Învățăturile eretice scrise ale Părintelui Arsenie Boca: (4) origenism. (5) Pelaghianism (6) Uniatism (7) Secte si Ecumenism

1.      a) Învățăturile eretice scrise ale Părintelui Arsenie Boca:

(4)     Învățătura original origenistă.

Tot în legătură cu neînțelegerea obârșiei Părintele Arsenie Boca a avut și învățătura origenistă despre preexistența sufletelor, dată anatema la Sfântul Sinodul al 5-lea Ecumenic, arătând permanent că teoria sa personală cu obârșia divină a oamenilor nu este doar o figură de stil ci o gravă mentalitate eretică:

242. Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu.

243. De faptul că suntem oarecumva anteriori faţă de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învăţându-l pe Ieremia,când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ: „Înainte de a te urzi în pântece… te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare” (Ieremia 1, 5)

[231]  Preșiința lui Dumnezeu nu înseamnă preexistența sufletului preștiut.

[iată și un citat denaturat de Părintele Arsenie Boca în sens origenist. Cuvântul autentic din Sfânta Scriptură este acesta:

Ier 1:5 Mai -nainte de a te zămisli tu în pântece te ştiu, şi mai -nainte de ce ai ieşit tu din mitras te-am sfinţit, Proroc spre neamuri te-am pus.

Sensul acestui cuvânt este preștiința lui Dumnezeu despre toți oamenii mai înainte de zămislirea lor, dar sfințirea li se face după zămislire, în cazul de față mai înainte de naștere. Aceasta pentru că sfințirea se dăruiește omului existent, nu doar preștiut, adică gata zămislit, având de la începutul existenței sale și suflet și trup unite negrăit. Nu se sfințește o idee ci o persoană. Persoana există din momentul zămislirii, chiar dacă era preștiută de Dumnezeu mai înainte de a exista – n.n.]

244. Cine ştie, dacă nu El are de adus în viaţa pământească, în fluviul timpului, atâtea feţe omeneşti, încât numărul lor să

împlineacă toate posibilităţile de configuraţie câte le oferă structura noastră genetică? (Numărul combinărilor ce se pot face cu cele 24de perechi de cromozomi, se ridică la astronomica cifră de ‎‎282.429.536.481 de posibilităţi.)

[…] 250. Dumnezeu pe toţi îi trimite înzestraţi şi în stare să fie drepţi. Dar, trecând ei prin poarta naşterii pământeşti, iau în spate poveri părinteşti, care-i spetesc şi-i încovoaie spre pământ. Pe urmă, slăbiţi de osteneala vieţii şi de mediul înconjurător, greu se vor decide să reprezinte cauza lui Dumnezeu.

[232]  Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Imparatiei, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003, p. 33.

Iată și învățătura Ortodoxă despre cele susținute mai sus de Părintele Arsenie Boca:

Această absurditate face parte din neroziile lui Origen, care a susţinut preexistenţa sufletelor.

[…] Trupul şi sufletul au fost făcute simultan şi nu numai întâi unul şi apoi celălalt, după cum în chip prostesc afirmă Origen.

[233]  Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica. Ed. cit., pp. 132, 59.

Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 347-348.

(5)     Pelaghianismul

Părintele Arsenie Boca propovăduia pelaghianismul, dat anatema la Sfintele Sinoade 4, 6 și 7 Ecumenice

[234]  CANOANELE SINODULUI DIN CARTAGINA 418-424 d.H. Deci după multele cercetări, și tractații ce a făcut sinodul, au așezat și 141 de canoane, care privesc la buna rânduială și așezarea Bisericii. Care sunt acestea de aici, pecetluite și întărite, hotărâtor și anume de cel al 2-lea canon al sinodului ecumenic al 6-lea. Iar simplu și nehotărâtor de cel întâi alsinodului 4 și de cel întâi al sinodului 7 iar pe al 89 canon al acestuia cu însăși zicerea îl pomenește sfântul și ecumenicul sinod al 5-lea. Și prin întărirea aceasta ia oarecum putere ecumenică.

