(8) Părintele Arsenie Boca – nu numai învățături eretice ci și păgâne… (b) Despre împreunarea trupească – (E)

(8)     Părintele Arsenie Boca a avut, însă, nu numai învățături eretice ci și păgâne, tot din neînțelegerea tainei persoanei.

(b)     Despre împreunarea trupească.

E)‎      Dar chiar Părintele Arsenie Boca, pe vremea când era ucenic al Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae și nu se lua după propriile păreri false din știința cu nume mincinos gândea așa, mai apoi, din păcate, dezicându-se și de sine și de Sfinții Părinți:

1.‎      CĂDEREA ÎNTRE TÂLHARI

este căderea firii omenești din Rai în lumea aceasta. Este „căderea de la desăvârșire…, căci, îndată după călcarea poruncii s-a făcut în om străvezie și arătată asemănarea lui cu dobitoacele necuvântătoare, deoarece trebuia, după ce a acoperit strălucirea minții, ca firea oamenilor să fie chinuită, pe dreptate, de însușirile dobitocești… până ce omul își va veni întru conștiința de sine și la simțirea măreției sale de făptură rațională” (Sf. Maxim Mărturisitorul; Scoliile – Răspunsuri către Talasie, Răspuns la Întrebarea 1).

Astfel, o însușire prin care omul se aseamănă dobitoacelor este înmulțirea. Chipul cunoscut al nașterii trupurilor a venit omului tocmai din pricina căderii în neascultare, căci ar fi fost cu putință și un alt chip de înmulțire, nepătimaș și nepăcătos. Când însă a păcătuit, Adam urma să moară și să se stingă omul din zidire. Dumnezeu văzând însă peste veacurile toate, că mulți au să se întoarcă din dobitocie, l-a osândit pe calea nașterii trupești, care constă din pătimire [poftă] și păcat – păcatul avându-și porneala în poftă, iar pofta fiind dată pentru acest scop de naștere (Sf. Maxim Mărturisitorul; Scoliile – Răspunsuri către Talasie, Răspuns la Întrebarea 21). Astfel, ca într-o lege de pedeapsă dată firii, firea și voința au fost legate într-o înlănțuire rea, căci cu cât se silea firea să dăinuiască în viața aceasta, prin naștere, cu atât se strângea pe sine mai mult în lanțul legii păcatului, sporindu-se și moartea. I s-a dat deci omului, ca pedeapsă, să se lupte cu moartea, decare se atinsese cu voia sa.

Dorul după Dumnezeu s-a întors în pofta pătimașă după trup. Mintea, întorcându-se de la vederea lui Dumnezeu, a căzut în hățișul simțurilor, care se lipesc de plăcere ca de bine și fug de durere ca de rău. Iar plăcerea este momeala cu care “hoțul” amăgea pe om să se pogoare din Ierusalim la Ierihon.‎

Pe drumul acestei pogorâri, toate începătoriile și stăpâniile cele din văzduhuri, ca un puhoi, se sileau să intre, pe întrecute, în partea pătimitoare a firii (adică în poftă și în iuțime) și să le povârnească contra firii (Col.2, 15). Voința l-a împins pe om ca să vrea numai ispita vicleanului (plăcerea) și să ocolească povara nașterii de fii (ca pe o durere), căci a fost pândit omul și în latura minții și a liberei voințe. Mintea, care odinioară avea și vedea pe Dumnezeu într-însa, acum e ‎‎„templu al idolilor, având, în loc de un singur Dumnezeu, multe chipuri ale patimilor necurate” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolia 9 după răspunsul la întrebarea 55). Mintea, nemaidepănând în sine vederea lui Dumnezeu, stăpânitorul lumii acesteia [satana] a încâlcit-o în înfățișările celor supuse simțurilor. Ea fiind o putere arzătoare, ca una ce avea să sălășluiască pe Dumnezeu într-însa, care este și El tot foc, acum „născocește și aprinde plăcerile trupului, ea însăși fiind reținută astfel în legătură pătimașă cu simțurile” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolia 18 după răspunsul la întrebarea 58). Și, iată așa, legea păcatului ‎‎(care este plăcerea simțurilor și pentru care s-a hotărât moartea trupului) s-a furișat în sfatul minții și de atunci mintea dă trupului numai sfaturi contra firii sau sfatul fărădelegii.

