din fiu al ascultării în om idioritmic, autonom (bis)

1.     

2.     

3.     

4.     

5.     

6.      c) Care a fost punctul de răscruce care i-a schimbat întreaga sa sărmană existență, convertindu-se (prin alegerea de sine în loc de smerita lepădare) din fiu al ascultării în om idioritmic, autonom?

Iată-l:

https://sfantulmunteathos. wordpress.com/2012/04/06/o-intamplare-minunata-din-sfantul-munte-athos-povestita-de-parintele-arsenie-boca-pe-atunci-tanarul-diacon-celib-zian-boca/

(CONTINUARE)

Vedem că nu i-a povestit această vedenie, duhovnicului său, trimis de Dumnezeu în fața lor, chiar imediat după ea, ca să-i îndemne la smerenie și să-i scape. Entuziasmul dacă ar fi fost copilăresc, fără vicleșug, l-ar fi îndemnat să-i spună toată pățania năzdrăvană ca unui tată. Ar fi fost eliberat de toate urmările acestei capcane răutăcioase ce i-au marcat ireversibil viața, răsucindu-i-o spre panta amăgirii de sine. Nu știm dacă mai apoi s-a spovedit de ea, dar faptul că, deși această nălucire a fost colectivă (deci nu avea pretextul ascunderii tainei pentru a nu se mândri) și neobișnuită, nici unul din participanți nu a spus nimic, ne arată nouă că nu prea aveau așezarea duhovnicească de a-și expune problemele importante ale sufletului lor îndrumătorului, duhovnicului și starețului lor.

Omul cade în înşelare fie din lipsă de experienţă, fie din mândrie. Dacă e din ‎lipsă de experienţă, Domnul ne va tămădui degrabă; dar dacă e din mândrie, atunci ‎sufletul va suferi multă vreme până când se va fi învăţat smerenia, şi abia atunci îl ‎va tămădui Domnul. ‎

Cădem în amăgire când credem că suntem mai deştepţi şi mai experimentaţi ‎decât alţii şi chiar decât duhovnicul nostru. Şi eu am gândit aşa din lipsă de ‎experienţă şi am suferit pentru aceasta şi sunt foarte mulţumitor lui Dumnezeu că ‎prin aceasta m-a smerit şi m-a povăţuit şi nu m-a lipsit de mila Sa. Şi acum gândesc ‎că, dacă nu te mărturiseşti duhovnicului, e cu neputinţă să scapi de înşelare, şi ‎pentru aceasta s-a dat de la Domnul duhovnicilor puterea de a lega şi dezlega. ‎

Dacă vezi o lumină înăuntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, dacă ‎împreună cu lumina nu simţi în tine zdrobire [de inimă] pentru Dumnezeu, nici ‎iubire pentru aproapele; dar nici nu te teme, ci smereşte-te şi lumina va pieri. Dacă ‎vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis nu te încrede în aceasta, pentru că dacă ‎este de la Dumnezeu, Domnul te va face să înţelegi aceasta. Dacă n-a cunoscut după ‎gust pe Duhul Sfânt, sufletul nu poate înţelege de unde anume vine vedenia. ‎Vrăjmaşul dă sufletului o anumită dulceaţă amestecată cu slavă deşartă şi după ‎aceasta se recunoaşte înşelarea. ‎

Părinţii zic că dacă o vedenie e pricinuită de vrăjmaşul, sufletul simte ‎tulburare. Dar numai sufletul smerit şi care nu se socoteşte pe sine vrednic de ‎vedenii simte tulburare sau frică la lucrarea vrăjmaşilor; iar omul mândru şi căzut în ‎slava deşartă nu poate încerca nici frică, nici tulburare, fiindcă el vrea să aibă ‎vedenii şi se socoteşte pe sine vrednic de aceasta şi de aceea vrăjmaşul îl înşeală ‎uşor. ‎

Lucrurile cereşti se cunosc prin Duhul Sfânt, iar cele pământeşti prin minte: ‎dar cine vrea să cunoască pe Dumnezeu cu mintea lui din ştiinţă, acela e în înşelare, ‎pentru că Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt. ‎