In vremea aceasta, sortită dezvelirii darurilor dobândite prin Sf. Mir, se întâmplă că sufletul trebuie să treacă prin nevoinţe fără de voie, neatâmătoare de el, care însă îi vin prin dumnezeiască orânduire, împlinind ceea ce mai lipsea din lămurirea la câtă s-a supus prin nevoinţe de bună voie. În vremea aceasta, lucrează asupra nevoitorilor puterea cea mai presus de fire a Duhului Sfânt. Dar, să nu uităm: numai după ce ei, prin nevoinţele cele de bună voie, au scos toate puterile sufletului din robia lucrării contra firii şi le-au adus la lucrarea potrivită cu firea, spre care le erau date. Odată dobândită această convertire şi armonie lăuntrică a puterilor, vine şi lucrarea cea mai presus de fire şi ajută creşterea şi rodirea darurilor Duhului Sfânt, potrivit orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare.

[235]  Ierom. Arsenie Boca, Cărarea Imparatiei, Ed.cit., pp. 201-202.

Să vedem ce ne învață despre această erezie Sfânta Biserică Ortodoxă:

Faptele lui Adam sunt patimile de necinste. Căci virtuţile le lucrează singur Dumnezeu în cei ce voiesc. De la cei ce voiesc numai intenţia, folosind-o ca pe o unealtă spre scoaterea la iveală a virtuţilor.

[…] Aşadar la dreapta se află taina întrupării Cuvântului, cea conformă Providenţei. Ea înfăptuieşte prin har îndumnezeirea mai presus de fire a celor ce se mântuiesc, îndumnezeire hotărâtă mai înainte de veacuri, la care nu se va putea ridica după fire nici o raţiune a făpturilor. Iar la stânga stă taina patimii de viaţă făcătoare a lui Dumnezeu, care a voit să pătimească după trup. Ea este conformă Judecăţii şi pricinuieşte pe de o parte desfiinţarea desăvârşită a tuturor însuşirilor şi mişcărilor, care au pătruns în fire împotriva firii prin neascultare, şi înfăptuieşte pe de alta restaurarea deplină a tuturor însuşirilor şi mişcărilor conforme cu firea de la început . în urma acestei restaurări nu se va mai afla în făpturi nici o raţiune ştirbită şi falsificată.

[236]  Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 54, 409-410.

310 Asupra lui Pelaghie întâi s-a adunat sinod în Ierusalim de patriarhul Ioan, după monahul Orosie. Al 2-lea în Lida (care și Diospoli se numește) de 14 episcopi, în anul 515 de față fiind Ioan al Ierusalimului. Că pâra pe Pelaghie la sinod doi episcopi din Gallia Nepor și Lazar. Iar ce s-a isprăvit la acest sinod, povestește dumnezeiescul Augustin. Că fățărnicindu-se Pelaghie, a anatematisit în sinod capetele cel 12 ale eresurilor lui, și ca cum s-ar fi pocăit s-a iertat. Ci tot eresiarh precum a fost, a rămas. Deci fiindcă după puțină vreme, iar și-a arătat eresul care a început a se lăți în Africa, pentru aceasta adunându-se sinodul acesta a anatematisit socotelile lui cele ereticești în 8 canoane de la 120 până la 127 și vezi acolo. Cu dânsul a anatematisit și pe Chelestie ucenicul lui, iar socoteala lor era, ca să zicem pe scurt, că de sineși stăpânirea omului este mai mult decât darul, și voia omului ajunge spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

[…] CANONUL 122, 116

A plăcut, ca, oricare ar zice că darul lui Dumnezeu, cu care cineva se îndreptează prin Iisus Hristos Domnul nostru, are putere numai spre singură lăsarea păcatelor celor ce până acum s-au greșit, și că nu dă încă și ajutor spre a nu mai greși altele, anatema fie.[Cartagina, can. 120, 121, 123, 124, 125, 126, 127]

