(8) Părintele Arsenie Boca – nu numai învățături eretice ci și păgâne… (b) Despre împreunarea trupească – (F 0))

(8)     Părintele Arsenie Boca a avut, însă, nu numai învățături eretice ci și păgâne, tot din neînțelegerea tainei persoanei.

(b)     Despre împreunarea trupească.

Însăși Sfânta Scriptură ne îndeamnă la evitarea împreunării și la păstrarea ei numai pentru a evita desfrânarea și a rodi prin prunci, ca o icoană a înveșnicirii prin alții:

F)‎      SFÂNTA SCRIPTURĂ

(CONTINUARE)

Să studiezi și să practici Tantra Yoga (după cum îndemna Mircea Eliade) în vederea obținerii călugăriei este ceva fabulos, cu toată străduința demonică de a păstra plăcerea nedusă până la capăt în emisia seminală, spunând că aceasta este sănătatea și îndumnezeirea omului:

Tantra

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sri Yantra. Yantrele sunt considerate obiecte specifice practicilor tantrice

Tantra(Sanscrită: तन्त्र, „țesătură, urzeală „; astfel „principiu, sistem, doctrină, teorie” de la rădăcina verbală tan „a se răspândi, a se propaga”, și sufixul tra „instrument”[1] ) este una din metodele de dezvoltare spirituală și cunoaștere dezvoltate pe teritoriul indian. Prin urmare, la modul esential tantra inseamna extinderea continua a constiintei cu ajutorul constientei care este instrumentul. Aceasta extindere constienta a constiintei individuale nu se poate realiza decat dupa constientizarea constiintei de sine, adica dupa primirea iluminarii spirituale. Tantra se consideră înrudită cu taoismul chinezesc. Este una din cele mai străvechi căi spirituale indiene, conform lui Mircea Eliade fiind anterioară Vedelor.[2]

Cunoscută în occident și sub denumirea de tantrism, Tantra este numele dat de erudiți unei forme a hinduismului care ia amploare în India medievală începând cu secolul V[3] , și care a ajuns să influențeze toate formele de expresie religioasă indiene într-un grad mai mare sau mai mic. Tantra este considerată astazi de anumiți exegeti sinteza hinduismului și totodată cea mai nouă și mai completă forma de manifestare, o veritabilă renaștere a acestuia (Shankaranarayanan:”marea Sadhana Shastra”, „știință de sinteză”.[4]

Cel mai vechi text care folosește cuvantul tantra se află chiar în Rig Veda (X.71.9).[5]  

Cuvântul “tantrika” este folosit de practicanți tantrei în shivaism, dar practicanții budhiști ai Tantrei nu folosesc acest cuvânt pentru a se autodenumi.[6]

Semnificația istorică a tantrei constă în faptul că a influențat toate religiile mari din India care existau la începutul perioadei medievală (500-1200 en): astfel toate denominațiunile hinduse, shivaism, shaktism și vishnuism, precum și budhismul și jainimsul, toate au dezvoltat corpusuri foarte mari, bine documentate, de practici și doctrine asemănătoare. Chiar și islamul în India a fost influențat de Tantra.[7]  

Ideile și practicile tantrice s-au răspandit mult în afara Indiei, în Tibet, Nepal, China, Japonia, Cambogia, Vietnam și Indonezia.[8] [9]  

Astăzi putem să regăsim cea mai puternică influență tantrică în budhismul tibetan și în multe forme de hinduism ca și în mișcarea internațională a posturilor de yoga și în cele mai multe forme ale spiritualității alternative americane cunoscute sub denumirea generică New Age.

Definit pentru prima dată ca un stil îmbunățit tehnic al practicii spirituale, Tantra nu are o singură doctrină specifică; dezvoltând mai degrabă învățăturile specifice diferitelor religii care au adoptat metodele tantrice.

Tantrismul nu este o religie nouă, așa cum a fost buddhismul, de exemplu, ci mai degrabă o etapă importantă în evoluția fiecăreia dintre aceste religii (dat fiind că există un tantrism buddhist, un altul hinduist, și chiar urmele unui tantrism jainist). Mai precis ar trebui sa vorbim despre o pluralitate de școli și de curente tantrice în interiorul fiecărei religii. Mircea Eliade, Tehnici de Yoga.

[288]  ^ Mircea Eliade, Tehnici de Yoga, 2000, p.146.

[289]  < https://ro.wikipedia.org/wiki/Tantra>,

Maithuna

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Maithuna sau Mithuna este un termen sanscrit folosit în Tantra cel mai adesea tradus prin uniune sexuală ce are loc într-un context ritualic specific tantrei mâinii stângi-Vamamarga.Este cel mai important element al celor 5 Makara și reprezintă partea centrală a marelui ritual în Tantra, cunoscut sub nume cum ar fi Panchamakara, Panchatattva, sau Tattva Chakra.

Deși anumiți scriitori, denominațiuni și școli, cum ar fi Yogananda, consideră că este vorba de un act pur simbolic și mental, o privire asupra diferitelor variații (și traduceri) ale cuvântului maithuna arată în mod clar că se referă la un cuplu bărbat-femeie și uniunea acestora fizică, sexuală, fiind sinonim cu kriya nishpatti.[1]

Așa cum nici spiritul sau materia singure nu sunt efective ci împreunarea lor duce la actul creației și apariția vieții, la fel și maithuna, care reprezintă unirea contrariilor, nu este efectivă decât atunci cand este consacrată. Cuplul devine în timpul unui astfel de act divin și cosmic: ea este Shakti sau Prakriti, energia primordială, el este Shiva sau Purusha, Spiritul.

Cea de a doua etapă constă în transformarea Femeii-prakriti într-o încarnare a lui Shakti: partenera de rit devine o zieță, dupa cum și yoghinul trebuie să încarneze Zeul.Iconografia tantrică a cuplurilor divine (în tibetana:yab-yam, tată –mamă), a nenumăratelor “chipuri” de Buddha îmbrațisați de către o Sakti, constituie modelul exemplar de maithuna.[2] 

[290]  ^ Mircea Eliade, Yoga – Nemurire si libertate, cap. VI Yoga și tantrismul, Maithuna, Editura Humanitas, București, 1993, p 222.

