(8) Părintele Arsenie Boca – nu numai învățături eretice ci și păgâne… (a) Despre reîncarnare – A4

(8)     Părintele Arsenie Boca a avut, însă, nu numai învățături eretice ci și păgâne, tot din neînțelegerea tainei persoanei.

(a)     Despre reîncarnare.

TAINA LUI ILIE SI IOAN

[244]  Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 22006, pp. 271-273.

(CONTINUARE – bis)

Să vedem cum tâlcuiesc Sfinții Părinți textele din Evanghelie pe care le răstălmăcesc hindușii și sărmanul Părinte Arsenie Boca:

Luc_1:17 Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie,

Şi precum a lucrat darul [dumnezeiesc] cu duhul lui Ilie, aşa şi întru Ioan,pentru că şi Ilie este înaintemergâtor al Venirii celei de a Doua, iar Ioan al celei Dintâi. încă şi „cu puterea lui Ilie”, că aceleaşi pot venirile amândurora şi a lui Ilie şi a Iui Ioan, căci la Hristos aduc. Dar şi în alt chip a venit Ioan „cu duhul şi cu puterea lui Ilie”, pentru că şi el era pustnic şi înfrânat la viaţă şi mustrător asemeni lui Ilie.

[vedeți că sunt doi, nu unul reîncarnat? Duhul lui Ilie nu înseamnă că a trecut sufletul lui Ilie în trupul lui Ioan, ci că erau într-un fel asemănător, în aceeași lucrare, având același har sau duh de la Sfântul Duh.‎n.n.]

[249]  Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Luca, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 26.

Mat_17:3 Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.

Știi pentru ce Moise și Ilie s-au arătat? Ca să se arate că El este Domn și al Legii gi al Proorocilor, al viilor, dar și al morților. Ci Ilie este Prooroc și încă este viu (4 Regi2,l1), iar Moise este detător de Lege, și a murit (Deuteronom 34,5-6). []

[dacă Ilie e viu, cum s-a reîncarnat, având încă trupul său? ‎– n.n.]

 ‎Dar, de unde au cunoscut ucenicii că erau aceștia Moise și Ilie? Cu adevărat, nu din icoane, de vreme ce atunci a face icoane se părea oamenilor a fi lucru păgânesc. Se vede că din cuvintele lor i-au cunoscut pe ei, ci poate Moise va fi zis: ,,Tu ești Acela a Cărui Patimă am inchipuit-o mai inainte, injunghiind mielul și Paștele săvârșind” (Ieșir cap. 12). Iar llie: ,,Tu ești Acela a Cărui Inviere mai inainte am inchipuit-o inviind pe fiul văduvei” (3 Regi 17,22), și altele ca acestea.

[250]  Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 296.

[dacă ar fi fost același Ioan cu Ilie, l-ar fi recunoscut după înfățișare, că au fost ucenicii lui. Se vede clar că este vorba de o altă persoană, necunoscută lor decât prin cuvintele lui din Sfânta Scriptură ‎– n.n.]

 ‎

Mar_9:12 Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va aşeza iarăşi toate. Şi cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe şi să fie defăimat? 13 Dar vă zic vouă că Ilie a şi venit şi i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el.

Zicând că Ilie ,,va veni”, arată că incă n-a venit, dar va veni ca inaintemergător al Venirii celei de a doua și ,,va așeza la loc toate”, adică va intoarce la credința lui Hristos pe toți iudeii care se vor afla atunci ascultători, ca și cum așezându-i pe ei – care erau căzuți – întru moștenirea părintească. Iar zicând că ,,Ilie a și venit, il arată pe inaintemergatorul Ioan. Și zice: ,,au făcut cu el câte au voit”, omorându-l, căci pentru că l-au lăsat ei [iudeii] pe Irod să-l omoare deși l-ar fi putut opri, [pentru aceea] ei l-au omorât. Deci atunci, mai străbătători [iscusiți la minte] făcându-se ucenicii, au ințeles că pe Ioan l-a numit ,,Ilie”, fiindcă el a fost inaintemergător al Venirii celei dintâi, precum Ilie va fi [inaintemergitor] al Venirii celei de a doua.

[251]  Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 299.

[deci sunt doi, nu unul – n.n.]

