din primitor de vedenii în făuritor de arătări – „Ai putea depune mărturie pentru lumea noastră?‎” (bis)

  1. g) Să urmărim cum, după ani, s-a transformat din primitor de vedenii în făuritor de arătări

 „Ai putea depune mărturie pentru lumea noastră?‎”

(CONTINUARE)

 

Eu îi tot studiam trăsăturile, mi se părea că are o mână de pictor. Avea niște degete fine, lungi, așa, cum ne învățau la școală sau ne arătau în portrete că le au pictorii.

[Această observație, spedific feminină, arată că biata copilă era ca un magnet atrasă de Părintele Arsenie Boca prin simțuri. De altfel mai toate femeile îl iubesc și admiră fiindcă avea ochi albaștri. Se și întreba cineva: dacă Părintele Arsenie Boca ar fi avut ochi căprui, ar mai fi fost socotit Sfânt de atîtea evlavioase? În orice caz, se vede că biata copilă nu era în stare de umilință, cum ar fi fost dacă era în harul Sfântului Duh. Să comparăm cu vedenia lui Motovilov a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. Ce libertate, ce înțelesuri Ortodoxe autentice, conforme cu toți Sfinții Părinți, ce vedere liniștită, ce schimbare a minții ucenicului atât în timpul cercetării harului dar și prin vederea mai apoi a păcatului și neputinței proprii datorită ispitei venite din bunătatea lui Dumnezeu, deci ce pocăință! ‎– n. n. ]

 ‎ Și mi-a spus: Vei afla răspunsul la toate întrebările pe care ți le pui acum. Cine e omul acesta? De ce are mâna atât de fină, ca de pictorȘi mi-a spus de Arsenie Boca, născut în Vața de Sus. M-a întrebat: Știi unde-i Vața? Eu am spus: Știu Vața de Jos, că e cu băile unde merg bătrânele noastre!

Și a fost foarte clar când mi-a ghicit – poate e impropriu spus

[ba de loc. cu adevărat un bun diagnostic. Păcat că nu a luat fata și tratamentul necesar, printr-o spovedanie autentică, în duhul Sfinților Părinți ‎– n. n. ]

 ‎ —, mi-a intuit și mi-a tradus gândul cu mâinile de pictor, spunându-mi: Da, pictez biserica din Drâgănescu. În momentul în care a rostit Drăgănescu, m-a întrebat: «La școală v-a spus ceva? Ai auzit de Arsenie?» «Da, am auzit că a fost un preot la mănăstire și le pare râu la oameni de el… Bunica mea îmi vorbește de Părintele»

[iată interesul personal al Părintelui Arsenie Boca: nu să știe biata copiliță despre Hristos ci despre… Părintele Arsenie Boca și biserica pictată de el și închinată lui de la Drăgănescu. Iată esența sugestiei hipnotice din această mare cursă întinsă unui biet suflet aflat la începutul formării sale duhovnicești și care l-a marcat ireversibil pentru toată viața, ducându-l la despărțirea de Ortodoxie, atât cu mintea cât și cu lucrarea. ‎Din păcate aceasta o vedem, fără excepție, la toți ucenicii sfinției sale: un cult în jurul lui, fiind apreciat mai mult decât toți ceilalți Sfinți

[104]  Aşa după cum vârful Omu îşi are propria altitudine, personalitate şi frumuseţe carpatică, tot aşa am putea spune şi despre Părintele nostru Arsenie „omul lui Dumnezeu” că îşi are propria „statură a bărbatului desăvârşit” (Efeseni 4, 13) şi propria altitudine spirituală prin harul şi darul Duhului Sfânt şi prin nevoinţele şi ostenelile personale, numai de Dumnezeu ştiute, altitudine şi înălţime spirituală în spaţiul ortodox românesc, care nu-şi are asemănare şi egal de la sfântul apostol Andrei ‎‎„cel întâi chematsă fie apostolul tuturor românilor, până la sfinţia Sa.

PS Daniil Stoenescu, episcop locţiitor al Daciei Felix, Părintele Arsenie, Ed. cit. , p. 23.

Remarcați Sfântul Apostol Andrei este scris cu litere mici, iar sfinția Sa cu majusculă, care se pune, la Ortodocși, doar la Dumnezeu și Maica Domnului.