TÂLCUIRE

În trei protasuri (înainte puneri) cuprindeau pelaghienii ereticeștile lor cugetări. În una, că omul întrebuințând numai puterile cele firești, poate să păzească toată legea și să se îndrepteze, și să rămână întru dreptate, și să dobândească viața cea veșnică. Iar într-alta că omul nu are trebuință de nici un dar al lui Dumnezeu din lăuntru, care să-l deștepte spre bine, ori să-l ajute, sau să-l îndrepteze. Ci îi ajunge lui spre mântuire, numai stăpânirea de sine, legea, învățătura, și pilda. Și în a treia, că deși se dă darul dela Dumnezeu, însă se dă pentru vrednicia stăpânirii de sineși. Deci de aceste 2 a lor protasuri ‎‎(înainte puneri), atârnă și aceasta ce rânduiește canonul acesta. Adică, cum că, darul lui Dumnezeu, cel ce prin Iisus Hristos îndreptează pe om în Botez, numai iertarea păcatelor celor făcute dăruiește, dar nu și ajutor de a nu păcătui și altădată. Pentru aceea și anatematisește pe cei ce o zic aceasta. Că Biserica cea sobornicească crede cu totul din potrivă, adică, că Darul cel ce se dă prin Iisus Hristos întru Botez, și iertare de păcatele cele mai dinainte dă, și putere și ajutor spre a nu mai păcătui, dacă nu din lenevire noi ne vom da pe sine la păcate. Pentru aceea și David, zice: „Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, spre a ajuta mie grăbește” (Psalm: 69,1). Și, „Ajutorul meu de la Domnul” (Psalm: 120,2), și celelalte. Și Pavel: „Așișderea și Duhul împreună ajutorează nouă. Și el se roagă pentru noi, întru slăbiciunile noastre” (Romani: 8,26). Și altele ca acestea zeci de mii se află întru dumnezeieștile Scripturi.

CANONUL 123, 116

A plăcut, ca, oricare ar zice, că acestași dar al lui Dumnezeu, cel prin Iisus Hristos Domnul nostru, întru aceasta numai ajută nouă, spre a nu păcătui, că prin el nouă se descoperă și se arată cunoștința păcatelor, spre a ști ce să cerem, și de care se cade a ne feri; dar nu și că prin ele se dă nouă, ca ceea ce vom cunoaște a fi de făcut, că încă și a o face vom iubi și vom putea, anatema fie. Că Apostolul zicând: „Că cunoștința face semeț, iar dragostea zidește” (I Corinteni: 8,1). Foarte păgânesc lucru este a crede, că spre a ne îngâmfa noi avem darul lui Hristos, iar spre a ne zidi, nu-l avem. Când, amândouă sunt dar al lui Dumnezeu, și a ști ce se cade a face, și a iubi ceea ce se cade a face. Că dragostea zidind, să nu poată cunoștința a mândri, precum de la Dumnezeu s-a scris: „Cel ce învață pe om minte” (Psalm: 93,10); așa s-a scris încă: „Dragostea de la Dumnezeu este” (I Ioan: 4,7).[Cartagina, can. 120, 121, 122, 124, 125, 126, 127]

TÂLCUIRE

Și prin acest canon, anatematisește sinodul pe pelaghieni, și pe kelestieni, care ziceau, că darul lui Dumnezeu numai întru aceasta ne ajută întru a nu păcătui, fiindcă printr-însul cunoaștem, care trebuie a cere, și a face, adică pe cele bune; și de care trebuie a ne feri, adică cele rele. Și nu că ne dăruiește, și pe a iubi, și pe a ne împuternici spre a face bunătățile acelea, pe care le vom cunoaște. Că întocmai amândouă darurile sunt ale lui Dumnezeu, și cunoștința, și dragostea. Căci, pentru cunoștință, zice David: „Cel ce învață pe om nu minte. Iar pentru dragoste, zice iubitul ucenic, că este din Dumnezeu. Și după alt chip încă, este păgânesc lucru a crede, că darul lui Dumnezeu, ne dă cunoștință, care singură fiind, precum zice Pavel, umflă, adică pricinuiește mândrie, dar nu dă și dragoste, care zidește, și ne împuternicește spre a lucra bunătate. Drept aceea precum este dumnezeiescul dar dăruire, a cunoaște ce trebuie a face; așa întocmai este, și a iubi ce trebuie să facem. Deci cunoștința, se dă în minte, iar dragostea, în voință, pe amândouă puterile sufletului cele întâi și mai domnitoare.

