cum a murit si bOCA

CAPITOLUL XXXVI – Despre înşelare şi despre războiul cel din dreapta al celui rău

Cu 100 de ani în urmă era un începător care în ziua tunderii sale în monahism a fost numit Sava şi care, datorită neascultării şi neatenţiei la gândurile sale, a fost înşelat de diavol, după cum ne arată următoarea povestire:
„Sava auzise de la mulţi despre vârful Athosului, ca şi de povestirea amintirilor plăcute din excursia şi pelerinajul făcut acolo de sărbătoarea «Schimbării la Faţă» şi a dorit să facă şi el pelerinaj. El tot auzea expresia «Bătrânul Athos» şi credea cu adevărat că aceasta se referea la un părinte cuvios ce trăia pe vârf.
În ciuda împotrivirii părintelui său, el a început să urce muntele. Când a ajuns la Hairi, a întâlnit într-adevăr un bătrân cuvios, cu părul alb, ce părea bolnav, care l-a însoţit şi l-a întrebat:
– Unde mergi, fiule? Pari obosit şi trist. Ce se întâmplă?
– Aş dori să-l cinstesc pe Bătrânul Athos, a reuşit să spună mult tulburatul Sava.
Fiule, eu sunt Bătrânul Athos. De unde vii? Unde trăieşti?
– Eu sunt de la Sfânta Ana, Kerasia.
– Eşti de la Sfânta Ana? Îi ştiu pe toţi de acolo.
– Dar eu de ce nu te cunosc pe tine? E foarte ciudat.
– Nu-ţi face griji, a spus presupusul bătrân. Eu sunt sfătuitor duhovnicesc şi toţi călugării din ascultare, care sunt curajoşi şi se gândesc la ei, vin şi se pleacă în faţa mea. Nu e nevoie să te oboseşti şi să mergi mai departe. Am venit eu la tine. Ţi-am văzut intenţiile. Nu e nevoie să ajungi pe vârf. Fă o plecăciune şi întoarce-te acasă, iar voia ta şi eu vom avea grijă de tine.
Monahul Sava, orbit de neascultare şi de cuvintele satanei – şi, într-adevăr, satana arăta aşa cum şi-l închipuia el pe Bătrânul Athos –, i-a făcut plecăciune. Apoi, cu groază, a observat că mâna pe care a sărutat-o avea unghii îngrozitoare, şi şi-a dat seama de înşelăciune.
– Acum eşti al meu, a spus diavolul, şi eu voi veni într-o zi să te iau cu mine.
În acel moment, Sava a leşinat. După mai multe ore, un trecător l-a găsit şi l-a dus înapoi la Sfânta Ana. După trei zile şi-a revenit, a spus ce i s-a întâmplat şi cu lacrimi în ochi şi-a cerut iertare de la bătrânul său şi de la fraţii săi călugări. A stat opt ani în schit fără să-şi găsească odihna. Apoi, 15 ani s-a rugat Maicii Domnului Portăriţa de la Mănăstirea Iviron să-l ajute. Sfârşitul lui a venit într-o zi când pescuia cu fraţii săi în mare. S-a întâmplat la aceeaşi oră la care el, odată, s-a închinat satanei. În prezenţa celorlalţi, un vârtej l-a luat pe deasupra bărcii. Astfel, sărmanul călugăr Sava a dispărut pentru totdeauna“.

Deci asa a murit.

***

Era un nevoitor numit Pahomie; el trăia în Karulia şi era mult înşelat de cel rău. El era convins că nici un preot nu era vrednic să-l împărtăşească. Aştepta un înger să se coboare din cer şi să-i aducă Sfintele Taine. Viaţa lui s-a sfârşit tragic. El a căzut într-o râpă şi s-a înecat în mare. L-au găsit pe coasta opusă a Sikiei, mâncat pe jumătate de un peşte mare.