Chiar prin sintagma eretică „Sfântul Ardealuluiștiut fiind că este numai Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, numai Una Preasfântă Născătoare De Dumnezeu restul, cu toții, sunt sfinți printre și împreună cu alți sfinții. Ce frumos ar fi ca și Părintele Arsenie Boca să fi fost unul din Sfinții Ardealului și nu Sfântul Ardealului ce vrea să îl înlocuiască pe singurul ce poate fi numit SFÂNTUL ARDEALULUI, ca și al întregii lumi IISUS HRISTOS. – n. n. ]

 ‎

Și, când a zis Drăgănescu, a trecut un om pe drum. Era inginerul agronom de la CAP-ul de pe vremea aceea și îl chema neîntâmplător sau întâmplător Drăgănescu, Era numele de familie al omului, ca un document al puterii de pătrundere a Părintelui! Sunt convinsă că avea acces la ce nu putem pătrunde încă sau nu ne facem timp să cercetăm tărâmul acela. Inginerul a spus ceva, s-a legat de Părintele. Eu, când l-am văzut pe inginer, am zis: Nu îmi mai spuneți nimic, că mă vede și mă poate spune la cineva! Părintele era cu spatele la drum și și-a întors țintă, fulgerător, ochii spre stânga, l-a focalizat și a zis: De omul acesta nu are de ce să îți fie frică! Că nu mai are mult de stat pe aici!

Era iulie. Toamna, am auzit că inginerul are cancer, și primăvara următoare a murit. Inginerul a rostit, fără să știe, probabil, o blasfemie când mi-a zis să nu mă las vrăjită de omul acela

[ ce sfat bun i-a dat. Dar oare duhul pitonicesc care îi știa desigur și numele, i-a văzut și boala sau i-a și provocat-o ca să-l și omoare cum a făcut chiar și cu unii Sfinții [105] , ca să se arate drept prooroc și să atace cuvântul cel adevărat al bietului inginer?

[105]  Deci, duşmanul binelui, iarăşi văzînd pe Sinclitichia întărindu-se împotriva lui, se necăjea, şi, înţelegînd că tirania sa va fi surpată, începu un alt fel de răutate: i-a rănit organele glăsuitoare, ca să taie cuvîntul ei, părîndu-i-se că prin aceasta va lăsa flămînde de dumnezeiescul cuvînt pe cele ce se apropiau de dînsa; dar, deşi n-o mai puteau asculta, ele priveau la chinurile ei şi se întăreau cu duhul, căci rănile cele trupeşti vindecă sufletele cele rănite, văzînd răbdarea şi mărimea de suflet a fericitei.

 Atunci altă ispită i-a dat vrăjmaşul: o durere de măsea, care în 40 de zile i-a pricinuit stricăciune groaznică a gurii, încît nimeni nu putea să se apropie de ea. Cînd era trebuinţă să fie îngrijită, o mulţime de tămîie se ardea, pentru a intra la dînsa, şi iarăşi se depărta, din pricina mirosului celui greu şi nesuferit. Fericita vedea pe împotrivă luptătorul şi nicidecum nu cerea ajutor omenesc, arătînd prin aceasta bărbăţia sa. Apoi, fiindcă cele adunate o rugau ca să ungă cu leacuri locul cel dureros, ea nu se îndupleca; căci socotea că prin aceasta se surpă preaslăvita sa nevoinţă.

 De aceea cele adunate au trimis să cheme pe un oarecare doctor, ca doar ar putea s-o înduplece să dobîndească vindecarea. Iar ea nu voia, zicînd: „De ce mă atrageţi pe mine de la această luptă? De ce căutaţi cele ascunse? De ce iscodiţi ceea ce se face, nevăzînd pe cel ce o face?” Doctorul care era de faţă, zicea către dînsa: „Nu pentru vindecare ori mîngîiere întrebuinţăm doctoria, ci pentru ca partea cea moartă, după obicei s-o îngropăm, ca să nu strice împreună şi pe cele sănătoase; căci ceea ce se aduce celor morţi, aceasta facem şi noi, pentru că dăm aloe, smirnă şi mirsină amestecată cu vin.

 Ea a primit sfatul, mai vîrtos fiindu-i milă de cele adunate, care doreau ca ea să se vindece. Căci cine nu s-ar fi înspăimîntat văzînd nevindecarea rănii? Cine nu s-a folosit, înţelegînd răbdarea fericitei? Cine nu s-a întărit, văzînd căderea vrăjmaşului? Pentru că acolo el pusese rana, de unde ieşea izvorul cel de mîntuire şi prea dulce al cuvintelor şi ca o fiară mîncătoare de sînge izgonea toată sîrguinţa celor ce veneau la ea ca să audă cuvîntul. Vrăjmaşul ca pe o femeie o defăima, căci nu ştia cugetul ei cel cu bărbăţie. Dar ea s-a nevoit trei luni şi mai mult în acest fel şi prin putere dumnezeiască îşi ţinea tot trupul; deci nu primea cele folositoare spre întărirea lui, căci nu lua nici hrană. Şi cum putea primi hrana, avînd atîta durere în trup? Apoi se depărtase de dînsa şi somnul, tăindu-se de chinuri. Cînd era aproape de marginea biruinţei şi încununării ei, a văzut mulţime de îngeri, în strălucirea unei lumini negrăite, aproape de uşile raiului.