Dacă vezi cu mintea demoni, smereşte-te şi sileşte-te să nu-i vezi şi mergi ‎degrabă la duhovnicul sau „bătrânul” [„stareţul”] căruia ai fost încredinţat. Spune ‎totul duhovnicului şi atunci Domnul te va milui şi vei scăpa de înşelare. Dar dacă ‎crezi că ştii mai multe în privinţa vieţii duhovniceşti decât duhovnicul tău şi dacă la ‎mărturisire [spovedanie] nu-i spui ce ţi s-a întâmplat, atunci pentru mândria aceasta ‎va fi îngăduit unei înşelări să pună stăpânire pe tine spre povăţuire

[59]  Sfântul Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, <https://www. scribd.com/document_downloads/direct/124818895?extension=pdf&ft=1433881099&lt=1433884709&user_id=10373037&uahk=bnFeSyKvgPsW9Z7uOmOFFgimqtQ>, p. 141.

Din păcate, aceasta s-a întâmplat și cu Părintele Arsenie Boca, după cum ne arată chiar sfinția sa:

Am fost şi la Lacu, şi la Colciu. Dar mai ales am petrecut singur în preajma peşterii Sfântului ‎Athanasie

[60]  Pr. Nicolae Zian Streza, Catisme Ale Părintelui Arsenie Boca Pe Muntele Athos, Ed. „Credinţa strămoşească”, s. l., 2008, pp. 181.

Redăm mai jos, frumoasa distincție pe care o face Părintele Rodion, în legătură cu aparițiile demonice, pentru a vedea că vedenia de mai sus este tipică lor. Vom îngroșa și sublinia caracteristicile comune cu ispita de mai sus:

Analiza comparativă a contactelor și acțiunilor OZN-urilor și demonilor asupra oamenilor

Făcând un bilanț al tuturor celor expuse mai sus, propunem atenției cititorului nostru un tabel coordonator, în care sunt prezentate, în partea stângă, rezultatele analizei contactelor oamenilor cu OZN- uri și OZN-auți, însumând 10 caracteristici principale, și – în partea dreaptă – rezultatele felurilor de ispite la care demonii i-au supus pe pustnici, însumând, de asemenea 10 caracteristici.

Compartimentele stâng și drept urmează să fie citite paralel, adică mai întâi p. 1 din partea stângă, după care imediat p. 1 din dreapta.

Caracteristicile acțiunilor OZN-auților asupra oamenilor, formele și particularitățile aparițiilor lor: Caracteristicile acțiunilor duhurilor necurate asupra oamenilor, formele și particularitățile aparițiilor lor:

I. OZN-urile, în numeroase cazuri, se comportă agresiv:

I. Demonii sunt dușmanii neamului omenesc, sarcinile lor sunt acelea de a-l duce pe om la pieire pe veci. Ei:
a) distrug și accidentează mijloacele tehnice;

a) dărâmă chiliile, strică lucrurile oamenilor;

b) rănesc și chiar omoară oamenii (vezi capitolul Apraxin; pieirea căpitanului Mentela, moartea lui Ancensio Bermudes). b) îi bat pe pustnici, pe unii torturându-i până la moarte (vezi viața Prea Cuviosului Serafim, mărturisirile Sfântului Simeon Noul Teolog).

[61]  Asta se întâmplă atunci când sunt refuzați, sau după ce pun stăpânire pe bietul suflet, nu când încearcă să fie primiți prin înșelare, să fie atractivi.

II. Au fost fixate cazuri de răpire violentă a oamenilor (v. cazul cu polițistul din Etland, întâmplarea cu fermierul brazilian). II. Există cazuri de răpire violentă, mai cu seamă a păcătoșilor, neapărați de harul divin (viața Sfântului Nil Sorski, mărturisirile lui S. Nilus).
III. În cazurile de răpire violentă deseori este lezată demnitatea omului: OZN- auții iau în mod forțat probe de sânge, de piele etc., dezbracă oamenii și chiar ar fi intrând în „relații intime” (cum s-a întâmplat cu fermierul din Brazilia). III. Își bat joc în fel și chip de oamenii ademeniți de ei; își pot face apariția în chip de femeie, creând iluzii că s-ar fi produs un contact intim (vezi exemplul din Patericonul Sfântului Ignatie Brianceaninov).

[62]  Era o batjocorire printr-o ironie fină, de care bieții încântați nu și-au dat seama. Ce cuviință să fie în a pomeni de cadavrele disecate și a da canon de a face bețe? Ce batjocorire grosolană să te numească afierosit de la aducerea pe lume lui Dumnezeu și Bisericii!