‎„Foc de ocară este legea trupului, iar îmboldirea spre deprinderea patimilor este lumina lui și pară de ocară este arderea cu care lucrează patimile. Sau, pe scurt: focul de ocară este păcatul; lumina de ocară – deprinderea păcatului, iar flacăra – lucrarea păcatului. Prin urmare, nu se cade minții să se încălzească la focul acesta, nici să se lumineze cu lumina aceasta, nici să ardă în această flacără. Căci ceea ce pentru simțuri este lumină și plăcere, pentru minte este adânc de întuneric” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Scolia 20 după răspunsul la întrebarea 54).

Iar viața curată a căsătoriei, după cinstea ei de Taină, este aceasta:

1. Binecuvântată este numai rodirea de copii. Iar tot ce-i în afară de rostul acesta, în privința trupească, este desfrânare și păcat și să nu se mai facă;

2. Vremi îngăduite pentru chemarea copiilor sunt numai zilele între posturi, însă numai dacă soții amândoi sunt învoiți la rostul rodirii de copii;

3. Vremi oprite sunt acestea:

  1. a) Cele patru posturi mari;

  2. b) Cele trei zile de post pe săptămână (miercuri și vineri, iar luni numai dacă este voință);

  3. c) Sărbătorile și zilele asupra sărbătorilor

  4. [inclusiv duminica – ziua Domnului și sâmbăta]

  5. ;

  6. d) Vremea necurăției;

  7. e) Vremea de slăbiciune sau de boală a unuia din soți;

  8. f) Vremile de tulburări și războaie precum și oarecare vreme după acestea, pentru cei ce au luat parte la ele;

  9. g) Vremea oprită cu mare asprime este toată vremea sarcinii, precum și vremea alăptării.

4. Cei ce se dovedesc neroditori, să se înțeleagă la petrecerea frățească, evitând păcatul;

5. De la încetarea semnelor femeii, încetează și datoria căsătoriei, a chemării de copii.

6. Urmând așa, nu se mai întâmplă:

  1. a) Crime de avort;

  2. b) Blestemăția ferelii;

  3. c) Fărădelegea desfrânării;

  4. d) Și alte spurcăciuni.

Iată cu ce rânduială să fie soții de un înțeles.

[286]  <http://ganduridesprevoi.blogspot.ro/p/ridicarea-casatoriei-la-‎inaltimea-de.html?m=1‎>.

Însăși Sfânta Scriptură ne îndeamnă la evitarea împreunării și la păstrarea ei numai pentru a evita desfrânarea și a rodi prin prunci, ca o icoană a înveșnicirii prin alții:

F)‎      SFÂNTA SCRIPTURĂ

Tob 8:1

Căsătoria lui Tovie cu Sara; rugăciunea lor, ospăţul nunţei şi înzestrarea.

Iar după ce a săvârşit cina, a băgat pre Tovie la ea. 

