Ce dascăli a avut…? g) Rudolf Steiner:. h) pictarea arianului Wulfila, cu nimb, în altarul bisericii Drăgănescu

  1. Ce dascăli a avut, sărmanul Părinte Arsenie Boca, de au ajuns învățăturile și faptele sfinției sale atât de controversate ?

g) Rudolf Steiner:

 Într-o seară liniștită de vară, ședeam pe banca de la malul lacului de la mănăstirea Sâmbăta și admiram frumusețile naturii. Părintele Mladin, fostul meu coleg de facultate și actualul Mitropolit, se apropiase încet pe la spate și se așezase lângă mine.

‎        Ce părere ai despre părintele Arsenie? – mă întrebase el, fără să mai facă vreo introducere.

‎        Deocamdată, n-am nici o părere. Cred că sunt prea păcătos și nu-l înțeleg ‎‎ ‎i-am răspuns – gândindu-mă că părintele Arsenie are clarviziune și e socotit un om sfânt…

‎        Ce anume nu înțelegi? – insistase Părintele Mladin.

‎        Iată, de pildă, de atâta vreme mi-a tot spus să-mi iau licența, ca să închinoviez la Sâmbăta. Acum, după ce-am luat-o, nici nu vrea să stea de vorbă cu mine. Spunându-i că așvrea să mă spovedesc la el, a fugit pur și simplu, de nu l-am mai putut ajunge din urmă…

Odată stătea la o masă din curte, iar în jurul lui mai multe femei de la țară și câțiva țigani. M-am apropiat să ascult și eu un cuvânt de folos. Atunci, părintele A., ridicând ochii spre mine, a întrerupt conversația și le-a zis celor prezenți:

‎        Îl vedeți pe „ăsta”? I s-a lungit barba de când mă tot roagă să-l primescaici, și eu nu-l primesczise el, râzând batjocoritor.

Când era la mănăstirea Bistrița, m-am dus de la Govora pe jos, cu același gând de a mă face ucenicul lui. Dar părintele Arsenie m-a întâmpinat cu atâta ostilitate și dispreț, încât m-am retras în bisericuță, am intrat într-o strană în fața icoanei Mântuitorului și am început să rostesc rugăciunea lui Iisus cu inima îndurerată și zdrobită. La un moment dat, mi-a venit o umilință atât de profundă, de nici nu mai știu cum am ajuns în genunchi în fața icoanei Mântuitorului. Mi se părea că Domnul Iisus îmi spunea: „Nu te mâhni, Eu sunt cu tine, nu te voi părăsi niciodată. Plângeam în hohote de atâta bucurie și mângâiere.

Când m-am dus la părintele Arsenie, pentru a-mi lua rămas bun, el a observat pe chipul meu o pace, o liniște, o siguranță și o lumină, cu totul deosebite, fiind destul de respectuos. Acestea sunt ne-dumeririle mele și, de aceea, zic că nu-l cunosc.

‎        Eu, însă, îl cunosc. Am venit odată cu el aici. Pe când era încă neîmbrăcat în haină călugărească, se ocupa cu ghicitul în palmă. Femeile din satele vecine ziceau între ele: „Hai la popa vrăjitorul!”. Când Mitropolitul Bălan a văzut că vine lumea să-l caute, a zis: „Să-l facem preot, ca să folosească lumea care vine la el,..”. Și așa l-a făcut preot, iar părintele Arsenie se ocupa în continuare cu chiromanția, dar și cu alte științe oculte… Nota 10.

‎        Aveți dreptate, preacuvioase, i-am confirmat părerea. Tot la Bistrița, la despărțire, părintele Arsenie mi-a dat o carte introdusă în două plicuri mari, unul în altul, atrăgându-mi atenția, în mod special, să nu le dezlipesc și să nu umblu înăuntru, ci s-o dau în mâna părintelui Pandoleon. I-am respectat dorința, cu toată evlavia și frica. Dar, când am trecut cu traista prin Govora Băi, milițienii m-au crezut colportor. M-au dus la „Miliție, m-au controlat și apoi m-au întrebat ce se află în plic.

‎        Nu știu, i-am răspuns. Un preot de la Bistrița mi l-a dat, ca să-l transmit unui preot de la Govora.‎

‎        Lasă că vedem noi îndată, au zis milițienii, ducând cartea acasă lai șeful miliției.

Peste puțin mi-au restituit plicul desfăcut. Era o carte de Rudolf Steiner, în care se vorbea despre clarviziune, aură etc.