 După vederea acestora a spus celorlalte ceea ce i se arătase, şi le sfătuia a suferi cu vitejie şi fără împuţinare toate durerile; dar le-a mai spus că după trei zile se va despărţi de trup. Dar nu numai atît, ci şi ceasul ducerii ei le-a arătat. Deci, sfîrşindu-se vremea, fericita Sinclitichia s-a dus către Domnul, primind răsplata nevoinţelor de la El, adică împărăţia cerurilor, pe care facă-se a o dobîndi noi toţi, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava şi stăpînirea în vecii vecilor. Amin.

Viețile Sfinților, 5 ianuarie.

Dacă este așa, și domnul inginer s-a mai și spovedit are cunună de mucenic, murind pentru adevăr. Dar acestea sunt taine pe care noi nu le putem ști, fără descoperire dumnezeiască. Le vom afla la judecata înfricoșată, dacă ne va învrednici Dumnezeu. ‎– n. n. ]

 ‎: și m-ar durea să aud că mai îndrăznește cineva să spună la fel despre Părintele Arsenie. Una este vrăjitoria și alta este transparența

[dar aceasta nu este transparență ci o amestecătură foarte opacă ‎– n. n. ]

 ‎cu care Părintele a circulat prin lumea aceasta, ca să poată capta de la Cer absolut tot ce a putut să dea mai benefic celor pe care i-a întâlnit.

Știu că l-am întrebat tot atunci dacă vine de la biserică.

[ vedeți dragii noștri? Era sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie și Părintele Arsenie Boca nu mergea la Sfânta Biserică să-și mântuiască sufletul ‎– n. n. ]

 ‎Nu!, a zis. Vin de la Hațeg! Unde e Hațegul, și unde e biserica… Răsăritul și apusul!

[cu adevărat venea cu duh apusean, iar nu de la Răsăritul cel de sus, închinat în Sfânta Biserică ‎– n. n. ]

 ‎… Dar de la Hațeg trebuia să veniți pe aici, pe unde duce drumul, i-am spus. Nu, vin de la Densuș, prin Ștei. Era chiar mai încâlcită treaba!

[tipic pentru toate lucrările ce vor să nedumerească mintea. Lucru obișnuit în toate vedeniile și visele diavolești ‎– n. n. ]

 ‎ Densușul mergea ocolit, pe acolo, și Steiul era și mai sus.

Atunci l-am întrebat iar: Dar cu ce ați venit? Mi-a spus: Cu o căruță cu doi cai. Și râdea de i-am văzut dantura

[Ce atitudine diferită de a Sfinților Părinți:  Nu te feri a face tot lucrul cu smerită cugetare, nici iarăşi de dezbate. Şi de vei fi silit a râde să nu ‎ţi se vadă dinţii tăi. Şi de vei fi silit a vorbi cu femei, întoarce-ţi faţa ta despre vederea lor şi aşa ‎vorbeşte cu dânsele

[106]  Sfântul Ioan Iacob Românul (Hozevitul), Din Ierihon catre Sion – Trecerea de la pamant la cer, s. n. , Jerusalem, 1999, <http://www. misiune-ortodoxa. ro/download/detalii/sf. -ioan-iacob-romanul-hozevitul-din-ierihon-catre-sion. html>. n. n. ]

Cu o căruță cu doi cai! Iar apoi, când o plecat de acolo, de la noi, de la poartă, ne-am întâlnit cu tanti Dorica, vecina la care rămăsese maica Zamfira (ea între timp se dusese), l-am însoțit pe Părintele și am zis: Lăsați-mă să vă conduc! Dacă vreți să ajungeți la Prislop, lăsați-mă să vă conduc, că eu știu drumul! Că dacă ieșiți în dreapta, iar ajungeți în HațegȘi atunci Părintele a zâmbit și mi-a zis: Nu te teme! Să mă apuc numai de ieșit din sat și găsesc eu cărarea! Deci a lăsat să se întrevadă că pe oricare parte, dacă mă apuc de ieșit din sat, eu găsesc cărarea!