Scripturile avertizează că dacă transfigurarea spirituală nu apare, uniunea rămâne carnală și este un păcat.[3]

Deasemenea este posibil să se experimenteze o formă de maithuna și fără uniune fizică. Actul poate să aibă loc în alt plan, metafizic, fără ca penetrarea sexuală să aibă loc, în care transferul de enegie dintre shakti și shakta are loc doar la nivelul corpurilor lor subtile. Atunci când acest transfer de energie se produce, cuplul, întrupând zeița și zeul, și dizolvându-și egoul, experimentează realitatea ultimă și beatitudinea prin uniunea corpurilor subtile.

[oare nu cumva, din această idee demonică, cunoscută din lecturi sau din insuflarea demonică de pe urma vedeniilor, să își aibă rădăcinile rătăcirii locuirii împreună a Părintelui Arsenie Boca cu Maica Zamfira, că ar putea așa să-și biruiască pornirile și să devină nepătimitori și Sfinți? Dar iată ce spune Sfântul Cuvios Ioan Scărarul despre păcăleala că poți învinge patima curviei viețuind lângă femei, pentru o părută mântuire a lor și simțirea unei false nepătimirii însămânțată de viclenii draci:

  • Vulpea se preface că doarme; iar dracul se preface că e neprihănit. Dar cea dintâi, ca să înșele pasărea, iar cel din urmă, ca să piardă sufletul.

  • Să nu crezi trupului în toată viața ta. Și să nu-i dai îndrăzneală, pînă nu te vei întâlni cu Hristos 466.

[291]  ‎466. In viața viitoare, în starea deplin înduhovnicită

  • Nu îndrăzni să crezi că, înfrânându-te, nu vei cădea. Căci un oarecare, nemâncând nimic, a fost aruncat din cer467.

[291]  ‎ ‎467. Cel ce crede că înfrânându-se nu va cădea, zămislește mândria și prin aceasta a și căzut, cum a căzut satana din cer fără să mănânce nimic.

  • […] Am văzut pe unii căzând fără voie și am văzut pe unii voind să cadă cu voia, dar neputând. Și i-am socotit pe aceștia mai răi decît pe cei ce cad în fiecare zi, ca pe unii ce deși nu pot, totuși doresc împuțiciunea.

  • E de plâns cel ce cade ; dar mai de plâns e cel ce pricinuiește și căderea altuia. Pentru că el poartă povara ambelor căderi și a plăcerii (păcătoase n.tr.) celuilalt 469.

[292]  ‎469. Suportă povara dulceții celuilalt, pe care el totuși nu o gustă. «Numește pricinuitor pe cel ce îl îndeamnă și pe cel ce îl ațâță pe altul. Căci unul îl împinge prin cuvinte, celălalt prin fapte, în groapă».

  • Nu voi să răstorni pe dracul curviei cu dovezi și cu cuvinte de împotrivire, pentru că acela are bune temeiuri, ca unul ce se luptă cu noi în chip firesc.

  • Cel ce voiește să-și biruiască trupul, sau să se războiască din puterea sa proprie, în zadar aleargă. Căci de nu va dărâma Domnul casa trupului și nu va zidi casa sufletului (Ps. 126, 1), în zadar postește și priveghează cel ce voiește să o dărâme (să o slăbească n.tr.).

  • Pune înaintea Domnului slăbiciunea firii tale, cunoscând neputința ta, și vei lua darul (harisma n.tr.) neprihănirii pe nesimțite.

[…] «Și dacă nu s-ar scurta zilele, nu s-ar mântui nici un suflet» 470,

[293]  ‎470 «Lucrările duhului celui rău și năvala năprasnică a războiului nu se scurtează altfel decît prin puterea Duhului a-toate-lucrător. Dacă nu s-ar întâmpla aceasta, nu s-ar putea să răsufle din nou cel războit și n-ar putea să se elibereze».

aflându-se îmbrăcat cu trupul acesta amestecat cu sânge și cu sucuri. Căci cum s-ar putea ? Pentru că tot ce e zidit, se dorește fără sațiu după ceea ce e înrudit cu sine: sângele după sânge, viermele după vierme, lutul după lut, deci și trupul după trup. Deci și noi, silitorii și poftitorii firii și ai împărăției lui Dumnezeu încercăm, prin anumite meșteșugiri, să înșelăm trupul care ne amăgește.

  • Fericiți sînt cei ce n-au trecut prin ispita războiului amintit. Să ne rugăm și noi să fim feriți pururea de o astfel de ispită. Căci cei ce s-au rostogolit în groapa pomenită au căzut departe de cei ce suie și coboară pe scara aceea, avînd nevoie pentru ridicarea din ea de multe sudori însoțite de foamea cea mai deplină.

  • […] Am luat seama la cei ispitiți și am văzut căderi mai grele ca altele. Cel ce are urechi de auzit să audă. E un obicei al demonului, ca mai ales față de cei ce se nevoiesc și și-au ales viața călugărească, să-și miște toată pornirea, sârguință, meșteșugirea, viclenia, și născocirea adeseori către cele protivnice, și nu către cele după fire și să-i războiască prin acestea pe ei. De aceea, viețuind la un loc cu o femeie și nefiind războiți deloc prin aceasta, s-au fericit pe ei înșiși, neștiind, nenorociții, că unde e pierzarea mai mare, acolo nu e trebuință de una mai mică.

  • Vai nouă, că ucigașii și ticăloșii s-au obișnuit să ne războiască și să ne robească din aceste două pricini în cele contrare firii, pentru că aflăm ușor materia căderii și pentru că primim o pedeapsă mai mare. Lucrul acesta îl cunoaște cel ce, domesticind mai înainte asini sălbateci, pe urmă e stăpânit și batjocorit în chip jalnic de înșiși asinii sălbateci; astfel cel ce mai înainte se hrănea cu pâinea cerească, s-a lipsit de orice bine. Dar ceea ce e mai minunat este că, și după pocăința lui, învățătorul nostru Antonie, suferind amarnic, a strigat: «Stâlp mare a căzut». Dar a ascuns înțeleptul felul căderii. Căci știa că există curvie trupească și fără alt trup.

