Învățături împotriva Sfintelor Canoane: (1) Despre sinucigași

1.     

2.     

3.     

4.     

5.     

6.     

7.     

8.     

9.     

10. 

11. 

12. 

13. 

14. 

15. 

16. 

17. 

18.  a) Învățături împotriva Sfintelor Canoane:

(1)         Despre sinucigași:

Despre cei care se sinucid, spunea a-i ‎păcat de neiertat împotriva Duhului ‎Sfânt, ‎cum zice Hristos, în Sf. Evanghelie, despre ‎Iuda: „Mai bine era să nu se fi ‎născut”. ‎Zicea Părintele că, celor ce se sinucid, nici ‎mormântul să nu-l pecetluim ‎cu Sfânta ‎Cruce, nici parastas, nici Sfântă Liturghie să ‎nu le facem. Doar când pomenim morţii din neamul celor sinucişi, ‎când zicem cu tot neamul, acolo au şi ei ‎un ‎pic de parte. Singura zi în care îi putem ‎pomeni – şi atunci, în taină – este ‎la ‎proscomidia Sfintei Liturghii de la Rusalii. ‎Aşa scrie şi Sfântul Episcop al ‎ruşilor, ‎Ignatie Briancianinov. însă milostenie se ‎poate face oricând pentru ‎sufletele lor

[138]  Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s.Ed., Arad, 2012, p. 72-73.

Iată 4 încălcări de canoane și tot atâtea neînțelegeri grave ale Ortodoxiei. După cum vom citi mai jos, după învățătura revelată de Sfântul Duh în Sfânta Biserică Ortodoxă:

  • niciodată nu se poate pomeni la Sfânta Liturghie sinucigașul de „bună” voie. Rugăciunea pentru neamul celor sinuciși este o mângâiere pentru rudele necredincioase nici decum vreo parte pentru cel sinucis, după cum dacă mănâncă bunicul nostru noi nu ne putem sătura.

  • să pomenim pe cel ce singur s-a hotărât să se despartă de Dumnezeu, este un mare păcat și față de Sfintele Taine, dar și față de voia celui sinucis. Dacă Dumnezeu din iubire pentru el nu trece peste voia lui și nu-l duce la rai cu forța, de ce să trecem noi? Iubirea silită se cheamă și este viol, este cea mai mare nefericire, chiar dacă cel siluit este mort și chiar dacă nu este implicat trupul. Obligându-l să se unească fără voia lui, prin miridă, cu Cel pe care nu-L iubește îi sporim chinul.

  • proscomidia de Rusalii nu este o altfel de proscomidie, după cum nici Liturghia săvârșită atunci. Un Domn, o credință, un botez și desigur o Sfântă Liturghie. Este o silire a conștiinței a accepta că de Rusalii cineva se poate simți mai insuflat de Sfântul Duh decât Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, inventând o altfel de Taină. Dar oare un astfel de duh, care te pune deasupra Bisericii, ca pe un alt papă, mai poate fi numit Sfânt?

Bine ar fi fost să fi citit pe Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov, mai ales cartea Despre Înșelare, atât Părintele Arsenie Boca cât și ucenicul sfinției sale cel entuziasmat. Dacă ar fi citit-o și împlinit-o în viețile sfințiilor lor, nu ar mai fi fost nevoie de cartea de aici, atât de chinuitoare fiindcă este datoare să arate neputințele omenești ale unor preoți Ortodocși. Și niciodată n-ar fi apărut dacă nu se prezentau aceste neputințe ca însăși sfințenia. Bătălia cea mare este a face pe oameni să creadă că se îndumnezeiesc lucrându-și pieirea. Datoria noastră și dragostea ne îndeamnă să renunțăm la dulcea tăcere mântuitoare de suflet ca să nu sufere frații noștri cei iubiți de Hristos. În nici un caz Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov nu a trecut vreodată peste canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe. De altfel toată cartea Părintelui Petru Vamvulescu este plină de păreri personale și de tot felul de idei culese de cine știe unde nesusținute de realitate, dintr-o forțare a minții și silire a conștiinței să accepte legende (ilogice chiar în argumentele lor, de multe ori pe parcursul aceleiași fraze fiind evidente și irealul și contradictoriul). Din această modalitate superficială de abordare a adevărului se vede că și minunile Părintelui Arsenie Boca pot fi tot atâtea minciuni. Ar fi trebuit, pentru a introduce o astfel de inovație, sau măcar pentru a fi credibil, să prezinte citatul și cartea în care l-a găsit. Numai că un astfel de citat nu există, ci doar se face abuz de autoritatea unui Sfânt (la fel ca și atunci când se pomenește de vedeniile Părintelui Arsenie Boca cu Maica Domnului sau Sfântul Serafim de Sarov sau duhovnici morți de 200 de ani, sau despre descoperiri în nălucire de Sfinte Moaște la lumina lunii și a lumânărilor sau de băut de zeamă de morți în loc de aghiazmă.