Sunt absolut convinsă că Părintele e undeva acolo, unde se spune că: atunci drepții vor străluci ca soarele înaintea lui Dumnezeu. Sunt absolut convinsă ca numai un cristal foarte puternic, purificat, de talia Părintelui, putea să facă toate aceste lucruri!

[într-adevăr, sunt ghiciri cu ghiocul și ghiciri cu cristalul ‎– n. n. ]

 ‎Pentru că el însuși mărturisea: Eu voi da socoteală, pentru că voi fi întrebat: i-ai spus, Arsenie, sau nu i-ai spus?

[Cei ce lucrează cu duhurile demonice sunt foarte tare chinuiți dacă nu-și împlinesc misiunea la care sunt obligați prin legământ. Dacă nu-i trimit la lucru la alții, ca să se extindă răul, stau pe capul bietului slujitor al lor și îl chinuiesc. Aceasta o vedem și la Mahomed:

El(Mohamed) obișnuia meargă în peștera Hira unde obișnuia se închine lui Allah multe zile și nopți continuu. El obișnuia să ia cu sine mâncare pentru călătorie și apoi se întorcea la soția sa Khadija ca să mai ia mâncare pentru o altă perioadă, până ce deodată adevărul s-a coborât asupra lui în timp ce se afla în peștera Hira. Îngerul a venit la el și i-a spus să citească. Profetul a răspuns: “Eu nu știu citesc. ”(Profetul a adăugat) “Îngerul m–a înșfăcat atât de tare încât nu mai puteam suporta. Atunci el m-a lăsat și mi-a zis din nou să citesc, și eu am răspuns: “ Eu nu știu să citesc, ” el m–a înșfăcat cu putere a doua oară, până când eu nu mai puteam suporta. El atunci mi-a dat dat drumul și mi-a spus din nou să citesc, dar eu am răspuns, “Eu nu știu să citesc (sau, ce să citesc?)”. Atunci el m–a înșfăcat pentru a treia oară și sufoca cu putere, apoi mi-a dat drumul și a zis, “Citește în Numele Domnului tău, Care a creat(tot ce există). A creat pe om din sânge închegat.

După aceea apostolul lui Allah s-a întors cu inspirația, mușchii de la gâtul său se încordau de frică până ce a ajuns la Khadija și a zis, “Învelește-mă! Învelește-mă!” Ei l–au acoperit până ce frica la lăsat și a zis, “O Khadija, ce este greșit cu mine?”. Apoi el a povestit tot ce i se întâmplase și a zis, “Mii frică că ceva se va întâmpla cu mine. ” Khadija a spus, “Niciodată![107]  (Spusă de Aisha: Sahih Bukhari, volumul 9, cartea 87, nr. 111- /mai mult aici)

Duhul lui Dumnezeu, însă, lucrează cu multă libertate, neforțând ci luând împreună compătimitor pe Sfânt pentru slujirea altora. Foarte rar Sfinții caută pe unii sau pe alții să-i mântuiască, gândindu-se la neputința și păcătoșenie proprie. De obicei sunt ei căutați pentru ca și ucenicul să-și pună voia din libertate în slujba pocăinței proprii ‎– n. n. ]

 ‎

Deci el mărturisea despre întâlnirea cea mare.

Și înainte cu treizeci de ani, deci în 74, Părintele vorbea despre niște oameni nenăscuți atunci sau despre oameni care nu s-au întâlnit si care vor intra hotărâtor în viata mea! Mi s-a descoperit apoi și cine e copilul născut din *. . ”

In continuare, pe acest subiect, Părintele Arsenie a dat amănunte foarte expresive, concrete, care pe atunci erau doar în ghicituri, pentru că se referea inclusiv la persoane care vor intra în viața Dorinei Arnioni mult mai târziu. Multe din acele persoane sunt între noi, iar evenimentele ne sunt contemporane…

[ Iată ce ne spune Sfânta Scriptură de proorociile mincinoase (ca învățătură) dar care se împlinesc ca fapte, și ce atitudine să avem față de proorocii care ne aduc învățătură străină de credința dogmele și poruncile Sfintei Bisericie Ortodoxe, deci ale lui Dumnezeu:

Deu 13:1 „De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune, 2 Şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi va zice atunci: Să mergem după alţi dumnezei, pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora, 3 Să nu asculţi cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispiteşte Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. 4 Domnului Dumnezeului vostru să-I urmaţi şi de El să vă temeţi; să păziţi poruncile Lui şi glasul Lui să-l ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi. 5 Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l daţi morţii, pentru că v-a sfătuit să vă abateţi de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului şi v-a izbăvit din casa robiei, dorind să te abată de la calea pe care ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău.