Creștinii din vechime își începeau lucrarea cu pocăința, smerenia și dragostea, ajungând la sfințenie. E de mirare, deci, că cel ce își începe lucrarea cu practici oculte poate ajunge un impostor?

[344]  Arhimandrit Paulin Lecca, Jurnal duhovnicesc, îngrijitor ed.: dr. Ioan Gându, Ed. Studion,Bacău, 2013, pp. 52-53, 65-71, 89-90, 95, 109-113, 120, 381-382, 386-387

h) Din dragostea preacuvioșiei sale pentru practicarea și însușirea învățăturilor lui Rudolf Steiner i se trage, poate și pictarea arianului Wulfila, cu nimb, în altarul bisericii Drăgănescu:

Cine este Wulfila, cel pictat cu aureolă de Sfânt de Părintele Arsenie Boca în Biserica Sfântul Nicolae – Drăgănescu?

Iată, este știut că acest „Wulfilas Episcopul Goților, pe care îl găsim pictat în altarul biserici Drăgănescu, de Părintele Arsenie Boca, era de credință ariană, nu credea a fi Hristos Dumnezeu-Om. De această erezie ne-a izbăvit Dumnezeu prin Sfinții Săi, în primul rând prin Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare. De unde și-a luat îndrăzneala Părintele Arsenie să arate că Wulfila este părtaș unirii cu Trupul lui Hristos Dumnezeiesc și omenesc precum Sfinții Mari Ierarhi? El a pictat în altar o Sfântă Masă pe care se află Trupul și Sângele Domnului și în fața ei vedem pe Domnul nostru Iisus Hristos și într-o parte a Lui și în cealaltă Sfinții Mari Ierarhi, iar, la urmă, alături de Sfântul Ioan cel Milostiv găsim scris pe aureola unuia ‎‎„Wulfilas Episcopul Goților.

Nu putem îndreptăți această erezie cu „minunile care le-a făcut și le face” Părintele Arsenie Boca. Mântuitorul ne-a atenționat: „Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne! Doamne! va intra întru împărăţia cerurilor, ci, cel ce face voiaTatălui Meu Care este în ceruri. Mulţi vor zice Mie, în ziua aceea: Doamne! Doamne! au nu cu numele Tău am prorocit? Și cu numele Tău draci am scos? Și cu numele Tău multe minuni am făcut? Și atunci voi mărturisi lor, că niciodată nu v-am ştiut pe voi; depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea!” (Matei 7, ‎‎21-23). Nici cu faptul că a avut descoperire nu putem îndreptăți această lucrare care pervertește conștiința Bisericii. Sfântul Apostol Pavel zice: „Ci măcar şi noi, sau înger din cer de va binevesti vouă afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie” (Gal. 1, 8).

‎            Despre Wulfila, cel pictat cu aureolă de Sfânt și părtaș la împărtășirea cu Hristos împreună cu Sfântul Ierarh Atanasie și Sfinții Mari Ierarhi de PărinteleArsenie Boca în altarul Bisericii Sfântul Nicolae – Drăgănescu, am găsit scris:

‎ „În secolul al III-lea sunt pe malurile Dunării inferioare și în nordul fluviului, în Dacia, vizigoții. Creștinismul în rândurile lor este propagat de către prizoniericapadocieni. Intre aceștia fusese și Wulfila (383 cca.), consacrat de episcopul filoarian Eusebiu din Nicomidia ca episcop al creștinilor din țara goților. În felul acesta, creștinismul în forma ariană pătrunde printre germanii orientali.

Din activitatea marelui misionar Wulfila printre conaționalii săi de la nord și sud de Dunăre (341-383), de menționat este traducerea gotică a Scripturii, din care el a scos cartea Regilor, pentru a nu trezi și mai mult spiritul războinic al conaționalilor săi.

Conștient fiind de pericolul acestor triburi războinice și crude, Valens îi accepta ca aliați ai imperiului (foederati), acordându-le anumite spații de locuit în Tracia și garantarea unei existențe pașnice. Acum, Wulfila și alți misionari îi încreștinează în forma ariană, erezia fiind favorizată de Valens și Constanțiu, încercându-se chiar propunerea ei ca religie de stat.

Arianismul goților lui Wulfila a fost acceptat apoi de toate popoarele germanico-orientale care au intrat în teritoriile imperiale în secolul al V-lea. Edictul lui Teodosiu I din 380 prin care impune credința Niceană ca lege pentru tot imperiul, nu reușește să-i facă pe goți să renunțe la arianism, considerat de ei ca un patrimoniu național pe care nu-l pot părăsi pentru nici un motiv”.

