(8) Părintele Arsenie Boca – nu numai învățături eretice ci și păgâne… (b) Despre împreunarea trupească – (F bis)

(8)     Părintele Arsenie Boca a avut, însă, nu numai învățături eretice ci și păgâne, tot din neînțelegerea tainei persoanei.

(b)     Despre împreunarea trupească.

E)‎      (continuare)

Faptul că Părintele Arsenie Boca nu a cultivat în sine cunoașterea sufletească ci a pus-o sub cea trupească, l-a făcut ca în final, să nu o poată dobândi pe cea duhovnicească ci pe cea subfirească, a vedeniilor. De aceea nu poate fi, nici din acest punct de vedere, un model Ortodox, deci nu ne-ar fi spre folos canonizarea sfinției sale.

Dar să vedem ce dorește să ne învețe sfinția sa, crezându-se pe sine ca fiind mult folositor în problemele noastre și că trebuie neapărat să ne învețe ce să facem să ne mântuim, ba chiar să ne sfințim:

 Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele și treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot. Știam că tot ce pățesc oamenii, li se trage de pe urma greșelilor sau a păcatelor. Așa m-am văzut silit să primesc preoția șimisiunea maj oră a propovăduirii lui Hfistos-Dumnezeu adevărat și Om adevărat, precum și a sfințirii omului, ca -să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață. I-am învățat să fie curați față de oameni și față de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetățenească, dajdie, etc.) și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat și trup curățit de patimi).

Despre această învățătură, martori îmi sunt toți cei ce-au ascultat povețele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toți oamenii, fără deosebire și viața curată, care fac cu putințăreîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăși în împărăția de obârșie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cumințeniei și a iubirii noastre, pe pământ, în stadia șiarena vieții.

Asta îmi este toată misiunea și rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri, deși eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părțile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu șisfințireaoamenilor prin iubire.

De alte gânduri și rosturi sunt străin.

Ieromonahul Arsenie.

Vâlcii. 17 iulie 1945

[316]  †PS Daniil Stoenescu, episcop locţiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei româneşti „O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 11-13

Zicând așa Știam că tot ce pățesc oamenii, li se trage de pe urma greșelilor sau a păcatelor , se consideră mai înțelept decât Dumnezeu Cuvântul:

Ioan 9:1 Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. 2 Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? 3 Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

 

Nedorind să urmeze înțelepciunii Sfintei Evanghelii n-a citit nici tâlcuirea la cele de mai sus:

†† Iese Domnul din templu, meşteşugind [urzind, lucrând] oarecare potolire mâniei iudeilor şi spre tămăduirea orbului Se întoarce [îndreaptă], prin semnul

[minunea] acesta asprimea şi neplecarea lor domolindu-o, măcar că ei cu nimic nu se foloseau. încă, totodată, le şi arată lor că nu în zadar, nici fălindu-Se, a zis aceasta: „Mai înainte de a se face Avraam, Eu sunt”4 (Ioan 8,58). Căci, iată El face minune pe care nimeni niciodată nu a făcut-o mai înainte, căci chiar de a deschis cineva ochii vreunui orb, însă nu orb din naştere (Tobit 11, 7-15). Arătat este, aşadar, cum că Acela Care e Dumnezeu şi este mai înainte de Avraam, face aceasta, [minune] care din veac încă nu s-a făcut (Ieşire 4,11-12).

Şi într-adins a venit El la cel orb şi nu acela la Dânsul. Pentru aceasta, şi ucenicii, văzându-L pe El că priveşte cu luare aminte la cel orb, îl întreabă:

Cine a greşit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Şi se vede întrebarea că este cu greşeală [greşelnică], căci, cum ar fi putut să „greşească [păcătuiască]acesta, mai înainte de a se naşte? Căci, cu adevărat, nu au primit Apostolii bârfelile elinilor, anume că sufletul mai înainte de a fi în trup, păcătuieşte petrecând  [vieţuind, fiind] într-o altă lume, apoi, după aceea, ca şi cu o muncă [caznă] oarecare este pedepsit cu această pogorâre în trup. Căci, fiind pescari, nici că au auzit ei ceva de acest fel, pentru că acestea erau dogme [învăţături] ale filozofilor. Se vede, aşadar, că întrebarea este fără de socoteală, însă nu şi pentru cel care ia aminte.