Nu se pune problema a îl omorî, cum era în Vechiul Testament – pentru că evreii erau trupești – dar a-l scoate din inimă ca pe un mort, pentru a pierde răul din mijlocul nostru, când ne dă învățături sau pilde de viață greșite, suntem datori să o facem. Să îi primim doar învățăturile Ortodoxe și pildele evlavioase și cu bucurie să le aplicăm. ‎– n. n. ]

De altfel, cuvintele Părintelui. Arsenie atunci au fost: Toate acestea le vei trăi, dar numai după ce vei trece prin ele ți le vei aduce aminte!

[108]  Romeo Petraşciuc, Lăsaţi-vă în grija Lui Dumnezeu, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 132-142.

Iată ce ne învățau pe noi, despre această pățanie, Sfinții Apostoli:

1. ‎ Dacă vine cineva la voi să vă înveţe acestea toate, pe care le-am ‎spus mai înainte, primiţi-l. 2. Dar dacă învăţătorul însuşi se schimbă şi ‎învaţă altă învăţătură, ca să o distrugă pe aceasta, să nu-l ascultaţi, – iar ‎dacă învaţă pentru sporirea dreptăţii şi cunoştinţei Domnului, primiţi-l ca ‎pe Domnul. []

  1. Nu ispitiţi şi nici nu criticaţi pe orice profet, care vorbeşte în duh, că ‎‎«orice păcat se va ierta, dar păcatul acesta nu se va ierta». 8. Dar nu ‎oricine grăieşte în duh este profet, ei numai dacă are purtările Domnului. ‎Deci după purtări se va cunoaşte profetul fals şi profetul.

[109]  Învăţătură a celor Doisprezece Apostoli, Scrierile Părinţilor Apostolici, Părinţi Şi Scriitori Bisericeşti, vol. 1, Ed. Institutului Biblic Şi De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 1979, p. 30.

Faptul că a căzut pe spate ar putea spune unii, că a fost uimit de vederea lui Dumnezeu. Dar aceasta se petrece altfel:

Sufletul smerit care poartă în sine din belşug harul Sfântului Duh şi-l păzeşte ‎pe el, are la o vedenie dumnezeiască multă putere ca să o suporte, dar pe cel ce are ‎puţin har, o vedenie îl face să cadă cu faţa la pământ, pentru că în el e puţină puterea ‎harului. ‎

Aşa, pe Muntele Taborului, atunci când Domnul S-a schimbat la faţă, Moise ‎şi Ilie stăteau în picioare şi vorbeau cu El, dar apostolii au căzut la pământ [Mt 17, ‎‎6] ; mai apoi, însă, când s-a înmulţit în ei harul Duhului Sfânt, au rămas şi ei în ‎picioare la arătările Domnului şi au putut vorbi şi ei cu El. ‎

[110]  Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed. cit. , p. 135.

Dacă sufletul Părintelui Arsenie Boca ar fi fost smerit și ar fi purtat din belșug harul Sfântului Duh și l-ar fi păzit, cum cred ucenicii, la vedenia dumnezeiască ar fi avut multă putere să o suporte și ar fi rămas în picioare. Dacă ar fi avut măcar puțin har ar fi căzut cu fața la pământ, ca să se smerească, amintindu-și că este pământ și cenușă, cum făceau toți sfinții, uimit de descoperire. Dar fiindcă vedenia era diavolească s-a așezat cu fața în sus, ca la căderea în transă, adică exact în poziția de unde se începe, cu mândrie, respirația pentru tehnicile Hatha-Yoga, cu care era obișnuit. Această tehnică se face așa, tocmai ca practicantul, așezat cu fața spre cer, să se umple de sentimentul umflat de sine că este slujitor al cerului și să se umple de cugetare trupească, nimicindu-și orice gând, ca în final să-și aneantizeze persoana, capodopera creației.

Nici nu știm de ce să ne mirăm mai mult. De faptul că biata fată, deși avertizată de vecini și de bunul simț ce striga din răsputeri prin conștiință, totuși se lasă în mâna unor hipnotizatori? De asemănarea tehnicilor Părintelui Arsenie Boca cu a țigăncilor ce ghicesc cu crucea și Icoana Maicii Domnului? De răzbunarea diavolească asupra inginerului care a îndrăznit să o avertizeze pe biata copilă? De persuasiunea cu care își urmăresc diavolii proorociile lor ca să se împlinească? De forțarea pe care i-o induce preacuvioșia sa prin grăbire, prin falsele rugăciuni denaturate prin părerea proprie, și de vederea schimbătoare a ochilor, ca la orice hipnotizator? De mentalitatea deficitară și ignoranța catastrofală a Ortodoxiei în expresii și conținut, de care suferă biata femeie și acum, după atâția ani, arătând că nu este o mărturisitoare a dreptei credințe, ci a cultului personal al Părintelui Arsenie Boca, ridicat la rang de Hristos?