***

Cu mulţi ani în urmă, pe vârful de sud al Katunakiei, trăia un bătrân foarte evlavios. El avea un ucenic al cărui nume era Spiridon. Acest Spiridon, la început a fost ascultător şi corect în toate. Cu trecerea timpului, viermele nevăzut al mândriei a început să-l roadă. În starea sa de călugăr, el a întrecut limita în nevoinţa ascetică. A sporit numărul de metanii pe care le făcea. Făcea privegheri lungi, fără binecuvântarea părintelui său. El se considera mai presus decât toţi călugării şi, urmând voia sa, a ajuns să fie stăpânit cu totul de duhul mândriei.
Într-o noapte, el a auzit o bătaie în uşă şi cuvântul «binecuvântaţi». Şi a deschis. Înaintea lui stătea ceva ce părea a fi înger, deşi aceasta era doar o aparenţă şi nu o realitate.
– Sunt trimis de Însuşi Preaputernicul Dumnezeu ca să-ţi spun că e mulţumit de toate lucrările şi faptele tale bune, a spus el. Iar Dumnezeu vrea să te răsplătească şi vrea să vii azi pe vârful Muntelui Athos, unde va veni cu îngerii şi sfinţii, ca tu să te închini în faţa Lui.
Falsul înger i-a spus aceste lucruri lui Spiridon care, în adâncul mândriei sale, fără rugăciune şi harul lui Dumnezeu, l-a urmat pe acela. Era iarnă. Vremea era rea şi cădea zăpadă peste tot. După o călătorie de mai multe ore, el a ajuns pe vârful Muntelui Athos. Mulţumit de sine însuşi, falsul înger a spus:
– Uită-te acolo. Îl vezi pe Hristos venind?
Spiridon a văzut o sferă roşie şi Hristos părea că stă pe tron, în centrul ei, îmbrăcat în veşminte arhiereşti. În acelaşi timp, au apărut o mulţime de îngeri, Sfinţii Apostoli, sfinţii ierarhi, bărbaţii şi femeile drepte. Sfântul Spiridon conducea corul ierarhilor, iar faţa lui a fost privită atent de monahul Spiridon.
Între timp, falsul înger îl îndemna:
– La ce te uiţi? De ce pierzi timpul? Nu vezi că vine Hristos? Du-te repede şi te închină în faţa Lui.
Spiridon a păşit şovăielnic înainte. Cineva trebuie să se fi rugat pentru el în acel moment, căci a observat, surprins, că presupusul Sfânt Spiridon purta un culion uriaş, înalt de un metru, iar el ştia din icoane că este mic. El a făcut cruce, spunând:
– Doamne, ai milă de mine, eu n-am văzut niciodată un culion aşa de mare!
Deodată, toate iluziile au dispărut, iar Spiridon se afla singur pe marginea unei prăpăstii, într-o râpă abruptă, cu un picior adâncit în zăpadă şi cu celălalt pregătit să păşească în abis. I-au trebuit douăsprezece ore ca să se reîntoarcă la chilia sa, unde l-a găsit pe părintele său rugându-se cu lacrimi. El s-a căit şi a mărturisit tot ce s-a întâmplat. Părintele său i-a dat canon să nu se împărtăşească trei ani şi l-a trimis să stea în Mănăstirea Dionisiu, unde trebuia să spele vasele. El s-a smerit cu adevărat, căci a spus la toţi părinţii, şi mai ales începătorilor, despre chinul şi moartea lui înfricoşătoare pe care aproape a gustat-o, şi cum a fost salvat prin rugăciunile părintelui său.

***

Un proigumen (Proigumen (Пροηγούμενος) este cel care a fost egumen, iar apoi a demisionat.) dohiarit, Neofit, stătea în anul 1880 în Chilia Arhanghelilor la Sfânta Ana Mică. Se pare că el a avut un vis în care îl cinstea şi-i săruta degetele de la picioare Sfântului Vasile cel Mare. Acest vis a fost de ajuns ca să-i aducă mândrie şi aroganţă în suflet, de vreme ce a înţeles că trebuie să vadă şi să venereze sfinţii. El se gândea constant la acel vis, iar rezultatul era că timpul pentru rugăciune şi pentru rânduiala zilnică avea de suferit.
După ce a trecut mult timp, Preaputernicul Dumnezeu l-a luminat pe el ca să-l viziteze pe binecunoscutul duhovnic Grigorie, un ascet ce trăia în sărăcie totală, într-o chilie mai îndepărtată din acelaşi schit. El i-a spus:
Fratele meu, tu ai venerat un diavol mare şi nu pe Sfântul Vasile cel Mare. Te rog, de acum înainte nu mai da atenţie visurilor pe care viclenii diavoli le folosesc ca să înşele oamenii.