1 În ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru orbul cel din naştere”.

2 în ediţia de la 1805, în loc de „învăţătorule, cine a păcătuit”, se găseşte „Rabi, cine a greşit”.

3 în ediţia de la 1805, în Ioc de „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui”, se găseşte „Nici acesta nu a greşit, nici părinţii lui, de s-a născut orb”.

4 Adică: „Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam” (Ioan 8, 58).

Căci, învaţă-te: Apostolii, auzindu-L pe Hristos zicând către slăbănogul:

Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greşeşti [păcătuieşti], ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău” (Ioan 5, 14), după ce l-au văzut pe orb, nu se pricep

[dumiresc] şi întreabă, ca şi cum ar fi zis unele ca acestea: „Fie că acela pentru păcate s-a slăbănogit, însă pentru acesta ce vei zice? El «a greşit»? Însă nu este cu putinţă a spune asta, fiindcă din naştere este el orb. Aşadar, părinţii lui [au păcătuit]? Dar nici aceasta [nu este], căci fiu pentru tată nu este muncit [căznit, chinuit]. Deci, nu atâta întrebând, cât nepricepându-se [nedumirindu-se], grăiesc ei acestea. Iar

Domnul, dezlegând nepriceperea [nedumerirea] lor, zice: „«Nici acesta nu a greşit» – căci cum ar fi putut greşi mai înainte de a se naşte? – «nici

părinţii lui»”. Şi [Domnul] nu a zis aceasta ca să-i arate pe ei [pe părinţii orbului] fără de păcate, căci nu aşa, de rând [simplu], a zis: „Nu au greşit părinţii”, ci a adăugat: „de s-a născut orb”. Căci au greşit părinţii lui, însă nu de acolo este orbirea acestui orb. Pentru că nu este cu dreptate a pune păcatele părinţilor peste fiii cei ce nu au făcut nici o nedreptate. Şi aceasta Dumnezeu o învaţă prin Iezechiil, zicând aşa: „Nu va mai fi pilda aceasta care se zice: Părinţii au mâncat aguridă şi dinţii fiilor s-au strepezit” 5 (Iezechiil 18, 2-3).

5 În ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israil pilda aceasta şi ziceţi: Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii? (3) Precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot aşa este de adevărat că pe viitor nu se va mai grăi pilda aceasta lui Israil” (Iezechiil 18, 2-3).

6 În ediţia 1988 a Sfintei Scripturi, avem: „Părinţii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina copiilor şi nici copiii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina părinţilor; ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său”(Deuteronom 24,16). 7 „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam” (Ieşire 20,4-5; Deuteronom 5, 9-20).

Legiuieşte încă şi prin Moise: „Nu va muri tată pentru fiu”6 (Deuteronom 24,16). Aşadar, cum este scris 7: „Care dau [pedepsesc] păcatele părinţilor pe feciori până la al treilea şi al patrulea neam”? (Ieşire 20,5; Deuteronom 5,9) Mai întâi, este cu putinţă a zice că nu este de obşte această hotărâre, nici nu s-a zis pentru toţi, ci numai pentru cei care au ieşit din Egipt. Apoi socoteşte şi înţelesul [noima] hotărârii, căci nu zice aceasta, anume că pentru cele ce au greşit părinţii se muncesc feciorii [se pedepsesc fii], ci că „păcatele părinţilor”, adică muncile [caznele, pedepsele] cele pentru păcate se vor da şi fiilor lor, ca acelora care pe cele asemenea le-au greşit. Căci, ca să nu soco-

239

tească cei care au ieşit din Egipt căci chiar dacă mai rele decât părinţii lor vor greşi, nu cu aceleaşi [pedepse] se vor munci [căzni], zice: „Nu va fi aşa, ci păcatele părinţilor, adică certările [ce li se cuvin lor] şi peste voi vor veni, pentru că nu v-aţi făcut mai buni, ci pe aceleaşi, ori şi mai rele aţi greşit”. Iar dacă de multe ori vezi şi prunci răpindu-se [din viaţa aceasta], ca şi cum pentru pedepsirea părinţilor, să ştii însă că pentru iubirea de oameni, Dumnezeu mai înainte îi răpeşte pe ei din viaţă, ca nu cumva, trăind, să se facă mai răi decât părinţii, şi spre răul sufletelor lor sau şi al altor multora să vieţuiască. Dar, acestea adâncul dumnezeieştilor judecăţi întru sine le-a ascuns, iar noi, către cele care urmează de aici înainte, să purcedem.

SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI-  TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN  – Capitolul 9, pag. 238-239

De aceea răstălmăcește Sfânta Scriptură zicând că ar susține o genetică eronată, care nici măcar științific nu este adevărată cum o prezintă Părintele Arsenie Boca:

Iată de ce Biserica, observând degenerările ce trebuie să le îndure urmaşii căsătoriţilor rudenii, declară vinovate asemenea căsătorii şi le opreşte. Unirea averilor a fost pricină de multă bătaie de la Dumnezeu:

sau multă bătaie au mâncat oamenii de la lăcomie.

p.238. dacă genetica ar fi cauza nu s-ar fi căsătorit toți evreii între rude ca să se nască Domnul. Păcatul (neascultarea de Dumnezeu) nu genetica strică firea înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu. Cine ştie, dacă nu El are de adus în viaţa

‎ ‎EREDITATE ŞI SPIRIT

237

pământească, în fluviul timpului, atâtea feţe omeneşti, încât numărul lor împlinească toate posibilităţile de configuraţie câte le oferă structura noastră genetică ?

De faptul că suntem oarecumva anteriori faţă de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învăţându-1 pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-1 rostuise pe pământ:

Ieremia 1:‎‎5. înainte de a te urzi în pântece… te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare.

Suntem prin urmare de obârşie spirituală, făpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de came şi oase, şi împlinind un ’destin, între ceilalţi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai noştri.

[]DISPOZIŢII DE DREPT BISERICESC CONFIRMATE DE GENETICĂ

În spiritul teoriei cromozomice, putem înţelege şi unele norme de drept bisericesc, ca de pildă oprirea căsătoriei între rudenii. Astfel, la rudenia de consângenitate, în linie directă, căsătoria e oprită la infinit; iar în linie colaterală se îngăduie abia la depărtarea gradului opt

[] In tot cazul nu sunt în concurs concepţiile de viaţă ale filosofilor, că nu găseşti doi în toată istoria filosofiei să fie de acord, pentru că raţiunea omenească, naturală, are un mare cusur: e capabilă, cu aceeaşi stringenţă logică, să dovedească şi teza şi antiteza uneia şi aceleiaşi probleme; umblă cu două feţe. Deci nu putem da nici unei filozofii, singure, creditul responsabilităţii vieţii, deşi de alegere răspundem. Sistemele rămân bune de ştiut, dar în patrimoniul culturii şi ca atare.

Noi avem revelaţia în Iisus Hristos, ca cea mai bună concepţie de viaţă, cu modelul ei, care a realizat-o în întregime, până în ultima fibră a fiinţei.

[…] In tot cazul nu sunt în concurs concepţiile de viaţă ale filosofilor, că nu găseşti doi în toată istoria filosofiei să fie de acord, pentru că raţiunea omenească, naturală, are un mare cusur: e capabilă, cu aceeaşi stringenţă logică, să dovedească şi teza şi antiteza uneia şi aceleiaşi probleme; umblă cu două feţe. Deci nu putem da nici unei filozofii, singure, creditul responsabilităţii vieţii, deşi de alegere răspundem. Sistemele rămân bune de ştiut, dar în patrimoniul culturii şi ca atare.

Noi avem revelaţia în Iisus Hristos, ca cea mai bună concepţie de viaţă, cu modelul ei, care a realizat-o în întregime, până în ultima fibră a fiinţei.

III/V

‎        Încă nu văd legătura…

‎        Ai s-o vezi îndată.

În creier funcţionează două glande endocrine: epifiza şi hipofiza. Aceste două glande produc hormoni pe care-i trimit pe calea sângelui la toate celelalte glande endocrine de pe verticală, cu dispoziţii precise de lucru.