Și nu este singura ce pătimește aceasta. Iată ce spune o altă victimă:

Părintele Arsenie, când m-a văzut, după ‎ce am intrat, s-a dat jos de pe schelă şi mi-a ‎zis: „Bine ai venit, Petre. Mi-a zis pe nume! ‎Părintele purta ochelari fumurii. Atunci s-a ‎întâmplat minunea cea mai mare. Am văzut ‎venind, de la ochii Sfinţiei Sale, spre ochii ‎mei, două funii de foc! Eu m-am minunat ‎tare, însă el mi-a reprodus gândul şi mi-a ‎zis: „De ce zici aşa, Petre: Doamne, ce ochi ‎minunaţi are Părintele Arsenie?! Uite, sunt ochi ‎ca şi ochii tăi. Apoi, şi-a luat ochelarii de la ‎ochi. Luminile cereşti au dispărut, însă eu ‎nu le voi uita niciodată! în ochii Părintelui ‎Arsenie am văzut lumina cea adevărată, pe care au văzut-o Sfinţii Apostoli pe Tabor, la ‎Schimbarea la Faţă, şi care se arată Ia ‎Ierusalim, aprinzând Sfântul Mormânt al lui ‎Hristos, la Sfânta înviere, în fiecare an. De ‎aceea, după mai mulţi ani, Părintele Arsenie ‎îmi zicea că nu e cazul să merg la Ierusalim, ci să-L rog pe Dumnezeu, pe Maica ‎Domnului, să-Şi facă Ierusalim ceresc în ‎inima mea. ‎

Prin darul lui Dumnezeu şi prin ‎milostenia oamenilor, am fost de mai multe ‎ori la Ierusalim. Am fost şi de înviere, la ‎pogorârea Sfintei Lumini, la Sfântul ‎Mormânt de la Ierusalim. Însă nu am văzut ‎mai mult Lumina cea adevărată, decât cum am ‎văzut-o venind din ochii Părintelui Arsenie !‎

[ semnul de exclamare aparține victimei, dar și noi subscriem la el – n. n. ]

[111]  Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s. Ed. , Arad, 2012, pp. 18-19.

Să ne mai minunăm de spectacolul dat simțurilor bietei amăgite? De îndrăgostirea ei evidentă de Părintele Arsenie Boca, sub forma mascată a admirației sfinte? De felul în care primește Părintele „revelația”, comun hindușilor, mahomedanilor și îndrăciților ?

[112]  Despre acest aspect se va discuta mai jos, în capitolul dedicat vedeniilor Părintelui Arsenie Boca și în povestirea vieții sale de către Arhimadritul Paulin Lecca.

De lipsa mesajului de pocăință și ieftinătatea specific spiritistă a conținutului transmis prin „ghicituri? De lumea imaginativă, ireală, nălucitoare, sugerată a „slujitorilor Ceruluidiferită de realitatea Sfinților și învățăturilor Bisericii? De stigmatele care îl declară fățiș romano-catolic sau cel puțin greco-catolic? De insuflările demonice asemănătoare cu ale lui Mahomed, Iosif Copertinul și ale lui Babaji?

Dar și ucenicii sfinției sale, alte victime ale hipnozei, recunosc aceasta:

Ajuns la mănăstire, am văzut, în cele din urmă, grupul mare ‎de tineri, băieţi şi fete, toţi studenţi, care formau un cerc de sute ‎de persoane, în livada mănăstirii, în jurul unui mamelon. Pe ‎acela stătea, ca pe un scaun, un bărbat tânăr, extrem de frumos, ‎îmbrăcat cu o sutană albă din lână de miel şi încins cu o curea ‎lată de piele neagră, pe care era o cataramă cu un X mare pe ea. ‎Părul era negru lucitor, cu o barbă relativ mică, totul încadrând o ‎figură frumoasă, din care ţâşneau două jeturi ca de laser, din ‎ochii de un albastru ce nu-l puteai privi. Personal, nu aveam ‎intenţia de a audia pe acest personaj care te frapa, apărându-mi ‎în minte întrebarea dacă acest bărbat este sau nu un impostor, ‎care farmecă sutele de studente din jurul lui

