cu ce duh lucra Părintele Arsenie Boca – Babaji

  1. h) Pentru a înțelege diferența între manifestările falșilor și adevăraților Sfinți, ca singuri să înțelegem cu ce duh lucra Părintele Arsenie Boca în întâmplările de mai sus, să enumerăm două manifestări opuse, ale lui Babaji și ale Sfântului Serafim de Sarov, pe care unii îl numesc duhovnicul Părintelui Arsenie Boca:

Cu ani în urmă, în 28 noiembrie, la ‎mormântul Părintelui Arsenie, Părintele ‎Profesor Ilie Moldovan, trecut de curând la ‎Domnul, spunea: „Sfinţi au fost mulţi şi ‎vor mai fi, dar Părintele Arsenie este un ‎Sfânt providenţial, cu o mare misiune în ‎lume, asemenea Sfântului Serafim de ‎Sarov, de la ruşi, pe care Maica Domnului i ‎l-a dat ca duhovnic, prin minune, în Sfântul ‎Munte Athos

[115]  Pr. Petru Vamvulescu, Părintele Arsenie Boca MĂRTURIA MEA, s. Ed. , Arad, 2012, p. 11.

Iar Părintele Arsenie Boca pus deasupra celorlalți sfinți…

Iată cum era și ce făcea Babaji, având parte chiar de mai multă popularitate și venerație decât Părintele Arsenie Boca, fără ajutorul mass-mediei:

La vârsta de 19 ani citisem o carte intitulată „Autobiografia unui yoghin” de Paramahamsa Yogananda, care, printre ‎multele lucruri ciudate pe care le spunea, se referea si la un oarecare Babaji. Acesta era un yoghin atât de sporit încât ‎devenise zeu nemuritor. El îi învăţase pe oameni yoga. El era dascălul dascălilor, „gurul guruşilor”. Lua chipul unui ‎om tânăr si li se arăta din timp în timp, peste secole, unor ucenici marcanţi. Zbura prin aer, trecea prin ziduri, se ‎făcea invizibil, vindeca bolnavi, învia morţi. într-un cuvânt, era una dintre zeităţile hinduismului. ‎[]

Acum, în zilele noastre, se află pe pământ, mi-a explicat Pavis, si a început să-mi vorbească despre cartea, „Autobiografia unui yoghin”.

Am citit-o, l-am întrerupt eu. în Occident toţi am aflat despre Babaji din această carte.

Afirmaţiile lui Pavis erau absolut uimitoare, aşa încât am hotărât imediat să merg spre a mă convinge cu ochii mei si a trage concluziile de rigoare, căci pentru aceasta venisem în India, consumându-mă în nesfârşite căutări. îmi era imperios necesar să limpezesc lucrurile.

Cum pot să-l găsesc?

Mi-a indicat drumul, autobuzul, hotelurile, satul, popasurile, si tot ceea ce mai era util de ştiut Ashramul lui Babaji se numea Heracan si se afla sus în Himalaya, departe de orice ţinut locuit. Ultimele îndrumări au fost acestea:

Urmează râul, si după aproximativ 7 kilometri o să-l întâlneşti. însă mulţi pornesc si nu reuşesc să ajungă. Deşi cunosc drumul, se rătăcesc.

De ce, e dificil?

Nu, dar pur si simplu nu-i doreşte gurul. îşi iau călăuze dintre localnici, si totuşi se încurcă din nou. Nu sunt capabili să ajungă acolo. Pe alţii, îndată ce ajung, îi alungă înapoi. Pe unii îi tine o zi, pe alţii o săptămână, pe alţii luni de zile… în general, pe fiecare după valoarea sa… Trebuie să fie pur cel care vrea să meargă acolo, să aibă o karmă bună, mi-a mai spus.[]

În ziua următoare, N-a venit cu interesul stârnit la maximum. în acelaşi hotel cu noi (dacă se poate numi „hotel” acea ‎mizerabilă incintă!), întâlnise pe cineva care trecuse prin ashramul lui Babaji. Avea chiar o fotografie de-a sa, care s-a ‎dovedit capabilă să o facă si pe N. dornică să-l întâlnească. îmi vorbea deja despre el cu uimire. ‎

Când l-am cunoscut pe individul pe care îl întâlnise N. , acesta m-a dus în camera sa, unde, în fata fotografiei lui ‎Babaji, ardea o candelă. I se închina ca unui zeu în viată! M-am mirat. Era o haimana, un anarhist, un apusean ‎crescut într-o societate pseudo-creştină si… devenise deja religios? Mă întrebam ce se putuse întâmpla. Ce văzuseră ‎oare aceşti oameni? Pavis voia să se întoarcă în Germania si să întemeieze o comunitate în cinstea lui Babaji, iar ‎celălalt i se închina!‎[]