  • […] Vrăjmașul omului, ocrotitorul curviei, spune acestuia că Dumnezeu e iubitor de oameni și dă iertarea pentru patima aceasta, ca una ce e naturală. Dar de vom lua seama la viclenia dracilor, vom vedea că după săvârșirea faptei, ei îl numesc Judecător drept și fără milă. La început au făcut așa, ca să ne îndemne la păcat; iar acum, ca să ne scufunde în deznădejde. Născându-se astfel întristarea și deznădejdea, nu ne putem plânge pe noi, sau ocărî, sau căi pentru păcat. Iar cînd aceasta se stinge, ne ia iarăși în primire tiranul cu motivul iubirii de oameni 473.

[294]  ‎473. După păcat, dracul vrea să ne aducă la deznădejde, spunîndu-ne că Dumnezeu nu iartă. Prin aceasta ne împiedică de la căință. Dar dacă, neascultând de el, scăpăm de deznădejde, iarăși vine cu motivul iubirii de oameni a iui Dumnezeu, ca să ne îndemne iarăși la săvârșirea păcatului.

  • Pe cît este Domnul de nestricăcios și de netrupesc474, pe atâta Se bucură de neprihănirea și de nestricăciunea trupului nostru 475. Căci unii spun că de nimic nu se bucură dracii, așa de mult ca de urâtul miros al curviei. Deci nici de altă patimă, ca de această întinăciune a trupului.

474. E vorba de Dumnezeu în general, nu de Fiul lui Dumnezeu cel întrupat. Sau de faptul că trupul Domnului după înviere e atît de înduhovnicit, că poate fi numit și netrupesc.

475. Nestricăciune dobândită prin har, nu naturală, precum și trupul Domnului nu e nestricăcios prin fire, ci datorită unirii lui cu Dumnezeu Cuvântul.

  • Curăția (castitatea) este apropierea desăvârșită de Dumnezeu și asemănarea cu El, pe cît e cu putință oamenilor. Maică a dulceții este pământul și umezeala; iar maică a curăției este liniștirea însoțită de ascultare 476.

Nepătimirea trupului câștigată din liniștire, apropiindu-se de multe ori de lume, nu rămîne neclintită. Dar cea care se naște din ascultare, este pretutindeni cercată și neclătinată477.

476. «Patru sînt virtuțile care curăță sufletul: tăcerea, păzirea poruncilor, strâmtorarea și smerita cugetare».

477. Scărarul arată și aci că ascultarea e mai mare ca liniștirea de unul singur. Căci ascultarea nu e pândită de mândrie. Și ascultătorul e obișnuit cu oamenii și deci nu cade ușor din pricina lor. Pe lîngă aceea, ș-a obișnuit să atârne totdeauna de sfatul părintelui său duhovnicesc și, prin el, de Dumnezeu.

  • […] Oricine se va vedea pe sine copleșit de vreo patimă, să se înarmeze pe sine, înainte de toate, numai Împotriva ei. Și mai ales împotriva dușmanului dinăuntru. Căci dacă nu e nimicit acesta, nimic nu vom folosi din biruința asupra celorlalte. Iar după ce vom ucide pe acest egiptean, vom vedea și noi în rugul smereniei pe Dumnezeu 480

[295] .480. Sînt folosite ca simboluri momente din viața lui Moise (leș. 2, 12 ; 3, 2).

Ispitit fiind, am simțit pe lupul acesta pricinuind sufletului meu, în chip înșelător, o bucurie nerațională, lacrimi și mângâiere. Și am crezut ca un prunc că culeg rod și nu stricăciune.

  • «Tot păcatul, pe care-L va face omul, este în afara trupului, dar cel ce curvește, păcătuiește în trupul său» (I Cor. 6, 14). Aceasta o spune negreșit, pentru că prin scurgere întinează însăși ființa trupului, fapt care e cu neputință să se întâmple în alt păcat. Iar eu întreb de ce la orice alt păcat ne-am obișnuit să zicem numai că oamenii greșesc, dar cînd auzim că cineva a curvit, zicem, cu durere, că acesta a căzut481.

[296]   ‎481. «Se poate spune că cineva a greșit și s-a întors iarăși prin calea prin care s-a abătut. Căci a tăgăduit de pildă prin limbă și iarăși s-a mărturisit prin ea. Sau a furat prin mâini și iarăși a dăruit prin ele. Și in altele la fel. Dar cel ce a curvit nu se întoarce prin aceeași cale prin care a căzut. Ci prin alta. Căci plânge, postește, suspină. De aceea se numește curvia în chip propriu cădere, nu greșeală. Aceasta cu atît mai mult cînd e vorba de viețuirea călugărească. Pentru că e proprie călugărului fecioria și făgăduința. Deci cel ce a stricat fecioria a căzut cu adevărat, călcând făgăduința».

  • Peștele fuge repede de undiță și sufletul iubitor de plăcere se depărtează de liniște482.

482. «Iubește liniștea cel ce nu e legat de nici-o patimă față de cele ale lumii și față de oameni, cel ce nu iubește nimic omenesc». Nu le iubește în sens rău, pentru a se lăsa stăpânit de ele, pentru a pătimi în legătură cu ele.

  • Focul începe atunci cînd diavolul vrea să lege pe unii de alții cu o legătură urâtă, ca să încerce amândouă părțile.

  • De multe ori cei aplecați spre iubirea de plăcere par să fie cuprinși de compătimire, milostivi și cu inima ușor de străpuns. Dar cei ce se îngrijesc de curățenie, nu le au pe acestea astfel.

  • Un bărbat cunoscător mi-a pus o întrebare înfricoșătoare: «Care este, afară de omor și de tăgăduire, păcatul cel mai greu dintre toate?», a zis el. Iar eu am spus că a cădea în erezie. «Și de ce, a zis acela, Biserica universală, primind pe eretici, după anatematizarea sinceră a ereziei lor, îi învrednicește de împărtășirea de Taine, dar pe cel ce a curvit, primindu-l după ce s-a mărturisit și a încetat să păcătuiască, canoanele apostolice poruncesc să-l țină departe de Prea Curatele Taine mai mulți ani ?» Și eu, înspăimîntîndu-mă de neputința de a răspunde, taina a rămas nedezlegată 483.