[139]  <http://www.romaniatv.net/mobi/dezvaluiri-cutremuratoare-despre-parintele-arsenie-boca-ucenicul-lui-am-baut-apa-scoasa-din-morma_220707.html#ixzz3aNMhrcio>sâmbătă, 13 iunie 2015.

Iată ce ne învață Sfânta Biserică Ortodoxă despre:

Ce se întâmplă cu:

  • cei care îl refuză pe Dumnezeu, în veșnicie:

Căci nu posedă firea raţiunile celor mai presus de fire, precum ‎nici legile celor contrare firii. Mai presus de fire numim plăcerea ‎dumnezeiească şi înţeleasă, pe care Dumnezeu o procură firii, unindu-se după ‎har cu cei vrednici. Iar contrară firii este durerea negrăită ce se naşte din lipsa ‎acelei plăceri, pe care Dumnezeu o procură firii, unindu-se în afară de har cu ‎cei nevrednici. Căci Dumnezeu unindu-se cu toţi, după calitatea dispoziţiei aflătoare în fiecare, dă fiecăruia, ‎precum ştie El, simţirea potrivită, după cum s-a pregătit fiecare prin sine ‎însuşi spre primirea Celui ce se va uni cu toţi la sfârşitul veacurilor

[140]  Preot Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia…, Vol. III, Ed. cit., p. 347-348.

Așadar, pricina suferințelor din veșnicie nu este Dumnezeu. El cu toți se unește, face totul pentru existența lor veșnică. Existența fericită însă ține de voința omului, dacă a ales a se uni cu voia lui Dumnezeu sau nu. Deci, nu depinde de Dumnezeu chinul sau fericirea omului. De aceea rugăciunile pentru cei adormiți lucrează pentru el în funcție de starea lui în clipa morții. Dacă toată viața lui a stăruit în a se uni cu Dumnezeu poate primi acum fericirea și sporește în ea lucrând în el dragostea celorlalți fiindcă și el iubește. Dacă toată viața L-a respins pe Dumnezeu, dar la sfârșit s-a căit, își deschide inima, și dragostea Bisericii poate lucra în el ca să îl facă să simtă din ce în ce mai accentuat dragostea lui Dumnezeu, deci să devină fericit. Dar dacă (Doamne ferește!), chiar întreaga viață a căutat unirea cu Hristos, dar la sfârșit a luat decizia de a se despărți de El, nimeni nu-l mai poate face fericit, fiindcă nimeni, cu nici o metodă, nu-l mai poate răzgândi. Aceasta este taina libertății noastre, chip creat al atotputerniciei lui Dumnezeu: nimeni și nimic nu ne poate obliga a ne uni voința cu a sa, nici satana cu tot iadul (chiar dacă vrea cu tot dinadinsul să ne robească), dar nici Însuși Bunul Dumnezeu (nu poate fiindcă nu vrea, iubindu-ne și întărindu-ne în tot chipul libertatea).

În afară de acestea ea străbate prin toate fără să se amestece, dar prin ea nu trece nimic. Mai ‎mult, ea cunoaște totul printr-o cunoștință simplă. Vede totul în chip simplu cu ochiul său ‎dumnezeiesc atoatevăzător și imaterial, atât pe cele prezente cât și pe cele trecute și pe cele ce ‎au să fie, înainte de facerea lor. Este fără de păcat, iartă păcatele și mântuiește. Poate să facă pe ‎toate câte le voiește; dar nu voiește să facă pe toate câte le poate, căci poate să piardă lumea, ‎dar nu vrea.‎

[141]  Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica. Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 21943, Varianta electronică APOLOGETICUM 2004, p. 35.