***

Înţelept şi cu discernământ, părintele Daniil Katunakiatul avea darul de a recunoaşte când o persoană era înşelată de diavol şi a ajutat multe suflete, fie vorbindu-le, fie învăţându-le prin scris, ajutându-i să se elibereze de capcanele diavolilor şi de lupta din dreapta dusă împotriva lor. El ne-a scris următoarea întâmplare:
„Cu câţiva ani în urmă era un călugăr numit Alipie, vieţuitor al unei chinovii de pe Sfântul Munte, care se nevoia pentru mântuirea lui şi practica rugăciunea lui Iisus. Într-o noapte, când era în una din viile din apropierea mănăstirii şi spunea rugăciunea, a simţit un tremur şi un fior, în acelaşi timp, în trupul lui. Deşi speriat la început, el şi-a spus: «Trebuie să spun rugăciunea fără şovăială, şi ce poate să-mi facă diavolul?». De atunci, el a continuat cu rugăciunea, dar simţea acelaşi tremur în trupul său. Această posedare a devenit cunoscută tuturor părinţilor mănăstirii şi ei erau tulburaţi deoarece nu numai trupul lui tremura, dar şi a celor ce erau în jurul lui în biserică, în timpul slujbelor, stând în strane unul lângă celălalt. Toţi erau mişcaţi şi stranele erau mişcate, ca şi cum ar fi fost conectaţi pe rând şi ca şi cum dansau toţi împreună. De asemenea, când el intra în chilia lui, aceea şi cele din apropierea ei se zguduiau ca Vezuviul, lucru care nu s-a mai auzit să se fi întâmplat înainte.
Văzând această tristă situaţie, egumenul mănăstirii şi cei ce se ocupau de aceasta, l-au închis într-un mic paraclis, îi dădeau 50 g de pâine în fiecare după amiază şi le-a spus preoţilor să-i citească rugăciuni de exorcizare, fără încetare, pe rând. Dar în zadar, situaţia părea a se înrăutăţi. În cele din urmă, nu ştiu cum s-a hotărât, ei l-au adus la mine, nevrednicul, să le dau părerea şi sfatul despre ce trebuia făcut. El a venit cu un alt frate din mănăstire.
Primindu-i cu bunătate şi înţelegere, eu l-am luat pe suferindul Alipie într-o parte şi i-am pus întrebări cu grijă. Mi-a mărturisit tot ce se întâmplase, în toată viaţa lui, din copilărie, şi după aceea l-am întrebat care era părerea lui referitor la acea posedare, iar el mi-a răspuns:
În ceea ce priveşte tremurul trupului meu, ori e o manifestare a harului divin, ori e din invidia diavolului. Eu cred că trebuie să insist asupra Rugăciunii lui Iisus şi să-l las pe diavol să fie invidios. Eu, a continuat, spun rugăciunea. Eu chem Numele lui Iisus şi nu renunţ la Numele ce mântuieşte. […] binecuvântatului Alipie i-a fost dată ascultarea de infirmier, slujbă în care s-a distins prin grija ce-o avea faţă de fraţii săi. Spre sfârşitul său, care a venit peste trei ani, el s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Lucrul uimitor a fost acela că şi-a cunoscut dinainte timpul morţii sale. Aceasta a fost într-o sâmbătă, când el părea să fie bine, dar, după ce s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, i-a spus unui frate mai apropiat lui: «Azi, înainte de a veni seara, voi pleca». Şi astfel, înainte de Vecernie, a răposat.
Nu trebuie să omit cel mai important lucru care arată pocăinţa şi ascultarea lui desăvârşită. De când a ştiut de boala sa şi a înţeles că tot ceea ce Dumnezeu mi-a făcut cunoscut mie a fost spre mântuirea sa, el îmi scria toate gândurile sale şi tot ce i-am scris înapoi a pus în practică.
Pentru el, am fost de două ori la mănăstirea sa, şi de fiecare dată am fost pe deplin mulţumit de minunata lui schimbare“.

*** […]

Deasupra peşterii Sfântului Acachie Kafsokalivitul este Chilia Adormirii Maicii Domnului, unde trăiesc părintele Serafim şi însoţitorul lui. Aici a trăit odată părintele Haralambie. El a vrut să facă nevoinţe ascetice în exces, înainte de a se curăţi pe sine de patimile mândriei şi trufiei, aşa că s-a retras în chilia sa şi se hrănea numai cu pâine uscată.
După ce a trecut o săptămână şi mâncarea lui s-a terminat, a deschis uşa şi a văzut în faţa ei un sac plin cu pâine uscată. Ca rezultat, s-a convins că asceza şi postul său au fost primite de Dumnezeu, devenind mai lăudăros şi mai mândru. Apoi, într-o noapte, spre miezul nopţii, când citea Acatistul Maicii Domnului, la rândul «Zid eşti fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară…», el a auzit o bătaie în uşă. După ce a deschis uşa, a văzut un bătrân cu barba albă, şchiop, cu o înfăţişare sălbatică:
– Fiule, eu sunt duhovnic, a spus el, şi am venit să văd luptele tale, deoarece eu iubesc foarte mult pe cei ce se luptă în taină. Chiar dacă sunt şchiop, eu ţi-am adus pâine uscată şi un coş plin cu monezi de aur, ca să ai bani să-ţi cumperi rezerve de pâine uscată şi să nu fii nevoit să ieşi din chilia ta.
El a spus acestea şi a întins mâna să-i dea coşul cu monezi. Părintele Haralambie a observat că vizitatorul său avea unghii roşii, foarte lungi.
Dacă vrei să te cred, i-a spus bătrânului cu barba albă, însemnează-te cu semnul crucii şi apoi vino să continuăm Acatistul Maicii Domnului.
Atunci străinul s-a mâniat şi a strigat:
– Am aici ajutorul de care ai nevoie şi tu nu mă crezi, şi-mi ceri să-i citesc Ei asemenea cuvinte care ne ard? Niciodată!
S-a făcut un zgomot puternic şi întregul loc a fost zguduit şi umplut cu fum şi cu un miros insuportabil, iar acel demon, sub chipul bătrânului, a dispărut.
Părintele Haralambie a căzut jos, inconştient, din cauza fricii. Când şi-a revenit, el s-a aşezat în colţul chiliei lui, înfăşurat într-o pătură, şocat şi cutremurat de frică. A fost găsit în acea poziţie de vecinul său, părintele Dionisie, căruia i-a descris întregul episod.