‎‎(Istoria Universală a Bisericii Catolice).

‎„Limba operelor patristice a fost greaca în Răsărit și chiar în Apus în frunte cu Roma și multe orașe occidentale până în sec. III, poate până înspre 200-250, când încep să apară opere și în limba latină. Era o limbă pregătită prin traducerea Vechiului Testament în koine și grefarea ei cu elemente populare, uneori cu eforturi de a îmbrăca dialectul atic, doric etc. În această limbă – la început simplă, dar evoluând mereu spre complexitate și elegantă – se predica, se țineau catehezele și se săvârșea cultul. Limba greacă a fost prin înalta ei evoluție, prin bogăția vocabularului și a noțiunilor ei, și prin spiritul ei dialectic, un instrument adecvat ideilor și a idealului literaturii patristice. Era o limbă misionară, de agora, de parlament, încă de la Homer, Eschil, Platon și Demostene. Etosul Evangheliei și ardoarea spirituală a Sfinților Părinți au adăugat forțe noi suflului misionar al limbii, chiar daca nu exista o afinitate veritabila între vechea cultură elenica și cea nouă elaborată de Părinți. Dacă o afinitate de esență între ‎‎„nou” și „vechi” nu exista, limba greacă aducea totuși creștinismului ecoul neestimatului tezaur de valori creat de geniul elenic de-a lungul veacurilor, tezaur de care limba și cultura patristică s-au folosit parțial. E ceea ce a permis limbii grecești, dar și celei latine patristice să civilizeze, prin cultura creștină, popoarele Europei, Asiei și Africii pe care această cultură le-a putut atinge, inclusiv grupe mari ale unor popoare migratoare ca goții, hunii, gepizii etc. Cu timpul, în Răsărit, pe măsură ce popoarele de la periferia imperiului se creștinau, greaca a fost înlocuită de siriacă, coptă, armeană, gotă, limbi ale căror alfabete au fost create de Părinți ai Bisericilor naționale respective (Bardesane (?), Wulfila, Mezrob, Pahomie). Traducerile din greacă în aceste limbi și invers au menținut legătura cu literatura greacă contemporană, factor de unitate a produselor spirituale și a Bisericii. Limba latina patristica a creștinat și a civilizat Europa occidentală, centrală și o parte din cea răsăriteană (Daco-Romania), inclusiv popoarele germanice, anglo-saxon, maghiar, polon. De aici simpatia pe care Bisericile acestor popoare o manifesta față de Părinții latini”

(Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie).

‎„Vizigoţii creştinaţi (în variantă ariană) de Wulfila, episcop care a tradus Biblia în limba gotică, într-un alfabet runic îmbunătăţit după alfabetul grec, s-au rupt de sub autoritatea regelui lor păgân şi au trecut în sudul Dunării, în imperiu…

Primii barbari evanghelizaţi la nord de Dunăre (dar nu în fosta Dacie Romană) au fost un grup de goţi, pentru care a fost trimis ca episcop misionar Ulfila ‎‎(Wulfila), între 341-348, dar acesta predica şi în limba latină, nu doar în gotică, semn că între ascultătorii săi se aflau şi daco-romani”

(Nicolae, Mitropolitul Banatului, Biblia lui Wulfila, în MB, an XX, 7-9, 1970, p. 550-558, Despre goți; persoana lui Wulfila și activitatea lui; importanța traducerii lui Wulfila).