IV. A fost fixată influențarea prin hipnoză, sugestia diferitelor imagini și reprezentări; deseori comunicarea se realizează prin intermediul telepatiei (vezi cazul cu polițistul, contactul cu fermierul din Republica Kabardino- Balkară). IV. Caută să sugereze pustnicului propriile lor gânduri, determinându-l să primească, chipurile, viziunile lor; în timpul comunicării adeseori glasul se aude ca și cum „dinăuntru” (telepatie) (Viața Sfântului Isaachie și a Prea Cuviosului Antonie).
V. Deseori încearcă să intre în contact cu oamenii, invitându-i pe nava lor; dacă sunt tratați cu un refuz categoric, în numeroase cazuri se retrag fără să facă uz de violență. V. Încearcă în fel și chip să intre în contact cu oamenii și să le trezească interesul și consimțământul pentru comunicare cu scopul de a-i supune influenței lor. În cazul unui refuz ferm și rugăciunii, dispar, neputând face nimic în mod forțat (Viața Prea Cuviosului Antonie, mărturisirea Sfântului Ignatie Brianceaninov).

[63]  Din păcate nici unul din cei trei oameni protagoniști ai spectacolului demonic nu a refuzat sau încercat să vadă dacă este vorba de un drac sau de un Sfânt. Dimpotrivă, toți trei s-au bucurat fiindcă le confirma preocupările superficiale de minuni fără pocăință și dorința de a primi botezul cu foc si cu proorocie.

VI. În unele cazuri, după contactarea OZN-urilor, este vindecată o boală sau alta a contactorilor.

VI. În povestirile din Viețile Sfinților și în lucrările Sfinților Părinți citim despre capacitatea vrăjitorilor de a vindeca prin putere demonică, aceste însănătoșiri însă nu sunt durabile și duc de regulă la pierzania sufletelor celor care apelează la ajutorul lor (Viața Sfântului Mucenic Ciprian, cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur despre cei care se vindecă de boli prin magie).
VII. În timpul contactului, mai ales la început, omul este cuprins de sentimente de frică și groază (în toate cazurile evocate mai sus). VII. În momentul apariției duhurilor necurate, omul resimte tulburare, disconfort, groază (Viața Prea Cuviosului Antonie și povestirile din viețile altor sfinți).
VIII. Aspectul exterior al OZN-auților este diferit: uriași și pitici, indivizi frumoși și urâcioși, bărbați și femei (vezi exemplele de contacte expuse mai sus). VIII. Își fac apariția sub diferite chipuri: de uriași și pitici, tineri frumoși și ființe oribile, femei și bărbați, târâtoare și fiare (vezi povestirile din Viețile Sfinților expuse mai sus).

[64]  Felul disprețuitor de a vorbi al duhului, siguranța trufașă de sine, și mândria ce o sădea, însoțeau caracterul năucitor al apariției falsului Sfânt.

IX. Apariția lor este de cele mai multe ori însoțită de iradiere și alte efecte luminoase (vezi cazul din Republica Kabardino- Balkară, întâmplarea cu fermierul brazilian). IX. Deseori apar în lumină sau după apariția luminii (Viața Sfântului Isaachie, a Prea Cuviosului Antonie etc. ).

[65]  Ei… cine poate discerne Lumina lină de lumina mințiiproprii și de lumina demonică ca de arc electric? Cea dumnezeiască din roadele cele de pace, aducătoare de lacrimi de umilință, se cunoaște, iar cea demonică din agitație, emoții „sfinte” și gândul că ai primit botezul cu foc si cu proorocie, caci ti s-a vorbit tie de sus

X. Deseori apar prin surprindere și la fel de repede se dematerializează, dispar. X. Apar prin surprindere și dispar imediat după ce omul începe a se ruga și a-și face cruce (Viața Prea Cuviosului Antonie, cazul din Patericonul Sfântului Ignatie Brianceaninov).

[66]  Din păcate nici unul nu și-a făcut cruce sau măcar să se fi rugat cu luare aminte la inimă și paza în smerenie ca să scape de apariție. Cântau tropare, fiind încântați de frumusețea glasului, având mintea împrăștiată prin simțuri și îndulcindu-se de propriile calități vocale, adică bălteau într-un cuget plin de slavă deșartă și mândrie, propice atragerii duhurilor necurate.