Dar trebuie să se știe că ceea ce este moartea pentru oameni, aceea este căderea ‎pentru îngeri. După cădere ei nu mai au posibilitatea pocăinței, după cum nu o au nici ‎oamenii după moarte.‎

[142]  Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. cit., p. 41

Pentru sinucigași, care au ales chiar la moarte să se despartă de Dumnezeu și Sfânta Biserică, mișcarea lor statornică este spre chinurile nălucitoare și veșnice ale egoismului, deci ale izolării din iad, și chiar dacă i-ar sili cineva prin pomenirea la Sfânta Liturghie să se schimbe, ei nu s-ar învoi. Dar Sfânta Biserică, urmând iubirea neînțeleasă a Mirelui Său, nu-i pomenește, pentru a nu le spori osânda refuzului.

Cu adevărat creştineşte a mântui este cu putinţă numai prin ‎iubire, adică atrăgând; nici o silnicie nu-şi are aci locul. Căutând ‎mântuirea tuturor, dragostea este atrasă a merge până în sfârşit, ‎drept care ea îmbrăţişează nu numai lumea celor ce trăiesc acum ‎pe pământ, dar şi pe cei ce au murit, şi însuşi iadul, şi pe cei ce ‎încă au a se naşte, adică întregul Adam. Şi dacă dragostea ‎dănţuieşte şi se bucură văzând mântuirea fraţilor, ea plânge şi se ‎roagă văzând pierzania lor.‎

L-am întrebat pe Stareţ: Cum poate cineva să iubească pe toţi? ‎Şi unde poţi găsi o astfel de dragoste, ca să devii una cu toţi?‎

Stareţul ‎a ‎răspuns:‎

– ‎Spre a ‎deveni ‎una cu ‎toţi, ‎precum ‎spune ‎Domnul, «ca ‎toţi una ‎să fie» ‎‎(Io. 17: ‎‎21), nu ‎avem ‎nevoie ‎să ‎născocim ‎nimic: ‎toţi ‎avem ‎una şi ‎aceeaşi ‎fire, şi ‎deci ‎firesc ‎ne-ar fi ‎să ‎iubim ‎pe toţi; ‎iar ‎puterea ‎de a ‎iubi o ‎dă ‎Duhul ‎Sfânt.‎

Puterea ‎iubirii ‎este ‎mare şi ‎biruitoare, dar ‎nu până ‎în ‎sfârşit. ‎În fiinţa ‎omului ‎este un ‎anume ‎domeniu unde ‎până şi ‎iubirii i ‎se pune ‎hotar, ‎unde ‎nici ea ‎nu-şi ‎atinge ‎deplinătatea ‎stăpânirii. Ce ‎poate fi ‎aceasta‎?‎

Libertatea.‎

Libertatea ‎omului ‎este cu ‎adevărat reală, ‎şi atât ‎de ‎mare, ‎încât ‎nici ‎jertfa ‎lui ‎Hristos ‎însuşi, ‎nici ‎jertfa ‎tuturor ‎celor ce ‎au păşit ‎pe ‎urmele ‎lui ‎Hristos ‎nu ‎poate ‎duce ‎neapărat la ‎biruinţă‎.‎

Domnul a ‎zis: «Şi ‎Eu, de ‎Mă voi ‎înălţa ‎de pre ‎pământ ‎‎(adică ‎răstignit pe ‎cruce), ‎pre toţi ‎voi ‎trage la ‎Mine» ‎‎(Io. 12: ‎‎32-33). ‎Astfel, ‎dragostea lui ‎Hristos ‎nădăjduieşte să ‎atragă ‎pe toţi ‎la sine, ‎drept ‎care ‎înaintează până ‎la iadul ‎cel mai ‎de jos. ‎Dar ‎până şi ‎acestei ‎desăvârşite ‎iubiri şi ‎desăvârşite ‎jertfe ‎cineva – ‎nu se ‎ştie ‎cine, şi ‎de vor ‎fi ‎aceştia ‎mulţi ‎sau ‎puţini ‎iarăşi ‎nu se ‎ştie -‎poate ‎răspunde prin ‎respingere ‎până şi ‎în ‎planul ‎veciniciei, şi ‎poate ‎spune: ‎Eu însă ‎‎- nu ‎vreau.‎

Tocmai ‎această ‎înfricoşătoare ‎posibilitate a ‎libertăţii, ‎cunoscută în ‎experienţa ‎duhovnicească ‎a ‎Bisericii, a dus ‎la ‎respingerea ‎ideii ‎origeniste

Părintele Sofronie se referă la ideea apocatastazei, adică a mântuirii finale a tuturor sufletelor, una dintre ideile pentru care a fost osândit Orighen (185-‎‎283). ‎‎(N.tr.)