Cu toate acestea, călătoria pe care am întreprins-o ca să-l întâlnesc pe Babaji în Himalaya s-a dovedit una foarte ‎lesnicioasă. în ciuda dificultăţilor întâmpinate de-a lungul celor 800 de kilometri, se găsea întotdeauna un om care ‎să ne facă viata „uşoară”. De obicei era câte un discipol de-al lui Babaji. ‎[]

Să fie oare chiar Babaji?”. Nu excludeam deloc această posibilitate. Minunile pe care le văzusem în Sfântul Munte ‎prin bătrânul Paisie, dar si diversele fenomene inexplicabile care mi se întâmplaseră la Mind Control, precum si cele ‎de la cursurile de yoga sau de hipnotiza, instituiseră înlăuntrul meu certitudinea existentei lumii spirituale. Nu mă ‎îndoiam câtuşi de puţin în această privinţă. Totuşi, prezenta unui zeu întrupat, aşa cum pretindeau adepţii lui ‎Babaji, nu era un lucru tocmai uşor de acceptat! Pe de o parte, părintele Paisie spunea că în cosmos există două ‎puteri, Dumnezeu si Diavolul; depinde cu cine lucrează fiecare. Pe de altă parte, concepţia hinduismului postula că ‎toate puterile au aceeaşi sorginte, numai forma diferă, sursa fiind unică si comună. Si, bineînţeles, hinduismul si în ‎special yoga ar fi expresia cea mai adecvată, cea mai pură a adevărului. Cum rămânea atunci cu Hristos?‎[]

Tot de la el am aflat că gurul apăruse de nicăieri în regiune, ca un tânăr în jur de 20 de ani; nimeni nu ştia de unde ‎venise, nimeni nu-l mai văzuse înainte. II descoperiseră nişte ciobani. De 40 de zile si nopţi medita. Când a deschis ‎ochii, o întreagă mulţime se adunase deja în jurul său. L-au întrebat cine este, iar el a răspuns: „Babaji”. Au râs cu ‎toţii, fără să-l creadă. S-a retras în munţi, în vechiul templu, si peste puţin timp au început să vină yoghini din ‎diferite zone, guruşi de prestigiu care l-au recunoscut după câteva semne pe care le avea la picioare ca fiind ‎încarnarea lui Babaji, si i s-au închinat. ‎

Apoi au început să se strângă primii discipoli, iar astăzi se impusese în toată regiunea, primind mulţi străini care ‎veneau să-l vadă. Mai târziu am stat de vorbă si cu tatăl tânărului, care era un fanatic susţinător al principiilor ‎hinduismului. ‎

Mi-a atras atenţia faptul că aveau atârnată într-un loc foarte expus privirilor o icoană reprezentând Bunavestire a ‎Maicii Domnului

[116]  Iată și aici vrăjitorii în fața icoanei Maicii Domnului, pentru a-i înșela pe cei simpli.

Era în stil renascentist si îl înfăţişa pe înger oferind crinul Maicii Domnului. ‎

Părea straniu! Să fi fost vorba de o simplă politeţe fată de vizitatorii apuseni? Nu cumva încercau să insinueze că, ‎aşa precum s-a întrupat Hristos, tot astfel si Babaji este Dumnezeu încarnat? în spatele gestului de a expune această ‎icoană am recunoscut din nou concepţia potrivit căreia toţi suntem una. Babaji, Hristos, sunt de fapt acelaşi lucru! ‎Eu însă nu eram convins în privinţa aceasta. Căutam cu asiduitate…‎[]

Datorită acestui om am găsit camioneta; si el ne-a ajutat tot de dragul gurului. ‎

în felul acesta a fost depăşit si ultimul obstacol. Pe toată durata călătoriei, ori de câte ori am întâlnit vreo problemă ‎pe care n-o puteam rezolva si care punea serios în pericol însăşi continuarea călătoriei, s-a găsit mereu câte un ‎discipol al gurului care să ne ajute cu succes. Acest lucru ne impresionase cu adevărat si ne crease o atracţie pozitivă ‎fată de Babaji; se năştea deja un sâmbure de entuziasm si de credinţă în capacităţile „neobişnuite” ale acestui guru. ‎[]