O caracteristică a lor e faptul că emit hormoni într-o strânsă interdependenţă, şi, de acordul lor, ascultă toată coloana. Una din ele, hipofiza, e sensibilă la concepţia pe care o alege omul ca normativă de viaţă; şi în funcţie de această concepţie, trimite, prin hormoni emisari,

‎ ‎‎246

vecinei sale din creier, impulsul să producă hormonii ei specifici care dirijează în continuare toată coloana endocrină, în conformitate cu această concepţie.

într-un fel lucrează toată coloana când te afli în turma lui Hristos, şi cu totul într-altfel dacă te găseşti cu concepţia, în turma lui Epicur.

[…] Deocamdată lămurirea e cam puţină şi unilaterală…

‎        Din aproape în aproape ajungem şi la lămurirea suficientă. Genetica are cuvântul. Trebuie să ne coborâm în infinitul mic biologic

247

ca (să) prindem – poate – chiar „misterul” fiinţei omeneşti, în ciuda infinitei sale variabilităţi constituţionale.

‎        E drept, mărturisesc mulţi vrednici de crezut, că nu sunt doi oameni identici de la Adam încoace şi tocmai asta-i imposibilitatea de a-i înţelege.

‎        Nu numai asta, dar variabilitatea este pur şi simplu infinită. Posibilităţile aranjării genelor (primele subunităţi ale unui cromozom) în cromozomi întrec numărul atomilor în univers.

‎        Atunci Antropologia ar fi cea mai imposibilă încercare.

‎        Şi tocmai asta vrem să facem: imposibilul, posibil. O rânduială este. Creaţiunea nu e haos. Convergenţa elementelor se intensifică. Dar, la rând… întâi e nevoie de o metodă de lucru, adică de o supraprivire a materialului care se adună din toate părţile şi din diverse moduri de experienţă şi existenţă.

‎        Ştiinţa şi Revelaţia… Nu sunt în conflict ?

‎        Numai dacă eşti de rea credinţă, sau dacă adopţi convingerea că raţiunea ta naturală e ultimul criteriu al adevărului, sau, dacă crezi ‎‎(greşit) că materia e singurul mod de existenţă. Dar, iar o luăm pe filosofie şi ne angajasem la genetică.

‎        Adică tot ştiinţă…

‎        Şi încă veche. Mult mai veche decât mazărea lui Mendel. Nucleul geneticii a fost revelat lui Moise, când i s-au dat scrise poruncile pe Muntele Sinai: ‎‎„Pedepsesc vina părinţilor în copii, până la al treilea şi al patrulea neam, pentru cei ce calcă poruncile mele şi Mă milostivesc până la al miilea neam pentru cei ce Mă ascultă”; (Exod ‎‎20,5-6; 34,7; Deuteronom 5,9-l0; Ieremia 32,18) – Comentar la porunca a şaptea. Ştiinţa descoperă acum şi înţelege cu aparataj modem ceea ce e pus de la creaţie în om şi în toată firea vie. De altfel atotştiinţa lui Dumnezeu ştia şi genetică… Şi de la început omul a fost pus să facă şi ştiinţă, dându-i-se să numească toate făpturile creaţiei. A fost o ocupaţie vastă, cât creaţia, cât n-a isprăvit nici acum cu numirea şi analiza ei. Inventarul creaţiei e neisprăvit şi înainte mult mai este. Omul însă a început să se laude întru sine cu treaba asta şi uită pe Cel ce i-a dat instinctul citirii creaţiei, nevoia ştiinţei.

‎        Şi se complace „în conflict”…

‎ ‎‎248

VI

‎        Conflictul e el însuşi o deviere a omului de la destinul său în creaţie; şi, atunci şi ştiinţa lui e deviată de la rostul cu care i-o dase Dumnezeu. Dacă până aci „ştiinţa iară conştiinţă era pierzania sufletului”, acum e şi mai rău, că-i pierzania şi a trupului, cu planeta pământ cu tot.

Dar să revenim la genetică.

Ce sunt cromozomii, genele, alelele şi conexiunile lor întreolaltă, catenele, e azi treabă de cultură generală. Ceea ce nu se ştie, pentru că nu se lasă prins în experiment, dar nu că nu există, e faptul legăturii biologiei noastre personale cu Dumnezeu.

