Dometie, de la ‎Brâncoveanu, frate de mănăstire, la început, când era Părintele la Sâmbăta de ‎sus. (Mărgăritare Duhovniceşti, pag. 5-l4)‎

[74]  Pr. Nicolae Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. „Credinţa strămoşească”, 2009, p. 423-424. .

Sunt aici două mari greșeli:

  • fără îndrumarea unui mare ‎duhovnic, monahii nu pot înainta în viaţa duhovnicească la fel preoţii şi ‎credincioşii de rând; concluzia care o tragem de aici ar fi ca nimeni să nu se spovedească la alți preoți decât la marii duhovnici. În felul acesta se anulează duhovnicia tuturor preoților, fiindcă omului păcătos, căruia din start nu-i convine smerenia, va începe prin a fi duhovnicul duhovnicului său, judecătorul care analizează și etichetează care este mare și care nu, decretând că este mare doar cel ce îi împlinește poftele sale de mărire și dezlegare, de minuni și false proorocii. Iar dacă noi căutăm doar duhovnicii mari (după ce metodă fără greșeală?) cum vom mai putea a ne spovedi des, sau cum vor putea supraviețui extenuării acei duhovnici, sau ce vor face duhovnicii „mici” – nu vor mai spovedi pe nimeni? Sau dacă nu găsim duhovnici mari, după criteriile noastre, vom recurge la spiritism, fiindcă vederea duhovnicească nu o avem? Sau ne vom încrede unor false vedenii, după mândria noastră, că am fi vrednici să fim spovediți de sfinții ce au viețuit mai înainte, punând ca duhovnici duhurile viclene, care ne vor pieirea și ne luptă pe față și în ascuns?

  • l-a dat în mâna unui duhovnic, sârb, ‎ care trăise cu 200 de ani mai înainte; deci se încurajează spiritismul. Nicăieri în Viețile Sfinților nu există vreun om care să aibă un duhovnic răposat. S-ar anula obiectivitatea duhovniciei, devenind o spovedanie de tip protestant, la un Dumnezeu/Sfânt nevăzut și o nălucire subiectivă plină de îndoială. Chiar și Sfântul Cuvios Nil, izvorâtorul de Mir, îndeamnă pe monahul căruia îi descoperea tainele pocăinței, să se spovedească la un duhovnic viu, chiar dacă era păcătos:

A zis Sfântul: „Nu. Ci spune numai duhovnicului. ” El a zis:. „El este întâi potrivnicul ‎meu. ” A zis Sfântul: „O știu și eu, însa du-te ș-i spune. Și de nu vor asculta de dânsul, să ‎spui la prois- toșii [75]  din mănăstire.

[75]  Călugări care fac parte din conducerea mănăstirilor athonite, aleși din rândul celor cunoscuți prin dreaptă viețuire și experiență duhovnicească.

Și ce îți vor zice, fă. Să te rogi pentru dânșii la canonul ‎tau, zicând: «Pomenește, Doamne, pe cei ce mă urăsc și pe cei ce ma necăjesc și mă nedreptățesc!»

[76]  Sfântul Cuvios Nil Cavsocalivitul Izvorâtorul de Mir, Minunile, vedeniile, cuvintele preacuviosului părintelui nostru Nil, Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul, Ed. Σοφία, București, 22011, p. 20.

Alta este calea, dacă nu găsim duhovnici încercați. Nu cerem vedenii ca să ne dăm în mâna trufiei și a celor ce în taină de războiesc pe noi, ca să se prefacă în falși curățitori de păcate ai noștri, ci mergem după sfatul duhovnicilor și al Sfinților Părinți, după cum ne îndeamnă Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov:

Despre viețuirea după sfat

Am dat cândva, numele de „fărâmituri” vieții duhovnicești pe care Dumnezeiasca Pronie a lăsat-o vremii noastre. Ea se întemeiază pe călăuzirea în lucrarea mântuirii prin Sfântă Scriptura și scrierile Sfinților Părinți, cu sfaturile și cuvintele ziditoare împrumutate de la părinții și frații vremurilor noastre. În sensul sau propriu, aceasta este ascultarea vechilor monahi sub un alt chip, potrivit neputinței noastre, care este cu precădere sufleteasca. Vechilor ascultători, povățuitorii lor purtători de Duh le vesteau neîntârziat și de-a dreptul voia lui Dumnezeu: acum, monahii sunt siliți să caute singuri în Scriptura voia lui Dumnezeu, și de aceea sunt supuși unor dese și prelungite nedumeriri și greșeli. Pe atunci, sporirea era grabnica prin însăși firea lucrării: acum ea este zăbavnica, iarăși prin firea lucrării. Aceasta a fost buna voire a Dumnezeului nostru în ceea ce ne privește: datori suntem să ne supunem ei și să ne închinam înaintea ei cu recunoștința.