Lângă vale erau zidite o piramidă de 5 metri înălţime, un locaş unde ardea continuu focul, si alte simboluri din ‎piatră. Tot ceea ce citisem în diversele cărţi de ocultism si de magie albă si, în general, toate informaţiile pe care le ‎acumulasem din acest domeniu vast, toate câte le auzisem… aici erau realitate! Am putut recunoaşte diferite ‎simboluri magice si felurite obiecte al căror uz îl cunoşteam din auzite. Mă străbătea un sentiment ciudat. încă de ‎mic copil aveam o înclinaţie către aceste lucruri. La 13 ani, găsisem în biblioteca tatălui meu o carte cu paginile ‎netăiate, pe care citind-o, am rămas foarte impresionat Cuprindea si descrierile unor exerciţii de yoga, pe care le- am ‎practicat frecvent în acea perioadă. Manifestam o atracţie încă neconştientizată către însingurare, către ascetism, si ‎socoteam că mi-ar fi potrivit să devin yoghin. îmi amintesc că pe vremea gimnaziului le spuneam prietenilor mei: ‎‎„Ştiţi ce vreau eu? O cămăruţă în pădure, un blid de mâncare si timp liber să mă ocup de mine însumi”. Ei bine, iată ‎că acum toate acestea aşteptau la picioarele mele. Lucrurile care îmi captaseră dintotdeauna interesul, care mă ‎preocupaseră zi de zi si pe care le considerasem a fi singurele cu adevărat importante în viată, se aflau deodată chiar în fata mea, nu într-un mod fragmentar sau limitat, ci integral si chiar cu supramăsură. ‎Ajunsesem la sursă, găsisem esenţa! Nu cărţi cu caracter descriptiv, ci faptă. Nu teorii, ci trăire!‎

Toate cărţile care circulă în Occident, pornind de Ia Karl Jung, întemeietorul psihiatriei si autorul teoriei ‎subconştientului, continuând apoi cu ideile pe care Ie-a exprimat Herman Hesse, scrierile diverşilor yoghini, precum ‎Vivekananda si alţii mai noi, Yi Jing si textele confucianiste, teoriile diferiţilor „oameni de ştiinţă”, precum cea a lui ‎Lyall Watson despre „supranatural”, cartea Iui Fritjof Capra „Tao-flzica”, Aldoux Huxley cu „Porţile percepţiei” – ‎‎„Biblia” hipioţilor anilor ’60, textele de magie albă ale Iui Omraam Aivanhov, bizarele lucrări ale Iui Gurdjieffsau ‎ale vrăjitoarei Alice Bailey, cărţile Helenei Blavatsky, întemeietoarea Societăţii Teozofice, toate aceste opere de aici ‎îşi trăgeau seva. Toţi erau influenţaţi de India. India este un centru care emite o anumită frecventă, un anumit ‎sistem de concepţii, iar centrul Indiei este „ashramul”. Dintre toate ashramurile pe care Ie văzusem si de care ‎auzisem, acesta de aici părea diferit. Concentrat, integral! De altfel, Babaji era „gurul guruşilor”, dascălul ‎dascălilor. îl recunoşteau ca atare si alţi yoghini pe care aveam să-i întreb mai târziu, si care îşi mărturisiseră chiar ‎dorinţa de a fi primiţi cândva în ashramul său. ‎

Afirm cu absolută certitudine că dacă n-as fi plecat mai întâi în Sfântul Munte si dacă n-as fi avut acele copleşitoare ‎experienţe datorate bătrânului Paisie, as fi rămas definitiv în ashramul lui Babaji si i-as fi devenit discipol. ‎

însă acum exista în sufletul meu o oarecare îndoială. Auzisem deja un punct de vedere diferit. Un punct de vedere ‎care avea autoritate si putere duhovnicească, însoţit fiind de un mare număr de minuni si de experienţe spirituale ‎distincte de toate cele pe care le traversasem până atunci prin yoga si prin cele asemănătoare ei. Acest punct de ‎vedere era exprimat de părintele Paisie, de întreg Sfântul Munte, de întreaga Biserică Ortodoxă a lui Hristos de pe ‎tot cuprinsul pământului. ‎

Nu-l puteam subaprecia pe bătrân socotindu-l exponentul unui mod de religiozitate inferior, aşa cum încercau să ‎prezinte creştinismul toate cercurile influenţate de concepţii orientale, căci niciodată în viata mea nu întâlnisem pe ‎cineva care să se asemene părintelui Paisie, indiferent cu ce alt etalon l-as fi comparat. ‎