[297] 483.‎‎«Erezia este o abatere a minții și o slujire a lumii. De aceea e greșeală. Dar curvia abate toate simțirile și puterile trupului și ale sufletului și preface si corupe chipul și asemănarea zvîrlindu-le în nimic. De aceea e și numită cădere». Alta: ‎‎«Ereziile sînt din mândrie, curviile din dulce pătimire. Cei dintâi se îndreaptă prin smerenie, cei de al doilea prin greaua pătimire».

Ed. 1970: «Nu a lăsat nedezlegată întrebarea, pentru că e de nedezlegat, ci cu voia, pentru o iconomie mai adâncă. Căci cui nu-i este vădit că a cădea în erezie e lucrul cel mai greu dintre toate la Dumnezeu și la oameni ? Dar fiindcă patima curviei, ca una ce se sădește în fire și exercită o mare tiranie prin plăcere, se reîntoarce ușor și adeseori atrage pe oameni și-i face să lunece și după pocăință, de aceea cel ce a curvit e oprit pentru ani de la Sfintele Taine, ca să nu se întoarcă iarăși la vărsătura sa și să i se facă grea îndreptarea; și pentru a sădi frica în toți, ca să lupte împotriva patimii cu toată puterea. Iar rostogolirea în erezie este o patimă și o neștiință sufletească ce se ivește mai mult din rătăcire sau din iubirea de stăpânire, sau din slava deșartă. Dar după trezirea celui ce a suferit de ea, acela nu mai are război din partea ei, sau tulburare din partea firii. Deci ce nevoie e să-i țină pe aceștia departe de pragurile bisericilor ?’ Se mai poate spune și altfel: că scopul celor ce povățuiesc, învățând și tămăduind, este să taie din rădăcină răul, ca să nu răsară iarăși. De aceea nu se mulțumesc numai cu înlăturarea răului, ca la cei ce s-au abătut de la dogme, sau au înclinat spre erezie, ci rânduiesc și un timp, cum e obiceiul acriviei (stricteții n. tr.), ca cei ce au curvit să uite de plăcerea urâtă. Căci cel ce a curvit, deși știe că lucrul e rău, totuși e atras de plăcere, din lipsa frânelor; el nu rătăcește din neștiință. Răul ereziei stă numai în suflet. Dar curvia, pornind din sufletul liber, a umplut trupul de stricăciune din pricina păcatului. Apoi cel ce, luptând în chip natural, întoarce pe cineva din erezie, odată cu întoarcerea l-a și curățit. Dar cel ce se întoarce din curvie are nevoie de timp, de lacrimi și de post, ca să se șteargă plăcerea întipărită în el și să vindece rana păcatului care s-a întipărit în trup și să facă mintea nefurată și neînclinată spre ea, prin uitarea îndelungată. Dar dacă rămân amândoi nepocăiți, nu vor avea aceeași osândă», ci, ereticul, una mai mare.

  • Să cercetăm, să măsurăm și să observăm ce fel de plăcere ne vine în timpul cântării de psalmi de la dracul curviei, și ce fel, din cuvintele Duhului și din harul și puterea aflătoare în ele.

  • […] Socotesc că nu trebuie să se numească cineva nicicum sfânt, înainte de a preface în loc sfânt pământul acesta (trupul ?), dacă e cu putință să-l prefacă. 

  • […] Am văzut pe unii ce s-au desfătat (cu mâncări), fără să fie războiți îndată. I-am văzut mâncând împreună cu femei și petrecând cu ele și neavând în acele clipe nici un gând rău. Și amăgindu-se, s-au încrezut în ei și n-au mai avut nici o grijă, socotind că au pace și siguranță în ei. Dar deodată au pătimit vătămarea în chilie. Care vătămare ? Cea care ne vine trupește și sufletește numai nouă, cînd ne aflăm singuri. Cel ce a fost încercat, știe aceasta. Dar cel ce n-a fost încercat, nu trebuie să știe 487. In vremea aceea ajutor bun îi este sacul, cenușa, starea în picioare toată noaptea, mulțumirea cu pîine, limba arsă și cu măsură răcorită, așezarea în cosciuge și, înainte de toate, smerenia; și, dacă e cu putință, ajutorul unui părinte sau al unui frate sârguincios, bătrân cu cugetul 488. Căci ar fi minune să se poată mântui din ocean o corabie singură. Aceeași cădere pricinuiește unuia o osândă însutită față de cea săvârșită de altul: după felul (celui ce o săvârșește), după loc, după înaintare și după alte multe 489

[298]   ‎487. «Deci trebuie ocolită orice convorbire cu femeile, ca puțind duce la o slăbire a frânelor. Iar dacă aceasta e cu neputință din anumite trebuințe, sau pentru grija de săraci, trebuie vorbit căutând cu capul în jos, căci multora, sau aproape tuturor celor biruiți de frumusețea femeilor, le-a venit moartea prin ferestre, cum l-a luat în stăpânire și pe marele prooroc și împărat (David) cînd a privit spre baia aceea aducătoare de moarte».

488. Ni s-a povestit despre călugări din mânăstirile din Moldova care dormeau în sicrie. «Căci și sicriele ajută la scăpare de ispită. Dar totul este smerenia, căci sicriul este spre smerenie. Pe lîngă aceea, să avem și pe un frate dintre cei nevoitori, împreună-rugător».

  •  […] Dracii îl războiesc cumplit pe cel ce se liniștește (pe sihastru), ca, nefolosindu-se acesta cu nimic din pustie, să vină în lume. Dar pleacă de la noi care petrecem în lume, ca simțindu-ne nerăzboiți în ea, să rămânem cu cei din lume 493.