Exprimarea Ilie a și venitpentru desemna pe Ioan, adică a vorbi despre o persoană, folosindu-se de numele și pilda alteia care o preînchipuia, este specifică Sfintelor Scripturi și se cheamă alegorie, unul din cele patru modalități Ortodoxe de a tâlcui și înțelege Biblia (istoric, tropologic, alegoric și anagogic). Dar acest mod de înțelegere nu este accesibil decât celor care studiază Sfinții Părinți și nu celor ce își formează credința după părerea proprie, vedenii sau știință. Sfinții Părinți recurgeau întotdeauna la Sfânta Tradiție și numai când nu găseau răspuns acolo, se rugau lui Dumnezeu să le descopere direct.

Vedem că Însuși Mântuitorul ne arată cum să abordăm corect Sfânta Scriptură tocmai în legătură cu înțelegerea lui Ilie ca preînchipuire al lui Ioan sau Ioan ca prototip al lui Ilie, deși Hristos este Marele Prototip al tuturor:

Mat 11:13 Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan.  Mat 11:14 Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină. 15 Cine are urechi de auzit să audă.

,,”De voiți si primiti”, adici si judecați cu dreaptă socoteală și nu cu pizmuire, acesta este Ilie despre care a zis Proorocul Maleahi că va să vie (Maleahi 3, 23), pentrtu că și Înaintemergătorul și Ilie au aceeași slujire. Ioan a venit mai inainte de Venirea cea dintai, iar Ilie va veni mai inainte de Venirea ce va să fie„. După aceea, arătând că aceasta este vorbă umbrită și ascunsă

[deci nu-l judecăm pe bietul părinte că nu a înțeles-o. Nu era iscusit la astfel de cuvinte umbrite ale Sfintelor Scripturi. Ne pare însă rău că nu s-a smerit să întrebe, deși l-a cunoscut chiar și pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care precis l-ar fi lămurit, ci s-a luat după mintea sfinției sale și după scrierile hinduse în care s-a format și a dat un răspuns șovăielnic, care întunecă pe cititori ‎– n.n.]

‎ – anume că Ioan este Ilieși că este trebuință de pricepere [înțelepciune] spre a o ințelege, zice [Iisus]: 11:15; Cine are urechi de auzit să audă îndemnându-i pe ei spre a intreba și [astfel] a învăța.

[Așadar este nevoie de înțelepciune duhovnicească, deci smerită și a întreba, desigur pe Sfinții Părinți ‎– n.n.]

[252] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, Bucu-rești, 2007, p.240.

Păcatului interpretării hinduse a Sfintelor Scripturi se adaugă ca o circumstanță agravantă că tâlcuirile de mai sus sunt recomandate în toată Sfânta noastră Biserică, fiind o sinteză după toți Sfinții Părinți, și erau publicate și pe vremea Părintelui Arsenie Boca. Sfinția sa ori nu le-a citit, neglijându-le, ori le-a citit disprețuindu-le. Cu câtă durere trebuie să înțelegem noi acestea și să ne ferim de o astfel de primejdie, rugându-ne bunului Dumnezeu să-l ierte și să ne ierte și să ne miluiască și pe noi, acoperindu-ne cu purtarea Lui de grijă:

Mat 3:9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.

Prin ,,pietre” ințelegem și neamurile, dintru care mulți au crezut. Dar chiar și in inlelesul acesta zice Ioan, că și din pietre poate să facă Dumnezeu ,,fii lui Avraam” , căci ,,piatră” era pântecele Sarrei din pricina sterpiciunii. Dar ea a născut (Facere 11, 12; 21,1-2) Si iarăși a ridicat Domnul fii lui Avraam ,,din pietre”. Când? Atunci când răstignindu-Se El, văzând mulți pietrele despicându-se, au crezut (Matei 27, 51).