Trăirile la care am putut accede prin rugăciunea lui erau cu mult mai pătrunzătoare, mai intense, mai adânci, mai ‎curate decât orice altceva experimentasem cu ceilalţi diverşi guruşi. Si cunoscusem destui. însă nu-i puteam ignora ‎nici pe ei. Ba, mai mult chiar, eram înclinat să mă alătur lor. Am hotărât aşadar să caut moduri de expresie mai ‎apropiate de original. Să vin în India, să trăiesc lucrurile efectiv. Mai mult, pentru a fi cu totul imparţial si ‎neinfluenţabil, înainte de a veni mi-am scos cruciuliţa pe care mi-o dăruise bătrânul si i-am dat-o unei bune prietene ‎de-a mea care crezuse de curând în Hristos. A fost un gest simbolic, ca si când as fi spus: „Acum să auzim, să trăim, să ‎ne deschidem glasurilor mamei India”. ‎

Ne apropiaserăm de poalele dealului unde se afla ashramul si ne mai despărţea de trepte doar râul, când mulţimea ‎ce căra pietrele a început să se agite. S-au întors cu toţii către vârful dealului, izbucnind în strigăte puternice: „Bole ‎baba ke tzei!”, care însemna, precum am aflat mai târziu, „Sfinte părinte, biruitorule!”, strigăt de slavă si de cinstire. ‎Atunci l-am văzut pentru prima oară pe Babaji. A stat puţin pe vârful dealului. Avea în jur de 30 de ani, păr negru si ‎lung până la umeri, cântărea cam 140 kg si era înalt de aproximativ 1, 70 m. Nu păstra nici o asemănare cu băiatul slăbuţ pe care îl văzusem în vechea fotografie. Intre timp câştigase foarte multe kilograme. Era îmbrăcat în stofe ‎scumpe si purta ghete moi de piele aduse din Occident

Cobora treptele în grabă, cu paşi mari si vioi, primind cu satisfacţie si naturaleţe ovaţiile mulţimii. Ca si când ar fi ‎mărturisit: „Da, sunt exact ceea ce spuneţi! Da, sunt biruitor ! Da, sunt sfânt !”. Doar nu putea ascunde faptul că era ‎stăpânul absolut. . Nu numai că-l ascultau necondiţionat în orice, dar îl si venerau. ‎

Atunci mi s-a întâmplat ceva ciudat, o experienţă ce-mi amintea de şedinţele în care eram hipnotizat Brusc, în timp ce-I priveam ‎coborând treptele, mi-am pierdut pentru câteva minute conştiinţa. Era ca si cum propria mea minte ar fi fost pur si simplu ‎azvârlită departe de mine. Pentru un oarecare interval de timp, îmi pierdusem simţirea sinelui. Nu mai aveam conştiinţa trupului ‎meu, nici a facultăţii mele raţionale. Părea că nici n-as fi existat Un mare gol domnea în memoria mea. în acel scurt răstimp eram ‎efectiv inapt să-mi dau seama ce mi se întâmplă, în ce stare mă aflu, dacă măcar mai exist Primul gând pe care l-am avut după ce ‎mi-am redobândit conştiinţa de sine a fost: „Ce ai, de tot zâmbeşti ca un cretin?“, realizând că un zâmbet larg mi se întipărise pe ‎fată. ‎

M-am simţit. . siluit. Ca si când cineva m-ar fi constrâns să zâmbesc, fără ca eu să am o asemenea dispoziţie. Simţeam ‎că zâmbetul larg de pe chipul meu era forţat, venea în contradicţie cu sentimentele mele. Eram stânjenit de acest ‎eveniment, dar pe de altă parte mi se stârnise curiozitatea. ‎

Intre timp Babaji coborâse dealul, în nesfârşite ovaţii, împărţind porunci si binecuvântări, si se apropiase de ‎vizitatori. Ceilalţi i se închinaseră deja, si primiseră consimţământul său de a rămâne în ashram. Rămăsesem eu si ‎cele două prietene ale mele, însă nu schiţam nici o mişcare. încremenisem de uimire. Nu ştiam ce să fac. Babaji se ‎apropiase la cinci metri de mine, si mă simţeam cuprins de un tremur. Năduşisem de nelinişte. Eram acum uluit de ‎fizionomia sa cu totul neomenească. Dacă cineva mi-ar fi spus că ceea ce aveam în fata mea era o iluzie sau un ‎extraterestru, mi-ar fi părut mai credibil si m-ar fi uimit mai puţin. ‎