Viată noastră monahala din vremea de acum, călăuzita după Scriptura și după sfatul părinților și fraților, este consacrata de pilda începătorului monahismului, Preacuviosul Antonie cel Mare. El nu a fost în ascultare la vreun stareț, ci pe când era începător trăia de sine și lua povața din Scriptura și de la feluriți părinți și frați: de la unul a învățat înfrânarea, de altul blândețea, răbdarea, smerenia; de la altul – luarea-aminte cu dinadinsul la sine și liniștirea, străduindu-se să-și însușească virtutea fiecărui monah virtuos, arătând ascultare față de toți – după putință, smerindu-se înaintea tuturor și rugîndu-se lui Dumnezeu neîncetat. (Viețile Sfinților, 17 ianuarie).

Poarta-te și tu, începătorule, în același chip! Arata egumenului și restului conducerii mânăstirești ascultare nefățarnică și nedornică să placa oamenilor, ascultare străină de lingușire și răsfăț, ascultare pentru Dumnezeu. Arata ascultare tuturor părinților și fraților în toate cererile lor care nu sunt potrivnice Legii lui Dumnezeu, tipicului și așezămintelor mânăstirii, precum și celor rânduite de conducerea mânăstirii. Însa nu fii nicicum ascultător spre cele rele, de ți s-ar și întâmpla să suferi oarecare necaz pentru faptul ca n-ai vrut să placi oamenilor și pentru neclintirea ta.

Sfătuiește-te cu părinții și cu frații virtuoși și pricepuți, dar însușește-ti sfaturile lor cu cea mai mare chibzuință și băgare de seama. Nu te lăsa atras de sfat din prima clipa când începe să lucreze asupra ta! Din pricina împătimirii și orbirii tale, un sfat pătimaș și dăunător poate să-ți placa numai și numai din pricina neștiinței și lipsei tale de experiență, sau pentru ca este pe placul vreunei patimi ascunse, necunoscute ție, care trăiește în tine. Cu plâns și intru suspinarea inimii roagă-L pe Dumnezeu să nu-ți îngăduie a te abate de la Atotsfânta Lui voie spre a urma voia căzută omeneasca, a ta sau a aproapelui tau, sfătuitorul tau. În ceea ce privește gândurile tale, ca și gândurile aproapelui, sfaturile acestuia, sfătuiește-te cu Evanghelia. Slava deșartă și părerea de sine iubesc a învăța și a povățui pe alții.

Ele nu se îngrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu cugeta ca pot aduce aproapelui o rana de nevindecat printr-un sfat prostesc, care este primit de începătorul neîncercat cu o încredere iresponsabila, intru aprinderea trupului și a sângelui! Ele au nevoie de succes, indiferent de calitatea acestui succes, oricare ar fi principiul pe care se întemeiază. Ele au nevoie sa-l impresioneze pe începător și să si-l subordoneze moral! Ele au nevoie de lauda oamenilor! Ele au nevoie să treacă drept stareți și învățători sfinți, pricepuți, clarvăzători! Ele au nevoie să-și hrănească nesătula iubire de slava deșartă și trufia. Întemeiată a fost întotdeauna, și mai ales acum, rugăciunea Proorocului: „Mântuiește-mă Doamne, ca a lipsit cel cuvios, ca s-au împuținat adevărurile de către fiii oamenilor. Deșertăciuni a grăit fiecare către aproapele sau, buze viclene în inima, și în inima au grăit rele” (Ps. 1l, 2, 3). Cuvântul mincinos și fățarnic nu poate să nu fie cuvânt rău și dăunător. Împotriva unei asemenea stări sufletești trebuie luate măsuri de precauție. „Cercetează Dumnezeiasca Scriptură”, spune Simeon, Noul Teolog, „și scrierile Sfinților Părinți, mai ales pe cele despre lucrare, ca punându-le alăturea de cele învățate și făptuite de învățătorul și starețul tău să le poți vedea și înțelege pe acestea ca într-o oglinda, și pe cele ce conglăsuiesc cu Scriptura să ți le însușești și să le ții în cuget, iar pe cele mincinoase și rele să le cunoști și să le lepezi, ca să nu fii amăgit. Căci să știi ca în zilele acestea s-au arătat mulți amăgitori și dascăli mincinoși.