***

Acestea au fost luate din Biblioteca de manuscrise a ieromonahului aghiorit Eftimie al Cretei:
„Cu 50 de ani în urmă, monahul Pahomie din Rodestov, Tracia, trăia cu semenii săi călugări în Chilia Sfinţilor Apostoli de la Sfânta Ana.
Adesea el povestea cum a trăit în chinovie cu monahul Zaharia, un dascăl ce tradusese lucrările Sfântului Teodor Studitul. După un timp de la traducerea acelor lucrări, el a fost adus la chilia lui Avacum, la Sfânta Ana. Acolo el a trăit singur pentru tot restul vieţii sale.
În acelaşi timp, trăia în Sfântul Munte Preasfinţitul Nil de Karpathos, care avea obiceiul ca la fiecare sărbătoare a Sfântului Atanasie al Lavrei să-i viziteze pe părinţii cunoscuţi lui din pustie şi schituri.
De asemenea, în fiecare an îl vizita pe dreptul dascăl Zaharia. Dar, într-un an nu a făcut aşa, ci, imediat după praznic, s-a întors la locuinţa sa. În această faptă, diavolul a văzut posibilitatea de a-l înşela pe Zaharia.
Într-o seară de vară, pe 7 iulie, în timp ce stătea afară în curtea sa, Zaharia a auzit paşi şi apoi a văzut un bărbat apropiindu-se, care părea a fi episcopul Nil.
– De ce te deranjezi să vizitezi o cunoştinţă nevrednică, mai ales pe timp de noapte? a întrebat el.
Şi chiar atunci când a întrebat acestea, el a făcut o plecăciune până la pământ, pregătindu-se să-i sărute mâna ierarhului. Presupusul episcop a întins mâna dreaptă ca să i-o sărute, dar în loc să-l binecuvinteze l-a împins jos şi l-a făcut ca pe unul mort, căci el nu era de fapt episcopul Nil, ci însuşi diavolul.
De îndată ce i-a sărutat mâna, diavolul a dispărut, luând şi harul pe care Zaharia l-a avut şi lăsându-l întins pe pământ. Dimineaţa, un frate care venise să-l vadă dintr-un motiv personal, l-a găsit în acea stare. Chiar atunci a alergat şi i-a chemat pe preoţii schitului, care i-au făcut Sfântul Maslu şi au citit rugăciunile Sfântului Vasile. De asemenea, l-au binecuvântat cu sfinte moaşte şi, după aceste îngrijiri, s-a făcut bine şi a putut mânca.
În tot restul vieţii sale, el a mărturisit adesea:
– Am scris multe lucruri, am fost în multe locuri ale lumii, însă diavolul m-a înşelat ca să mă plec înaintea lui. Eu, prostul de mine, ar fi trebuit să fac semnul Sfintei Cruci înainte de a-i săruta scârboasa mână. Astfel, n-ar fi putut să stea. Înfrânt de o armă neînfrântă, ar fi plecat fără să-mi facă rău.

leontienichita zav

nichita zav2

cap. VII. PENTRU MULTE FELURI DE NĂLUCIRI ŞI ÎNŞELĂCIUNI DIAVOLICEŞTI, CU CARE AMĂGEŞTE ŞI ÎNŞEALĂ VRĂJMAŞUL PE MULŢI, VRÂND CA SĂ-I SMINTEASCĂ DIN CALEA MÂNTUIRII, SĂ-I DEPĂRTEZE DE DUMNEZEU ŞI SĂ LE FIE ÎN ZADAR OSTENEALA LOR