[nedumerirea minții ‎– n. n. ]

 . M-am plasat la o ‎distanţă de peste o sută de metri de acel grup, care-l asculta în ‎extaz pe preotul călugăr, sprijinindu-mi umărul de unul din ‎pomii tineri din jurul meu. Eram extrem de curios, ce putea ‎spune acest călugăr cu studii universitare, unui grup mare de ‎tineri, studenţi la rândul lor, apreciaţi în mediul lor ca elite. Am ‎fost mirat de ceea ce povestea cel din vârful mamelonului, ‎recunoscând că era vorba de o nuvelă a scriitoarei suedeze ‎Selma Lagerlof, pe care o citisem mai de mult, tradusă în ‎franceză sub denumirea „La flame” (Flacăra).

[] Grupul de sute de studenţi urmărise cu emoţie acea nuvelă, ‎aşteptând cu nerăbdare discuţiile cu Părintele Arsenie. Spre ‎mirarea acestora, el le spuse că vor discuta cu prima ocazie, ‎având ceva de făcut. ‎

Eu l-am văzut cum coboară de pe acel mamelon şi în loc să ‎se ducă pe aleea ce ducea la stăreţie, se îndrepta în direcţia în ‎care eram eu. M-am dat repede la o parte, dar Părintele Arsenie ‎mi-a pus o mână pe umăr, întrebându-mă:‎ Ei, Dane, ‎ spune drept, mai crezi că sunt un impostor?”

[câștigarea încrederii, prin vădirea numelui și gândului de care știa și diavolul, fiind în duh păcătos. Nu numai diavolul poate cunoaște numele dar orice om care îți citește buletinul, deci e ceva simplu pentru el să-l reproducă. Diavolul nu poate ști gândurile smerite, dar cele insuflate de el, sau gândurile proprii pătimașe, deci însoțite de el, le cunoaște fiindu-le părtaș. Dan era în îndoială, deci păcat

Rom 14:23 Iar cel ce se îndoieşte, dacă va mânca, se osândeşte, fiindcă n-a fost din credinţă. Şi tot ce nu este din credinţă este păcat. ‎– n. n. ]

 ‎Ştiam sigur că ‎nimeni de acolo nu mă cunoaşte, fiind pentru prima dată la ‎Mănăstirea Sâmbăta, iar sora mea, destul de timidă şi retrasă, ‎nici nu mai era prin preajmă. M-am întors spre Părintele, ‎privindu-l emoţionat, dar şi jenat, rugându-l să mă ierte, că ‎într-adevăr îmi puneam această problemă, implorându-l în minte ‎pe Dumnezeu să mă ajute în rezolvarea dilemei mele. Părintele a ‎continuat să mă ţie cu mâna de umăr, spunându-mi că ar vrea să ‎stăm puţin de vorbă, mergând prin livada mănăstirii, către ‎biserică

[pentru a-l sugestiona hipnotic, ca la vremea potrivită să-i scrie și o carte în interesul faimei sale ‎– n. n. ]

 ‎. Vreau să menţionez că între mine şi părintele Arsenie ‎Boca erau diferenţe mari, atât de vârstă şi de studii, cât şi în ceea ‎ce priveşte comuniunea ce-o avea cu spiritualitatea în Iisus. Afirm cu modestie că de atunci s-a ‎creat o prietenie între noi, de care eram fericit, deşi conştient de ‎marea superioritate a Părintelui Arsenie, care l-a făcut iubit de o ‎ţară întreagă, fiind marele duhovnic de care românii năpăstuiţi ‎de soartă aveau atât de multă nevoie. ‎

[] Părintele Arsenie ajunsese încă de tânăr la stadiul de mare ‎evoluţie spirituală, specifică marilor eremiţi, existenţi în lamaseriile tibetane, înainte de ocuparea Tibetului de către ‎comuniştii chinezi ai lui Mao Zedong. Există un număr de ‎martori de mare credibilitate, creştini cu frică de Dumnezeu, ‎care afirmau că, încă din perioada şederii Părintelui Arsenie la ‎Muntele Athos, acesta avea puteri spirituale deosebite, care-i ‎uluiau pe cei care-l cunoşteau de aproape. Printre aceste puteri ‎era şi învingerea gravitaţiei, fiind văzut stând în picioare la altar ‎în timpul liturghiei, cu picioarele la 30-40 cm deasupra podelei. ‎”

[113]  Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca un sfânt al zilelor noastre, Ed. Siaj, s. l. , 2009, p. ‎‎16.