‎„Am să vă dau un mic exemplu, foarte semnificativ, o experienţă pe care am trăit-o în timpul unuia din turneele mele de conferinţe. Acest exemplu arată istoria lumii, când este considerată ca expresie a spiritualului, a divinităţii, apare în toate ocaziile semnificativă, mereu şi pretutindeni ne vorbeşte un limbaj nou. Acum câteva săptămâni, eram în Scandinavia şi am putut constata că viaţa în acea parte nordică a Europei este încă străbătută de ecoul a tot ce a fost în trecut; tot ce este spiritual era încă impregnat de prezenţa, în conștiința oamenilor, a fiinţelor care populau mitologiile nordice. S-ar putea spune că în aceste ţinuturi tot ce apare în faţa privirii noastre este ecoul a ceea ce a constituit viaţa spirituală a nordului în acel trecut îndepărtat despre care vorbeau inițiații Misteriilor druidice şi ai Misteriilor droţilor discipolilor lor. Se observă şi acum influenţa acestui suflu magic care a pătruns în viaţa spirituală a acestor ţinuturi nordice şi care se pot privi ca fiind expresia unor foarte frumoase raporturi karmice. La Uppsala, am simțit că sunt chiar în centrul acestei lumi, atunci când am văzut prima traducere germanică a Bibliei, când m-am aflat în faţa acelui Codex argenteust al lui Wulfila. Acest codex a poposit la Uppsala printr-o stranie înlănţuire de evenimente karmice. Întâi s-a aflat la Praga; în timpul războiului purtat de suedezi, a fost luat şi dus la Uppsala şi acolo se găseşte şi acum, adevărat simbol grăitor pentru cel care doreşte să cerceteze cât de puţin vechile Misterii. Acest caracter de mister, această pătrundere în lumea spirituală, este impregnat în mod real în mijlocul acestor vechi culturi europene, marcate de un straniu caracter comun pe care îl resimt în mod profund toţi cei care au primit iniţierea, în acele timpuri de mult trecute. Inimile lor erau străbătute de un tragic sentiment când reuşeau ca privirea lor să pătrundă în secretele existenţei, presimțind, însă, că numai în viitor va veni ceva să aducă adevărata dezlegare a acestor enigme. Gândurile acestor inițiați erau permanent îndreptate spre o lume mult mai strălucitoare, ale cărei raze vor ajunge într-o zi să lumineze pe deplin cunoaşterea iniţiatică dobândită în vechile Misterii. Se poate spune că în toate aceste locuri de Misterii se vorbea în mod profetic că urma să se petreacă întruparea lui Christos Iisus. Un puternic sentiment de aşteptare umplea acea atmosferă de profeţie în toate Misteriile nordice.

Nu trebuie să vă chinuiţi prea mult pentru a descifra sensul şi nici să îmbrăcaţi în gânduri prea conturate ceea ce urmează să vă spun acum. Fraza pe care am să o spun nu este decât expresia simptomatică a unui adevăr profund. În ceea ce ni s-a transmis din tradiţia vechilor Misterii germanice, un ultim vestigiu este legenda lui Siegfried, în care se găseşte ceva din acel sentiment de mister de care tocmai vorbeam. Când ni se arată că Siegfried trebuie considerat ca reprezentant al vechii iniţieri germanice, nordice, când ni se spune că în punctul lui vulnerabil, care era în spate, era pusă o frunză, cine poate resimți că în această legendă există ceva simptomatic, acela îşi poate da seama că locul acela vulnerabil din corpul său este punctul unde se va afla altceva, atunci când fiinţa umană nu va mai putea fi atinsă de ceea ce încă putea răni pe iniţiatul în vechile Misterii nordice. Acesta era chiar locul din corpul omenesc pe care trebuie să-l acopere Crucea Iui Christos Iisus. Iniţiatul în vechile Misterii nordice ignora acest lucru, dar acesta este înţelesul pe care îl evocau vechile Misterii prin legenda lui Siegfried. Aşa se făcea referire în mod simptomatic la concordanţa între vechile iniţieri ale druizilor şi ale droţilor şi Misteriile creştinismului. Iată ce ne aminteşte această instalare, în acel loc în lumea nordică, a primei traduceri germanice a Bibliei. Ne apare ca ceva foarte expresiv şi ca o înlănţuire karmică exprimată în mod simbolic pentru dumneavoastră faptul că un număr de unsprezece foi din Codex argenteus au fost furate într-o zi, dar că posesorul acestor file furate, cuprins de remuşcări, nu a mai vrut să le reţină şi le-a adus înapoi. Aşa cum am spus, nu trebuie să găsim în aceasta neapărat o semnificaţie, ci doar să le considerăm ca o ilustrare figurată a unor înlănţuiri de fapte karmice, iar prezenţa în lumea nordică a primei traduceri în vechea limbă germanică a Bibliei este un exemplu, o expresie a acelor înlănţuiri. Şi la fel cu acest fapt real, istoric tot aşa, tot ceea ce viaţa ne aduce în cale, lucruri mari şi mici, ne va apărea conturat şi luminat de o înţelegere nouă, datorită spiritului antroposofic care ne permite să vedem în tot ce este de natură fizică, perceptibil, o expresie reală a unei realităţi suprasensibile, spirituale” ‎‎

(Rudolf Steiner APOCALIPSA LUI IOAN).

[345]  Cuvânt al Părintelui Iachint, ucenicul de chilie al Părintelui Cleopa Ilie. Din DVD-ul dat nouă, de către sfinția sa, la Sfânta Mănăstire Pavel, din Sfântul Munte, în Joia Mare, 2015.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s