Preacuviosul Simeon a trăit în veacul al zecelea după Nașterea lui Hristos, cu noua sute de ani înaintea vremurilor noastre – și iată de atunci, deja, se ridica glasul unui drept în Sfânta Biserica a lui Hristos, tânguindu-se de lipsa adevăraților călăuzitori, purtători de Duh, de mulțimea dascălilor mincinoși. Odată cu scurgerea timpului, s-au împuținat din ce în ce mai mult povățuitorii vrednici în ale monahismului. Atunci, Sfinții Părinți au început tot mai mult să îndrepte spre călăuzirea după Sfântă Scriptura și scrierile Părinților. Preacuviosul Nil Sorski, trimițând la Părinții care scriseseră înaintea lui, spune: „Nu mica nevoința este, au zis aceștia, a afla un învățător neamăgitor pentru aceasta minunata lucrare (adevărata rugăciune monahala a inimii și mintii). Ei au numit neamăgitor pe acela care are lucrare și cugetare mărturisită de Sfintele Scripturi și a dobândit dreapta socoteala duhovniceasca. și aceasta au mai zis Sfinții Părinți, ca și pe atunci abia se putea găsi un învățător neamăgitor pentru asemenea lucruri, iar acum, când acești învățători s-au împuținat peste măsura, ei trebuie căutați cu toata osârdia. Iar daca nu poate fi găsit unul ca acesta, Sfinții Părinți au poruncit a ne învață din Dumnezeiasca Scriptura, ascultând pe Domnul Însuși, care grăiește: „Cercetați Scripturile, și în ele veți afla viată veșnică” (Ioan 5, 39). Caci toate cate s-au scris mai înainte” în Sfintele Scripturi, „s-au scris spre învățătura noastră” (Rom. 15, 4. Înainte-cuvântare la Tipic sau Predanie).

Preacuviosul Nil a trăit în veacul al XV lea; el a întemeiat un schit nu departe de Bielo-Ozero, unde se și îndeletnicea cu rugăciunea în însingurare adânca. Este foarte folositor pentru stareții ai vremurilor din urma să asculte cu ce smerenie și lepădare de sine vorbește Preacuviosul Nil despre povățuirile pe care le dădea obștii. „Nimeni nu trebuie să tăinuiască din lenevie cuvântul lui Dumnezeu, ci să-și mărturisească neputința și totodată să nu ascundă adevărul lui Dumnezeu, ca să nu ne facem vinovați de încălcarea poruncilor Dumnezeiești. Nu vom tăinui Cuvântul lui Dumnezeu, ci îl vom vesti pe el. Dumnezeieștile Scripturi și cuvintele Sfinților Părinți sunt numeroase ca nisipul marii: cercetând-le fără de lenevire, să învățam din acestea pe cei ce vin la noi și au trebuință de ele (care cer, care întreabă). Ci mai drept spus: nu învățam noi, Căci nevrednici suntem de aceasta, ci învață fericiții Sfinții Părinți din Dumnezeieștile Scripturi(Predania Preacuviosului Nil Sorski. Nu este de prisos să observam aici ca, deși Preacuviosul Nil Sorski avea harul lui Dumnezeu, însa nu îndrăznea să tâlcuiască Scriptura de la sine, ci urma tâlcuirii făcute de Părinți. Calea smeritei cugetări este singura cale sigura spre mântuire).

Iată ce model exemplar pentru povățuitorii zilelor noastre! El este pe deplin folositor de suflet și pentru povățuitor, și pentru cel povățuit; el este expresia corecta a sporirii cu măsura; el este unit cu lepădarea părerii de sine, a obrăzniciei și îndrăznelii nebunești în care cad cei ce urmează la arătare lui Varsanufie~ cel Mare și altor Părinți purtători de semne, neavând însa harul Părinților. Ceea ce în aceia era semnul îmbelșugatei adăstări în ei a Duhului Sfânt, la acești imitatori lipsiți de judecată și fățarnici slujește ca semn al belșugului de neștiință, de amăgire de sine, de trufie, de îndrăzneală! Să rostim cuvântul lui Dumnezeu înaintea fraților noștri cu cea mai mare smerenie și evlavie cu putință, recunoscându-ne prea mici pentru aceasta slujire și păzindu-ne pe noi înșine de slava deșartă care îmboldește cu putere pe oamenii pătimași, atunci când învață pe frați. Gândiți-vă ca trebuie să dam răspuns pentru fiecare vorba deșartă (Mat. 12, 36) – cu cat oare, este mai greu răspunsul pentru cuvântul lui Dumnezeu rostit cu slava deșartă și sub imboldul slavei deșarte? „Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene, limba cea grăitoare de lucruri mari, pe cei ce au zis: limba noastră o vom mari, buzele noastre la noi sunt, cine ne este noua Domn?” (Ps. 1l, 4-5). Pierde-va Domnul pe cei ce caută slava lor, nu slava lui Dumnezeu.