[299]   ‎493. «Gândurile rele își iau ființa din alegerea noastră și din reaua lucrare a dracilor. Iar cele bune din fire — căci am fost făcuți buni —, din alegere, datorită libertății, și din îndemnul îngerilor. Deci cele rele își iau ființa din două izvoare, iar cele bune, din trei. Să ne aducem deci aminte de cel ce zice: «Stați împotriva diavolului și va fugi de la voi» (Iac. 4, 5). Deci să stăruim în nevoință. Dimpotrivă, nerăzboirea noastră de către el în lume este o viclenie a lui și nu un semn al iubirii de oameni».

Unde sîntem războiți, acolo luptăm fără îndoială și noi, cu tărie, cu vrăjmașul. Căci cînd nu luptăm noi împotriva lui, ni se face și el prieten 494.

494. Cînd sîntem războiți de demoni înseamnă că noi înșine luptăm împotriva lor. Căci cînd nu luptăm împotriva lor, ne sînt prieteni, pentru că facem prin noi înșine ceea ce le place lor.

  • Petrecând pentru un timp în lume pentru vreo trebuință oarecare, sîntem acoperiți de mina lui Dumnezeu, poate pentru rugăciunea părintelui nostru și ca să nu se hulească și Domnul prin noi. Dar uneori nu sîntem ispitiți și din pricina nesimțirii și a faptului că avem de mai înainte multă cercare și săturare din cele văzute, vorbite și făcute. Sau, poate dracii se depărtează și ne părăsesc pe noi de bună voie, făcînd să se umple locul golit de toate celelalte, de închipuirea de sine a noastră.

  • Ascultați și o altă meșteșugire și viclenie a acestui amăgitor, toți cei ce v-ați hotărât să vă deprindeți în neprihănire, și păziți-vă ! Mi-a istorisit careva dintre cei ce au suferit cercarea vicleniei, că de foarte multe ori dracul trupurilor se retrage cu desăvârșire, insuflând călugărului o evlavie la culme, ba poate punând în mișcare în el și izvor de lacrimi în timpul cît șade cu niște femei și vorbește cu ele, sfătuindu-1 să le îndemne să gândească la moarte, la judecată, la neprihănire. Aceasta pentru ca, nenorocitele, câștigate prin cuvânt și prin prefăcuta evlavie, să alerge la lup, ca la păstor. Și apoi născându-se obișnuința și îndrăzneala, nenorocitul să sufere căderea.

  • Să fugim, ca să nu vedem, nici să auzim de fructul din care ni s-a poruncit să nu gustăm. Căci m-aș mira să ne socotim mai tari ca proorocul David. Acest lucru este cu neputință495.

[300] 495.‎‎«Privește aci folosul mutării dintr-un ioc. Căci Duhul Sfânt învățând pe părinți că cel ce se nevoiește își poate schimba moravurile din schimbarea locului, aceștia strigă: fugiți de locurile căderilor… Iar amintind de David, părintele se gândește la căderea lui cu Beersheba». Din Isaac: «Cel ce nu se depărtează de pricinile patimilor, e atras cu voie și fără voie de păcat. Iar pricinile păcatelor sînt acestea: vinul și femeile, bogăția și buna propășire a trupului, nu pentru că acestea sînt prin fire păcat, ci pentru că firea înclină prin ele ușor spre patimile păcatului. De aceea omul trebuie să se păzească cu sârguință».

  • Atît de înaltă și de mare e lauda neprihănirii, că unii dintre părinți au îndrăznit să o numească nepătimire.

  • Spun unii că e cu neputință să se numească cineva curat (neprihănit) după gustarea păcatului. Dar eu spun: «E cu putință și ușor celui ce voiește să altoiască măslinul sălbatec cu cel bun» (Rom. 11, 22). Dacă i s-ar fi încredințat cheile cerului celui feciorelnic cu trupul (apostolului Ioan), poate ar fi dogmatizat bine cei amintiți înainte. Dar dacă nu, să-i rușineze pe ei cel ce avea soacră și s-a făcut neprihănit și poartă cheile împărăției (Petru).

  • Multe chipuri are șarpele trupurilor. Celor necercați le insuflă să facă numai încercarea și să înceteze apoi. Iar pe cei cercați îi stârnește ticălosul iarăși spre cercare prin amintire. Mulți din cei dintâi sînt nerăzboiți din necunoașterea răului; dar cei de al doilea suferă multe supărări și războaie, ca unii ce au trecut prin cercarea acestei urâciuni. Dar de multe ori se întâmplă și dimpotrivă.

  • […] Domnul cel bun arată multă purtare de grijă față de noi și prin aceea că înfrânează pe femeie cu frâul rușinii. Căci dacă. ea s-ar năpusti spre bărbat, nu s-ar mântui nici un trup.

[301]  Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul IX, Ed. cit., pp. 225-241.

n.n.]

 

Această uniune sexuală mistică presupune întotdeauna continența sexuală.

 „Să nu uităm că maithuna nu trebuie niciodată să se încheie cu o emisie seminală: boddhicitam notsrjet, sămânța nu trebuie emisă, repetă textele[4] . Altfel yoghinul cade sub legea Timpului și a Morții, ca orice desfrânat de rând (cf. Duha-kosha de Kanha, strofa 14;H.Y.pr., III,88; etc.)”[5]

Panchatattva

Mithuna, India, perioda Gupta , sec.5 e.n., teracotă.

Tattva în Yoga sau mahabhuta în Ayurveda, sunt două cuvinte sanscrite ce se traduc prin „elemente” sau „realități”, panchatattva sau panchamahabhutas însemnând cele 5 elemente fundamentale considerate a sta la baza creației în diferite cosmologii: pământul, apa, focul, aerul și eterul.[6]

Cele 5 componente ale ritualui tantric au fost asociate cu aceste cinci elemente fundamentale probabil și pentru a sugera importanța și plenitudinea acestui ritual al carui scop este și activarea și amplificarea acestor energii lăuntrice corespunzătoare elementelor. Fiecare astfel de element corespunde deasemenea primilor cinci centrii energetici, iar asocierea celor cinci componente ale ritualului cu cele cinci elemente nu este întâmplatoare, fiecare se consideră că activează la nivel subtil unul din elementele cu care este asociat, respectiv unul din cele cinci vayu (curenți energetici sau energii asociate fiecărui centru energetic cu rol în funționarea corpului fizic) principale.[7]

Ritualul se mai numește și Panchamakara(cei 5 M), cele cinci componente începând cu litera M.

mudra (semințe prăjite) – corespunde elementului pământ

matsya (peștele) – corespunde elementului apă

mamsa (carnea) – corespunde focului

madya (vin) – corespunde elementului aer

maithuna (uniunea sexuală) – corespunde eterului

Deși în cultura occidentală consumul cărnii și vinului este ceva comun, în India componentele ritualului tantric au făcut ca acesta să fie considerat secret și destinat numai anumitor inițiați, vira, care să fie capabili să își controleze ființa chiar și în cele mai grele condiții.