[…] Ca urmare tot ce gândim, vorbim şi facem se petrece în atotprezenţa lui Dumnezeu, Care le înseamnă în contul nostru, în două locuri: în Cartea Sa – Cartea Vieţii – şi cartea noastră, codul genetic (subl. n.).

-Cum?

‎        în codul genetic, arhiva vieţii noastre, în care sunt şi resturi de arhivă de la înaintaşii noştri de milenii chiar, avem scrise şi înscriindu-se în flux continuu tot ce gândim, vorbim şi facem, ca pachete de energie virtuală, informaţia genetică, în genele cromozomilor noştri – factorii eredităţii noastre spre viitor.

Clipele acestea, cu valenţe în eternitatea noastră, au multe direcţii în antropologia creştină. De felul cum le trăim suntem în continuu fie sub Har fie sub Judecată. E deci foarte important să ştim în ce concepţie de viaţă ne înscriem ‎‎(idealism, epicureism – pragmatism, materialism,

‎‎249

spiritualism), ca să ştim ce se consemnează şi la ce să ne aşteptăm chiar şi numai într-un viitor apropiat.

[…] Când greşim – avem libertatea şi prostia de a greşi – de la destinaţia noastră spirituală, cea gândită pe seama noastră la creaţie de Dumnezeu, faptul se înscrie ca Defecţiune, ca defectivitate, într-una din genele unuia din cromozomii care au de condus o zonă, un organ al făpturii noastre fizice. Informaţia codificată trece la arhivă, activul nostru genetic, şi aşteaptă prilejul transcrierii de la virtualitate la actualitate. Această genă cu înscriere negativă (a greşelii) se numeşte genă recesivă; informaţia se numeşte recesivitate şi va traduce, va dirija o infirmitate, o deviere, o urâţire, o infirmare, o moarte, în linie ereditară spre viitor.

[…] Comportamentul, purtarea omului, se consemnează şi se înscrie ca informaţie în codul genetic. Transcrierea e în flux continuu: a binelui sub Har şi a răului sub Judecată sau recesivitate. Deci regenerare şi degenerare, sunt cele două sensuri ale

‎ ‎‎250

unei transcrieri a informaţiei. Tot ce contravine destinaţiei sau menirii

5‎       ‎5

omului e deviere către degenerare, infirmitate, monstruozitate, ieşire din circuitul vieţii şi chiar moarte.

[…] Antropologia pastorală trebuie deschisă printr-un atac mult mai

frontal al problemelor ei, decât simpla sudură între câteva ramuri ale

ştiinţei despre om şi câteva locuri ale Revelaţiei, cum schiţarăm până

aci.

[…] REPERE

I.‎       Lipseşte o Antropologie pastorală în Teologie. (S-ar fi putut constitui un nucleu al ei şi prin centralizarea atâtor şi atâtor experienţe ale preoţilor cu oamenii, dacă mai marii i-ar fi văzut necesitatea şi cineva ar fi fost îndrumat să le vadă într-o sistematizare.)

/v

II.‎      In lipsa unei cunoaşteri amănunţite a omului – las că aceasta este o treabă şi foarte grea, dacă nu chiar imposibilă, ţinând seamă de diversificarea disciplinelor care-l studiază pe om, dar pe plan exclusiv natural, laic – sentimentul şi conştiinţa răspunderii preotului dau de greutăţi imense. Terenul cere preotului cunoştinţe la nivel contemporan. Oamenii – vârstele – nu se lasă convinşi de ascultarea predaniei; ei se închid într-o autonomie şi suficienţă a ştiinţei, faţă de domeniul credinţei, faţă de nivelul Revelaţiei, al cunoştinţei.

III.‎     Autonomia omului – rebeliunea lui faţă de Dumnezeu şi sufletul său, considerate ca „inexistente”nu e libertate, ci păcat.

[…] Cunoştinţele acestea urmăresc ideea de responsabilitate a căsătoriţilor faţă de Legea divină, înscrisă în fire, sub formă de instinct. Şi mai urmăresc urmărirea ideii de păcat, idee care a început să fie neclară în mintea multora.

începem cu aceasta: Păcatul este o conspiraţie a minţii omului cu diavolul, împotriva Legii lui Dumnezeu.