[dar și a rugăciunii pentru sinucigași – n.n.]

Nu ‎este ‎nici o ‎îndoială ‎că din ‎conştiinţa ‎origenistă nu se ‎poate ‎naşte o ‎astfel ‎de ‎rugăciune ‎precum ‎vedem ‎la ‎Stareţ.‎

Ceea ce a ‎cunoscut ‎Stareţul ‎când i ‎S-a ‎arătat ‎Hristos ‎a fost ‎pentru ‎el mai ‎presus ‎de orice ‎îndoială ‎sau ‎clătinare. El a ‎ştiut că ‎Cel ce i ‎se ‎arătase ‎era ‎Domnul ‎Atotţiitorul. A ‎ştiut că ‎smerenia lui ‎Hristos ‎pe care ‎o ‎cunoscuse, şi ‎acea ‎dragoste de ‎care se ‎umpluse ‎până la ‎limita ‎puterii ‎de a ‎mai ‎purta ‎este ‎lucrarea ‎Sfântului Duh ‎‎- ‎Dumnezeu. A ‎cunoscut că ‎Dumnezeu ‎este ‎neţărmurită ‎dragoste şi ‎nesfârşită ‎milosârdie, şi ‎totuşi ‎cunoaşterea ‎acestui ‎adevăr ‎nu l-a ‎dus la a ‎gândi ‎că ‎‎«oricum toţi ‎se vor ‎mântui‎». ‎Conştiinţa ‎putinţei ‎vecinicei ‎pierzanii a ‎rămas ‎adânc ‎în ‎duhul ‎lui, iar ‎aceasta ‎pentru ‎că, în ‎starea ‎harului, ‎sufletului i se ‎descoperă ‎măsura ‎libertăţii ‎omului.‎

Esenţa ‎absolutei ‎libertăţi ‎constă ‎în ‎aceea ‎ca ‎singur ‎întru ‎toate, ‎în afara ‎oricărei ‎dependenţe ‎sau ‎constrângeri, ‎în afara ‎oricărei ‎ţărmuriri, să îţi ‎determini ‎fiinţa. ‎Aceasta este ‎libertatea lui ‎Dumnezeu; ‎omul ‎nu are ‎o astfel ‎de ‎libertate.‎

Ispita ‎făpturii ‎slobode‎, care ‎este ‎chipul ‎lui ‎Dumnezeu, ‎este ‎aceea ‎de a-şi ‎zidi ‎singură ‎fiinţa, ‎singură ‎a se ‎determina întru ‎toate, ‎singură ‎a se ‎face ‎dumnezeu – iar ‎nu de a ‎primi ‎numai ‎ceea ce ‎i se dă, ‎căci în ‎aceasta ‎se află ‎un ‎simţământ al ‎dependenţei.‎

Fericitul ‎Stareţ ‎spunea ‎că şi ‎această ‎ispită, ‎precum ‎şi toate ‎celelalte, se ‎biruieşte prin ‎credinţa în ‎Dumnezeu. ‎Credinţa în ‎Dumnezeul cel ‎bun şi ‎milostiv, ‎credinţa că El ‎este ‎mai ‎presus ‎de ‎toată ‎desăvârşirea, ‎atrage ‎în ‎suflet ‎harul, ‎iar ‎atunci ‎nu se ‎mai ‎află ‎simţământul ‎dependenţei, ‎şi ‎sufletul ‎iubeşte ‎pe ‎Dumnezeu ca ‎fiind ‎cel mai ‎adevărat Tată ‎şi ‎trăieşte ‎prin El.‎

[144] Arhim. Sofronie Saharov, Cuviosul Siluan Athonitul, Traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 118-120.