Ritualul pune accentul și pe un alt aspect important al tantrei, latura ei alchimică.[8

Vira este cel care reușește să își controleze și stăpânească ființa consumând carnea(care se consideră că impurifică), bând vin sau băuturi alcoolice (care sunt interzise in sadhana) și implicându-se în fuziune erotică în care trebuie să evite pierderea sămânței (continență sexuală), etc. Prin acest control și prin puterea interioară și prin purificarea acestor componente în focul ritualului (puja – invocarea divinității, recitarea rugăciunilor, etc) toate aceste energii inferioare sunt transformate(transmutate, alchimizate) și în loc să fie motiv de perturbare și decădere, ele devin un suport energetic care întărește ființa.

[9] Aceasta ne amintește de sămânță sădită în crăpătura unei roci și de principiul general tantric al transformării substanțelor otrăvitoare în energii vitale, „în vene și artere”. Probabil că de aceea s-a afirmat că utilizarea rituală a băuturilor alcoolice în contextul panchatattva întinerește pe cei bătrâni; mâncatul cărnii dezvoltă mintea, amplificând energia și forța launtrică; și că mâncatul peștelui restabilește energiile creatoare.

Este clar acum că panchatattva reprezintă un ritual sacru rezervat vira-șilor, el netrebuind să fie popularizat sau practicat de către cei care sunt pashu( mai ales în privința sexualității și alcoolului). Acest lucru este valabil și pentru variantele buddhiste și hinduse ale acestui ritual.[10]  

Julius Evola, The Yoga of Power

[302]  <https://ro.wikipedia.org/wiki/Maithuna>, sâmbătă, 20 iunie 2015.

În Orient – Maithuna

Templul Khajuraho, India

Practicile sexuale inițiatice sau ritualice au în Orient rădăcini foarte vechi, unii ceretători susținând ca vechiul cult al Zeiței și cultul simbolurilor falice sau ale yoniului (în fapt shiva-linga este un lingam în interiorul yoniului , reprezentând uniunea amoroasă) au origini prevedice, respectiv în culturile Mohenjo Darro și Harrapa . [4]

Maithuna, templul Lakshmana , Khajuraho, Madhya Pradesh, India.

Această teorie este susținută și de prezența unui corpus de texte erotice inițiatice mare, chiar și cele vulgare păstrând în China o amprentă inițiatică, spre deosebire de celelalte literaturi erotice, cum ar fi cele occidentale, romane, greceşti sau medievale. Acest tip de texte în India este reunit sub sintagma Kamashastra și conține anumite tratate despre erotism deasemena unice, cum ar fi Kama Sutra. Aceasta literatură erotică inițiatică este susținută de răspândirea acestei viziuni în artă și cultură, cum ar fi în India aceste temple uriașe împodobite cu nenumărate statui ce abordează această temă a sexualității sacre:Khajuraho, Konark dar și altele.[5]  

În ciuda acestei aparente dezinhibiții sexuale, societatea hindusă tradițională a ultimelor secole este chiar mai puritană decât cea creștină occidentală.

Despărțite doar de culmile Himalayei,cele două mari culturi, India și China, au schimburi și influențe culturale și religioase ușor de observat, și în acest sens, despre legătura dintre tantrism și taoism, Eliade spune:

Se poate decela, în practicile sexuale daoiste, o anumită influență indiană, în special aceea a tantrismului de <<mâna stangă>>, care elaborase o metodă yogină de a obține oprirea atât a respirației, cât și a emisiei seminale. Ca și în tantrism, terminologia sexuală daoistă se referă atât la operații mentale, cât și la experiențe mistice, deopotrivă.”[6]

Tantrism

Una din cele mai cunoscute sculpturi erotice ce aparţine complexului de la Khajuraho, Madhya Pradesh, India integrat în patrimoniului mondial UNESCO

Așa cum în creștinism există cele două căi prin care se consideră că se poate obține mântuirea,[7]  cea monastică și cea familială, la fel Tantra spune că există două căi prin care se poate obține moksha sau eliberarea finală. Calea mâinii stângi (Vamachara), ce implică sexualitatea, și calea mâinii drepte (Dakshinachara), cea a abstinenței (brahmacharya).

Astfel, în Vamachara, maithuna este actul sexual propriuzis, ritualic , adus ca ofrandă(consacrat), fiind o componentă a ritualului numit Panchatattva(ritualul celor cinci elemente). Practic acest fel de ofrandă (Puja) nu diferă de celelalte feluri de puja decât prin introducerea maithuna(uniunii sexuale), care este adusă ca ofrandă alături de celelalte elemente. În acest sens am putea spune că celelalte elemente au mai degrabă rolul de a sugera transformarea actului sexual în sine în ofrandă, prin asociere, altfel, aducerea hranei ca ofrandă este un element comun tuturor religiilor.