CANONUL 124, 117

A plăcut, ca, oricare ar zice, că pentru aceasta se dă nouă darul dreptății, ca, ceea ce putem face prin stăpânirea de sine, mai cu lesnire să împlinim prin dar. Ca cum că și de nu ni s-ar fi dat darul, nu cu lesnire adică, dar însă am fi putut și fără de acela încă a împlini dumnezeieștile porunci, anatema fie. Că pentru rodurile poruncilor Domnul grăia, unde nu a zis fără de mine cu anevoie, puteți face, ci a zis: „Fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan: ‎‎15,5).[Cartagina, can. 120, 121, 122, 123, 125, 126, 127]

‎ ‎ TÂLCUIRE

Și acesta anatematisește pe pelaghieni și pe celestinieni, pentru căci învățau ei, că de vreme ce Dumnezeu pe noi ne-a făcut de sine stăpânitori, putem cu adevărata și fără de dumnezeiescul dar să împlinim poruncile lui, măcar deși nu cu lesnire, ci cu anevoie, iar prin ajutorul dumnezeiescului dar, mai lesne (zic ei) putem să isprăvim poruncile. Fiindcă și Domnul nu întru alt chip a zis vorbind pentru împlinirea dumnezeieștilor porunci, ci așa zis: ‎‎„Fără de Mine, nu puteți face nimic”. Drept aceea totul este dumnezeiescul dar, și fără de el nimic putem isprăvi. 341

[…] 341 Fiindcă osebite daruri au pomenit trecutele canoane, am socotit să dăm o cuprinzătoare știință pentru dânsele. Deci lăsând pe felurile de despărțiri a scolasticilor cele pentru dar, zicem cele obștești, și de toți teologii mărturisite acestea: darul, altul adică se zice începător, și luminător: care se dă tuturor oamenilor, fără de împreună lucrarea a însăși stăpânirii, că merge înainte de acesta. Ca să cunoască omul pe adevărul dumnezeieștilor porunci, și cu slobozenie să se învoiască. (Pentru darul acesta începător zice Teofilact al Bulgariei tâlcuind zicerea: „Nu vor învăța fiecare pe aproapele său, zicând; cunoaște pe Domnul” (Evrei: 8,11). Dumnezeu pe firea noastră prin în omenirea Sa îndumnezeindu-o, au strălucit în sufletele tuturor pe lumina adevăratei cunoștinței de Dumnezeu, și ca oarecare îndemânare s-au pus în firea omenească de către dar, spre a cunoaște pe Dumnezeul cel adevărat. Iar altul se zice dar întăritor, care întărește pe omeneasca voință spre a iubi binele, nu silind, ci cu dulceață pe ea înduplecându-o. Altul împreună lucrător, care împreună lucrează cu cel ce lucrează binele, ca să aducă la ispravă și la sfârșit pe lucrarea binelui. Altul se zice rămâitor, și îndreptător, care face pe om să rămână în bunătate până în sfârșit, care se sortește singuri celor mai înainte hotărâți (proorisiți). Altul se zice deprinzător, și după deprindere; care pentru adânc este lipit în om și rămâne, atât când lucrează binele, cât și când nu îl lucrează. Și acesta numai celor proorisiți (mai înainte sortiți) se dă, dragoste a lui Dumnezeu, și arvună, și hărăzire numindu-se în Sfintele Scripturi de către marele Vasilie în cele pentru Sfântul Duh (cap 26); și de Sfântul Kiril al Alexandriei (cartea 4 la Isaia), cu meșteșugul asemănat. Care pururea se află după deprindere în meșter, dar nu pururea, nici neîncetat pe lucrări le pune înainte; deci darurile cele trei de mai întâi, cel începător zic, cel întăritor, și cel împreună lucrător (sau ajutător), se dau și către cei ce până la o vreme se află întru fapta bună, și în har, iar la urmă căzând dintr- însa se dau muncilor de veci. Iar cele două, adică cel rămâitor, și cel deprinzători, numai singuri celor proorisiți, a cărora de sineși stăpânirea rămâne întărită și temeinică întru bunătate, și în fapta bună; pentru aceea și singure acestea pecetluiesc proorismosul, și lucrurile lui, și se zic chiar isprăvi (efecturi). Iar cele trei mai de sus, după rea întrebuințare numesc lucruri a proorismosului, fiindcă înlesnesc celui ce se mântuiește mântuirea. (după teologia lui Coresie.)