[ Din pietre poate face fii ai lui Avraam, dar dintr-o persoană alta nu, fiindcă ar desființa libertatea celei transformate, și nu numai libertatea ci chiar ceea ce este esențial într-o persoană: modul unic de a fi, prefăcându-o în alta. Dar și cea în care se transformă ar fi jignită, că nu ar fi putut ea de la sine, să descopere pe Dumnezeu ci a avut nevoie de o alta. Și această jignire să fie adresată tocmai Sfântului Ioan, cel ce șade și mijlocește de-a stânga Mântuitorului. De ce să nu fie două bogății infinite, două feluri de a lăuda pe Dumnezeu și iubi, fiind două persoane, ci să se reducă la numai una. De ce să acuzăm pe Dumnezeu de faptul că e constrâns tocmai în bogăția cea mare a creării chipurilor Lui persoanele? Transformarea unei persoane în alta care nu se face nici în iad cu nimeni, nicidecum pe pământ, cu atât mai puțin a face din îngeri oameni. Dar, după cum tâlcuiesc Sfinții Părinți, vedem că Dumnezeu nici măcar materia impersonală și amorfă nu o preface în persoane, adică nici pietrele nu le face fii ai lui Avraam, decât în sens tropologic, adică de îndreptare a moravurilor în sensul despietririi inimii iudeilor și în sens alegoric, ca vindecarea de sterpiciune a Sarrei. Înnoirea cerului și pământului este prefacerea lor în duhovnicești pentru a fi potrivite cu trupurile noastre înviate, și astfel vor fi spiritualizate pentru și prin persoanele noastre în Hristos. Nicidecum nu se va preface vreo piatră în vreun fiu al lui Avraam, Dumnezeu netrecând peste raționalitatea firii pe care El însuși ne-a dăruit-o prin creație ‎– n.n.]

[253] Sfântul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Matei, Ed. Σοφία – Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2007, p. 164.

 

 Dar ce ne spune Sfânta Scriptură:

Evr 9:27 Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata,

Cum așadar să moară cineva, chiar și Ilie, de două ori, dacă se reîncarnează în Ioan, și pentru cine ar fi judecat pentru Ilie sau pentru Ioan?

Surprindem însă în această întunecată răstălmăcire pe care o face Părintele Arenie Boca Sfintelor Scripturi un păcat mai grav, specific celor ce nu au înțeles și trăit cum dorește Hristos Ortodoxia:

Dar cel ce vrea să înţeleagă Sf. Scriptură în lumina cunoştinţei lui Hristos, ca referindu-se la suflet, trebuie să se exercite cu toată sârguinţa şi în tălmăcirea numelor, care poate să lămurească tot înţelesul celor scrise. E nevoie să facă aceasta dacă vrea să ajungă la înţelegerea întocmai a celor scrise şi să nu coboare în chip iudaic înălţimea Duhului la pământ spre trup, închizând (circumscriind) făgăduinţele dumnezeieşti şi nestricăcioase ale bunurilor spirituale în stricăciunea bunurilor trecătoare, precum o fac unii dintre aşa zişii creştini. Aceştia poartă în chip mincinos numele care derivă de la Hristos, dovedindu-se că tăgăduiesc prin faptele lor înţelesul lui şi umblând pe o cale contrară lui Hristos, cum va arăta pe scurt cuvântul nostru.

Căci Dumnezeu a venit la noi făcându-se om, pe lângă alte pricini tainice pe care nu le poate pătrunde nici o raţiune, şi pentru ca să plinească legea duhovniceşte, prin înlăturarea literei, şi să înalţe şi să facă arătată puterea ei de viaţă făcătoare, depărtând partea care omoară. Iar partea legii care omoară este, după dumnezeiescul Apostol, litera, precum puterea de viaţă făcătoare a ei este duhul. Căci zice: “litera omoară, iar duhul face viu. 331 (II Cor. 3, 6) Dar dacă-i aşa, creştinii mincinoşi de care vorbeam, au ales făţiş partea contrară a lui Hristos şi au ignorat toată taina întrupării.

[dar așa face Părintele Arsenie Boca nu numai la răstălmăcirea spre metempsihoză a Sfintelor Scripturi ci și când pune în gura lui Moise și a Sfintei Biserici înțelesuri genetice care îl vor duce la niște aberații științifice și antropologice devastatoare pentru el și pentru contemporani, după cum vom vedea mai jos la răstălmăcirea de tip hindus și orgonomic a împreunării trupești cu mască endocrină ‎– n.n.]