Tob 8:2 Şi intrând el şi-a adus aminte de cuvintele lui Rafail şi a luat spuză de tămâeturi şi a pus deasupra inima peştelui şi ficatul, şi a făcut fum, şi mirosind dracul mirosul a fugit la cele mai din sus ale Eghipetului, şi l-a legat pre el îngerul.  3 Iar după ce s-au închis amândoi, s-a sculat Tovie din pat, şi a zis: scoală soro şi să ne rugăm, ca să se milostivească spre noi Domnul. 4 Şi a început Tovie a zice: bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri şi bine este cuvântat numele tău cel sfânt şi slăvit în veci. 5 Bine să te cuvinteze cerurile şi toate lucrurile tale. 6 Tu ai făcut pre Adam şi i-ai dat lui ajutor pre Eva întărire pre femeia lui; dintr-aceştiea s-a făcut sămânţă oamenilor. 7 Tu ai zis: nu este bine să fie omul singur, să-i facem lui ajutor asemenea lui. 8 Şi acum Doamne! Nu pentru curvie iau eu pre sora mea aceasta ci întru adevăr. 9 Porunceşte milostivindu-te spre mine ca să îmbătrânesc împreună cu ea. 10 Şi ea a zis cu el: amin. Şi au dormit amândoi în noaptea aceea. 11 Şi sculându-se Raguil s-a dus de a săpat groapă, zicând: au nu şi acesta va muri? 12 Şi venind Raguil la casa sa, a zis Ednii femeii sale: trimite o slujnică să vază oare trăeşte; iar de nu, să-l îngrop pre el şi nimenea să nu ştie. 13 Şi a intrat slujnica, şi deschizând uşa i-a aflat pre amândoi dormind. 14 Şi ieşind a spus lor că trăeşte, şi bine a cuvântat Raguil pre Dumnezeu zicând: 15 Bine eşti cuvântat Dumnezeule cu toată binecuvântarea curată şi sfântă. 16 Şi bine să te cuvinteze pre tine sfinţii tăi, şi toate făpturile tale şi toţi îngerii tăi, şi cei aleşi ai tăi, bine să te cuvinteze pre tine întru toţi vecii. 17 Bine eşti cuvântat, pentrucă m-ai veselit pre mine şi nu s-a făcut mie precum gândeam, ci după mila ta cea multă ai făcut cu noi. 18 Bine eşti cuvântat, că ai miluit pre amândoi unii născuţi. 19 Fă cu ei Doamne milă, săvârşeşte vieaţa lor cu sănătate, cu veselie şi cu milă. 20 Şi a poruncit slugilor să astupe groapa, şi le-a făcut lor nuntă în patrusprezece zile. 21 Şi a zis Raguil lui, mai -nainte de a se săvârşi zilele nunţei cu jurământ, ca să nu iasă el, până ce se vor plini patrusprezece zile de nuntă. 22 Şi atunci luând jumătate dintru averea lui să meargă sănătos la tatăl său; şi celelalte când voiu muri eu şi femeia mea.

Deci scopul Sfintei Cununii nu este plăcerea, numită aici curvie, ci însoțirea în veșnicie în Domnul…

1Co 7:1 Despre căsătorie, necăsătorie şi văduvie. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. ‎‎2 Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. ‎‎3 Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. ‎‎4 Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. ‎‎5 Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. ‎‎6 Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă. ‎‎7 Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel. ‎‎8 Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. ‎‎9 Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. ‎‎10 Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! ‎‎11 Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia. ‎‎12 Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase. ‎‎13 Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul. ‎‎14 Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi. ‎‎15 Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace. ‎‎16 Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia? ‎‎17 Numai că, aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble. Şi aşa rânduiesc în toate Bisericile. ‎‎18 A fost cineva chemat, fiind tăiat împrejur? Să nu se ascundă. A fost cineva chemat în netăiere împrejur? Să nu se taie împrejur. ‎‎19 Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu. ‎‎20 Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână. ‎‎21 Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poţi să fii liber, mai mult foloseşte-te! ‎‎22 Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos. ‎‎23 Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi oamenilor. ‎‎24 Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu. ‎‎25 Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare. ‎‎26 Socotesc deci că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de faţă: Bine este pentru om să fie aşa. ‎‎27 Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie. ‎‎28 Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Ci fecioara, de se va mărita, n-a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor. Eu însă vă cruţ pe voi. ‎‎29 Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea. ‎‎30 Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; ‎‎31 Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece. ‎‎32 Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. ‎‎33 Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii. ‎‎34 Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului. ‎‎35 Şi aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip şi alipirea de Domnul, fără clintire. ‎‎36 Iar de socoteşte cineva că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă trece de floarea vârstei, şi că trebuie să facă aşa, facă ce voieşte. Nu păcătuieşte; căsătorească-se. ‎‎37 Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca să-şi ţină fecioara, bine va face. ‎‎38 Aşa că, cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face. ‎‎39 Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul. ‎‎40 Dar mai fericită este dacă rămâne aşa, după părerea mea. Şi socot că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.