Sa ne înfricoșăm de amenințarea Domnului! Să rostim cuvânt de zidire atunci când o cere trebuință de neînlăturat, nu ca niște povățuitori, ci ca unii care au nevoie de povățuire și sârguiesc a se împărtăși de povățuirea data de Dumnezeu în Cuvântul Său cel Atotsfânt. „După darul pe care l-a primit fiecare”, glăsuiește Sfântul Apostol Petru, „slujiți unii altora, ca niște buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. „Daca vorbește cineva, cuvintele sale să fie ca ale lui Dumnezeu”, cu frica de Dumnezeu și cu evlavie către cuvintele Dumnezeiești; iar nu ca rostind cuvintele de la sine; daca slujește cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o da Dumnezeu”, iar nu ca din puterea sa: „ca intru toate să se slăvească Dumnezeu, Iisus Hristos” (1 Petru 4, 10-11). Cel ce lucrează de la sine, lucrează pentru slava deșartă, aducându-se pe sine, dimpreună cu cei care îl asculta, jertfa satanei; cel ce lucrează de la Domnul, lucrează intru slava Domnului, săvârșind mântuirea sa și pe a aproapelui prin Domnul, Singurul Mântuitor al oamenilor. Să ne temem a da începătorului vreo povață ne chibzuita, care nu se întemeiază pe Cuvântul lui Dumnezeu și pe înțelegerea duhovniceasca a Cuvântului lui Dumnezeu.

Mai bine să-ți recunoști neștiința, decât să te împăunezi cu știința vătămătoare de suflet. Să ne păzim de aceasta mare nenorocire – a-l preface pe începătorul lesne-crezător din rob al lui Dumnezeu în rob al omului (1 Cor. 7, 23), atrăgându-l spre a face voia căzută omeneasca în locul Atotsfintei voi a lui Dumnezeu. (Aici se vorbește nu despre ascultarea mânăstireasca în cele de afara, nu despre muncile și ocupațiile mânăstirești rânduite de conducerea mânăstirii, ci despre ascultarea duhovniceasca, tainică, săvârșită în suflet). Atitudinea plina de modestie a sfătuitorului față de cel povățuit este cu totul alta decât cea a starețului față de ascultătorul necondiționat, rob pentru Domnul.

Sfatul nu cuprinde în sine condiția de a fi împlinit neapărat, el poate fi împlinit sau neîmplinit. Asupra sfătuitorului nu atârna nici o răspundere pentru sfatul lui, daca l-a dat cu frica de Dumnezeu și cu smerita cugetare, nu din pornirea sa, ci fiind întrebat și silit. Nici cel ce a primit sfatul nu este legat de el, ci rămâne la voia și la chibzuința lui să împlinească sau nu sfatul primit. E lesne de văzut: calea sfatului și a urmării Sfintei Scripturi este potrivita cu vremurile noastre plăpânde. Să băgam de seama ca Sfinții Părinți ne opresc a da sfaturi aproapelui cu de la sine putere, fără ca acesta să o ceara, a da sfat de voia ta fiind semnul ca îți recunoști știința și vrednicia duhovniceasca, lucru care este vădită trufie și amăgire de sine (Părerea Sfântului mucenic Petru, mitropolitul Damascului și a altor părinți). Nu este vorba aici de egumeni și de mai-marii mânăstirilor, care sunt datori în toata vremea, orice nevoie s-ar întâmpla, chiar nefiind întrebați, să povățuiască obștea pe care o cârmuiesc. (2 Tim. 4, 2). Cercetând alte mânăstiri, însa, ei sunt datori să se călăuzească după sfatul pe care l-a dat Preacuviosul Macarie Alexandrinul, Preacuviosului Pahomie cel Mare. Pahomie l-a întrebat pe Macarie cu privire la povățuirea obștii și judecarea ei. Avva Macarie a răspuns: „Învață și judeca pe supușii tai, și nu judeca pe nimeni din ceilalți(Din Pateric și spuse vrednice de pomenire despre avva Macarie Orășeanul, cap. 2). Aceasta pravila au păzit-o și o păzesc toți întâi-stătătorii care doresc să placa lui Dumnezeu

[77]  Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre Înșelare…, pp. 11-14.

 

Credem că acesta este unul din motivele principale pentru care Părintele Arsenie Boca a fost amăgit și nu poate fi canon în Biserica Ortodoxă: mirenii și diaconii n-ar mai asculta de preoți, preoții n-ar mai asculta de ierarhi, ierarhii n-ar mai asculta de Hristos-Adevărul, dacă l-ar lua pe sfinția ca Sfânt, ca model, urmându-i exemplul. Ar căuta duhovnici morți de 200 de ani, încrezându-se în propriile vedenii, ca într-un spiritism cu mască Ortodoxă.