Ei nu numai că şi-au îngropat prin literă toată puterea înţelegerii şi n-au voit să fie după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (3), ci au ales mai bine să fie pământ, potrivit ameninţării, şi să se întoarcă la pământ, prin afecţiunea lor faţă de literă, cafaţă de pământ, în loc să aleagă legătura cu cerul, adică cu duhul, şi să fie răpiţi în văzduh, adică în lumina spirituală, întru întâmpinarea Domnului, în nori, adică în contemplaţiile înalte, şi astfel să fie totdeauna împreună cu El prin cunoştinţă

[ce păcat că Părintele Arsenie Boca a ales vedeniile superficiale și ieftine, refuzând contemplațiile înalte duhovnicești descoperite prin Sfinții Părinți, refuzând a fi prin cunoștință cu Hristos ‎– n.n.]

. De aceea cu drept cuvânt se cade să ne scârbim de aceştia, întrucât se aleg cu o pagubă insuportabilă din pricina neştiinţei, dar şi ne întristăm, întrucât dau multe prilejuri Iudeilor spre întărirea în necredinţă.Dar noi lăsânau-i pe aceia să fie aşa cum vor, să ne întoarcem la noi înşine şi la Scriptură, începând cercetarea duhovnicească a capitolului de faţă cu tălmăcirea numelor.

[…] Aşa am înţeles eu locul, după Puterea mea. Dacă poate cineva să vadă în cele spuse un înţeles mai înalt,

[mai înalt nu mai josnic, mistic iar nu mistificator, tainic iar nu esoteric, mai de preț, adică după Sfinții Părinți iar nu contradictoriu Sfintei Predanii ‎– n.n.]

ne va face şi nouă şi lui bucurie, arătând acest înţeles mai de preţ al celor scrise. Căci am spus mai înainte despre cuvântul Scripturii dumnezeieşti, că rămâne totdeauna fără hotar ‎‎(necircumscris), hotărnicind (circumscriind) pe toţi cei ce-l grăesc, dar el însuşi neputând fi hotărnicit de cei care-lgrăiesc. Deci chiar de am spus ceva după puterea mea, şi aceasta luându-mi o mare îndrăzneală, nu am îmbrăţişat tot înţelesul celor scrise, acesta aflându-se infinit mai presus de puterea mea.

Scolii

1.‎      ‎ Precum Dumnezeu după fiinţă nu e supus cunoaşterii, la fel nici cuvântul lui nu poate fi cuprins prin cunoştinţa noastră.

2.‎      ‎ Cei ce îşi lipesc cugetarea în chip iudaic numai de literă, aşteaptă făgăduinţele bunurilor neprihănite în veacul acesta, necunoscând bunurile fireşti ale sufletului.

3.‎      ‎ Cel ce poartă “chipul celui ceresc“,336 se sârguieşte să urmeze în toate duhului Sf. Scripturi, care conservă sufletul prin virtute şi cunoştinţă. Iar cel ce poartă “chipul celui pământesc“, cultivă numai litera, care susţine slujirea trupească prin simţuri, ce dă naştere patimilor.

[…] Cuvântul Sf. Scripturi, deşi are margini (e circumscris) după literă, sfârşindu-se deodată cu timpul în care se petrec lucrurile istorisite, după duh, în înţelesurile lui mai înalte, rămâne totdeauna fără hotar ‎‎(necircumscris). Şi nimeni să nu spună că nu poate crede aceasta, ştiind că Dumnezeu care a vorbit e fără hotar (necircumscris) după natură. Căci cei ce voiesc să asculte cu inima curată sfatul Scripturii, se cuvine să creadă că şi cuvântul grăit de El se aseamănă mai mult Lui. 330

[254]  ‎‎330 Cuvântul Scripturii se aseamănă mai mult lui Dumnezeu cel ‎‎necircumscris, decât omului mărginit, de la care L-a împrumutat ‎‎Dumnezeu. Căci în gura lui Dumnezeu cuvântul omenesc îşi lărgeşte ‎‎cuprinsul la infinit, potrivit cu cel ce îl folose şte.

Fiindcă dacă Dumnezeu este cel ce a grăit, iar El este după fiinţă nehotărnicit, e vădit că şi cuvântul grăit de El e nehotărnicit (1).