Dar și Sfântul Vasile cel Mare, are o scriere despre feciorie, pe care unii, din cei moderni, din păcate, fiind influențați de cei din apus, o socotesc a fi a ereticiului Vasile din Ancira:

Aşadar fecioara, nevoindu-se pentru a fi sub orice aspect după chipul lui Dumnezeu, asemenea unei icoane 130

130‎   In sens original, yAvppa înseamnă basorelief.

 dumnezeieşti, după cum s-ar putea spune, se va despovăra de grija lumii; îşi va îndepărta sufletul de plăcerile trupului şi, prin încordarea minţii spre dragostea celor cereşti 131

131‎   Comp. „dragostea cerească” (cap. 1).

, va lăsa în urmă toate cele de pe pământ care oferă desfătare: mai mult, decât să primească desfătarea celor socotite preafrumoase, se va considera demnă de compătimit din cauza suferinţelor la care [acestea] o târăsc în viaţă.

^ O Iar dacă ar pune la socoteală, prin com- paraţia cu sine, după cum s-ar părea, diversele nefericiri ale celei nuntite, de care are parte din viaţa de aici, va consimţi pe deplin, în sinea ei, la scopul [pe care şi l-a]propus.

Căci cea prinsă în nunta muritoare, primind pe lângă grija de sine încă una în plus, pe cea a bărbatului, are de purtat dinlăuntrul unui singur suflet o povară şi o grijă oarecum îndoită, a trupului ‎‎[propriu şi a celui] unit cu sine: nemai-

133

suferind pentru un singur trup, ci pătimind într-un singur suflet şi pentru trupul ei, şi pentru cel al bărbatului şi pururi fiind asaltată de necazuri. Apoi, de aici [din unirea aceasta] rodind mlădiţele pruncilor, se împarte cu sufletul la fiecare dintre cei născuţi, asuinându-şi grija şi pentru cel venit mai pe urmă, ca sporire a supărărilor deja existente.

Şi chiar dacă are parte de un soţ bun, necontenit, prin frica de moarte, are de înfruntat răul văduviei, resimţind în suflet o necruţătoare sfârşire, fie că este prezent, fie că este absent, din cauza unor întâmplări nefericite neprevăzute. Dimpotrivă, dacă s-a căsătorit cu un soţ aspru, toată viaţa ei este un iad, neputând prefera nici un alt [bărbat]din cauza cumpătării, nici moartea bărbatului – din cauza amărăciunii văduviei, nici viaţa – din cauza dezgustului faţă de [nefericita]convieţuire, iar sufletul i se sfâşie pururi prin răul inevitabil cauzat de lipsuri.

Apoi, prin naşterea de prunci, fie văzându-i că ajung buni, are de suportat pe viaţă o şi mai maredurere decât durerile naşterii din cauza pierderii lor; fie, văzându-i că ajung răi, are de purtat un oprobriu pentru aducerea lor la viaţă mai greu decât cel pentru nerodnicie. Sau, mai înainte de a avea parte de astfel de rele, încă în veşmânt de mireasă [fiind], a intrat în văduvie.132

132‎   O abordare identică, exprimată în termeni similari, este prezentă şi la Sfântul Grigorie de Nyssa (De virginitate III, ‎‎3, 24-41, SC 119, pp. 280-282).