Așadar, după cum vedem, caracterul și esența faimoaselor OZN-uri și ale „extratereștrilor” – „salvatorii și marii prieteni ai omenirii”, coincide întocmai cu metoda demonică a ispitirii creștinilor din toate timpurile și a tuturor popoarelor. Omenirea antică era foarte religioasă și predispusă spre misticism, ateismul fiind un fenomen extrem de rar. De aceea demonilor le era convenabil să-și facă apariția din cer învăluiți de foc și lumină, surprinzând oamenii prin măreția venirii lor. Ei preferau să se supranumească zei [67]  și să fie tratați cu onoruri și jertfe.

[67]  La creștini doresc să fie numiți Sfinți

După cum arată Sfântul Ignatie Brianceaninov, când „…în cele din urmă desfătarea în patimi li s-a părut oamenilor că este fericirea supremă, ei au divinizat păcatul și pe patronul acestuia – diavolul. A apărut idolatria, când fiecare păcat era reprezentat printr-un chip cioplit căruia omenirea pierdută i se închina. Stăpânitorul veacului cucerea oamenii nu numai în mod nevăzut, prin sugestii, ci intra și în legătură deschisă cu ei, făcându-i pe idoli să proorocească și făcând posibilă relația fățișă cu răufăcători înveterați cum au fost Iannes și Iambres și alți magi și vrăjitori. Rătăcirea era alimentată prin false minuni și proorociri demonice”

[68]  Părintele Rodion, Oameni Și Demoni, Ed. Cartea Ortodoxă și Ed. Egumenița, s. l., s. a., <ftp://ftp. logos. md/Biblioteca/_Colectie_RO/Parintele_Rodion_Oameni_si_demoni. pdf>, pp. 58-60.

Să vedem ce ne învață despre vedenii și primirea lor Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov și ceilalți Sfinți Părinți:

Sfinții învățători ai nevoințelor creștine îi povățuiesc ‎pe nevoitorii evlavioși să nu se încreadă în nici o imagine și ‎vedenie dacă apar dintr-o dată, să nu dialogheze cu ele și să ‎nu le dea nici o importanță. Mai spun că atunci când ni se ‎arată o asemenea vedenie, trebuie să ne păzim sufletul ‎facându-ne semnul Crucii, să închidem ochii și cu gândui statornic că suntem nevrednici și nepotriviți pentru a ‎vedea duhurile bune, să ne rugăm la Dumnezeu să ne păzească ‎de mrejele și cursele întinse cu viclenie oamenilor de ‎duhurile cele rele. ‎

[] Să nu cerem veselie duhovnicească sau vederi. Suntem ‎păcătoși, nevrednici de bucurii duhovnicești și vederi și ‎nepotriviți unora ca acestea, din pricina omului vechi ce se ‎află în noi. închiși în rugăciune, să cerem să ni se întoarcă ‎privirea minții spre sinele nostru, ca să descoperim în noi ‎păcătuirea. ‎

Duhuriie bune evită comuniunea cu oamenii care sunt ‎nevrednici acestei comuniuni, iar duhurile pierzătoare, din ‎contră, se amestecă printre noi și ca să ne țină mai ușor în ‎sclavia lor, se luptă ca să nu le putem pricepe, nici pe ele și ‎nici frânghiile lor. Dar și atunci când ni se arată, o fac ca să-‎și întărească stăpânirea asupra noastră. ‎

Noi, cei ce ne aflăm în robia păcatului, trebuie să ne ‎dăm seama că comunicarea cu sfinții îngeri nu e ceva normal ‎pentru noi, aceasta datorită înstrăinării noastre de ei din ‎cauza căderii. Din aceiași motiv, ceea ce e normal pentru noi ‎e comunicarea cu duhurile distrugătoare, în categoria cărora ‎aparținem după starea sufletului. Căci duhurile acelea care ‎apar în mod vădit oamenilor ce se găsesc în păcat și în cădere ‎sunt diavoli, în nici un caz îngeri. Sfântul Isaac Șirul spune: ‎‎„Sufletul necurățit nu pătrunde în locul curat și nu se unește ‎cu duhurile cele bune(Cuvântul 74). Sfinții îngeri se arată ‎numai oamenilor sfinți care au intrat în comuniune cu ‎Dumnezeu. ‎