Aşadar, chiar dacă cele petrecute figurat în timpul lui Ezechia au luat sfârşit, contemplând duhovniceşte întâmplările istorisite care s-au sfârşit atunci, să admirăm înţelepciunea Duhului Sfânt care le-a scris. Căci în fiecare dintre cei ce se împărtăşesc de firea omenească a aşezat putinţa ca să realizeze în sine aşa cum trebuie şi cum se cuvine înţelesul celor scrise. Astfel oricine vrea să se facă învăţăcel al cuvântului dumnezeiesc şi să nu socotească nimic din cele prezente şi trecătoare deopotrivă cu virtutea, poate deveni un alt Ezechia în duh. Ba şi un alt Isaia, neîmpiedecat de nimic să se roage, să strige la cer, să fie auzit şi să obţină de la Dumnezeu, printr-un înger, distrugerea şi pieirea celor ce îl războiesc spiritual.

[…] 15.‎    ‎ Ermonti şi Memfivoste sunt materia şi forma, iar cei cinci fii ai Merobei, încincita rea întrebuinţare a simţurilor, împreunându-le pe acestea laolaltă, adică împletind simţurile cu materia şi forma, în urma înţelegerii trupeşti a legii, cel ce mărgineşte înţelesul la literă pe de-o parte dă naştere patimei trupeşti, iar pe de alta, corupe raţiunile naturale.

16.‎    ‎ Patima şi firea, după raţiunea existenţei lor, niciodată nu există împreună.

17.‎    ‎ Cel ce nu crede că Scriptura este duhovnicească, nu-şi simte puţinătatea cunoştinţei.

18.‎    ‎ Când David e înţeles ca lege, în sens iudaic, se tălmăceşte ‎‎“dispreţuire“, pentru tradiţia interpretării trupeşti a celor dumnezeieşti, iar când înseamnă în sens creştin duhul, se tălmăceşte “cel tare la vedere, pentru contemplaţia cunoştinţei ce se petrece în minte.

19.‎    ‎ Prin sufletul Scripturii a înţeles duhul ei, iar prin trup litera.

Cei trei ani sunt cele trei legi, cea scrisă, cea naturală şi cea a harului, care vin una după alta. Deci cel ce înţelege legea scrisă trupeşte, nu hrăneşte sufletul cu virtuţi; la fel cel ce nu sesizează raţiunile lucrurilor, nu-şi nutreşte mintea din belşug cu înţelepciunea variată a lui Dumnezeu; iar cel ce nu cunoaşte marea taină a harului celui nou, nu se veseleşte cu nădejdea viitoarei îndumnezeiri. Aşadar lipsa contemplaţiei duhovniceşti sub regimul legii scrise e urmată de lipsa înţelepciunii variate a lui Dumnezeu ce se poate primi prin legea naturală, iar aceasta e urmată la rândul ei de ignorarea îndumnezeirii ce se va da prin har în temeiul tainei celei noi. 656

[255]  ‎Este interesant că în această ordine a legilor, legea naturală e aşezată ‎‎după cea scrisă, fiind socotită pe o treaptă mai înaltă. Această ordine corespunde cu cele trei trepte ale urcu şului duhovnicesc: a activităţii virtuoase, a contemplării ‎‎naturale, a îndumnezeirii. Ordinea aceasta a legilor o înţelegem dacă o considerăm ‎‎nu atât pe planul istoriei, ci pe al vieţii fiecărui ins. Apoi dacă prin legea scrisă se ‎‎înţelege în special legea celor zece porunci. Astfel fiecare om trebuie să înceapă de ‎‎la împlinirea poruncilor, pentru a se ridica la contemplarea lui Dumnezeu în natură şi apoi a se uni cu Dumnezeu.

‎‎21.‎    ‎ Cel ce nu înţelege legea duhovniceşte, chiar dacă legea a murit pentru el, dat fiind că nu-i mai serveşte trupeşte, dar mai păstrează înţelesurile coborîte ale legii, mai cruţă încă pe copiii şi pe nepoţii lui Saul. De aceea e chinuit de foamea cunoştinţei.

22.‎    ‎ Precum faţa e pecetea caracteristică pentru fiecare, la fel cunoştinţa duhovnicească caracterizează şi revelează dumnezeiescul. De aceea cel ce o caută pe aceasta, caută faţa Domnului.

23.‎    ‎ David se mai tălmăceşte “cel tare la vedereşi “minte străvăzătoare.

24.‎    ‎ Cel devenit în întregime trup prin jertfele sângeroase aduse după litera legii, iubeşte neştiinţa, socotind că porunca e numai spre plăcerea trupului.