Sfantul zburator al Euharistiei

 Iosif s-a nascut la Copertino in anul 1603; era fiul unui tamplar sarac. Dupa multe dificultati pe carte le puteti citi aici, el a fost primit in ordinul Sfantului Francisc. Harurile mistice pe care le primea de la Dumnezeu si darul de a face miracole erau atat de neobisnuite incat autotitatile ecleziale l-au luat drept un iluminat periculos. El accepta toate reprosurile, toate acuzatiile, toate batjocurile si chiar izolarea totala la care a fost condamnat cu o rabdare si umilinta iesita din comun. A plecat in casa Tatalui la 18 septembrie 1663, zi in care este sarbatorit ca sfant. Intrand intr-o zi intr-o biserica neglijata, in care nu era aprinsa nici macar lampa de langa Sfantul Sacrament, el spuse insotitorului sau:

Crezi ca Sfantul Sfintilor Se afla aici?

Cine stie?-raspunse fratele.

Dar discernamantul supranatural al lui Iosif nu-l putea insela. El scoate un strigat, se ridica in aer si zbura pana la tabernacolul pe care il imbratisa adorandu-l pe Domnul si Mantuitorul sau. Alta data, in aceeasi biserica, in noaptea de Craciun, auzind fluierele ciobanilor pe care ii invitase sa vina la celebrarea Nasterii Pruncului Isus, fu inundat de o asemenea bucurie incat incepu sa danseze. Apoi, suspinand profund, scoase un strigat puternic si zbura din mijlogul bisericii, la peste 50 de picioare distanta, pana la altar;si, in incantarea lui, tinu imbratisat tabernacolul mai bine de un sfert de ora fara a face sa cada nici una din nenumaratele lumanari ce ardeau pe altar si fara ca vesmantul sau sa ia foc.

Intr-o Joie Sfanta, seara, in timp ce se ruga cu ceilalti calugari in fata mormantului pregatit in fata altarului impodobit cu numeroase lumanari si ornamente stralucitoare, Iosif zbura dintr-o data pentru a merge sa sarute potirul in care era inchisa Ostia Consacrata, fara sa deranjeze nimic din ornamentele altarului. Apoi, dupa catva timp, chemat de superiori, cobori in locul unde statuse mai inainte.

Intr-o zi din anul 1650, printul german Frederic de Bruncwich, in varsta de 25 de ni, care calatorea pentru a vizita principalele Curti regale ale Europei, se duse din curiozitate la Assisi pentru a-l vedea pe Iosif din Copertino al carui renume ajunsese pana in Germania. Ajuns la manastire, isi manifesta dorinta de a vorbi cu sfantul calugar si de a pleca imediat. Fu sfatuit sa ramana pentru a-l vedea la altar.

A doua zi dimineata, fu condus la biserica de doi conti din suita sa, unul catolic si celalalt luteran. Iosif celebra Sfanta Liturghie. Deodata, in momentul in care trebuia sa rupa Ostia, el scoase un strigat patrunzator, si zbura prin aer inapoi, la o distanta de cinci pasi de altar. Apoi scotand un al doilea strigat, reveni la altar si reusi sa rupa Ostia fara mare efort. Cand la cererea printului superiorul voi sa afle motivul strigatelor scoase de Iosif, acesta ii raspunse superiorului: „Cei pe care i-ati trimis la Liturghia mea in aceasta dimineata au inima dura, ei nu cred tot ceea ce crede Sfanta Biserica, mama noastra. De aceea Mielul lui Dumnezeu S-a intarit astazi in mainile mele incat eu nu-L puteam rupe”.

 Mirat de cele vazute si de raspuns, printul nu se mai gandi la plecare si dori sa stea de vorba cu Iosif. Convorbirea dura mult timp. Printul dori sa asiste le inca o Liturghie. In momentul in care Iosif ridica Sfanta Ostie consacrata, el scoase un strigat si fu ridicat in aer unde ramase vreo zece minute. Pe ostie se vedea o cruce neagra. Printul fu foarte emotionat de acest nou miracol. Dupa Liturghie el primi mai multe sfaturi de la Iosif si le urma.

In anul urmator, printul reveni la Assisi cu totul transformat in credinta sa. Il intalni pe Iosif in fata caruia abjura de la luteranism in prezenta mai multor cardinali si deveni catolic in inima si comportare

[114]  http://mmarysplendoareaiubirii. blogspot. ro/2009/08/sfantul-zburator-al-euharistiei. html

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s