Cu această definire, de lucru, înţelegem dintr-o dată cum că numai Iisus a fost fără de păcat. Adică singur El a refuzat orice idee diabolică din mintea şi viaţa şi faptele Sale.

[…] Dumnezeu iartă (dacă-I ceri aceasta prin spovedanie), dar nepedepsit, neispăşit nimic nu lasă. Aşa scrie în Carte (Naum 1,3).

[…] In convieţuirea căsătorească nu-i bun nici abuzul, nici refuzul.

s        7

Abuzul atinge pe soţ, refuzul atinge pe soaţă şi pe soţ. Cum aceasta ? Aşa-i făcut omul de (către) Dumnezeu: bărbat şi femeie: un singur trup. Cu cunoştinţele contemporane de biologie, de endocrinologie şi de neurologie putem înţelege claracest lucru.

Sistemul nostru nervos, ca să servească solicitările vieţii în bune condiţiuni, are nevoie de o bună şi corectă funcţionare a glandelor noastre endocrine. Glandele acestea sunt înşirate în număr de 7-8 ‎‎(depinde cum sunt numărate) pe toată verticala staturii noastre. Două sunt în cap – responsabile cu comenzile şi cu modul de funcţionare al tuturor celorlalte. Acestea din cap sunt sensibile, adică lucrează în consonanţă cu concepţia ta de viaţă, în care te integrezi trup şi suflet.

Pentru o clarificare pe scurt a rosturilor acestor două glande din cap, ca să funcţioneze într-un mod sau să funcţioneze într-un alt mod, e destul să dau de exemplificare două concepţii de viaţă diametral opuse: într-un fel vor lucra aceste glande de comandă asupra tuturor celorlalte glande din subordine când te integrezi în turma lui Epicur şi altfel vor conduce iconomia ta endocrină, când te integrezi în turma lui Hristos.

Sărim peste celelalte glande de pe verticala omenească şi ne oprim puţin la cele sexuale. Aci-i aci. Aci au fost lăsaţi oamenii fără nici o cunoştinţă exactă. Ba li s-au spus multe minciuni şi fiecare a fost lăsat în banii lui, cu greşelile şi ereziile sale.

S-o luăm, fugitiv, cu puţină biochimie endocrină. Sexele – bărbat şi femeie – se caută la maturizare unul pe altul, trecând peste orice bariere ale oricui. Totuşi e bună, şi foarte bună chiar, şi puţină minte şi cât de câtă cunoştinţă pozitivă a faptului acestuia, a continuităţii vieţii. Constituţional, natura bărbătească are o glandă în plus faţă de femeie: prostata. Aceasta spune foarte importante lucruri în economia vieţii şi în interpretarea corectă a foarte multor necazuri ivite în familie.

Tot pentru clarificare trebuie spus şi numele produselor de biosinteză ale glandelor: hormonii. Aceştia sunt substanţe de biosinteză, produse de glande, şi vărsate în circuitul mediului intern al sângelui, cu

‎ ‎‎254

ajutorul căruia circulă prin tot organismul, cu activitatea şi activarea sistemului nervos, deci a tuturor organelor, în scopul de a menţine organismul întreg în bune condiţii de viaţă, internă şi externă.

Iată din tainele prostatei:

Aceasta sintetizează săruri ale acidului glutamic. Acestea sunt substanţe absolut necesare sistemului nervos atât al bărbatului, cât şi sistemului nervos al femeii. Dar nu le prepară decât bărbatul.Aici e explicaţia fundamental-biologică în temeiul căreia femeia e atâmătoare de bărbat. Fără substanţele lui endocrine ea regresează nervos, mintal etc. Aci începe să se înţeleagă de ce au urmări nefaste şi abuzul şi refuzul.

Aceasta nu este numai o erezie, dar este și contrazisă de știință, după cum bine sublinia un om de știință specializat în ovare, nedumerit de contradicțiile față de creștinism și medicină din scrierile Părintelui Arsenie Boca, cât și de orbirea ucenicilor ce alunecă cu mintea pe lângă explicații, părând a nu le putea înțelege, datorită patimii ce o au dobândit-o în admirația față de sfinția sa:

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s