Deschiderea simțurilor

Oamenii devin în stare de a vedea duhurile printr-o ‎anumită schimbare în simțurile lor, care se realizează Intr-un ‎fel nevăzut și neexplicat. Omul observă doar că dintr-o dată a ‎început să vadă lucruri pe care nu le văzuse niciodată înainte ‎și pe care alții nu sunt în stare să le vadă și să audă cele pe ‎care niciodată înainte nu le auzise. Celor cărora li se ‎întâmplă o astfel de schimbare a simțurilor li se pare că acest ‎fenomen este foarte simplu și firesc, chiar dacă nu poate fi ‎explicat nici de ei și nici de alții. ‎

Însă, pentru cei cărora nu li s-a întâmplat, aceasta pare ‎ciudat și de neînțeles. În mod asemănător este, de pildă, ‎cunoscut tutiiror că oamenii au putința de a se adânci în ‎somn; însă, ce fel de fenomen este somnul și în ce fel – ‎nevăzut – trecem din starea de veghe în starea de somn șiuităm cu totul de noi, aceasta rămâne pentru noi o mare taină. ‎

Schimbarea simțurilor prin care îomul poate comunica, ‎în mod sensibil, cu ființe din lumea nevăzută se cheamă în ‎Sfânta Scriptură „deschiderea simțurilor. Scriptura spune: ‎‎„Atunci a deschis Domnul ochii lui Valaam și acesta a văzut pe ‎îngerul Domnului, care stătea în mijlocul drumului cu sabia ridicată ‎în mână “ (Numeri 22, 31). Fe când profetul flie era înconjurat ‎de vrăjmași, ca să-l încurajeze pe supusul său, s-a rugat și a ‎spus: „Doamne, deschide-i ochii ca să vadă! Și a deschis Domnul ‎ochii slujitorului și acesta a văzut că tot muntele era plin de cai șicare de foc împrejurul lui Elis ei“ (IV Regi 6, 17; vezi, de ‎asemenea, Luca 24, 16-31). ‎

Din fragmentele de mai sus ale Sfintei Scripturi, e ‎limpede că organele de simț ale corpului sunt folosite într-un ‎fel ca niște uși și porți care conduc la sălașurile unde locuiește sufletul; aceste porți se deschid și se închid ‎numai la porunca lui Dumnezeu. In chip preaînțelept șimultmilostiv, aceste porți rămân mereu închise oamenilor ‎distrugători, ca să nu tabere pe noi vrăjmașii noștri înfuriați, ‎adică duhurile distrugătoare și să ne nimicească. Această ‎măsură este foarte importantă dacă ne gândim că după cădere ‎ne aflăm în spațiul duhurilor distrugătoare și suntem acum ‎înconjurați și înrobiți de ele. Și întrucât aceste duhuri nu au ‎putința să pătrundă în noi, își fac simțită prezența pe afară, ‎provocându-ne diferite gânduri păcătoase și năluciri, înșelând ‎astfel sufletele naive să vină în contact cu ele. Nu este permis ‎omului să sfideze supravegherea lui Dumnezeu și să înainteze ‎cu mijloacele sale (cu îngăduința lui Dumnezeu, dar nu cu ‎voia Lui) pentru a deschide singur simțurile și a intra în ‎comunicare văzută cu duhurile. Aceasta nu se întâmplă, E ‎limpede că prin mijloacele sale omul poate comunica doar cu ‎duhurile cele viclene, pentru că însușirea sfinților îngeri este ‎de a nu participa ia ceva ce se împotrivește voii lui Dumnezeu, la ‎ceva ce li nemulțumește. ‎

Dar ce este aceea care îi îndeamnă pe oameni să intre ‎în comunicare deschisă cu duhurile? Acei ce sunt ușuratici șinu au gustat viețuirea creștină sunt îndemnați de curiozitate, ‎neștiință și necredință, fară să priceapă că prin această ‎comunicare își pot aduce vătămare (p. 13- 14). ‎