Întâlnirea cu duhuriie distrugătoare

Diavolii, când se arată oamenilor, iau de obicei chip de ‎îngeri luminoși, ca să-i înșele mai ușor. De asemenea, deseori ‎se luptă să-i asigure că sunt suflete de oameni, și nu diavoli ‎‎(acest fel de amăgire este astăzi „la modăprintre diavoli, ‎datorită dispoziției deosebite a oamenilor de a-i crede). Iar ‎alteori, apar și prevăd viitorul și descoperă taine. Cu toate ‎acestea, nimeni nu trebuie să se încreadă lor, în nici un fel. ‎La diavoli, adevărul este amestecat cu înșelăciunea și este ‎folosit din când în când numai pentru a-l face pe om să cadă ‎mai ușor în înșelăciune. „Insuși Satana se preface ca înger al ‎luminii.,, și slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptățiia spus ‎Apostolul Pavel (II Corinteni 11, 14-l5), ‎

O regulă generală valabilă pentru toți oamenii este ca ‎nimeni să nu se încreadă niciodată în duhuri, când acestea ‎apar în chip perceput de simțuri și să nu înceapă convorbire ‎cu ele. Dimpotrivă, să nu ie dea nici o importanță și să ‎socotească apariția lor ca pe o mare și primejdioasă ispită. în ‎vremea aceasta a ispitei trebuie să-și întoarcă mintea și inima ‎la Dumnezeu, rugându-L să-l miluiască și să-l izbăvească de ‎ispită. Dorința pe care o au câțiva de a vedea duhuri și ‎curiozitatea de a afla ceva în legătură cu ele și de la ele sunt ‎semne de mare prostie și deplină necunoaștere a tradițiilor ‎Bisericii Ortodoxe privitoare la viața morală și lucrătoare. ‎

Cunoașterea duhurilor se dobândește în mod cu totul ‎diferit față de cel socotit de cei neîncercați și neatenți. ‎Comunicarea deschisă cu duhurile este pentru cei fară ‎experiență cea mai mare catastrofă sau mai bine zis este izvor ‎al celor mai mari dezastre. ‎

[69]  Sfinții Bătrâni et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, Ed. Egumenița, s. l., s. a., pp. 269-271.

Această cădere se aseamănă cu o altă lucrare diavolească, făcută unui altui diacon, tot Român, tot la Sfântul Munte, dezvăluită tot de legătura cu mama sa:

Diaconul român

Printre atâția câți spovedea părintele Sava duhovnicul, se afla și un diacon român. A venit în Athos încă de tânăr și s-a așezat Intr-un loc pustiu, nu departe de Schitul „Sfânta Ana“. ‎

Părinte duhovnic, îi zice într-o zi diaconul plin de ‎tristețe, nu uita să pomenești mâine la Sfânta Liturghie pe ‎mama mea, de la a cărei moarte se vor împlini trei zile. ‎

Cuvintele acestea i-au lovit auzul părintelui Sava, care ‎le-a văzut ca pe un triumf al Diavolului. Părintele, ‎ plin de discernământ, s-a cutremurat. „Aici, s-a gândit, ‎vrăjmașul pregătește ceva urât. Blestematul! Cu cât meșteșug ‎amăgește și întunecă pe creaturile lui Dumnezeu!“‎

Fără să-și arate pe față mirarea, s-a hotărât să ‎cerceteze rădăcina răului. ‎

-‎ ‎ Ia spune-mi mai limpede, fiule! Mama ta are mâine ‎trei zile de când a murit. Adică a murit alaltăieri. A murit în ‎România. Cum ai aflat tu în două zile de moartea ei?‎

S-a lăsat o tăcere scurtă, ‎

-‎ ‎ Cum? Cum am aflat? a început să spună bâlbâit ‎diaconul. Iată, mi-a spus…‎

-‎ ‎ Cine ți-a spus?‎

-‎ ‎ Mi-a spus îngerul meu păzitor. ‎

-‎ ‎ Îngerul tău păzitor? L-ai văzut pe îngerul tău?‎

-‎ ‎ M-am învrednicit să-l văd! Nu o dată sau de două ori. ‎Sunt doi ani de când îl văd. Mi se arată și mă însoțește în ‎rugăciune. Spunem împreună acatistul, facem metanii, purtăm ‎discuții duhovnicești…‎