întreaga sa prezentă părea un eveniment supranatural. Privirea lui avea o asemenea intensitate, o asemenea putere, ‎o asemenea energie, încât eram mai degrabă terifiat Dacă mi s-ar fi spus că o entitate supranaturală locuieşte în acel ‎trup, as fi subscris fără rezerve. Mă stăpânea un amestec de spaimă, încordare si confuzie. ‎

Atunci, unul din cei patru-cinci yoghini care îl înconjurau îmbrăcaţi în vesminte negre si ţinând câte o lance cu un ‎trident în vârf (simbol al zeului Shiva)

[117]  Pictat și de Părintele Arsenie Boca în nimbul Sfântului Duh din icoana Sfintei Treimi de la Biserica Drăgănescu, deasupra numelui lui Dumnezeu ν.

s-a apropiat de mine, m-a privit drept în ochi si, dilatându-si pupilele la ‎maximum, mi-a spus pe un ton aspru si poruncitor: „Scoate-ti încălţările si închină-te lui !”. Cunoşteam aceste ‎şiretlicuri de duzină, aşa încât, cu toată frica mea, l-am ignorat cu desăvârşire. M-am apropiat de Babaji, însă nu la ‎mai puţin de trei metri… Mi se părea că există un teribil câmp energetic împrejurul lui. Namaste…” i-am şoptit, ‎adresându-i politicosul salut zilnic al indienilor. Mi-a arătat drumul către ashram. Aşadar ne primise. Puteam ‎rămâne. ‎

M-am îndepărtat uşurat si am simţit imediat diminuându-se acea tensiune pe care o percepeam în apropierea lui. ‎

Mă copleşise uimirea. Acest Babaji cu siguranţă că nu era om. Ce putere colosală! Era Dumnezeu sau demon? Mag sau sfânt? ‎Om sau extraterestru? Aceste întrebări constituiau o uriaşă problemă de conştiinţă pentru mine. ‎[]

S-a împărţit mâncarea, pe care am servit-o împărţiţi pe grupuri, iar apoi am început să ne adunăm într-o construcţie ‎veche cu aspect de hală: avea acoperişul sprijinit pe coloane groase si era deschisă pe trei laturi. ‎

Am fost printre primii care au intrat în acest edificiu. M-au atras sunetele a două mici tobe la care cineva cânta ‎kirtan, imnuri religioase hinduse. în scurt timp ne-am adunat cu toţii si am umplut întreg spaţiul, stând în picioare ‎unul lângă altul. A venit si Babaji cu grupul său, care părea să fie format întotdeauna din aceiaşi cinci-sase yoghini: ‎un fel de nucleu al celor mai apropiaţi discipoli ai săi. M-a frapat faptul că toţi erau occidentali, albi. ‎

S-a aşezat la tribună, iar mulţimile au început să treacă prin fata lui, să i se închine si să-i aducă ofrande. Era atât de ‎ieşit din comun încât nu-mi puteam lua ochii de la el. Mă cotropiseră iarăşi aceleaşi sentimente ca si prima dată, ‎numai că acum mă aflam la 15 metri distantă de el. ÎI priveam încercând să înţeleg ce era el în realitate, să-mi ‎conturez o părere clară despre această făptură neobişnuită. Sorbeam fiecare amănunt din mişcările lui si fiecare ‎cuvânt pe care îl rostea. Am recunoscut multe din elementele despre care citisem în cărţile de magie ca fiind utilizate ‎consecvent de către el. De altfel, chiar în spatele lui era atârnat de perete un covor care înfăţişa un munte cu trei ‎creste si un soare de o formă aparte. Mi-am amintit imediat că întâlnisem această reprezentare într-o carte grecească ‎de ocultism. Era simbolul magiei înalte. ‎

 

Adorarea pe care i-o aducea fiecare îmbrăca si forme particulare. Oricum, toţi erau complet absorbiţi de persoana sa. ‎Cei din proximitatea lui s-au apropiat în trei rânduri de mine îndemnându-mă să merg si eu să mă închin. N-am ‎făcut-o. Mă străduiam doar să-l privesc drept în ochi. ‎

La un moment dat privirile noastre s-au încrucişat Babaji nu mă privea pe mine în mod special. Scrutând insistent ‎sala, ochii săi i-au întâlnit pur si simplu pe ai mei pentru o clipă. Ei bine, în acea clipă am pierdut contactul cu ‎mediul înconjurător, am căzut în „extaz”! Ca si când pieptul mi-ar fi devenit transparent, am văzut prin el propria ‎mea inimă în culori vii, în flăcări. ‎