1. Era un oarecare sihastru iscusit şi trăia în pustie cu multă înfrânare, postire şi priveghere şi alte osteneli pentru mântuirea sa, atât încât se socotea pe sine că a ajuns la măsura părinţilor celor de demult. Pe acesta a început vrăjmaşul diavol a-l amăgi şi a-l înşela cu năluciri diavoleşti. I se arăta lui adesea în chip de înger, ca şi cum ar fi de la Dumnezeu trimis pentru pustniceasca lui viaţă cea iscusită, ca să-l povăţuiască şi să-l înveţe cele ce i se cad lui. Şi aşa, multă vreme arătându-i-se în chipul îngerului luminat, multe lucruri neştiute îi arăta şi îi spunea. […] Iar el încredinţându-se acelui înger şi ascultându-l a ieşit şi văzându-şi tatăl venind cu securea în mână, precum i-a spus, s-a apropiat de el şi lovindu-l cu muchea securii în cap, l-a omorât şi îndată l-a apucat necuratul duh şi l-a muncit până l-a omorât şi pe el.

2. Un frate oarecare când a părăsit lumea şi a venit în pustie să se călugărească, având un copilaş, l-a luat cu sine şi venind în pustie s-a călugărit şi îşi ţinea şi copilaşul său cu dânsul. Acestui frate adeseori i se arăta diavolul în chilie, în chip de înger luminat şi multe lucruri neştiute îi spunea şi despre cele viitoare ce aveau să fie. I le spunea lui şi se izbândeau şi erau aşa, se împlineau toate cum i le spunea, până s-a încredinţat bine, cum că este îngerul lui Dumnezeu trimis la dânsul ca să-l înveţe şi să-l povăţuiască spre lucrurile şi faptele cele folositoare şi plăcute lui Dumnezeu. Deci, odată a început a-i povesti lui şi a-i spune despre patriarhul Avraam, cum i-a poruncit Dumnezeu să-l junghie pe Isaac, fiul său cel iubit, jertfă bine primită lui Dumnezeu. Despre aceasta auzind Avraam, nimic n-a cârtit, ci îndată l-a luat pe Isaac, fiul său cel iubit şi l-a dus fără nici o milă, să-l junghie după poruncă şi pentru acest lucru l-a blagoslovit Dumnezeu pe Avraam şi l-a făcut mare şi slăvit. Deci şi tu fă acum acest lucru bine primit şi foarte iubit lui Dumnezeu, mai vârtos decât toate bunătăţile lumii. Ia-ţi fiul acesta şi-l du la cutare loc, şi-l înjunghie acolo cu cuţitul şi aşa vei fi blagoslovit de Dumnezeu şi mai mult vei fi slăvit decât Avraam în zilele acestea. Însă el nepricepând şi necunoscând vicleşugul vrăjmaşului, a făcut aşa cum i-a zis lui. A luat copilul său şi l-a dus la locul unde i s-a arătat lui vicleanul vrăjmaş şi scoţând cuţitul l-a ascuţit şi apucând copilul şi vrând să-l pună la pământ cu faţa în sus, să-l junghie, copilul fiind priceput, a cunoscut ce vrea să-i facă şi smucindu-se din mâinile lui, a fugit şi aşa a scăpat.

3. Era un sihastru iscusit, ce trăia în pustie şi care se închisese într-o peşteră şi cu multa lui înfrânare, cu postul, cu privegherea întru rugăciuni, cu alte nevoinţe, osteneli şi fapte bune, întrecea şi îi covârşea pe alţii. Dar nepăzindu-se şi nesocotind înşelăciunea vicleanului diavol, fu batjocorit de vrăjmaşul şi a căzut în cumplită ispită. Căci amăgindu-l pe el vrăjmaşul, îi arăta lui în vis feluri şi feluri de vedenii şi cele ce vedea el în vis se izbândeau aievea, până s-a încrezut bine visurilor. După ce s-a încrezut bine visurilor într-o noapte i-a arătat lui diavolul neamul şi soborul creştinesc cu apostolii şi cu mucenicii, fiind la un loc întunecat ponegrit şi pedepsit, de tot binele lipsit, plin de toată ruşinea şi necurăţia şi erau toţi mâhniţi şi scârbiţi. Iar în dreptul lor era neamul jidovesc, cu Moise şi cu toţi proorocii, într-un loc luminat, liniştit, plin de lumină, de toată mângâierea, bucuria şi veselia. Şi îl sfătuia înşelătorul, zicând: iată, acum vezi şi neamul vostru creştinesc la ce loc şi în ce chip se află şi neamul jidovesc. Deci, de vei vrea să fii însoţit şi împărtăşit fericirii şi bucuriei neamului jidovesc, te sfătuiesc să mergi şi să primeşti tăierea împrejur, legea şi credinţa jidovească. Iar el, după cum am zis, fiind foarte încredinţat visurilor, a făcut aşa precum l-a sfătuit vrăjmaşul. Ieşind din peştera lui şi lăsând pustia şi viaţa pustnicească, a venit în lume, deşi erau şaizeci de ani de când nu ieşise din pustie şi mergând la şcoala şi soborul jidovilor, le-a spus lor cum a văzut în vis neamul creştinesc în loc întunecat şi pedepsit, iar neamul jidovesc la loc luminat, plin de bucurie şi de veselie. Iar jidovii auzind aceasta, s-au bucurat şi l-au îndemnat să primească legea lor. Iar el cu mare bucurie a primit tăierea împrejur pe trupul său şi toată legea lor şi aşa a pierit. Aceasta i s-a întâmplat lui, pentru că n-a câştigat dreapta socoteală, şi s-a deprins din tinereţile sale numai voii şi sfaturilor gândurilor sale a se supune, iar sfatul cel bun şi folositor al părinţilor şi al fraţilor, niciodată nu l-a încercat.