Acel „doi ani“ l-a amărât rău pe părintele Sava. Doi ‎ani de amăgire nu e ceva neînsemnat. Să-l lași pe vrăjmaș să ‎construiască înlăuntrul tău, neîmpiedicat, timp de doi ani, ‎cetatea pierzaniei tale este foarte întristător. ‎

-‎ ‎ Și de ce, fiul meu, nu mi-ai spus nimic atâta vreme?‎

-‎ ‎ Mi-a spus îngerul că nu e necesar. ‎

Părintele Sava a înțeles că va avea mare luptă de dat. ‎în primul rând, să-l convingi pe nefericitul diacon că nu e ‎vorba de nici un înger. Apoi sa se pregătească să înfrunte ‎furia Diavolului. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui ‎Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi“, se ruga ‎fierbinte în taină. ‎

– ‎ Fiul meu, ești sigur că cel care ți se arată este ‎îngerul lui Dumnezeu?‎‎ Sigur?

-‎ ‎ Sunt încredinţat de aceasta, ba chiar sunt foarte sigur, părinte! Căci ne rugăm ‎împreună, facem în fiecare zi mii de metanii. Discutăm ‎despre viața viitoare, despre noi. Este îngerul meu păzitor. ‎

Diaconul părea nezdruncinat în convingerea sa. Ceea ‎ce l-a făcut acum puțin îndoielnic era încrederea pe care o ‎avea în duhovnicul său luminat de Dumnezeu. Dar și așa, ‎zicea, cum poate Diavolul să mă îndemne la rugăciuni? ‎Acesta îi războiește pe cei ce se roagă. ‎

După mult timp, au căzut de acord să facă câteva ‎încercări. Să-i încerce pe „îngerul păzitor“. ‎

– ‎ Cere-i, i-a zis părintele Sava, imediat ce se ‎întoarce, să spună „Născătoare de Dumnezeu“. Cere-i să-și ‎facă semnul Crucii. ‎

Lucrurile însă nu erau atât de simple. Când de doi ani ‎întregi vicleanul te-a înfășurat în amăgire, atunci și ochii și ‎urechile tale sunt amăgite și ți se pare că auzi „Născătoare de ‎Dumnezeu“ și că îi vezi facându-și semnul crucii

[70]  După cum cred eu, după cum mărturisesc lucrurile și după cum va fi dovedit mai jos, toate acestea sunt roade ale amăgirii; și-mi pare rău îndeosebi, că aceste amăgiri dăunează oamenilor virtuoși, ca să nu zic însăși Bisericii Ortodoxe a lui Hristos.

Din cele spuse mai sus, se înfățișează foarte limpede uneltirea și amăgirea groaznică a Diavolului care ni L-a arătat pe Sfântul Evdochim ca fiind din Epir, rudă cu nefericitul Eftimie. Și cel mai grav e că a făcut eforturi ca să-i picteze icoană în numele Sfântului Petru.

Căci, dacă Biserica noastră permite nepăsătoare ca prin vederile și amăgirile unuia și altuia să făurim sfinți și să schimbăm numele lor și să le facem și icoane, atunci ce 338amăgire vrednică de plâns! Dar nu, Biserica noastră Ortodoxă nu numai că nu permite acestea, ci le dă și pedepse (canoane) acestora.

însă, cineva poate să mă întrebe cum e posibil să fie din amăgire toate acestea, o dată ce Sfântul Constantin și ceilalți care apar le zic să-și facă semnul Crucii, precum fac și ei? Și cum de multe ori văzând cruci foarte mari ce strălucesc mai puternic decât soarele și chiar Eftimie facându-și de nenumărate ori semnul Crucii, nălucirile la care ne referim nu dispar?

Răspunsul, grăbindu-mă să vă anunț că exact din acest motiv, se numește amăgire; pentru că îngerul întunericului apare ca înger de lumină. Și când îl află pe om pregătit să primească aceste năluciri, îi apare ca Hristos răstignit și ca Maica Domnului și în diferite chipuri de sfinți. Când vede, așadar, că creștinul le consideră pe toate acestea adevărate și le prețuiește ca fiind trimise de la Dumnezeu, atunci îl îndeamnă să facă cruci câte vrea și să alerge la biserici și privegheri. Dacă cel amăgit este preot, îl silește să facă liturghii în fiecare zi. Și atunci, nu că puterea Crucii nu mai este valabilă, dar nu mai lucrează, prin însăși îngăduința Crucii.