134

Iar cea fără copii care a ajuns la starea de văduvie nici femeie, nici fecioară, nici mamă nu este, ci, căzând deodată din toate cele socotite desfătătoare ale căsătoriei, s-a păgubit pentru mărunta plăcere de frumuseţea fecioriei şi într-atât a încercat căsătoria, cât să poată cunoaşte amarul văduviei. Sau, crescându-i orfani pe copii în văduvie nu-i vede pe aceştia decât ca pe o amintire a durerii rămasă de la bărbat; pururea în lacrimi, pururea în suspine, pururea în necazuri, îngrijorată de educaţia lor, nu numai fără nici o mângâiere pentru răul petrecut, ci şi la cheremul rudelor, slugilor şi tutorilor copiilor ei, şi, adeseori, chiar şi al copiilor înşişi, după ce s-au făcut mari, şi, în general, al tuturor celor care vor s-o chinuiască ca pe o pradă vrednică de milă, îşi descoperă lumii propria viaţă, ca pe o dramă a tristeţii şi doliului. 133

Şi ce-ar fi de spus mai mult? Cumpărându-şi femeia un bărbat cu propria sa zestre, îşi ia, de fapt, un stăpân, şi în loc de a fi liberă este roabă, întrucât prin nuntă îşi jertfeşte libertatea firească pentru o scurtă plăcere şi deschide pentru sine uşa unor nenumărate dureri şi suferinţe. Nedezlegat răsună în orice nuntire blestemul împotriva ei, asemenea unui epitalam 134:

134‎   Poem liric nupţial.

 „în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni135.

‎’“„Agapa Au7it] <; Kai nevBow(717B).

135‎   Fac. 3,16.

135

însă fecioara, respingând jugul faţă de bărbat şi alergând din toate puterile către Domnul, s-a scuturat odată cu jugul şi de durerea cea din blestem. Căci a fugit de durerile naşterii, de robia faţă de bărbatul cel muritor şi, în general, de toate relele căsătoriei. împreună cu celelalte s-a ferit şi de prea-viclenele curse ale păcatului celui de multe feluri al vieţii prezente. Şi, înainte de toate, păzindu-se de această stricăciune, următoare împreunării trupurilor, nestricată pe de-a-ntregul, în suflet netrupesc, se nunteşte cu Domnul; şi, curmând atracţia faţă de bărbatul ei muritor, cu o viaţă cumpătată, se înfăţişează de aproape Domnului în simplitate 134 * 136.

134 Vezi acelaşi concept („aùxàçKeia” – în sensul de a trăi simplu) şi la Sfântul loan Gură de Aur (De virginitate, 72,3-10,SC 125, p. 348).

Aceea care a înţeles îndeaproape că materia 137 138

138‎   ‎,/Ypoiç” – tema centrală a tragediei antice.

căsătoriei este stricăciunea şi necuviinţa 133

, cu chibzuinţă a cugetat şi la întreaga zbatere ce urmează din aceasta şi, evitând materia dintâi a celor neplăcute, a stat deoparte totodată şi de răutatea ce se naşte din această materie. „Căci 137

 ‎„Tnôoxaoiç”- în sensul categoriei filosofice care defineşte substanţa individuală, suportul realităţii imediate, supusă simţurilor, şi nu în sensul de substanţă, de realitate ultimă, pentru care a optat traducătorul latin, folosind termenul ‎‎„substans” (717D). Termenul a jucat un rol extrem de important în definitivarea terminologiei trinitare. (Pentru compararea terminologiei trinitare referitoare la traducerea acesteia din limba greacă în limba latină, vezi studiul lui Jean Daniélou, L’être et le temps chez Grégoire de Nysse, Brill, Leyde, 1970).

136

cea necăsătorită se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului; pe când ceea ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă bărbatului, şi astfel între femeia [măritată] şi fecioară este împărţire; prin urmare, fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul, şi cu duhul” 139.