[237]  Sfântul Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion…, Ed. cit., pp. 393-395.

Dar, din păcate,

(6)     Chiar și învățătura Sfântului Sinod al 2-lea Ecumenic a contrazis-o, promovând uniatismul (greco-catolicismul și romano-catolicismul), deci, implicit Filioque, învățătura că Sfântul Duh purcede și de la Fiul.

Crezul, finalizat la Sfântul Sinod al 2-lea Ecumenic, are cuvintele „Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, care de la Tatăl purcede. Cine modifică în vreun fel crezul, chiar pentru a adăuga ceva Ortodox este anatematizat de toate Sfintele Sinoade Ecumenice de după Sinodul al 2-lea. Ce va păți atunci cineva dacă susține că cei ce l-au modificat în chip eretic au învățătura aproape fără de greșeală și fac parte din Sfânta Biserică, împărtășindu-i și tratându-i ca pe Ortodocși?

‎            Catolici

‎•‎        Cu privire la Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, Părintele zicea că sunt două strane ale aceleeaşi Biserici; mai spunea despre biserici şi mănăstiri, că în vremurile din urmă se vor construi multe, dar nu se vor termina. (Sora Aurica Ţinea, Sf. Mănăstire Sâmbăta)

‎•‎        Despre catolici a spus: „Biserica Catolică este aproape fărăgreşeală. (Gheorghe Silea, 45 ani – Sâmbăta de Sus)

‎•‎        Eu eram catolică, dar Părintele Arsenie avea un chip, o înfăţişare, ceva aparte de lume şi mi-a intrat la inimă. Nu pot sta fără fotografia lui. Nu m-am spovedit la Părintele Arsenie, nu i-am cerut ajutorul niciodată, dar odată am vrut să fac un lucru rău şi el m-a oprit. Când spunea predica părea că imi spune numai mie. Ziceam: ‎‎“Doamne, oare ştie ce am eu in gând să fac?!” Am venit acasă plângând. Aveam de gând să fac o prostie, dar n-am mai facut-o. Mă tot întrebam cine i-a spus şi de unde ştia ce am eu în gând să fac? (Murar Maria, 77 ani, Arpaşu de Sus)

[238]  Ioan Cişmileanu, Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraş, 2004, p. 92-93.

De ce nu i-o fi spus oare, să se facă Ortodoxă. Orice prostie ar fi vrut să facă era mai mică decât viețuirea în afara Sfintei Biserici.

(7)     Învățătura greșită despre secte și ecumensim…

Sectele. Ecumenismul

Sectarii au provocat o libertate catehetică care duce la erezie.

Nu da cu bâta în viespile sectare.

Se vorbeşte de unirea Bisericilor, deci de ajungere la sobornicitate. La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunţă la confesionalitate

[adică Sfânta Biserică Ortodoxă, care este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească nu are mărturisirea Ei, confesiunea Ei? Trebuie să renunțe la credința Ei ca să devină cu adevărat sobornicească? Dar acesta este însuși ecumenismul de tip protestant, care spune că să ne unim într-un sobor să facem fapte bune, indiferent de confesiune, că nimeni nu are cu adevărat deplinătatea credinței, suntem numai ramuri. Ecumenismul de tip catolic zice că nu contează ce credință ai, numai să pomenești pe papă ca și cap al Bisericii, iar ca un pas intermediar să-l pomenești măcar ca pe unul dintre patriarhii Ortodocși. Ori aceasta o propovăduiește Părintele Arsenie Boca în picturile sfinției sale testamentare și prin tot mesajul său uniat. Singura ecumenicitate plăcută lui Dumnezeu este cea a Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit, și constă tocmai în aceasta: unirea prin dreapta credință sau confesiune, conducând soborul celor hirotoniți prin succesiune apostolică, ce poate fi dată oricui prin hirotonie dacă se convertește mai întâi la dreapta credință. Dacă se renunță la confesionalitate de fapt se pierde și sobornicitatea și unitatea și apostolicitatea și, deci, desigur și sfințenia – n.n.]