Părerea că în această comunicare sensibilă cu duhurile ‎există ceva de mare importanță este greșită. Acest fel de ‎comunicare, dacă nu este însoțit și de comunicarea ‎duhovnicească, nu ne ajută să înțelegem corect duhurile, ci ne ‎dă doar o imagine de suprafață. Căci ne produce foarte ușor ‎idei cu totul greșite și asta se întâmplă de obicei celor neîncercați și celor care sunt stăpâniți de slava deșartă și de ‎părerea de sine. Vederea duhovnicească a duhurilor este ‎reușită doar de creștinii adevărați, iar oamenii care umblă pe ‎calea păcatului sunt, din contră, înclinați către vederea prin ‎simțuri a acestora. Foarte puține sunt, de asemenea, șipersoanele care au din firea lor această însușire și iarăși la ‎foarte puțini li se arată duhuri datorită vreunei întâmplări ‎deosebite din viața lor. în aceste ultime două cazuri, omul nu ‎este responsabil, dar trebuie să-și dea toată străduința ca să ‎scape de această stare care este foarte primejdioasă. ‎

În vremea noastră sunt mulți aceia care se lasă târâți în ‎comunicarea cu duhurile distrugătoare prin mijlocirea ‎spiritismului, unde aceste duhuri apar de obicei în chip de ‎îngeri luminoși și înșală și amăgesc prin diferite povestiri ‎interesante, amestecând adevărul cu minciuna, lăsând mereu ‎în suflet și în minte o dezordine nemăsurată (p. 19). ‎

Cei ce văd cu ochii lor duhuri, chiar și când văd îngeri ‎sfinți, nu trebuie să se lase înșelați de aceasta, însușirea asta, ‎de una singură, nu este în nici un fel mărturie a vredniciei ‎oamenilor acestora, căci o astfel de însușire o pot avea și cei ‎desfrânați și chiar și dobitoacele necuvântătoare (Numeri 22, ‎‎23) (p. -21). ‎

Primejdia născută din intrarea în contact cu duhurile

Vederea duhurilor cu ochii trupești aduce totdeauna ‎vătămare, mai mare sau mai mică, celor care nu au pricepere ‎duhovnicească. Aici, pe pământ, imaginile adevărului se ‎amestecă cu imaginile minciunii (Sfântul Isaac Șirul, ‎Cuvântul 2), ca într-un ținut în care cele bune se amestecă cu ‎cele viclene, un ținut de exil al îngerilor și al oamenilor ‎distrugători (p. 23). ‎

Cel ce vede duhuri cu ochii trupești poate fi cu ‎ușurință înșelat, spre vătămare și nimicire. Dacă atunci când ‎vede duhurile se va încrede repede în ele, va ft cu siguranță ‎înșelat și amăgit, se va însemna în mod sigur cu pecetea ‎înșelăciunii pe care cei neîncercați nu o pot vedea, dar care le ‎lasă în suflet o rană groaznică. Și adeseori pierde chiar șiputința pocăinței și a mântuirii. Aceasta s-a întâmplat foarte ‎multor oameni. S-a întâmplat nu numai păgânilor, ai căror ‎preoți se găsesc mereu în comunicare deschisă cu diavolii, nu ‎numai multor creștini care nu au cunoscut tainele ‎Creștinismului și prin diferite evenimente au intrat în ‎comunicare cu duhurile, dar și monahilor ce au văzut cu ochii ‎lor duhurile, fară să fi dobândit mai întâi priceperea ‎duhovnicească. ‎

[78]  Sfinții Bătrâni et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, pp. 274-278.

Este evident că o astfel de lucrare (a avea un duhovnic mort, chiar și Sfânt) care este un spiritism mascat ca fiind duhovnicie Ortodoxă, nu a avut-o nici unul din Sfinți. Chiar Sfântul Apostol Pavel, deși învățat de sus, având mintea lui Hristos, darul deplin al Sfântului Duh, se sfătuia cu alții, dintre cei vii, ca să nu apară înșelarea. Nu numai atât, chiar Domnul nostru Iisus Hristos, deși ar fi putut să îl învețe El Însuși, îl trimite să învețe de la un om viu, ca să ne înțelegem cu toții să ne smerim chiar față de oamenii pământești ca și noi, să nu căutăm duhovnici fără trup, deosebiți, senzaționali, ci să fugim de falsele povățuiri sub forma nălucirilor subiective, pentru a avea ‎și prin concretul simțurilor obiectivitatea adevărului:‎

Fap 9:6 Şi tremurând şi spăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voeşti să fac? Şi Domnul au zis către el: scoată-le şi intră în cetate, şi se va spune ţie ce trebue tu să faci.