4. La un frate oarecare, într-o noapte citindu-şi pravila şi rugându-se lui Dumnezeu, pe la miezul nopţii, după obiceiul său, vicleanul diavol prefăcându-se în chip de înger luminat, a intrat în chilie şi a început a-l ferici, zicând: fericit eşti, robule şi ostaşule cel bun al lui Dumnezeu, că nu te leneveşti să te scoli din somnul tău la rugăciunea şi slujba lui Dumnezeu. Şi l-a întrebat fratele, zicând: dar cine eşti tu, de ai venit la mine să mă fericeşti şi să mă lauzi aşa? Răspuns-a acela, zicând: eu sunt îngerul lui Dumnezeu şi am venit la tine să te păzesc şi să te izbăvesc de toate cursele şi înşelăciunile vrăjmaşului, să te povăţuiesc spre faptele cele bune şi plăcute lui Dumnezeu. Zis-a lui fratele: de ai fi tu cum zici, îngerul lui Dumnezeu, n-ai veni la mine noaptea, să-mi sminteşti pravila şi rugăciunea, ci ai veni ziua. Deci, eu nu te socotesc a fi îngerul lui Dumnezeu, deşi eşti aşa de strălucitor, ci mi se pare că eşti îngerul întunericului, căci pentru aceea te arăţi tu noaptea, nu ziua. Vicleanul vrăjmaş auzind aceasta, n-a mai putut suferi nici nu a putut să mai zică ceva, decât atât: o, călugăr rău fii blestemat, şi aceasta zicând, s-a făcut nevăzut.

5. Unui frate oarecare i s-a arătat diavolul într-o noapte, în chip de înger luminat şi i-a zis lui: eu sunt Gavriil şi sunt trimis la tine să-ţi aduc o veste bună. Iar fratele i-a răspuns: cred că vei fi fost trimis la alţii, căci eu sunt păcătos şi nu sunt vrednic să văd înger. Aceasta zicând, el îndată a pierit vicleanul dinaintea lui şi s-a făcut nevăzut.

6. Spuneau părinţii despre un bătrân oarecare, că şezând în chilia lui şi nevoindu-se pentru mântuire îl vedea aievea pe diavol umblând şi-l hulea. Iar diavolul văzându-se pe sine că de multe ori este batjocorit de acest bătrân, i s-a arătat lui, zicând: eu sunt Hristos! Bătrânul văzându-l, şi-a închis ochii. Zis-a diavolul: pentru ce îţi închizi ochii? Caută de mă vezi, că eu sunt Hristos. Răspuns-a lui bătrânul: eu nu voi să-L văd pe Hristos cu ochii mei în lumea aceasta. Acestea auzind diavolul, s-a făcut nevăzut.

7. Ne spunea nouă avva Or, zicând: eu, fiilor, ştiu un om oarecare în pustia aceasta, care zece ani mâncare pământească n-a mâncat. Ci îngerul lui Dumnezeu îi aducea lui o dată la trei zile mâncare cerească şi-i da în gură şi aceea îi era în loc de mâncare şi de băutură. Şi ştiu pe un om ca acela, la care a venit un pâlc de diavoli luminaţi, strălucind în chipul unei cete de îngeri şi o căruţă de foc, cu cai de foc şi mulţime de ostaşi înarmaţi, întocmai cum ar veni un împărat. Venind şi apropiindu-se de dânsul, i-au zis: omule, tu ai isprăvit toate faptele cele bune, vino acum şi te închină mie şi te voi lua în căruţa aceasta şi te voi înălţa de pe pământ la cer, ca pe Ilie Tesviteanul şi te voi aşeza la un loc împreună cu dânsul. El auzind acestea, zicea în gândul său: eu în toate zilele şi nopţile mă închin Împăratului şi Dumnezeului meu. Acesta cine este de îmi zice mie să mă închin lui? Acestea socotindu-le în gândul său, a răspuns aceluia ce-i zicea să i se închine: eu îl am pe Domnul Iisus Hristos; Împăratul şi Dumnezeul şi Mântuitorul meu, căruia pururea mă închin ziua şi noaptea. Iar ţie ţi se închină cei ce sunt cu tine. Acestea auzind diavolul, îndată a pierit şi s-a făcut nevăzut cu căruţa cu cai şi cu toate oştile lui. Acestea le spunea bătrânul ca despre altcineva, tăinuindu-şi viaţa sa. Iar părinţii care erau cu dânsul, ne-au spus nouă, că el însuşi era acela, căruia i s-au întâmplat acestea.