Mai ales tantrismul mâinii stângi[8]  este o cale destul de controversată în raport cu hinduismul ortodox, și pentru că implică uneori invocarea unor divinități al căror cult este mai puțin răspândit – putem vorbi fie de tantrizarea anumitor divinități ale panteonului hindus(cum ar fi Kali, Ganesha, etc), fie de promovarea anumitor forme specifice ale acestor divinități(cum ar fi Sadhashiva pentru Shiva) – și implicarea inițiatului în ritualuri uneori în totală opoziție cu prescripțiile cultului religios clasic hindus, cum ar fi meditația în cimitire sau terenuri de incinerare, permisiunea de a te angaja în acțiuni și activități prohibite sau considerate a fi păcate în tradiția ortodoxă, cum ar fi adulterul, consumul de carne într-o societate declarat vegetariană, orgii sexuale, și chiar și altele și mai „scandaloase” după cum și Mircea Eliade arată:

 Calea pe care o propovăduiește tantrismul este, cel puțin în aparenta, o „cale ușoară”. Unul din primele tratate buddhiste, Guhyasamaja Tantra, afirmă hotărât că: „nimeni nu reușește să dobîndească perfecțiunea prin operații grele și plictisitoare; dar perfecțiunea poate fi dobândită cu ușurință prin satisfacerea tuturor dorințelor (ed Bhatacharyya, Gaekwad’s Oriental Series, vol 53, Baroda, 1931, p. 27. Același text precizează că excesul, desfrâul sunt permise(de exemplu să mănânci orice fel de carne, inclusiv carnea de om, p.26 etc.), că tantricul poate ucide orice animal, că poate minți, poate fura, poate comite adulter etc. (p.120).[9]

[303]  ^ M. Eliade, Tehnici de Yoga,2000, cap. IV, tantrismul, p 147.

Explicația filozofică a unui astfel de comportament ține de identitatea contrariilor care sunt dizolvate fie în substratul cosmologic care este considerat a fi Vidul(Sunya), fie în sursa unică supremă, Brahman sau Dumnezeu.[10]  [11]

Totuși această cale tantrică nu este prescrisă tuturor ci doar anumitor ființe care au înclinație pentru ea, numite vira.[12]  Pentru ceilalți și în afara ritualului, textele vedice interzic cu strictețe și consumarea vinului și uniunea sexuală mai des decât odată pe lună. [13]

În Vamachara, continența sexuală este o componentă fudnamentală, intrinsecă ritualului, după cum toate tratatele de specialitate arată. În fapt continența sexuală ia locul brahmachariei sau abstinenței din calea mâinii drepte sau din tradiția ortodoxă. Tocmai de aceea în calea mâinii stângi este o considerată o regulă foarte importantă reprezentând, tehnic și fiziologic, esența acestei căi ce implică sexualitatea.

Importanța acestei reguli ține se pare și de anumite implicații fiziologice ale pierderii sau păstrarii sămânței. Aceste aspecte fiziologice sunt subliniate în toate formele de continență sexuală, și occidentale și orientale, tantrice sau taoiste. Inițiatul se străduiește să obțină continența sexuală, păstrarea sămânței, transmutarea și sublimarea ei, pentru a obține o sănătate de fier, viață lungă, vitalitate si virilitate, charisma și chiar siddhisuri(puteri psihice sau paranormale).[14]   [15]

Yoghinul care își ține sămânța învinge moartea. Așa cum eliminarea lui bindu duce la moarte, tot astfel reținerea lui duce la viață. Hatha-Yoga-Pradipika 3:85 [16]  

[304]  <https://ro.wikipedia.org/wiki/Continen%C8%9B%C4%83_sexual%C4%83#Tantrism>, sâmbătă, 20 iunie 2015.

 

Vedem, așadar, că nu orice control al voinței este duhovnicesc, deși Părintele Arsenie Boca o căuta cu orice preț, indiferent de religia care i-o oferea:

Aveam problema voinței în stăpânirea simțurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experiență, cât se întinde sfera voinței în domeniul vieții sufletești și biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărțile asupra actelor reflexe, și asupra instinctelor, că anume sunt independente de voință și controlul conștiinței. Experiența mea personală însă mi-a dovedit că acțiunea voinței și a con-științei se poate întinde și peste instincte și actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri și studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din București, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofic din București, și-mi parveneau pe această cale.

[305]  †PS Daniil Stoenescu, episcop locţiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei româneşti „O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă exprimată plastic”, Deva, 2005, p. 11-13.

††

Chiar dacă Părintele Arsenie Boca nu a practicat Tantra Yoga, ci doar Hatha Yoga, după cum mărturisesc admiratorii sfinției sale, întreg hinduismul și toată yoga, care este ritualul lăuntric al lui (echivalentul demonic inversat al pocăinței și rugăciunii lui Iisus), are ca esență plăcerea de sine (sublimată sau nesublimată) și răpirea tâlhăreasacă a minții (de la persoană, libertatea cunoașterii și stăpânirii firii la o depersonalizare forțată prin cultivarea tehnică a absorbției ei) în senzațiile trupului și imaginație. Iar aceasta se manifestă și exprimă cel mai pregnant prin plăcerea sexuală (care este simbolul, expresia și sentimentul sublimat prezent chiar în slava deșartă sau „malahia sufletească” sau „curvia sufletească în sine însușiprin admirația de sine):

Al 2-lea sector îl reprezintă anumite aspecte ale altor tehnici din punctul nostru de vedere oarecum indiferente; pt. că în alte spații teo-cosmice generale se folosește o formulă ontologică de multe ori diferită. Putem integra formula aceea ontologică fără dificultate într-o viziune creștină. Dar, pentru practica curentă e probabil mai puțin productiv, așa încât nu cred că are pt. un creștin obișnuit neapărat un scop direct să stea de exemplu în poziția cocostârcului. Îți asigură însă un control nervos desăvârșit. Pe de altă parte e neutră cumva, pt. că în poziția aceasta a cocostârcului poți foarte bine să spui din adâncul inimii „Doamne Iisuse…”Eficient devine în momentul în care sunt anumite mantre sugerate, respectiv anumite texte care preluate fără diferențiere dintr-un spațiu teo-cosmic diferit, te introduc în lumea ideatică a spațiului teo-cosmic respectiv, și atunci aici există într-adevăr o problemă mare. N-am voie de exemplu, să mă apuc să rostesc un Hare Krishna pt. că mă introduc în cu totul alt univers ideatic și de credință; în schimb nimeni nu mă împiedică să rostesc rugăciunea inimii.