  • cei pentru care se scot miride, fără a fi vrednici:

1201. -“Miridele sau părticelele sînt în locul și reprezintă fața celor ce aduc ‎prescurile în ‎Biserică pentru a li se face împreunare cu Hristos. Drept aceea, câți ‎fac păcate la arătare și nu se ‎pocăiesc, nu trebuie a le primi prescurile niciunuia. ‎Nici ale femeilor care au bărbați eretici sau ‎păgâni, măcar că ar fi șicredincioase și pravoslavnice, iar lumânări de ceară și untdelemn, cînd ‎aduc ‎aceste femei, se primesc întru nădejdea mântuirii lor. Se fac paraclise șirugăciuni pentru ‎ele și li se poruncește să dea și milostenii, iar liturghii pentru ‎ele Să nu se facă, nici miride să se ‎scoată și nici să se împărtășească cu sfintele ‎taine decît numai la sfârșitul vieții lor, cînd vor ‎muri să se facă maslu și alte ‎slujbe. In vremea vieții lor să le dea numai aghiasmă și anaforă, ‎încă și acestea ‎să le ia în anumite timpuri, ca să mărturisească că sînt credincioase și iau ‎acelea ‎pentru nădejdea mântuirii lor și mai ales să nu cadă întru deznădejde șisă se întoarcă la sfințire ‎și credință și să nu meargă de tot la pieirea sufletească ‎și lepădare de lege-ILT, 161 (S. Tes. ‎IX, 47).‎

Dacă pentru cei care încă mai au șansa a se pocăi, nu se primesc nici măcar prescurile, dar pentru sinucigași, ce au ales să încremenească în nepocăință, ce putem spune. Cum s-ar putea scoate miride?

1211. -“Însă miridele nu se schimbă nici în Trupul Stăpânului, nici în trupul ‎sfinților, ci sînt ‎numai (simboale) daruri, prinoase și jertfe prin sine după ‎urmarea Stăpânului, pe numele ‎acestora duse Lui și cu lucrarea de sfințire a ‎tainelor, cu unirea și împreunarea sfințită, dau ‎sfințenia și celor pentru care se ‎aduc(I loan 15,14-l5; 17,8-l2). s. Tes. IV,‎‎ 94.‎)

Cum să se dea sfințenia celui ce n-a iubit-o și nu o vrea? Căci sfințenia este unirea cu Cel Sfânt.

1213. –Prescurile care se aduc pentru jertfă de către credincioșii care ‎păcătuiesc la arătare, nu li ‎se cade, fie cum, a le primi de către preoți. Ci mai ‎întîi să se ceară de la dânșii pocăință, că cu ‎mirida ce se aduce se face ‎împărtășire și pe cei ce sînt nevrednici, nu trebuie a-i împărtăși ‎jertfei. Știu că șiîntr-aceasta vor murmura unii zicînd: “Cum zicem să iasă cei chemați, ‎nefiind ‎cei chemați în Biserică?” “Deci precum într-altele se înșală neștiind ‎Scripturile și nici tainele ‎Bisericii, ci și întru aceasta de asemenea rătăcesc. ‎Plinirea sînt cei chemați în Biserică, – întîi ‎pruncii credincioșilor cei nebotezați, ‎care născându-se și citindu-se sfintele rugăciuni, ‎nefăcându-se încă credincioși, ‎nici desăvârșiți cu botezul, cei chemați se numesc”. “Pentru ‎dânșii pururea ne ‎rugăm. Iar și la sfintele păresimi, pentru cei pregătiți pentru sfânta ‎luminare, ‎cerere și rugăciuni facem. Iar a doua avem pe cei ținuți de păgâni care ‎țin credința în mâinile ‎lor, iar cuget au ca să se îndepărteze de la păgâni și să ‎vină către Biserică. Cei chemați sînt șicei ce au venit și nu s-au pecetluit cu ‎dumnezeiescul mir. Iar al treilea cei chemați avem pe cei ‎ce au căzut în păcate ‎sau într-alt oarecare păcat mare, pe care nu se cade a-i împănași ‎cu ‎dumnezeieștile taine, ci pot să asculte numai dumnezeieștile cuvinte. Aceasta ‎s-a făcut mai pe ‎urmă cu iubirea de oameni a părinților. Că mai înainte precum ‎zic canoanele se scoteau afară șiaceștia” -S.Tes. p. 261.