Însă, când cel amăgit înțelege amăgirea în care a căzut și duhovnicii îl conving că toate acestea sunt neadevărate, atunci harul Crucii lucrează și vedeniile satanice sunt izgonite.

Sfinții Bătrâni et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, Ed. Egumenița, s. l., s. a., pp. 329-333.

În următoarea vizită, diaconul, cu o oarecare ‎satisfacție interioară ascunsă, i-a povestit duhovnicului:‎

-‎ ‎ Părinte, lucrurile sunt așa cum îți spuneam. Este ‎îngerul lui Dumnezeu! Este îngerul meu păzitor! A spus și ‎‎„Născătoare de Dumnezeu“ și și-a făcut și cruce. ‎

Părintele Sava își dăduse seama. Doi ani de muncă ‎depusă de neastâmpăratul vrăjmaș nu puteau să fie distruși ‎așa de ușor. Dar dacă Diavolul știe multe metode de amăgire, ‎în cei purtători de Dumnezeu strălucește lumina înțelepciunii ‎lui Dumnezeu, care zădărnicește uneltirile întunecatului. ‎

O idee luminoasă a strălucit în mintea înțeleaptă a ‎duhovnicului. Și s-a întors imediat către diacon:‎

-‎ ‎ Ascultă la mine, fiule. Fii atent la o ultimă încercare. ‎Cu aceasta, lucrurile se vor limpezi. Îngerii lui Dumnezeu au ‎însușirea de a le ști pe toate, pentru că Dumnezeu le ‎descoperă lor toate. Diavolii, din contră, nu au această ‎putință și multe lucruri ale lor sunt întunecoase. Ești de ‎acord?‎

-‎ ‎ Așa este. ‎                                                                                                                                                     

-‎ ‎ Dacă ești de acord, fii atent ce vom face. Eu în clipa ‎asta, exact în clipa asta, voi gândi ceva – și s-a gândit la ceva ‎împotriva Diavolului – și voi lăsa acest gând ascuns și de ‎nepătruns în mine. Tu, diseară, să ceri de la „înger“ să-ți ‎spună gândul meu. Dacă îl va găsi, atunci, fără îndoială, este ‎venit de la Dumnezeu. Și să vii să mă înștiințezi. ‎

Întorcându-se diaconul în chilia lui, zăcea în el un fel ‎de neliniște, ca o presimțire neplăcută. Pe de altă parte, se ‎minuna de ideea luminoasă a duhovnicului. Întâmplarea ‎trecea acum prin faza critică. ‎

Îndată ce a cerut seara de la înger rezolvarea ‎problemei, o tulburare abia observată s-a întipărit pe fața ‎strălucitoare a acestuia din urmă. Părea că se zăpăcise. ‎

-‎ ‎ Dar, părinte drag, de ce să te intereseze pe tine, om ‎superior, gândurile unui muritor? Asta nu e bine. Dorințe ‎deșarte. Nu preferi să mergem să-ți arăt în seara asta iadul, ‎raiul și slava Fecioarei Născătoare de Dumnezeu?‎

Diaconul, care începuse să bănuiască ceva, a stăruit. ‎

-Fac ascultare la duhovnic. Spune-mi ce a gândit. ‎

‎„Îngerul“, prin câteva manevre îndemânatice, s-a ‎străduit să îndrepte discuția pe alte făgașe. Diaconul însă, cu ‎răbdare, l-a readus la tema începută. De altfel, aceste metode ‎de scăpare nu i-au produs o impresie bună. ‎

-‎ ‎ Să-mi spui ce a gândit duhovnicul! Problema e ‎simplă. De ce o eviți? Nu cumva nu știi?‎

-‎ ‎ Ia seama, diaconule! In felul nedemn în care te porți ‎cu mine, ești în pericol să pierzi bunăvoința mea, ‎

-‎ ‎ Nu știu. îți cer ceva ușor. Știi sau nu ceea ce a pândit ‎duhovnicul?‎

În momentul acela, fața luminoasă a dispărut, un chip ‎înfricoșător i-a luat locul, câțiva dinți sălbatici au început să ‎tremure și ca din gura unei fiare turbate, s-au auzit aceste ‎vorbe:‎