 Tendinţa Papei de a atrage în acelaşi staul pe toţi creştinii nu se va realiza niciodată. Papa nu va ajunge niciodată la o turmă şi un Păstor în staulul Romei, deoarece Biserica are un singur Păstor: Iisus Hristos.

[problema este că vrea acum să o facă în staulul de la Constantinopol ‎– n.n.]

Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi, ale celor 7 sinoade ecumenice, altfel, la iad – cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu.

[239]  Ierom. Arsenie Boca, Pravila albă. Sfaturi pentru cei căsătoriţi, Ed. Agaton, 2006, p. 407.

Din păcate, această carte, tocmai care dezavuează atât de violent ecumenismul, deși mascat îl propovăduiește cu o frază mai sus, este dezavuată chiar de Părintele Arsenie Boca, după cum susține (cu un facsimil autograf al Părintelui) Maica Zamfira. Oare nu cumva tocmai pentru frazele ce arată tocmai esența ecumenismului, ca fiind erezia tuturor ereziilor?

I se atribuie câteva scrieri, intre care Pravila Alba, un manuscris care i s-a furat modificat apoi și rescris. Circulând pe numele Parintelui, ajungând pana in Franța. Dăm in original caracterizarea pe care o face Părintele pe un asemenea exemplar din Pravila Alba:

Pravila Albă – model de strâmbare a unui original furat

[240]  Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Imparatiei, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 42003.

De unde concluzia aceasta? Fiindcă cea mai perversă frază întâlnită de noi în legătură cu ecumenismul, îi aparține… Părintelui Arsenie Boca:

Trinitatea este un număr sacru, divin, un număr care simplifică, plenitudinea, victoria asupra luptei şi diviziunii, ecumenismul şi societatea perfectă, în care nu este opoziţie între personalităţi, între ipoteze şi fiinţa unică.

Misterul creştinismului este misterul unităţii, în dualitate găsindu-şi soluţia în Unitate – Trinitate. Iată de ce creştinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului şi dogma Trinitară.

[241]  Pr. Ioan Gînscă, Parintele Arsenie Boca, mare indrumator de suflete din sec. XX – O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie in 800 de capete, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 68

Cu alte cuvinte modelul ecumenismului este tocmai… Sfânta Treime!!!

Din fericire

[dar de fapt mai mare durere despre rătăcirea Părintelui Arsenie Boca ‎– n.n.]

completarea de apoi arată că Trinitatea în înțelesul preacuvioșiei sale nu este totuna cu Sfânta Treime, în care nu încape dualitate, fiindcă Dumnezeu este simplu iar nu compus. După cum observăm iarăși repetiția obsedantă monofizită a naturii teandrice.

Este clar că Părintele Arsenie Boca poate fi numit, după învățătură și manifestări: și zelot, și protestant, și origenist, și nestorian, și monofizit, și arian, și romano-catolic, și greco-catolic sau uniat, sau și mai bine un amestec ciudat din toate acestea, adică ecumenist în toată regula, deși se dă pe sine tuturor de exemplul cel mai bun de păstor Ortodox model.

Odată mi-a spus:,, Măi, să nu cumva să judecaţi pe preoţi, căci cei ce judecă pe preoţi ajung la judecata lui Dumnezeu. Şi ei greşesc, şi ei sunt oameni. Dacă zice cineva ceva rău de preoţi, să mă dai exemplu pe mine

[242]  Ioan Cişmileanu, Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca, Ed. Agaton, Făgăraş, 2004, p. 99.

Un Ortodox autentic mai bine s-ar lăsa de bună-voie zdrobit prin toate morțile decât să mărturisească ceva care l-ar despărți și printr-o iotă de dreapta credință, care este adevărata înțelegere a firii, mântuirea noastră sau cunoașterea autentică a lui Hristos Dumnezeu-Omul nostru Cel Viu.

Din câte observăm învățăturile sfinției sale sunt date anatema la toate Sfintele Sinoade Ecumenice. De aceea nu are cum să fie model de sfințenie în Ortodoxie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s