Tot la fel de brusc mi-am si revenit, păstrând însă foarte limpede conştiinţa a ceea ce mi se întâmplase. Am continuat ‎să-l urmăresc, cu atât mai impresionat. A venit apoi iarăşi cineva care mi-a spus să merg si eu înaintea lui. ‎

Bine, si ce să fac exact?‎

Păi, tot ceea ce-au făcut si ceilalţi. ‎

Cu alte cuvinte, să mă închin lui. Nu m-am dus. Nu ştiam cine este. Mă temeam… De ce trebuia, adică, neapărat să ‎mă închin?‎

în timp ce şedea acolo relaxat, Babaji s-a ridicat deodată si a luat poziţia lotusului concentrându-se cu maximă ‎intensitate, iar ochii săi au devenit pregnant scânteietori, asemenea unui cărbune negru strălucitor. în fata sa se afla ‎un individ care îl venera cu infinită devoţiune, precum o dovedeau mişcările sale, întregul său aspect exterior si ‎închinăciunile repetate pe care i le făcea până la pământ, fără nici o şovăire. îi oferea si nenumărate daruri de mare ‎valoare. ‎

 

Atunci Babaji si-a aţintit ochii asupra Iui cu putere. Omul si-a strâns mâinile Ia piept si si-a lipit picioarele, devenind ca un stâlp. ‎în acelaşi timp a început să tremure si să ţopăie pe loc intr-un mod cu totul suprafiresc, lăsând impresia că ar avea arcuri sub ‎picioarele imobile. Mai mult, începuse să scoată nişte mugete năprasnice, asurzitoare, de vacă rănită si înfuriată. Babaji l-a ţinut ‎cam un minut în această stare. Apoi l-a lăsat pentru un scurt răstimp, după care, înainte ca omul să-si revină, l-a dezlănţuit din ‎nou, mai tare de această dată. Se mişca în fata mea ca un compresor si mugea înfiorător. Toţi rămăseseră fără glas si priveau ‎uluiţi. Mie însumi îmi era greu să-mi cred ochilor în fata acestui spectacol. Apoi individul s-a potolit cu desăvârşire, iar lumea a ‎continuat să treacă prin fata Iui Babaji, care si-a reluat obişnuita poziţie de relaxare, pe jumătate întins. 0 tânără de lângă mine ‎s-a adresat mulţimii explicând că Babaji tocmai îi dăruise „iluminare” acelui om! Eu însă mă confruntam cu o dilemă. Potrivit ‎concepţiei hinduse, pentru ajungerea la „iluminare” – samadhi, cum mai e numită – sunt necesare eforturi îndelungate, precum si ‎parcurgerea mai multor vieţi ca yoghin. Babaji i-o „dăruise” acestui om în câteva minute. îi scurtase evoluţia spirituală cu multe ‎cicluri de reîncarnări. Nu constituia aceasta încă o dovadă că Babaji era… Dumnezeu? Nu aceasta reieşea din faptele lui? Astfel se ‎clădea raţionamentul tuturor celor prezenţi în sală. ‎

Conform punctului de vedere creştin, gurul poseda într-adevăr însuşiri supranaturale, întrucât era demonizat. Altfel ‎spus, le îngăduise spiritelor demonice să locuiască în sufletul său. Puterea care se manifesta prin el era puterea ‎spirituală a demonilor. ‎

Omul care îl venera deci pe Babaji, îi venera practic pe demonii ce locuiau înlăuntrul lui, si astfel le dădea dreptul de ‎a intra si în sufletul său. Aşadar, evenimentul căruia îi fusesem martor era fenomenul cotropirii sufletului său de ‎către demoni. Ceilalţi care i se închinau primeau doar o anumită influentă demonică, a cărei intensitate varia în ‎funcţie de fiecare individ în parte, însă nu erau supuşi demonizării, posedării propriu zise a sufletului de către ‎diavoli. ‎

Care din aceste două poziţii era cea adevărată? Opoziţia dintre ele se dovedea absolut flagrantă. Ce era în realitate ‎‎„dascălul dascălilor”? Mag sau sfânt? Dumnezeu sau diavol? Trebuia să găsesc un reper pe seama căruia să mă ‎orientez, un criteriu în baza căruia să pot distinge. ‎