8. Un frate oarecare şedea cu tăcere liniştită în chilia lui, păzindu-şi pravila şi orânduiala. Vrăjmaşul diavol, vrând să-l amăgească şi să-l înşele, într-o noapte culcându-se fratele în chilia lui, s-a închipuit vicleanul în chip de înger luminat şi mergând la dânsul l-a deşteptat, zicând: scoală-te, robul lui Dumnezeu, la rugăciunea şi pravila ta! Fratele deşteptându-se din somn, l-a văzut pe el strălucind luminat, dar îndată s-a făcut nevăzut. Sculându-se fratele, s-a apucat de rugăciune şi de obişnuita lui pravilă, socotind că îngerul lui Dumnezeu este acel ce l-a deşteptat. Când a fost a doua noapte, dacă s-a culcat fratele şi numai a adormit, iarăşi a venit vicleanul şi l-a deşteptat, zicând: scoală-te, robul lui Dumnezeu, la rugăciunea şi pravila ta! Şi aşa de multe ori, în multe nopţi făcându-i, cum adormea, venea şi îl deştepta. Odată a mers fratele la un bătrân, care nu era prea departe de dânsul şi i-a spus, zicând: părinte, pe mine, de câtăva vreme, în toate nopţile, dacă mă culc şi adorm, îndată vine îngerul şi mă deşteaptă la rugăciune. Zis-a lui bătrânul: dar în ce chip vine la tine îngerul şi cum te deşteaptă? Răspuns-a lui fratele: după ce mă culc şi adorm, îndată vine la mine îngerul, strălucind luminat şi apropiindu-se mă deşteaptă, zicând: scoală-te, robul lui Dumnezeu, la rugăciunea şi pravila ta! Iar eu deşteptându-mă şi deschizând ochii îl vâd pe dânsul strălucind luminat şi îndată fuge şi se face nevăzut. Aşa îmi face în toate nopţile şi nici cât de puţin nu mă lasă să dorm. Zis-a lui bătrânul: fiule, acela nu este îngerul care doreşte binele şi mântuirea ta, ci este vicleanul diavol, care vrea şi îţi doreşte pieirea şi vrea să te amăgească până te vei încredinţa lui bine. Apoi te va înşela şi te va pierde, precum şi pe mulţi alţii i-a pierdut. Deci, tu, fiule, nu-i asculta, ci când va mai veni la tine să te deştepte, zi-i aşa: eu, când îmi va veni vremea de sculat şi îmi va fi voia să mă scol, mă voi scula şi fără de tine, iar pe tine nu te ascult şi nici nu te voi asculta. Această învăţătură luând fratele, de la acel bătrân, a mers la chilia sa. […] .