‎            Cum să mai ceară pocăință de la cei sinuciși? Cum să împărtășească pe cei ce nu au vrut la moarte, deci nu vor, părtășia cu Domnul?

1214. -“Apoi se aduc lui Dumnezeu și miride, una întru cinstea Maicii ‎Domnului iar celelalte ‎pentru sfinți și altele pentru credincioșii cei vii și cei ‎adormiți. Deci este întrebarea: ce putere ‎au miridele? Și care se schimbă în ‎Trupul Stăpânului? Și la ce folosesc acelora pentru care se ‎aduc? Deși este ‎cuvântul de la părinți care a ajuns și pînă la noi: cum că miridele care se ‎aduc, ‎fac multă folosință, căci reprezintă fața acelora pentru care se aduc și este ‎jertfa adusă lui ‎Dumnezeu pentru dânșii precum zice preotul cînd ele se aduc ‎‎“Primește Doamne jertfa ‎aceasta…”. -S. Tes. VII, p. 268.‎

1215. -“Unele miride sînt aduse întru cinstea și slava sfinților înălțarea ‎vredniciei șidumnezeieștii lumini, iar cele pentru credincioși, adică pentru cei ‎adormiți, pentru iertarea ‎păcatelor și întru unirea dumnezeiescului dar. Iar celor ‎vii numai dacă își vor îndrepta viața cu ‎pocăință le este spre izbăvirea de răutăți, ‎spre iertarea păcatelor și întru nădejdea vieții de veci,pentru că și sfinților li se ‎face înălțare prin sfânta liturghie și credincioșilor pentru că s-a zis că ‎li se dă în ‎dar dumnezeiasca milă” -S.Tes.VII, p. 268.‎

Cum să li se ierte păcatele și să se unească cu dumnezeiescul dar cei sinuciși, care au adormit în necredință?

1216. -“Cu cît este de mare folosul miridelor cînd se aduc pentru cei ‎vrednici, cu atît este mai ‎păgubitor cînd se aduc pentru cei nevrednici încît e cu ‎neputință oamenilor a avea deplină ‎vrednicie. Căci mirida care se aduce pentru ‎cineva punându-se aproape de dumnezeiescul agneț, ‎cînd se slujește acela îndată ‎se face trupul lui Hristos, dar și dânsa se împărtășește sfințirii… Iar ‎punîndu-se ‎în potir se unește cu sfintele. Drept aceea și sufetul aceluia pentru care s-a adus ‎îi dă ‎dar, deci se face împărtășire gânditoare și dacă este pentru cei ce petrec în ‎cucernicie sau pentru ‎cei ce au făcut păcate și s-au pocăit precum am zis, omul ‎primește cu sufetul nevăzut ‎împărtășirea Duhului Sfânt. De multe ori ‎credinciosul află și folosul cel trupesc precum am ‎înțeles. Iar dacă este cineva ‎care lucrează păcatul și de la dânsul nu se depanează nicidecum, ‎fund nevrednic ‎de cuminecătură, jertfa cea pentru dânsul i se va întoarce întru osândă-s. ‎Tes. ‎VII, p. 268.‎

Să nu scoatem așadar, pentru sinuciși, miride ca să nu li se întoarcă spre osândă. Neștiință sau răutate are cel ce scoate miride pentru cei sinuciși, făcându-le cel mai mare rău și arătând că nu are deloc iubire adevărată, chiar dacă o face odată pe an, de Rusalii. Ba este chiar mai rău, că știind vătămarea, pentru care se și ferește să-i pomenească în restul anului, o face înadins de Rusalii. Dacă nu este păcat de ce n-o face tot timpul, iar de este păcat de ce îl face vreodată?