Acest om viu este doar confirmat prin vedenie pentru încredințarea începătorului ce nu-l știa. Nu cunoștea la cine să apeleze fiindcă ucenicii se fereau de el:

Fap 9:10 Şi era un ucenic în Damasc, anume Anania; şi au zis către el Domnul în vedenie: Anania. Iar ei a zis: Iată eu, Doamne. 11 Iar Domnul au zis către el: Sculându-te, mergi pre uliţa ce se chiamă Dreaptă, şi caută în casa lui Iuda pre Savlu anume, Tarsenean; că iată, se roagă, 12 Şi a văzut în vedenie pre un bărbat anume Anania intrând, şi puindu’şi pre el mâna, ca iarăş să vază. 13 Şi a răspuns Anania: Doamne, auzit-am de la mulţi pentru bărbatul acesta, câte rele a făcut sfinţilor tăi în Ierusalim; 14 Încă şi aici are putere de la Arhierei să lege pre toţi cari chiamă numele tău. 15 Şi au zis către el Domnul: mergi; că vas ales îmi este mie acesta, ca să poarte numele meu înaintea neamurilor şi a împăraţilor şi a fiilor lui Israil; 16 Că eu voiu arăta lui câte i se cade să pătimească el pentru numele meu. 17 Şi a mers Anania, şi a intrat în casă; şi puindu’şi pre el mâinile a zis: Savle frate, Domnul Iisus, care s’au arătat ţie pre calea în care veniai, m’au trimes ca să vezi şi să te umpli de Duh Sfânt. 18 Si îndată a căzut de pre ochii lui ca nişte solzi; şi a văzut îndată, şi sculându-se, s’a botezat. 19 Şi luând mâncare, s’a întărit. Şi a fost Savlu cu ucenicii cari erau în Damasc câteva zile.

Observăm că și duhovnicul Sfântului Apostol Pavel are o vedenie, pentru a fi ferit ucenicul (pe atunci neexperimentat) de înșelarea numită încredințarea a fi sfătuit doar prin vedenii. Apoi Sfântul Apostol Pavel stă și cu ucenicii din Damasc pentru a se învăța tot mai mult calea credinței. Nu numai atât, dar merge și la Sfinții Apostoli spre a i se confirma învățătura. Se supune sinodului Apostolic, iar în misiune pleacă doar trimis de Biserică:

Deci, din toate cele zise, cunoastem ca nu se va gasi alta cale mai temeinica de mantuire, ca aceasta, adica a descoperi gandurile sale parintilor celor mai cu dreapta socoteala si, de la dansii, a se indruma spre fapta buna, iar nu a urma gandului si judecatii sale. Si nici nu trebuie, de ar da cineva din intamplare, peste vreun batran neiscusit pentru aceasta, sa fuga si sa nu-si marturiseasca gandurile sale parintilor celor mai iscusiti sau sa defaime invatatura stramosilor. Ca si ei, nu de la sine, ci de la Dumnezeu si de la Scripturile cele de Dumnezeu insuflate fiind miscati, au dat urmasilor randuiala de a intreba pe cei ce mai inainte au calatorit pe acest drum. Si din multe alte locuri, care sunt in Scriptura cea de Dumnezeu insuflata, este cu putinta a ne invata, dar, mai ales, din istoria Sfantului Samuil, care de copil fiind dat lui Dumnezeu de mama sa si invrednicindu-se de dumnezeiasca vorbire n-a crezut socotirii si gandurilor sale, ci, o data si de doua ori fiind chemat de Dumnezeu, a alergat la batranul Eli si prin invatatura lui a fost asezat in randuiala si indrumat, cum trebuie sa raspunda lui Dumnezeu. Si asa, pe Samuil, pe care prin a Sa chemare Dumnezeu l-a socotit vrednic de El, a voit sa fie invatat prin punerea in randuiala si prin porunca batranului, fiindca, prin aceasta, avea sa fie povatuit spre smerenie. Inca si pe Pavel, pe care Hristos lisus l-a chemat si Care putea indata sa-i deschida ochii si a-i face cunoscuta si calea desavarsirii, Domnul l-a trimis, totusi, la Anania si i-a poruncit ca, de la dansul, sa afle calea adevarului, zicand: „Scoala-te si intra in cetate si acolo ti se va spune tie ce trebuie sa faci”, (Fapte, 9, 6). Prin aceasta, ne invata sa urmam povatuirea celor buni, ce mai inainte de noi au calatorit pe acest drum. Fiindca fiecare ar fi vrut, asemenea cu Pavel, sa fie povatuit spre adevar de Dumnezeu, iar nu prin parinti, lar Apostolul cu insusi fapta sa, a aratat, ca acestea, asa sunt, zicand: „Ca m-am suit la Ierusalim ca sa vad pe Petru si pe Iacov si le-am aratat lor Evanghelia pe care o propovaduiesc, ca nu cumva in desert sa alerg sau sa fi alergat”. (Gal. 1, 18), macar ca umbla impreuna cu el darul Duhului Sfant, prin puterea semnelor ce facea.