25.‎    ‎ Cel ce slujeşte, zice, legii trupeşte, naşte păcatul cu fapta ca materie şi modelează consimţirea minţii cu păcatul ca formă, prin plăcerile corespunzătoare simţurilor. Iar cel ce primeşte Scriptura duhovniceşte, omoară prin cugetările naturale pe înălţimea contemplaţiei lucrarea păcatului ca materie şi consimţirea cu păcatul ca formă, împreună cu modurile întrebuinţării abuzive a simţurilor, în vederea plăcerii, ca pe nişte fii şi nepoţi ai legii scrise.

26.‎    ‎ Fără contemplaţia naturală nimeni nu cunoaşte deosebirea simbolurilor legii de lucrurile dumnezeieşti.

27.‎    ‎ Prin spânzurare a înţeles scoaterea la iveală a literii omorâte a legii pe înălţimea contemplaţiei, prin cunoştinţa în duh.

28.‎    ‎ Prin “hotarul lui Israel“ a înţeles toată raţiunea şi tot modul contemplaţiei, în care nu se poate menţine deloc predania înţelegerii trupeşti a legii.

29.‎    ‎ Duhul zice, e dătătorul vieţii, iar legea omorîtoarea vieţii. Prin urmare nu poate lucra deodată şi litera şi duhul, precum nu există împreună ceea ce e făcător de viaţă cu ceea ce e făcător de stricăciune.

30.‎    ‎ Părticica ce se taie împrejur (prepuţul), e ceva natural şi tot ce e natural e o faptă a creaţiunii dumnezeieşti. Iar fapta creaţiunii dumnezeieşti este “bună foarte“, după cuvântul care zice: “A văzut Dumnezeu toate câte le-a făcut şi iată erau bune foarte. Legea însă, poruncind înlăturarea acelei părticele, prin tăierea împrejur, înfăţişează pe Dumnezeu ca pe unul ce şi-ar corecta în chip artificial propriul Său lucru, ceea ce chiar şi numai a gândi constituie culmea împietăţii. De aceea cel ce înţelege în mod natural 657 simbolurile legii, ştie că Dumnezeu nu urmăreşte să corecteze firea în chip artificial, ci porunceşte să fie tăiată pasionalitatea adăugată la raţiunea (constituţia) sufletului şi indicată tipic prin acea părticică trupească. Pe aceasta o leapădă cunoştinţa prin bărbăţia voinţei arătată în făptuire. Căci preotul care face tăierea împrejur închipuieşte cunoştinţa ce mânuieşte, ca pe un cuţit împotriva patimii, bărbăţia raţiunii arătată în fapte. Aşa e desfiinţată predania trupească a legii, când duhul covârşeşte litera.

[…] Deci cel ce se ţine numai de litera Scripturii ca Saul, pe de o parte respinge raţiunile cele după fire, iar pe de alta, nu crede în chemarea neamurilor anunţată tainic de mai înainte, căutând în lege, aşa cum o înţelege el, numai plăcerea trupului. Iar câtă vreme stăpâneşte această dispoziţie trupească peste cei ce, înţelegând astfel legea, trăiesc numai după simţuri, nu se iveşte în ea foamea cunoştinţei duhovniceşti (17). Pentru că foamea este absenţa bunurilor ce au fost cunoscute odată prin experienţa însăşi şi lipsa totală a mâncărurilor duhovniceşti care întreţin sufletul. Căci cum va socoti cineva ca foame sau ca lipsă absenţa celor pe care nu le-a cunoscut niciodată? De aceea, cât trăieşte Saul nu se iveşte foametea, pentru că nu se simţea lipsa cunoştinţei duhovniceşti cât trăia litera legii şi împărăţea peste Iudeii cei pământeşti cu înţelegerea. Când însă începe să strălucească raza harului evanghelic şi ia David împărăţia peste cei duhovniceşti cu înţelegerea, cu alte cuvinte legea înţeleasă duhovniceşte, lucru care se întâmplă după moartea lui Saul, adică după sfârşitul literii (căci David se tălmăceşte “dispreţuireşi “cel tare la vedere, primul înţeles potrivindu-i-se din punctul de vedere al Iudeilor, întrucât litera copleşeşte duhul, iar al doilea din punctul de vedere al creştinilor, întrucât duhul biruieşte litera) (18), atunci se simte foametea cunoştinţei duhovniceşti. Şi anume o simte poporul credincios îndeobşte şi sufletul fiecăruia îndeosebi, când alege învelişul de dinafară al literii în locul contemplaţiei tainice în duh şi socoteşte, aşa zicând, sufletul Scripturii mai de necinste decât trupul ei ‎‎(19). Căci cu adevărat flămânzeşte poporul celor ce cred şi au cunoscut adevărul, ca şi sufletul fiecăruia, atunci când cade din contemplaţia duhovnicească prin har şi ajunge în robia formelor şi chipurilor literei, care nu hrăneşte mintea cu înţelesurile măreţe, ci umple simţirea cu năluciri pătimaşe prin figurile trupeşti ale simbolurilor Scripturii. Din această pricină se spune că foametea de cunoştinţa lui Dumnezeu se prelungeşte “trei ani unul după altul. Căci tot cel ce nu-şi însuşeşte înţelegerea duhovnicească a dumnezeieştii Scripturi, leapădă pe de o parte, deodată cu ea, asemenea Iudeilor, şi legea naturală, iar pe de altă parte nu cunoaşte nici legea harului, prin care li se dă celor călăuziţi de ea îndumnezeirea.