1217. -“Drept aceea trebuie a se gândi preotul, a nu lua prescura de la ‎fiecare, nici să aducă ‎miridă pentru unii ca aceștia, care lucrează păcatul fără ‎rușine, ca nu cumva și el împreună cu ‎dânșii să se osândească. Dintr-aceasta ‎urmează și ispitele și scârbele căci pentru aceasta zice: ‎‎“Mulți sînt între voi ‎neputincioși și bolnavi și mulți mor” (I Cor. 11, 30). “Facă-se rugăciunea ‎lui ‎întru păcat… Pomenească-se fărădelegea părinților lui înaintea Domnului șipăcatul maicii ‎lui să nu se șteargă(Ps. 108,13-l4). -s.TES.VII, p. 269.’‎

Atenție, așadar, că cel ce aduce pomelnic cu cei sinuciși la preot, ca și preotul ce le scoate miride, se osândește. Este posibil ca ispitele și scârbele ce le-a avut Părintele Arsenie Boca, să provină și de aici, dacă într-adevăr a scos miride pentru sinucigași de Rusalii.

‎‎ 1220. -“Iar liturghii să se facă numai după ce se va părăsi păcătosul de ‎păcate și se va pocăi cu ‎osârdie, căci mirida va fi întru osândă, cînd se va duce ‎pentru cel ce face păcatul; precum și cel ‎ce se cuminecă cu nevrednicie întru ‎osândă lui și mănâncă și bea, precum zice Pavel, astfel va ‎avea osândă și acela ‎pentru care se aduce mirida fără de vrednicie, cînd nu se părăsește de ‎păcate sau ‎de face praznic lui Dumnezeu și sfinților Lui.-s. Tes. IX, 72.‎

‎            Când se va spovedi și se va lăsa de păcatul său cel sinucis? De ce să-i dăm osândă aducând mirida fără de vrednicie? ‎

1223. -“Preacurvind și care va face curvie pe față, de nu se va părăsi să nu se ‎primească în ‎Sfânta Biserică și nici să scoală preotul la sfânta proscomidie ‎miridă pentru dânsul, că osândă ‎este lui aceasta”. Molitfelnic.‎

[145]  Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 31999.

Dacă pentru cel ce curvește pe față (de pildă cel necununat cu soția sa) nu se poate scoate miridă, darămite pentru sinucigaș – preacurvarul mistic (cel ce a smintit toată lumea prin adulterul cu voia sa urmând marelui meșter și preadesfrânat al deznădejdii, diavolul, împotriva voii lui Dumnezeu – Mirele cel legiuit)? Acesta este și unul din motivele pentru care Sfânta Biserică arată public că cel sinucis nu va avea parte de Împărăția Cerurilor, prin faptul că nu-l primește în locașurile sale, icoana Împărăției Cerurilor, ca toată lumea să afle cât de mult se păgubește dacă se sinucide. Nu este aceasta, oare cea mai mare iubire de oameni? A nu pomeni la Sfânta Liturghie și a nu îngropa pe cel sinucis, ca toți să se teamă de consecințele acestui păcat și să fugă din răsputeri de el, pentru a se pocăi? În afară de asta Sfânta Biserică întotdeauna scoate miride pentru toți cei adormiți în buna credință și nădejdea învierii, care nu au parte de pomelnice. Dacă cel sinucis a fost înșelat și a făcut-o fără să vrea (sunt asemenea cazuri) și a adormit în buna credință și nădejdea învierii, el este pomenit și în plus, având asupra sa ocara oamenilor și nepomenirea oficială a lui, i se mai iartă și o mare mulțime de păcate, având parte și de o fericire:

Mat 5:10 Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.:11 Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.:12 Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

 

Cu această cunoaștere, grijă și dragoste Sfânta Biserică ne-a dăruit Sfintele ei Canoane în legătură cu:

  • cei ce se sinucid

SINUCIDEREA

1849. -Sinuciderea este curmarea vieții proprii. Animalele nu se pot sinucide, căci ele n-au un ‎trup încredințat spre păstrarea unei rațiuni, adică un suflet conștient de misiunea față de trupul ‎în care trăiește și de rostul său în această lume și în viața viitoare. Sinuciderea este cel mai mare ‎păcat față de sine, căci prin ea omul își închide definitiv calea spre pocăință. Sinucigașul dă ‎dovadă de necredință sau o credință bolnavă (Jud. 9 ,54-57; I Regi 31, 4-6; F. Ap. 1, 28); ‎păcătuiește contra trupului său care este biserica Duhului Sfânt (i. Cor. 6,19; Matei 27, 5; Rom. ‎‎14, 8-l2), și deci nu mai are iertare nici în lumea aceasta, și nici în cea viitoare, de aceea, ‎sinucigașului nu i se mai poate face nici un fel de slujbă, și nici nu se îngroapă în cimitir cu cei ‎credincioși (V. Miridele).‎