-‎ ‎ Să piei, ticălosule! Mâine, pe vremea asta, vei fi în ‎iad, în foc! O să te ardem!‎

Și diaconul a rămas singur, ruinat. Toată dulceața ‎arătărilor, doi ani întregi, nu putea compensa amărăciunea lui ‎de acum. Dacă nu l-ar fi sprijinit de departe rugăciunile ‎duhovnicului, care priveghea și se ruga pentru el, și-ar fi dat ‎duhul. ‎

Au trecut destule ore până ce să-și revină și să se poată ‎țină pe picioare. Chilia lui nu-l mai încăpea. Nicăieri nu-și ‎găsea liniște, decât lângă duhovnic. Pe tot parcursul drumului ‎îi vuia la urechi amenințarea: „Mâine, pe vremea asta, vei fi ‎în iad!“. Frica îi trecea prin tot corpul. ‎

A ajuns cum-necum până la chilia Învierii, unde se ‎ostenea părintele Sava. S-a prins de rasa duhovnicului și nu o ‎mai lăsa nici o clipă. Chiar și în ora când acela trebuia să ‎doarmă puțin, diaconul înfricoșat stătea lângă el. ‎

-Nu-ți fie teamă, fiule! Liniștește-te!‎

-‎ ‎ Cum să nu-mi fie teamă, părinte, când se apropie ‎ceasul. Vai! Se apropie ora când mă va lua. Hristoase ‎Dumnezeule, salvează-mă!‎

Și, într-adevăr, la ora stabilită duhurile viclene l-au ‎asaltat. Ce strigăte de durere și disperare erau acelea!‎

-‎ ‎ Salvează-mă, părinte! Mă pierd! Mă iau! Salvează-‎mă!‎

A îngenuncheat părintele Sava și plin de durere și ‎lacrimi s-a rugat îa Domnul să-i fie milă de robul Lui și să-i ‎alunge pe demonii vicleni. ‎

Rugăciunea lui a fost ascultată și diaconul cel chinuit a ‎fost salvat „din gura leilor“. ‎

Așa a luat sfârșit tragedia. ‎

(Haruri și purtători de har, vol. I, p. 40 – 45, și, de ‎asemenea, Chipuri aghioritice contemporane, Părintele ‎Sava duhovnicul, p. 87 – 92)‎

[71]  Sfinții Bătrâni et alii, Pateric Despre Visuri Și Vedenii, Ed. Egumenița, s. l., s. a., pp. 108-114

Din păcate Părintele Arsenie Boca, a fost îndemnat de diavol să plece urgent în România (a stat în Sfântul Munte doar trei luni, insuficient pentru a se forma duhovnicește)

[72]  ††Cât a stat la Sfântul Munte, contribuția minoră la Filocalie

prin vechea și mult folosita ispită a mângîierii mamei necăjite [73]  (ca să nu-i scape din gheare, în timp, prin ajutorul duhovnicului său). Astfel că nu a mai putut fi salvat.

[73]  (vezi nota [48]) Atunci eu – zice Paladie – cu totul m-am încredinţat despre dînsul că este bărbat duhovnicesc şi l-am rugat să se roage pentru mine. Iar el, cu dragoste şi cu bucurie vorbind către mine şi cu dreapta sa atingîndu-se încetişor de obrazul meu cel stîng, mi-a zis: „Multe nevoi te aşteaptă pe tine şi războaiele cele grele acum le-ai suferit, luptîndu-te cu gîndul cel ce te silea ca să laşi pustia, pentru că diavolul îţi punea înainte pricini binecuvîntate, aducîndu-ţi aminte de dragostea tatălui şi a fratelui tău, iar tu nu te-ai învoit cu gîndul acela. Iată, bună vestire îţi vestesc, că amîndoi sînt sănătoşi şi de lume s-au lepădat şi va trăi tatăl tău încă şapte ani. Deci, să petreci cu bărbăţie în pustie şi să nu pofteşti pentru aceea a te duce la patria ta căci este scris: Nimeni, punîndu-şi mîna sa pe plug şi căutînd înapoi, nu este îndreptat întru Împărăţia lui Dumnezeu – Luca 9, 62”.

Viețile Sfinților apărute între anii 1991 și 1998 la Editura Episcopiei Romanului și Hușilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie), 27 Martie. p. 388.

Dar nu numai atât,

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s