9. Un frate oarecare, Avramie, trăia în pustie şi era foarte îndărătnic, neascultător şi nesupus, umblând numai după voia gândului său şi a părerii sale. Acesta cu foarte multă dorinţă poftea sfânta preoţie şi multe năluciri şi vedenii îi arăta lui înşelătorul noaptea în vis pe care el socotindu-le cu amănuntul, le credea că sunt adevărate. Şi de vreme ce multe din cele ce vedea în vis, se izbândeau aievea, se încredea foarte mult visurilor sale. Odată a venit la dânsul diavolul în vis în chipul lui Hristos şi cu îngerii Săi şi i-a zis: văzut-am multa şi marea ta poftă şi dorinţă, pe care de mult o ai pentru sfânta preoţie. Bun şi ales lucru doreşti, căci în vremile acestea cu mare nevoie se câştigă preoţia şi numai cei ce sunt bogaţi şi de neam slăvit o pot câştiga. Căci arhiereii s-au făcut acum toţi lacomi, mândri, măreţi şi iubitori de cinste. Pentru aceea eu însumi am venit la tine, văzându-ţi multa şi marea ta dorinţă, să te hirotonesc şi să te fac preot. Acestea zicând, au început îngerii a cânta cântare dulce şi veselă: axios, adică vrednic! Şi aşa l-au tuns pe el şi l-au făcut preot şi după ce l-au preoţit, l-au lăsat şi s-au ridicat cu îngerii înălţându-se la cer. Aceasta făcându-se, s-a deşteptat fratele din somnul său şi se minuna şi se bucura foarte de acel vis minunat. Aşa a crezut că este preot cu adevărat. Şi mulţumea lui Hristos că l-a făcut preot şi a început a-şi citi pravila cu începere preoţească. După aceea a mers la biserica părinţilor, ca să liturghisească, fiind ziua duminicii. Şi se adunaseră părinţii de prin pustie la biserică. Atunci a venit şi el şi intrând în biserică, a mers drept în altar şi cu mare îndrăzneală a luat sfintele veşminte să se îmbrace, neîntrebând pe nimeni. Dar preoţii bisericii care erau în altar, văzându-l că ia sfintele veşminte preoţeşti, l-au întrebat, zicând: ce vrei să faci? Pentru ce iei veşmintele? El le-a răspuns: eu vreau să mă îmbrac, să liturghisesc astăzi. Zis-au lui: dar cum vrei să faci tu aceasta, nefiind preot şi cum îndrăzneşti de intri în sfântul altar, unde numai preoţii şi slujitorii lor intră? Şi cum îndrăzneşti de iei veşmintele preoţeşti, de care nu ţi se cade ţie nici să te atingi? Au doară ai înnebunit? Răspuns-a lor, zicând: nu! nu am înnebunit, ci şi eu sunt preot ca şi voi. Iar ei ştiind că nu este preot, l-au scos afară din sfântul altar. Atunci a început a se gâlcevi şi a striga în gura mare, zicând: pentru ce să mă scoată pe mine afară din altar, că şi eu sunt preot şi m-a preoţit însuşi Domnul Hristos cu sfinţii îngeri. Iar părinţii văzând şi auzind acestea de la dânsul, l-au cunoscut că este amăgit şi înşelat de vrăjmaşul diavol. Atunci au cunoscut părinţii că pentru îndărătnicia, neplecarea şi nesupunerea lui, i s-a întâmplat aceasta. Şi au poruncit părinţii de i-au pus fiare mari în picioare şi l-au trimis la o mânăstire afară din pustie şi au poruncit să fie acolo în pază şi să-l smerească cu ascultări grele, fără de odihnă, până ce se va smeri şi îşi va cunoaşte neputinţa şi înşelăciunea sa. Şi aşa i-au făcut, până ce a venit el întru cunoştinţă şi a cunoscut înşelăciunea şi smerindu-se s-a pocăit.

11. Doi fraţi s-au dus în pustia cea mai dinăuntru şi şase zile se despărţeau unul de altut, iar în a şaptea zi întâlnindu-se, făceau rugăciunile şi mâncau împreună, nimic mai mult vorbind între dânşii. Deci, mergând dracii la unul dintr-înşii, îl amăgeau în multe feluri şi îi arătau mai înainte veniri de fraţi şi cele ce se făceau în multe locuri. Acestea văzându-le şi auzindu-le el că se fac întocmai, credea lor, socotind că sunt îngeri cei ce îi vestesc lui mai înainte acestea. L-au oprit să se mai ducă şi la fratele său în ziua cea orânduită. Deci, s-a dus odată să-l cerceteze pe un frate în mânăstire şi a arătat unora din mânăstire, întrebând ca pentru altul de este cu putinţă ca cineva să ştie cele din lume. Iar ei auzind şi cunoscând că el este cel înşelat, l-au cercetat, zicând: dacă te îndeletniceşti cu acestea, să nu mai vii la noi. Şi îndată s-a pocăit, lepădând toate. Întorcându-se la locul său, au venit iarăşi dracii după obicei, să-l amăgească, dar el îi numea mincinoşi şi îi certa. Şi îndată s-au prefăcut în dobitoace necuvântătoare şi îngrozindu-l, s-au dus.

12. Spuneau unii despre un bătrân, că şezând în chilia sa şi nevoindu-se, îi vedea pe draci aievea şi îi defăima. Iar diavolul văzându-se biruit de bătrânul, a venit şi i s-a arătat, zicând: eu sunt Hristos! Bătrânul văzându-l, şi-a închis ochii iar diavolul a zis: pentru ce îţi închizi ochii? Eu sunt Hristos! Răspuns-a bătrânul: eu pe Hristos nu voiesc să-l văd aici. Iar demonul auzind aceasta, s-a făcut nevăzut.

13. Către alt bătrân au zis dracii: voieşti să-L vezi pe Hristos? Şi le-a răspuns: anatema vouă şi celui pentru care ziceţi! Căci în Hristosul meu cred, care a zis: de va zice vouă cineva, iată aici este Hristos, iată acolo este, voi să nu credeţi. Şi auzind dracii, s-au făcut nevăzuţi.

diadoh

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s