1850. -“î. Dacă cineva fiind ieșit din minte, se sinucide, sau se aruncă în prăpastie se poate face ‎liturghie pentru el sau nu? -R: Cu privire la sinucigași clericul trebuie să se lămurească dacă s-a ‎sinucis fiind cu adevărat ieșit din minte (adică nu a avut intențiunea, sau întâmplarea l-a dus la ‎moarte). Rudele celui sinucis, mint și spun că era ieșit din minți, ca să se obțină pomenirea lui ‎la rugăciune și jertfa miridelor. Însa uneori sinucigașii fac aceasta din pricina persecuției ‎oamenilor, sau necaz mare, și astfel, nu trebuie să se aducă jertfa (miridelor), căci își este ‎sinucigaș. Deci, clericul trebuie să cerceteze cu băgare de seamă ca să nu cadă sub osândă( ‎aruncării mărgăritarelor înaintea porcilor). (Matei, 7,7) Timotei 14.-‎

1851. -“Sinucigașul de bună voie nu trebuie să fie slujit sau pomenit la vreo slujbă, căci și-a dat ‎sufletul satanei ca și Iuda Iscarioteanul. Cel ce s-a sinucis fiind bolnav și ieșit din minți, poate fi ‎slujit. Sinucigașul care s-a omorât din împuținarea sufletului, adică din frica de oameni, sau de ‎persecuții, sau de boală, care nu-i atinge mintea, acela nu poate fi pomenit”. -ILT, 250.‎

Vedeți? În toate se cercetează voința și mintea omului nu ziua liturgică…

1852. -“Cine se va ucide singur de bună voie, acestuia să nu se cânte nici să i se facă pomenirea ‎lui niciodată, iar de va cădea fără voia lui, și se va ucide, și va muri, acestuia să i se cânte și să i ‎se facă pomeniri”. -PBG, 40; Trebnic p. 527.‎

Deci, nici de Rusalii.

1853. -” Orice om de voia lui de se va arunca pe sine dintr-un țărmure jos și va muri, sau într-o ‎apă, sau dintr-o piatră sau se va junghia pe sine însuși, sau în orice fel de moarte, sau cu o funie ‎se va spânzura; unul ca acela să nu se îngroape ca creștin, nici să-l prohodească, ci să-l lepede ‎pe dânsul ca pe un spurcat. Iar de va fi făcut aceasta pentru Dumnezeu să nu se cruțe, fiindcă ‎niște bunătăți ca acelea și fel de moarte n-a învățat Dumnezeu pe nimenea. Iar de-i va fi făcut ‎lui altcineva aceasta, pe acela să-l cânte și să-l îngroape și pomeniri să-i facă ca și la tot ‎creștinul”. PBG, 143.‎

Dacă nici sinucigașul pentru Dumnezeu nu se pomenește, ca să nu aibă nimeni un astfel de pretext, ce putem spune de orice alt fel de sinucigași?

1854. – Unii sînt de părere, că s-ar putea face o slujbă sumară cu aprobarea episcopului, numai ‎la mormînt, fără a fi dus în biserică, preotul fiind îmbrăcat numai cu epitrahilul, a celor ‎sinucigași a căror moarte ar avea motive de îngăduință, cu condiția, ca preotul să nu facă ‎necrologul, ci numai să vorbească de păcatul sinuciderii cu scop moral și pastoral (Sirah 30,17; ‎Filip. 1, 2l-30; II Regi 1,l-27).

[146]  Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 31999.

Nici după acest canon dezlegător nu se poate primi în Biserică, darămite să se scoată miridă, ci totul este spre pilda și învățarea oamenilor să facă voia lui Dumnezeu și să lase păcatul fiindcă orice păcat, cât de mic, începe de la treapta întâi (a face fapta bună fără scopul de a plăcea lui Dumnezeu) și se sfârșește la treapta a douăsprăzecea care este sinuciderea, cel mai grav păcat, fiindcă este cel de pe urmă și nu te mai poți pocăi de el.

Așadar, nici din punct de vedere liturgic, Părintele Arsenie Boca nu poate fi vreun model Ortodox, deci nu poate fi canonizat.

Dar avea și

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s