Peste puţin timp ne-am ridicat cu toţii să plecăm. Atunci Babaji a trecut prin fata mea fără ca măcar să-mi dau ‎seama, deşi mă străduisem din răsputeri să ajung în situaţia de a-l privi de aproape. Când m-am dezmeticit, i-am ‎mai putut vedea doar spatele. îmi înlănţuise efectiv mintea, neîngăduindu-mi să-l privesc în momentul în care a ‎trecut pe lângă mine. ‎

Plimbându-mă prin ashram, m-am întâlnit cu prietena mea N. Era surprinsă si neliniştită. Mi-a spus că H. , cealaltă ‎prietenă a noastră, căzuse la pat bolnavă; deşi se afla în perioada ciclului menstrual, totuşi pierdea o cantitate ‎nefiresc de mare de sânge si nu se putea mişca. N. a adăugat că toate femeile dormeau sub camera Iui Babaji, si a ‎făcut chiar câteva comentarii indecente legate de acest fapt Ne-am despărţit apoi pentru scurtă vreme. ‎

Camera în care locuia Babaji era izolată de restul clădirii, avea intrare separată si era ornată pe faţada exterioară cu ‎tot felul de plăcute multicolore strălucitoare. Pentru gusturile mele, avea un aer foarte ţigănesc. La intrare m-a oprit ‎un european: „Aici nu poţi intra”, mi-a spus el, furnizându-mi nesfârşite explicaţii. Omul se simţea extrem de ‎stânjenit, si pe deasupra mai si amorţise. Oferea într-adevăr o privelişte ilară. Ţinea în mână o trestie, purta o scufie ‎caraghioasă si avea drept scut o împletitură de papură. I se încredinţase sarcina de a păzi intrarea lui Babaji. Se ‎simţea prost si căuta să se justifice. ‎

Mi-a fost milă de el. Am zăbovit puţin alături de el si mi-a spus povestea lui. îl cunoştea de câţiva ani pe guru. Voia ‎să promoveze în cadrul firmei la care lucra, astfel încât venise să-l roage pe Babaji să-si folosească puterile sale în ‎acest scop. „Bineînţeles; i-as fi putut trimite o simplă scrisoare, dar am preferat să vin eu însumi”, spunea el. Oare de aceea i ‎se distribuise acest rol rizibil? înadins îl batjocoreau? Sau îl obişnuiau astfel cu supunerea totală si îşi impuneau în ‎acest mod stăpânirea asupra lui?…‎

Am dormit peste noapte într-o cameră mare, împreună cu alte zece persoane. Eram de vârste apropiate si păream a ‎avea cu toţii cam acelaşi mod de viată si de gândire. ‎

Unul dintre ei mi-a spus că îşi câştiga pâinea învăţându-i în America pe oameni să respire. Le preda adică ‎exerciţii yoghine de respiraţie. Iată că putea fi si aceasta o meserie! „Încet-încet au să ne înveţe si cum să păşim”, ‎m-am gândit. ‎

Dimineaţa m-am trezit la răsăritul soarelui si am urcat pe un deal în afara ashramului, unde am întâlnit-o si pe N. , ‎care mi-a spus că ne aflam deja în întârziere si că trebuia să ajungem la slujba de dimineaţă înaintea lui Babaji. Când ‎am sosit, ne-au făcut într-adevăr observaţie pentru întârziere; nu era un lucru permis: dovedea o lipsă de respect ‎fată de persoana gurului. ‎

De data aceasta Babaji îşi primea discipolii chiar în antreul său. Am intrat si noi acolo. Era destul de strâmt M-am ‎aşezat mai în spate si urmăream totul cu interes si nedumerire. Cineva mi-a făcut observaţie cu voce tare, căci exact ‎în locul unde şedeam exista un mic templu cu fotografii si picturi de animale antropomorfe si oameni zoomorfi, de ‎fapt zei. Fără intenţie, îi jignisem aşezându-mă în interiorul templului. ‎

Am avut apoi acelaşi sentiment privindu-l pe Babaji, această creatură atât de stranie. Pe de o parte, constituia o ‎privelişte cu adevărat înspăimântătoare. Pe de alta, era doar un tânăr grăsan. Nu-l slăbeam din ochi, încercând să ‎desluşesc vreun element mai edificator asupra lui. Si acest element a survenit… Cred că în general copiii mici, având ‎sufletul mai curat, dovedesc un instinct mai bun decât cei mari. Detectează cu uşurinţă sentimentele ascunse, tocmai ‎pentru că percep lumea în special prin intermediul inimii. Creierul nu-i deturnează prin diverse raţionamente care ‎pot să nu aibă nici un fel de fundament real. ‎