O primă concluzie: folosirea unor tehnici ascetice trebuie făcută cu discernământ în așa fel încât să fie subordonată integral existenței duhovnicești creștine și, în particular, creștine ortodoxe. Face cineva aceasta? Atunci se găsește pe drumul cel bun. În căminul facultății prin 1928 era student Părintele Teodor Bodogae, părintele Arsenie Boca și cu tatăl meu

[306]  Părintele Zosim Oancea [n.n.]

Și erau colegi de dormitor. Și Arsenie stătea ore în șir în fața unei oglinzi și se uita între ochi; și l-au întrebat „ce faci acolo?” „Păi, zice, uite fac exerciții de concentrarePăi, de unde, cum? Avea o carte de hatha-yoga. Învăța o tehnică de acolo. I-a fost păgubitoare?

Cred că nu. I-a fost într-un fel păgubitoare pentru că ajunsese să poarte în anii din urmă ochelari de soare inclusiv datorită faptului că avea o privire grea, când se uita spre tine aveai senzația că te răscolește până în adânc. Era și necruțător în anumite privințe, dar avea o delicatețe sufletească și n-avea nevoie neapărat de privirea lui grea ca să știe tot ce-ai făcut și ce n-ai făcut de-a lungul vieții. Avea capacitatea asta.

Aceasta este o primă percepție a acestor tehnici ascetice.

[307]  Curs IFR 04.03.2014 – Facultatea de Teologie Ortodoxa Sf. Ierarh Andrei Saguna din Sibiu, minutele 30’40”- 36’23”, Părintele Prof. Dr. Dorin-Zosim Oancea.

În prim-plan, zeul Rama si fratele său Laxman aduc jertfa zeilor, în fata lor se află Jertfelnicul” împodobit cu flori: este de fapt reprezentarea lui Lingam si Yoni, care întruchipează organele genitale masculin si feminin si care simbolizează împreună puterea creatoare. Ca în majoritatea religiilor idolatre, adorarea falusului ocupă si în hinduism un loc aparte.

Marele zeu Shiva este reprezentat aici împreună cu soția sa Paravati. în planul apropiat al imaginii, împodobit cu flori si având încolăcit în jurul său un șarpe, se află „jertfelnicul” -Lingam si Yoni. El simbolizează organele sexuale masculin si feminin ale zeului Shiva si, respectiv, ale zeiței Paravati. Așadar, în spate sunt reprezentate prototipurile ‎‎(zeii), iar în fată simbolurile lor (Lingam-Yoni), care se află expuse în toate templele hinduse. Deasupra acestora îsi lasă credincioșii ofrandele în timpul venerării. De altfel, ele se găsesc de vânzare si în comerț

[308]  Dyonysios Farasiotis, Marii inițiați…, pp. 214-215.

Aceasta. este amagirea de sine ! Aceasta este inselare ! Ea a luat fiinta din pareri mincinoase; parerile mincinoase au luat nastere din simtirile gresite impartasite de cartea cu pricina. In aceasta carte traieste si din aceasta carte rasufla ungerea duhului celui viclean, care ii linguseste pe cititorii ei, imbatandu-i cu otrava minciunii, otrava indulcita cu mirodeniile subtiri ale semetei cugetari, slavei desarte si patimii dulcetii. Cartea ii poarta pe cititorii sai drept spre partasia cu Dumnezeu, fara a-i curati, mai inainte, prin pocainta: de aceea si starneste o deosebita aplecare spre ea in oamenii patimasi, care nu au batut cararea pocaintei, care nu au fost preveniti cu privire la amagirea de sine si la inselare, care nu au luat povata din invatatura Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, cum sa vietuiasca dupa legea duhovniceasca. Cartea lucreaza cu putere asupra sangelui si nervilor, ii atata – si de aceea ea place cu osebire oamenilor robiti simturilor: de aceasta carte poti sa te indulcesti fara a te lepada de despartirile grosolane ale simturilor. Cugetarea semeata, subtirea patima a dulcetii si slava desarta sunt infatisate de aceasta carte ca lucrare a harului Dumnezeiesc. Adulmecandu-si dezmatul in forma subtire a lucrarii sale, oamenii trupesti cad in extaz de atata betie, de desfatarea capatata fara de osteneala, fara lepadare de sine, fara pocainta, fara rastignirea trupului cu patimile si poftele” ( 1 Galat.5, 24), prin lingusirea starii de cadere. Manati de orbirea si de trufia lor, ei trec cu veselie din patul iubirii dobitocesti in patul unei iubiri si mai nelegiuite, care domneste in casa de desfranare a duhurilor lepadate.

O oarecare persoana, apartinand, dupa starea ei pamanteasca, societatii inalte si cultivate, iar la aratare Bisericii Ortodoxe, s-a rostit in urmatorul fel despre o luterana raposata, socotita ca sfanta de catre aceasta persoana:

 „Il iubea pe Dumnezeu cu patima; se gandea numai la Dumnezeu; Il vedea numai pe Dumnezeu; citea numai Evanghelia si „Urmarea”, care este o a doua Evanghelie. Aceasta sentinia exaltata a fost rostita in limba franceza, atat de potrivita pentru scena: „ele aimait Dieu avec passion; elle ne pensait qu a Dieu; elle ne voyait que Dieu; elle ne lisait que ‎‎l’Evangile et l’Imitation qui est un second Evangile”.

In aceste cuvinte a fost infatisata tocmai acea stare in care sunt adusi cititorii si cinstitorii „Urmarii”. Intocmai, in duhul sau, cu aceasta fraza este sentinta vestitei scriitoare frantuzoaice, dna de Sevigne, in legatura cu vestitul poet francez, Racine cel batran. „Il iubeste pe Dumnezeu – si-a ingaduit sa spuna d-na de Sevigne – asa cum isi iubea mai inainte amantele”. „Il aime Dieu, comme il amait ses maitresses”.

[309]  Sfântul †Ignatie Briancianinov, Despre Înșelare, Ed. Schitul românesc Lacu, Sf. Munte Athos, 11999, Ed. digitală APOLOGETICUM, ‎‎12005, p. 36.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s