Prin urmare foametea celor trei ani înseamnă lipsa de cunoştinţă care le vine din cele trei legi, din cea naturală, din cea scrisă şi din cea a harului, corespunzător cu fiecare, celor ce nu caută prin contemplaţie înţelesul lor mai înalt. Căci nu poate cultiva câtuşi de puţin ştiinţa Scripturilor acela care leapădă raţiunile naturale ale lucrurilor în contemplarea sa şi dă atenţie numai simbolurilor materiale, negândindu-se la nici un înţeles duhovnicesc mai înalt (20). Pentru că atâta timp cât stăpâneşte numai latura istorică a Scripturii încă n-a încetat stăpânirea celor trecătoare şi vremelnice asupra înţelegerii, ci chiar dacă a murit Saul, mai trăiesc copiii şi nepoţii lui, care sunt şapte la număr. Cu alte cuvinte din slujirea trupească şi vremelnică a legii obişnuieşte să se nască în cei iubitori de trup, pentru pricina amintită, o dispoziţie pătimaşă, ce-şi are ca încurajare în rătăcire porunca arătată în simboluri (21). Pentru această pricină socotesc că nu s-a ivit foamete în zilele lui Saul, adică nu se simţea lipsa cunoştinţei duhovniceşti în vremea slujirii după trup a legii, ci în vremea harului evanghelic. Căci abia acum după ce a trecut împărăţia literii, flămânzim când nu înţelegem duhovniceşte toată Scriptura, pentru faptul că nu gustăm din slujirea cea tainică în duh, aşa cum se cuvine creştinilor. Iar când ne trezim la simţire asemenea lui David şi căutăm în faţa Domnului (22), înţelegem limpede că harul cunoştinţei s-a luat de la noi din pricină că n-am primit raţiunile cele după fire, pentru a intra la contemplaţia tainică în duh, ci suntem lipiţi încă de, gândurile trupeşti din litera legii.

[…] 4.‎      ‎ Precum cel se se împreună cu o ţiitoare nu are căsătoria legiuită, la fel cel ce se îndeletniceşte cu învăţarea legii trupeşte, nu are cu ea o convieţuire legiuită, născând din ea dogme nelegitime, care se strică odată cu viaţa trupului.

5.‎      ‎ Cel ce-şi însuşeşte Scriptura trupeşte, învaţă din ea păcatul cu fapta, iar mintea i se deprinde să cugete la păcat. Acela învaţă din litera legii despre dezmierdări, împreunări desfrânate şi ucideri, şi se deprinde să socotească spurcată toată zidirea lui Dumnezeu.

[…] 11.‎    ‎ Scurtă recapitulare a celor spuse mai înainte, prin care se arată că cel ce înţelege legea trupeşte are învăţătura despre ea ca pe o ţiitoare, din care naşte deprinderea şi lucrarea patimilor, şi-şi aduce în casă lăcomia pântecelui, de parc-ar fi dumnezeiească, dând naştere modurilor care întinează prin rea întrebuinţare simţurile, ca prin ele să stârpească raţiunile şi seminţele naturale din lucruri.

[256]  Pr. Stavrofor Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, Volumul III, Ed. cit., pp. 224-232, 458-461, 483-484, 485.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s