Aşadar, cam pe Ia jumătatea rândului se afla o pereche de australieni. Aveau un copilaş de patru ani. Brusc, Babaji a cerut să-i fie ‎adus copilul. îndată ce l-au apropiat de guru, micuţul a început să plângă, să zbiere si să se agite, încercând să fugă cât mai ‎departe de ei. Plânsetele lui îmi sfâşiau inima. Părinţii săi şedeau fără să schiţeze vreun gest de împotrivire. Gurul l-a luat în braţe, ‎si-a introdus degetul mare în gura copilului iar degetul arătător i l-a pus între sprâncene, si micuţul a adormit instantaneu. Nu-mi ‎puteam da seama dacă era vorba de somn sau de hipnoză, dar cert este că micuţul a rămas în această stare pe aproape tot ‎parcursul slujbei. ‎

Frica si refuzul copilului m-au impresionat Mi-am amintit din Evanghelie cu câtă bucurie si încredere îl îmbrăţişau copiii pe ‎Hristos. ‎

Câţiva discipoli s-au apropiat iarăşi de noi, adresându-ne acelaşi insistent îndemn de a merge să ne închinăm lui ‎Babaji… Ne-am eschivat din nou, atât eu cât si prietena mea. Cealaltă prietenă a noastră era imobilizată la pat. ‎Hemoragia sa abundentă era o „purificare”, o veritabilă „binecuvântare” a gurului! Aceasta fusese explicaţia dată de ‎yoghinii ashramului…‎

S-au perindat cu toţii prin fata lui Babaji, excepţie făcând doar noi, după care ne-am împrăştiat în scurt timp ne-au ‎reperat prin mulţime si ne-au pus în vedere să părăsim ashramul. Nu agreaseră comportamentul nostru, întrucât ‎refuzasem de fiecare dată să ne închinăm lui Babaji! Uşurată si chiar fericită, prietena mea a plecat imediat să-si ‎pregătească bagajele. ‎

Eu am căzut pe gânduri. Era oare bine să plec înainte de a trage o concluzie fermă si definitivă? Doar pentru aceasta ‎venisem în India. Merita să mă întorc cu aceleaşi dileme si frământări?‎

Am cerut să-l văd pe guru. S-au dus să-l întrebe, si peste câteva minute s-au întors să mă conducă la el. în timp ce ‎păşeam în antreul său, mi-am făcut cruce si am cerut ajutorul lui Dumnezeu. Nu ştiu ce-mi făcuse Babaji de la ‎distantă, însă creierul meu deja nu mai funcţiona normal. Parcă mintea mă părăsea într-un anume fel… M-am ‎pomenit înaintând spre el. Când am ajuns la doi metri în fata lui, m-am uitat după vreun scaun, socotind că urma să ‎stăm de vorbă. ‎

M-a privit cu o aversiune sălbatică. Si-a unit picioarele si si-a întors capul într-altă parte, ca si când n-ar fi vrut să mă ‎vadă, ca si când se temea de mine, ca si când îi era totodată scârbă de mine, si a zbierat cu putere:‎

Getout (Ieşi afară]!‎

Mă pierdusem complet. L-am privit cu uimire. ‎

Getout (Ieşi afară]! a urlat încă si mai tare. ‎

Only one question (0 singură întrebare]

, i-am spus. ‎

No questions here (Nici un fel de întrebări]! Get out (Ieşi afară]!‎

M-am întors si am plecat debusolat. Eram plin de nedumerire. Ce comportament era acesta?‎

Ieşind afară, m-am întâlnit cu prietenele mele. ‎

Noi plecăm oricum, tu ce faci, vii?‎

‎„Hai să plec si, dacă voi simţi nevoia, am să revin”, m-am gândit si am pornit cu ele la drum. ‎

Prietenele mele erau feministe. Cu creştinismul aveau mai degrabă relaţii inamicale, manifestând însă o oarecare ‎atitudine pozitivă fată de yoga si magie. De aceea mi-a atras cu atât mai mult atenţia constatarea si mărturisirea ‎uneia dintre ele:‎

Frate, ce era cu omul ăsta?„Cazi si închină-te mie!“… în timp ce religia noastră este delicată, plină de blândeţe… Omul ăsta are ‎ceva sălbatic în el. ‎

Am privit-o uimit îşi depăşise prejudecăţile ideologice. ‎

[118]  Dyonysios Farasiotis, Marii inițiați, pp. 87 -98.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s