 Deci, cine este asa de mandru si de trufas, incat cu socoteala si judecata sa sa umble, cand insusi vasul alegerii marturiseste ca are trebuinta de sfatuirea Apostolilor, celor de mai inainte decat dansul? Prea aratat, dar, si prin aceasta, s-a dovedit ca la nimeni Domnul nu descopera calea, desavarsirii, fara numai celor ce sunt povatuiti, spre aceasta, prin parintii duhovnicesti, precum zice si Proorocul: „Intreaba pe Tatal tau si-ti va grai tie, pe cei batrani ai tai, si-ti vor spune tie” (Deut. 32, 7)

[79]  Proloage, feb. 29.

 

Este de înțeles de ce mulți dintre închinătorii Părintelui Arsenie Boca evită să se spovedească la duhovnic și se spovedesc la mormântul său, crezând că prin mijlocirile sfinției sale dobândesc iertare de păcate, deși altora (cel puțin celor „fără voință”)

[80]  Nici o persoană nu este fără voință. De fapt, în voință, este tocmai miezul inconfundabil al persoanei, chipul lui Dumnezeu. Doar în cazul posedaților voința nu se poate manifesta. Așadar recomandarea de mai sus nu pare o obligație pentru toată lumea.

; chiar Părintele Arsenie Boca le recomanda să meargă la un preot, socotindu-se pe sine (poate) o excepție:

Obişnuit, oamenii fără voinţă ajung pradă primejdiilor fanteziei (a ‎părerilor, a nălucirilor, fie despre sine, fie despre alţii). Acest domeniu ‎al „gândurilor, al năzărelilor, e terenul nostru minat. Acesta se curăţă ‎numai cu darea tuturor „gândurilorpe faţă, duhovnicului sau stareţului. ‎Iar ajutor de alt ordin avem Preasfânt Numele lui Iisus, din rugăciunea ‎‎„Doamne Iisuse …”‎

[81]  †PS Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie…, Ed. cit. , p. 488.

Această amăgire, a lucra după capul tău, fără sfat, o știa teoretic și Părintele Arsenie Boca. De aceea recomanda tuturor să se ferească de ea, fiind în același timp și cointeresat, căci era duhovnic, și dorea să atragă lumea la el, ca să îi spovedească sau îndrume duhovnicește:

10. ‎ Calea pierzării sau unde duce neascultarea:‎

Pe calea mântuirii nu poţi merge singur, ci dus de mâna nevăzută ‎a lui Dumnezeu, prin mâna văzută a slujitorilor Săi: preoţii Bisericii = ‎ascultarea din dragoste = smerenie. ‎

De îndată ce umbli de capul tău, te faci bucurie dracilor, orice ai ‎face. „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească” – că ‎altfel tu nu poţi deschilini între cele ce-s: 1) de la Dumnezeu; 2) de la ‎fire şi 3) de la diavol. Că diavolul umblă să ţi le bage în minte şi să te ‎facă să le crezi ca ale tale sau chiar ale lui Dumnezeu, ori ele erau ale ‎lui şi tu nu ştiai şi nici pe cine ştie nu te lasă să întrebi; că bagă bucurie ‎necurată în tine şi mândrie cum că tu eşti mai deştept ca alţii, şi aşa să ‎nu întrebi pe cine ştie şi să prinzi tâlharul. ‎‎

Iată cum l-a prins pe Saul, căci cu o neascultare de duhovnicul ‎său Samuel, l-a atras desăvârşit în calea pierzării

[82]  †PS Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie…, Ed. cit. , p. 179.

1Re 15:22 A răspuns Samuel: „Au doară arderile de tot şi jertfele sunt tot aşa de plăcute Domnului, ca şi ascultarea glasului Domnului? Ascultarea este mai bună decât jertfa şi supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor. 23 Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria şi împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, şi El te-a lepădat, ca să nu mai fii rege peste Israel.

De ce oare nu a aplicat această învățătură și pentru el însuși? Este sfinția sa, oare, singura excepție ce confirmă regula sau e mult mai greu să te lepezi de sine decât să-i lepezi pe alții de sinele lor? Adevărul este că interesul personal este ca un paravan ce ne desparte de lumină, astfel că atunci când privim spre noi înșine, din egoism, ne vedem mai buni decât suntem și chiar credem că suntem scăpați de înșelare. De aceea avem cu toții nevoie de un altul să ne dez-subiectivizeze și dez-amăgească, în sensul bun. Altfel o pățim rău, cu un rău nemăsurat și veșnic.

Probabil, însă, că

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s