Din cele îngroșate se vede că înfrânarea este superioară împreunării și cei cununați sunt chemați la aceeași, dar mai după măsura neputinței, însă sunt datori să aibă lucrare lăuntrică de luptă împotiva plăcerii și cârtirii pentru a primi suferințele slăvind pe Dumnezeu. Pe de altă parte suferința din trup vine mai ales din plăcerea împreunării. Dar acesta este sfat iar nu poruncă, în sensul că cei doi trebuie să-și măsoare neputința și să se meargă după cel mai neputincios. Însă mintea e bine să fie la Domnul și în momentul unirii trupești, cei care au femei să fie ca și cum nu ar avea, măcar în minte, dacă nu se poate și cu trupul, prin luarea minții de la plăcere la rugăciune, în timpul acela. Așa se transmite, cu încetul, dorința de curăție atât inimii rugătorului cât și inimii soțului care nu se roagă ci se îndulcește cutremurându-se de senzațiile puternice trupești, atât de sorbitoare ale minții în trup că sunt numite de Clement Alexandrinul „mica epilepsie”. Dar trebuie atenție și înfrânare și de la dorința de înfrânare, ca nu cumva să intre o tensiune între dorințele celor doi și să apară certuri sau neîmpliniri. Trebuie multă milă și îngăduință, cu foarte multă delicatețe și dragoste.

Părintele Arsenie Boca, după cum vom vedea, predică însă plăcerea ca sursă de sănătate și mântuire. Unii, poate ar crede, că datorită puținelor elemente științifice studiate, a ajuns la o astfel de cugetare semeață și îndreptată în taină împotriva Sfintei Predanii, deși se credea mare misionar Ortodox. Și în acest caz este o abatere de la învățătura Apostolică:

1Ti 6:20 O, Timotei, păzește comoara ce ți s-a încredințat, depărtându-te de vorbirile deșarte și lumești și de împotrivirile științei mincinoase,21 Pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credință. Harul fie cu tine! Amin.

Nu ar trebui să ne mirăm de aceasta și nici să-l judecăm, este greu de înțeles lucrul acesta azi când lumea privește toate prin ochii lui Freud, despre aceasta ne-a avertizat chiar Mântuitorul.

Mat 19:10 Ucenicii I-au zis: Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare.11 Iar El le-a zis: Nu toți pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat.12 Că sunt fameni care s-au născut așa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, și sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înșiși, pentru împărăția cerurilor. Cine poate înțelege să înțeleagă.

Pe atunci se înțelegea cu greu fecioria, dar aveau nuntă cumpătată, nu pentru plăcere. Astăzi nici aceasta nu se mai înțelege, ci oamenii de știință, substituind pe Sfinții Părinți inventează tot felul de studii care sugerează că suntem obligați să ne facem plăcerea sexuală cât mai des, și în timpul sarcinii și al alăptării mințind că nu se întâmplă nimic rău.

Nu-l judecăm, dar înțelegem că nu poate fi model de sfințenie, că nu poate fi canonizat Ortodox, nepricepând și chiar împotrivindu-se Sfinților Părinți.

Totuși din această învățătură a sfinției sale transpare destul de limpede pentru cei ce nu au prejudecăți, că a crezut mai mult cărților hinduse pe care le-a citit cu atâta pasiune de la Mircea Eliade și nu numai, decât Filocaliei primită cu atâta dragoste de la Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, și s-a făcut, poate fără să își dea seama, propovăduitor al Tantrei Yoga:

Aveam problema voinței în stăpânirea simțurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experiență, cât se întinde sfera voinței în domeniul vieții sufletești și biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărțile asupra actelor reflexe, și asupra instinctelor, că anume sunt independente de voință și controlul conștiinței. Experiența mea personală însă mi-a dovedit că acțiunea voinței și a conștiinței se poate întinde și peste instincte și actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri și studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din București, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din București, și-mi parveneau pe această cale.

Toate acestea mă interesau să le aflu și să le probez în vederea călugăriei.

[287]  †PS Daniil Stoenescu, episcop locţiitor al Daciei Felix, Biserica de la Drăgănescu – „Capela Sixtină” a Ortodoxiei româneşti „O smerită mărturisire ortodoxă de credinţă exprimată plastic”, Deva, 2005, pp. 9-13

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s